Care este problema copiilor de astăzi de Milburn Cockrell

1. MILBURN COCKRELL

2. Titlu original: What’s Wrong With the Kids Today
De Milburn Cockrell
Traducerea şi adaptarea: Miclea Aurel Jr.
Grafică copertă: Miclea Aurel Jr.
Ediţia a III-a
Bocşa, 2015

3. Care este problema copiilor de astăzi?
„Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat
de capul lui face ruşine mamei sale” (Proverbe, 29:15).
CELOR MAI ÎN VÂRSTĂ le place să judece solemn şi
aspru tânăra generaţie. Foarte des îi auzi pe cei bătrâni spunând
că tinerii „nu sunt buni de nimic”, ori că sunt „sortiţi iadului”.
Pentru a-şi dovedi spusele, cei în vârstă arată spre acei
delicvenţi juvenili care hoinăresc pe străzile noastre, cu părul
lung, şlampeţi, iubitori de lux, nespălaţi, fumători de
marijuana, îmbrăcaţi în haine de piele. Părinţii atrag atenţia
asupra copiilor care au note slabe, folosesc un limbaj vulgar şi
abundă în lipsă de respect pentru toţi cei ce reprezintă
autoritatea. Cu oroare şi spaimă, generaţia care conduce lumea
acum se întreabă: „Care este problema atâtor copii din zilele
noastre?” Răspunsul este simplu: Problema majorităţii copiilor
se găseşte la părinţii lor. Copiii sunt produsul căminului care i-
a conceput. În timp ce şcoala şi adunarea ajută într-o anumită
măsură părinţii în educarea copiilor, este în primul rând
responsa-bilitatea lor să îi crească cum se cuvine. Dumnezeu a
dat această responsabilitate lor şi nu poate fi transferată
adunării sau statului.

4. Lipsa educaţiei
Când un copil este conceput, el îşi începe existenţa
pentru eternitate. Speranţa a cel puţin două generaţii depinde de
educarea corectă a unui copil. Proverbe, 22:6 spune: „Învaţă
pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va
îmbătrâni nu se va abate de la ea.” Părinţii trebuie să înceapă
de timpuriu să dezvolte forţele intelectuale şi morale ale sufle-
tului copilului. Copilăria este perioada specială pentru aceasta.
Educarea corectă a unui copil nu poate fi supra-accentuată.
Fiecare copil născut în lume are o natură total depravată.
Isaia, 48:8 spune copilului că: „din naştere ai fost numit
răzvrătit.” Acel mic copilaş care arată aşa dulce şi inocent vine
în lume cu o puternică înclinaţie spre rău, cu tendinţa spre for-
marea obiceiurilor rele, dorinţa spre o conduită neevlavioasă şi
determinarea de a se revolta împotriva oricărui fel de autoritate.
Contrar gândirii liberale, el nu se naşte alb şi pur (Psalmul,
51:5). Inima lui mică este plină de răutate. Proverbe, 22:15 ne
spune: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua
certării o va dezlipi de el.” De aceea nu trebuie să înveţi un
copil să fie rău, să mintă, să se bată, să fie leneş, ori să spună
cuvinte urâte. Tu trebuie să-l înveţi să nu facă aceste lucruri!
Proverbe, 22:6: „Învaţă pe copil…” Nu spune să înveţi
un adolescent sau un adult. Copacul se îndreaptă când este un
mic vlăstar, sau calul când e încă un mânz; la fel este şi cu
copilul. Nu poţi începe prea devreme, dar poţi amâna până este
prea târziu. Un copil trebuie să fie câştigat de părinţi înainte ca
el să împlinească 10 ani. Dacă nu este învăţat ascultarea,
respectul pentru autoritate, importanţa religiei şi frica de
%2

