Evaluarea eficientei energetice curs 2006

CRISTIAN RĂDUCANU ROXANA PĂTRAŞCU
EVALUAREA EFICIENŢEI ENERGETICE

ENERGY EFFICIENCY EVALUATION
Referenţi ştiinţifici:
Prof.dr.ing. George Darie
Conf.dr.ing. Horia Necula

CRISTIAN RĂDUCANU ROXANA PĂTRAŞCU
EVALUAREA EFICIENŢEI
ENERGETICE
Editura AGIR
Bucureşti - 2006

PREFAŢĂ
În ultimii 25 de ani, atât guvernele cât şi populaţia au înţeles şi au
conştientizat necesitatea aplicării măsurilor de conservare a energiei şi de
reducere a facturii energetice. În prezent, în toate ţările dezvoltate, o abordare
corectă privind utilizarea eficientă a energiei s-a dovedit vitală pentru asigurarea
profitabilităţii şi a competitivităţii industriei, comerţului şi altor sectoare de
activitate. Experienţa acumulată până în prezent a demonstrat că, pentru a atinge
un nivel ridicat al eficienţei energetice, orice organizaţie trebuie să utilizeze cele
mai noi tehnologii şi să exploateze la limită potenţialul uman de care dispun.
Începând cu anul 1980, Marea Britanie a fost una dintre primele ţări care
a pornit, a dezvoltat şi a utilizat pe scară largă o metodă naturală, corectă şi
eficientă de creştere a eficienţei energetice care funcţionează în mod treptat, pas
cu pas. Această nouă şi eficientă abordare a fost generată numai de creşterea
semnificativă a preţurilor combustibililor pe piaţa mondială. Trebuie subliniat
faptul că, în Marea Britanie nu au existat nici atunci şi nu au fost legiferate nici
ulterior reglementări care să impună cu forţa măsurile de conservare a energiei.
Rezultatul amplelor eforturi colective a constat într-o abordare
pragmatică, coordonată, validată prin aplicarea ei în practică şi care a constituit
răspunsul societăţii la o provocare globală de natură economică. Datorită
caracterului său colectiv, nimeni anume (nici una sau mai multe persoane nici
vreo organizaţie) nu poate revendica paternitatea sau proprietatea intelectuală
asupra acestei metodei de abordare a problemei eficienţei energetice, a tehnicilor
şi procedurilor managementului energiei.
Ca proaspăt membru al UE, România trebuie să asigure cât mai repede
reglementările şi baza legală corecte pentru implementarea măsurilor de
conservare a energiei în toate sectoarele de activitate, cu precădere în industrie.
Orice amânare şi întârziere vor fi atât regretabile cât şi contraproductive.
Politicienii şi specialiştii români în domeniu trebuie să conceapă şi apoi să
implementeze o politică energetică pe termen lung, în concordanţă cu direcţiile
strategice stabilite la nivelul Comisiei Europene. În aceste condiţii, atingerea
nivelului actual al eficienţei energetice existent în ţările membre UE cu vechime
mare va necesita eforturi considerabile din partea întregii societăţi româneşti.
Prezenta lucrare nu este concepută ca un ghid, un normativ sau un
standard în domeniu eficienţei energetice, nici pentru întocmirea auditului
energetic nici pentru aplicarea tehnicilor şi procedurilor managementului
energiei. Luând în considerare situaţia în care se află întreprinderile româneşti
aflate încă în funcţiune, autorii aceastei cărţi doresc să reamintească tuturor celor
interesaţi că, în cele din urmă, în acest domeniu vor trebui luate măsurile corecte.
Cu cât acestea vor fi luate mai târziu, cu atât costurile vor fi mai greu de suportat.
Autorii

CUPRINS
1. EFICIENŢA ENERGETICĂ ÎNINDUSTRIE 11
2. MANAGEMENTUL ENERGIEI LA CONSUMATORI 17
3. SISTEMUL DE MONITORIZARE A CONSUMURILOR
ENERGETICE 23
4. ANALIZA INTERNĂ 25
5. AUDITUL ENERGETIC 28
5.1 Auditul energetic preliminar 29
5.2 Auditul energetic propriu-zis 30
5.3 Exemplu privind prelucrarea datelor rezultate din monitorizare în
vederea întocmirii auditului energetic propriu-zis al unei întreprinderi
industriale 33
6. BILANŢUL ENERGETIC , INSTRUMENT AL ANALIZEI
ENERGETICE A UNUI CONTUR DAT 41
6.1. Clasificarea bilanţurilor energetice 42
6.2. Termenii bilanţului energetic 44
6.3. Indicaţii metodologice privind întocmirea bilanţurilor energetice 47
6.5. Bilanţul energetic al unei instalaţii industriale din sectorul chimiei
de sinteză 49
7. ROLUL RESPONSABILULUI CU ENERGIA 55
8. EVALUAREA EFICIENŢEI ENERGETICE 58
9. IMPLEMENTAREA SISTEMELOR DE MONITORIZARE ŞI
EVALUARE CONTINUĂ TIP M&T 65
10. CĂI DE REDUCERE A CONSUMULUI DE ENERGIE 76
10.1.Consumuri de energie aferente clădirilor 78
10.2. Consumuri de caldura tehnologice 84
10.3. Consumul de aer comprimat 87
10.4. Consumuri de energie electrică 89
11. FACTORI DE INFLUENŢĂ ASUPRA PROFITABILITĂŢII
PROIECTELOR DE INVESTIŢII AVÂND CA SCOP CREŞTEREA
EFICIENŢEI ENERGETICE 92
11.1.Tipuri de proiecte de eficienţă energetică 92
11.2. Investiţii si alte costuri caracteristice proiectelor de eficienţă
energetică 93
11.3 Aspecte tehnice de impact asupra fluxurilor financiare pe
parcursul duratei de exploatare 94
11.4. Tipuri de risc pentru proiectele de eficienţă energetică 96
12. FINANŢAREA PROIECTELOR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ 97
12.1. Surse tradiţionale de finanţare 97
12.2. Surse moderne de finanţare 101
12.3. Obstacole privind finanţarea proiectelor de eficienţă energetică 103

13. ANEXE 105
A1. Auditul energetic al unei centrale proprii de cogenerare dintr-o
întreprindere industrială 105
A2. Formulare tip pentru întocmirea auditului energetic 117
A3. Chestionare tip pentru analiza internă 121
14. BIBLIOGRAFIE 126

FORWARD
In the last 25 years, governments and general public became more and
more aware of the vital necesity of energy conservation and reduction of energy
bill. At present, in all developed countries, the correct approach to energy use
proved to be vital in ensuring future profitability and competitive status of
industry, commerce and other sectors. Experience showed that, in order to be
energy efficient, an organisation must use the latest technology and also must
harness human potential to its limits.
Since 1980, United Kingdom was one of the first countries to start, to
develop and to use on a large scale a proper, natural and effective approach to
energy efficiency on a step by step basis. This new and effective approach was
generated only by a significant rise of fuel prices on the market. One must
emphasize that in the UK, neither at that time nor later, there where no compulsory
measures or reglementations to enforce energy conservation measures.
The result of those collective efforts consisted of a practical and co-
ordinated approach, fully validated by practice, responding to a global economic
challenge. Nobody alone can claim now the copyright or any reserved righits for
the concepts, techniques and procedures known today as energy management.
As a bran new member of the European Union, Romania must create as
fast as possible the proper legal basis for the implementation of energy
conservation measures in all sectors, especially in industry. Any further delay will
be regretable and counterproductive. A national long term energy policy, fully
compatible with european established strategies, must be conceived by politicians
and experts. Considerable efforts must be undertaken in order to reach the present
level of EU older members in that field.
The present book is not meant to be a guide, a norm or a standard in
energy auditing or in energy management. Taking into consideration the present
situation of most of the Romanian enterprises still in operation, this book is meant
to remind to all concerned parties that proper measures in that field must be taken
eventually. The later will those measures be taken, the biger will the associated
expences be.

CONTENT
1. ENERGY EFFICIENCY 11
2. DEMAND SIDE ENERGY MANAGEMENT 17
3. ENERGY CONSUPTION MONITORING SYSTEM 23
4. INTERNAL SURVEY 25
5. ENERGY AUDITING 28
6. ENERGY BALANCE 41
7. THE ROLE OF AN ENERGY MANAGER 55
8. ENERGY EFFICIENCY EVALUATION 58
9. IMPLEMENTION OF M&T SYSTEMS 65
10. WAYS OF ENERGY CONSUMPTIONS CONSERVATION
MEASURES 76
11. MAIN FACTORS THAT CAN INFLUENCE THE PROFITABILITY
OF ENERGY EFFICIENCY PROJECTS 92
12. FINANCING OF ENERGY EFFICIENCY PROJECTS 97
13. APPENDIX 105
14. REFERENCES 126

SCURTĂ PREZENTARE
În prima parte a lucrării cu titlul Evaluarea eficienţei energetice se prezintă
modul etapizat de abordare a problemei eficienţei energetice la nivelul unui
perimetru bine determinat. Mai întâi sunt definite semnificaţiile noţiunii,
potenţialul de ameliorare a situaţiei din acest punc de vedere, efectele aplicării
măsurilor şi soluţiilor având acest scop şi barierele care stau în calea aplicării lor.
Sunt prezentate apoi etapele aplicării tehnicilor şi procedeelor de management al
energiei. Sunt astfel trecute în revistă analiza internă, auditul energetic preliminar,
auditul energetic propriu-zis, bilanţul energetic, raportul unic sau periodic şi rolul
respensabilului cu energia.
Evaluarea eficienţei energetice nu se face însă numai pe baza indicatorilor
de performanţă energetică de natură fizică şi valorică. Pe baza lor se poate obţine
un calificativ al nivelului eficienţei energetice a activităţii desfăşurate în perimetrul
studiat, însă evaluarea trebuie să ia în considerare mai multe informaţii care privesc
activitatea desfăşurată în perimetrul analizat. Un capitol special este rezervat
soluţiilor de implementare a sistemelor informatizate de supraveghere şi evaluare
continuă a eficienţei energetice tip M&T.
În a doua parte a lucrării sunt prezentate căile, mijloacele şi soluţiile de
reducere a consumurilor de energie sub mai multe forme : energie electrică,
energie termică, energie potenţială (aer comprimat). Sunt apoi trecuţi în revistă
principalii factori de influenţă (costuri, riscuri, etc) care însoţesc şi afectează
profitabilitatea oricărui proiect de investiţii având ca obiectiv conservarea energiei.

