Hristos – Pâinea noastră zilnică

TRAIAN DORZ
•
Hristos – Pâinea noastrã zilnicã

Tot ce v-am scris aici cu lacrimi
e adevăr curat şi greu,
mărturisit pe conştiin ă,
în Numele lui Dumnezeu.

Nu-mi lepăda i nici o frântură
din tot ce spun acum şi scriu,
că tot ce nu-n elege i astăzi
ve i în elege mai târziu.

Traian DORZ

HRISTOS –
PÂINEA NOASTRÃ
ZILNICÃ

366 scurte medita ii biblice
pentru zilele anului

– de la 1 ianuarie, la 31 decembrie –

Editura «OASTEA DOMNULUI» – Sibiu
2001

Coperta I – Claudiu CÂNDEA

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale
DORZ, TRAIAN
Hristos – Pâinea noastră zilnică / Traian Dorz. -
Sibiu: Oastea Domnului, 2001
272 p.; 20 cm.
ISBN 973-9364-01-2

232.9

© Copyright 2001
Toate drepturile sunt rezervate
Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu
Str. Ch. Darwin, 11

ISBN 973-9364-01-2

5

CUVÂNT ÎNAINTE
„Binecuvântează, Doamne, Cununa Anului bunătă ii Tale“; cu aceste
cuvinte proorocul şi psalmistul David Îl ruga pe Dumnezeu, Stăpânul vie ii şi al
istoriei să trimită binecuvântarea Sa din înăl imile cerului asupra timpului ca
„eon“ al mântuirii şi al sfin irii crea iei dumnezeieşti.
Cu aceste cuvinte, şi noi, la începutul fiecărui an civil sau bisericesc,
implorăm harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru timpul care ne este pus
înainte, timp în care suntem chema i să lucrăm „cu frică şi cutremur“ la
mântuirea noastră.
Timpul ne este dat fiecăruia dintre noi ca un dar şi ca un talant pe care
trebuie să-l valorificăm cât mai bine şi cât mai variat, punându-l în slujba lui
Dumnezeu şi a semenilor în aşa fel, încât, atunci când ne vom prezenta în fa a
Dreptului Judecător în ziua sortită fiecăruia, să putem da „răspuns bun“ şi
pentru fiecare zi pe care El ne-a hărăzit-o în caierul vie ii, întru sporirea noastră
duhovnicească şi slava Sfântului Său Nume.
Potrivit învă ăturii Bisericii, fiecare dintre noi este chemat să se adape
zilnic din Cartea Vie ii, să mediteze la adevărurile cuprinse în ea şi să caute să
le pună în practică.
Îndemnul acesta ni-l dă acelaşi prooroc David când zice că omul drept „va
cugeta ziua şi noaptea“ la Legea lui Dumnezeu (Ps. 1, 2), şi când spune „că am
iubit Legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este“ (Ps. 118, 97).
Acest lucru l-a în eles pe deplin şi regretatul frate Traian Dorz, care ne-a
lăsat un florilegiu de medita ii zilnice pentru tot cursul anului calendaristic.
Intitulată sugestiv Hristos – Pâinea noastră zilnică, lucrarea ce vede
lumina tiparului acum în Editura «Oastea Domnului», Sibiu, se constituie în
scurte medita ii biblice pe parcursul celor 366 de zile calendaristice ale anului.
Ele sunt tot atâtea prilejuri binecuvântate pentru întâlnirea cu Hristos şi cu
învă ătura Bisericii Sale şi de cuminecare a noastră cu Logosul cel necreat prin
care ajungem apoi deplin uni i cu El în taina Sf. Împărtăşaniei.
Împărtăşind arhiereasca binecuvântare pentru această nouă lucrare ce vede
lumina tiparului aici, la Sibiu, rugăm pe Dumnezeu să o prefacă şi de data
aceasta într-un izvor de „apă vie“ (Ioan 4, 10), să dea tărie sufletească şi
trupească tuturor celor care zilnic se vor apleca asupra paginilor ei şi să-i
întărească întru credin a cea adevărată a sfintei noastre Biserici drept-măritoare.

† Visarion Răşinăreanu

14 martie 2001, Episcop-Vicar,
Sf. Benedict; Cuv. Alexandru preotul Sibiu

6

PREZENTARE
Un nou volum din scrierile de-acum cunoscutului autor Traian Dorz
vede lumina tiparului în Editura «Oastea Domnului», îmbogă ind tezaurul
teologiei şi spiritualită ii noastre străbune cu un mănunchi de scrieri –
cuvinte zilnice.
Hristos – Pâinea noastră zilnică este un univers de gândire şi
povă uire de care nu ne putem apropia decât cu respectul şi venera ia cea
mai adâncă. Aceste medita ii sunt adevărate comori spirituale rezultate din
adâncul unei vie i de preocupare duhovnicească în care înalta dăruire literară
a lui Traian Dorz s-a împletit în modul cel mai fericit cu zelul filocalic al
iubirii de Dumnezeu şi dorul desăvârşirii sufletului omenesc.
Poporul nostru se poate mândri cu faptul că lucrările acestui profund
iubitor de Hristos însufle esc şi hrănesc cele mai alese forme de manifestare
a spiritualită ii româneşti. În aprofundarea învă ăturii Bisericii străbune,
cartea de fa ă, prin împăr irea timpului în zile ale anului, oferă cititorului
trepte spre o via ă mai cu Hristos. Miezul duhovnicesc al acestor zile
conduce spre „ziua a opta“, spre via a veşnică.
Explicând şi propovăduind zilnic Cuvântul lui Dumnezeu, autorul
deschide perspectiva eternizării omului în iubirea şi lumina comuniunii
Sfintei Treimi revelate în Biserică – Trupul lui Hristos.
Prin lucrarea de fa ă, Traian Dorz se descoperă şi ca săvârşitor al
„Liturghiei Cuvântului“, pe care, explicându-l, acesta devine „Cuvânt al
Vie ii“ (Ioan 6, 68).
Parcurgând cu ochii inimii paginile căr ii de fa ă, vom constata că
elul vie ii noastre este via a veşnică, iar via a de aici este doar o pregătire
pentru aceea.
În lumina duhovniceştilor în elesuri ale adevărurilor pe care le con ine
această carte, ne bucurăm de apari ia ei, dorind ca mesajul pe care îl trans-
mite să ajungă sămân ă căzută în arina bună a cât mai multor inimi unde,
sub ploaia Duhului Sfânt, să aducă rod însutit (Luca 8, 8).

Lector univ. pr. Constantin Onu

7

În Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin.

Iisus Hristos,
Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,
Slavă veşnică ie!

Pentru că ne-ai dăruit via a, fiin a şi mişcarea,
pentru că Tu ne-ai rânduit la mântuire prin harul Tău,
pentru că Tu ne-ai trimis vestitorii Evangheliei Tale spre a ne aduce
lumina mântuirii,
pentru că Tu ne-ai trezit durerea pentru păcatele noastre şi dorin a
pentru mântuire,
pentru că Tu ne-ai născut din nou prin Cuvântul şi prin Duhul Sfânt,
pentru că Tu ne-ai socotit vrednici de încredere şi ne-ai pus în slujba Ta,
pentru că Tu ne-ai scris numele nostru în Oastea Ta şi în Cartea Vie ii Tale,
pentru toate zilele care ni le-ai rânduit pe pământ şi pentru tot ce ai vrut
Tu să întâmpinăm în via ă ca să facem voia Ta,
pentru toate binecuvântările pe care le-am primit noi de la Tine şi pe
care ni le-ai primit Tu – făcându-ne noi datoria pe pământ,
pentru că ne-ai ajutat să ne trăim via a cu folos şi s-o sfârşim cu bine,
pentru fericirea pe care ne-ai făgăduit-o şi cu care ne aştep i Acolo la Tine,

Slavă veşnică ie,
Marele nostru Mântuitor şi Dumnezeu,
Iisus Hristos!

8

Slăvit să fii
Slăvit să fii, slăvit Iisus,
ce biruin ă ne-ai adus,
ce praznic sfânt ne-ai pregătit,
în veci să fii slăvit!

Slăvit, slăvit să fii
din veci pe veşnicii,
că-n harul Tău ne-ai dăruit
tot ce-am nădăjduit,
mai mult de ce-am nădăjduit,

Eram căzu i când Te-am strigat.
Tu strigătul ne-ai ascultat,
cu bra înalt ne-ai izbăvit –

Din noaptea grea, pe to i ne-ai scos
la locul larg şi luminos,
ne-ai dat mai mult de ce-am gândit –

Cu cei atât de mult dori i
stăm azi cântându- i ferici i.
Tot ce-am cerut ne-ai împlinit –

Ce scurte clipe-acum ne par
to i anii lungi de plâns amar,
cu ce mult har i-ai copleşit,
slăvit să fii, slăvit!

Cântarea Tatălui – Facere 1, 1 9

LA ÎNCEPUT – DUMNEZEU
lavă veşnică Numelui Veşnic al Veşnicului nostru Dumnezeu şi Tată,
S Începutul oricărui început şi Sfârşitul oricărui sfârşit!
Cartea veşnică a Dumnezeului Veşnic începe cu Dumnezeu, fiindcă nu este
ceva care să fi fost înainte de El.
El era din veşnicie, înainte de orice altceva. Cum a fost înainte de începutul
lumii, când nu era decât El – Dumnezeul veşnic din Care, la un moment dat, au
ieşit pe rând toate cele ce au avut o naştere, formând Începutul – noi nu ştim.
Nu ştim nici ce este veşnicia, aceea din care s-a născut timpul, adică
veacurile (cum scrie la Evrei 1, 2) prin Fiul lui Dumnezeu – Lumina Care S-a
exteriorizat din El spre a începe, cu ziua întâi, via a, sub forma ei de azi.
Nu ştim nici ce formă avea Fericirea în care locuia El înainte de a ni Se
descoperi (atât cât ni Se descoperă), cea în care locuieşte El acum.
Nu ştim nici ce formă avea via a care era în El mai înainte de a ni Se
descoperi (atât cât ni se descoperă), cea care este în El acum.
Nu ştim decât că lumea de acum a avut un început care a început cu
Dumnezeul Care era înainte de acest început şi Care a făcut începutul acesta.
Că acest început s-a făcut cu Dumnezeu din Care a ieşit Cuvântul, că din
Cuvânt a ieşit Lumina din care a ieşit Mişcarea, Ordinea, Via a...
O, ce slăvită Cântare trebuie să fi fost acest început!
Ce dragoste nemărginită trebuie să fi fost aceea din care a ieşit Ideea din
care a ieşit Cuvântul din care a ieşit Lumina din care a ieşit Frumuse ea şi
Armonia atâtor vie i care alcătuiesc Via a.
Din dragoste s-a născut Ideea – izvorul Cântării. Din Cântare s-a născut
Cuvântul – izvorul Luminii. Din Lumină s-a născut Frumuse ea – izvorul Vie ii.
Totul a fost făcut numai pentru ca noi să căpătăm această conştiin ă fericită, de
noi înşine, spre a putea participa ferici i la fericirea Creatorului şi a crea iunii Sale.
Dragostea, Care era Dumnezeu, nu putea fi fericită singură.
Ea a creat astfel dragostea noastră, spre a Se ferici pe Sine prin fericirea noastră.
Aşa s-a născut Cântarea Eternă.

Slavă veşnică ie, Dragoste-Dumnezeu şi Dumnezeu-Dragoste, Care erai
dinainte de tot şi Care vei rămâne după ce se va sfârşi totul!
Tu eşti izvorul Cântării, din care cel mai frumos moment este sărutul Tău
dat lumii la Betleem şi pe Golgota. Din acest sărut s-a născut lacrima. Şi din
lacrima aceasta ne-am născut noi.
Şi noi suntem cântarea dragostei după care a însetat tăcerea dragostei Tale.
Slavă veşnică ie! Înfrumuse ează-ne mereu, până la desăvârşirea cu care
să fii fericit deplin.
Amin.

(† Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Ierarh Vasile cel Mare; Anul Nou) 1 ianuarie

10 Cântarea Fiului – Facere 1, 3

ŞI A FOST LUMINĂ
ând, după o iarnă friguroasă şi îndelungată, apare prima zi de
C primăvară – ce cântec de lumină intonează primele raze strălucite ale
unui soare cald peste câmpia care îmbie, peste pădurile care se trezesc, peste
izvoarele care se bucură...
Când, după o noapte întunecoasă, plină de spaime şi de presim iri rele şi
după o îndelungată beznă apăsătoare, izbucneşte cântecul unui răsărit de soare
strălucitor – ce dumnezeiască veselie, ce fericită despovărare, ce luminoasă
fericire cuprinde dintr-o dată totul!
Dar cine poate descrie oare şi cine poate măsura într-adevăr puterea
minunii, şi frumuse ea strălucirii, şi intensitatea bucuriei pe care le cuprinde o
astfel de transformare unică şi dumnezeiască?
Numai pustiul care zăcuse de o veşnicie în întuneric şi în ghea ă – când l-a
inundat deodată lumina şi căldura, via a şi bucuria – şi-a putut da seama de
nemărginirea dumnezeieştii minuni a Luminii care îl învia.
Numai golul – care de o veşnicie se înspăimântase de singurătatea şi de
frigul său – când l-a umplut dintr-o dată dragostea imensă a lui Dumnezeu cu
strălucirea negrăită a unei îmbră işări, într-o cântare atât de plină de frumuse i
şi într-o frumuse e atât de plină de cântare, şi-a putut da seama ce transfigurare
trăia datorită Luminii care îl umplea.
Aşa a fost venirea lui Hristos pe lume.
Aşa este intrarea mântuirii lui Hristos într-un suflet.
Aşa este naşterea din nou într-o via ă omenească.
Şi aşa va fi a doua Lui venire, în Împără ia Sa cea nouă.
La venirea Mântuitorului în lume, s-a risipit o noapte a veacurilor de
păgânism şi de necunoştin ă... Cântările îngereşti deschideau şi înso eau această
nemaivăzută misiune prin care Dumnezeu Se făcea Rob pentru răscumpărarea
şi eliberarea celor ce se vânduseră robi, singuri şi pe totdeauna, dar care nu se
mai puteau răscumpăra şi elibera singuri niciodată.

Slavă veşnică ie, Lumină-Hristos şi Hristos-Lumină, Izvorul şi Oceanul
tuturor, Izvorul din care ies şi Oceanul în care intră toate, Tu, Robul şi Împăratul
nostru, Mântuitorul şi Pre ul mântuirii sufletelor noastre, Iubitorul şi Iubitul
nostru, Cel care ne dai şi Cel care ne ceri toată dragostea şi toată inima noastră!
În Tine doreşti să ne cuprinzi în întregime şi în noi doreşti să fii cuprins,
fiindcă singurătatea noastră suspină după Tine.
O, slavă veşnică Celui ce Te-a născut pe Tine pentru noi şi pe noi pentru Tine!
Dăruieşte-ne această veşnică şi deplină nuntă şi împreunare în strălucire
şi dragoste.
Amin.

2 ianuarie (Înainteprăznuirea Botezului Domnului; Sf. Silvestru, Ep. al Romei; Sf. Serghie)

Cântarea Duhului Sfânt – Facere 8, 11 11

PORUMBELUL S-A ÎNTORS
e mare bucurie a fost venirea porumbelului în mijlocul celor ce-l
C aşteptau plini de spaimă şi de speran ă în prima corabie salvatoare,
după marea încercare a potopului!
Pogorârea porumbelului cu ramura verde a deschis corabia, a pecetluit
jertfa şi a dezvăluit larg, frumos şi strălucit curcubeul Noului Legământ dintre
Dumnezeu şi omenire, prin Noe.
Pogorârea porumbelului în corabie vestea sfârşitul lucrării făcute de
Judecată şi de Dreptate şi începutul lucrării făcute de iertare şi dragoste. Chipul
lui simboliza pacea, curajul şi neprihănirea.
Pogorârea porumbelului la Iordan aducea tot aceeaşi veste slăvită şi închipuia
tot aceleaşi virtu i slăvite: Vestea cea Bună a păcii cu Dumnezeu, care era mesajul
Evangheliei mântuitoare în Hristos, Curajul, care înso ea până la supremul
sacrificiu misiunea aceasta în lume, şi Neprihănirea, care se capătă numai în acest
unic fel şi care singură poate deschide Por ile Veşnice ale cerurilor şi care poate da
dreptul de iertare şi moştenire Acolo, la masa şi în prezen a lui Dumnezeu.
Pogorârea Duhului Sfânt – acest rost l-a avut şi acest har l-a adus pe pământ.
El S-a pogorât în mijlocul apostolilor – asemenea primului porumbel în
mijlocul unor oameni trecu i printr-un potop – care stăteau închişi şi înfricoşa i
şi ei ca într-o corabie îngustă. Venirea Duhului Sfânt cu putere şi cu cutremur
le-a umplut şi lor sufletele de pace, de curaj şi de neprihănire. Pace – în părtăşia
lor cu Dumnezeu; curaj – în lupta lor cu Satana; şi neprihănire – în toată fiin a lor
în desfăşurarea acestei lupte şi în păstrarea acestei păci.
După trecerea noastră – la naşterea din nou – prin răscumpărarea Jertfei
Crucii, ca prin Golgota noastră, în via a noastră, a fiecăruia dintre noi, trebuie
să aibă loc pogorârea Duhului Sfânt, revărsarea puterii Lui care ne aduce şi
nouă pacea, curajul şi neprihănirea.
Şi anume: pacea cu Dumnezeu şi pacea lui Dumnezeu.
Apoi curajul din Dumnezeu şi curajul pentru Dumnezeu.
Şi, în rodul acestora, neprihănirea în Dumnezeu şi neprihănirea cu Dumnezeu.

Slavă veşnică ie, Prea Sfinte Duh, Cerescule Porumbel, Care prin
pogorârea Ta ne-ai adus pacea, puterea şi proslăvirea de la Tatăl nostru Ceresc
în Numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos!
Te rugăm, pogoară-Te mereu şi rămâi pe totdeauna peste noi şi în noi, spre
a ne păzi şi ajuta în toate luptele şi încercările noastre, până ce vom ajunge pe
totdeauna la lumina şi strălucirea Împără iei Tale.
Amin.

(Sf. Prooroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie) 3 ianuarie

12 Cântarea de laudă – Exod 15, 1

EU VOI CÂNTA DOMNULUI
omnul Dumnezeul nostru, slăvit să fie Numele Lui, a întocmit sufletul
D omenesc în aşa fel, încât să simtă totdeauna trebuin a şi bucuria de a cânta.
Cântarea este ceva atât de legat de inima noastră, încât fiecare sim im o
adâncă nevoie de a cânta sau de a asculta cântarea.
Fără cântare nu putem fi, precum nici fără iubire. Căci acestea două merg
întotdeauna împreună. Cine iubeşte, acela şi cântă. Cine cântă, acela şi iubeşte.
Cân i pentru ceea ce iubeşti. Şi iubeşti ceea ce cân i.
Cine iubeşte lumea cântă pentru lume. Şi cine cântă cântece lumeşti, acela
dovedeşte că iubeşte lumea.
Cine Îl iubeşte pe Dumnezeu, acela are mereu pe buze cântarea Domnului.
Căci cine iubeşte nu poate fără cântare.
Binecuvântată să fie via a aceluia care, iubindu-L pe Dumnezeu, nu poate
fără cântarea Domnului! Fericit este şi fericit să fie în veci sufletul care pune
legământ şi hotărâre sfântă să cânte numai Domnului!
Nimic nu este mai vrednic de laudă decât Domnul şi nimeni nu va fi mai
lăudat cândva decât acela care I-a cântat mai mult şi mai frumos Domnului.
Binecuvântat este şi binecuvântat va fi acela care îşi ia această sfântă
hotărâre: Eu voi cânta numai Domnului.
Şi care cântă cu adevărat numai Domnului totdeauna dintr-o inimă curată,
dintr-o gură smerită şi dintr-o via ă ascultătoare. Cântarea aceasta o ascultă tot
cerul cu bucurie.

Slavă veşnică ie, Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Duhul
Sfânt, Care ne-ai iubit atât de mult şi Care ne-ai făcut să Te iubim şi noi şi să- i
cântăm din tot sufletul, cu o adâncă şi smerită cură ie de inimă. Şi dintr-o
curată, fierbinte şi ascultătoare iubire.
Din cea mai frumoasă limbă pe care ai lăsa-o pe pământ, din cele mai
fericite stări, din cea mai curată dragoste, dorim să- i cântăm numai ie, pentru
că numai ie i se cuvine toată slava, cinstea şi lauda iubirii noastre, a tuturor,
pe veci de veci.
Amin.

4 ianuarie (Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli; Cuv. Teoctist)

Cântarea de laudă – Exod 15, 11 13

CINE ESTE CA TINE, DOAMNE?
entru toate lucrurile şi pentru toate fiin ele de pe pământ pot fi găsite
P mijloace de compara ie: unul bun poate fi măsurat cu altul şi mai bun;
unul frumos, cu altul şi mai frumos; unul în elept, cu altul şi mai în elept...
Şi, dacă pe pământ nu găsim totuşi nici un mijloc de măsură pentru ceva,
avem lumea cerească şi veşnică fa ă de care tot ceea ce este pământesc şi
trecător este nespus de pu in, de mic şi de slab. Oricât de fără seamăn ar părea
el aici, spunem: frumos ca soarele, înalt ca cerul, dulce ca lumina...
Numai pentru Dumnezeu nu se găseşte nimic ca să se spună: este atât de
mare sau aşa de bun, ori aşa de bogat, aşa de frumos, aşa de veşnic...
Cu El nimic şi nimeni nu poate să se măsoare. El este totdeauna şi mai
mare, şi mai bun, şi mai frumos, şi mai adânc, şi mai mult... infinit mai mult.
De aceea, oricât de mult am face pentru El, El merită şi mai mult.
Oricât de mult L-am iubi, se cuvine să-L iubim şi mai mult.
Oricât de frumos I-am cânta, El este vrednic de şi mai frumos.
Şi, dacă totuşi ajungem vreodată să ne închipuim că am făcut de-ajuns, că
am dăruit de-ajuns, că am suferit de-ajuns pentru El, atunci suntem nişte
netrebnici, oricât am fi jertfit, sau suferit, sau lucrat.
Pe lângă ceea ce dragostea ne încredin ează că îi suntem datori, oricât am
fi făcut nu este nimic. Căci şi a-I da ceva este un har. Fiindcă de la El avem tot
ce-I dăm. Numai dragostea de a-I da, singură ea, este de la noi.

O, Marele nostru Dumnezeu, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, nimeni şi
nimic nu este ca Tine nici în ceruri, nici pe pământ. Nici în lumea trupească,
nici în cea nevăzută. Slavă ie!
ie se cuvine să- i dăruim cu dragă inimă tot ce ne-ai dăruit Tu, fiindcă
numai atunci am fi cu adevărat ferici i şi îndestula i.
Te rugăm, ajută-ne pe to i neîncetat să Te iubim mai mult ca pe orice.
Să Te pre uim mai înalt ca pe oricare altă comoară.
Să Te ascultăm mai întâi ca pe oricine.
Căci Tu eşti unicul vrednic, mai presus ca orice.
Amin.

(Sf. Mc. Teopempt şi Teona; Cuv. Sinclitichia; Ajunul Bobotezei – post) 5 ianuarie

14 Cântarea de laudă – Exod 15, 17

TU ÎI VEI ADUCE
oate făgăduin ele lui Dumnezeu lăsate nouă în Sfântul Său Cuvânt din
T Scripturi sunt întru totul adevărate şi vrednice de a fi crezute. Pentru că
se vor împlini şi în viitor întocmai cum s-au împlinit şi în trecut.
Cuvintele versetului de mai sus au fost scrise ca o făgăduin ă pentru
poporul lui Israel care fusese atâ ia ani străin şi pribeag, apăsat şi nedreptă it
într-o ară străină şi asupritoare...
Când Domnul le făcuse făgăduin a, ei încă stăteau departe şi chinui i. Dar cei
care se bizuiau pe Domnul nu s-au îndoit câtuşi de pu in că Domnul are putere şi
că El îi va aduce şi îi va aşeza iarăşi în Canaanul pe care li-l făgăduise.
Biserica Domnului nostru Iisus Hristos, luptătoare şi ostenitoare, este încă
pe pământ ca într-un loc străin şi potrivnic. Fiii ei sunt acum asupri i şi
nedreptă i i ca fiii lui Israel cândva în ara Egiptului.
Dar, pe cât de adevărat este că Dumnezeu i-a scos pe aceia din orice robie
şi i-a trecut prin atâtea primejdii până i-a dus şi i-a aşezat în ara Canaanului,
precum le-a fost făgăduit, tot aşa de adevărat este că Hristos, Mântuitorul şi
Dumnezeul nostru, îi va scoate şi-i va izbăvi pe to i cei care cred şi se încred în
El din orice apăsare şi necaz, până ce îi va duce, şi El, şi-i va aşeza pe veci în
acel loc fericit şi binecuvântat pe care, a spus El că se duce ca să ni-l
pregătească la Tatăl.
Binecuvântat să fie oricine va crede şi se va nevoi să dobândească,
răbdător până la moarte, acel loc fericit!

