Visarion Puiu, călugăr de vocaţie1         De cincisprezece ani încoace, respectiv din anul mântuirii 1998, un grup entuzi...
prealabilă, pare o imposibilitate în accepţiunea omului secularizat. Mulţi consideră că această„fugă de lume” este o formă...
Cuvânt de duhovnicească şi frăţească apreciere                                                                       Mons....
Documenta                     „Tizul” şi discipolul Mitropolitului Visarion Puiu,                preotul martir şi scriito...
detaliat zilele trecute parcurcând cu sufletul stăpânit de emoţii cele două volume ale memoriilorsale „Slujitor sub trei p...
Scrisoarea mi-a fost înmânată cu scuzele de rigoare. În orice caz, Mitropolitul aflase cătizul ce-i făcuse necazul cu arti...
La o săptămână am plecat la Cernăuţi, în audienţă la Mitropolie, anunţând că renunţ laplecarea în Franţa, ca bursier, fiin...
din cărămida roşie, ce stătuse două mii de ani în pământ, în vechile băi romane şi era tot atât detare ca piatra. Cum le f...
Mărturii documentare, privind activitatea Mitropolitului                                    Visarion Puiu în Transnistria,...
zeci de pagini. Cu toate acestea, faptul că sunt menţionate sursele, ne oferă garanţia căcercetătorul sau cititorul intere...
-preocupări ştiinţifice :trimiterea la Muzeul Militar a unor donaţii ; strângerea de mărturii (istorie orală) privind mart...
Odesa. Mitropolitul Visarion şi Nicolae al Rostovului, înconjuraşi de clerici şi refugiaţi din Rusia;1943; 1 buc.; F II, v...
I. SERVICIUL ADMINISTRATIVNr.    Denumire                                                                       Nr.      D...
Denumire                                                                      Nr.      DataNr.crt.               Conţinut ...
Nr.      Denumire                                                                 Nr.        Data                      Con...
Despre vizita mitropolitului Visarion Puiu la Zagreb (august 1944)                                                        ...
de gardă ale poglavnicului, reprezentantul Mitropoliei şi membrii legaţiei române, o unitate atineretului ustaş. Găzduirea...
Asemănător se consemna în oficiosul Bisericii Ortodoxe croate, „Glas pravoslavja”(Vocea Ortodoxiei), din 17 august 1944, c...
secretar, Mihail Cârciog, ataşatul comercial, Valentin Chelaru, ataşatul cultural şi corespondentulagenţiei de presă român...
Evident că gestul mitropolitului Visarion, girat de patriarhul Nicodim, prin scrisoarea din4 august 1944, şi, se pare, de ...
ortodoxe din Croaţia, ducând şi recunoaşterea acelei Biserici din partea Sf. Sinod al BisericiiOrtodoxe Române. Se ştie că...
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Revista valori perene 2012 (nr. 3)
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

Revista valori perene 2012 (nr. 3)

2,920 views

Published on

Anuarul Asociatiei "Visarion Puiu" lansal cu ocazia celei de a XVI-a ediţii a Simpozionului international Zilele "Mitropolit VISARION PUIU" - Februarie 2012

Published in: Spiritual
0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
2,920
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
2
Actions
Shares
0
Downloads
17
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Revista valori perene 2012 (nr. 3)

  1. 1. Visarion Puiu, călugăr de vocaţie1 De cincisprezece ani încoace, respectiv din anul mântuirii 1998, un grup entuziast depreoţi şi intelectuali au pus bazele unei asociaţii care are drept scop evocarea personalităţii unuimare român şi erudit misionar al Ortodoxiei – Mitropolitul Visarion Puiu. An de an, asociaţiacare poartă numele acestui ierarh a organizat manifestări cultural-religioase sub genericul „ZileleMitropolitului Visarion Puiu”, care anul acesta au ajuns la a cincisprezecea ediţie. Fiecare dintreaceste manifestări anuale au scos din negura istoriei câte una din calităţile şi împlinirile multipleale marelui