SlideShare a Scribd company logo
1 of 10
PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE



    NATURA –LOCUL UNDE EU TRĂIESC ŞI CRSC!
Interesul şi dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. În plus
comportamentele şi convingerile formate copiilor la o vârstă cât mai fragedă sunt cele
care se păstrează cel mai bine toată viaţa. De aceea, în educaţia realizată în grădiniţă
trebuie să pornim de la interesul firesc al copiilor pentru plante şi animale, pentru ceea ce
reprezintă, în general, natura pentru ei.
         Natura trebuie respectată şi nu dominată. Ea formează un întreg , imens, dar nu
nesfârşit !- în care fiecare componentă are un rol precis, iar omul este obligat să se
integreze armonios în acest întreg. Pare foarte dificil ca un copil să înţeleagă unitatea
dintre vieţuitoare şi factorii abiotici şi faptul că păstrarea acestei unităţi condiţionează
menţinerea vieţii pe pământ.
         Acest deziderat se realizează la nivelul învăţământului preprimar prin activităţi de
educaţie ecologică capacităţi şi cultivă interesul copiilor pentru conduite ecologice , iar
pe de altă parte, contribuie direct la constituirea unui mediu echilibrat, benefic unei
dezvoltări mentale sănătoase a copiilor.
          Obiectivele educaţionale urmărite de educatoare în cadrul educaţiei ecologice,
trebuie să ţină seama de particularităţile de vârstă şi să vizeze:
     -dobândirea de cunoştinţe despre fiinţe şi fenomene din mediul înconjurător ;
     -educarea capacităţii de a-l ocroti, proteja şi respecta ;
      - antrenarea copiilor în activităţi practice de îngrijire a plantelor şi animalelor ;
      - dezvoltarea atitudinii civice de conservare a mediului ambiant ;
       - formarea dorinţei şi deprinderii de petrecere a timpului liber a copiilor în mijlocul
naturii.
       Mijloacele şi formele de realizare a educaţiei ecologice în grădiniţă sunt diverse şi
multiple.
           Am început acest proces complex de „ecologizare” în cadrul activităţilor de
Cunoaşterea mediului , şi am continuat în cadrul activităţilor libere la colţul „ Ştiinţă
„ şi prin plimbări şi excursii organizate în natură, iar în perioada 2004-2010 grădiniţa
noastră a fost integrată în PROIECTE NAŢIONALE DE EDUCAŢIE ECOLOGICĂ”
unde activitatea copiilor se desfăşoară după un program riguros întocmit.
       Prin activităţile derulate, copiii îşi lărgesc orizontul intelectual şi afectiv, cercetează
şi descoperă relaţiile dintre fenomene,                     curiozitatea pe care o manifestă în
permanenţă este menţinută şi transferată într-o dorinţă puternică de a afla cât mai multe ,
fiind ajutaţi de educatoare să pătrundă în tainele naturii prin cât mai multe ieşiri în
natură, unde copilul are posibilitatea să observe ( cât mai multe )plante, animale ,
fenomene ,să trăiască în mod direct senzaţii şi sentimente : să respire aer curat, să se
bucure de soare , păsări , flori şi fluturi, de ploaie şi curcubeie, dar în acelaşi timp să
observe şi „ răul tratament” la care este supusă natura şi să ia atitudine.
Copilul începe la această vârstă , să exploreze lumea înconjurătoare , să o analizeze , să-şi
pună întrebări în legătură cu aspectele întâlnite, să facă predicţii pe baza datelor culese,
să-şi exprime stări sufleteşti şi să iniţieze acţiuni.
        Întotdeauna educarea copiilor în spiritul dragostei pentru natură trebuie concertată
cu acţiunile adulţilor cu care copilul se înconjoară ( părinţi , bunici , prieteni ) pentru ca
şansele de reuşită să aibă succesul scontat .



                                                1
PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE



           În acest sens „exemplul „ca metodă de educare ecologică , ocupă un loc
predominant. Nu putem educa micile vlăstare mergând la iarbă verde cu o maşină care
poluează atmosfera, tăind pădurea pentru a face focul în loc să
aduni lemne uscate , lăsând reziduuri menajere în urma noastră, fumând ţigară după
ţigară ,dar ţinând în acelaşi timp „discursuri ecologice”…
        Observările spontane făcute de copii în timpul plimbărilor, le dă posibilitatea să
vadă dezvoltarea plantelor şi transformările survenite în natură în toate anotimpurile. De
aceea le este uşor să transpună în practică toate cunoştinţele lor şi să realizeze desene şi
picturi; lucrări cu materiale din natură ,adunate cu diferite ocazii.
     În cadrul activităţilor cu caracter ecologic se realizează o abordare interdisciplinară ,
care dă posibilitatea copiilor să se manifeste liber şi creativ.
    Cu preşcolarii se organizează mai multe plimbări, vizite, drumrţii, excursii pe
distanţe scurte, pentru ca preşcolarii să le placă, să- i atragă ceea ce noi vrem să
observăm într-o asemenea activitate şi să nu-i obosească . De asemenea orice lecţie
–plimbare (drumeţie sau excursie ) trebuie bine pregătită de educatoare , acordată
atenţie tuturor etapelor unei activităţii didactice , dar mai ales ultimei etape şi
anume; valorificarea ei instructiv-educativă .


Scopul proiectului este continuarea unui program de educaţie ecologică la nivel preşcolar
în vederea dezvoltării unei atitudini pozitive faţă de îngrijirea şi protejarea mediului;
amenajarea unui spaţiu ecologic pentru copii intitulat „ ÎMPREUNĂ VOM REUŞII”.
         Obiective:
        •atingerea unui nivel de conştiinţă şi atenţie faţă de mediu şi problemele sale
        •preluarea ,perfecţionarea şi extinderea percepţiilor noi formate, legate de mediu
        •înţelegerea modului de funcţionare a mediului, de apariţie a problemelor legate
de mediu şi de rezolvare a acestor probleme
        •manifestarea grijii pentru mediu, având motivaţie şi dorinţă pentru a participa la
acţiuni menite să îmbunătăţească starea mediului
        •dezvoltarea experienţei şi formarea capacităţii de a folosi cunoştinţele şi
abilităţile căpătate în luarea unor decizii bine gândite,pozitive, pentru rezolvarea
problemelor de mediu
        •sensibilizarea copiilor de-a avea un oraş curat, de a-şi exprima ideile personale şi
de a-şi manifesta o atitudine personală legată de responsabilitatea pe care şi-o asumă în
privinţa mediului în care trăiesc
        •schimb de experienţă pentru a cunoaşte şi alte metode de lucru
        •implicarea părinţilor,preşcolarilor,comunităţii în crearea unui mediu sănătos şi
sigur
        •o lecţie dată adulţilor prin proprii lor copii
        •sensibilizarea populaţiei privind importanţa voluntariatului ecologic în zona
mediu de viaţă a copiilor
        •folosirea materialelor din natură şi reciclabile
        Acţiuni:
        •activităţi comune de ecologizare a unor spaţiilor de joacă
        •plantarea şi îngrijirea spaţiilor verzi
        •păstrarea curăţeniei în spaţii deschise publicului


                                              2
PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE



       •îngrijirea florilor plantate,a animalelor
       •realizarea unor obiecte de artă folosind materiale reciclabile
       •copiii vor ţine jurnale,albume,vor desena,modela şi picta inspiraţi din activităţi
       •organizarea de expoziţii cu lucrări ale copiilor
       Programul se adresează copiilor preşcolari de la „Grupa ALBINUŢELOR ”din
       Grădiniţa P.P. nr.3 REŞIŢA , şcolari, părinţi, cadre didactice

       Durata proiectului : Aprilie 2010 - 30 august 2010
          Metode . conversaţia , povestirea ,discuţii libere, experienţe, jocuri, excursii,
drumeţii,e lecţii – plimbare exerciţii practice

       Resurse umane:
       •cadre didactice, părinţii copiilor, elevi, cadre medicale, reprezentanţi ai
comunităţii locale.
În implementarea proiectului îmi asum următoarele responsabilităţi:
       •identificarea resurselor materiale
       •dezvoltarea reţelei de „voluntari ecologişti”
       •mobilizarea copiilor şcolari
       •atragerea comunităţii locale
       •schimburi ecologice experimentale între grădiniţe
       •confecţionarea de albume şi expoziţii cu lucrări ale copiilor
       •popularizarea acţiunilor copiilor în programele SPRING DAY, IDEI VERZI
PENTRU ALFABETIZAREA ECOLOGICĂ A POPULAŢIEI

