Keratometria este o tehnică utilizată pentru a măsura curburile corneei și pentru a detecta neregularitățile acesteia. Aceasta joacă un rol esențial în diverse proceduri oftalmologice, precum operațiile de cataractă și adaptarea lentilelor de contact, folosind instrumente precum keratometrul de tip Bausch & Lomb și Javal-Schiotz. Pachometria, care măsoară grosimea corneei, este crucială în evaluarea riscurilor operatorii și monitorizarea bolilor corneene, având aplicații în glaucom și alte intervenții chirurgicale.

1. KERATOMETRIA
Cercetarea topografică a corneei, denumită keratometrie sau keratografie, este
utilizată pentru a măsura curbura corneei şi a detecta diverse neregularităţi ale formei
acesteia.
Examinarea din lateral într-un plan paralel cu irisul a profilului corneei şi de
deasupra, atunci când ochiul se roteşte în jos, pleoapa superioară fiind trasă în sus,
permite evidenţierea unor abateri de formă grosolane. Aceste măsuratori dau
informaţii şi despre puterea de focusare, precum şi dacă este prezent astigmatismul.
Alte utilizări ale keratometriei includ calcularea puterii intraoculare a cristalinului în
vederea operaţiei de cataractă, adaptarea lentilelor de contact, monitorizarea corneei
după o operaţie. În ultimii ani au fost dezvoltate metode sofisticate de keratometrie,
cuplate cu analize asistate de calculator şi afişarea pe un monitor a formelor corneei.
Aceste metode, combinate cu o cameră video şi un dispozitiv de stocare, sunt
cunoscute sub denumirea de videokeratografie.
Topografierea corneei are rădăcini vechi. În 1880, oftalmologul portughez
Antonio Placido a creat un disc pictat cu inele alternative albe şi negre, reflectat în
cornee. Acest dispozitiv este cunoscut sub denumirea de “discul Placido”. Acele inele
se reflectau pe epiteliul corneean ca nişte linii de contur.
În 1896, Allvar Gullstrand a încorporat discul în oftalmoscopul său,
examinând fotografii ale corneei prin microscop şi a putut calcula manual curbura
corneei printr-un algoritm numeric. Apoi, în 1950, compania Wesley-Jessen a utilizat
o sferă curbată pentru a reduce defectele de câmp. Curbura corneei poate fi
determinată prin comparaţia pozelor inelelor cu imagini standard.
În anii ’80, fotografiile au fost digitizate şi analizate de către calculator. A
urmat imediat automatizarea acestui proces – videokeratografia, în care inele
concentrice de dimensiuni şi mărimi deja stabilite sunt proiectate pe cornee şi apoi
sunt măsurate mărimile şi distanţele reflexiilor. Folosind diverşi algoritmi, aceste
măsuratori sunt comparate cu mărimi şi distanţe standard şi astfel, poate fi construită
imaginea suprafeţei anterioare a corneei.
O asemenea metodă se bazează pe reflexia speculară a inelelor concentrice ale
filmul lacrimal, care este foarte reflectant. Aceste imagini bidimensionale datorate

2. reflexiei sunt folosite pentru a construi imaginea tridimensională. Aceasta este cea
mai mare limitare a discului Placido. Datele bidimensionale rezultate sunt insuficiente
uneori pentru a construi o hartă tridimensională. Diverse neregularităţi pot să nu fie în
mod adecvat reflectate de cele două dimensiuni şi astfel, o imagine tridimensională
corectă şi exactă nu poate fi alcătuită. Metoda exclude de multe ori şi măsurarea
diverselor părţi ale corneei, datorită limitărilor mecanice. De exemplu, reflexia
centrului discului nu furnizează nici o informaţie sistemului. În acest fel, o arie de
1mm sau chiar mai mare va fi exclusă din cartografiere. Pot fi, de asemenea, porţiuni
ale suprafeţei corneei care sunt obscure şi nu se pot observa prin această metodă.
Toate aceste limitări pot duce la erori de 1-2 dioptrii, uneori mai mari către periferie.