mitropolit. Astfel, au apărut zeci de articole şi cărţi, care pun în lumină un personajemblematic pentru Ortodoxia universală. Membrii asociaţiei au luat iniţiativa colectivă de a reedita cărţile scrise de ilustrul ierarh.Până în prezent au revăzut lumina tiparului două din lucrările mitropolitului cărturar: „Însemnăridin viaţa mea” şi „Preoţii satelor”. Pentru anul acesta membrii asociaţiei „Mitropolitul Visarion Puiu”, a cărui preşedinte esteneobositul protopop de Roman, Pr. Florin Ţuscanu, şi-au propus să scoată din negura vremiivolumul „Din istoria vieţii monahale”. Lucrarea aceasta a apărut în primă ediţie în anul 1911, înBucureşti, la „Atelierele grafice SOCEC & Company”, societate anonimă. Noua ediţie a lucrării setipăreşte, acum, după 100 de ani, de editura nemţeană „Cetatea Doamnei”. Lucrarea Mitropolitului Visarion este de o însemnătate copleşitoare, pentru că, în modinedit, autorul lărgeşte sfera cunoştinţelor asupra monahismului. Monahismul creştin este pus înparalel cu viaţa monastică a altor religii. Din aceasta se văd erudiţia şi spiritul deschis al ierarhuluiromân, care poate fi numit precursorul marelui istoric şi filosof Mircea Eliade, cel ce va prezentaîn detaliu religiile popoarelor lumii, cu spiritualitatea şi însuşirile specifice. Visarion Puiu, călugăr de vocaţie (tuns în monahism în Catedrala „Sfânta CuvioasaParascheva” Roman), prezintă în această lucrare monahismul creştin ca fiind o necesitate absolutăşi providenţială. Monahismul apare pe fresca istoriei în Biserică tocmai când aceasta, după ieşireadin catacombe, începe să se instituţionalizeze riscând să inverseze cele ale lui Dumnezeu cu celeale Cezarului. Monahii sunt asemuiţi de autor cu „profeţii Noului Testament”, ce anunţă lumii căîmpărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta. Prin adoptarea voturilor monahale, călugărulpoate schimba faţa lumii, nu prin ceea ce face, ci prin ce este. El îmbracă chipul îngeresc pentrucă, în împărăţia lui Dumnezeu pe care o anunţă, îmbrăcând haina smereniei, călugării „nu seînsoară nici se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu” din ceruri. Nu putem să nu ne gândim, în acest context, la viaţa smerită a autorului. Deşi a ajuns petreptele cele mai înalte ale ierarhiei, Visarion Puiu nu a uitat că este călugăr, trăind în sărăcie,ascultare şi curăţie întreaga viaţă. În ultima parte a vieţii sale a trăit-o în asceză şi smereniedesăvârşite. Mitropolitul Visarion scrie cartea despre istoria monahismului la tinereţe, însăprincipiile de viaţă amintite în ea le va aplica până la bătrâneţe. Mergând pe urmele sale în Franţa, mi-am dat seama că Visarion Puiu a fost un autenticcălugăr, murind ca un călugăr, fiind îngropat în simplitate, ca un călugăr, anonim, într-un pământstrăin de neamul său. Chiar şi translarea moaştelor sale din satul unde şi-a dat obştescul sfârşit –Viels Maison – în cimitrul Montparnasse din Paris s-a desfăşurat cu o simplitate de neimaginat. Putem spune, aşadar, că, tot ceea ce relatează Visarion Puiu în capitolul în care vorbeştede principiile monahismului popoarelor ortodoxe, ierarhul român a şi trăit în viaţa sa. El n-a fostun teoretician al vieţii monahale, ci un trăitor al ei. Reeditarea acestei cărţi vine tocmai când apar voci care susţin că viaţa monahilor ar fi oviaţă anormală, punând-o în opoziţie cu viaţa secularizată în care trăim. Angajamentul de a trăi oviaţă retrasă, după nişte reguli de austeritate şi de permanentă abstinenţă, fără cunoaşterea ei1Cuvânt înainte la lucrarea: Visarion Puiu, Din istoria vieţii monahale, ediţia a II-a, Editura Cetatea Doamnei,Piatra Neamţ, 2011. 3
