incompetenta si monopolul

1. Incompetenta si monopolul
H.-R. PATAPIEVICI
Cumparatorul din Romania nu traieste pe teren tare: el este constrans, de mediul
economic in care isi desfasoara viata de cumparator, sa isi construiasca viata de zi cu zi
si proiectele de viitor pe un teren nesigur, incert si plin de pericole. Daca ai depus bani
intr-o banca, risti oricand sa afli din ziar ca banca ta, cea cu sedii mirobolante si zeci de
masini scumpe la scara managerilor, a intrat in incapacitate de plata. A devenit cotidian
ca, atunci cand iti platesti facturile, sa afli ca electricitatea ori telefonul s-au scumpit
peste noapte cu 25%. Cand te duci sa targuiesti cele ale gurii din piata, nu mai e nici o
surpriza ca preturile au crescut ca la comanda. Absolut toti furnizorii de bunuri ori
servicii se aliniaza imediat la orice scumpire, de parca legea economica fundamentala,
in Romania, ar fi escaladarea preturilor si nu echilibrarea lor, prin libera concurenta. Pe
scurt, experienta cumparatorului roman este marcata de nesiguranta, de incertitudine si
de instabilitate. Este ca si cum cei care vand ar dispune de puterea de a impune celor
care cumpara, fara nici o negociere de piata, preturile care ii avantajeaza exclusiv pe ei.
Intrebarea care iti vine imediat in minte este urmatoarea: de ce piata nu reuseste
niciodata sa limiteze scumpirile? Altfel spus, de ce cumparatorul nu are nici un cuvant
de spus la negocierea preturilor pe piata? Citim in statistici ca peste jumatate din venitul
intern este rezultatul activitatii sectorului privat. Sectorul privat, deoarece este alcatuit
dintr-o multime de intreprinzatori care nu au decat legaturi de schimb unii cu altii, este in
mod natural incompatibil cu ideea de monopol. Si totusi, daca este asa, de ce atunci
piata romaneasca isi aliniaza preturile la nivelul cel mai inalt si nu, asa cum ar trebui sa
rezulte din exercitiul liber al concurentei, la un nivel intermediar? Un raspuns poate fi
gasit daca ne gandim ca statul continua sa posede si sa administreze cvasitotalitatea
resurselor, in functie de care, cum se stie, sunt recalculate toate preturile. Electricitatea
si combustibilul, spre pilda, sunt monopol de stat. Ce inseamna, de fapt, un monopol de
stat? Inseamna ca statul protejeaza resursa respectiva prin inlaturarea oricarei
concurente, afirmand ca este in interesul national ca acea resursa sa ramana sub
controlul statului. Evident, filozofia subiacenta acestui rationament este ca singurul
detinator de patriotism integral este statul. Sa vedem daca este asa. Cand electricitatea
este furnizata numai de stat, pretul ei este fixat, evident, de managerii care o
administreaza. Tot la fel de clar e ca, atunci cand exista monopol de stat la un produs,
nu statul - ca entitate nationala abstracta -, ci administratorul, adica functionarul de stat,
este cel care decide politica de preturi a produselor protejate. In fond, nu caracterul
national al bunului respectiv este protejat de stat, ci politica managerilor. Acesta este
faimosul patriotism al statului. Insa ceea ce e esential, din punct de vedere economic, e
ca nimeni nu va putea sti daca managerul e competent ori nu. Singurul mod de a sti
este sa compari activitatea lui cu competitivitatea preturilor obtinute pe piata. In mod cu
totul sofist, managerii de stat vor pretinde ca este in interesul natiunii ca pretul
resurselor furnizate de ei sa fie ridicat si vor spune ca ei sunt cu atat mai buni, cu cat
reusesc sa vanda mai scump. In fapt, spre mizeria generala, singurii beneficiari ai
preturilor ridicate la produsele controlate de stat vor fi, evident, doar cei care le fixeaza
la un nivel ridicat. Nu pentru ca sunt competenti reusesc acesti manageri de stat sa

