Defi.efs.sub.rez.2021-2016.pdf

CONȚIU CLAUDIU DAN
Definitivat educație fizică
Subiecte rezolvate 2021-2016

CONȚIU CLAUDIU DAN
Definitivat educație
fizică
Subiecte rezolvate 2021-2016
CĂLĂRAȘI-GARĂ
2022

1
Prefață
La fel ca și în cazul lucrării ”Subiecte rezolvate 2021-2011, examenul național de
titularizare la disciplina educație fizică și sport” (programa aprobată prin ordinul ministrului
educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5620 / 2010), subiectele primite la proba scrisă a
examenului național de definitivare în învățământ educație fizică profesori, au fost ”rezolvate”
(rezolvările sunt citate exacte din sursele bibliografice și adaptări la subiectele de metodică
”practice” a disciplinelor sportive, iar unde am considerat că este necesar, am oferit explicații
(caracter italic, între paranteze)), folosind ca surse cărțile din bibliografia obligatorie, precizată
în programa pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ aprobată prin ordinul
ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5558 / 2015.
Programele menționate se află în vigoare și pentru probele scrise din sesiunea 2022.
O singură sursă (Metodica predării gimnasticii în școală, I. Pașcan, R.A. Nuț, 2008,
editura Casa cărții de știință, Cluj Napoca), a fost folosită ca și comparație pentru o cerință a unui
item de la subiectul din anul 2016.
Pentru anul 2016 la subiectele de specialitate era valabilă aceeași programă
(nr.5558/2015), dar era ultimul an în care punctul III conținea subiecte de psihopedagogie
(vechea metodologie pentru examen).
Prin pregătirea pentru examen din alte surse (cursuri de la facultate, etc.) nu înseamnă că
nu se poate obține o notă mare, ci doar faptul că sunt șanse ca rezolvările unor itemi se existe
într-o anumită sursă bibliografică și nu în altele. Exemplu: ”numiți o funcție a educației fizice, în
plan psiho-social – răspunsul se află doar în Dragnea A., 2006 citat și in Rață G, 2008, sau
”precizaţi patru cerinţe ce trebuie respectate în activitatea de planificare” – doar în Dragnea A.,
2006, sau ”precizați cele două posibilități (forme) de aplicare a circuitului, în funcție de
modalitatea de exersare” – doar în Dragnea A., 2006, sau ”menționați trei indici funcționali ai
organismului” – doar în Dragnea A., 2006, ”menționați două măsuri care conduc la obținerea
unei densități optime a lecției” – doar în Cătăneanu S.M., 2011, ”definiți densitatea lecției”-
Cătăneanu S.M., 2011, Stănescu M., 2012, etc.
Parcurgerea tuturor surselor bibliografice obligatorii oferă posibilitatea profesorilor
corectori de a fi obiectivi în evaluare pentru că există multe conținuturi cu diferențe semnificative

2
(definiții, factori de condiționare a calităților motrice, algoritmi de învățare a deprinderilor
motrice specifice ramurilor sportive, etc.).
Dacă fiecare candidat își realizează o sinteză a programei pentru a avea eficiență în
învățare, profesorii care crează subiectele și profesorii evaluatori nu își pot permite să realizeze
sau să corecteze subiecte conform unor lucrări sinteză care nu se află în programa pentru
examene (exemplu: cinci caracteristici ale priceperilor motrice, care nu există în nici o sursă a
examenului de titularizare dar există în lucrări sinteză)
Sper ca profesorii din comisiile de realizare a subiectelor și din comisiile de corectare să
nu țină cont de o ”reclamă” pentru o ”carte cu modele de subiecte rezolvate”: ”o lucrare foarte
bună și pentru candidați și pentru profesorii corectori, pentru a fi unitari în evaluare” (citez din
memorie)
La fel ca și în cazul examenului național de titularizare un aspect important este
respectarea cerințelor. Verbele definiți, specificați, precizați, menționați, clasificați, necesită un
răspuns scurt și la obiect. În schimb verbele prezentați, detaliați, descrieți, implică un răspuns cât
mai vast, care să acopere tot conținutul solicitat de item.
În cazul creării unor secvențe de lecții, nu se precizează că este necesară realizarea
tabelului specific unui proiect didactic care să conțină indicatori de recunoaștere gen școala de
proveniență sau mai grav, numele cadrului didactic. Din păcate, lucrările candidaților care conțin
aceste informații sunt anulate.
Dragi colegi, nu uitați că programele pentru examene se găsesc pe site-urile
http://www.definitivat.edu.ro/2022/ și http://titularizare.edu.ro/2022/ (în fiecare an se
actualizează) iar programele școlare în vigoare pe site-ul https://www.ise.ro/ (Centrul național de
politici și evaluare în educație), la secțiunea ”programe școlare și planuri cadru”
Spor la învățat și succes la examen!
Profesor metodist al
Inspectoratului Școlar Județean Cluj,
Conțiu Claudiu Dan

3
CUPRINS
Subiect 2021
I.1. Precizați o caracteristică a programei de educație fizică și sport………………………………………….pag. 5
I.1. Menţionaţi un obiectiv aferent primei etape a formării deprinderilor motrice……………………………pag. 6
I.1. Numiți o funcție a educației fizice, în plan psiho-social……………………………………………….….pag. 7
I.1. Precizați trei criterii în funcție de care sunt clasificate exercițiile fizice.………………………………….pag. 7
I.1. Definiți forma exercițiului fizic…………………………………………………………………………....pag. 9
I.2. Prezentaţi procedeul metodic utilizat pentru dezvoltarea forţei generale în lecţia de educaţie fizică……..pag. 10
I.2. Precizaţi trei proc metodice folosite pentru dezvoltarea cap coordinative în lecţia de educaţie fizică.........pag. 16
I.3. Definiţi planificarea în domeniul educaţiei fizice……………………………………………….………….pag. 17
I.3. Precizaţi patru cerinţe ce trebuie respectate în activitatea de planificare………………………………..….pag. 18
I.3. Numiți documentele de planificare individuale…………………………………………….……………….pag. 18
I.4. Definiți densitatea lecției………………………………….............................................................................pag. 19
I.4. Prezentați densitatea pedagogică ……………………….…………………………………………………..pag. 20
I.4. Menționați două măsuri care conduc la obținerea unei densități optime a lecției…………………………...pag. 21
II.1. Creaţi o structură de 5 ex pentru învățarea unei d.m. sportive planificată în sală……………….……….....pag. 22
II.2. Creaţi o secvenţă de p. didactic pentru o verigă tematică destinată dezvoltării c.m. rezistență……….…....pag. 24
Subiect 2020
I.1. Precizaţi tipul de densitate a lecţiei, determinat de variaţia intensității și complexității efortului fizic………pag. 28
I.1. Definiți exercițiul fizic………………………………………………………………………………….…….pag. 29
I.1. Menţionaţi un obiectiv aferent etapei a II-a a formării deprinderilor motrice ……………………….……....pag. 30
I.1. Prezentaţi unul dintre parametrii efortului ………………………………………………………….………..pag. 31
I.1. Precizați unul dintre factorii de condiționare a calității motrice viteza ………………………….…………...pag. 36
I.2. Specificaţi forma de manifestare a forţei pentru care este utilizat acest procedeu metodic (circuit)………….pag. 41
I.2. Menţionaţi 3 condiţii pe care ex fiz selecţionate trebuie să le îndeplinească în aplicarea proc met în circuit...pag. 44
I.2. Precizaţi cele două posibilităţi (forme) de aplicare a circuitului, în funcţie de modalitatea de exersare……...pag. 44
I.3. Definiți densitatea lecției …………………………………………………………………………….…….....pag. 45
I.3. Prezentați densitatea motrică ……………………………………………………………………………..…..pag. 45
I.3. Menționați două măsuri care conduc la obținerea unei densități optime a lecției ………………….…….…..pag. 46
I.4. Definiţi capacitățile coordinative…………………………………………………………………….………...pag. 47
I.4. Prezentaţi cele trei forme de manifestare ale capacităților coordinative…………………………………..…..pag. 49
I.4. Precizaţi cinci dintre factorii care condiţionează capacitățile coordinative…………………………………....pag. 49
II.1. Creați o secvență de proiect didactic care să cuprindă 5 ex, pentru dezv v de deplasare.…………………….pag. 52
II.1. Creaţi o structură de cinci exerciţii, pentru învăţarea săriturii în sprijin depărtat la capra de gimnastică….…pag. 54
Subiect 2019
I.1. Numiți o funcție a educației fizice, în plan cultural………………………………………………………….…pag. 57
I.1. Precizați cele trei elemente ale conținutului exercițiului fizic.………………………………………………….pag. 57
I.1. Specificați trei elemente componente ale psihomotricității………………………………………………….…..pag. 59
I.1. Definiți actul motric…………………………………………………………………………………..…….…...pag. 60
I.1. Precizați unul dintre factorii de condiționare a calității motrice rezistenţa.………………………….………….pag. 60
I.2. Prezentați dinamica efortului în lecția de educație fizică.……………………………………………….……....pag. 64
I.2. Prezentați cele două modalități de dirijare a efortului în lecția de educație fizică………………….…….……...pag. 67
I.3. Specificaţi principalele caracteristici ale dezvoltării somatice.………………………………………….……….pag. 69
I.3. Prezentaţi principalele caracteristici ale dezvoltării funcţionale…………………………………….……..……..pag. 70
I.3. Analizaţi comportamentul motric.…………………………………………………………………….…………..pag. 71
I.4. Definiți evaluarea………………………………………………...………………………………….…………….pag. 76
I.4. Prezentați evaluarea sumativă……………………………………………………………………….………….…pag. 76
I.4. Menționați două dintre scopurile evaluării…………………………………………………………………..…….pag. 78

