Teoria educatiei fizice si sportului

38,580 views

Published on

Published in: Sports
0 Comments
14 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
38,580
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
5
Actions
Shares
0
Downloads
655
Comments
0
Likes
14
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Teoria educatiei fizice si sportului

  1. 1. UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ - NAPOCAFACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT IOSIF SANDORBAZELE GENERALE ALE TEORIEI EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI SUPORT DE CURS Uz intern CLUJ-NAPOCA 2008
  2. 2. CUVÂNT INTRODUCTIV Acest suport de curs se adresează studenţilor din domeniulînvăţământului superior de educaţie fizică şi sport, specialiştilor domeniuluice doresc să se autoperfecţioneze. Am încercat să îl concepem ca pe osinteză a studiilor din domeniu publicate anterior de către mai mulţiteoreticieni de înaltă valoare ştiinţifică, distinşi profesori şi intelectualiprintre care aş aminti aici doar pe Ion Şiclovan, Gheorghe Cârstea, AdrianDragnea, a căror cursuri, student fiind, am avut onoarea şi plăcerea să leurmez. Având punct de plecare programa de învăţământ, am ţinut cont detendinţele dezvoltării domeniului, de structura anilor de studii conform„Planului Bologna‖, ca şi de volumul de ore prevăzut în programă. Astfel,unele probleme sunt tratate mai pe larg, altele sunt doar menţionate. Multedin problemele domeniului educaţiei fizice şi sportului sunt aprofundate încadrul altor discipline desfăşurate atât sub nivel de Licenţă cât şi la studiileMasterale. Aceste sinteze încearcă să înzestreze pe viitorul specialist îneducaţie fizică si sport cu cunoştinţele necesare desfăşurării activităţii, să-lajute să înţeleagă esenţa studiul teoretic ca o condiţie sine-qua non a reuşiteiprofesionale. Foarte mulţi absolvenţi de liceu, sportivi cu diferite categoriide clasificare, în momentul în care se înscriu la o facultate ce are ca profilEducaţia fizică şi sportul, cred că acolo se vor desfăşura doar lecţii practice.Ceea ce dânşii vor descoperi odată admişi este că, în cadrul acestor instituţiise realizează o fundamentare ştiinţifică a activităţii practice. Aprofundândacest curs, ei vor înţelege că practica nu poate exista fără TEORIE, precumnici teoria nu se poate lipsi de PRACTICĂ. De informaţiile găsite în acest curs se pot folosi şi diferitecategorii de licenţiaţi care doresc să aprofundeze studii Masterale în cadrulunei Facultăţi cu profil de Educaţie Fizică şi Sport, precum şi cei ce,activând în domeniul nostru, au de susţinut diferite examene pentruocuparea unui post în învăţământ sau pentru obţinerea definitivatului înînvăţământ şi a gradelor didactice. Informaţiile din acest curs nu sunt 3
  3. 3. suficiente pentru examenele mai sus menţionate, având în vedere că, îngeneral, examenele solicită, pe lângă „Teoria educaţiei fizice şi a sportului‖şi cunoştinţe ce au ca obiect de studiu „Metodica‖ specialităţii. Bibliografiaeste mult mai vastă ceea ce demonstrează încă o dată nivelul dezvoltăriiştiinţei educaţiei fizice si sportului, a cercetării din domeniul nostru deactivitate. Doresc să închei aceste rânduri cu dorinţa ca cititorul, cel cestudiază acest curs, viitorul specialist să îşi formeze o concepţie nouă în ceeace priveşte activităţile de educaţie fizică şi sport în conformitate cu noileorientări pe plan naţional şi mondial ce au în vedere activitatea ştiinţifică, şisă fie un ghid în permanenta căutare a ceea ce este nou, actual şi modern înactivitatea sa. AUTORUL 4
  4. 4. CUPRINSCuvânt introductiv / 31. Statutul de ştiinţă al Teoriei educaţiei fizice şi sportului / 81.1.Tendinţe privind orientarea gândirii teoretice în domeniul educaţiei fizice şi sportului / 91.2. Obiectul de studiu al TEFS / 101. 3. Sarcinile TEFS / 111.4. Probleme abordate de TEFS / 112. Categorii ale Teoriei educaţiei fizice şi sportului / 132.1. Educaţia fizică / 132.2. Sportul / 232.3. Antrenantul sportiv / 332.4. Cultura fizică / 342.5. Mişcarea sau motricitatea omului / 362.6. Act motric / 372.7. Acţiune motrică / 372.8. Activitate motrică / 372.9. Dezvoltarea fizică / 382.10. Capacitatea motrică / 383. Educaţia fizică şi sportul ca activităţi sociale / 413.1. Esenţa educaţiei fizice şi sportului / 413.2. Idealul Educaţiei Fizice şi Sportului / 423.3. Concepţia românească despre educaţie fizică şi sport / 443.4. Funcţiile educaţiei fizice şi sportului / 454. Mijloacele educaţiei fizice şi sportului / 494.1. Mijloacele specifice / 494.1.1.Exerciţiul fizic / 494.1.2. Măsurile de refacere a capacităţii de efort / 564.1.3. Aparatura şi echipamentul de specialitate / 57 5
  5. 5. 4.2. Mijloace asociate / 584.2.1. Factorii naturali de călire / 584.2.2. Condiţiile de igienă / 584.2.3. Mijloacele ce aparţin altor laturi ale educaţiei /585. Sistemul românesc de educaţie fizică şi sport / 595.1. Caracteristicile sistemului românesc de educaţie fizică şi sport / 605.2. Principiile de organizare a sistemului de educaţie fizică şi sport / 626. Componentele procesului instructiv-educativ de educaţie fizică şi sport / 646.1. Cunoştinţele de specialitate / 646.2. Indicii morfo-funcţionali / 656.3. Calităţile motrice / 656.3.1. Viteza / 686.3.2. Îndemânarea / 726.3.3. Forţa / 776.3.4. Rezistenţa / 826.3.5. Elasticitatea, supleţea şi mobilitatea / 906.4. Deprinderile motrice / 926.5. Priceperile motrice / 966.6. Elementele de conţinui ale celorlalte laturi ale educaţiei / 976.7. Componentele (parametrii) efortului / 976.8. Programa de Educaţie Fizică / 997. Principiile de instruire în educaţie fizică şi antrenament sportiv / 1017.1.Principiul participării conştiente şi active / 1037.2.Principiul intuiţiei / 1047.3.Principiul accesibilităţii / 1057.4. Principiul sistematizării şi continuităţii / 1077.5. Principiul legării instruirii de cerinţele activităţii practice / 108 6
  6. 6. 7.6. Principiul însuşirii temeinice / 1098.Metodele în Educaţie Fizică şi Sport / 1118.1. Metode de instruire propriu-zisă / 1128.1.1. Metodele verbale / 1128.1.1.1.Expunerea verbală / 1128.1.1.1.1. Povestirea / 1138.1.1.1.2. Explicaţia / 1138.1.1.1.3. Prelegerea / 1138.1.2.2. Conversaţia / 1148.1.2.3. Studiul individual / 1148.1.2.4. Brain storming-ul / 1148.1.2. Metodele intuitive / 1148.1.2.1. Demonstraţia / 1148.1.2.2. Observarea execuţiei altor subiecţi / 1158.1.3. Metodele practice / 1158.1.3.1. Exersarea / 1159. Tendinţe şi orientări metodologice în educaţie fizică şi sport / 1169.1. Autonomia în educaţie fizică si sport / 1179.2. Tratarea diferenţiată în educaţie fizică si sport / 1229.3. Modelarea / 1239.4. Instruirea programată / 1269.5. Algoritmizarea / 1289.6. Problematizarea / 13110. Ereditatea şi mediul / 13310.1. Aptitudinile motrica / 13710.2. Talentul / 140Bibliografie 7
  7. 7. 1. Statutul de ştiinţă al Teoriei educaţiei fizice şi sportului Aspecte privind necesitatea cunoaşterii ştiinţifice a domeniului educaţiei fizice şi sportului Teoriile ştiinţifice s-au dezvoltat în secolul al XXI-lea într-un ritmneprevăzut. Educaţia fizică şi sportul sunt activităţi prin excelenţă practice şitocmai de aceea Teoria educaţiei fizice şi sportului trebuie să se alinieze laregulile noii epistemologii, contribuind decisiv la integrarea sa în conceptulgeneral al ştiinţelor. Aspecte comune ce ies la iveală din analiza „teoriilor‖ educaţieifizice şi sportului, ale autorilor străini şi români, rezultă câteva note comuneexprimate sub forme relativ diferite: - aserţiuni asupra obiectivelor şi scopurilor educaţiei fizice şisportului care să mobileze un anumit tip de personalitate; - norme cu caracter metodologic, etic, educativ şi organizatoric,care să stea la baza activităţilor de educaţie fizică şi sport; - structura sistemelor de educaţie fizică şi sport din diferite ţări,racordată la sistemele politico-ideologice; - noţiuni şi concepte mai mult sau mai complet definite, în funcţiede profilul pregătirii profesionale a autorilor; - înţelegerea educaţiei fizice şi sportului ca procese instructiv- educative. 8
  8. 8. 1.1.Tendinţe privind orientarea gândirii teoretice în domeniul educaţiei fizice şi sportului 1. Inversarea raportului dintre abordarea reducţionistă şi ceaholistă. Abordarea educaţiei fizice şi sportului trebuie făcută în sistem, caactivităţi convergente. Orice altă abordare duce la empirism. 2. Abandonarea vechii dihotomii cunoaştere cantitativă (ştiinţifică)- cunoaştere calitativă (non-ştiinţifică). Pentru realizarea progresului seutilizează metodologiile de cunoaştere şi interpretare globală, fără a serenunţa la adevăruri desprinse prin alte metode care le fundamentează. 3. Acceptarea hazardului ca principiu explicativ. 4. Dezvoltarea unei viziuni constructiviste asupra ştiinţei în generalşi a teoriei educaţiei fizice şi sportului în special. 5. Extinderea cunoaşterii ştiinţifice la fenomenele subiective,culturaleşi istorice care apropie ştiinţa de cunoaşterea artistică. 6. Interdependenţa dintre ştiinţă în general şi ştiinţă înparticular. 7. Schimbări notabile în limbajul ştiinţelor: - accentuarea caracterului pragmatic al enunţurilor ştiinţifice; - prezentarea diferenţelor în sens terapeutic dintre limbajulcomun şi cel artificial – ştiinţific; - utilizarea noilor concepte şi limbaje inter-ştiinţifice. 9
  9. 9. Condiţii minimale pentru ca o ştiinţă să fie recunoscută: - să aibă domeniu sau obiect propriu de investigare; - să posede o axiomatică proprie; - să posede un nivel de integrare teoretică şi conceptuală; - să aibă metode proprii (în sens larg); - să posede o epistemologie internă ; - să aibă contingente istorice bine conturate. Legătura TEFS cu ştiinţele de graniţă Legătura TEFS cu ştiinţele de graniţă este o legătură dialectică. Ease situează la graniţa dintre ştiinţele biologice şi cele sociale având relaţii deparţială dependenţă faţă de biologie, medicină, antropologie, sociologie,psihologie, ştiinţele educaţiei şi instrucţiei. 1.2. Obiectul de studiu al TEFS Obiectul de studiu al Teoriei educaţiei fizice şi sportului îlconstituie: - activităţile de educaţie fizică, relaţiile dintre acestea,sistemul de reglare şi transformare a informaţiilor specifice, principiilecare le generează şi finalităţile, pe de o parte şi cele sportive, pe de altăparte; - determinarea şi explicarea aparatului noţional; - descrierea şi clasificarea activităţilor motrice; 10
