SlideShare a Scribd company logo
1 of 46
Conferenţiar universitar –
Natalia Corolcova
Planul Prelegerii
1. Definiția;
2. Cerințele contracepției;
3. Clasificarea metodelor de contracepție;
4. Metoda fiziologică sau calendaristică de contracepție;
5. Metoda amenoreei de lactație;
6. Metode contraceptive de barieră;
7. Metode hormonale de contracepție;
8. Contracepția intrauterină;
9. Metode chirurgicale de contracepție;
10. Bibliografie.
Planificarea familiei
(definiție)
 Planificarea familială – un complex de măsuri
profilactice şi informativ-educaţionale, îndreptat spre
formarea unei atitudini responsabile şi sigure în
comportamentul sexual, prentâmpinarea apariţiei
unei sarcini nedorite sau cu risc înalt, protejarea faţă
de maladiile cu transmitere sexuală, reducerea
mortalităţii şi morbidităţii materne şi infantile.
 Potrivit definiţiei OMS „planificarea familiei” este
asigurarea controlului funcţiei reproductive pentru
naşterea doar a copiilor doriţi”.
 Vârsta favorabilă a femeii pentru reproducere constituie 19-35
de ani;
 Intervalul dintre naşteri va fi nu mai mic de 2-2,5 ani.
 Concepţia va avea loc peste 2 luni după o afecţiune infecţioasă
acută suportată de soţi;
 Este recomandabilă concepţia în perioada de toamnă şi iarnă,
dat fiind reducerea ponderii mutaţiilor spontane şi a
pericolului conflictului imunologic;
 Femeia va fi scoasă din zona contactului cu substanţele
chimice cu 2 luni înainte de concepţie;
 Soţii vor refuza deprinderile vicioase (fumatul, alcoolul,
narcoticele) cu 2 luni înainte de concepţie;
 Femeia cu afecţiuni somatice cronice va concepe doar în cazul
remisiunii stabile şi lipsei acutizărilor timp de 1-5 ani (în
funcţie de caracterul afecţiunii);
 Femeile cu regim de muncă influenţat de factori negativi vor
planifica sarcina după instalarea adaptării stabile (1-2 ani de
lucru).
Contracepţia este metoda prevenirii
sarcinii nedorite la femeile de vârstă
reproductivă.
- Mijloacele anticoncepţionale utilizate în acest
scop se numesc contraceptive.
- Într-un sens mai larg, contracepţia reprezintă o
metodă de control a natalităţii, ce asigură
întreruperea evoluţiei naturale a sarcinii din
momentul concepţiei şi până la naşterea
copilului.
- Totodată, importanţa mijloacelor
anticoncepţionale nu se limitează doar la
prentâmpinarea sarcinii, ele au un rol esenţial în
planificarea familiei.
- Important este deci de a conştientiza faptul, că
sub noţiunea de planificare familială se
subânţelege comportamentul oamenilor,
îndreptat spre regularea natalităţii.
Orice fel de contracepţie va corespunde
următoarelor III cerinţe:
SIGURANŢĂ
INOFENSIVITATE
ACCESIBILITATE
Să posede efect anticoncepţional înalt;
Să fie simple în utilizare;
Să nu influenţeze negativ asupra sănătăţii femeii şi să nu aibă
efect negativ asupra urmaşilor;
Să aibă efect reversibil, pentru ca la dorinţă, funcţia de
reproducere să fie restabilită uşor şi complet;
Să nu deregleze fiziologia actului sexual;
Să fie accesibile din punct de vedere al costurilor.
Metodele contraceptive, în funcţie de locul acţiunii mijloacelor
utilizate, sunt clasificate în diferite variante.
Clasificarea
metodelor de contracepție
Clasificarea metodelor de
contracepție
1.1Clasificarea după eficacitate
(Indicele Pearl)
METODE DE CONTRACEPŢIE INDICELE PEARL
(100 femei/an)
Sterilizare 0,01 - 0,03
Contracepţia hormonală 0,15 - 0,5
Sterilet 0,3 – 1,5
Progestine pure
(mini –pilule)
0,6 - 4,0
Metode de barieră 2 - 15
Coitus întrerupt 8 - 17
Lipsa contracepţiei 80 - 90
Indicele Pearl - rata eşecului apariției sarcinii la 100 femei în primul an de
folosire a contraceptivelor.
Clasificarea (continuare)
 Contraceptive pentru
femei:
- Metoda calendaristică;
- Amenoreea de lactație;
- Metode de barieră;
- Contracepția hormonală;
- Contracepţia intrauterină;
- Sterilizare chirurgicală.
- Contraceptive pentru
bărbați:
- Coitus intrerupt;
- Metode de barieră;
- Contracepția hormonală;
- Sterilizare chirurgicală.
Clasificarea
(continuare)
I. Metode tradiționale (de rutină);
coitul întrerupt;
coitul rezervat;
dușurile postcoitale;
metoda calendaristică -
KNAUSS-OGINO;
abstinența;
amenoree de lactație.
II. Metode contemporane:
 hormonale;
 de barieră: mecanice, chimice;
 contracepţia intrauterină
(combinate mecanice și
hormonale)
 metode chirurgicale.
Se bazează pe sterilitatea fiziologică a
femeii la începutul şi sfârşitul ciclului
menstrual, pe termenul ovulaţiei (zilele 12-
16 ale ciclului menstrual), vitalitatea
ovulului (24 ore) şi capacitatea de
fecundare a spermatozoizilor (48 ore şi mai
mult).
Pentru determinarea începutului perioadei
fertile (ziua când poate avea loc concepţia)
se scad 18 zile din cel mai scurt ciclu
menstrual, iar pentru stabilirea sfârşitului
perioadei fertile se scad 11 zile din cel mai
lung ciclu menstrual din ultimele 6-18 luni.
Metode de contracepție
1. Metoda fiziologică sau calendaristică de contracepție
2. Metoda amenoreei de lactație
O metodă temporară de planificare familială bazată pe efectul
natural al alăptării asupra fertilității.
 Condiții:
- Sângerarea lunară a mamei nu a revenit;
- Copilul este alăptat integral sau aproape integral și este
hrănit frecvent, ziua și noaptea;
- Copilul are vârsta mai mică de 6 luni.
Acționează prin prevenirea eliberării ovulelor din
ovare (a ovulației). Alăptarea frecventă previne
temporar eliminarea hormonilor naturali care
declanșează ovulația.
3.Metode contraceptive de bariera
 Mecanice:
 prezervativele - masculine și feminine;
 diafragma - feminin;
 capele cervicale – feminine;
 inelele cervicale – feminine;
 Chimice:
 spume, spermicide, creme, geluri, pelicule, bureți
vaginali;
Contraceptivele de barieră sunt binevenite
anumitor categorii ale populaţiei şi în
condiţii distincte, cum ar fi:
** contraindicaţiile medicale privind folosirea altor metode de contracepţie, precum şi
refuzul binevol al contracepției chirurgicale, persoanele care au contacte sexuale rare.
În calitate de metodă temporară, de exemplu:
 în lipsa menstruaţiilor în perioada de lactaţie;
 în perioada imediat următoare după rezecţia canalului diferent;
 în cazul în care nu pot fi găsite firele steriletului;
 în cazul administrării preparatelor medicamentoase ce reduc eficienţa contraceptivelor
orale;
 în perioada de aşteptare a altei metode, de exemplu, contracepţiei chirurgicale sau
introducerii steriletului;
 în cazul examinărilor privind anumite simptome ginecologice;
 în calitate de metodă temporară sau suplimentară;
 în cazul folosirii metodei fiziologice în faza fertilă a ciclului;
 în vederea protecţiei împotriva bolilor sexual transmisibile, inclusiv SIDA (prezervativul).
4.Metode hormonale de contracepție
(este o metoda eficientă, sigură şi reversibilă)
 Contraceptive hormonale combinate:
Preparate orale (COC);
Preparate injectabile lunare;
Plasturele contraceptiv combinat;
Inelul vaginal.
 Contraceptive hormonale gestagenice:
