http://cititordeproza.ning.com/group/dorescsapostezmaimultdeuntextpeziinrepublica/forum/topics/scrisoare https://www.smore.com/8nk4-demers-pentru-o-companie-teatral

1. Demers-pentru o companie teatrală în relaţie firească de parteneriat cu Autoritatea
Locală
https://smore.com/8nk4
o companie teatrală – bazată pe o filosofie în care componenta educaţională să fie
preponderentă, atât pentru membrii instituţiei, cât şi pentru publicul larg !
Instituţia nou creată să dezvolte puternic spiritul de Instrument Comunitar, cu toate
funcţiile ce sunt presupuse de o asemenea atitudine:
a. revelarea creativă a tradiţiei;
b. dezvoltarea nevoii de colaborare a creatorilor comunitari;
c. sensibilizarea cetăţenilor asupra problematicii acute a comunităţii;
d. dezvoltarea componentei educaţionale;
e. dezvoltarea nevoii de performanţă în arta scenică;
f. dezvoltarea sistemului de informare şi colaborare cu toate celelalte instituţii ale
comunităţii;
h. dezvoltarea sistemelor de cooperare cu alte autorităţi, instituţii şi personalităţi din
Comunitatea Europeană.
Scrisoare
Încă nu ştiam dacă această epistolă o să devină publică sau va fi trimisă doar câtorva oameni.
Nu-mi place din cale afară să abordez o astfel de modalitate de comunicare cu toate că, trebuie să
recunosc, are un anume gen de eficienţă. Din nefericire dificil de controlat şi nu întotdeauna atingând
scopul pentru care a fost iniţiată – mai ales într-o atmosferă ca cea a zilelor noastre. Evenimente
produse în ultima perioadă m-au determinat să-o fac publică şi încă într-un mod agresiv. E un fel de
stare lucidă care merită să fie expusă.
Nu mă împinge la acest gest nici un fel de frustrare, nici sentimentul neîmplinirii; sunt pe
deplin stăpân pe mijloacele mele, în acord cu instrumentele gândirii raţionale, şi mândru că am ajuns
la un astfel de nivel - greu accesibil se pare. Tot ceea ce ştiu, eu nu pot pierde; ceilalţi, în schimb, pot
face să se prăpădească o sumă de cunoştinţe a căror utilitate n-o vor şti niciodată. De altfel, modul
cum instrumente teribil de importante ale filosofiei şi practicii istorice sunt înlăturate arbitrar,
dovedeşte o îngustare fără precedent a viziunii despre lume. Acest „ n-o vor şti niciodată” este
atributul cel mai important al acestui demers, cel care – singur! - ar trebui să atragă luarea aminte
Motivaţia gestului prezent - pe care de data aceasta mi-l voi asuma cu oarecare obrăznicie - pleacă din

2. educaţia mea, care mă obligă să încerc transmiterea cunoştinţelor profesionale unor generaţii viitoare.
Fac parte din una dintre cele mai importante şcoli de teatru din lume, am dobâdit cunoştinţe de la
învăţătorii mei, care la rândul lor le-au primit de la înaintaşi. Generaţii întregi au trudit cu abnegaţie
pentru rafinarea acestor cunoştinţe, care au fost spulberate, mai apoi, de împrumutul - inconştient şi
neasumat - al unor modele de aiurea. Importanţa şcolii româneşti de teatru era dată de coerenţa
comunicării dintre generaţii şi de obligativitatea de a păstra şi transmite specificul său particular
generaţiilor următoare, cu bună credinţă, sincerite şi onestitate.
Ne-ar trebui doar un strop de luciditate. Atât. Acest strop de luciditate ne-ar putea ajuta să
depăşim bariera subiectivităţii orgolioase – sau interesate -, şi să privim realitatea cu ochi proaspeţi.