  2. 2. prealabilă, pare o imposibilitate în accepţiunea omului secularizat. Mulţi consideră că această„fugă de lume” este o formă egoistă de trăire a Evangheliei, or nu este aşa. Avem multe exempleîn acest sens, unele dezbătute chiar de Mitropolitul Visarion în lucrarea despre care vorbim.Astfel, Sfântul Antonie, părintele monahismului, s-a retras în cea mai îndepărtată pustie pentru a-şi petrece viaţa în rugăciune şi linişte. Sfântul Pahomie sau Sfântul Teodosie, începătorul vieţii deobşte, nu dădeau sfaturi duhovniceşti decât călugărilor, aparent restrângând astfel cercul iubirii,doar la membrii comunităţii lor. De aici s-a născut fireasca întrebare: nu practicau ei exclusivismulfaţă de ceilalţi oameni din lume? Nu, nicidecum. Pustnicia Sfântului Antonie nu a ţinut toatăviaţa. După treizeci de ani de pustie, Dumnezeu i-a mai dat alţi cincizeci de ani, în care a primitatâta lume la chilia sa încât „a devenit doctorul trupesc şi sufletesc al întregului Egipt”, după cuml-a numit Sfântul Atanasie cel Mare, care i-a scris biografia. La fel au făcut şi ceilalţi corifei aimonahismului originar. După ce au stabilit normele de trăire duhovnicească în obştile lor, auînceput să primească pelerini, cărora le-au arătat multă ospitalitate şi dragoste creştină. Prin felullor diferit de a exprima iubirea creştină, cuvioşii primelor veacuri au devenit prototipul marilorstareţi şi duhovnici din întreg monahismul ortodox. Mitropolitul Visarion ajunge până la ademonstra că monahismul ortodox a preluat anumite forme de trai şi din monahismul altor religii,mai vechi decât creştinismul, dându-le conotaţie hristică. Patericul egiptean, apoi cel al părinţilorathoniţi, al părinţilor slavi, chiar şi Patericul românesc al părintelui Ioanichie Bălan, sunt expresiacontribuţiei monahismului la menţinerea echilibrului spiritual al lumii. Călugărul începe prin a seretrage din lume, ca, mai târziu, având dobândită experienţa duhovnicească, să deschidă uşasufletului şi a chiliei sale, aceleiaşi lumi pe care iniţial a părăsit-o. Călugărul ştie că nu se poatemântui decât mântuind pe alţii, dând altora exemplul său de trăire, împlinind prin aceasta poruncalui Hristos: „arătaţi faptele voastre oamenilor, ca ei, văzând faptele voastre cele bune, să slăveascăpe Dumnezeu din ceruri”. Trebuie să se ştie că cele două forme de exprimare a dragostei faţă deDumnezeu – călugăria şi căsătoria – sunt complementare şi echilibrează viaţa Bisericii. Ambelesunt necesare Bisericii şi fiecare dintre ele poate fi înţeleasă numai în lumina celeilalte. PaulEvdokimov spune că ”cea mai bună metodă pentru a aprofunda valoarea căsătoriei este săsesizezi grandoarea şi semnificaţia monahismului”. Aceasta se poate afirma şi invers. Călugărulcare vede în căsătorie izvorul harului lui Dumnezeu, poate înţelege, în acelaşi timp, sensulprofund al renunţării lui la viaţa de cuplu. Toate ideile prezentate mai sus acestea se desprind şi din valoroasa carte a MitropolituluiVisarion, care se reeditează după o sută de ani, tocmai când Sfântul Sinod a dat ca temă îndezbatere două taine: Botezul şi Cununia. Dacă înţelegem că tunderea în monahism este al doileabotez pentru cel ce o primeşte ca normă de viaţă şi urmează lui Hristos, şi acceptăm apoi că princăsătorie se urmăreşte acelaşi scop, putem spune că vorbim despre două taine ale iubirii. Felicităm pe părintele protopop Pr. Florin Ţuscanu, preşedintele Asociaţiei „MitropolitulVisarion Puiu”, pentru coordonarea acţiunilor de reeditare a cărţii „Istoria monahismului” şibinecuvântăm apariţia lucrării, care va fi de mare folos pentru monahismul românesc şi nu numai.Nutrim speranţa că această asociaţie, care se preocupă de aureolarea ilustrului mitropolit, va găsiresurse necesare să reediteze şi alte lucrări care aşteaptă reînnoire. Duhul Sfânt se reînnoieşte înnoi atâta vreme cât îl chemăm. Cu multă consideraţie pentru membrii Asociaţiei „Mitropolit Visarion Puiu”, † IOACHIM Bacăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului 4