1. EFICIENŢA ENERGETICĂ
Resursele energetice constituie o parte importantă a resurselor materiale,
fapt devenit de notorietate în urma aşa numitelor crize petroliere care au lovit în
special economiile ţărilor industrializate importatoare de purtători de energie
primară pe parcursul deceniului al optulea al secolului trecut. Reacţiile ţărilor
dezvoltate, iniţial necorelate, s-au structurat pe parcursul deceniului următor,
materializându-se în dezvoltarea conceptelor de energie alternativă, de energie
regenerabilă, de management al energiei şi de eficienţă energetică. Toate aceste
concepte au avut un caracter practic şi consecinţe benefice incontestabile asupra
întregii activităţi economice din aceste ţări.
Cursa tehnologică pentru punerea la punct a soluţiilor bazate pe energiile
regenerabile nu a avut rezultate spectaculoase în majoritatea ţărilor competitoare,
fie ele capitaliste sau socialiste. În final, valorificarea potenţialului energetic
regenerabil s-a dovedit în cele mai multe cazuri neeconomică.
În cadrul procesului de restructurare economică pe care România îl
parcurge în prezent, un rol deosebit în promovarea acţiunilor având ca scop
conservarea energiei îl au legislaţia şi reglementările în domeniu. Eficienţa
energetică şi protecţia mediului constituie împreună unul dintre obiectivele
strategice majore asumate de către Comisia Europeană în prima Cartă Europeană a
Energiei, adoptată la Haga în anul 1991. De atunci, CEE a difuzat mai multe
documente de acest fel, ultimul având drept obiectiv o strategie europeană a
siguranţei în alimentarea cu energie. Scopul Comisiei a fost acela de atenţionare a
ţărilor membre asupra stării actuale a sectorului energetic, precum şi a implicaţiilor
producerii şi a consumului de energie asupra economiei şi mediului înconjurător.
Decuplarea consumului de creşterea economică reprezintă tendinţa politicii
comune în domeniul energiei, prin care se încearcă reducerea influenţelor negative
ale sectorului energetic asupra mediului şi vieţii sociale. Printre direcţiile generale
de acţiune recomandate în documentele cele mai recente se numără conservarea
energiei managementul energiei şi promovarea surselor noi şi regenerabile de
energie.
Membru al UE începând de la 1 ianuarie 2007, România s-a angajat în
perioada de preaderare să-şi revizuiască şi să-şi adapteze prevederile legislative în
acest sens. Este recomandabil ca reglementările în favoarea conservării energiei să
fie individualizate pe domenii şi pe grupuri ţintă. Astfel, reglementările trebuie
astfel concepute încât să se adreseze în mod distinct sectorului industrial (agenţilor
economici din domeniu), sectorului terţiar (agenţi economici, instituţii publice,
organizaţii neguvernamentale, etc) şi sectorului rezidenţial (populaţiei). În funcţie
de natura receptoarelor de energie, reglementările se pot referi la instalaţii,
agregate, echipamente, aparate şi clădiri. Scopul reglementărilor având ca obiectiv

Evaluarea eficienţei energetice12
eficienţa energetică este promovarea şi stimularea unor abordări şi a unor
mecanisme precum :
 Managementul energiei la consumator;
 Dezvoltarea tehnologiilor eficiente şi sub aspect energetic;
 Promovarea surselor noi şi regenerabile de energie;
 Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor în domeniul eficienţei energetice;
 Pregătirea profesională şi educaţia în domeniul conservării energiei;
 Promovarea programelor de cooperare internaţională pentru eficienţa
energetică.
Elaborarea reglementărilor specifice pentru stimularea şi promovarea economiei de
energie în fiecare domeniu este o acţiune complexă, de durată, care presupune
cunoaşterea atât a realizărilor pe plan mondial cât şi a condiţiilor specifice din ţara
pentru care sunt concepute reglementările.
Reglementările în domeniul managementului energie la consumator
(DSM) pentru ţara noastră vor trebui să vizeze în special sectorul industrial, fără a
omite însă şi celelalte sectoare de activitate. Consumatorii industriali deţin cea mai
importantă pondere în categoria utilizatorilor finali de energie, motiv pentru care
aplicarea managementului energetic şi îmbunătăţirea eficienţei energetice în
întreprinderile industriale vor duce la importante economii de energie.
Pentru ca într-o organizaţie (întreprindere, companie, societate, etc),
eficienţa energetică să ajungă la un nivel înalt, ea trebuie să constitue pentru
conducere o preocupare continuă şi o prioritate. Îmbunătăţirea eficienţei energetice
presupune identificarea fluxurilor de energie care se risipesc, stabilirea celor mai
profitabile măsuri pentru eliminarea pierderilor, estimarea prealabilă a costurilor pe
care acestea le presupun şi a profiturilor pe care acestea le asigură şi găsirea celor
mai convenabile surse de finanţare a proiectelor respective.
Creşterea eficienţei energetice într-un contur dat, în interiorul căruia se
desfăşoară în mod organizat o activitate profitabilă, este o cerinţă care derivă din
necesitatea mai generală ca activitatea respectivă să aducă un beneficiu maxim
celui sau celor care au investit bani pentru demararea ei. Cheltuielile cu energia,
cunoscute şi sub denumirea generică de factură energetică, constitue o parte a
cheltuielilor totale implicate de buna desfăşurare a activităţii prestate în interiorul
conturului analizat. Ele reprezintă totalitatea efortului financiar pentru
achiziţionarea şi/sau producerea în interiorul perimetrului a tuturor formelor de
energie necesare proceselor de consum final. Reducerea lor contribuie la reducerea
cheltuielilor totale şi implicit la majorarea beneficiului obţinut. În cazul în care în
interiorul conturului analizat se desfăşoară o activitate neprofitabilă, această cerinţă
se rezumă la minimizarea cheltuielilor şi eventual la încadrarea lor în anumite
limite prestabilite. În ultimă instanţă, indiferent de natura activităţii desfăşurate în
conturul dat, mărimea şi structura facturii energetice constitue premize ale analizei
situaţiei eficienţei energetice în interiorul unui perimetru dat.
Conceptul de eficienţă energetică capătă un caracter concret şi un conţinut
numai dacă este asociat unui contur bine definit în interiorul căruia se desfăşoară o
anumită activitate care implică, printre altele, consumul uneia sau mai multor

Eficienţa energetică 13
forme de energie. În general se consideră că activitatea respectivă este cu atât mai
eficientă sub aspect energetic cu cât pierderile de energie inventariate la nivelul
conturului stabilit sunt mai mici. În cazul celor mai multe procese de consum final,
definirea pierderilor de energie este complicată şi nu poate fi susţinută cu
argumente unanim acceptate. Prin urmare, conţinutul conceptului respectiv trebuie
altfel definit.
În perspectivă istorică, sintagma eficienţă energetică a apărut în
vocabularul limbii engleze ca o necesitate impusă de realitatea creşterii dramatice a
preţurilor purtătorilor de energie, fără a fi mai întâi definită şi fundamentată
teoretic de către specialişti. Ea a fost preluată şi în limba română, fiind utilizată cu
o frecvenţă mult mai mare după 1990. Înainte de 1990, în România era preferată
din considerente de natură propagandistică o altă sintagmă şi anume aceea de
independenţă energetică, care implica însă indirect eficienţa energetică.
În momentul de faţă şi în limba română, noţiunea de eficienţă energetică
are două semnificaţii. În sens restrâns, noţiunea de eficienţa energetică are înţelesul
de performanţă energetică şi este folosită ca atare de multă vreme. Prin urmare,
creşterea eficienţei energetice în sens restrâns are drept consecinţă economisirea
energiei. În sens larg, noţiunea are aceeaşi semnificaţie ca şi în limba engleză, fiind
legată de cerinţa reducerii mărimii facturii energetice absolute sau specifice.
În mod natural, economisirea energiei are drept consecinţă reducerea
facturii energetice, dar se pot întâlni situaţii în care factura energetică poate fi
redusă deşi consumurile energetice la nivelul conturului analizat rămân
neschimbate şi viceversa. Cele două semnificaţii nu sunt deci total diferite, sensul
larg al noţiunii de eficienţă energetică incluzând sau cel puţin implicând în
principiu sensul său restrâns. Sensul larg al noţiunii de eficienţă energetică este
caracteristic capitalismului modern şi perfect compatibil cu economia de piaţă.
Îmbunătăţirea eficienţei energetice la nivel naţional constitue de regulă efectul unor
politici energetice pe termen mediu sau lung.
Esenţa unei politici energetice corecte constă în realizarea unui echilibru
între cererea şi oferta de energie în condiţii suportabile din punct de vedere
economic, social şi ecologic. Până nu demult, atenţia tuturor factorilor de decizie a
fost concentrată asupra ofertei, fapt care a favorizat consumuri neraţionale şi a
declanşat situaţii de criză energetică cu repercursiuni la nivel mondial. În ultimii
douăzeci şi cinci de ani, factorii responsabili au înţeles necesitatea schimbării
modului de abordare a problemei energetice. A apărut astfel cu claritate un nou tip
de politică energetică, orientată spre cererea de energie, ale cărei direcţii prioritare
de acţiune sunt conservarea energiei şi promovarea surselor regenerabile de
energie.
Politicile energetice promovate cu consecvenţă în statele industrializate din
Europa de Vest şi America de Nord acţionează de regulă atât asupra ofertei cât şi
asupra cererii. Astfel, în vederea diversificării surselor de purtători de energie,
statele sau organizaţiile suprastatale tip UE acţionează pentru identificarea de noi
zăcăminte de cărbuni, petrol şi gaze naturale şi susţin financiar eforturile
companiilor în vederea creşterii gradului de valorificare a energiilor regenerabile.

În acelaşi timp, sunt create condiţiile pentru educarea, stimularea şi motivarea
consumatorilor finali de energie (industriali, terţiari şi casnici) privind efectele
benefice ale reducerii consumurilor energetice atât asupra situaţiei lor financiare
cât şi a stării mediului înconjurător.
Reglementările care stau la baza unor astfel de politici prevăd :
 sprijin financiar pentru acţiuni demonstrative şi proiecte pilot în domeniu;
 promovarea cercetării şi dezvoltării tehnologice în domeniu;
 asistenţă tehnică gratuită pentru implementarea noilor tehnologii;
 diseminarea rapidă a rezultatelor pozitive obţinute;
 condiţii şi sprijin pentru instruirea personalului;
 condiţii pentru schimburi de experienţă, relaţii şi contacte internaţionale.
Statul dezvoltă astfel un parteneriat cu consumatorii finali de energie, în
care îşi asumă responsabilitatea finanţării mecanismelor de adaptare. Constatarea
făcută de majoritatea ţărilor, mai mult sau mai puţin dezvoltate, că atât investiţiile,
cât şi o serie de alte măsuri sunt, de regulă, îndreptate spre creşterea producţiei de
energie şi mai puţin spre creşterea eficienţei utilizării acesteia a generat, în mod
firesc, investigaţii asupra barierelor aflate în calea procesului de eficientizare a
consumului final. Studiile şi analizele efectuate au pus în evidenţă patru tipuri de
bariere importante care stau în calea aplicării politicilor energetice. Astfel,
barierele de natură tehnică constau în lipsa echipamentelor performante, categorie
care include şi aparatele de măsură, în lipsa de cunoştinţe şi experienţă în
managementul energiei şi în lipsa cadrului adecvat pentru cercetarea ştiinţifică şi
transferul tehnologic. Barierele de natură economică constau în preţuri ale
purtătorilor de energie care nu reflectă costurile de producere, transport şi
distribuţie, în sistemul de control al preţurilor şi neconsiderarea preţurilor
marginale şi în deformarea participaţiei energiei în preţul de cost al produselor.
Barierele de natură financiară sunt legate de caracterul limitat al fondurilor
disponibile pentru măsurile de economie de energie şi de lipsa unui cadru adecvat
pentru procurarea acestor fonduri (licitaţii financiare şi fiscale, alte priorităţi
adiţionale, etc). Barierele de natură instituţională şi managerială derivă din
structura decizională inadecvată la nivel local şi naţional, din caracterul incomplect
al legislaţiei şi reglementărilor în domeniul eficienţei energetice, din necunoaşterea
potenţialului real de conservare a energiei, din lipsa consultanţei economice şi
bancare în domeniu şi din lipsa tehnicilor managementului energetic modern în
întreprinderi.
Cunoaşterea acestor bariere constituie un element esenţial în stabilirea unor
strategii de eficienţă energetică, deoarece atât alegerea obiectivelor strategice cât şi
a metodelor şi naturii programelor trebuie făcută de în aşa fel încât să facă posibilă
depăşirea lor. De asemenea, este importantă ordinea de prioritate în care aceste
bariere sunt atacate şi mijloacele folosite în acest scop.
Astfel, în prezent, depăşirea unor probleme de ordin instituţional, legislativ
şi managerial pot beneficia de un important sprijin financiar din partea unor
programe ale Uniunii Europene sau ale altor organisme instituţionale vital
interesate de asigurarea stabilităţii economice a ţărilor în tranziţie şi de reducerea