Preparate orale “mini-pili”;
 Preparate injectabile;
Progestative orale cu administrare continuă (depozitare):
Implanturi.
 Preparate postcoitale (de urgență);
4.1. Clasificarea COC
 După conținutul de estrogeni:
- Minidozate (cu doze mici de Estrogen ≤30-35
mcg EE/24 ore): Midiana, Yasmin, Jeanine, Lindinet
30, Desorelle, Regulon, Tri-Regol, Triquilar, etc.
- Microdozate (15-20 mcg EE/24 ore): Logest, Dimia,
Novynette, Lendinet 20, Yasminelle, etc.
Clasificarea COC
După conținutul de estrogen/gestagene:
-Monofazice în componenţă intră o concentraţie fixă de
hormoni steroizi pe tot parcursul ciclului (Regivedon,
Regulon, Lindinet 20-30, Logest, etc.).
-Multifazice:
bifazice conţin numai estrogeni în primele 10 pastile şi
estrogeni cu progesteron în următoare 11 zile (Anteovin,
Jenest 28, Mircette, Necon).
trifazice folii cu 3 tipuri de pastile cu concentraţii diferite
de E şi P pe tot parcursul ciclului (Triquilar, Tri-Regol,etc.).
Mecanismele de acțiune a COC
 Central:
 Oprimarea ovulației în urma inhibării producerii
hormonilor foliculostimulant și luteinizant ai hipofizei și
a liberinelor hipotalamice.
Periferic:
 Modificarea endometrului (regresia precoce a fazei
proliferative), ceea ce prentâmpină implantarea
ovulelor.
 Îngroșarea mucusului cervical și împiedicarea
pătrunderii spermatozoizilor.
Inhibarea peristalticii trompelor uterine.
Mecanismul de acțiune a COC (schema)
Efectele sistemice a COC
 Aparatul cardiovascular:
- cresc cu 40% frecventa bolilor cardiovasculare;
- favorizeaza aparitia bolii tromboembolice venoase și
arteriale;
- favorizează apariția cardiopatiei ischemice
- apariția hipertensiunii arteriale.
Efectele sistemice a COC
 Efecte asupra metabolismului:
- a) metabolismul lipidelor: crește colesterolul și fracțiunile lipidice
care se vor depune pe vasele sanguine (artere), favorizând
apariția aterosclerozei; riscul dislipidemiilor este crescut în special
de catre folosirea estrogenilor;
- b) metabolismul glucidic: scade toleranța la glucoza, atât la
femeile sănătoase cât și la cele cu predispoziție pentru diabet;
frecvența apariției unui diabet clinic după administrarea
estroprogestativelor este apreciata ca fiind între 3,5-4%;
- c) metabolismul proteinelor - componenta estrogenică alterează
producţia de proteine de către ficat; prin modificarea proteinelor
hepatice se modifică şi proteinele răspunzătoare de coagularea
sângelui !
Efectele sistemice a COC
 Sistemul hepato-biliar:
- ficatul prelucreză și stochează hormonii, iar printr-o acumulare
exesivă de estrogen și progesteron (!) este lezat ficatul,
provocând diferite tulburări în funcția hepatică;
- se constată un efect toxic al estrogenului pe un teren genetic
determinat;
- cea mai frecventă manifestare a disfuncției hepatice este icterul,
însoțit de mâncarime;
- litiaza biliara este favorizată de hormoni,
în special datorită creșterii conținutului bilei
în colesterol;
Efectele sistemice a COC
 Sistemul nervos central :
- cefaleea: este legatǎ atât de retenţia apei în
organism din cauza estroprogestativelor cât şi de un
accident vascular cerebral ;
- depresia şi tulburări neuropsihice se pare că se
datorează scăderii producţiei unei substanţe cerbrale
( serotonina ).
Efectele sistemice a preparatelor hormonale
 Sistemul endocrin
- hormonii estrogeni şi progestativi stimuleazǎ sinteza de
hormoni tiroidieni, favorizând apariţia uneori a unui
hipertiroidism;
- cresc riscul la adenom hipofizar.
Precauții și Contraindicații ale COC
 Prezența sau riscul de tromboembolism venos (TEV) sau arterial – TEV
în antecedente, predispoziție ereditară sau dobândită, intervenție
chirurgicală majoră cu imobilizare prelungită, diabetul zaharat cu
simptome vasculare, hipertensiunea arterială severă, dislipoproteinemie
severă;
 Afecțiuni hepatice severe prezente sau în antecedente, atât timp cât
funcția hepatică nu a revenit în limita valorilor normale;
 Insuficiența renală severă sau insuficienț renală acută;
 Tumori hepatice (benigne sau maligne) prezente sau în antecedente;
 Tumori maligne dependente de hormonii sexuali cunoscute sau
suspectate (de exemplu la nivelul aparatului genital sau sânilor);
 Sângerări vaginale de etiologie necunoscută.
Legate de componentul
estrogenic
Legate de componentul
gestagenic
Condiţionate de efectul
androgen al C.O.
Cefalee Cefalee între administrările C.O. Intensificarea libidoului
Hipertensiune Bufeuri de căldură Prurit
Vertij Diminuarea libidoului Creşterea greutăţii corpului
Greaţă, vomă diaree Creşterea greutăţii corpului Creşterea apetitului
Meteorism abdominal Acnee, erupţii Acnee
Tumefierea glandelor mamare Calviţie Alopecie
Irascibilitate Hiperfatigabilitate Hirsutism
Tromboflebită Depresiune Schimbarea vocii
Leucoree
Cloasmă Uscăciunea vaginală
Crampe la picioare Cervicită
Menoragie Icter colestatic
Sângerare „de rupere” Hipomenoree
Reacțiile adverse ale COC
Avantajele COC
• Eficacitate contraceptivă înaltă;
• Toleranță bună;
• Accesibilitatea și simplitatea administrării;
• Independentă de actul sexual;
• Controlul adecvat al ciclului menstrual;
• Restabilirea fertilității în totalitate (în decurs de 1-12 luni);
• Efecte terapeutice (reglarea CM, dispariția sau ameliorarea dismenoreei
și a sindrumului premenstrual, tratamentul stărilor hiperandrogenice, etc.);
• Efecte profilactice ( scăderea incidenței cancerului endometrial, ovarian,
colorectal, săderea incidenței anemiei fierodeficitare, etc.).
Dezavantajele COC
 Lipsa protecţiei împotriva maladiilor sexual-
transmisibile;
 Administrarea zilnică;
 Cost înalt;
 Reducerea libidoului;
 Prezența efectelor secundare.
4.2. Preparatele injectabile
combinate lunare (CIC)
 Acționează prin prevenirea ovulației.
 Inițierea metodei – în primele 7 zile după debutul
menstruației.
 Administrare – 1 dată în 7 zile în regiunea șoldului,
partea superioară a brațului, în fesă, porțiunea
anterioară a coapsei. Nu se masează locul injecției.
 Preparate – Acetat de medroxiprogesteron
(MPA)/cipionat de estradiol (Ciclofen, Cyclo-Provera,
Lunella); enantat de noretisteron (Net –EN)/valerat de
estradiol (Mesigyna, Norigynon).
4.3. Plasturele contraceptiv
combinat
 Prezintă un pătrat mic și subțire din plastic flexibil,
purtat pe corp care eliberează continuu, direct prin
piele în circulația sanguină un progestativ și un
estrogen.
 Mecanism de acțiune – blocarea ovulației.
 Administrare – se lipește un nou plasture (în regiunea
supero-externă a brațului, spatelui, ambdomen, fese, în
dreptul stomacului) o dată pe săptămână în aceeași zi,
3 săptămâni la rând, a 4-a săptămână pauză (survine
menstruația).
 Denumiri – Ortho Evra, Evra.
4.4. Inelul vaginal
contraceptiv combinat
 Un inel flexibil, plasat în vagin, eliberează continuu din
interiorul inelului un progestativ și estrogen. Hormonii
sunt absorbiți prin peretele vaginal direct în circulația
sanguină.
 Este păstrat în vagin tot timpul, zi și noapte, timp de 3