Slavă veşnică ie, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care ai
fost Călăuza şi Izbăvitorul poporului Tău şi Care vei fi până în veşnicie
Dumnezeul şi Mântuitorul Bisericii Tale!
Î i mul umim pentru sfintele Tale făgăduin e în care ne încredem. Te
rugăm, ajută-ne să Te urmăm cu o deplină ascultare prin care să ne învrednicim
de veşnica desfătare a Împără iei Tale în care ai spus că îi vei duce şi îi vei
aşeza pe to i ai Tăi.
Amin.

6 ianuarie († Botezul Domnului – Boboteaza)

FERICIT ŞI FERICIT 15

Fericit şi fericit
cel cu sufletul smerit,
căci oriunde-ar fi găsit
el e-al Domnului iubit...
Graiul lui e liniştit
şi iubeşte nesilit,
şi se roagă umilit,
şi trăieşte-n chip cinstit...

Bine-i binecuvântat
cel cu sufletul curat,
şi cu gând nevinovat,
şi cu umblet înfrânat.
El oriunde-ar fi aflat
se fereşte de păcat ,
şi n-ascunde ce-a lucrat,
şi nu-şi calcă ce-a jurat.

Dumnezeule Preasfânt,
înmul eşte pe pământ
oamenii cu duhul blând
şi cura i în tot ce sînt,
oamenii ce-al Tău Cuvânt
îl trăiesc cu crezământ,
căci doar ei pe-acest pământ
sare şi lumină sînt.

Cuvinte în elepte

Hristos Domnul este prima jertfă pe-a Lui sfântă Cale.
Pilda Sa-i mai mult ca Vestea Bună-a-nvă ăturii Sale.
O istorie asemeni nimenea pe lume n-are –
El, Mântuitorul Unic, este-al veşniciei Soare.

(† Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul) 7 ianuarie

16 Cântarea lui Moise – Deuteronom 32, 1

LUAŢI AMINTE
ând împăratul vorbeşte, atunci to i tac. Şi cei de sus, nu numai cei de
C jos. Iar dacă la glasul lui ascultă cei mari, cum vor putea să nu
asculte cei mici?
Când se rostesc numele împăratului şi poruncile lui, întreagă împără ia sa
trebuie să ia aminte. De aceea este scris: Lua i aminte ceruri, ascultă pământule!
Cuvântul lui Dumnezeu şi laudele Numelui Său Sfânt sunt ceva atât de
însemnat, încât şi cerurile şi pământul iau aminte şi trebuie să ia aminte la ele.
Ce cutremurător de sfânt este Cuvântul lui Dumnezeu!
Cât de pătruns de acest lucru trebuie să fie orice om care rosteşte cu gura
lui acest înfocat cuvânt!
Iar dacă acela care îl mărturiseşte este pătruns de acest adevăr, trebuie să
fie tot aşa de pătrunşi şi aceia care îl ascultă.
Cerul ia aminte la orice cuvânt rostit de gura ta, omule (Matei 12, 36-37)!
Pământul la fel. Numai tu nu iei seama ce vorbeşti?
Cei din cer te aud. Cei de pe pământ văd ce vorbeşti şi ce faci. Numai tu nu
te cutremuri?
Atâ ia se îngrozesc de ceea ce vorbeşti. Numai tu, omule, nu?
Când se propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu, cerurile iau aminte...Tu,
omule, cum ascul i la ele?
Cel care ia aminte nu doarme. Nu se tot mişcă şi nu se gândeşte la altceva.
Nu umblă după vorbe, şi după apă, şi după şoapte. Nici după uşi şi după
ferestre, ci după cuvântul vestit, căci este Cuvântul Domnului.
Lua i aminte cum asculta i (Luca 8, 18)!
Cine nu poate asculta Cuvântul lui Hristos, acela nici nu-l va în elege
niciodată.

Doamne, Duhule Sfinte, Care ai fost trimis de la Tatăl de către Domnul
nostru Iisus Hristos ca să ne călăuzeşti în toate, să ne înve i toate lucrurile şi să
ne aduci aminte tot ce ne-a spus El (Ioan 14-26),
Te rugăm, revarsă-Te din cer peste noi to i care vorbim şi care ascultăm
sfintele cuvinte dumnezeieşti. Fă-l, Doamne, pe orice suflet fie mare, fie mic să
ia aminte cu grijă la fiecare cuvânt spus sau auzit. Şi să ascultăm fiecare cu
împlinirea faptei.
Căci, dacă cerul trebuie să ia minte, pământul trebuie să asculte; dacă cei
sfin i trebuie să fie veghetori, cei mai neputincioşi trebuie să fie mai supuşi,
pentru ca Tu, Doamne, să fii totul în to i.
A Ta să fie toată slava până în veci!
Amin.

8 ianuarie (Cuv. Gheorghe Hozevitul şi Emilian Mărturisitorul; Cuv. Domnica)

Cântarea lui Moise – Deuteronom 32, 7 17

ADU-ŢI AMINTE DE ZILELE DIN VECHIME
ine seamă de trecut este o mare în elepciune. Nimeni nu se va putea
A îndrepta niciodată în viitor dacă nu-şi va aduce aminte să tragă
învă ătură din cele petrecute mai demult.
Toată istoria trecutului este o carte plină de învă ăminte de care orice om
care vrea să ajungă bine trebuie să ină seamă cu grijă.
Socoteşte anii... Întreabă-i pe tatăl tău... şi pe bătrânii tăi – spune Cuvântul
lui Dumnezeu. Iar omul cel cu adevărat priceput nu leapădă aceste cuvinte, ci
ine cu chibzuin ă seamă de ele. Pentru că, fără a ine seamă de aceste lucruri,
nimeni n-a ajuns bine niciodată.
Nimeni dintre noi n-a crescut învă at. Până la noi, câ i înaintaşi ai noştri
au muncit din greu, au luptat şi s-au jertfit pentru ca noi astăzi să ne putem
bucura de o stare pe care ei sute şi mii de ani n-au avut-o, dar au muncit
pentru ca s-o avem noi.
Câte mijloace care ne uşurează şi ne înfrumuse ează astăzi via a, ei nu le-
au avut!
Câtă experien ă ne-a rămas de la ei! Câte învă ăminte din munca şi din
lupta lor! Câte binefaceri în urma jertfelor lor!
Lan ul înaintaşilor noştri este un lan de aur. To i sfin ii noştri părin i,
mucenicii şi martirii... to i învă ătorii şi păstorii noştri alcătuiesc şirul slăvit al
binefăcătorilor noştri, de la care ne-au rămas nu numai cele mai luminoase
învă ături, dar şi cele mai vrednice pilde, cele mai bogate comori, cele mai alese
haruri prin care, numai dacă ne sim im adânc lega i de ei şi dacă ne lăsăm cu
ascultare călăuzi i bine, vom putea fi cu adevărat vrednici şi ferici i.
Să ia bine seama orice tânăr la aceste adevăruri. Căci, dacă nu se va sim i
adânc legat de rădăcina sănătoasă a credin ei înaintaşilor săi, nici nu va putea
creşte drept. Nici nu va putea avea urmaşi buni şi roade rodnice. Ramul rupt de
rădăcină se uscă şi piere.

Doamne şi Dumnezeul nostru, Care ne-ai dăruit nouă nişte strămoşi atât de
sfin i şi de vrednici, fii binecuvântat!
Te rugăm, Doamne, întoarce-ne totdeauna, cu dragoste şi cu respect, inima
şi gândurile noastre spre credincioşia înaintaşilor noştri din zilele din vechime.
Spre dragostea, spre cucernicia şi spre jertfa pentru Tine ale primilor fra i ai
noştri, ale primei biserici creştine, pentru ca, învă ând da la ei, să Te putem iubi,
asculta şi lăuda şi noi pe Tine într-un chip atât de vrednic şi de luminos ca şi ei.
Amin.

(Sf. Mc. Polieuct; Cuv Eustrtatie) 9 ianuarie


TE-AI ÎNGRĂŞAT...
e rău este uneori că îi merge omului bine! Şi cât de atent şi de veghetor
C trebuie să fie un credincios al Domnului când începe să-i meargă toate
lucrurile din plin! Şi când începe să nu mai aibă nici o cruce apăsătoare pe
umerii săi şi nici o sarcină sub care să sufere!
Căci adeseori acolo este moartea credin ei. Acolo este slăbirea râvnei. Şi
înghe area rugăciunii, şi pierderea cură iei, şi părăsirea adunării, şi adormirea
vegherii, şi întinarea neprihănirii, şi uitarea intei, şi lepădarea legământului, şi
dezbinarea fră iei, şi, după toate acestea, părăsirea lui Dumnezeu.
Într-o astfel de stare, dacă mila Domnului nu trimite câinele cel dureros,
dar salvator, al suferin ei după omul ajuns în această prăpastie, acesta, căzut
acolo, acolo şi piere pe veci.
Un frate îmi spunea în mijlocul cuptorului aprins: Dacă numai trei zile ar
mai fi aşteptat Domnul şi nu m-ar fi adus aici în foc, eu aş fi fost pierdut pe vecii
vecilor. De ani de zile îmi mergea bine lumeşte... Şi, pe cât eram de plin de râvnă
înainte, aşa am ajuns de leneş şi căzut în urmă. Până când eu, care mă îngrozeam
înainte şi numai văzând o sticlă cu alcool, ajunsesem să beau cu prietenii lumeşti
care îmi erau acum mai dragi decât fra ii, de care mă înstrăinasem.
Eu, care mă îngrozeam înainte chiar şi numai auzind despre o desfrânare,
ajunsesem la un pas de mocirla ei. Iată unde mă găseam...
O, cât de bine mi-a făcut Dumnezeu aruncându-mă aici!
Focul unde aş fi ars îndată după aceea ar fi fost veşnic şi veşnic...
Dacă voi mai scăpa vreodată de aici, aş vrea să strig cu glas de foc tuturor
fra ilor să fie treji de o mie de ori mai mult atunci când toate le merg bine lumeşte.
Căci acolo inima se îngraşă... mintea se îngroaşă... drumul se lă eşte, iar sufletul se
leapădă de Dumnezeu, Ziditorul lui. Şi nesocoteşte Stânca mântuirii sale...
Aceasta este cea mai cumplită sinucidere.

O, mare, şi bun, şi milostiv Dumnezeu, fii binecuvântat pentru nespusa Ta
iubire şi milă fa ă de toate creaturile Tale!
Te rugăm, Doamne, ai grijă iubitoare de to i ai Tăi; şi, pentru mântuirea
sufletelor lor nu îngădui, Doamne, să le meargă prea bine lumeşte pe pământ
când credin a lor este mai mică decât pofta, când râvna lor e mai slabă decât
lăcomia şi când dragostea lor fa ă de Tine este mai pu ină decât cea fa ă de
lucrurile trecătoare.
Ci atunci ori ia-i pe ei de la ele, ori pe ele de la ei pentru o vreme, până Te
vor afla iarăşi pe Tine, ca să nu fie pierdu i.
Amin.

10 ianuarie (Sf. Grigorie de Nisa; Cuv. Marcian şi Dometian; Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti)


FOCUL MÂNIEI MELE
uvintele acestui verset trebuie să ne umple inimile de teamă şi mintea
C de o totdeauna atentă veghere. Pentru că ele ne aduc aminte că
Dumnezeu nu este numai dragoste, ci este şi dreptate şi gelozie.
Că mâinile Lui nu se întind numai să mântuiască, ci să şi pedepsească.
Şi că focul Lui nu numai luminează şi încălzeşte, ci şi arde.
Iar când începe să ardă, atunci arde până la fundul locuin ei mor ilor.
Până în fundul sufletului. Până în fundul păcatelor. Până în fundul
conştiin ei.
Şi uneori până în fundul mormântului şi până la capătul urmaşilor.

De aceea, voi, care zice i cu uşurin ă: „Mai bine să fi căzut în mâinile lui
Dumnezeu“, mai degrabă îngrozi i-vă.
Şi mai bine feri i-vă de păcat. Ori pocăi i-vă cu grabă şi cu lacrimi amare
până când n-a i ajuns încă să căde i în mâinile Lui .
Căci numai acei care au căzut în mâinile mâniei lui Dumnezeu ştiu cât de
amar se mai scapă din ele, când se mai scapă.
Nu întărâta i pe Domnul la gelozie (I Regi 14-22).
Sunte i voi mai tari decât El (I Cor. 10-22)?
Nu-L mânia i prin urâciuni (Deut. 32, 16).
Pentru ca nu cumva focul mâniei Sale să se aprindă împotriva a ceea ce
face i. Şi să înceapă a vă arde.
Teme i-vă şi mai mult voi, cei care păcătui i de multă vreme, dar peste care
încă n-a venit focul mâniei Sale. Căci, cu cât se adună mai multe gunoaie în
voi, cu atât ve i fi arşi mai necru ător.

