Istoria romanilor

1. SPATIUL ROMANESC INTRE DIPLOMATIE SI CONFLICT
IN EVUL MEDIU, PANA LA INCEPUTURILE MODERNITATII
TARILE ROMANE INTRE IMPERIUL OTOMAN
SI MARILE PUTERI CATOLICE VECINE
In evul mediu cele 3 state medievale romanesti au fost inconjurate de mari puteri
crestine, care au afirmat tendinte de hegemonie (de dominatie) asupra spatiului romanesc. In
aceasta perioada se afirma Regatul Ungariei, Regatul Poloniei si Marele Cnezat al Rusiei si
Lituaniei. La acestea se adauga si Imperiul Otoman, a carui expansiune in Peninsula
Balcanica incepe in sec.XIV, el consolidandu-si treptat pozitia in zona. Raporturile Tarilor
Romane cu statele vecine s-au bazat in primul rand pe apartenenta la crestinatate.
In perioada sec. XIV – XVI domnitorii romani s-au preocupat de pastrarea integritatii
teritoriale a tarilor pe care le conduceau. De asemenea ei au incercat pe cat posibil sa evite
suzeranitatea statelor vecine.
In aceste conditii ei au oscilat intre cele doua regate catolice, incheind tratate de alianta cand
cu Ungaria, cand cu Polonia, in functie de politica promovata de acestea.
In raporturile cu Imp. Otoman, care a urmarit in mod sistematic cucerirea Tarilor
Romane si transformarea lor in pasalacuri (provincii otomane), voievozii romani au apelat la
o strategie defensiva. Aceasta urmarea sa determine Imperiul sa renunte la planurile ofensive.
In situatia in care au fost nevoiti sa lupte cu puterile vecine, domnii romani au adoptat tactica
“pamantului parjolit” ( evacuarea satelor, retragerea populatiei care nu putea sa lupte catre
munti, otravirea fantanilor, incendierea holdelor, hartuirea permanenta a adversarului, atacuri
surpriza, desfasurarea luptei intr-o zona favorabila taberei romane).
 Politica externa a domnitorilor romani in Evul Mediu a avut caracter defensiv.
Primul mare domnitor roman care a dus o politica de aliante activa a fost Mircea cel
Batran (domn al Tarii Romanesti intre 1386 – 1418). El a trebuit sa contracareze
tendintele hegemonice ale Ungariei si Poloniei, precum si tentativele Imp. Otoman de a
cuceri spatiul romanesc. In aceste conditii in 1389 Mircea incheie la Radom un tratat de pe
pozitii de egalitate cu regele Poloniei Vladislav Jagello, tratat care avea si un caracter
antiungar. Dupa cresterea pericolului otoman, relatiile cu Ungaria s-au schimbat si la 7 martie
1395, la Brasov, Mircea incheie un tratat cu regele Ungariei Sigismund de Luxemburg.

2. Aceasta a fost prima alianta cu caracter antiotoman din istoria SE european. Tratatul prevedea
egalitatea celor doua parti si obligatia de a-si acorda ajutor reciproc in cazul unui atac
otoman.
Politica de aliante promovata de Mircea l-a detrminat pe sultanul Baiazid (1389 –
1402) sa organizeze o expeditie la nord de Dunare pentru a-l elimina pe voievodul roman.
Batalia s-a dat la Rovine (17 mai 1395) si s-a incheiat cu victoria lui Mircea. El reusea astfel
sa consolideze neatarnarea (independenta) Tarii Romanesti.
Evolutia situatiei internationale l-a transformat pe Mircea intr-un pion de baza a
politicii antiotomane dusa de crestinatate. In 1396, din initiativa papei, Sigismund de
Luxemburg organizeaza o cruciada antiotomana. Ea se va bucura de participarea cavalerilor
occidentali, precum si de cea a lui Mircea cel Batran. Batalia principala s-a dat la Nicopole si
a fost un dezastru pentru tabara crestina.
Dupa moartea lui Baiazid, Mircea s-a implicat activ in lupta pentru tron dintre urmasii
sultanulu, fara a reusi sa impuna la conducerea imperiului pe unul dintre preferatii sai. Spre
sfarsitul domniei sale, Mircea semneaza pacea cu turcii si incepe sa plateasca tribut catre
Imperiul Otoman.
