1. Lupta cea bună 1
Traian Dorz
Lupta cea bună
106
Tot ce v-am scris aici cu lacrimi
e adevăr curat şi greu,
mărturisit pe conştiin ă
şi-n Numele lui Dumnezeu.
Nu-mi lepăda i nici o frântură
din tot ce spun acum şi scriu,
că tot ce nu-n elege i astăzi
o să-n elege i mai târziu!

2. 2 Traian Dorz
Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României
DORZ, TRAIAN
Lupta cea bună / Traian Dorz. - Sibiu: Oastea Dom-
nului, 2007
ISBN 978-973-710-098-6
289(498) Oastea Domnului
© Toate drepturile rezervate
Editurii «Oastea Domnului», Sibiu
str. Ch. Darwin, 11
tel. 0269/216677; fax 0269/216914
ISBN 978-973-710-098-6

3. Lupta cea bună 3
C U G E T Ă R I N E M U R I T O A R E
19
TRAIAN DORZ
LUPTA CEA BUNA
Gânduri alese,
rânduri culese
cu scurte medita ii duhovniceşti
Apare cu binecuvântarea ÎPS Sale
Dr. LAUREN IU STREZA,
Mitropolitul Ardealului
Editura «Oastea Domnului»
Sibiu, 2008

4. 4 Traian Dorz
Lupta cea bună
Lupta cea bună-a credin ei luptă-te, urmaşul meu,
ca să iei a ei cunună fericit la Dumnezeu;
că oricine-a dus această luptă până la sfârşit
a ajuns la ărmul Slavei un erou desăvârşit.
Fără luptă nu-i cunună, nici n-o vrea un suflet bun,
căci cunună fără luptă numai mincinoşii-şi pun;
lupta care- i dă cununa cea de aur luminos
este numai lupta sfântă pentru cauza lui Hristos.
Luptă-te s-ajungi cununa, fiu iubit şi drag urmaş,
lui Iisus Biruitorul fii-I cel mai bun ostaş;
Oastei Domnului, în frunte, fii-i cel dintâi stegar
şi cununa străluci- i-va – soare pe-un etern hotar.
Adevărul tău e aur şi dreptatea ta-i o el,
steagul tău Hristos îl nal ă şi izbânda este-n El;
în al Oastei tale nume este Numele Lui Sfânt
şi din cauza Lui, în lupte, nici un pas nu- i va fi-nfrânt.
Luptă-te crezând că Domnul este-n veci Biruitor,
Slava Lui o să cuprindă Nesfârşitul Viitor;
to i vrăjmaşii Lui veni-vor de la Răsărit şi-Apus
şi, zdrobi i, vor recunoaşte că-Mpărat e-n veci Iisus.
Luptă-te şi mori eroic!… Cauza pentru care mori
este Cauza-nvingătoare pe to i Vecii Viitori;
când Iisus Biruitorul Se va-ntoarce Glorios,
to i eroii Lui în Slavă vor fi-alături de Hristos.

5. Lupta cea bună 5
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Iisus Hristos,
Marele nostru Dumnezeu şi Împăratul nostru Biruitor,
Slavă veşnică ie!
Pentru că Tu ai părăsit tronul Slavei Eterne
pe care o aveai dinainte de Veşnicii
la Tatăl Tău şi Dumnezeul nostru,
prefăcându-Te un Miel,
şi, venind în mijlocul lupilor,
ne-ai răscumpărat cu Sângele Tău nevinovat
pe noi, cei vinova i,
Şi pentru că ai primit să dai, din iubire,
Slava Ta pentru ocara noastră,
Măre ia Ta pentru înjosirea noastră,
Nevinovă ia Ta pentru păcătoşenia noastră,
Slobozenia Ta pentru robia noastră
şi Pre ul Tău pentru răscumpărarea noastră
– Tu, Cel Sfânt, pentru noi, cei păcătoşi,
Şi pentru că, înarmat numai cu răbdarea şi nevinovă ia Ta,
ai mers împotriva vrăjmaşului satana,
cel plin de cruzime şi de nelegiuire,
şi, primind lupta cu el şi cu toate puterile lui,
l-ai zdrobit prin Jertfa Crucii Tale
şi astfel ne-ai izbăvit pe noi,
cei ce zăceam apăsa i de călcâiul lui,
fără nici o nădejde decât a Ta,
Şi pentru că, biruind pe ucigaşul nostru,
ne-ai dat nouă nu numai izbăvirea,
ci, făcându-ne părtaşi la biruin a Ta,
ne-ai dat şi nouă puterea să-l biruim în Numele Tău,
ca să fim apoi părtaşi la Învierea Ta,
la Împără ia Ta, la Slava Ta
şi la cununa Ta Nemuritoare şi strălucită,
Slavă veşnică ie,
Împăratul nostru Biruitor şi Marele nostru Dumnezeu,
Iisus Hristos!

6. 6 Traian Dorz
Fără lacrimi, nu-i cântare…
Fără lacrimi, nu-i cântare dulce şi frumoasă,
căci cântarea fără lacrimi duhul rece-l lasă
şi cântarea fără lacrimi e numai din gură,
numai lacrima cântării-i poate da căldură.
Fără luptă, nu-i cunună veşnică şi bună,
căci cununa fără luptă este doar minciună
şi cununa fără luptă mâine veştejeşte,
numai cea cu răni plătită veşnic străluceşte.
Fără jertfă, nu-i iubire, nici n-a fost vreodată,
căci iubirea fără jertfă piere lepădată
şi iubirea fără jertfă-i numai amăgire;
unde nu e nici o jertfă, nu e nici iubire.
Fără moarte, legământul nici un pre nu are,
legământ e numai cel ce ine până moare;
legământ e numai cel ce moare, dar nu lasă,
numai moartea-ncununează dragostea frumoasă.
Fără-acestea, nici la Domnul nu-i nici o răsplată,
căci răsplata cea cerească nu oricui e dată,
ci răsplata cea cerească e-o adeverire
c-o iubire şi-a dus crucea pân’ la răsplătire.

7. Lupta cea bună 7
1. LUPTA CEA BUNĂ
1. Lupta cea bună a credin ei începe, în via a celui
credincios, din chiar clipa predării în slujba lui Hristos.
Din clipa intrării lui în Oastea Domnului cea vie şi sfân-
tă. Sufletul care s-a încredin at el însuşi, cu ochii lui, de
adevărul mântuirii vesteşte cu putere acest adevăr şi
luptă pentru el cu toată inima lui.
Dacă a încercat pe viu, el însuşi în via a sa, harul
acesta, el îl mărturiseşte apoi cu toată îndrăzneala, la
to i semenii lui.
2. O, dacă ai frică de Dumnezeu
şi dacă ai respect fa ă de Adevăr,
şi dacă ai conştiin a marii tale răspunderi,
– atunci vei căuta să vezi tu însu i mai întâi ce dul-
ce-i via a cu Iisus
şi apoi vei spune tuturora despre fericirea în Hristos
şi vei fi binecuvântat atunci – căci vei spune cu
putere, cu convingere, cu lacrimi şi cu jertfă, până la
sfârşitul vie ii tale.

8. 8 Traian Dorz
3. Lupta cea bună a adevăratei credin e, ca şi a ade-
văratei iubiri, nu va mai cunoaşte niciodată frica.
Nu ştiu, Dumnezeu ştie, dar parcă îmi vine să spun
că cine a ajuns să fie stăpânit puternic de frică, acela n-a
avut niciodată o dragoste adevărată; s-a adeverit astfel că
adevărată era în el frica, şi nu dragostea de Dumnezeu.
4. Cine a ajuns să se retragă din lupta înflăcărată şi
fericită a lui Hristos, acela parcă n-a avut niciodată, nici
înainte, credin ă vie.
Căci unde a fost odată o adevărată credin ă vie,
aceasta nu poate sfârşi cu nici un pre în renun area la
slava credin ei;
şi unde a fost odată o adevărată dragoste, aceasta
nu se poate îneca de tot în moleşeala fricii sau în mlaş-
tina descurajării.
5. Dacă au strălucit cândva şi în cineva, o vreme,
credin a şi iubirea acelea care s-au putut prăbuşi apoi,
strălucirea lor se dovedeşte a fi fost înşelătoare
precum stelele care se văd căzând [şi care] nu au
fost niciodată stele statornice şi nici nu sunt stele, fiind-
că stelele statornice nu cad niciodată; ele rămân mereu
sus şi nu-şi lasă locul şi nici slujba lor.
Stelele cele ce cad nu sunt stele,
ci numai nouă ni se pare că au fost.
Aşa sunt [pretinşii] luptători ai Domnului.
6. Ce cutremurător de serioasă este cernerea vie ii
acesteia pentru credin a sufletelor şi pentru lupta acestei
credin e,

9. Lupta cea bună 9
pentru păstrarea făgăduin ei mântuirii
şi pentru verificarea statorniciei noastre fa ă de
Dumnezeu!
7. Iată cât de mul i eram noi odată, când am pornit
la început pe urmele lui Hristos, în Lucrarea Lui, la che-
marea Sa!
Şi cât de mul i au fost lua i în curând de vânturile
şi de furtunile pe care le-am întâlnit
şi de cernerile încercărilor prin care am trecut!
8. O foarte mare parte dintre noi au fost lua i de su-
flul fricii şi apoi împinşi în întunericul unor înşelătoare
adăposturi.
Acestea, de fapt, nu sunt „pruden e“,
ci lepădări.
9. O, „fruntaşi“ ai Lucrării lui Dumnezeu, care nu-
L mai mărturisi i pe Hristos acum
din pricină că frica v-a cuprins inimile şi v-a îm-
pins în lepădări, – iar lepădarea v-a dus să părăsi i de
tot lupta Domnului –,
ce tristă este starea voastră acum!
10. Ce amăgitoare vă sunt gândurile şi ce zadarnică
este „pruden a“ voastră!
Crede i voi că, dacă Domnul va vrea să vă pună în
cuptor, ascunzişul vostru va fi scutit de flăcări? Sau că
suferin a pentru Hristos este o ruşine?
11. Crede i voi că, dacă Domnul v-a chemat la o
lucrare şi voi n-o face i, nu ştie El de asta?

10. 10 Traian Dorz
Crede i voi că – dacă El vă trimite la vreo Ninive,
iar voi nu merge i,
sau dacă vă cere o jertfă, iar voi o refuza i,
– ve i scăpa?
12. Are Dumnezeu o mie de căi prin care să vă a-
runce pe cei fricoşi şi lepăda i în mâinile acelora de ca-
re vă este frică!
Dacă voi vă teme i mai mult de oameni decât de
Hristos!
13. Crede i voi că n-are Dumnezeu mijloace să vă
ia din mâini idolul pentru care v-a i dezlipit de El?
Sau comoditatea pentru care a i renun at la lupta
Lui?
Sau via a aceasta netrebnică pentru care sunte i ga-
ta să vă lua i ochii de la cealaltă?
14. O, „fruntaşi“ ai Lucrării lui Hristos,
unde vă este mintea sănătoasă când lăsa i să vă în-
tunece frica de oameni
sau teama de viitor?
15. Cel mai trist faliment al luptei şi al credin ei
cuiva este frica de oameni şi teama de necunoscut.
De ce oare tocmai unii dintre cei care ştiu cel
mai mult despre Dumnezeu cred în El uneori cel mai
pu in?
Şi până când oare se vor teme ei mai mult de oa-
meni şi de năluci decât de Dumnezeu?

11. Lupta cea bună 11
16. Poruncile lumii sunt miile,
dar a lui Dumnezeu e numai una.
Toate, numai şi una singură: IUBIREA.
Şi totuşi oamenii vor să ină miile de porunci ale
lumii, – dar nu vor să o ină pe cea una singură a lui
Dumnezeu.
17. Slava lumii cere o mie de condi ii,
dar slava lui Dumnezeu cere numai una (II Tim
4, 8).
Şi totuşi cei mai mul i oameni se străduiesc să le
împlinească pe cele o mie ale lumii, – dar nu-şi dau nici
o silin ă pentru cea a lui Dumnezeu.
18. Fericirea trecătoare are mii de primejdii,
dar cea veşnică, numai una singură: păcatul.
Şi totuşi oamenii se ştiu feri de cele o mie, dar cad
în cea una singură.
Fiindcă în primejdiile trecătoare cred to i, dar în
cea veşnică, aproape nimeni.
19. Pentru sufletul lumesc şi necredincios, miile de
porunci ale oamenilor sunt mai ascultate decât unica
poruncă a lui Dumnezeu
şi slava oamenilor este mai căutată, cu tot pre ul ei
uriaş de jertfe pe care îl cere aceasta, fără a promite mă-
car o speran ă adesea,
decât slava lui Dumnezeu care dă atât de mult – şi
cere în schimb numai atât de pu in.
20. Fericirea trecătoare este mai râvnită de oameni

12. 12 Traian Dorz
– deşi este plătită uneori atât de scump, că nu se mai
pot bucura de ea când li se pare că nu au dobândit-o, –
decât fericirea eternă, dăruită atât de îmbelşugat de
către Hristos (Mc 10, 30).
O, Dumnezeule al În elepciunii Veşnice, dăruieş-
te-ne tuturor în elepciunea de Sus, care ştie totdeauna
să aleagă bine.
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte
Când te-ndeamnă conştiin a, taci şi o urmează,
ea e soarele ce-n noapte calea- i luminează;
cine-ascultă îndrumarea de la prima cale
e ferit întotdeauna de-a cădea-n greşale.
*
Conştiin a-nştiin ează când vreun rău pândeşte.
Cine-ascultă-nştiin area nu se osândeşte.