Dumnezeule Înfricoşat şi Drept, Care Te înduri până la al miilea neam de
cel neprihănit – dar şi pedepseşti păcatele părin ilor până şi în fiii lor – fii lăudat
cu frică şi cutremur în vecii vecilor!
Te rugăm, Doamne, fă-ne să nu uităm teama de Tine, ca nu cumva să
ajungem a păcătui cu îndrăzneală, întărâtându-Te la gelozie şi supărându-Te
prin urâciuni. Ci ne fă, Doamne, să umblăm cu frică şi cutremur, ferindu-ne
de orice se pare rău.
Şi lipindu-ne tare de bine.
Pentru ca să ne bucurăm totdeauna de ocrotirea Ta iubitoare şi să nu
cunoaştem niciodată focul mâniei Tale.
Amin.

(† Sf. Mc. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte; Cuv. Vitalie) 11 ianuarie


STÂNCA LOR NU ESTE CA STÂNCA NOASTRĂ
upă cum o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea şi după cum un
D mădular se deosebeşte în cinste de alt mădular (I Cor. 12), tot aşa cei
chema i la slujba lui Dumnezeu se deosebesc unii de al ii; precum şi nişte vase
din aceeaşi casă (II Tim. 2, 20-21).
Ce tainică este lucrarea lui Dumnezeu! În familia lui Iacov erau
doisprezece fii şi fiecare se deosebea de celălalt, dar el îi iubea pe to i.
Îi iubea pe to i, dar la unul inea mai mult ca la to i ceilal i (Gen. 37, 3-4).
Iosif, care era cel mai iubit de tatăl lor, era şi cel mai urât de fra ii săi. Dar
tocmai el a fost nu numai pricina mântuirii lor, ci şi pricina laudei lor până în veci.
Acela pe care ei l-au duşmănit şi l-au vândut, acela pe care ei l-au jefuit şi
l-au vorbit de rău, a fost făcut de Dumnezeu mai mare peste to i. Şi din pricina
lui au fost izbăvi i şi ei mai târziu.
Ce tainică este lucrarea lui Dumnezeu!
Oare Lucrarea Oastei nu se găseşte şi ea în starea aceasta?
Oare nu suferă, nu pă eşte şi nu umblă şi ea tot aşa în „familia“ Tatălui ei?
Fa ă de care alta a mai fost oare atât de darnic Tatăl?... Şi de la care alta se
înfruptă mai mult ceilal i?
Şi totuşi care altul este mai rău vorbit ca „Iosif“, cel dintâi din semin ia
aceasta? Şi care semin ie este mai prigonită de către to i „fra ii“ ceilal i?
Dar stânca lor nu este ca stânca noastră. Nici izvoarele lor ca ale noastre.
Nici mana lor ca a noastră.
Nici ochii, nici lacrimile, nici rugăciunile, nici cântările, nici fe ele, nici
dragostea lor nu este aşa.
Fa ă de ei, stânca n-a fost aşa ca fa ă de noi. Chiar ei înşişi sunt judecători
în această privin ă.
De aceea, aceasta ne obligă pe noi la nespus mai mult decât pe ei.

Slavă şi recunoştin ă veşnică ie, Tatăl nostru, Care eşti în ceruri şi Care,
prin Domnul nostru Iisus Hristos, ai făcut parte Oastei Tale de o atât de mare
revărsare a darurilor Duhului Sfânt!
Te rugăm, ajută-le tuturor acelora pe care în bunătatea Ta i-ai născut din
nou prin această sfântă Lucrare. Să le dăruieşti o smerită şi statornică dragoste
de Tine. Şi o răbdătoare şi în eleaptă dragoste fa ă de to i ceilal i. Pentru ca prin
toate să se împlinească planul Tău mântuitor.
Amin.

12 ianuarie (Sf. Mc. Tatiana, diaconiţa; Sf. Eustasia)


ÎMI RIDIC SPRE CERURI MÂNA MEA
şa zice Domnul: Îmi ridic mâna spre cer şi zic: cât este de adevărat că
A trăiesc în veci, atât este de adevărat că, atunci când voi ascu i fulgerul
săbiei Mele şi voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva
potrivnicilor Mei şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc...
Ridicarea mâinii spre cer este şi legământ şi juruin ă.
Este legământ – fa ă de cei iubi i – când doreşte să le facă şi mai de
neclintit încredin area în făgăduin ele cu privire la răbdarea lor smerită şi la
iubirea lor ascultătoare.
Este legământ atunci atât pentru dovedirea iubirii şi grijii Lui, cât şi pentru
întărirea încredin ării lor.
Este legământ cutremurător şi neuitat, care dă o şi mai puternică tărie
făgăduin elor Lui, pentru ca nici unul dintre ai Săi, în nici o împrejurare, să nu
se îndoiască întru nimic de toate cele pe care Hristos S-a legat pe Sine Însuşi să
le împlinească fa ă de ei.
Şi este juruin ă – fa ă de cei neascultători – când ine în felul acesta, cel
mai grav, să le arate neclintita hotărâre cu care sfin enia şi dreptatea Lui are să
nimicească păcatul şi neascultarea din cuprinsul Împără iei Sale (Ps. 101, 8).
Dacă binele n-ar avea nici o răsplătire, atunci nici răul n-ar avea nici o
pedeapsă; dar, dacă toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărate şi se vor
împlini întocmai (Apoc. 22, 6),
atunci, cu atât mai adevărate sunt acelea asupra cărora El S-a legat în chip cu
totul deosebit să le împlinească. Atât fa ă de cei care, prin ascultarea de El, sunt
iubi ii Lui, cât şi fa ă de cei care, prin neascultarea lor, s-au făcut vrăjmaşi ai Săi.

O, fratele meu, sora mea, sufletul meu ori fiul meu, toate aceste lucruri se
vor împlini întocmai aşa – să ştii!
Vino azi la dragostea lui Hristos, ca să nu mergi mâine la răzbunarea Lui.

Atotputernic şi Adevărat Dumnezeu, ale Cărui cuvinte sunt veşnice şi a
Cărui voin ă este neclintită în împlinirea hotărârii luate, slavă şi slavă ie!
Ascultând legămintele Tale, inima ni se umple de bucurie şi de încredere,
dorind să- i rămânem ascultători până la moarte, prin orice ar trebui să trecem.
Dar, ascultând juruin ele Tale, ne umplem de groază. Şi ne rugăm nu
numai pentru noi, dar şi pentru vrăjmaşii noştri, ca nici unul să nu ajungă în
pedeapsa mâniei Tale. Ci to i să se mântuiască în mila Ta.
Amin.

(Sf. Mc. Emil şi Stratonic) 13 ianuarie

22 DOAMNE, CĂTRE TINE PLÂNG...

Doamne, către Tine plâng
când vrăjmaşii iar se strâng
şi cu vorba de ruşine
îmi rup inima din mine,
şi cu vorba de ocară
caută să-mproaşte iară,
şi cu ură se ridică,
şi n-au, Doamne, nici o frică
nici de Tine, nici de iad,
nici de vina-n care cad.

Doamne, numai către Tine
strigă sufletul din mine
când mă doare şi nu pot
nici dreptatea să mi-o scot,
nici la fel să fac şi eu,
căci mi-e milă şi mi-e greu:
milă de via a lor
în ce flăcări şi-o cobor,
greu de orice gând nebun
şi să-l spun, şi să nu-l spun...

Doamne-ndură-Te de noi,
nu ne mai lăsa-n noroi,
apără-ne Tu de-acei
ce n-au frica Ta în ei
şi trezeşte-i, nu-i lăsa
să mai facă mult aşa...
Căci e vai de orişicine
n-are frică, nici ruşine,
ci face ne-mpiedicat
şi vorbeşte ce-i păcat,
şi-i dă-n gura celor răi
pe nevinova ii Tăi...

Cuvinte în elepte

Doamne, Tu eşti Adevărul veşnic şi biruitor,
Tu Te lup i şi aperi singur împotriva tuturor,
Tu eşti Cel ce birui totul şi- i supui pe to i la rând,
iar pe Tine nu e nimeni să Te biruie nicicând.

14 ianuarie (Cuv. Părinţi ucişi în Sinai şi Rait; Odovania Praznicului Botezului Domnului)

Cântarea Deborei – Judecători 5, 2 23

VITEJII DIN FRUNTEA POPORULUI
inecuvântat este acel popor căruia Dumnezeu îi aşază în frunte oameni
B viteji. Vitejia este nu numai un curaj, sau numai o chibzuin ă, sau numai
o energie, sau numai o în elepciune...
Ci este toate acestea la un loc. Şi uneori chiar mai mult decât atât. Căci
credin a, adevărul şi duhul de jertfă, care se cer să le aibă totdeauna un adevărat
viteaz, se întâlnesc foarte rar.
Atunci când Dumnezeu Se îndură să ridice în fruntea unui popor, mai ales
la vremea de grea cumpănă în istoria şi via a poporului aceluia, un astfel de
viteaz – acesta nu vine singur.
Prin el şi împreună cu el, Dumnezeu îi mai ridică şi pe al ii care să-l ajute cu
vitejia lor în ceea ce trebuie să facă. Ba, chiar peste întreg acel popor, Dumnezeu
revarsă atunci un astfel de duh, că fiecare fiu al acelui popor devine un viteaz.
Desigur, are un pre sfânt fiecare fiu viteaz al unui popor viteaz.
Dar vitejii din fruntea lui au un pre fără seamăn de mare.
Erau atât de minuna i fra ii din Corint, din Galatia, din Efes, din Filipi, din
Tesalonic; vestea despre credin a lor se răspândise pretutindeni (I Tes. 1, 18).
Dar, fără Timotei, fără Gaiu, fără Epafrodit, fără Luca, fără Tit, fără to i
vitejii Domnului, care erau în fruntea lor, aceştia n-ar fi ajuns niciodată aşa,
precum nici aceşti viteji, fără Sfântul Apostol Pavel şi fără ceilal i aleşi ai
Domnului, nici n-ar fi fost poate.
Iată, inuturi întregi s-au păstrat în credin ă şi popoare întregi au ajuns
biruitoare numai datorită unui singur viteaz (sau a mai multora) care în ceasul
cel greu a stat sau a luptat în fruntea lor, conducându-i la biruin ă.
Iată câtă rugăciune trebuie să facem pentru vitejii din fruntea Oastea
Domnului, pentru to i.

Slavă veşnică ie, Doamne, Care, în vremurile de grea cumpănă, ai ridicat
şi în fruntea poporului nostru bărba i viteji, oameni plini de credin ă în Tine şi
plini de dragoste fa ă de popor, care au muncit şi care au luptat până la sfârşit,
spre mântuirea noastră şi spre slava Ta.
Te rugăm, Doamne, să-i binecuvântezi şi să-i păstrezi totdeauna puternici pe
acei viteji ai Tăi cărora le-ai încredin at îndrumarea spre mântuire a poporului Tău.
Măreşte numărul şi puterea lor şi nu-i lăsa doborâ i niciodată. Şi nu lăsa,
Doamne, niciodată nici un popor fără astfel de viteji ai Tăi, pentru ca to i să
ajungă la mântuirea Ta.
Amin.

(Cuv. Pavel Tebeul; Sf. Ioan Colibaşul) 15 ianuarie

24 Cântarea Deborei – Judecători 5, 10

VOI, CEI CARE
inefacerile Domnului fa ă de fiecare dintre noi sunt atât de multe, atât
B de felurite şi atât de neîntrerupte, încât în orice loc, în orice vreme şi
în orice stare suntem datori să-I înăl ăm lui Dumnezeu cântările laudelor şi ale
mul umirii noastre.
Dacă I-am mul umi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile (I Tes. 5, 18), aşa
cum ni se porunceşte, într-adevăr n-am mai avea timp să ne plângem sau să
cârtim pentru nimic.
Dar, chiar şi în vremea când avem pentru ce plânge şi când ni se pare că
avem pentru ce cârti, chiar şi atunci înaintea lui Dumnezeu n-ar trebui să
îndrăznim aceasta.
Fiindcă nu numai că nu ne foloseşte la nimic bun îndărătnicia cârtitoare, ci,
dimpotrivă, ne strică şi mai mult de fiecare dată.
De aceea, în orice vreme, fiecare dintre noi se cuvine să-I înăl ăm Domnului
laude şi iubire. Nici chiar în cele mai grele stări, când pe buzele noastre nu se pot
opri nici o clipă cântările, n-ar trebui să se poată opri nici plângerile.
Oricât de greu ne-ar fi, totuşi nu-i bine să ne plângem. Şi, cu atât mai rău,
este să cârtim.
Dumnezeu, Tatăl nostru, ştie de starea în care ne duce sau îngăduie să fim
duşi. Şi El Însuşi va avea grijă ca să ne potrivească crucea cu puterea. Astfel ori
ne va mări puterea cât greutatea, ori ne va micşora greutatea cât puterea, ca să
nu fim nimici i.
Numai să avem credin ă în puterea şi în grija Lui.
Să cântăm, ni se porunceşte de o mie de ori în Sfânta Scriptură. Să nu ne
plângem, cam tot de atâtea ori.
Dar să ne plângem sau să cârtim, niciodată. Fiindcă să cântăm avem o mie
de motive totdeauna. Dar să ne plângem n-avem nici unul.
Când ne vom gândi bine şi când ne vom uita în elept, vom vedea că aşa este.
Atunci aşa să fie!