5. Dumnezeu în acest timp, după aceea poate fi prea târziu pentru
realizarea educaţiei potrivite.
Textul meu spune foarte clar: „…copilul lăsat de capul
lui face ruşine mamei sale.” Pentru a deveni rău, un copil nu
trebuie crescut în răutate şi nici sub influenţa unui exemplu
negativ. El trebuie să fie doar „lăsat de capul lui”. „Lăsat”
fără educaţia potrivită a părinţilor. Copilul lăsat de capul lui
urmează impulsurile naturii sale depravate, propria-şi mândrie
şi obstinaţie, pentru a-şi face părinţii de ruşine în faţa lumii. Ce
neglijare mai mare a responsabilităţii poate exista, decât lăsarea
unui copil de capul lui? Tatăl rămâne mut de confuzie şi durere.
Cel mai iubit obiect al tandrei afecţiuni a mamei aduce lacrimi
şi teroare ochilor ei.
Fie voinţa copiilor, fie inimile părinţilor vor trebui frânte.
Fără educarea timpurie a copilului, părintele va fi cu inima
frântă, iar copilul va fi ruinat pentru întreaga viaţă şi pentru
eternitate. Un copil lăsat de capul lui va duce spre cele mai
triste lacrimi pe care un ochi le poate vreodată vărsa! Ruşinea
este prea publică pentru a fi ascunsă. Despre Eli şi fiii lui se
spune: „fiii lui… s-au făcut vrednici de lepădat, fără… ca el
să-i fi oprit” (1 Samuel, 3:13). Păcatele lor au fost aşa de mari
încât oamenii din Israel „dispreţuiau darurile Domnului” (1
Samuel, 2:17) . Păcatele fiilor lui David i-au adus acestuia1
ruşine în faţa întregului Israel (2 Samuel, 13:12; 16:22; 18:33;
1 Regi, 1:5-9).
Prea des părinţii se bazează pe alţii în îndeplinirea
responsabilităţilor date de Dumnezeu lor. Ei aşteaptă ca
învăţătorul de şcoală duminicală, păstorul, educatorul, ori
profesorul din şcoala publică să le educe copiii în locul lor.
Conform traducerii Trinitarian Bible Society, Londra, 20021
%3

6. Unii părinţi îşi pleznesc sau bat copiii pentru că este mult mai
uşor decât a-i învăţa sau educa. Responsabilitatea de a învăţa şi
educa copiii aparţine părinţilor. Dumnezeu a dat-o lor, şi lor le
va rămâne pentru totdeauna. Deutronom, 6:6-7 spune: „Şi
poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.
Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele
când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca
şi când te vei scula” (comp. cu Geneza, 18:17, 19; Deutronom,
4:9; 11:18-21, Psalmul, 78:1-8). Efeseni, 6:4 declară: „Şi voi,
părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i
în mustrarea şi învăţătura Domnului.” Educarea copiilor cere
timp, răbdare şi perseverenţă. Copiii trebuie educaţi până când
învăţăturile devin o parte a caracterului lor. Caracterul conţine
maniere sociale şi culturale. Ei trebuie învăţaţi cum să-şi
dezvolte trupurile şi minţile. Unii părinţi găsesc timp mai mult
decât suficient pentru a-şi dresa câinii şi caii, dar nu găsesc
timp liber când este vorba de educarea propriilor copii.
Copiii nu sunt înzestraţi cu capacitatea de a lua decizii
corecte în absenţa unei educaţii corespunzătoare. Părinţii
trebuie să cunoască bine Biblia pentru a fi capabili să o
împărtăşească eficient copiilor lor. Tatăl şi mama ar trebui să-şi
avertizeze copiii cu privire la urmările dăunătoare ale sexului
premarital şi sarcinilor nedorite. Ei ar trebui să le explice
consecinţele dăunătoare ale fumatului, abuzului de droguri,
furatului şi minţitului, vizionatului de filme proaste, citirii de
literatură proastă şi ascultatul muzicii rock.
O bună parte din părinţi îşi lasă copiii pradă diavolului.
Aceşti copii sfârşesc în arest sau puşcărie. Ei se apucă de
droguri sau băuturi tari. Aceşti copii neglijaţi sunt teroarea
cartierului în care trăiesc. Ei sunt ruşine şi dezonoare pentru
părinţii şi bunicii lor. Când aud de băieţi sau fete care sunt
%4