  10. 10. - să stabilească notele comune şi diferenţiale, metodele şimijloacele ce le sunt proprii; - aspecte care ţin de structură şi organizare. 1. 3. Sarcinile TEFS Sarcinile TEFS se desprind din cele 3 funcţii principale: Cognitivă: - de analiză permanentă a tuturor aspectelor domeniului; - de explicare a noutăţilor apărute; - de prezentare a idealului, funcţiilor şi obiectivelor în raport cucomanda socială; - de prezentare a celor mai eficiente forme de organizare. Normativă: - de înarmare a celor care conduc acest proces cu norme, reguli,legi şi cerinţe necesare activităţii de educaţie fizică şi sport. Tehnică: - de însuşire de către specialişti a unor tehnologii noi de predare,iar a beneficiarilor (elevi, studenţi, sportivi) de tehnici noi de învăţare. 1.4. Probleme abordate de TEFS T.E.F.S. abordează următoarele: - noţiunile fundamentale din domeniu; 11
  11. 11. - educaţia fizică şi sportul ca activităţi sociale; - originea şi esenţa educaţiei fizice şi sportului; - idealul, funcţiile şi obiectivele educaţiei fizice şi sportului; - sistemul de educaţie fizică şi sport din ţara noastră; - sistemul mijloacelor educaţiei fizice şi sportului; - exerciţiul fizic-mijloc de bază; - componentele procesului instructiv-educativ de educaţie fizică şisport; - metodele şi principiile de instruire. 12
  12. 12. 2. Categorii ale Teoriei educaţiei fizice şi sportului 2.1. Educaţia fizică Concepţia despre educaţia fizică reprezintă valorificareaconceptului de educaţie fizică, prin aplicarea lui la condiţiile concrete aleanumitor societăţi. Concepţia despre educaţia fizică se desprinde dinconcepţia generală asupra vieţii unei societăţi, diferită de la o epocă la alta,de la o ţară la alta. Conform legii educaţiei fizice şi sportului "prin educaţie fizică şisport se înţeleg toate formele de activitate fizică menite, printr-oparticipare organizată sau independentă, să exprime sau să ameliorezecondiţia fizică şi confortul spiritual, să stabilească relaţii sociale civilizate şisă conducă la obţinerea de rezultate în competiţii de orice nivel. Practicareaeducaţiei fizice şi sportului este un drept al persoanei, fără nici odiscriminare, garantat de stat, iar autorităţile administrative, instituţiile deînvăţământ şi instituţiile sportive au obligaţia de a sprijini educaţia fizică,sportul pentru toţi şi sportul de performanţă şi de a asigura condiţiile depracticare a acestora". După I. Şiclovan "educaţia fizică reprezintă un proces deliberatconstruit şi dirijat în vederea perfecţionării dezvoltării fizice, a capacităţiimotrice a oamenilor, în concordanţă cu particularităţile de vârstă, sex, 13
  13. 13. cerinţele de integrare socială a tinerilor» solicitările fizice ale profesiilor şimenţinerea condiţiei fizice". Particularităţi: - educaţia implică, presupune activitate - se desfăşoară ca procesbilateral, unde este necesară prezenţa celor doi factori: educatorul şieducaţii; - urmăreşte "cultivarea", creşterea, educarea, formarea, învăţarea,consolidarea, perfecţionarea capacităţilor fizice ale oamenilor; - este proces instructiv-educativ. Educaţia fizică este: - fiziologică prin natura exerciţiilor; - pedagogică prin metodă; - biologică prin efecte; - socială prin organizare; - accesibilă tuturor vârstelor şi are obiective diferenţiate pentrufiecare eşalon. Subsisteme: - educaţia fizică a tinerei generaţii: - învăţământul preşcolar; - învăţământul primar; - învăţământul gimnazial; - învăţământul liceal; 14
  14. 14. - învăţământul tehnico-profesional; - învăţământul special; - educaţia fizica profesională; - educaţia fizică a vârstnicilor; - educaţia fizică militară; - autoeducaţia (activitatea independentă). Note definitorii ale educaţiei fizice: - dispune de un sistem de mijloace şi metode, tehnologii depredare, diferenţiate conform condiţiilor şi obiectivelor proprii categoriilordesubiecţi; - răspunde cerinţelor de realizare a dezvoltării fizice şicapacităţii, motrice în vederea satisfacerii solicitărilor propriidiferitelor profesiuni şi menţinerii îndelungate a unei bune condiţii fizice; - îmbină în mod echilibrat instruirea cu educaţia în vedereaformării unei personalităţi complete evoluate şi armonioase. - este o componentă a educaţiei generale, realizată în cadrulunui proces instructiv - educativ sau în mod independent, în vedereadezvoltării armonioase a personalităţii şi creşterii calităţiivieţii. - cuprinde un complex de stimuli ce influenţeazăprocesele de dezvoltare somato - funcţională, motrică şi psihică. 15
  15. 15. - se reflectă ca un ansamblu de idei, norme şi reguli,reunite într-o concepţie unitară de organizare şi aplicare la diferitecategorii de subiecţi. - se constituie ca un ansamblu de forme de organizarece valorifică sistematic exerciţiile fizice în scopul realizării obiectivelorsale. - este un sistem complex de instrumente care seexercită simultan asupra individului, favorizând ameliorarea condiţieifizice, psihice şi integrarea socio-culturală. - implică un sistem de mijloace, metode, forme de organizare eucaracter mixt, care vizează dezvoltarea fizică, capacitatea motrică,capacitatea de efort, intr-o sinteză a acţiunii multilaterale a acestei activităţi. - se constituie ca o necesitate pentru toţi indivizii societăţii şi înspecial pentru cei cu nevoi speciale (cu diferite tipuri de deficienţe). Obiectivele educaţiei fizice Obiectivele educaţiei fizice anticipează rezultatul educaţiei întermenii comportamentului, prescriind cum va trebui să răspundă subiectuldupă parcurgerea unei anumite secvenţe sau etape de învăţare. Scopurile pot fi concretizate într-o multitudine de obiective, carevizează influenţarea personalităţii în ansamblul ei. Conţinutul obiectivelor este de obicei măsurabil prin metodeconsacrate, pentru a oferi posibilitatea unui control riguros al activităţii 16
  16. 16. educaţionale. Educaţia fizică îşi realizează rolul în funcţie decomplexitatea şi diversitatea obiectivelor sale, circumscrise în viziuneaanterior prezentată, a punctelor de vedere bio-psiho-sociale. După gradul de generalitate: a) Obiectivele generale evidenţiază esenţa educaţiei fizice,dimensiunile comune ale subsistemelor acesteia. b) Obiectivele specifice reprezintă o particularizare aobiectivelor generate la nivelul subsistemelor educaţiei fizice. c) Obiectivele intermediare acţionează la nivelul ciclurilor deînvăţământ, anilor de studii, etc. d) Obiectivele operaţionale vizează comportamentele imediate,observabile în timp scurt, ce pot fi urmărite şi măsurate, adicăacţiunile pe care subiectul trebuie să le realizeze în timpul uneiactivităţi, lecţii, şedinţe. Obiectivele generale (aşa cum sunt ilustrate de M. Epuran, V. Epuran, I. Şiclovan, E.Firea, A. Dragnea, Gh. Mitra, A. Mogoş ) sunt: - menţinerea unei stări optime de sănătate; - favorizarea dezvoltării fizice armonioase; - dezvoltarea capacităţii motrice generate, adică educareacalităţilor motrice de bază şi formarea unui sistem de deprinderi şipriceperi motrice, de bază, utilitar - aplicative şi specifice unor ramuri de 17
  17. 17. sport; - formarea capacităţii de practicare sistematică şi independentăa exerciţiilor fizice; - dezvoltarea armonioasă a personalităţii. . Obiective de dezvoltare structural - funcţională a organismului. Acestea se referă la: - armonia între indicii somatici şi funcţionali; - armonia şi proporţionalitatea în interiorul fiecărei categoriide indici; - menţinerea unui tonus muscular optim ; - formarea şi menţinerea unei atitudini corporale corecte; - prevenirea şi corectarea deficienţelor de postură şi fizice; - combaterea excesului ponderal şi a obezităţii. Obiective în plan motric - dezvoltarea componentelor fitness-ului (rezistenţă cardio-vasculară, rezistenţă musculară, forţă, mobilitate supleţe,compoziţie corporală); - dezvoltarea componentelor fitness-ului motor (echilibru,coordonare segmentară, agilitate, putere, timp de reacţie, viteză); - formarea unui sistem de deprinderi şi priceperi motricede bază, utilitar-aplicative şi specifică unor ramuri şi probe sportive; 18
  18. 18. - îmbunătăţirea capacităţii de efort, prin stimulareamarilor funcţii. Obiective psihomotorii (după V. Horghidan) - dezvoltarea schemei corporale în două direcţii: • ca reper în reglarea mişcărilor; • ca nucleu al imaginii de sine . - dezvoltarea coordonărilor senzorimotorii normale; - dezvoltarea echilibrului static şi dinamic; - realizarea unor reechilibrări în perioada pubertară; - formarea coordonatelor de timp ale mişcării: r itm,tempou, durată, elemente ce conferă eficienţă mişcării; - dezvoltarea lateralităţii şt armoniei laterale; - formarea reprezentărilor ideomotorii şi a capacităţii de aopera cu ele; - educarea capacităţii de relaxare generală şi selectivă; - dezvoltarea capacităţii de diferenţiere kinestezică. Obiective cognitive - dezvoltarea capacităţii de a cunoaşte propria persoană, mediulambiant, natural şi social (percepere, descoperire, redescoperire, înţelegereainformaţiilor sub diverse forme); 19
