1. Eşti religios?
Paul Ellis
Religia poate fi definită ca fiind încercarea omului de a-L
impresiona pe Dumnezeu. Este o atitudine care spune: „Pot
face ceva de unul singur, pot câştiga bunăvoinţa lui
Dumnezeu.” Deşi poate duce la fapte caritabile, această
gândire se opune în mod fatal harului lui Dumnezeu. Îl face pe
om să se ridice când ar trebui să se aplece şi să umble ţanţoş
când ar trebui să îngenuncheze. Mai rău decât toate, îl face să
se vadă pe sine ca pe un co-mântuitor. Motivele lui pot fi
sincere, dar este un închinător la idoli.
Isus nu a suferit şi a murit pe cruce ca să te facă religios. El a
murit pe cruce şi a înviat ca să-ţi dea o viaţă nouă – viaţa Lui.
Orice lucru care pretinde a fi un substitut pentru bucuria
nespusă de a-L cunoaşte pe El – de a te încrede în El, de a fi
cu El şi de a umbla alături de El – ar trebui respins ca inferior.
Dacă vreuna dintre afirmaţiile din testul de mai sus te descrie, înseamnă că ai putea fi puţintel
religios. Iată de ce...
Te preocupă să faci ceea ce trebuie?
Dumnezeu caută o relaţie, dar o persoană religioasă este mai preocupată să urmeze regulile.
Motto-ul acesteia ar putea fi: „Spune-mi numai ce trebuie să fac şi o să fac.” Fie că defineşti acel
„ce trebuie” ca fiind cele 10 porunci, cuvintele lui Isus, tradiţiile bisericii tale, sau orice altceva,
viaţa trăită după un cod comportamental este infinit inferioară vieţii pe care Cristos vrea să o
trăiască prin noi. E ca şi când ai mânca din pomul greşit.
Adam a ales independenţa de Dumnezeu. Un spirit independent vrea să ia hotărâri de unul singur
şi, prin urmare, preferă regulile în locul relaţiei. Dar omul aflat sub har spune: „Mă voi încrede în El
de la început până la sfârşit; El mă va conduce pe calea cea bună (Ps. 23:3). Alegerea ta este
între reguli sau relaţie. Nu poţi reduce relaţia la un set de reguli. (Încearcă asta în căsnicie şi vezi
unde ajungi!) Trăieşte după reguli şi ai să pregăteşti terenul pentru eşec, pentru că orice fel de
lege va stimula păcatul şi va duce la moarte (Rom. 7:5). Chiar şi atunci când faci ce trebuie va fi
greşit, pentru că atunci acţionezi dintr-un spirit independent în loc să umbli prin credinţă (Rom.
14:23). Dar când alegi să rămâi în Cristos – când El este totul în toate – te vei pomeni făcând ce
trebuie la momentul potrivit de fiecare dată.
Te porţi ca şi când Dumnezeu ţine scorul?
Mentalitatea înclinată spre realizări este centrală tuturor religiilor lumii: dacă faci bine, vei ajunge
bine. Dacă faci rău, vei ajunge rău. Problema cu această mentalitate este că ce ai tu mai bun nu
este destul de bun. Dacă Dumnezeu ar ţine scorul, nici unul dintre noi nu ar puncta destul. Astfel,
este normal ca o persoană religioasă să sufere de anxietate în ce priveşte faptele. Dumnezeu nu
umflă notele şi nu este obligat să treacă un anumit procent din clasă. De fapt, El aşteaptă
perfecţiune şi nimic mai puţin. Aşa că, fie trebuie să ai un palmares perfect, fie trebuie să-ţi pui
credinţa într-un reprezentant perfect. Isus este Marele nostru Preot perfect (Evr. 7:28). Încrede-te
în El!
Contrar a ceea ce-ţi spune religia, nu suntem justificaţi prin ceea ce facem, ci doar prin har (Rom.
3:24). Harul Lui şi faptele noastre nu merg împreună. Ba chiar ele se anulează una pe cealaltă
2. (Rom. 11:6). Harul este partea lui Dumnezeu; credinţa este partea noastră (Efes. 2:8). Credinţa
spune: „Mulţumesc, Isus!” Credinţa nu este doar avântul de la început; credinţa este de la început
până la sfârşit (Rom. 1:17).
Eşti conştient de păcat?