săptămâni, după care urmează o săptămână fără inel
vaginal, când va surveni menstruația.
 Mecanism de acțiune – blochează ovulația.
 Denumire – NuvaRing.
Contraceptive hormonale gestagenice.
4.5. Preparate orale “mini-pili”
 Pilule care conțin doze foarte mici de progestativ similar hormonului
natural progesteron din corpul femeii ( Microlut, Microval, Norgeston,
Neogest, Ovrette).
 Mecanism de acțiune – îngroșarea mucusului cervical, blocarea ovulației.
 Pot fi utilizate în timpul alăptării (utilizarea începe cel mai devreme la 6
săptămâni după naștere), utilizarea poate fi oprită oricând, fără ajutorul
unui furnizor, nu interferă cu actul sexual, utilizarea este sub controlul
femeii.
 Inițierea andministrării în primele 5 zile de la începutul menstruației. Se
administrează câte o pilulă zilnic la aceeași oră, până la terminarea foliei,
ulterior se administrează prima pilulă de pe o nouă folie în ziua imediat
următoare.
4.6. Contraceptivele injectabile
cu progestativ
 Contraceptivele injectabile medroxiprogesteron acetat depozit
(DMPA) și enantat de noretisteron (NET-ET) conțin fiecare un
progestativ sintetic.
 Mecanism de acțiune – blocarea ovulației.
 Nu conțin estrogen, deci pot fi utilizate pe toată durata alăptării și
de femeile care nu pot utiliza metode cu estrogen.
 Administrarea prin injecție intramusculară o dată la 3 luni pentru
DMPA și la fiecare 2 luni pentru NET-ET.
 Denumiri comerciale – DMPA (Depo, Depo-Provera, Megestron),
NET-EN (Noristerat, Syngestal).
4.7. Implantele cu progestativ
 Capsule sau bețe mici din plastic, de mărimea unui chibrit, care
eliberează un progestativ sintetic, care este amplasat sub pielea feței
interne a părții superioare a brațului.
• Mecanism de acțiune: îngroșarea mucusului cervical, blocarea ovulației.
 Nu conțin estrogen, deci pot fi utilizate pe toată durata alăptării și de
femeile care nu pot utiliza metode cu estrogen.
 Tipuri de implante:
 Jadelle: eficient timp de 5 ani
 Implanon: eficient timp de 3 ani
 Norplant: eficient 5 ani
4.8. Contracepţia de urgenţă
 Se foloseşte în situaţii de urgenţă, pentru a preveni o sarcină nedorită în urma
unui contact sexual neprotejat.
 Mecanism de acțiune – prevenirea sau întârzierea eliberării ovulelor din
ovare; împiedică fertilizarea ovulului deja eliberat.
 Indicaţii:
- act sexual fără utilizarea contraceptivelor;
- ruperea prezervativului;
- coitus întrerupt ratat;
- expulzarea DIU în timpul actului sexual;
- după un viol sexual.
- Denumiri comerciale: Escapelle, Postinor, Estinor.
5. Dispozitivul intrauterin (steriletul) -
metoda sigură, de lungă durată, reversibilă, efectivă.
Contraceptivele intrauterine sunt grupate în
3 categorii:
 inerte, fabricate din polietilenă (ansa Lippes),
inacceptabile pentru adolescenţi;
 cu conţinut de hormoni (alza -T, Mirena,
Jaydess,Progestasert), axul vertical al cărora conţine
progestine care se elimină uniform prin membrana
semitransparentă, de asemenea, inacceptabile pentru
adolescenţi;
 medicamentoase (fincoid, multiload, biocuprim,
meduza etc.), fabricate din fire de cupru sau argint, ionii
cărora amplifică efectul anticoncepţional.
Modul de acţiune a
DIU
 Inhibarea migraţiei spermatozoizilor;
 Inhibarea procesului de fecundarea a ovulului;
 Inhibarea transportului ovului fecundat
(dereglarea motilităţii aparatului ciliar tubar);
 Inhibarea implantării ovulului fecundat.
Indicaţii pentru DIU
DIU este o metodă optimă de contracepţie pentru
femeiile care:
Au copii şi necesită o metoda contraceptivă
reversibilă de o mare efecienţă;
Preferă o metoda care nu necesită aplicarea zilnică
sau la fiecare contact sexual;
Alăptează;
Au contraindicaţii pentru folosirea preparatelor
hormonale;
!!! Contraindicaţii pentru introducerea
steriletului
 gradul 3-4 de puritate vaginală;
 sarcina sau suspiciunea ei, sarcină extrauterină în antecedente;
 afecţiuni inflamatorii acute, subacute şi frecvent recidivante ale genitalelor;
 vicii de dezvoltare a uterului;
 stenoza canalului cervical;
 expulzia repetată a steriletului;
 hemoragii uterine de diversă etiologie;
 suspiciunea neoplasmului malign;
 avort septic în antecedente în 3 luni predecesoare introducerii steriletului;
 anomalii congenitale de dezvoltare;
 miom uterin, endometrioza colului uterin şi ovarelor;
 anemie şi alte maladii ale sângelui (trombocitovasopatii etc.).
Avantajele DIU
 Are o eficacitate înaltă;
 Acţionează îndată după inserţie;
 Contracepţie de lunga durată;
 Metodă simplă şi uşor de folosit;
 Poate fi folosită la femeile care au contraindicaţii pentru
administrarea contraceptivelor hormonale;
 Poate fi utilizată în timpul lactaţiei;
 Reversibilitatea imediată a fertilităţii;
 Nu există efecte metabolice sistemice;
 Nu interacţionează cu medicamentele folosite de femeie;
 Costul anual de folosirea a DIU e mai jos;
 DIU ce conţin progestine micşorează sîngerările şi
crampele menstruale, reduc riscul unei inflamaţii pelvine;
Dezavantajele DIU
 Înainte de inserţie e nevoie de o examinare
pelvină şi un control riguros al infecţiilor
urogenitale;
 E necesar instruirea personalului medical;
 Nu se poate independent de întrerupt acţiunea
contraceptivă (depinde de personalul medical);
 Nu protejează de maladiile sexual
transmisibile;
Efectele adverse DIU
 Infecţia pelvină
 Sîngerare uterină;
 Algiile pelvine;
 Perforarea uterului;
 Expulzia DIU.
6. Metode chirurgicale de
contracepție
 ligatura tubară prin laparoscopie,
minilaparotomie, sau laparotomie;
 vasectomia – secționarea ductelor
deferente la nivel testicular.
Bibliografie
1. Planificarea familiei. Ghid practic pentru furnizorii de servicii de planificare familială. 2008
2. Ginecologie endocrinologică. Petrache Vârtej, Ioana Vârtej, Cătălina Poiată. București 2004
3. Руководство по контрацепции. В.Н. Прилепской. Москва 2010.
4. Effects of hormonal contraception on systemic metabolism: cross-sectional and longitudinal
evidence.Wang Q1, Würtz P2, Auro K, Morin-Papunen L3. 2016
5. The effect of contraceptive methods on reproductive tract infections risk: a cross-sectional
study having a sample of 52,481 women. 2016Wang LY1, OuYang L1, Tong F1, Zhang XJ2, Li
XD1
6. The CORALIE study: improving patient education to help new users better understand their
oral contraceptive. 2016de Reilhac P1, Plu-Bureau G2, Serfaty D3, Letombe B4, Gondry J5,
Christin-Maitre S6.
7. School-based interventions for improving contraceptive use in adolescents.Lopez LM1,
Bernholc A, Chen M, Tolley EE.
8. Permanent Sterilisation to Long-Acting Reversible Contraception: Is a Paradigm Shift
Necessary?Shantha Kumari S1.
9. Updates in Contraceptive Counseling for Adolescents.Eliscu AH1, Burstein GR2.
10. Provision of Contraception: Key Recommendations from the CDC.Klein DA1, Arnold JJ1,
Reese ES1.
“Educaţia este cea mai mare şi cea mai grea
problemă care s-a putut da spre rezolvarea omului„
Motto