  19. 19. - dezvoltarea calităţilor atenţiei, memoriei, aspectelor intuitiveale gândirii, creativităţii (motrice), adică generare de informaţii variate,pornind de la aceleaşi date, originalitate - "producţie divergentă". Obiective în plan motivaţional şi afectiv - volitiv - formarea unor convingeri referitoare la rolul exerciţiilor fiziceîn creşterea calităţii vieţii; - echilibrarea şi reglarea emoţională (prin descărcareaagresivităţii, derulare etc); - educarea atitudinilor, convingerilor, sentimentelor morale(fair-play), respect, colaborare, într-ajutorare, prietenie etc); - educarea emoţiilor estetice (date de aprecierea frumuseţiimişcărilor şi a esteticii corporale); - dezvoltarea capacităţii de autoreglare la nivelulcomportamentuluiglobal (disciplină, spirit de organizare, curaj, perseverenţă, dârzenie etc). Scopul şi finalităţile educaţiei fizice Scopul educaţiei fizice defineşte linia generală care orienteazăacţiunile de formare şi dezvoltare a personalităţii subiecţilor, proiectate deideal. Scopul serveşte ca ghid în selectarea obiectivelor generale şispecifice şi vizează finalitatea acţiunii educaţionale. În stabilirea scopului 20
  20. 20. educaţiei fizice trebuie respectate o serie de criterii (adaptate după J. Bewey,1992): - concordanţa cu idealul educaţiei fizice; - depăşirea nivelului actual prin acţiuni de perfecţionare,ajustare, restructurare, reformulare, la nivel conceptual şi practic(praxiologic); - valorificarea potenţialului existent, a resurselor şinecesităţilor interne ale subsistemelor educaţiei fizice; - deschiderea spre nou, spre alte posibile alternative. Scopul educaţiei fizice trebuie să aibă: - un caracter practic, - să configureze direcţiile principale deacţiune într-o perioadă istorică definită; - un caracter strategic - prin care să se asigure dezvoltareadomeniului pe termen lung. Scopul educaţiei fizice îl constituie dezvoltarea complexă apersonalităţii individului, în concordanţă cu cerinţele societăţii, dedobândire a autonomiei, eficienţei şi echilibrului cu mediul natural şisocial. Finalităţile educaţiei fizice reprezintă materializareaobiectivelor sub toate aspectele, cu alte cuvinte, progresul pe care îlînregistrează subiectul (individul) în plan somatic, funcţional, motric,cognitiv, afectiv şi social. 21
  21. 21. Aceste finalităţi sunt reprezentate de: 1. Indicii superiori ai dezvoltării fizice. 2. Funcţionalitatea perfectă a principalelor aparate şi sistemeale organismului. 3. Indicii superiori ai calităţilor motrice - viteză, rezistenţă,forţă,mobilitate, coordonare. 4. Sistem larg de deprinderi şi priceperi motrice de bază,utilitar - aplicative şi specifice ramurilor de sport. 5. Capacitate de efort crescută. 6. Capacitate psihică crescută (intelectuală, afectivă, morală,volitivă). 7. Integrare superioară în mediul natural şi social. Formele de organizare a educaţiei fizice Cel mai răspândit mod de organizare este ca proces de învăţământcare şi-a dovedit eficacitatea în realizarea obiectivelor, îl reprezintăorganizarea pe clase şi lecţii. Educaţia fizică se desfăşoară în două forme distincte: a. ca proces de instruire şi educare deliberat conceput,desfăşurat în forme instituţionalizate (şcoli, licee, universităţi) cu ajutorulspecialiştilor care dirijează acest demers. Acest proces se bazează peprograme de instruire ascendente, pe clase sau ani de studii; 22
  22. 22. b. ca activitate independentă de timp liber, care se bazeazăpe sistemul de cunoştinţe, achiziţii, deprinderi, structuri operaţionaleînsuşite în cadrul procesului menţionat anterior. Aceste forme deorganizare se particularizează în cadrul fiecărui subsistem al educaţiei fizice; 2.2. Sportul M. Epuran (1990) – „Sportul este competiţie, întrecere cu spaţiul,timpul, gravitaţia, cu natura, cu alţii şi cu sine‖. Sportul constituie o activitate socială, îndreptată spreperfecţionarea dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice, dezvoltându-se caurmare a Jocurilor Olimpice. Sportul este o activitate de întrecere constituită dintr -unansamblu de acţiuni motrice, diferenţiate pe ramuri de sport prin care se cautăperfecţionarea posibilităţilor morfo-funcţionale şi psihice, concretizate înperformanţe ca: record, depăşire proprie sau a partenerului. Sportul reuneşte toate formele de activitate fizicămenite, printr-o participare organizată sau nu, să exprime sau săamelioreze condiţia fizică si confortul spiritual, să stabilească relaţii socialesau să conducă la obţinerea de rezultate în competiţii de orice nivel. Sportul este o structură de activităţi motrice codificateşi regii instituţionalizate corespunzătoare practicării diferitelor forme decompetiţii sportive, după reguli oficiale, între doi sau mai mulţi 23
  23. 23. protagonişti sau a unui individ cu sine însuşi. Sportul desemnează o activitate motrică de loisir saude întrecere, desfăşurată într-un cadru instituţionalizat sau independent,cu caracter mai mult sau mai puţin spontan şi competitiv. Sportul se prezintă ca mediu propice pentru însuşireaatitudinilor, valorilor şi comportamentelor social-personale apreciate în plancultural. Caracteristici, asemănări şi deosebiri faţă de educaţia fizică: - este un domeniu complex atât ca structură, cât şi ca funcţiisociale incluzând un sistem de exerciţii fizice diversificate (pe ramuri desport); - deşi are caracter formativ, urmăreşte în special valorificareamaximă a talentelor şi aptitudinilor oamenilor spre diferite ramuri de sport; - trăsătura lui principală este competiţia; - fiecare ramură de sport cuprinde structuri şi tehnici proprii faţă deeducaţia fizică, care include un sistem larg de exerciţii fizice; - educaţia fizică este obligatorie, pe când sportul este benevol; - aceste domenii se întrepătrund, intercodiţionează; - educaţia fizică formează cunoştinţe, deprinderi şi calităţi necesaresportului; - de asemenea şi elementele din ramurile de sport modernizeazăconţinutul educaţiei fizice (tehnica sportivă); 24
  24. 24. - cele două domenii nu se identifică; - sportul este condiţionat de tipul şi nivelul de dezvoltare alsocietăţii. Obiectivele Sportului I. Sport de performanţă Maximizarea performanţelor prin: - dezvoltarea aptitudinilor (calităţilor) motrice şi combinaţii aleacestora; - perfecţionarea tuturor deprinderilor şi priceperilor motricerespectiv a elementelor şi procedeelor tehnice şi a acţiunilor tehnico-tactice; - dezvoltarea capacităţilor cognitive, afective, motivaţionale; - crearea dispoziţiei pentru obţinerea performanţei (disponibilitatepentru efort, ambiţie, perseverenţă, toleranţă la frustrare etc); - prevenirea sau compensarea deficienţelor fizice datorate efortuluispecific; - favorizarea integrării în societate. II. Sport în timpul liber (pentru toţi) – reflectă calitatea vieţii - dobândirea unui mod sănătos de viaţă; - dezvoltare fizică; - integrare socială prin: • formarea valorilor morale şi ale spiritului sportiv, ale disciplineişi regulilor; 25
  25. 25. • capacitate de acţiune individuală şi în grup; • respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi, inclusiv faţă de grupurileminoritare (persoane puţin înzestrate motric, sportivi care au depăşit vârstaperformanţelor, persoane de vârsta a III-a; • formarea spiritului de toleranţă şi de răspundere, elemente socialeîn viaţa unei societăţi democrate; - recreere. III. Sport adaptat – dezvoltarea sentimentului de plenitudine şiîmbunătăţirea imaginii de sine - reducerea handicapului social; - îmbunătăţirea condiţiei fizice care să favorizeze obţinerea deperformanţe profesionale şi sociale; - favorizarea progresului prin activităţile de petrecere a timpuluiliber; - încurajarea relaţiilor sociale atât între indivizii deficienţi cât şiîntre aceştia şi persoanele valide. Eşaloane (subsisteme): I. Sport pentru toţi - Sport de întreţinere - Sport în timpul liber (loisir) - Sport în familie 26
  26. 26. - Sport pentru oameni aflaţi în condiţii speciale - Sport pentru vârstnici II. Sport de performanţă - Sport amator (practicat de sportivii amatori) - Sport nonamator (practicat de sportivii profesionişti). - Sport de elită - Sportul la copii şi juniori - Sportul practicat de seniori si juniori consacraţi - Sport extrem III Sport adaptat - Sport-terapie - Sport adaptat de performanţă (Special Olympics). Funcţiile Sportului - contribuie la asigurarea unei stări optime de sănătate şi a uneidezvoltări fizice corecte şi armonioase; - contribuie prin competiţii la dezvoltarea gustului pentru mişcare,pentru unele ramuri de sport; - contribuie la integrarea socială a individului; Clasificare (A. Dragnea): a. din punct de vedere pedagogic şi psihologic ( M. Baquet, 1948 - citatde M. Epuran): 27
  27. 27. - jocurile copiilor sau jocuri şcolare - sporturi colective; - sporturi individuale; - sporturi de luptă. b. după consumul energetic fizic şi psihic (Chappuis, 1964 - citat de M.Epuran): - sporturi care necesita un mare consum energetic şi o mareconcetrare nervoasă - sporturi care necesită consum energetic mic şi o mare concentrarenervoasă - sporturi care necesită m energetic necesita un mare consumenergetic şi o redusă concentrare nervoasă; - sporturi cu consum energetic mic şi o concentrare nervoasăredusă. c. în funcţie de limitele pe care sportivul trebuie să le depăşească înconcurs (Hubbard A, 1965 - citat de M. Epuran): - sporturi în care se depăşeşte spaţiul timpul etc; - sporturi în care se depăşeşte adversarul. d. în funcţie de finalităţile urmărite în activitatea pedagogică(Chappuis, 1964 - citat de M. Epuran, 2001): - stăpânirea mediului; - stăpânirea corpului; 28
  28. 28. - îmbunătăţirea calităţilor fizice şi a raporturilor cu ceilalţi. e. după tipul de solicitare şi de stres (Cratty, 1973 - citat de M. Epuran,2001): - sporturi care solicită coordonarea ochilor şi stabilitateaproceselor psihice - sporturi care solicită expresia artistică; - sporturi cu mobilizare totală a energiei; - sporturi ce presupun anticiparea mişcărilor adversarilor. f. după numărul de competitori (M Epuran, 1992): - sporturi individuale; - sporturi în cuplu. g. după obiective: -sport de performanţă; -sport pentru toţi; -sportadaptat. h. după calităţile motrice implicate: - sporturi care solicită prioritarviteza, rezistenţa, capacităţile coordinative, forţa etc; i. după structură: - sporturi ciclice; - sporturi aciclice; -sporturi combinate. - sporturi cu monostructură; - sporturi cu polistructură; - complexede exerciţii (Matveev) j. după ponderea factorilor care determină performanţa: - sporturibazate pe componentă biologică; - sporturi bazate pe componentătehnologică 29
