SlideShare a Scribd company logo
1 of 23
Cartea de vizită a localităţii este Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, un sfânt locaş cu o
istorie interesantă, dar şi zbuciumată. Pe timpurile sovieticilor, pe o placă neagră la intrare în
ograda bisericii scria – Traurnâi dom – Casă de înmormântări. Ceea ce mai amintea de credinţa
neamului erau crucile din cimitirul aflat mai sus de sfântul lăcaş. Abia, prin 1988, s-a auzit din nou
dangătul clopotelor.
Parcova este scăldată de apele Ciuhurului şi ale afluentului acestuia
– Ciuhureţul, inundat de peisaje încântătoare
Mândria satului este reprezentat de recordul de
monumente,cel puțin la nivel raional.
“Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.”
Monumentul poetului Mihai Eminescu
Monumentul domnitorului
Ştefan cel Mare
Monumetul dedicat
sfârşitului războaielor
daco-romane.
Monumetul dedicat victemelor regimului totalitar
comunist de ocupație
Casa de cultură reprezintă locul unde poți să-ți demonstrezi
talentele pe deplin. Formațiuniile folclorice păstrează și transmit
tradițiile în toată lumea.
Ocupațiile oamenilor
Locuitorii satului sunt unii dintre cei mai harnici și gospodari oameni
Pășim, smeriți, prin iarbă,
Chemați de-un tainic glas,
Ca inima să fiarbă
Prin lacrimi pe obraz…
Artiști cu dor de casă,
Copii, un pic cărunți,
La Parcova duioasă,
Ne-mbățișăm tăcuți…
Părăşeste satul tău, dar nu te lăsa
părăsit de sat!

More Related Content

Similar to Satul parcova

Veniti la Alba Iulia.Portile Cetatii.(Averio).
Veniti la Alba Iulia.Portile Cetatii.(Averio).Veniti la Alba Iulia.Portile Cetatii.(Averio).
Veniti la Alba Iulia.Portile Cetatii.(Averio).Averio Veronica Ionescu
 
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciCristiana Temelie
 
Aportul oamenilor de cultură evrei la valorificarea patrimoniului spiritual a...
Aportul oamenilor de cultură evrei la valorificarea patrimoniului spiritual a...Aportul oamenilor de cultură evrei la valorificarea patrimoniului spiritual a...
Aportul oamenilor de cultură evrei la valorificarea patrimoniului spiritual a...Biblioteca Municipala "B.P. Hasdeu"
 
Bib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul IIBib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul IIValentin Balan
 
Crimeea - Palatul hanilor din Bahcisarai
Crimeea - Palatul hanilor din BahcisaraiCrimeea - Palatul hanilor din Bahcisarai
Crimeea - Palatul hanilor din BahcisaraiEden Kurtasan
 
Mihai Eminescu - poet national si universal
Mihai Eminescu  - poet national si universalMihai Eminescu  - poet national si universal
Mihai Eminescu - poet national si universalRodica B
 
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicesti
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicestiSfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicesti
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicestiadyesp
 
O iubire din alt veac, la Hiliseu Crisan, Bucovina.(Averio.np)
O iubire din alt veac, la Hiliseu Crisan, Bucovina.(Averio.np)O iubire din alt veac, la Hiliseu Crisan, Bucovina.(Averio.np)
O iubire din alt veac, la Hiliseu Crisan, Bucovina.(Averio.np)Averio Veronica Ionescu
 
Adrian paunescu câteva amintiri la moartea lui
Adrian paunescu   câteva amintiri la moartea lui Adrian paunescu   câteva amintiri la moartea lui
Adrian paunescu câteva amintiri la moartea lui Biro Bela
 
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasici
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasiciDiversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasici
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasiciMares Stefan
 
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceubaltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceuCoziniaCristinaRadut
 
Badea Cartan - un mare roman (1849)
Badea Cartan - un mare roman (1849)Badea Cartan - un mare roman (1849)
Badea Cartan - un mare roman (1849)gneagoe
 
Bibliografie bac romana
Bibliografie bac romanaBibliografie bac romana
Bibliografie bac romanahebehuss
 

Similar to Satul parcova (20)

Veniti la Alba Iulia.Portile Cetatii.(Averio).
Veniti la Alba Iulia.Portile Cetatii.(Averio).Veniti la Alba Iulia.Portile Cetatii.(Averio).
Veniti la Alba Iulia.Portile Cetatii.(Averio).
 
