Corpuri Romanesti Volum 2005 Forma Initiala

Corpuri româneşti . răzvan ţupa 1

corpuri româneşti răzvan ţupa 2005 3

răzvan ţupa s-a născut la Brăila în 1975. În măsura în care nu putem să inventăm un nou înţeles al literaturii şi al actului specific nu ne rămâne decât să-l descoperim dacă nu cumva el,înţelesul nu ne-a descoperit deja. Literatura este percepută mai ales ca o artă a interiorităţii vorbitoare. Publicitatea a împrumutat mijloacele de seducţie şi persuasiune ale literaturii dar le foloseşte în scopuri pur comerciale, demersul estetic fiind solicitat numai pentru convingerea consumatorului. Demersul propus în „corpuri româneşti” vizează conştientizarea publicului cu privire la posibilităţile care se deschid comunicării interpersonale în condiţiile în care sunt depăşite limitele impuse între literatura cultă şi literatura de consum. Un discurs poetic trebuie să valorifice spaţiul de comunicare părăsit de poeticile tradiţionale. În spaţiul public, discursul publicitar a ocupat o 5

zonă esenţială pentru comunicarea socială. Faţadele clădirilor, momentele dintre emisiunile tv sau spaţii care sânt încadrate de ştiri în periodice de informaţie, au devenit purtători ai unui mesaj comercial. Considerăm corpul românesc o dimensiune primară a actului poetic, momentul formării unui discurs poetic de la nivelul comunicării cotidiene. 6

1. Numai ceea ce depăşeşte aşteptările atent construite în prealabil reuşeşte să dizolve tot restul instaurând raportul pe care îl numim frumuseţe 1.1 Însăşi neîncrederea cu care este investit orice fapt (când spun fapt, spun fapt relatat, deci relatarea) funcţionează ca un dispoyitiv de amortizare a valorizării ipocrite pe care o solicită în primă instanţă orice element realizat ca suspect de frumuseţe 1.2 Neîncrederea are ca limită ultimă autoreferinţa şi amortizarea acestui gest la rândul său 1.3 Cunoaştem prin sisteme de simboluri 1.4 Simţim prin sisteme de senzaţii 7

1.5 Reţinem prin corelări ale acestor sisteme 1.6 Frumosul pentru Platon era: „o lucrare statornică şi bine aarmonizată”. Persistenţa fericită 1.7 Tradiţia este ineficace în utilizarea insistentă a suprafeţelor ca justificare. Sincopa funcţională a acestei deprinderi este cunoscută sub numele de ipocrizie. 2. Legendele sunt forme 2.1 Capacitatea de seducţie a unei legende este direct proporţională cu eficacitatea figurilor de stil din naraţiunea care îi corespunde respectivei legende 2.2 Eficacitatea dramei mitice este rezultatul unei situaţii de echilibru cinetic rezultat la nivelul elementelor folosite, în urma combinării acestor 8

elemente sub o anumită presiune narativă. 2.3 Scandalul Watergate este fantasma mitică a modernităţii. Referinţă politică, filosofică, erotică; un om care află adevărul minţind 2.4 Tom şi Jerry sunt Marx şi Engels ai părinţilor noştri. Pentru mine şi unii şi alţii sunt fraţii Marx 2.5 Am lăsat baltă „tirania inovaţiei” (treaba ei) şi ne-am jucat în hainele rămase în pod de la străbunici. Seara târziu ne dezbrăcăm şi facem duş, scoatem prezervativele noi şi în asta credeam 2.6 „Mulţi oameni apreciază exprimarea unei emoţii sincere în versuri, există şi un număr mai mic de persoane care sunt în stare să aprecieze perfecţiunea tehnică. Dar foarte puţini realizează când este vorba despre exprimarea unei emoţii 9

semnificative, a unei emoţii care trăieşte în poem nu în istoria personală a poetului” T.S.Eliot – în poem şi în istoria personală a poetului (n.n.) 2.7 Corpurile, aşa cum sunt ele văzute în fizică, există ca rezultat (şi ca origine) a forţelor care le manifestă şi pe care ele le manifestă. 3. Orice operă –artistică-literară- existenţială- este cunoscută printr-un limbaj-o formă ipocrită- acesta este corpul românesc 3.1 Tocmai aberaţia funcţională de a reda altceva decât simpla prezenţă prilejuieşte comunicarea operei pentru această formă- conţinut care este corpul românesc 3.2 Comunicarea funcţionează în forma aberantă a principiului identităţii „A este A” şi nu „A este egal cu A”. Chiar dacă 10

este imposibil să existe doi A, corpul românesc este elementul prin care se acceptă această virtualitate. S-ar numi falsă empatie 3.3 Falsă Roma, Micul Paris, Identitate aberantă sunt punctele de bază pe care a fost constituită comunicarea poetică. Simbolurile oferă un supliment de ipocrizie comprehensivă. Ca orice stupefiant, [simbolul], în caz de exces duce la intoxicarea lentă a organismului 3.4 Organismul este artificial dacă ne gândim la evoluţia speciilor şi natural când ne limităm la prezent. Acesta este un corp românesc. Ce este autentic? Semnătura, povestea, istoria, sinceritatea, adevărul- vroiam doar să vă fac să rîdeţi. Între fals şi autentic diferenţa este doar de consistenţă (aderenţă)- nu pot să ocupe acelaşi loc două corpuri în 11

acelaşi timp. Unul dintre ele este fals- ori sunt un singur corp 3.5 O operă este în acelaşi timp un obiect cu care se interacţionează şi un subiect care interacţionează. Acest „în acelaşi timp” este corpul românesc-ipocrit şi sincer totodată. În acelaşi fel este consumatorul 3.6 „Conştiinţa umană tinde mereu către un limbaj şi chiar către un stil. A căpăta conştiinţă înseamnă a căpăta formă.” Henry Focillon 3.7 Citesc la masă, în pat, pe stradă văd tot ce am citit, aud tot ce am citit fut ce am citit şi atunci când tac înseamnă că sunt prezent. Dacă înseamnă, atunci deja nu mai sunt acolo şi lumea poate să se sfărâme sau să capete consistenţa luminii după cum articulez cuvintele 12

I toate obiectele în care înghesuim intenţa noastră de apropiere 13

interlocutorul de iarbă e ce să taci ca o uşă mîlc să aştepţi d bucăţile magistrale de ploaie să ceară atingerea soarelui din tot ce-au să facă leoarcă şi cu toate astea să dai impresia că eşti sigur că ştii din fir a păr toate apropierile posibile că eşti gata şi liniştea ta nu ascunde nimic tragi aer în piept şi dacă articulezi nu un cuvînt un fel de geamăt un scrîncet care să înlocuiască ploaia sau şi mai bine să nu mai înlocuiască nimic să ceară atingerea soarelui şi tu vii şi spui da 15

_______________ t oată faza e să n-o rupi la fugă nici n-ai unde să te duci unde să scapi nu eşti decît tu cu tichetele tale de călătorie cu salbele tale de loz în plic irizate pe sîrmă zornăie una în alta bucăţile de hîrtie împăturite strigi cu gurile metalice ale capselor minuscule vino răzuieşte tu ştii că seara semeni cu visele mobilei îţi cumperi un ficus şi te trezeşti într-o întindere de jur împrejurul camerei în care dormi cotrobăi după foşnete adieri şi te alegi cu tablete vechi de cavit cu vorbe de om care povesteşte un film şi apasă degetele pe masă 16

straturi de lac straturi care închipuie amprente cercuri nesigure cine să inventeze siguranţa cu flăcări de carbid deasupra oricărei bălţi fără să mai întîrzii între fandările veline ale tăcerii între picăturile suspendate în aer gata să atingă suprafaţa netedă a apei şi taci desenezi linişte cu sunetele cămăşii de bumbac aproape în mijlocul unei influorescenţe cinetice 17

_______________ t avanul de placaj lucios mă însoţeşte de la un capăt la altul al autobuzului ocolesc un chepeng mat şi acolo eşti tu stă privirea ta cuprinsă de barele de siguranţă în unghiuri eu pot să zic aproape material dar asta n-ar schimba nimic nici jocurile distanţei nici caleidoscopul de reţineri pe care-l păstrăm ca pe o oră exactă şi translucidă ce spune omul ăsta? tu nu vrei decît nişte siluete amabile nişte dimineţi în care să nu mai vorbeşti să te îmbraci încet autobuz după autobuz nici nu-ţi cer să-mi explici parcă baţi din palme deasupra corpului meu de la un capăt la altul ne înţelegem mai mult prin gesturi într-un foşnet de crom vecin cu liniştea 18