    Pentru a asigura realizarea cu succes a obiectivelor stabilite în activităţile desfăşurate
cu copiii , de cunoaştere, explorare şi protejare a mediului înconjurător mi-am stabilit mai
mulţi “paşi” pe care am încercat să-i respect:
    • Observarea –am urmărit conversaţiile şi jocurile copiilor, despre ce vorbesc, de
       ce anume sunt interesaţi
    • Reflecţia - am luat în considerare ce interpretări şi ipostaze au stabilit copiii în
       legătură cu ce îi interesează
    • Discuţia - am discutat conversaţiile şi acţiunile copiilor; am împărtăşit copiilor
       ideile şi interpretările mele, dar, în acelaşi timp, am incercat să analizez dacă ceea
       ce găndim noi, adulţii, îi interesează pe copii, sau, în ce măsură sau mod pot fi
       aceste interese transpuse în proiectele copiilor.Am pus întreabări :”cum putem
       dovedi”, “cum putem rezolva această problemă”, “cum putem afla mai mult”, “cui
       trebuie să ne adresăm”etc
    • Vorbirea deschisă cu grupuri mici de copii –am adresat întrebări cu răspunsuri
       închise sau deschise pentru a-i ajuta pe copii să creeze teorii şi să-şi împărtăşească
       ideile proprii despre posibile teme de realizat.
    • Împărtăşirea ideilor cu grupul lărgit de copii –ideile din grupurile mici de
       discuţii şi investigaţii le-am discutat în grupul larg unde se compun noi ipoteze
    • Explorarea, învăţarea –ideile copiilor le-am investigat întotdeauna, sau, le-am
       permis investigarea de către copii, în grupuri mici
    • Studiul de caz şi prezentarea lui – anumite aspecte din studiul copiilor le-am
       selectat şi problematizat


                                              3
PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE



   •    Sinteza finală – copiii vor continua să investigheze, să lucreze singuri sau
        împreună, vor continua să observe, să reflecteze, să discute, astfel, noi explorări şi
        activităţi vor continua să evolueze
Beneficiile activităţilor de cunoaştere a mediului înconjurător pentru copii sunt :
    • stabilesc proprietăţile unui obiect în mediu ,experimentând
    • dobândesc cunoştinţe pe baza studiului concret, cunosc legi, reguli, fenomene,
        procese
    • identifică caracteristici, proprietăţi, comportamente, atitudini
    • înţeleg relaţiile dintre plante, animale, om, şi le explică altora
    • îşi formează o concepţie corectă de protecţie a mediului înconjurător
    • se afirmă ca un mic naturalist conştientizând contribuţia personală sau colectivă
    • se iniţiază în diferite metode de investigare a mediului
    • ia atitudine în anumite situaţii negative şi-şi afirmă punctele de vedere cu hotărâre
    • acţionează în anumite împrejurări rapid şi corect, îşi formează o conduită
        empatică
    • se iniţiază în derularea unor proiecte, în munca în colectiv, prin cooperare
    • urmează un demers care conduce la rezultate
    • sunt consiliaţi şi monitorizaţi de către persoane care posedă cunoştinţe speciale
    • construiesc planuri de acţiune pe care le comunică colegilor, adulţilor
    • analizează cu spirit critic şi autocritic anumite comportamente
    • învaţă să aibă o anumită conduită în natură
Contactul nemijlocit al copiilor cu activităţile desfăşurate sporesc eficienţa demersului
educaţional, dat fiind marea disponibilitate a celor mici de a descoperi şi asimila tot ceea
ce stârneşte curiozitatea lor vie, finalitatea constând în dobândirea unor comportamente:
de a fi mai buni, mai sensibili faţă de ambient, de a fi mai protectori, mai plini de
solicitudine, de a acţiona mai disciplinat, mai responsabil, mai plini de iniţiativă şi mai
promţi în respectarea unor norme, reguli şi legi ale naturii.




                         « NATURA ÎN SUFLET DE COPIL »




                                              4
PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE



LECŢIE PLIMBARE de sensibilizarea şi antrenarea componentelor afective faţă de
                              oraşul natal

                              VINERI : 8 MAI 2010

                               Inventar de acţiuni

        1.   PLIMBARE MISTERIOASA – Plimbare in oraş cu scopul de a
             monitoriza aspecte pozitive şi negative privind curaţenia râului
             BARZAVA, respectarea curăţeniei în jurul tomberoanelor de colectarea a
             deşeurilor.




        2.   „ORASUL VISULUI MEU ” – povestirii create,
        3.       „CUM AJUTĂM LA CURĂŢENIA ORAŞULUI?” –opinii
             ,sugestii ,atitudini , postere,mesaje montaje literar artistice




        4.   ORAŞUL REŞITA AŞA CUM LA PICTAT NATURA- power point,
             desen,pictură,




                           ÎMPREUNĂ VOM REUŞI


                                         5
PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE



POGRAMUL ACTIVITĂŢILOR ORGANIZATE CU PRILEJUL SCHIMBULUI DE
               EXPERIENŢĂ ÎNTRE GRĂDINIŢELE

       GRĂDINIŢA P.P.NR.3 REŞIŢA-GRĂDINIŢA P.P.OŢELU -ROŞU

                                 MIERCURI 9 IUNIE 2010

                                 10ºº- Întâmpinarea oaspeţilor

                                     Vizitarea grădiniţei

                                   Prezentarea programului

                             •    Vizitarea împrejurimilor grădiniţei

                  LECŢIE – PLIMBARE PE VALEA BISTREI

                    •       Concurs de creaţiipractice pe teme ecologice

                                 ,,DIN DEŞEURI-JUCĂRII „

                        •    Întreceri sportive între cele două grădiniţe

                 SPORT MIŞCARE CA SĂ CRESC MAI MARE

   •   Vizionarea piese de teatru cu mesaj ecologic ,, MICII-MARI ECOLOGIŞTI”

                                      13-Masa de prânz

              Şedinţa de bilanţ-concluzii, impresii, aprecieri, premiere

                                      Plecarea oaspeţilor

Popas turistic-PARCUL DE JOACĂ PENTRU COPII TEIUŞ –CARANSEBEŞ




                                               6
PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE



    ,, ABORDAREA UNEI NOI ATITUDINI ECOLOGICE ÎN CADRUL LECŢIEI -
               PLIMBARE DESFĂŞURATĂ CU PREŞOLARII”

      Educaţia ecologică este o componentă de stringentă actualitate în formarea şi educarea
unui copil. La intrarea în grădiniţă acesta are anumite reprezentări despre mediul natural,
social şi familial în care trăieşte. Treptat el dispune de un orizont mai larg de cunoştinţe şi
posibilităţi de înţelegere mai mari şi astfel, pe parcursul şcolarităţii, educaţia lui ecologică îşi
va putea îmbogăţi conţinutul.
      Punctul de plecare în realizarea acestui deziderat îl reprezintă experienţa de viaţă a
copilului, nevoia lui reală de cunoaştere. Dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi
înţelegere a realităţii, formarea unei atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător, stimularea
interesului faţă de mediul natural şi faţă de păstrarea unui mediu echilibrat, exersarea unor
deprinderi de îngrijire şi ocrotire a acestuia sunt competenţe ce trebuie abordate în
proiectarea unor activităţi specifice, centrate pe copil ca unic produs şi beneficiar al
procesului educativ. În acest sens voi puncta mai jos câteva din reflecţiile echipei după o
astfel de acţiune.
      Este vorba de o lecţia plimbare pe un itinerar ecologic în cadrul unei excursii pe ruta
REŞIÂA -CARANSEBEŞ –OŢELU ROŞU – REŞIÂA cu obiective mixte. Stabilirea
traseului a fost făcută în aşa fel încât el să cuprindă cele mai reprezentative obiective ale
traseului
       De la microfonul autocarului au fost identificate de-a lungul şoselei formele de relief
prin care am trecut, apele, vegetaţia, aşezările omeneşti, acţiuni ale omului asupra suprafeţei
pământului.

       La primul popas s-a identificat vegetaţia din zonă (fâneţe, păşune, plantaţia pomicolă,
pădure,turme de oi , cirezi de vaci , ) şi modul ei de utilizare. Pentru a atrage atenţia asupra
frumuseţii locului în care ne aflăm şi care ne-o ofereă panorama Zonei REŞIŢA
-CARANSEBEŞ au fost adresate câteva întrbări de genul: Ce puteţii spune despre? De ce?
Aceasta i-a determinat să se entuziasmeze, să analizeze, să compare şi să-şi împărtăşească
sentimentele induse de natura înconjurătoare.
       Lecţia- plimbare pe Valea Bistrei a facilitat contactul direct cu mediul înconjurător şi
ne-a oferit prilejul efectuării unor sarcini cu caracter aplicativ, în vederea consolidării, fixării
achiziţiilor şi a formării de abilităţi practice şi intelectuale. Dintre acestea putem aminti:
stabilirea punctelor cardinale cu ajutorul busolei, stabilirea direcţiei de curgere a râului Bistra
, stabilirea malului stâng şi drept, măsurători privind lăţimea şi adâncimea apei. O aplicaţie
care s-a făcut sub forma unui joc didactic a fost calcularea vitezei de curgere a apei prin
lansarea unor bărcuţe confecţionate din hârtie.
       Beneficiind de prezenţa şcolarilor s-au făcut observaţii asupra calităţii apelor, s-au
colectat seminţe, plante, roci, copiii primind explicaţii de specialitate privind fauna, flora şi
compoziţia solului de pe VALEA BISTREI Cheile BISTREI. Au fost exemplificate plantele
ocrotite care trăiesc în această zonă. S-au făcut popasuri de observaţie asupra degradării
solului prin procesul eroziunii de apele provenite din ploi în locul unde terenul era dezgolit
de vegetaţie prin tăierea arborilor şi în locuri unde existau pomi. S-au discutat cele două
aspecte, copiii fiind ajutaţi cu întrebări de genul: Ce asemănări găsiţi între cele două situaţii?
Ce deosebiri? Cum crezi că am putea stopa?