Slavă şi cântare veşnică ie, Bunul nostru Dumnezeu Care, fiecăruia dintre
noi, ne-ai făcut şi ne faci atât de mult bine!
Te rugăm, deschide-ne ochii să vedem acest lucru.
Şi deschide-ne glasul să- i cântăm pentru toate, fiecare dintre noi şi în
fiecare zi din zilele noastre.
O, cât de fericită ar fi via a noastră, familia noastră şi lumea noastră dacă
fiecare am învă a să cântăm mai mult decât cârtim. Căci cârtirea otrăveşte şi
ceea ce este dulce, pe când cântarea îndulceşte şi ceea ce este amar.
Fă-ne, Doamne, pe to i fii ai cântării, ca să fim cu adevărat pe placul Tău.
Amin.

16 ianuarie (Închinarea cinstitului lanţ al Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Pevsip şi cei împreună cu ei)

Cântarea Deborei – Judecători 5, 20 25

DIN CERURI SE LUPTAU STELELE...
entru cel credincios luptă toate puterile lui Dumnezeu, concurează toate
P puterile naturii şi lui îi vin în ajutor toate împrejurările vie ii. De aceea
toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu (Rom. 8, 28).
Spre binele lor lucrează chiar şi vrăjmaşii lor care le uneltesc vicleşuguri şi
care le urzesc nenorocirile. După ce Domnul îngăduie ca şi ei să fie cernu i şi
încerca i, spre binele lor şi spre slava Numelui Său cel sfânt, chiar răul îndurat
se preface în binecuvântare .
Chiar ocara îndurată se preface în cea mai mare cinste şi chiar paguba, în
cel mai mare câştig.
După cum, pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos, lemnul ocării a devenit
Crucea slavei.
Chinurile patimilor – lauda iubirii.
Şi temni a mormântului – prilejul strălucitei şi în veci slăvitei Lui Învieri.
Toate acestea lucrând spre cea mai mare slavă a lui Dumnezeu şi spre
veşnica noastră mântuire.
De aceea, credinciosule şi fiule adevărat al lui Hristos, nu te teme
niciodată. Toate sunt pentru tine şi nici una împotriva ta.
Toate sunt spre bine şi nici una spre rău.
Toate î i sunt prietene şi nici una vrăjmaşă. Numai dacă tu eşti neîncetat
cu Hristos.
Dar împotriva celui fără Hristos sunt nu numai cele văzute, ci şi cele nevăzute.
Când se va dezvălui mânia lui Dumnezeu atât de sus, cât şi de jos, toate se
vor răzbuna asupra neascultării de El. De aceea, necredinciosule ocărâtor de
Dumnezeu, teme-te, căci, din pricina păcatului pe care îl faci, toate te vor
blestema şi te vor lovi, ridicându-se împotriva ta până vei fi zdrobit ca şi Sisera.
Aşa vor pieri to i vrăjmaşii Domnului (Judec. 5, 31).

Slavă ie, Doamne al biruin ei, slavă ie!
Slavă ie, Care, atunci când Î i place de cărările cuiva, i-i faci prieteni
chiar şi pe vrăjmaşii lui. Dar împotriva celor ce nu iubesc cărările Tale, îi ridici
chiar şi pe binefăcătorii lor.
Te rugăm, ajută-ne să Te iubim din tot sufletul nostru, chiar dacă acum ni
s-ar părea că toate ne sunt potrivnice.
Amin.

(† Cuv. Părinte Antonie cel Mare) 17 ianuarie

26 Cântarea Anei – I Samuel 2, 1

MI SE BUCURĂ INIMA ÎN DOMNUL
e multe ori se bucură pe pământ biata inimă omenească. Dar cât de
D pu in durează atât de multe dintre bucuriile ei! Şi cât de repede vine
bruma peste florile acestor bucurii! Peste acele bucurii care nu numai că in atât
de pu in, dar şi sunt răscumpărate cu atât de multe lacrimi, sau osteneli, sau
aşteptări, că, atunci când vin plătite atât de scump, inima nici nu se mai poate
bucura cu adevărat de ele.
Dar bucuriile în Domnul, adică bucuriile care vin din facerea binelui şi din
înfrânarea trupului,
din biruin a ispitei şi din mărturisirea adevărului,
din trăirea neprihănirii şi din înfăptuirea virtu ii,
din părtăşia curatei iubiri şi din statornicia credin ei,
vin atât de fericit şi rămân atât de îndelung!
Înainte de a-L cunoaşte pe Domnul Iisus Hristos, şi inima mea a căutat
bucuria ei în multe locuri şi în multe lucruri rele.
Dar numai ea singură ştie nu numai cu câte dureri şi lacrimi le-a plătit pe
toate acestea, dar şi cât de înşelată şi zdrobită a rămas ea de fiecare dată în urma
lor. O, cât de goală şi de amărâtă a găsit-o Domnul Iisus atunci când S-a
apropiat cu bunătate de ea în ziua îndurării Lui, când a intrat El în via a ei!
O... dar de când Hristos este bucuria inimii mele... şi de când eu caut
adevărata bucurie a inimii mele în ascultarea deplină de voia Lui, fa a Lui dulce
îmi luminează şi îmi bucură atât de fericit toate încăperile inimii, aşa încât,
toată via a mea s-a preschimbat într-un dulce cântec de bucurie.

Slavă veşnică ie, Iisuse Doamne, Mântuitorul şi bucuria strălucită a
inimii mele!
Slavă ie pentru toată lumina cu care ai umplut via a mea din clipa când
mi-ai strămutat inima în Împără ia dragostei Tale.
De atunci, umblând în toată voia Ta, o negrăită şi strălucită bucurie îmi
luminează inima mea în orice loc, în orice vreme, în orice stare.
Te rog, Iisuse Doamne, să mă ii mereu prin Duhul Sfânt într-o smerită
ascultare de tot Cuvântul Tău şi într-o trează înfrânare, cu post şi rugăciune,
pentru ca bucuria părtăşiei Tale să-mi lumineze mereu inima mea.
Şi nimic să nu mi-o mai poată întuneca şi nelinişti, niciodată.
Amin.

18 ianuarie († Sf. Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandrei)

Cântarea Anei – I Samuel 2, 6 27

DOMNUL OMOARĂ ŞI EL ÎNVIE
omnul, Care a pus în soarele Său putere de via ă sau de moarte pentru
D toate vietă ile de sub cer, are aceeaşi via ă şi moarte în Sine pentru
orice suflare alcătuită de Mâinile Sale.
Iată soarele, câtă via ă şi sănătate dă el celor sănătoase... dar câtă uscăciune
şi moarte dă tot el celor cu viermi în ele!
Pe un pom, pe o floare, pe un trup sănătos, soarele le face rodnice şi
frumoase. Pe un pom, pe o floare, pe un trup viermănos, tot el le ucide şi îl usucă.

Dumnezeu face la fel, în lumea duhovnicească, fiecărui suflet.
Pe cel sănătos în credin ă, nevinovat în purtări, rodnic în smerenie, Hristos îl
binecuvântează şi mai mult. Chiar cură irea „mlădi ei“ Sale şi îndepărtarea unora
din defectele lui nu fac decât ca acesta să devină şi mai rodnic în ascultare. Mai
înrădăcinat în credin ă... mai drept în cugetul său şi în umblările sale.
Dar celui care trăieşte în păcate, care umblă în neascultare, care alege calea
vrăjmăşiei contra lui Dumnezeu – aceluia orice binefacere cerească îi este spre
o şi mai mare osândă.

Nimic nu învie până ce nu moare mai întâi.
Omul nostru cel nou se naşte şi trăieşte numai în măsura în care moare şi
se nimiceşte omul nostru cel vechi şi firea noastră cea pământească.
Această moarte a celor vechi şi înviere a celor noi o face numai Cuvântul
şi Duhul Domnului, puterea şi via a Domnului Iisus.

Numai Cuvântul şi Duhul cel puternic al Domnului fac să moară firea
noastră cea lumească şi să învie firea cea duhovnicească.
De aceea, oricât ne-am lupta noi cu omul nostru cel vechi, fără Domnul
nu-l vom putea omorî niciodată.
Numai Hristos îl poate doborî pe cel rău şi învia pe cel bun. Doar El îl poate.

Doamne Iisuse Hristoase, Tu, Care eşti învierea şi via a tuturor, Te rugăm,
omoară în noi totdeauna tot ceea ce este potrivnic fa ă de Tine şi rău fa ă de
semenii noştri.
Şi învie prin puterea Duhului şi a Cuvântului Tău sfânt tot ceea ce este bun şi
sfânt, pentru ca, rodind cu vrednicie şi cu dreptate, să moştenim via a şi sfin irea.
Îndepărtează, Doamne, din inimile noastre orice vierme de păcat, ca nu
cumva să pierim. Ci totdeauna cura i să rodim, spre via ă.
Amin.

(Cuv. Macarie Egipteanu, Arsenie şi Marcu; Cuv. Eufrasia) 19 ianuarie

28 Cântarea lui David – II Samuel 22, 2

DOMNUL ESTE STÂNCA MEA
âtă dragoste de Dumnezeu şi câtă încredere în Domnul au fost în
C inima lui David! Fără a-L cunoaşte pe Domnul Hristos în felul strălucit
în care ni S-a descoperit acum nouă, fără a-L numi cu numele sub care Îl
cunoaştem noi astăzi, David a avut totuşi un presim atât de pătrunzător, încât
vorbeşte despre Domnul Iisus cu aceeaşi dragoste, şi putere, şi credin ă cu care
vorbesc Sfin ii Apostoli şi mărturisitorii creştini.

Cât de minunate sunt chiar şi cuvintele cu care începe această cântare:
Domnul este stânca mea, cetă uia mea, Izbăvitorul meu. Dumnezeu este stânca
în care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul
meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorue, Tu mă scapi din silnicie...
Cât de adâncă părtăşie cu Domnul a putut avea un astfel de suflet! Ce
încredere în Dumnezeu şi ce bizuire pe Numele Domnului a avut el!
Toată istoria vie ii lui David şi toate cuvintele cântărilor lui David îl arată
ca pe un mare şi smerit om după inima lui Dumnezeu (Fapte 13, 22).
De aceea el a fost unsul Domnului, ocrotitul Lui, alesul Lui păzit şi izbăvit
de Domnul în chip minunat, înăl at şi răsplătit de Domnul cu o cunună şi cu o
strălucire unică nu numai în Vechiul, ci şi în Noul Testament. Nu numai în
poporul său, cel numărat, ci şi în cel nenumărat al lui Dumnezeu.

Hristos este o stâncă nu numai neclintit de puternică, dar şi strălucit de înaltă.
Acela care stă zidit puternic în Hristos nu numai că este păstrat nebiruit în
vreme de furtuni, dar vede şi mai înalt şi mai larg în vremea de după furtună.
Tăria şi înăl imea stâncii îi dau un sim ământ de putere şi de în elepciune.
Îl fac nu numai sigur pe temelia sa, ci şi luminos prin locul unde l-a ridicat
Dumnezeu.

Slavă ie, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care prin Duhul
Tău i-ai luminat şi i-ai întărit pe aleşii Tăi atât din Vechiul, cât şi din Noul
Aşezământ (I Petru 1,10)!
Pe to i ai Tăi i-a făcut puternici tăria Ta şi înal i, slava Ta.
Cu cât s-au alipit mai mult de Tine, cu atâta i-ai făcut mai neclinti i.
Şi cu cât s-au smerit ei mai mult, i-ai făcut Tu mai înal i (Matei 23, 12).
Ajută-ne şi pe noi să le urmăm pilda, ca să le moştenim răsplata.
Amin.