După un număr de ani, apar evidente semnele că zburdalnica mentalitate a lui : „Oricum, în orice
condiţii, sub orice motivaţie” a obosit. Atât realizatorii cât şi spectatorii îşi doresc revenirea teatrului
la funcţiile lui stabile. Aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria sa, teatrul are nevoie de o nouă re-
teatralizare. Şi ca de fiecare dată, totul trebuie să înceapă de la funcţia fundamentală a acestei arte,
care este: EDUCAŢIA – atât a celor care o practică, cât şi a celor care o consumă. Teatrul, în
fundamentul său a fost, este şi va rămâne întodeauna un Instrument Comunitar a cărui funcţie este
educaţia cetăţenilor comunităţii. Cu cât abaterile de la acest principiu fundamental sunt mai
zgomotoase şi mai colorate, cu atât nevoia de revenire în matcă este mai imperioasă. Afirmaţia:
„vremurile s-au schimbat” nu este valabilă; din nefericire: „oamenii nu vor să se schimbe” - este
realitatea dureroasă.
Aceste considerente, m-au făcut să mă simt responsabil într-un mod care nu mi-a plăcut
niciodată: cel public. Am crezut, cred şi voi crede că un om este important pentru faptele sale, pentru
acţiunile practice de a căror efecte pot beneficia concetăţenii săi. Mai cred că sunt momente când un
cetăţean are obligaţia să ofere comunităţii rezultatele strădaniilor lui, indiferent de reacţia ce va
urma. În acest moment sunt convis că acest gest al meu – pe care sunt obligat să-l fac - nu va
produce nici un efect imediat, şi că reacţia, una aşteptată, va fi: lipsa de reacţii. Într-un mediu normal
aş fi mizat pe interesul stârnit de curiozitatea profesională. Din păcate, spiritul curiozităţii
profesionale a dispărut, fiind înlocuit cu elucubraţii comerciale dezonorante şi frivole. Pentru
mentalitatea celor mai mulţi dintre concetăţenii mei, afirmaţiile mele sunt un fel de chineză pentru
avansaţi. Multe au fost momentele când am înţeles că trăim în lumi paralele. Şi totuşi cred că
demersul trebuie făcut. Este un semn al unui timp – fie un semn al unui timp! -, un semn care
îndeamnă la luciditate şi la curaj. Curajul de a porni un proces de reeducare. Vă garantez că abia
atunci vom înţelege deplin ce înseamnă cu adevărat bucuria, entuziasmul şi împlinirea. Vă garantez
asta, pentru că am trăit personal astfel de momente, şi-mi permit să le trăiesc încă. Citesc, aud, văd
mulţime de văicăreli despre condiţia grav degradată a omului de cultură. Să nu credeţi o iotă!
Nimic din afirmaţiile şi justificările cu care intraţi în contact nu este adevărat. Adevărate sunt doar
limitele pe care omul de cutură şi le impune tiranic, pentru a imita condiţia socială a unor oameni de
altă formaţie şi de altă structură.
Fie el şi sub semnul incertitudinii, gestul acesta trebuie făcut, pentru că tebuie să-mi descarc, până la
un punct, conştiinţa, în faţa celor care m-au format şi a metalităţii lor în care cred. Am dovedit că tot
ceea ce voi spune în continuare se poate realiza cu efecte deosebite. Eu ştiu lucrurile acestea, ştiu
modalităţile, cunosc efectele, le pot pune la dispoziţia concetăţeilor mei. Am şi făcut-o în nenumărate
rânduri. Ce nu ştiu în schimb, este dacă într-adevăr a venit şi timpul prielnic, dacă aşteptarea mea de
vreo optusprezece ani se dovedeşte destulă. Din această poziţie, îmi pot permite să vorbesc despre
unele acţiuni, despre unele întreprinderi care ar deschide viziunea spre definirea unor anume
orizonturi.
I.