  3. 3. Cuvânt de duhovnicească şi frăţească apreciere Mons. Prof. dr. Anton DESPINESCU (Iaşi) Cu deosebită bucurie am răspuns invitaţiei frăţeşti a Prea Cucerniciei Sale Părintelui Dr. AurelFlorin Ţuscanu, protopop de Roman, de a lua parte la ediţia a XV-a a Zilelor „Mitropolit Visarion Puiu”,la comemorarea a 90 de ani de la hirotonia sa întru arhiereu. Deşi vârsta înaintată nu mi-a îngăduit să asist decât câteva ceasuri, în după amiaza zilei de 26februarie 2011, la deschiderea lucrărilor simpozionului internaţional, în Sala Unirii a Muzeului de Istorie dinRoman, am rămas edificat de exemplara organizare a acestei ediţii, şi de ţinuta ei academică oglindită înprogramul celor 25 de comunicări şi în lansările de carte (şase la număr). Primind în mapa de simpozion, Revista Asociaţiei „Mitropolit Visarion Puiu”, nr.2 (iulie-decembrie 2010) şi cartea „Din istoria Vieţii monahale”, scrisă de arhimandritul Visarion Puiu, când eradirector al seminarului din Galaţi, publicată la Bucureşti, în 1911 (ediţia princeps), republicată la centenar,ca ediţia a doua, cu notă şi postfaţă, de către Părintele Dr. Protopop Aurel Florin Ţuscanu, la editura„Cetatea Doamnei”, 2011, aceasta „m-a uns la inimă”, pentru că reflectă, cum nu se poate mai bine,sufletul cristalin al autorului, trăitor exemplar întru monahism. Cu clarviziunea binecuvântată de către dumnezeiescul Învăţător, Domnul nostru Isus Cristos:„Fericiţi cei curaţi cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu”(Mt.5,8), autorul evidenţiază aportul temeinic dat dezvoltării demnităţii persoanei umane de către „instituţiaper excelentiam care este Biserica creştină”, prin cele două pârghii: şcoala cea bună, adevărată, şimonahismul creştin, „menit să fie un fel de pepinieră unde să se cultive cunoştinţele şi practicile uneivieţi morale alese, unei vieţi creştine superioare, izvorâte din legile şi sfaturile ce creştinismul prezintăomenirii pentru binele ei etern”. Nu-i de mirare dacă în cei 12 ani de păstorire a Episcopiei Hotinului, în condiţii de pionierat, învasta sa activitate organizatorică, episcopul Visarion Puiu a acordat atenţia cuvenită monahismului, triplândnumărul mănăstirilor. În anul fatidic 1940, când Basarabia şi Bucovina de Nord au fost răpite de sovietici, mitropolitulVisarion Puiu a preferat viaţa călugărească la Mănăstirea Neamţ, unde şi-a pregătit şi mormântul. A apreciat viaţa monahală occidentală pe care a cunoscut-o şi trăit-o cu multă râvnă în timpulşederii de aproape doi ani (1945-1947), în mănăstirea din Maguzzano-Italia, edificând pe vieţuitorii deacolo. Atotputernicul şi milostivul Dumnezeu i-a rezervat harul ca şi ultimii ani ai vieţii de „pribeag” să-itrăiască tot într-o mănăstire, mănăstirea catolică trapistă2, din apropierea Parisului, la Viels-Maison, în duhde smerenie şi paupertate monahală, beneficiar şi al celei dintâi fericiri: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru căa lor este împărăţia cerurilor” (Mt.5,3). Merită să fie reţinute ca profetice, cuvintele rostite de tânărul episcop de Argeş, Visarion Puiu,promovat de Nicolae Iorga ca membru de onoare al Ligii pentru Unitatea Culturală a Românilor, laCongresul acesteia, în zilele de 6 şi 7 mai 1922, la Curtea de Argeş: Astăzi, fraţilor, nu e operă mai grabnică desăvârşit pentru unirea sufletească a tuturor românilor decât o cât mai deplină cunoaştere a comorilor imense şi frumuseţiloruimitoare cu care a împodobit Dumnezeu acest binecuvântat pământ strămoşesc şi a comorilor strămoşeşti încă nepuse îndeplină valoare ale poporului românesc de pretutindeni. Cunoscându-ne, ne vom iubi mai mult, iar când vom săvârşi pe deplinasemenea dragoste de neam, străinii ne vor cinsti şi ne vor dori prietenia, iar duşmanii se vor înfricoşa de noi şi nu vor cuteza săne tulbure calea vieţii. Un atare ierarh merită să fie cunoscut, venerat şi ascultat. Dea Dumnezeu să-i putem cinstimemoria, plecându-ne cu pietate în faţa criptei de la Neamţ, unde îi vor fi puse osemintele (moaştele)aduse de la Paris. Totodată ne încredinţăm mijlocirii sale la tronul Milostivirii dumnezeieşti, pentru ţara şi poporulpe care