cateva cuvinte despre Matrix in viziunea lui Margaret Ruby.

1. Falsele Tipare Ale Matricei
Cu toţii avem tipare în ADN-ul nostru – şabloane mai înalte ale
planului de detaliu original şi tipare false care ne blochează să atingem
adevăratul potenţial. Intrăm în această lume cu tiparul nostru perfect intact
şi în acelaşi timp, dormitând în interiorul acestui tipar, sunt memoriile
genetice pe care le-am moştenit care nu sunt compatibilile cu matricea
noastră perfectă de bunăstare şi abundenţă.
Tiparele subminatoare pe care le moştenim de la strămoşii noştrii nu
sunt singurele blocaje în calea accesării planurilor originale ale sinelui
nostru perfect. Noi creştem de asemenea cu multe credinţe însămânţate
cultural care ne inhibă şi nu sunt native celui care suntem noi cu adevărat.
Numesc acest sistem de cradinţe „MATRICEA”, după filmul cu acelaşi
nume. Sisteme de credinţă foarte puternice sunt o parte din toate culturile
şi colorează modul în care percepem lumea. Multe dintre credinţele cu care
am crescut ne vor susţine şi ne vor ajuta în viaţă şi vom dori să menţinem
şi să întărim astfel de credinţe. Alte credinţe, dintre care unele din ele nici
măcar nu le conştientizăm, nu sprijină adevăratul nostru eu şi ne pot limita
şi ne pot face rău sau chiar să contribuie la boală. Acelea sunt credinţele pe
care dorim să învăţăm să le schimbăm
Filmul The Matrix (Matricea) este bazat pe ideea că noi suntem
programaţi într-o lume pe care noi o credem reală, dar care este doar un
program şi că noi suntem ca nişte roboţi. Motivul pentru care folosesc
cuvântul Matrice nu este acela că eu cred că suntem roboţi captivi în
această lume sau că există răufăcători perverşi sau duşmani teribili ce
trebuie distruşi. Ceea ce ne ţine cu adevărat captivi este setul de sisteme de
credinţe şi de idei pe care le-am acceptat în interior. Matricea este sistemul
de credinţe pe care am ajuns să le acceptăm ca fiind adevărat - o reţea
imensă de idei pe care noi le credeme corecte sau greşite, bune sau rele.
Matricea este reprezentată de regulile pe care noi ca şi societate le-am creat
şi care dictează cum ar trebui să ne trăim viaţa.
Când ajungem pentru prima dată în această lume suntem nişte turişti
mici şi fericiţi. Pe măsură ce trece timpul, cumva, suntem introduşi în
Matrice pentru a putea supravieţui. Părinţii noştrii sunt în mod normal,
primii care ne introduc în credinţele acceptate. Apoi rudele noastre,
profesorii, prietenii, liderii religioşi, televiziunea şi alte forme de mass
media ne imprimă ideile lor în noi.
O Vastă Reţea de Idei
Copiii sunt ca nişte buni imitatori. Ei absorb fiecare gând, sentiment
şi emoţie din mediul lor înconjurător. Copii nu întreabă dacă o situaţie este
bună sau rea; ei doar absorb şi înregistrează ceea ce observă pe benzile lor
magnetice „interioare”. Primii şase ani din viaţa unui copil sunt cei mai
programabili. Până la vârsta de 6 ani, povestea pe care ai învăţat-o de la
cultura ta este complet imprimată în interiorul tău. Cercetările au arătat că
de la naştere până la 2 ani, copiii se află în principal pe frecvenţa de unde
delta, o stare inconştientă asemănătoare cu somnul care este se aseamănă

2. cu cea a unui adult aflat în stare de hipnoză. Copii între 2 şi 4 ani se află în
principal în strarea theta, o starea asemănătoare visului, imaginativă pe
care o experimentăm ca adulţi când suntem pe jumătate treziţi, pe jumătate
adormiţi. Pe la 6 ani, predomină frecvenţa cerebrală alfa, o stare de calm
care predispune către creativitate şi asimilarea de noi concepte. Nu mai
devreme de 10 – 12 ani frecvenţa cerebrală beta devine predominantă.
Starea beta este starea activă, focalizată a atenţiei asociată cu activitatea
normală a unui adult treaz.
Această cercetare ne spune că micuţii sunt extrem de absorbanţi şi
impresionabili. Ei acceptă cu uşurinţă şi asimilează ceea ce văd, aud şi simt
că se întâmplă în jurul lor. După cum spune şi vorba aceea:”Dă-mi copii tăi
până la vârsta de 7 ani şi ei vor fi ai mei.” Pentru a o spune în alte cuvinte,
dacă am putea să ne ţinem copiii fără programe până pe la vârsta de 6 ani,
ei ar fi eliberaţi de multe dintre şabloanele epuizante, limitatoare şi false pe
care Matricea încearcă să ni le impună.
Credinţele programate pe casetele noastre interioare acoperă o arie
vastă. Aici sunt doar câteva exemple de credinţe pe care e posibil să le fi
adoptat de la Matrice:
- Nu ieşi afară fără haină sau te va prinde moartea.