Eficienţa energetică 15
poluării atmosferice, în special a emisiilor de bioxid de carbon rezultate, în
principal, din procesele energetice.
Totodată, trebuie ţinut seama că există o experienţă de aproximativ 25 de
ani în ţările dezvoltate economic asupra celor mai eficiente metode de promovare a
politicii de eficienţa energetică. Singurul risc în transferarea acestei experienţe şi
care trebuie corect evaluat este acela al adaptării acestei experienţe la condiţiile
specifice ţărilor în tranziţie.
Bariera percepută cel mai uşor şi recunoscută unanim este bariera
financiară legată de puterea economică redusă a ţărilor în tranziţie, care poate
genera un cerc vicios. Astfel, putere economică redusă duce la lipsa investiţiilor în
domeniul conservării energiei, fapt care are ca efect menţinerea unor consumuri
ridicate, situaţie care determină scăderea mai accentuată a puterii economice.
În realitate, această problemă este parţial falsă pentru că ea este generată de
altă barieră mai puţin vizibilă printr-o analiză formală şi anume lipsa cunoştinţelor
şi a experienţei în atragerea investiţiilor externe şi a utilizării mecanismelor
financiare adecvate. Experienţa ţărilor avansate economic şi tehnologic a arătat că
acţiunea de îmbunătăţire a eficienţei energetice trebuie să înceapă cu măsurile de
natură organizatorică, care nu presupun investiţii sau alte costuri. Economiile astfel
obţinute sunt apoi investite în a doua etapă de măsuri de eficientizare. Abordarea
etapizată a rezolvat în multe situaţii problema lipsei capitalului disponibil pentru
investiţii. Aceeaşi experienţă a arătat că investiţiile în proiecte de eficienţă
energetică sunt foarte atractive prin termenul de recuperare redus pe care-l oferă (6
luni – 3 ani) şi au risc tehnologic redus. În plus, există avantajul multiplicării la o
scară mai mare a soluţiilor testate sub forma unor proiecte pilot care au avut efecte
pozitive.
Pe plan mondial lipseşte totuşi un mecanism financiar adecvat finanţării
unui număr mare de proiecte cu valori între 0,1 şi 3 milioane USD pentru proiecte
de eficienţă energetică. În acest context, recurgerea la soluţii de finanţare de tip
Third Party Financing (finanţarea prin terţi), Energy Service Company (companie
de servicii energetice) sau Demand Side Management (care include şi investiţii ale
producătorului la consumator) conduce de regulă la rezultate surprinzătoare.
Industria reprezintă unul din principalii consumatori de energie ai societăţii
moderne, ponderea acesteia la nivelul Uniunii Europene variind între 30 – 40% din
consumul total de resurse energetice primare. Costurile cu energia au o pondere
importantă, aceasta fiind diferită în funcţie de sectorul industrial şi putând atinge
cote de până la 70 % din costurile totale. Cu cât cota parte a costurilor cu energia
din costurile totale este mai mare, cu atât devine mai important managementul
resurselor energetice. Potenţialul energetic estimat a fi economisit în sectorul
industrial se consideră cuprins între 10 şi 50 %. În consecinţă, având în vedere
aspectele legate de creşterea preţurilor la energie, este de aşteptat apariţia unui
număr din ce în ce mai mare de proiecte de eficienţă energetică implementate în
industrie.
Efectele implementării soluţiilor de creştere a eficienţei energetice sunt
resimţite în primul rând la nivelul organizaţiei (întreprindere, companie, societate,

etc) care le implementează, unde constau în creşterea profitabilităţii şi a
competitivităţii pe piaţă, în reducerea impactului asupra mediului, etc. În al doilea
rând ele sunt resimţite la nivelul întregii societăţi umane, în contextul promovării
dezvoltării durabile şi al preocupării generale de utilizare eficientă a tuturor
resurselor materiale epuizabile.

2.MANAGEMENTUL ENERGIEI LA CONSUMATOR
“Management” şi manager sunt doi termeni preluaţi din limba engleză care
derivă din verbul "to manage". Deoarece în limba română nu există un singur
echivalent calificat al acestei familii, termenul manager are mai multe înţelesuri,
cele mai importante fiind următoarele :
- administrator;
- organizator;
- responsabil;
- director (conducător executiv al unei organizaţii).
Managementul constă în esenţă în identificarea, alocarea şi valorificarea
optimă a resurselor materiale, umane, financiare şi de altă natură ale unei
organizaţii. Scopul său constă fie în maximizarea profitului, fie în minimizarea
cheltuielilor, în funcţie de natura activităţii organizaţiei. Dintre categoriile de
resurse enumerate mai sus, cele materiale nu sunt numai scumpe ci şi epuizabile,
fapt care constitue un argument în plus în favoarea utilizării lor judicioase şi cu
maximum de randament.
Managementul energiei se rezumă numai la resursele energetice şi are ca
obiectiv valorificarea lor optimă. Punerea în practică a conceptelor de management
al energiei este în primul rând atractivă sub aspect economic. Reducerea facturii
energetice a unei organizaţii în condiţiile în care efectul său util şi deci şi încasările
rămân neschimbate asigură majorarea beneficiului şi o poziţie mai puternică pe
piaţă.
Managementul energiei şi scopul său final, ameliorarea eficienţei
energetice, presupun aplicarea sistematică şi cu consecvenţă a unor tehnici şi a
unor proceduri dezvoltate şi perfecţionate pe parcursul ultimilor douăzeci şi cinci
de ani. Sistemul prin aplicarea căruia se obţine efectul amintit mai sus a fost pus la
punct pas cu pas şi zi după zi în Marea Britanie şi preluat apoi din mers în celelalte
ţări industrializate din Europa de Vest, America de Nord şi Japonia. Este un produs
tipic al pragmatismului şi determinării de care britanicii au dat dovadă de
nenumărate ori pe parcursul istoriei. Trebuie subliniat faptul că acest sistem şi-a
dovedit utilitatea şi funcţionează cu succes în condiţiile capitalismului modern şi
ale economiei de piaţă.
Într-o întreprindere industrială în perimetrul căreia se desfăşoară o
activitate care aparţine categoriei consum final de energie, creşterea eficienţei
energetice presupune aplicarea cu convingere, consecvenţă şi profesionalism a
tehnicilor şi procedurilor de management al energiei la consumator (DSM =
demand side management). Tehnicile şi procedurile DSM urmăresc valorificarea
cu eficienţă maximă a energiei intrate sub diverse forme în mod organizat şi contra
cost în perimetrul respectiv.

Aplicarea corectă a procedurilor de management al energiei la
consummator implică cunoaşterea în profunzime a specificului activităţii
desfăşurate în conturul dat, monitorizarea fiecăruia dintre fluxurile de purtători de
energie intrate în şi respectiv ieşite din contur şi stabilirea legăturilor între acestea.
În final ea conduce la stabilirea unor măsuri şi acţiuni având ca scop îmbunătăţirea
eficienţei utilizării energiei în interiorul conturului respectiv.
Tot experienţa deja acumulată în acest domeniu arată că, într-o primă
etapă, acţiunea de analiză în vederea îmbunătăţirii eficienţei energetice într-un
contur dat este condusă de către un auditor extern. În etapa ulterioară, responsabilul
intern cu energia la nivelul perimetrului analizat preia iniţiativa cu acordul şi
sprijinul conducerii executive şi dirijează, supervizează şi organizează acţiunile
având ca obiectiv economisirea energiei.
Analiza eficienţei energetice într-un perimetru dat începe cu analiza
internă, care urmăreşte mai multe aspecte importante pentru situaţia existentă la
momentul iniţial în interiorul conturului analizat :
- mărimea şi structura facturii energetice;
- reacţia personalului la mărimea facturii energetice;
- starea tehnică, complexitatea şi modul de funcţionare ale sistemului de
monitorizare a consumurilor de energie în ansamblul său.
După precizarea situaţiei iniţiale şi a caracteristicilor generale ale activităţii
desfăşurate în interiorul conturului analizat se poate trece la întocmirea unui audit
energetic preliminar. Acesta are de obicei la bază datele existente sub forma
evidenţelor şi înregistrărilor contabile sau de altă natură ale organizaţiei. Baza
auditului preliminar constă în compararea efectelor globale util şi consumat,
pentru o perioadă anterioară de cel puţin cinci ani de activitate în condiţii
normale. Se compară astfel mărimea, structura şi valoarea facturilor energetice cu
volumul şi structura activităţii (mărimea, structura şi valoarea producţiei sau a
serviciilor prestate în perioada respectivă). Se calculează apoi unul sau mai mulţi
indicatori sintetici de performanţă energetică, ale căror valori realizate sunt
comparate cu un set de valori de referinţă (date de proiect, realizările şi
performanţele altor organizaţii având un profil similar de activitate, valorile
recomandate de literatura de specialitate, realizări anterioare ale organizaţiei
analizate în anumite condiţii, etc).
Auditul preliminar permite deci :
- stabilirea naturii şi ordinului de mărime al consumului pentru fiecare dintre
tipurile de purtători de energie;
- constatarea existenţei sau inexistenţei unei eventuale relaţii între volumul şi
structura activităţii prestate şi respectiv mărimea şi structura facturii energetice;
- obţinerea unuia sau mai multor indicatori sintetici globali pe baza cărora
organizaţia primeşte un calificativ referitor la eficienţa cu care utilizează energia.
Evaluarea globală a eficienţei energetice a organizaţiei analizate nu
permite însă stabilirea unor măsuri sau soluţii concrete prin care se poate corecta
sau îmbunătăţi situaţia existentă. Cu ocazia analizei interne şi a întocmirii auditului
energetic preliminar se pot detecta unele deficienţe legate de funcţionarea

Managementul energiei la consumator 19
sistemului de monitorizare (lipsa sau precizia insuficientă a unor aparate de
măsură, lipsa unor informaţii privind anumite consumuri de energie, imperfecţiuni
apărute la transferul datelor, etc), de modul în care sunt întocmite contractele cu
furnizorii externi de energie, etc.
După corectarea, complectarea şi adaptarea sistemului de monitorizare
iniţial, acţiune întreprinsă în acord cu conducerea organizaţiei analizate, se trece la
întocmirea auditului energetic propriu-zis. Durata pentru care se întocmeşte un
audit energetic, preliminar sau propriu-zis, este prin definiţie egală cu durata
unui ciclu întreg de activitate. Sunt situaţii în care durata unui ciclu întreg de
activitate nu este egală cu un an (calendaristic sau financiar), putând fi mai mare
sau mai mică. După caz, durata de întocmire a unui audit poate fi egală cu durata
unui ciclu de fabricaţie, cu durata de execuţie a unui anumit lot de produse, etc.
În comparaţie cu auditul preliminar, auditul propriu-zis este mai detaliat,
oferind posibilitatea punerii în evidenţă a potenţialului de economisire a energiei
încă nevalorificat. În acest scop trebuie identificate subsistemele unde se consumă
cea mai mare parte din energia intrată în conturul de bilanţ general. Acestea vor
constitui zonele care trebuie monitorizate separat, denumite centre de consum
energetic. Definirea limitelor conturului centrelor de consum energetic se face într-
un mod convenabil, luându-se în considerare criteriile tehnologice, funcţionale,
economice, administrative sau de altă natură. Pentru fiecare astfel de centru de
consum se măsoară şi se consemnează separat atât consumurile pe tipuri de
purtători de energie cât şi volumul activităţii. În perspectiva preluării iniţiativei
acţiunilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice de către responsabilul cu energia,
după definirea limitelor trebuie să urmeze atribuirea responsabilităţilor pentru
realizarea şi menţinerea eficienţei utilizării energiei în conturul respectiv.
Calculul indicatorilor de performanţă energetică, realizaţi atât la nivel
global cât şi la nivelul centrelor de consum energetic, permite evaluarea eficienţei
energetice a fiecărui subsistem şi a sistemului în ansamblul său prin compararea
valorii indicatorilor realizaţi cu câte o valoare de referinţă. Evaluarea vizează de
această dată atât ansamblul cât şi părţile lui componente, deoarece gradul de
detaliere al auditului energetic propriu-zis permite analiza fiecărui centru de
consum în parte. Pe baza comparaţiei între indicatorii calculaţi şi valorile de
referinţă alese pentru aceştia, auditorul prezintă concluziile sale cu privire la
situaţia existentă în perimetrul analizat.
Dacă este nevoie, pentru întregirea imaginii circulaţiei fluxurilor de
energie pentru un anumit subsistem, auditorul întocmeşte un bilanţ energetic pe o
durată aleasă în mod judicios pentru fiecare subsistem la nivelul căruia auditul a
detectat o posibilă risipă de energie. În acest fel sunt mai bine precizate
caracteristicile fluxului sau fluxurilor de energie care ar putea face obiectul unor
măsuri şi acţiuni de îmbunătăţire a eficienţei energetice a întregului sistem. Analiza
se finalizează în mod obligatoriu cu un program care cuprinde măsuri şi acţiuni
menite să contribuie la creşterea eficienţei energetice în perimetru respectiv.