______________ s pui culori, porţi sunete respiri obiecte adoraţia noastră nu mai acceptă decît fiinţe imprevizibile o mandibulă vegetală o vergea de cristal lichid în capetele atingerii mele fosforescente ţi le regăseşte respiraţia le rosteşte intermitent roca fumigenă a neclarităţii dimineaţa şi încă mai mult de 1.000 de-obiecte artizanale care pot să înlocuiască distanţa 19

_______________ s lemnos igur, te-aş convinge pînă la urmă că într-o parte nu este decît aer şi o variată densitate a unui material ar putea chiar să-ţi placă asemănarea teribilă a tulpinilor contorsionate cu harta oraşului aşa cum îţi închipui că o desenează paşii tăi odată ce ai ieşit din casă mergi încet asta nu are importanţă eşti acolo şi punctul de sprijin pentru tine atunci ţi se pare că ar fi aerul toată exultarea de care dau dovadă pereţii gata să primească glastrele halucinante ale gesturilor unde te duci unde rămîi unde îţi închipui că poţi să ajungi chiar nu poţi să te confunzi cu plăcile pestriţe de faianţă sunetele înghit tot şi din cauza asta se resimt 20

lent n e întâlnim pe stradă fiecare cu tristeţile lui aduse de-acasă pe gură porţi bara de coduri a bucuriei tale tot ce ne spunem ne dă de lucru fiecare din noi găsim miliarde de feluri în care am putea să fim fericiţi, nu-i aşa? unii vrem liniştea alţii ne mulţumim cu puterea atletică de a tăcea nu pentru mult timp şi mai ales cine este acest aer în stare să ne înlocuiască nu pentru mult timp şi mai ales avem lumi în care suntem plini de obiecte şi soarele ajunge fix deasupra creştetelor noastre gestul cît o ploaie netedă caldă atins de firele respiraţiei tale aşteaptă foarte puţin 21

unde este diferenţa dintre lucrurile reale şi tot ce se întâmplă în mintea ta poate între umerii care se lovesc pe stradă şi abia mai suportă promisiunile oarbe-ale spaimei şi le neagă cu fiecare mişcare şi mai departe cât poţi alegem să vedem sau /şi mai bine/ bănuim respiraţia este o hotărîre absolut personală care din cînd în cînd potriveşte liniştea cu un clic o lume după sufletul tău care sunt mişcările tale după sufletul meu care este gestul meu continuu după chiar sufletele fiecărui gest o lume ai vrea să vezi colţul străzii dis de dimineaţă când încă mai poţi să nu te grăbeşti cărucioarele de pâine sunt împinse lejer spre magazinele mici 22

ne conduce legătura pe care o avem între noi legătura pe care anunţurile publicitare o numesc viaţă cu ochii tăi vezi chiar puţin orbit de claritate ne înţelegem cu respiraţia şi tonalităţile ei pot să conţină orice 23

mă hotărăsc cu tot corpul orţa luminii te face să crezi f că maşinile dintr-un moment în altul ating crengile cele mai înalte de pe marginea şoselei poţi să aştepţi o ocazie mai bună dar nu rezolvi mare lucru praful se ridică de-a lungul şoselei ca o fantasmă a apropierii liniştea era exactă soarele se mişca încet fiecare secundă se prindea de pielea mea construia un tobogan sau o bandă rulantă pînă la gust dumicaţi de argilă îmi ieşeau de sub limbă îmi venea să întreb „coborâţi la prima?” eram încă pe marginea şoselei eram mulţi rău şi fiecare aveam imaginea lui despre ceea ce se întâmplă. unii plîng dar nu le vezi nici măcar ochii umezi alţii aşteaptă să vadă ce se întâmplă alţii urlă cu toţi porii pradă momentului 24

tu trînteşti portiera sau ce-ţi este la îndemînă ghetele mele scrâşnesc pe asfalt şi ziua inevitabil continuă 25

lent ai să nu ne spunem lucruri urâte h într-o seară aş fi preferat să ajung mai repede acasă îmi ascultam respiraţia în timp ce mergeam pe stradă ceva mai puternic era gustul care-mi rămânea lipit de dinţi încă dornic să se întoarcă la pielea întoarsă proaspătă pe care o sorbeam ceaşcă după ceaşcă pantofii se strîngeau pe tălpile mele de plăcere aproape mă durea şi respiraţia repeta mereu acelaşi lucru prelucram aerul ar fi putut să mi se facă frică toate casele erau tot mai departe ar fi prins bine măcar o pată pe cămaşă din cafeaua aia care ne-a ţinut faţă în faţă este foarte tîrziu şi hainele încep să strălucească din ce în ce mai tare aerul îmi filtrează por după por un plămân şi-apoi imediat celălalt 26

după asta poate să urmeze orice şi într-o clipă luminile de pe stradă se sting şi se aprind la loc 27

lent p oate că îmi lipsesc banii poate urmele unei afecţiuni arhaice încă îmi mai dau frisoane între două mişcări în mijloacele de transport cînd aşteptarea îţi presează tîmplele şi ca o durere de stomac descoperi că şi singur suporţi la fel scuturările nesiguranţei găseşti ca o senzaţie oarecare între zeci de stări obişnuite dorinţele simple-ale atingerii şi tăcerea o să stai puţin aici cu mintea complet relaxată orice neînţelegere e numai o invenţie cît se poate de inutilă -da’ la fel este şI înţelegerea după amiaza asta în care tac şi aerul se prinde încet încet de piela mea ar putea să fie este destul 28

lent d e ce nu mi-ai spune de posteritate de atenţia care răscumpără tot chiar şi o viaţă în care vinzi bucată cu bucată tot ce eşti magazinele lucioase nu ştiu de posteritate şI noi Misticii luminii nu suntem decît nişte magazine lucioase Cu umbrele parfumate tolănite în şina uşilor glisante tălpile noastre-articulează clar pe o şosea ca o limbă pentru care nu există nici afară nici înăuntru: nimeni n-a murit niciodată doar că poţI să ai chef să nu te mai vezi pe cînd morţii sunt nişte inşI care îşi închipuie că alţii cu totul alţii decît ei trăiesc în rest vîntul îşi face treaba cu mâinile noastre 29

îţI doreşti unul după altul ultimul tip de respiraţie şi reuşita liniştii în acţiune, formele obosite-ale relaxării să ajungă la capăt şI acolo tu gata să primeşti orice orice orice inclusiv reuşita gesturilor tale expuse ca o încheietură pe care nu se vede nici un tatuaj 30

durerea e o limbă străină u n corp românesc ştie să nu aleagă i se pare că atunci n-ar putea să-şi mai scuze durerile comode pentru asta stai aici întîrzie cu tot corpul tău poţi să fii un breloc sau un abţibild şi într-o zi toată muzica respiraţiei o să dispară de la sine sau invers cu mîinile pregătite să primească liniştea ca pe un sandviş am stat în autogară pînă mi-a venit să plîng aerul avea gustul frunzelor proaspete pregătisem tot; oamenii erau la locul lor nu aveam decît să privesc hoardele ultra- rapide ale serii se gîndeau ce bucată din mine să consume mai întîi nici nu credeau cînd m-am ridicat cu paşi liniştiţI 31

să-mi văd de treabă în limba mea maternă ca pe un skateboard 32

lent n u îţi vine să crezi la început că un om îşi schimbă o faţă cu alta la fiecare două minute şi nu vezi decît ce ai adus de acasă respiraţia ta ocupă treptat fiecare trup apoi ocupă tot ce îţi stabileşte poziţia în faţa cănii galbene de cafea doar cîteva momente gîndurile noastre erau suspendate pe melodia fragilă a respiraţiei asta-i tot 33

transmitem în direct a nii pe care i-am pierdut cu ochii aţintiţi la reacţiile unei umbre se lipesc de colţurile blocurilor, se şterg la gură cu podeaua cauciucată de prin tramvaie Le spun ani pentru că aşa au spus la televizor, vechi bilete de autobuz rătăcite prin buzunare şerveţele mototolite am ajuns să prefer mişcările care despică şi mişcările lente ale cutiei toracice lasă lumea să se întâmple în secţiunea aceasta deschisă în corpul străzii pe nouă octombrie se volatilizează fiecare moment fire lungi dintr-un tricou pe care mi l-ai lipit de faţă se prind în liniile de înaltă tensiune cine nu te lasă să trăieşti nu se poate decât să trăieşti 34