4
I.4. Prezentați două dintre funcțiile evaluării………………………………………………………………………….....pag. 79
II.1. Creați o structură de cinci exerciții, pentru învățarea unei deprinderi motrice sportive - în aer liber………..….....pag. 81
II.1. Creați o secvență de p. didactic (5 exerciții) destinată dezvoltorii c.m. rezistența………………….………..….....pag. 83
Subiect 2018
I.1. Menționați trei indici funcționali ai organismului……………………………………………………………………pag. 85
I.1.Definiți acțiunea motrică………………………………………………………………………..……………………..pag. 85
I.1. Numiți o structură organizatorică, de nivel județean, în domeniul educației fizice și sportului.……………………..pag. 86
I.1. Definiți competiția sportivă………………………………………………………………………………………..….pag. 86
I.1. Precizați unul dintre factorii de condiționare a calității motrice rezistența…………………………………………....pag. 87
I.2. Definiţi exerciţiul fizic………………………………………………………………………………………………...pag. 90
I.2. Prezentaţi conținutul exerciţiului fizic……………………………………………………………………………...…pag. 92
I.2. Prezentaţi forma exerciţiului fizic…………………………………………………………………………….………..pag. 93
I.2. Clasificaţi exerciţiile fizice, după trei criterii de clasificare diferite…..……………………………………………….pag. 96
I.3. Definiți densitatea lecției……………………………………………………………………………………………….pag. 102
I.3. Prezentați densitatea pedagogică………………………………………………………………………………….....…pag. 102
I.3. Menționați două măsuri care conduc la obținerea unei densități optime a lecției……………………………….…..…pag. 103
I.4. Definiţi îndemânarea………………………………………………………………………………………………....…pag. 104
I.4. Prezentaţi cele trei forme de manifestare a îndemânării……………………………………………………………...…pag. 105
I.4. Precizaţi cinci dintre factorii care condiţionează îndemânarea ………………………………………………….…..…pag. 106
II.1. Creaţi o structură de cinci exerciţii, pentru învăţarea alergării de rezistență…………………………………….…….pag. 109
II.2. Creaţi un circuit format din cinci staţii, pentru dezvoltarea forței membrelor inferioare…………………………..….pag. 111
Subiect 2017
I.1. Definiți actul motric……………………………………………………………………………………………….…….pag. 114
I.1. Menționați una dintre funcțiile atribuite evaluării în educație fizică și sport…………………………………………...pag. 115
I.1. Precizați una dintre cerințele care asigură eficiența și integrarea sistemului românesc de educație fizică și sport în sistemul
social…………………………………………………………………………………………………………………….……pag. 116
I.1. Menționați trei indici funcționali ai organismului…………………………………………………………………...…...pag. 116
I.1. Exemplificați o categorie de exerciții fizice, clasificate după tipul de încărcătură adițională………………….………...pag. 116
I.2. Definiţi calitatea motrică viteza……………………………………………………………………………….……….…pag. 117
I.2. Prezentaţi trei forme de manifestare a vitezei………………………………………………………………….………....pag. 118
I.2. Precizaţi cinci factori de condiţionare a vitezei…………………………………………………………………..……....pag. 124
I.3. Definiţi priceperile motrice……………………………………………………………………………………………....pag. 129
I.3. Specificaţi trei caracteristici ale priceperilor motrice……………………………………………………..……...…..…..pag. 130
I.3. Prezentaţi cele două tipuri de priceperi motrice……………………………………………………………………….....pag. 130
I.4. Definiţi densitatea lecției de educație fizică…………………………………………………………………………..….pag. 134
I.4. Prezentați densitatea motrică, indicând și formula de calcul a acesteia……………………………………………….…pag. 134
I.4. Prezentați densitatea pedagogică, indicând și formula de calcul a acesteia……………………………………….……..pag. 135
II.1. Creaţi o structură de cinci exerciţii, pentru învăţarea săriturii în sprijin depărtat la capra de gimnastică……………....pag. 136
II.2. Creaţi un circuit format din cinci staţii, pentru dezvoltarea forței explozive - detenta…………………........................pag. 138
Subiect 2016
I.1. Definiţi funcţiile educaţiei fizice…………………………………………………………………………………….…..pag. 141
I.1. Prezentaţi funcţia de optimizare a potenţialului biologic………………………………………………………...……....pag. 143
I.1. Prezentaţi funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice………………………………………………………….……...pag. 144
I.2. Definiţi exerciţiul fizic……………………………………………………………………………………………….…...pag. 146
I.2. Prezentaţi structura exerciţiului fizic……………………………………………………………………………………..pag. 148
I.2. Clasificaţi exerciţiile fizice, după trei criterii de clasificare diferite………………………….…………………………..pag. 152
II.1. Creaţi o structură de cinci exerciţii, pentru învăţarea elementului stând pe mâini………………………………………pag. 158
II.2 Creați o secvență de plan de lecție pentru o verigă tematică, destinată dezvoltării coordonării (îndemânării) în regim de
viteză, prin parcurs aplicativ alcătuit din cinci stații………………..………………………………………………………..pag. 162
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………...pag. 164

5
EXAMENUL NAŢIONAL PENTRU DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
14 iulie 2021
Probă scrisă
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT PROFESORI
Varianta 3
SUBIECTUL I
1. Răspundeţi, pe foaia de examen, următoarelor cerinţe:
a. Precizaţi o caracteristică a programei de educaţie fizică şi sport.
(Dragnea 2006, pag. 111):
Principalele caracteristici ale programelor pot fi sintetizate astfel (E. Firea, I. Nicola,
1996; Gh. Cârstea, 2000):
- sunt obligatorii pentru toate unităţile de învăţământ, în ceea ce priveşte obiectivele pe
care şi le propune;
- îmbină caracterul concentric al instruirii cu caracterul linear;
- exprimă nivelul minimal de abordare a unui anumit conţinut, în cadrul curricuiumului
nucleu şi a celui la decizia şcolii, în anumite variante;
- conţinutul permite multă autonomie locală: pot fi practicate, după opţiunile elevilor şi
părinţilor acestora, în concordanţă cu ofertele făcute de unitatea de învăţământ, sporturi cum ar fi:
badminton, oină, patinaj, dansuri sportive etc.;
- au un caracter dinamic, în sensul că se schimbă conform comenzii sociale. Se consideră
că o programă poate fi apreciată, sub aspectul eficienţei, doar după aplicarea sa pe o generaţie
şcolară (deci timp de 10 ani); în contextul reformei actuale, ameliorarea programei se realizează
la un interval mai mic de timp (cca 5 ani);
- prin obiectivele sau competenţele pe care le prevăd, asigură o bază unitară de pregătire
pentru toţi elevii.

6
b. Menţionaţi un obiectiv aferent primei etape a formării deprinderilor motrice.
(Gh. Cârstea citat în Dragnea 2006, pag.136):
1. Etapa iniţierii în bazele tehnice de execuţie a deprinderilor motrice:
• formarea unei reprezentări clare asupra deprinderii respective a (prin explicaţie şi demonstraţie)
• formarea ritmului general de de execuţie cursivă a deprinderii;
• preîntâmpinarea sau înlăturarea greşelilor tipice.
(RAŢĂ, G., 2008. Didactica educaţiei fizice şi sportului. Editura Pim, Iaşi, pag. 103):
Etapa inițierii in bazele tehnice de execuție a deprinderilor motrice, cu următoarele
obiective principale:
• Formarea unei reprezentări clare asupra deprinderii respective (prin explicație și diverse
demonstrații);
• Formarea ritmului general de execuție cursivă a deprinderii;
• Descompunerea deprinderii (dacă este cazul) în elemente componente și exersarea
analitică a acestora;
• Preîntâmpinarea sau eliminarea greșelilor tipice de execuție.
(CĂTĂNEANU, S.M., UNGUREANU, A., 2011. Educație fizică și sportivă școlară – Teoria
și metodica predării. Editura Universitaria, Craiova, pag. 60):
• Formarea unei reprezentări ideomotrice cât mai fidele a deprinderilor (prin demonstrație
și explicație)
• Formarea ritmului general de execuție
• Descompunerea deprinderilor complexe in elemente componente și exersarea
independentă a acestora
• Preîntâmpinarea sau înlăturarea greșelilor tipice de execuție

7
c. Numiți o funcție a educației fizice, în plan psiho-social.
(Dragnea 2000 citat in Dragnea 2006, pag. 19):
- Functia de dezvoltare a calităților intelectuale, morale, volitive
- Funcția de socializare
d. Precizați trei criterii în funcție de care sunt clasificate exercițiile fizice.
1. Din punctul de vedere al structurii şi al formei
2. După gradul de codificare
3. După natura efectelor pe care le induc
4. După calităţile motrice vizate
5. După tipul de încărcătură adiţională
6. După componentele antrenamentului sportiv
7. După sistemele biologice solicitate
8. După natura contracţiei musculare
9. După intensitatea efortului fizic
10. După natura obiectivelor
11. După funcţiile îndeplinite
12. După structura socială de efectuare
13. După gradul de constrângere

8
• După criteriul anatomic
• După criteriul ponderii exercițiului fizic la dezvoltarea aptitudinilor motrice
• După criteriul succesiunii mișcărilor
• După criteriul naturii efortului
• După criteriul dependenței de materialul didactic
• După criteriul tipului de deprindere motrică
• După criteriul obiectivului fundamental
• După criteriul scopului urmărit
• După ponderea asupra dezvoltării unor segmente ale corpului
• După ponderea asupra dezvoltării unor grupe musculare
• După raportul cu materialul utilizat
• După tipul de încărcătură folosit
• După poziția față de aparat
• După caracterul succesiunii mișcărilor
• După influiența asupra calităților motrice
• După natura contracțiilor musculare
• După factorii antrenamentului cărora li se adresează in mod preponderent
• După gradul de solicitare al organismului
• După forțele care acționează
• După efecte.

9
e. Definiți forma exercițiului fizic
Forma exerciţiului fizic reprezintă modul în care se succed mişcările componente, precum
şi relaţiile dintre acestea. Ea este legată de aspectul exterior, vizibil, care dă atributul calitativ al
mişcării……….forma exprimă plastica mişcării, ritmul, forţa de redare, semnificaţia sa.
Adeseori, în literatura de specialitate, forma exerciţiului fizic este sinonimă cu tehnica
definită ca ansamblu de procedee structurale eficiente şi raţionale, pentru îndeplinirea anumitor
sarcini motrice.
Forma exercițiului fizic constă în succesiunea actelor și acțiunilor mișcărilor ce compun
un exercițiu fizic. Ea reprezintă modalitatea diferită și particulară de realizare a succesiunii
mișcărilor componente și a legăturilor dintre acestea de-a lungul efectuării fiecărui exercițiu.
Aceasta este dată de: poziția corpului în raport cu un reper, direcția în care sunt acționate
segmentele corpului în timpul efectuării exercițiului, amplitudinea mișcărilor, traectoria, tempoul
și ritmul de execuție al mișcărilor.
(Cătăneanu, s.m., Ungureanu, a., 2011. Educație fizică și sportivă școlară – Teoria și
metodica predării. Editura Universitaria, Craiova, pag. 42):
Forma reprezintă modelul particular in care se succed mișcările componente ale fiecărui
exercițiu și legăturile ce se stabilesc între acestea in timpul efectuării acțiunii motrice. In cazul
deprinderilor motrice, forma este sinonimă cu tehnica de execuție. Forma exercițiului este dată de
modul în care sunt dispuse și executate elementele acestuia.