- Nu te urca în acel copac că e posibil să cazi şi să-şi rupi braţul.
- Ai grijă cu banii pentru că sunt greu de făcut.
- Plătirea facturilor este o zbatere.
- Fetele bune nu ies în faţă să-şi spună părerea.
- Băieţii buni sunt puternici şi ei nu plâng.
- Viaţa e grea.
- Nu este bine să faci greşeli.
- Femeile sunt cele care îngrijesc.
- Femeile au o putere mai mică decât bărbaţii.
- Un bărbat nu ar trebui să fie emoţional.
- O să fiu în regulă când voi întâlni persoana potrivită ... sau când voi
pierde 5 kilograme ... sau când voi obţine acea promovare ... sau când
mă voi căsători.
Pe măsură ce îmbătrânim, nimeni nu are nevoie să i se amintească să
creadă în astfel de afirmaţii deoarece benzile noastre interioare sunt deja
programate cu aceste informaţii. Aceste programe, făcute să ruleze
încontinuu în capul nostru, reîntăresc ceea ce trebuie sau nu să spunem, să
facem şi să simţim.
Matricea Nu Suportă
Individualismul
Matricea nu permite individualismul. Motto-ul ei este
„conformează-te”. Ne spune că dacă suntem buni şi urmăm regulile, vom
fi recompensaţi pentru eforturile noastre şi nu vom fi abandonaţi. Dacă
decidem să păşim în afara Matricei şi să-i ignorăm regulile, ni se spune că
este ceva în neregulă cu noi şi suntem excluşi. Excluderea este cea mai
dureroasă formă de pedeapsă şi putem cădea în capcana iluziei Matricei
dacă ne lăsăm înfricoşaţi că vom fi abandonaţi dacă nu ne conformăm.
Multe dintre credinţele culturale moştenite au de a face cu frica –
frica de respingere, frica de a fii singur, frica de succes, frica de eşec,

3. frica de a pierde controlul, frica de a fi nemerituoşi, frica de a fi judecaţi,
frica de a fi abandonaţi, frica de a merge împotriva sistemului de credinţe
al culturii noastre, frica de a arăta ridicol ori de a face o greşeală sau frica
de a nu fi perfect. Puţini dintre noi au fost sprijiniţi să cerceteze ceea ce
este bun, în regulă sau special în legătură cu noi. În schimb, majoritatatea
oamenilor a fost învăţată să caute mai degrabă ceea ce este rău decât ceea
ce este minunat despre noi înşine, alţii şi lume.
Am remarcat acestă condiţionare negativă manifestându-se când am
instruit un copil din clasa I acum câţiva ani. De exemplu, copiii erau
recompensaţi să găsească lucrurile care
erau „greşite” în imagini speciale
care li se dădeau să le coloreze –
poze ale unei mese cu doar 3
picioare, o pasăre căreia îi lipseşte
ciocul, sau un copil care loveşte un
măr cu o bâtă de baseball.
Copii ar fi primit puncte dacă ar fi
colorat ceea ce era greşit în poză.
Imaginaţia nu era încurajată.
Ca şi copil, am fost binecuvântată să
cresc într-o familie care încuraja şi
permitea imaginaţia şi
individualismul. Mama mea
iubea
imaginaţia mea şi a fost una dintre suporterele mele în ceea ce priveşte
crearea lumii magiei. Când eram în clasa a 4-a, de exemplu, clasa noastră
studia cultura din Hawai. Mă gândeam că ar fi o mare distracţie dacă am
avea o petrecere tradiţională hawaiană (luau). Nu aveam prea mulţi bani în
plus la acea vreme, dar asta nu a oprit-o niciodată pe mama mea să-mi
permită să mă distrez. Ea considera că luau era o idee minunată şi că ne
puteam permite o astfel de petrecere. Ea mi-a spus că în Hawai se
mănâncă foarte mult peşte şi noi aveam o grămadă de ton. Ea mi-a mai
spus că ei mănâncă de asemenea o grămadă de pepeni verzi şi tocmai se
întâmpla ca peste drum de casa noastră să fie un câmp de pepeni. Şi
bineînţeles, ei beau foarte mult „punch hawaian” şi asta ne puteam permite
cu siguranţă.
Aşa că data petrecerii a fost stabilită. Am făcut fuste hula (dans
hawaian) din hârtie creponată şi cunună de flori leis (cunună hawaiană).
Am mutat toată mobila afară din living pentru a face mai mult spaţiu
pentru petrecere şi apoi mama ne-a pus pe fratele, surorile mele şi pe mine
să facem o pictură murală cu palmieri pe toţi pereţii din living. Era aşa de
magnific când a fost gata că am ţinut pereţii exact aşa pentru următorii 2
ani.
Altor oameni, de exemplu, nu le-a plăcut imaginaţia mea. În afara
casei, am intrat într-o mulţime de încurcături din cauza folosirii ei. În
timpul orelor de artă, profesoara ne-a cerut să desenăm cel mai
extraordinar cal pe care puteam să-l desenăm. În timp ce desenam calul
meu, m-am uitat în sus şi am văzut frumoasa coadă de ponei a fetei care
stătea în faţa mea. Nu puteam să cer o coadă mai bună pentru calul meu.