  29. 29. k. după acţiunea tactică din competiţii (D. Harre): - sporturiindividuale (cu incomodarea sau influenţarea adversarului); - sporturi în doi (cu incomodarea sau influenţarea adversarului); - sporturi pe echipe (cu incomodarea sau influenţareaadversarului); l. după contactul între competitori: - sporturi cu contact direct; -sporturi fără contact direct. m. în funcţie de direcţiile de acţiune şi al tacticii (J. Weineck): -sporturi bazate pe procedee tehnice cu parametrii spaţiali şi dinamici; - sporturi bazate pe caracteristicile temporale şi dinamice aleactelor şi acţiunilor motrice; - sporturi bazate pe variabilitatea acţiunilor şi procedeelor derezolvare a problemelor tactice. n. în funcţie de caracteristicile efortului: - sporturi anaerobe;sporturi aerobe; sporturi mixte o. după caracteristicile prioritare ale solicitării: - sporturi cusolicitare preponderent: ■ neuropsihică, neuromusculară; ■ cardiorespiratorie, ■ neuromusculară, metabolică; ■ neuromusculară, ■ endocrinometabolică, 30
  30. 30. ■ cardiorespiratorie. p. după condiţiile de desfăşurare: - sporturi în diverse medii (sol,apă, aer); - sporturi desfăşurate la altitudine; - sporturi de sezon. r. după criteriul de evaluare a performanţei în competiţie (P. deHillerin): - sporturi cu limitare spaţială şi condiţii de mediu standardizate; - sporturi cu limitare spaţială standardizată sau nestandardizată şicondiţii de mediu nereproductibile; - sporturi cu performanţă măsurabilă direct, ca mărime fizică; - sporturi cu performanţă măsurabilă fizic direct, dar cu criteriiarbitrare de precizare a condiţiilor de concurs; - sporturi cu performanţe evaluate de către arbitrii prin notare; - sporturi individuale „de luptă‖ în care criteriul performanţeiconduce la maximizarea realizărilor tehnico-tactice proprii; - sporturi de echipă cu maximizarea realizărilor tehnico-tacticemăsurabile prin puncte, ale echipei proprii. s. după factorul care induce i n c e r t i t u d i n e a î n s i t u a ţ i i l ecompetiţionale (P.Parlebas): -mediu, partener, adversar; - fărăincertitudine. t. după gradul de risc: - sporturi cu risc calculat; - sporturi extreme. ţ. după compararea performanţelor: - sporturi cu compararedirectă a performanţelor, în care sportivii iau startul simultan; sporturi cucomparare indirectă, în care sportivii iau startul succesiv. 31
  31. 31. u. în funcţie de modul de apreciere a performanţei (Goirand,Metzler 1986): - sporturi în care practicanţii realizează o performanţă prin căutareade „a face mai mult‖ sau „a face mai puţin‖ decât ceilalţi; - sporturi în care participanţii nu realizează performanţe dar producforme corporale prin care caută să producă plăcere şi încântare; - sporturi în care participanţii nu realizează întotdeaunaperformanţe deoarece ei acţionează pentru a stăpâni un raport uman,acţiune şi reacţiune, în impunerea unuia (unora) asupra celuilalt. v. funcţie de includerea în programul J.O: - sporturi olimpice; -sporturi neolimpice Tendinţe manifestate în sportul contemporan - transformarea competiţiilor în spectacole al căror dramatismsă atragă la locurile de desfăşurare un mare număr de spectatori şi sătrezească interesul a cât mai multe mijloace mass-media; - organizarea de întreceri de toate tipurile, acestea favorizând înmare măsură dezvoltarea şi manifestarea personalităţii; - se manifestă tendinţa de creştere a numărului de sportivipretendenţi la medalii; - apariţia tehnologiilor avansate de pregătire în tot mai multe ţări; - apariţia tendinţelor spre elitism şi ascetism, de la sportul popularcătre sportul de elită, rezervat numai unora; 32
  32. 32. - competiţia sportivă devine tot mai mult apanajul unor tineri careîşi fac din sport o profesie, din dorinţa câştigării statutului de vedetă(component al echipei) care se obligă la un anumit rol psihosocial, dar careîi oferă şi posibilitatea obţinerii unor avantaje substanţiale. - pierderea în tot mai mare măsură a caracterului umanist alsportului. 2.3. Antrenamentul sportiv Antrenament sportiv - proces complex bio-psiho-pedagogic,planificat, desfăşurat sistematic şi continuu gradat, de adaptare aorganismului sportivului la eforturi fizice şi psihice intense, necesare pentruobţinerea unor rezultate în competiţiile sportive. - se adresează unui număr mic de indivizi; - beneficiază de un număr redus de exerciţii, dar aceste mijloacesunt specifice, perfecţionate uneori până la virtuozitate; - calităţile şi deprinderile şi priceperile motrice, parametriiefortului fizic se desfăşoară la un înalt nivel faţă de educaţia fizică; - are două laturi: instruirea şi educaţia. Tendinţe manifestate în cadrul antrenamentelor în sportulcontemporan 33
  33. 33. - menţinerea unor volume de efort raţionale (optime) care săasigure progresul şi, mai ales, caracterul relativ extensiv necesaracumulărilor pentru stabilitatea formei sportive; - perfecţionarea strategiilor de selecţie; - creşterea considerabilă a intensităţii eforturilor de antrenament, - creşterea ponderii pregătirii integrale a sportivilor în daunapregătirii cu mijloace de bază şi specifice. - utilizarea în mai mare măsură a trenajoarelor, dispozitivelor,simulatoarelor etc. - conducerea antrenamentului şi competiţiilor de către o echipăde specialişti. 2.4. Cultura fizică Cultura reprezintă totalitatea cunoştinţelor şi valorilor materiale şispirituale create de omenire şi care contribuie la progresul cunoaşterii (inclusiv creaţiile din domeniul educaţiei fizice şi sportului); Cultura fizică: Cultură fizică - ansamblu de valori înfăptuit printr-un tip deactivitate specifică, motrică şi sportivă, care are drept ţel ridicarea niveluluicalitativ al potenţialului biologic, spiritual şi motric al omului.(Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1978) 34
  34. 34. Componentă a culturii universale care cuprinde categoriile(noţiunile), legităţile, instituţiile şi bunurile materiale create pentruvalorificarea exerciţiilor fizice în scopul perfecţionării biologice şi spiritualea omului. Momente obligatorii ale actului cultural: - Cognitiv (de cunoaştere a realităţii, a fenomenului); - Axiologic (de raportare a acestora la nevoile individuale şicolective); - Creator (de creaţie); - Generalizator (de răspândire, de aplicare). Valori materiale şi spirituale ce aparţin culturii fizice: 1) Valori pe linia organizării superioare a practicării exerciţiilorfizice (disciplinele ştiinţifice, recordurile, performanţele, măiestria tehnică); 2) Valori pe linia dezvoltării filogenetice a omului; 3) Valori create în procesul de practicare a exerciţiilor fizice, maiales că aceasta este în strânsă legătură cu muzica, dansul, cântecul, cuformarea trăsăturilor de caracter, cu asimilarea unor cunoştinţe din altedomenii; 4) Valori de natură materială (instalaţii şi materiale sportive, bazesportive, aparatură, etc.); 5) Valori realizate prin spectacolul sportiv (fair- play, receptivitatefaţă de frumos, măiestrie sportivă, delirul, încântarea, corectitudinea, etc.). 35
  35. 35. 2.5. Mişcarea sau motricitatea omului Mişcarea - în sensul cel mai larg, desemnează o schimbare depoziţie sau transformare suferită de un corp sau de una dintre părţile sale, "oieşire din starea de imobilitate, stabilitate, o schimbare a poziţiei corpului înspaţiu, în raport cu unele repere fixe." (A. Dragnea, A. Bota, 1999). Motricitatea este o activitate integrată, adaptată, ce reuneşte"totalitatea actelor motrice efectuate pentru întreţinerea relaţiilor cu mediulnatural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice ramurilorde sport." (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1978) Motricitateaexprimă o caracteristică globală, cuprinzând ansamblul de procese şimecanisme prin care corpul uman sau segmentele sale se deplasează,detaşându-se faţă de un substrat (prin contracţii fazice sau dinamice) sauîşi menţin o anumită poziţie prin contracţii tonice sau statice – (A. Dragnea,A. Bota, 1999). Mişcările pot fi: - ciclice-aciclice; - voluntare-involuntare; - active-pasive; - uniforme-accelerate; -automate. Parametrii mişcării: -spaţiali, temporali şi energetici. 36
  36. 36. 2.6. Act motric - element de bază al oricărei mişcări,efectuat în scopul adaptării imediate sau al construirii de acţiunimotrice. (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1978) - reprezintă reacţiile individului la situaţiile concrete în care se află(voluntare, reflexe, instinctuale şi automatizate) - sunt baza acţiunilor motrice 2.7. Acţiune motrică - sistem de acte motrice prin care seatinge un scop imediat, unic sau integrat într-o activitate motrică.(Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1978). Reprezintă conţinutul activităţii motrice. Sunt grupate, dozate şicodificate, constituind deprinderile şi priceperile motrice. 2.8. Activitate motrică - ansamblu de mişcări sau deacţiuni motrice produse de organism, o mulţime de operaţii, acte saugesturi motrice orientate şi încadrate într-un sistem de idei, reguli şi formede organizare în vederea îndeplinirii unui anumit obiectiv, în general în scopadaptativ. - acestea acţiuni motrice sunt: de învăţare, consolidare, verificare,desfăşurate intenţionat, deliberat, inteligent sau spontan. 37
  37. 37. 2.9. Dezvoltarea fizică - rezultatul, precum şi acţiunea îndreptată spre influenţareacreşterii corecte şi armonioase a organismului uman, concretizată în indicimorfo-funcţionali, proporţionali şi apropiaţi de valorile unui organismsănătos. Calitatea acestor indici este dată de rezultatul cumulativ alfactorilor ereditari, de mediu natural şi social; - factorul social are rol primordial în influenţarea dezvoltării fizice. Obiectivele ce au în vedere dezvoltarea fizică armonioasă: - armonie între indicii morfologici şi cei funcţionali; - proporţionalitatea între indicii somatici; - proporţionalitatea între indicii funcţionali. Pentru realizarea obiectivelor ce au în vedere dezvoltarea fizicăarmonioasă trebuie ca, prin educaţia fizică şi antrenamentul sportiv să seacţioneze asupra organismului uman în sens profilactic, preventiv sauterapeutic, evitându-se (mai ales prin antrenamentul sportiv) unele influenţeunilaterale care au efecte inestetice, neplăcute, dizgraţioase şi au efectenegative asupra sănătăţii organismului. 2.10. Capacitatea motrică Din punct de vedere al activităţilor motrice, indivizii se deosebescîntre ei prin modul cum se adaptează, prin felul cum execută, rezolvă 38
