Masuri proactive zonale de ameliorare a valorii pastorale a pajistilor permanente degradate sub actiunea modificarilor climatice si a interventiilor antropice

1. ACADEMIA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI SILVICE
Gheorghe Ionescu Şişeşti
Planul sectorial ADER 2020
Proiectul ADER 1.3.3
MĂSURI PROACTIVE ZONALE DE AMELIORARE A VALORII
PASTORALE A PAJIȘTILOR PERMANENTE DEGRADATE SUB
ACȚIUNEA MODIFICĂRILOR CLIMATICE ȘI A
INTERVENȚIILOR ANTROPICE

2. Coordonator Proiect
Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pajişti Braşov
Parteneri la proiect
Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pajişti Timişoara
Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pajişti Vaslui
Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Montanologie Sibiu

3. Raport de activitate Faza I
Denumire
Sinteza resurselor de date privind ameliorarea valorii
pastorale a pajiştilor permanente degradate, pe zone
mari fizico-geografice şi habitate de pajişti din ultimii
80 de ani cu o scurtă caracterizarea lor
Obiectivul fazei: Studiu privind ameliorarea valorii
pastorale a pajiștilor permanente degradate.

4. Structura raportului
Generalități
Combaterea vegetației nevaloroase din pajiști
Reînsămânțarea și supraînsămânțarea pajiștilor erodate
Îmbunătățirea pajiștilor situate pe soluri sărăturate
Măsuri de îmbunătățire a pajiștilor montane

5. GENERALITĂȚI
Preocupări pentru cunoașterea mai bună a pajiștilor din țara
noastră și pentru găsirea unor soluții de sporire a producției, au
apărut pe la mijlocul deceniului al patrulea, în cadrul fostului Institut
de Cercetări Agricole a României. Primele lucrări de îmbunătățire a
pajiștilor au fost efectuate începând cu anul 1945, când Sfaturile
Populare au primit sarcina de a îngriji și îmbunătății pajiștile de pe
raza lor.
Etapele de dezvoltare ale acestor cercetări sunt legate de dezvoltarea
cercetărilor științifice în țara noastră, reflectată în modul de
organizare a cercetării științifice. Etapele caracteristice în studiul
pajiștilor sub aspect pratotehnic, după cum sunt clasificate de
ANGHEL (1985) sunt următoarele:
Etapa Stațiunii Agronomice (St. A) 1887 – 1927
Etapa Institutului de Cercetări Agronomice al României (I.C.A.R.) 1928 – 1961
Etapa Institutului Central de Cercetări Agricole (I.C.C.A) 1962 – 1969
Etapa Academiei de Științe Agricole și Silvice (A.S.A.S) după 1969

6. COMBATEREA VEGETAŢIEI NEVALOROASE DIN PAJIŞTI
Combaterea buruienilor din pajişti
• La alcătuirea covorului ierbos al pajiştilor alături de gramineele şi
leguminoasele furajere perene participă şi speciile din grupa
"diverse" (alte plante), unele dintre acestea au valoare furajeră
scăzută, iar altele sunt practic neconsumate de animale, sau
prezintă un grad ridicat de toxicitate.
• Apariţia şi înmulţirea buruienilor în vegetaţia pajiştilor este favorizată
de manifestarea în exces sau deficit a unor factori ecologici, precum
şi de gospodărirea necorespunzătoare a pajiştilor : neexecutarea
lucrărilor de curăţire, nefolosirea unei încărcături cu animale
adecvate producţiei pajiştei, neschimbarea locurilor de odihnă şi
adăpost pentru animale, fertilizarea neuniformă cu îngrăşăminte
organice sau chimice, recoltarea cu întârziere a fâneţelor, folosirea
la supraînsămânţare a unor seminţe infestate cu buruieni, etc.

7. • Combaterea buruienilor din pajişti prezintă specificitate datorită
compoziţiei floristice complexe (graminee, leguminoase, alte plante )
şi posibilităţii de folosire a pajiştilor prin păşunat, cosit sau mixt.
Acestea impun cunoaşterea atât a efectului pe care îl au măsurile
de combatere pe cale mecanică sau chimică asupra speciilor care
alcătuiesc covorul ierbos, remanenţei erbicidelor pentru a nu
provoca tulburări animalelor, în condiţiile folosirii suprafeţelor
respective prin păşunat, cât şi a efectului prezenţei buruienilor în
covorul vegetal.

