protocoale de retea

1. 1
PROTOCOALE DE REŢEA
1. Ce este un protocol
2. Cele patru categorii principale de protocoale:
 TCP/IP - de departe cel mai răspândit – limbajul
Internetului
 IPX/SPX – pentru reţele Novell Netware
 NetBIOS / NetBEUI – dezvoltat iniţial de IBM şi preluat
de Microsoft, utilizat în SO predecesoare lui Windows NT 4.0 (W 95,
W 98) – protocol foarte eficient, rapid şi uşor de instalat, dar
nerutabil  utilizare limitată
 Apple Talk – în reţele Apple Talk, pentru comunicaţia între
calculatoare MacIntosh – educaţie, aplicaţii grafice
3. Adrese de reţea
4. Instalarea protocoalelor în Windows 98 şi Windows
2000

2. 2
1. Ce este un protocol
Reprezintă un standard sau o convenţie asupra modului de desfăşurare a unui
anumit lucru – în cazul reţelelor: protocoalele permit calculatoarelor să comunice
între ele printr-un limbaj comun.
Prin protocol se înţelelge o suită (stivă) de protocoale ce lucrează împreună
(de exemplu TCP/IP)
Protocoalele nu sunt identice din punctul de vedere al eficienţei, vitezei de
lucru, consumului de resurse (în funcţie de dimensiunea header-ului, de
exemplu), uşurinţei în instalare, uşurinţei în administrare – diferenţele sunt date
de tipul reţelei, tipul infrastructurii acesteia (un singur segment sau mai multe,
separate printr-un ruter), dacă protocolul este rutabil sau nu, de tipul clienţilor din
reţea (M.Windows, Novell Netware, Apple Talk,tipul de echipamente existent în
reţea ţi modul cum este utilizat protocolul
Sarcinile şi activităţile asociate diferitelor nivele ale modelului OSI sunt
îndeplinite de către protocoale (de exemplu, segmentarea datelor la nivelul de
transport, adresarea logică la nivelul de reţea, construirea cadrelor la nivelul
legăturilor de date)  Modelul OSI este intangibil, nu reprezintă o componentă de
reţea, este numai un ghid pentru proiectarea şi administrarea reţelelor

3. 3
2. Cele patru suite principale de
protocoale
2.1. TCP/IP (Transport Control Protocol /
Internet Protocol)
Cel mai răspândit protocol – limbajul Internetului
2.1.1. Prezentare generală
 Reprezintă o suită de protocoale – cuprinde un număr de protocoale care
lucrează împreună, pentru a asigura diferite componente ale
funcţionalităţii reţelei
 Dezvoltat de DoD la sfârşitul anilor ’60, pentru reţeaua ARPANet
 Este “cross-platform” – poate să comunice cu diferite tipuri de
calculatoare care suportă TCP/IP (PC,Unix,MacIntosh)
 Standardul “de facto” al Internetului – nu este vorba de un standard
formalizat, ci de un standard adoptat de toată lumea

4. 4
2.1.2. Modelul OSI şi modelul TCP/IP
Modelul OSI – un ghid pentru proiectarea infrastructurii unei reţele şi a protocoalelor
de reţea
Fiecar esuită de protocoale are propriul model, care defineşte funcţionalitatea reţelei în
interiorul suitei de protocoale
Modelul TCP/IP – modelul lumii reale
GUI
Protocoalele FTP, HTTP
Stabilirea conexiunii, asigurarea
conexiunii “end-to-end”
Protocoalele: TCP, UDP
Adresarea logică – adrese IP
Protocolul: IP
Formatarea datelor, plasarea
informaţiei pe cablu

5. 5

6. 6
 Transmission Control Protocol - TCP
o Funcţioneză la nivelul de transport al modelului TCP/IP
o Protocol orientat pe conexiune, ceea ce înseamnă că, înainte ca TCP să
transmită date, conexiunea trebuie să fie stabilită
o Este un protocol sigur, compensând astfel lipsa conexiunii şi siguranţa redusă
din protocolul IP
 User Datagram Protocol – UDP
o Protocol fără conexiune  nu este garantată livrarea datelor
o Header minim
o Rapid şi eficient
Comparaţie între TCP şi UDP pe modelul transmiterii poştei:
o scrisoarea  trimisă  nu se ştie dacă a ajuns sau nu la destinaţie = UDP
o scrisoarea, cu confirmare de primire  trimisă la recepţie confirmare de
primire = TCP
Exemplu de utilizare UDP (rapid şi eficient) pentru “streaming
audio/video” Deşi pe ecran mai apar deformări sau
întreruperi, calitatea de ansamblu a
prezentării nu este afectată.
TCP ar cere retransmiterea pachetelor
pierdute !!!
Idem pt. Broadcast – transmisie rapidă şi eficientă

7. 7
 File Transfer Protocol – FTP
o Protocol orientat pe conexiune – conexiunea
trebuie să fie stabilită pentru a transfera fişiere
între server-ul FTP şi clientul FTP
o Trimite şi recepţionează fişiere via TCP/IP
o Constă dintr-un client şi un server
o Transferă fişiere simplu şi eficient !
o Permite stabilirea unei conexiuni
(prin intermediul unui program existent
pe desktop) cu server-ul FTP, după care
transferă fişierul într-un mod orientat
pe conexiune.
HyperText Transfer Protocol – HTTP
o Reprezintă alt mod de transfer fişiere (există situaţii când se oferă
ambele posibilităţi de transfer fişiere, în cazul când există un firewall, care
va opri un anumit tip de trafic, de exemplu blochează traficul FTP)
o Asigură traficul web
o Este neorientat pe conexiune