3. Pentru măsurarea curburii suprafeţei anterioare a corneei se foloseşte
keratometrul sau oftalmometrul. Acesta a fost inventat de oftalmologul francez
Samuel Hankins în anul 1880. Keratometrul foloseşte relaţia dintre dimensiunea
obiectului (O), dimensiunea imaginii (I), distanţa dintre suprafaţa reflectantă şi obiect
(d) şi raza suprafeţei reflectante (R). Rezultă astfel relaţia:
R=2dI/O
Există două variante distincte de determinare a lui R:
- keratometrele de tip Javal-Schiotz, care au o mărime fixă a imaginii şi sunt de tipul
„două poziţii”;
- keratometrele de tip Bausch&Lomb, care au o mărime fixă a obiectului şi sunt de
tipul „o poziţie”.
Keratometrul de tip Bausch&Lomb
Acesta este un keratometru de tipul “o poziţie” şi informaţiile citite sunt sub
formă de dioptrii. Ceea ce îl caracterizează este faptul că mărimea obiectului este fixă,
iar mărimea imaginii este variabilă. Razele reflectate sunt trecute printr-un disc
Scheiner cu 4 orificii – două dintre ele sunt folosite pentru focusarea mirelor la o
distanţă focală fixă, celelalte două pentru dublare cu ajutorul prismei duale.
Instrumentul se bazează pe un design Helmholtz, care are două prisme manevrabile
orientate vertical si orizontal. Aceasta creează două imagini ajustabile, în plus faţă de
imaginea originală, una deasupra si cealaltă la stânga. Prin ajustarea distanţei dintre
ocular şi prismă, puterea efectivă a acestor prisme se poate modifica. Dacă distanta
descreşte, puterea prismatică descreşte şi ea. Aceasta duce la scăderea mărimii
imaginii de-a lungul direcţiei prismei, mutând imaginea duplicat mai aproape de
original. Dacă distanţa dintre ocular şi prismă creşte, atunci creşte şi deplasarea
prismatică. Deoarece sunt 2 prisme, fiecare aliniată perpendicular pe cealaltă, axele
minoră şi majoră se pot măsura independent, fără a ajusta orientarea instrumentului
pentru a trece de la un plan principal la celălalt.

4. Procedura de urmat în cazul keratometrelor Bausch&Lomb:
- se stinge lumina din cameră, pentru a face mirele mai vizibile. Se deschide
instrumentul. Se aranjează pacientul cu fruntea şi bărbia pe suporturi.
- pacientul trebuie să se uite în centrul instrumentului şi să închidă celălalt ochi.
Se aliniază keratometrul cu axa optică a ochiului. Acum pacientul trebuie să
deschidă ochii.
- în acest moment, când se priveşte prin ocular, se vor vedea mirele. Se
ajustează mânerul de focusare, aliniamentul şi înălţimea pentru a focaliza
cercul dublu într-un singur cerc clar, care are crucea în centru.
- focalizarea trebuie ajustată constant pe parcursul procesului de măsurare,
deoarece cele mai mici mişcări ale capului vor defocaliza mirele.
- citirea orizontală se obţine prin rotirea cilindrului de măsurare orizontal până
când se suprapun semnele (+). Dacă nu există astigmatism, axa nu va face
diferenţă la citire şi poate fi lăsată la 180°.
- citirea verticală se obţine prin rotirea cilindrului de măsurare vertical până
când se suprapun semnele (-).
- axa orizontală se citeşte de la semnul orizontal, iar cea verticală se citeşte de la
semnul de deasupra keratometrului.

