SlideShare a Scribd company logo
1 of 12
Sfintele Sărbători de Paşti
Eleve: Munteanu Angela, clasa a III-a
Belu Mihai, clasa a III-a
Dobre Robert, clasa a III-a
Școala Gimnazială ”Sf.Dumitru” Craiova, Dolj
Prof. Coordonator: Asproiu Diana
De unde vine denumirea de ‘’Paşti’’?
Sărbătoarea aceasta, în care noi prăznuim Învierea Mântuitorului
Iisus Hristos, se numeşte "Paşti".
Cuvântul "paşte" vine în limba română prin filieră greco-
latină din cuvântul ebraic "pesah", iar cel ebraic, din limba
egipteană “paseh” şi înseamnă “trecere”.
Lumânarea
Noi aprindem lumânări de
Sfintele Paşti şi pe mormintele
celor dragi ai noştri, pentru că
toţi vom învia, iar în Crezul
Ortodox, ultimul articol este
acesta:
Fiecare credincios poartă în mână un manunchi de 33
de lumânări, după numărul anilor Mantuitorului, alţii au
doar una sau trei.
"Aştept învierea morţilor şi viaţa
veacului ce va să fie".
Vopsirea ouălor
Oul vopsit este simbolul
Mântuitorului, care păraseşte
mormântul si se intoarce la
viaţa, precum puiul de găina
ieşit din găoace.
Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de
ce se inroşesc ouăle de Paşti. Una dintre ele relatează că Maica
Domnului, care venise să-şi plangă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă
lângă cruce si acestea s-au înroşit de la sangele care picura din rănile
lui Hristos.
Floriile
Duminica
Floriilor (sau Floriile) este
o sărbătoare creştină comemorată
întodeauna în ultima duminică
dinaintea Paştelui si semnifică
intrarea Mântuitorului în Ierusalim.
În aceasta zi,creştinilor li se
împart ramuri de salcie
binecuvântate,ce semnifică
biruinţa asupra morţii.
Simboluri decorative
linia dreaptă verticala = viaţa ;
linia dreaptă orizontală = moartea ;
linia dublă dreapta = eternitatea ;
linia cu dreptunghiuri = gândirea şi
cunoaşterea ;
linia uşor ondulată = apa, purificarea ;
spirala = timpul, eternitatea ;
dubla spirală = legătura dintre viaţă şi moarte.
Când decorăm ouăle?
Ouăle de Paşte, potrivit tradiţiei,
erau adunate din cuibar in miercurea
din a patra săptămâna a Postului
Mare. Chiar daca ele erau strânse in
aceasta zi, vopsitul lor avea loc în
joia din săptămâna de dinaintea
Pastelui, insă, niciodată in Vinerea
Mare.
Trecerea pe sub masă
Trecerea pe sub masă simbolizează coborarea şi
ridicarea din groapa morţii în chip simbolic.
Trecerea pe sub aceasta închipuie intrarea în
Sfântul Mormânt cel dătător de Viaţă.
Ce mâncăm de Paşte?
Înălţarea
Înălţarea Domnului este
prăznuită la 40 de zile dupa
Înviere, în Joia din saptamana a
VI-a, după Paşti. Este cunoscută
în popor şi sub denumirea de
Ispas. În această zi creştinii se
salută cu "Hristos S-a înălţat!" şi
"Adevărat S-a înălţat!".
O sărbătoare diferită de celelalte
Sacrificiul lui Hristos , din iubire pentru oameni, se
răsfrânge şi asupra noastră . Simţim mai mult ca oricand
nevoia de a fi împreună,unul cu altul şi mai ales cu noi înşine.
Astfel,sărbătoarea aceasta înseamnă mai mult decât o
dată din calendar sau decât o tradiţie religioasă,ci
simbolizează liniştea sufletească şi înălţarea spirituală.
Bibliografie
• www.crestinortodox.ro
• www.google.ro
• www.wikipedia.ro

More Related Content

What's hot

Violenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolarViolenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolar
Rodica B
 
Sortimentul marfurilor electrocasnice
Sortimentul marfurilor electrocasniceSortimentul marfurilor electrocasnice
Sortimentul marfurilor electrocasnice
Rodica B
 