Aşa că am tăiat un pic din părul fetei şi l-am pus exact acolo unde ar fi
„Puţini dintre noi au fost
sprijiniţi să cerceteze ceea
ce este bun, în regulă sau
special în legătură cu noi.
În schimb, majoritatatea
oamenilor a fost învăţată
să caute mai degrabă ceea
ce este rău decât ceea ce
este minunat despre noi
înşine, alţii şi lume.”

4. trebuit să fie coada. I-am arătat asta şi fetei cu coada de ponei şi a tăiat şi
ea ceva păr pentru calul ei. Alţi copii s-au gândit că era o idee bună de
asemenea şi foarte curând cu toţii au început să taie păr pentru caii lor.
Când profesoara s-a întors înapoi în cameră, a fost oripilată. Am petrecut
restul zilei în biroul directorului. Matricea nu a suportat individualismul
meu sau imaginaţia mea.
Cât De Puternice Sunt Iluziile Noastre?
Cercetăriile au arătat cam cât de puternică poate fi Matricea. Un
clasic studiu din psihologia socială făcut de Solomon E. Asch intitulat
„Opinii şi Presiune Socială” publicat în Scientific American în 1955, a
testat capacitatea oamenilor de a se încrede în propria cunoaştere. (Un alt
fel de a spune că acesta a fost un experiment de a testa vulnerabilitatea
oamenilor la a fi prinşi în Matrice). Acelora care au participat la studiu li s-
a cerut să potrivească lungimea unei linii de pe un carton mare cu una din
trei alte linii desenate pe un al doilea carton mare. Asch, spunea că în
circumstanţe normale indivizii ar fi făcut greşeli în a alege potrivirea
lungimiilor în proporţie de mai puţin de 1% din cazuri.
Acest experiment particular a studiat ce s-ar întâmpla când un
participant ar fi plasat într-un grup unde toţi ceilalţi ar fi fost antrenaţi să
aleagă linia greşită. Sub presiunea grupului, subiecţii care erau în
minoritate au acceptat proastele judecăţi ale majorităţii în 36,8 % din
cazuri. Chiar dacă liniile difereau uneori cu mai mult de 20 de cm,
majoritatea oamenilor cedau în faţa deciziilor eronate ale majorităţii. Cu
alte cuvinte, Matricea are mai multă putere pentru ei decât să creadă în
ceea ce văzuseră cu proprii lor ochi.
Un alt exemplu, reportat de Profesorul John Wilson în 1961 implica
un trib din Africa căruia i s-a arătat un film despre salubritate publică. La
sfârşitul filmului, nici unul dintre cei 30 de săteni nu au fost în stare să
descrie povestea pe care filmul încerca să o dezvăluie. De fapt, când au
fost întrebaţi ce au văzut, ei au spus: „am vazut un pui”, care apăruse
pentru aproximativ o secundă în colţul uneia dintre imaginile filmului.
Aparent, ideea unor imagini în mişcare şi de poze apărând pe un ecran ca
din neant era atât de străin de ei că pur şi simplu, ei nu au putut vedea
filmul fiind proiectat pe ecran. Ei nu se uitau la întregul ansamblu ci îl
inspectau pentru detalii şi puiul este cel care le-a ieşit în evidenţă. Încă nu
învăţaseră să privească cadrul ca un întreg.
Asta este ceea ce se întâmplă când suntem captivi în Matrice. Suntem
antrenaţi să vedem (sau nu) anumite lucruri, şi continuăm să repetăm
aceleaşi tipare fără să le punem la îndoială. Noi nu putem să vedem că
există o lume incredibilă dincolo de sistemul de credinţe al Matricei. Ca o
consecinţă a falselor noastre credinţe şi a fricii de a merge în afara
graniţelor stabilite, suntem predispuşi să ne punem viaţa în aşteptare. Ne
definim pe noi înşine prin ceea ce nu dorim sau prin ceea ceea ce nu dorim
să facem – „Nu vreau să fac vreo greşeală” sau „nu vreau să-mi pierd
slujba”. Noi nu ne mai urmăm inimile, ci urmăm căile Matricei. Şi totuşi
Matricea doar ne jefuieşte de puterile noastre magice şi ne ţine în capacana
din interiorul ei.

5. Folosesc cuvântul capcană deoarece Matricea este ca o reţea ce ne
ademeneşte şi ne ţine blocaţi în sistemul ei de credinţe. Reţeaua devine
strâmtă şi deasă cu multiplele credinţe pe care le acceptăm. Puteţi să vă
gândiţi la Matrice ca la un câmp haotic de energie care se extinde circa 20
de m în toate direcţiile – deasupra noastră, dedesubtul nostru şi în toate
celelalte direcţii. Merge cu noi oriunde ne ducem. Noi ne aflăm în
interiorul acestui câmp de credinţe. Ea reîntăreşte standardele despre ceea
ce este bun şi rău, standardele legate de cum ar trebui să ne comportăm la
servici, standardele pentru relaţii şi standardele pentru succes. Noi
acceptăm multe dintre aceste credinţe ca fiind „Adevăr” fără să le
examinăm. Deşi această gigantică reţea de limitări este o iluzie, noi
credem că este reală.
