beneficiile libertatii

1. Beneficiile libertatii
H.-R. PATAPIEVICI
Deoarece se implinesc 9 ani de la iesirea noastra din lunga si obositoarea noapte a
comunismului, se cuvine sa avem un moment de reflectie. Cei care sunt nemultumiti de
schimbari au oare dreptate sa fie? Oricare dintre noi a auzit oameni care condamna
libertatea de dupa 1989 in numele ordinii de dinainte. Aceste voci argumenteaza ca
libertatea nu s-a dovedit buna de ceva, deoarece nu ne-a adus nici un beneficiu
material; inainte de '89, cind nu era anarhie, nimeni nu cricnea in economie si, de
aceea, nimeni nu murea de foame; dupa 1989, se spune, toti sunt liberi sa faca ce vor
si lumea a ajuns sa moara de foame.
Cred ca acest gen de obiectie, desi fals, pune o problema serioasa, la care merita sa
cautam un raspuns. Am sa incep cu lamurirea falsitatii. In argumentul acestui gen de
nemultumire, cuvintul libertate a fost luat tacit in doua sensuri: in sens politic, atunci cind
contrastul a fost oferit prin prabusirea comunismului, si in sens economic, atunci cind
aprecierea ca oamenii mor de foame in libertate a fost pusa in contrast cu beneficiile
economiei de comanda. Ceea ce este fals in obiectia la libertate pe care am auzit-o
inainte este corelarea libertatii politice cu beneficiul material. Este la fel de nepotrivit sa
judeci valoarea libertatii in functie de beneficiile materiale pe care ti le aduce, ca si a
spune ca sanatatea este inutila, de vreme ce nu esti bogat. Nu pentru ca imi sporeste
avutia este buna libertatea politica, ci pentru ca, daca nu as avea-o, nici o sporire a
avutiei nu mi-ar putea-o conferi, iar demnitatea persoanei mele ar fi injosita. Ca si
demnitatea, de care nu poate fi despartita, libertatea politica nu este o exigenta
materiala, ci una formala, tine nu de accident (banii), ci de esenta (persoana). Este la fel
de gresit (in filozofie) sa conditionam esenta de accidente ca si atunci cind am socoti (in
teoria morala) ca virtutile care nu produc bani sunt inutile. Prin urmare, libertatea este
un principiu al persoanei umane care nu poate fi, in principiu, evaluat in bani. In
concluzie, nici sensul libertatii nu poate fi dedus, in vreo situatie, din avantajele ei
materiale. In sine, corelatia dintre beneficii materiale si libertate este, deci, o eroare.
Dar, dincolo de principiu, cred ca afirmatia potrivit careia nimeni nu murea de foame in
comunism este un fals faptic. Cit timp economia de comanda a trait pe datorie externa,
a existat o abundenta relativa, in sensul ca produsele care existau, puteau fi cumparate
cu banii de salariu. Imediat insa ce interesele personale ale dictaturii au renuntat la
finantarea externa, economia de comanda s-a prabusit in numai citiva ani. Ce a urmat
in anii '80 refuza sa-si aminteasca numai apologetii regimului comunist, mincinosii ori
prostii : produsele s-au imputinat catastrofal, banii au pierdut orice valoare de
cumparare, iar procurarea produselor nu s-a mai facut pe bani, ci prin troc ori trafic de
influenta. Daca e adevarat ca nimeni nu a murit atunci de foame nu stiu, deoarece din
acea perioada nu a supravietuit nici o statistica care sa nu fie mincinoasa. Ceea ce stiu
este ca speranta noastra de viata a fost dramatic compromisa de calitatea intolerabila a
hranei pe care regimul catadicsea sa ne-o arunce pe galantare, ca timpul pierdut la cozi
ajunsese sa depaseasca timpul cheltuit pentru a cistiga banii alocati mincarii si ca
malformatiile sufletesti produse de acest regim de inraire prin infometare au fost atit de
mari, incit numai Dumnezeu le mai poate rascumpara.