toate clişeele care mi se înghesuie în gură ca un bol de pâine crescând pentru că le-ai chemat cu fiecare gest se trezesc în gurile prezentatorilor de ştiri între paginile chitanţierelor pe care le completezi şI în sunetele obosite din poveştile pentru copii (pentru că aşa au fost scrise) pentru a asigura înţelegerea bifaţI una din variantele de mai jos dar sunt lucruri pentru care n-ai nevoie de ambalajele înţelegerii sigur, totul se negociază şi în capătul negocierii este tramvaiul care nu mai pleacă nu mai rămîne se desface ca o floare aş zice dacă mi-ar plăcea florile dar să nu ne mai gîndim rugina rezolvă totul se poate numai trăi restul este ceea ce vezi la televizor 35

pînă şi cremvuştii ştiu asta pînă şi oamenii de ştiinţă şi controlorii din autobuz şi reacţiile lor se ascund în spatele unui tub catodic pe care îl întorci cu faţa la geam ca să nu mai fie niciodată vorba despre asta şi aparatele şi indicatorii şi pacea veşnică şi deep throat talk show îngheaţă uluite de fantasmele liniştii 36

obiectele respiră cu gura ta s igur ti-ai pus la punct un corp de care îţi dai seama că nu ştii decât tu în rest trebuie să aduci aminte iarăşi şi iarăşi de fiecare organ în care pulsează fabrica de chibrituri de pleoapele tale de peste semaforul de la romană dă glezna ta pe care coboară toată lumea la metrou poţI să nu mă crezi dar toate astea se întîmplă aşa cu fiecare dintre noi obiecte despre care nu vrei să ştii decât că sunt obiecte şi atât întind mâinile cuiva care s-a îndepărtat puţin aşa cum încercase să te asigure şI atunci cînd cu gura deschisă în tramvai trecea de pe limba lui pe limba ta obiectele astea fără legătură cum spui cu nimeni poate doar eu văd toţi oamenii încolonaţi în spatele unei brichete cu mîinile strînse în gazul volatil, sub o presiune convenţională 37

respiră respiră aerul se lasă ca o înserare calmă printre blocurile care suntem 38

lent n u te gîndi nici nu mă cunoşti într-o zi nu mă mai cunoşti deloc îţi promit că n-o să mă mai cunoşti deloc şi ăsta-i şi visul meu între atîtea persoane pe care parcă le ştim de undeva îţI aleg cele mai potrivite adevăruri de moment cum fiecare încă mai suntem mai mult decât simpla uitare cât e nevoie să uit ca să-mi aduc aminte un singur gest pe care să nu-l facă nimeni altcineva nici controlorul obosit nici contoarul stresat din parcare nici prezentatoarea ştirilor nici hansel nici gretel nici fetiţa cu chibrituri doar liniştea doar braţele din aer care ne consolează şi asta ne place ajunge să ascult şi uriaşe mecanismele agitaţiei se blochează 39

în ceva aşa de simplu ca aerul chiar aerul şi capul meu ar putea să pleznească dar asta n-o să se întîmple doar cîteva semafoare o iau razna şi toată şoseaua devine o sărbătoare atunci garantezi liniştea atunci garantezi tot 40

s *** ticlele goale de pe trotuar inca le mai umpli cu ce vrei tu iti faci un material cald manipulabil din gesturile zilnice iti asezi fruntea in maini ca intr-un set de cashti in care trebuie sa bagi muzica trebuie sa bagi muzica trebuie sa bagi muzica cand ai fost ultima data infasurat in zapada cand te-ai ridicat dintre palele transparente ale gandurilor cand ai deschis ochii ai pus lumea la loc pe strada si strada ai potrivit-o sub pasii zilei atenti ca niste lacrimi unde ai pastrat toate visele tale legate bine picatura dupa picatura cu fire de par pe care ti le mai creşti inca pe maini de care nu ai nevoie dar care inca mai esti tu 41

ţările de kitsch t rebuie să-ţi iubeşi nasturii şi făpturile nesigure din care îţi sunt alcătuite genele trebuie să îţi iubeşti ghetele şi degetele de la picioare trebuie să îţi fie in mijlocul inimii trebuie să mergi încet prentru că mergi pe sângele tău să ai mişcări largi şi într-o zi o să-ţi desfaci unul dupa altul fermoarele spaimei visele năuce pe care ţi-ai ridicat termocentralele plăcerii & gandul că te mai poţi întoarce pentru că te mai poţi întoarce dar ce folos între toate copiile copiilor între monalisele crescute pe zâmbetul cravatei de mătase alegi între un covor zburător şi podeaua lucioasă pe care dacă te aşezi 42

îţi marchezi liniştea cu un sunet uşor din fundul gâtului grădinile tale cu flori care imită foarte bine plasticul pânza gradinile tale cu puşculiţe plimbate de copii în uniformă dintr-un colţ în altul al casei de sub bibliotecă sub fotoliul de la televizor de sub preşul de la intrare sub aragaz deschide butoanele si gazul o să înlocuiască tot ei nefericiri înguste ca nişte paturi pentru copii ca nişte minţi obosite de acelaşi & acelaşi discurs deschei un nasture şi cămaşa izbucneste ca o flamă în fiecare zi am făcut câte un pas înapoi după ce am mers ore întregi înainte şi în spatele meu ceşcuţele de porţelan în care am păstrat gălbenuşul unor ouă sparte au fost o asigurare suficientă, dacă nu te las în pace nu ai cum să plângi 43

de pe comoda bibelourile mici cu faţa andreei marin au zâmbit încurajator suntem cu tine, suntem alături de tine eşti mâinile şi picioarele şi sexul nostru bucuros bine vroiam să fiu bucuros pentru asta îmi aleg o grădină plină de tramvaie între ele îmi intind chioşcurile prietenoase liniştea mată dintre o gaică şi cealaltă din ce în ce mai goală & unde nu mai trebuie ceva eşti tu 44

& o figurină bântuie prin sângele nostru s inuciderea subestimată a fost mereu de-asta şi apare în cele mai ridicole ipostaze congestii şi echimoze în soarele mărunt al primăverii desfăşoară circuite integrate atingeri fictive eşti confuz între două limbaje mintea ta se bucură când fixează în aer siluta incertă care ne urmăreşte poate că sunt eu poate sunt izbucnirile fade-ale amintirii desfăcute din figurile noastre-agitate s-a topit gheaţa din paharul cu ceai 45

deschidem larg ferestrele şi stăm dezbrăcaţi pe pervaz este prea târziu şi atunci e momentul o eclipsă de lună pentru vârcolacii de sub pielea capului apar câmpurile tensionate întâlnirile definitive care răspândesc gustul cu genunchii la gură marele povestitor imberb îşi pregăteşte zâmbetul să smulgă orice aparenţă din oboseala noastră are mîinile prinse în clapele la care ne e conectată memoria şi spune că e stăpânul unor şiruri de femei pe care le poartă la glezne să merg aşa mai departe, când rîd să rîd cînd plâng să plâng cu mintea traumatizată de plăcere flutură documentele distrugerii semnate în alb au găsit tristeţea şi au simţit-o sălcie fără să plângă şi-a îmbrăcat tricoul subţire furia graţiei întinsă pe umeri o face să pară mai înaltă „ai urât vreodată pe cineva 46

încît să-ţi scufunzi mâinile în pîntecul lui ca într-o chiuvetă?” ne-a făcut planuri să închiriem camere să le curăţăm şi să le închiriem mai departe mai scump mai sigur...”uită-te la mine, sau n-ai iubit niciodată pe cineva încît să- ţi simţi mîinile curate pe pîntecul lui! am găsit tristeţea am căutat să o închiriez” prin sângele ei în derivă se strecoară continentele cum le ştii de le şcoală de pe harta jerpelită se atrag apar pe piele ca o eczemă fericită fiecare deget strânge băştinaşii săi cu dubluri dispuse să rişte oraşele morţii – povesteşte el – au blocuri de locuinţe exact ca ale noastre muzici înregistrate îşi delimitează teritoriile groaznic de înghesuite acolo străzile sunt pline de îmbrăţişări 47