  38. 38. anumite sarcini motrice impuse de situaţiile complexe şi variabile alemediului extern. Capacitatea motrică a organismului uman este o rezultantăplurifactorială a interacţiunii dintre aptitudini, calităţi motrice, deprinderimotrice, cunoştinţe, experienţă, motivaţie şi stări emoţionale. Motivaţia şistările emoţionale, ca şi componente psihice, pot modifica pozitiv saunegativ nivelul, potenţialul de manifestare a capacităţii motrice. Din nenumăratele definiţii a capacităţii motrice credem că cea maicomplexă este cea emisă de A. Dragnea şi Aura Bota (2000), conformcărora ―capacitatea motrică reprezintă un complex de manifestăripreponderent motrice (priceperi şi deprinderi), condiţionat de nivelul dedezvoltare a calităţilor motrice, indici morfo-funcţionali, procesele psihice(cognitive, afective, motivaţionale) şi procesele biochimice metabolice toateînsumate, corelate şi reciproc condiţionate având ca rezultat efectuareaeficientă a acţiunilor şi actelor solicitate de condiţiile specifice în care sepractică activităţile motrice.‖ Facultatea individului de a se mişca este determinată de legăturadintre factori anatomici, fiziologici şi diferite componente ale capacităţiimotrice generale, cum ar fi: viteza, forţa, rezistenţa, îndemânareaelasticitatea, supleţea şi mobilitatea. Este formată din: - deprinderi şi priceperi motrice de bază şi aplicativ-utilitare; 39
  39. 39. - deprinderi şi priceperi motrice specifice unor ramuri de sport; - calităţi motrice de bază şi specifice. Este influenţată de: -procesele psihice; -procesele biochimice; -indicii morfo-funcţionali. Tipuri: Generală -calităţi motrice de bază + deprinderi, priceperi de bază şi aplicativutilitare; Specifică -calităţi motrice specifice + deprinderi, priceperi specifice unorramuri de sport. Obiectivul prioritar al educaţiei fizice şi al antrenamentului sportiveste îmbunătăţirea capacităţii motrice. 40
  40. 40. 3. Educaţia Fizică şi Sportul ca activităţi sociale 3.1. Esenţa educaţiei fizice şi sportului Complexitatea acestor activităţi vizează conţinutul, structura,organizarea şi desfăşurarea lor; Se au în vedere totalitatea exerciţiilor fizice, aspectele tehnice şiorganizatorice, disciplinele ştiinţifice, instituţiile implicate, cadrele despecialitate, instalaţiile şi materialele folosite. Apariţia şi dezvoltarea exerciţiilor fizice este determinată de: - condiţiile sociale cu influenţe din partea ştiinţei, religiei şinivelului de cultură; - fundamentarea ştiinţifică – aceasta s-a realizat în timp, şi s-aamplificat odată cu apariţia T.M.E.F.S. şi a altor discipline teoretico-metodice; - evoluţia în timp a unor materiale şi instalaţii sportive, inclusiv abazelor sportive. În fiecare etapă social istorică scopurile sau obiectivele educaţieifizice şi sportului s-au adaptat, modificat conform comenzii sociale. În epoci diferite şi sisteme sociale diferite, comanda socială a fostdiferită. Dar indiferent de aceasta, esenţa educaţiei fizice şi sportului a fostperfecţionarea dezvoltării fizice şi a capacităţilor motrice a oamenilor. 41
  41. 41. Comanda socială a societăţii actuale, solicită educaţiei fizice şisportului să pregătească tineretul pentru muncă şi viaţă. Acestea, trebuie săcontribuie la educarea şi formarea tineretului din punct de vedere moral,estetic, intelectual şi profesional, să-l facă capabil să facă faţă cu derandament maxim cerinţelor impuse de o societate de consum,concurenţială. Tocmai prin obiectivele şi scopurile lor, esenţa exerciţiilor fizice şia sportul ui are aplicabilitate pentru realizarea tuturor funcţiilor lor: cultural-educativă, socială recreativă, de destindere, morală etică, estetică şi deemulaţie a indivizilor societăţii. 3.2. Idealul Educaţiei Fizice şi Sportului Idealul educaţiei fizice şi sportului reprezintă proiecţia solicitată desocietate pentru aceste activităţi în viitorul apropiat şi îndepărtat, privindcontribuţia la determinarea modului de viaţă prefigurat, sistemul depriorităţi propus, sau ce anume este realmente important pentru individ într-olume complexă, contradictorie, rareori confortabilă şi întotdeaunastimulativă. - decurge din idealul social general şi din idealul educaţionalintegrat celui general. - poate fi definit ca finalitate de maximă generalitate. 42
  42. 42. - desemnează "cum trebuie să arate", dar mai ales "ce trebuie săştie să facă subiectul", educat fizic şi motric, capabil să se integreze cusucces în societate. - idealului educaţiei fizice şi sportului influenţează pozitiv calitateavieţii cu condiţia ca direcţia de abordare a elementelor de progres să fieîndreptată asupra următoarelor elemente: • Nivelul optim al capacităţii motrice prognosticat. • Stabilirea unui program rezonabil de educaţie fizică şi sportşi nivelul acestuia. • Activităţile fizice de dezvoltare necesare în paralel cu activităţilede timp liber. • Atitudinile ce trebuie promovate în legătură cu menţinereasănătăţii şi problemele ecologice. • Experienţele sportive recomandabile pentru majoritateasubiecţilor. Aceste elemente sunt influenţate de mai mulţi factori: - valorile şi normele stabile pe care societatea în general şifiecare individ în parte le-au apreciat de-a lungul timpului (conceptul de"om frumos şi bun" din Grecia antică); 43
  43. 43. - influenţele politice în planul educaţional care au determinato abordare progresistă sau tradiţionalistă cu efecte asupra educaţieifizice şi sportului; - caracteristicile economice şi civilizaţiile industriale şi postindustriale care au condus la schimbări ale idealului; - influenţele naţionaliste şi religioase. 3.3. Concepţia românească despre educaţie fizică şi sport: - fac parte din măsurile privind dezvoltarea fizică armonioasă şimenţinerea unei stări optime de sănătate a populaţiei; - contribuie la pregătirea pentru muncă şi viaţă; - prin ele se urmăreşte angrenarea unui număr de oameni înpracticarea exerciţiilor fizice; - se urmăreşte afirmarea talentelor pe plan internaţional; - petrecerea în mod plăcut, util, recreativ a timpului liber; - asigurarea unei conduceri unitare pe fondul unei autonomiilocale; - accent pe educaţia fizică şcolară ca premisă pentru sportul deperformanţă. Tendinţe imediate pe care le presupune perspectiva socială: -diminuarea diferenţei între munca fizică şi cea intelectuală, întrediferite genuri de muncă fizică; 44
  44. 44. -crearea unor condiţii organizatorice şi materiale mai bune; -necesitatea mişcării ca urmare a efectelor revoluţiei tehnico-ştiinţifice. Elemente de referinţă ale idealului educaţiei fizice - dezvoltarea fizică armonioasă concretizată în indicimorfologici; - aptitudinile (calităţile) motrice de bază; - deprinderile şi priceperile motrice de bază, utilitar-aplicativeşi specifice unor probe şi ramuri de sport; - cunoştinţe şi abilităţi privind practicarea independentă aexerciţiilor fizice; - calităţi, trăsături morale, intelectuale şi estetice; - capacitatea de integrare socială şi recunoaştere a valorilorgenerate de activităţile motrice. 3.4. Funcţiile educaţiei fizice şi sportului Funcţia – în general - reprezintă esenţa unei activităţi, o realitatece caracterizează măsura în care aceasta este orientată în vederea atingeriiscopului. Funcţiile educaţiei fizice şi sportului realizează o corespondenţăîntre practicarea exerciţiilor fizice în diverse forme şi efectul (impactul)acestora în ansamblul vieţii sociale. 45
  45. 45. Funcţiile activităţilor motrice satisfac cerinţele esenţiale,fundamentale care asigură existenţa sistemului (M.Epuran, V.Epuran, 1974). După I. Şiclovan (1979), prin funcţiile educaţiei fizice şisportului se înţeleg acele destinaţii (roluri, influenţe) ale activităţilor încauză, care au caracter constant, răspunzând unor nevoi aledezvoltării şi vieţii omului. Aceste funcţii derivă din ideal şi sesubordonează acestuia. I. Şiclovan enunţă următoarele funcţii, clasificate în 2 categorii: 1. Funcţii specifice: - funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice armonioase; - funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice. 2. Funcţii asociate: - funcţia igienică; - funcţia educativă; - funcţia recreativă; - funcţia de emulaţie. Funcţia de optimizare a potenţialului biologic Prin funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice, educaţia fizică şisportul presupun învăţarea mişcărilor, precum şi învăţarea prin mişcare(prin stimularea structurilor perceptiv - motorii, cognitive, a imaginii desine şi a socializării). 46
  46. 46. Funcţia psiho-socială Educaţia fizica şi sportul sunt indispensabile în procesul dedezvoltare armonioasă a personalităţii umane. Ele pregătesc tinerii pentruviaţă. Pe lângă dezvoltarea capacităţii motrice, influenţe importantesunt induse şi pe planul dezvoltării cognitive şi a celei afective. Suntstimulate: Pe plan psihic: - activitatea intelectuală (gândirea, atenţia, memoria, imaginaţia,creativitatea), - activitatea de dobândire a cunoştinţelor, deprinderilormotrice; - activităţile de fitness şi tot ce ţine de motricitatea omului; - comportamentele afective: interese, motivaţii, atitudini, valori; Pe plan social: - sentimentul de apartenenţă la un grup în care i se recunoaştevaloarea; - i se oferă posibilitatea punerii în valoare a ideilor şi activităţilorproprii; - în mediul social se dezvoltă capacitatea de apreciere şiautoapreciere, - se formează capacitatea de a acţiona în grup; 47