                                                   7
PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE



      Sosirea într-o poieniţă a permis participanţilor la drumeţie să observe contrastul dintre
frumuseţea locului şi efectul creat de poluare prin aruncarea la întâmplare a gunoaielor.
Provocaţi de întrebarea „Ce am putea face?”copiii şi-au spus părerile concluzionând că nu
este suficientă cunoaşterea ci adaptarea unui comportament de respectare şi protecţie a
mediului care ne înconjoară, apoi au adunat şi depozitat gunoaiele într-o adâncitură la
marginea poieniţei.După ce locul a fost igienizat, au fost organizate câteva jocuri de mişcare,
s-au cântat cântece despre natură, s-au recitat poezii. Fiecare copil a evidenţiat locul, obiectul
sau fiinţa care l-a impresionat în timpul plimbării, argumentându-şi părerea.

           Simţul estetic, imaginaţia, stimulate datorită multitudinii de impresii senzoriale şi
   perceptive care au apărut în cadrul lecţilor- plimbare, au fost puse în evidenţă invitând
   copiii să alcătuiască (ulterior desfăşurării lecţiei- plimbare) o povestioară, cu un titlu
   sugestiv ( “Ce am văzut în excursie”, “Ce mi-a plăcut cel mai mult ”, “Impresii din
   natură” ). Am insistat asupra exprimării libere a părerilor proprii şi asupra evidenţierii
   acelor aspecte care li s-au părutcopiilor interesante. Am sugerat copiilor să exprime în
   desenele lor sugestii şi propuneri pentru excursiile următoare.
   Efectul educativ al lecţiei- plimbare afost e pus în evidenţă prin povestioare în care se
   regăsesc note originale, cu nuanţă afectivă, prin care copiii îşi exprimă admiraţia faţă de
   frumuseţea locurilor vizitate . Important este ca deplasarile facute in aer liber cu copiii,
   sub forma de drumetii si lecţii- plimbare, le-au dat multiple posibilitati de cunoastere a
   elementelor de geografie turistica si au imprimat in sufletul acestora mandrie pentru toate
   frumusetile si creatiile umane de pe teritoriul judetului .. Copiii au fost ajutati sa inteleagă
   ca oamenii au nevoie de natură curată şi sănătoasă , unde să poată să-şi refacă forta de
   munca, natura cu frumusetile si bogatiile ei , a fost si va ramane izvor nesecat pentru
   inspiratia scriitorilor, muzicienilor, pictorilor şi tot ea indeamnă si povatuieste in cuvinte
   de aur pentru sufletul copilului. ‘’Pretuieste-ma si iubeste-ma, caci toate frumusetile
   mele, padurile cu poienile, vaile si izvoarele, cararile si crestele, piscurile cu toate
   vietuitoarele si florile, tie ti le daruiesc, sa te bucuri de ele, sa devii mai puternic, mai
   bun, mai intelept.’’


         Analiza lecţiei- plimbare (drumeţiei ) – modalitate de transpunere în practică
   a cunoştinţelor, a experienţelor şi a trăirilor

            Analiza lecţiei- plimbare este o etapă obligatorie. În această etapă se realizează
   prelucrarea datelor culese şi înregistrate pe parcursul activităţii. Se poartă discuţii cu
   copiii pentru formularea unor concluzii, pentru stabilirea rezultatelor observaţiilor sau
   experimentelor efectuate direct în natură. Pot fi adresate întrebări cu privire la unele
   aspecte observate, astfel încât cunoştinţele să poată fi fixate în mod util şi corect.
            Copiii au fost angajaţi într-un dialog constructiv, ei au fost cei care şi-au
   exprimat nelămuririle, au formulat întrebări simple au cearut soluţii pentru situaţiile-
   problemă şi tot ei au găsit răspunsuri, au colaborat cu ceilalţi colegi pentru un răspuns
   corect şi complet şi au găseasit posibile rezolvări pentru situaţiile problemă.
            Activitatea afost atent monitorizată şi dirijată de educatoare, astfel încât a condus
   la finalitatea dorită .
            .



                                                  8
PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE



        Pentru o bună sistematizare şi consolidare a cunoştinţelor, copiii au fost antrenaţi,
individual şi în grup,în acţiuni inspirate de problemele dezbătute în cadrul lecţia-
plimbare. Astfel, dacă prin intermediul lecţiei - plimbare desfăşurate am urmărit
sensibilizarea copiiilor în legătură cu problemele mediului şi am promovat dezvoltarea
conştiinţei şi conduitei sănătoase în relaţia om-natură. Am organizat acţiuni legate de
educaţia ecologică. Ca exemple ar figura: concursurile de cultură generală, de creaţie
literară şi plastică (“Un mediu sănătos”, “PĂMÂNTUL- Planeta vieţii”, “Viitorul verde
al omenirii”, “Prietenii naturii”, “Atitudinea copiilor faţă de mediu”, “Natura,
anotimpurile şi faptele noastre bune”,
        “Pădurea, aurul verde”, “România, imens muzeu natural”, “Peisaje de neuitat”);
concursuri de afişe ( „Salvaţi natura!”, „Păstraţi o lume verde!”, „Ocrotiţi frumuseţiile
naturii!” ); dramatizări („Avocatul pădurii ”,”Apărătorii naturii”, “Florile rănite”);
realizarea unor albume,portofolii, expoziţii ( „Copiii şi mediul”, „Micii ecologişti”,
„Natura, prietena noastră”, „Mediul şi sănătatea oamenilor” ).
        Materialul biologic adunat în timpul lecţiei- plimbare a fost determinat,
clasificat şi conservat fiind întocmite colecţii de frunze, seminţe, fructe, roci, ce au fost
folosite în confecţionarea de jucăriii ecologice participante la concursul naţional
,,CREATIV CA TINE SUNT ŞI EU ,, organizat în unitate.
        Impresiile dobândite în timpul lecţilor- plimbare au îmbracat forma creaţiilor
literare ( poezii despre natură, eseuri ), plastice (desene, afişe ), muzicale ( cântecele
inspirate de lecţia- plimbare ) realizate de copiii şi prezentate tuturor în expoziţia
concurs .
        Dacă reuşim să sensibilizăm copilul la atingerea unei flori cu miros deosebit sau
putem picura puţină dragoste în sufletul lor pentru un animal, dacă i se umezeşte
privirea la lecturarea unei poezii sau îl vedem luând o hârtie de pe jos, atunci suntem pe
drumul cel bun , care poate face din copil un mic „ecologist”.
        Natura, creată de Dumnezeu şi distrusă pe zi ce trece tot mai mult de om, nu poate
să-şi păstreze puritatea fără intervenţia generaţiilor tinere.
Să ajutăm ,deci , copiii, să salveze ce a mai rămas”viu” pe această planetă, prin
“Programul de alfabetizare ecologică în mileniul III” şi să sperăm că „ ÎMPREUNĂ
VOM REUŞII




                Intocmit :Prof. învăţământ preşcolar-FIAT DOCHIA

                             GRĂDIIŢA P.P.NR.3 REŞIŢA

                             JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN




                                             9
PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE




                                        10

More Related Content

What's hot

Sacosa bio prezentare_slobozia_ialomita
Sacosa bio  prezentare_slobozia_ialomitaSacosa bio  prezentare_slobozia_ialomita
Sacosa bio prezentare_slobozia_ialomitaClubul Verde
 
Sanatate pentru mediu , sanatate pentru noi
Sanatate pentru mediu , sanatate pentru noiSanatate pentru mediu , sanatate pentru noi
Sanatate pentru mediu , sanatate pentru noivorbedeverde11
 
Rolul activităţilor extra toni
Rolul activităţilor extra toniRolul activităţilor extra toni
Rolul activităţilor extra toniTonik Kapak
 
Prezentare sacoşa bio pasăre daniela
Prezentare sacoşa bio   pasăre danielaPrezentare sacoşa bio   pasăre daniela
Prezentare sacoşa bio pasăre danielavorbedeverde11
 
