Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Lucrarea a cuprins o parte teoretică dar şi o parte practică. Mai exact, a fost efectuat un sondaj de opinie la care au participat 103 studenţi de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe, Specializările Administraţie Publică şi Asistenţă Managerială şi Secretariat. Această lucrare doreşte să evidenţieze relaţia dintre părinţi-studenţi. În urma sondajului efectuat, concluziile sunt următoarele: Studenţii au o relaţie strânsă cu părinţii, aceştia îi incurajează să participe la activităţi extracurriculare, voluntare dar şi să obţină performanţe. Părinţii sunt intresaţi de rezultatele şcolare dar şi de comportamentul acestora la Universitate.
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Predarea valorilor naţionale şi europene în învăţământul preșcolarMalciu Marilena
TEMA 1. CULTURA CIVICĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREPRIMAR ŞI PRIMAR
TEMA 2. CURRICULUM AL TRADIŢIILOR POPULARE PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREPRIMAR ŞI PRIMAR
TEMA 3. REDIMENSIONAREA IDEALULUI SOCIAL UMAN ŞI EDUCAŢIONAL
TEMA 4. PREȘCOLARUL ȘI ȘCOLARUL MIC – O PREZENȚĂ ACTIVĂ PE TRASEELE SOCIALIZĂRII ȘI ENCULTURAȚIEI
TEMA 5. METODE UTILIZATE ÎN PREDAREA VALORILOR CIVICE
TEMA 6. METODE DE EVALUARE
TEMA 7. ROLUL DIDACTICII ÎN EDUCAȚIA CIVICĂ
TEMA 8. DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR CIVICE
La era digital ha traído una convergencia de medios y una cultura participativa donde los individuos comparten recursos y habilidades para crear significados de forma colectiva, aprovechando la inteligencia colectiva que surge cuando nadie puede saberlo todo y todos contribuyen activamente en lugar de ser meros consumidores pasivos.
The document summarizes the McDonough County Cemetery Marker Project coordinated by the McDonough County Historical Society. The project aims to mark and document cemeteries in the county to prevent their loss and ensure those buried are not forgotten. Photos are included of various marked cemeteries along with names of individuals involved in the project or who care about maintaining specific cemeteries.
The McDonough County Cemetery Marker Project hrmunro
The McDonough County Historical Society of McDonough County, Illinois, locates cemeteries in the county and marks them so the cemeteries will not be lost and so that those who came before us will not be forgotten.
The following are 75 cemeteries located in McDonough County, Illinois
that have been marked out of the approximate 110 cemeteries in the county.
Historical Society Markers have been photographed with people who care about that cemetery.
Windows Movie Maker allows users to easily create movies from photos and videos. With its Automovie feature, it automatically adds special effects, transitions, captions and music. The 6 step process involves adding photos and music, arranging the photos, selecting an Automovie theme, and adding title/credit pages. The finished movie can then be shared by email, YouTube or social media to recruit members and promote events.
Este documento introduce el concepto de etimologías y su importancia. Explica que la etimología estudia el origen de las palabras, cuándo son incorporadas a un idioma y cómo su forma y significado han cambiado. Luego, plantea algunas preguntas sobre el origen de nombres como los días de la semana y clasificaciones de animales. Finalmente, describe diferentes tipos de palabras y los niveles en que se estudia la gramática de un idioma.
George I. Munro lived from 1922 to 2012. The document lists key events in Munro's life including living in a village in Scotland called Greasy Village near a soap factory. Munro took a trip to Texas in 1988 and visited Bloomington, Indiana. Notable events included his 70th birthday party in 1992, summers in 1996, and Christmases in 1996. Munro also attended his granddaughter Kersti's wedding and celebrated his 85th birthday before passing away in 2012 at 90 years old.

The document summarizes Godfather Part 2, directed by Francis Ford Coppola. It provides background on Coppola, the main actors including Al Pacino, Robert De Niro, and Marlon Brando. It discusses the film's awards, box office success, and obstacles in making the film. The major characters included Michael Corleone as head of the Corleone crime family and Tom Hagen who was sent to Hollywood to conduct business.
Proiectul ERASMUS+ al Grădiniței Learn & Play, Sibiu este intitulat „Învățare deghizată inteligent în distracție”, are la baza motto-ul: „Învață și dă mai departe!” și are un buget de 10515 euro pentru cinci mobilități în Letonia și Olanda.În perioada 15-20 noiembrie 2014, Grădinița Learn & Play, Sibiu mi-a oferit şansa de a participa la cursul internaţional de formare „ENJOY SCIENCES & MATHS!”, desfăşurat în Riga, Letonia, prin intermediul programului Erasmus+, Acţiunea cheie KA1, School education staff mobility.
Atelier profesional
Formarea culturii informaţionale – prioritate a bibliotecilor în societatea cunoaşterii.
Autor: Maria VATAMANU, șef serviciu Bibliografie, BȘ ASEM
1. UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARA 2010 FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI PSIHOLOGIE CATEDRA ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI MASTER MANAGEMENT DE PROCES ŞI DE SISTEM ÎN ORGANIZAŢIILE EDUCAŢIONALE Calitateaîn educaţia formală, nonformală şi informală NUME :NAGY OFELIA CRISTINA
2.
3. Scopul fundamental al educaţiei este de a menţine şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi progresul societăţii .
4. Calitatea e legată de valorile şi aşteptările a 3 beneficiari: participanţii la procesul de învăţare, angajatorii şi societatea în general.
13. Evaluare-valorifică atât procesul cât şi produsul educaţional -verificarea sumativă a informaţiilor deţinute de educabil (ceea ce educabili ştiu) dar şi verificarea competenţelor (ceea ce pot face cu ceea ce ştiu);
14.
15. Principiul cooperarii - mediu şcolar bazat pe respect, comunicare, cooperare între cadrul didactic-educabil, cadru didactic-societate responsabilizarea tuturor factorilor sociali implicaţi în susţinerea procesului educativ, iniţierea de reţele interşcoli la nivel local, naţional, european, internaţional.
16. Principiul accesului egal la educaţie - reducerea exculziunii sociale, reducerea fenomenelor de abandon şcolar, absenteism şi analfabetism.
34. Florea a fost la ,,expoziţie de reptile” ce necesita o resursă financiară modică de 4 lei .
35.
36. Activităţile extraşcolare nu auavut un impact semnificativpentruelevii cu prezenţăredusă la clasă(educaţiaformală), astfelîncâtsă-i determine săparticipe la proprialorformareşialfabetizarefuncţională.
37. Calitateaîn educaţianonformală din România nesusţinutăfinanciarde cătreMinisterulEducaţiei o declasifică ca fiind o nouăformă de educaţiepentrueleviiproveniţi din familiidefavorizate,aşa cum se precizeazăîn principiul accesului egal la educaţie, deoarece copiii din familii defavorizate nu au resurse financiare pentru a-şi plăti ,,curiozitatea intelectuală “.