SlideShare a Scribd company logo
1 of 1
LUCIAN TĂMAŞ: SPARGEREA CERCULUI SAU CĂLĂTOR PE
               AUTOSTRĂZILE HIMEREI




              Lucian Tămaş este unul dintre oamenii care nu ar putea exista în afara ideii
de poezie. Acesta nu ar fi un lucru nemaipomenit pentru un poet, în schimb genul de
veneraţie pe care îl simţi la L.T. faţă de cuvîntul bine potrivit este mai rar. Şi tinde să
devină din ce în ce mai rar, fenomen care poate fi privit ca îmbucurător, ca o
împrospătare a liricii, sau ca o dezintegrare a textului poetic, pînă la anihilarea acestuia.
Fără a adopta unul sau altul din aceste puncte de vedere, extreme (aşa cum face Daniel
Corbu în prefaţa la volumul de debut al lui Tămaş, cînd spune că poezia pe care o scrie
acesta este „o confesiune neatinsă de cariile şi exhibiţiile neo şi post-moderniste”, oricare
ar fi acestea), îl vom adopta pe al treilea, pur statistic: asta e situaţia. Deocamdată.
Veneraţia lui Lucian Tămaş se extinde şi asupra cărţii în sine, care, departe de a rămîne
un simplu suport material al metaforei, ajunge un obiect de cult, îngrijit cu mare atenţie,
în care corpul de literă este unul nou de la o pagină la alta, pentru a se potrivi cît mai bine
cu textul, iar de la fiece colţ de pagină te pîndeşte un mic desen – ilustraţiile aparţin
autorului -, simboluri pitite printre rînduri ori în golful dintre două versuri mai lungi.
Cuvîntul privilegiat în acest volum este DUMNEZEU, scris cu litere uriaşe pe una din
ultimele pagini ale cărţii. Ceea ce sugerează şi predilecţia pentru temele majore: „Naştere,
Dragoste, Libertate, Moarte”, cum subliniază şi Daniel Corbu, în prefaţă, cu majuscule.
Rămîne de discutat în ce măsură o tematică majoră este singura care poate da substanţă
unei poezii majore. Lui Lucian Tămaş îi stă însă bine în acest registru, aşezat, plin de
veneraţie, între cuvînt şi totem.




                                    RADU ANDRIESCU

More Related Content

What's hot

Eminescu si schopenhauer.ppt.
Eminescu si schopenhauer.ppt.Eminescu si schopenhauer.ppt.
Eminescu si schopenhauer.ppt.Adoamnei Andrei
 
george orwell tolstoi regele lear si nebunul
george orwell   tolstoi regele lear si nebunulgeorge orwell   tolstoi regele lear si nebunul
george orwell tolstoi regele lear si nebunuldiogene753
 
Comunicare Multiculturală
Comunicare MulticulturalăComunicare Multiculturală
Comunicare Multiculturalădalex4c
 
Eminescu si schopenhauer
Eminescu si schopenhauerEminescu si schopenhauer
Eminescu si schopenhauerAdoamnei Andrei
 
Testament de tudor arghezi
Testament de tudor argheziTestament de tudor arghezi
Testament de tudor argheziIulianaSzabo
 
Particularitati Plumb de George Bacovia.docx
Particularitati Plumb de George Bacovia.docxParticularitati Plumb de George Bacovia.docx
Particularitati Plumb de George Bacovia.docxSilviuAndrei7
 
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1escape719
 
RelațIa Poetică
RelațIa PoeticăRelațIa Poetică
RelațIa Poeticărazvan tupa
 
Lectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-aLectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-aZamfir Catalin
 
23652194 simbolismul-geroge-bacovia-plumb
23652194 simbolismul-geroge-bacovia-plumb23652194 simbolismul-geroge-bacovia-plumb
23652194 simbolismul-geroge-bacovia-plumbDanny Nemes
 
Teoria occidentală a traducerilor
Teoria occidentală a traducerilorTeoria occidentală a traducerilor
Teoria occidentală a traducerilorNicolae Sfetcu
 
C. Radulescu-Motru - Psihologia poporului roman
C. Radulescu-Motru - Psihologia poporului romanC. Radulescu-Motru - Psihologia poporului roman
C. Radulescu-Motru - Psihologia poporului romanCristi Velea
 
Anton Horvath - Lucian Tamas
Anton Horvath - Lucian TamasAnton Horvath - Lucian Tamas
Anton Horvath - Lucian TamasLucian Tamas
 
071 cine l-a omorat pe eminescu
071   cine l-a omorat pe eminescu071   cine l-a omorat pe eminescu
071 cine l-a omorat pe eminescuBiro Bela
 
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1escape719
 

What's hot (20)

Eminescu si schopenhauer.ppt.
Eminescu si schopenhauer.ppt.Eminescu si schopenhauer.ppt.
Eminescu si schopenhauer.ppt.
 
george orwell tolstoi regele lear si nebunul
george orwell   tolstoi regele lear si nebunulgeorge orwell   tolstoi regele lear si nebunul
george orwell tolstoi regele lear si nebunul
 
Eminescu
EminescuEminescu
Eminescu
 
Comunicare Multiculturală
Comunicare MulticulturalăComunicare Multiculturală
Comunicare Multiculturală
 
Eminescu si schopenhauer
Eminescu si schopenhauerEminescu si schopenhauer
Eminescu si schopenhauer
 
Testament de tudor arghezi
Testament de tudor argheziTestament de tudor arghezi
Testament de tudor arghezi
 