le-a iubit şi slujit cu tot sufletul, pentru un viitor luminos şi prosper. Urez conducerii, membrilor şi colaboratorilor Asociaţiei „Mitropolit Visarion Puiu”, viaţă cât maiîndelungată şi rodnică, binecuvântată de vrednicul ierarh al neamului nostru românesc. ÎN VECIPOMENIREA LUI !2 Ramură a ordinului benedictin, caracterizată printr-o viaţă ascetică severă, renunţând la mâncărurile cucarne, păstrând tăcerea completă şi efectuând munci fizice grele. Fondatorul acestui mod de viaţămonahală a fost Aramnd Jean Le Bouthillier de Rancé (+1700), stareţul mănăstirii La Trappe, înNormandia. În secolul al XIX-lea s-a răspândit şi în alte ţări. 5
  4. 4. Documenta „Tizul” şi discipolul Mitropolitului Visarion Puiu, preotul martir şi scriitorul Visarion Puiu din Gârcina (Neamţ) Prof. Dr. Vlad VLAS (Piatra Neamţ) La rugămintea poetului şi publicistului Vasile Tărâţeanu de la Cernăuţi, liderul mişcării dereunire a Nordului Bucovinei cu Ţara, m-am interesat de viaţa şi activitatea preotului VisarionPuiu de la Gârcina, judeţul Neamţ, cel mai mare dintre fraţii mamei sale, o adevărată somitate înfamilia bunicilor săi. Era unicul dintre cei cinci copii ai lui Vasile Puiu din Sinăuţii de Jos, trei feteşi doi băieţi, care făcuse o facultate. Şi nu una oarecare, ci renumită în întreaga Europă, Facultateade Teologie a Universităţii din Cernăuţi, unde numele-i era adeseori confundat cu cel al tizuluisău, Înalt Prea Sfinţia Sa Visarion Puiu, Mitropolitul Bucovinei, care i-a fost profesor. La aceiaşiUniversitate, la Facultatea de Litere, şi-a făcut studiile şe nepotul preotului Puiu, Vasile Tărâţeanu. Maică-sa, reîntâlnindu-şi fratele după 20 de ani de înstrăinare forţată, i-a adus lui Vasile celmai scump cadou: Dicţionarul Limbii Române Literare Contemporane, în patru volume, cu următorulautograf: „Nepotului meu Vasilică Tărâţeanu în dorinţa expresă de a fi un mânuitor abil acuvintelor româneşti în formularea gândirii autentice româneşti în vastul camp al literaturii”. Cu multă căldură şi mândrie legitimă vorbeşte poetul despre întâlnirea cu unchiul martirla Bucureşti: „Era anul 1964. M-a purtat pe la Patriarhie de unde mi-a cumpărat câteva icoane pehârtie, şi altele pe lemn, m-a luat cu el pe la sediul Partidului Naţional Ţărănesc din PiaţaLahovari, pe la redacţia ziarului Deşteptarea la care colabora, prezentându-şi cu anumită bucurienepotul student venit de sub ruşi. Mă aflam în preajma unui preot recunoscut, a unui bărbatdeosebit, cunoscător a câtorva limbi de circulaţie, cu o cultură imensa, prezentabil, chiar dacăanteriul lui era cam spălăcit, ca şi potcapul, dovadă că n-o ducea prea bine. Mă impresiona şifaptul că fusese deţinut politic şi că avea o autoritate şi o ţinută de cea mai înaltă probă. Biblia şi iconiţele, primite cadou de la el mi-au fost confiscate la vama Porubnoe. Degeabaîncercam cu disperare să demonstrez vameşilor că Biblia era, chipurile, pentru mama, o ţărancănecăjită şi că iconiţele acelea reprezentau reproduceri ale tablourilor lui Michelangelo, Rafael şiRubens. Un extras din protocolul de confiscare a obiectelor religioase a fost trimis la redacţiaziarului Zorile Bucovinei, unde lucram de câţiva ani, fapt pentru care, urma să fiu scărmănat publicla adunarea organizaţiei de partid a redacţiei, fără a fi membru de partid. Consecinţele acelei „infracţiuni” comise de mine aveam să le simt nu peste mult timp,când în caracteristică de producţie se menţiona cum, după o vizita întreprinsă în România, larude, am încercat, în mod fraudulos, să trec peste frontieră „literatură religioasă şi obiecte de cultinterzise”, fapt care contravinea politicii Uniunii Sovietice şi statutului meu de corespondent alunei publicaţii de partid. Faptul acesta m-a şi împiedicat în momentul când intenţionam să plec ladoctorantură la Institutul de Artă din Chişinău. Din acea caracteristică se subînţelegea că nu suntîncă bine potcovit din punct de vedere