More Related Content

Similar to Planificarea Familiei Septembrie 2016.ppt

Fertilia - Prezentare homeoterapia ginecologica
Fertilia - Prezentare homeoterapia ginecologica Fertilia - Prezentare homeoterapia ginecologica
Fertilia - Prezentare homeoterapia ginecologica Ana-Maria Tatucu
 
Broşura sănătatea femeii-remedii naturale
Broşura sănătatea femeii-remedii naturaleBroşura sănătatea femeii-remedii naturale
Broşura sănătatea femeii-remedii naturaletianDe Liviu
 
U are part of this CHAIN!
U are part of this CHAIN!U are part of this CHAIN!
U are part of this CHAIN!Biblionet
 
1 Prezentare Prof Ono 2022-varianta finala 1 .pptx
1 Prezentare Prof Ono 2022-varianta finala 1 .pptx1 Prezentare Prof Ono 2022-varianta finala 1 .pptx
1 Prezentare Prof Ono 2022-varianta finala 1 .pptxMircea Onofriescu
 
Cervical cancer mf_elena_popa
Cervical cancer mf_elena_popaCervical cancer mf_elena_popa
Cervical cancer mf_elena_popaELENA POPA
 
1.aprecierea.cantitativa.a.ratiei.alimentare
1.aprecierea.cantitativa.a.ratiei.alimentare1.aprecierea.cantitativa.a.ratiei.alimentare
1.aprecierea.cantitativa.a.ratiei.alimentareMocanu Elena
 
Alăptarea în Republica Moldova: Date și Cifre
Alăptarea în Republica Moldova: Date și CifreAlăptarea în Republica Moldova: Date și Cifre
Alăptarea în Republica Moldova: Date și Cifremoldova_unicef
 
educarea gravidei cu sarcina fiziologica
educarea gravidei cu sarcina fiziologicaeducarea gravidei cu sarcina fiziologica
educarea gravidei cu sarcina fiziologicaLauraPaunica1
 
Centru de Medicina Fetala, Timisoara
Centru de Medicina Fetala, TimisoaraCentru de Medicina Fetala, Timisoara
Centru de Medicina Fetala, TimisoaraMarius Bogdan Muresan
 
Tumorile sanului
Tumorile sanuluiTumorile sanului
Tumorile sanuluiCodrut Tutu
 
SARCINA EXTRAUTERINA.ppt
SARCINA EXTRAUTERINA.pptSARCINA EXTRAUTERINA.ppt
SARCINA EXTRAUTERINA.pptElenaMatei16
 
Epidemia de pertussis ppt
Epidemia de pertussis pptEpidemia de pertussis ppt
Epidemia de pertussis pptTraian Mihaescu
 
A4 o viziune asupra vietii
A4   o viziune asupra vietiiA4   o viziune asupra vietii
A4 o viziune asupra vietiiAlin Ticanet
 
Chestionar feedback fiv 2 med_life
Chestionar feedback fiv 2 med_lifeChestionar feedback fiv 2 med_life
Chestionar feedback fiv 2 med_lifefivadvisor
 

Similar to Planificarea Familiei Septembrie 2016.ppt (20)

Sterilitatea masculina aprilie 2011
Sterilitatea masculina aprilie 2011Sterilitatea masculina aprilie 2011
Sterilitatea masculina aprilie 2011
 
Oncofertilitatea
OncofertilitateaOncofertilitatea
Oncofertilitatea
 
Fertilia - Prezentare homeoterapia ginecologica
Fertilia - Prezentare homeoterapia ginecologica Fertilia - Prezentare homeoterapia ginecologica
Fertilia - Prezentare homeoterapia ginecologica
 
Broşura sănătatea femeii-remedii naturale
Broşura sănătatea femeii-remedii naturaleBroşura sănătatea femeii-remedii naturale
Broşura sănătatea femeii-remedii naturale
 
U are part of this CHAIN!
U are part of this CHAIN!U are part of this CHAIN!
U are part of this CHAIN!
 