20 ianuarie († Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc Vas şi Eusebiu)

TEME-TE DE DUMNEZEU 29

Teme-te de Dumnezeu
când sco i vorbele din gură,
că orice cuvânt e greu,
precum scrie în Scriptură.
Că, de-orice cuvânt ai scos,
ai să dai răspuns odată,
te va judeca Hristos
şi- i va da o dreaptă plată.

Teme-te şi nu bârfi
nicicând fratele, nici sora,
căci odată vei primi
osândirea tuturora.
Teme-te şi nu urî,
căci odată plata vine,
răul tău va doborî
chiar via a ta-n ruşine.

Teme-te şi nu uita
că oricare om odată
după orice vorbă-a sa
va fi dus la judecată.
Teme-te şi- i pune frâu
gurii tale blestemate,
că-n al flăcărilor râu
le vei ispăşi pe toate.

Cuvinte în elepte

Tot ce este-n lumea-ntreagă e cuprins în Cel Deplin,
toate numa-n El se mişcă, toate doar prin El se in,
toate doar prin El au via ă şi fiin ă şi mişcare,
de aceea-I datorează toate slavă şi-nchinare.

(Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Evghenie, Neofit, Candid, Valerian şi Achila) 21 ianuarie


ATUNCI PĂMÂNTUL S-A CUTREMURAT
mul lui Dumnezeu zice despre Domnul: În strâmtoarea mea, am
O chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu. Din locaşul Lui, El
mi-a auzit glasul şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
Atunci pământul s-a cutremurat (II Sam. 22, 7-8)...

Iată ce poate face rugăciunea fierbinte a unui om după inima lui Dumnezeu...
Strigătul unui suflet credincios este totdeauna ascultat, iar Dumnezeu pune în
mişcare toate puterile care sunt de trebuin ă, spre împlinirea cererii aceluia care şi
el îşi pune în mişcare toate puterile sale ca să împlinească cererile Domnului.
Iată câte pilde şi făgăduin e cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu, spre a ne
încredin a pe noi de ascultarea rugăciunilor:
de câte ori l-a ascultat Domnul pe Avraam (Facere 18, 22-23; 20, 17);
de câte ori, pe Moise (Numeri 11, 2; Deut. 9, 18-29);
de câte ori, pe Samuel (I Sam. 12, 18-24);
de câte ori, pe David (Ps. 18, 6; 31, 22; 57, 2-3);
pe Daniel (Dan. 6, 10-28; 9, 17-27);
pe al i prooroci (Iosua 10, 12-13; I Împ. 13, 6; II Împ. 4, 33);
pe Sfin ii Apostoli (Fapte 4, 24-31; 5, 19; 16, 25-26);
pe credincioşii care se rugau (Iacov 5, 16-18; Ioan 9, 31; I Ioan 3, 22).
O, câte făgăduin e cuprinde Cuvântul Sfânt pentru noi!
Şi de câte ori ne-a ascultat Dumnezeu chiar propriile noastre rugăciuni,
când din stări grele am strigat cu lacrimi şi cu credin ă către El, chemând în
ajutorul nostru Numele cel puternic şi sfânt al Domnului nostru Iisus Hristos!
De aceea, în orice stări grele am ajunge, să ştim să ne bizuim puternic pe
Numele Domnului Iisus Hristos. Să trăim o via ă de adâncă sfin enie şi de
smerită ascultare de voia lui Dumnezeu – apoi să nu ne temem de nimic.
Căci, chiar dacă ar trebui să cutremure pământul, Dumnezeu ne va asculta
rugăciunea şi va veni în ajutorul nostru.

Slavă veşnică ie, Atotputernic şi plin de iubire Dumnezeul nostru, Care,
pentru un suflet care se cutremură de teama ascultării Tale, cutremuri şi Tu
toate puterile, spre a-i asculta rugăciunea şi a-i veni în ajutor.
Cutremuri zidurile,
cutremuri temni ele,
cutremuri pe to i vrăjmaşii,
căci în Mâna Ta sunt toate.
Te rugăm să ne dăruieşti şi nouă totdeauna o rugăciune cutremurătoare,
vrednică de un răspuns cutremurător.
Amin.

22 ianuarie (Sf. Ap. Timotei; Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul)

Cântarea lui David – II Samuel 22, 17 31

EL ŞI-A ÎNTINS MÂNA...
veche istorioară ebraică spune că atunci când fiica lui Faraon l-a salvat
O pe copilaşul Moise din apele râului, ea şi-a întins bra ul şi a apucat
sicriaşul care era mânat de ape.
Sicriaşul era departe, dar se spune că o minune s-a întâmplat: mâna ei s-a
lungit atât de mult până ce a ajuns să apuce sicriaşul cu copilul şi să-l tragă la mal.
Mâna celui care doreşte să-l salveze pe cel primejduit se întinde. Şi, dacă
omul o întinde cât poate el, Dumnezeu face minunea ca ea să ajungă până la cel
pe care vrea să-l ridice, să-l salveze...
Mâna celui care doreşte să se roage fierbinte se întinde spre Dumnezeu...
Şi, dacă se întinde cât poate şi cât este puterea ei, Dumnezeu o lungeşte ca să
ajungă până la tronul Său, de unde ea primeşte ceea ce Îi cere.
Mâna celui care este în primejdie se întinde spre Mântuitorul său. Şi, dacă
se întinde atât cât poate, ajunge până la Crucea Lui, până la Sângele Său, până
la mâna Lui străpunsă, până la coasta Lui mântuitoare – şi de acolo primeşte
iertarea şi ajutorul Lui.
Mâna Domnului se întinde totdeauna până în fundul adâncului din care
strigăm noi după mântuirea Sa.
Până în adâncul temni ei în care zăcem.
Până între leii unde suntem arunca i.
Până în flăcările în care ardem.
Până în depărtarea în care am fost surghiuni i...
Nici o adâncime, nici o depărtare, nici o prăbuşire nu este aşa de afundă,
să nu ne poată ajunge Mâna mântuitoare a lui Hristos şi puterea răscumpărării
Sângelui Său.
Căci oricare ar fi depărtarea, puterea milei şi a iubirii Sale face minunea:
Mâna Lui se întinde... Se întinde până ajunge să apuce mâinile noastre care se
întind spre Mâinile Lui cu credin ă şi cu rugăciune.
Trebuie numai ca şi mâna noastră să se întindă atât cât poate ea, spre cei
mai jos decât noi. Căci de măsura în care se întinde mâna noastră spre al ii
depinde şi cât se întinde Mâna Domnului spre noi.
Oare cum se întinde mâna ta, sufletul meu şi fiul meu, spre Domnul şi spre
al ii? Se întinde ea numai ca să ceară? Sau se întinde ca să şi dăruiască?
Căci mâna care se întinde numai să ceară în curând se va usca.

Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Care ne-ai învă at că este mai ferice
să dai decât să primeşti, Te rugăm, fă ca mâinile noastre să se întindă mereu
pline, spre a da altora. Pentru ca, şi atunci când se vor întinde goale spre Tine
ca să ceară, să se întoarcă înapoi pline de darul Tău.
Fă totdeauna mâinile noastre grabnice spre ajutorul altora, pentru ca şi
mâinile Tale să fie grabnice spre ajutorarea noastră.
Amin.

(Sf. Mc. Clement al Ancirei şi Agatanghel) 23 ianuarie


CU CEL BUN, TU EŞTI BUN, DOAMNE
mul după inima lui Dumnezeu spune: Domnul mi-a răsplătit... după
O cură ia mea înaintea Lui.
Cu cel bun, Tu eşti bun. Cu omul drept, Te por i după dreptate. Cu cel
curat, eşti curat. Cu cel îndărătnic, Te por i după îndărătnicia lui.
Tu mântuieşti pe poporul care se scobori şi cu privirea Ta umileşti pe cei
mândri…
David, alesul Domnului a mai spus aceasta de multe ori (Ps. 18, 25).
Căci, umblând cu un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi luând amine cu o
minte în eleaptă la căile şi la lucrările Lui, a văzut mereu că întocmai aşa i se
întâmplă fiecărui om, după cum este inima sa şi purtarea sa fa ă de Domnul.
A văzut că celui bun, Dumnezeu face ca toate să-i fie şi să-i lucreze până la
urmă numai spre bine.
Că celui drept, îi face până la urmă dreptate, cum i-a făcut şi lui Iov.
Că celui curat cu inima şi cu purtările, grija Domnului face să i se vadă în
chip strălucit frumuse ea, ca lui Iosif.
Dar, cu cel îndărătnic şi trufaş, Domnul, în ziua răsplătirii, S-a arătat
neînduplecat şi necru ător, ca şi cu Saul (I Sam. 31, 5-6).
Ca şi cu Belşa ar (Dan. 5, 22-31).
Ca şi cu Irod (Fapte 12, 1-23).
Sufletul meu şi fiul meu, ia bine seama şi tu la toate aceste lucruri şi înva ă
din toate ceea ce este spre binele tău şi spre mântuirea ta. Îmbracă-te cu o inimă
plină de bunătate şi dragoste, ca să găseşti şi tu la fel când vei căuta în sus şi
când vei privi în lături.
Umple- i şi tu fiecare cuvânt al tău de blânde e, ca şi tu să- i auzi la fel.
Păzeşte- i fiecare pas în cură ie când mergi şi când vii la al ii, pentru ca şi
paşii altora să fie la fel spre tine.
Umblă cu dreptate în tot ce faci tu fa ă de al ii, pentru ca şi al ii să umble la
fel fa ă de tine.
Şi fă totdeauna bine celui ce are nevoie de tine, pentru ca şi tu să găseşti
binefăcători când vei fi în nevoie.
Căci, încă o dată, fiecăruia, Dumnezeu îi face după inima sa.

Preabunule Doamne, Cel atât de bun cu cei buni, Cel atât de drept cu cei
drep i, Cel atât de binefăcător cu cei binefăcători, fii slăvit în veci pentru grija
cu care veghezi ca fiecărui om să i se răsplătească odată după inima sa!
Te rugăm, dăruieşte-ne o inimă plină de bunătate, de cură ie, de blânde e şi
de iubire fa ă de to i semenii noştri, pentru ca şi noi să ne putem bucura aflând
la fel de la ei. Căci, fiecare, tot ce facem nouă ne facem.
Şi fă ca până la urmă to i să culegem roada neprihănirii semănată în răbdare.
Amin.

24 ianuarie (Cuv. Xenia; Sf. Mc. Vavila, Timotei şi Agapie)

Cântarea lui David – II Samuel 22, 37 33

TU-MI LĂRGEŞTI DRUMUL
eşi Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus că strâmtă este poarta şi
D îngustă este calea care duce la via ă (Matei 7, 14),
şi că în lume vom avea multe necazuri (Ioan 16, 33),
şi că prin multe strâmtorări trebuie să intrăm în Împără ia lui Dumnezeu
(Fapte 14, 22; I Tes. 3, 3; II Tim. 2, 12),
totuşi, în bunătatea Sa fa ă de ai Săi, El nu îngăduie ca chiar tot drumul
vie ii lor să umble numai sub apăsarea vrăjmaşului.
Şi nici numai cu inima plină de teamă, ca nişte răufăcători, cu toate că ei
sunt chiar cei mai mari binefăcători ai omenirii.
Dragostea şi În elepciunea Domnului – a Celui care a rânduit vremea
cernerii lor, spre a-Şi arăta curată Lucrarea Evangheliei Sale – nu îngăduie totuşi
ca aceste vremi aspre să ină peste măsură de mult, pentru ca nu cumva împreună
cu pleava să fie spulberat şi grâul. Şi împreună cu gunoaiele să ardă şi aurul.
Altfel nu s-ar mai putea semăna niciodată şi nu s-ar mai putea pescui în
larg niciodată, iar Lucrarea Domnului nu s-ar mai putea împrospăta şi înmul i.
Căci aceasta nu se poate face la strâmtoare şi pe furtună. Ci numai la loc larg şi
pe vreme mai liniştită.
De aceea, prigonirea nu poate ine totdeauna; este nevoie ca cei căzu i şi
pleca i să fie înlocui i prin noi chema i.
Dar nici lărgimea nu poate ine prea mult, fiindcă atunci totul s-ar lă i şi
s-ar lenevi în formalism şi în destrăbălare.
Totuşi, cât de ferici i suntem noi când, după un îndelungat suiş greu,
ajungem la un loc neted unde ne putem odihni şi împrospăta rândurile şi
puterea. Când, după un lung tunel străbătut prin întuneric, ieşim la lumină şi,
ştergându-ne ochii înlăcrima i, ne putem privi unii altora fe ele dorite, abia
obişnuite cu lumina.
Ce bine este când Domnul ne lărgeşte drumul nostru prea multă vreme
îngust! O, de-am şti atunci să folosim bine acest drum lărgit...