13. Lupta cea bună 13
2. CE ALEGEM NOI?
1. O, ce înşelătoare şi ce înşelată este inima oame-
nilor,
ce uşuratică este mintea cea necredincioasă
şi ce uşor se lasă ispitită ea şi pierdută de diavolul!
Normal ar fi ca omul – fiecare om – să se trezească
măcar o dată în via ă şi să-şi vină în adevărata fire
şi, aşezându-se la răspântia acestor drumuri între
cele două căi – a vie ii şi a mor ii –,
să judece chibzuit
ce merită să fie ales
şi ce trebuie să fie lepădat!
2. Oricine a stat numai o clipă să gândească bine la
aceste lucruri a în eles fără greutate
şi a ales fără întârziere ceea ce merită să fie ales:
via a adevărată cu Dumnezeu, şi nu cea înşelătoare cu
satana. Bucuriile veşnice, şi nu cele trecătoare. Slava
lui Dumnezeu, nu slava lumii.

14. 14 Traian Dorz
3. Dar cel care mai aleargă şi acum după foloasele
pământeşti,
după slava oamenilor
şi după fericirea vremelnică
mai mult decât după Dumnezeu,
acela dovedeşte că este un om nechibzuit care lea-
pădă stânca şi-şi alege nisipul (Mt 7, 24-27).
4. Iubeşti tu oare acum mai mult slava oamenilor
sau ocara lui Iisus,
– deşi ştii că trecătoarea slavă a lumii e ocara veş-
nică şi că ocara trecătoare a lui Hristos e slava veşnică?
În alegerea aceasta stă în elepciunea ta.
5. Alegi tu mai degrabă să suferi împreună cu
poporul lui Dumnezeu acum, spre a te bucura cu El
în Cer,
sau să te bucuri de bogă iile de o clipă ale lumii şi
de slava ei atât de scurtă
şi atât de vinovată,
– dar plătită atât de scump de ruşinea veşnică?
6. Cau i tu să-L slăveşti mereu pe Domnul prin toa-
te cuvintele tale, purtările tale şi lucrările tale
sau cau i să-l slăveşti pe om
ca şi cum de la om ar veni totul
şi omul ar fi totul?
7. i-ai făcut tu ca Stăpân şi Domn al tău pe Dum-
nezeul cel Viu şi Atotputernic, ca să te închini numai
Lui şi să-L slăveşti numai pe El,

15. Lupta cea bună 15
sau i-ai făcut din vreun om un idol şi te supui ido-
lului tău?
8. Căutat-am noi oare cu adevărat să facem cinste
lui Dumnezeu, având temerea şi ascultarea de El,
sau ce facem este numai să-i aducem omului slavă
ca unui dumnezeu, fiindcă de om ne temem?
Să nu fie aşa!
9. Dacă vom umbla slăvindu-L pe Dumnezeu,
ne vom înăl a mereu spre El, Care este Desăvârşirea,
şi vom ajunge tot mai desăvârşi i…
Dar dacă vom privi slăvindu-l pe om,
ne vom coborî tot mai jos.
Când nivelul nostru este inta noastră, atunci nu ne
vom înăl a, ci ne vom coborî tot mai mult.
10. În vremile când cei mai mul i din norod nu pot
crede
şi când cei mai mul i dintre fruntaşi se tem,
atunci adevărul trebuie strigat, fiindcă numai un
mare curaj îi mai poate trezi pe cei prăbuşi i.
11. În vremile când lumea este cuprinsă de necre-
din ă,
iar cei care trebuie să-i arate adevărul sunt cuprinşi
de frică,
atunci trebuie cel mai mare curaj, fiindcă atunci se
va cere neapărat jertfa.
Şi vor fi făcu i martiri.

16. 16 Traian Dorz
12. În vremile când Hristos are tot mai slabi cre-
dincioşi şi tot mai pu ini mărturisitori,
atunci, cu cât unii se retrag în dos şi se cru ă mai cu
teamă, cu atâta, cei care nu-L pot părăsi pe Domnul Ii-
sus Hristos şi nu pot tăcea Cuvântul Său
trebuie să păşească mai în fa ă, mai cu curaj
şi să strige mai tare vestea mântuirii Lui.
13. Pre ul mărturisirii adevărului rămânând acelaşi;
cu cât unii îşi retrag partea lor, cu atâta ceilal i trebuie
să fie gata a da mai mult, acoperind şi lipsa celorlal i.
Povara fiind aceeaşi, cu cât unii se retrag, cu atâta
cei care nu se pot retrage trebuie să poarte mai greu,
ducând şi partea acelora.
14. Cinstea de-a sta de-a dreapta şi de-a stânga lui
Hristos în împără ia Lui este mare şi este dorită de atât
de mul i ucenici ai lui Iisus – după cum a fost dorită şi
cerută cândva de cei doi fra i, Iacov şi Ioan (Mc 10,
35-40);
dar cinstea aceasta este legată de un pahar şi de un
botez…
– Pute i să-l be i? i-a întrebat Iisus.
– Putem, i-au răspuns ei.
Şi pentru că au putut au şi dobândit cinstea aceasta.
Şi se vor bucura veşnic de ea, fiindcă au şi băut pa-
harul Lui.
15. Într-adevăr, ce cutremurător li s-a împlinit ce-
rerea:

17. Lupta cea bună 17
unul dintre cei doi fra i a murit cel dintâi pentru
Hristos (Fapte 12, 2).
Iar celălalt a rămas cel din urmă (In 21, 22).
16. Totul este să po i fi gata de orice,
adică să ai o credin ă şi o dragoste aşa de mari şi de
adevărate fa ă de adevăr,
încât oricare ar fi pre ul mărturisirii lui, să nu re-
nun i la el
şi să nu-l părăseşti.
Numai aşa se poate dobândi cununa lui.
17. Mărturisirea lui Hristos a cerut totdeauna acelo-
ra care au fost ucenicii Lui să fie gata oricând pentru
paharul cel amar
şi pentru botezul cel greu.
Când acest pahar şi acest botez vin pe neaşteptate –
atunci, de silă, poate că sunt mai mul i ucenici care îl
primesc,
căci, vrând-nevrând, nu pot să nu-l primească…
18. Dar când paharul şi botezul de foc al lui Iisus
se apropie mai încet de ucenicii Lui
sau când pare că se apropie,
– atunci se aleg numai acei care sunt gata la orice
pentru El.
Şi abia atunci se văd cât de pu ini sunt acei care pot
răbda de bunăvoie lângă Hristos.
19. Atunci când vine marea încercare a credin ei, nu
mai rămâne decât o singură alegere: soarta lui Hristos.

18. 18 Traian Dorz
Atunci cei fricoşi fug sau se milogesc.
Atunci tot ce mai fusese înainte o rezervă este în-
lăturat sau tot ce mai era prevedere se pierde – şi nu
mai rămâne decât o singură cale: jertfa.
20. Tot ce mai fusese înainte de încercare, pentru
adevăratul ucenic al Domnului, o pruden ă, o grijă, o
teamă, poate, este aruncat, şi sufletul nu-L mai vede de-
cât pe Hristos.
Atunci ucenicul iese cu curaj în fa ă, asumându-şi
toată răspunderea înaintea oricărei puteri, şi strigă:
– Da, cred în Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul
meu!
Doamne Iisuse, întăreşte-i pe to i ucenicii Tăi, să
spună aşa.
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte
Conştiin a este glasul lui Hristos cel pus în noi
ca să ne înştiin eze de păcat şi de noroi
sau ca să ne mustre-ndată ce-am căzut în vreun păcat.
Vai de cel ce nu ascultă nici vestit şi nici mustrat!

19. Lupta cea bună 19
Mai po i să crezi?
Mai po i să crezi, Iisuse, când spun că Te iubesc,
după durerea cruntă cu care Te-am străpuns?
Mai am s-ajung vreodată să pot s-o ispăşesc
şi plânsul pocăin ei să simt că mi-e de-ajuns?
Vei mai privi vreodată cu drag Tu-n ochii mei,
cum mă priveai nainte, cu-ncredere şi dor,
sau totdeauna ochii i-i vei întoarce grei,
să nu mă mai zdrobească, văzând durerea lor?
Mai po i să-mi mergi, Iisuse, alăturea pe-un drum
cum îmi mergeai odată voios şi fericit,
sau tot mai trist vei merge şi mai străin de-acum,
lăsându-mă cu piatra de care m-am lipit?
…O, Dragoste Divină, ce-amar Te-am întristat
şi ce adânc mă doare tot sufletul pustiu!
Mai este vreo nădejde să pot mai fi iertat,
sau voi muri în plânsul prea greu şi prea târziu?
O, crede-mă, Iisuse, când spun că Te iubesc,
chiar dacă spun aceasta cu ochii în pământ,
că nu-i mai grea povară ca vina ce-o sim esc
că am putut o clipă să-mi calc ce-aveam mai sfânt.

20. 20 Traian Dorz
3. ADEVĂRATUL UCENIC AL DOMNULUI
1. Adevăratul ucenic al lui Hristos, în ceasul marii
încercări, este un strigăt al adevărului, prin curajul său,
prin hotărârea sa, prin tăria lui, prin demnitatea lui, prin
hotărârea de martiriu – ca Ştefan – pentru Hristos.
El strigă cu graiul său, cu condeiul său, cu atitudi-
nea sa.
El strigă luminos, cuviincios şi smerit – dar hotărât
– prin faptele şi prin curajul său sfânt.
2. Via a şi mărturisirea unui ucenic hotărât pentru
Hristos este o atitudine ca un strigăt. El strigă până la
primejdie, până la sânge, până la moarte, prin răbdarea
sau prin tăcerea nevinovă iei şi frumuse ea credin ei sa-
le neclintite.
Iar după moarte va deveni un strigăt veşnic netăcut,
alături de Hristos
şi pentru El,
împotriva tuturor tiranilor de orice fel şi de ori-
când. Până la totala şi veşnica lor dispari ie.

21. Lupta cea bună 21
3. De aceea, frate, nu tăcea nici tu, niciodată – ci
strigă împotriva păcatului şi pentru mărturisirea lui
Hristos, Domnul şi Mântuitorul tău.
Dar mai ales să nu taci din laşitate, din frică sau din
lene – atunci când eşti convins de adevăr.
Şi eşti credincios în Dumnezeul şi Hristosul tău.
4. Chiar dacă ar trebui să fii turnat şi tu ca o jertfă
pentru triumful lui Hristos, nu tăcea când este mai ne-
voie de Hristos decât de soarele de pe cer.
Căci numai curajul adevărului î i va da o veşnică
strălucire şi o vrednică cinste în via a aceasta şi în cea
veşnică.
5. Ce înseamnă cuvântul acesta: „Cine vă primeşte
pe voi, pe Mine Mă primeşte”?
Fiecare ucenic al Domnului Iisus trebuie să fie un
loc iitor al Învă ătorului şi Domnului său
şi fiecare vestitor al Evangheliei este un glas al
Lui.
Fiecare îndrumător este un arătător al lui Iisus, ca
un deget al Său, cu care Hristos arată calea.
Atunci da, pentru că fiecare este o copie a Mode-
lului Său Sfânt.
6. Via a ordonată este una dintre cele mai dumne-
zeieşti virtu i.
Aceasta înseamnă să faci totul bine. Şi totul la
timp,
– adică să nu întârzii niciodată şi de la nimic. Nici

22. 22 Traian Dorz
de la rugăciune, nici de la medita ie, nici de la biserică,
nici de la adunare, nici de la post, de nicăieri.
Ci să- i plăteşti orice datorie şi la timpul ei, fa ă de
oricine. Şi în totalitatea ei.
7. A- i face datoria fa ă de to i înseamnă şi aceasta:
să dai orice ajutor, orice sfat, orice exemplu când tre-
buie, cui trebuie, unde trebuie şi cât trebuie.
Să te sileşti întotdeauna spre o tot mai mare sfin ire
lăuntrică, atât pentru ochii oamenilor, cât şi pentru ai
lui Dumnezeu.
8. Dă- i toate silin ele ca să sui spre o tot mai dem-
nă, mai cinstită şi mai folositoare via ă în afară, printre
cei între care eşti.
Să fii măsurat în vorbire, chibzuit în fapte, mărginit
în dorin e.
Să fii atent cu oricine, încrezător în prea pu ini şi
cuviincios cu to i.
9. Să fii mul umitor pentru orice, îndatoritor fa ă de
oricine şi punctual oriunde.
Să fii serios în mul ime, iubitor în familie, smerit
între fra i şi sfânt în singurătate.
10. Să iubeşti înfrânarea oricând, bunătatea oriunde
şi dreptatea oricui.
Să umbli evlavios cu orice om, să stai numai cât
eşti folositor în orice loc.
Şi să cau i a fi ca Hristos, în tot timpul şi în tot
locul.