1 Prezentare Prof Ono 2022-varianta finala 1 .pptx
1 Prezentare Prof Ono 2022-varianta finala 1 .pptx1 Prezentare Prof Ono 2022-varianta finala 1 .pptx
1 Prezentare Prof Ono 2022-varianta finala 1 .pptx
 
Cervical cancer mf_elena_popa
Cervical cancer mf_elena_popaCervical cancer mf_elena_popa
Cervical cancer mf_elena_popa
 
1.aprecierea.cantitativa.a.ratiei.alimentare
1.aprecierea.cantitativa.a.ratiei.alimentare1.aprecierea.cantitativa.a.ratiei.alimentare
1.aprecierea.cantitativa.a.ratiei.alimentare
 
Alăptarea în Republica Moldova: Date și Cifre
Alăptarea în Republica Moldova: Date și CifreAlăptarea în Republica Moldova: Date și Cifre
Alăptarea în Republica Moldova: Date și Cifre
 
46 obezitatea
46 obezitatea46 obezitatea
46 obezitatea
 
educarea gravidei cu sarcina fiziologica
educarea gravidei cu sarcina fiziologicaeducarea gravidei cu sarcina fiziologica
educarea gravidei cu sarcina fiziologica
 
Centru de Medicina Fetala, Timisoara
Centru de Medicina Fetala, TimisoaraCentru de Medicina Fetala, Timisoara
Centru de Medicina Fetala, Timisoara
 
Tumorile sanului
Tumorile sanuluiTumorile sanului
Tumorile sanului
 
SARCINA EXTRAUTERINA.ppt
SARCINA EXTRAUTERINA.pptSARCINA EXTRAUTERINA.ppt
SARCINA EXTRAUTERINA.ppt
 
Epidemia de pertussis ppt
Epidemia de pertussis pptEpidemia de pertussis ppt
Epidemia de pertussis ppt
 
Fertilitatea masculina #fertility_education
Fertilitatea masculina #fertility_educationFertilitatea masculina #fertility_education
Fertilitatea masculina #fertility_education
 
A4 o viziune asupra vietii
A4   o viziune asupra vietiiA4   o viziune asupra vietii
A4 o viziune asupra vietii
 
Chestionar feedback fiv 2 med_life
Chestionar feedback fiv 2 med_lifeChestionar feedback fiv 2 med_life
Chestionar feedback fiv 2 med_life
 
Reproducerea asistata si implicatiile sale morale. Dr Tiberiu Pop
Reproducerea asistata si implicatiile sale morale. Dr Tiberiu PopReproducerea asistata si implicatiile sale morale. Dr Tiberiu Pop
Reproducerea asistata si implicatiile sale morale. Dr Tiberiu Pop
 
Final memoriu ministru relansare finatare subprogram fiv
Final memoriu ministru relansare finatare subprogram fivFinal memoriu ministru relansare finatare subprogram fiv
Final memoriu ministru relansare finatare subprogram fiv
 