ideologic. Şi pentru ca să fiu dat la brazdă… am fost trimissă urmez două facultăţi serale: cea de Etică Marxist-leninistă şi cea de Ateism, care, de fapt, în locsă-mi zdruncine credinţa în cele sfinte, mi-au întărit-o. Nu ştiu dacă a pierdut ceva ştiinţa prin faptul că n-am fost admis la doctorantură, eu însăam primit o lecţie de viaţă care într-un fel m-a îndreptat pe calea cea bună. Acum, când mă gândesc la toate acestea, regret că nu l-am avut alături pe drumurile vieţiimele pe nenea Visarion. Cât de multe lucruri necesare aş fi cunoscut. Câte cărţi importante aş ficitit. Cât de mult aveam să câtig în urma unor dialoguri mai îndelungate cu el. De acest lucru îmidau seama de abia acum, răsfoind cu sufletul cutremurat de emoţii doar o parte dintremanuscrisele cărţilor sale care aşa şi n-au văzut lumina tiparului din cauza vitregiilor sorţii princare i-a fost dat să treacă, când descopăr diverse momente din biografia lui, ce i-au pus laîncercare credinţa, caracterul şi demnitatea de om, păstrate cu sfinţenie. Despre toată tragedia prin care a trecut – cei 12 ani de puşcărie politică la Gherla şi Aiud,precum şi nedreptăţile pe care a trebuit să le suporte şi-n perioada de după detenţie am aflat mai 6
  5. 5. detaliat zilele trecute parcurcând cu sufletul stăpânit de emoţii cele două volume ale memoriilorsale „Slujitor sub trei patriarhi”, din care propun câteva fragmente spre publicare. Tare a fi doritsă găsesc şi teza lui de licenţă în Teologie, şi romanul „Taina Gabrielei”, şi cartea de povestiri „Însatul lui Negrea” şi altele câte au fost confiscate de securitate sau au rămas dosite cine ştie prin cedosare şi arhive”. De la unicul fiu al preotului Visarion Puiu, Cezar, am aflat că taică-său, după o viaţă grea –interogatorii, bătăi, foamete, muncă silnică, de ocnaş, intimidări – şi-a găsit veşnica odihnă încomuna Gârcina de lângă Piatra Neamţ, unde îşi avea parohia şi propria casă în care şi-a scrismulte dintre lucrările sale, rămase nepublicate. De la Cezar am preluat un sac de manuscrise,printre care şi o piesă istorică în cinci acte şi un prolog, întitulată Dochiţa (Căderea Sarmisegetuzei),din care vă prezint un fragment: „Ursan: Sunt cel mai bătrân dintre voi...După multe lacrimi, avenit şi o clipă de bucurie... Veniţi mai aproape copiii mei... Vreau ca mâinile mele să vă simtă (îşiaşează o mână pe capul lui Corneliu şi o mână pe capul Dochiţei. Amândoi îngenunchează) ... Decâte ori veţi sta cu picioarele în ţărână, de atâtea ori să vă amintiţi că staţi pe osemintelestrămoşilor voştri. Şi atunci, strămoşii vă vor da putere să înfruntaţi furtunile, războaiele şinăvălirile duşmane...Când negrele timpuri vă vor întuneca mintea şi nu va fi nimeni să o lumineze,atunci, dragii mei, să vă plecaţi urechile şi să ascultaţi vocea şi această voce vă va şopti vouă şiurmaşilor voştri taine adânci ca marea şi nepătrunse ca cerul. Legaţi de pământ veţi fi mai tari fiindcă veţi fi legaţi de strămoşi. Hoardele duşmane vorveni ca grindini şi ca apa se vor duce. Voi veţi rămâne ca stâncile pe care nici fulgerul cerului nu lesfarmă. Iar de va fi în cumpănă libertatea plaiurilor voastre, atunci sp luptaţi cu toată forţa şi să necereţi sprijinul. Trupurile noastre din adâncul pământului se vor răscoli şi-n crâncene răfuieli cuvrăjmaşii, vom fi de partea voastră. Şi biruinţa ultimă va fi a noastră!” Piesa urma să fie înscenată la Ateneul din Tătăraşi, Iaşi, unde preotul Visarion Puiu a fostdirector. Dintre nenumăratele articole de presă, vă prezint un scurt fragment, întitulat „O nouăsida – Comunismul”: „Comunismul a avut grijă ca să distrugă simţământul moral tuturorfactorilor de răspundere, fie comunist sau „anticomunist”. Aceştea se fac a uita de miile demoldoveni din Basarabia, Nordul Bucovinei şi din comunele Herţei (fost judeţ Dorohoi) care aumurit în acel tragic drum „pohod na Sibiri” în forţata lor deplasare spre Urali. Şi la noi, în epocalui