23. Lupta cea bună 23
11. Atunci cine te va vedea pe tine se va gândi tot-
deauna la Hristos.
Şi va fi îndemnat să te urmeze către El.
Atunci via a ta adevărată se va revărsa mereu cu
binecuvântare spre tine, cu bucurie spre al ii şi cu slavă
spre Dumnezeu.
12. Cine trăieşte în felul acesta va umbla mereu în
prezen a lui Dumnezeu, în lumina lui Hristos şi în roa-
dele Duhului Sfânt.
Va avea în mintea lui sănătoasă inteligen a în elep-
ciunii cereşti.
Va avea rugăciunea totdeauna fierbinte şi cuvântul
întotdeauna ziditor.
13. Adevăratul ucenic va căuta să placă totdeauna
lui Dumnezeu, chiar dacă ar întâmpina orice împotrivi-
re din partea lumii.
Va vorbi totdeauna adevărul: sim it, blând, respec-
tuos, dar hotărât.
Va în elege pe oricine, va învă a de la to i şi va fi
pildă tuturor.
14. O, desigur, nu dintr-o dată se ajunge la starea a-
ceasta, dar cui îşi dă toate silin ele, Harul Domnului Ii-
sus îi ajută să ajungă.
Întrebarea este numai: cât ne dăm noi silin ele, cu
voin a de a ajunge? Cât luptăm şi cât lucrăm pentru a-
ceasta?
15. Şi cei dinainte de Hristos, ca şi cei care veneau

24. 24 Traian Dorz
după El – şi care au avut vreo strălucire în lumea a-
ceasta – to i au primit lumina lor numai de la El.
După cum soarele luminează şi înaintea sa, până nu
răsare, şi înapoia sa, după ce a apus. Şi toate cele lumi-
noase îşi primesc lumina lor tot de la El.
16. De când a venit lumina, de cum vine soarele,
nu mai există întuneric,
căci întunericul a fost biruit prin chiar ivirea lumi-
nii, prin chiar răsărirea soarelui.
Ceea ce mai pare întuneric acum este numai lipsa
luminii acolo unde soarele nu este lăsat să pătrundă.
Ca şi lipsa lui Hristos, care creează întunericul pă-
catului.
17. De când a venit Hristos în lume, nu mai există
osândire,
nici putere a păcatului,
nici judecată a mor ii.
Ceea ce mai este din toate acestea acum este numai
lipsa lui Iisus din cineva, de undeva, de cândva, – unde
n-a fost primit şi lăsat să pătrundă Hristos.
18. Şi după cum întunericul exista mai înainte, ca o
putere şi ca o stăpânire, până la venirea luminii, iar lu-
mina l-a nimicit cu venirea ei,
tot aşa, osânda, păcatul şi moartea existau ca nişte
puteri ale răului şi ale nimicirii înainte de Hristos,
iar Hristos, la venirea Lui, le-a nimicit, pironin-
du-le pe Cruce prin răstignirea Lui,

25. Lupta cea bună 25
şi le-a dezbrăcat de orice putere,
şi le-a făcut de ocară înaintea lumii.
19. La Golgota, printr-un salt uriaş, totul a fost iz-
băvit în lumină ca atunci când soarele se ridică peste
nişte mun i uriaşi.
De atunci, singura osândă este neprimirea lui Hristos
şi singurul păcat este neascultarea de Hristos,
şi singura moarte este ruperea de Hristos,
şi singurul întuneric este lipsa luminii lui Hristos.
20. De aceea, dacă lumea va fi osândită şi dacă su-
fletul cuiva va fi osândit şi judecat, va fi aşa numai pen-
tru că, odată venită lumina în lume, oamenii au iubit
mai mult întunericul, neprimind Lumina (In 3, 19);
şi păcatul, fiindcă n-au crezut în Hristos (In 16, 9;
Fapte 2, 22-23);
şi judecata, pentru că au făcut acest mare rău cu
cunoştin a,
alegându-şi cu voia şi cu ştiin a lor neascultarea de
Dumnezeu.
O, Dumnezeule Bun, îndură-Te şi trezeşte-i din
moartea aceasta.
Amin.

26. 26 Traian Dorz
4. ADEVĂRATA ADORA IE A LUI DUMNEZEU
1. Ce fericit de simplu şi de sigur este totul când Îl
adori pe Dumnezeu în cea mai limpede credin ă,
din cea mai adâncă smerenie şi din cea mai curată
sinceritate,
în cea mai dulce părtăşie fră ească!
Aceasta este adevărata adora ie dorită de Dumnezeu.
2. În această adevărată adora ie vezi că fiecare lu-
cru de pe pământ
şi fiecare fiin ă,
şi fiecare întâmplare
este într-o înlăn uire de minuni ale dragostei, ale
în elepciunii, ale bunătă ii şi ale puterii lui Dumnezeu,
toate spre binele şi fericirea noastră, a acelora care Îl
adorăm astfel.
3. Din această stare vezi că oricare altă fericire de
pe pământ decât cea a ascultării de Hristos devine ne-
trebnică îndată ce o priveşti în lumina Lui.

27. Lupta cea bună 27
Şi că nimic pe lume nu i se pare nici mai uşor, nici
mai fericit decât să-L iubeşti pe Domnul şi Dumnezeul
tău cu toată inima ta şi să-I dovedeşti cu grabă şi cu bu-
curie aceasta în orice fel şi în orice timp po i.
4. Atunci Îl regăseşti pretutindeni pe Hristos şi
sim i pretutindeni un nebănuit îndemn să-L slăveşti,
să-L mărturiseşti şi să I Te închini.
Atunci în orice singurătate vei găsi un loc de rugă-
ciune şi de medita ie. Şi în orice om, un ascultător al
Cuvântului dragostei Lui.
5. Atunci orice faci izvorăşte din convingerea că nu
există o altă întrebuin are mai fericită a timpului tău, a
sănătă ii şi a puterii tale, a inteligen ei şi a talentului
tău, a întregii tale vie i decât a-L sluji şi a-L slăvi pe
Hristos, Lumina şi Via a ta şi a întregii lumi.
6. Ascultarea este chipul lui Hristos, Domnul nos-
tru, şi ea este toată lucrarea Duhul Sfânt.
Neascultarea este chipul şi este toată lucrarea lui
Antihrist.
Cine are duhul ascultării este din Duhul lui Hristos
(Flp 2, 3-8).
Cine are duhul neascultării este din duhul lui Anti-
hrist (I In 2, 22 şi 4, 3).
În aceasta se cunosc cei ai lui Dumnezeu şi cei ai
lui satan,
fiindcă roadele celor care au duhul lui Hristos sunt
armonia, unitatea, pacea şi dreptatea.
Pe când roadele vrajbei, ale dezbinării, ale pizmei
şi ale urii arată că cei ce le produc sunt de la cel rău.

28. 28 Traian Dorz
7. Toată lumea de acum şi toată via a desfăşurată
pe fa a păcatului este numai o luptă uriaşă între Cel Bun
şi cel Rău.
Între puterile şi duhurile Binelui şi puterile şi duhu-
rile Răului. Şi fiecare suflet este al celui de partea cui se
dă de bunăvoia lui.
8. Atât oamenii, cât şi întâmplările sunt numai u-
neltele de care se folosesc aceste două puteri în lupta
lor de stăpânire şi de întâietate asupra tuturor celor vă-
zute şi a celor nevăzute.
Toate binecuvântările şi blestemele sunt urmarea
faptelor celor care se pun de bunăvoia lor în slujba unu-
ia sau a celuilalt.
9. În încleştarea uriaşă de duhuri, oamenii iau par-
te, fiecare, în slujba duhului de care se lasă stăpânit şi
care îl foloseşte apoi în lupta sa împotriva celuilalt. Ori
a Binelui împotriva Răului, ori a lui satan împotriva lui
Dumnezeu. Atât unii, cât şi ceilal i vor primi răsplata
pentru tot ce fac.
10. Până când omul nu cunoaşte binele şi răul,
omul, prin el însuşi, nu este nici bun, nici rău.
Bun sau rău devine omul singur, numai după aceea,
când cunoaşte;
credincios sau necredincios se face el singur, după
ce este pus în fa a Credin ei sau a necredin ei
şi după ce îşi alege el singur ori una, ori alta.
11. Până când nu aude, omul nu ştie;

29. Lupta cea bună 29
şi până când ştie, omul nu este vinovat că nu pă-
zeşte,
căci el nu păzeşte, fiindcă nu ştie ce să păzească. Şi
de ce să se păzească. Nu este vinovat, fiindcă, până nu
ştie, se presupune că dacă ar fi ştiut ar fi păzit şi s-ar fi
păzit.
După cum s-a şi adeverit cu mul i când au ştiut.
12. După ce omul aude cuvintele lui Dumnezeu cu
înştiin area despre care anume este voia Lui
şi după ce cunoaşte poruncile de înfrânare de la tot
ceea ce este împotriva voii Sfinte a lui Dumnezeu
şi totuşi nu le ine în seamă şi nu vrea să le pă-
zească,
– atunci omul nu mai poate avea nici o dezvinovă-
ire pentru păcatul său,
căci ce dezvinovă ire ar mai putea avea apoi?
13. E jalnic să faci răul împotriva Făcătorului şi
Binefăcătorului tău
– şi totuşi să nu- i dai seama nici atâta că ceea ce
faci este rău, chiar dacă nu cunoşti Cuvântul lui Hristos.
Pu ini oameni pot avea dezvinovă irea aceasta!
14. Dar când faci răul cunoscând Cuvântul cel
Sfânt,
ba încă chiar răstălmăcind acest Cuvânt, ca să- i
faci ie din El îndreptă iri pentru păcatele de care nu
vrei să te pocăieşti,
– atunci aceasta este cumplit de vinovat… şi nu
mai este ceva omenesc. Ci este ceva satanic.

30. 30 Traian Dorz
15. Într-adevăr, osânda acestor oameni este dreap-
tă, oricât de veşnică şi de cumplită este ea, fiindcă ei
devin demoni prin voia lor liberă
şi împotriva voii lui Dumnezeu.
16. Via a cu Hristos este, pentru sufletul credincios,
o dulce adorare a lui Dumnezeu.
De cum a cuprins-o lângă inima sa, cu lacrimi de
bucurie, a sim it-o arzându-l ca o înştiin are.
Prietenia ei nu-i este familiaritate şi obişnuin ă,
nici dragostea ei nu-i este alintare şi îngăduin ă,
nici făgăduin ele ei nu-i sunt cadouri în îmbuibare,
– ci dulci binecuvântări primite din partea Celui
adorat de sufletul său.
17. Drumurile unei vie i de adorare a lui Dumnezeu
nu-i sunt distrac ii şi uşurătate,
nici luptele ei nu-i sunt istorii şi serbări,
nici încercările ei nu-i sunt închipuiri şi poveşti
şi nici cerin ele ei nu-i sunt tocmeli şi târguială,
– ci toate ale ei sunt comorile cele mai de pre pen-
tru sufletul credincios.
18. Au fost uneori în via a mea căi pe care am mers
dorind să nu mă înso ească Cuvântul şi îngerii Dom-
nului, dar n-am putut scăpa de El şi de ei.
Cuvântul m-a înso it mustrându-mă pas cu pas
atunci, iar îngerii Domnului m-au păzit cu fe ele aco-
perite.
Aş fi dorit să pot astupa glasul Domnului, dar nu
L-am putut, până L-am ascultat.

31. Lupta cea bună 31
19. Au fost locuri în care aş fi dorit să-mi vorbeas-
că Domnul altfel de cum îmi vorbea.
Dar, oricât am căutat să-Şi schimbe glasul fa ă de
mine, nu Şi l-a schimbat. Şi, o, ce bine a făcut Domnul
atunci că nu mi-a făcut voia mea!
20. Au fost vremuri când L-am auzit pe Domnul
vorbindu-mi mai încet şi mai îndepărtat,
dar, oricât de încet mi-a vorbit, tot am în eles ce-mi
cerea.
Slavă veşnică Lui, Care nu m-a părăsit până în ziua
când L-am ascultat.
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte
Să- i ascul i de conştiin ă de la prima-nştiin are,
astfel scapi de multe greşuri ce te pot târî-n pierzare;
dacă n-o ascul i pe prima, următoarele-s mai slabe
şi-apoi po i uşor ajunge printre iude şi barabe.