10
2. Dezvoltarea calităţilor motrice reprezintă un obiectiv prioritar în lecţia de educaţie fizică.
a. Prezentaţi procedeul metodic utilizat pentru dezvoltarea forţei generale în lecţia de
educaţie fizică.
(Toate sursele bibliografice prezintă circuitul ca fiind cel mai utilizat procedeu pentru
dezvoltarea forței (forței în regim de rezistență mai exact)
Procedeul în circuit este una din cele mai des întâlnite modalităţi de acţionare pentru
dezvoltarea forţei în lecţia de educaţie fizică.
Circuitul constă în abordarea alternativă a grupelor musculare, într-o succesiune anterior
stabilită şi organizată la nivel de grupe (ateliere, staţii) de exersare.
Exerciţiile selecţionate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie simple şi bine însuşite de subiecţi;
- să fie cunoscute posibilităţile maxime ale subiecţilor pentru fiecare exerciţiu;
- în organizarea folosită, două exerciţii succesive să nu se adreseze aceluiaşi segment
corporal.
Dozarea efortului în cadrul fiecărui atelier trebuie să ţină seama de posibilităţile maxime
ale fiecărui subiect pentru exerciţiul respectiv. în stabilirea volumului se recomandă formula:
V= posibilitățile maxime/2 + rata de creștere
Rata de creştere se stabileşte în funcţie de rezultatele subiectului, pentru fiecare exerciţiu
în parte. Intensitatea efortului se recomandă să fie de aproximativ 50-60%, în timp ce pauzele
trebuie să asigure o refacere incompletă, în intervalul de 30-60 de secunde dintre ateliere.
Refacerea circuitului necesită o pauză cuprinsă între 2 şi 4 minute.
Clasificarea circuitului se poate face în funcţie de următoarele criterii:
• varianta de organizare aleasă:
- pe ateliere
- frontal
• numărul de exerciţii ales:
- circuite scurte, cu 4-6 exerciţii

11
- circuite medii, cu 6-8 exerciţii
- circuite lungi, cu 8-12 exerciţii
• modalitatea de exersare:
- circuit cu număr de repetări stabilit pentru fiecare atelier, în funcţie de
posibilităţile fiecărui subiect;
- circuit contra timp, care presupune executarea unui număr maxim de repetări,
într-un anumit timp, la fiecare atelier. Se recomandă ca durata pauzelor să fie mai mică sau egală
cu durata de lucru.
Procedeul exersării în circuit are efecte atât asupra indicilor morfologici, cât şi
asupra celor funcţionali (cardio-vasculari, în special), prin dozarea efortului în funcţie de
posibilităţile fiecărui subiect.
Metoda circuitului este metoda ce se bazează pe folosirea exercițiilor de forță (cu
îngreuieri sau fără îngreuieri), organizate sub formă de stații sau ateliere. Numărul stațiilor este
cuprins între 3-12. În fiecare stație se exersează un exercițiu ce solicită un anumit mușchi sau o
anumită grupă musculară. În cadrul stațiilor se alternează solicitarea grupelor musculare.
Numărul de stații, de repetări pentru fiecare exercițiu în parte, încărcătura fiecărui exercițiu
depinde de vârsta, sexul și nivelul de pregătire al executantului, dar și dacă este vorba de lecția de
educație fizică, unde se utilizează circuite cu 3-6 ateliere sau lecția de antrenament unde se
compun circuite de 9-12 ateliere. Se folosesc 9-12 exerciții executate fără pauze între ele, cu un
număr de 6-10 repetări cu pauză după fiecare circuit de 1-3 minute.
În lecția de educație fizică se folosește de obicei lucrul în circuit fără îngreuieri, iar în
lecția de antrenament sportiv se folosește de obicei circuitul cu îngreuieri. Când se urmărește
dezvoltarea forței-vitezei se folosesc încărcături de 30-50% din posibilitățile maxime, îar când se
urmărește dezvoltarea forței în regim de rezistență se folosesc încărcătuiri de 50-60%.

12
Procedeul – circuit
Este cel mai folosit procedeu metodic pentru dezvoltarea forței mai ales la subiecții cu
vârsta între 7 și 15 ani. Prin acest procedeu se pot dezvolta forța musculară și forța in regim de
rezistență, contribuind și la dezvoltarea funcției cardio-respiratorii.
Circuitul nu trebuie să fie confundat cu lucrul pe ateliere sau grupe. În această calitate i s-
au atribuit în mod greșit, sarcini precum dezvoltarea vitezi sau îndemânării, exersarea
procedeelor tehnice, însușirea acțiunilor tactice etc. Circuitul este amplasat in structura lecției sau
ședinței de pregătire înaintea revenirii organismului după efort.
În acest moment, reconsiderat ca funcție și valoare, circuitul poate cuprinde orice tip de
exerciții care se adresează dezvoltării forței in diverse regiuni, folosirea sa prezentând numeroase
avantaje:
• spațiul in care se desfășoară activitatea este relativ restrâns iar materialele și instalațiile
sunt simple sau ușor de adaptat;
• exercițiile sunt simple, de mare diversitate și ușor de standardizat;
• permite activitatea simultană a unui număr mare de executanți;
• asigură desfășurarea activității in colectiv, dar cu posibilitatea dozării individuale și a
asigurării unui ritm propriu de lucru
Regula de bază in organizarea circuitului o constituie dispunerea atelierelor într-o ordine
care să asigure alternarea efortului diverselor grupe musculare (brațe – spate – abdomen –
picioare – brațe – etc.)
Atunci când procedeul se utilizează o perioadă mai mare de timp (și aceasta este
modalitatea corectă de folosire!), trebuie procedat astfel:
• în prima ședință se însușește execuția corectă a exercițiilor
• în aceeași ședință sau in următoarea se stabilește dozarea individuală (număr de repetări,
încărcătură etc.), astfel: ½ din posibilitățile maxime + rata de creștere
Circuitul poate fi folosit cu succes atât in educație fizică (pentru care a și fost creat) cât și în
sportul de performanță.

13
În educația fizică școlară și universitară avantajul major este acela al întocmirii unui carnet
propriu de lucru pentru înregistrarea performanțelor, a valorilor frecvenței cardiace și deci al
autocontrolului pe baza căruia se poate face permanent raportarea la nivelul clasei sau grupei. De
asemenea, în domeniul educației fizice, în forma actuală de folosire (neconformă cu originalul,
dar foarte răspândită), circuitul oferă multiple posibilități de reglare a efortului, în afara celei
prezentate mai sus, prin:
• numărul de ateliere (exerciții) dintr-un circuit;
• numărul de repetări din cadrul fiecărui atelier;
• mărimea încărcăturii stabilită pentru fiecare exercițiu;
• numărul de repetări ale circuitului
• timpul fixat pentru acoperirea circuitului;
• durata și felul pauzelor
(TUDOR, V., 2000. Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare – componente
ale capacității motrice. Editura Rai-Coresi, București, pag. 72):
(Chair dacă răspunsul corect nu implică și prezentarea unor exemple, am considerat că acestea
sunt de ajutor în rezolvarea subiectelor care solicită crearea unor circuite)
Procedeul ”circuit” – a fost creat de englezii Morgan și Adamson pentru dezvoltarea
forței, iar utilizarea lui pe scară largă a făcut ca nu de puține ori să fie confundat cu lucrul pe
”ateliere”, pe ”grupe”, chiar de către specialiști ai domeniului.
Această confuzie a fost posibilă datorită asemănării lui cu lucrul pe ”ateliere”, care
urmărește efectuarea mai multor teme, fiecare temă fiind lucrată la un anumit atelier după care se
face rotație, pe când în cadrul unui circuit se urmărește doar dezvoltarea forței.
Conținutul activității dintr-un circuit este format din exerciții care urmăresc dezvoltarea
forței principalelor grupe musculare. Aceste exerciții trebuie să îndeplinească următoarele
condiții:
- să fie simple;

14
- să fie cunoscute de subiect;
- să fie astfel dispuse ca ordine de efectuare, încât să nu se angreneze succesiv musculatura
aceluiași segment. La fiecare exercițiu să se cunoască posibilitățile maxime ale fiecărui
subiect.
Dozarea efortului în circuit ar trebui să se facă individualizat și să se stabilească după
următoarea formulă:
D = Pmax + 1 rc + 2 rc...nrc, unde
D = dozarea,
Pmax = posibilitățile maxime ale individului în exercițile folosite;
Rc = rata de creștere exprimată în procente din posibilitățile maxime
În continuare, vom prezenta un exemplu. Dacă un subiect execută maxim 30 de tracțiuni
în brațe, dozarea la acest exercițiu va arăta astfel:
D = 30/2 + 3 = 18 tracțiuni.
Rata de creștere depinde de posibilitățile maxime individuale și de obiectivul pe care îl
urmărește în lecția sau lecțiile în care folosim circuitul. După o perioadă, rata de creștere poate fi
modificată. Subliniem necesitatea ca toți cei care conduc procesul instructiv – educativ să
cunoască foarte bine posibilitățile subiecților în diferite exerciții și pentru aceasta recomandăm
folosirea fișelor individuale.
Clasificarea circuitelor. În funcție de numărul exercițiilor efectuate de subiecți în cadrul
unui circuit, acestea pot fi:
a) circuite scurte, formate din 4 – 6 exerciții;
Exemplu:
Ex. 1 – Tracțiuni în brațe din atârnat la bara fixă
Ex. 2 – Genuflexiuni
Ex. 3 – Ridicări ale trunchiului la 90° din culcat dorsal
Ex. 4 – Extensii ale spatelui din culcat facial
Fiecare exercițiu se lucrează timp de 30 de sec., fiecare executant realizând un număr de
repetări corespunzător posibilităților.
b) circuite medii, formate din 8-9 exerciții;
Exemplu:
Ex. 1 – Din atârnat la scara fixă, ridicarea membrelor inferioare la 90°;

15
Ex. 2 – Culcat facial cu picioarele sprijinite și palmele la ceafă, ridicarea trunchiului la verticală.
Ex. 3 – Genuflexiuni cu desprindere, săritură și extensie
Ex. 4 – Din culcat facial, flotări în brațe
Ex. 5 – Culcat dorsal, cu mâinile la ceafă, ridicarea trunchiului la verticală.
Ex. 6 – Stând cu o mâine medicinală în mâini, aruncarea mingii în sus, cu ridicare pe vârfuri,
prindere și îndoirea genunchilor
Ex. 7 – Stând cu picioarele depărtate la lățimea umerilor și cu o minge medicinală ținută cu
brațele întinse deasupra capului, extensii ale spatelui
Ex. 8 – Sărituri cu genunchii la piept.
c) Circuite lungi, formate din 10-12 exerciții
Exemplu:
Ex. 1 – Stând cu mâinile pe șolduri, sărituri drepte cu forfecarea picioarelor în plan antero-
posterior
Ex. 2 – Culcat facial cu vârful picioarelor pe o bancă de gimnastică, flotări în brațe
Ex. 3 – Culcat dorsal, cu mâinile la ceafă, ridicarea trunchiului la verticală
Ex. 4 – Culcat facial cu brațele întinse. Ținând în mâini o minge medicinală, extensii ale spatelui
Ex. 5 – Atârnat la bara fixă, tracțiuni în brațe
Ex. 6 – Stând, sărituri cu genunchii la piept
Ex. 7 – Stând depărtat, trunchiul aplecat la orizontală, brațele în lateral, cu ganterele în mâini,
răsuciri alternative spre stânga și spre dreapta
Ex. 8 – Culcat dorsal, cu picioarele ridicate în unghi de 45°, forfecarea picioarelor înapoi cu
extensia spatelui
Ex. 10 – Stând depărtat, fandări laterale stânga-dreapta
Ex. 11 – Din stând la bara fixă, tracțiuni în brațe și aducerea cefei sub bară
Nu am precizat o dozare fixă a fiecărui exercițiu, aceasta rămânând la latitudinea
conducătorului procesului respectiv sau, atunci când se lucrează individual, la latitudinea fiecărui
executant.
După ordinea de desfășurare a exercițiilor, circuitele pot fi:
a) Circuitul ”frontal”, în care tot grupul de subiecți efectuează exercițiile în aceeași ordine
b) Circuitul ”pe grup”, în care fiecare grupă de subiecți își are o ordine proprie în care
efectuează exercițiile.