5. A - decalare verticală a semnelor (+) ce indică A - aliniere corectă a axelor
astigmatism B – semnele (+) se suprapun la măsurarea
B - aliniere corectă pentru a putea măsura axele orizontală
Semnele ( -) se suprapun la poziţia corectă pentru măsurarea pe verticală
Poziţia mirelor când nu sunt focalizate Poziţia mirelor când sunt focalizate
(observaţi că reticulul este centrat în
cercul din dreapta jos)

6. Keratometrul de tip Javal-Schiotz
Acesta este un keratometru de tipul “două poziţii”, care foloseşte o imagine
fixă şi o mărime a obiectului ajustabilă pentru a determina raza de curbură a suprafeţei
reflective a corneei. Foloseşte 2 mire auto-luminoase (obiectul), una este un pătrat
roşu şi cealaltă are un design verde în formă de scară. Amândouă culisează pe o
traiectorie circumferenţială pentru a menţine o distanţă fixă faţă de ochi. Mărimea
obiectului este ajustabilă prin manevrarea mirelor de-a lungul traiectoriei, schimbând
distanţa dintre ele. Imaginea reflectată este dublată de o prismă Wollaston, care
permite astfel ca oricare parte a imaginii dublate să fie aliniată, iar orice mişcare a
ochiului să se anuleze astfel încât ambele imagini să se mute cu aceeaşi magnitudine
şi în aceeaşi direcţie. O prismă Wollaston utilizează proprietatea de polarizare a
luminii pentru a împărţi o singură imagine în două separate, identice vizual dar
polarizate opus. O dată ce mirele sunt focalizate, singura variabilă rămâne mărimea
obiectului, care este calibrată pentru a măsura raza suprafeţei reflective. Pentru a avea
rezultate exacte, este important ca instrumentul să rămână focalizat. Şi acest
keratometru foloseşte principiul Scheiner, comun la instrumentele autofocale (razele
reflectate convergente care vin prin ocular sunt văzute prin două orificii separate
simetrice). Deoarece razele care trec prin fiecare orificiu vor avea aceeaşi vergenţă,
ele se vor întâlni la un moment dat. Ajustând distanţa dintre obiect şi suprafaţa
reflectivă, vergenţa razelor poate fi modificată până când se obţine focalizarea,
corelată cu punctul focal fix al ocularului.

7. Procedura de urmat în cazul keratometrelor Javal-Schiotz:
- se stinge lumina din cameră, pentru a face mirele mai vizibile. Se deschide
instrumentul. Se aranjează pacientul cu fruntea şi bărbia pe suporturi.
- se ajustează ocularele.
- pacientul trebuie să închidă celălalt ochi şi să se uite către punctul fix luminos.
Se orientează tubul optic al aparatului către cornee, prin ajustarea orizontală şi
verticală a joystick-ului şi prin rotirea instrumentului cu ajutorul butonului de
control.
- se priveşte prin ocular şi se focalizează mirele, folosind joystickul, prin
mutarea instrumentului înspre şi dinspre cornee.
- menţinând mirele centrate, se roteşte butonul de control până când mira roşie
şi cea verde se ating. Se roteşte instrumentul utilizînd acelaşi buton de control,
până când liniile negre din centrele celor două mire formează o linie continuă.
Astfel se determină corect axa orizontală.
- acum se face citirea orizontală prin reajustarea butonului de control pentru a fi
sigur că cele două mire sunt una lângă cealaltă, doar atingându-se, în timp ce
se păstrează poziţia corectă a axei.
- pentru a obţine citirea verticală, se utilizează butonul de control pentru a roti
instrumentul cu 90° faţă de poziţia curentă. Se repetă apoi procedura de la
citirea orizontală. Se poate observa uşor dacă există sau nu astigmatism. Dacă
cele 2 mire s-au separat ori s-au suprapus în noua poziţie, creând o zonă
colorată în alb, atunci acea zonă reprezintă astigmatism. Numărul de “paşi”
coloraţi în alb reprezintă numărul dioptriilor de astigmatism.