32. 32 Traian Dorz
5. CUVÂNTUL ŞI PAZA DOMNULUI
1. Slăvit să fie Domnul, căci El a avut milă şi de
mine – şi, în cele mai lungi vremuri din toată via a
mea, Cuvântul sfânt mi-a fost un înso itor nedespăr it
şi îngerii Domnului mi-au fost nişte paznici bucuroşi.
Ce fericite au fost pentru mine aceste vremuri! Şi ce
binecuvântate au fost aceste drumuri, înso it de El şi
păzit de ei!
2. Ce bine a fost când, Cuvântul Domnului, cu dra-
goste l-am întrebat, l-am ascultat şi l-am urmat oriunde
m-a chemat sau m-a trimis.
Când, dacă m-a mustrat, nu l-am îndepărtat, nici nu
i-am pus pe gură palma vinovată.
3. Ce bine a fost când Cuvântul Domnului m-a lo-
vit peste păcat, iar eu nu m-am ridicat împotriva lui!
Când mi-a străpuns adânc inima, pentru a îndepărta
din ea microbul îndărătniciei, al nepăsării şi al trufiei,

33. Lupta cea bună 33
iar eu nu m-am ridicat cu vrăjmaşă împotrivire, să nu-L
ascult.
4. Atunci şi el mi-a devenit tot mai bun prieten şi
tot mai dulce mângâietor.
Prin flăcări a fost cu mine şi m-a scos din ele, având
ochii inimii nespus mai pătrunzători decât îi aveam mai
înainte.
Din valuri m-a scos cu o în elegere mai limpede şi
mai înaltă
şi nu mai doresc să se coboare el la mine, ci doresc
să mă sui mereu eu spre el.
5. Nu mă mai interesează nimic din tot ce-mi spune
lumea,
dar pre uiesc din tot sufletul meu tot ce-mi grăieşte
Cuvântul cel Sfânt.
Nici nu mă tem de nici un drum pe care mă cheamă
El, fiindcă simt ce puternici sunt îngerii cărora Împă-
ratul meu le-a poruncit să mă înso ească, păzindu-mă
prin toate cele ce le voi avea de întâmpinat.
6. Tatăl Însuşi a voit ca Solia Sa trimisă lumii să fie
desăvârşită şi în fond, şi în formă.
Şi în miez, şi în coajă.
Şi în con inutul ei lăuntric, şi în înfă işarea ei din
afară.
Nimic din ce a făcut Dumnezeu nu este decât aşa.
O, dacă şi ceea ce facem noi ar fi la fel...
7. Mul i dintre cei ce zic că sunt slujitori ai Dom-

34. 34 Traian Dorz
nului Iisus spun despre Jertfa Lui, dar nu vorbesc şi nu
trăiesc ca unii care au căpătat răscumpărarea sufletului
lor prin această Jertfă. Spun despre via a cu Hristos, dar
în glasul lor nu se simte puternic fiorul încredin ării
personale despre aceasta.
8. Ce tristă şi ce slabă este rugăciunea acelui suflet
care nu este încredin at de puternica prezen ă a lui
Dumnezeu în fa a sa şi a sa în fa a lui Dumnezeu, în tot
timpul acestei rugăciuni!
9. Mul i cred că numai credin a este îndeajuns
pentru mântuire, fără a mai socoti de nici un pre în-
semnat în aceasta şi faptele. E adevărat că este scris:
„credin a i-a fost socotită ca neprihănire”… dar o cre-
din ă de pre ul acesta este neapărat înso ită de fapte,
fiindcă ele au făcut-o să fie aşa.
10. Mul i îşi cheltuiesc toată puterea lor în a pre-
dica despre iubire cu buzele, în a cânta despre ea cu
instrumentele şi în a scrie despre ea cu condeiul…
Iar când trebuie să o împlinească cu fapta lor – nu
mai au putere, fiindcă toată câtă o aveau era aceea pe
care o cheltuiseră cu buzele, cu instrumentele, cu
condeiul lor.
11. Mul i cred că este de-ajuns să mergi la Biseri-
că, la adunare, la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Dar cum trebuie să stea ei acolo, cum trebuie să fie as-
cultarea, purtarea, îmbrăcămintea, atitudinea lor tot

35. Lupta cea bună 35
timpul stării acolo în fa a Domnului şi a Cuvântului
Său, la aceasta nici nu gândesc.
Ce mare amăgire! Ce zadarnică osteneală! Ce gro-
zavă pagubă!
12. Mul i cred că este de-ajuns să pre uiască miezul
şi că pot dispre ui coaja, fără să gândească deloc la ma-
rea în elepciune a lui Dumnezeu, care le-a făcut pe
amândouă, şi că fiecăruia El i-a dat un mare rost. În-
tr-un fruct sănătos, miezul nu este fără coajă şi nici
coaja fără miez. Una nu poate trăi fără cealaltă.
Aşa şi credin a fără fapte.
13. Nu este de-ajuns numai con inutul fără formă,
după cum nici forma fără con inut. Forma adevereşte
con inutul, iar con inutul dă valoare formei.
Numai în elesul duhovnicesc, fără cel material,
nu-i de-ajuns. După cum nici în elesul material, fără cel
duhovnicesc…
Sufletul cel nevăzut nu poate lucra fără trup, după
cum şi trupul este mort fără sufletul său.
14. Nimeni nu poate tăgădui că Viul Cuvânt al lui
Dumnezeu este cuprins în Cartea Bibliei. Nimeni nu
poate spune că acest Cuvânt viu şi duhovnicesc este
hârtie, carton, cerneală şi pânză, cum este Cartea Bibli-
ei. Dar orice no iune abstractă are una şi concretă. Ori-
ce în eles nevăzut are şi unul văzut. Cuvântul lui Dum-
nezeu nu-i Cartea Bibliei, dar este în ea. Nimeni nu-l
poate despăr i pe el de ea.

36. 36 Traian Dorz
15. Cu adevărul Crucii este la fel. În elesul duhov-
nicesc al Crucii este Jertfa Răscumpărătoare a Domnu-
lui Iisus. Dar în elesul acesta se materializează în forma
ei văzută, după cum Cuvântul Cel nevăzut este în Biblia
văzută. Nimeni nu poate despăr i aceste două jumătă i
ale aceluiaşi întreg.
Oricine le desparte, dispre uind-o pe una, păcătu-
ieşte împotriva amândurora.
16. Noi, când eram neîntorşi la Dumnezeu, aveam
o cruce fără Hristos. Abia când ne-am predat Domnu-
lui, hotărându-ne pentru El, am ajuns să avem nu o cru-
ce goală ca până atunci, ci o Cruce cu Hristos. Crucea
adevărată Îl are pe Hristos – după cum şi Hristosul ade-
vărat are Cruce.
17. Nici Crucea fără Hristos n-are nici un folos în
via a unui om, nici Hristos fără Cruce n-are nici un fo-
los în via a unei Biserici.
18. Cei care cinstesc un Hristos fără Cruce fac
exact aceeaşi greşeală ca şi cei care cinstesc o cruce fă-
ră Hristos.
19. Voia Domnului este ca noi să facem Binele, dar
nu oricum, ci să facem Binele bine, iar nu rău.
Nu-i de-ajuns ca scopul să fie bun, ci trebuie şi re-
alizarea lui să fie făcută bine, adică cinstit, frumos, co-
rect şi la timp.
20. Numai pe acel suflet care pre uieşte cu toată

37. Lupta cea bună 37
puterea sa şi doreşte să înfăptuiască în toată cură ia
dragostei sale voia lui Dumnezeu,
numai pe acela Puterea lui Dumnezeu îl păzeşte şi
dragostea Lui îl ascultă. Domnul Iisus a zis: Dacă ră-
mâne i în Mine şi dacă rămân în voi Cuvintele Mele,
cere i orice şi ve i primi.
Rămâi în noi, Iisuse Doamne, şi ajută-ne să rămâ-
nem şi noi în Tine, pentru ca astfel să fim ferici i şi noi
cu Tine, şi Tu cu noi.
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte
Conştiin a se dezvoltă prin cuvânt şi rugăciune,
ajungând desăvârşită numai în în elepciune.
*
Cea mai clară conştiin ă este cea care-n Hristos
se păstrează-n idealul cel mai nalt şi mai frumos
şi se ine pe năl imea binelui desăvârşit,
dând acelui care-o are chipul sfânt şi strălucit.

38. 38 Traian Dorz
Ai uitat!
Ai uitat, sărmane suflet, unde-ai fost cândva,
când plângeai şi nimeni-nimeni nu te auzea,
numai Domnul, nimeni altul
nu te auzea…
Ai uitat, ai uitat, ai uitat
Cine te-a salvat
şi Cui te-ai predat.
Mâine, când vei fi în munci,
cui mai strigi, cui mai spui,
cui mai plângi atunci?
Ai uitat iubirea Cărui pus-ai legământ
în genunchi, în plâns şi-n flăcări, până la mormânt,
numai Lui, la nimeni altul,
până la mormânt!
Ai uitat de Taina Sfântă Care te-a-nfiat,
de iubirea care-n lume te-a iubit curat.
Numai Domnul, nimeni altul
te-a iubit curat.
Numai Domnul Singur ştie cât ai pân’ la scrum;
dacă încă-i vreo nădejde, tu mai scapă-acum.
Numai Domnul, nimeni altul
te mai scapă-acum!

39. Lupta cea bună 39
6. PUTEREA VOIN EI NOASTRE
1. Voin a noastră este atotputernicia noastră.
Când voim, putem totul;
când nu voim, nu putem nimic.
De aceea răspundem în fa a Domnului pentru folo-
sirea voin ei noastre.
2. To i oamenii au voin ă,
dar cei mai mul i au o voin ă anarhică, dezordona-
tă, nechibzuită, necurată, nedreaptă, necinstită şi necre-
dincioasă.
Voin ele de felul acesta vor şi face faptele de felul
acestora, mărind răul de pe pământ, cu tot ce mai fac şi
ei, îndemna i de diavolul şi uni i cu el.
Acestea sunt voin ele satanice, nesupuse decât lui
satan şi necurate de la începutul şi până la sfârşitul lor.
3. Voin a sănătoasă este aceea care are aceeaşi intă
şi aceeaşi plăcere ca şi Voin a Supremă care este din
Dumnezeu şi pentru El.

40. 40 Traian Dorz
O astfel de voin ă va iubi şi va dori totdeauna nu-
mai ceea ce este după voia lui Dumnezeu – şi niciodată
altceva.
Va iubi totdeauna numai ceea ce este spre slava lui
Dumnezeu – şi niciodată altceva.
4. Într-un suflet sănătos, mintea, luminată de Cu-
vântul lui Dumnezeu, formează, disciplinează şi con-
trolează totdeauna voin a acelui suflet.
Voin a întemeiată astfel pe adevăr
şi întărită prin puterea adevărului,
şi înflăcărată de dragostea adevărului,
şi însufle ită de lupta pentru biruin ă a adevărului
va fi o voin ă curată, cinstită şi sănătoasă.
5. O voin ă curată poate să poarte orice poveri ce-
rute de Hristos, fiindcă are lumina şi focul Duhului Sfânt;
poate să suporte orice jug pus de El, fiindcă iu-
beşte;
poate să înfrunte orice primejdii cu El, fiindcă este
curajoasă;
poate să rabde orice suferin e pentru El, fiindcă
este smerită;
şi poate să se înfrâneze de la orice îi cere El, fiind-
că este cinstită, curată, sinceră.
6. O voin ă supusă lui Dumnezeu poate să renun e
la orice îi porunceşte El, fiindcă Hristos îi este îndea-
juns;
şi poate să se umilească oricât îi arată El, fiindcă
are slava Lui;

41. Lupta cea bună 41
şi poate să se facă tuturor toate, aşa ca Hristos,
fiindcă nu doreşte nimic mai mult decât a fi la fel cu El.
Şi simte cu atât mai multă putere şi plăcere să facă
mai mult, cu cât face mai mult.
7. Pe o voin ă puternic zidită în Hristos, toate în-
cercările la care este supusă doar o o elesc şi o înmlădi-
ază şi mai mult, fără să-i slăbească nimic din puterea ei.
8. La o voin ă care să poată totul, chiar dacă nu to i
putem ajunge, to i suntem datori să ne dăm toate silin-
ele să ajungem. Să o avem.
Şi atunci fiecare o vom ajunge – până vom putea să
luptăm pentru ea şi în măsura silin elor pe care ni le
dăm s-o dobândim.
Depinde numai de noi totul.
9. Domnul a făgăduit tot ajutorul Său aceluia care
va voi să-L creadă şi să-L urmeze.
Dar nu sileşte pe nimeni care el singur nu vrea.
De aceea este drept să ne primim fiecare răsplata
întocmai.
10. Lucrarea păcatului, urmarea sa şi roadele sale
sunt orbirea ochilor min ii, nepăsarea sim irilor inimii şi
neîntoarcerea vie ii, adică pierderea mântuirii şi prăbu-
şirea în infernul veşnic.
11. Păcatul orbeşte ochii omului, îi întunecă ra iu-
nea şi îi suceşte mintea

42. 42 Traian Dorz
– la început ca o cea ă, apoi ca o noapte din ce în
ce tot mai neagră, până când îl orbeşte de tot,
ca să nu mai vadă prăpastia în care se aruncă pe el
şi pe acela care îl urmează.
12. Ochii de care vorbeşte mai mult Domnul în-
seamnă mintea, căci mintea omului este luminătorul şi
îndrumătorul vie ii sale.
De aceea ispititorul luptă mai întâi ca să întunece
mintea omului, abătând-o de la calea cea sănătoasă a
voii lui Dumnezeu
spre ceea ce este rău şi necurat, adică spre voia sa.
13. A doua ispită şi al doilea păcat reuşesc mult
mai repede să-l înşele pe om. Inima care se uneşte de la
început, bucuroasă, cu păcatul simte din ce în ce tot mai
multă plăcere să se tăvălească în mocirla în care a
ajuns,
acoperindu-se tot mai mult, ca porcul mistre cu
scoar a noroioasă, în aşa fel, încât n-o mai poate stră-
punge nimic.
14. De la unii vânători de mistre i am auzit că ade-
seori un astfel de animal nu poate fi împuşcat din cauza
noroiului în care s-a tăvălit toată via a lui, noroi care,
vara uscându-se pe el, îi devine o scoar ă tare ca piatra.
În astfel de scoar ă po i trage cu puşca în zadar, că ali-
cele nu mai prind, chiar glon ul adeseori ricoşează din
pielea lui.
Cam astfel arată şi o inimă tăvălită de ani îndelun-
ga i prin păcate şi prin nelegiuiri.