Măsurile şi acţiunile la care se poate recurge în vederea economisirii
energiei şi reducerii cheltuielor cu energia într-un contur dat pot fi la rândul lor
clasificate în trei categorii :
- organizatorice;
- tehnice;
- economice.
Măsurile organizatorice constau în planificarea şi eşalonarea activităţilor în
vederea evitării mersului în gol şi altor tipuri de consumuri inutile, încărcării
optime a utilajelor, aplatizării curbei de sarcină, etc. Măsurile tehnice constau în
adaptarea, modificarea sau înlocuirea procedurilor şi utilajelor existente cu altele
mai performante în vederea reducerii consumului specific de energie, modificarea
concepţiei de alimentare cu energie a conturului dat şi a modului de distribuţie a
energiei în interior, etc. Măsurile economice constau în alegerea celui mai
convenabil tarif şi a celui mai convenabil contract de furnizare pentru fiecare formă
de energie cumpărată din exterior, în dimensionarea optimă a stocurilor interne de
combustibil, etc. Indiferent de categoria din care face parte, fiecare măsură propusă
trebuie să fie însoţită de cheltuielile pe care le presupune aplicarea ei şi de efectul
sau efectele aplicării ei, estimate de către auditor.
În cazul particular al clădirilor în care intensitatea energetică a activităţii
este mai redusă (birouri, clădiri administrative, şcoli, spitale, unele magazine,
locuinţe) şi care nu sunt dotate cu sisteme de monitorizare şi evaluare continuă a
eficienţei energetice tip M&T, acţiunea de evaluare pe baza auditului energetic
prezintă câteva aspecte specifice :
- durata perioadei între două audituri energetice succesive poate fi de doi sau chiar
trei ani;
- principalii factori de influenţă ai consumului total de energie sunt temperatura
aerului, umiditatea acestuia, viteza vântului şi intensitatea radiaţiei solare, urmate
de natura şi durata activităţii interioare;
- întocmirea auditului energetic este de regulă încredinţată unei companii
specializate.
Auditul energetic se materializează sub forma unui raport final. Acesta
include analiza internă, auditul preliminar, auditul propriu-zis, concluziile
auditorului şi planul de măsuri şi acţiuni pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice.
Raportul final va conţine atât informaţiile primare, preluate din arhiva organizaţiei
sau din înregistrările măsurătorilor obţinute prin intermediul sistemului de
monitorizare, cât şi rezultatele prelucrării lor (indicatorii de performanţă realizaţi,
indicatori de performanţă de referinţă, evaluarea eficienţei energetice în conturul
dat, etc).
În cazul în care organizaţia a implementat un sistem de monitorizare şi
evaluare continuă a eficienţei energetice tip M&T (monitoring and targeting),
auditul energetic devine un instrument aplicat periodic (pe schimb, zilnic,
săptămânal, pe fiecare lot, etc), frecvenţa şi conţinutul raportului periodic fiind
specifice fiecărui caz în parte. În majoritatea cazurilor, raportul periodic este
conceput în mai multe variante, fiecare fiind adresată unui alt nivel de autoritate

Managementul energiei la consumator 21
(operator, şef de departament, inginer şef, director, consiliu de administraţie, etc).
Raportul periodic prezintă numai situaţia în perioada analizată în comparaţie cu o
perioadă anterioară şi nu include nici plan de măsuri nici soluţii de îmbunătăţire a
eficienţei energetice. El cuprinde de obicei un rezumat al situaţiei curente, urmat de
o serie de detalii tehnologice (parametrii semnificativi, valori ale unor mărimi care
depăşesc nivelul admisibil, alte informaţii, etc). Sunt incluse valorile absolute sau
raportate ale mărimilor urmărite sub formă de tabele, grafice, diagrame sau orice
altă formă care facilitează analiza şi interpretarea rezultatelor. Raportul periodic
este un mijloc important de menţinere în atenţia personalului şi a conducerii
organizaţiei a preocupării pentru creşterea eficienţei energetice şi a cerinţelor care
decurg din ea. El fundamentează fiecare decizie având ca scop creşterea eficienţei
energetice în interiorul conturului analizat.
Succesul sau eşecul unui asemenea demers depind în primul rând de
angajamentul real al conducerii executive, dar şi de modul în care angajaţii şi chiar
sindicatele resimt necesitatea şi caracterul său permanent. Existenţa unui plan de
măsuri de conservare a energiei, indiferent cât este el de bine conceput, nu
constituie sfârşitul ci doar începutul acţiunii. Angajaţii nu vor înţelege dintr-o dată
care este rolul lor în acest demers. Toţi vor trebui să fie determinaţi, stimulaţi şi
motivaţi pentru îndeplinirea planului, ajungând să conştientizeze faptul că
economisirea energiei contribuie la profitabilitatea activităţii organizaţiei, deci la
siguranţa locului de muncă, la creşterea salariilor, la prezervarea mediului
înconjurător şi chiar la bunul mers al economiei naţionale.
Experienţa a arătat că succesul nu este asigurat numai prin eforturi de ordin
material (raţionalizări, reabilitări, modernizări, noi investiţii, etc), ci şi prin
menţinerea unei anumite stări de spirit în rândul personalului organizaţiei.
Calificarea, motivarea şi stimularea personalului se pot face treptat, de sus în jos,
costă mult mai puţin şi produc efecte semnificative. Conştientizarea importanţei
îmbunătăţirii eficienţei energetice se obţine prin educarea personalului pe întreaga
scară ierarhică, începând cu conducerea executivă şi terminând cu personalul care
asigură operarea şi întreţinerea instalaţiilor.
Consecinţele şi impactul unei astfel de analize depind atât de stadiul în
care se găseşte organizaţia supusă analizei cât şi de contextul economic şi financiar
în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. Întocmirea unui plan de măsuri adaptat la
specificul activităţii, corelat cu strategia de dezvoltare şi cu situaţia financiară a
organizaţiei şi care să ţină seama şi de posibilităţile reale de înţelegere, asimilare şi
aplicare în practică a măsurilor de către întregul personal necesită multă experienţă
şi cunoştiinţe care depăşesc de multe ori capacitatea existentă în interiorul
organizatiei. În aceste cazuri este recomandabilă recurgerea la serviciile unei
companii de consultanţă energetică specializate. O astfel de alegere asigură şi
obiectivitatea absolut necesară într-un asemenea demers şi poate prilejui începutul
unei colaborări de lungă durată şi reciproc profitabile.
Măsurile de conservare a energiei sunt de obicei propuse etapizat, datorită
limitelor financiare şi psihologice inerente. Într-o primă etapă sunt aplicate măsuri
care nu costă nimic sau presupun cheltuieli de capital nesemnificative, dar care pot

avea efecte semnificative. Economiile la cheltuielile de producţie astfel obţinute
sunt apoi reinvestite în etapa a doua. Procesul de eficientizare evoluează deci pas
cu pas. Propunerile care presupun investiţii trebuie să fie fundamentate prin
argumente de natură economică şi financiară. Stabilirea priorităţilor într-o astfel de
situaţie este de competenţa conducerii executive a unităţii, care are în vedere
strategia de dezvoltare pe termen lung şi situaţia financiară a organizaţiei la
momentul analizei.
Categoria măsurilor tehnice având ca scop îmbunătăţirea eficienţei
energetice într-o întreprindere include operarea de raţionalizări, modernizări şi
chiar înlocuiri ale componentelor sau chiar ansamblului instalaţiilor consumatoare
de energie de orice fel cu scopul reducerii consumurilor. Deşi instalaţiile
industriale sunt diferite sub aspectul mărimii, scopului şi tehnologiei, soluţiile
tehnice la care se recurge ca urmare a concluziilor unui audit energetic pot fi
grupate în următoarele direcţii :
a) modificarea soluţiei de alimentare şi/sau a concepţiei de utilizare a energiei în
cadrul întreprinderii;
b) recuperarea avansată a energiei disponibilizate de către fluxul tehnologic, pentru
care se apelează de regulă la soluţii tehnice şi la tehnologii noi;
c) înlocuirea parţială sau totală pentru anumite procese de încălzire a energiei
termice cu energia electrică, în condiţiile realizării unei economii de cheltuieli cu
energia sau creşterii veniturilor;
d) implementarea unor procedee, tehnici şi echipamente noi şi performante, care
asigură simultan creşterea calităţii, a productivităţii şi reducerea facturii energetice.
După cele două crize petrolire din deceniul opt, în ţara noastră s-a
înfiinţat Inspecţia Energetică şi s-a legiferat obligativitatea întocmirii
bilanţurilor energetice în întreprinderile industriale. Formalismul endemic şi
constrângerile sistemului economic centralizat, la care s-au adăugat efectele
penuriei de energie, au asigurat însă eşecul său total. Acest fapt trebuie reţinut,
experienţa existentă în România privind consecinţele impunerii de la centru a
eficienţei energetice în special în sectorul industrial fiind încă utilă, chiar dacă
în prezent condiţiile sunt altele.

3. SISTEMUL DE MONITORIZARE A CONSUMURILOR
ENERGETICE
Aparatele de măsură constitue componentele primare ale sistemului intern
de monitorizare. Termenii cu care se operează în auditul sau în bilanţul energetic
au de regulă dimensiunea de putere sau de energie, conţinutul lor de energie fiind
în general legat de debitul sau cantitatea de material purtător de energie. De aceea,
cele mai multe şi mai importante mărimi măsurate sunt debitele sau cantităţile de
substanţă. Dacă măsurarea cantităţilor sau debitelor de substanţe solide se face mai
ales prin cântărire, pentru substanţele fluide există diverse alte metode care asigură
precizia necesară.
Energia electrică intrată într-un contur de bilanţ este măsurată indirect cu
voltmetre şi ampermetre sau direct cu wattmetre. Aparatele sunt montate fie direct
pe circuitele de forţă fie indirect, prin intermediul transformatoarelor de măsură.
Ele sunt simple, precise (cu condiţia dimensionării corespunzătoare a
transformatoarelor de măsură), relativ ieftine şi uşor de întreţinut şi verificat.
Montarea lor se poate face rapid şi nu necesită întotdeauna oprirea alimentării cu
energie în aval.
Debitmetrele pentru fluide prezintă o mare diversitate de modele, având la
bază mai multe principii de funcţionare şi uneori mai multe soluţii derivând dintr-
un singur astfel de principiu. De regulă, măsurarea debitului unui fluid necesită
măsurarea simultană a altor parametrii (presiune, temperatură, etc), pe baza cărora
se determină corecţii ale debitului măsurat cu debitmetrul.
Fiecare dintre tipurile de debitmetre prezintă avantaje şi dezavantaje, fiind
mai potrivite decât altele în anumite situaţii şi/sau pentru anumite fluide. De
asemenea, natura şi compoziţia chimică a fluidelor al căror debit se cere măsurat
influenţează tipul şi modul de amplasare a unui aparat de măsură.
Astfel, pentru măsurarea debitelor de combustibil gazos se recomandă
debitmetrele cu diafragmă, cu turbină şi contoarele volumetrice. Pentru măsurarea
debitelor de abur se recomanda debitmetrele cu diafragmă şi cele tip Vortex. Pentru
măsurarea debitelor de apă sunt recomandate aproape toate tipurile de debitmetre.
Pentru măsurarea debitelor de aer comprimat se recomandă debitmetrele cu
diafragmă sau alt organ de strangulare, cu turbină şi tip Vortex.
Contoarele de căldură sunt agregate complexe care integrează indicaţiile
unui debitmetru şi a două termometre. Precizia lor depinde de precizia
debitmetrului şi de mărimea diferenţei de temperatură între intrarea şi iesirea
agentului termic din conturul respectiv. Instalarea corectă a aparatelor de măsura
este importantă deoarece ea poate influenţa atât precizia măsurării cât şi fiabilitatea
aparatului.
Legătura între aparatele de măsură şi centrul de colectare şi prelucrare a
datelor măsurate se poate realiza în mai multe feluri :