Gheorghiu Dej şi Ceauşescu, atrocităţile au fost atât de cumplite, încât autorităţile„anticomuniste” de astăzi, nu ar dori să le scoată la lumină. Un om, a cărui suflet este scos din circuitul legii morale, în egoismul lui feroce, nu vededecât puterea de care se agaţă cu disperare, e gata, ca în cruzimea lui, să ucidă pe toţi semenii ce i-ar sta împotrivă. Cuvântul lui e minciună. Lepădarea de comunism este o păcăleală. Existenţa luieste un blestem”. Împreună cu fiul martirului şi cu nepotul-poet, vom încerca să aflăm noi amănunte dinarhiva Securităţii, de la membrii Asociaţiei Deţinuţilor Politici din judeţul Neamţ, a căreivicepreşedinte a fost părintele Visarion Puiu. La fel, vom răsfoi şi colecţiile presei periodice dinMoldova interbelică, cât şi ziarele de după Revoluţie, pentru a descoperi nenumăratele lui articolepe teme de morală şi de credinţă, publicate încă în anii studenţiei şi după ce a scăpat de închisorilecomuniste.Se merită, pentru că reprezintă tabloul veridic al unei perioade de timp dintre cele maigrele din istoria neamului nostru românesc, pentru că sunt scrise de un Om care nu şi-a pierdutdemnitatea şi credinţa, pentru că nu sunt lipsite de valoare literară şi nu în ultimul rând, pentru căa fost un discipol demn al Mitropolitului cu acelaşi nume. Voi da citirii un fragment edificator din manusrisul de memorii al preotului Visarion Puiu,întitulat „Slujitor sub trei Patriarhii”, în care este evocată figura Mitropolitului-profesor în raportcu tizul-discipol: „…Constanţa, fata din Bâcleş, continua să-mi scrie şi acasă şi la Facultate. Oscrisoare, pe hârtie roz, cu adresa de la facultate, din greşală a fost dată personal Înalt Prea SfinţieiSale. Mitropolitul a deschis plicul, a citit probabil, modul de adresare: „Dragă Visarioane”, s-auitat la conţinut şi la încheierea „cu mii de sărutări” şi, repunând scrisoarea în plic, mi-a trimis-o laportarul căminului studenţesc, din aripa dreaptă a aceluiaş palat, construit din cărămidă roşie. 7
  6. 6. Scrisoarea mi-a fost înmânată cu scuzele de rigoare. În orice caz, Mitropolitul aflase cătizul ce-i făcuse necazul cu articolul din Apărarea Naţională, locuia în acelaşi palat cu el. Scrisul, caşi conţinutul scrisorii Constanţei, nu putea să-mi diminueze orgoliul de a fi tizul MitropolituluiBucovinei. Doream să am o audienţă la Înalt Prea Sfinţia Sa, dar doream ca ea să fie oficială. Ce rostar fi avut să mă duc la el? Şi ce aveam să-i spun: iată, Prea Sfinte, eu sunt studentul VisarionPuiu!? Putea foarte bine să-mi spună: să fii sănătos şi în definitiv, ce doreşti? Aşa că în continuare, mi-am văzut de cursuri, de colaborarea la Credinţa, sperând că voiputea ajunge Preşedintele Academiei Ortodoxe, adică a Asociaţiei Studenţilor în Teologie şi înaceastă calitate voi găsi un prilej pentru audienţă. Între timp, conducerea studenţimii se pregătea de o grevă generală… …Tocmai când eram în febra strângerii materialului pentru teză, preşedintele Centruluistudenţesc din Cernăuţi mă informează că a primit o adresă din partea Federaţiei Studenţilor de laTeologie, ca în calitatea mea de vicepreşedinte să mă prezint în audienţă la Mitropoliţii Visariondin Cernăuţi, Gurie din Chişinău şi Nicodim din Iaşi. … Ziua aşteptatei audienţe sosise. M-am îmbrăcat într-o cămaşă curată, cu flori. Obondiţă lucrată mai frumos, am împrumutat-o de la un coleg. Proaspăt bărbierit, cu pletelescurtate, m-am înfăţişat în sala de aşteptare a audienţelor. Eram trei: preşedintele Centruluistudenţesc, preşedintele Academiei Ortodoxe şi subsemnatul – vicepreşedinte al Federaţieistudenţilor în Teologie. O oarecare emoţie îmi stăruia în suflet. Va şti el oare că sunt eu, „tizul”, care i-am făcutunele necazuri? Va trebui să ne recomandăm şi după nume, nu numai după atribuţie?! Ne-a primit în picioare şi după datină, i-am sărutat mâna. Când m-a întrebat cum măcheamă, i-am răspuns prompt: –Visarion Puiu. S-a dat doi paşi