Un prieten de-al meu din Anglia m-a ajutat să înţeleg una dintre
iluziile Matricei pe care o avem în SUA: credinţa că mai mare este mai
bine.
Ea preda un curs aici unde trăiesc în Sandpoint, Idaho. Într-o
dimineaţă, am ieşit pentru micul dejun şi a comandat clătite. Porţiile servite
în Anglia sunt mai mici decât porţiile servite în SUA şi Idaho este faimos
pentru dimensiunile acestora - unele care acoperă farfuria şi sunt foarte
pufoase. Când prietena mea a primit comanda ei de clătite, a spus că nu
numai că erau suficent de mari să hrănească o armată, ci şi suficient de
mari să le întinzi pe jos să faci un pat.
Comentariul ei m-a făcut să mă gândesc despre modul cum sistemul
nostru de credinţe „mai mare este mai bine” a devenit parte din Visul
American şi cum ne-a afectat vieţile. Noi supradimensionăm totul şi nu
ne
mai punem întrebări dacă avem
nevoie sau ce ne face nouă asta.
Avem mai mult spaţiu, dar ca şi
rezultat avem mai puţină
intimitate şi mai puţină
comunitate.
Avem drumuri mai largi, dar mai
multe întârzieri în trafic şi
temperamente mai colerice.
Avem mai multe comodităţi, dar
mai puţin timp. Umplem zilele
copiilor noştrii cu mai multe
activităţi şi
apoi ne mirăm de ce relaţiile noastre cu ei sunt câteodată mai goale. Noi
mărim lucrurile şi creem lucruri mari, dar nu creem neapărat lucruri mai
bune. „Mai mare este mai bine” este un exemplu de sistem de credinţe care
ne separă de valorile noastre adevărate. Oare sistemul de credinţă „mai
mare este mai bine” ne ajută în viaţă sau ne fură ceea ce dorim cu
adevărat?
Suntem domesticiţi să acceptăm programarea Matricei prin cultura
noastră, dar există de asemenea o relaţie şi între Matrice şi codurile din
ADN-ul nostru. În timp, credinţele Matricei pe care noi le-am acceptat au
încolţit atât de adânc în noi, au devenit o parte atât de mare din noi, că sunt
depozitate în ADN-ul nostru. Aceste programe sunt transmise mai departe
„Suntem antrenaţi să
vedem (sau nu) anumite
lucruri ... Noi nu putem
să vedem că există o
lume incredibilă dincolo
de sistemul nostru de
credinţe al Matricei.”

6. viitoarelor generaţii prin gene. Am condus multe workshop-uri în Scoţia şi
este distractiv pentru mine să văd programele ce au fost transmise prin
intermediul moştenirii genetice scoţiene. Am descoperit de exemplu
că, moştenirea scoţiană include gena patriotismului, gena ambiţiei şi gena
loialităţii. În trecut, membrii unui clan aveau o înţelegere să rămână loiali
şi, astăzi, sute de ani mai târziu, această înţelegere a devenit un program al
ADN-ului. Loialitatea, poate de asemenea să fie o calitate cu dublu tăiş. Ne
poate ajuta, dar poate de asemnea să ne blocheze. Uneori rămânem loiali,
deşi avem nevoie să mergem mai departe, doar pentru că genele şi sistemul
nostru de credinţe ne spune că aşa este bine să facem.
Cum ne putem elibera de tiparele pe care le-am acceptat de la Matrice?
Mai întâi, trebuie să ne trezim şi să înţelegem că există o Matrice, că există
sisteme de credinţe în care am ajuns să credem atât de puternic că le-am
urma cu orice preţ. În al doilea rând, dacă vrem să avem acces total la
planul perfect din ADN-ul nostru, trebuie să îndepărtăm falsele coduri ale
Matricei din ADN-ul nostru. Cercetările arată că celulele noastre şi ADN-
ul nostru, au un sistem de comunicare. Falsele şabloane ale Matricei sunt,
în esenţă, tipare energetice perturbatoare care interferează cu acea
comunicare. Nu putem să accesăm în totalitate potenţialul sistemului de
comunicare al ADN-ului nostru dacă memoria noastră celulară menţine
programe din Matrice. Când tiparele perturbatoare sunt înlăturate, corpul
se întoarce în mod natural la planul original de bunăstare şi abundenţă.
Matricea Perturbă Echilibrul
Dintre Masculin şi Feminin
Unul dintre modurile în care Matricea poate să coloreze în mod
profund modul în care privim viaţa este atunci când descrie rolurile
bărbaţilor şi al femeilor. Majoritatea dintre noi avem un set de concepţii
despre ce este „femeia” şi ce este „bărbatul” şi vedem aceste roluri ca fiind
destul de clare deoarece Matricea ne spune că sunt. Matricea ne ascunde
înţelegerea conform căreia indiferent că suntem femeie sau bărbat, fiecare
dintre noi are în mod fundamental, o esenţă masculină şi una feminină. Din
păcate, creştem fără să înţelegem adevăratul rol al esenţei masculine şi
feminine care sunt înăscute în fiecare dintre noi şi despre cum sunt menite
să lucreze împreună ca o echipă.