  47. 47. - prinde contur noţiunea de fair-play. Funcţia culturală Reprezintă o semnificaţie nouă a îmbinării armonioase a valorilorculturii fizice cu motricitatea individului. - estetica mişcării, frumuseţea execuţiei se asociază cu perfecţiuneatehnică, eficienţa ei totul în vederea atingerii de performanţe sportive sauscopului; Între sport şi cultură există un limbaj comun având la bază idei,convingeri, obiceiuri, instituţii, discipline ştiinţifice, tehnologii, opereartistice etc, care are drept finalităţi crearea de opere de artă, spectacolegrandioase etc. Funcţia economică Efectele economice ale sportului pot fi : - imediate - tardive „Industria sportului‖ este un domeniu cu aplicabilitate largă. Labuna pregătire a sportivului este nevoie de însumarea muncii unei întregiarmate de specialişti din domenii diferite. 48
  48. 48. 4. Mijloacele educaţiei fizice şi sportului Mijloacele educaţiei fizice şi antrenamentului sportiv (împreunăcu metodele şi procedeele metodice) reprezintă instrumente didactice cucare se operează în procesul instructiv-educativ, îndeplinind funcţiile şiobiectivelor acestora. Categorii de mijloacele: 4.1. Specifice - asigură în mod direct orice progres în ceea cepriveşte dezvoltarea somatică, funcţională şi capacitatea motrică aomului. Acestea sunt: - exerciţiul fizic; - aparatura de specialitate; - măsuri de refacere a capacităţii de efort (acestea se asigură prinpauze active sau pasive). 4.1.1.Exerciţiul fizic - în programarea şi realizarea procesului de instruire estemijlocul specific de bază. Au apărut pe baza acţiunilor de muncă, iar apoiau devenit un mijloc de pregătire pentru muncă. I. Şiclovan: „exerciţiul fizic reprezintă o acţiune preponderentcorporală, efectuată sistematic şi conştient în scopul perfecţionăriidezvoltării fizice şi a capacităţii motrice a oamenilor. Fără îndoială, indiciisuperiori ai dezvoltării morfologice şi funcţionale a organismului, precum şi 49
  49. 49. cei ai priceperilor, deprinderilor şi calităţilor motrice, nu pot fi obţinuţi fărărepetarea sistematică, conştientă a unor exerciţii fizice anume orientate înacest scop‖. Exerciţiul fizic reprezintă o acţiune motrică cu valoareinstrumentală, conceput şi programat în vederea realizării obiectivelorproprii educaţiei fizice şi antrenamentului sportiv. Conţinutul şi forma exerciţiului fizic Conţinutul exerciţiului fizic este astfel structurat încât să conducăla realizarea scopului final al educaţiei fizice sau sportului. Acesta cuprinde: • mişcările corpului sau ale segmentelor (translaţie, rotaţie,balansare, răsucire etc); • efortul fizic solicitat, apreciat prin volum, intensitate,complexitate, densitate etc; • efortul psihic, respectiv gradul de solicitare a proceselor psihice(exerciţiu fizic este un act voluntar, intenţional şi orientat conştient,influenţând benefic comportamentul uman în ansamblul său). Aprecierea conţinutului se face prin corelaţia celor trei parametri(volum, intensitate, complexitate) cu durata exerciţiului, vârsta subiecţilorşi conţinutul programelor. Forma exerciţiului fizic reprezintă modul în care se succedmişcările componente, precum şi relaţiile dintre acestea. Forma estelegată de aspectul exterior vizibil, care dă atributul calitativ al mişcării. 50
  50. 50. Dacă conţinutul înseamnă coordonări interne şi procese energeticecomplexe, forma exprimă plastica mişcării, ritmul, forţa de redare,semnificaţia sa. Elemente care definesc forma: - poziţia corpului şi segmentelor: iniţială, finală, faţă de obiect sauaparat; - direcţia; - amplitudinea; - relaţia între segmente; - tempoul; - ritmul; - dispunerea faţă de adversari şi parteneri. Forma exerciţiului fizic reprezintă structura lui internă şi externă. Structura internă se compune din: -procesele de coordonare neuro-musculară; -legăturile dintre funcţiile vegetative şi motrice; -procesele energetice. Structura externă se compune din: -raportul dintre cei trei parametri: spaţiali, temporali şi dinamici. Caracteristici ale exerciţiului fizic privind forma: - spaţiale: (poziţii, direcţii, distanţă, traiectorie, poziţiile mişcării:rectilinii şi curbilinii); 51
  51. 51. - temporale: (ritm, tempo, durată); - spaţio-temporale, - depind de viteza (optimă, maximă, voluntarăsau forţată) cu care se efectuează exerciţiul fizic; - dinamice determinate de forţele care influenţează mişcarea; Forţele interne: - active (ale aparatului locomotor, de tracţiune a muşchilor); - pasive (elasticitatea muşchilor, consistenţa lor); - de reacţie (interacţiunea dintre segmente). Forţele externe: - greutatea propriului corp; - reacţia sprijinului; - rezistenţa aerului (aer, apă, adversari); - ritmică: ritmul mişcării este raportul dintre fazele active şi celepasive, dintre relaxare şi încordare. - calitative (mai puţin precise): mecanice, energice, line(schimbarea direcţiilor) şi elastice (amortizare). Un concept foarte apropiat de forma exerciţiului fizic îlreprezintă tehnica, definită ca ansamblu de procedee structurale eficienteşi raţionale pentru îndeplinirea anumitor sarcini motrice. Funcţia principală a repetării exerciţiilor fizice este formareadeprinderilor motrice, 52
  52. 52. Relaţia dialectică între formă şi conţinut: Conţinutul are rol determinant, iar forma rol activ. Clasificarea exerciţiilor fizice Exerciţiile fizice sunt instrumente de acţiune al căror conţinut,formă şi organizare conduc la efecte funcţionale stabile. Din punct de vedere al structurii şi formei: - exerciţii analitice şi globale - reproduc fragmentar sau întotalitate o anumită structură tehnică, o situaţie tehnico-tactică sau o altăsarcină motrică - exerciţii simple şi complexe - au o influenţă selectivă sau deansamblu asupra unor capacităţi, calităţi etc. - exerciţii standardizate şi variabile - presupun o învăţare de tipalgoritmic sau creativ - exerciţii speciale - reproduc sarcinile pe care le solicităcompetiţia într-o ramură sau probă sportivă. După gradul de codificare: - exerciţii cu codificare internă: toţi parametrii exerciţiului suntclar definiţi (distanţă, timp estimat, pauze etc.). - exerciţii cu codificare externă: exersarea se realizează în condiţiiexterne definite (ex. dribling printre jaloane); 53
  53. 53. - exerciţii cu codificare mixtă: atât parametrii exerciţiului cât şicondiţiile externe sunt bine precizate (ex. volum de repetări, intensitatepentru un parcurs cu obstacole); - exerciţii fără codificare: se realizează conform unei orientărigenerale (ex. alergare de o oră pe teren pe variat în tempo uniform); - exerciţii cu codificare strictă: au caracter competitiv şi presupunmăsurarea performanţelor realizate şi întocmirea clasamentelor. • După natura efectelor pe care le induc: - exerciţii pregătitoare - generale, pentru toate probele, vârstele şinivelurile de pregătire; - orientate, care solicită grupele musculare antrenate în efortulspecific, reproducând parţial execuţiile proprii probei respective; - specifice, care reproduc integral conţinutul şi forma gesturilortehnice proprii probei respective - exerciţii specifice: transformă potenţialul fizic, tehnic, tactic, încapacitate, de performanţă prin reproducerea identică a practicii de concurs, - exerciţii de concurs: angajează stresul de competiţie. • După calităţile motrice: - exerciţii pentru forţă, viteză, rezistenţă, coordonare,supleţe, cu multiplele lor combinaţii. • După tipul de încărcătură adiţională: 54
  54. 54. - exerciţii cu partener, cu haltere, cu mingi medicinale, saci cunisip etc. • După tipul de pregătire: - exerciţii pentru pregătirea tehnică, tactică, fizică, artistică etc. • După sistemele biologice solicitate: - exerciţii neuro-musculare, exerciţii cardio-respiratorii,exerciţii endocrino-metabolice. • După natura contracţiei musculare: - exerciţii statice, exerciţii dinamice şi exerciţii mixte. După intensitatea efortului fizic: - exerciţii maximale, submaximale, medii etc. • După natura obiectivelor: - exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice; - exerciţii pentru dezvoltarea fizică armonioasă (analitice şisintetice); - exerciţii pentru învăţarea şi perfecţionarea deprinderilormotrice (exerciţii fragmentare, globale sau ajutătoare); - exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii de efort (anaerobalactacidă - - 1-20 s, anaerob lactacidă - - 21-120 s, aerob-anaerobă 55
  55. 55. - - 121-300 s, aerobă peste 30 s). • După funcţiile îndeplinite, exerciţiile fizice pot fi: introductive(pregătitoare-de încălzire), repetitive (de fixare a mecanismului debază), asociative (de favorizare a transferului), aplicative, creative (subformă de joc aleator), de întrecere, de recuperare (compensatorii), deexpresie corporală etc. • După structura socială de efectuare a exerciţiilor, acesteapot fi: individuale, în grup, mixte sau demixtate. • După gradul de constrângere, exerciţiile pot fi: tipizate,semitipizate şi libere. 4.1.2 Măsurile de refacere a capacităţii de efort În lecţia de educaţie fizică se utilizează pauzele dintre repetări (cudurată şi caracter impuse de caracteristicile efortului prestat), şi la sfârşitulacesteia, obiectivul se realizează prin intermediul verigii reveniriiorganismului după efort. In cadrul antrenamentului sportiv refacerea include: a). pauzele de revenire dintre exerciţii (pasive sau active); b). schimbarea competitorilor în fazele de atac şi apărare (înjocurile sportive); 56
  56. 56. c) măsurile hidrofizioterapice (duşuri calde, relaxare înbazine cu apă caldă), oxigenarea (în camere special amenajate, în care seinhalează aer îmbogăţit cu O 2 ), relaxarea în saună, utilizareasusţinătoarelor de efort, alimentaţia adecvată, vitaminizarea, somnul şiregimul riguros de viaţă. 4.1.3. Aparatura şi echipamentul de specialitate se potdiferenţia, în funcţie de scop: • aparatură componentă a practicării sporturilor (aparatele degimnastică, mingile în jocurile sportivi, schiurile, saltelele, prăjina,ambarcaţiunile în canotaj, caiac-canoe, halterele etc.); • aparatură pentru perfecţionarea tehnicii, numită şi "aparaturaspecială şi îngrăditori de mişcare" (manechinele la lupte, lonjele îngimnastică, bacul în sporturile nautice, groapa cu bureţi, bazinul cu "apămoale" la săriturile în apă, aparatul de aruncat mingi la tenis etc); • aparatură de protecţie cu rol de a ajuta sportivii să suporteanumite şocuri impuse de conţinutul sportului respectiv, casca la ciclism,schi, mănuşile, genuncherele, saltelele în gimnastică, echipamentuljucătorilor de hochei etc. • aparatura de tip trenajoare - simulatoare. Trenajoareleasigură dezvoltarea calităţilor motrice specifice ramurii de sport, în paralel 57
