perioada Pasoptista

1. Termenul paşoptism desemnează o perioadă importantă
din istoria literaturii române este provenit de la denumirea
haplologică anului revoluţionar 1848. În literatura română
“Momentul 1848” reprezintă momentul fundamentării
literaturii naţionale prin orientarea oferită de revista “Dacia
literară” care a lansat un curent şi a format generaţia
cunoscută sub numele: “generaţia scriitorilor pasoptişti ”.

2. Revoluţia de la 1848 a fost un eveniment excepţional în dezvoltarea
civilizaţiei, a culturii şi a literaturii române, adevărata placă turnantă a
destinului nostru istoric, care a preluat un spirit al veacului, o tendinţă generală
existentă în aproape tot spaţiul european, dar care are şi o motivaţie interioară
dintre cele mai profunde, cu multiple rădăcini străbătând secolele.
Perioada paşoptistă (1830-1860) este o epocă de afirmare a literaturii naţionale,
fiind caracterizată pintr-o orientare culturală şi literară, cu trăsături specifice
epocii, de emancipare socială şi naţională. Principala trăsătură a literaturii
paşoptiste o reprezintă coexistenţa curentelor literare, nu numai operele aceluiaşi
scriitor, ci chiar în aceiaşi creaţie. Curentele literare (iluminism, preromantism,
clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan.
Paşoptismul cuprinde perioada literară care pentru literatura română înseamnă o
epocă de modernizare, de afirmare a romantismului şi de fundamentare tuturor
speciilor.

3. Cronologie
Această epocă înţeleasă în sens larg se poate diviza in trei perioade:
Prepaşoptismul (1830 -1840)
Paşoptismul (1840 -1860)
Postpaşoptismul (1860 – 1870)
Paşoptiştii şi ideea unităţii naţionale
Ideea de unitate naţională, deşi nu figurează în mod expres printre paragrafele
Proclamaţiei de la Islaz, este un lait-motiv al ideologiei paşoptiste. Articolele din Poporul
suveran semnate de principalii colaboratori ai ziarului, poeziile publicate de Bolintineanu în
“Albumul Pelerinilor Români de la Paris” (1851), Manifestele Comitetului revoluţionar
emigrat în Franţa (condus de N. Bălcescu, C.A. Rosetti şi N. Golescu), corespondenţa
emigranţilor, toate aceste documente istorice atestă ideea unităţii naţionale. Un asemenea
manifest, ca cel din 1 iulie 1851, tipărit la Paris, se incheie cu urarea “Trăiască România
liberă, una şi nedespărţită!”.

4. Programa culturală paşoptistă evidenţiază două lucruri: efervescenţa
epocii şi faptul că în fruntea iniţiativelor de tot felul întâlnim aceiaşi
oameni, cei mai mulţi tineri. Alcătuiesc împreună o generaţie -
generaţia paşoptistă - cea mai unitară din istoria culturii româneşti. Cei
mai cunoscuţi reprezentanţi ai generatiei paşoptiste sunt: Nicolae
Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Boliac, Dimitrie Bolintineanu, Vasile
Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, etc.
Ei au creat o literatură cu trăsături distincte, punând practic temeliile
literaturii noastre moderne.

5. Istoria Militans
In poezia populară literatorii revoluţionari de la 1848 vedeau o oglindă a vieţii
sociale şi naţionale. Poeziile populare sunt considerate, “comori nepreţuite”
care definesc specificul noastru naţional”, “Într-o epocă ca aceasta, unde ţările
noastre au a se lupta cu duşmani puternici care cerc a întuneca nu numai
drepturile politice, dar şi chiar naţionalitatea românilor, poezia populară ne va
fi de mare ajutor spre apărarea acesteia”. Întregii lor activităţi, vieţii şi operei
lor li se potriveşte calificativul de “poeţi cetaţeni”. Poezia lui Alecsandri,
dedicată dezrobirii ţiganilor, e un strigăt sincer şi spontan, o dovadă de
umanism. Curentul dominant în literatura noastră paşoptistă a fost, în mod
evident, romantismul.

6. Revista “Dacia literară”
Apare la Iaşi, în anul 1840, sub direcţia lui Mihail Kogălniceanu, şi va fi interzisă chiar după
primul număr, căci, prin chiar numele ei, revista se adresa românilor din toate cele trei ţări
într-un moment politic dificil, în care unirea nu era inca posibilă. Folclorul va face obiectul
preocupărilor teoretice, dar va deveni şi sursă importantă de inspiraţie. Alecu Russo, în studiul
„Poezia poporală”, defineşte folclorul ca pe o oglindă realistă a vieţii poporului şi ca pe un
izvor nesecat de inspiraţie pentru literatura cultă. Gh. Asachi valorifică mitologia populară
într-o suită de balade şi legende. Expresia cea mai profundă a inspiraţiei folclorice se
regăseşte însă în capodopera „ Zburătorul”, de Ion Heliade-Rădulescu. Istoria este privită ca
model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul de eliberare şi unitate naţională, fie
pentru a ilustra satiric realităţile sociale. Programul Daciei literare, devenit programul
romantismului românesc, demonstrează cât se poate de clar spiritul creator al paşoptismului,
care are revelaţia “duhului naţional”, a specifităţii, ajungând adică - prin filiera romantica - să
redescopere rădăcinile culturii noastre şi să contribuie în mod esenţial la constituirea
literaturii române originale, ale cărei linii de forţă se organizează polarizat.