Spune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoalaSpune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoala
Rodica B
 
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
Iuliana Lia
 
Toleranta versus violenta
Toleranta versus violentaToleranta versus violenta
Toleranta versus violenta
Georgeta Manafu
 

What's hot (20)

Violenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolarViolenta in mediul scolar
Violenta in mediul scolar
 
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
 
Stop violentei! visina db
Stop violentei! visina dbStop violentei! visina db
Stop violentei! visina db
 
Violenta scolara
Violenta scolaraViolenta scolara
Violenta scolara
 
Sortimentul marfurilor electrocasnice
Sortimentul marfurilor electrocasniceSortimentul marfurilor electrocasnice
Sortimentul marfurilor electrocasnice
 
Spune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoalaSpune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoala
 
2 fise-de-lucru-dezvoltare-personala
2 fise-de-lucru-dezvoltare-personala2 fise-de-lucru-dezvoltare-personala
2 fise-de-lucru-dezvoltare-personala
 
modalitati de rezolvare a conflictului in scoli.ppt
modalitati de rezolvare a conflictului in scoli.pptmodalitati de rezolvare a conflictului in scoli.ppt
modalitati de rezolvare a conflictului in scoli.ppt
 
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
 
Spune nu violentei
Spune nu violenteiSpune nu violentei
Spune nu violentei
 
șEdința cu părinți nr
șEdința cu părinți nrșEdința cu părinți nr
șEdința cu părinți nr
 
Violenta in familie
Violenta in familieViolenta in familie
Violenta in familie
 
Violenta si discriminarea in mediul scolar
Violenta si discriminarea in mediul scolarViolenta si discriminarea in mediul scolar
Violenta si discriminarea in mediul scolar
 
Aranjarea mesei
Aranjarea meseiAranjarea mesei
Aranjarea mesei
 
Crearea unui mediu incluziv.pptx
Crearea unui mediu incluziv.pptxCrearea unui mediu incluziv.pptx
Crearea unui mediu incluziv.pptx
 
Cyberbulling
CyberbullingCyberbulling
Cyberbulling
 
Toleranta versus violenta
Toleranta versus violentaToleranta versus violenta
Toleranta versus violenta
 
Fii tolerant!
Fii tolerant!Fii tolerant!
Fii tolerant!
 
Tehnologia fabricarii produselor zaharoase
Tehnologia fabricarii produselor zaharoaseTehnologia fabricarii produselor zaharoase
Tehnologia fabricarii produselor zaharoase
 
rezolvarea-conflictelor-prezentare-powerpoint.ppt
rezolvarea-conflictelor-prezentare-powerpoint.pptrezolvarea-conflictelor-prezentare-powerpoint.ppt
rezolvarea-conflictelor-prezentare-powerpoint.ppt
 

Viewers also liked

144930179 carti-enciclopedie-de-buzunar-matematica-clasele-2-4-ed-stadi-form-...
144930179 carti-enciclopedie-de-buzunar-matematica-clasele-2-4-ed-stadi-form-...144930179 carti-enciclopedie-de-buzunar-matematica-clasele-2-4-ed-stadi-form-...
144930179 carti-enciclopedie-de-buzunar-matematica-clasele-2-4-ed-stadi-form-...
lcosteiu2005
 
119326063 alte-peisaje-origami-tekken
119326063 alte-peisaje-origami-tekken119326063 alte-peisaje-origami-tekken
119326063 alte-peisaje-origami-tekken
lcosteiu2005
 
76374629 carti-micul-campion-teste-de-cultura-generala-clasa-1-ed-carminis-te...
76374629 carti-micul-campion-teste-de-cultura-generala-clasa-1-ed-carminis-te...76374629 carti-micul-campion-teste-de-cultura-generala-clasa-1-ed-carminis-te...
76374629 carti-micul-campion-teste-de-cultura-generala-clasa-1-ed-carminis-te...
lcosteiu2005
 
62 cultura generala 1 4
62 cultura generala 1 462 cultura generala 1 4
62 cultura generala 1 4
danaregal
 
