Lucian Tamas - "Spargerea cercului sau calator pe autostrazile himerei", Editura "Panteon", Piatra Neamt, 1993; lector: George Vulturescu; coperta: Radu Ciobanu. "Convorbiri literare", nr.1/1994

1. LUCIAN TĂMAŞ: SPARGEREA CERCULUI SAU CĂLĂTOR PE
AUTOSTRĂZILE HIMEREI
Lucian Tămaş este unul dintre oamenii care nu ar putea exista în afara ideii
de poezie. Acesta nu ar fi un lucru nemaipomenit pentru un poet, în schimb genul de
veneraţie pe care îl simţi la L.T. faţă de cuvîntul bine potrivit este mai rar. Şi tinde să
devină din ce în ce mai rar, fenomen care poate fi privit ca îmbucurător, ca o
împrospătare a liricii, sau ca o dezintegrare a textului poetic, pînă la anihilarea acestuia.
Fără a adopta unul sau altul din aceste puncte de vedere, extreme (aşa cum face Daniel
Corbu în prefaţa la volumul de debut al lui Tămaş, cînd spune că poezia pe care o scrie
acesta este „o confesiune neatinsă de cariile şi exhibiţiile neo şi post-moderniste”, oricare
ar fi acestea), îl vom adopta pe al treilea, pur statistic: asta e situaţia. Deocamdată.
Veneraţia lui Lucian Tămaş se extinde şi asupra cărţii în sine, care, departe de a rămîne
un simplu suport material al metaforei, ajunge un obiect de cult, îngrijit cu mare atenţie,
în care corpul de literă este unul nou de la o pagină la alta, pentru a se potrivi cît mai bine
cu textul, iar de la fiece colţ de pagină te pîndeşte un mic desen – ilustraţiile aparţin
autorului -, simboluri pitite printre rînduri ori în golful dintre două versuri mai lungi.
Cuvîntul privilegiat în acest volum este DUMNEZEU, scris cu litere uriaşe pe una din
ultimele pagini ale cărţii. Ceea ce sugerează şi predilecţia pentru temele majore: „Naştere,
Dragoste, Libertate, Moarte”, cum subliniază şi Daniel Corbu, în prefaţă, cu majuscule.
Rămîne de discutat în ce măsură o tematică majoră este singura care poate da substanţă
unei poezii majore. Lui Lucian Tămaş îi stă însă bine în acest registru, aşezat, plin de
veneraţie, între cuvînt şi totem.
RADU ANDRIESCU