- indicaţiile aparatului de măsura sunt citite de către un operator, înscrise pe o fişă
tip şi transmise sub această formă la centrul/locul de prelucrare, unde sunt
descărcate manual;
- unul sau mai multe aparate de măsură sunt cuplate cu un sistem portabil de
achiziţie a datelor, care după depăşirea capacităţii sale de înmagazinare este
înlocuit cu alt aparat şi dus de către un operator la centrul de prelucrare pentru
descărcare automată;
- în întregime automat.
Numărul şi calitatea aparatelor de măsură aflate iniţial în dotarea unui
contur în interiorul căruia se desfăşoară o activitate (organizaţie, întreprindere,
societate, etc) este proportional cu interesul manifestat până în acel moment pentru
eficienţa energetică. Experienţa acumulată în Marea Britanie arată că, într-o primă
etapă de analiză a sistemului informaţional intern, prin suplimentarea raţională a
numărului de aparate de măsură se obţin economii cuprinse între 3 - 7 % din
factura energetică iniţială a organizaţiei. Aceste cifre sunt luate de obicei în calcul
la stabilirea sumei totale pe care organizaţia este dispusă să o cheltuiască pentru
îmbunătăţirea sistemului său de monitorizare şi evaluare.
Monitorizarea consumurilor de purtători de energie (combustibili, energie
electrică şi termică, frig, aer comprimat, etc) nu constă doar în simpla măsurare sau
înregistrare a cantităţilor şi eventual a parametrilor de livrare în scopul verificării
facturării. Concepţia sistemului de monitorizare (măsură, achiziţie, transmitere,
stocare şi prelucrare centralizată a datelor) trebuie adaptată atât necesităţilor
controlului facturării cât şi analizei periodice (ciclice) a evoluţiei consumului de
energie în raport cu principalii factori de influenţă.
Trebuie subliniat încă de la început faptul că numărul şi calitatea aparatelor
de măsură, precum şi prezenţa şi complexitatea sistemului automat în care acestea
sunt integrate nu compensează lipsa de preocupare şi de organizare a factorului
uman pentru urmărirea consumurilor de energie, pentru analiza evoluţiei acestora şi
în final nu pot asigura reacţia de autoreglare în absenţa acestuia.
Instalarea unor noi aparate de măsură şi/sau conectarea lor la o reţea de
achiziţie automată sau semiautomată poate fi realizată fie cu forţe proprii, fie de
către o companie specializată. Dezvoltarea întregului sistem de monitorizare al
organizaţiei trebuie gândită în perspectivă şi trebuie să se integreze în strategia
generală.
Nici cel mai evoluat sistem de monitorizare nu produce de la sine economii
de energie. Un responsabil cu energia care dă dovadă de iniţiativă şi competenţă
poate apela la metode aproximative (deductive sau estimative) acolo unde nu
dispune de aparate de măsură. El poate obţine rezultate bune şi cu un sistem
manual de citire, transmitere şi prelucrare a informaţiilor. Importantă este însă
existenţa unui angajament la toate nivelurile de competenţă şi autoritate ale
organizaţiei pentru utilizarea şi valorificarea acestor informaţii.

4. ANALIZA INTERNĂ
Situaţia existentă iniţial într-o organizaţie înainte de întocmirea primului
audit energetic este stabilită prin analiza internă. Analiza internă a organizaţiei
urmăreşte mai multe aspecte importante ale activităţii desfăşurate în interiorul
conturul analizat din punctul de vedere al modului de utilizare a energiei :
- mărimea şi structura facturii energetice;
- reacţia personalului la mărimea consumurilor şi deci a facturii energetice;
- complexitatea, starea tehnică şi modul de funcţionare a sistemului de
monitorizare şi evaluare în ansamblul său.
Situaţia existentă în interiorul conturului analizat sub aspectul eficienţei
utilizării energiei poate fi definită prin formularea unor răspunsuri la o serie de
întrebări precum :
1. Cine răspunde de managementul energiei în organizaţia respectivă (nume,
funcţie, calificare, experienţă, numărul de persoane din care este format colectivul
pe care îl conduce, etc) ?
2. În faţa cui răspunde acesta, cât de dese sunt şi ce conţin rapoartele sale ?
3. Cum este organizată măsurarea fluxurilor de energie care intră în contur
(număr de aparate de măsură, amplasare, frecvenţa de citire/înregistrare, clasa de
precizie, etc) ?
4. Sunt aceste aparate de măsură adecvate, precise şi fiabile ?
5. Un sistem central de achiziţie automată sau semiautomată a datelor ar fi
eficient economic ?
6. A fost stabilită pe bază de măsurători o relaţie directă între mărimea şi
structura facturii energetice şi volumul şi structura activităţii prestate în conturul
respectiv (producţie, vânzări, timp de lucru, etc) ?
7. Cât de des este calculat şi cui este raportat consumul specific de energie ?
8. S-au stabilit limite ale consumului de energie (detalii) ?
9. Există o prognoză a consumurilor de energie sau un buget limită pentru
procurarea energiei ?
10. Urmărirea consumurilor energetice se practică la intervale regulate şi în
mod organizat ?
11. Există stabilit un program de măsuri de conservare a energiei la nivelul
organizaţiei ?
12. A stabilit conducerea executivă obiective pentru reducerea facturii
energetice ?
13. Ce paşi au fost făcuţi în vederea recuperării şi reciclării resurselor
energetice secundare, în ipoteza că acestea sunt cunoscute şi inventariate ?
14. Termenii contractelor de livrare a energiei, în special modalităţile de
tarifare, sunt consideraţi convenabili şi corespunzători specificului organizaţiei ?

Trebuie subliniat faptul că răspunsurile la o parte dintre aceste întrebări vor
putea fi formulate mai corect şi mai complect după întocmirea auditului preliminar
sau chiar după întocmirea auditului propriu-zis. La momentul analizei interne este
totuşi importantă percepţia conducerii şi a restului colectivului în legătură cu
fiecare dintre aspectele şi problemele amintite mai sus.
Precizarea aspectelor calitative şi cantitative ale alimentării cu energie a
activităţilor desfăşurate în perimetrul respectiv include următoarele aspecte :
- stabilirea naturii purtătorilor de energie care intră în conturul de bilanţ;
- stabilirea ordinului de mărime al consumului pentru fiecare categorie de purtător
de energie;
- stabilirea modalităţii de plată (de tarifare) pentru fiecare dintre aceştia.
Mărimea şi structura facturii energetice, precum şi prevederile contractelor
de furnizare privind modalitatea de tarifare aleasă reprezintă deci primul aspect al
analizei interne.
Al doilea aspect avut în vedere este reacţia personalului la mărimea facturii
energetice. Experienţa acumulată în ţările dezvoltate a arătat că, la nivelul
conducerii executive a unei organizaţii, atitudinea în raport cu factura energetică se
poate încadra într-una dintre următoarele situaţii :
- facturile energetice sunt plătite la timp fără nici un fel de analiză sau de control
intern;
- facturile energetice lunare sunt comparate cu citirile (înregistrările) lunare ale
aparatelor de măsură montate la intrarea în conturul de bilanţ;
- citirile (înregistrările) lunare sunt raportate la volumul activităţii din luna
respectivă, calculându-se un consum specific global de energie;
- există un sistem de achiziţie (nu neapărat automat) a datelor, care realizează cel
puţin săptămânal monitorizarea consumurilor energetice ale principalilor
consumatori interni şi raportarea acestora la partea care le revine din volumul
activităţii;
- este implementat şi funcţionează un sistem automatizat/informatizat de
supraveghere şi evaluare continuă a eficienţei utilizării energiei, eventual şi a altor
resurse materiale.
Atitudinea conducerii executive şi a restului personalului organizaţiei faţă
de eficienţa cu care este utilizată energia este reflectată de gradul de conştientizare
a importanţei problemei, calitatea şi eficacitatea sistemului de monitorizare, modul
de valorificare a rezultatelor astfel obţinute şi reacţia aşteptată din partea fiecăruia
dintre nivelurile de autoritate la mărimea şi evoluţia în timp a cheltuielilor cu
energia.
Al treilea aspect important este legat de modul de funcţionare şi
eficacitatea sistemului de monitorizare şi evaluare a eficienţei utilizării energiei în
interiorul conturului dat. Trebuie avute în vedere concepţia, baza materială aferentă
şi importanţa acordată sistemului la nivelul organizaţiei. În acest sens trebuie
urmărite următoarele aspecte :
- modul şi frecvenţa de citire/înregistrare a aparatele de măsură, cu deosebire a
celor care constitue baza de facturare;

Analiza internă 27
- modul de transmitere la centru a datelor citite sau înregistrărilor (pe formulare tip,
prin semnale electrice, printr-o reţea informatică, etc.);
- modul de prelucrare a informaţiilor (modelul, algoritmul, mărimile calculate etc.);
- conţinutul, frecvenţa întocmirii şi destinatarii rapoartelor;
- efectele raportării şi modul în care se iau deciziile privind eficienţa energetică.
Trebuie subliniat că toate cele trei aspecte ale analizei sunt interdependente
şi la fel de importante. Dacă mărimea facturii energetice reprezintă elementul
determinant, la reducerea ei contribue în egală măsură angajamentul sincer al
întregului personal şi un sistem eficient de monitorizare.
Din analiza sistemului de monitorizare şi evaluare poate decurge
necesitatea suplimentării numărului de aparate de măsură, reorganizării modului de
citire, de înregistrare şi de transmitere a datelor, elaborării unor formulare tip în
acest scop, implementării unui sistem automat sau semiautomat de achiziţie a
datelor măsurate, elaborării unui algoritm unic de prelucrare a datelor, stabilirii
unei noi formule de prezentare a raportului, etc.

5. AUDITUL ENERGETIC
Analiza critică a eficienţei utilizării resurselor energetice alocateunei
activităţi desfăsurate într-un perimetru dat, cunoscută şi sub denumirea de audit
energetic, este una dintre componentele de bază ale oricărui program de acţiune
având ca obiectiv îmbunătăţirea eficienţei energetice. Auditul energetic reflectă
nivelul eficienţei energetice atins în interiorul perimetrului analizat pe durata unui
ciclu de activitate. În acelaşi timp, auditul energetic furnizează informaţiile
necesare pentru stabilirea celor mai potrivite şi mai convenabile măsuri şi soluţii în
vederea creşterii eficienţei energetice a activităţilor desfăşurate în cadrul
organizaţiei analizate.
Termenul audit din limba engleză echivalează în limba română cu revizie
contabilă şi nu cu bilanţ contabil. În acelaşi mod, termenul auditor are înţelesul de
revizor contabil şi nu de contabil. Revizia contabilă presupune verificarea
înregistrărilor, a calculelor efectuate şi analiza critică a termenilor bilanţului,
finalizată cu o evaluare. Similar, termenul energy audit din limba engleză
echivalează în limba română cu expresia “analiză critică a eficienţei utilizării
energiei” sau cu sintagma audit energetic.
Trebuie precizat faptul că auditul energetic nu trebuie confundat cu
bilanţul energetic. Auditul energetic este o analiză a modului de valorificare a
energiei consumate într-un perimetru dat, în timp ce bilanţul energetic este doar
unul dintre instrumentele acestei analize la care se recurge numai în anumite
situaţii. Evaluarea eficienţei energetice a activităţii desfăşurate într-un contur
dat nu necesită în mod obligatoriu cunoaşterea tuturor termenilor bilanţului
energetic care intră în perimetrul analizat, ci doar a celor care intră în mod
organizat şi contra cost. În privinţa fluxurillo de energie care ies, acestea
prezintă interes pentru auditor doar în măsura în care ele mai pot fi valorificate.
În cadrul auditului, bilanţul energetic constitue un instrument care permite
obţinerea unor informaţii suplimentare, necesare de regulă în situaţiile în care se
caută soluţii concrete de îmbunătăţire a eficienţei energetice într-un perimetru
circumscris unuia sau mai multor subsisteme aparţinând sistemului analizat.
Bilanţul energetic poate contribui la verificarea indicaţiei unui aparat de măsură, la
măsurarea unui flux de energie care în mod normal nu se măsoară sau estimarea
cantitativă a unui flux de energie care nu se poate măsura. Bilanţul energetic al
unui contur, care poate include transformatori de energie şi/sau consumatori finali
de energie, pune la dispoziţia auditorului informaţii suplimentare referitoare la
conţinutul de energie al unor fluxuri care nu fac obiectul auditului propriu-zis. Pe
baza acestor informaţii suplimentare auditorul poate propune sau recomanda în
cunoştiinţă de cauză anumite măsuri şi/sau soluţii de îmbunătăţire a eficienţei
energetice.