7. Pe parcursul apariţiei, ea a avut următoarea rubricaţie, marcată prin
supratitluri:
 Nr 1: Scene istorice din cronicile Moldaviei (text:C.Negruzzi),
scene pitoreşti din obiceiurile poporului , alegeri din alte foi româneşti( texte
reproduse din diferite reviste), telegraful Daciei (ştiri culturale).
 Nr 2:
Scene pitoreşti din obiceiurile Moldaviei, literatură străină, poezie, alegere
din alte foi româneşti, critica, telegraful Daciei.
 Nr 3:
Scene contemporane, suvenire din Italia, literatura străină, poezie (Grigore
Alexandrescu ), alegeri din alte foi româneşti, telegraful Daciei.
Din porunca domnitorului, după primele trei numere, revista este
suspendată şi va mai apărea abia după 1859, în ediţia a doua.

8. Articolul-program „Introducţie”
În primul număr al revistei, sub titlul Introducţie, M. Kogălniceanu,
întemeietorul revistei, publică un articol – program care sintetizează în patru puncte
idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:
1. Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia
limbii române, I. H. Rădulescu îndemna tinerii să scrie, deoarece operele româneşti
scrise până în acea perioadă puteau fi numărate pe degete
2. Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc sa imite scrierile şi scriitorii străini,
românii ar putea creea o literatura autohtonă, inspirată din natură, tradiţie şi folclor.
3. Lupta pentru unitatea limbii: eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt
continuate de paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare, respigând
exagerările latiniste şi pledând pentru introducerea alfabetului latin.
4. Dezvoltarea spiritului critic: se introduce conceptul de critică obiectivă, subliniind că
analiza critică se va face numai asupra operei: “Critica noastră va fi nepărtinitoare.
Vom critica cartea, iar nu persoana.”

9. Poezia în perioada paşoptistă
Poezia paşoptistă este o poezie socială, adaptată la momentul istoric şi chiar
politic, conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau sufletele românilor de
pretutindeni. Atunci se afirmă cu putere spiritul naţional, încrederea în valorile tradiţionale,
populare, în istoria, natura şi folclorul românesc, care devin atunci, alături de evenimentele
social-politice ale momentului, teme predilecte ale poeţilor. Ceea ce îi uneşte pe scriitorii
paşoptişti este militantismul regăsit în creaţiile literare, care se constituie în adevărate
manifeste pentru împlinirea unităţii şi independenţii naţionale, pentru dreptate socială.
Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor paşoptişti împletesc romantismul cu
clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat şi o mare varietate de specii
literare: ode, elegii, meditaţii, epistole, satire, fabule, pasteluri, idile, sonete, balade. Ideea
naţională poate fi considerată nucleul tematical poeziei paşoptiste, nuanţată sub forma
ataşamentului la valorile poporului, ale pamântului şi ale tradiţiilor româneşti

10. Proza în perioada paşoptistă
Prima parte a perioadei paşoptiste înregistrează o serie de opere în
proză care însă apar izolate şi nu toate semnificative: abia după 1840 şi
imediat după revoluţie, îşi scriu operele fundamentale prozatorii de primă
mărime: C. Negruzzi, Al. Russo, V. Alecsandri şi N. Bălcescu. Cea mai frapantă
trăsătură a prozei în epoca paşoptistă este caracterul memorialistic, lipsa
invenţiei pure, a ficţiunii: aflată la început de drum, proza românească pune,
înainte de orice, faptul trăit; am putea vorbi chiar de o anumită pornire –
comună tuturor prozatorilor epocii – de a respinge invenţia. A doua trăsătură
globală a prozei paşoptiste o constituie importanţa pe care continuă să o aibă
retorismul, moştenirea oratorică a perioadei clasice şi a culturii din secolele
precedente. Proza largă, în care fraza se afla construită pe tiparul perioadei
clasice şi în care scriitorul caută să provoace efecte retorice, a înflorit mai cu
seama în Muntenia şi în Transilvania.

11. Reprezentanţii pasoptişti
 VASILE ALECSANDRI
Vasile Alecsandri fost un poet, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român,
membru fondator al Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în
România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al
XIX-lea. A fost unul dintre fruntaşii mişcării revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu
Kogălniceanu şi C. Negri “Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, principalul manifest al
revoluţionarilor moldoveni. În 1854 – Apare sub conducerea sa “România literară”, revistă la
care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M.Kogălniceanu, Al. Russo, dar şi muntenii Gr.
Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu. Opera sa se află la întretăierea romantismului cu
clasicismul, ca expresie a încercării de recuperare, într-un timp relativ scurt, a diferenţelor
dintre literatura română şi cea occidentală. Deşi sunt publicate mai târziu, pastelurile reflectă
o trăsătură a literaturii paşoptiste, coexistenţa curentelor literare (clasicism, romantism), şi o
temă specifică acestei perioade, tema naturii.

