1. „Prin credinţă”
enoh
Evrei 11:5-6
„Prin credinţă a fost luat Enoh, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că
Dumnezeu l-a luat. Căci înainte de strămutarea lui s-a depus mărturie că Îi era plăcut lui
Dumnezeu. Şi fără credinţă este imposibil să-I fim plăcuţi, pentru că oricine se apropie de El
trebuie să creadă că El există şi că îi răsplăteşte pe cei ce-L caută.”
În primele 2 studii din această nouă serie...
Evrei 11- unul din capitolele cele mai frumoase din Biblie, scris pentru a ne încuraja.
Descurajarea este unul din lucrurile cu care ne luptăm – poate duce la compromis, să
renunţăm la Dumnezeu, să renunţăm la oameni, începi să „baţi în retragere”, începi
să devi mediocru, începi să ai din ce în ce mai puţine aşteptări (de la tine, de la
oameni şi mai ales de la Dumnezeu) - DAR NU ASTA ESTE CEEA CE DOREŞTE
DUMNEZEU PENTRU NOI!
SOLUŢIA lui Dumnezeu pentru descurajare – CREDINŢA!
CREDINŢA în Dumnezeu este:
o alegere conştientă de a crede ceea ce a spus Dumnezeu, nu un sentiment.
o invitaţie! - de a-L cunoaşte/experimenta pe Dumnezeu!
- de a scrie mai departe acest „capitol al credinţei”
astfel încrederea devine certitudine, încât:
Credinţa vede lucrurile care nu se văd!
Credinţa face lucrurile pe care nimeni nu le face!
Credinţa crede lucrurile pe care nimeni nu le mai crede!
Capitolul 11 din Evrei ne oferă o explicaţie predominant practică – plină de exemple ale
altor oameni, din diferite ere/vremuri, culturi şi experienţe, care au avut un LUCRU în comun:
CREDINŢA! – o încurajare pentru noi!
Primul exemplu al credinţei este ABEL (Evrei 11:4)
„Prin credinţă I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui Cain. Prin aceasta s-a
spus despre el că este drept, atunci când Dumnezeu a vorbit de bine despre darurile sale. El a
murit, însă prin credinţa sa, el încă vorbeşte.”
Credinţa este o chestiune de inimă/atitudine faţă de Dumnezeu
Cain
a vorbit cu Dumnezeu, dar nu s-a încrezut în El.
ştia că Dumnezeu există, dar nu avea încredere în El.
a făcut o încercare către Dumnezeu (o jertfă), dar inima lui nu a fost în ea.
Abel
şi-a dovedit credinţa prin fapte (Iacov 2:17 – „credinţa dacă nu are fapte este moartă
în ea însăşi.”)
a fost gata să-şi pună încredere şi viitorul său în Dumnezeu.
Credinţa este o chestiune de dragoste
1 Ioan 3:11-12
11 Acesta este mesajul pe care l-aţi auzit de la început: să ne iubim unii pe alţii, 12 nu ca şi Cain, care
era de la cel rău şi care l-a ucis pe fratele lui. Şi de ce l-a omorât? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale
fratelui său erau drepte.

2. Istoria lui Enoh este minusculă în comparaţie cu cea a lui Abel, astfel în numai 4 versete din
Genesa 5, ni se descrie întreaga istorie a vieţii lui Enoh (Gen. 5:21-24).
Enoh este omul misterios din VT, cunoscut sub numele de „omul care n-a mai fost
găsit, pentru că Dumnezeu l-a luat” (Gen.5:24). Iuda îl numeşte „profet” (Iuda 14-15),
iar cartea sa, deşi nu a fost inclusă în canonul biblic, se bucură de o largă acceptare în
contextul iudaic, chiar şi cel creştin.
o Timp de 65 de ani, Enoh a trăit, se pare, pentru el însuşi...
o Dar când i s-a născut fiul său Metusala, el a început să „umble” cu Dumnezeu...
timp de 300 de ani...
o După 300 de ani, umblând cu Dumnezeu, „Dumnezeu l-a luat” (Evr.11:5) – pt că
„Îi era plăcut lui Dumnezeu”
Dacă istoria lui Abel (şi Cain) este una despre acceptare, cea a lui Enoh este despre o
AVENTURĂ – o călătorie!
Cu toţii ne aflăm într-o călătorie! – viaţa este o CĂLĂTORIE – o AVENTURĂ!
Cu toţii căutăm ceva! – sens, scop, identitate, împlinire/fericire, satisfacţie – unii dintre
noi o fac literalmente: merg din loc în loc, din slujbă în slujbă... din relaţie în relaţie,
căutând toate aceste lucruri!
o Eclesiastul ne spune că „10 Am văzut ce preocupare pune Dumnezeu în mintea
oamenilor, ca să se îndeletnicească cu ea. 11 El a făcut toate lucrurile bune la
timpul lor, a pus chiar şi veşnicia(sensul veşniciei) în inimile lor, dar omul nu
poate pricepe de la început până la sfârşit lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.”
(Ecl.3:10-11)
o Adică, Dumnezeu a pus „o foame” în noi, de a şti CINE SUNTEM şi CARE ESTE
SCOPUL NOSTRU în această lume... în acest univers!
o De aceea, fiecare din noi, tot căutăm din răsputeri să facem carieră, să avem
succes, să fim independenţi, să dezvoltăm relaţii – toate acestea nu sunt decât
simptome/indicii ale nevoii noastre de SENS şi SCOP în viaţă!
Blaise Pascal numea acest fenomen „golul de forma lui Dumnezeu” din fiecare din
noi!... pe care numai Dumnezeu îl poate umple, atunci când îl recunoaştem şi-L acceptăm
ca Creator şi Salvator.
o Nu-i de mirare că suntem tot mai nefericiţi! ...aşa de nefericiţi!!!... pentru că în
ultimul timp ÎL respingem pe Dumnezeu tot mai mult din vieţile noastre! Vieţile
noastre dovedesc asta: SĂ NE VERIFICĂM în lumina Cuvintelor lui Dumnezeu!
2 Timotei 3:1-5
„1 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori
de bani, lăudăroşi, aroganţi, blasfemiatori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, lipsiţi de
sfinţenie, 3 fără afecţiune, neînduplecaţi, acuzatori, neînfrânaţi, sălbatici, neiubitori de bine, 4
trădători, nechibzuiţi, încrezuţi, iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu, 5 având
doar o formă de evlavie, dar negându-i puterea.”
o Nu-i de mirare că „sărim” din slujbă în slujbă,din hobi în hobi, din relaţie în relaţie,
din biserică în biserică etc – pentru că Dumnezeu nu mai este DOMNUL şi
SCOPUL existenţei noastre pe acest pământ!
Sf. Augustin spunea astfel: „O, Doamne, Tu ne-ai creat pentru Tine şi inimile noastre sunt
neliniştite până când nu ne găsim odihna în Tine!”
Apoc.4:11 - „Tu eşti vrednic, Domnul şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, onoarea şi
puterea, pentru că Tu le-ai creat pe toate şi prin voia Ta ele au existat şi au fost create!“
(De văzut, de asemenea, Fapte 17:24-31)

