1. Moscheea din București
Aș spune câteva lucruri despre cazul cu moscheea, mai mult incitat de teza lui Andrei Pleșu care, pe
scurt, susține ideea construirii moscheei și a unui ”centru de studii” dar să se evite ”grandilocvența
coreeană”. Nu voi discuta de pericolul terorist, evaluarea ar trebui să vină de la cei în măsură, nu doar
din partea fostului președinte Traian Băsescu.
1. Pleșu nu are dreptate, proiectul nu poate evita grandilocvența coreeană pentru că aceasta face parte din
trăsătura de bază a programului Ankarei de a construi 100 de moschei în lume. Inlcusiv în Cuba, asta ca
să ne dăm seama de anvergură.
2. Neo-otomanismul promovat de Turcia nu poate evita grandilocvența pentru că este o ideologie în
plină ofensivă.
3. Grandilocvența Ankarei va fi puternic afirmată pentru că miza este comunitatea musulmană din
România, eterogenă, cu loialități speciale, cu influențe din diverse surse și cu o competiție internă prea
puțin înțeleasă de majoritate.
4. Grandilocvența va reieși din relevanța monumentului în sine. O nouă moschee cu dom semnifică
afirmarea unui nou spațiu spiritual otoman. Există o diferență între domul otoman clasic și cupolele
moscheeelor istorice din România. Marea moschee din Constanța are o cupolă foarte asemănătoare cu a
bisericilor bizantine, redusă ca importanță, în comparație cu domul moscheei din Konya după care s-au
inspirat arhitecții români care la ordinul regelui Carol I au proiectat lăcașul de cult și monumentul din
Constanța. Pe scurt, moscheea din Constanța a avut un context istoric strict local, a avut un patronaj clar,
explicit al statului român, a reglat un raport sensibil spiritual care să nu deranjeze modelul multi-etnic
cultural local, moscheea are elemente mai mult bizantine decât otomane și a oferit și o soluție de
afirmare religioasă fără a strica raporturile cu creștinii.
5. Grandilocvența va reieși nu din zelul românilor de a se mândri cu cea mai mare moschee, etc. ci din
faptul că un nou lăcaș de cult impresionant vă dinamiza și va face mult mai vizibilă activitatea noii
comunități musulmane din București. Sociologic vorbind există un clivaj între minoritatea istorică turco-
tătară și noua comunitate musulmană urbană, în care factorul economic turc este probabil cel mai bine
reprezentat. Raporturile dintre cele două entități vor fi net în favoarea noii comunități, puternic orientată
spre afaceri, mult mai dinamică și mai aproape de structurile decizionale din stat. Tensiuni sunt și în
interiorul muftiatului, în structura de reprezentare. Actualul muftiu a mizat nu doar pentru patronajul
spiritual al Ankarei ci și pe puterea și agenda președintelui turc. Imperativul modernizării comunității
musulmane înseamnă renunțarea la vestitul ”model de conviețuire culturală, etnică și religioasă din
cd
2. Dobrogea”, modelul cu care ne-am mândrit vreo 25 de ani și acceptarea sau gestionarea diverselor
lobiuri și influențe externe asupra unei comunități musulmane extinse. România a renunțat la propriul
patronaj, ca autoritate care protejează și reglementează activitatea cultelor în statul român, în favoarea
Turciei iar asta înseamnă o pierdere a importanței statului român în reglarea relațiilor cu majoritatea
ortodoxă.
6. Pleșu încearcă să sugereze ceva cu ideea de ”centru sacru”. Știe mai bine ca mulți alții și a fost și în
situația de se intersecta cu partizanii români discreți ai unei idei mai vechi care circulă prin București,
aceea de a pune capitala României într-un loc central pe harta ecumenismului din Europa. Pleșu pare să
prefere un model discret de diplomație ecumenică și nu monumentalul și grandilocventul ca pilonii ai
strategiei noastre de dialog între religii.
7. În final, grandilocvența va veni și din faptul că pe traseul oricărui turist și oficial care vine de la
Otopeni spre Piața Victroiei, primul monument religios văzut în București va fi o moschee așezată lângă
Casa Scânteii.
cd