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
 
Aportul oamenilor de cultură evrei la valorificarea patrimoniului spiritual a...
Aportul oamenilor de cultură evrei la valorificarea patrimoniului spiritual a...Aportul oamenilor de cultură evrei la valorificarea patrimoniului spiritual a...
Aportul oamenilor de cultură evrei la valorificarea patrimoniului spiritual a...
 
Fotografia țării mele
Fotografia țării meleFotografia țării mele
Fotografia țării mele
 
Bib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul IIBib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul II
 
Crimeea - Palatul hanilor din Bahcisarai
Crimeea - Palatul hanilor din BahcisaraiCrimeea - Palatul hanilor din Bahcisarai
Crimeea - Palatul hanilor din Bahcisarai
 
Mihai Eminescu - poet national si universal
Mihai Eminescu  - poet national si universalMihai Eminescu  - poet national si universal
Mihai Eminescu - poet national si universal
 
Rusia
RusiaRusia
Rusia
 
ion_creanga.pptx
ion_creanga.pptxion_creanga.pptx
ion_creanga.pptx
 
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicesti
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicestiSfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicesti
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicesti
 
Religie
ReligieReligie
Religie
 
Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…
Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…
Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…
 
O iubire din alt veac, la Hiliseu Crisan, Bucovina.(Averio.np)
O iubire din alt veac, la Hiliseu Crisan, Bucovina.(Averio.np)O iubire din alt veac, la Hiliseu Crisan, Bucovina.(Averio.np)
O iubire din alt veac, la Hiliseu Crisan, Bucovina.(Averio.np)
 
Adrian paunescu câteva amintiri la moartea lui
Adrian paunescu   câteva amintiri la moartea lui Adrian paunescu   câteva amintiri la moartea lui
Adrian paunescu câteva amintiri la moartea lui
 
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasici
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasiciDiversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasici
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasici
 
Carți jubiliare 2020
Carți jubiliare 2020Carți jubiliare 2020
Carți jubiliare 2020
 
SAECULUM 9/2004
SAECULUM 9/2004SAECULUM 9/2004
SAECULUM 9/2004
 
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceubaltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
baltagul_prezentare.ppt, material util pentru liceu
 
Badea Cartan - un mare roman (1849)
Badea Cartan - un mare roman (1849)Badea Cartan - un mare roman (1849)
Badea Cartan - un mare roman (1849)
 
Bibliografie bac romana
Bibliografie bac romanaBibliografie bac romana
Bibliografie bac romana
 

Recently uploaded

Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxMoroianuCristina1
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10CrciunAndreeaMaria
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aCMB
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 

Recently uploaded (6)

Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 

Satul parcova

  • 1.
  • 2.
  • 3.
  • 4. Cartea de vizită a localităţii este Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, un sfânt locaş cu o istorie interesantă, dar şi zbuciumată. Pe timpurile sovieticilor, pe o placă neagră la intrare în ograda bisericii scria – Traurnâi dom – Casă de înmormântări. Ceea ce mai amintea de credinţa neamului erau crucile din cimitirul aflat mai sus de sfântul lăcaş. Abia, prin 1988, s-a auzit din nou dangătul clopotelor.
  • 5. Parcova este scăldată de apele Ciuhurului şi ale afluentului acestuia – Ciuhureţul, inundat de peisaje încântătoare
  • 6.
  • 7. Mândria satului este reprezentat de recordul de monumente,cel puțin la nivel raional.
  • 8.
  • 9. “Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung şi cunoscut Mai trec din vreme-n vreme.” Monumentul poetului Mihai Eminescu
  • 10. Monumentul domnitorului Ştefan cel Mare Monumetul dedicat sfârşitului războaielor daco-romane.
  • 11. Monumetul dedicat victemelor regimului totalitar comunist de ocupație
  • 12. Casa de cultură reprezintă locul unde poți să-ți demonstrezi talentele pe deplin. Formațiuniile folclorice păstrează și transmit tradițiile în toată lumea.
  • 13. Ocupațiile oamenilor Locuitorii satului sunt unii dintre cei mai harnici și gospodari oameni
  • 14.
  • 15.
  • 16.
  • 17.
  • 18.
  • 19.
  • 20.
  • 21.
  • 22. Pășim, smeriți, prin iarbă, Chemați de-un tainic glas, Ca inima să fiarbă Prin lacrimi pe obraz… Artiști cu dor de casă, Copii, un pic cărunți, La Parcova duioasă, Ne-mbățișăm tăcuți…
  • 23. Părăşeste satul tău, dar nu te lăsa părăsit de sat!