& acte sexuale din care nu lipsesc decât oamenii dispar şi ultimele aşchii grăunţele reci se întind în lichidul pufos răcoarea se lipeşte de amiaza unui an nou străvechi înainte se ieşea la arat pe vremea asta nici înainte nici după cu aparatele de înregistrat pornite şi astea există în oraşele strivite pe soare noi crescuţi unii în alţii ca degetele într-o mână mâna încordată pe lemnul neted pe tocul geamului deschis-închis nici înainte nici după te ridici în picioare în oraşul plin de oameni dezbrăcaţi nici tu nu porţi haine privirea ta se deplasează lent de la paharul de ceai la măştile de carton presate pe calorifer sinuciderea a fost mereu subestimată au inventat panouri cu morţii fruntaşi ori ei nu sunt decât obiecte pe care numai tu cu o viaţă în fiecare suflare 48

le aşezi pentru luciul lor de vechi pe podeaua fiecărei camere când termini curăţenia sinuciderea a fost mereu subestimată & nu este mai puţin decât periuţa de dinţi schimbată periodic dimineaţa & seara dimineaţa & seara îţi apropie zilnic aerul tău să fie al tău & nici mai mult 49

ampretele de pe geamuri a ş alege să tac să opresc una după alta pornirile aberaţiei bine puse la punct aproximaţia pe care ne bazăm Ce vrei Alege forţa fiecărei atingeri o adiere cu hiroşimele din mintea celor care au inventat marile bombe, nu ne-am gândit Ce vrei Alege şoselele pe care ai de gând să lipeşti unul după altul persoanele trecutului care nu mai au decât forţa pe care o dai tu 50

Alege trecerile discrete pasajele unei fabuloase desprinderi din firele zumzetului in care ne trezim infăşuraţi dimineaţa Ce vrei Alege urmele unor atingeri pe care urmează să le ai să mă trezească acum foşnetele unor geamuri lovite cu palma încet 51

profil ţ i s-ar fi spus că nu avem de unde să mai scăpăm mi-ar plăcea să-ţi povestesc despre omu’lu’ Gopo care nu cred că a mişcat decât specialiştii în desene animate, ori pe ei ştim că nu-i mişcă nimic. deci suntem singuri şi asta poate să fie spus pe 1000000000 de voci sau şi mai bine mult mai bine poate să fie bătut cu degetele în marginea capitonată a mesei în fiecare an mă trezesc cu omuleţul ăsta în cap, nu al lui Gopo, celălalt, cel cu spânzurătoarea, spânzurat uşor uşor pentru fiecare literă pe care nu o nimerea avea măcar începutul şi sfârşitul sărbătorile 52

profil a vem cel puţin feţele astea dorinţa ascunsă după cele mai banale cuvinte cine ştie ce îţi doreşti tu ştii avem cel mai discret sistem de greşeli totul pus la punct dupa calcule făcute după ureche tu ştii avem cel mult o figură folosită iarăşi şi iarăşi o pasă magnetică care să schimbe jena în plăcere tu ştii avem cel mai greu de perceput din mesajele oboselii întinse pe obrajii ascuţiţi ca nişte fire de iarbă tu ştii 53

avem celulele saturate de moarte şi singura alegere pe care nu o mai facem noi este calmul amiezii dogoarea 54

profil o metropolă cu zgârie-nori din uitare e reuşita unui ins de care abia îmi mai aduc aminte îşi ţine mâinile pe lângă corp respiră îţi deschizi nasturii unul după altul foamea aerului se lipeşte de mine crezi că o să îţi cer ceva şi credinţa asta îţi este un dumnezeu suficient deschide gura între limbă şi dinţi în spaţiul parfumat cu tine cele mai înguste fapte încep să se contureze ai rădăcini ai origini şi toate sunt la baza dinîilor ridică bărbia gesturile învineţite uşor pe urma unor corzi vocale atinse de frig încinse de respiraţie întinse peste tot în jur palmele relaxate 55

pe o faţă de masă aproape curată năpădită de umbra pe care sunetele articulate o întind o opresc între contururi clare de unde începi să taci 56

o linişte care nu înlocuieşte nimic c ât să te strângi cât să alegi retragerea în spatele unor chipuri pe care le compui din ce găseşti din firimituri pe care le simţi pe tot corpul întinse pe umeri perforând uşor pielea ca un abur solid mărunţit de gesturile calme cu care îţi faci elan înaintea fiecărei vorbe nişte gesturi minuscule o amplă deschidere a pupilei în faţa oricui 57

cine spune bancuri a tinge dosul palmei şi zâmbeşte reţinut în spatele râsului este tot râsul sau aşa îmi doresc eu să construieşti claritatea care nu mai trebuie să scuze nimic stă pe pat un pitic în care se refugiază frumuseţea desface una după alta conservele expirate cu zacuscă şi gem de prune o grădină în care atingi marginea japoneză a unui moment unic face flotări genoflexiuni se rostogoleşte pe sub pat iar desface o conservă şi iarba se întoarce la locul ei tălpile ţi se topesc ani întregi şi piticul nu oboseşte până la urmă faci şi tu flotări genoflexiuni te rostogoleşti şi sub pat o mulţime de pitici îmbrăcaţi la fel ca tine spun o poveste în care 58

încurajările vegetale se opintesc în bordura prosopului pe care stau imprimate degetele de la picioare animalele preistorice pentru care lumea putea să aibă orice dimensiune strălucind ca un capac de conservă 59

prins e suficient să crezi & vorbele se transformă în transpiraţie în atingeri în palmele lipite una de alta facem gesturi mărunte ca pentru echilibru şi aproape că plângem ochii mă înţeapă îmi folosesc obrajii ca pe un teritoriu unde te poţi adăposti oricând pe burtă simţi legăturile fine care te ţin prins de cei care îţi sunt dragi poţi să desfaci unul după altul firele transparente să-ţi laşi pieptul să se relaxeze şi asta faci fiecare direcţie din care porneşti ca să ajungi la tine se schimbă în cu totul altă faţă decât a ta în palmele lipite una de alta fac loc pentru liniile trasate în aer de fiecare cuvânt pe care îl spun 60

forfecuţele serii acum ziua a fost listele lungi de lucruri pe care trebuia să le uiţi intră deja între tăişurile blânde dinainte şi după fiecare vorbă acum ziua a fost mi-am strâns oboselile sub liniştea unui coridor pe care te mai vezi cu câte un ins cunoscut acum ziua a fost unghiile în care ai păstrat câte o bulă măruntă de calciu se rotunjesc de la sine din momentul în care nu mai trebuie să spui nimic 61

poc-net m în pat ai avem şi asemenea stări- fire cum fiecare stăm cu cineva aşa trebuia să fie la noi nimeni nu dormea singur decât de tristeţe cum stăm cu cineva în pat ne închipuim un tânăr jerpelit cu o pocnitoare cu elastic în mână pune fosforul de la chibrit în doză fixează cuiul pe marginea de metal şi strânge în palmă elasticul până pocneşte şi toţi sunt în picioare numai pe tine te pufneşte râsul nici nu este nevoie să crezi până aici acum abia eşti nevoit să plăteşti cu memoria 62

lent n gândeşti u m-am gândit să plâng pentru tine nici măcar nu ţi-am cerut să te cum se tăvălesc pe jos de râs de plâns nici nu mai contează toţi cei care au construit pacea eternă şi decentă cu mâinile încleştate pe barele din autobuz cu ochii aţintiţi pe fereastră cu dinţii scrîşnind în aer:ruşine, ruşine, puţină ruşine pentru tot ce îmi trăzneşte prin cap. Nu m-am gândit să ne lovim faţă în faţă pumn în pumn, genunchi în genunchi toate astea le las deoparte şi seara îşi pune în funcţiune explozia mută în care ne topim lent 63

lent m ă înconjor cu panglici late de sunet îmi pun flori sonore ritmuri vegetale pe fiecare gest doar că nu sunt eu mă caut în buzunare îmi fac noduri lejere cu eşarfa în jurul umărului cresc adieri afective doar că nu sunt eu s-ar spune că asta nu este o problemă pentru nimeni şi chiar nu este nici pentru mine doar că nu sunt eu & fascinaţia lentă unde adormim seara ar putea să erodeze umbră cu umbră tot oraşul doar că nu ar ajunge la noi 64

nevroza potabilă s oarele poate să-şi izbească la nesfârşit păianjenul transparent pe care ne- am obişnuit să-l luăm drept lumină de marile hoteluri unde ne-am adăpostit obscurităţile minuscule: spaţiul de după ureche, între degete încheietura piciorului & mâncărimea cât un vîrf de ac de pe genunchi soarele izbeşte la nesfârşit prima zăpadă se suprapune cu aiurelile de primăvară nevrozele noastre ar trebui să devină nesigure cine să suporte până şi asta 65