16
În scop didactic, în special datorită necesităților lecției de educație fizică, adică datorită
posibilităților materiale scăzute și timpului destul de scurt, s-a ajuns la adaptarea circuitului,
folosindu-se așa-zisele ”circuite contra timp”. Spre exemplu, circuite în care 1 minut se lucrează
și 30” pauză, sau 30” se lucrează și 30” pauză.
b. Precizaţi trei procedee metodice folosite pentru dezvoltarea capacităţilor coordinative în
lecţia de educaţie fizică.
(DRAGNEA, A, BOTA, A., 1999. Teoria activităților motrice. Editura Didactică și
Pedagogică, București, pag. 245):
- Exersare cu utilizarea unor poziții inițiale neobișnuite pentru efectuarea exercițiilor
- Efectuarea exercițiilor cu segmentul neîndemânatic
- Schimbarea tempoului și a sistemului de execuție
- Limitarea spațiului in care se efectuează exercițiul
- Efectuarea procedeelor tehnice și a înlănțuirilor acestora cu restricții
- Efectuarea exercițiilor cu schimbarea procedeelor de execuție
- Efectuarea exercițiilor cu creșterea complexității acestora
- Efectuarea exercițiilor in condiții variate de mediu, cu materiale diferite, cu adversari
diferiți ca valoare
(STĂNESCU, M., 2012. Didactica educației fizice. Editura Universitară, București, pag.
152):
- Efectuarea unor acte și acțiuni motrice în condiții constante
- Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții complexe
- Efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții variabile.

17
a) Exersarea (repetarea) actelor sau acțiunilor motrice în condiții variabile
b) Exersarea (repetarea) actelor sau acțiunilor motrice în condițiile sprijinirii complexității
acestora
c) Exersarea (repetarea) actelor și acțiunilor motrice în condiții relativ constante.
• Folosirea variată a pozițiilor inițiale de execuție;
• Execuția cu partea îndemânatică și cea neândemânatică;
• Alternarea ritmurilor de execuție rapide și lente;
• Alternarea și combinarea elementelor tehnice, a deprinderilor motrice;
• Limitarea spațiului și creșterea vitezei de execuție;
• Combinarea deprinderilor vechi, cunoscute, cu cele noi care sunt in stadiul de învățare;
• Exersarea de mișcări diferite, cu cât mai multe părți ale corpului, in același timp;
• Crearea unor trasee variate și necunoscute de execuție.
3. Activitatea de planificare are la bază proiectarea didactică prin intermediul căreia se
asigură conducerea ştiinţifică a procesului de învăţământ.
a. Definiţi planificarea în domeniul educaţiei fizice.
Planificarea reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante ale activităţii pe care o
desfăşoară profesorul de educaţie fizică. În urma acesteia rezultă documentele de planificare pe
baza cărora profesorul asigură fundamentarea ştiinţifică a procesului de predare a educaţiei fizice
şcolare: planul tematic anual, planul calendaristic semestrial, proiectul unităţii de instruire .

18
234):
Planificarea reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante ale activităţii pe care o
desfăşoară profesorul de educaţie fizică. În urma acesteia rezultă documentele de planificare pe
baza cărora profesorul asigură fundamentarea ştiinţifică a procesului de predare a educaţiei fizice
şcolare: planul tematic anual, planul calendaristic semestrial, proiectul unităţii de învățare,
planul/proiectul didactic.
b. Precizaţi patru cerinţe ce trebuie respectate în activitatea de planificare.
- concordanţă cu programa de specialitate, corespunzătoare subsistemului respectiv de
educaţie fizică;
- concordanţă cu particularităţile subiecţilor;
- concordanţă cu baza materială, cu specificul zonei geografice;
- concordanţă cu tradiţiile din zona sau unitatea respectivă în privinţa practicării unor probe
sau ramuri de sport;
- concordanţă cu opţiunile subiecţilor pentru unele forme de practicare a exerciţiilor fizice.
c. Numiți documentele de planificare individuale.
Cadrul didactic de specialitate elaborează următoarele trei documente de planificare
obligatorii: planul anual (eşalonarea anuală a unităţilor de instruire), planul calendaristic
semestrial şi proiectul unităţilor de învăţare.

19
235):
Considerăm însă că planul de lecție este încă un document de planificare obligatoriu
pentru profesorii aflați in stadiile de formare inițială (debutanți/stagiari), până la obținerea
definitivării in învățământ.
(Unii dintre corectori poate ar avea tendința să considere rezolvarea corectă a cerinței dacă sunt
numite patru documente de planificare, inclusiv planul de lecție, după cum precizează Stănescu
M. (2012). Dar, conform ultimei metodologii privind definitivatul, portofoliul profesional al
cadrului didactic debutant trebuie să conțină minim zece planuri de lecție, nu planuri pentru
fiecare lecție timp de un an școlar. Oricum, odată obținută definitivarea în învățământ, acest
document nu mai este obligatoriu)
4. Densitatea lecției de educație fizică și sport.
a. Definiți densitatea lecției.
Densitatea lecției reprezintă modul în care profesorul și elevii au valorificat timpul alocat
efortului în cadrul lecției, aspect care evidențiază calitatea unei lecții de educație fizică
(M.Stănescu, didactica efs 2012, p.59):
Calitatea lecției de educație fizică consecutivă operațiilor de dirijare a efortului, este
apreciată prin intermediul unui indicator numit ”densitate” (Gh.Cârstea, Educația fizică-
fundamente teoretice și metodice, 1999).

20
b. Prezentați densitatea pedagogică.
Densitatea pedagogică (DP) reflectă durata din timpul lecției în cadrul elevul participă la
momente metodico-organizatorice. Se calculează cu ajutorul formulei:
timpul în care elevul participă la momente metodico-organizatorice
DP = ----------------------------------------------------------------------------------------- X 100
durata integrală a lecției
În cadrul acestui tip de densitate vor fi incluse pauzele pasive impuse de necesitățile
metodologice de dezvoltare a calităților motrice sau de formare a deprinderilor motrice.
Densitatea pedagogică reprezintă timpul necesar profesorului pentru conducerea lecției
(demonstrație, explicații, pauze, indicații metodice, corecții ale greșelilor etc.), pentru organizarea
materială a activității (schimbarea aparatelor, deplasarea colectivă dintr-o zonă in alta a bazei
sportive etc); se determină prin însumarea timpilor înregistrați ai acestor momente și exprimă
timpul necesar profesorului pentru realizarea activităților didactice din durata lecției; se
determină procentual prin formula:
DP = timpul util al profesorului (Tdem + Texpl + Tpauze + Torg + …..+ Tn) / durata integrală a lecției
(aproximativ 50 min) X 100

21
c. Menționați două măsuri care conduc la obținerea unei densități optime a lecției.
(Lecția de educație fizică este eficientă dacă efortul depus de elevi este corespunzător din
punct de vedere cantitativ și calitativ. În acest sens se impune asigurarea a trei cerințe de bază:
densitate optimă, varietate și atractivitate.)
a) Densitatea optimă a lecției de educație fizică poate fi îmbunătățită prin luarea
unor măsuri din punct de vedere metodic, organizatoric și a materialelor utilizate.
(Baza materială are un rol foarte important în desfășurarea unei lecții de educație fizică.
Densitatea este crescută dacă toți elevii lucrează simultan utilizând fiecare materialul sportiv
respectiv. În acest caz numărul de repetări crește. Este necesar un spațiu corespunzător și un mare
număr de materiale sportive: mingi, corzi, etc.)

22
SUBIECTUL al II-lea
1. Creați o structură de cinci exerciții, eșalonate metodic, pentru învățarea unei deprinderi
motrice sportive care este planificată a se desfășura în interior (sală).
În descrierea fiecărui exerciţiu, precizaţi:
a. acţiunea motrică;
b. dozarea efortului;
c. formaţia de lucru.
* Se punctează eşalonarea metodică a exerciţiilor în structură.
Sală de sport, 6 coșuri, clasa a V-a, 30 de elevi
Deprinderea motrică: aruncarea la coş de pe loc, cu două mâini de pe loc
(La prima vedere itemul solicită crearea unei secvențe pentru gimnastică acrobatică sau
sărituri, dar într-o lecție, existând mai multe teme pot exista și alte unități de învățare planificate
în perioada potrivită pentru interior.
În programa școlară de educație fizică pentru gimnaziu (începând cu 2017), deprinderea
motrică aruncarea la coș cu una/două mâini de pe loc se regăsește ca și conținut și în anul I de
instruire și în anul II.
La nivelul clasei a V-a, elevii sunt suficient de înalți încât să poată arunca mingea până
la inelul de baschet aflat la înălțime regulamentară.
Acțiunile motrice selectate și adaptate din bibliografie se referă la învățarea aruncării la
coșul (inelul) de baschet aflat la înălțimea regulamentară.
Fac aceste precizări, în urma feedback-ului primit de la unii colegi din țară care susțin că
primele exerciții de învățare ar trebui să se realizeze în condiții ușurate. Aruncarea la coș în
condiții ușurate ar însemna reducerea înălțimii inelului de baschet (sau aruncarea de pe o
suprafață înălțată gen ladă de gimnastică etc.), aceasta fiind mai degrabă o aruncare la ținta
orizontală care se realizează în învățământul primar.
Aruncarea la un coș de baschet (inel) care nu este la înălțimea corectă nu respectă
regulamentul jocului de baschet care se află ca și conținut în programa școlară pentru gimnaziu)

23
(adaptare după MOANȚĂ, A., 2005. Baschet – metodică. Editura Alpha, Buzău):
1. Acțiunea motrică: aruncare la coş de pe loc din apropierea panoului (1m), din față, 45°
dreapta și stânga
Dozare: 5 x 3 aruncări, pauză pasivă, așteptarea în coloană
Formația de lucru: coloană câte 5 la un coș, fiecare elev aruncă din cele 3 unghiuri
2. Acțiunea motrică: aruncare la coş de pe loc de la 2 m distanță, din față, 45° dreapta și
stânga
Formația de lucru: coloană câte 5 la un coș, , fiecare elev aruncă din cele 3 unghiuri
3. Acțiunea motrică: aruncare la coş de pe loc de la 3 m distanță din față, 2 m din 45°
dreapta și stânga
4. Acțiunea motrică: concurs de aruncare la coş - cine înscrie mai repede 3 coșuri
consecutive din cele trei unghiuri fără o distanță obligatorie
Dozare: 2 min, pauză pasivă, așteptarea în coloană
5. Acțiunea motrică: concurs de aruncare la coş - cine înscrie mai multe coșuri din 10
aruncări de la 2 m, unghiul preferat
Dozare: 1 x 10 aruncări
Formația de lucru: coloană câte 5 la un coș, pauză pasivă, așteptarea în coloană

24
2. Creați o secvență de proiect didactic care să cuprindă cinci exerciții, având aceeași
formație de lucru, pentru o verigă tematică destinată dezvoltării calității motrice rezistența.
Veţi urmări:
a. descrierea exercițiilor;
b. precizarea dozării efortului;
c. specificarea formației de lucru.
(Prin selectarea acestor acțiuni motrice am vrut să subliniez faptul că rezistența ca și calitate
motrică nu se dezvoltă doar prin clasicele exerciții de alergare specifice atletismului. Sursele
bibliografice din programa pentru examen, în special: GRIGORE, G., DINȚICĂ, G., 2011.
Metodica dezvoltării calităților motrice la copiii de 7 – 11 ani. Editura Discobolul, București,
prezintă ca și procedee metodice (printre altele) pentru dezvoltarea rezistenței la elevii din
clasele primare și parcurgerea unor trasee aplicativ utilitare.
Cerința itemului fiind crearea a cinci exerciții, având aceeași formație de lucru, am ales cinci
trasee ușor modificate.
Unii colegi consideră că parcurgerea unui traseu durează foarte mult timp pentru cei 25 de elevi,
dar prin efectuarea traseelor în torent, cu start decalat (sau cu plecare din patru colțuri, unde
sunt așezate patru grupe in coloană) vom avea o densitate motrică ridicată.
Modificarea aparatelor și a materialelor după fiecare traseu durează foarte puțin (cu ajutorul
elevilor). Pregătirea primului traseu se face în pauză astfel că eficiența organizării este maximă)
Clasa a III-a, 25 elevi
1.
a. Parcurs aplicativ utilitar I:
1. alergare pe banca de gimnastică
2. rulare pe salteaua de gimnastică
3. urcare pe banca de gimnastică așezată în plan înclinat (sprijinită cu un capăt pe scara fixă)
4. deplasare pe lățimea a 2 scări fixe (mâini și picioare)
5. coborâre de pe scara fixă și târâre pe coate și genunchi pe saltea