43. Lupta cea bună 43
15. Po i trage cu săgeata Cuvântului Sfânt într-o
inimă acoperită cu scoar a păcatului
şi po i să tot loveşti în ea cu Sabia Duhul Sfânt,
şi po i să tot încerci s-o înmoi cu lacrimile dragos-
tei sau în cântările pocăin ei, sau cu rugăciunile şi ru-
gămin ile mântuirii, – că ea rămâne adesea împietrită şi
uscată, până când este aruncată în focul gheenei (In 15,
6; Mt 3, 10; 13, 41-42).
16. Dragă suflet tânăr care încă nu cunoşti orbia
cumplită şi împietrirea satanică a păcatului, vino la Dom-
nul Iisus Hristos, vino alergând acum, vino, alipeşte-te
de El.
Vino, El doreşte să te scape şi numai El te poate
apăra, ca să nu cazi şi tu în prăpastia orbirii şi împietri-
rii. Vino până n-ai ajuns la starea din care nu mai po i
veni.
17. Iar tu, cel care aluneci ca pe un povârniş pri-
mejdios spre prăpastie, ascultă şi tu şi strigă către Dom-
nul Iisus.
Întinde- i mâinile către El şi roagă-L pe El să te
scape, până când nu este prea târziu.
Iar după ce El te va dezlega şi te va izbăvi, fii cu
grijă, să nu mai priveşti la păcat, spre a nu te orbi şi
robi din nou.
Voieşte cu toată puterea ta să te mântuieşti – şi te
vei mântui!
18. Vino tu, suflet căzut, tu, peste ai cărui ochi s-au
depus grei şi groşi nori ai lăcomiei după păcate,

44. 44 Traian Dorz
şi peste a cărui inimă s-au aşezat straturile grele şi
uscate ale noroiului în care te tăvăleşti atât de mult şi
atât de demult…
Tu, care eşti atât de adânc căzut – o, tu ai nevoie de
o pocăin ă ceva şi mai adâncă decât este adânc păcatul
pe care l-ai făptuit. Voieşte puternic – şi Dumnezeu te
va ajuta.
19. Hristos doreşte şi poate să te izbăvească, numai
tu să voieşti şi să doreşti cu toată puterea ta această iz-
băvire.
Dar fii cu grijă, căci cu cât i-e mai greu astăzi să te
ridici, cu atât î i este mai uşor mâine să cazi din nou.
Voieşte să rămâi luminos – şi vei rămâne!
20. Iată, taina puterii în cuvânt,
iată, trăinicia, curajul şi biruin a în fapte
şi iată, roadele vie ii, toate-toate stau în acest lucru:
voin a ta de a rămâne în Hristos; voin a ta de a umbla
călăuzit de Duhul Sfânt; voin a ta de a face voia lui
Dumnezeu.
Mare este puterea unei astfel de voin e. Şi mare es-
te răsplata ei.
Doamne şi Dumnezeul nostru, dăruieşte-ne-o şi
ne-o ine puternică până la ultima biruin ă.
Amin.

45. Lupta cea bună 45
7. ARĂTĂRILE DOMNULUI
1. Arătările Domnului după Învierea Sa nu s-au fă-
cut numai într-un anumit loc: numai în grădină sau nu-
mai în casă, sau numai la mare. Aceasta ar fi limitat
prezen a şi puterea Dumnezeirii Lui, pentru ucenicii
Săi, întocmai cum era pentru samariteni muntele lor sau
pentru iudei Ierusalimul lor (In 4, 20-25).
Şi nu s-ar mai fi putut spune: „oriunde!“
Şi nu s-au făcut numai unor oameni. Numai lui
Ioan sau numai lui Petru. Sau numai femeilor, sau nu-
mai bărba ilor.
Atunci Hristos ar fi rămas numai al unora.
Şi nu s-ar fi putut spune: „oricine“…
2. Iisus, Domnul nostru Bun, ne dă fiecăruia dintre
noi ocazia să rezolvăm la timp, în chip desăvârşit şi fru-
mos toate problemele noastre de via ă şi de conştiin ă.
Domnul ştie că noi avem momente de slăbiciune,
când putem greşi, când putem cădea. Ne şi înştiin ează
din vreme, să ne pregătim pentru astfel de momente

46. 46 Traian Dorz
prin rugăciune, prin veghere, ca, atunci când ispita va
veni, să nu cădem în ea.
3. O, ce delicată este iubirea Domnului Iisus fa ă
de ai Săi, chiar şi în căderea lor!
El face ca sufletul zdrobit şi de ruşinea, şi de re-
gretul căderii sale să se refacă iarăşi, să se ridice iarăşi
şi să-şi reia locul iarăşi. Dar nu cerându-i un pre umi-
litor. Nici primindu-l într-o lumină jignitoare în fa a
altora. Ci făcându-i această reabilitare cum i-a făcut-o
Apostolului Petru, ca şi cum i-ar face o rugăminte, ca şi
cum i-ar face o distinc ie…
4. Între inimile care se iubesc şi se în eleg adânc,
comunicarea gândurilor se face în alt fel decât în mod
obişnuit.
Cei între care există o dragoste şi o părtăşie adâncă
au un fel unic, un fel tainic, un fel aparte al lor de a se
în elege între ei.
Pentru ei, o privire a ochilor pe care n-a observat-o
nimeni poate să spună mai mult decât zeci de cuvinte.
Aşa este între Hristos şi ucenicul Său.
5. Anumite cuvinte care, pentru oricine le aude, au
un în eles, pentru cei ce se iubesc şi şi le spun, au un cu
totul altul. Faptele şi gesturile, tot aşa.
De aceea trebuie să ai o adâncă părtăşie cu Iisus, ca
să po i în elege limpede Cuvintele Sale. Fără această
adâncă părtăşie de dragoste şi soartă ca Hristos, toate
cuvintele sau aluziile Lui î i vor rămâne închise, străine
şi neîn elese în adevărul lor.

47. Lupta cea bună 47
6. Din pricina aceasta, oamenii fără părtăşia iubirii
şi trăirii cu Hristos, auzind cuvintele Lui şi văzându-I
faptele, le-au în eles felurit şi le-au speculat fiecare du-
pă inima sa, după interesele sale – şi nu după ale lui
Hristos.
Rătăcindu-se pe ei şi pe al ii.
Din aceste greşite interpretări au ieşit şi ies toate
dezbinările.
Numai dragostea Îl poate în elege pe Hristos.
7. Reabilitarea oamenilor superiori trebuie să se fa-
că în mod superior. Rănile delicate trebuie tratate deli-
cat. Şi prieteniile unice trebuie cultivate unic.
Însă şi un anumit timp de frământări amare trebuie
lăsat sufletului care a căzut. Nu trebuie să fie tratat prea
uşor un păcat mare al unui prieten mare.
8. Pentru cine, fără părtinire, se judecă singur pe
sine, Hristos nu mai are nici o judecată.
Păcatele pe care pe drept ni le condamnăm noi în-
şine nu ne vor mai fi condamnate niciodată, pentru că
ni le-a iertat Hristos pe deplin.
Şi peste pedeapsa dreaptă pe care ne-o dăm noi în-
şine pentru căderile noastre nu va mai veni niciodată
alta (I Cor 11, 31; I In 1, 9).
9. Celui cu care va trebui să avem vreo explica ie
întristătoare, să-i dăm mai întâi de mâncare. Căci omul,
după o astfel de explica ie, adeseori nu va mai putea
mânca nimic, de îndurerarea lui sufletească. Domnul
Iisus aşa a făcut în seara Cinei de Taină.

48. 48 Traian Dorz
Să prânzim mai întâi cu cei pe care va trebui să-i
mustrăm pentru ceva. Domnul aşa a făcut cu Apostolul
său Petru. Dragostea pe care le-am arătat-o înainte îi va
face să primească mai uşor şi mai linişti i ceea ce vrem
să le spunem.
10. Când vrem să facem o prietenie, să o pregătim
mai întâi cu o laudă iubitoare şi cald sim ită.
Sufletul mare merită o iubire mare. O iubire mare
cere, mai presus de orice, o gingăşie atentă şi o căldu-
ră dulce.
11. Orice adevărat învă ător îşi pregăteşte elevii ca-
re să-l urmeze. Orice maistru adevărat îşi pregăteşte
ucenici vrednici. Şi orice înaintaş credincios îşi pregă-
teşte urmaşi binecuvânta i.
12. De obicei, păstorul plătit se gândeşte numai la
câştig, are prima grijă de oile care îi aduc lui însuşi un
folos mai mare.
El gândeşte: O oaie face cât şapte oi e, iar o oi ă, cât
şapte mieluşei. Şi le va pre ui în acest fel, pentru că nu
se gândeşte decât la sine şi la folosul său.
13. Păstorul adevărat va avea grijă în primul rând
de mieluşeii turmei, căci oi ele şi oile mai pot să se în-
grijească uneori chiar şi singure, dar mieluşeii nu pot
singuri chiar nimic. Ei nu ştiu unde să caute păşunea,
nici pe unde să găsească apa.
Ei ştiu numai să ceară şi aşteaptă totul de-a gata de
la acela în seama căruia au fost da i.

49. Lupta cea bună 49
Câtă grijă sufletească se cere să avem noi de su-
fletele începătoare ori slabe, până ce Domnul îi va ajuta
să crească şi ei…
14. Mieluşeii nu ştiu să fugă de primejdie, nici să
se sperie de ea. Singur îngrijitorul lor trebuie să le aibă
în totul grija vie ii şi a hranei, fără nici măcar un singur
folos de la ei.
Cine este în stare să-i slujească atât de dezinteresat
pe cei neştiutori şi neputincioşi, singur acela este şi
poate fi păstor bun, căruia merită să i se dea în grijă şi
mai mult.
15. Să nu- i mai pară că unele locuri din Scriptură
sunt repetate fără rost.
De fiecare dată aceleaşi cuvinte cuprind altceva,
pentru că ele vizează o altă, anumită, latură a lucrurilor
sau o altă, anumită, stare,
sau o altă, anumită, vreme.
Totdeauna alta, pentru că nu trebuie să fie nici o
parte, nici o stare şi nici o vreme în care sufletul ome-
nesc să nu aibă o lumină deplină asupra oricăreia din
trebuin ele sale felurite.
16. Cine nu în elege vreun cuvânt, acela ori n-a
ajuns în starea căreia i se adresează cuvântul acela,
ori nu i-a venit încă vremea potrivită să-l în eleagă,
ori, din pricina neascultării sale, îi este acoperit în-
că adevărul din acel cuvânt (I Cor 3, 1-2).
17. S-a mai spus că, în Lucrarea Domnului, sufle-

50. 50 Traian Dorz
tele sunt numai în cele trei stări: începătorii – mieluşeii,
crescu ii – oi ele şi înainta ii – oile. Ucenici, lucrători şi
meşteri. Copii, maturi şi bătrâni.
Un adevărat îndrumător duhovnicesc trebuie să fie
trecut prin fiecare din aceste trei stări. Să le cunoască şi
să le în eleagă aşa cum un păstor adevărat îşi cunoaşte
turma sa, cu vârsta şi cu puterea fiecărei oi aparte.
18. Păstorul cel bun cunoaşte nu numai folosul pe
care îl capătă de la fiecare miel sau oaie, ci mai ales cu-
noaşte datoria pe care o are el fa ă de fiecare, după tre-
buin ele sale.
De aceea lucrarea de părtăşie va trebui neapărat să
cuprindă preocupări deosebite pentru fiecare categorie
de suflete din turma sa duhovnicească.
19. Dând hrană pentru oi, nu trebuie uitate nicio-
dată oi ele ori mieluşeii.
Lucrând pentru fra i, nu trebuie să uităm surorile
ori copiii.
Ocupându-ne de cei înainta i, nu trebuie să-i uităm
pe cei mijlocii ori pe cei începători.
Vorbind pentru ascultătorii cunoscători, să nu-i ui-
tăm niciodată pe ascultătorii cei mai pu in pregăti i sau
mai ales pe cei neştiutori.
Slujind celor ce au venit la ceasul dintâi, să nu-i
uităm pe cei veni i la un ceas mai târziu.
Şi mai ales pe cei veni i în ceasul din urmă.
Mântuitorul aşa a făcut. Biblia aşa face şi aşa sun-
tem datori şi este bine să facem şi noi.

51. Lupta cea bună 51
20. Scumpi vestitori ai Evangheliei: să şti i că ori-
unde vesti i voi Cuvântul Sfânt sunt aceste trei feluri de
ascultători.
Nu uita i aceasta niciodată. Şi ave i grijă neîncetat
să vă ine i în totul de porunca Domnului Iisus, Marele
Păstor al oilor. Lua i aminte la sfatul în elept al Sfân-
tului Apostol Petru, care a în eles atât de bine gândul
Celui care îi poruncise:
Dacă Mă iubeşti, paşte mieluşeii, oi ele şi oile Mele!
Doamne Iisuse, Marele şi Bunul nostru Păstor, în-
va ă-ne şi ajută-ne şi pe noi să fim aşa.
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte
Conştiin a e o scară de lumină spre mai sus,
cea din urmă treaptă duce lângă Tronul lui Iisus.
*
Cel ce n-are-o conştiin ă nu-i un suflet credincios,
conştiin a-i primul lucru ce ni-l vrea şi dă Hristos.