62 ma te 1 4
62 ma te 1 462 ma te 1 4
62 ma te 1 4
danaregal
 
205097508 carti-culegere-de-matematica-clasele-1-2
205097508 carti-culegere-de-matematica-clasele-1-2205097508 carti-culegere-de-matematica-clasele-1-2
205097508 carti-culegere-de-matematica-clasele-1-2
lcosteiu2005
 
6752230 dan-potolea-marin-manolescu-teoria-si-practica-evaluarii-education-ale
6752230 dan-potolea-marin-manolescu-teoria-si-practica-evaluarii-education-ale6752230 dan-potolea-marin-manolescu-teoria-si-practica-evaluarii-education-ale
6752230 dan-potolea-marin-manolescu-teoria-si-practica-evaluarii-education-ale
lcosteiu2005
 
229719461 carti-teste-de-limba-romana-clasa-1-ed-institutul-european-tekken
229719461 carti-teste-de-limba-romana-clasa-1-ed-institutul-european-tekken229719461 carti-teste-de-limba-romana-clasa-1-ed-institutul-european-tekken
229719461 carti-teste-de-limba-romana-clasa-1-ed-institutul-european-tekken
lcosteiu2005
 
182108388 carti-matematica-culegere-pentru-clasele-1-4-rodica-chiran-ed-arami...
182108388 carti-matematica-culegere-pentru-clasele-1-4-rodica-chiran-ed-arami...182108388 carti-matematica-culegere-pentru-clasele-1-4-rodica-chiran-ed-arami...
182108388 carti-matematica-culegere-pentru-clasele-1-4-rodica-chiran-ed-arami...
lcosteiu2005
 

Viewers also liked (20)

0439262771 e003
0439262771 e0030439262771 e003
0439262771 e003
 
144930179 carti-enciclopedie-de-buzunar-matematica-clasele-2-4-ed-stadi-form-...
144930179 carti-enciclopedie-de-buzunar-matematica-clasele-2-4-ed-stadi-form-...144930179 carti-enciclopedie-de-buzunar-matematica-clasele-2-4-ed-stadi-form-...
144930179 carti-enciclopedie-de-buzunar-matematica-clasele-2-4-ed-stadi-form-...
 
Vegetables2
Vegetables2Vegetables2
Vegetables2
 
119326063 alte-peisaje-origami-tekken
119326063 alte-peisaje-origami-tekken119326063 alte-peisaje-origami-tekken
119326063 alte-peisaje-origami-tekken
 
Fise de lucru diana asproiu
Fise de lucru diana asproiuFise de lucru diana asproiu
Fise de lucru diana asproiu
 
Fise de lucru clr diana asproiu
Fise de lucru clr diana asproiuFise de lucru clr diana asproiu
Fise de lucru clr diana asproiu
 
Litera i diana asproiu
Litera i diana asproiuLitera i diana asproiu
Litera i diana asproiu
 
76374629 carti-micul-campion-teste-de-cultura-generala-clasa-1-ed-carminis-te...
76374629 carti-micul-campion-teste-de-cultura-generala-clasa-1-ed-carminis-te...76374629 carti-micul-campion-teste-de-cultura-generala-clasa-1-ed-carminis-te...
76374629 carti-micul-campion-teste-de-cultura-generala-clasa-1-ed-carminis-te...
 
Winter2
Winter2Winter2
Winter2
 
Wild animals2
Wild animals2Wild animals2
Wild animals2
 
Winter1
Winter1Winter1
Winter1
 
0439262771 e003
0439262771 e0030439262771 e003
0439262771 e003
 
62 cultura generala 1 4
62 cultura generala 1 462 cultura generala 1 4
62 cultura generala 1 4
 
62 ma te 1 4
62 ma te 1 462 ma te 1 4
62 ma te 1 4
 
205097508 carti-culegere-de-matematica-clasele-1-2
205097508 carti-culegere-de-matematica-clasele-1-2205097508 carti-culegere-de-matematica-clasele-1-2
205097508 carti-culegere-de-matematica-clasele-1-2
 