Sunt singurul om de teatru din România care a elaborat şi pefecţionat un sistem de antrenament al
actorilor, şi al celorlalţi profesionişti ai unei instituţii teatrale, care şi-a dovedit în practică
performanţele. Mai mult decât atât, am dovedit că performanţele unor actori antrenaţi metodic, ca şi a
personalului tehnic şi auxiliar, pot fi puse într-un sistem administrativ care aduce comunităţii
beneficii artistice, culturale, de imagine, economice şi – mai ales – educaţionale; atât pentru oamenii

3. de teatru cât şi pentru cetăţeni. Sistemul a funcţionat cu succes, sistemul poate funcţiona cu
succes, dacă e gestionat de profesionişti cu o educaţie şi mentalitate adecvată. O astfel de educaţie şi
mentalitate se dobândesc prin antrenamente specifice, şi dovedesc, cu asupra de măsură, că Teatrul
este un Istrument Comunitar de o importanţă deosebită.
II.
Trăim vremuri în care naţiunea română a fost transformată într-una de oratori castraţi, gata oricând
la a-şi însuşi toate roadele iniţiativei şi efortului altuia. O naţiune care a transformat banul dintr-un
instrument de raportare la Valoare, în Scop-imediat. Efectele se văd, ne fac să suferim, şi o vor face
până în momentul în care vom înţelege că banul se produce, şi niciodată nu produce. Niciodată,
niciunde banul nu a produs bunăstare ci doar i-a măsurat valoarea. Mentalitatea noastră din aceste
zile este cea a unor primitivi lipsiţi cu totul de educaţie, pentru care contează doar lucrurile care se
văd, care pot fi atinse, care sunt la îndemână.
Am putea, înţelegând acest adevăr, să căutăm modalităţi de a ne îndoi de modul în care abordăm
condiţia existenţei noastre comunitare. Este teribil de important să ne cultivăm capacitatea de a ne
îndoi. Pentru aceasta există – printre altele! - un instrument adecvat care se numeşte Instituţia
Teatrală şi care este – în adevăratul sens al cuvântului – un Instrument Comunitar, capabil să
polarizeze toate energiile creatoare ale unei comunităţi. Mă adresez, în această epistolă, atât
oamenilor de teatru, cât şi celor care au devenit factori de decizie cu funcţii comunitare
administrative, cu responsabilităţi directe în procesul de obţinere a bunăstării. Au trecut peste
douăzeci de ani de goană nebună şi hotică după bani, iar bunăstarea se îndepărtază cu fiecare zi care
trece. Înseamnă că ceva e greşit. Sunt nenumărate voinţele care cer imperios: o schimbare. De peste
douăzeci de ani se reclamă nevoia schimbării, care se şi produce; continuu, fără măsură, şi cu soluţii
din ce în ce mai lipsite de substanţă. Fenomenul acesta ar putea fi stopat, şi lucrurile aduse în matca
lor, dacă minţile înfierbântate ar apela la sprijinul solid şi stabil al tradiţiei. Nimeni nu vrea să ţină
cont de şansa uriaşă pe care o are această naţiune care are bogate tradiţii, verificate şi productive, în
orice domeniu de activitate. Ar fi nevoie doar de cultivarea valorilor tradiţiei, pentru ca nouatea să se
arate şi să producă bunăstare. Noul poate fi regăsit numai în origini – este o lege a firii. Din nefericire,
pentru oamenii la care m-am referit, tocmai pentru aceştia, cred, prezentul demers este ostil şi
obscur.
III.
Trebuie să recunosc că acestă Scrisoare a fost determinată de eforturi de mai bine de optusprezece
ani, periodă în care am trudit la încerarea de a determina ctitorirea unei Instituţii Teatrale pe principii
noi. Nu un teatru privat, nu un teatru comercial, ci o instituţie cu funcţii comunitare determinate. Au
fost eforturi cu riscuri personale mari, riscuri pe care mi le-am asumat; au fost încercări felurite şi
multe dintre ele cu efecte care probau principiile de la care pornisem. În toată această perioadă am
fost privit ca un personaj exotic care nu are legături cu realitatea curentă. Ceea ce era adevărat.