Curriculum pentru educatie timpurie
Curriculum pentru educatie timpurieCurriculum pentru educatie timpurie
Curriculum pentru educatie timpurieMaria ŢUCA
 
Instrumente si bune practici care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...
Instrumente si bune practici  care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...Instrumente si bune practici  care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...
Instrumente si bune practici care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...Maria ŢUCA
 
Proiect eco scoala 2013 2014
Proiect eco scoala 2013 2014Proiect eco scoala 2013 2014
Proiect eco scoala 2013 2014yryprofesor
 
Proiect Bacau - 18 mai 2012
Proiect Bacau - 18 mai 2012Proiect Bacau - 18 mai 2012
Proiect Bacau - 18 mai 2012Sitan Kang
 
Arborele de lalele lectie pentru studiul mediului concret
Arborele de lalele   lectie pentru studiul mediului concretArborele de lalele   lectie pentru studiul mediului concret
Arborele de lalele lectie pentru studiul mediului concretvorbedeverde11
 
Educatia outdoor
Educatia outdoorEducatia outdoor
Educatia outdoormirimol
 
„Ia atitudine!”
„Ia atitudine!”„Ia atitudine!”
„Ia atitudine!”Cimpeanemese
 
Alfabetizarea ecologica
Alfabetizarea ecologicaAlfabetizarea ecologica
Alfabetizarea ecologicavorbedeverde11
 
Proiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia Mare
Proiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia MareProiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia Mare
Proiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia Marezibo.ro
 

What's hot (16)

Sacosa bio prezentare_slobozia_ialomita
Sacosa bio  prezentare_slobozia_ialomitaSacosa bio  prezentare_slobozia_ialomita
Sacosa bio prezentare_slobozia_ialomita
 
Sanatate pentru mediu , sanatate pentru noi
Sanatate pentru mediu , sanatate pentru noiSanatate pentru mediu , sanatate pentru noi
Sanatate pentru mediu , sanatate pentru noi
 
Rolul activităţilor extra toni
Rolul activităţilor extra toniRolul activităţilor extra toni
Rolul activităţilor extra toni
 
Viitor verde
Viitor verdeViitor verde
Viitor verde
 
Prezentare sacoşa bio pasăre daniela
Prezentare sacoşa bio   pasăre danielaPrezentare sacoşa bio   pasăre daniela
Prezentare sacoşa bio pasăre daniela
 
Curriculum pentru educatie timpurie
Curriculum pentru educatie timpurieCurriculum pentru educatie timpurie
Curriculum pentru educatie timpurie
 
Instrumente si bune practici care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...
Instrumente si bune practici  care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...Instrumente si bune practici  care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...
Instrumente si bune practici care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...
 
Proiect eco scoala 2013 2014
Proiect eco scoala 2013 2014Proiect eco scoala 2013 2014
Proiect eco scoala 2013 2014
 
Proiect Bacau - 18 mai 2012
Proiect Bacau - 18 mai 2012Proiect Bacau - 18 mai 2012
Proiect Bacau - 18 mai 2012
 
Arborele de lalele lectie pentru studiul mediului concret
Arborele de lalele   lectie pentru studiul mediului concretArborele de lalele   lectie pentru studiul mediului concret
Arborele de lalele lectie pentru studiul mediului concret
 
Gandesc verde
Gandesc verdeGandesc verde
Gandesc verde
 
Educatia outdoor
Educatia outdoorEducatia outdoor
Educatia outdoor
 
„Ia atitudine!”
„Ia atitudine!”„Ia atitudine!”
„Ia atitudine!”
 
Alfabetizarea ecologica
Alfabetizarea ecologicaAlfabetizarea ecologica
Alfabetizarea ecologica
 
Proiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia Mare
Proiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia MareProiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia Mare
Proiect naţional "Scoala pentru o Românie Verde" - Scoala Avram Iancu, Baia Mare
 
GRLI_ CERC.docx
GRLI_ CERC.docxGRLI_ CERC.docx
GRLI_ CERC.docx
 

Viewers also liked

Survey results - Inclusion BC
Survey results - Inclusion BCSurvey results - Inclusion BC
Survey results - Inclusion BCInclusionBC
 
「CMSカフェについて」 CMS カフェ@東京
「CMSカフェについて」 CMS カフェ@東京「CMSカフェについて」 CMS カフェ@東京
「CMSカフェについて」 CMS カフェ@東京Atsushi Ogisawa
 
Proyectos Educativos Del Tic
Proyectos Educativos Del TicProyectos Educativos Del Tic
Proyectos Educativos Del Ticguest459868
 
ประวัติส่วนตัว
ประวัติส่วนตัวประวัติส่วนตัว
ประวัติส่วนตัวOomAmm Oom
 
Telefonny zoznam dokument
Telefonny zoznam dokumentTelefonny zoznam dokument
Telefonny zoznam dokumentslidemaris
 
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 6º PERÍODO EMPREENDEDORISMO
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 6º PERÍODO EMPREENDEDORISMOCST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 6º PERÍODO EMPREENDEDORISMO
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 6º PERÍODO EMPREENDEDORISMOOs Fantasmas !
 
Buffy the vampire slayer
Buffy the vampire slayerBuffy the vampire slayer
Buffy the vampire slayerSkytteflickan88
 
юрій єфімов
юрій єфімовюрій єфімов
юрій єфімовindrih
 
Guia de referência do lado de máquina
Guia de referência do lado de máquinaGuia de referência do lado de máquina
Guia de referência do lado de máquinaProf. Sonia Santana
 
图之媒公关策划
图之媒公关策划图之媒公关策划
图之媒公关策划Sean Song
 
Natal-GP04-Lisarb-Estratego
Natal-GP04-Lisarb-EstrategoNatal-GP04-Lisarb-Estratego
Natal-GP04-Lisarb-EstrategoMarco Coghi
 
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 5º PERÍODO INTERAÇÃO HUMANO...
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 5º PERÍODO INTERAÇÃO HUMANO...CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 5º PERÍODO INTERAÇÃO HUMANO...
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 5º PERÍODO INTERAÇÃO HUMANO...Os Fantasmas !
 
倾斜分层下行垮落采煤法
倾斜分层下行垮落采煤法倾斜分层下行垮落采煤法
倾斜分层下行垮落采煤法zhao heh
 
Het strand
Het strandHet strand
Het strandmirte2
 

Viewers also liked (20)

Survey results - Inclusion BC
Survey results - Inclusion BCSurvey results - Inclusion BC
Survey results - Inclusion BC
 
「CMSカフェについて」 CMS カフェ@東京
「CMSカフェについて」 CMS カフェ@東京「CMSカフェについて」 CMS カフェ@東京
「CMSカフェについて」 CMS カフェ@東京
 
.
..
.
 
Proyectos Educativos Del Tic
Proyectos Educativos Del TicProyectos Educativos Del Tic
Proyectos Educativos Del Tic
 
Final julio 2007
Final julio 2007Final julio 2007
Final julio 2007
 
ประวัติส่วนตัว
ประวัติส่วนตัวประวัติส่วนตัว
ประวัติส่วนตัว
 
Telefonny zoznam dokument
Telefonny zoznam dokumentTelefonny zoznam dokument
Telefonny zoznam dokument
 
Espécies vegetais
Espécies vegetaisEspécies vegetais
Espécies vegetais
 
Niifs andrea hurtado
Niifs andrea hurtadoNiifs andrea hurtado
Niifs andrea hurtado
 
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 6º PERÍODO EMPREENDEDORISMO
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 6º PERÍODO EMPREENDEDORISMOCST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 6º PERÍODO EMPREENDEDORISMO
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 6º PERÍODO EMPREENDEDORISMO
 
Buffy the vampire slayer
Buffy the vampire slayerBuffy the vampire slayer
Buffy the vampire slayer
 
Kalyan CV (1)
Kalyan CV (1)Kalyan CV (1)
Kalyan CV (1)
 
юрій єфімов
юрій єфімовюрій єфімов
юрій єфімов
 
Lição 8
Lição 8Lição 8
Lição 8
 
Guia de referência do lado de máquina
Guia de referência do lado de máquinaGuia de referência do lado de máquina
Guia de referência do lado de máquina
 
图之媒公关策划
图之媒公关策划图之媒公关策划
图之媒公关策划
 
Natal-GP04-Lisarb-Estratego
Natal-GP04-Lisarb-EstrategoNatal-GP04-Lisarb-Estratego
Natal-GP04-Lisarb-Estratego
 
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 5º PERÍODO INTERAÇÃO HUMANO...
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 5º PERÍODO INTERAÇÃO HUMANO...CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 5º PERÍODO INTERAÇÃO HUMANO...
CST EM ANÁLISE E DESENVOLVIMENTO DE SISTEMAS IFPB 5º PERÍODO INTERAÇÃO HUMANO...
 