7. trimişi la închisoare pentru încălcarea legii, eu ştiu că în mare
parte ei sunt băieţi şi fete ce nu au fost crescuţi în mod
corespunzător de părinţii lor. Mă întreb câteodată, cine ar trebui
cu adevărat să meargă în celula închisorii sau pe scaunul
electric?! Statul ar trebui să aibă vreo formă de pedeapsă pentru
părinţii care neglijează educarea şi învă-ţarea copiilor lor. Poate
că statul nu pedepseşte părinţii neglijenţi, dar Dumnezeu o va
face cu siguranţă!
În copilărie, copiii sunt educaţi fie bine, fie rău. Acest
proces merge înainte şi nu poate fi oprit. Nu există o prea mare
speranţă pentru un copil care este educat în răutate. Ieremia
spune: „Să ne culcăm în ruşinea noastră, şi să ne învelim cu
ocara noastră, căci am păcătuit împotriva Domnului,
Dumnezeului nostru, noi şi părinţii noştri, din tinereţea
noastră şi până în ziua de azi, şi n-am ascultat glasul
Domnului, Dumnezeului nostru” (Ieremia, 3:25). Un copil
crescut pe o cale greşită nu se va depărta de ea nici când va
îmbătrâni. Acest copil va frânge inimile părinţilor săi şi-i va
„omorî cu zile”. „Un fiu nebun aduce necaz tatălui său, şi
amărăciune celei ce l-a născut” (Proverbe, 17:25)…
Cea mai mare problemă a copiilor de azi este că tata şi
mama sunt prea ocupaţi cu lucrurile lumii pentru a avea timp să
îşi înveţe şi să îşi educe proprii urmaşi. Tata trebuie să se ducă
la muncă, să repare casa, să tundă iarba, să joace golf, să
urmărească meciul la televizor şi să citească ziarul. Mama
trebuie să cureţe casa, să spele rufele, să meargă la întâlnirile
de la club, să facă cumpărăturile, să vorbească la telefon şi să
bârfească cu vecinii. Nu mai este timp pentru copii! Seara, tata
şi mama ies pentru a-şi petrece noaptea în oraş, lăsând copiii să
terorizeze cartierul, sau să se uite la televizor pentru a învăţa
cum se comit infracţiuni. Copiilor mai mari li se permite să se
%5

8. ducă la disco să asculte muzică sau să flirteze! Sălile de biliard,
cluburile de noapte, discotecile, cinematografele pentru maşini,
şi alte locuri păcătoase inspirate de diavol, fac în mod fals ceea
ce părinţii nu au reuşit să facă!
Majoritatea părinţilor nu văd pericolele neglijării
copilului. Niciodată responsabilitatea creşterii corecte a copi-
lului nu a fost aşa de mare. Niciodată nu au renunţat părinţii la
autoritatea şi educaţia parentală aşa cum renunţă în această
generaţie. Ambii părinţi ar lucra zi şi noapte pentru a procura
haine la modă, televizor color, maşini, până şi pizza; dar nu ar
mişca un deget pentru a-şi educa moral şi spiritual copiii.
Aceasta este problema copiilor!
Lipsa unui exemplu
Auzim de multe ori despre copii ca fiind victimele unei
influenţe nesănătoase şi a unui anturaj rău. Este adevărat pentru
că aici sunt incluşi şi părinţii lor! Exemplul parental este un
factor critic în dezvoltarea corectă a copilului. Nimic nu face
mai ineficient efortul părinţilor în educare decât ipocrizia lor.
Copiii nu vor adopta standarde pe care părinţii nu vor să le
pună în practică.
Astăzi, de prea multe ori un tată încearcă să-şi corecteze
fiul prin ceva de genul: „Vreau ca tu să încetezi să-mi mai
fumezi ţigările!” sau „Să nu te mai prind că bei din băutura
mea!” sau „Ia-o mai uşor! Ai ajuns să conduci la fel de tare ca
mine!” sau „Fiule, du-te la adunare şi fii băiat cuminte. Tata o
să stea acasă şi o să citească ziarul. Te rog să îi spui
predicatorului că tata e bolnav.”
%6

