Lucian Tamas - "Spargerea cercului sau calator pe autostrazile himerei", Editura "Panteon", Piatra Neamt, 1993; lector: George Vulturescu; coperta: Radu Ciobanu. "Dacia literara", nr. 12 (1/1994)

1. SCHIŢĂ DE PORTRET PENTRU LUCIAN TĂMAŞ
Despre Lucian ştiu că este un poet timid şi, în acelaşi timp, energic, fin
observator al clipei şi veşnic bruscat de sentimente, dar asta nu pentru că l-aş fi cunoscut
x)
vreodată. Poeziile lui, evadate din cercul sinelui către lumea de afară îl trădează, mai
bine spus îi alcătuiesc ad-hoc un reuşit portret. Spargerea cercului, subintitulată Călător
pe autostrăzile himerei, este o delicată carte de identitate cu care poetul îşi ia inima în
dinţi, debutînd.
În călătoria sa, tînărul gata să explodeze „în cînt” certifică întâlnirea de graţie
cu poezia – cea care-i „alăptează” generoasă „verbul vertebrat”, impulsul pornirii la drum.
Totul se datorează minunii că, uneori, „poemul / e muntele pe care / nefiind profet / nu
reuşesc să-l mişc”. Conform acestei stări a lucrurilor, fiecare vers este un pas zvâcnit pe
drumul pavat din belşug cu afecte: „spaimele / fiecărei vîrste”, dragostea tăcută, gustul
fraged al libertăţii, emoţiile naşterii şi morţii; pentru că „Nimic nu poate / înlocui /
sentimentul”. Poeziile lui Lucian Tămaş, coloane de impulsuri, susţin că nici o altă formă
nu este mai pregătită să muşte „din momeala / otrăvită a cuvîntului”. Îngîndurarea
poetului vine de la o realitate şocantă, uşor de părăsit în schimbul lumii himerelor, faţă
de care „Timpul a stat / în depărtare”.
În acelaşi timp şi un straniu grafician (cu suite abstracte îşi însoţeşte, grijuliu,
cartea), Lucian creează imagini puternice – vocalele sale lovesc şi se retrag automat,
lăsînd în urmă o dîră de efecte vizual-sonore pe care cititorul, facă-se voia lui, le va diseca
pe îndelete. Tînărul poet, un maestru al provocărilor, energic precum furioasele sale
versuri, îşi continuă drumul. Simultan, „O literă taie / cu sălbăticie / beregata unui vers
izolat // furios / un alt vers // zdrobeşte ceafa radioactivă / a literei // (între literă şi vers /
se dă o luptă / pe viaţă / şi pe moarte) // echipajele de ordine / ale poemului / intervin cu
promptitudine / fragedă o inimă pulsează / în îmbulzeala primordială” (Echipajele de
ordine ale poemului). Cititorului i se expune nudă o riguroasă disciplină lirică – nici o
silabă în plus, nici o imagine comună: „Clipa sedimentează / imagini frînte / imagini nude
/ naufragiază / în propriu-i sînge / clipa / ca încleştare / poetică”.

2. Pentru Lucian TĂMAŞ începe un lung şir de evadări lirice pentru că va veni
clipa cînd, lăsînd în urmă cercul gata spart, îşi va da seama că se află într-un altul, de fapt
într-o lume a cercurilor concentrice în care guvernează ceea ce Liviu Antonesei numea, în
cartea sa de poeme, „Căutarea căutării”. Ocazia ce ţine în viaţă talentul unui poet? –
permanenta întindere a mîinii către „mărul de aur”, „fructul / păcatul ce ne-a / adus
izgonirea” şi ne provoacă mereu de atunci emoţia reîntoarcerii. Singurul lucru pe care
trebuie să-l urez tînărului poet Lucian TĂMAŞ este bun venit pe „autostrăzile himerei”!
LĂCRĂMIOARA LUPAŞCU
x) Lucian Tămaş, Spargerea cercului sau călător pe autostrăzile himerei, Editura „Panteon”,
1993