6752230 dan-potolea-marin-manolescu-teoria-si-practica-evaluarii-education-ale
6752230 dan-potolea-marin-manolescu-teoria-si-practica-evaluarii-education-ale6752230 dan-potolea-marin-manolescu-teoria-si-practica-evaluarii-education-ale
6752230 dan-potolea-marin-manolescu-teoria-si-practica-evaluarii-education-ale
 
229719461 carti-teste-de-limba-romana-clasa-1-ed-institutul-european-tekken
229719461 carti-teste-de-limba-romana-clasa-1-ed-institutul-european-tekken229719461 carti-teste-de-limba-romana-clasa-1-ed-institutul-european-tekken
229719461 carti-teste-de-limba-romana-clasa-1-ed-institutul-european-tekken
 
Caiet clasa-intai
Caiet clasa-intaiCaiet clasa-intai
Caiet clasa-intai
 
237427913 gramatica-iv-1986
237427913 gramatica-iv-1986237427913 gramatica-iv-1986
237427913 gramatica-iv-1986
 
182108388 carti-matematica-culegere-pentru-clasele-1-4-rodica-chiran-ed-arami...
182108388 carti-matematica-culegere-pentru-clasele-1-4-rodica-chiran-ed-arami...182108388 carti-matematica-culegere-pentru-clasele-1-4-rodica-chiran-ed-arami...
182108388 carti-matematica-culegere-pentru-clasele-1-4-rodica-chiran-ed-arami...
 

Similar to Sarbatori Pascale

Despre sarbatoarea pastelui schell carmen
Despre sarbatoarea pastelui schell carmenDespre sarbatoarea pastelui schell carmen
Despre sarbatoarea pastelui schell carmen
Georgeta Manafu
 
Traditii si obiceiuri de Sf. Pasti
Traditii si obiceiuri de Sf. PastiTraditii si obiceiuri de Sf. Pasti
Traditii si obiceiuri de Sf. Pasti
Ionelia Serban
 
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Ionelia Serban
 
Obiceiuri si traditii de sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de sf. PastiObiceiuri si traditii de sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de sf. Pasti
Ionelia Serban
 
Obiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. PastiObiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Ionelia Serban
 
Sarbatori din anotimpul primavara
Sarbatori din anotimpul primavaraSarbatori din anotimpul primavara
Sarbatori din anotimpul primavara
livia10
 
Tradiţii şi obiceiuri de paşti
Tradiţii şi obiceiuri de paştiTradiţii şi obiceiuri de paşti
Tradiţii şi obiceiuri de paşti
tam_lemeni
 
Sarbatorile Pascale
Sarbatorile PascaleSarbatorile Pascale
Sarbatorile Pascale
danyelyta
 
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
Stea emy
 

Similar to Sarbatori Pascale (20)

Pasti
PastiPasti
Pasti
 
Sarbatoarea pascala
Sarbatoarea pascalaSarbatoarea pascala
Sarbatoarea pascala
 
Paștele
PaștelePaștele
Paștele
 
Despre sarbatoarea pastelui schell carmen
Despre sarbatoarea pastelui schell carmenDespre sarbatoarea pastelui schell carmen
Despre sarbatoarea pastelui schell carmen
 
Despren paste
Despren pasteDespren paste
Despren paste
 
Prezentare microsoft office power point nou (2)
Prezentare microsoft office power point nou (2)Prezentare microsoft office power point nou (2)
Prezentare microsoft office power point nou (2)
 
Traditii si obiceiuri de Sf. Pasti
Traditii si obiceiuri de Sf. PastiTraditii si obiceiuri de Sf. Pasti
Traditii si obiceiuri de Sf. Pasti
 
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
 
Obiceiuri si traditii de sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de sf. PastiObiceiuri si traditii de sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de sf. Pasti
 
Obiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. PastiObiceiuri si traditii de Sf. Pasti
Obiceiuri si traditii de Sf. Pasti
 
Pasti
PastiPasti
Pasti
 
Sarbatori din anotimpul primavara
Sarbatori din anotimpul primavaraSarbatori din anotimpul primavara
Sarbatori din anotimpul primavara
 