9. O mamă va căuta să-şi corecteze fiica aşa: „Te-ai machiat
ca o prost crescută. Nu mai umbla cu rujul şi cosmeticele
mele!” sau „Fusta ta e la fel de scurtă şi strâmtă ca a mea! Du-
te şi schimbă-ţi-o imediat!” sau „Tortul tău este şi mai nereuşit
decât al meu! Pur şi simplu trebuie să înveţi să găteşti!” sau
„Ai uitat să citeşti în Biblie azi! Începi să uiţi la fel ca mine!”
Cei mai mulţi copii sunt josnici şi răi pentru că îi imită pe
cei în vârstă. Ei urmează exemplele rele puse înaintea lor de
părinţi. Un copil învaţă mai mult cu ochii decât cu urechile. El
urmează exemplul mai mult decât preceptul. Ezechiel, 16:44
spune: „Cum este mama aşa şi fata!” Copiii sunt mimi prin
natura lor. Un copil este reflexia părinţilor lui. Manierele,
vocabularul, obiceiurile şi opiniile copiilor sunt adesea oglinzi
ale părinţilor; mai bune sau mai rele.
Părinţii care fumează marijuana şi consumă alcool în
exces se pot aştepta de la copiii lor să facă la fel. Dacă copiii îi
aud pe mama şi pe tata certându-se, criticându-se şi
ridiculizându-se unul pe altul, se pot aştepta ca ei să urmeze
acelaşi exemplu. Dacă un om este onest şi muncitor, el se poate
aştepta ca fiul său să fie la fel. Dacă o soţie e loială şi supusă
soţului ei, ea poate conta pe fiica sa că va fi la fel. Dacă părinţii
neglijează Biblia şi adunarea, copiii le vor urma paşii tot
drumul până la iad. Dacă părinţii sunt implicaţi în sex
extraconjugal, atunci copiii vor fi implicaţi în sex premarital!
Părinţii culeg ceea ce seamănă. Există un bun exemplu pe
care îl putem vedea în viaţa lui David, regele Israelului. El a
comis adulter şi crimă în faţa copiilor săi şi în faţa poporului
Israel. El a trăit să vadă cum unul din fiii săi şi-a violat sora iar
altul a comis adulter cu concubinele sale. David de asemenea a
trăit să vadă pe unul din fiii lui înjunghiindu-l pe celălalt.
Exemplul rău al lui David a putut fi văzut în fiii lui. Există ceva
adevăr în vechea zicală: „aşa tată, aşa fiu”.
%7

10. Lipsa disciplinei
O altă problemă a copiilor de astăzi este lipsa disciplinei
din cămin. Totul în locuinţele moderne funcţionează pe bază de
întrerupător, cu excepţia copiilor. Timpurile cu siguranţă s-au
schimbat faţă de vremea când eram eu copil. Pe atunci, copiii
veneau la adunare şi stăteau liniştiţi din cauza disciplinei stricte
administrată de părinţi. În acele zile nu aveam „încăperi ale
copiilor” aşa cum au azi adunările moderne. În zilele noastre,
părinţii, ajutaţi şi asistaţi de bunici, nu-i pot opri pe micuţi să
facă istericale în adunare. Unii părinţi nu vin la adunare, ci stau
acasă pentru că nu îşi pot controla copiii şi le este teamă să nu
se facă de ruşine în public.
Copiii de astăzi fac ceea ce generaţia mai în vârstă ar fi
făcut dacă nu ar fi fost disciplinaţi. Generaţia tânără nu a fost
ţinută în frâu aşa cum au fost generaţiile trecute. În loc să fie
„atinşi” sau disciplinaţi pentru a fi supuşi părinţilor, generaţia
actuală este victima psihologiei de felul: „tratează cu bunătate,”
„fă cum vrei”. În loc de a pedepsi copilul pentru neascultare,
părinţii de astăzi încearcă să-l mituiască cu bomboane dacă va
fi „cuminte”.
Părinţii dau copiilor prea multă libertate. Ei sunt prea
permisivi. Niciodată părinţii prea permisivi nu vor ajunge să fie
respectaţi când copiii vor creşte. „…Copilul lăsat de capul lui
face ruşine mamei sale.” Mulţi copii au nevoie să-şi audă
părinţii spunând un „nu” hotărât. Când semănăm o disciplină şi
un exemplu greşit în mintea copiilor, va trebui să culegem
consecinţele negative. Şi aceasta e ceea ce facem chiar acum!
Noi culegem bogata recoltă de copii imorali, chiulangii, hipioţi,
tineri rebeli care urăsc Biblia.
%8