8. In figura superioară stânga mirele se ating dar liniile centrale nu sunt aliniate, ceea ce indică
astigmatism şi planul de măsurare nu coincide cu unul din planele principale ale ochiului
Atunci când planul de măsurare coincide cu unul din planele principale ale ochiului se obţine
imaginea din figura de sus- dreapta, dacă nu este realizat reglajul complet al distantei dintre
mire, sau imaginea din figura de jos, ce indică un reglaj complet
Un alt semn de astigmatism este suprapunerea sau depărtarea mirelor (figura din partea
superioară) la rotirea aparatului cu 90o
faţa de poziţia iniţială, după ce fusese obţinut un reglaj
complet pentru poziţia initială a aparatului (figura din partea inferioară)

9. Pachometria reprezintă măsurarea grosimii (adâncimii) corneei. Aceasta nu
este o tehnologie nouă. A fost folosită în examinarea de rutină atunci când corneea era
suspectată de vreo boală.
Măsurarea grosimii corneei are o mulţime de aplicaţii clinice:
- la glaucom, pentru măsurarea presiunii intraoculare;
- la măsurătorile din keratomie, radiale şi astigmatice, pentru a evita perforarea
corneei;
- la chirurgia refractivă cu laser-ul, pentru a evita ectasia corneeală;
- la dereglări ale funcţionării endoteliului corneeal, pentru a monitoriza
schimbările de grosime ale corneei;
- în cazuri de traumă chirurgicală, pentru a monitoriza umflăturile corneei şi
eficacitatea tratamentului.
Pachometria poate ajuta la evaluarea tratamentului medical necesar şi este, de
multe ori, un mijloc de evaluare a progresului bolii. Grosimea corneei este un criteriu
important în evaluarea riscului post-operator de decompresie corneeală, precum şi în
determinarea abordării chirurgicale celei mai potrivite. Pachometria corneeală
secvenţială este folosită la analiza evoluţiei bolii corneene sau la chirurgia ce
afectează grosimea corneei. Deşi pachometrul cu ultrasunete poate fi util pentru a
confirma subţirimea corneei la pacienţii suspecţi de keratoconus, videokeratografia
este cea mai precisă şi sofisticată metodă de a confirma prezenţa acestei afecţiuni.
Pachometria singură nu ar trebui folosită ca instrument de diagnosticare a
keratoconusului datorită unei variatii mari a valorilor măsurătorilor la populaţia
normală.
Măsurarea grosimii corneei a fost apreciată recent ca un element important al
managementului pacienţilor diagnosticaţi cu glaucom, precum şi cei cu risc mare de
dezvoltare al glaucomului. Grosimea corneeală centrală este cea care influenţează în
mod deosebit măsurarea presiunii intraoculare.Această presiune este singurul factor
cunoscut a fi influenţabil la tratamentul glaucomului. Tonometria de aplanare
Goldmann este standardul de bază în măsurarea presiunii intraoculare. Acest tip de
tonometrie foloseşte o sondă specială pentru a apaltiza o parte a corneei. Presiunea
intraoculară este determinată de greutatea necesară pentru a aplatiza corneea.
Grosimea corneeală centrală la un ochi sănătos este de aprox. 545 micrometri (μm). O
cornee centrală subţire (490μm) poate explica scăderea câmpului vizual în ciuda
măsurătorilor normale de aplanare ale presiunii intraoculare, deoarece aceste
măsurători nu reflectă presiunea intraoculară reală foarte ridicată. O cornee centrală
groasă (610μm) poate explica presiunea intraoculară mare asociată cu un câmp vizual
întins, datorită unei presiuni intraoculare reale scăzute. Măsurarea grosimii centrale a
corneei ajută la interpretarea rezultatelor măsurătorilor presiunii intraoculare. În
prezent, nu există o formulă unică de calculare a presiunii intraoculare, deoarece
relaţia dintre grosimea centrală a corneei şi presiunea intraoculară nu este lineară şi nu
există un algoritm universal acceptat.
Pentru a exemplifica justificarea necesităţii măsurării grosimii corneei, un studiu
de tratare a hipertensiunii oculare a stabilit că grosimea corneei reprezintă factorul de
risc pentru glaucom. Studiul a dorit să determine dacă reducerea presiunii intraoculare
ar putea preveni sau întârzia pierderea cîmpului vizual şi/sau deteriorarea discului
optic la pacienţii cu presiune intraoculară mare şi, în acelaşi timp, să adune date care
să ajute la identificarea pacienţilor cu risc mare de dezvoltare a glaucomului cu unghi
deschis şi a celor care ar putea beneficia de tratament medical din timp. Subiecţii cu
hipertensiune oculară (n=1,636) consideraţi a avea un risc moderat de dezvoltare a
glaucomului cu unghi deschis au fost supuşi unei observări permanente. Criteriile de

