...SPECTACOLUL DEVENIRII...

1. Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plînge-i cuminţia lor.
Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tînguitor.
Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul
În ochii unui luptător.
O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

2. Mă afund în nesfărşirea
morţii de dinainte de
naştere,
Şi vreau să întreb
Neînţelesul,
De ce ne-am născut?
Înveşmântaţi cu atât de
multe Iluzii,
În frigul acestei Lumi cu
nume de Durere?
Oare ne-ar fi mai frig fără
mantia minciunii de a şti că
ştim?
Sau mai cald?
Şi căldura prea mare a
sentimentelor te ucide.
Atunci cum e mai bine?
Dar dacă nu [...]

3. Nici o corabie nu s-a întors vreodata
Din marile sudului sau de la capricorn
Atât de pura si eleganta fregata,
Cum se intoarce toamna Orion.
Peste paduri inverzite n-a stralucit nicicând
Lumina lui alba. Nici pe pajisti de fin.
Oceane si munti il vad primavara plecând
si cerul nu-si mai afla multa vreme stapân

4. Universul este atit de oblic
Incit urc si cobor
Ca pe sinii iubitei mele
Acolo unde jos este hotarirea de a ma
naste
Cu degetele miinilor desfacute
Pline de noroiul pruncului ce-am fost,
Nestiind ca ploaia nicicind nu-mi va
inunda
Lacrimile plinsului meu.

5. Prin astrii absurdului
cerne singuratatea Eului meu,
Ratiunea se dubleaza
si prin ea, iarasi noi
sintem doar
vuietul prapastiilor
insomnurate.

6. Eu si Pamintul am inceput sa traim
Fiecare prin destinul celuilalt, iubindu-ne
Prin Cerul care ne acoperea inima noastra,
Inima de Om sau de Pamint, aplecata sub Cer.

7. Si am fost atit de
plecat
Incit plecarea
existenta in mine
Ma recunostea pe
mine,
Cintind acum in Corul
intregului Univers
Pentru alt muritor
Poate mai putin tinar
Ca mine.

8. Sint singura minciuna
A metaforei existentei mele
Trecutul meu disparind
Pe ultima raza a luceafarului
Ce-mi strapunge timpanele
Cu reverberatiile propriului ecou.
Eternitatea ma saluta
In fiecare dimineata a sfirsitului
Picatura din ploaia de stele
Invaluind absurdul in speranta.
Incerc sa dau definitia
Divinitatii mele netraite
Pe apusul gindului de umbra

9. Zdrobit la colturile noptii,
Asa cum lacrimile curg la colturile
ochilor
Secunda scurta de a tunci de a nu
fi murit niciodata
A fost fericirea mea.

10. Pe urmele intoarse de cer
Spiritul imi fuge pe trepte nevazute
Si spatiul ce-l inconjur
Se dilata pe linga amintiri
Incit nu mai ating nici macar
Visul ce-mi pipaie pagini de
memorie>br> Umilite prin transpiratia
eului.

11. Zborul e mersul ce ma
confunda
Cu lumina lovita in plin
pacat
Se tinguie cosmosul pe
valul Demiurg
Razele sint necunoastere
in negrul creat.

12. Soarele imi cuprinde bratele
Ca pe simtamintul meu despre tine
Nerecunoscind niciodata ca
Umbra lui alearga salbatica
Serpund intre nastere si neexistenta

13. M-am retras pe Pamint, pieritor al durerii
Si nu in Sinele meu pentru ca astfel
Nu mai aveam nimic de sacrificat,
Iar privindu-Te, Doamne, ca pe ceva minunat,
N-aveam sa-mi pling niciodata fiinta, spunindu-Ti:
- Nu exista loc pe Pamint in care
Sa nu-ti iubesc Sinele prin care
Eu am putut exista.

14. Am fost acum si acum sint
atunci
Iata-ma inaintea vietilor mele
inspaimintata de urmasul
inaintelui
stramosul viitorului in trup.

15. Numele meu
se scrie intr-un singur
cuvint,
Intr-o secunda de
amintire
pentru
Reamintire.

16. Cerul e cea mai mica stea
a vietii si-a luminii
un simplu alibi
al viselor de pribegie
mai departe decit sufletul
innoptat pe-o inima de zeu.