numai că nu mai ştim a r avea importanţă dacă aici vorbeşte o femeie sau un bărbat şi dacă ar avea ce ar avea imporanţă dacă vocea asta nu ar fi a unui om şi dacă ar avea ce ar avea importanţă dacă aici nu ar vorbi decât un om şi dacă ar avea ce ar fi destul ar fi sigur ar fi mai mult zgomot decât linişte ar fi mai mult praf decât aer mai multă apă decât pământ mai multe clădiri decât spaţii libere & noi am compensa tot ce nu poate să mai existe 66

profil c ând m-ar seduce o stupizenie eufonică: aureola aurolacilor nu mai are pe cine să convingă aş primi tot vântul în cap cine mai are nevoie de ură când când uitarea rezolvă tot să îmi las mâinile pe lângă corp îţi împingi umerii în spate îţi tragi umerii pe spate e corect corectitudinea n-a omorât pe nimeni lacrimile îţi miros a acetonă toate zilele sunt la fel ieri transsexualii de la eroilor plângeau aşezaţi pe trotuar ciorapii lor îşi pierdeau firele unghiile se desprindeau 67

ar fi pus mână de la mână ar fi umplut arcul de triumf cu bidoane de diluant am dormi acolo nu ne-ar interesa ciorapii ca nişte oameni de afaceri poeţi marele monument ar izbucni în flăcări îl rezolvăm corectăm cu mâna noastră şi poate adevărul carbonizează 68

profil s ă îmi fie cald cu tine în jurul gâtului cu fibrele tale musculare întreţesute pe coaste, cu pieliţa subţire întinsă peste creer şi sângele reluând acelaşi şi acelaşi traseu să-mi fie cald în coloana vertebrală aş transpira şi picături mari de transpiraţie ţi-ar face faţa o minunată pictură cu bule lichide ai alege să mă îmbrac şi să aştept dar tu cum te simţi am început nervii dinăuntrul dinţilor au început să-ţi cedeze si îţi umplu gura ca un gust complet necunoscut 69

în miezul privirii intr-o sticlă de plastic am făcut d gulere pentru aer şi gulerele au rămas acolo şi s-au multiplicat dacă ar sări să te ameninţe cu mâinile făcute pâlnie cu urechile trase uşor sub păr se aude o palmă pornind de pe obrajii de undeva de foarte aproape de tine lovind pereţii şi amestecându-se iarăşi cu pielea cu firele de păr încă răsfirate în aer plonjează dintr-o îmbrăţişare am o întâlnire bruscă o mângâiere foarte violentă ca un gluler pretenţios de prin pozele cu tablouri vechi tot mai mult aer între degete şi obraz o atingere bruscă unde este conţinută distanţa dintre unul şi celălalt 70

foamea nu are miros s ă arunci în aer foamea care se prelinge în fiecare gest ai vrea să dormi şi braţele s-ar lăsa grele să atârne pe genunchi visezi în stomac te fereşti de trăznet, de guri de canal închise de liliecii mici care se aud din când în când la mansardă dar cel mai rău este când picioruşele luminiscente din jurul fiecărei spaime sapă din visele tale ai înghiţi orice ca să acoperi depărtarea pe care o digeri & pielea continuă să nu se facă transparentă aşa te recunosc 71

2 sexul rompres 73

n drumul taberei cauţi frigul Î şi găseşti numai vorbele astea care toată vara au tremurat ca varga la trecerea unor maşini dacă nu eşti atent ajungi să vezi în fiecare gest o petrecere uriaşă abia adusă la realitate de femeia aia bătrînă cu pungile ei de un leu cu anunţul ei resemnat că la noapte o să plouă că o să orbeşti, şi alte lucruri de umplutură şi mai ales dincolo de orice din foşnete foarte slabe acum noaptea sunteţi doar voi în autobuz singuri îţi promite numai pentru tine o dimineaţă plină de apologia discretă a păsărilor acum încă nu ai ajuns autobuzele te leagănă încet în mirosuri aproximative tu pregătit cu şireturi late cu ghete lustruite cu ultimul tip de catarame semnalizezi tăcerea 75

înainte să cobori la ora asta tîrziu te şi vezi cum mai devreme între liniile de forţă ale amiezii soarele poate să pocnească pietrele să-ţi spună pe nume ţi se făcea sete până la prăbuşire până la hidratarea completă cu mişcare măcar tu să recunoşti ceylonul tău personal doldora de mirodenii ale atingerii şi vă spun tot pentru că în noaptea aia lumea s-a răzgîndit X vînzătoare dezinvolte închideau alimentara, mai recunoşti frizeria de la scara doi la ora asta, deja, închisă trebuie să luaţi liftul sau tu ajungi mai tîrziu tipa a urcat în cabină oglinda-i întoarce declaraţii provizorii cu ojă albastră cu rimel cu permanent marker ai ajuns în momentul acela de suspans derizoriu când cabina ascensorului se leagănă se 76

opreşte la etajul şase o să urc şi eu imediat ăia de pe palier se bucură cum spuneam te cunosc ce să facă bei ceva? Cînd ajungi SUS ia-ţi o bere asta care mai e o să se termine mergem mai tîrziu să mai luăm două lăzi folosim o lumină care sare prin toate camerele scoate dintr-o dată chiote răcnete (cum se face) din noi şi fiecare apărem într-un fel nou şi surprinzător ne punem într-o muzică stroboscopică într-o orgă de clipuri numai contacte în băuturi colorate cînd ne-am întors cu berea, în toată zarva asta lumea se liniştise dacă nu i-ai fi auzit ai fi zis că se odihnesc nemişcaţi aşa cum îţi place ţie dintre toţi hainele colorate fac un semn roşu spre fotoliu cineva stă destul de drept între mînerele capitonate din plin X abia dacă te uiţi la mine preferi o băutură incoloră şi în stînga ai o coloană de fum o ţigare se fumează singură 77

căldura netedă de piele umană se lasă încet din tavan peste un război de parfumuri şi transpiraţii conştiincioase am mai văzut, foloseşti căldura aia, uite cum mă ridic din fotoliu şi asta ai mai văzut ştii un bazin unde să intrăm noaptea sau facem baie în dîmboviţa ajungi foarte repede la apă cânţi cu picioarele tălpile pleznesc pe ciment pe cheiul îngust de la eroilor peste tot numai titluri glorioase şi frigul gălăgios ne stă pe tălpi ne împinge să plonjăm în linişte unul după altul şi zgomotul este egal ca pentru totdeauna înotam în rîsul din noaptea aia, într-o atingere lichidă pe care o folosim în locul nostru Mai mereu am preferat să tac să îmi văd de treaba desfătării mele liniştea din păr nu ne-a dezamăgit niciodată până la urmă disciplina noastră e plăcerea şi asta spun palmele răsfirate pe geamuri gata să sfâşie portiera ca pe o pungă de ceaţă 78

în care ne-am strîns laolaltă am vrut să fiu sigur şi am întrebat pe stradă lucruri care m-au făcut de rîs pe urmă am tăcut ţi am avut o scuză îţi trebuie un certificat lichid un alibi matinal pentru plăcerile tale cât de departe pot să cadă obosite hainele noastre din fiecare gaică se scurge un geamăt minuscul aerul nu pierde nici o frântură păstrează tot în felul lui ca şi mine ca şi tine poate îţi place noaptea strînsă între cojile groase ale unui pepene verde sau livezi întregi de fructe să-ţi spună că se poate pînă la rădăcina părului tipele îşi lasă hainele lîngă un grilaj şi se amestecă în discursul nostru continuu 79

întunecos umed nici când ne-am întors acasă nu am pierdut umezeala şi asta a fost mai târziu (…………………………..)1 la petrecere spuneau că s-au bătut pe stradă unii vroiau să arunce cu pungi de apă jegoasă în noi în sfîrşit s-au liniştit s-au ascuns după un camion plin cu pepeni în spatele pieţii ne-am amestecat cu zilierii pe care-i încărcau în remorci la cules de caise în ultimul moment am sărit pe trotuar lîngă o cerşetoare oarbă 11 Lipseste deocamdata fragmentul in care toata lumea de la petrecere pleaca sa faca baie in Dambovita, un fragment de liniste lichida. Apoi incepe ploaia si se impart in doua grupuri. Unii se intorc in taxiuri la petrecere, altii se intorc pe jos. Cind cei din urma ajung si ei la petrecere, incep sa povesteasca ce li s+a intamplat 80

au adus-o cu ei să vezi asta a intrat cu un batic umed mototolit între degete venea cu ea şi un copil de vreo zece ani nici n-ai fi zis că poate să vorbească doar când ăsta mic primea câte o bancnotă oarba începea să răcnească mai tare decât toate boxele noastre ceva o propoziţie care se termina cu „să vă vadă” şi la fiecare a treia a patra bancnotă cu „şi pe voi” copilul te încurcasei în cablurile casetofonului te lăsai pe jos îmblederit în sârme ciocneai gatul unei sticle verzui cu mufe şi ştechere albe sărite prin cameră nu oboseam am fost şi un abur verde care ne creştea pe feţe am fi putut să rîdem, încet, galop ne uităm unii la alţii tu îi iei în bucătărie le dai ceva de mâncare pînă se opreşte ploaia X 81