Conştienţa de păcat este cel mai mare indicator al gândirii religioase. Darurile şi jertfele nu vor
face nimic să cureţe conştiinţa încărcată a unei persoane religioase (Evr. 9:9). Singurul remediu
este descoperirea sângelui lui Isus vărsat pentru iertarea noastră (Evr. 9:14, Mat. 26:28). Prin
jertfa Lui singulară pentru păcatele lumii, Isus a distrus păcatul (1 Ioan 2:2, Evr. 9:26). Păcatul era
o problemă, dar, datorită lui Isus, nu mai este. Atunci, care e problema? Problema care se ridică
acum este dacă vei alege să crezi în atotsuficienţa lui Cristos şi a lucrării Sale încheiate. Religia
se va axa pe tine şi pe nevrednicia ta, dar harul se axează pe Cristos şi pe vrednicia Lui.
Eşti motivat de datoria ta de creştin?
Religia strigă: „Isus a murit pentru tine. Ce ai să faci tu pentru El?” Aş face orice pentru Isus, dar
dacă motivaţia mea este o datorie percepută, atunci mi-a scăpat harul. Dumnezeu nu Şi-a trimis
Fiul ca să-I aducă o armată de slujitori. Isus a venit din dragoste. O persoană religioasă este
motivată de dragostea ei pentru Cristos, dar noi suntem motivaţi de dragostea lui Cristos pentru
noi. După cum a spus Pavel: „dragostea lui Cristos ne constrânge” (2 Cor. 5:14). Dumnezeu nu Îşi
doreşte ca noi să-L impresionăm prin dragostea noastră pentru El; vrea să ne impresioneze El cu
a Lui.
Fie că îi spun datorie sau responsabilitate, oamenii religioşi cred, esenţialmente, că au obligaţii
sau îndatoriri faţă de Dumnezeu. Ei vor să facă fapte pentru a nu-I mai fi datori lui Dumnezeu. Ba
chiar vor ca Dumnezeu să le fie dator lor. Vor să se situeze pe o poziţie în care Dumnezeu va
trebui să îi binecuvânteze datorită a ceea ce au făcut. Această conştientizare a datoriei se opune
harului lui Dumnezeu, căci harul vine fără condiţii. În Împărăţia lui Dumnezeu nu există quid pro
quo. Totul vine din „nemărginita bogăţie a harului Său” (Efes. 2:7) şi se primeşte prin credinţă. Nu
ieftini harul Lui gândind că este de datoria sau responsabilitatea ta să-L recompensezi.
Responsabilitatea ta este să crezi că El este bun şi adevărat! Nu suntem obligaţi să-L slujim pe
Domnul, ci este privilegiul nostru împărătesc. Nu este o datorie, ci o plăcere deosebită.
Trăieşti cu frica de mânia lui Dumnezeu?
Ascultă ce spune o persoană religioasă şi s-ar putea să rămâi cu impresia că Dumnezeu este un
Tată instabil şi abuziv, care uneori izbucneşte în crize de mânie neprihănită. O persoană
religioasă Îl vede pe Isus ca pe un fel de mediator, cineva care intervine pentru noi şi îşi asumă
vina în locul nostru. Dar adevărul este că Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt în perfectă
uniune în scop şi caracter. Dacă vrei să ştii cum este Dumnezeu Tatăl, uită-te la Fiul (Evr. 1:3).
Oare Dumnezeu se mânie pe noi? Vezi jurământul pe care l-a făcut în Isaia 54:9-10 şi ai să
găseşti răspunsul. A promis să nu se mai mânie niciodată pe noi sau să ne pedepsească. Crezi că
Dumnezeu ar acoperi pământul de ape aşa cum a făcut-o în zilele lui Noe? Desigur că nu – a
promis că nu o va face. În Isaia 54:9-10, Dumnezeu spune: „tot aşa am jurat şi acum – dacă crezi
acea promisiune, crede-o şi pe asta. Nu mă voi mai mânia pe tine.” Dumnezeu a făurit, la un preţ
personal mare, un legământ de pace veşnic şi de neclintit. De ce a făcut acest lucru? Pentru că El
este dragoste şi ne iubeşte. Când dragostea Lui îţi este dezvăluită, teama de pedeapsă se
evaporă (1 Ioan 4:18). „Dar nu a spus Isus că s-ar putea să-i şteargă pe unii dintre noi din Cartea
Vieţii?” Nu. Dumnezeu nu foloseşte lichid corector. „Dar cum rămâne cu versetul unde spune că
pe unii are să-i verse din gura Lui?” Într-adevăr, există un lucru care îi provoacă silă Lui Isus, iar
acesta este religia. Laodiceenii aveau din plin aşa ceva. Ai grijă să nu fie şi cazul tău.
2