12.  COSTACHE NEGRUZZI
Ales, în 1837, deputat de Iaşi în Obşteasca obişnuită adunare, instituită de
Regulamentul Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca director al teatrului (alături de Mihail
Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres. În
1840 este ales primar al oraşului Iaşi. În chiar numărul 1 al Daciei literare apare nuvela
istorică. Nuvela Alexandru Lăpuşneanul de C. Negruzzi este prima nuvelă istorică din
literatura română, nuvela ilustrează două dintre cele patru idei formulate de Mihail
Kogălniceanu, conducătorul revistei, în articolul-program întitulat Introducţie, care constituie
şi manifestul literar al romantismului românesc:
- promovarea unei literaturi originale;
- inspiraţia din istoria naţională face parte din comitetul de direcţie al Teatrului Naţional din
Iaşi, alături de Kogălniceanu şi de Alecsandri. Negruzzi scoate revista Săptămâna. Ia parte la
mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului.

13.  GRIGORE ALEXANDRESCU
S-a născut la Târgovişte, în anul 1810. Învaţă greaca şi franceza. Ajuns la
Bucureşti, este elev la pensionul Sfântul Sava. Heliade îi va publica prima poezie
“Miezul nopţii’’ în “Curierul Românesc”. O vreme, a fost ofiţer, dar a demisionat
(1837). Din pricina unor scrieri ( ,,Anul 1840’’ şi „Lebăda şi puii corbului”) este
întemniţat. Este ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne peste
40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii autorităţilor (,,Câinele
şi caţelul‘’, ,,Boul şi viţelul‘’, ,,Dreptatea leului‘’). Cum se întamplă de obicei, în
literatura paşoptistă elementele romantice şi clasice se împletesc. Cele romantice
sunt: sursa de inspiraţie (istoria naţionlă), tema( lupta pentru independenţa
poporului), motive specifice, folosirea arhaismelor şi a regionalismelor (,,pântre”,
,,dezvăleşte”, ,,martur”). Elementele clasice constau în echilibrul şi armonia
compoziţionate precum şi în stilul aforistic.

14.  ANDREI MUREŞANU
Andrei Mureşanu a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania.
A studiat filozofia şi teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Braşov. Începând cu 1838, a
început să publice poezie în revista „Foaia pentru minte, inimă şi literatură” . A fost printre
conducătorii Revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la Adunarea de la Blaj
din mai 1848. Poemul său „Un răsunet” scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn
religios (Din sânul maicii mele) şi denumit ulterior „Deşteaptă-te, române!” , a devenit imn
revoluţionar – fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza” românilor.
Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai
vieţii traduce ,,Nopţiile lui Young’’. Cu timp în urmă scrisese şi o gramatica româneasca în
limba germană. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea
precară, a murit în 1863 la Braşov.

15. Concluzie
În perioada paşoptistă se afirmă primii noştri scriitori moderni
în cadrul curentului naţional popular, “Dacia literară”. Apărând ideea de
originalitate în literatură, mentorul generaţiei paşoptiste dezvolta în acelaşi
timp şi spiritual critic, exercitând, în acest fel, o influenţă hotărâtoare asupra
fizionomiei culturii româneşti de la mijlocul secolului trecut. “Critica noastră –
spunea Mihail Kogălniceanu – va fi nepărtinitoare: vom critica cartea, iar nu
persoana”.
În perioada paşoptistă învăţământul, presa, teatrul, literatura, stiinţele cunosc
o dezvoltare fără precedent şi iau fiinţă societăţi culturale şi ştiinţifice, creşte
numărul revistelor şi al altor periodice, al cărţilor tipărite în tiraje mari, se
formează un public cititor, se organizează biblioteci de literatură beletristică,
se înfiinţează o viaţă artistică specific românească, bazată pe tradiţia
populară, i-a amploare mişcarea de culturalizare a maselor.

16. În această perioadă, intelectualii paşoptişti publică articole, studii,
lucrări care au ca şi scop aducerea la cunostinţa popoarelor europene
problemele românilor. Tot în această perioadă scrisul devine
principalul instrument al actvităţii culturale iar literatura română
cunoaşte o dezvoltare apreciabilă prin contribuţia, în Moldova, a
scriitorilor: G. Asachi, C. Negruzzi, M. Kogalniceanu, V.Alecsandri,
A. Russo; în Muntenia: Ghe. Lazar, I. H. Radulescu, V. Carlova, G.
Alecsandrescu, N. Balcescu, I. Bolliac, D. Bolintineanu; în
Transilvania: T. Cipariu, G. Baritiu, A. Muresanu.