între cântecul ei strigat şi tălpile goale foşnind pe asfalt între răcnetul fad al autobuzului şi încetineala fastuoasă a ploii între prezent şi prezent se lasă nu atît tăcerea cât foşnetul subiectiv e dimineaţă al ştirilor de uz intim 82

o atingere completă p e străzi pestriţe am învăţat mereu o anumită frică de înţelegere între corpurile transpirate aproape tăcute pline doar de veselia unor cămăşi deschise la gât de ce să nu spui că uit tot că mă trezesc vorbesc despre vreme când mie mi se pare că înjur sau că rog frumos să se oprească zgomotul să ascultăm numai sunetul fragil al percuţiei salivare şi vocea diluată forma nesigură pe care o pui în fiecare colţ al camerei aici pe stradă SIGUR vorbesc despre o cameră a minţii plină de mere şi canapele vişinii când mi se taie picioarele de oboseală 83

în mijlocul străzii şi ai impresia că nu mai poţi să articulezi nici un cuvânt limba ţi se umflă ca un burette viu şi toate obiectele primesc un fel de strălucire difuză nimeni nu are mai mult decît forma incertă a respiraţiei pentru o vreme atunci preferi discursului un zgomot uşor făcut de corp un pocnet din degete atingerea sonoră a părului # scânteile de bumbac găsite în piele de pînza cămăşilor noi alteori SIGUR că te bucură nişte cuvinte terne cu puterile lor precise şi chirurgical nimeni nu pierde nimic creşte numai pofta ca o serie de tăceri să înlocuiască faptele noastre timide vorbesc încet fac loc folosesc MUZICUŢA ALBĂ a muţeniei vezi actele de identitate mina mea întinsă după un pahar cu apă 84

stăm pe trotuar aşteptăm autobuzul rîd cu toate feţele posibile de la o vreme nici nu mai supportăm să ne cerem numerele de telefon descrieri promisiuni am tăcea cu limba splendid înfiptă în aer am spune că ne cunoaştem şi alte tîmpenii /acolo tu într-un moment foarte uman aproape omenesc dar nu încă singur am exact ce îţi trebuie soarele fin care nu mai povesteşte visele şi presară pelicula serenă a atingerii/ cu gândurile corpolente pline cu DORINŢE numai numai într-o fracţiune de secundă claritatea ţi se înfăşoară la încheieturi nu cere nici un răspuns # nimeni nu are mai mult decît forma incertă a respiraţiei pentru o vreme privirea primeşte imprimă duritatea pe care ochiul o are încît poate să cedeze 85

atît cît trebuie spaţiu cărnii obscure care o să fie trecutul am putea să ne strîngem iarăşi unii în alţii chiar dacă nu mai credem în asemenea fapte simple tu în mintea cui crezi că te mişti şi dacă spui minte spune mîini coloană vertebrală ţesuturi sistem circulator limfatic o seară ca oricare alta unică din care restul suntem duşi într-o volatilizare sigură cum ar fi atingerea palmelor de exemplu din care citeşti respiraţia te mişti încet nu mai mult de cîţiva centimetri spaţiul tău în care înfloresc pomii din mintea ta fructele străpung aerul plin de lumina agripantă a serii în sfîrşit mută cu soarele gata să mă primească 86

stelele vorbesc pe limba ta u n corp românesc este celălalt căruia îi transferi tot ce eşti la şcoală toţi aveam un văr care văzuse care făcuse era corpul românesc al fiecăruia dintre noi face trafic de maşini de lux al fiecăruia dintre noi ca o datorie ca o posibilitate acelaşi pentru fiecare frică a pufului nostrum de pe ceafă cite unul sau mai mulţi în care visezi şi visul este ceea ce faci de cînd te trezeşti pînă seara tîrziu într-un moment foarte clar cînd umbra mea fonetică se lasă peste tot cu o briză de atingeri cite una sau mai mulţi cu limba înfiptă în aer datoria noastră e plăcerea pe cerul gurii stelele apar una după alta 87

- dimineţile respiratorii - tegumentul unui calm teribil e şti minorul care fumează şi se- fumează şi se-nvârte prin prin jocuri eşti o fată care ştie ce vrea doar că eşti copilul minune care justifică tot eşti coşul zilnic şi proxenetul oficial eşti mărirea preţurilor şi nu ai habar de nimic eşti un român care nu ar pleca dar care pleacă eşti cel care doarme în lift şi câinele din braţe eşti controlorul din autobuz şi vatmanul nervos eşti poza cu femei dezbrăcate din cabina şoferului eşti o revistă pe care o arată copii cu degetul şi părinţii roşesc eşti acneea care se destrăbălează cu adolescenţii eşti frica pe care o au copii cînd nu văd pe nimeni cunoscut 88

eşti salariul care întârzie şi împrumutul pe care trebuie să-l acoperi eşti vestea tristă care trebuie să te afecteze altfel eşti un reporter profesional şi cretin eşti cel care-ţi cere bani pe stradă eşti domnul elegant din maşina de serviciu eşti un podium pentru paşii pisicilor care tot tu eşti vînzătoarea de zarzavat din piaţă eşti bătrânelul gălăgios din troleibuz eşti o fată care face sampling şi priveşte pierdută eşti o persoană căreia-i place muzica bună eşti un talk show cu probleme arzătoare şi o virgină curioasă eşti un bolnav incurabil care îşi face planuri eşti o femeie jignită şi demnă eşti o deficienţă motorie ereditară ca şi mine 89

p lent e cînd noi, oamenii ne luăm luăm nişte angajamente aşa, tăcute. noi ne strîngem uşor dincolo de ce ne-nvaţă o somnolentă artă a conversaţiei: zice să ne săturăm cu graţie să ne tot săturăm să nu mai vrem să avem treaba noastră ce motive personale să ne luăm după ei şi acolo suntem şoselele şterse, voit punctate pe hartă nesigure, atinse de o fermitate a măcinării oarecare adevăratele produse ale tăcerii şi-ale vorbei în şoaptă ale oamenilor care, după ce spun o mulţime de tîmpenii sunt gata să crape şi să dea senzaţia că au înţeles tot suntem noi complet diferiţi chiar de cele mai exacte portrete pe care gustul epocii le cere 90

ş lent i senzaţia de jignire cu o siguranţă aproape mecanică e şi ea o apropiere violentă şi ignorantă sinceră până la piele de parcă asta ar fi tot ce ţi-a rămas şi niciodată nici- o- dată nu tu ai fi avut floarea aia perfectă pînă şi prin moartea ei naturală pe care toată lumea de pe bulevardul plin de lumina agripantă a dimineţii poate să o achiziţioneze şi asta li s-a spus să facă ţie nu-ţi spune nimeni ce să faci şi oricum are dreptate 91

lent d e fapt da dimineaţa grunjoasă împrumută căldura aceea umană variată din pulsul discret al gâtului în fiecare îndoire a braţelor a picioarelor un snop de fire termice diferite între ele fac da un păr perfect respirabil umbli puţin cu tălpile goale pe un covor erotic unde nu se mai aude decît foatre încet da 92

cine sare pe geam p rima dată când m-am sinucis sinucis aveam şase ani nu vroiam să învăţ să scriu să- mi fie frică de-nţelegere s-au chinuit ceva spune clar dar să nu se-nţeleagă o să rîd de tine dacă înţeleg înghesuie spune cît mai mult măcar să nu se-nţeleagă arată în toate direcţiile numără fă socoteli să nu se înţeleagă degetele tale răsfirate în aer în aerul pe care îl plăteşti sau nu degetele mele răsfirate în aer gata să te atingă în sfârşit pot să spună da cu bornele înţelegerii în aer cineva cucereşte fiecare gură de aer inspiri şi asta este o vorbă o propoziţie o 93

poziţionare în locul acelui salt în gol cu exactitatea mişcărilor unui star kung fu unele mişcări preferă atingerea altele o fereastră deschisă o promisiune că n-o să mă mai vezi că n-o să mai vezi pe nimeni slavă domnului nimeni e partea ai a din tine care stă se uită la tine în hohote se uită la tine fără ca asta să mai fie bucurie sau tristeţe nimeni nu se gândeşte decît la tine nimeni nu are decît forma incertă a respiraţiei pentru o vreme ca tine cît e foarte devreme şi gesturile matinale cţt o ploaie netedă caldă sunt atinse de firele respitaţiei tale 94