În capitolul I, am explicat cum este alcătuită cartea de povestiri a
ADN-ului nostru din 46 de capitole şi că 22 dintre capitole conţin esenţa
noastră masculină şi esenţa noastră feminină din partea mamei şi alte 22 ce
conţin esenţa masculină şi feminină din partea tatălui. Aceste energii
sunt ca un dans al creaţiei, fiecare susţinând şi hrănind pe cealaltă.
Energiile feminine aduc viaţă în existenţă, nasc noi idei şi îngrijesc acea
creaţie. Energia masculină creează o structură sau o fundaţie pentru ca
aceste idei să înflorească. Protejează şi susţine, oferind un loc sigur pentru
mişcarea şi mobilitatea energiei feminine.
Poveştiile pe care le moştenim prin intermediul ADN-ului nostru şi
care nu servesc potenţialul nostru cel mai înalt, indiferent că ele sunt
despre abandon, trădare, pierdere sau sărăcie îşi au rădăcinile în
dezechilibrul energiei masculine şi feminine şi Matricea susţine acest fals
sistem de credinţe. Mai curând decât să vedem delicatul echilibru între

7. masculin şi feminin modelat în cei din jurul nostru, vedem adesea exemple
de energie masculină sau feminină, suprimând complementarul său.
Conflictele şi războaiele‚ de exemplu, sunt situaţii unde energia masculină
a devenit dominantă. Aceasta se întâmplă când egoul esenţei masculine
(indiferent că este în bărbat sau femeie) trece pe frecvenţa lipsei şi se luptă
să reziste şi să extindă ceea ce are, uitând abundenţa universală şi
creativitatea ce sunt parte a esenţei feminine. Datorită suprimării energiei
feminine, tindem să uităm cine suntem, uităm să ne ascultăm inima şi
urmăm regulile şi statutul conştiinţei de grup chiar dacă nu este bine pentru
noi.
În cultura vestică de astăzi când femeile sunt chemate să muncească
cot la cot cu bărbaţii în cariere departe de casă, Matricea se remarcă în mod
special. Un alt exemplu este falsa idee care spune că cineva trebuie să
piardă pentru ca cineva să câştige, un sistem de credinţe care va creea cu
siguranţă, dezechilibru în mediul de lucru. Partea noastră feminină
sănătoasă ştie că universul este abundent şi că poate şi o să neîngrijească
pe noi toţi, dar când esenţa feminină este oprimată cu credinţele Matricei
despre competiţie, zbatere, conflict şi nevoia de a câştiga, atmosfera de la
locul de muncă se transformă într-una de rivalitate feroce în loc de
colaborare.
Energia masculin-dominantă este protejată de aceia care au obţinut
ceea ce au dorit şi vor face orice să o menţină aşa. Energia masculin-
dominantă este de asemenea susţinută de aceia care au foarte puţin şi le
este frică să rişte deoarece se tem că dacă o vor face, lucrurile vor deveni şi
mai rele. Probelma cu energia masculin-dominantă nu este acea că
este foarte structurată, dar şi că se agaţă de structură în mod rigid. Noi am
devenit ataşaţi de ideea că acea structură este bună şi ne ataşăm de
structuriile pe care le construim. Totuşi, pentru a creea abundenţă, energia
are nevoie să curgă. Deşi stuctura (energia masculină) este necesară, uneori
este nevoie să fie relaxată pentru a permite o curgere (energia feminină) a
ceva nou în viaţa noastră. Dacă descoperim că ne este greu să ne
schimbăm, aceasta ar putea fi un indiciu că suntem ataşaţi de structură şi în
consecinţă, energia noastră masculină este dominantă şi energia noastră
feminină trebuie să fie întărită.
Pe de altă parte, energia feminină poate deveni de asemenea prea
dominantă. Energia feminină dominantă creează tipare de supra îngrijire
(sufocare) care ne opresc să ne exprimăm talentele şi creaţiile în lume. Ea
oprimă esenţa noastră masculină care ne dă un simţ al direcţiei în viaţă.
Când ni se pare dificil să ne asumăm ceva sau să fim fermi în ceea ce
priveşte nevoile noastre într-o relaţie, ştim că energia noastră masculină are
nevoie de întărire. Dacă-i sufocăm pe alţii, le împiedicăm creşterea ca
indivizi unici ce au fost meniţi să fie. Noi contribuim la pierderea puterii ,
împiedicând astfel esenţa masculină să-şi asume responsabilitatea în
întâlnirea cu provocările vieţii.
Când energia noastră feminină sau masculină se află în dezechilibru
într-un fel sau în altul, poveştiile din ADN-ul nostru devin poveşti de frică,
durere şi pierdere. Când permitem energiei masculine să servească mai
degrabă decât să domine şi când permitem energiei feminine să îngrijească,
dar nu să sufoce sau să reziste echilibrului necesar de energie masculină,
vieţiile noastre vor curge cu graţie şi lejeritate. Prin eliminarea

8. programelor Matricei din ADN-ul nostru prin intermediul muncii interioare
intenţionale şi tehnici de vindecare ADN, putem restaura echilibrul esenţei
masculine şi feminine.