25
6. sărituri succesive în trei cercuri așezate pe sol, în linie dreaptă
b. Dozare: 2 x pauză aproximativ 30” pentru așteptarea în coloană
c. Formația de lucru: coloană câte 1, (traseul se parcurge în torent, urmatorul elev pleacă după ce
elevul din față a terminat rularea pe saltea) sau 4 grupe de elevi așezate în coloane în 4 colțuri
(când traseul reprezintă un dreptunghi/pătrat, primii elevi plecând simultan la semnal, următorii,
când colegii de grupă parcurg tot traseul)
2.
a. Parcurs aplicativ utilitar II:
1. pășire peste 4 mingi medicinale
2. alergare peste banca de gimnastică întoarsă (banca se află între picioare)
3. urcare pe plan înclinat (banca de gimnastică sprijinită cu un capăt pe capacul lăzii de
gimnastică)
4. săritură în adâncime cu extensie, cu aterizare pe saltea și rostogolire înainte
5. urcare pe scara fixă
6. coborârea de pe scara fixă și alergare printre 4 jaloane
7. sărituri peste 5 gărdulețe
b. Dozare: 2 x aproximativ 30” pentru așteptarea in coloană
elevul din față a terminat alergarea peste bancă) sau 4 grupe de elevi așezate în coloane în 4
colțuri (când traseul reprezintă un dreptunghi/pătrat, primii elevi plecând simultan la semnal,
următorii, când colegii de grupă parcurg tot traseul)
3.
a. Parcurs aplicativ III:
1. mers pe banca de gimnastică cu brațele întinse
2. târâre pe banca de gimnastică cu ajutorul brațelor
3. escaladarea lăzii de gimnastică
4. rostogolire înainte urmată de sărituri peste trei linii, trasate pe sol cu creta
5. alergare peste coarda întinsă pe sol (coarda între picioare)

26
elevul din față a terminat târârea) sau 4 grupe de elevi așezate în coloane în 4 colțuri (când traseul
reprezintă un dreptunghi/pătrat, primii elevi plecând simultan la semnal, următorii, când colegii
de grupă parcurg tot traseul)
4.
a. Parcurs aplicativ IV:
1. sărituri stânga-dreapta cu ambele picioare, pe lungimea băncii de gimnastică, cu sprijinul
palmelor pe bancă
2. târâre pe 2 saltele
3. alergare cu spatele 10 m
4. alergare prin 10 cercuri așezate pe sol
5. dribling 5 m, aruncare la coș, recuperare și așezarea mingii la locul inițial (2 mingi și două
coșuri pentru a nu se aștepta întoarcerea mingii)
elevul din față a terminat târârea pe saltele) sau 4 grupe de elevi așezate în coloane în 4 colțuri
(când traseul reprezintă un dreptunghi/pătrat, primii elevi plecând simultan la semnal, următorii,
când colegii de grupă parcurg tot traseul)
5.
a. Parcurs aplicativ V:
1. deplasare laterală cu pași adăugați 10 m
2. târâre pe sub capra de gimnastică
3. sărituri peste 5 gărdulețe
4. urcare și cobărâre pe scara fixă
5. dribling 10 m, pasă cu peretele, alergare și așezarea mingii la locul inițial (2 mingi pentru
a nu se aștepta întoarcerea mingii)

27
elevul din față a terminat târârea) sau 4 grupe de elevi așezate în coloane în 4 colțuri (când traseul
reprezintă un dreptunghi/pătrat, primii elevi plecând simultan la semnal, următorii, când colegii
de grupă parcurg tot traseul)
Pauza între trasee aproximativ 2 min până la modificarea acestora

28
EXAMENUL NAŢIONAL PENTRU DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
22 iulie 2020
Probă scrisă
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT PROFESORI
Varianta 3
SUBIECTUL I - 60 de puncte
1. Răspundeți pe foaia de examen următoarelor cerințe: - 15 puncte
a. Precizați tipul de densitate a lecției, determinat de variația intensității și
complexității efortului fizic. - 3 puncte
Densitatea funcțională
(nu are o formulă de calcul. Ea se apreciază prin intermediul evoluției frecvenței cardiace și a
celei respiratorii de-a lungul lecției. Variația acestor indici funcționali se reprezintă într-un sistem
de coordonate xy, în care pe orizontală (abscisă) se reprezintă verigile lecției, iar pe verticală
(ordonată), valorile frecvenței cardiace).
Densitatea funcțională
(exprimă valoarea intensității efortului, stabilită pe calea înregistrării valorilor frecvenței
cardiace, valori cuprinse în curba dinamicii efortului).

29
b. Definiți exercițiul fizic - 3 puncte
După I. Şiclovan, exerciţiul fizic reprezintă „o acţiune preponderent corporală, efectuată
sistematic şi conştient, în scopul perfecţionării dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice a
oamenilor“.
Cu alte cuvinte, exerciţiul fizic este o acţiune motrică cu valoare instrumentală, conceput
şi programat în vederea realizării obiectivelor proprii educaţiei fizice şi antrenamentului sportiv
(dezvoltarea tonicităţii şi a troficităţii musculare, însuşirea şi perfecţionarea deprinderilor şi a
priceperilor motrice, dezvoltarea calităţilor motrice şi a capacităţii de efort etc.).
Exerciţiul fizic nu trebuie înţeles numai ca o repetare stereotipă, ci ca o posibilitate de adaptare
permanentă la condiţiile externe şi interne.
În acest context, exerciţiul fizic nu presupune doar o repetare sistematică, ci şi posibilitatea de
a construi, de a asambla, pe baza mişcărilor învăţate, o conduită motrică proprie subiectului care
a asimilat anumite cunoştinţe motrice, pe care le exteriorizează apoi sub forma comportamentului
motric.
Exercițiul fizic reprezintă actul motric repetat in mod conștient și sistematic în scopul creșterii
potențialului biologic al omului, exprimat prin perfecționarea dezvoltării fizice, creșterea
capacității motrice, corectarea deficiențelor fizice și recuperarea motorie. Este mijlocul de bază al
educației fizice, antrenamentului sportiv și kinetoterapiei.
Exercițiul fizic este considerat ca fiind mijlocul specific și de bază al educației fizice, prin
care aceasta din urmă își realizează obiectivele.

30
Ca mijloc specific și de bază al activității de educație fizică, exercițiul fizic constă în
acțiuni de mișcare efectuate conștient, in mod sistematic conform unor norme metodice bine
precizate in scopul îndeplinirii obiectivelor educației fizice.
Șiclovan consideră că: ”exercițiul fizic reprezintă o acțiune preponderent corporală
efectuată sistematic și conștient în scopul perfecționării capacității motrice și dezvoltării fizice a
oamenilor”.
In această idee putem sublinia că exercițiul fizic este o acțiune motrică, concepută,
programată și executată in scopul realizării obiectivelor specifice educației fizice sportive
(dezvoltarea armonioasă, dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice, însușirea deprinderilor motrice
și formarea priceperilor și obișnuințelor de mișcare).
c. Menționați un obiectiv aferent etapei a II-a a formării deprinderilor motrice
- 3 puncte
(Dragnea 2006, pag.134):
Etapa fixării, a consolidării deprinderilor - obiective:
• formarea tehnicii de execuţie a deprinderii în concordanţă cu caracteristicile
spaţiale, temporale şi dinamice optime;
• întărirea legăturilor temporale.
Etapa fixării, consolidării deprinderilor motrice, cu următoarele obiective principale:
• formarea tehnicii de execuție a deprinderii în concordanță cu caracteristicile spațiale,
temporale și dinamice optime;
• întărirea legăturilor temporale prin exersarea în condiții relativ constante, standardizate a
deprinderilor motrice, fiind create premisele pentru executarea acesteia în condiții variate.

31
d. Prezentați unul dintre parametrii efortului - 3 puncte
Efortul fizic din lecția de educație fizică și din antrenamentul sportiv este caracterizat de o
serie de parametrii: volum, intensitate și complexitate.
Volumul efortului este un parametru cantitativ și reprezintă cantitatea totală de lucru
mecanic efectuat într-o lecție de educație fizică sau de antrenament sportiv. El se obține prin
însumarea eforturilor depuse de un subiect, volumul unei lecții de educație fizică fiind exprimat
de:
• Suma distanțelor parcurse în cazul eforturilor de deplasare
• Suma repetării unor mișcări ciclice, a unor exerciții tehnico-tactice din jocuri sportive, a
unor procedee din gimnastică, a unor mișcări specifice dezvoltării calităților motrice
• Totalul kilogramelor ridicate în cazul exercițiilor efectuate cu greutăți (bară de haltere)
• Timpul efectiv de lucru dintr-o lecție de educație fizică
Se disting astfel două tipuri de volum al efortului:
• Volumul temporal – măsurat prin cronometrare și stabilit prin însumarea timpilor cât un
elev depune un efort oarecare într-o lecție de educație fizică, într-un ciclu de lecții, într-un
semestru sau an școlar
• Volumul motric – determinat prin însumarea tuturor eforturilor depuse în aceleași unități
temporale ca mai sus.
Intensitatea efortului este definită ca fiind cantitatea de lucru mecanic efectuat în
unitatea de timp. Ea este o caracteristică a trevaliului prestat de către elevi, independent de
posibilitățile lor funcționale și diferă de intensitatea solicitării, care este o caracteristică
individuală dată de nivelul funcțional atins în timpul efortului și care exprimă prețul plătit de
subiect pentru a face față cerințelor impuse de efort. Pe aceeași treaptă a intensității efortului,
nivelul de solicitare a organismului elevilor este diferit, fiind cu atât mai ridicat cu cât capacitatea
sa de efort este mai scăzută.
Intensitatea efortului se exprimă prin:

32
• Viteza de deplasare, în cazul mișcărilor ciclice cu eforturi de deplasare (alergări din
atletism, patinaj viteză, înot, ciclism, canotaj, etc.)
• Frecvența procedeelor tehnice sau a acțiunilor tehnico-tactice în unitatea de timp
(gimnastică, patinaj artistic, jocuri sportive, sporturi de luptă etc.)
• Mărimea încărcăturii ridicată într-o singură încercare, în cazul exercițiilor cu bara de
haltere
Complexitatea efortului este dată de gradul de dificultate a unui exercițiu, exprimat de
modul de combinare a mișcărilor care-l compun. Este, împreună cu intensitatea, un parametru
calitativ al efortului și determină gradul de concentrare nervoasă al subiectului. Complexitatea
efortului nu influiențează consumul energetic al organismului, deoarece angrenarea mai multor
grupe musculare care efectuează simultan numeroasele mișcări ale unui exercițiu complex
conduce la repartizarea lucrului mecanic efectuat. Eforturile complexe generează, însă,
instaurarea mai rapidă a oboselii nervoase, ca urmare a solicitării scoarței cerebrale în
coordonarea diverselor grupe musculare implicate în efort
Mărimea efortului poate fi programată şi evaluată din două perspective:
- prin programare şi evaluare de către antrenori şi sportivi (proiectată şi constatată):
(Parametrii ”externi”): specificitate, volum, durată, amplitudine, densitate,
intensitate şi complexitate
Specificitatea stimulilor este determinată, de caracteristicile lor şi de reacţiile provocate
sistemelor organismului implicate prioritar, de calităţile psihologice ale sportivului, de vârstă,
nivel de pregătire, de poziţia lor în substructurile antrenamentului, de condiţiile ambientale etc.
Volumul reprezintă cantitatea totală de repetare apreciată prin:
- distanţe parcurse în alergare, înot, canotaj, patinaj etc.;

33
- execuţii parţiale sau integrale;
- execuţii ale structurilor tehnico-tactice;
- acţiuni complexe;
- greutăţi ridicate;
- timp de lucru (efectiv şi pauze);
- număr de lecţii de antrenament şi refacere;
- număr de reprize, starturi, concursuri etc.
Aprecierea volumului numai pe baza numărului de ore de antrenament, a numărului de
lecţii sau de starturi competiţionale poate determina în unele cazuri concluzii cu semnificaţie
redusă.
Antrenorul şi sportivul generează însă cea mai importantă caracteristică a efortului şi
anume dificultatea antrenamentului, dată de raportul dintre cantitatea de lucru şi capacitatea de
efort. Informaţii complete se obţin în condiţiile în care se precizează care din componentele
volumului sunt mai solicitate: durată, amplitudine sau pauze.
Durata stimulului este reprezentată de timpul cât acesta acţionează singular sau în serii, în
cadrul unor structuri de antrenament. Mai multe cercetări se referă la durata „excitaţiei“ în
antrenamentul de rezistenţă, care trebuie să înregistreze minimum 30 de minute. Pentru
dezvoltarea forţei în regim de rezistenţă nu este indicată întreruperea efortului înainte de apariţia
oboselii, ci acesta trebuie continuat pe baza voinţei, care realizează în acelaşi timp şi dezvoltarea
acestui proces psihic.
Amplitudinea sau variabilitatea stimulilor este reprezentată de ansamblul valorilor numerice
programate şi efectuate reprezentând durata şi numărul de stimuli în cursul unei structuri de
antrenament. De exemplu: 2 x 6 x 50 (două reprize, şase serii, 50 de repetări).

34
Densitatea stimulilor exprimă raportul dintre timpul de aplicare a stimulului şi timpul de repaus
pe structură de antrenament, fiind un indicator care completează imaginea volumului. Densităţile
mici asigură refacerea completă a organismului, astfel încât caracteristicile efortului şi
capacitatea funcţională a acestuia rămân neschimbate la fiecare repetare. Densităţile mari nu
permit refacerea dompletă şi de aceea se creează anumite discrepanţe între caracteristicile
efortului, care rămân neschimbate şi posibilităţile în continuă scădere ale organismului, pentru
prestarea aceluiaşi efort, fiind deci necesare solicitări funcţionale mai mari.
Frecvenţa aplicării stimulului şi frecvenţa lecţiilor este dată de numărul de unităţi de
antrenament pe zi, microcicluri şi mezocicluri. Astfel, un antrenament intens şi scurt (executat o
dată sau de două ori pe zi) este mai eficient decât unul plasat la intervale mai mari de timp,
totalizând aceeaşi sarcină, dar cu amplitudine mai mare.
Intensitatea efortului se defineşte adesea ca fiind cantitate a de lucru mecanic efectuat pe
unitatea de timp. Subliniem că trebuie făcută o diferenţiere clară între intensitatea efortului, care
reprezintă caracteristica travaliului prestat de subiecţi, independentă de posibilităţile acestora şi
intensitatea solicitării, dată de preţul funcţional plătit de organism pentru a efectua efortul
respectiv.
Astfel, în sporturile ciclice, intensitatea este dată de viteza de deplasare, în sporturile de luptă de
ritmul şi tempoul de execuţie al acţiunilor tehnico-tactice (număr de acţiuni/minuf). La jocurile
sportive şi alte discipline, când se lucrează pentru tehnică, intensitatea este dată de numărul
execuţiilor tehnice/minut, ca de altfel şi în gimnastică.
Complexitatea efortului este dată de numărul acţiunilor motrice efectuate simultan în timpul
unei activităţi şi de „originalitatea configuraţiei topologice a elementelor”

35
Această dimensiune creşte odată cu numărul elementelor care o constituie, clar şi cu
imprevizibilitatea întâmplării apariţiei unui alt element. Caracterul complex este dat în primul
rând de diversitatea actelor motrice simple care compun o mişcare, de substratul energetic
necesar desfăşurării lor şi de numărul aparatelor şi sistemelor care sunt cuprinse în activitate.
Deci efortul poate fi conceput ca un sistem dinamic complex datorită numeroaselor componente
care sunt angrenate în desfăşurarea sa. Putem vorbi, astfel, de eforturi simple, medii, complexe şi
hipercomplexe.
- prin evaluarea reacţiilor produse în organismul sportivilor:
Aprecierea completă a efortului se realizează însă din perspectivă „internă“, concretizată în
reacţia complexă a organismului la activitatea desfăşurată.
În categoria indicatorilor de acest tip sunt cuprinşi:
(Parametrii ”interni”): timpul de reacţie, timpul de execuţie, date despre
activitatea bioelectrică a muşchilor, frecvenţa respiratorie şi cardiacă,
consumul de oxigen, cantitatea de lactat în sânge etc.
Mărimea efortului se apreciază şi după dinamica supracompensaţiei, care este diferită de la un tip
de efort la altul. Unele funcţii au perioade de supracompensaţie semnificativă, destul de scurtă,
altele dimpotrivă, se manifestă semnificativ după 25-40 de zile. Această dinamică caracterizată
de heterocronism este important a fi cunoscută, deoarece stă la baza programării antrenamentului
sportiv. De exemplu: fosfocreatina se reface în circa 30 de minute după un efort intens;
glicogenul după 2-3 ore, iar metabolismul proteinelor (care stă la baza exerciţiilor de. forţă) după
36-38 de ore; de aceea într-o săptămână, la majoritatea ramurilor de sport, se programează 3-4
antrenamente de forţă, dar nu toate la capacitate maximă.
De o importanţă deosebită în activitatea practică pentru dirijarea antrenamentului sportiv (a
intensităţii şi orientării acestuia) sunt valorile frecvenţei cardiace, care în mod direct ne dau date
deosebit de utile privind funcţiile cardio-circulatorii, dar şi prin reflectarea indirectă a nivelului
de funcţionalitate a celorlalte aparate şi sisteme.

36
Indicatorii „ externi“ şi „ interni“ sunt strâns legaţi între ei şi ca urmare trebuie
interpretaţi în corelaţie. Raportul dintre parametrii interni şi externi este diferit la sportivii cu
categorii de clasificare diferite, aceştia modificându-se în funcţie de particularităţile individuale.
Efectuarea aceluiaşi efort, ca volum şi intensitate, provoacă reacţii variate în diferite momente ale
pregătirii (de exemplu, la începutul perioadei pregătitoare faţă de finalul acesteia) în condiţii de
oboseală accentuată sau de odihnă, ca şi schimbarea condiţiilor de efort, cum este desfăşurarea
antrenamentului la altitudine, utilizarea unor mijloace tehnice sau procedee cu diferite restricţii.
(Chiar dacă majoritatea candidaților vor opta pentru prezentarea unuia dintre parametri:
volum, intensitate sau complexitate, profesorii corectori trebuie să accepte ca răspuns corect
oricare parametru extern sau intern prezentat în Dragnea A. (2006))
e. Precizați unul dintre factorii de condiționare a calității motrice viteză - 3 puncte
În cadrul factorului nervos sunt incluse:
- rapiditatea cu care alternează procesele nervoase fundamentale pe scoarţa cerebrală: excitaţia şi
inhibiţia;
- coordonarea intramusculară - se referă la activarea unităţilor motorii cu o frecvenţă care să
permită accelerarea contracţiei şi relaxării muşchilor implicaţi în mişcare;
- coordonarea intermusculară - realizată de centrii motori şi reflectată în relaţia dintre muşchii
agonişti şi antagonişti implicaţi în realizarea unei mişcări.
Din cadrul factorului muscular fac parte:
- tipul de fibre din structura muşchiului (cele albe favorizează producerea de acte şi acţiuni
motrice rapide);
- sursele de energie - substanţele fosfagene existente la nivel muscular (ATP, CP);

37
- forţa musculară;
- elasticitatea musculară.
Manifestarea vitezei depinde şi de un factor osos, respectiv de lungimea segmentelor şi
înălţime.
Factorul psihic este reprezentat de capacitatea de concentrare a atenţiei, nivelul motivaţiei.
Viteza depinde şi de nivelul de manifestare a celorlalte calităţi motrice, cum ar fi forţa şi
rezistenţa (reprezentând factorul motric). Alţi factori condiţionali pentru manifestarea vitezei sunt
vârsta şi genul (feminin, masculin) al subiecţilor.
• mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitația și inhibiția, deci rapiditatea
alternării lor pe scoarța cerebrală, având ca efect contracțe și relaxarea grupelor musculare
implicate în efectuarea anumitor mișcări;
• acuitatea organelor receptoare, exprimată prin viteza de depolarizare a membranei
analizatorilor;
• viteza de transmitere a influxului nervos pe calea nervilor aferenți și eferenți
• capacitatea de decodificare, de analiză și emitere a răspunsului adecvat și de recodificare
a semnalului la nivelul scoarței cerebrale;
• viteza de contracție a mușchiului implicat în efort, care se află în strânsă legătură cu tipul
fibrei musculare care formează mușchiul (fibrele albe F.T., sunt apte pentru eforturi de viteză) și
cu cantitatea de ATP și CP (substanțele care stau la baza producerii energiei musculare);
• capacitatea de coordonare intramusculară (a fibrelor ce compun un mușchi) și
intermusculară (a mușchilor sinergici, care contribuie la efectuarea unei anumite mișcări);
• lungimea segmentelor implicate în efectuarea mișcărilor (segmentele mai scurte sunt
capabile de execuții mai rapide);
• elasticitatea musculară – reprezentată de capacitatea mușchilor antagoniști de a se relaxa
cât mai mult posibil, reducând frânarea mișcării în momentul efectuării acesteia de către mușchii
agoniști;