10. selecţie ale pacienţilor au inclus o presiune intraoculară de 24-32 mm Hg la cel puţin
un ochi şi 21-32 mm Hg la celălalt ochi. Tratamentul medical a constat din agenţi
anti-glaucom. Rezultatele studiului au arătat că o reducere moderată a presiunii
intraoculare poate fi obţinută şi menţinută pe parcursul unei perioade medii de 72 de
luni.
Printre primele tehnici utilizate, s-a folosit metoda cu biomicroscopul cu
lampă cu fantă. Aceasta constă în proiectarea pe cornee a unui fascicul îngust cu
lungime mai mare decît jumătatea diametrului corneeal. Axa microscopului face un
unghi de circa 60° cu direcţia fasciculului incident. Pentru fixarea ochiului
pacientului, biomicroscoapele cu lampă cu fantă au un dispozitiv special care
realizează ţinta luminoasă. Se evaluează calitativ variaţia grosimii corneei de la centru
spre margine (mai subţire la centru). Pentru a estima grosimea corneei mai precis, se
poate ajusta pe ea o lentilă de contact corneeană cu grosime cunoscută. Lentila
serveşte astfel ca element de referinţă. Grosimea corneei la centru este de 0,50-
0,52mm şi la margine de 0,68-1,1mm. Grosimea periferică scade după 50 de ani. La
purtătorii de lentile de contact, grosimea stromei e mai mare.
În ultimii ani au fost introduse în practică mai multe tehnologii optice, care
oferă avantajele unei tehnici ce nu necesită contactul cu corneea, precum şi
determinări obiective ale centrului corneei. Aceste tehnologii includ: interferometrie
de coerenţă parţială, tomografie de coerenţă optică, topografie cu fantă de scanare.
În prezent, cele mai cunoscute tehnici de pachometrie sunt: reflectometria
optică de joasă coerenţă (fig.a) şi pachometria cu ultrasunete (fig.b).
Cea mai folosită metodă de măsurare a grosimii corneei în prezent este
pachometria cu ultrasunete. Studii recente au arătat că această metodă are un grad
înalt de intraoperare, interoperare şi reproductibilitate. Însă, metoda necesită contact
corneeal şi astfel, măsurătorile pot conduce la citiri mai mici, ca rezultat al deformării
ţesutului. Plasarea sondei exact pe centrul corneei este dependentă de operator şi
poate fi făcută prea brutal, iar plasarea în afara centrului corneei poate conduce la
măsurători mai mari decât grosimea reală a corneei. În plus, alte griji suplimentare
care derivă din folosirea acestei metode sunt discomfortul pacientului şi riscul de
infectare.
Pachometrul cu ultrasunete măsoară, pe lângă grosimea corneei, şi lungimea
axială a ochiului. Energia ultrasunetelor este emisă de către sondă, ce acţionează atât
ca transmiţător, cât şi ca receptor. O parte a energiei este reflectată înapoi la sondă sub
forma unui ecou atunci când unda atinge suprafaţa de separaţie între două medii