Auditul energetic 29
Întocmirea unui audit energetic implică stabilirea clară a limitelor
perimetrului analizat şi a perioadei de timp pe durata căreia se face analiza.
Perimetrul poate cuprinde o întreagă organizaţie (regie, companie, societate, grup,
trust, întreprindere etc), o sucursală a unei organizaţii cu contabilitate proprie sau o
clădire. El poate cuprinde elemente care nu sunt neapărat situate pe acelaşi
amplasament, dar între care există legături şi/sau schimburi materiale (cabluri de
forţă, conducte, instalaţii sau sisteme de transport, etc.).
5.1. Auditul energetic preliminar
Auditul energetic preliminar este de regulă unul general, în care întreg
sistemul analizat este considerat ca o "cutie neagră". Nu se iau în considerare nici
componenţa şi structura sistemului, nici relaţiile şi interdependenţele între
subsistemele care îl compun. Intrările şi ieşirile sunt deci definite numai în raport
cu conturul general.
Datele necesare pentru întocmirea auditului preliminar, care este
recomandabil, cel puţin pentru obiectivitate, să fie întocmit de cineva din afara
organizaţiei respective, sunt următoarele :
1. Numele şi adresa organizaţiei (firmei, companiei, întreprinderii).
2. Natura activităţii sau activităţilor organizaţiei (aspecte calitative).
3. Statutul juridic şi comercial (forma de organizare, forma de proprietate,
sectorul de activitate, tipul afacerii, etc).
4. Numele, funcţia şi adresa persoanei de legătură (telefon, fax, e-mail).
5. Numărul angajaţilor.
6. Programul de lucru (zilnic, săptămânal, lunar, anual, numar de schimburi,
etc).
7. Istoricul consumurilor de energie pe o anumită perioadă de funcţionare
normală (cel puţin pentru ultimii 5 ani de activitate).
8. Factura energetică anuală detaliată pentru ultimul an financiar.
9. Oricare alte date disponibile, brute sau prelucrate, privind consumurile
absolute şi specifice de energie ale organizaţiei pentru ultimul an financiar
(provenind din sistemul propriu de monitorizare).
10. Date privind volumul şi structura activităţii organizaţiei pentru aceeaşi
perioadă de timp.
Formularele tip pentru datele numerice necesare sunt prezentate în anexă.
Un istoric al consumurilor energetice din ultimii 5 sau chiar 10 ani de activitate
normală este necesar pentru stabilirea unui eventual raport între volumul şi
structura activităţii şi volumul şi structura facturii energetice. Aceste date provin
din evidenţele contabile ale organizaţiei, care înregistrează facturile energetice la
capitolul cheltuieli. Ele permit calcularea unor indicatori globali (consumuri
specifice de energie, cheltuieli specifice cu energia, etc) pe baza cărora rezultatele
obţinute de către organizaţia analizată se pot compara cu un set de valori de
referinţă (cifre de proiect, rezultatele altor organizaţii aparţinând aceluiaşi segment

de activitate, valorile minime teoretice ale consumurilor specifice de energie,
realizări anterioare ale organizaţiei respective în anumite condiţii, etc). Indicatorii
specifici prezintă avantajul că nu sunt influenţaţi de modificări ale valorilor
absolute ale consumurilor de energie determinate de modificări în structura
producţiei, de extinderea sau diversificarea activităţii, etc.
Auditul energetic se întocmeşte pentru o perioadă de timp egală cu durata
unui întreg ciclu de activitate (ciclu de fabricaţie, ciclu climatic, etc). Eficienţa
energetică nu se evaluează pentru perioade mai scurte (o oră, o zi, o săptămână, o
lună, etc) deoarece rezultatele astfel obţinute nu sunt în general relevante.
5.2 Auditul energetic propriu-zis
Auditul energetic propriu-zis urmează întocmirii auditului preliminar şi
corectării şi complectării sistemului de monitorizare cu toate elementele cerute de
către auditorul extern. În comparaţie cu auditul preliminar, auditul energetic
propriu-zis este mai detaliat, oferind posibilitatea identificării subsistemelor unde
se consumă cea mai mare parte din energia intrată în conturul care delimitează
organizaţia analizată şi a evaluării separate a fiecăruia dintre ele. Denumite centre
de consum energetic, acestea vor constitui zonele care în mod obligatoriu trebuie
monitorizate separat. Definirea limitelor fiecărui centru de consum energetic se
face într-un mod convenabil, luându-se în considerare criteriile tehnologice,
funcţionale, economice, administrative sau de altă natură. Pentru fiecare astfel de
centru de consum se prevede posibilitatea măsurării şi consemnării separate a
consumurilor pe tipuri de purtători de energie şi a volumului activităţii.
În acest fel sunt apoi identificate subsistemele unde se manifestă
ineficienţă şi poate fi evaluată mărimea pierderilor cauzate la nivelul fiecăruia. Este
evident faptul că atât eforturile de identificare a punctelor de ineficienţă cât şi baza
de stabilire a unei strategii pe termen mediu materializată printr-un plan de măsuri
de conservare a energiei vor avea o eficacitate cu atât mai mare cu cât amploarea
analizei şi implicit gradul de detaliere (numărul de centre de consum energetic)
sunt mai mari.
Întocmirea auditului energetic implică un inventar al surselor de alimentare
cu purtători de energie exterioare conturului, care trebuie să acopere următoarele
aspecte :
- tipul şi caracteristicile purtătorului de energie furnizat de sursa externă;
- caracteristicile cererii de energie acoperite de către sursa externă;
- tariful actual stabilit prin contractul de livrare şi tarifele alternativele disponibile;
- alte aspecte legate de statutul, amplasarea şi capacitatea sursei externe, de
condiţiile şi de restricţiile de livrare, stabilite sau nu prin contract.
În interiorul conturului analizat se întocmeşte un inventar al
consumatorilor finali de energie, organizaţi sau nu pe centre de consum energetic,
precum şi un inventar al transformatorilor interni de energie. Inventarul
consumatorilor finali trebuie să pună în evidenţă următoarele aspecte :

- natura activităţii sau procesului tehnologic care primeşte fluxul de energie;
- tipul, parametrii şi sursa din care provine fiecare flux purtător de energie;
- caracteristicile cererii de energie, pentru fiecare tip de purtător de energie;
- legăturile tehnologice cu alţi consumatori finali şi consecinţele acestor legături
asupra caracteristicilor cererii de energie;
- natura şi potenţialul resurselor energetice secundare disponibilizate din motive
tehnologice;
- starea tehnică a instalaţiilor la momentul întocmirii auditului.
Transformatorii interni de energie (centrale termice, centrale electrice de
termoficare, instalaţii frigorifice, staţii de aer comprimat, staţii de pompare etc.)
alimentează de obicei mai mulţi astfel de consumatori finali. Pentru fiecare
transformator intern de energie se recomandă a fi specificate următoarele aspecte :
- natura, sursa şi caracteristicile fluxurilor de energie care intră;
- tipul transformării suferite, randamentul realizat, alte caracteristici tehnice;
- natura şi parametrii fluxului sau fluxurilor de energie care ies;
- capacitatea instalată a transformatorului energetic;
- consumatorii sau centrele de consum alimentate;
- modalitatea de alimentare a consumatorilor şi consecinţele ei (direct, prin
intermediul unei reţele de distribuţie, etc.);
- natura, potenţialul energetic şi impactul asupra mediului pentru fiecare dintre
fluxurile de energie evacuate în atmosferă;
- starea tehnică a instalaţiilor şi a sistemului de distribuţie la momentul întocmirii
auditului.
Întocmirea auditului energetic nu presupune în mod obligatoriu întocmirea
în prealabil a unuia sau mai multor bilanţuri energetice. Auditul energetic propriu-
zis include anumite părţi din bilanţul energetic întocmit pe durata ciclului de
activitate. Termenii bilanţurilor energetice pe perioade scurte (o oră, un schimb, o
şarjă, etc) nu se regăsesc ca atare în valorile care stau la baza întocmirii auditului.
În ciuda caracterului lor detaliat, aceste bilanţuri nu sunt relevante pentru auditor
decât în cazurile în care rezultatele obţinute pentru un an sau o perioadă mai lungă
de timp indică existenţa unor puncte de ineficienţă energetică în interiorul
conturului analizat. Ele stau la baza analizei care succede auditul propriu-zis şi care
are ca obiectiv stabilirea măsurilor şi acţiunilor destinate să îmbunătăţească situaţia
sub aspectul eficienţei energetice.
Consumurile de energie consemnate într-un prim audit energetic nu trebuie
să provină nici măcar în parte din indicaţiile unor aparate de măsură instalate de
auditor în mod special numai pentru perioada întocmirii auditului energetic. Ele
trebuie să fie obţinute exclusiv prin intermediul sistemul propriu de monitorizare al
organizaţiei, ale cărui concepţie şi structură rămân ca atare şi după întocmirea
auditului. Rolul auditorului extern nu este acela de a-şi instala propriile sale aparate
de măsură pe durata întocmirii auditului. Unul dintre efectele benefice ale
întocmirii unui audit energetic constă în complectarea în prealabil a sistemului de
monitorizare intern cu acele aparate absolut necesare şi după întocmirea auditului.