Măştiile Matricei
Rolurile rigide pe care Matricea ne spune că ar trebui să le jucăm pot
provoca ravagii în relaţiile noastre. Sub influenţa regulilor Matricei,
relaţiile noastre se bazează pe „măştile” pe care le purtăm. Noi putem purta
multe măşti-masca omului de afaceri, profesorului, iubitului, îngrijitorului,
protectorului, mamei, tatălui, copilului şi aşa mai departe. Problemele apar
când începem să credem că noi suntem măştile şi în consecinţă apărăm
masca şi energia ei feminină sau masculină dezechilibrată.
Dacă purtăm masca unui părinte sau a unui profesor şi suntem ataşaţi
de ideea conform căreia copii nu replică părinţilor sau profesorilor, ne vom
apăra mereu poziţia noastră rigidă (de mascul super dominant) şi am pune
la punct copilul fără a explora alternativele sau să examinăm ideile noastre
preconcepute. În consecinţă, ne pierdem libertatea de a spune: ”Tiii, nu ştiu
răspunsul la acea întrebare, dar pot afla cu siguranţă,” sau „poate există o
cale mai bună de a face faţă acestei situaţii: poate există ceva ce nu văd
clar.” Când structura credinţelor noastre se cimentează într-un loc,
pierdem
abilitatea de a ne mişca liberi
între esenţa noastră feminină
şi masculină, dintre structură
şi deschidere. Noi devenim
rupţi de energia receptivă,
feminină ce ne deschide către
noi căi de a înţelege copiii
noştrii şi relaţiile noastre.
În acel moment al vieţii
noastre când eu şi soţul meu
am fost chemaţi să creştem şi
să evoluăm, Matricea ne-a
oferit o deviere
semnificativă
de la un concept precedent. Pentru a face faţă provocării, a fost nevoie să
ne deschidem către un mod cu totul nou de a ne privi pe noi înşine şi relaţia
noastră. Steve şi cu mine ne-am căsătorit conform înţelegerii tacite a
Matricei care spune că el va avea grijă de mine şi mă va întreţine, iar eu-l
voi îngriji şi susţine pe el şi familia până când moartea ne va despărţi.
Această înţelegere a funcţionat bine pentru prima parte a căsniciei noastre,
atunci când eram în faza de susţinere a vieţii mele. Îmi plăcea să fiu o soţie
şi o mamă şi să creez un spaţiu iubitor de creştere pentru familia noastră.
Am avut grijă de nevoile lor şi le-am susţinut visele. Această înţelegere mi
se părea naturală şi mi-a plăcut.
După 20 de ani de căsnicie, ceva s-a schimbat. Într-o zi Steve a venit
acasă de la muncă şi a întrebat: „Ce avem la cină?” şi eu am răspuns „Nu
ştiu. Ce vrei să pregăteşti?” Răspunsul meu a fost atât de deplasat faţă de
rolul pe care-l jucasem mereu că aproape am crezut că altcineva
“Când structura credinţelor
noastre se cimentează într-
un loc, pierdem abilitatea de
a ne mişca liberi între esenţa
femeinină şi masculină,
dintre structură şi
deschidere.”

9. spusese acele cuvinte. Am fost la fel de şocată ca şi Steve să le aud. Dintr-
odată, nu am mai fost interesată să susţin pe altcineva. Aveam propriile
mele idei, lucruri pe care eu voiam să le fac şi vise pe care voiam să mi le
împlinesc. Ce se întâmplase cu soţia grijulie? Unde dispăruse?
Matricea spunea că acest comportament era greşit şi dacă nu mă
reîntorceam la a fi o mamă grijulie aş fi fost abandonată şi înlocuită cu o
femeie mai tânără şi mai susţinătoare. Matricea se simte ameninţată de o
forţa unei femei puternice. Mulţumesc divinităţii, Steve mă iubea suficient
şi era dispus să lucreze alături de mine pentru ca amândoi să înţelegem ce
s-a întâmplat. Pentru ca relaţia să poată supravieţui, a trebuit să creăm una
nouă – o relaţie ce nu era recunoscută de Matrice, o relaţie în care Steve m-
ar fi susţinut şi ar fi stat alături de mine pe măsură ce creşteam şi evoluam.
Mă deplasam dinspre arhetipul „mamei susţinătoare” către „mama care
iese în lume”. Împreună am supravieţuit acelei evoluţii pe măsură ce
atenţia mea s-a schimbat către aducerea cadourilor mele pe scena lumii
într-o carieră pe cont propriu. Schimbarea din relaţia noastră nu a fost
uşoară, dar am făcut-o. Am lăsat în trecut credinţele limitate ale Matricei.