38
• nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice.
• starea de funcționalitate a analizatorilor (vizual, auditiv, cutanat, kinestezic) în sensul
nivelului acuității, fineții și preciziei acestora;
• mobilitatea desfășurării proceselor nervoase, viteza alternării proceselor de inhibiție și
excitație, dar și intensitatea manifestării acestora;
• capacitatea de analiză și sinteză la nivelul scoarței cerebrale;
• timpul de latență și de reacție, care la rândul său depinde de calitatea nervului, a
mușchiului și a sinapsei;
• viteza de conducere a influxului nervos aferent și eferent de-a lungul rețelei nervoase;
• viteza de contracție a mușchiului determinată de apariția excitației nervoase;
• tipul de inervație de la nivelul plăcii motorii (este favorizantă pentru viteză inervația prin
motoneuronii alfa mari, ce transmit impulsuri nervoase rapide discontinue);
• capacitatea de atenție și de concentrare a voinței;
• calitatea fibrei musculare și a proceselor energetice care susțin efortul (ATP,
fosfocreatina);
• nivelul de dezvoltare a forței musculare dinamice;
• înălțimea, în special lungimea segmentelor ce participă la activitate;
• mobilitatea articulară și elasticitatea musculară;
• vârsta și sexul executantului;
• nivelul de pregătire.
Viteza de bază depinde de două categorii de factori:
• Factorul central, eminamente nervos
• Factorul periferic, muscular sau neuromuscular

39
Factorul central este reprezentat de rapiditatea cu care alternează procesele fundamentale,
excitația și inhibiția. De mobilitatea acestor procese va depinde rapiditatea cu care mușchii se
contractă și se relaxează. Factorul central nervos este interpretat de mulți fiziologi ca fiind
capacitatea de coordonare și reglare a mișcărilor rezultante ale ciclurilor contracție-relaxare. Este
vorba de coordonarea intra- și intermusculară:
 Coordonarea intramusculară se referă la activarea unităților motorii cu o frecvență
crescută, ceea ce conduce la accelerarea contracțiilor și relaxărilor musculare. Impulsurile
motorii mobilizatoare voluntare corticale (dar, în special cele involuntare, stereotipe,
automatizate) cu cât au frecvența mai mare, cu atât vor mobiliza mai alert unitățile
neuromusculare, iar efectul va fi creșterea frecvenței mișcărilor
 Coordonarea intermusculară realizată de centrii motori constă în cooperarea mușchilor
agoniști care efectuează mișcarea cu cei antagoniști care se opun sau prestează activități
de cedare. Astfel mișcarea se realizează nu numai rapid, ci și economic, fără lucrul în plus
al altor grupe musculare. Coordonarea aceasta este realizată de instanțele nervoase care
acționează ca modulatori și reglatori ai mișcărilor (ex. Nucleii bazali, substanța reticulată)
O mare frecvență a mișcărilor nu poate fi obținută fără alternanța excitațiilor și inhibițiilor
ultrarapide controlate și realizate de sistemul neuromuscular în asociație cu dezvoltarea unei forțe
optime.
Factorul periferic muscular este reprezentat de tipul de fibre din structura mușchiului,
forța musculară, sursele de energie, elasticitatea, întinderea și capacitatea de relaxare, starea de
încălzire a mușchiului, oboseala și alți factori (vârsta, sexul)
 Tipul de fibre musculare. Există corelații pozitive evidențiate între procentul crescut de
fibre fazice rapide (albe) și viteza mușchilor analizați. În consecință, fibrele albe sunt fibre
care avantajează eforturile de viteză. Cercetări recente demonstrează existența unui al
treilea tip de fibre numite fibre intermediare care în funcție de orientarea antrenamentului
pot fi transformate în albe sau roșii
 Forța musculară. Capacitatea diferită de performanță în sporturile de viteză, respectiv
forța de accelerație au la bază nivelul inițial de coordonare și de forță care sunt diferite.
Ameliorarea forței antrenează automat și ameliorarea vitezei. Prin creșterea diametrului
fibrelor componente ale unităților motorii a căror activitate este sincronă, antrenează o
micșorare a încărcăturii pe unitatea de timp și, în consecință, crește viteza de contracție a

40
mușchilor. Pe de altă parte, mărirea forței de impulsie influiențează lungimea și frecvența
fibrelor în alergare
 Surse de energie. Viteza depinde foarte mult de substratul energetic de tip fosfocreatinic
(ATP și CP) ale căror legături fosfatmacroergice, prin rupere eliberează exploziv o mare
cantitate de energie. Barany și Piehl (1979) consideră că viteza de contracție se
ameliorizează fie prin creșterea rezervelor energetice, fie prin creșterea echipamentului
enzimatic
 Elasticitatea, întinderea și relaxarea musculară. Un tonus scăzut de relaxare, o elasticitate
a mușchilor, se corelează pozitiv cu viteza de acțiune a acestora. În timp ce o insuficientă
elasticitate și capacitate de relaxare reduce amplitudinea mișcărilor cu o deteriorare a
cooperării neuromusculare, tensiunea crescută din mușchi produce în scurt timp reducerea
vitezei de acțiune.
 Starea de încălzire. O încălzire adecvată diminuează vâscozitatea, facilitează elasticitatea
și capacitatea de întindere, crește reactivitatea sistemului nervos, crează un tonus cortical
optim, ameliorează metabolismul și accelerează ritmul de desfășurare a reacțiilor
biochimice intracelulare. Mușchiului în activitate îi crește temperatura. Astfel, o
amplificare a temperaturii locale cu 2° crește viteza de contracție cu 20% (Mill, 1966)
 Oboseala. Starea de oboseală este incompatibilă cu obținerea vitezei maxime în special,
deoarece oboseala se datorează acidozei locale care tulbură contracția, în același timp este
detectată acidoză metabolică care este transmisă aferent centrilor nervoși și aceste
influxuri aferente inhibă controlul motor, care va diminua frecvența descărcărilor către
unitățile motorii iar printre alte efecte va fi scăderea vitezei
 Sexul. Femeile neantrenate au o viteză de bază cu 10-15% mai mică decât bărbații de
aceeași vârstă. Diferența este dată de forța mai scăzută la femei, și nu de coordonarea
neuromusculară.
În același timp cu vârsta, viteza scade prin diminuarea posibilităților de coordonare și de
forță, de care depinde calitatea motrică.
Printre factorii considerați de specialiști ca având o contribuție în manifestarea vitezei mai
sunt: ereditatea, care influiențează decisiv mobilitatea proceselor nervoase, calitatea nervului, a
mușchiului și a sinapselor.

41
Printre factorii psihici, T. Ardelean (1990, 1991) menționează capacitatea de mobilizare
psihică în general și capacitatea de concentrare a atenției. El consideră că viteza este condiționată
și de celelalte calități motrice – forța și rezistența neuromusculară.
De asemenea, prezintă și o serie de factori de ordin pedagogic care condiționează viteza, cum
ar fi tehnica actului motric, care în atletism duce la valorificarea la maximum a potențialului
individului.
(Dacă studiem cele trei surse bibliografice citate, sunt asemănări și deosebiri. Exemplu: în
Tudor V. (2000) ca factori apar și starea de încălzire, oboseala, factorul pedagogic - tehnica
actului motric. În celelalte surse aceștia nu apar. Deci, din punct de vedere al cerinței, oricare
dintre acești factori trebuie considerați răspuns corect.
O aparentă contradicție între surse apare în Cătăneanu S.M., 2011 care precizează că
”segmentele mai scurte sunt capabile de execuții mai rapide” și Rață G., 2008 unde se spune că
unul dintre factorii de condiționare este ”înălțimea, în special lungimea segmentelor implicate”.
În primul caz vorbim de avantaje în cadrul vitezei de reacție (membre inferioare și superioare) și
de execuție (membre superioare) iar în al doilea caz de viteza de deplasare unde sunt avantajați
sportivii cu membre lungi)
2. Circuitul este procedeul metodic utilizat frecvent în lecția de educație fizică, pentru
dezvoltarea forței - 15 puncte
a. Specificați forma de manifestare a forței pentru care este utilizat
acest procedeu metodic - 2 puncte
Procedee metodice de dezvoltare a forței în regim de rezistență: procedeul în circuit.

42
154):
Procedeele metodice utilizate pentru dezvoltarea forței în regim de rezistență în cadrul
educației fizice sunt: procedeul ”eforturilor până la refuz”, procedeul în circuit.
(DRAGNEA, A, BOTA, A., 1999. Teoria activităților motrice. Editura Didactică și
Pedagogică, București, pag. 231):
Procedee metodice de dezvoltare a forței în regim de rezistență: procedeul ”eforturilor
până la refuz”, procedeul în circuit, utilizat atât în educație fizică cât și în antrenamentul sportiv.
Pentru dezvoltarea calității combinate viteză-forță, importantă este rapiditatea execuției,
frecvența mișcărilor în unitatea de timp. Se lucrează cu intensitate apropiată de cea maximală, cu
pauze mari, duble față de timpul alocat lucrului efectiv. Încărcăturile utilizate sunt mici,
favorizându-se astfel viteza de execuție și de repetiție.
Pentru dezvoltarea dominantă a forței, intensitatea lucrului este mare și maximă,
încărcătura stabilindu-se, ca de altfel în toate celelalte variante ale circuitului, în funcție de
capacitatea maximă a subiecților. Aceasta variază între 20-70% la copii și juniori. Viteza de
execuție este medie la greutățile mari și maximă la greutățile mici. Pauzele dintre stații variază
între 90-120 secunde, când se solicită aceleași grupe musculare și 45-60 secunde, când se solicită
diferite grupe musculare. Numărul de repetări poate varia între 1-5 cu 80-100 % din posibilitățile
maxime și număr maxim contracronometru la încărcăturile mici. De asemenea, circuitul poate
include și exerciții libere fără încărcătură.
Pentru dezvoltarea rezistenței în regim de forță, efortul va avea o intensitate medie, ceea
ce corespunde unor încărcături de 35-60% din capacitatea maximă. Viteza de lucru este mică spre
medie. Pauzele între stații sunt de 45-90 secunde și 2-4 minute între circuite. Exercițiile de forță
vor alterna cu exerciții de rezistență; în timp, pentru primele se mărește treptat încărcătura, iar
pentru cele de rezistență încărcătura se micșorează și crește numărul de repetări.