Sarbatorile pascale
Sarbatorile pascaleSarbatorile pascale
Sarbatorile pascale
 
Sarbatorile pascale
Sarbatorile pascaleSarbatorile pascale
Sarbatorile pascale
 
Tradiţii şi obiceiuri de paşti
Tradiţii şi obiceiuri de paştiTradiţii şi obiceiuri de paşti
Tradiţii şi obiceiuri de paşti
 
Invierea Domnului
Invierea DomnuluiInvierea Domnului
Invierea Domnului
 
Sarbatorile Pascale
Sarbatorile PascaleSarbatorile Pascale
Sarbatorile Pascale
 
Paștele
PaștelePaștele
Paștele
 
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
 
Paștele
PaștelePaștele
Paștele
 

Sarbatori Pascale

  • 1. Sfintele Sărbători de Paşti Eleve: Munteanu Angela, clasa a III-a Belu Mihai, clasa a III-a Dobre Robert, clasa a III-a Școala Gimnazială ”Sf.Dumitru” Craiova, Dolj Prof. Coordonator: Asproiu Diana
  • 2. De unde vine denumirea de ‘’Paşti’’? Sărbătoarea aceasta, în care noi prăznuim Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, se numeşte "Paşti". Cuvântul "paşte" vine în limba română prin filieră greco- latină din cuvântul ebraic "pesah", iar cel ebraic, din limba egipteană “paseh” şi înseamnă “trecere”.
  • 3. Lumânarea Noi aprindem lumânări de Sfintele Paşti şi pe mormintele celor dragi ai noştri, pentru că toţi vom învia, iar în Crezul Ortodox, ultimul articol este acesta: Fiecare credincios poartă în mână un manunchi de 33 de lumânări, după numărul anilor Mantuitorului, alţii au doar una sau trei. "Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie".
  • 4. Vopsirea ouălor Oul vopsit este simbolul Mântuitorului, care păraseşte mormântul si se intoarce la viaţa, precum puiul de găina ieşit din găoace. Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se inroşesc ouăle de Paşti. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plangă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce si acestea s-au înroşit de la sangele care picura din rănile lui Hristos.
  • 5. Floriile Duminica Floriilor (sau Floriile) este o sărbătoare creştină comemorată întodeauna în ultima duminică dinaintea Paştelui si semnifică intrarea Mântuitorului în Ierusalim. În aceasta zi,creştinilor li se împart ramuri de salcie binecuvântate,ce semnifică biruinţa asupra morţii.
  • 6. Simboluri decorative linia dreaptă verticala = viaţa ; linia dreaptă orizontală = moartea ; linia dublă dreapta = eternitatea ; linia cu dreptunghiuri = gândirea şi cunoaşterea ; linia uşor ondulată = apa, purificarea ; spirala = timpul, eternitatea ; dubla spirală = legătura dintre viaţă şi moarte.
  • 7. Când decorăm ouăle? Ouăle de Paşte, potrivit tradiţiei, erau adunate din cuibar in miercurea din a patra săptămâna a Postului Mare. Chiar daca ele erau strânse in aceasta zi, vopsitul lor avea loc în joia din săptămâna de dinaintea Pastelui, insă, niciodată in Vinerea Mare.
  • 8. Trecerea pe sub masă Trecerea pe sub masă simbolizează coborarea şi ridicarea din groapa morţii în chip simbolic. Trecerea pe sub aceasta închipuie intrarea în Sfântul Mormânt cel dătător de Viaţă.
  • 9. Ce mâncăm de Paşte?
  • 10. Înălţarea Înălţarea Domnului este prăznuită la 40 de zile dupa Înviere, în Joia din saptamana a VI-a, după Paşti. Este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas. În această zi creştinii se salută cu "Hristos S-a înălţat!" şi "Adevărat S-a înălţat!".
  • 11. O sărbătoare diferită de celelalte Sacrificiul lui Hristos , din iubire pentru oameni, se răsfrânge şi asupra noastră . Simţim mai mult ca oricand nevoia de a fi împreună,unul cu altul şi mai ales cu noi înşine. Astfel,sărbătoarea aceasta înseamnă mai mult decât o dată din calendar sau decât o tradiţie religioasă,ci simbolizează liniştea sufletească şi înălţarea spirituală.