11. Biblia îi învaţă pe părinţi să-şi disciplineze copiii pentru
fapte rele. Ea oferă patru motive pentru aceasta: (1) Pentru că îi
iubim: „Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l
iubeşte, îl pedepseşte îndată.” (Proverbe, 13:24); (2) Pentru că
ei au nevoie de aceasta: „Nebunia este lipită de inima
copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.” (Proverbe,
22:15); (3) Pentru că le va îmbunătăţi comportamentul:
„Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de
capul lui face ruşine mamei sale.” (Proverbe, 29:15); (4)
Pentru că disciplina este o modalitate de scăpare a sufletelor
copiilor din iad: „Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei
lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi
sufletul din locuinţa morţilor.” (Proverbe, 23:13-14).
Disciplinarea potrivită nu trebuie să ia niciodată forma
abuzului. Nu-ţi pierde cumpătul şi nu-ţi lovi copilul în cap sau
în organele vitale. „Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca
să nu-şi piardă nădejdea” (Epistola lui Pavel către coloseni,
3:21). Dar nu vă fie frică să-i „atingeţi” la „locul pe care stau
jos”. „Atingeţi-i” corespunzător, aşa încât copiii să răspundă şi
să le pară rău pentru conduita lor greşită. Disciplinarea copiilor
mai mari poate fi interzicerea unor privilegii.
Copilul trebuie făcut să înţeleagă justeţea disciplinării.
Când disciplina este corectă şi este administrată consecvent, nu
va dura mult până când copilul te va îmbrăţişa şi va recunoaşte
că a meritat pedepsirea. El va fi mai sigur de dragostea şi
preocuparea ta sinceră faţă de el decât înainte de a-l disciplina.
Nu doar că unii din părinţi eşuează în administrarea
disciplinei, ci sunt hotărâţi să nu permită nimănui s-o aplice.
Sorina poate fi mai rea decât „Izabela”, sau Ionuţ poate fi un
pericol pentru societate, dar ar fi bine ca nimeni să nu
îndrăznească măcar să sugereze că nu sunt perfecţi. Ceilalţi
copii sunt cei ce creează toate problemele. Vai de adunarea ce
%9

12. îndrăzneşte să disciplineze aşa un tânăr pentru conduită
nepotrivită. Vai de învăţătorul care „atinge” aşa un copil! Vai
de poliţistul ce trebuie să aresteze pe unul din aceşti delicvenţi
minori răsfăţaţi de părinţi! Părinţii vor răspunde cu alibiuri,
ameninţări, mită şi plătirea cauţiunii.
Lipsa dragostei
O altă problemă a copiilor de astăzi este că ei nu sunt
iubiţi de părinţii lor. Nici o fiinţă din univers nu cere şi nu are
nevoie de dragoste mai mult decât copiii. Biblia învaţă aceasta:
„să ne iubim unii pe alţii” (Întâia epistolă a lui Ioan, 3:11).
Mai învaţă şi că: „dragostea, deci, este împlinirea
Legii” (Epistola lui Pavel către romani, 13:10). Părinţii iubitori
produc copiii iubitori. Copilul nu va fi niciodată prea mare
pentru ca părintele să înceteze să-i arate afecţiune.
Îmi place abţibildul care spune: „Ţi-ai îmbrăţişat copilul
azi?” Este bine pentru părinţi să le spună copiilor: „Scumpule,
tata şi mama te iubesc mult. Suntem mândri că Dumnezeu ne-a
binecuvântat cu un copil ca tine. Suntem onoraţi să te avem în
familia noastră!”
Întotdeauna lasă-ţi copiii să ştie că îi iubeşti şi vrei să îi
ajuţi. Chiar şi în disciplinare aminteşte-ţi de dragoste!
Dumnezeu îi educă doar pe cei pe care îi iubeşte: „Eu mustru
şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă
dar, şi pocăieşte-te!” (Apocalipsa, 3:19). Ce bun exemplu
pentru părinţi!
Este cunoscut faptul că majoritatea părinţilor nu-şi iubesc
copiii aşa cum ar trebui! Noi trăim într-un timp când chiar şi
%10