Slavă veşnică ie, Dumnezeu – Călăuza noastră şi Mântuitorul nostru!
Slavă ie pentru grija şi bunătatea cu care mai lărgeşti câte pu in, din când
în când, drumul cel îngust pe care ne-ai chemat să păşim după Tine!
Din trecut ştim că nimic nu ine mult pe pământ. De aceea, ajută-ne să
folosim bine drumul cel lărgit, cu atât mai bine cu cât ştim, din trecut, ce pu in
ne vom bucura de el aici în lume.
Amin.

(† Sf. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Bretanion, Ep. Tomisului; Cuv. Publie) 25 ianuarie


TRĂIASCĂ DOMNUL!
cest cuvânt ar părea fără în eles şi fără rost dacă el n-ar fi cea mai
A înflăcărată izbucnire a unei iubiri aprinse de dorin a de a înăl a Numele
Domnului mai presus de orice nume. Şi de a-L vedea pe El biruind şi
împără ind mai puternic ca orice altă stăpânire.
Cu strigătul „Trăiască!“ este întâmpinat orice împărat şi orice domn de
către supuşii săi.
Cu strigătul „Trăiască!“ este primit un conducător şi un stăpân cunoscut
şi iubit.
Cu strigătul „Trăiască!“ este urmat un mare binefăcător. Felicitat un mare
erou... Răsplătit un mare mântuitor.
După înşiruirea tuturor binefacerilor Domnului,
a tuturor isprăvilor Lui minunate,
a tuturor izbânzilor aduse Lui şi poporului Lui,
a tuturor dovezilor dumnezeirii Sale,
David, împăratul lui Israel, strigă supus şi recunoscător lui Hristos,
Împăratul împăra ilor şi Domnul domnilor (Apoc. 17, 14): Trăiască Domnul!
Astfel îşi încheie David şirul cântărilor sale, şirul istorisirilor Sale, şirul
minunilor câte le-a văzut făcute de Domnul cu el şi cu ai lui.
Ce minunat strigăt de admira ie şi de supunere, de recunoştin ă şi de laudă,
de credincioşie, de încredere şi de închinare fa ă de Domnul Hristos este acesta!
Binecuvântat va fi David pentru toate cuvintele sale, dar pentru acest
strigăt cu care el, prin credin ă, întâmpină venirea Domnului nostru Iisus
Hristos ca Împărat şi Domn al tuturora – punându-şi coroana sa împărătească la
picioarele singurului Domn şi Hristos o dată cu toate cântările sale profetice
pentru Patimile şi slava lui Iisus Hristos –
va fi binecuvântat el nespus mai mult...
Să-l urmăm şi noi pe David, plecându-ne lui Hristos.

Slavă veşnică ie, Marele nostru Împărat şi Domn, Iisus Hristos, înaintea
Căruia s-au plecat plini de credin ă to i marii noştri înaintaşi. Şi spre slava
Căruia şi-au înăl at ei cele mai curate laude, mul umiri şi cântări.
Ne închinăm şi noi înaintea Ta, Iisuse Doamne, dorind ca Tu să trăieşti
veşnic în noi şi între noi, pentru că numai Tu eşti singurul Domn adevărat şi
numai sub domnia Ta suntem cu adevărat ferici i.
Amin.

26 ianuarie (Cuv. Xenofont, soţia sa Maria şi fiii lor, Arcadie şi Ioan)

Cântarea lui Asaf – I Cronicii 16, 8 35

LĂUDAŢI... ŞI CHEMAŢI...
ar David, cântăre ul Domnului şi închinătorul plin de smerenie
D înaintea Lui, nu s-a sim it bine să cânte numai el singur laude
Numelui cel sfânt al Acestuia.
I-a căutat mereu şi pe al ii şi i-a îndemnat mereu şi pe al ii să alcătuiască
cântări de laudă Domnului.
A format o întreagă ceată de cântăre i credincioşi, în rândul cărora Asaf şi
fra ii săi au fost unii dintre cei mai binecuvânta i.
Ce minunată este cântarea de laudă pe care au alcătuit-o şi au cântat-o Asaf
şi fra ii lui Domnului! În toate cuvintele lor se vede sfânta şi binecuvântata
influen ă a lui David care, prin puterea dragostei sale fa ă de Domnul şi prin
destoinicia talentului său, a trezit în inimile tuturor fra ilor buni ai poporului său
dragostea cântării şi râvna sfintelor versificări.
Din vremea lui David şi a urmaşilor săi au rămas cele mai minunate cântări
de laudă şi de rugăciune spre slava Domnului.
Nici o altă epocă din via a poporului credincios n-a mai fost atât de bogată
în sim ăminte curate şi înăl ătoare fa ă de Dumnezeu ca epoca lui David, cea
dominată de căldura inimii lui iubitoare de Dumnezeu.
De veacuri şi de veacuri sufletele credincioase cântă, se roagă şi înal ă
laude lui Dumnezeu cu nemuritoarele şi inspiratele cuvinte ale lui David şi ale
celor influen a i de el să-I cânte lui Dumnezeu.
Iată cât de binecuvântat este un mare iubitor de Dumnezeu!
Pe urma lui, în toate limbile şi vremile, lucrările sale îi vor face pe mul i
să-L laude pe Domnul şi să cheme Numele Lui cel Sfânt.

Lăudat să fii Tu, Doamne – binecuvântat şi chemat să fie veşnic Numele
Tău cel Sfânt – Care reverşi peste aleşii Tăi un aşa mare har şi le dai aşa
inspirate cuvinte, încât laudele şi cântările lor nu se învechesc niciodată.
De la Tine, Doamne, este puterea şi prospe imea dulce ii psalmilor... Şi Tu
îi binecuvântezi totdeauna pe acei care se apropie de Tine cu cuvintele pe care
Tu le-ai pus în gura şi în melodia cântăre ilor Tăi...
Pune-le, Te rugăm, şi în gura şi în inima noastră, ca să- i fim şi noi
plăcu i ie!
Amin.

(† Aducerea moaştelor Sf. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana, împărăteasa) 27 ianuarie

36 VINE-I VREMEA FIECUI

Vine-i vremea fiecui
ca să-şi ia răsplata lui
pentru fiece cuvânt
şi-orice pas de pe pământ.
Pentru orice rău făcut
şi ştiut, şi neştiut,
şi pe fa ă, şi-n ascuns,
şi-ntrebare, şi răspuns,
şi cu faptă, şi cu gând,
şi spunând, şi nespunând.
Căci cunoaşte Cel de Sus
şi ce-ai spus – şi ce n-ai spus...

Vine-i vremea – şi-n curând –
fiecăruia, pe rând,
fie mort ori fie viu,
nici devreme, nici târziu,
fie drept ori păcătos,
fie sus ori fie jos,
fie bun ori fie rău,
oricui vine ceasul său,
ceasul său şi plata sa
fie bună, fie rea –
nici cel sfânt, nici cel stricat,
nimeni nu va fi uitat...

Duhul meu cel amărât,
şi-al tău ceas e hotărât;
inima mea cea plângând,
vine şi-al tău ceas curând;
numele meu cel hulit,
şi-al tău ceas e rânduit.
Vine-Acela ce-a văzut
tot ce-am spus şi ce-am făcut
şi El va plăti cinstit
şi ce-am zis, şi ce-am gândit,
şi mie cum am trăit,
şi celor ce m-au bârfit.

28 ianuarie (Sf. Efrem Sirul, Paladie şi Iacob)

Cântarea lui Asaf – I Cronici 16, 23 37

CÂNTAŢI DOMNULUI TOŢI
ântarea Domnului este cea mai fericită, cea mai inspirată, cea mai
C răsplătită şi cea mai trainică dintre toate cântările care au răsunat
vreodată pe pământul acesta.
Tot ce s-a cântat vreodată pentru orice altceva şi pentru oricine altcineva
decât Domnului s-a învechit şi s-a uitat.
Dar cântarea Domnului nu numai că nu s-a învechit, dar, cu cât trec peste ea
veacurile, cu atât o fac mai strălucitoare, mai frumoasă, mai proaspătă şi mai vie.
Cândva, aceşti minuna i psalmi erau cânta i numai de David, adesea singur
şi alungat, prigonit şi flămând, închis, surghiunit şi nedreptă it.
Curând însă, după aceea, în jurul său s-a format o ceată de iubitori ai
Domnului, care au preluat din gura lui cântările Domnului, ducându-le mai
departe.
Iar astăzi aproape nu este popor pe fa a pământului, în care să nu fie un
număr mai mare sau mai mic de suflete care să-L laude pe Domnul cu cuvintele
şi cu cântările psalmilor.
Încă pu ină vreme şi nu numai că în toate limbile pământului se va cânta
Domnului, ci chiar to i locuitorii pământului Îi vor aduce cântarea laudei lor şi
închinarea rugăciunilor lor lui Iisus Hristos-Domnul, precum scrie acest verset.
Curând to i potrivnicii lui Dumnezeu, atât oameni, cât şi idei şi sisteme, Îl
vor recunoaşte pe El – singurul Domn. Şi Numele Lui – singurul Nume vrednic
de închinare şi de laudă.
Aşa se vor împlini cu siguran ă şi aceste profe ii, cum s-au împlinit toate
celelalte. Să le credem şi le vom vedea!

Slavă veşnică ie, Unic Dumnezeu Adevărat şi Veşnic!
Slavă ie, Care, cu măre ie şi răbdare, Î i supui vremile şi veacurile, iar
prin ele Î i supui tot ceea ce este supus acestora!
Numele Tău este singurul vrednic de o laudă şi de o cântare veşnică şi
universală.
Şi numai ie ne închinăm cu tot sufletul şi cu toată smerenia dragostei
noastre, deplin încredin a i că în curând numărul închinătorilor Tăi se va lărgi şi
se va întinde până îi va cuprinde pe to i locuitorii pământului...
Ce fericit va fi atunci şi pământul şi cerul, amândouă iarăşi pline de Tine şi
de slava Ta veşnică, Iisuse Iubit!
Amin.

(† Aducerea moaştelor Sf. Sf. Mc. Ignatie Teoforul) 29 ianuarie

38 Cântarea lui Asaf – I Cronici 16, 34

LĂUDAŢI PE DOMNUL
umnezeu n-are nevoie să Se laude pe Sine Însuşi.
D Cel bun nu se laudă, căci bunătatea lui este sim ită de către to i.
Cel frumos n-are nevoie să se laude, căci frumuse ea lui o văd to i.
Cel în elept n-are nevoie să se laude, căci în elepciunea lui o văd to i.
Dar cei care simt bunătatea, cei care văd frumuse ea, cei care aud
în elepciunea şi se împărtăşesc fericit şi folositor din toate acestea, ei au nevoia
şi ei au datoria să-L laude pe Cel Bun, pe Cel Frumos, pe Cel În elept...
Căci Dumnezeu le are pe toate acestea şi mult mai mult.
El ne face parte din ele şi nouă tuturor atât de fericit şi binevoitor.
O, dacă L-ar lăuda oamenii numai pe Cel Bun şi pe cei buni, cât de mult
i-ar îndemna aceasta pe ceilal i să se străduiască şi ei să fie buni!...
Dacă toate romanele ar descrie numai via a şi faptele oamenilor vrednici...
O, dacă toate căr ile de istorie ar povesti numai timpurile înfloritoare ale
stăpânilor buni...
dacă toate operele ar răspândi numai exemplele şi isprăvile oamenilor
credincioşi, evlavioşi, drep i şi cinsti i,
spre ce modele strălucite ar privi atunci ochii tineretului şi spre ce fapte
vrednice s-ar sim i cu to ii îndemna i!
Dar, când în tot ce se înva ă, şi se scrie, şi se citeşte, şi se aude, şi se vede
este răspândit numai răul, descris numai viciul şi mocirla... arătat numai
desfrâul şi păcatul – ce gânduri să se trezească în inimile celor ce văd, şi aud, şi
citesc? Şi ce fapte să rodească toate cele cu care îşi hrănesc sufletele?
Însă până când acei care au răspunderea viitorului nu se vor trezi să smulgă
răul din sămân ă, până atunci în zadar vor fi toate celelalte măsuri împotriva
roadelor răului. Răul se va înmul i tot mai nimicitor şi sfârşitul va fi nimicirea
tuturor celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu.

O, Dumnezeule nemărginit de bun, fii slăvit în veci!
Numai ie i se cuvine toată lauda, cinstea şi închinarea pentru că numai
Tu singur eşti desăvârşit de bun.
Ajută-ne să vestim mereu bunătatea Ta. Pentru ca, privind-o mereu, să ne
sim im tot mai îndemna i a ne strădui să fim şi noi tot mai buni, mai iubitori şi
mai vrednici de Tine.
Amin.