Odată ce ne-am aşezat în noua relaţie şi am început să-mi expun
visele şi ideile în lume, am fost din nou provocaţi să examinăm tiparele de
credinţă pe care ni le-a inoculat Matricea. Într-o dimineaţă când am intrat
în bucătărie, l-am găsit pe Steve făcând sandwich-uri cu unt de arahide. L-
am întrebat ce făcea şi a spus că îmi ajuta fratele, proaspăt divorţat şi acum
tată singur, să aibă grijă de cei 5 copii. Steve a spus că va împacheta
prânzurile copiilor, îi va duce apoi la şcoală şi îi va lua de acolo la
terminarea programului şi apoi îi va ajuta cu temele pentru acasă. Confuză
şi panicată eu am fost cea care s-a pierdut de data asta. Dacă soţul meu era
aşa de ocupat împachetând prânzuri, mă gândeam, cine avea să
împlinească înţelegerile noastre finaciare mutuale care spuneau că el va fi
principalul asigurator pentru familia noastră?
Steve trecea acum de la arhetipul „tatălui asigurator” către arhetipul
„tatălui grijuliu” şi era rândul meu să-mi pun la încercare ideile despre cum
ar trebui să funcţioneze relaţiile în Matrice. Conform Matricei, bineînţeles,
nu era în regula ca un bărbat să arate şi să-şi exprime sentimentele sau să –
şi dezvolte latura grijulie, emoţională, feminină. Mi s-a cerut să înţeleg că
Steve avea nevoie să-şi exploreze această parte a sa. Aşa că am făcut o
altă schimbare în relaţia noastră, una care a avut ca efect inversarea
rolurilor la vremea respectivă. Steve voia să experimenteze latura de
îngrijire a personalităţii sale şi eu voiam să experimentez cum se simţea să-
mi expun visele în lume. Am căzut de acord că ne vom susţine unul pe
altul în această încercare. A fost o mare vindecare pentru amândoi. Esenţa
masculină a fost echilibrată în lumea mea şi esenţa feminină a fost
echilibrată în lumea lui Steve. Energetic, mama grijulie (sau femininul)
trebuie să evolueze către femeia înţeleaptă, deoarece energia într-o stare
sănătoasă este fluidă, în expansiune şi întotdeauna într-o schimbare de
formă. A rămâne doar în rolul de mamă grijulie este nesănătos. Aşa cum o
mamă susţinătoare tebuie să se dezvolte şi în afara modelului tradiţional,
pentru ca ea să poată experimenta mai mult din esenţa ei masculină, aşa şi
bărbatul asigurator trebuie să evolueze prin aducerea esenţei sale feminine,
grijiulii la echilibru. Ca un rezultat al faptului că eu şi Steve am devenit
mai echilibraţi, am descoperit un nou nivel al dragostei şi aprecierii unul

10. faţă de altul. Deplasându-ne dincolo de şabloanele limitatoare de credinţă
care dictau ce rol trebuie să îndeplinească o femeie şi un bărbat, am fost în
stare să evoluăm către o zonă a relaţiei noastre în care amândoi ne simţeam
susţinuţi şi îngrijiţi. Noi lucrăm acum umăr la umăr să aducem lumii
viziunea noastră comună conform căreia cu toţii avem dreptul să ne
vindecăm pe noi înşine şi pe cei iubiţi.
Renunţând La Vechiile Roluri
Mi s-a cerut să distrug un altmodel al Matricei când rolul de mamă
pe care-l jucam îmi ameninţa preţioasa relaţie cu fiicele mele. Aveam
multe idei despre ceea ce credeam că ar trebui să fie o mamă bună şi m-am
străduit din greu să mă conformez acestora. Una dintre credinţe de care mă
agăţam era aceea că dacă nu aş fi făcut poliţie cu fiicele mele, ele s-ar fi
rănit sau ar fi intrat în belele. Am creat reguli care credeam eu că ar ţine o
adolescentă departe de droguri, de a intra în anturaje greşite şi de a rămâne
însărcinată. Aceasta a funcţionat până când fiica mea cea mai mare a făcut
13 ani. Cu cât creeam mai multe reguli cu atât se revolta mai tare. Ea ţipa
că dorea să devină o individualitate, iar eu încercam disperată să o fac să se
conformeze. I-am oferit două alegeri: ea putea să devină ca mine sau se
putea răzvrăti. A ales să se răzvrătească.