13. părinţii sunt „fără dragoste firească” (A doua epistolă a lui
Pavel către Timotei, 3:3). În prea multe cazuri copiii sunt
concepuţi în desfrâu şi se nasc în lume nedoriţi. Auzim mult
despre „sarcini nedorite” şi despre copii pe care părinţii i-au
abandonat. Nou-născuţii sunt abandonaţi în camere de motel,
staţii de autobuz şi tren, pe treptele caselor, pe marginea
drumului sau în containere de gunoi. Ei sunt neglijaţi şi uitaţi
pentru că stau în calea plăcerilor lumeşti. Copiii care cresc
lipsiţi de dragoste, în general nu au dragoste nici pentru părinţii
lor, nici pentru altcineva. De ce sunt atâtea delicte comise de
tineri şi delicvenţa juvenilă este la apogeu? De ce se întreabă
autorităţile ce ar trebui să facă cu toţi adolescenţii escroci? De
ce în timpul nopţii copiii hoinăresc pe străzile oraşelor noastre?
De ce băieţi şi fete fug de acasă? De ce se droghează aşa mulţi
copii? Care este problema reală? În cele mai multe cazuri
aceasta se datorează lipsei dragostei părinţilor faţă de copii!
Chiar şi un animal ştie când îl iubeşti, iar un copil are cu mult
mai mult discernământ decât un animal!
Ce se poate face cu privire la infracţiunile comise de
adolescenţi? Bastonul poliţistului şi celula închisorii nu vor
rezolva problema. Nici „interdicţia de a ieşi din casă după ora
nouă”, nici şcolile de corecţie, nici orfelinatele. Petrecerile sau
divertismentul sponsorizat de vreo biserică nu sunt soluţii.
Avem nevoie de părinţi care să-şi iubească copiii, care îşi vor
face timp să-i înveţe ce e bine şi rău, care să îi înveţe Biblia şi
care să îi disciplineze atunci când greşesc. Avem nevoie de
părinţi care să fie un bun exemplu înaintea copiilor lor şi care
cu regularitate să meargă cu ei la adunare, la „şcoala biblică”.
Jos cu psihologia modernă seacă ce Îl respinge pe Dumnezeu şi
Biblia şi ne spune că noi nu ar trebui să ne disciplinăm copilul!
%11

14. Concluzie
Tinerii şi tinerele nu pot învinovăţi generaţia mai în
vârstă pentru toate problemele lor. Aceşti hipioţi şi huligani
sunt responsabili de propria purtare. Ei nu sunt obligaţi să îi
urmeze pe cei mai în vârstă atunci când aceştia greşesc. Tinerii
s-au adus pe ei înşişi în acest mod de viaţă „hippy”, şi sunt
responsabili pentru purtarea lor înaintea lui Dumnezeu. „Aşa
că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui
Dumnezeu” (Romani, 14:12).
Este timpul pentru tinerii acestor zile să se hotărască să-şi
canalizeze vieţile pe un curs productiv. Este timpul ca ei să
alunge ipocrizia şi pretinsa fericire hippy. A venit timpul pentru
ei să se întoarcă la Dumnezeu şi la Biblie pentru a avea ajutor
în planurile lor de viaţă. Este timpul ca ei să asculte
Evanghelia.
„Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie!”
(Evanghelia după Marcu, 1:15).
%12

15. Cine suntem noi?
Noi suntem descendenţii primei adunări pe care Domnul
Isus Cristos a zidit-o în timpul lucrării Sale pământeşti.
Înaintaşii noştri au existat în toate veacurile printre
montanişti, novaţieni, donatişti, paulicieni sau waldenzi,
fiind cunoscuţi în general sub numele de anabaptişti.
Noi insistăm asupra doctrinei şi practicii biblice, credem
în independenţa fiecărei adunări baptiste nou
testamentare şi în separarea acesteia faţă de stat şi de
orice organizaţie religioasă omenească (cum ar fi
denominaţiunile, comunităţile, uniunile de biserici, etc).

16. Pentru lista publicaţiilor gratuite
şi informaţii suplimentare
contactaţi-ne la următoarea adresă:
Fundaţia Mantachie
O voce baptistă în România
str. Izvor nr. 3
Bocşa, Caraş-Severin
325300
România
sau
e-mail:
raule@xnet.ro
tel. 0721 262 013
www.abaptistvoice.com
EXEMPLAR GRATUIT