vrei să spui s igur că sunt multe semne enorm de multe vorbind când despre nesperatele noastre noastre câştiguri când despre persoanele atît de apropiate pe care nu le cunoaştem când despre tot ceea ce ni se potriveşte (mai mult) aşa de mult sau de multe că nu mai spun nimic şi atunci începe tot şi tot ăsta eşti numai tu gata să cedezi dar ar fi prea devreme şi semnele aleaţi-ar lua locul ca proastele n-ar mai recunoaşte nimeni nici tu liniştea atentă moale destinsă respiraţia 95

detot n umai dacă într-o dimineaţă dimineaţă ai impresia de de strângere lejeră a aerului de jur împrejur soarele se masează în părţile mai îndepărtate de tine ai putea să citeşti ceva sau şi mai bine să stai puţin aşezat pe marginea patului pe un scaun ritmurile digestive-ale lumii se rarefiază ai loc destul poate chiar chef pentru respiraţia ta pînă la piele 96

dimineţile respiratorii e destul de cald acum mai e şi ziua asta cînd mă gîndesc în continuu să enumăr toate obiectele absolut necesare între care mă simt străin aşa că trec direct la toată singurătatea pe care n-o înţeleg şi de care mă doare-n cot chiar dacă-i a mea ce e foarte bine e un fel de linişte în care poţi să stai până şi tu să-mi spui că e plină lumea de oameni nefericiţi toţi la fel de plictisitor de nefericiţi şi într-o zi absolut liniştită chiar n-ai cum să te înţelegi cu ei 97

enumeri obiectele îţi foloseşti nefericirea starea ta jignită şi tot ce trebuie să fie orice limbaj pot să merg printr-o piaţă extrem de aglomerată fără să mă deranjeze hainele mele excentrice într-o căldură relativă o lumină plăcută dimineaţa cînd abia vezi un om şi strada pustie e o prezenţă umană nopţile sigure cînd nu trebuie să explici nimic mai ales pentru că nu eşti singur şi asta-i o ocazie nu mai fredonezi nici o melodie doar respiraţia fără să fi nevoit să uiţi pe cineva, nici măcar pe tine între limitele netede ale corpului tău 98

uşor înclinate spre-atingere acum este destul de cald sigur că ar mai fi nevoie şi de o anumită siguranţă şi atunci îţi spun cu degetele cu colţurile ochilor cu respiraţia îndemînatică 99

arta viziunii preludiu I soarele beat iecare dimineaţă este un preludiu f preludiu sau cel puţin o promisiune pentru gesturile care în sfîrşit ajung să se odihnească fiecare dimineaţă este un preludiu sau cel puţin o promisiune pentru că te întîlneşti de fiecare dată cu o anume posibilitate de a obosi fiecare dimineaţă este un preludiu sau cel puţin o promisiune că cu o să mai spui nimic ajunge să taci şi tot ce îţi promit o să se împlinească 100

partea II soarele beat a cum dimineaţa înalţ nişte nişte imnuri înjur de mi-e şi ruşine spun nişte porcării care nu pot să fie decît pentru mărirea ta doamne îmi măsor din priviri părţile corpului mă şi ating în exerciţiul ăsta şi de fiecare dată mîinile tale sunt deja acolo acum dimineaţa înalţ nişte imnuri mă ridic din pat şi te văd prin perdea o apropiere plină de respiraţia conştientă ştiu că de-acum încolo acum dimineaţa înalţ nişte imnuri ca un film care arde pe măsură ce rulează pe un ecran tot mai îngust dintr-un moment în altul totul 101

o să fie numai o lumină albă acum dimineaţa înalţ numai nişte imnuri sunt tot ce-o să ne rămînă 102

partea III ceruri minore c hiar dacă ţi se pare că nu-i nu-i niciodată destul de devreme chiar dacă sunetul tramvaiului nu-ţi dă nici o senzaţie şi nu ştii pe dinafară nici măcar un singur psalm din reclame dimineaţa tot vine şi pentru tine chiar dacă ai ochii obişnuiţi cu lumina artificială a abonamentelor şi niciodată nu te-ai trezit înainte să fie nevoie chiar dacă nu ai auzit niciodată cum plîng hainele noi în vitrine dimineaţa tot vine şi pentru tine chiar dacă mai degrabă ai vrea să plouă să nu mai fie nimeni 103

altcineva pe stradă care să te recunoască şi să-ţi dea pentru prima dată impresia că poţi să taci şi nimeni nu te mai obligă să înţelegi că oricum dimineaţa tot vine şi pentru tine cu artificiile ei silenţioase 104

partea IV consistenţa plăcerii t e-ai gîndit pe stradă că îţi mai mai trebuie un pas şi aproape ai dansate-ai gîndit că fiecare lucru pe care îl vezi este unic de fiecare dată numai pentru tine spărtura proastă din bordură e gata să fie umplută de neatenţia ta pentru unii e mai uşor dar pentru nimeni nu e destul de uşor şi tu te-ai gîndit degeaba tot restul este o aproximaţie numai tramvaiul vine sau nu vine şi chiar şi ăsta uneori vine degeaba alteori ajunge să întinzi mâna şi 105

ploaia virulenţa tăcută a soarelui spun tot expir V un şiret sau fermoar d easupra cerul matinal se sparge sparge în miliarde de şireturi şireturi colorate ai putea să iei asta drept o promisiune drept erotismul spaţiului izbucnit peste tine ar fi cam mult dar altfel lumina textilă a flamei de sudură ar împacheta tot nu mi-ar mai rămîne decît muncitorii de lîngă linia de tramvai care fac semne obscene spre călătoare ar fi şi asta un poem sau chiar o dimineaţă pe care n-o s-o mai vezi niciodată ca o explozie finală slavă domnul 106

C acte de poetică netextuală 107

sincer & palid & iritat n umai că nu mi se pare numai că vad până la sânge sincere condoleanţe înfipte în palidele noastre adevăruri & fiecare spune cât poate & fiecare acceptă ce poate orice minciună e mai bună decât adevărul pe care l-ai stabilit şi anulează orice orice minciună îţi salvează viaţa ca un deget întins spre cei care vor să distrugă poate că nu este distrus decât ceea ce merită să fie distrus dar asta credeau & micii genocizi 109

sertare febrile s triste unt numai obosit sunt numai şi numai obosit numai locuri triste numai locuri & cine ar plânge pentru asta ar minţi numai locuri triste în jurul tău numai zone în care plângi din cap până-n picioare sunt numai obosit sunt numai şi numai obosit poate nu char atât de obosit încât să nu pot să tac şi deschizi puţin gura foarte puţin zîmbetul mi se prăvăleşte pe faţă ca o ploaie sunt numai obosit sunt numai şi numai obosit şi nimic altceva 110

obosit sau ce? t oată lumea ştie când este obosită până şi foamea soarelui oboseşte la un moment dat să sape din visul cu oaia în visele cu scări rulante şi de-acolo să rupă una câte una grisinele împachetate pe tarabe clipeşti şi trosneşte bei apă şi trosneşte respiri şi pocnetele iar încep încet foarte încet & numai atingere 111

sertare febrile s e îndoise se întindea se prefăcea că doarme cu ochii deschişi alege să nu se mai vadă nimic se îndoise se întindea se citea tot mai greu cu degetele prinse în cutele hainelor proaspete pe faţă se vede tot piciorul obosit mâinile dornice să dea drumul alergările inutile eroii dezbrăcaţi ai epocii pietrei ne surâd de pe şepci & suntem atât de curaţi, atât de curaţi mai înguşti decât praful 112

incomplet p leoapele pot să acopere orice sunteţi oaspeţii unei familii incomplete prezentatori de ştiri cu feţe de discuţii blânde & natalitatea supravegheată & mitologii recente & tegumentul mat mă găseşti imediat sunt manşeta ziarului şi numărul de telefon incomplet am asupra mea toate atingerile de ce ai avea nevoie de o metaforă pentru pielea în care strângem tot ce suntem am nevoie de câteva cuvinte care să urmărească gesturile pe care le facem fără să ne oprim 113