52. 52 Traian Dorz
8. A PAŞTE TURMA DOMNULUI
1. Întocmi i-vă propovăduirea Cuvântului totdeau-
na în aşa fel ca s-o în eleagă to i şi să se hrănească to i.
Împăr i i-vă timpul în aşa fel ca să vă pute i ocupa
de to i.
Şi face i-vă lucrarea în aşa fel ca să-i cuprinde i pe
to i. De fiecare dată să se aleagă fiecare cu o hrană.
Nimeni să nu plece flămând de la păşunea Cuvântului
Sfânt.
2. Nu te întrista niciodată când i se repetă o datorie
pe care o ai, chiar dacă o ştiai bine de mai înainte.
Marile îndatoriri, avem nevoie să ni se tot repete
mereu, pentru că totdeauna obişnuin a cu ele ne pune în
primejdia de a ni le nesocoti sau de a le scădea însem-
nătatea.
3. A paşte turma Domnului nu înseamnă numai a-i
ine predici pline de con inut duhovnicesc, potrivit fie-

53. Lupta cea bună 53
cărei categorii de ascultători, pentru ca să se întoarcă de
la masa şi de la Casa Domnului îndestulat fiecare dintre
cei care au venit să asculte de la noi Evanghelia vie ii şi
mântuirii.
Nu înseamnă numai să se dea pildă turmei în vorbi-
re, în blânde e, în înfrânare, în răbdare, în dragoste.
Nu înseamnă numai a face totul ca întreaga turmă
să crească, să se înfrumuse eze şi să sporească.
Ci a păstori turma Domnului mai înseamnă şi dato-
ria apărării acestei turme de toate primejdiile care o
pândesc. Căci în zadar o înmul eşti dacă atunci când vi-
ne lupul, când vine rătăcirea, când vine boala nu- i pasă
de ea, ci o laşi în voia celor ce vin să o prăpădească (In
10). Aşa face numai un năimit, numai un căutător de
câştig mârşav, numai un tiran nepăsător de turma încre-
din ată lui.
4. Fra ii mei, noi să nu fim aşa. Ci dacă harul
Domnului nostru Iisus Hristos s-a îndurat de noi şi
dacă am fost socoti i vrednici de o însărcinare sfântă
în Lucrarea Sa, nu numai să fim nişte smeri i colabo-
ratori cu Dumnezeu în lucrarea Evangheliei, ci şi
nişte curajoşi şi treji apărători ai Adevărului şi ai su-
fletelor pe care El le-a câştigat şi le-a sfin it cu
Scump Sângele Său.
5. Să-i apărăm pe fra ii noştri de vulpi şi de lupi, de
lei şi de urşi, căci acest fel de fiare mereu vor da târ-
coale şi uneori se vor vârî, sărind peste gard, în turma
Domnului dată în grija noastră; şi pe multe oi le vor

54. 54 Traian Dorz
răpi şi le vor sfâşia, după cum au mai făcut şi mai fac
încă şi acum în multe păr i.
Vai de cei care, în loc să apere adunarea şi fra ii de
aceste fiare, dorm nepăsători, ba uneori chiar le deschid
uşa şi le cheamă în staul, ca să poată mai bine fura şi
nimici.
6. Nimeni nu poate merge să păstorească turma
lui Hristos până n-a fost mai întâi reabilitat în fa a
Domnului şi în fa a fra ilor de căderile sale de mai
înainte.
Orice ucenic al Domnului care a trecut cândva
printr-o cernere satanică şi printr-o lepădare văzută şi
cunoscută nu numai de către Dumnezeu, ci şi de către
fra i, are neapărat nevoie de o cutremurătoare explica ie
cu Dumnezeu. Şi de o dovadă puternică de ridicare în
fa a fra ilor.
Aceasta se face totdeauna prin mărturisire şi la-
crimi amare. Şi printr-o îndreptare smerită, văzută de
către to i.
7. Dacă un lepădat şi un căzut nu se ridică astfel, el
trebuie să fie privit de către toată Lucrarea lui Dumne-
zeu ca un lepădat şi ca un căzut, aşa cum şi este într-a-
devăr.
Adevărata ridicare se face numai prin plânsul amar
şi prin îndreptarea smerită.
8. Dacă unul care ştie bine că L-a vândut şi L-a
trădat pe Hristos,
că i-a vândut şi i-a trădat pe fra i,

55. Lupta cea bună 55
că a săvârşit şi încă săvârşeşte poate astfel de urâ-
ciuni sau altele asemănătoare cu acestea
şi totuşi merge printre ceilal i ucenici,
vorbeşte din Scripturi,
se preface în slujitor al neprihănirii,
caută să pară ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic,
– un astfel de slujitor blestemat este un drac (II Cor
11, 13-15).
Oricine îl primeşte ajunge un vinovat ca el (II In 10).
9. Dumnezeu este plin de bunătate fa ă de sufle-
tul neştiutor sau neputincios. Dar este plin de o cum-
plită asprime, de o înfricoşată necru are fa ă de acela
care este un prefăcut şi un viclean, un fă arnic şi un
mincinos.
Care pe fa ă se arată frate şi evanghelist, dar în
via a lui este un tâlhar şi un ucigaş (I In 3, 15; II Cor
11, 15).
10. Cine îl primeşte pe un astfel de lucrător al ni-
micirii
să ştie de la început că se face părtaş păcatului şi
judecă ii acestuia (II In 10-11).
Şi că tot aşa de necru ătoare va fi fa ă de el jude-
cata şi osânda lui Dumnezeu. Fi i cu foarte multă teamă
voi, cei care face i aşa, sprijinindu-i pe cei dezbinători.
11. Cu to ii suntem supuşi slăbiciunilor. Fiecare
dintre noi putem cădea în vreo ispită, putem cădea în
vreun păcat.

56. 56 Traian Dorz
Deşi e rău acest lucru şi trebuie să ne rugăm şi să
priveghem neîncetat ca să nu se întâmple nimănui aşa
ceva,
totuşi nu a cădea este răul cel mare…
Ci răul cel mai mare este a rămâne cel căzut în
căderea lui.
A rămâne în păcatul său. A nu-l recunoaşte şi a
nu-l părăsi cu lacrimi amare. Vai de cine a ajuns în sta-
rea aceasta!
12. Când lacrimile pocăin ei sunt sincere şi amare,
când întristarea de păcat este atât de adâncă pe cât
de adânc este păcatul în care a căzut,
când dorin a de ridicare este mai fierbinte şi mai
puternică decât orice,
atunci ucenicul Domnului se va ridica sigur. Şi va
fi repus din nou, sigur, în slujba sfântă şi în pre uirea
fră ească de mai înainte. Duhul Domnului va face a-
ceasta, iar îndreptarea lui va fi văzută de to i.
13. Există înaintea Dreptă ii lui Dumnezeu o jude-
cată necru ătoare pentru orice păcat. Chiar şi pentru pă-
catul celor mai iubi i ai Săi.
Pentru păcatele noastre de dinainte de credin ă, a
suferit numai Domnul Singur, ispăşindu-le. Noi, necu-
noscând nici păcatul şi nici pe Hristos, n-am luat a-
tunci parte cu nimic la durerea acelei ispăşiri. Pentru
toată ispăşirea aceasta a suferit numai Domnul, Care
ne-a iubit.
Să-I fim veşnic recunoscători pentru asta. Şi să-I
mul umim numai Lui.

57. Lupta cea bună 57
14. Pentru păcatele de după credin ă, trebuie să su-
ferim şi noi, fiindcă acum ştim – şi trebuie să avem
grijă să nu mai păcătuim. Trebuie să le ispăşim şi noi,
fiindcă n-am vegheat şi nu ne-am rugat la timp, spre a
nu cădea în ispita celui rău.
Desigur, prin pocăin ă sinceră şi plângere amară,
Domnul are milă de noi. Suferă pentru ele, dar ni le
iartă.
Ni le iartă, ca să nu fim osândi i odată cu lumea,
dar în pre ul iertării acesteia se cuprinde şi ispăşirea pe
care va trebui s-o plătim şi noi cu suferin a noastră (I
Cor 11, 32; I Tim 5, 24).
Iată, frate, căderile sfin ilor lui Dumnezeu au fost
plătite astfel.
15. Dacă pentru cură ia noastră este nevoie de foc,
El nu cru ă nici focul. Sau dacă pentru îndreptarea
noastră este nevoie de nuia, El nu cru ă nici nuiaua.
16. Domnul nu face ca unii părin i care dau copii-
lor prăjitură când trebuie nuia. Şi îi laudă când trebuie
mustra i, nenorocindu-i astfel pe totdeauna. Din pricina
unei iubiri neîn elepte fa ă de copiii lor.
Ci Domnul, Care ne vrea binele nostru şi ştie că în
împără ia Sa nu va intra nimic întinat, are grijă să ne
cure e astfel cu focul suferin ei, ca atunci să nu mai
avem nimic necurat în noi sau pe noi.
17. Adevărul spune: Păcatele tuturora sunt cu-
noscute. Unele merg înainte la judecată, altele vin pe
urmă.

58. 58 Traian Dorz
Înainte au mers cele pe care ni le-a ispăşit numai
Domnul. În urmă merg cele pe care le mai ispăşim şi noi.
Înainte au mers cele ce se ispăşesc aici în via a
aceasta pământească. În urmă merg cele ce se vor ispăşi
Acolo, în via a veşnică.
Cine are urechi de auzit să audă.
Cine are minte de în eles să în eleagă. Şi cine a în-
eles să se cutremure şi să se îndrepte, dacă a păcătuit,
sau să se ferească, dacă încă nu.
18. Oamenii lui Hristos au Duhul lui Hristos
(Rom 8, 9).
Au firea lui Hristos
şi au soarta lui Hristos,
pentru că au via a lui Hristos şi au moartea lui
Hristos (I Cor 15, 20-22).
Au parte de patimile lui Hristos şi au parte şi de
Învierea lui Hristos (Rom 8, 11).
Au acelaşi prezent, dar şi acelaşi viitor cu El (II
Tim 2, 11).
19. Ori de câte ori î i învingi prin lupte grele o is-
pită, î i omori prin înfrânare dureroasă un mădular.
Atunci î i înfrângi prin jertfe aspre o pornire adânc în-
născută în carnea ta – şi guşti din plin moartea, dar şi
birui frumos durerile ei.
Cu ce astfel de moarte zilnică Îl proslăvim noi oare
pe Dumnezeu?
La ce renun ăm noi pentru Hristosul nostru? Cât ne
omorâm noi zilnic pentru El din pornirile firii noastre?

59. Lupta cea bună 59
20. Dacă be ivii te primesc ca pe unii dintre ai lor,
dacă fumătorii î i fac semnele lor şi ie,
dacă uşuraticii şi flecarii î i fac loc la mesele lor
îndată ce intri,
dacă unii din aceştia nu se feresc de tine,
dacă nu-şi opresc vorbirile porcoase în fa a ta,
dacă nu se re in, nici nu se ruşinează când văd că
îi vezi tu, – ci, dimpotrivă, se bucură şi î i fac loc prin-
tre ei,
dacă nu sunt deranja i întru nimic de prezen a ta în
mijlocul lor, ci, dimpotrivă, te privesc ca pe un tovarăş
plăcut de al lor,
atunci este cel mai rău semn despre căderea ta.
Atunci cum mai po i tu să mergi şi între ucenicii
Domnului?
Întorcând doar haina fă ărniciei pe partea cealaltă,
nu te îngrozeşti de iadul veşnic? Cum te mai socoteşti
un ucenic al lui Hristos, când tu eşti unul al satanei?
Ce asemănare mai poate fi între tine şi Domnul,
între tine şi adevăra ii Lui fii?
O, Duhule Sfinte, trezeşte-i pe to i cei ce sunt în
această grozavă stare şi salvează-i prin pocăin ă şi prin
îndreptare, chiar dacă în aceasta se va cuprinde şi o is-
păşire mai grea sau mai uşoară, mai lungă sau mai
scurtă, sufletească ori şi trupească a lor.
Amin.

60. 60 Traian Dorz
Doamne, iartă-mi
Doamne, iartă-mi rugăciunea
care i-a cerut prea mult
– am vrut să-mi ascul i Tu mie,
nu eu ie să- i ascult;
am crezut că e mai bine
cum ştiu eu, nu cum ştii Tu
– şi-azi mi-e inima zdrobită
c-a primit ce prea ceru!…
N-am crezut că Adevărul
Tău mă apără în veac,
am căutat pe mai departe
adăpost în lut să-mi fac
şi din golul lui, un şarpe
gândul sfânt mi-a-nveninat,
prăbuşind numa-ntuneric
peste tot ce-aveam curat.
Dumnezeul meu, de este
vreo nădejde-n viitor,
scapă-mi sufletul din flăcări,
nu lăsa aici să mor;
ori îmi vindecă iubirea,
ori mă fă s-o uit de tot,
că nici via a şi nici moartea,
s-o mai duc aşa, nu pot.