In paralel Moldova a dezvoltat bune relatii cu Polonia. Domnul moldovean care a
inaugurat aceasta traditie afost Petru I Musat, care in 1387 depune juramant de credinta
regelui Poloniei (Moldova devine vasala a regatului).
Intre 1400 – 1432 pe tronul tarii s-a aflat Alexandru cel Bun. El a recunoscut
suzeranitatea Poloniei (in 1402) si prin cateva reinnoiri s-a pus la adapost de intentiile regelui
magiar Sigismund de Luxemburg, care dorea sa readuca Moldova sub suzeranitatea Ungariei
si sa ocupe cetatea Chilia (important punct comercial de la gurile Dunarii).
In sec. XV relatiile Tarilor Romane cu statele vecine s-au mentinut incordate. Domnii
celor doua tari extracarpatice au fost nevoiti sa promoveze o politica externa activa pentru a-
si pastra integritatea teritoriala si neatarnarea tarilor pe care le conduceau. In aceasta
perioada si Transilvania va avea un rol important in politica externa a sud-estului european.
Intre 1441 – 1456 voievod al Transilvaniei a fost Iancu de Hunedoara, care s-a
implicat in cruciadele antiotomane organizate acum cu scopul de a opri expansiunea
otomana. El a promovat o politica externa cu un pronuntat caracter ofensiv. Una dinte cele
mai importante actiuni la care a participat a fost “campania cea lunga” (1443 – 1444),
incheiata cu victoria crestinilor si cu o pace foarte avnatajoasa semnata la Seghedin. La

3. cererea regelui Ungariei, in 1444 a fost organizata o noua cruciada antiotomana (cruciada de
la Varna). Aceasta s-a dovedit a fi un esec pentru tabara crestina.
Aceasta infrangere l-a convins pe Iancu de necesitatea unei aliante militare
antiotomane, care sa includa atat Ungaria, cat si celelalte doua Tari Romane. Pentru aceasta a
impus pe tronul celor doua tari extracarpatice domni care sa- sustina in lupta antiotomana
(Vladislav al II-lea in Tara Romaneasca si Bogdan al II-lea in Moldova).
Dupa refacerea “blocului romanesc” (alianta militara care cuprindea toate cele 3 Tari
Romane), Iancu trece Dunarea in septembrie 1448, insa sufera grele pierderi in batalia de la
Kossovopolje.
Eforturile crestinilor de a stopa expansiunea otomana au esuat definitiv atunci cand, la
29 mai 1456, turcii cuceresc Constantinopolul. Iancu va participa la o noua lupta antiotomana
in vara anului 1456.
La 4 – 21 iulie 1456 ele reuseste sa obtina o mare victorie in batalia de la Belgrad, cand il
infrange pe sultanul Mahomed al II-lea. Cateva zile mai tarziu Iancu a murit (de ciuma) in
tabara sa de la Zemun.
Dupa moartea neasteptata a lui Iancu, stindardul luptei antiotomane a fost preluat de
Vlad Tepes (domn al Tarii Romanesti intre 1448; 1456 – 1462; 1476) . El a refuzat sa mai
plateasca tribut catre Imp. Otoman, ceea ce a atras reactia rapida a Portii. In 1462 sultanul
Mahomed al II-lea a organizat o expeditie impotriva Tarii Romanesti. Vlad a adoptat tactica
“pamantului parjolit” si a hartuirii inamicului. Mai mult in noaptea de 16/17 iunie 1462 el a
organizat in apropiere de Targoviste celebrul “atac de noapte” asupra taberei otomane. Sub
efectul acestei lovituri Mahomed a ordonat retragerea. In ciuda victoriei, boierimea il
tradeaza pe domnul roman, care este inlaturat de la conducerea tarii.
In a doua jumatate a sec. XV, cel mai important voievod roman a fost Stefan cel
Mare (domn al Moldovei 1457 – 1504). Ca si predecesorii sai el a cautat sa contracareze
tendintele hegemonice ale Ungariei, Poloniei si Imp. Otoman. Politica externa a lui Stefan a
stat sub semnul diplomatiei si actiunii, incercand sa evite purtarea unui conflict cu mai multe
state deodata.
Primul pas a fost sa opreasca Ungaria si in acest scop s-a apropiat de Polonia. La 4
aprilie 1459, prin tratatul de la Overchelauti Stefan a recunoscut suzeranitatea regelui
Cazimir al IV-lea.