Planificarea Familiei Septembrie 2016.ppt

  • 2. Planul Prelegerii 1. Definiția; 2. Cerințele contracepției; 3. Clasificarea metodelor de contracepție; 4. Metoda fiziologică sau calendaristică de contracepție; 5. Metoda amenoreei de lactație; 6. Metode contraceptive de barieră; 7. Metode hormonale de contracepție; 8. Contracepția intrauterină; 9. Metode chirurgicale de contracepție; 10. Bibliografie.
  • 3. Planificarea familiei (definiție)  Planificarea familială – un complex de măsuri profilactice şi informativ-educaţionale, îndreptat spre formarea unei atitudini responsabile şi sigure în comportamentul sexual, prentâmpinarea apariţiei unei sarcini nedorite sau cu risc înalt, protejarea faţă de maladiile cu transmitere sexuală, reducerea mortalităţii şi morbidităţii materne şi infantile.  Potrivit definiţiei OMS „planificarea familiei” este asigurarea controlului funcţiei reproductive pentru naşterea doar a copiilor doriţi”.
  • 4.  Vârsta favorabilă a femeii pentru reproducere constituie 19-35 de ani;  Intervalul dintre naşteri va fi nu mai mic de 2-2,5 ani.  Concepţia va avea loc peste 2 luni după o afecţiune infecţioasă acută suportată de soţi;  Este recomandabilă concepţia în perioada de toamnă şi iarnă, dat fiind reducerea ponderii mutaţiilor spontane şi a pericolului conflictului imunologic;  Femeia va fi scoasă din zona contactului cu substanţele chimice cu 2 luni înainte de concepţie;  Soţii vor refuza deprinderile vicioase (fumatul, alcoolul, narcoticele) cu 2 luni înainte de concepţie;  Femeia cu afecţiuni somatice cronice va concepe doar în cazul remisiunii stabile şi lipsei acutizărilor timp de 1-5 ani (în funcţie de caracterul afecţiunii);  Femeile cu regim de muncă influenţat de factori negativi vor planifica sarcina după instalarea adaptării stabile (1-2 ani de lucru).
  • 5. Contracepţia este metoda prevenirii sarcinii nedorite la femeile de vârstă reproductivă. - Mijloacele anticoncepţionale utilizate în acest scop se numesc contraceptive. - Într-un sens mai larg, contracepţia reprezintă o metodă de control a natalităţii, ce asigură întreruperea evoluţiei naturale a sarcinii din momentul concepţiei şi până la naşterea copilului. - Totodată, importanţa mijloacelor anticoncepţionale nu se limitează doar la prentâmpinarea sarcinii, ele au un rol esenţial în planificarea familiei. - Important este deci de a conştientiza faptul, că sub noţiunea de planificare familială se subânţelege comportamentul oamenilor, îndreptat spre regularea natalităţii.
  • 6. Orice fel de contracepţie va corespunde următoarelor III cerinţe: SIGURANŢĂ INOFENSIVITATE ACCESIBILITATE
  • 7. Să posede efect anticoncepţional înalt; Să fie simple în utilizare; Să nu influenţeze negativ asupra sănătăţii femeii şi să nu aibă efect negativ asupra urmaşilor; Să aibă efect reversibil, pentru ca la dorinţă, funcţia de reproducere să fie restabilită uşor şi complet; Să nu deregleze fiziologia actului sexual; Să fie accesibile din punct de vedere al costurilor. Metodele contraceptive, în funcţie de locul acţiunii mijloacelor utilizate, sunt clasificate în diferite variante.
  • 9. 1.1Clasificarea după eficacitate (Indicele Pearl) METODE DE CONTRACEPŢIE INDICELE PEARL (100 femei/an) Sterilizare 0,01 - 0,03 Contracepţia hormonală 0,15 - 0,5 Sterilet 0,3 – 1,5 Progestine pure (mini –pilule) 0,6 - 4,0 Metode de barieră 2 - 15 Coitus întrerupt 8 - 17 Lipsa contracepţiei 80 - 90 Indicele Pearl - rata eşecului apariției sarcinii la 100 femei în primul an de folosire a contraceptivelor.
  • 10. Clasificarea (continuare)  Contraceptive pentru femei: - Metoda calendaristică; - Amenoreea de lactație; - Metode de barieră; - Contracepția hormonală; - Contracepţia intrauterină; - Sterilizare chirurgicală. - Contraceptive pentru bărbați: - Coitus intrerupt; - Metode de barieră; - Contracepția hormonală; - Sterilizare chirurgicală.
  • 11. Clasificarea (continuare) I. Metode tradiționale (de rutină); coitul întrerupt; coitul rezervat; dușurile postcoitale; metoda calendaristică - KNAUSS-OGINO; abstinența; amenoree de lactație. II. Metode contemporane:  hormonale;  de barieră: mecanice, chimice;  contracepţia intrauterină (combinate mecanice și hormonale)  metode chirurgicale.
  • 12. Se bazează pe sterilitatea fiziologică a femeii la începutul şi sfârşitul ciclului menstrual, pe termenul ovulaţiei (zilele 12- 16 ale ciclului menstrual), vitalitatea ovulului (24 ore) şi capacitatea de fecundare a spermatozoizilor (48 ore şi mai mult). Pentru determinarea începutului perioadei fertile (ziua când poate avea loc concepţia) se scad 18 zile din cel mai scurt ciclu menstrual, iar pentru stabilirea sfârşitului perioadei fertile se scad 11 zile din cel mai lung ciclu menstrual din ultimele 6-18 luni. Metode de contracepție 1. Metoda fiziologică sau calendaristică de contracepție
  • 13. 2. Metoda amenoreei de lactație O metodă temporară de planificare familială bazată pe efectul natural al alăptării asupra fertilității.  Condiții: - Sângerarea lunară a mamei nu a revenit; - Copilul este alăptat integral sau aproape integral și este hrănit frecvent, ziua și noaptea; - Copilul are vârsta mai mică de 6 luni. Acționează prin prevenirea eliberării ovulelor din ovare (a ovulației). Alăptarea frecventă previne temporar eliminarea hormonilor naturali care declanșează ovulația.
  • 14. 3.Metode contraceptive de bariera  Mecanice:  prezervativele - masculine și feminine;  diafragma - feminin;  capele cervicale – feminine;  inelele cervicale – feminine;  Chimice:  spume, spermicide, creme, geluri, pelicule, bureți vaginali;
  • 15. Contraceptivele de barieră sunt binevenite anumitor categorii ale populaţiei şi în condiţii distincte, cum ar fi: ** contraindicaţiile medicale privind folosirea altor metode de contracepţie, precum şi refuzul binevol al contracepției chirurgicale, persoanele care au contacte sexuale rare. În calitate de metodă temporară, de exemplu:  în lipsa menstruaţiilor în perioada de lactaţie;  în perioada imediat următoare după rezecţia canalului diferent;  în cazul în care nu pot fi găsite firele steriletului;  în cazul administrării preparatelor medicamentoase ce reduc eficienţa contraceptivelor orale;  în perioada de aşteptare a altei metode, de exemplu, contracepţiei chirurgicale sau introducerii steriletului;  în cazul examinărilor privind anumite simptome ginecologice;  în calitate de metodă temporară sau suplimentară;  în cazul folosirii metodei fiziologice în faza fertilă a ciclului;  în vederea protecţiei împotriva bolilor sexual transmisibile, inclusiv SIDA (prezervativul).
  • 16. 4.Metode hormonale de contracepție (este o metoda eficientă, sigură şi reversibilă)  Contraceptive hormonale combinate: Preparate orale (COC); Preparate injectabile lunare; Plasturele contraceptiv combinat; Inelul vaginal.  Contraceptive hormonale gestagenice: Preparate orale “mini-pili”;  Preparate injectabile; Progestative orale cu administrare continuă (depozitare): Implanturi.  Preparate postcoitale (de urgență);