În acelaşi timp trebuie subliniat faptul că practica actuală a celor mai
multe întreprinderi industriale din România în domeniul monitorizării
consumurilor de energie lasă încă mult de dorit. În cele mai multe cazuri este
monitorizat şi înregistrat consumul global de combustibil şi cel de energie
electrică, care sunt mai uşor de măsurat, dar lipsesc multe date legate de
consumurile de căldură, frig, aer comprimat, etc. Stabilirea unor centre de
consum energetic şi monitorizarea tuturor consumurilor de energie pentru
fiecare astfel de centru constitue încă un deziderat pentru viitor.
Această situaţie nu este de natură să contribuie la eficientizarea
activităţii sub aspect energetic, iar comandarea şi întocmirea unui audit
energetic nu este utilă în absenţa unui sistem de monitorizare şi evaluare
complect. Acest lucru trebuie bine înţelese de către toţi cei care au
responsabilităţi la diverse niveluri în acest domeniu.
Economisirea energiei consumate presupune mai întâi măsurarea ei.
Instalarea unor aparate de măsură sigure şi precise (în limitele tehnologiilor
actuale) presupune o cheltuială de capital care va produce efecte ulterior, nu de la
sine ci ca urmare a angajării întregului personal într-o acţiune al cărui scop îl
înţelege şi îl aprobă fiecare sau cât mai mulţi dintre angajaţi. Întocmirea auditului
propriu-zis se bazează pe indicaţiile aparatelor de măsură care fac parte în mod
normal din dotarea sistemului intern de monitorizare al organizaţiei. Unele dintre
aceste aparate constitue baza de facturare în raport cu furnizorii externi de energie.
Dacă acurateţea indicaţiilor unuia sau mai multor aparate de măsură care constitue
baza de facturare este pusă la îndoială, fie de către furnizor, fie de către
consumator, întocmirea unui audit energetic este prematură. Reglementarea
statutului acestor aparate de măsură este o problemă a cărei rezolvare trebuie să fie
prevăzută în contractul de furnizare a energiei şi care trebuie rezolvată înainte de
întocmirea auditului energetic propriu-zis.
Modul de întocmire, gradul de detaliere şi modul de exprimare a mărimilor
prezentate şi calculate depind de scopul auditului şi trebuie să fie pe înţelesul celui
căruia îi este destinat. Auditul energetic, întocmit pe baza datelor măsurate sau pe
baza prelucrării acestora, poate conţine mărimi exprimate în unităţi fizice (de
putere sau de energie) sau în unităţi valorice (monetare). Trebuie precizat faptul că
în bilanţurile energetice, mărimile care intră şi care ies se exprimă numai în unităţi
fizice de putere sau de energie. În cadrul auditului energetic se obişnuieşte
recurgerea la exprimarea valorică a acestora, care prezintă avantajul că asigură cea
mai corectă echivalare a tuturor formelor de energie consumate şi are şi un caracter
mai accesibil. Indicatorii valorici de performanţă sunt mai uşor de interpretat de
către cei mai mulţi dintre cei cărora le este destinat raportul.
Întocmirea unui singur audit energetic nu rezolvă definitiv problema
eficienţei energetice într-un perimetru dat. Aplicarea tehnicilor managementului
energiei trebuie să fie o preocupare continuă, ceea ce conduce printre altele la
necesitatea repetării auditul energetic cu o anumită ciclicitate. Experienţa
acumulată în ţările dezvoltate în acest domeniu demonstrează că cea mai nimerită
continuare a acţiunii demarate prin întocmirea unui audit energetic constă în

implementarea în cadrul organizaţiei a unui sistem informatizat de monitorizare şi
evaluare continuă de tip M&T.
5.3 Exemplu privind prelucrarea datelor rezultate din
monitorizare în vederea întocmirii auditului energetic propriu-
zis al unei întreprinderi industriale
O întreprindere industriala are ca obiect de activitate realizarea a trei tipuri
de produse (P1, P2 si P3). Organizarea producţiei şi amplasamentul pe teren au
permis stabilirea a şase centre de consum energetic direct productive, cărora li se
adaugă încă doua centre de consum neproductive sau indirect productive (birouri,
magazii, servicii generale, etc). Conturul mai conţine patru transformatori interni
de energie (CET proprie, staţia centrală de aer comprimat, transformatorul electric
110/6 kV şi staţia de pompare a apei industriale). Deşi produsele P1, P2 si P3 sunt
înrudite, ele au caracteristici fizice diferite, motiv pentru care producţiile anuale ale
întreprinderii vor fi exprimate numai valoric.
Organizaţia preia din exterior următoarele tipuri de purtători de energie :
- energie electrica la înaltă tensiune (atunci când necesarul intern depăşeşte
capacitatea sursei proprii);
- combustibil lichid (motorină);
- combustibil gazos (gaz natural).
Transformatorii interni furnizează în interiorul conturului de bilanţ următoarele
tipuri de purtători de energie direct utilizabilă :
- energie electrică la medie tensiune MT;
- abur tehnologic cu presiunea de 8 bar;
- apă fierbinte pentru încălzirea spaţiilor şi prepararea apei calde sanitare;
- aer comprimat cu presiunea de 5 bar.
Staţia centrală de pompe asigură menţinerea în funcţiune a sistemului de
răcire cu apă în circuit închis. Căldura preluată de apă de la diversele procese
tehnologice este disipată în atmosferă prin intermediul unui turn de răcire.
Consumurile totale anuale de energie pentru ultimii cinci ani de activitate
sunt prezentate în tabelul 5.1.
Tabelul 5.1
Consumurile de energie pentru ultimii cinci ani de activitate
Tipul purtătorului de
energie achiziţionat
1994 1995 1996 1997 1998
Energie electrică (TJ) 19,2 18,6 16,4 17,9 17,8
Motorină (TJ) 41,8 39,7 45,6 44,4 44,3
Gaz natural (TJ) 251,0 255,5 238,7 241,8 242,6

Pentru ultimul an financiar, situaţia consumurilor energetice şi a costurilor
procurării energiei din exterior (factura energetică) este prezentată în tabelul 5.2.
Tabelul 5.2
Situaţia consumurilor energetice şi a costurilor aferente pentru ultimul an
financiar
Tipul purtătorului
de energie
achiziţionat
Unitatea de
masură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
Energie electrică IT TJ 18,5 15,0 277,5
Motorină TJ 42,0 3,5 147,0
Gaz natural TJ 240,0 3,0 720,0
Total TJ 300,5 - 1144,5
Performanţele anuale ale transformatorilor interni de energie sunt prezentate în
tabelele 5. 3 – 5. 6.
Tabelul 5.3
Bilantul energetic şi financiar al transformatorului 110/6 kV
Sensul
fluxului
Natura fluxului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost
unitar
USD/GJ
Cost total
mii. USD
Intrări
Energie electrică TJ 18,50 15,0 277,0
Alte cheltuieli Mii USD 13,4
Cheltuieli totale Mii USD 290,4
Ieşiri Energie electrică TJ 18,15 16,0 290,4
Pierderi de energie TJ 0,35 0,0 0,0
Tabelul 5.4
Bilantul energetic şi financiar al CET
Sensul
fluxului
Natura fluxului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost
unitar
USD/GJ
Cost total
mii. USD
Intrări
Gaz natural TJ 200 3,0 600,0
Motorină TJ 40 3,5 135,0
Aer comprimat Mil. m3
N 0,2 4
USD/103
m3
N
0,8

Ieşiri
Energie electrică TJ 36 10,0 360,0
Abur tehnologic TJ 85 3,9 331,5
Apă fierbinte TJ 50 3,8 190,0
Pierderi de energie TJ 69 0,0 0,0
Se constată că, în perioada ultimilor cinci ani de activitate, consumurile
anuale de energie ale întreprinderii nu au înregistrat modificări semnificative,
micile diferenţe explicându-se prin structura diferită a producţiei.
Energia electrica provine în proporţie de circa 1/3 din exterior, restul fiind
generat în interiorul conturului de bilanţ. Media ponderata a costului energiei
electrice la medie tensiune (MT) este de 12,01 USD/GJ. Această valoare este luată
în calculul cheltuielilor cu energia electrică ale tuturor celorlalţi consumatori
interni din perimetrul organizaţiei.
Tabelul 5.5
Bilanţul energetic şi financiar al staţiei de aer comprimat
Sensul
fluxului
Natura fluxului de
energie
Unitate
de
măsură
Consum Cost
unitar
USD/GJ
Cost total
mii. USD
Intrări
Motorină TJ 2,0 3,5 7,0
Ieşiri
N 2,0 4
USD/103
m3
N
8,0
Apă caldă răcire TJ 1,0 0,0 0,0
Alte pierderi TJ 0,4 0,0 0,0
Tabelul 5.6.
Bilanţul energetic şi financiar al staţiei centrale de pompare
Sensul
fluxului
Natura fluxului de
energie
Unitate
de
măsură
Consum Cost
unitar
USD/GJ
Cost
total
mii.
USD
Intrări
Energie electrică TJ 0,15 12,01 1,80
Ieşiri Apă pompată Mii tone 350,0 6 USD/t 2,10
Pierderi de energie TJ Neglija
bile
0,00

Menţinerea în funcţiune a sistemului intern de răcire prin intermediul
staţiei de pompare a apei poate fi considerată o utilitate internă comună sau un
serviciu general. Din acest motiv, cheltuielile aferente funcţionării sistemului de
răcire urmează a fi repartizate în mod egal în cheltuielile cu energia ale fiecăruia
dintre cele trei produse finale.
Ansamblul consumatorilor finali de energie din perimetrul întreprinderii a
fost împărţit în opt centre de consum energetic. Contribuţia acestora la realizarea
celor trei produse principale este următoarea :
- centrele nr. 1, 2 şi 3 contribuie în mod direct la realizarea P1;
- centrele nr. 1, 4 şi 5 contribuie în mod direct la realizarea P2;
- centrul nr. 6 contribuie în mod direct la realizarea P3;
- centrele nr. 7 şi 8 sunt centre indirect productive.
Situaţia consumurilor energetice ale celor opt centre de consum energetic final este
prezentată în tabelele 5.7 – 5.15.
Tabelul 5.7
Consumurile energetice ale centrului de consum nr. 1
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii. USD
Energie electrică MT TJ 9,0 12,01 108,1
Abur tehnologic TJ 28,0 3,9 109,2
Apă fierbinte TJ 8,0 3,8 30,4
N 0,5 4,0 2,0
Total centru de consum 321,7
Tabelul 5.8
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
N 0,3 4,0 1,2

Tabelul 5.9
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
N 0,25 4,0 1,0
Tabelul 5.10
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
N 0,25 4,0 1,0
Tabelul 5.11.
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
N 0,0 4,0 0,0

Tabelul 5.12
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
N 0,25 4,0 1,0
Tabelul 5.13
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost
unitar
USD/GJ
Cost
total
mii
USD
N 0,25 4,0 1,0
Tabelul 5.14
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
N 0,0 4,0 0,0
Consumurile de energie şi cheltuielile totale cu energia ale tuturor consumatorilor
finali din perimetrul întreprinderii sunt prezentate în tabelul 5.15.

Tabelul 5.15
Consumurile şi cheltuielile totale cu energia ale consumatorilor finali
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
Motorina TJ 0,0 3,5 0,0
N 1,8 4,0 7,2
Ponderea activităţii de transport intern şi extern este nesemnificativă,
monitorizarea separată a acestui sector în vederea evidenţierii performanţelor
energetice şi financiare fiind, ca şi în cazul sistemului de producere şi distribuţie a
aerului comprimat, nejustificată. În contabilitatea întreprinderii, transportul poate fi
inclus în categoria servicii generale.
Totalului de 1297300 USD/an astfel obţinut i se adaugă cheltuielile de
funcţionare ale staţiei de pompare a apei de răcire de 2100 USD/an, care constitue
un serviciu general. Rezultă suma totală de 1299400 USD/an. Diferenţa de 154900
USD/an în raport cu factura energetică care rezulta din tabelul 5.3.2 se explică prin
cheltuielile suplimentare făcute în interiorul perimetrului întreprinderii pentru
generarea energiei direct utilizabile (energie electrică MT, abur tehnologic, apă
fierbinte, aer comprimat, etc). Întreprinderea este deci un autoproducător de
energie direct utilizabilă, activitate care presupune atât cheltuieli de funcţionare cât
şi investiţii aferente instalaţiilor de producţie specifice.
Modul în care au fost finanţate şi statutul actual al acestor instalaţii
(proprietatea organizaţiei, leasing, finanţare terţi, alte variante) este important
deoarece amortizarea lor nu poate fi separată de factura energetică. Aceasta trebuie
să includă şi amortismentele. Având în vedere că instalaţiile respective pot fi
incluse în categoria instalaţiilor de productie, amortismentele respective pot apare
în contabilitatea organizaţiei împreună cu amortismentele aferente altor instalaţii şi
utilaje de producţie. Ele trebuie separate de acestea din urma şi adăugate la factura
energetica doar atunci când scopul auditului este evaluarea soluţiei actuale de
alimentare cu energie a conturului de bilanţ.
Defalcarea cheltuielilor cu energia între cele trei produse finale ale
organizaţiei trebuie să ia în considerare contribuţia fiecăruia dintre centrele de
consum energetic final, precum şi contribuţia serviciilor generale. Stabilirea
contribuţiei centrelor de consum final direct productive la realizarea fiecăruia
dintre produsele finale este o problema de politica interna a organizaţiei. Ponderea
centrelor de consum final direct productive este de obicei mult mai mare în
comparaţie cu centrele de consum final neproductive şi serviciile generale.

