prezentare scolara clasa 8

1. Pădurile de conifere
(numite uneori păduri boreale)
Pădurile de conifere sunt zone de vegetație în care predomină vegetația arboricolă (arbori și arbuști) și
gimnospermică (brazi și pini). Ele sunt răspândite în zonele subarctice, temperate și subtropicale. Sunt specifice
zonelor de mai sus de latitudinea de 55° în emisfera nordică și unor munți din emisfera sudică.
Bradul
(Abies) este un gen care cuprinde aproximativ 45-55 de specii de conifere din familia Pinaceae,
răspândite preponderent în zonele muntoase ale emisferei nordice. Sunt arbori de talie mare
cu înrădăcinare pivotantă. Coroana este piramidală deasă, umbroasă, scoarța mult timp netedă cu pungi de
rășină. Lujerii sunt netezi, iar mugurii dispuși terminal întotdeauna câte trei. Prezintă frunze aciculare lățite, pe
dos cu 2 dungi albicioase de stomate, persistente, se schimbă la 6-15 ani. Conurile sunt erecte, cilindrice, cu
bractei obișnuit vizibile și răsfrânte; solzul carpelar cade la maturitate odată cu semințele, iar pe lujer rămâne
axul erect. Semințe relativ mari, triunghiulare, cu pungi de rășină pe tegument și prinse strâns de aripioară.
Bradul se deosebește de celelalte specii de conifere mai ales prin
așezarea frunzelor care, popular, se mai numesc și ace (aciculare). Acestea
au o lungime medie de 2 cm și sunt dispuse de-a lungul crengilor în același
plan, față de alte conifere la care acele sunt dispuse de jur împrejurul
crengilor. Frunzele bradului sunt mai moi decât ale altor conifere ale căror
frunze înțeapă mai tare. Diferența majoră față de foioase este că bradul (ca
majoritatea coniferelor, căci există și excepții – Larice) stă verde pe tot
parcursul anului.
Bradul ca și celelalte conifere își schimbă frunzele(acele) treptat de-a
lungul întregului an iar noi putem observa acest lucru doar văzând covorul de
ace căzute la tulpina bradului.
Altitudinea la care cresc și se dezvoltă brazii este cuprinsă între
500m iar răspândirea acestora este pe tot globul, dar cu precădere în zonele muntoase ale zonei temperate.
Coniferele au rădăcina pivotantă, alta deosebire față de foioase care au rădăcina foarte ramificată.
Conurile nu sunt fructele bradului (Gymnospermele sunt plante ale căror semințe sunt dezgolite, nude,
fără un fruct în jurul lor), ele sunt inflorescențele bradului. În alveolele conurilor se dezvoltă semințele bradului.
Când semințele sunt coapte, alveolele se desfac și semințele pot ieși din conuri. Căzând pe pământ, ele dau
naștere la noi brazi. De asemenea, semințele brazilor sunt o sursă de hrană pentru păsări , veverițe și alte
rozătoare ale pădurii. Conurile pot fi barbatesti sau femeiesti. Polenizarea este facuta natural prin vant.
Brazii cresc foarte drepți și din această cauză lemnul de brad se folosește în special în construcții, dar și
la fabricarea mobilei, fiind un lemn destul de rezistent.

2. Molidul
(Picea abies L., H. Karst.) este o specie de arbori coniferi care pot avea înălțimea până la 50 m (arbori
din clasa I si II Kraft) și diametrul trunchiului până la 1-1.5 m, cu coroană piramidal-conică, permanent verde, cu
frunze aciforme de culoare verde inchis.
Are un temperament de semilumină, de aceea trebuie cultivat
sub umbra speciilor pionere / invadatoare (plop, mesteacăn).
Ritidom brun-roșcat crăpat longitudinal. Inradacinarea este
trasantă, de aceea suferă des doborâturi de vânt. Forma conic-
piramidală a coroanei se datorează creșterii din ce în ce mai scurte a
crengilor, dinspre bază spre vârf. Molizii mai bătrâni, care cresc în
desișul codrilor, își pierd crengile de la bază (acest fenomen se
numește elagaj natural și se datorează faptului că lumina nu mai
pătrunde la baza arboretului), coroana urcând spre mijlocul tulpinii. De
asemenea, în condițiile unei lumini naturale slabe, aceștia prezintă o
creștere laterală slabă, în comparație cu arborii mai izolați.
Florile molidului sunt unisexuat-monoice, cele mascule
producând foarte mult polen anemofil, care primăvara formează, în
bătaia vântului, adevărați nori de praf gălbui în jurul arborelui. Florile
femele apar ca niște mici ghemotoace, care după fecundare se
transformă în conuri ai căror solzi adăpostesc sămânța; conurile sunt pendente , sămânța este înaripată.
Preferințe pedologice: preferă solurile acide. Vârsta exploatabilității se situează în jurul vârstei de 90-110
ani. Răspândirea: pădurile de molid acoperă 22% din suprafața forestieră a României.

3. Pinul
Acest arbore poate atinge 25-30 m înălțime uneori chiar 40-50 m și un diametru de 1–1,4 m;
înrădăcinarea este variabilă în funcție de solul pe care
vegetează; tulpina mai puțin dreaptă decât la celelalte
rășinoase, scoarța formeaza un ritidom gros, cenușiu. Lemnul
acestuia este maro-închis, foarte rezistent. Frunzele sunt
aciforme, lungi de 4 cm, grupate câte două. Conurile au o formă
conică, pedunculate, de culoare cenușie și o lungime de până la
8 cm. Apofiza este rombică, cu umbelic nemucronat. Coroana,
inițial piramidală, devine la vârste inaintate tabulara cu ramuri
neregulat ramificate
Reproducere sexuata.Se realizeaza prin seminte
,fecundarea are loc in ovule,iar prezenta apei nu este o conditie
necesara pentru ca gametii masculini sa ajunga la oosfere. Sunt
răspândiți în Eurasia, din nordul Scoției până în Mongolia. Pinul
silvestru sau comun este arborele cu cea mai mare amplitudine
ecologică dintre toate speciile forestiere indigene. Pinul silvestru
este o specie pioniera, iubitoare de lumină și foarte puțin
pretențioasă față de condițiile climatice și edafice, apare pe
soluri cu regim hidrologic foarte diferit, de la cele nisipoase
expuse uscaciunii excesive, până la cele din turbării.