43
Metoda Circuitului – când se urmărește dezvoltarea forței-vitezei, se folosesc încărcături de
30-50% din posibilitățile maxime, iar când se urmărește dezvoltarea forței în regim de rezistență
se folosesc încărcături de 50-60%.
Prin acest procedeu se pot dezvolta forța musculară și forța în regim de rezistență,
contribuind și la dezvoltarea funcției cardio-respiratorii.
Este cel mai folosit procedeu pentru dezvoltarea forței.
(Cu privire la acest item în sursele bibliografice nu sunt opinii identice, dar se observă o
dominantă pe dezvoltarea forței în regim de rezistență)

44
b. Menționați trei condiții pe care exercițiile fizice selecționate trebuie să le
îndeplinească în aplicarea procedeului metodic în circuit.
- 9 puncte
• să fie simple şi bine însuşite de subiecţi;
• să fie cunoscute posibilităţile maxime ale subiecţilor pentru fiecare exerciţiu;
• în organizarea folosită, două exerciţii succesive să nu se adreseze aceluiaşi segment
corporal.
• să fie simple;
• să fie cunoscute de subiect;
• să fie astfel dispuse ca ordine de efectuare, încât să nu se angreneze succesiv musculatura
aceluiași segment. La fiecare exercițiu să se cunoască posibilitățile maxime ale fiecărui
subiect.
c. Precizați cele două posibilități (forme) de aplicare a circuitului, în funcție de
modalitatea de exersare.
- 4 puncte
(criteriul de clasificare) Modalitatea de exersare:
- circuit cu număr de repetări stabilit pentru fiecare atelier, în funcţie de posibilităţile fiecărui
subiect;

45
- circuit contra timp, care presupune executarea unui număr maxim de repetări, într-un anumit
timp, la fiecare atelier. Se recomandă ca durata pauzelor să fie mai mică sau egală cu durata
de lucru.
3. Densitatea lecției de educație fizică și sport se apreciază obiectiv prin înregistrări pe
un număr reprezentativ de subiecți. - 15 puncte
a. Definiți densitatea lecției - 3 puncte
Densitatea lecției reprezintă modul în care profesorul și elevii au valorificat timpul alocat
efortului în cadrul lecției, aspect care evidențiază calitatea unei lecții de educație fizică
Calitatea lecției de educație fizică consecutivă operațiilor de dirijare a efortului, este
apreciată prin intermediul unui indicator numit ”densitate” (Gh.Cârstea, Educația fizică-
fundamente teoretice și metodice, 1999).
b. Prezentați densitatea motrică - 8 puncte
Densitatea motrică (DM) apreciază durata totală a activității motrice a elevului în cadrul lecției.
Se calculează cu ajutorul formulei:

46
DM = timpul efectiv de lucru al elevului / durata integrală a lecției X 100
Acest tip de densitate include și pauzele active prevăzute de profesor în planul de lecție.
Densitatea motrică exprimă volumul temporal al efortului depus de către elevi pe
parcursul unei lecții; se obține prin însumarea timpilor cât elevul se află în mișcare și exprimă
raportul dintre timpul folosit în mod util de către elev și durata integrală a lecției; se determină
procentual prin formula: D.M. = timp efectiv de lucru (T1 + T2 + Tn) / durata integrală a lecției
(aprox. 50 min.) x 100
c. Menționați două măsuri care conduc la obținerea unei densități optime a lecției.
- 4 puncte
(Lecția de educație fizică este eficientă dacă efortul depus de elevi este corespunzător din
punct de vedere cantitativ și calitativ. În acest sens se impune asigurarea a trei cerințe de bază:
densitate optimă, varietate și atractivitate.)
a) Densitatea optimă a lecției de educație fizică poate fi îmbunătățită prin luarea
unor măsuri din punct de vedere metodic, organizatoric și a materialelor
utilizate.
(Baza materială are un rol foarte important în desfășurarea unei lecții de educație fizică.
Densitatea este crescută dacă toți elevii lucrează simultan utilizând fiecare materialul sportiv
respectiv. În acest caz numărul de repetări crește. Este necesar un spațiu corespunzător și un mare
număr de materiale sportive: mingi, corzi, etc. La activitatea pe grupe, adăugarea uneia sau mai
multor sarcini suplimentare are rolul de a crește densitatea lecției, dar îndeplinește și rol de
exercițiu pregătitor pentru atelierul următor.)

47
4. Capacitățile coordinative reprezintă una dintre componentele capacității motrice
- 15 puncte
a. Definiți capacitățile coordinative - 4 puncte
Definiţie. În majoritatea lucrărilor de specialitate autohtone (I. Şiclovan, 1972; Gh. Mitra,
A. Mogoş, 1980; E. Firea, 1984; Gh. Cârstea, 1993, 1999, 2000; A. Dragnea, 1993), această
componentă a capacităţii motrice este prezentată sub numele de îndemânare, fiind definită „formă
complexă de exprimare a mişcărilor noi şi adaptarea rapidă la situaţii variate, conform
specificului fiecărei ramuri de sport sau al altor deprinderi motrice de bază şi aplicative“. (A.
Dragnea, 1993).
Acelaşi termen este definit de Gh. Cârstea (1999) drept „capacitatea organismului uman
de a efectua acte şi acţiuni motrice [...] în condiţii variate şi neobişnuite, cu eficienţă maximă şi
cu un consum minim de energie din partea executantului“.
După A. Dragnea şi A. Bota, termenul de îndemânare, utilizat de mulţi autori în lucrările
de specialitate, pare restrictiv în raport cu bogăţia (complexitatea) manifestării acestor capacităţi.
Aceiaşi autori definesc capacităţile coordinative „un complex de calităţi preponderent
psiho-motrice care presupun capacitatea de a învăţa rapid mişcări noi, adaptarea rapidă şi
eficientă la condiţii variate, specifice diferitelor tipuri de activităţi, prin restructurarea fondului
motric existent“.
Foarte mulți specialiști o definesc ca fiind capacitatea ființei umane de a efectua acțiuni
motrice diverse, cu grad de dificultate diferit, prin dirijarea economică și precisă a mișcărilor, în
concordanță cu situațiile mereu schimbătoare din mediul înconjurător.

48
Definiție – este capacitatea unui subiect de a-și însuși cu ușurință mișcări noi, de a le executa
precis și economic în concordanță cu condițiile spațiale și temporale și de a restructura și adapta
bagajul motric de care dispune la condiții noi, neprevăzute.
(Termenul de îndemânare, la noi, este considerat la ora actuală impropriu datorită faptului că în
limba română, și nu numai, reduce înțelesul de acțiune efectuată cu multă ușurință cu mâna,
îndemânatic = priceput la mișcările manuale, ceea ce nu cuprinde generalitatea mișcărilor
întregului corp. Îndemânarea înțeleasă astfel putem s-o includem în coordonarea motrică,
considerând-o formă de manifestare a acesteia. În prezent se manifestă tendința de înlocuire a
termenului de ”îndemânare”, care nu mai poate suplini întreaga semnificație a acestei aptitudini,
cu termenul de coordonare care are o semnificație mai cuprinzătoare.)
Rezultă din ceea ce prezintă literatura de specialitate, că de fapt coordonarea poate fi
considerată ca o capacitate a individului de a-și însuși și efectua acțiuni motice complexe (cu grad
de dificultate sporit), dirijând precis și economic mișcările în timp și spațiu, cu viteza și
încordarea (forța) necesară, în concordanță cu situațiile care apar pe parcursul efectuării
acțiunilor.
Capacitățile coordinative mai au ca sinonime: îndemânarea, dexteritatea și iscusința și
sunt determinate de procesele de ghidare și reglare a gesturilor. Ele îl pun pe sportiv (individ) în
situația de a-și coordona în mod sigur și economic acțiunile motrice în situațiile posibile
(stereotipe) și imprevizibile (adaptare) și da a învăța relativ repede gesturile sportive (Frey,
1977).

49
b. Prezentați cele trei forme de manifestare ale capacităților coordinative - 6 puncte
• Capacităţile coordinative generale: necesare însuşirii şi efectuării tuturor actelor şi
acţiunilor motrice.
• Capacităţile coordinative specifice: evidenţiate în practicarea diferitelor ramuri şi probe
sportive.
• Capacităţile coordinative în regimul altor calităţi motrice (în regim de viteză, rezistenţă,
forţă).
c. Precizați cinci dintre factorii care condiționează capacitățile coordinative - 5 puncte
Factorii de condiţionare a capacităţilor coordinative.
Manifestarea la un nivel superior este condiţionată de o serie de factori de natură (A. Dragnea,
1993):
1) biologică:
- mobilitatea proceselor nervoase fundamentale excitaţia şi inhibiţia;
- viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente şi eferente;
- calitatea analizatorilor implicaţi în recepţionarea informaţiilor;
- calitatea inervaţiei musculare;
- valoarea surselor energetice existente în organism;
2) motrică:
- nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice (viteza, forţa, rezistenţa, mobilitatea şi
combinaţiile dintre acestea);

50
- numărul şi complexitatea deprinderilor motrice stăpânite de subiect.
3) psihologică:
- capacitatea de anticipare a desfăşurării mişcării;
- anticiparea evoluţiei viitoare a condiţiilor în care se execută mişcarea (sub formă de reflex sau
de răspuns învăţat - stereotip sau mişcări automatizate);
- calitatea proceselor cognitive (percepţii, reprezentări);
- memoria (de scurtă şi lungă durată);
- gândirea, convergentă şi divergentă, dar mai ales gândirea creativă.
Capacitățile de coordonare depind de o serie de factori compuși. Aceștia sunt:
• Tonusul optim al scoarței cerebrale, precum și mobilitatea proceselor corticale
fundamentale (excitația și inhibiția)
• Coordonarea intra- și intermusculară
• Starea de funcționalitate a analizatorilor
• Experiența motrică și bogăția repertoriului motric
• Vârsta – mecanismele de percepere și transformare a informațiilor se deteriorează o dată
cu vârsta, ca urmare a proceselor degenerative fiziologice ale organismului, acest lucru
fiind valabil și în sfera motricității
• Sexul: coordonarea este superioară cu 5 – 10 % la femei față de bărbați
• Oboseala centrală sau periferică – produce o creștere a inhibiției corticale în centri motori,
urmarea fiind că o sarcină motrică ce necesită coordonare nu mai poate fi executată la
nivel optim, consumul energetic este mai mare, iar performanța, scăzută.
• Alți factori implicați: alcoolul, nicotina, regimul de viață defectuos scad capacitatea de
înregistrare a informațiilor de la analizatori și implicit, capacitatea funcțională a

51
sistemului neuro-muscular. De altfel, oboseala sau alcoolul cresc riscul erorilor motrice și
accidentelor în sport.
• Gradul de coordonare a activității diverșilor centrii nervoși din scoarța cerebrală
• Calitatea analizatorilor, în special a celor intero- și proprioceptori, concretizată în
capacitatea de a transmite informații asupra gradului de încordare musculară, a tensiunii
din mușchi și tendoane, a stării de echilibru, etc.;
• Capacitatea de anticiparea a acțiunilor viitoare, proprii sau ale adversarilor ca și a
condițiilor de efectuare a mișcării;
• Memoria, imaginația, gândirea creatoare
• Nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice;
• Volumul și calitatea fondului de deprinderi motrice însușite anterior.
• Starea de funcționalitate și nivelul de dezvoltare a organelor de simț (vizual, auditiv,
tactil, kinestezic și statico-dinamic) în sensul nivelului percepției, fineții și preciziei
acestora. Acuratețea senzațiilor și percepțiilor influiențează exactitatea comenzilor și
răspunsurilor.
• Capacitatea scoarței cerebrale de a selecționa informațiile primite de la toți analizatorii,
inclusiv cel motric (mușchi) și de a programa ordonat impulsurile necesare contracției și
relaxării mușchilor angajați în efectuarea acțiunilor motrice corespunzătoare situației date.
Simțul muscular (și ceilalți analizatori) îndeplinește rolul de percepere a poziției corpului
și a segmentelor sale, a vitezei și a gradului de încordare. Pe baza acestor informații, se
aduc anumite corectări mișcărilor prin încadrarea lor coordonată și rațională în limitele de
spațiu și timp propuse, impulsurile nervoase fiind transmise structurilor neuro-musculare
interesate de mișcarea respectivă;

Defi.efs.sub.rez.2021-2016.pdf

Defi.efs.sub.rez.2021-2016.pdf

Recommended

Recommended

More Related Content

Similar to Defi.efs.sub.rez.2021-2016.pdf

Similar to Defi.efs.sub.rez.2021-2016.pdf (9)

More from IulianButu

More from IulianButu (7)

Defi.efs.sub.rez.2021-2016.pdf