Articolul Web-ul nostru (cel de toate zilele) a fost publicat în numerele 90 (iulie) şi 91 (august) din 2007 ale revistei Dominus.

1. Seria Popularizare
Web-ul nostru (cel de toate zilele)
Partea aI-a
În vocabularul utilizat în tehnica de calcul, o reţea este un ansamblu de calculatoare
interconectate, capabile să comunice unele cu altele, folosind canale de comunicaţie (medii de
transmisie). Internetul, cunoscut şi sub numele de reţeaua globală, este o reţea de reţele, prin
intermediul căreia utilizatorii uneia dintre acestea pot accesa calculatoare situate în altele.
Tehnologia fundamentală care stă la baza funcţionării Internetului este comutarea de pachete
(packet switching), a cărei apariţie este legată de numele unor cercetători ca Leonard Kleinrock,
Paul Baran, Donald Davies şi Roger Scantlebury.
Pentru comunicarea între reţelele de calculatoare (inclusiv Internet) este utilizată suita de
protocoale TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol). Protocolul TCP a fost
creat de Vinton Cerf şi Robert Kahn (A Protocol for Packet Network Interconnection, 1974).
Modul de funcţionare a Internetului este reglementat de o serie de documente cunoscute sub
denumirea de Request For Comments (RFC), o parte însemnată a acestora specificând arhitectura
şi standardele protocoalelor de comunicaţie utilizate.
Internetul oferă utilizatorilor o serie de servicii, dintre care amintim poşta electronică (e-mail),
transferul de fişiere (FTP – File Transfer Protocol), conectarea la distanţă (telnet) şi World Wide
Web (cunoscut şi sub numele de WWW sau Web).
Funcţionarea serviciilor Internet are la bază modelul client-server. În ceea ce priveşte software-ul
utilizat pentru implementarea modelului, serverul este o aplicaţie care furnizează servicii altei
aplicaţii (numite client), rulând pe acelaşi calculator sau pe calculatoare diferite. De obicei,
aplicaţia server aşteaptă conexiuni din partea aplicaţiei client.
World Wide Web (astăzi, cel mai dinamic şi mai de succes dintre serviciile Internet) a luat
naştere la CERN – Centre Européen pour la Reserche Nucléaire (Centrul European de Cercetări
Nucleare) din Geneva, la iniţiativa lui Tim Berners-Lee care (împreună cu Robert Caillau şi o
echipă de specialişti), în 1989, a propus un sistem informatic distribuit având ca scop principal
accesul rapid la documentaţie. De asemenea, Tim Berners-Lee a creat primul browser (cunoscut
sub numele de WorlWideWeb) şi primul server Web (denumit httpd, acesta fiind acronimul
pentru HyperText Transfer Protocol Daemon), elaborând şi specificaţiile iniţiale pentru URI-uri,
HTTP şi HTML (pentru detalii, a se vedea informaţiile prezentate în continuarea acestui
subcapitol). Primul sit Web a fost realizat la CERN şi plasat online în data de 6 august, 1991.
Web-ul reprezintă un spaţiu informaţional alcătuit din resurse situate în locaţii cunoscute sub
numele de noduri, utilizate prin intermediul unui sistem hypertext, folosind un sistem de
identificare denumit URI (Uniform Resource Identifier). Resursele Web-ului sunt organizate în
pagini Web şi oferite utilizatorilor prin intermediul unui program denumit server Web. O pagină
Web livrată utilizatorului este vizualizată de acesta folosind un program client cunoscut sub
denumirea de browser sau navigator Web.
O colecţie de pagini Web înrudite şi interconectare – aflate în proprietatea unei instituţii,
organizaţii, companii sau persoane –, găzduite pe un calculator pe care rulează un server Web,
având asociată o adresă vizibilă utilizatorilor din Internet, se numeşte sit (site, în limba engleză).