11. corneene. Datele de măsurare (grosimea corneei, adâncimea camerei anterioare,
grosimea cristalinului, distanţa de la cristalin la retină) pot fi calculate în funcţie de
timpul de întoarcere al ecoului după reflexia unei părţi din energia undei la suprafeţele
de separaţie între mediile oculare, în funcţie de vitezele de propagare ale undei în
diverse medii oculare, pre-setate în aparat (aceasta este o sursa de eroare, deoarece
aceste viteze medii, determinate pentru un număr mare de pacienţi, pot să difere de
vitezele reale pentru pacientul studiat).
Pachometrul cu ultrasunete
Pachometria cu ultrasunete are ca avantaje:
- oferă un grad ridicat de precizie, posibilitate de repetare intra-interoculară şi
eficienţă ca timp;
- precizia variază între 3 şi 38 de microni;
- unele instrumente cu ultrasunete pot diferi destul de mult, până la 50-75 de
microni;
- ca dezavantaje – necesită anestezie, contact corneeal şi sondă de centrare.
O altă metodă de măsurare a grosimii corneei este cu ajutorul pachometrelor care
folosesc lumina în locul ultrasunetelor şi sunt sisteme fără contact corneeal. Dintre
acestea, cele mai cunoscute sunt: reflectometrul optic de joasă coerenţă şi dispozitivul
Pentacam.
Reflectometrul optic de joasă coerenţă este un instrument care poate fi montat la
o lampă cu fantă. Pacientul este aşezat normal în dreptul lămpii cu fantă şi se va uita
direct în fasciculul laser axial de culoare roşie. Instrumentul emite şi un al doilea
fascicul laser diagonal, mai jos, rezultând astfel 2 puncte luminoase reflectate de
cornee de câte 0,1 mm. Operatorul se uită prin microscopul cu lampă cu fantă şi mişcă
manşa până când cele 2 puncte converg într-unul singur în centrul pupilei,
determinând distanţa de lucru corectă a instrumentului. Mişcări ulterioare ale manşei
aduc punctul în centrul corneei. Raza de lumină infraroşie de măsurare este coaxială
la raza roşie laser. Datorită diferenţelor indicelui refractiv care apar la interfaţa aer-
cornee şi interfaţa cornee-camera anterioară, raza de măsurare este reflectată de la

12. suprafeţele corneeale anterioară şi posterioară. Aceste reflexii se întorc la detector
numai când raza de lumină infraroşie loveşte perpendicular suprafeţele corneeale din
faţă şi din spate. Numai în caz de incidenţă perpendiculară pe ambele suprafeţe
corneeale, sunt semnale de interferenţă generate de la ele; în acest caz, un singur
punct al grosimii corneei poate fi calculat, bazându-se pe timpul de întârziere dintre
cele 2 semnale. Operatorul identifică incidenţa perpendiculară pe suprafaţa corneeală
frontală datorită unui sunet produs de maşină. Urmează mişcări uşoare ale manşei,
care duc la incidenţă perpendiculară a razelor pe ambele suprafeţe ale corneei,
anterioară şi posterioară. În această situaţie, maşina produce un sunet mai puternic şi
înregistrează grosimea centrală a corneei. Citiri repetate sunt realizate automat, iar
deviaţia standard este prezentată pe ecran.
Reflectometria optică de joasă coerenţă are o serie de avantaje:
- este o metodă de măsurare a grosimii corneei care nu necesită contact, deci
nici anestezie;
- are o precizie excelentă, între 1 şi 2 microni;
- utilizează laser-ul pentru a se focaliza pe orice segment al corneei;
- permite succesiunea rapidă a măsurătorilor fără a fi nevoie de ajustare a
pachometrului;
- raza de măsurare are 100 microni în diametru, spre deosebire de diametrul
milimetric al razei la pachometrele cu ultrasunete.
Pachometru Haag-Streit cu lampă cu fantă şi dispozitiv laser