2. vanda scump, ci pentru ca statul le permite sa fie incompetenti la preturi suportate din
punga cumparatorului.
Dar de acest tip de rau nu este responsabil numai statul. Resursele sunt drenate pe
piata romaneasca, spre centrele de desfacere, prin intermediul unui numar mic de
angrosisti, care controleaza toata piata si, astfel, impun in mod artificial preturile. Astfel
ca nivelul de la care distribuitorii pleaca in calcularea pretului este deja fixat de
consensul la care un numar restrans de angrosisti veritabili a ajuns. Sentimentul meu
este ca preturile, pe piata romaneasca, sunt controlate de un cartel care nu permite
scaderea lor sub un anumit nivel. Cumparatorul nu poate nimic impotriva acestui cartel,
deoarece, daca nu cumpara de la membrii sai, ar insemna sa nu mai cumpere deloc.
Conditia eficacitatii politicii de monopol consta in acapararea intregii piete. Or, la noi,
aceasta conditie este indeplinita. Numai prin faptul ca toate importurile sunt controlate
de un numar mic de importatori intelesi intre ei se poate explica de ce aceleasi produse
sunt mai scumpe in Romania decat pe piata occidentala. De la haine, trecand prin
aparate electronice si pana la produse alimentare, nimic nu se poate cumpara la noi
mai ieftin ca in Occident.
In concluzie, alinierea sistematica a preturilor spre nivelul lor cel mai ridicat protejeaza
intotdeauna incompetenta managerilor, penalizeaza in mod sever cumparatorul si pune
in lumina existenta unei grave asimetrii in functionarea pietei. Asimetria este intre
ponderea initiativei cumparatorilor, care ar trebui sa determine cererea si oferta pietei, si
ponderea initiativei producatorilor, care ar trebui sa se plieze semnalelor venite dinspre
cumparator. In mod limpede, la noi cumparatorul este cel care se pliaza dictatelor
furnizorului, ceea ce inseamna ca piata romaneasca nu functioneaza in interesul
cumparatorilor, ci, unilateral, in folosul celor care dispun de ea. Or, daca piata este
controlata, inseamna ca preturile nu sunt niciodata negociate in mod liber. Este ceea ce
vedem cu ochiul liber, sub forma escaladei scumpirilor. Prin urmare, daca piata
romaneasca nu reuseste niciodata sa limiteze scumpirile, este pentru ca, in
functionarea ei, ponderea principala apartine furnizorului si nu consumatorului. Ca
atare, piata preturilor maximale nu este in slujba consumatorului, ci in profitul furnizorilor
organizati in carteluri. In esenta, alinierea preturilor la nivelul lor cel mai de sus reflecta
atat incapacitatea producatorilor de a produce mai ieftin produsele pe care le
comercializeaza, cat si controlul pietei de catre un numar restrans de furnizori de
produse, cartelati. Astfel ca, in fond, regula preturilor maximale mascheaza
incompetenta managerilor care folosesc statul pentru a-si impune produsele si,
totodata, incurajeaza punerea consumatorilor in slujba intereselor celor care
controleaza piata. Ca atare, doua sunt cauzele scumpirilor aberante, in Romania:
protejarea de catre stat a incompetentei managerilor si controlul furnizarii catre piata a
produselor si serviciilor, de catre un numar mic de furnizori cartelati.
Remorcarea consumatorilor la bunul plac al producatorilor si aservirea lor financiara are
drept rezultat inevitabil instabilitatea pietei. O economie bazata pe capitalizarea
incompetentei managerilor si pe controlul pietei de catre un numar restrans de furnizori
nu poate fi stabila. Regula instabilitatii este: devalorizarea monedei, escaladarea
preturilor, nesiguranta calitatii produsului si imposibilitatea de a garanta

3. reproductibilitatea serviciului. Intrebarea imediata este: ce tip de comportament
cetatenesc se poate edifica pe un mediu economic bazat pe nesiguranta si
neincredere? Evident, unul care va cauta sa raspunda nesigurantei prin viclenie, iar
suspiciunii prin neincredere. Altfel spus, instabilitatea pietei genereaza un
comportament social care va tinde sa institutionalizeze neincrederea. Evident, daca
mediul economic recompenseaza suspiciunea si penalizeaza planurile pe termen mediu
si lung, comportamentul uman cel mai favorizat va fi condus de principiul: "tot ce poate
fi castigat, trebuie castigat acum, indiferent cum", iar preturile se vor fixa potrivit
maximei: "nu lasa pe maine ceea ce poti jecmani azi". In concluzie, regula economiei
instabile este maximizarea profitului pe seama desconsiderarii perspectivei de durata