2. Sa ne ocupam acum de problema reala ridicata de eroarea de rationament analizata
mai sus. Stim cu totii ca modelul de prosperitate al liberalismului este unul bazat pe
ideea de piata libera. Potrivit acestui model, prosperitatea comuna este o consecinta
neintentionata a actiunilor egoiste pe care oamenii le intreprind in mod liber, cu scopul
de a dbindi profituri personale. Cum oare, ne-am putea intreba, este posibil ca
prosperitatea publica sa rezulte din actiunea neingradita a egoismelor individuale?
Ideea cea mai raspindita este ca, dimpotriva, din dezordinea intereselor egoiste nu
poate rezulta ordinea binelui comun. Obiectia ar fi indreptatita daca aceasta "dezordine"
a actiunilor individuale (i) ar privi un numar restrins de initiative si (ii) daca fiecare dintre
acestea nu ar fi complet libera sa isi atinga obiectivele. Altfel spus, "dezordinea"
initiativelor individuale se petrece intr-un spatiu comun, aflat la mijlocul "distantei" dintre
toti actorii individuali, spatiu pe care nu il poate controla nimeni fara sa il distruga si care
isi manifesta virtutile numai cind numarul participantilor la el este suficient de mare si
daca actiunea acestora este perfect libera: acest spatiu intermediar, pe care numai
deplina libertate il face eficient, se numeste piata schimburilor si a initiativelor. Daca
piata este complet libera, atunci mecanismele pietei reusesc sa organizeze toate
"dezordinile" individuale, convertind in beneficiu public egoismul particular al celui care
actioneaza numai in cautarea cistigului personal. Daca piata este doar partial libera,
atunci conversia egoismului individual in beneficiu public este si ea doar partial posibila.
Mecanismul ordinii care se stabileste neintentionat intre oamenii care urmaresc teluri
necoordonate intre ele (adica "dezordonate") este direct legat de existenta libertatii.
Daca libertatea de schimb a initiativelor individuale e deplina, atunci interesele egoiste
coopereaza intre ele, ca si cum ar fi coordonate de o mina invizibila, in vederea obtinerii
unui bine superior oricarei intentii individuale, producind astfel, ca efect neintentionat, o
neasteptata prosperitate publica, pentru toti. Daca insa economia este controlata prin
decrete arbitrare (in raport cu complexitatea "neliniara" a pietei, orice decret, care e
"liniar" in esenta lui, nu poate fi decit arbitrar), atunci interesul egoist ramine interes
egoist, iar convertirea cistigului individual in prosperitate publica, pe care mina invizibila
reusea sa o faca numai in cazul deplinei libertati, nu se mai produce.
In concluzie, reteta prosperitatii, potrivit teoriei liberale, este urmatoarea: "lasati-i pe toti
sa faca ce vor; fiecare isi va urmari interesul propriu, dorind sa cistige cit mai mult; daca
unii vor dori sa cistige facindu-le altora rau, nu vor avea puterea sa o faca, deoarece
intotdeauna acest lucru va intra in contradictie cu interesele altora, care nu vor permite
acest lucru; daca toti vor actiona liber si nimeni nu va avea puterea de a controla piata
in beneficiu personal, atunci toate actiunile independente se vor armoniza ca si cum ar
fi coordonate o mina nevazuta, care le organizeaza spre binele general: astfel incit,
datorita libertatii fiecarui membru al societatii, cistigurile personale stimuleaza
inventivitatea producatorului individual, iar prosperitatea consumatorului este marita de
concurenta care inlatura marfurile proaste, le ieftineste pe cele bune si descurajeaza
furtisagurile imaginate de lenesi si incompetenti pentru a plasa marfuri necompetitive".
Acum, e clar ca acest model functioneaza rezonabil de bine in societatile occidentale.