Problema e că mie nu-mi place realitatea care mă înghite – fapt care se întâmplă societăţii româneşti -
de aceea am încercat mereu să provoc o realitate pe care s-o gestionez. Acum, ca un ultim gest, am
gândit această scrisoare fiind un fel de despărţire de idee. Ea, scrisoarea, nu s-a născut din vreo
vinovăţie a cuiva, şi nici nu acuză pe cineva, este, pur şi simplu, acceptarea unei stări de fapt. Modul
în care m-am decis să scriu, şi să fac publică această epistolă, ar putea suferi de un complex Crusoe,
din care derivă, desigur, un variabil orizont de speranţă. Variabil spun, pentru că depinde de fiecare
dată de starea sufletească a celui care face gestul. Realitatea, însă, rămâne stabilă şi vehementă, greu
de modificat pe termen scurt.
Voi însoţi prezenta Scrisoare, cu o Scrisoare de Intenţie pentru a dovedi încă o dată că ceea ce am
afirmat în conţinutul prezentului material nu sunt doar aspiraţii, ci există un model concret ce poate fi
pus în operă oricând.

4. SCRISOARE DE INTENŢIE
I. CE SE DOREŞTE.
I.1. CONDIŢIUNI GENERALE
Prezentul demers este iniţiat în condiţiile în care realitatea prezentă impune două nevoi
importante societăţii contemporane: pe de o parte regăsirea componentei educaţionale în actul
cultural; pe de altă parte, crearea de legături culturale tot mai active specificului cultural al naţiunilor
ce intră în componenţa Uniunii Europene.
O astfel e atitudine a existat dintotdeauna, în toatăistoria influenţele personaliăţilor din
diferitele culturi europene s-au regăsit în preocupările oamenilor de cultură de pe întreg continentul.
Paradoxal, odată ce au fost determinate structurile noi de relaţii: politice, economice, educaţionale
etc., interesul pentru o cooperare la nivele fundamentale a scăzut în favoarea celor comerciale. Într-o
astfel de situaţie devine tot mai evident că este necesar să ne preocupăm de crearea unui nou climat în
ceea ce priveşte politica culturală.
I.2. INTENŢIE
Propunerea este aceea de a crea o instituţie de spectacole – recte o companie teatrală – bazată
pe o filosofie în care componenta educaţională să fie preponderentă, atât pentru membrii instituţiei,
cât şi pentru publicul larg. Cu alte cuvinte o instituţie care să-şi propună promovarea performanţei în
arta teatrală ca o componentă educaţională deosebit de importantă – şi conformă tradiţiei acestei arte.
O astfel de Instituţie nu poate funcţiona altfel decât dacă revine la statutul de Instrument Comunitar,
şi ca atare stabileşte o relaţie firească de parteneriat cu Autoritatea Locală
I.3. MOTIVAŢIE
Instituţia teatrală, de la apariţia ei, a cunoscut momente de puternică efervescenţă creativă, cu
ecou deosebit în rândul publicului, atunci când şi-a respectat cu cerbicie funcţia de instrument
comunitar. Teatrul este o artă sincretică în care se regăsesc aspiraţii ale întregii structuri comunitare.
Vorbim atât despre categoriile de aspiraţii ale creatorilor, cât şi de cele ale celorlalte categorii de
cetăţeni. Pentru asta o instituţie teatrală care-şi doreşte să fie un Instrument Comunitar, trebuie să
dezvolte trei orizonturi:
a. Cel al dezvoltări personale permanente, prin sisteme specifice de antrenament, şi educaţie ale
performanţei artistice;
b. Cel în care sunt provocate întâlnirile productive ale creatorilor din comunitate;
c. Cel în care sunt definite legturile cu tradiţia şi aspiraţiile cetăţenilor.