3. Călătoria vieţii lui Enoh l-a condus la Dumnezeu şi atunci când L-a descoperit, el a umblat cu
El!
El a început să facă acest lucru atunci când i s-a născut un fiu: Metusala. Probabil că
Enoh era unul dintre cei care nu devin serioşi în viaţă decât atunci când îşi văd primul
născut! Dintr-o dată el a realizat marea responsabilitate care era pe umerii să - aceea de
a fi PĂRINTE!
APLICAŢIE:
Ce anume trebuie să se întâmple în viaţa ta, pentru ca tu să umbli cu Dumnezeu?
Ce anume Dumnezeu a făcut deja în viaţa ta, pentru ca tu să umbli cu El?
o o binecuvântare? (un copil, o slujbă, o relaţie...
o o încercare? (o pierdere, o boală,
Credinţa, spuneam la începutul acestui capitol, că este o INVITAŢIE – prin exemplul lui
Enoh, înţelegem că CREDINŢA este o INVITAŢIE de A UMBLA cu Dumnezeu!
Dar, CE ÎNSEAMNĂ „A UMBLA” cu Dumnezeu?
UMBLAREA cu Dumnezeu înseamnă:
o RELAŢIE/părtăşie cu El: comunicare (dialog): cititul Bibliei şi rugăciunea
o STIL de VIAŢĂ: în fiecare zi! (pt Enoh a însemnat 300 de ani) – nu o religie de
duminică... sau de sărbători!
o DORINŢA de A FI PLĂCUT lui Dumnezeu – împlinită NUMAI prin CREDINŢĂ
(Evrei 11:6)
 Credinţa că Dumnezeu există
 Credinţa că El răsplăteşte pe cei ce-L caută
„Aceste două elemente par a fi foarte simple, dar câţi dintre aşa numiţii creştini, trăiesc/se poartă
ca şi cu Dumnezeu nu există şi câţi mulţi alţii care deşi zic că-L caută, nu se aşteaptă nimic de la
CEL CARE RĂSPLĂTEŞTE!” (Newell)
Cum răsplăteşte Dumnezeu pe cei care-L caută?
Cum l-a răsplătit Dumnezeu pe Enoh?
Răsplata lui Enoh – „STRĂMUTAREA” (Evrei 11:5)
o Interesant este numele „Enoh” – „Cel strămutat” (cel „dus dincolo”)
Enoh este o imagine extraordinară a ceea ce ni se poate întâmpla nouă, credincioşii
„vremurilor din urmă” – RĂPIREA!
În 1 Corinteni 15:19, Ap. Pavel ne spune că „dacă numai pentru viaţa aceasta ne-a pus
credinţa în Cristos, atunci suntem cei mai de plâns dintre oameni!”
Tot El, însă, ne spune cum privim noi moartea şi care este speranţa noastră şi până unde
merge CREDINŢA noastră:
1 Tesaloniceni 4:13-18
„13 Nu vrem să nu ştiţi, fraţilor, despre cei ce au adormit(murit), ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi
care nu au nădejde. 14 Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu îi

4. va aduce împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. 15 Vă spunem prin Cuvântul Domnului că
noi, cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nicidecum nu o vom lua înaintea celor
ce au adormit. 16 Căci Domnul Însuşi, la un strigăt de poruncă, la sunetul vocii arhanghelului şi
la sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi, mai întâi, vor învia cei morţi în Cristos,
17 apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să-L întâlnim pe
Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul. 18 De aceea, încurajaţi-vă unii pe
alţii cu aceste cuvinte.”
Astfel, să ne întrebăm şi noi astăzi:
Ce fel de credinţă avem noi?
Până unde merge credinţa noastră?
Să învăţăm de la Enoh, credinţa care umblă cu Dumnezeu în fiecare zi şi-n orice situaţie, şi
care îşi găseşte sensul şi scopul vieţii în Dumnezeul care „există şi răsplăteşte pe cei care-L
caută!”