Intrebarea este : din ce motiv nu functioneaza la noi? Ceea ce vede cu ochii liberi orice
observator impartial al situatiei autohtone este ca actiunile in interes personal ale
intreprinzatorilor individuali se anihileaza reciproc, ca profiturile cele mari se obtin prin

3. parazitarea statului, ca piata este autoritar controlata de un aparat statal atotputernic,
pe care nu il controleaza decit subteranele puterii si rigolele coruptiei, iar prosperitatea
generala, care ar trebui sa rezulte din insumarea coerenta a initiativelor individuale
libere, se scurge in citeva buzunare dinainte pregatite, bine largite pentru a putea capta
bunul public. Astfel, o libertate controlata de interesele citorva oameni care folosesc
statul pentru a si le promova se dovedeste incapabila sa converteasca cistigul privat in
prosperitate publica. Daca ne intoarcem putin la premisele argumentului miinii
nevazute, vom intelege imediat de ce principiul ei nu poate functiona in conditiile
descrise mai sus. Pentru ca ordinea miinii invizibile sa poata aparea, trebuia mai intii ca
actiunile individuale sa fie libere si mai trebuia ca nimeni sa nu controleze piata. Or, e
clar ca, la noi, ambele premise sunt violate.
Mai intii, piata romaneasca de schimburi nu este deloc libera. Distorsionata in multe
feluri de prezenta unui stat care are vocatia de a reglementa totul si de a impune la
orice nivel oamenii sai, coruptia sa, tarifele sale, piata romaneasca de schimburi este,
de fapt, controlata. Preturile nu sunt libere sa-si gaseasca echilibrul dictat de legea
cererii si a ofertei, resursele nu pot fi identificate corect, deoarece sunt toate controlate
de stat, iar productia, prin hatisul unei birocratii demente, este incapabila sa-si
stabileasca obiective in acord cu nevoile consumatorilor. De aici, mizeria in care ne
zbatem.
In al doilea rind, la noi, nici actiunile individuale ale oamenilor nu sunt cu adevarat
libere. Societatea noastra seamana cu un oras construit pe o retea invizibila de tuneluri
subterane. Un numar foarte restrins de oameni cunosc geografia acestor subterane, si
o folosesc in beneficiu personal. Mare parte din oamenii care actioneaza la suprafata, in
schimb, sunt influentati sau dirijati de manevrele celor care se afla dedesubt. Interesele
subteranei sunt, in mare, ale fostei Securitati si ale vechilor retele de putere si de trafic,
care au alcatuit substanta nevazuta a regimului comunist. Ideologic disparut, vechiul
regim a ramas sa supravietuiasca prin retelele de putere care s-au slujit de structurile
statului totalitar pentru a-si inchega coerenta. Prin dosare, santaj, intimidare si legaturi
mafiote, puterea fostelor raporturi de forta continua sa dicteze si azi, din subterana, ce
sa faca si ce sa nu faca oamenii de la suprafata. Astfel, actiunile vizibile sunt influentate
si determinate de intentiile invizibile ale celor care, aflati dedesubtul societatii noastre, ii
stapinesc subteranele.
Or, principiul miinii invizibile pretinde ca actiunile individuale sa fie libere. Ei bine,
datorita faptului ca societatea romaneasca continua sa stea pe o subterana care o
controleaza de jos in sus, si sub un stat autoritar si arbitrar, care o controleaza de sus in
jos, beneficiile pietei libere intirzie sa apara. Altfel spus, viciile individuale actioneaza
nestinjenit ca vicii publice, iar beneficiul public ramine la cheremul egoismului privat.
La 9 ani de la prabusirea violenta a regimului comunist, cred ca ultima care ar putea fi
incriminata de relele prin care trecem ar fi libertatea. Nu libertatea este de vina ca traim
prost, ci, tocmai, faptul ca nu o avem inca in mod deplin ; ne zbatem in mizerie si
inechitate tocmai deoarece oameni interesati si crapulosi au inoculat cu succes
societatii pe care o calaresc ideea ca anarhia in care traim poarta numele de libertate,

4. iar libertatea ar reprezenta izvorul anarhiei si cauza mizeriei. Este fals. Numai libertatea
poseda secretul prosperitatii pe care o poate aduce mina nevazuta. Cu o singura
conditie : sa fie libertate, nu anarhia perversa care, in vremurile tranzitiei, i-a imprumutat
numele in chip abuziv.