  • 17. 4.1. Clasificarea COC  După conținutul de estrogeni: - Minidozate (cu doze mici de Estrogen ≤30-35 mcg EE/24 ore): Midiana, Yasmin, Jeanine, Lindinet 30, Desorelle, Regulon, Tri-Regol, Triquilar, etc. - Microdozate (15-20 mcg EE/24 ore): Logest, Dimia, Novynette, Lendinet 20, Yasminelle, etc.
  • 18. Clasificarea COC După conținutul de estrogen/gestagene: -Monofazice în componenţă intră o concentraţie fixă de hormoni steroizi pe tot parcursul ciclului (Regivedon, Regulon, Lindinet 20-30, Logest, etc.). -Multifazice: bifazice conţin numai estrogeni în primele 10 pastile şi estrogeni cu progesteron în următoare 11 zile (Anteovin, Jenest 28, Mircette, Necon). trifazice folii cu 3 tipuri de pastile cu concentraţii diferite de E şi P pe tot parcursul ciclului (Triquilar, Tri-Regol,etc.).
  • 19. Mecanismele de acțiune a COC  Central:  Oprimarea ovulației în urma inhibării producerii hormonilor foliculostimulant și luteinizant ai hipofizei și a liberinelor hipotalamice. Periferic:  Modificarea endometrului (regresia precoce a fazei proliferative), ceea ce prentâmpină implantarea ovulelor.  Îngroșarea mucusului cervical și împiedicarea pătrunderii spermatozoizilor. Inhibarea peristalticii trompelor uterine.
  • 20. Mecanismul de acțiune a COC (schema)
  • 21. Efectele sistemice a COC  Aparatul cardiovascular: - cresc cu 40% frecventa bolilor cardiovasculare; - favorizeaza aparitia bolii tromboembolice venoase și arteriale; - favorizează apariția cardiopatiei ischemice - apariția hipertensiunii arteriale.
  • 22. Efectele sistemice a COC  Efecte asupra metabolismului: - a) metabolismul lipidelor: crește colesterolul și fracțiunile lipidice care se vor depune pe vasele sanguine (artere), favorizând apariția aterosclerozei; riscul dislipidemiilor este crescut în special de catre folosirea estrogenilor; - b) metabolismul glucidic: scade toleranța la glucoza, atât la femeile sănătoase cât și la cele cu predispoziție pentru diabet; frecvența apariției unui diabet clinic după administrarea estroprogestativelor este apreciata ca fiind între 3,5-4%; - c) metabolismul proteinelor - componenta estrogenică alterează producţia de proteine de către ficat; prin modificarea proteinelor hepatice se modifică şi proteinele răspunzătoare de coagularea sângelui !
  • 23. Efectele sistemice a COC  Sistemul hepato-biliar: - ficatul prelucreză și stochează hormonii, iar printr-o acumulare exesivă de estrogen și progesteron (!) este lezat ficatul, provocând diferite tulburări în funcția hepatică; - se constată un efect toxic al estrogenului pe un teren genetic determinat; - cea mai frecventă manifestare a disfuncției hepatice este icterul, însoțit de mâncarime; - litiaza biliara este favorizată de hormoni, în special datorită creșterii conținutului bilei în colesterol;
  • 24. Efectele sistemice a COC  Sistemul nervos central : - cefaleea: este legatǎ atât de retenţia apei în organism din cauza estroprogestativelor cât şi de un accident vascular cerebral ; - depresia şi tulburări neuropsihice se pare că se datorează scăderii producţiei unei substanţe cerbrale ( serotonina ).
  • 25. Efectele sistemice a preparatelor hormonale  Sistemul endocrin - hormonii estrogeni şi progestativi stimuleazǎ sinteza de hormoni tiroidieni, favorizând apariţia uneori a unui hipertiroidism; - cresc riscul la adenom hipofizar.
  • 26. Precauții și Contraindicații ale COC  Prezența sau riscul de tromboembolism venos (TEV) sau arterial – TEV în antecedente, predispoziție ereditară sau dobândită, intervenție chirurgicală majoră cu imobilizare prelungită, diabetul zaharat cu simptome vasculare, hipertensiunea arterială severă, dislipoproteinemie severă;  Afecțiuni hepatice severe prezente sau în antecedente, atât timp cât funcția hepatică nu a revenit în limita valorilor normale;  Insuficiența renală severă sau insuficienț renală acută;  Tumori hepatice (benigne sau maligne) prezente sau în antecedente;  Tumori maligne dependente de hormonii sexuali cunoscute sau suspectate (de exemplu la nivelul aparatului genital sau sânilor);  Sângerări vaginale de etiologie necunoscută.
  • 27. Legate de componentul estrogenic Legate de componentul gestagenic Condiţionate de efectul androgen al C.O. Cefalee Cefalee între administrările C.O. Intensificarea libidoului Hipertensiune Bufeuri de căldură Prurit Vertij Diminuarea libidoului Creşterea greutăţii corpului Greaţă, vomă diaree Creşterea greutăţii corpului Creşterea apetitului Meteorism abdominal Acnee, erupţii Acnee Tumefierea glandelor mamare Calviţie Alopecie Irascibilitate Hiperfatigabilitate Hirsutism Tromboflebită Depresiune Schimbarea vocii Leucoree Cloasmă Uscăciunea vaginală Crampe la picioare Cervicită Menoragie Icter colestatic Sângerare „de rupere” Hipomenoree Reacțiile adverse ale COC
  • 28. Avantajele COC • Eficacitate contraceptivă înaltă; • Toleranță bună; • Accesibilitatea și simplitatea administrării; • Independentă de actul sexual; • Controlul adecvat al ciclului menstrual; • Restabilirea fertilității în totalitate (în decurs de 1-12 luni); • Efecte terapeutice (reglarea CM, dispariția sau ameliorarea dismenoreei și a sindrumului premenstrual, tratamentul stărilor hiperandrogenice, etc.); • Efecte profilactice ( scăderea incidenței cancerului endometrial, ovarian, colorectal, săderea incidenței anemiei fierodeficitare, etc.).
  • 29. Dezavantajele COC  Lipsa protecţiei împotriva maladiilor sexual- transmisibile;  Administrarea zilnică;  Cost înalt;  Reducerea libidoului;  Prezența efectelor secundare.
  • 30. 4.2. Preparatele injectabile combinate lunare (CIC)  Acționează prin prevenirea ovulației.  Inițierea metodei – în primele 7 zile după debutul menstruației.  Administrare – 1 dată în 7 zile în regiunea șoldului, partea superioară a brațului, în fesă, porțiunea anterioară a coapsei. Nu se masează locul injecției.  Preparate – Acetat de medroxiprogesteron (MPA)/cipionat de estradiol (Ciclofen, Cyclo-Provera, Lunella); enantat de noretisteron (Net –EN)/valerat de estradiol (Mesigyna, Norigynon).
  • 31. 4.3. Plasturele contraceptiv combinat  Prezintă un pătrat mic și subțire din plastic flexibil, purtat pe corp care eliberează continuu, direct prin piele în circulația sanguină un progestativ și un estrogen.  Mecanism de acțiune – blocarea ovulației.  Administrare – se lipește un nou plasture (în regiunea supero-externă a brațului, spatelui, ambdomen, fese, în dreptul stomacului) o dată pe săptămână în aceeași zi, 3 săptămâni la rând, a 4-a săptămână pauză (survine menstruația).  Denumiri – Ortho Evra, Evra.
  • 32. 4.4. Inelul vaginal contraceptiv combinat  Un inel flexibil, plasat în vagin, eliberează continuu din interiorul inelului un progestativ și estrogen. Hormonii sunt absorbiți prin peretele vaginal direct în circulația sanguină.  Este păstrat în vagin tot timpul, zi și noapte, timp de 3 săptămâni, după care urmează o săptămână fără inel vaginal, când va surveni menstruația.  Mecanism de acțiune – blochează ovulația.  Denumire – NuvaRing.