8. 8
 Simple Mail Transfer Protocol – SMTP
o Transferă e-mail între servere de pe Internet sau din alte reţele bazate pe TCP/IP
sau de la client la server-ul de e-mail
o Utilizează o metodă simplăde cerere şi răspuns la transferul mesajelor
2.1.3. PORT
Punct final al unei conexiuni logice Pentru ca PC-ul să se conecteze la
un server web, el se conectează la o
adresă IP. Dar trebuie specificat şi
portul la care se doreşte
conectarea. De exemplu, dacă se
precizează portul 80, clientul
solicită aplicaţiile de pe server care
asigură servicii web. Dacă pe
acelaşi server sunt disponibile şi
servicii FTP (serverul având aceeaşi
adresă IP), trebuie precizat alt port
• Porturile asigură accesul la servicii
specifice, atunci când se face conectarea la o
adresă IP:
-Conectare la server web
- Conectare la server FTP

9. 9
• Portul este utilizat numai în context cu o anumită adresă IP
De exemplu:
Aceeaşi adresă IP 192.168.1.10 : 80 - HTTP  servicii web
192.168.1.10 : 21 - FTP  trafic FTP
Se pune problema “de unde ştie numărul portului ?”
În fapt există aşa numitele porturi “well known”, având valori cuprinse între 0
- 1023, definite iniţial de RFC 1700, declarat “obsolete” de RFC 3232, fiind
actualmente înlocuit cu o bază de date on-line, ce poate fi accesată la adresa
site-ului oficial al “Internet Assigned Numbers Authority”:
http://www.iana.org/assignements/port-numbers
Numerele porturilor sunt împărţiteîn trei categorii:
-Well known ports 0 – 1023 , alocate de IANA
-Registered ports 1024 – 49151
-Dynamic and/or private ports 49152 -65535

10. 10
Întotdeauna serviciul HTTP va fi asociat portului “well known” 80, deci
nu trebuie specificat. Similar:
21 – FTP
23 – Telnet
25 – SMTP
53 – DNS
118 – Servicii SQL
143 – IMAP
443 – HTTPS
Un server poate “asculta”
simultan la mai multe porturi
Deoarece în adresa (care este aceeaşi) se
precizează protocolul (ftp:// ...), automat
acestei cereri îi este asociat portul 21 de pe
server. Se stabileşte o conexiune şi apoi poate
fi transferat fişierul.
Similar cererii “http:// ... “ îi este asociat portul
80, respectiv portul 25 pentru e-mail

11. 11
Este posibilă schimbarea numerelor porturilor utilizate, de exemplu, pe server-ul
care găzduieşte o pagină de web să-i fie alocat portul 8080 (pentru a asigura un
minim de securitate).
Există disponibile 65536 porturi !
La solicitarea serviciului http://..., automat i se asociază portul 80  eroare !
Corect, numai cunoscând numărul portului se poate solicita serviciul:
http://www.... : 8080
2.1.4. TCP/IP – Adrese IP
• TCP/IP lucrează într-un “spaţiu” de adresede 32 biţi  > 4 miliarde de
adrese IP disponibile (32 biţi  2
32
adrese posibile= 4.294.967.296)
• Fiecare adresă este împărţită în 4 octeţi, scrisă în format zecimal
• Domeniul maxim de valori pentru un octet este 0 – 255 (prima valoare
corespunzând situaţiei când toţi biţii sunt 0, iar a doua când toţi biţii sunt 1).
Exemple: 63.24.100.240 - adresă IP validă
63.24.310.240 - adresă IP invalidă

12. 12
• Adresa IP are două componente:
- Identificatorul de reţea (Network ID) – identifică reţeaua căreia îi aparţine
gazda
- Identificatorul de gazdă (Host ID) – este o adresă individuală, unică în cadrul
reţelei respective, alocată gazdei
• Două gazde care au în adresa lor IP acelaşi identificator de reţea, se află pe
aceeaşi reţea
• Determinarea punctului de separaţie între cei doi identificatori ai adresei IP se
face cu ajutorul măştii de subreţea (Subnet Mask)
• Masca de subreţea (care este o adresă tot de 32 biţi) permite determinarea
modului cum sunt utilizaţi biţii din adresa IP: porţiunea din masca de subreţea care
are biţii 1, indică identificatorul de reţea.
Exemplu:

13. 13
Ruterul are câte o
interfaţă de reţea
pt. fiecare reţea
 adrese IP
pentru fiecare
interfaţă

14. 14
Poartă implicită (default gateway) reprezintă de fapt ruterul, care asigură
comunicaţia între reţele.
La configurarea proprietăţilor TCP/IP pentru primul calculator:
Pentru Windows 2000 (dar similar şi pentru alte S.O) setarea celor trei adrese:
My Network Places  Properties  clic pe denumirea interfeţei de
reţea ce se doreşte configurată  Properties  Internet Protocol (TCP/IP) 
Properties  Use the following IP address  introducerea manuală a datelor
pentru cele trei adrese  OK
Dacă este instalat server-ul DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) se
poate obţine o adresă IP automat.
Poarta implicită (Default Gateway) asigură posibilitatea comunicării în afara
reţelei proprii – un loc unde să fie trimise datele (ruter), a cărui sarcină în
continuare este de a găsi calea către destinaţia finală.
Acestea sunt cele trei elemente necesare pt. comunicarea într-o reţea TCP/IP