Contribuţiile fiecăruia dintre aceste centre de consum determină practic cheltuielile
cu energia pentru fiecare produs şi deci influenţează costurile totale de producţie.
Acestea la rândul lor determină preţul de vânzare al produselor şi deci
competitivitatea organizaţiei pe piaţă. În cazul de faţă, defalcarea cheltuielilor cu
energia este prezentată în tabelul 5.16.
Tabelul 5.16
Defalcarea cheltuielilor totale cu energia între produsele finale P1, P2 şi P3
Nr.
Crt.
Consumatori interni care
contribuie la producţia finală
Produsele finale ale organizaţiei
P1 P2 P3
1 Centrul de consum energetic 1 160,0 161,7 0,0
9 Utilitaţi interne comune 0,7 0,7 0,7
10 Total cheltuieli cu energia 655,2 479,0 165,2
11 Valoare productie finală 5515,2 3897,4 1364,5
12 Cota cheltuielilor cu energia (%) 11,88 12,29 12,1

6. BILANŢUL ENERGETIC , INSTRUMENT AL
ANALIZEI ENERGETICE A UNUI CONTUR DAT
Bilanţul energetic reprezintă metoda sistematică care permite analiza
utilizării energiei într-o activitate oarecare. Întocmirea unui bilanţ energetic la
nivelul unui contur dat permite obţinerea unei reprezentări accesibile a modului în
care fluxurile de purtători de energie intrate se distribuie, se transformă, sunt
consumate şi ies din conturul analizat.
Conturul de bilanţ este suprafaţa imaginară închisă în jurul unui
echipament, instalaţie, clădire, secţie, uzină, agent economic, etc în funcţie de care
se definesc fluxurile de energie care intră şi cele care ies. Conturul de bilanţ poate
cuprinde în principiu o întreagă întreprindere, o secţie de producţie, un lanţ
tehnologic, o clădire, un agregat tehnologic, un aparat, etc. Conturul considerat
poate cuprinde elemente care nu sunt neapărat situate pe acelaşi amplasament, dar
între care există legături materiale (cabluri de forţă, conducte, instalaţii sau sisteme
de transport, etc).
Bilanţul energetic are la bază legea conservării energiei, scopul său fiind
identificarea şi stabilirea mărimii tuturor cantităţilor sau fluxurilor de energie care
intră şi care ies din perimetrul analizat într-o anumită perioadă de timp. Întocmirea
corectă a oricărui bilanţ energetic presupune în primul rând stabilirea precisă a
limitelor conturului în interiorul căruia se desfăşoară activitatea analizată şi a
perioadei de timp considerate. Studiind cu atenţie fenomenele fizice şi chimice
implicate în activitatea desfăşurată în interiorul conturului dat se definesc
categoriile de fluxuri energetice care sunt urmărite la întocmirea bilanţului. Din
această categorie pot face parte căldura fizică (sensibilă), căldura latentă, puterea
calorifică, efectul termic al reacţiilor chimice, lucrul mecanic, energia potenţială,
energia electrică, etc.
Întocmirea bilanţului energetic necesită de cele mai multe ori întocmirea în
prealabil a unui bilanţ material, ai cărui termeni pot servi drept bază de calcul
pentru anumite fluxuri de energie intrate sau ieşite din conturul de bilanţ.
Reprezentarea grafică a rezultatelor obţinute prin întocmirea bilanţului se
face de obicei cu ajutorul diagramelor Sankey. Este o metodă simplă şi sugestivă,
accesibilă atât specialiştilor cât şi nespecialiştilor.
Trebuie avut în vedere faptul că unele categorii de fluxuri energetice care
intră în conturul de bilanţ dat nu sunt incluse ca atare sau nu sunt incluse deloc în
factura energetică, dar trebuie luate în considerare la întocmirea bilanţului
energetic. În alte cazuri, substanţe combustibile sunt utilizate în alte scopuri,
puterea lor calorifică nefiind luată în considerare ca termen al bilanţului energetic.
Ele apar în evidenţa contabilă a organizaţiei la alte capitole, iar valoarea lor se
regăseşte în costurile totale de producţie.

6.1. Clasificarea bilanţurilor energetice
Bilanţurile energetice pot fi clasificate pornind de la mai multe criterii.
Unul dintre ele este natura activităţii desfăşurate în conturul analizat. Sub aspectul
destinaţiei consumului de energie, procesele tehnologice pot fi clasificate în două
mari categorii :
a. procese de transformare a energiei;
b. procese de consum final de energie.
Procesul de transformare energetică are drept scop fie trecerea de la o
formă de energie la o altă formă de energie, fie modificarea parametrilor
caracteristici ai aceleiaşi forme de energie. Procesul de consum final de energie
este procesul în care energia este folosită în scopul realizării unuia sau mai multor
produse sau al prestări unuia sau mai multor servicii neenergetice. Eventualele
fluxuri de energie ieşite dintr-un proces de consum final de energie nu mai suferă
vreo altă transformare energetică, cu excepţia recuperării resurselor energetice
secundare.
După gradul de cuprindere al conturului analizat, bilanţurile energetice pot
fi întocmite :
a. pentru un echipament;
b. pentru o instalaţie;
c. pentru o secţie;
d. pentru o uzină;
e. pentru o întreagă organizaţie (un agent economic).
Natura şi gradul de interconexiune şi complexitate al fenomenelor fizice şi
chimice pe care le presupune prelucrarea materiilor prime în cadrul proceselor sau
procedeelor tehnologice analizate poate conduce în anumite condiţii la clasificarea
bilanţurilor energetice în :
a. bilanţuri simple (termoenergetic sau electroenergetic);
b. bilanţuri complexe (termoenergetic si electroenergetic).
Trebuie subliniat faptul că, din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, o astfel
de clasificare nu este riguroasă, separarea în bilanţuri electroenergetice şi
termoenergetice constituind rezultatul unor simplificări. Bilanţul simplu este
bilanţul întocmit pentru un contur în care fie fenomenele de natură electrică fie cele
de natură termodinamică şi/sau termochimică sunt considerate preponderente, iar
celelalte sunt neglijate. Este evident că formele de energie intrate şi eventual ieşite
dintr-un proces sunt corelate cu natura fenomenelor care au loc în interiorul
conturului dat.
Bilanţul complex ia în considerare toate formele de energie intrate şi ieşite
din contur, natura şi complexitatea fenomenelor care au loc în interiorul conturului
dat impunând în cele mai multe cazuri acest lucru. Marea majoritate a proceselor
industriale de consum final au un caracter complex, care nu permite o abordare

Bilanţul energetic , instrument al analizei energetice a unui contur dat 43
simplificată şi impune contabilizarea tuturor formelor de energie care intră în şi
care ies din conturul de bilanţ.
După perioada de timp pentru care se inventariază fluxurile de energie
intrate şi ieşite, bilanţurile pot fi întocmite :
a. pentru o oră sau o perioadă mai scurtă decât o oră;
b. pentru un schimb;
c. pentru o zi (24 ore);
d. pentru un sezon;
e. pentru un an sau o perioadă mai lungă decât un an.
După sursa de provenienţă a datelor prelucrate, bilanţurile energetice se
clasifică în :
a. bilanţuri propuse de către proiectant, constructor sau furnizor pentru o instalaţie
care nu există încă (de proiect);
b. bilanţuri întocmite pe bază de măsurători într-o instalaţie existentă (de
omologare, de recepţie, real, etc).
Bilanţul energetic de proiect se elaborează pe baza rezultatelor calculelor
extrase din proiect, a datelor furnizate de prospecte, oferte, cataloage, literatura de
specialitate, pe baza experienţei obţinute în exploatarea unor echipamente
asemănătoare, a altor surse de informaţii, etc. Bilanţul de proiect constitue situaţia
de referinţă pentru bilanţul energetic de recepţie.
Omologarea unui echipament sau a unei instalaţii presupune măsurători
prin care se obţin fie valorile unor indicatori de performanţă în regimul nominal,
fie comportarea sistemului la regimuri nenominale stabilizate sau tranzitorii. În
cazul în care la probele de omologare nu se realizează parametrii sau performanţele
de proiect, valorile realizate la omologare devin valori de referinţă pentru bilanţul
energetic de recepţie.
Bilanţul energetic de recepţie se elaborează cu ocazia punerii în funcţiune a
unui echipament sau a unei instalaţii, în condiţiile concrete de exploatare. În acest
scop se efectuează o serie de probe de funcţionare şi măsurători la cel puţin trei
trepte de sarcină, dintre care una este obligatoriu sarcina nominală. Valorile astfel
obţinute se înscriu în cartea tehnică a echipamentului sau a instalaţiei. Bilanţul
energetic de recepţie constituie bilanţul de referinţă pentru activitatea de
exploatare.
Bilanţul energetic real reflectă situaţia în care se găseşte la un moment dat
un echipament sau o instalaţie, punând în evidenţă abaterile indicatorilor de
performanţă realizaţi de la valorile lor de referinţă, stabilite în cadrul bilanţul de
proiect, de omologare sau de recepţie. Analiza trebuie să inventarieze şi potenţialul
energetic al resurselor energetice refolosibile. Bilanţul real se elaborează numai pe
bază de măsurători efectuate asupra subiectului analizei şi constituie baza pentru
analiza energetică.

6.2. Termenii bilanţului energetic
Consumurile finale de energie la nivelul unui perimetru dat, în interiorul
căruia se desfăşoară în mod organizat o activitate de tip industrial, pot îmbrăca mai
multe forme :
- energie electrică;
- energie mecanică;
- căldură;
- frig;
- combustibil;
- aer comprimat.
Un flux de energie care intră în mod organizat în conturul unei
întreprinderi industriale, poate fi alocat în principiu fie unui proces de
transformare, fie unui proces de consum final. Fluxurile de energie direct
utilizabilă, disponibile în perimetru întreprinderii pentru procesele de consum final,
atât cele provenite din exteriorul cât şi cele generate în interiorul acestuia, pot fi
încadrate într-una dintre următoarele două categorii:
a) consumuri directe (tehnologice), aferente în mod nemijlocit etapelor realizării
unui produs sau prestării unui serviciu;
b) consumuri indirecte, aferente activităţilor conexe desfăşurate în perimetrul
respectiv.
Consumurile indirecte contribuie la asigurarea şi susţinerea logistică a
activităţii de producţie propriu-zise. Activităţile indirecte (conexe) includ
planificarea, monitorizarea, contabilizarea, aprovizionarea, asigurarea condiţiilor
de muncă, transportul intern, distribuţia, paza, etc. Deosebirea între consumurile
directe şi cele indirecte nu este doar una formală. În afara faptului că ele nu sunt în
mod necesar simultane, cele două categorii de consumuri de energie au de obicei şi
caracteristici diferite. De aceea este recomandabil ca la întocmirea inventarului să
se precizeze din ce categorie face parte o anumită cerere sau un anumit consum de
energie.
În raport cu conturul de bilanţ stabilit se definesc categoriile de intrări şi
ieşiri din acest contur. În general, fluxurile materiale continue sau discontinue
intrate într-un contur dat pot fi clasificate în trei categorii :
a) resurse primare, care pot fi materiale şi/sau energetice;
b) semifabricate (produse sau obiecte parţial procesate);
c) energie direct utilizabilă.
Ieşirile din conturul respectiv pot fi la rândul lor clasificate în patru
categorii şi anume :
a) produsul sau produsele principale;
b) produsul sau produsele secundare;
c) resursele secundare materiale şi/sau energetice;
d) pierderi directe de energie.
După ce au fost identificate, fluxurile de energie care intră şi care ies
trebuie apoi să fie cuantificate. Oricare dintre termenii bilanţului energetic, fie că

Evaluarea eficientei energetice curs 2006

Evaluarea eficientei energetice curs 2006

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (12)

Similar to Evaluarea eficientei energetice curs 2006

Similar to Evaluarea eficientei energetice curs 2006 (19)

Evaluarea eficientei energetice curs 2006