倾斜分层下行垮落采煤法
倾斜分层下行垮落采煤法倾斜分层下行垮落采煤法
倾斜分层下行垮落采煤法
 
Het strand
Het strandHet strand
Het strand
 

Similar to Lecţie – plimbare pe valea bistrei

Educaţia outdoor Guta Corina.doc
Educaţia outdoor Guta Corina.docEducaţia outdoor Guta Corina.doc
Educaţia outdoor Guta Corina.docMariaMirabela9
 
REGGIO EMILIA-1 (1).docx
REGGIO EMILIA-1 (1).docxREGGIO EMILIA-1 (1).docx
REGGIO EMILIA-1 (1).docxRamonaAnton3
 
Eco Voluntariatul la Buftea
Eco Voluntariatul la BufteaEco Voluntariatul la Buftea
Eco Voluntariatul la Bufteavorbedeverde11
 
Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "vorbedeverde11
 
Ghid invatam in familie
Ghid invatam in familie Ghid invatam in familie
Ghid invatam in familie Cosnita Otilia
 
Ursuleții călători 2021-2022
Ursuleții călători 2021-2022Ursuleții călători 2021-2022
Ursuleții călători 2021-2022Vasile24
 
Finalizare proiect 024: Prietenii naturii
Finalizare proiect 024: Prietenii naturiiFinalizare proiect 024: Prietenii naturii
Finalizare proiect 024: Prietenii naturiiSustin Educatia
 
Oferate voluntar schimba ceva
Oferate voluntar schimba cevaOferate voluntar schimba ceva
Oferate voluntar schimba cevavorbedeverde11
 
implementarea_educatiei_nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...
implementarea_educatiei_nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...implementarea_educatiei_nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...
implementarea_educatiei_nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...MirRad
 
Implementarea educatiei nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...
Implementarea educatiei nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...Implementarea educatiei nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...
Implementarea educatiei nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...Andreea-Laura Sandu
 
Curcubeul schimbarii-GPP Raza de soare Bistrita
Curcubeul schimbarii-GPP Raza de soare BistritaCurcubeul schimbarii-GPP Raza de soare Bistrita
Curcubeul schimbarii-GPP Raza de soare BistritaVasilica Gazdac
 
cerc pedagogic.pptx
cerc pedagogic.pptxcerc pedagogic.pptx
cerc pedagogic.pptxIuliaDobre11
 
Snack trackers e twinning -alina popa
Snack trackers  e twinning -alina popaSnack trackers  e twinning -alina popa
Snack trackers e twinning -alina popaAlis Popa
 
Finalizare proiect 041: Sa ocrotim Planeta Pamant!
Finalizare proiect 041: Sa ocrotim Planeta Pamant!Finalizare proiect 041: Sa ocrotim Planeta Pamant!
Finalizare proiect 041: Sa ocrotim Planeta Pamant!Sustin Educatia
 
Raport proiect Ursuletul calator.pptx
Raport proiect Ursuletul calator.pptxRaport proiect Ursuletul calator.pptx
Raport proiect Ursuletul calator.pptxsavinioana
 
381448198-Educația-ecologica.pptx
381448198-Educația-ecologica.pptx381448198-Educația-ecologica.pptx
381448198-Educația-ecologica.pptxAnastasiaRusu3
 
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdfeducatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdfGeorgianaIlie11
 

Similar to Lecţie – plimbare pe valea bistrei (20)

Educaţia outdoor Guta Corina.doc
Educaţia outdoor Guta Corina.docEducaţia outdoor Guta Corina.doc
Educaţia outdoor Guta Corina.doc
 
REGGIO EMILIA-1 (1).docx
REGGIO EMILIA-1 (1).docxREGGIO EMILIA-1 (1).docx
REGGIO EMILIA-1 (1).docx
 
Eco Voluntariatul la Buftea
Eco Voluntariatul la BufteaEco Voluntariatul la Buftea
Eco Voluntariatul la Buftea
 
Miu florica buftea
Miu florica bufteaMiu florica buftea
Miu florica buftea
 
Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "Scoala "Andrei Muresan "
Scoala "Andrei Muresan "
 
Ghid invatam in familie
Ghid invatam in familie Ghid invatam in familie
Ghid invatam in familie
 
Ursuleții călători 2021-2022
Ursuleții călători 2021-2022Ursuleții călători 2021-2022
Ursuleții călători 2021-2022
 
Finalizare proiect 024: Prietenii naturii
Finalizare proiect 024: Prietenii naturiiFinalizare proiect 024: Prietenii naturii
Finalizare proiect 024: Prietenii naturii
 
Oferate voluntar schimba ceva
Oferate voluntar schimba cevaOferate voluntar schimba ceva
Oferate voluntar schimba ceva
 
Manea mirela buftea
Manea mirela  bufteaManea mirela  buftea
Manea mirela buftea
 
implementarea_educatiei_nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...
implementarea_educatiei_nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...implementarea_educatiei_nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...
implementarea_educatiei_nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...
 
Implementarea educatiei nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...
Implementarea educatiei nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...Implementarea educatiei nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...
Implementarea educatiei nonformale_in_educatia_formala_prin_intermediul_activ...
 
Curcubeul schimbarii-GPP Raza de soare Bistrita
Curcubeul schimbarii-GPP Raza de soare BistritaCurcubeul schimbarii-GPP Raza de soare Bistrita
Curcubeul schimbarii-GPP Raza de soare Bistrita
 
Curcubeul schimbarii
Curcubeul schimbariiCurcubeul schimbarii
Curcubeul schimbarii
 
cerc pedagogic.pptx
cerc pedagogic.pptxcerc pedagogic.pptx
cerc pedagogic.pptx
 
Snack trackers e twinning -alina popa
Snack trackers  e twinning -alina popaSnack trackers  e twinning -alina popa
Snack trackers e twinning -alina popa
 
Finalizare proiect 041: Sa ocrotim Planeta Pamant!
Finalizare proiect 041: Sa ocrotim Planeta Pamant!Finalizare proiect 041: Sa ocrotim Planeta Pamant!
Finalizare proiect 041: Sa ocrotim Planeta Pamant!
 
Raport proiect Ursuletul calator.pptx
Raport proiect Ursuletul calator.pptxRaport proiect Ursuletul calator.pptx
Raport proiect Ursuletul calator.pptx
 
381448198-Educația-ecologica.pptx
381448198-Educația-ecologica.pptx381448198-Educația-ecologica.pptx
381448198-Educația-ecologica.pptx
 
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdfeducatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
 

More from vorbedeverde11

Poster eco voluntariatul cristina stancu
Poster  eco voluntariatul  cristina stancuPoster  eco voluntariatul  cristina stancu
Poster eco voluntariatul cristina stancuvorbedeverde11
 
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatul
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatulGradinita bocsa in proiectul eco voluntariatul
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatulvorbedeverde11
 
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatul
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatulGradinita bocsa in proiectul eco voluntariatul
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatulvorbedeverde11
 
Carticica cu mesaje fii eco
Carticica cu mesaje  fii ecoCarticica cu mesaje  fii eco
Carticica cu mesaje fii ecovorbedeverde11
 
Carticica cu mesaje fii eco
Carticica cu mesaje  fii ecoCarticica cu mesaje  fii eco
Carticica cu mesaje fii ecovorbedeverde11
 
Să descoperim împreună ce înseamnă grădina zoologică
Să descoperim împreună ce înseamnă grădina zoologicăSă descoperim împreună ce înseamnă grădina zoologică
Să descoperim împreună ce înseamnă grădina zoologicăvorbedeverde11
 
Parcul naţional bucureşti
Parcul naţional bucureştiParcul naţional bucureşti
Parcul naţional bucureştivorbedeverde11
 
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul de la crivadia.
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul  de la crivadia.Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul  de la crivadia.
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul de la crivadia.vorbedeverde11
 
Parcul , loc de vis şi sănătate
Parcul , loc de vis şi sănătateParcul , loc de vis şi sănătate
Parcul , loc de vis şi sănătatevorbedeverde11
 
Ne acomodam cu padurea
Ne acomodam cu padureaNe acomodam cu padurea
Ne acomodam cu padureavorbedeverde11
 
Muntii rodnei maramures
Muntii rodnei  maramuresMuntii rodnei  maramures
Muntii rodnei maramuresvorbedeverde11
 

More from vorbedeverde11 (20)

Poster eco voluntariatul cristina stancu
Poster  eco voluntariatul  cristina stancuPoster  eco voluntariatul  cristina stancu
Poster eco voluntariatul cristina stancu
 
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatul
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatulGradinita bocsa in proiectul eco voluntariatul
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatul
 
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatul
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatulGradinita bocsa in proiectul eco voluntariatul
Gradinita bocsa in proiectul eco voluntariatul
 
Sam marginea suceava
Sam marginea suceavaSam marginea suceava
Sam marginea suceava
 