Din nefericire, la ora actuală funcţia de Instrument Comunitar al Instituţiei teatrale este grav afectată
de fascinaţia comercialului, care scoate Instituţia din limitele sale fireşti.

5. I.4. STAREA PREZENTĂ.
În momentul de faţă, teatrul funcţionează dezvoltând două tendinţe evidente:
a. Prima dintre ele caută să se stabilizeze în limitele unui anume folclor comercial;
b. a doua îşi doreşte să impună un soi de libertate creativă neasumată, cu funcţii derivate din
insolit, exotic, scandalos, tehnologist etc.
Ambele tendinţe exclud emoţia din ecuaţiile producţiilor realizate, în favoarea efectului.
I.5. FUNCŢIA
Iniţiatorul – Doamne!, cât aş fi dorit să pot scrie: iniţiatorii - acestui proiect propune ca,
instituţia nou creată să dezvolte puternic spiritul de Instrument Comunitar, cu toate funcţiile ce sunt
presupuse de o asemenea atitudine:
a. revelarea creativă a tradiţiei;
b. dezvoltarea nevoii de colaborare a creatorilor comunitari;
c. sensibilizarea cetăţenilor asupra problematicii acute a comunităţii;
d. dezvoltarea componentei educaţionale;
e. dezvoltarea nevoii de performanţă în arta scenică;
f. dezvoltarea sistemului de informare şi colaborare cu toate celelalte instituţii ale comunităţii;
h. dezvoltarea sistemelor de cooperare cu alte autorităţi, instituţii şi personalităţi din
Comunitatea Europeană.
I.6 MODALITATĂŢI
Pentru a putea realiza obiectivele pe care şi le propune, Instituţia are nevoie de un grad foarte
mare de independenţă, atât economică, cât şi administrativă. Pentru aceasta propunem:
Înlocuirea sistemului de subvenţie cu cel de finanţare. Sistem prin care Finanţatorul, în
speţă Autoritatea Locală, îşi recuperează permanent un procent negociat din fiecare proiect finanţat.
În stabilrea procentului recuperat din finanţare se va ţine cont de serviciile comunitare pe care
Instituţia le aduce în dezvoltarea:
a. unei componente educaţionale;
b. unei componente de imagine;
c. unei componente de reconversiei a forţei de muncă;
d. unei componente în atragerea de fonduri UE;
e. unei componente în dezvoltarea sistemului creativ comunitar;
f. în dezvoltarea spiritului de performanţă.
Un astfel de sistem de administrare a Instituţiei Teatrale permite independenţa deplină asupra
politicilor:
a) artistice;
b) financiare;
c) de personal;
d) de investiţii;

6. e) de imagine;
f) de marketing.
Autoritatea locală, ca şi instituţia vor determina participarea la proiecte de cooperare
europeană, cu scopul de a contribui la eforturile Comunităţii Eeuropene la dezvoltarea unei noi
filosofii culturale în conformitate cu spiritul epocii şi nu cu tendinţele ei.
I.7. FINANŢARE
Finanţarea instituţiei se va face de către:
a. autoritea locală;
b. programe guvernamentale;
c. programe ale CE;
d. activităţi economice proprii;
e. atragere de fonduri.
Pentru conformitate,
Ion Mânzatu

7. e) de imagine;
f) de marketing.
Autoritatea locală, ca şi instituţia vor determina participarea la proiecte de cooperare
europeană, cu scopul de a contribui la eforturile Comunităţii Eeuropene la dezvoltarea unei noi
filosofii culturale în conformitate cu spiritul epocii şi nu cu tendinţele ei.
I.7. FINANŢARE
Finanţarea instituţiei se va face de către:
a. autoritea locală;
b. programe guvernamentale;
c. programe ale CE;
d. activităţi economice proprii;
e. atragere de fonduri.
Pentru conformitate,
Ion Mânzatu