8. Combaterea vegetaţiei lemnoase nevaloroase
Majoritatea pajiştilor din ţara noastră sunt secundare, rezultate
ca urmare a defrişării vegetaţiei forestiere. Scăderea în ultimii 15 - 20
ani cu aproximativ 50% a efectivelor de taurine şi ovine, asociată cu
numărul redus de persoane care locuiesc în zonele respective şi cu
schimbările care au avut loc în economie, după anul 1990, au
accentuat fenomenul de abandon, din punct de vedere al folosinţei
terenurilor aflate în zone mai greu accesibile.
Gospodărirea necorespunzătoare a terenurilor agricole, în mod
deosebit a celor situate în zona colinară şi montană în care pajiştile
deţin o pondere însemnată are ca rezultat instalarea, în timp relativ
scurt, a vegetaţiei ierboase şi lemnoase nevaloroase. Din punct de
vedere economic aceste suprafeţe în curs de împădurire au valoare
scăzută atât în economia pastorală cât şi în economia forestieră.

9. Sistemul de defrişare manuală sau mecanică reprezintă o soluţie
parţială, dar nu rezolvă problema pajiştilor împădurite, îndeosebi în
subetajul pădurilor de fag şi amestec de fag cu răşinoase şi în subetajul
pădurilor de gorun şi amestec de gorun din etajul nemoral, unde
reîmpădurirea se face prin însămânţare naturală şi prin regenerarea
părţilor vegetative rămase în sol.
Executarea lucrărilor de defrişare a vegetaţiei lemnoase pe
terenurile accesibile maşinilor şi cu o vegetaţie lemnoasă cu diametru mai
mic de 4 cm se poate face cu ajutorul maşinilor de curăţat pajişti MCP -
1,5 sau MCP - 2, acţionate cu tractoarele de 65 CP ( U 650 ) până la
panta de 20% şi de tractoarele de 80-100 CP pe şenile pe pante până la
40% (HERMENEANU şi colab., 2005).
In cazul terenurilor cu panta mai mare de 40% sau lipsa echipamentelor
de mai sus menşionate defrișarea se poate face manual folosind pentru
aceasta ferăstraie mecanice portative, joagăre, topoare, săpoaie,
târnacoape etc.

11. REÎNSĂMÂNŢAREA ŞI SUPRAÎBNSĂMÂNŢAREA
PAJIŞTILOR ERODATE
• În România, problema valorificării eroziunii terenurilor agricole
situate în pantă a preocupat şi preocupă numeroşi specialişti;
domeniul de interes este justificat prin argumente de ordin socio-
economic, respectiv de tehnică agricolă, dat fiind faptul că 48 %
din terenurile agricole sunt situate în pantă (TEACI, 1979).
• Condiţiile de relief din ţară, cele de climă şi sol, la care se adaugă
şi influenţele antropice, au declanşat un puternic proces de
eroziune, cu consecinţe deosebite asupra potenţialului productiv.
Eroziunea se manifestă intens, sub forme variate, constituind un
factor destabilizator al ecosistemului unde acţionează,
determinând poluarea mediului respectiv.

12. • Complexul de măsuri tehnico-organizatorice pentru prevenirea
eroziunii solului pe pajişti se referă la: sistematizarea fondului
pastoral; reducerea drumurilor; respectarea timpului de păşunat;
respectarea repausului covorului ierbos; organizarea conveierului
verde între pajişti şi culturi furajere. Lucrările tehnico-culturale sunt:
îngrijirile curente; distrugerea muşuroaielor; împrăştierea dejecţiilor;
combaterea vegetaţiei ierboase dăunătoare; îndepărtarea vegetaţiei
lemnoase; supraînsămânţarea, ect.
• Pentru combaterea eroziunii solului pe pajişti s-au studiat lucrări de
reţinere sau evacuare dirijată a surplusului de apă şi lucrări de
combatere a eroziunii şi de stabilizare a solului prin plantaţiile
silvice.
 Lucrările de reţinere a apei sau de evacuare dirijată a surplusului de
apă cuprind: brăzduirea; gropi executate cu tăvălugul cu colţi;
scarificarea; valurile de pământ; canalele de coastă, debuşeele.
 Lucrările de combatere a eroziunii şi de stabilizare a solului prin plantaţii
silvice cuprind: perdele antierozionale; plantaţii silvice în masiv.
Lucrările speciale de combatere a eroziunii pe ogaşe şi ravene cuprind:
cleionajele; fascinajele; garnisajele; gărduleţele; pragurile; barajele;
gabioanele.