61. Lupta cea bună 61
9. UCENICUL LUI HRISTOS
1. Ucenicul adevărat al lui Hristos are neapărat
soarta lui Hristos. El se bucură pe pământ de prietenia
tuturor celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, – dar şi suferă
din partea tuturor celor ce-L urăsc pe Domnul aceeaşi
împotrivire pe care a suferit-o şi Iisus (II Cor 1, 5).
Ce minunat este un astfel de ucenic şi ce soartă
strălucită este soarta acestuia!
2. Iubit ca Domnul, cu cea mai curată dragoste,
sau urât cu cea mai înverşunată duşmănie,
– ucenicul adevărat al lui Iisus se va bucura sau va
suferi alături de Domnul său, cu Care trăieşte în unire şi
de Care nu s-a despăr it în toate zilele vie ii pe pământ.
Această părtăşie deplină cu Hristos va fi şi puterea,
şi răsplata biruin ei adevăratului ucenic.
Din aceasta va izvorî nu numai tăria sa, ci şi cin-
stea sa.
3. Răbdarea cu Hristos va fi nu numai temeiul la-
crimilor, ci şi al cântărilor ucenicului credincios. Nimic

62. 62 Traian Dorz
nu poate fi o mai mare slavă şi trăire pentru un credin-
cios, decât sim ământul şi dovada că El împărtăşeşte cu
totul, alături de Domnul său, soarta Marelui său Mân-
tuitor şi Dumnezeu Iisus Hristos. Aceasta a dat marea şi
veşnica strălucire cerească tuturor sfin ilor şi martirilor
lui Hristos încă înainte de a părăsi acest pământ, pe care
au biruit şi [ei] moartea lor ca şi Iisus pe a Lui.
4. Martorii vie ii şi ai mor ii lui Hristos au declarat
cu to ii: Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu (Mt
27, 54).
Sau: Cu adevărat, acesta era un om neprihănit (Lc
23, 47).
Martorii vie ii şi ai mor ii tale, ce crezi că vor putea
spune îndată după moartea ta?
5. Pentru acela cu inima sinceră, Domnul are tot-
deauna har.
Pentru acela care are lacrimi amare, Domnul are
totdeauna milă
şi pentru acela care doreşte o împăcare cu Dumne-
zeu, El are totdeauna timp să-l aştepte, să-l primească,
să-l asculte…
Vino şi vei vedea.
6. Iată un lucru mai de pre ca orice altceva pentru
orice ucenic care se ştie cu un păcat pe conştiin a sa, cu
o lepădare de Domnul – cunoscută sau necunoscută –
cu o ruptură în rela iile sale cu Hristos.
Acum este momentul refacerii acestei rupturi.
Acum trebuie făcută neapărat revenirea la starea de
părtăşie întreruptă,

63. Lupta cea bună 63
la refacerea unită ii dezbinate,
la închegarea dragostei şi încrederii zdruncinate, –
acum este cea mai neapărată trebuin ă să fie făcută
aceasta.
De asta are nevoie şi ucenicul zdrobit – şi Samari-
teanul milostiv.
7. Să nu po i dormi, să nu po i mânca, să nu po i
face nimic-nimic până când nu vei face împăcarea
aceasta cu Hristos, cu fra ii tăi şi cu conştiin a ta, care
nu- i mai tace, dacă ai fost sau dacă mai vrei să fii un
ucenic al lui Iisus.
Fără această refacere a unită ii tale cu Iisus şi cu
fra ii – nu te înşela – nu se mai poate să fii un ucenic
al Lui.
Caută neapărat şi cât mai grabnic explica ia ta cu
Dumnezeu!
Şi refacerea unită ii tale cu învă ătura şi părtăşia
fra ilor.
Dacă nu vrei să mori pierdut.
8. Diavolul intervine chiar şi în această lucrare de
pocăin ă cu şoapta ucigaşă: Nu te grăbi, mai lasă, ai
vreme. Fiindcă ştie ucigaşul că orice pocăin ă amânată
creşte în gravitatea ei pentru Dumnezeu şi scade în im-
portan a ei pentru om.
Conştiin a împovărată, cu cât strigă mai îndelung,
slăbeşte mai tare sub păcatul care, cu cât este mai tăi-
nuit, cu atâta îi devine conştiin ei mai apăsător. Până
când o înăbuşă de tot.

64. 64 Traian Dorz
9. Când conştiin a omului ajunge înăbuşită de pă-
cat, atunci, nemaiavând cine să-l mustre din lăuntrul
său, sufletul căzut nu mai ine seama de nici o mustrare
din afara lui.
Nemaiavând în elepciunea smereniei, îi rămâne nu-
mai nebunia trufiei.
Tăinuindu-şi căderea în care este acum, îşi laudă
doar starea în care fusese cândva.
Şi în felul acesta rămâne în moartea sa veşnică.
10. Şi ucenicului sincer şi credincios în Domnul i
se poate întâmpla nenorocirea să cadă vreodată în vreun
păcat, – cum i s-a întâmplat lui David, lui Petru şi mul-
tora… Şi mielului i se poate întâmpla nenorocirea să
cadă vreodată în noroi.
Dar este mare deosebire între felul cum cade în no-
roi un miel şi cum cade în noroi un porc.
Mielul se ridică îndată, se zbate şi se scutură, cu
scârbă şi cu durere, până ce scapă de el. Pe când porcul
se tăvăleşte acolo cu mul umire.
Aceasta este deosebirea şi dintre cum cade un cre-
dincios – sau un lumesc.
11. Prilejurile de ridicare, Domnul le dă tuturor
celor căzu i. Numai că de aceste prilejuri nu se folosesc
decât cei sinceri şi smeri i. Iertarea este pentru to i, –
dar n-o primesc decât cei care plâng pentru ea.
Harul este pentru fiecare căzut, dar nu se împărtă-
şesc din el decât cei care îl tânjesc cu dor, ridicându-se.
Domnul i-a dat acest prilej şi lui Iuda – dar el era
un drac şi nu dorea să se pocăiască. L-a respins când l-a
avut (Mt 26, 25; Lc 22, 48).

65. Lupta cea bună 65
Şi de aceea nu-l va mai avea niciodată.
Tot aşa şi cei care, ca şi el, fac acest mare rău că
resping şi ultimul prilej de har, cât încă îl mai pot avea.
12. Încercarea totdeauna cerne. Cernerea totdeauna
pierde. Pierderea totdeauna doare.
De aceea, după fiecare perioadă de furtuni, vine o
altă perioadă de linişte.
După fiecare vreme de lupte, vine o vreme de pace,
când lucrurile răvăşite trebuie repuse în ordine,
când apele tulburate trebuie să se limpezească li-
niştit şi adânc… Pentru ca pierderile trecute să fie câş-
tigate din noroi.
E nevoie ca, în aceste momente, rănile să fie legate,
lacrimile şterse, rupturile să fie sudate din nou, pentru
ca în locul celor pierdu i să fie aduşi al ii în turma
Domnului.
13. Oricât de grea a fost o ruptură, dacă din amân-
două păr ile se caută cu sinceritate apropierea şi dacă
fiecare parte face tot ce poate pentru sudarea necesară,
se poate totul.
Cât capul este sănătos şi cât inima este puternică,
orice mădular se poate reface. Căci capul şi inima, în-
elepciunea şi dragostea, pot totul.
Cât ucenicul este sincer şi caută, – Hristos îi va da
totdeauna prilejul să se reabiliteze.
Şi fa ă de Dumnezeu, şi fa ă de fra ii lui.
14. Martorul căderii tale trebuie să fie neapărat şi
martorul ridicării tale.

66. 66 Traian Dorz
Ioan, ucenicul statornic în iubire fa ă de Hristos, a
fost martorul multor căderi urâte – dar şi al multor ridi-
cări frumoase.
Domnul i-a dat aceste prilejuri pentru ca, prin măr-
turisirea sa, să lase înştiin ări şi să dea exemple cutre-
murătoare.
15. Despre momentele dureroase ale celor ridica i
nu trebuie să ne amintim niciodată nimic. Ce a acoperit
Hristos, nimeni să nu mai descopere. Şi ce a iertat
Dumnezeu, nimeni să nu mai judece (Rom 8, 32-34).
Unul singur o mai poate face aceasta: sufletul acela
însuşi. Dar el n-o mai face, căci dacă s-ar face, s-ar
produce prin asta mai mult rău decât bine. Acest lucru
este mai bine să se tacă de to i – dar înăuntru să nu se
tacă de el niciodată.
16. Să trăim frumos cu Iisus şi cu fra ii, pentru ca
aceste duioase şi scumpe amintiri să fie atât pentru noi,
cât şi pentru ei, o comoară binecuvântată
din care putem să ne împărtăşim totdeauna cu plă-
cere şi cu duioşie, atât ei, cât şi noi.
17. Binecuvântat să fie fratele care nu-şi uită pe
fratele lui, chiar în necazul său, – mai ales atunci.
Binecuvântat să fie cel care se gândeşte nu numai
la sine, ci şi la fra ii săi… Şi încă la ei întâi.
Dar şi mai binecuvântat va fi acela care nu-i poate
uita pe aceia care sunt cei mai iubi i lui Iisus. Care se în-
grijeşte în chip deosebit de acela ce îi este mai drag lui
Iisus. De acei pe care îi iubeşte Domnul în primul rând.

67. Lupta cea bună 67
18. Privim şi noi adeseori cu îngrijorare la viitorul
Lucrării iubite a lui Hristos!
Ne întrebăm uneori şi noi cu destulă teamă ce va fi
mai departe cu ea şi cu cei iubi i ai ei şi ai Lui.
Se ridică şi în inimile noastre, de multe ori, gân-
duri şi frământări cu privire la soarta celor care ră-
mân după noi, ca să ducă mai departe mărturia lui Hris-
tos, solia Lucrării Sale! E normal să ne frământăm
pentru asta.
Dar atunci, să ne bizuim pe Hristos şi pe puterea
dragostei pe care El o cunoaşte cât de adâncă şi fier-
binte este în inima tineretului Său, în inimile tinerilor
noştri fra i ostaşi…
Şi să-L rugăm neîncetat pentru înflăcărarea daru-
rilor Sale care sunt în ei.
19. Când vedem că Domnul are astfel de ucenici
statornici, hotărâ i între tineri, n-avem nici un motiv să
ne îngrijorăm şi să ne temem.
Unde este un tânăr ca Ioan – acolo avem drept să-L
slăvim pe Dumnezeu şi să avem nădejde neclintită şi bi-
ruin ă pentru viitor.
De multe ori tineretul a trecut cu o mai mare biru-
in ă prin încercări decât mul i dintre cei vârstnici. Am
văzut asta şi la cernerea noastră cea mare.
20. Neavând sufletul înce oşat de atâtea fumuri, ti-
nerii văd mai limpede drumul frumos al ascultării.
Neavând conştiin a încărcată de povara atâtor com-
promisuri, tinerii fra i merg mai frumos pe calea adevă-
rului.

68. 68 Traian Dorz
Şi neavând atâtea rădăcini într-un trecut vechi, ti-
nerii fra i cresc mai frumos spre viitorul nou pe care li-l
pregăteşte Dumnezeu
şi pentru scopul ceresc rânduit poporului nostru şi
Bisericii noastre, în frământătura cărora Dumnezeu i-a
pus şi pe ei, ca pe cei mai buni fermen i ai aluatului Său.
Doamne Dumnezeul nostru, dăruieşte Oastei Tale o
nesfârşită mul ime de tineret înzestrat şi frumos, din ca-
re să- i alegi mul imea lucrătorilor, a poe ilor şi a ste-
garilor – de care ai nevoie şi Tu, şi noi.
Amin.
* * *
Cuvinte în elepte
Conştiin a pre uieşte şi mai mult ca via a toată,
de aceea dă- i via a – conştiin a niciodată.
Via a, pentru conştiin ă, este-o cinste strălucită,
– fiul meu, numai aceasta este-o via ă fericită.

69. Lupta cea bună 69
10. TINERETUL ŞI GRIJA LUI
1. Binecuvântată este prezen a unui tineret sănătos
şi în elept în Lucrarea lui Dumnezeu!
Binecuvântat să fie acest tineret care creşte în iubi-
re şi elan eroic pentru Hristos, învă ând din experien a
încercării prin care trece Evanghelia curajul şi statorni-
cia neclintită lângă Hristos şi pentru Hristos.
2. Cei care merg în frunte sunt cei mai expuşi pri-
mejdiilor şi loviturilor.
Piscurile cele mai înalte au, desigur, soarele cel mai
strălucitor, orizontul cel mai larg, vederile cele mai înde-
părtate – dar (mai) au şi vânturile cele mai puternice,
trăsnetele cele mai grele, înfruntările cele mai potrivnice.
Care munte nu le-a cunoscut şi pe acestea?
Care vârf n-are şi umbre?
3. Dar admira ia noastră fa ă de cei înal i în cre-
din a pentru Dumnezeu nu trebuie, să scadă niciodată
din cauza umbrei lor.

70. 70 Traian Dorz
După ce vânturile trec, după ce trăsnetele se sparg,
după ce împotrivirile se sfârşesc – ei rămân tot mari. Ei
rămân tot mun i.
Să nu uităm aceasta niciodată!
Dumnezeu i-a făcut aşa!
4. Este normal şi suntem datori să ne facem gân-
duri şi îngrijorări cu privire la fra ii noştri mai tineri.
Este o datorie să ne temem şi să ne îngrijorăm, în
fa a lui Hristos, pentru tineretul Lucrării Sale, – ca să
nu ne uităm niciodată datoria noastră părintească, fră-
ească şi sfântă pe care o avem, să veghem asupra lor şi
să mijlocim cu rugăciuni înaintea Domnului pentru un
viitor fericit şi sănătos al tinerilor noştri.
Nici unii dintre noi n-ar trebui să putem uita nici o
clipă marea datorie pe care o avem fa ă de sfânta Lucra-
re a Evangheliei şi fa ă de genera iile următoare nouă, –
când este vorba de grija pentru cauza lui Hristos şi
mântuirea neamului nostru.
5. Dar toate eforturile noastre pentru pregătirea
unui tineret fericit şi pentru viitorul lui nu vor avea nici
un folos adevărat decât atunci când vom pune puternic
problema lor în fa a lui Hristos.
Şi vom mijloci necurmat la Iisus pentru aceasta.
6. Domnul iubeşte nespus de mult acest tineret
drag al Lucrării Lui.
Să-l iubim şi noi.
Dacă îi vom privi cu toată dragostea şi în elegerea,
pentru a rămâne apropia i, Hristos îi va apropia prin noi.
Noi nu-i vom putea ajuta cu adevărat decât prin Hristos.

