1. Serban Voda Cantacuzino
Ii spun „pamantean" si lui Serban Cantacuzino, fiind¬ca ilustrul sau neam bizantin se
asimilase atat de bine in tara noastra, incat se afla in fruntea partidei boieresti care lupta
pentru a restrange influenta familiilor grecesti de curand „aciuate" in tara noastra (pe
cand capul partidei pro-grecesti era marele boier Gheorghe Baleanu de auten¬tica obarsie
romaneasca!). E drept ca tatal lui Serban Voda, marele postelnic Constantin Cantacuzino
(nepot de fiu al lui Seitanoglu), se insurase cu o fata a lui Radu Serban Basarab, asa incat
fiii lui se simteau oarecum mostenitori ai vechilor nostri domnitori. y1p8pd
Constantin postelnicul a fost o frumoasa figura de mare dregator intelept, pretuit de
domni, in special de Matei Basarab. Din nefericire, in 1663, Grigorascu Voda Ghica,
venind in scaun, asculta de unele zvonuri viclene cum ca fiii postelnicului ravnesc
domnia, si pune sa fie su¬grumat batranul sfetnic. De unde s-a iscat o crunta dusmanie,
de tip vendetta, intre Cantacuzini si Ghiculesti. Iar cand ajunge la domnie Serban
Cantacuzino, in 1678, se razbuna cumplit pe boierii partizani ai lui Ghica. (Am si eu, din
partea mamei, un stramos, Valeu Gradisteanu, care a fost tras in teapa la manastirea
Snagov din porun¬ca lui Serban Cantacuzino — cu toate ca era ruda cu el! Iata deci ca un
domn luminat, ctitor de biserici si manastiri, putea fi cumplit la manie; se mai tragea in
teapa la sfarsitul secolului XVII!...
Dar e drept ca in toata Europa supravietuiesc inca moravuri cumplite: un rege stralucit ca
Ludovic al XIV-lea al Frantei foloseste metode salba¬tice, si in razboaiele din Germania,
si inauntru, contra protestantilor.)
Despre Serban Voda se zice ca nutrea speranta de a relua lupta impotriva turcilor, dar
tocmai in timpul dom¬niei lui (1678-l688) Imperiul Otoman are o ultima zvacnire de
agresivitate si ajunge sa asedieze Viena, in 1683, episod despre care am vorbit. Serban
Voda, ca si domnul Moldovei si principele Apafi al Transilvaniei, fusese nevoit sa
insoteasca armata turca cu mica lui ostire; si s-a zis ca tragea cu tunul cu ghiulele umplute
cu paie, ca sa nu faca rau crestinilor asediati. Se mai afla si azi langa Viena o cruce de
piatra ridicata de el pentru crestinii din armata turca. Dar suntem inca departe de o lupta
fatisa impotriva turcilor, in octombrie 1688, Serban Voda moare subit — s-au ivit fel de
fel de zvonuri despre moartea lui.
Dintre fratii lui, stolnicul Constantin Cantacuzino va fi un mare invatat, cu studii la
Padova, iar spatarul Mihai Cantacuzino, dupa un hagialac la manastirea Sfanta Ecaterina
de la Muntele Sinai, va fi ctitorul manastirii de la Sinaia, a carei constructie in muntii
impaduriti, la l 000 de metri altitudine, intr-o trecatoare prea putin umblata pe atunci, a
fost, am zice azi, o adevarata performanta. El a cladit de asemenea, la Bucuresti, spitalul
Coltea si biseri¬ca din fata acestuia, unde i s-a ridicat, in veacul trecut, o statuie.
Tot in vremea lui Serban Cantacuzino are loc si inceputul unei revolutii... agricole si
alimentare: se intro¬ducea la noi cultura porumbului, planta descoperita de spanioli cu
peste un veac si jumatate in urma, in Mexic. Romanul constata ca faina scoasa din bobul
de porumb e aidoma malaiului de mei din care-si facea mamaliga inca din vremea
romanilor (e atestat documentar), si poate chiar dinainte. Meiul a ramas de veacuri
cereala de predilectie a romanului, cred, si din motivul ca e cea cu germinatia cea mai
rapida: daca-l semeni la 1 mai, il poti secera la 15 iunie.

2. Intr-o tara bantuita de razii salbatice si de razboaie, daca ai norocul sa fie pace in acele
sase saptamani, ai pus deoparte hrana de baza pe tot anul.
Daca navalesc turcii sau tatarii, ingramadesti sacii si copiii in caruta si fugi la munte.
Porumbul insa aducea deodata o serie de noi foloase: randamentul la pogon e mai mare,
gustul malaiului e mai bun, iar grauntele se potriveste mai bine pentru hrana cailor si
orataniilor — dar, mai cu seama, coceanul poate fi pus pe foc si, chiar uscat, poate hrani
boii toata iarna. De aceea, incet-incet, in tot veacul al XVIII-lea cultura porumbului se
intinde in intreaga tara pana devine, an de an, cultura principala atat in Ardeal, cat si
dincoace de Carpati, caci obiceiurile ali¬mentare sunt foarte statornice la un popor, in
Muntenia i se va zice porumb (din cauza asemanarii stiuletelui cu pasarea!), in Moldova
papusoi, iar in Ardeal, cu un nume nemtesc, cucuruz.
Unii autori considera ca introducerea culturii porum¬bului ar fi una din cauzele cresterii
populatiei in Principate in secolul XVIII, in ciuda vitregiei vremurilor.