4. Deteriorarea relatiilor moldo-ungare s-a datorat pretentiilor de suzeranitate
manifestate de regele Ungariei, Matei Corvin, asupra Moldovei si mai ales a faptului ca
Ungaria stapanea Chilia. In anul 1465 Stefan cucereste cetatea, atragand reactia militara a
Ungariei. Expeditia organizata de Matei Corvin s-a incheiat cu batalia de la Baia (15
decembrie 1467), castigata de Stefan ce Mare.
Domnul Moldovei a avut relatii incordate si cu Tara Romaneasca si a urmarit sa
atraga aceasta tara in blocul antiotoman. Instaurarea pe tronul Tarii Romanesti a unor domni
fideli politicii sale nu a fost incununata cu succes.
Stefan a manifestat in permanenta o atitudine ostila fata de Poarta, fapt ce l-a facut pe
sultan sa pregateasca o expeditie de inlaturare a domnului moldovean. Cu 120.000 de oameni
Soliman-Pasa a patruns in Moldova. Batalia s-a dat la Vaslui (10 ianuarie 1475) si s-a
incheiat cu victoria lui Stefan.
Politica expansionista otomana a continuat si dupa acesta infrangere. Ea viza cu
precadere ocuparea Chiliei si Cetatii Albe (doua cetati importante aflate la gurile Dunarii).
In vara anului 1475 Stefan a incercat sa construiasca un bloc de rezistenta
antiotomana. Dintre toate statele crestine din apusul Europei, doar Ungaria a raspuns
chemarii lui Stefan. La 12 iulie 1475 intre Moldova si Ungaria s-a semnat un tratat de alianta
de pe pozitii de eglitate ( cu caracter antiotoman).
In vara anului 1476 sultanul a pornit in fruntea unei ostiri numeroase impotriva
Moldovei. Batalia s-a dat la Valea Alba (Razboieni) din 26 iulie 1476 s-a incheiat cu
infrangerea ,oldovenilor. Victoria turcilor nu a putut fi consolidata deoarece cetatile
Moldovei (Suceava, Neamt, etc) nu au putut fi cucerite. Astfel, expeditia din 1476 s-a
incheiat cu un esec pentru sultan.
In anii urmatori Stefan a incercat sa obtina sprijin din partea statelor occidentale si a
celorlalte tari romane in lupta antiotomana (fara succes). Instalarea noului sultan Baiazid al
II-lea a agravat relatiile moldo-otomane. In 1484 Poarta organizeaza o noua campanie
impotriva Moldovei. De data aceasta Chilia si Cetatea Alba au fost cucerite.
In aceste conditii Stefan reinnoieste juramantul de vasalitate fata de Polonia la
Calomeea in data de 15 sept. 1485.
Ultimele confruntari cu turcii au avut loc in anul 1486. Atunci Stefan decide sa
incheie pace cu Imp. Otoman; accepta sa plateasca tributul, recunoaste suzeranitatea
otomana, dar pastreaza autonomia Moldovei.
Spre sfarsitul domniei relatiile lui Stefan cu Polonia s-au deteriorat. In 1497 noul rege
polonez Ioan Albert organizeaza o expeditie in Moldova. In batalia de la Codrii Cosminului

5. (26 octombrie 1497) oastea polona sufera o grea infrangere. Conflictele cu Polonia continua
pana in 1499 cand cele 2 parti semneaza tratatul de la Harlau (12 iulie 1499) de pe pozitii de
egalitate.
Dupa o domnie de 47 de ani la 2 iulie 1504 Stefan cel Mare a incetat din viata.
TARILE ROMANE SUB SUZERANITATE OTOMANA
IN SECOLELE XVI – XVII
Dominatia Imperiului Otoman asupra spatiului romanesc dateaza inca din sec. XV.
Astfel cele doua tari extracarpatice au platit tribut din 1415 (Tara Romaneasca) si 1456
(Moldova).
In prima jumatate a sec. XVI toate cele trei Tari Romane au intrat sub suzeranitate
otomana. Consecinta a fost cresterea rapida a tuturor obligatiilor fata de puterea otomana:
tributul, darurile la care se adauga obligatii noi de aprovizionare, munca si transport. Pe langa
modificarile economice, Imperiul otoman a exercitat un control strict asupra politicii externe
a Trailor Romane si s-a amestecat si in treburile lor interne. Pentru a-si spori influenta, Poarta
a sprijinit patrunderea boierimii de origine greceasca in institutiile statelor romanesti.