71. Lupta cea bună 71
7. Fiecare dintre noi rămâne în via a asta numai cât
vrea Dumnezeul nostru şi Domnul nostru Iisus Hristos.
Via a fiecăruia dintre noi depinde numai de voin a
lui Iisus şi nu de nimic altceva. Şi de nimeni altcineva.
El a rânduit câte zile să avem şi cât lucru să facem (Ps
139, 16).
8. Dacă vrea Domnul să rămânem în via ă după cli-
pa aceasta, după întâmplarea aceasta, după drumul aces-
ta, – rămânem. Dacă nu vrea El – nu vom rămâne.
Pot să se prăbuşească mun ii, pot să se năpustească
valurile, pot să izbească nevoile, – dacă Hristos, Dom-
nul Oştirilor, vrea să rămânem în picioare şi în via ă,
nimeni şi nimic nu ne va putea nimici.
9. Numărate sunt zilele noastre, ale fiecăruia, încă
cu mult înainte de a fi vreuna dintre ele.
Cântărite sunt poverile pe care va trebui să le pur-
tăm, încă mult înainte de a le sim i noi.
Rânduite sunt faptele bune în care trebuie să um-
blăm noi pe pământul acesta, încă cu mult înainte de a
fi zidi i noi în Hristos (Ef 2, 10).
10. Cunoscu i suntem noi lui Dumnezeu în tot
adâncul ascunzişurilor noastre, încă mult înainte de a le
avea, căci nimic nu este ascuns de ochii Lui, „ci totul
este gol şi descoperit înaintea Ochilor Aceluia cu care
avem de-a face” (Evr 4, 13).
Iată deci cât de însemnat lucru este ca noi să um-
blăm fără prefăcătorie cu Dumnezeul nostru. Căci ni-
căieri altundeva nu există scăpare din mâinile Sale, de-
cât în bra ele Lui.

72. 72 Traian Dorz
11. Este foarte însemnat lucru să luăm seama cu
to ii şi cu mai mare aten ie la felul cum Domnul Iisus
taie necru ător rădăcina primejdioasă a gândului de în-
tâietate, pentru totdeauna, din inima sfântului Său A-
postol Petru:
– Nu, Petru, numai Eu sunt Cel mai Mare! Voi to i
sunte i fra i. Ai uitat tu cum i-am spus Eu de apăsat
acest lucru de atâtea ori? Şi mai ales la spălarea picioa-
relor?
Nu, Petru, Eu nu v-am spus niciunuia: tu eşti prie-
tenul Meu; ci: voi sunte i prietenii Mei (In 15, 14).
Nici nu am spus cuiva personal: Eu te-am ales pe
tine; ci: Eu v-am ales pe voi (In 15, 16).
Şi acest lucru trebuie şi noi să-l amintim şi să ni-l
repetăm mereu, pentru că diavolul mereu va ridica şi în
inimile unora dintre ucenici dorin a întâietă ii, setea la-
udelor, pofta înăl ării.
Mai ales în inimile ambi ioase ale celor ce îşi vor
închipui că ei au merite mai mari decât fra ii lor.
Şi că au daruri mai alese ca ale altora.
12. E adevărat că noi trebuie să-i privim cu tot res-
pectul, cu toată dragostea şi cu o sfântă pre uire pe ace-
ia dintre noi care ostenesc şi sufăr mai mult pentru
Domnul şi pentru fra i.
Dar singurul criteriu pe care se dau aceste merite în
Lucrarea lui Hristos este măsura jertfei în smerenie,
a vitejiei în lupte,
a lacrimilor lângă al ii şi pentru ei,
a ostenelilor pentru Evanghelie
şi a dragostei dovedită în slujba lui Hristos şi a fra-
ilor lor.

73. Lupta cea bună 73
Acestea fără prefăcătorie, fără preten ii şi fără aş-
teptarea de foloase. Ci în toată cură ia, tăcerea, smere-
nia, blânde ea, înfrânarea şi evlavia în Hristos şi ca El.
13. Cei care vor face într-adevăr aşa, aceia nu nu-
mai că nu vor pretinde niciodată întâietatea, dar nici nu
vor avea nevoie să o pretindă.
Ea le va fi dată în chipul cel mai strălucit de către
Însuşi Hristos.
Şi to i fra ii vor sim i acestea şi o vor binecuvânta
fără a fi nevoie să le-o fi spus nimeni. Le va spune
aceasta Duhul lui Hristos şi recunoştin a lor. Peste cei
vrednici este o strălucire pe care o văd to i fra ii.
Numai cei invidioşi şi răi nu văd decât prea târziu.
14. Tu – oricare eşti –, cel care vei fi pus de Hristos
în Lucrarea lui, ia seama la acest cutremurător adevăr,
la această înfricoşată poruncă: nu pretinde întâietatea
niciodată în Lucrarea lui Dumnezeu.
În dragoste şi smerenie, să-i priveşti pe to i ceilal i
fra i mai presus decât pe tine însu i (Flp 2, 3).
Atunci Hristos va fi totul în to i.
Atunci Lucrarea Lui îndrumătoare [nu o va face]
numai unul – oricare ar fi acela –, ci o vor face împreu-
nă cu to ii.
15. Unul, oricare ar fi el, poate uşor greşi. Dar to i
nu pot greşi uşor.
Un singur mădular, cât de iscusit ar fi el, nu poate
face Lucrarea felurită a harului. Numai cu to ii împreu-
nă o pot face bine şi frumos.

74. 74 Traian Dorz
O piatră, oricât de mare ar fi ea, nu poate face sin-
gură o temelie, un zid, o clădire.
Nici numai o spi ă singură nu poate face o roată.
Nici numai o mlădi ă, o vie.
Numai to i, numai to i împreună. Nici unul, singur.
16. Nu greşim decât atunci când nu suntem destul
de aten i.
Dacă am lua totdeauna cât mai bine seama la voia
lui Dumnezeu, la Cuvântul lui Hristos şi la călăuzirea
Duhului Sfânt – n-am greşi niciodată.
Pentru că voia lui Dumnezeu este clară. Cuvântul
lui Hristos este limpede. Îndrumarea Duhului Sfânt este
hotărâtă.
17. Oricine are o smerenie adevărată, o minte as-
cultătoare şi o voin ă supusă va în elege uşor, va şti
desluşit şi va putea să împlinească întocmai voia lui
Dumnezeu.
De aceea, în toată umblarea cu Dumnezeu şi în
toate problemele fră eşti, ucenicul adevărat trebuie să
umble cu cea mai mare băgare de seamă, spre a nu greşi
şi spre a nu strica Cuvântul cel Sfânt (II Cor 4, 2).
18. Chiar dacă ai mul i ani de umblare cu Dumnezeu,
chiar dacă ai fi suferit multe necazuri din pricina
Numelui Său şi chiar dacă ai fi făcut multe declara ii şi
lucrări frumoase şi lăudate pentru Domnul,
– fii totuşi cu cea mai mare aten ie asupra ta în-
su i şi asupra cuvântului pe care îl spui altora (I Tim
4, 16).

75. Lupta cea bună 75
19. Fii foarte atent, de fiecare dată, asupra Cuvân-
tului Sfânt.
Cercetează cu bună luare-aminte gândul Domnului
din Cuvântul Său (Flp 2, 5).
Cercetează bine care este miezul cuvântului, inta
poruncii, voia lui Hristos (I Tim 1, 5).
Nu interpreta nici un cuvânt al Sfintelor Scripturi
până ce n-ai meditat mai întâi cu grijă şi cu rugăciune
asupra lui, spre a-i în elege limpede cuprinsul pe care îl
are, şi nu acela pe care nu-l are, chiar de i l-ai vrea tu pe
acela.
Ca să nu se spună cândva şi despre cuvintele pe ca-
re le spui tu: Iisus nu zisese aşa!
20. Din pricina că unii ucenici au în eles greşit cu-
vintele lui Iisus au ieşit (şi mai ies încă) atâtea zvonuri
false, atâtea păreri diferite, atâtea crezuri dezbinătoare
în Biserica Creştină, în adunările fră eşti, pe tot lungul
veacurilor până astăzi.
Nu spunem că to i cei care au pornit un zvon ar fi
fost nişte răuvoitori. Dar nici unul, dacă s-ar fi gândit
mai bine ce nenorocire poate aduce zvonul lui, sigur că
nu l-ar fi răspândit.
Sigur că mai degrabă şi-ar fi muşcat limba cu care
l-a vorbit
sau şi-ar fi tăiat mâna cu care l-a scris, decât să-l
răspândească printre fra i. Dacă s-ar fi gândit mai bine
ce dezbinări vor ieşi din zvonul lui.
Doamne, fereşte-ne de orice ar putea fi rău.
Amin.

76. 76 Traian Dorz
11. ZVONURILE DEZBINĂTOARE
1. Să ne gândim numai la câte nenorociri au ieşit din
actul dezbinării din Biserica Creştină de la anul 1054,
când ea a fost sfâşiată în două fără milă, de la Apus spre
Răsărit, din pricina celor două zvonuri potrivnice.
Cu câte lupte şi ură, şi otravă, şi grozăvie au zdro-
bit şi au nefericit nenumărate suflete şi bunuri scumpe
lui Hristos necugeta ii aceia care s-au grăbit atunci să
dezbine!
2. Să ne gândim apoi, ceva mai târziu, la ,,zvonu-
rile” care s-au ridicat odată cu ivirea protestantismului!
Înverşunarea pe care au adus-o aceste „zvonuri” atât
dintr-o parte, cât şi din alta a taberelor creştine. Cum au
nimicit aceste dezbinări din Biserica lui Hristos de mii
de ori mai multe vie i şi bunuri decât au putut nimici
înainte to i prigonitorii păgâni laolaltă!
3. Şi să ne gândim chiar acum la câte „zvonuri” noi
au mai ieşit şi mai ies încă printre fra i, toate scornite de

77. Lupta cea bună 77
ispititorul, prin ucenicii care nu sunt destul de conşti-
en i de marea lor răspundere cu care îşi încarcă în fa a
lui Dumnezeu sufletul şi veşnicia lor, denaturând în e-
lesul Cuvântului Sfânt
şi interpretând greşit şi dezbinător gândul Domnului,
şi ridicând partide, făcând despăr iri, iscând neîn-
elegeri,
înveninând suflete, împăr ind adunări, semănând
vrajbe printre fra i.
Toate acestea, numai din interpretări îngâmfate şi
din zvonuri potrivnice.
Omul schimbă orice, numai să nu-şi schimbe ini-
ma. Leapădă orice, numai să nu se lepede de sine în-
suşi. Şi atunci zvonul lui face partidă
şi ambi ia lui, dezbinare.
4. Din aceste „zvonuri”, poate cu o inten ie bună la
început, au ieşit şi ies încă valuri tot mai mari de foc şi
de venin printre fra i!
O, dacă s-ar fi gândit bine cei care le-au pornit
prima dată ce va ieşi din ele!
O, dacă s-ar gândi bine oricine scoate şi acum o
interpretare deosebită şi nouă printre fra i!
Dacă s-ar gândi cât rău, şi nu bine va duce şi va
aduce zvonul lui!
5. Nu putem face răul, ca să iasă binele din el
(Rom 3, 8).
Nu putem semăna vânt şi să culegem linişte (Gal
6, 8).
Nu putem aduce o părere diferită şi să nu iasă o
dezbinare.

78. 78 Traian Dorz
inta poruncii este dragostea, unitatea, părtăşia (I
Tim 1, 5).
Acesta este gândul lui Hristos: unitatea în învă ătu-
ră, în credin ă, în vorbire, în umblare,
unitate în răbdare, în blânde e, în bunătate, în ierta-
re, în dragoste a fiecăruia cu to i.
6. Dacă este să luptăm împotriva cuiva, să vorbim
împotriva cuiva, să ne împotrivim contra cuiva, – acela
să fie păcatul, şi nu învă ătura.
Căci învă ătura n-a fost şi nu este rea. Rău a fost
numai păcatul îngâmfării sau al neştiin ei celui ce s-a
grăbit cu „zvonul”, cu interpretarea deosebită care a fă-
cut ruperea credin ei fra ilor.
7. Iată dovada că au păcătuit împotriva Adevărului
to i cei care s-au ridicat contra învă ăturii: că fiecare
dezbinător a fost pedepsit cu dezbinarea.
Primul care a dezbinat a fost dezbinat şi el curând.
Al i dezbinători s-au ridicat din sânul său, dezbinându-l
şi pe el.
Aceştia, la rândul lor, au fost pedepsi i prin al ii…
Şi aşa mereu până azi, – fiecare ispăşind prin ceea ce a
păcătuit.
8. Greu este până se despică tulpina în două, căci
după aceea împăr irea ei se face din ce în ce mai uşor şi
în fărâme tot mai mici.
Greu este până reuşeşte diavolul să facă o spărtură,
căci după aceea lesne şi-o lărgeşte el.