30 ianuarie († Sfinţi Trei Mari Ierarhi: Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur)

Cântarea lui Isaia – Isaia 5, 1 39

O VIE PE O CÂMPIE MĂNOASĂ
ntr-adevăr, cât este de mănoasă câmpia Evangheliei, în care a fost sădită
Î Biserica lui Hristos!
Peste câmpia aceasta a curs cel mai scump Sânge, Sângele lui Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu şi Mielul Lui cel fără de cusur şi fără de prihană (I Petru 1, 19).
Peste această câmpie se revarsă neîncetat ploaia darului şi harului sfânt (I
Cor. 12, 1-11).
Peste această câmpie s-au revărsat neîncetat şi se revarsă încă lacrimile,
rugăciunile, mărturisirile, jertfele şi binefacerile celor mai aleşi fii ai lui
Dumnezeu... Ale lor, ale celor de care lumea nu este vrednică (Evrei 11, 38).
În această câmpie mănoasă şi grasă este aşezată via Domnului, Biserica Sa.
Cât de minunate roade ar trebui să-I aducă Domnului via aceasta a Sa, pe
care El a sădit-o cu atâta bunătate şi pe care o îngrijeşte cu atâta iubire!
Ce vi e drepte, ce mlădi e roditoare, ce frunze sănătoase şi ce struguri dulci
ar trebui să vadă cu bucurie ochii stăpânului oriunde ar privi şi oriunde ar vrea
să se oprească El în via aceasta!
Dar ce tristă este cântarea Celui Preaiubit despre via Sa!
Cu ce jalnice roade L-a răsplătit ea pe El după toată munca şi după toată
jertfa Lui! După toată dragostea şi aşteptarea Lui răbdătoare şi îndreptă ită!
Ce aş mai fi putut face viei Mele şi nu I-am făcut? zice cu durere Cel
Nerăsplătit .
Şi cu ce dreaptă pedeapsă o amenin ă apoi cuvântul lui Dumnezeu! O, dacă
ar în elege aceasta to i acei cărora le sună acest cuvânt amenin ător!

Preabun Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Te rugăm, nu Te mânia nespus
de mult pe via Ta nerecunoscătoare, ci mai îndură-Te cu bunătate încă de ea.
Mila Ta s-o mai îngăduie şi dragostea Ta s-o mai îngrijească.
Harul Tău să se reverse altoind tot mai multe mlădi e la butucul Vi ei... şi
roadele celor buni să Te îndestuleze pentru toată nerecunoştin a celorlal i.
Amin.

(Sf. Doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan) 31 ianuarie

40 Isaia 9, 1

TOTUŞI, ÎNTUNERICUL...
e greu i se pare, în puterea nop ii, că se va mai face ziuă!
C Şi ce uşor i se pare după aceea, când ziuă s-a făcut!
Ce anevoie i se pare că se va sfârşi noaptea, că se va împrăştia groaza
întunericului, că se vor lărgi şi se vor limpezi iarăşi hotarele când totul este
învăluit de puterea şi de spaima întunericului!
Dar, după ce trece vremea nop ii şi vine vremea luminii, ce simplu i se
pare că s-a făcut totul! E ca şi când nici n-ar fi fost.
Acum Domnul nostru Iisus Hristos S-a suit la Tatăl, unde a spus că Se
duce să pregătească un loc pentru ai Săi şi că, atunci când va fi pregătit locul
întregului număr al poporului Său, El iarăşi va veni, cu mărire, să judece viii şi
mor ii. Şi să Şi-i ia cu Sine pe to i ai Săi, pentru ca să fie pe veci şi ei cu El
acolo unde este El (Ioan 14, 3; I Tes. 4, 17).
În răstimpul aceasta, până atunci, Adevărul lui Hristos este în luptă cu
Minciuna. Şi lumina Evangheliei Sale este în luptă cu întunericul învă ăturilor
potrivnice, rătăcite, vrăjmaşe şi pierzătoare.
Cu toată lumina adusă în lume de Evanghelia lui Iisus Hristos, totuşi lumea
este stăpânită încă în cea mai mare parte de întunericul sistemelor, teoriilor şi
învă ăturilor potrivnice Luminii.
Sub împără ia acestor învă ături umblă, şi lucrează, şi mor cea mai mare
parte dintre oameni.
În slujba întunericului sunt puse toate mijloacele supuse oamenilor.
Spre slava întunericului creează, asudă, cântă şi mor milioane şi milioane
de oameni zilnic şi zilnic.
A fost parcă din totdeauna aşa. Dar nu va fi pe totdeauna.
Vine ziua când toată această stare de lucruri va fi spulberată.
...Şi o nouă ordine luminoasă se va înstăpâni, cum se înstăpâneşte soarele
peste toată împără ia întunericului, de atunci spulberat.
Ce simplu va face Hristos aceasta în ziua Lui!

Slavă veşnică luminii Tale, Împărat strălucit şi veşnic, Iisus Hristos, Care
vei veni cu toată puterea măririi şi strălucirii Tale ca să nimiceşti tot ce este
întuneric, zbucium, apăsare şi minciună.
Te rugăm, întăreşte de neclintit în inimile noastre încrederea în biruin a
Luminii, spre a nu fi doborâ i niciodată de nici o putere a întunericului.
Amin.

1 februarie (Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon, Perpetua şi Felicitas)

Isaia 12, 1 41

AI FOST SUPĂRAT
e fericită este părtăşia dragostei dintre inimile care se iubesc cu
C adevărat! Acolo unde este o adevărată iubire, până şi supărările sunt noi
prilejuri de o şi mai puternică izbucnire a dragostei.
Ce dulci sunt împăcările şi ce fericite proaspetele împărtăşiri ale iubirii
adevărate!
Ce dorite sunt revederile!
Ca soarele şi cerul după ploaie.
Ca zorile dimine ii după o noapte întunecoasă.
Ca zâmbetul grădinii în soare, cu stropii încă strălucind pe obrajii florilor
înrourate.
Aşa de dulce este împăcarea sufletului cu Dumnezeu după o greşeală
ispăşită, după o nefericită alunecare, după o trecătoare întunecare a ascultării
curate. După o vinovată întoarcere a privirii de la Hristos .
În via a asta, în orice părtăşie se pot petrece astfel de triste stări.
În orice iubiri pe pământ se pot întâmpla astfel de dureroase supărări trecătoare.
Nimeni n-a fost scutit de ele şi oricine a iubit cu adevărat a avut să guste
uneori şi amărăciunea lacrimilor, durerea de a vedea cum chiar ochii cei pe care
îi iubea mai mult se uită cu supărare la el.
Dar ce fericire când norii se duc, iar lacrimile iubite se întorc cu seninătate
şi căldură de unde plecaseră!

Sufletul meu şi fiul meu, tu nu lăsa să apună niciodată soarele peste
supărarea ta cu Domnul tău.
Vino cu lacrimi la El şi spală- i vina ta, cu mărturisiri fierbin i şi cu înnoiri
ale hotărârilor şi legămintelor tale sfinte cu El.
Fă totul să ajungi iarăşi la dulcea pace cu Hristos. Fă totul ca supărarea Lui
să treacă, îndepărtată de pocăin a şi de iubirea ta caldă şi dulce.
Nu- i găsi pacea inimii tale şi nu da odihnă ochilor tăi până când nu vei
primi încredin area iertării şi păcii Lui.

Preadulcele şi Preaiubitul meu Mântuitor... Ce dulce este pacea mea cu
Tine şi ce împăcat este cugetul meu când simte fa a Ta luminoasă şi mul umită
zâmbindu-i cu drag!
Dar ce amare au fost clipele când păcatele mele i-au întristat fa a Ta şi
când ochii Tăi mă priveau cu durere şi mustrări!
Nu mă lăsa să Te mai supăr niciodată, Doamne Iisuse, pentru ca totdeauna
să mă po i privi cu bucurie, căci numai atunci eu sunt fericit.
Amin.

(† Întâmpinarea Domnului) 2 februarie

42 Isaia 14, 4

IATĂ, ASUPRITORUL NU MAI ESTE
ând prea îndelungată a fost vremea asupririi... când prea nedrept şi
C sălbatic s-a purtat asupritorul... când prea peste tot erau răspândi i cei
care pândeau via a şi libertatea celor nevinova i,
ce greu era să mai creadă cel asuprit că va mai veni o vreme când se va
putea ridica şi, uitându-se înapoi, să nu-l mai vadă pe cel cu biciul şi pe cel cu
parul lângă el!
Şi totuşi, prin puterea şi grija lui Dumnezeu, această vreme tot vine odată.
Cât de fericit îşi descovoaie atunci spinarea lovită cel încovoiat!
Şi cât de bucuros strigă el, cu ochii scălda i în lacrimi încă, mul umind lui
Dumnezeu: Iată, asupritorul nu mai este!...
Niciodată nu ne-a părut bine de răul nimănui... Dar atunci când l-am văzut
pe un asupritor înlăturat... când l-am văzut pe un trufaş trântit... când l-am văzut
zdrobit pe omul-fiară care sim ea plăcerea să chinuiască pe al ii, băgând groaza
în cel nevinovat şi asuprindu-l pe cel care nu se putea apăra de el,
atunci am slăvit pe Dumnezeu cu un suflet plin de mul umire, ca după o
despovărare negrăită şi fericită. Slavă lui Dumnezeu Care are grija asta!
Biserica Domnului Hristos a cunoscut pe pământ atâ ia chinuitori, atâ ia
asupritori şi atâtea asupriri... Toate puse la cale de marele asupritor al celor
credincioşi: Satana.
Desigur, s-au bucurat asupri ii ori de câte ori a fost înlăturat un asupritor şi
o asuprire. Dar, câtă vreme izvorul răului încă este, atâta vreme va exista şi
primejdia unor noi asupriri şi asupritori.
Slăvit să fie Domnul însă că în curând va veni vremea ca fericitul strigăt de
veşnică biruin ă: „Iată, asupritorul nu mai este!“ să răsune din toate gurile fiilor
lui Hristos (Luca 10, 18; Apoc. 12, 10).
Binecuvântată să fie veşnic Împără ia fără asupritori a lui Iisus Biruitorul şi
Eliberatorul nostru veşnic!

Slavă ie, Măre Biruitor şi Eliberator, Iisus Hristos! Slavă ie, Care ai
venit să-i înfră eşti pe to i oamenii într-o dulce şi fericită convie uire liberă şi
armonioasă!
Slavă ie, Care aperi totdeauna dreptatea celor sărmani şi-i înlături pe to i
asupritorii celor nevinova i!
Slavă ie, Care vei nimici orice asuprire şi vei aduce domnia păcii şi
libertă ii veşnice!
Ajută-ne să credem în ea şi să ajungem cu bucurie la ea.
Amin.

3 februarie (Sf. Şi Dreptul Simeon; Sf. Proorociţă Ana)

ÎN JERTFA TA 43

În Jertfa Ta, eu văd, Iisus,
durerea şi iubirea
şi văd cu ce pre ne-ai adus,
din moarte, mântuirea.

Vom binecuvânta,
Iisuse, Jertfa Ta.
Cu pre ul ei nebănuit
pe to i ne-ai mântuit...

Iubirea şi durerea Ta,
cum n-au mai fost sub soare,
adus-au pentru via a mea
o veşnică iertare.

Iubirea Ta, cum alta nu-i
şi nici va fi de mare,
ne-a arătat a Tatălui
eternă îndurare.

Ne-a arătat a Ta, Iisus,
eternă bunătate
când, ispăşindu-le, ai dus
a lumii-ntregi păcate.

Ne-a arătat cum Duhul Sfânt
ne cheamă şi ne duce
spre-al mântuirii legământ
depus plângând sub Cruce.

O, fă-mă, Doamne, să-n eleg
sublima Ta tăcere,
să Te cunosc – Tu eşti întreg
Iubire şi Durere.

Cuvinte în elepte

Celui care este-n toate Celui ce ne-a dat fiin ă
Celui Care ine totul, închinare şi credin ă.
Celui Care ne conduce prin cădere spre năl are
Celui mai presus de taină – închinare şi-nchinare.

(Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Mc. Avramie, Adrian şi Evul – începutul Triodului) 4 februarie

Hristos – Pâinea noastră zilnică

Hristos – Pâinea noastră zilnică

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (17)

Similar to Hristos – Pâinea noastră zilnică

Similar to Hristos – Pâinea noastră zilnică (20)

More from ComoriNemuritoare.RO

More from ComoriNemuritoare.RO (11)

Hristos – Pâinea noastră zilnică