capace de lumină c ine maximum hotărăşte ce este cine stabileşte fragmentarea discursului ipocrit cine stârneşte furia aerului insigna transparentă pe care o purtăm pe faţă te-a văzut trecând cu pantalonii despicaţi de sus până jos & pe dedesupt îmbrăcam flamele o pânză subţire care nu regretă nimic & n-are nevoie să mintă 114

lent ar blândeţea e cea mai crudă d dar drăgălăşenia e cea mai brutală fiecare într-o direcţie pe care o vrea unică dar nu singură dictezi unui punct care se deplasează înaintea unei dîre după o vreme e nevoie de violenţă iar apoi nici asta nu mai duce nicăieri de ce nu mi-ar plăcea lasă-mă înăuntru lasă-mă înăuntru vorbea încet încet mîinile se îndreaptă spre loviturile care le aşteaptă dar acolo nu mai găsesc nimic şi numai o lovitură nu minte niciodată 115

dar blândeţea este cea mai crudă cojeşte până şi cele mai groase minciuni care te ţin în viaţă 116

n atent ici nu mi.am propus să te conving pe zi ce trece tu mă convingi pe mine că privirea asta în care zace lumea este numai explozie luminile oraşului se desfac brusc în inflorescenţa pupilei parul izbucneşte treptat din derapajele reflectoarelor & nimeni nu te gândeşti să decât la degetele tale care nu se vor desprinde degetele tale nu se vor desprinde obişnuite cu liniştea 117

ecluza a m mers chiar şi mai încet umbrele se ciocneau de asfalt moi lunguieţe trecătorii se gândeau toţi la ceva sexual impactul era mereu surprinzător cei mai mulţi plângeau & fiecare sughiţ le ieşea ca o înjurătură sau ălora mai timizi ca un ciorap din care rânjetul rămas în spate se deschidea ca un portjartier purtat pe faţă am mers şi mai încet şi liniile pe care le lăsaseră teneşii pe asfalt cu ani în urmă sunt singurele elemente stabile până şi trotuarul s-a schimbat numai locul în care… ia-ţi pantofii şi umblă îmi strigi şi mesteci încet tălpile groase 118

vocalizez upă ce înghiţisem tot aerul d începeam să mă simt aiurea „tot aerul”!? în fiecare mână câte un ziar în fiecare nară cîte două caramele în fiecare ochi numai puţin praf asta era „tot” zicem 119

atinsss cele mai grave au fost întîlnirile pline de o sete discretă de un fel de aberaţie a atingerii care trecea întotdeauna în păr cele mai grave au fost întîlnirile în plină erupţie senină a amînării nimic din ce nu se întîmplă nu îmi face rău cele mai grave au fost întîlnirile saturate cu dorinţa apărută subit între ureche şi pielea capului pînă la primele fire de păr cele mai grave au fost întîlnirile făcînd loc unei uitări pe care numai umbra disipată mereu între degete o mai păstrează 120

___________ sub răcoarea familiară a unui duş am început să uit pacheţele de abur închid în aer gesturile pe care le preţuiam maldăre de nume & explicaţii figuri celebre mă părăsesc aşa cum se vedeau tot felul de primitivi cu zei-sentimente & suflete concrete pe drum de la o oră la alta te văd lângă mine în desenul vrăbiilor printre blocuri în volta apei când umplu o cană & transpiraţia este singura ţară străină 121

o sexualitate continuă & dinspre uşă nu se mai simte decât un gest timid întins printre tălpile strivite de pietoni în pantofi. dinspre uşă numai oameni-obiecte foarte apropiate pe care nu le cunoşti în pielea ta în mintea ta sufletul tău se deschide se închide un spaţiu îngust unde amesteci zgomote ceruri din bilete de autobuz unde mâinile păstrează atingerile de peste zi până târziu nimic nu se îndepărtează pielea noastră ţine vitrinele şi controlorii din autobuz inima îngropată în ceauşescu & sufletul tău explicit de sub fesurile năclăite ale aurolacilor ca să te ating trebuie să fiu mai întâi departe 122

de tine & toate uşile toţi pereţii toate gărduleţele transparente din lume te-ar presimţi 123

____________ aş putea să înţepenesc acolo cu perdeaua în braţe o plasă curată îngălbenită numai de timp cu numele scris foarte clar pe tivul transparent o perdea ca o rochie de mireasă ca un prezervativ pe care nu le folosim decât o singură dată o singură dată o singură dată & tot ar putea să fie prea mult banda din care ies aţe îmi scrâşnea între dinţi tot ce găseam de spus era numai zgomot faptele erau trupul tău & în sfârşit se apropie 124

______________ într-o zi o să uit cuvintele o să uit şi & numele care ţin să se întâmple tot uit cuvintele & numele uit încotro este înainte şi unde înapoi prietenii şi-ar bea unghiile pentru potenţă & ar suferi în fiecare cerşetor din tramvai singura grijă ar fi cine ştie ce sunet limpede rătăcit în tăcerea de după accident gata să reia totul gata să sfâşie liniştea vocalică în care cred 125

_____________ soarele se întâmplă ca un desen animat fierbinte dincoace de pleoape m-am gândit şi picioarele îmi porniseră deja spre tine când ai avut ultima oară corpul tău te uiţi spre umăr şi de acolo te fixează o privire albă ca a unui crainic tv & nu schimbi canalul şi nu schimbi canalul fiecare gol de emisie eram noi brusc odihniţi 126

trei filtre de lumină I. hemoglobină am fi ce îşi amintesc cuvintele că eram atenţie se închid uşile ne-am îndepărtat ne apropiem aveam nişte cuie pe perete unde stătea poza lui ceauşescu acum avem icoane & asta e numai o poză dincoace de haine agitaţia caută pielea zgomotul conştient seara între firele de păr atenţie se închid uşile cu ochii închişi vedem acelaşi model din fire luminiscente o fracţiune de secundă terasamentul primeşte ploi infiltrate încet încet căldura corpului pune stăpânire pe aer uşile se închid rulezi pe fire din ce în ce mai subţiri strălucitoare 127

2. mâneca de polen cu vârful limbii auzi rădăcinile dinţilor în echilibru solid închid deschid o structură de rezonanţă e un sunet care nu mai eşti tu & trebuie să-l înghiţi până adormi când se desface cu mişcări rapiude în globii oculari & lucrurile pe care le credeam uitate sunt marii poeţi ai zilelor noastre declanşaţi de o digestie lacrimală întinsă repede până în spatele genunchilor unde îţi ascunzi transpiraţia dimineaţa când zgomotele capătă consistenţă & la început erau numai sunete tăria lor lumina/ ce-au ţinut minte cu orice atingere sunt corpurile şuieratul fin care îţi încordează fiecare muşchi când nu mai eşti doar tu 128

c. flacăra de la aragaz fiecare nasture dezvăluie o atingere a ta & faptul că nu ştii ce să faci cu mâinile Presate de sunetul pe care abia îl auzi are legătură cu superproducţiile aburului ieşit din canale aburul repezit ca o floare fantastică să devoreze iarna foşnetul ăsta nu te-a părăsit niciodată se lărgesc luminile peronului subteran zgomotul paşilor creşte spre uşi când bucăţile mari de sticlă glisează zgomotos e numai o umbră sonoră sub respiraţia aproape imperceptibilă prezentă 129

recul pe un trotuar jupuit o dată cu distanţa paşii îţi consumă ceea ce cărţile numesc suflet micile chipuri în care ţi-ai înfăşurat corpul lasă în urmă fotografia pe care o tot developezi o serie de imagini doldora de atingere trupurile se iluminau unele pe altele & în aglomeraţia asta chipul tău te acoperă până la ultimul cetimetru noaptea declanşează bliţul negru fiecare nuanţă se retrage dincoace dincoace de pleoape te întorci tu tălpile braţele spatele palmele strânse apoi relaxate 130

muşte şi motoraşe -amprentele kitsch- şi stăm alegem facem loc treceam deschidem gura facem soare numai imagini formele respiraţiei calme 131

auzim linişte gusturi neaşteptate apar vobele ajută nu înlocuiesc leagă atingi respiraţia gesturile provoci frumuseţea câinii sentimentele cui sunt 132

lucrurile banale care te bucură vezi auzi simţi gândurile futute dacă tac nu înseamnă nimic 133

http://corpuriromanesti.blogspot.com	64
http://poetica.rocultura.ro	9
http://www.corpuriromanesti.blogspot.com	1

Corpuri Romanesti Volum 2005 Forma Initiala

by razvan tupa on Feb 26, 2010

Accessibility

Categories

Tags

Upload Details

Usage Rights

3 Embeds 74

Statistics

Corpuri Romanesti Volum 2005 Forma Initiala — Document Transcript