13. Propagarea fasciculului laser şi informaţiile afişate
Sistemul Pentacam utilizează o cameră foto rotativă Scheimpflug pentru a
analiza segmentul anterior al ochiului. Printr-o singură scanare, instrumentul
furnizează imagini bi şi tri-dimensionale ale segmentului anterior, topografia
corneeală anterioară şi posterioară, pachometria corneeală completă şi densiometria
opacităţilor cristalinului. Pacientul stă cu bărbia şi fruntea rezemate în locurile
prestabilite şi priveşte fix drept înainte. Operatorul vede o imagine în timp real a
ochiului pacientului pe ecranul unui computer, iar maşina marchează marginea pupilei
şi centrul, şi poate focaliza manual şi centra imaginea. Pe ecran apar săgeţi care
ghidează operatorul în centrarea instrumentului pe axele orizontală, verticală şi ante-
posterioară. Pentru a reduce variabilele dependente de operator, se poate folosi modul
automat. În acest mod, instrumentul determină automat cînd focalizarea şi alinierea
corectă cu centrul corneei au fost atinse, iar apoi realizează scanarea. În mai puţin de
2 secunde, camera rotativă capturează până la 50 de imagini ale segmentului anterior,
în timp ce mişcările ochiului sunt capturate de o a doua cameră foto şi corectate
simultan. Fiecare imagine constă în 500 de puncte de măsurare. Se utilizează un
software matematic pentru a detecta marginile din fiecare imagine (secţiune
luminoasă prin cornee), inclusiv epiteliul şi endoteliul corneei şi este construit un
model matematic tridimensional al segmentului anterior. Suprafaţa anterioară a
corneei este calculată fără distorsiuni optice şi filmul lacrimal nu are nici un efect
asupra măsurătorilor. Fiecare strat succesiv, cum sunt suprafaţa posterioară a corneei
şi suprafaţa anterioară a cristalinului, se calculează prin trasarea razelor, calculele
luând în considerare distorsiunea optică. Măsurătorile pachometrice uni-punctuale ale
întregii corneei sunt calculate pornind de la suprafeţele anterioară şi posterioară
calculate. Deoarece centrul corneei este măsurat în mod repetat în timpul procesului
de rotaţie a imaginii, se pot obţine determinări foarte exacte ale grosimii corneeale
centrale.

14. Sistemul Pantacam
Ochiul scanat cu Pentacam

15. Program de detectare a keratoconusului, bazat pe date topografice ale suprafeţei
corneeale anterioare si date pachometrice despre stabilitatea corneei
Imagine a segmentului anterior al ochiului cu camera Scheimpflug

16. Model schematic tridimensional al segmentului anterior al ochiului şi valorile
keratometrului
Hartă cu informaţii suplimentare despre segmentul anterior al ochiului

17. Analiza densităţii cristalinului (imagine cu camera Scheimpflug)
Topografia corneei – suprafaţa anterioară (fiecare punct poate fi evaluat printr-un
click al mouse-ului)

18. Topografia corneei – suprafaţa posterioară
Variaţia grosimii corneei arătată în culori; fiecare punct poate fi selectat şi evaluat
individual printr-un click de mouse

19. Privire de ansamblu – cele mai importante măsurători
Harta de nivel a suprafeţei anterioare

20. Harta de nivel a suprafeţei posterioare
Model virtual tridimensional al segmentului anterior al ochiului

21. Valorile keratometrului pentru suprafaţa anterioară şi posterioară a corneei; grosimea
corneei prin centrul pupilei şi la marginea ei
Imagine prin sistemul Pentacam

22. Măsurare manuală a segmentului anterior al ochiului; se poate măsura diametrul
camerei anterioare sau distanţa dintre iris şi suprafaţa posterioară a corneei
Modul de funcţionare automat – săgeţile roşii indică direcţia în care trebuie mişcată
unitatea

23. Iridectomie