  • 33. Contraceptive hormonale gestagenice. 4.5. Preparate orale “mini-pili”  Pilule care conțin doze foarte mici de progestativ similar hormonului natural progesteron din corpul femeii ( Microlut, Microval, Norgeston, Neogest, Ovrette).  Mecanism de acțiune – îngroșarea mucusului cervical, blocarea ovulației.  Pot fi utilizate în timpul alăptării (utilizarea începe cel mai devreme la 6 săptămâni după naștere), utilizarea poate fi oprită oricând, fără ajutorul unui furnizor, nu interferă cu actul sexual, utilizarea este sub controlul femeii.  Inițierea andministrării în primele 5 zile de la începutul menstruației. Se administrează câte o pilulă zilnic la aceeași oră, până la terminarea foliei, ulterior se administrează prima pilulă de pe o nouă folie în ziua imediat următoare.
  • 34. 4.6. Contraceptivele injectabile cu progestativ  Contraceptivele injectabile medroxiprogesteron acetat depozit (DMPA) și enantat de noretisteron (NET-ET) conțin fiecare un progestativ sintetic.  Mecanism de acțiune – blocarea ovulației.  Nu conțin estrogen, deci pot fi utilizate pe toată durata alăptării și de femeile care nu pot utiliza metode cu estrogen.  Administrarea prin injecție intramusculară o dată la 3 luni pentru DMPA și la fiecare 2 luni pentru NET-ET.  Denumiri comerciale – DMPA (Depo, Depo-Provera, Megestron), NET-EN (Noristerat, Syngestal).
  • 35. 4.7. Implantele cu progestativ  Capsule sau bețe mici din plastic, de mărimea unui chibrit, care eliberează un progestativ sintetic, care este amplasat sub pielea feței interne a părții superioare a brațului. • Mecanism de acțiune: îngroșarea mucusului cervical, blocarea ovulației.  Nu conțin estrogen, deci pot fi utilizate pe toată durata alăptării și de femeile care nu pot utiliza metode cu estrogen.  Tipuri de implante:  Jadelle: eficient timp de 5 ani  Implanon: eficient timp de 3 ani  Norplant: eficient 5 ani
  • 36. 4.8. Contracepţia de urgenţă  Se foloseşte în situaţii de urgenţă, pentru a preveni o sarcină nedorită în urma unui contact sexual neprotejat.  Mecanism de acțiune – prevenirea sau întârzierea eliberării ovulelor din ovare; împiedică fertilizarea ovulului deja eliberat.  Indicaţii: - act sexual fără utilizarea contraceptivelor; - ruperea prezervativului; - coitus întrerupt ratat; - expulzarea DIU în timpul actului sexual; - după un viol sexual. - Denumiri comerciale: Escapelle, Postinor, Estinor.
  • 37. 5. Dispozitivul intrauterin (steriletul) - metoda sigură, de lungă durată, reversibilă, efectivă. Contraceptivele intrauterine sunt grupate în 3 categorii:  inerte, fabricate din polietilenă (ansa Lippes), inacceptabile pentru adolescenţi;  cu conţinut de hormoni (alza -T, Mirena, Jaydess,Progestasert), axul vertical al cărora conţine progestine care se elimină uniform prin membrana semitransparentă, de asemenea, inacceptabile pentru adolescenţi;  medicamentoase (fincoid, multiload, biocuprim, meduza etc.), fabricate din fire de cupru sau argint, ionii cărora amplifică efectul anticoncepţional.
  • 38. Modul de acţiune a DIU  Inhibarea migraţiei spermatozoizilor;  Inhibarea procesului de fecundarea a ovulului;  Inhibarea transportului ovului fecundat (dereglarea motilităţii aparatului ciliar tubar);  Inhibarea implantării ovulului fecundat.
  • 39. Indicaţii pentru DIU DIU este o metodă optimă de contracepţie pentru femeiile care: Au copii şi necesită o metoda contraceptivă reversibilă de o mare efecienţă; Preferă o metoda care nu necesită aplicarea zilnică sau la fiecare contact sexual; Alăptează; Au contraindicaţii pentru folosirea preparatelor hormonale;
  • 40. !!! Contraindicaţii pentru introducerea steriletului  gradul 3-4 de puritate vaginală;  sarcina sau suspiciunea ei, sarcină extrauterină în antecedente;  afecţiuni inflamatorii acute, subacute şi frecvent recidivante ale genitalelor;  vicii de dezvoltare a uterului;  stenoza canalului cervical;  expulzia repetată a steriletului;  hemoragii uterine de diversă etiologie;  suspiciunea neoplasmului malign;  avort septic în antecedente în 3 luni predecesoare introducerii steriletului;  anomalii congenitale de dezvoltare;  miom uterin, endometrioza colului uterin şi ovarelor;  anemie şi alte maladii ale sângelui (trombocitovasopatii etc.).
  • 41. Avantajele DIU  Are o eficacitate înaltă;  Acţionează îndată după inserţie;  Contracepţie de lunga durată;  Metodă simplă şi uşor de folosit;  Poate fi folosită la femeile care au contraindicaţii pentru administrarea contraceptivelor hormonale;  Poate fi utilizată în timpul lactaţiei;  Reversibilitatea imediată a fertilităţii;  Nu există efecte metabolice sistemice;  Nu interacţionează cu medicamentele folosite de femeie;  Costul anual de folosirea a DIU e mai jos;  DIU ce conţin progestine micşorează sîngerările şi crampele menstruale, reduc riscul unei inflamaţii pelvine;
  • 42. Dezavantajele DIU  Înainte de inserţie e nevoie de o examinare pelvină şi un control riguros al infecţiilor urogenitale;  E necesar instruirea personalului medical;  Nu se poate independent de întrerupt acţiunea contraceptivă (depinde de personalul medical);  Nu protejează de maladiile sexual transmisibile;
  • 43. Efectele adverse DIU  Infecţia pelvină  Sîngerare uterină;  Algiile pelvine;  Perforarea uterului;  Expulzia DIU.
  • 44. 6. Metode chirurgicale de contracepție  ligatura tubară prin laparoscopie, minilaparotomie, sau laparotomie;  vasectomia – secționarea ductelor deferente la nivel testicular.
  • 45. Bibliografie 1. Planificarea familiei. Ghid practic pentru furnizorii de servicii de planificare familială. 2008 2. Ginecologie endocrinologică. Petrache Vârtej, Ioana Vârtej, Cătălina Poiată. București 2004 3. Руководство по контрацепции. В.Н. Прилепской. Москва 2010. 4. Effects of hormonal contraception on systemic metabolism: cross-sectional and longitudinal evidence.Wang Q1, Würtz P2, Auro K, Morin-Papunen L3. 2016 5. The effect of contraceptive methods on reproductive tract infections risk: a cross-sectional study having a sample of 52,481 women. 2016Wang LY1, OuYang L1, Tong F1, Zhang XJ2, Li XD1 6. The CORALIE study: improving patient education to help new users better understand their oral contraceptive. 2016de Reilhac P1, Plu-Bureau G2, Serfaty D3, Letombe B4, Gondry J5, Christin-Maitre S6. 7. School-based interventions for improving contraceptive use in adolescents.Lopez LM1, Bernholc A, Chen M, Tolley EE. 8. Permanent Sterilisation to Long-Acting Reversible Contraception: Is a Paradigm Shift Necessary?Shantha Kumari S1. 9. Updates in Contraceptive Counseling for Adolescents.Eliscu AH1, Burstein GR2. 10. Provision of Contraception: Key Recommendations from the CDC.Klein DA1, Arnold JJ1, Reese ES1.
  • 46. “Educaţia este cea mai mare şi cea mai grea problemă care s-a putut da spre rezolvarea omului„ Motto