  57. 57. cu perfecţionarea tehnicii, iar simulatoarele creează posibilitatea pregătiriitehnice şi fizice specifice în condiţii analoge probei respective. 4.2. Mijloacele Asociate: 4.2.1. Factorii naturali de călire implică expunerea raţională acorpului la soare, în paralel cu practicarea exerciţiilor fizice în aer curatşi cu folosirea diverselor procedee de fricţionări cu apă (I. Şiclovan,1979). 4.2.2.Condiţiile de igienă implică preocupări aleresponsabililor (managerilor) privind crearea unui climat favorabil depracticare a exerciţiilor fizice, în ceea ce priveşte: igiena sălilor deeducaţie fizică, dotarea acestora cu duşuri, instalaţii de aerisire şi iluminatcorespunzătoare etc. 4.2.3. Mijloacele ce aparţin altor laturi ale educaţiei şi suntfolosite ori de câte ori se consideră că acestea sunt necesare în realizareaobiectivelor educaţiei fizice şi sportului. Aceste mijloace pregătescsubiecţii din punct de vedere cognitiv, afectiv, moral, estetic etc. 58
  58. 58. 5. Sistemul românesc de educaţie fizică şi sport Generalităţi privind noţiunea de sistem Sistemul social - constituit din subsisteme: - economice; - ştiinţifice; - culturale; - militare; - de învăţământ etc. La acestea, având în vedere domeniul nostru de activitate, putemadăuga şi pe acela al educaţiei fizice şi sportului. Eventualele disfuncţionalităţi într-unul sau altul din acestesubsisteme creează disfunţionalităţi în întreg sistemul social. Noţiunea de sistem cuprinde totalitatea instituţiilor, organizaţiilor,structurilor administrative etc., ce se găsesc într-un anume timp dat într-unteritoriu bine determinat, care interacţionează, şi se află într-o relaţie deinterdependenţă cu scopul de a realiza obiective comune impuse decomanda socială. Tocmai de aceea, aceste sisteme sunt deschise, dinamiceşi complexe. Ele recepţionează, prelucrează şi transferă informaţie avândcapacitatea de reglare şi autoreglare şi de adaptare la cerinţele impuse desocietate în cadrul căruia funcţionează, de ideologia acesteia. 59
  59. 59. Elementele componente ale unui sistem: 1. concepţia sistemului social care este determinată decaracteristicile sociale, economice, politice şi culturale ale diferitelor state,de tradiţiile şi aspiraţiile popoarelor respective; de aici derivăfundamentarea din punct de vedere teoretic, fondul de idei ce stau la bazaorganizării, desfăşurării şi finalităţii activităţilor; 2. forţele organizatorice şi cadrul social, nivelul de civilizaţieexistent (raportat la cerinţele internaţionale, globale sau zonale), privite caetalon a nivelului de dezvoltare a ţării respective. 3. mijloacele şi formele de organizare şi funcţionare care să leasigure eficienţa şi integrarea într-un sistem social. Având în vedere teoria sistemelor, un sistem are componente: - materiale (numărul componentelor şi calitatea lor); - structurale (relaţiile dintre componente); - funcţionale (reacţia la solicitările externe şi interne); - conceptuale (de natură ideologică). 5.1. Caracteristicile sistemului românesc de educaţie fizică şi sport În vederea stabilirii unui model prospectiv ideal pentru toatecategoriile de cetăţeni din ţara noastră, sistemul românesc de educaţie fizicăşi sport are stabilite scopurile, finalităţile, obiectivele finale şi intermediare 60
  60. 60. ale sistemului integral şi al fiecărui subsistem al său. Acestea au la bazăelemente ca tradiţiile practicării educaţiei fizice şi sportului înRomânia, respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor indiferent vârstă,profesie, sex, rasă, cult religios, nevoi speciale etc., privind practicareaeducaţiei fizice şi sportului Respectând ideologiile societăţilor democrate, în România,educaţia fizică şi sportul sunt activităţi garantate de către stat. Pentru a realiza obiectivele sistemului au fost desemnateinstituţiile, organismele, organizaţiile (guvernamentale sauneguvernamentale) cu atribuţii şi funcţii precise, bine stabilite. Nivelul calitativ al sistemului este determinat de buna funcţionareîntregului sistem de relaţii a elementelor de structură. Întreg sistemul funcţionează având la bază cadrul legislativ,actele normative în vigoare, precizându-se statutul şi rolul instituţiilor şiorganizaţiilor cuprinse, precum şi a specialiştilor ce acţionează în cadrulsău. Legea educaţiei fizice şi sportului precizează poziţia fiecăruisubsistem (minister, federaţii, cluburi, asociaţii, organizaţii), atribuţiile decomandă, control şi execuţie, precum şi atribuţiile fiecărui subsistem încontextul general social. Sursele de finanţare pentru funcţionarea sistemului de educaţiefizică şi sport provin, în mare parte, de la bugetul, prin finanţare de la 61
  61. 61. organizaţii neguvernamentale sau alte surse atrase (sponsorizări, donaţii,etc). De elasticitatea sistemului de finanţare şi, mai ales, de managementulspecific consumării fondurilor, depinde buna funcţionare a sistemului deeducaţie fizică şi sport. Activitatea de educaţie fizică şi sport din România se desfăşoară subîndrumarea profesorilor de educaţie fizică şi sport, antrenorilor,instructorilor ce îşi desfăşoară activitatea în şcoli, facultăţi şi cluburisportive. Cerinţele superioare a desfăşurării activităţilor din sistem impun ocategorie aparte de specialişti ca: medicii, psihologii, fizioterapeuţii,cercetătorii etc. Baza materială, patrimoniul de care dispune sistemul deeducaţie fizică şi sport aflate în subordinea A.N.S., a altor departamente(învăţământ, apărare, transporturi etc), a administraţiilor locale sau înproprietate particulară trebuie să fie întreţinute şi dotate corespunzător, săasigure condiţii bune pentru practicarea exerciţiilor fizice şi securitateaparticipanţilor (sportivi, public). Acesta poate fi concesionat sau închiriat cucondiţia menţinerii destinaţiei sportive a acestuia 5.2. Principiile de organizare a sistemului de educaţie fizică şisport 1. Asigurarea practicării continue şi simultane a exerciţiilorfizice la nivelul tuturor subsistemelor sale; 62
  62. 62. 2. Oferta sistemului trebuie să asigure forme de organizare care săofere posibilitatea fiecărui cetăţean să practice activităţile de educaţie fizicăşi sport după posibilităţi şi aptitudini, după preferinţe şi opţiuni în funcţie departicularităţile individuale; 3. Asigurarea unei legături eficiente între educaţia fizică şi sportulşcolar, zonele geografice ce se pretează depistării a copiilor cu aptitudinisuperioare, sportul de performanţă ce cuprinde tineri şi adulţi şi sportulpentru toţi care cuprinde populaţia cu motivaţie pentru valorile individuale şisociale ale sportului. 4. În vederea creşterii eficienţei, a ordinii şi funcţionalităţiisuperioare a sistemului de educaţie fizică şi sport este imperios necesarăasigurarea unităţii conducerii, îndrumării, răspunderii şi competenteiprofesionale a mişcării sportive. 5. Valorificarea maximă a bazei materiale existente, modernizareaacesteia acolo unde este cazul, construirea de noi baze sportive şivalorificarea superioară a resurselor organizatorice. 63
  63. 63. 6. Componentele procesului instructiv-educativ de educaţie fizică Componentele corespund modelului fiecărui subsistem de educaţiefizică, sunt finalităţi ale procesului instructiv-educativ. Nivelul lor oferăimaginea muncii specialistului. Aceste componente sunt: -cunoştinţele teoretice de specialitate; -indicii morfo-funcţionali ai organismului; -calităţile motrice; -deprinderile şi priceperile motrice; -elementele de conţinut ale celorlalte laturi ale educaţiei generale. 6.1. Cunoştinţele de specialitate: -sunt de natură teoretică; -pentru transmiterea lor se prevăd lecţii teoretice sau se transmit întimpul procesului de instruire, pe cale verbală sau intuitivă; -au rol în conştientizarea elevilor; -se referă la întreaga sferă de practicare a exerciţiilor fizice; -ajută la formarea, consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor şipriceperilor motrice şi la dezvoltarea calităţilor motrice. 64
  64. 64. 6.2. Indicii morfo-funcţionali: -în procesul instructiv-educativ se urmăreşte dezvoltarea unorindici superiori şi armonioşi atât pe plan somatic cât şi funcţional respectîndparticularităţile de vârstă şi sex ale indivizilor; -nivelul lor sunt detereminaţi genetic; -nivelul lor condiţionează capacitatea de muncă, randamentuloamenilor în viaţa de zi cu zi; -constituie fondul biologic de bază pentru dezvoltarea calităţilormotrice şi formarea priceperilor şi deprinderilor motrice; -aceşti indici se îmbunătăţesc atât prin practicarea exerciţiilorfizice ca activitate independentă cât şi în urma practicării lor sistematice încadrul lecţiilor de educaţie fizică şcolară. 6.3. Calităţile motrice „Calităţile motrice sunt însuşiri foarte importante ale organismului,materializate în posibilitatea acestuia de a executa acţiuni motrice carepretind într-o măsură mai mare sau mai mică, forţă, rezistenţă, viteză,îndemânare‖ (Gh. Mitra, Al. Mogoş). Întreaga varietate de acte, acţiuni şi activităţi motrice efectuate deom dea-lungul vieţii, în domenii varia, se efectuează în concordanţă cugradul de dezvoltare al calităţilor motrice 65