Comunicat
ComunicatComunicat
Comunicat
 
Particularitati Plumb de George Bacovia.docx
Particularitati Plumb de George Bacovia.docxParticularitati Plumb de George Bacovia.docx
Particularitati Plumb de George Bacovia.docx
 
prezentare
prezentareprezentare
prezentare
 
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1
 
RelațIa Poetică
RelațIa PoeticăRelațIa Poetică
RelațIa Poetică
 
Lectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-aLectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-a
 
23652194 simbolismul-geroge-bacovia-plumb
23652194 simbolismul-geroge-bacovia-plumb23652194 simbolismul-geroge-bacovia-plumb
23652194 simbolismul-geroge-bacovia-plumb
 
Jurnal de lectura
Jurnal de lecturaJurnal de lectura
Jurnal de lectura
 
Teoria occidentală a traducerilor
Teoria occidentală a traducerilorTeoria occidentală a traducerilor
Teoria occidentală a traducerilor
 
C. Radulescu-Motru - Psihologia poporului roman
C. Radulescu-Motru - Psihologia poporului romanC. Radulescu-Motru - Psihologia poporului roman
C. Radulescu-Motru - Psihologia poporului roman
 
Anton Horvath - Lucian Tamas
Anton Horvath - Lucian TamasAnton Horvath - Lucian Tamas
Anton Horvath - Lucian Tamas
 
071 cine l-a omorat pe eminescu
071   cine l-a omorat pe eminescu071   cine l-a omorat pe eminescu
071 cine l-a omorat pe eminescu
 
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1
 
Dorinţa
DorinţaDorinţa
Dorinţa
 

Similar to Radu Andriescu - Lucian Tamas, "Spargerea cercului sau calator pe autostrazile himerei"

Marii clasici este o etichetă postumă
Marii clasici este o etichetă postumăMarii clasici este o etichetă postumă
Marii clasici este o etichetă postumăElena Luminita Sandu
 
TEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
TEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂTEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
TEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂINALUCA
 
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_Emanuel Pope
 
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciCristiana Temelie
 
Spații culturale 51/ 2017
Spații culturale 51/ 2017Spații culturale 51/ 2017
Spații culturale 51/ 2017Silvia Sofineti
 
Despre cărţi corectat si note
Despre cărţi corectat  si noteDespre cărţi corectat  si note
Despre cărţi corectat si noteSilviu Aca
 
Cărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția biblioteciiCărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția biblioteciishanur2006
 

Similar to Radu Andriescu - Lucian Tamas, "Spargerea cercului sau calator pe autostrazile himerei" (8)

Marii clasici este o etichetă postumă
Marii clasici este o etichetă postumăMarii clasici este o etichetă postumă
Marii clasici este o etichetă postumă
 
TEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
TEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂTEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
TEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
 
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_
 
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
 
Spații culturale 51/ 2017
Spații culturale 51/ 2017Spații culturale 51/ 2017
Spații culturale 51/ 2017
 
Despre cărţi corectat si note
Despre cărţi corectat  si noteDespre cărţi corectat  si note
Despre cărţi corectat si note
 
Cărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția biblioteciiCărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția bibliotecii
 
Clasicii
ClasiciiClasicii
Clasicii
 

Radu Andriescu - Lucian Tamas, "Spargerea cercului sau calator pe autostrazile himerei"

  • 1. LUCIAN TĂMAŞ: SPARGEREA CERCULUI SAU CĂLĂTOR PE AUTOSTRĂZILE HIMEREI Lucian Tămaş este unul dintre oamenii care nu ar putea exista în afara ideii de poezie. Acesta nu ar fi un lucru nemaipomenit pentru un poet, în schimb genul de veneraţie pe care îl simţi la L.T. faţă de cuvîntul bine potrivit este mai rar. Şi tinde să devină din ce în ce mai rar, fenomen care poate fi privit ca îmbucurător, ca o împrospătare a liricii, sau ca o dezintegrare a textului poetic, pînă la anihilarea acestuia. Fără a adopta unul sau altul din aceste puncte de vedere, extreme (aşa cum face Daniel Corbu în prefaţa la volumul de debut al lui Tămaş, cînd spune că poezia pe care o scrie acesta este „o confesiune neatinsă de cariile şi exhibiţiile neo şi post-moderniste”, oricare ar fi acestea), îl vom adopta pe al treilea, pur statistic: asta e situaţia. Deocamdată. Veneraţia lui Lucian Tămaş se extinde şi asupra cărţii în sine, care, departe de a rămîne un simplu suport material al metaforei, ajunge un obiect de cult, îngrijit cu mare atenţie, în care corpul de literă este unul nou de la o pagină la alta, pentru a se potrivi cît mai bine cu textul, iar de la fiece colţ de pagină te pîndeşte un mic desen – ilustraţiile aparţin autorului -, simboluri pitite printre rînduri ori în golful dintre două versuri mai lungi. Cuvîntul privilegiat în acest volum este DUMNEZEU, scris cu litere uriaşe pe una din ultimele pagini ale cărţii. Ceea ce sugerează şi predilecţia pentru temele majore: „Naştere, Dragoste, Libertate, Moarte”, cum subliniază şi Daniel Corbu, în prefaţă, cu majuscule. Rămîne de discutat în ce măsură o tematică majoră este singura care poate da substanţă unei poezii majore. Lui Lucian Tămaş îi stă însă bine în acest registru, aşezat, plin de veneraţie, între cuvînt şi totem. RADU ANDRIESCU