In plan european, sec. XVI a stat sub semnul conflictului dintre Imp. Otoman, Imp.
Habsburgic si Polonia.
In acest context intern si international urca pe tronul Tarii Romanesti Mihai
Viteazul (1593 – 1601). Domnia lui a coincis cu initiativa Papei Clement al VII-lea de creare
a unei aliante antiotomane – Liga Sfanta. La ea au aderat Spania, Austria , unele state italiene,
Transilvania si Moldova. Tara roamneasca se alatura si ea aliantei din initiativa lui Mihai.
Alaturarea Tarii Romanesti la aceasta alianta a fost urmata de o puternica ofensiva
antiotomana declansata de voievodul roman. La 20 mai 1595 Mihai Viteazul incheie o alianta
cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. Semnat la Alba-Iulia, tratatul ii asigura lui
Mihai sprijinul Transilvaniei in lupta antiotomana. Trupele otomane au patruns in Tara
Romaneasca si la 13/23 august 1595 s-a dat lupta de la Calugareni, pe care domnul roman o
castiga. Din pacate Mihai nu a putut valorifica acest succes, iar ofensiva otomana a continuat.

6. In aceste conditii Mihai se retrage la Stoenesti in asteptarea sprijinului transilvanean. In
octombrie 1595 orasele muntene au fost eliberate, voievodul roman ajungand pana la
Giurgiu, unde obtine o stralucita victorie.
Confruntarile cu Imperiul Otoman au continuat pana in 1597, cand Mihai decide sa
incheie pace cu turcii. Accepta suzeranitatea otomana, iar in schimb ii este recunoscuta
domnia pe viata si tributul este redus la jumatate.
In paralel el se orienteaza spre Austria si la 30 mai 1598 incheie la Manastirea Dealu
un tratat cu imparatul Rudolf al II lea. Prin acest tratat Mihai obtinea ajutor in lupta
antiotomana.
In 1599 se hotareste sa puna in aplicare “planul dacic”, care viza unirea celor trei Tari
Romane sub o singura conducere – a sa. In toamna 1599 trece in Transilvania si il infrange pe
principele Andrei Bathory in batalia de la Selimbar (28 oct.1599). La 1 noiembrie Mihai
Viteazul isi facea intrarea triumfala in cetatea de la Alba-Iulia. Pasul urmator a fost unirea
Moldovei. In mai 1600 ostirile muntene au trecut Carpatii, aducand si aceasta tara sub
sceptrul lui Mihai. Era astfel realizata prima unire a Tarilor Romane.
Aceasta unire nu a rezistat decat cateva luni, deoarece actiunea lui Mihai venea in
contradictie cu intereselor statelor vecine. El a pierdut Ardealul, apoi Moldova si in final si
Tara Romaneasca.
Dupa inlturarea lu Mihai Viteazul, Imp. Otoman a avut nevoie de 20 de ani pentru a
readuce sub ascultare Tarile Romane.
In sec. XVII Tara Romaneasca ai Moldova au incercat sa isi consolideze autonomia si
sa reziste in fata tendintelor lor vecine. Printre cei mai importanti domnitori din aceasta
perioada se numara Matei Basarab (Tara Romaneasca) si Vasile Lupu (Moldova).
In 1699, prin tratatul de la Karlowitz, Transilvania a trecut de sub suzerantitate
otomana, in stapanirea Imp. Habsburgic (Austria).
La sfarsitul sec. XVII si inceputul secolului XVIII domnitorii romani Serban
Cantacuzino, Dimitrie Cantemir si Constantin Brancoveanu au dus o politica de echilibru
intre cele trei mari imperii vecine, incercand sa isi pastreze autonomia.
In secolul XVIII Tarile Romane au fost afectate de razboaiele ruso – austro – turce
atat din punct de vedere politic, cat si teritorial. Ele au pierdut acum Banatul si Oltenia
(pentru 30 de ani), Bucovina si Basarabia. Mai mult, in 1774, prin pacea de la Kuciuk –
Kainarji, Moldova si Tara Romaneasca intre sub protectoratul Rusiei, fara a iesi de sub
suzeranitate otomana.