  65. 65. Calităţile motrice - viteza, îndemânarea, forţa, rezistenţa,mobilitatea – supleţea - elasticitatea - fac parte, alături de deprinderile şipriceperile motrice, din sfera capacităţilor motrice. Acţiunea motrică simplă sau complexă, este rezultatul multiplelorforme de combinare a calităţilor motrice cu elemente de tehnică. Indicii de dezvoltare a forţei, vitezei, îndemânării, rezistenţei,supleţei, nu condiţionează numai efectuarea deprinderilor de mişcare, ci şivalorificarea maximă a acestora. Ţinând seama de legăturile indisolubile dintre calităţile motrice şipriceperile şi deprinderile de mişcare, este necesar ca dezvoltarea acestora săfie făcută diferenţiat în concordanţă cu cerinţele specifice ale aplicăriideprinderilor motrice în diferitele activităţi practice. Calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort aorganismului. Ele se dezvoltă în mod individual, de la naştere şi până la moarte,fiind determinate de sex, vârstă, ereditate, componente genetice, experienţamotrică anterioară, mediul geografic natural şi de factori sociali. Dezvoltarea lor favorizează creşterea capacităţii de efort aorganismului, adaptarea organelor, funcţiilor şi sistemelor la un nivelsuperior de solicitare. Parametri proprii fiecărei calităţi motrice în parte: - viteză - repeziciunea mişcărilor 66
  66. 66. - îndemânare - complexitatea şi precizia acţiunii - rezistenţă - durata acţiunii - forţă – încărcătura - supleţe-gradul de mobilitate. Modalităţi de acţionare pentru dezvoltarea calităţilor motrice: 1. folosirea deprinderilor şi priceperilor motrice de bază şi a celorspecifice cu modificarea determinantei lor. Elementele care modificădominanta sunt: - ritmul sau tempoul de executare al mişcării; - amplitudinea mişcării; - greutatea şi dimensiunile obiectelor, dimensiunile terenului; - numărul de repetări, durata execuţiei; - durata pauzelor dintre repetări; - procedeele metodice utilizate. 2. folosirea metodelor, procedeelor şi mijloacelor specifice dedezvoltare a calităţilor motrice: - să se selecţioneze pentru fiecare calitate motrică în partemetodele, procedeele sau mijloacele cele mai eficiente, optime în raport cuparticularităţile de vârstă, sex, grad de pregătire, etc. Nu există limită inferioară de vârstă pentru dezvoltarea lor cinumai metode şi mijloace adecvate, precum şi perioade de dezvoltare maiintensă, de relativă stagnare sau de regres. 67
  67. 67. 6.3.1. Viteza În accepţiunea cea mai largă, se referă la rapiditatea cu care omişcare sau un act motric este executat în unitatea de timp. Viteza estedeterminată de lungimea distanţei parcurse în timp sau prin timpul deefectuare a unei mişcări; se apreciază în m / sec sau numai în unităţi de timp.Ceea ce este specific corpului omenesc este faptul că viteza se modificăfrecvent, în prea puţine cazuri corpul omenesc putând efectua o mişcare cuviteză uniformă. De cele mai multe ori, viteza este asociată cu alte calităţimotrice ca forţa şi rezistenţa, dar şi cu tempoul şi ritmul mişcărilor. Tempoul mişcărilor reprezintă densitatea mişcărilor pe unitatea detimp şi depinde de masa corpului sau segmentelor corpului aflate în mişcareşi de momentele de inerţie; cu ajutorul tempoului se poate stabili intensitateaefortului şi gradul de solicitare a organismului. Ritmul mişcării defineşte efectuarea unui efort în timp şi spaţiu,precum şi raportul dintre aceste două mărimi; are caracteristică principalăperiodicitatea repetării fenomenului, succesiunea intervalelor de timp şiaccentele rezultate din desfăşurarea lui. Viteza este determinată de factori biologici, morfologici,funcţionali, biochimici, metabolici şi psihologici, dintre aceştia cei maiimportanţi fiind: - mobilitatea desfăşurării proceselor nervoase (excitaţia şiinhibiţia); 68
  68. 68. - viteza de conducere a influxului nervos (aferent şi eferent) prinreţeaua nervoasă; - viteza de răspuns a muşchiului în urma excitaţiei nervoase; - forţa muşchiului ce intră în contracţie; - lungimea segmentelor angrenate în activitate, mobilitateaarticulară şi elasticitatea musculară; - capacitatea de coordonare a grupelor musculare; - tipul fibrei din care este alcătuit muşchiul (albe sau roşii); - bogăţia de compuşi macroergici (CP, ATP). Procesul educării vitezei este complex şi de aceea trebuiescîndeplinite anumite condiţii: - tehnica execuţiei mişcărilor să fie foarte bine însuşită; - pe toată durata execuţiei viteza să fie constantă; deci durataexecuţiei va fi optimă ; - pauzele dintre repetarea mişcărilor vor fi suficient de lungi pentrua asigura revenirea optimă a organismului; o mişcare se va relua numai încondiţiile în care organismul este odihnit. Astfel, putem spune că: - viteza nu se dezvoltă în mod linear, în paralel cu perioadele decreştere; în mod diferenţiat, în funcţie sex şi de perioada de creştere,întâlnim perioade de stagnare sau de accelerare; - dezvoltarea vitezei este puternic influenţată genetic; 69
  69. 69. - fetele sunt cele care ajung mai repede la valori maxime ale vitezeide deplasare, în timp ce la băieţi se observă o mai rapidă dezvoltare a vitezeide reacţie; în toate formele de manifestare, până în perioada pubertară nu seobservă accelerări sau stagnări; acestea ies în evidenţă după perioadapubertară, mai ales la fete ; după această perioadă de creştere, viteza pură nuse mai poate dezvolta sub nici o formă de manifestare a sa; ceea ce sedezvoltă este aceea calitate care se combină cel mai mult cu viteza, respectivforţa, rezistenţa sau îndemânarea. Forme de manifestare: 1. Viteza de reacţie - timpul reacţiei motrice - elemente componente: apariţia excitaţiei în receptor, transmitereaexcitaţiei pe căile aferente, analiza semnalului în centrii nervoşi (durata ceamai mare), transmiterea comenzii efectoare, excitarea muşchiului carerăspunde printr-o contracţie; Reacţiile pot fi: - simple – răspunsul este dat sub forma unei mişcări dinaintecunoscute şi care apare spontan; - complexe – se manifestă în cadrul jocurilor bilaterale sau în acelesporturi unde răspunsul dat este în funcţie de acţiunea partenerilor,coechipierilor sau „adversarilor‖; 2. Viteza de execuţie - viteza propriu-zisă a mişcărilor 70
  70. 70. - reprezintă timpul consumat de la începerea efectuării unui act,sau a unei acţiuni motrice până la terminarea acestora; - se referă la mişcări „singulare‖; - pentru fi eficientă, tehnica mişcărilor trebuie însuşită în modcorespunzător iar încărcătura efortului trebuie să fie adecvată; - de asemenea, trebuie asigurat un raport optim între forţă şi viteză. 3. Viteza de repetiţie - frecvenţa mişcărilor - este o variată a vitezei de execuţie; mişcările (aceleaşi) seefectuează într-o unitate sau interval de timp dinainte stabilite; - vizează frecvenţa unei mişcări. 4. Viteza de deplasare - este tot o variată a vitezei de execuţie – când se pune problemaparcurgerii, prin alergare, a unui spaţiu prestabilit sau a unei distanţe contratimp – sau a vitezei de repetiţie – în momentul în care trebuie parcursă odistanţă într-o unitate de timp prestabilită; este vorba despre frecvenţamişcărilor omului; - această formă de manifestare a vitezei o întâlnim cadrulmişcărilor ciclice. 5. Viteza de accelerare -variantă a vitezei de repetiţie - reprezintă acea capacitate de accelerare a individului de a atingecât mai rapid o viteză maximă; - depinde de: 71
  71. 71. - forţa segmentelor angrenate în efort; - lungimea pasului; - mobilitateaa articulară; - elasticitatea musculară. 6. Viteza în regimul altor calităţi motrice: - viteza în regim de rezistenţă (variantă a vitezei de repetiţie); - viteza explozivă (detenta)-variantă a acelei de execuţie; - viteza de decizie-variantă a celei de reacţie şi execuţie. Procedee şi orientări metodice pentru dezvoltarea vitezei: 1. executarea unor acţiuni motrice în tempouri maxime în condiţiinormale; 2. efectuarea unor acţiuni motrice cu intensitate supramaximală încondiţii uşurate; 3. efectuarea unor acţiuni motrice cu intensitate submaximală încondiţii îngreuiate; 4. executarea unor acţiuni motrice în tempouri alternative,submaximale şi maximale, stabilite de factori externi. Metoda cea mai des folosită este cea a repetărilor. 6.3.2. Îndemânarea Calitate motrică complexă - implică participarea segmentelornervoase superioare în efectuarea oricărui act, acţiune sau activitate motrică; 72
  72. 72. - prin implicarea acestora se obţine o mai bună coordonare asegmentelor sau a corpului în întregime, echilibru, precizie a mişcărilor,orientare spaţio – temporală, amplitudinea mişcărilor, ambidextrie etc., cuscopul de a obţine procese de reglare motrică bazate pe eficienţă maximă şiconsum minim de energie. Îndemânarea implică calităţi psihomotrice, care determinăcapacitatea individului de a învăţa rapid mişcări noi, adaptarea sa la condiţiivariate, diferite, impuse de natura mereu schimbătoare a activităţilor. Caracteristicile activităţilor scot în evidenţă trei forme demanifestare a îndemânării: - generală, în care efectuarea tuturor actelor sau acţiunilor motricepresupune existenţa, într-o măsură mai mare sau mai mică, a acestei formede îndemânare; - specifică - este rezultatul unei anume specializări într-o anumeactivitate; - în regimul altor calităţi motrice, când se poate combina eficientcu alte calităţi motrice, rezultând mărirea ariei de activitate în domeniidiferite. Factorii care condiţionează îndemânarea ţin de particularităţilebio-psihologice ale individului; dintre acestea amintim: - nivelul de coordonare a sistemului nervos şi plasticitatea scoarţeicerebrale; 73
  73. 73. - calitatea transmiterii impulsului nervos şi a inervaţiei musculare; - capacitatea analizatorilor de a capta informaţia şi de a realizasinteza aferentă pentru analiza situaţiei; - capacitatea de anticipare rapidă, ce are la bază experienţaanterioară a individului; - volumul şi complexitatea deprinderilor motrice pe care le posedăfiecare individ în parte; - nivelul de dezvoltare al celorlalte calităţi motrice. Componentele îndemânării • Capacităţi de coordonare • Capacitatea de diferenţiere spaţio-temporară • Capacitatea ritmică • Capacitatea de echilibru • Capacitatea de învăţare motorie • Capacitatea de orientare spaţială • Capacitatea de conducere a mişcărilor • Capacitatea de adaptare şi readaptare motrică • Capacitatea de diferenţiere a mişcĀ

×