Tocmai când credeam că nu mai exista nici o speranţă, am întâlnit un
profesor care vorbea despre importanţa unor relaţii care creează adevărate
şi îndelungate înţelelesuri în vieţile noastre. Am participat la unul dintre
seminarile sale şi în timpul unei pauze m-am confesat lui, spunându-i că
relaţiile din viaţa mea nu funcţionau. El s-a uitat la mine şi a spus: ”De ce
nu renunţi?” „Să renunţ la ce?” am întrebat. „La rolul pe care-l joci,” a
replicat el. „Tu joci rolul nevestei şi al mamei pe care mama ta te-a învăţat
să-l joci şi pe care mama ei a învăţat-o să-l joace ş.a.m.d. Renunţă!” Apoi
profesorul m-a întrebat dacă am luat în considerare şi altă variantă –
alegerea de a-mi lăsa fata să-şi aleagă singură ceea ce era bun şi rău pentru
ea, alegerea de a o lăsa să-şi asume nişte responsabilităţi în crearea vieţii
ei. În acel moment, am realizat că fata mea nu putea să aibă o relaţie
sănătoasă cu mine în timp ce eu jucam rolul mamei protectoare. Am văzut
că aveam nevoie să schimb rolul meu de poliţistă în rolul de mamă
susţinătoare şi înţelegătoare. Steve şi cu mine am realizat riscul implicat
într-o astfel de decizie, dar ştiam de asmenea că relaţiile cu fetele noastre
se deteriorau cu repeziciune. Am făcut un salt în necunoscut, deşi era
înspăimântător. La acea dată, ambele noastre fete erau adolescente. Ne-am
aşezat împreună cu amândouă şi le-am spus că le ofeream ritualurile de
trecere în maturitate. De atunci înainte, le-am spus că ele vor fi principalele
care vor decide pentru vieţile lor. Ele vor fi responsabile de ceea ce vor să
creeze în vieţile lor. Eu le-am spus că îmi rezerv dreptul de a fi o mamă
protectivă când era necesar şi astfel să-mi ofer sfaturile şi că o să le spun
când voi juca acest rol. Dar ar fi fost tot treaba lor să cântărească sfatul pe
care l-aş oferi şi tot ele ar lua decizia finală. De asemenea le-am spus
fiicelor noastre că ele pot conta pe suportul nostru continuu, indiferent de
deciziile pe care le iau.
Această nouă înţelegere era extrem de ciudată. Fetele noastre nu ne-
au crezut că noi chiar le-am permite să ia propriile lor decizii şi ne-au

11. testat. Într-o zi, fica noastră mai mare, acum boboc la liceu, a spus că va
merge cu maşina în Los Angeles cu patru băieţi mai în vârstă pentru a lua
parte la o petrecere a unei fraternităţi. În acel moment, am decis să-mi
exercit dreptul pe care mi l-am dat la ritualul lor de trecere. Le-am rugat
doar un singur lucru: să-mi asculte toate temerile şi să-mi permnită să-mi
ofer sfaturile în ceea ce priveşte alegerea lor. Am început prin a spune
fiicei mai mari cât de mult mă înspăimânta ideea ei de petrecere la
fraternitate deoarece ea ar putea să ajungă într-un mediu în care ar fi
posibil să nu poată să aibă grijă de ea însăşi. A ascultat tot ceea ce am avut
de spus şi apoi a spus cu fermitate :”Voi merge oricum”. Steve şi cu mine
ne-am întrebat cu seriozitate dacă am luat decizia potrivită. Apoi, două zile
mai târziu, fiica mea mi-a spus că s-a răzgândit. Nu mai voia să meargă.
Fata noastră mai mică a intrat la liceu şi ea şi după primirea ritualului
de trecere, a decis şi ea să-şi exercite libertatea nou descoperită. Aşa că a
proclamat: ”Nu voi mai merge la şcoală.” Ea se zbătea cu note sub medie
şi simţea că şcoala era intolerabilă. Noi i-am onorat alegerea şi ea a stat
acasă pentru câteva săptămâni. (Steve era sigur că vom avea un copil incult
pe mâna noastră). Totuşi, plictiseala s-a instalat într-un final şi ea a decis
că se va întoarce la şcoală până la urmă. Deoarece ea lua propriile ei
decizii acum
şi era responsabilă pentru viaţa ei, a
fost nevoită să-şi caute un asistent care
să o ajute să recupereze lecţiile. Ea a
mers la muncă şi profesorii au fost
uimiţi de transformarea ei academică de
când se reîntorsese la şcoală.
Pe măsură ce Steve şi cu mine am
renunţat la rolul tradiţional de părinţi,
renunţând la nevoia de a controla
fiicele
noastre şi în acelaşi timp devenindu-ne foarte clare rolurile pe care le
jucam, am văzut că frica noastră de consecinţe negative era nefondată.
Copii noştrii nu au ales niciodată să facă lucruri care erau dăunătoare lor
sau altora sau să se pună pe ei însăşi în dificultate sau în situaţii dureroase.
Profitând de noua lor autonomie ele au început să ia decizii cu adevărat
înţelepte la care Steve şi cu mine nu ne-am fi aşteptat niciodată. De fapt,
ele au fost mult mai dure cu ele însele decât am fi fost noi vreodată cu ele.
Cea mai frumoasă parte a experienţei ritualului de trecere a fost aceea că,
din cauza faptului că fiicele noastre nu se mai simţeau judecate pentru
acţiunile lor, încrederea între noi a crescut. Au început să fie nerăbdătoare
să caute sfatul nostru. Iluzia Matricei şi rolul mamei protective în
care devenisem captivă, aproape mi-a cauzat pierderea fiicelor. În ziua în
care am decis să păşesc în afara Matricei, am devenit cei mai buni prieteni
şi încă mai suntem.
„Iluzia Matricei şi rolul
mamei protective în
care devenisem
captivă ... aproape mi-a
cauzat pierderea
fiicelor.”