Carticica cu mesaje fii eco
Carticica cu mesaje  fii ecoCarticica cu mesaje  fii eco
Carticica cu mesaje fii eco
 
Carticica cu mesaje fii eco
Carticica cu mesaje  fii ecoCarticica cu mesaje  fii eco
Carticica cu mesaje fii eco
 
Damian mariana
Damian marianaDamian mariana
Damian mariana
 
Copilul si natura[1]
Copilul si natura[1]Copilul si natura[1]
Copilul si natura[1]
 
Dinu veronica buftea
Dinu veronica  bufteaDinu veronica  buftea
Dinu veronica buftea
 
2010 iunie 1
2010 iunie 12010 iunie 1
2010 iunie 1
 
2010 iunie 1
2010 iunie 12010 iunie 1
2010 iunie 1
 
Să descoperim împreună ce înseamnă grădina zoologică
Să descoperim împreună ce înseamnă grădina zoologicăSă descoperim împreună ce înseamnă grădina zoologică
Să descoperim împreună ce înseamnă grădina zoologică
 
Prietenii muntelui
Prietenii munteluiPrietenii muntelui
Prietenii muntelui
 
Prietenii muntelui
Prietenii munteluiPrietenii muntelui
Prietenii muntelui
 
Prietenii muntelui
Prietenii munteluiPrietenii muntelui
Prietenii muntelui
 
Parcul naţional bucureşti
Parcul naţional bucureştiParcul naţional bucureşti
Parcul naţional bucureşti
 
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul de la crivadia.
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul  de la crivadia.Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul  de la crivadia.
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul de la crivadia.
 
Parcul , loc de vis şi sănătate
Parcul , loc de vis şi sănătateParcul , loc de vis şi sănătate
Parcul , loc de vis şi sănătate
 
Ne acomodam cu padurea
Ne acomodam cu padureaNe acomodam cu padurea
Ne acomodam cu padurea
 
Muntii rodnei maramures
Muntii rodnei  maramuresMuntii rodnei  maramures
Muntii rodnei maramures
 

