simbolismul

1. Simbolismul
Simbolismul este acel curent literar și artistic, care a apărut în Franța, în a doua jumătate a
secolului XIX, de unde s-a răspândit și în alte țări europene.Termenulde simbolisma fostfolosit pentru
prima dată de Jean Moreas, care în 1886, a scris articolul Le symbolism, în revista Le
Figaro,considerat manifestul acestui curent. El propunea ca mișcarea, socotită de unii decadentă,să
fie numităsimbolistă.
Simbolismul nu a avut un caracter omogen, ci s-a prezentat ca un conglomerat de ideologii. A
aparut ca o reacție la parnasianism, ce cultiva o poezie rece, impersonală, picturală, preocupat doar de
perfecțiunea formei, ca și la retorismul romantismului.
Simboliștii au cultivat o poezie a sensibilității pure, care exprima stări sufletești confuze,
nedefinite, transmise pe calea sugestiei.Au folosit simbolul pe care l-au asociat pentru prima dată
sugestiei. De asemenea, au folosit tehnica sinesteziei, între senzații diferite: auditive, vizuale, olfactive,
tactile, precum în celebru vers bacovian O pictură parfumată cu vibrări de violet .Considerau muzica
drept arta cu cea mai mare putere de sugestie. Astfel, folosirea refrenului, a laitmotivelor, a unor
rime perfecte, repetarea obsedantă a unor sunete, ritmul lăuntric, fac din poezie muzică inainte de
toate.
Temele și motivele cultivate de simboliști au fost: orașul, târgul de provincie, nevroza,
melencolia, solitudinea, vagabondajul, spleen-ul, amurgul, claustrarea, moartea, condiția
poetului și a poeziei, culorile, parcul, ploaia.Simboliștii sunt recunoscuți pentru preferința pentru
imagini vagi, fluide,fara contur, pentru uzitarea unui limbaj cu multe resurse sugestive,sunt cei
care au inovat versificația introducând versul liber, au înnoit limbajul poetic, descoperind resursele
inepuizabile de ambiguitate.
Simbolismul a reprezentat și în literatura română o direcție inovatoare. Nu a fost un fenomen de
imitație a simbolismului francez, ci o atitudine literară modernă, manifestată în condiții specifice. La
noi, a aparut ca o reacție la epigonismul eminescian,ca șila curentele tradiționaliste: sămănătorismul
și poporanismul.
George Bacovia
( 1881- 1957)
-poet interbelic, marchează etapa simbolismului autentic, fiind poet simbolist atât prin viziune, cât
și prin sensibilitate
-numele lui legat de Bacau
- volume: Plumb 1916; Scântei galbene 1926; Cu voi 1930; Comedii în fond 1936; Ștanțe burgheze
1936; Versete 1957
- tematica operei:
tema morții – tema dominantă în întreaga creație; Bacovia nu glorifică moartea, ci o deplânge,
o detestă
tema iubirii – sentimentul iubirii este invocat cu disperare, poetului îi este refuzată iubirea
ideala; iubita este întotdeauna fantomatică, ftizică, abia percepută. Singura poezie în care iubirea
generează căldură și intmitate este Decembre.
tema naturii- o tema artificiu ; toate anotimpurile au o influiență nefastă:primavara( stârnește
nervii, generează astenie), vara(caniculară, căldura toridă descompune materia), toamna ( ploioasă,
mohorâtă, generează nevroza), iarna (zăpezi cenușii, gri, albul, negru, tipic funebrului).
cromatica beneficieaza de corespondență în planul sentimentelor:
gri, alb, negru = monotonie, moarte, melancolie grava.
roz, albastru, verde crud = astenia, nevroza
roșul= moartea
violetul= halucinație, monotonie, moarte
galbenul=culoarea preferată a poetului, boala, maladiv Sufletul ars este galben.
Galbenul e culoarea sufletului meu