13. ÎMBUNĂTĂŢIREA PAJIŞTILOR SITUATE
PE SOLURI SĂRĂTURATE
• Solurile sărăturate cunoscute în literatura de specialitate sub numele
de soluri halomorfe sau halohidromorfe, iar în procesul de producţie
sub denumiri diferite ca: soluri salinizate, slăţinoase, saline, alcaline,
şicuri sau chelituri, au constituit o preocupare a cercetărilor din cele
mai vechi timpuri, cu scopul cunoaşterii şi îmbunătăţirii însuşirilor,
pentru punerea lor în valoare.
• Suprafaţa pajiştilor permanente situate pe sărături este de 69.000
ha, din care circa 18.000 ha pe soluri saline şi 51.000 ha pe soluri
alcalice (TEACI şi colab., 1980).
• Compoziţia floristică a acestor pajişti prezintă diferenţieri în funcţie
de intensitatea sărăturării, de anotimp şi de factorii climatici.
Principalele cauze care împiedică creşterea speciilor furajere
valoroase, pe terenurile salinizate, sunt însuşirile fizice ale solului
deosebit de rele, conţinutul ridicat în săruri solubile şi lipsa sau
slaba activitate a microorganismelor.

14. • Măsurile de prevenire şi combatere a sărăturării solurilor cuprind:
 Afânarea pajiştilor de pe terenurile sărăturate - include totalitatea lucrărilor
ce au drept scop sporirea sau mărirea spaţiului lacunar al orizonturilor,
lucrări care nu implică amestecarea, răsturnarea sau inversarea
orizonturilor specifice solurilor.
 Amendamentarea solurilor salinizate - prin amendamentare se urmăreşte
îmbunătăţirea regimului substanţelor nutritive din sol. Pentru
amendamentare sunt recomandate pajiştile de pe terenurile sărăturate,
care au nivelul freatic sub 1,40 m adâncime, cu grad de mineralizare
relativ scăzut (sub 2,0-5,0 g/l). Amendamentele trebuie să îndeplinească
anumite condiţii: conţinutul redus de umiditate, grad mare de mărunţire,
solubilitate, efect ameliorativ eficace asupra solului.
 Fertilizarea ameliorativă a solurilor salinizate - reprezintă o lucrare
agropedoameliorativă ce întregește complexul de masuri de prevenire şi
combatere a sărăturării solurilor deoarece celelalte lucrări (spălarea
solurilor solubile, amendamentarea gipsică) nu-şi pot manifesta, prin
producţii, efectele favorabile fără administrarea îngrăşămintelor organice
şi minerale. Fertilizarea organică şi minerală a pajiştilor de pe soluri saline,
contribuie la îmbunătăţirea permeabilităţii, a gradului de structurare, la
reactivarea activităţii microbiologice.

15. MĂSURI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A PAJIȘTILOR MONTANE
• Lucrările de îmbunătățite a pajiștilor naturale se împart în două
categorii mari:
 Lucrări de suprafaţă prin care nu se distruge prin desţelenire covorul
ierbos existent, constând din curățirea terenului de resturi vegetale şi
pietre, combaterea buruienilor şi vegetaţiei lemnoase, distrugerea
mușuroaielor şi nivelarea terenului, urmate de fertilizare cu
îngrășăminte organice şi/sau chimice şi corectarea reacției solului
(acidă au alcalină). Lucrările de suprafaţa sunt cele cu grad mare de
aplicabilitate pentru pajiştile montane întâlnite in marea lor majoritate pe
terenuri în pantă.
 Lucrări radicale prin care se distruge integral covorul ierbos degradat
şi se înființează o pajişte nouă semănată (artificială). La pajiştile
montane se poate aplică pe doar pe suprafeţele palane.
Înainte de aplicare uneia din cele două metode de îmbunătăţire, in cazul
în care suprafeţele sunt afectate de exces de umiditate sau eroziunea
solului se execută lucrări de îmbunătățiri funciare de desecare – drenaj
şi de combatere a eroziunii solului.