Lecţie – plimbare pe valea bistrei

  • 1. PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE NATURA –LOCUL UNDE EU TRĂIESC ŞI CRSC! Interesul şi dragostea pentru natură sunt, la majoritatea copiilor, instinctive. În plus comportamentele şi convingerile formate copiilor la o vârstă cât mai fragedă sunt cele care se păstrează cel mai bine toată viaţa. De aceea, în educaţia realizată în grădiniţă trebuie să pornim de la interesul firesc al copiilor pentru plante şi animale, pentru ceea ce reprezintă, în general, natura pentru ei. Natura trebuie respectată şi nu dominată. Ea formează un întreg , imens, dar nu nesfârşit !- în care fiecare componentă are un rol precis, iar omul este obligat să se integreze armonios în acest întreg. Pare foarte dificil ca un copil să înţeleagă unitatea dintre vieţuitoare şi factorii abiotici şi faptul că păstrarea acestei unităţi condiţionează menţinerea vieţii pe pământ. Acest deziderat se realizează la nivelul învăţământului preprimar prin activităţi de educaţie ecologică capacităţi şi cultivă interesul copiilor pentru conduite ecologice , iar pe de altă parte, contribuie direct la constituirea unui mediu echilibrat, benefic unei dezvoltări mentale sănătoase a copiilor. Obiectivele educaţionale urmărite de educatoare în cadrul educaţiei ecologice, trebuie să ţină seama de particularităţile de vârstă şi să vizeze: -dobândirea de cunoştinţe despre fiinţe şi fenomene din mediul înconjurător ; -educarea capacităţii de a-l ocroti, proteja şi respecta ; - antrenarea copiilor în activităţi practice de îngrijire a plantelor şi animalelor ; - dezvoltarea atitudinii civice de conservare a mediului ambiant ; - formarea dorinţei şi deprinderii de petrecere a timpului liber a copiilor în mijlocul naturii. Mijloacele şi formele de realizare a educaţiei ecologice în grădiniţă sunt diverse şi multiple. Am început acest proces complex de „ecologizare” în cadrul activităţilor de Cunoaşterea mediului , şi am continuat în cadrul activităţilor libere la colţul „ Ştiinţă „ şi prin plimbări şi excursii organizate în natură, iar în perioada 2004-2010 grădiniţa noastră a fost integrată în PROIECTE NAŢIONALE DE EDUCAŢIE ECOLOGICĂ” unde activitatea copiilor se desfăşoară după un program riguros întocmit. Prin activităţile derulate, copiii îşi lărgesc orizontul intelectual şi afectiv, cercetează şi descoperă relaţiile dintre fenomene, curiozitatea pe care o manifestă în permanenţă este menţinută şi transferată într-o dorinţă puternică de a afla cât mai multe , fiind ajutaţi de educatoare să pătrundă în tainele naturii prin cât mai multe ieşiri în natură, unde copilul are posibilitatea să observe ( cât mai multe )plante, animale , fenomene ,să trăiască în mod direct senzaţii şi sentimente : să respire aer curat, să se bucure de soare , păsări , flori şi fluturi, de ploaie şi curcubeie, dar în acelaşi timp să observe şi „ răul tratament” la care este supusă natura şi să ia atitudine. Copilul începe la această vârstă , să exploreze lumea înconjurătoare , să o analizeze , să-şi pună întrebări în legătură cu aspectele întâlnite, să facă predicţii pe baza datelor culese, să-şi exprime stări sufleteşti şi să iniţieze acţiuni. Întotdeauna educarea copiilor în spiritul dragostei pentru natură trebuie concertată cu acţiunile adulţilor cu care copilul se înconjoară ( părinţi , bunici , prieteni ) pentru ca şansele de reuşită să aibă succesul scontat . 1
  • 2. PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE În acest sens „exemplul „ca metodă de educare ecologică , ocupă un loc predominant. Nu putem educa micile vlăstare mergând la iarbă verde cu o maşină care poluează atmosfera, tăind pădurea pentru a face focul în loc să aduni lemne uscate , lăsând reziduuri menajere în urma noastră, fumând ţigară după ţigară ,dar ţinând în acelaşi timp „discursuri ecologice”… Observările spontane făcute de copii în timpul plimbărilor, le dă posibilitatea să vadă dezvoltarea plantelor şi transformările survenite în natură în toate anotimpurile. De aceea le este uşor să transpună în practică toate cunoştinţele lor şi să realizeze desene şi picturi; lucrări cu materiale din natură ,adunate cu diferite ocazii. În cadrul activităţilor cu caracter ecologic se realizează o abordare interdisciplinară , care dă posibilitatea copiilor să se manifeste liber şi creativ. Cu preşcolarii se organizează mai multe plimbări, vizite, drumrţii, excursii pe distanţe scurte, pentru ca preşcolarii să le placă, să- i atragă ceea ce noi vrem să observăm într-o asemenea activitate şi să nu-i obosească . De asemenea orice lecţie –plimbare (drumeţie sau excursie ) trebuie bine pregătită de educatoare , acordată atenţie tuturor etapelor unei activităţii didactice , dar mai ales ultimei etape şi anume; valorificarea ei instructiv-educativă . Scopul proiectului este continuarea unui program de educaţie ecologică la nivel preşcolar în vederea dezvoltării unei atitudini pozitive faţă de îngrijirea şi protejarea mediului; amenajarea unui spaţiu ecologic pentru copii intitulat „ ÎMPREUNĂ VOM REUŞII”. Obiective: •atingerea unui nivel de conştiinţă şi atenţie faţă de mediu şi problemele sale •preluarea ,perfecţionarea şi extinderea percepţiilor noi formate, legate de mediu •înţelegerea modului de funcţionare a mediului, de apariţie a problemelor legate de mediu şi de rezolvare a acestor probleme •manifestarea grijii pentru mediu, având motivaţie şi dorinţă pentru a participa la acţiuni menite să îmbunătăţească starea mediului •dezvoltarea experienţei şi formarea capacităţii de a folosi cunoştinţele şi abilităţile căpătate în luarea unor decizii bine gândite,pozitive, pentru rezolvarea problemelor de mediu •sensibilizarea copiilor de-a avea un oraş curat, de a-şi exprima ideile personale şi de a-şi manifesta o atitudine personală legată de responsabilitatea pe care şi-o asumă în privinţa mediului în care trăiesc •schimb de experienţă pentru a cunoaşte şi alte metode de lucru •implicarea părinţilor,preşcolarilor,comunităţii în crearea unui mediu sănătos şi sigur •o lecţie dată adulţilor prin proprii lor copii •sensibilizarea populaţiei privind importanţa voluntariatului ecologic în zona mediu de viaţă a copiilor •folosirea materialelor din natură şi reciclabile Acţiuni: •activităţi comune de ecologizare a unor spaţiilor de joacă •plantarea şi îngrijirea spaţiilor verzi •păstrarea curăţeniei în spaţii deschise publicului 2
  • 3. PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE •îngrijirea florilor plantate,a animalelor •realizarea unor obiecte de artă folosind materiale reciclabile •copiii vor ţine jurnale,albume,vor desena,modela şi picta inspiraţi din activităţi •organizarea de expoziţii cu lucrări ale copiilor Programul se adresează copiilor preşcolari de la „Grupa ALBINUŢELOR ”din Grădiniţa P.P. nr.3 REŞIŢA , şcolari, părinţi, cadre didactice Durata proiectului : Aprilie 2010 - 30 august 2010 Metode . conversaţia , povestirea ,discuţii libere, experienţe, jocuri, excursii, drumeţii,e lecţii – plimbare exerciţii practice Resurse umane: •cadre didactice, părinţii copiilor, elevi, cadre medicale, reprezentanţi ai comunităţii locale. În implementarea proiectului îmi asum următoarele responsabilităţi: •identificarea resurselor materiale •dezvoltarea reţelei de „voluntari ecologişti” •mobilizarea copiilor şcolari •atragerea comunităţii locale •schimburi ecologice experimentale între grădiniţe •confecţionarea de albume şi expoziţii cu lucrări ale copiilor •popularizarea acţiunilor copiilor în programele SPRING DAY, IDEI VERZI PENTRU ALFABETIZAREA ECOLOGICĂ A POPULAŢIEI Pentru a asigura realizarea cu succes a obiectivelor stabilite în activităţile desfăşurate cu copiii , de cunoaştere, explorare şi protejare a mediului înconjurător mi-am stabilit mai mulţi “paşi” pe care am încercat să-i respect: • Observarea –am urmărit conversaţiile şi jocurile copiilor, despre ce vorbesc, de ce anume sunt interesaţi • Reflecţia - am luat în considerare ce interpretări şi ipostaze au stabilit copiii în legătură cu ce îi interesează • Discuţia - am discutat conversaţiile şi acţiunile copiilor; am împărtăşit copiilor ideile şi interpretările mele, dar, în acelaşi timp, am incercat să analizez dacă ceea ce găndim noi, adulţii, îi interesează pe copii, sau, în ce măsură sau mod pot fi aceste interese transpuse în proiectele copiilor.Am pus întreabări :”cum putem dovedi”, “cum putem rezolva această problemă”, “cum putem afla mai mult”, “cui trebuie să ne adresăm”etc • Vorbirea deschisă cu grupuri mici de copii –am adresat întrebări cu răspunsuri închise sau deschise pentru a-i ajuta pe copii să creeze teorii şi să-şi împărtăşească ideile proprii despre posibile teme de realizat. • Împărtăşirea ideilor cu grupul lărgit de copii –ideile din grupurile mici de discuţii şi investigaţii le-am discutat în grupul larg unde se compun noi ipoteze • Explorarea, învăţarea –ideile copiilor le-am investigat întotdeauna, sau, le-am permis investigarea de către copii, în grupuri mici • Studiul de caz şi prezentarea lui – anumite aspecte din studiul copiilor le-am selectat şi problematizat 3
  • 4. PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE • Sinteza finală – copiii vor continua să investigheze, să lucreze singuri sau împreună, vor continua să observe, să reflecteze, să discute, astfel, noi explorări şi activităţi vor continua să evolueze Beneficiile activităţilor de cunoaştere a mediului înconjurător pentru copii sunt : • stabilesc proprietăţile unui obiect în mediu ,experimentând • dobândesc cunoştinţe pe baza studiului concret, cunosc legi, reguli, fenomene, procese • identifică caracteristici, proprietăţi, comportamente, atitudini • înţeleg relaţiile dintre plante, animale, om, şi le explică altora • îşi formează o concepţie corectă de protecţie a mediului înconjurător • se afirmă ca un mic naturalist conştientizând contribuţia personală sau colectivă • se iniţiază în diferite metode de investigare a mediului • ia atitudine în anumite situaţii negative şi-şi afirmă punctele de vedere cu hotărâre • acţionează în anumite împrejurări rapid şi corect, îşi formează o conduită empatică • se iniţiază în derularea unor proiecte, în munca în colectiv, prin cooperare • urmează un demers care conduce la rezultate • sunt consiliaţi şi monitorizaţi de către persoane care posedă cunoştinţe speciale • construiesc planuri de acţiune pe care le comunică colegilor, adulţilor • analizează cu spirit critic şi autocritic anumite comportamente • învaţă să aibă o anumită conduită în natură Contactul nemijlocit al copiilor cu activităţile desfăşurate sporesc eficienţa demersului educaţional, dat fiind marea disponibilitate a celor mici de a descoperi şi asimila tot ceea ce stârneşte curiozitatea lor vie, finalitatea constând în dobândirea unor comportamente: de a fi mai buni, mai sensibili faţă de ambient, de a fi mai protectori, mai plini de solicitudine, de a acţiona mai disciplinat, mai responsabil, mai plini de iniţiativă şi mai promţi în respectarea unor norme, reguli şi legi ale naturii. « NATURA ÎN SUFLET DE COPIL » 4