2. Un sit Web poate fi disponibil şi în cadrul unui intranet, adică într-o reţea privată a unei
organizaţii, care utilizează tehnologiile Internet. De asemenea, un sit Web poate fi disponibil şi
într-un extranet, acesta reprezentând o reţea privată utilizată în scopul partajării informaţiilor sau
operaţiunilor unei organizaţii cu partenerii de afaceri.
Partea a II-a
Astăzi există un număr mare de browsere, rulând pe diverse platforme (Windows, UNIX/Linux,
MacOS). Alături de binecunoscutele Internet Explorer, Mozilla Firefox, Safari, Netscape
Communicator, Opera şi Mozilla, mai sunt utilizate şi alte navigatoare, dintre care enumerăm
Konqueror, Amaya, SeaMonkey şi Lynx (ultimul rulând în mod text).
Principalele caracteristici ale navigatoarelor Web actuale sunt:
• asigură suport pentru limbaje de marcare (e.g., HTML, XHTML), pentru unele limbaje
de programare utilizate pentru crearea paginilor Web dinamice (e.g., JavaScript) şi pentru
foi de stiluri utilizate în scopul obţinerii unor modalităţi de afişare unitare (e.g., CSS,
XSLT);
• oferă posibilitatea realizării listelor de adrese ale siturilor favorite (numite Bookmarks sau
Favorites) şi accces la istoricul navigării (history);
• asigură suport pentru aplicaţii care extind funcţionalităţile oferite. O astfel de aplicaţie
este cunoscută adesea sub numele de plug-in, fiind utilizată în scopul accesării unor tipuri
speciale de date (e.g., conţinut grafic vectorial în formatele SVG, Flash);
• asigură securitatea transmiterii datelor confidenţiale;
• oferă utilizatorului posibilitatea de a configura o serie de caracteristici ale modului de
afişare şi navigare.
În Web sunt utilizate un număr mare de servere Web. Dintre cele mai mai cunoscute sunt (în
ordinea descrescătoare a popularităţii, conform statisticilor oferite de Netcraft Inc.,
http://www.netcraft.com): Apache, Microsoft Internet Information Server, Sun Web Server,
lighttpd şi Zeus. Conform Netcraft, în aprilie 2007 Apache era utilizat de 58,86% din totalul
siturilor, urmat la distanţă destul de mare de Microsoft IIS (31,13).
Conţinutul livrat browserului de către serverul Web poate fi static (acesta este stocat în fişiere
stocate pe calculatorul server) şi/sau dinamic (acesta este generat de programe/scripturi sau API-
uri apelate de serverul Web). Este de remarcat că livrarea conţinutului static este mai rapidă
decât cea a conţinutului dinamic, mai ales în situaţia în care – în cazul ultimului tip – datele sunt
extrase din baze de date.
Principalele caracteristici ale serverelor Web sunt:
• livrează nu numai conţinut static ci şi conţinut dinamic (a se revedea consideraţiile
anterioare);
• utilizează module – legate sau încărcate dinamic – care permit extinderea capabilităţilor
oferite;
• asigură suport HTTPS pentru conexiuni securizate, la portul standard 443 utilizat în locul
portului 80;
• pot livra conţinut inclus în fişiere cu dimensiuni foarte mari;

3. • gestionează simultan mai multe situri Web, asigurând aşa-numita găzduire virtuală
(virtual hosting), folosind aceeaşi adresă IP (modalitate utilizată de furnizorii de servicii
Internet – Internet Service Provider);
• asigură compresia conţinutului (folosind codificarea gzip), pentru a reduce mărimea
răspunsului;
• pot fi configurate prin intermediul unui fişier text sau al unei interfeţe grafice (e.g.,
serverul Web Apache poate fi configurat prin intermediul fişierului text httpd.conf).
Comunicarea între clientul şi serverul Web are la bază protocolul HTTP (Hypertext Transfer
Protocol). Conţinutul paginilor Web este formatat folosind limbajul de marcare a hipertextului
(HTML – HyperText Markup Language). În plus, utilizarea HTML permite legarea
documentelor şi crearea de referinţe încrucişate între acestea.
În anul 2002, lui Tim Berners-Lee i s-a decernat Japan Prize de către Fundaţia Japoneză pentru
Ştiinţă şi Tehnologie, pentru punerea la punct a bazelor serviciului World Wide Web, pentru ca
în 2003 să primească titlul de cavaler al Marii Britanii. În anul 2006 i s-a acordat President’s
Medal de către Institutul American de Fizică.
Traian Anghel