  • 5. PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE LECŢIE PLIMBARE de sensibilizarea şi antrenarea componentelor afective faţă de oraşul natal VINERI : 8 MAI 2010 Inventar de acţiuni 1. PLIMBARE MISTERIOASA – Plimbare in oraş cu scopul de a monitoriza aspecte pozitive şi negative privind curaţenia râului BARZAVA, respectarea curăţeniei în jurul tomberoanelor de colectarea a deşeurilor. 2. „ORASUL VISULUI MEU ” – povestirii create, 3. „CUM AJUTĂM LA CURĂŢENIA ORAŞULUI?” –opinii ,sugestii ,atitudini , postere,mesaje montaje literar artistice 4. ORAŞUL REŞITA AŞA CUM LA PICTAT NATURA- power point, desen,pictură, ÎMPREUNĂ VOM REUŞI 5
  • 6. PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE POGRAMUL ACTIVITĂŢILOR ORGANIZATE CU PRILEJUL SCHIMBULUI DE EXPERIENŢĂ ÎNTRE GRĂDINIŢELE GRĂDINIŢA P.P.NR.3 REŞIŢA-GRĂDINIŢA P.P.OŢELU -ROŞU MIERCURI 9 IUNIE 2010 10ºº- Întâmpinarea oaspeţilor Vizitarea grădiniţei Prezentarea programului • Vizitarea împrejurimilor grădiniţei LECŢIE – PLIMBARE PE VALEA BISTREI • Concurs de creaţiipractice pe teme ecologice ,,DIN DEŞEURI-JUCĂRII „ • Întreceri sportive între cele două grădiniţe SPORT MIŞCARE CA SĂ CRESC MAI MARE • Vizionarea piese de teatru cu mesaj ecologic ,, MICII-MARI ECOLOGIŞTI” 13-Masa de prânz Şedinţa de bilanţ-concluzii, impresii, aprecieri, premiere Plecarea oaspeţilor Popas turistic-PARCUL DE JOACĂ PENTRU COPII TEIUŞ –CARANSEBEŞ 6
  • 7. PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE ,, ABORDAREA UNEI NOI ATITUDINI ECOLOGICE ÎN CADRUL LECŢIEI - PLIMBARE DESFĂŞURATĂ CU PREŞOLARII” Educaţia ecologică este o componentă de stringentă actualitate în formarea şi educarea unui copil. La intrarea în grădiniţă acesta are anumite reprezentări despre mediul natural, social şi familial în care trăieşte. Treptat el dispune de un orizont mai larg de cunoştinţe şi posibilităţi de înţelegere mai mari şi astfel, pe parcursul şcolarităţii, educaţia lui ecologică îşi va putea îmbogăţi conţinutul. Punctul de plecare în realizarea acestui deziderat îl reprezintă experienţa de viaţă a copilului, nevoia lui reală de cunoaştere. Dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi înţelegere a realităţii, formarea unei atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător, stimularea interesului faţă de mediul natural şi faţă de păstrarea unui mediu echilibrat, exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a acestuia sunt competenţe ce trebuie abordate în proiectarea unor activităţi specifice, centrate pe copil ca unic produs şi beneficiar al procesului educativ. În acest sens voi puncta mai jos câteva din reflecţiile echipei după o astfel de acţiune. Este vorba de o lecţia plimbare pe un itinerar ecologic în cadrul unei excursii pe ruta REŞIÂA -CARANSEBEŞ –OŢELU ROŞU – REŞIÂA cu obiective mixte. Stabilirea traseului a fost făcută în aşa fel încât el să cuprindă cele mai reprezentative obiective ale traseului De la microfonul autocarului au fost identificate de-a lungul şoselei formele de relief prin care am trecut, apele, vegetaţia, aşezările omeneşti, acţiuni ale omului asupra suprafeţei pământului. La primul popas s-a identificat vegetaţia din zonă (fâneţe, păşune, plantaţia pomicolă, pădure,turme de oi , cirezi de vaci , ) şi modul ei de utilizare. Pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii locului în care ne aflăm şi care ne-o ofereă panorama Zonei REŞIŢA -CARANSEBEŞ au fost adresate câteva întrbări de genul: Ce puteţii spune despre? De ce? Aceasta i-a determinat să se entuziasmeze, să analizeze, să compare şi să-şi împărtăşească sentimentele induse de natura înconjurătoare. Lecţia- plimbare pe Valea Bistrei a facilitat contactul direct cu mediul înconjurător şi ne-a oferit prilejul efectuării unor sarcini cu caracter aplicativ, în vederea consolidării, fixării achiziţiilor şi a formării de abilităţi practice şi intelectuale. Dintre acestea putem aminti: stabilirea punctelor cardinale cu ajutorul busolei, stabilirea direcţiei de curgere a râului Bistra , stabilirea malului stâng şi drept, măsurători privind lăţimea şi adâncimea apei. O aplicaţie care s-a făcut sub forma unui joc didactic a fost calcularea vitezei de curgere a apei prin lansarea unor bărcuţe confecţionate din hârtie. Beneficiind de prezenţa şcolarilor s-au făcut observaţii asupra calităţii apelor, s-au colectat seminţe, plante, roci, copiii primind explicaţii de specialitate privind fauna, flora şi compoziţia solului de pe VALEA BISTREI Cheile BISTREI. Au fost exemplificate plantele ocrotite care trăiesc în această zonă. S-au făcut popasuri de observaţie asupra degradării solului prin procesul eroziunii de apele provenite din ploi în locul unde terenul era dezgolit de vegetaţie prin tăierea arborilor şi în locuri unde existau pomi. S-au discutat cele două aspecte, copiii fiind ajutaţi cu întrebări de genul: Ce asemănări găsiţi între cele două situaţii? Ce deosebiri? Cum crezi că am putea stopa? 7
  • 8. PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE Sosirea într-o poieniţă a permis participanţilor la drumeţie să observe contrastul dintre frumuseţea locului şi efectul creat de poluare prin aruncarea la întâmplare a gunoaielor. Provocaţi de întrebarea „Ce am putea face?”copiii şi-au spus părerile concluzionând că nu este suficientă cunoaşterea ci adaptarea unui comportament de respectare şi protecţie a mediului care ne înconjoară, apoi au adunat şi depozitat gunoaiele într-o adâncitură la marginea poieniţei.După ce locul a fost igienizat, au fost organizate câteva jocuri de mişcare, s-au cântat cântece despre natură, s-au recitat poezii. Fiecare copil a evidenţiat locul, obiectul sau fiinţa care l-a impresionat în timpul plimbării, argumentându-şi părerea. Simţul estetic, imaginaţia, stimulate datorită multitudinii de impresii senzoriale şi perceptive care au apărut în cadrul lecţilor- plimbare, au fost puse în evidenţă invitând copiii să alcătuiască (ulterior desfăşurării lecţiei- plimbare) o povestioară, cu un titlu sugestiv ( “Ce am văzut în excursie”, “Ce mi-a plăcut cel mai mult ”, “Impresii din natură” ). Am insistat asupra exprimării libere a părerilor proprii şi asupra evidenţierii acelor aspecte care li s-au părutcopiilor interesante. Am sugerat copiilor să exprime în desenele lor sugestii şi propuneri pentru excursiile următoare. Efectul educativ al lecţiei- plimbare afost e pus în evidenţă prin povestioare în care se regăsesc note originale, cu nuanţă afectivă, prin care copiii îşi exprimă admiraţia faţă de frumuseţea locurilor vizitate . Important este ca deplasarile facute in aer liber cu copiii, sub forma de drumetii si lecţii- plimbare, le-au dat multiple posibilitati de cunoastere a elementelor de geografie turistica si au imprimat in sufletul acestora mandrie pentru toate frumusetile si creatiile umane de pe teritoriul judetului .. Copiii au fost ajutati sa inteleagă ca oamenii au nevoie de natură curată şi sănătoasă , unde să poată să-şi refacă forta de munca, natura cu frumusetile si bogatiile ei , a fost si va ramane izvor nesecat pentru inspiratia scriitorilor, muzicienilor, pictorilor şi tot ea indeamnă si povatuieste in cuvinte de aur pentru sufletul copilului. ‘’Pretuieste-ma si iubeste-ma, caci toate frumusetile mele, padurile cu poienile, vaile si izvoarele, cararile si crestele, piscurile cu toate vietuitoarele si florile, tie ti le daruiesc, sa te bucuri de ele, sa devii mai puternic, mai bun, mai intelept.’’ Analiza lecţiei- plimbare (drumeţiei ) – modalitate de transpunere în practică a cunoştinţelor, a experienţelor şi a trăirilor Analiza lecţiei- plimbare este o etapă obligatorie. În această etapă se realizează prelucrarea datelor culese şi înregistrate pe parcursul activităţii. Se poartă discuţii cu copiii pentru formularea unor concluzii, pentru stabilirea rezultatelor observaţiilor sau experimentelor efectuate direct în natură. Pot fi adresate întrebări cu privire la unele aspecte observate, astfel încât cunoştinţele să poată fi fixate în mod util şi corect. Copiii au fost angajaţi într-un dialog constructiv, ei au fost cei care şi-au exprimat nelămuririle, au formulat întrebări simple au cearut soluţii pentru situaţiile- problemă şi tot ei au găsit răspunsuri, au colaborat cu ceilalţi colegi pentru un răspuns corect şi complet şi au găseasit posibile rezolvări pentru situaţiile problemă. Activitatea afost atent monitorizată şi dirijată de educatoare, astfel încât a condus la finalitatea dorită . . 8
  • 9. PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE Pentru o bună sistematizare şi consolidare a cunoştinţelor, copiii au fost antrenaţi, individual şi în grup,în acţiuni inspirate de problemele dezbătute în cadrul lecţia- plimbare. Astfel, dacă prin intermediul lecţiei - plimbare desfăşurate am urmărit sensibilizarea copiiilor în legătură cu problemele mediului şi am promovat dezvoltarea conştiinţei şi conduitei sănătoase în relaţia om-natură. Am organizat acţiuni legate de educaţia ecologică. Ca exemple ar figura: concursurile de cultură generală, de creaţie literară şi plastică (“Un mediu sănătos”, “PĂMÂNTUL- Planeta vieţii”, “Viitorul verde al omenirii”, “Prietenii naturii”, “Atitudinea copiilor faţă de mediu”, “Natura, anotimpurile şi faptele noastre bune”, “Pădurea, aurul verde”, “România, imens muzeu natural”, “Peisaje de neuitat”); concursuri de afişe ( „Salvaţi natura!”, „Păstraţi o lume verde!”, „Ocrotiţi frumuseţiile naturii!” ); dramatizări („Avocatul pădurii ”,”Apărătorii naturii”, “Florile rănite”); realizarea unor albume,portofolii, expoziţii ( „Copiii şi mediul”, „Micii ecologişti”, „Natura, prietena noastră”, „Mediul şi sănătatea oamenilor” ). Materialul biologic adunat în timpul lecţiei- plimbare a fost determinat, clasificat şi conservat fiind întocmite colecţii de frunze, seminţe, fructe, roci, ce au fost folosite în confecţionarea de jucăriii ecologice participante la concursul naţional ,,CREATIV CA TINE SUNT ŞI EU ,, organizat în unitate. Impresiile dobândite în timpul lecţilor- plimbare au îmbracat forma creaţiilor literare ( poezii despre natură, eseuri ), plastice (desene, afişe ), muzicale ( cântecele inspirate de lecţia- plimbare ) realizate de copiii şi prezentate tuturor în expoziţia concurs . Dacă reuşim să sensibilizăm copilul la atingerea unei flori cu miros deosebit sau putem picura puţină dragoste în sufletul lor pentru un animal, dacă i se umezeşte privirea la lecturarea unei poezii sau îl vedem luând o hârtie de pe jos, atunci suntem pe drumul cel bun , care poate face din copil un mic „ecologist”. Natura, creată de Dumnezeu şi distrusă pe zi ce trece tot mai mult de om, nu poate să-şi păstreze puritatea fără intervenţia generaţiilor tinere. Să ajutăm ,deci , copiii, să salveze ce a mai rămas”viu” pe această planetă, prin “Programul de alfabetizare ecologică în mileniul III” şi să sperăm că „ ÎMPREUNĂ VOM REUŞII Intocmit :Prof. învăţământ preşcolar-FIAT DOCHIA GRĂDIIŢA P.P.NR.3 REŞIŢA JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN 9
  • 10. PROF.INV.PRESC.FIAT DOCHIA GRĂDINITA P.P.NR 3 REŞIŢA,C-S/ GRUPA MIJLOCIE-ALBINUŢELE 10