înapoi, ca să mă poată privi mai bine şi încrucişându-şi braţele exclamă: –Tu eşti tizul meu?!... Şi fără a mai aştepta răspunsul, continuă cu o serie de alte întrebări:ce fel de băiat eşti, tu?... De unde eşti?... –Înalt Prea Sfinţia Voastră, ştie destul de bine cum sunt. În cursul discuţiei am ajuns la concluzia că originile familiei noastre pornesc din aceleaşilocuri. Deci puteam fi rude îndepărtate. Audienţa a durat aproape o oră. Când am venit la cămin,colegii erau curioşi, să afle cum a decurs audienţa. Zâmbind, le-am spus, clar: –N-am avut o audienţă, ci o întrevedere. Mitropolitul Bucovinei, s-a întâlnit cuvicepreşedintele Federaţiei studenţilor în Teologie, în interes de serviciu. Printr-o simplăcoincidenţă, ambii ne numim la fel. Am discutat şi de arborele nostru genealogic. Cu Mitropolitul Visarion m-am întâlnit de trei ori. Ultima dată în străinătate. Dar despreaceste întâlniri, vom vorbi la timpul potrivit… …Reîntorcându-mă la Sinăuţi, am găsit o înştiinţare de la Mitropolia Bucovinei, de a măprezenta de urgenţă, în audienţă la Î.P.S Mitropolitul Visarion. Am avut plăcuta surpriză că „marele meu tiz” s-a gândit la mine, obţinând prin ataşatulcultural francez, George Dementhon, o bursă pe un an de zile, la Facultatea Teologică de laMontpellier. Am mulţumit respectuos, urmând ca într-un termen scurt, să-mi îndeplinesc formalităţilede plecare. Doream şi să mă căsătoresc, doream să şi plec. Mi-am făcut fel de fel de planuri, cu caream şi plecat la Flondora să le îndeplinesc. Propunerea făcută ca să ne logodim oficial şi peste un an, să facem cununia civilă şi nunta,Clemansa a respins-o categoric. Deasemeni, n-a fost de acord nici să ne cununăm civil şi nunta să o facem, dupăreîntoarcerea mea din străinătate. Iar ultima variantă, ca să ne cununăm şi civil şi religios, iar cu banii ce i-am cheltui cu onuntă fastuoasă, s-o iau şi pe ea cu mine în străinătate, a respins-o chiar cu oarecare indignare. 8
  7. 7. La o săptămână am plecat la Cernăuţi, în audienţă la Mitropolie, anunţând că renunţ laplecarea în Franţa, ca bursier, fiindcă mă căsătoresc. Î.P.S. Mitropolit s-a uitat lung la mine şi cu un glas ironic, îmi spune: –Faci asemenea sacrificii pentru o femeie!? –Nu pentru o femeie, ci pentru cuvântul ce mi l-am dat. Am luat bani de la părinţii eipentru a plăti ultimile taxe la Facultate. Am minţit cu atâta dezinvoltură, încât eram gata să mă conving şi pe mine, dacă în mintenu ar fi stăruit ziua onomastică, cu refuzuri categorice şi cu singurul leu, ce-l aveam în buzunar,cercând să mă reîntorc la Cernăuţi… …Eram la biroul Frontului German al Muncii, când primesc un telefon de la femeia deserviciu a părintelui Vasiloschi, care-mi transmite că Ambasadorul României, GeneralulGheorghe, îmi porunceşte să mă prezint imediat la Biserică şi să primesc o delegaţie româneascăîn frunte cu Î.P.S. Mitropolit Visarion, însoţit de câţiva profesori universitari ce plecau la Katyn,unde se descoperise imense gropi comune în care au fost ucişi şi îngropaţi mii de ofiţeri polonezi.Ştiam din presă de lucrurile acestea. Dar la biroul respectiv eram în cămaşă, cu capul gol şi a-lprimi oficial aveam nevoie de hainele clericale. I-am comunicat femeii de servici să mi le aducă.Am plecat imediat la Biserică, am deschis uşile masive de fier şi am pregătit un epitrahil şi sf.Evanghelie. Am, ieşit afară, tocmai când apăru şi maşina Legaţiei cu membrii comisiei, iar femeiade servciciu alerga din urma lor spre biserică având reverenda mea în braţe. Aşa cum eram, încivil, ca un „dandy”, l-am întrebat pe tizul meu, cu respect, dar zâmbind: –Ce să fac Înalt Prea Sfinţite? Aşteptaţi câteva clipe ca să mă oficializez, sau Vă primescaşa cum sunt? –Nu e nevoie, îmi răspunse împăciuitor Mitropolitul. E bine că văd intenţia. Femeia ajunsese, roşie de alergătură şi îmi întinsese încurcată, două haine lungi, negre, cenu erau deloc potrivite cu căldura de afară. I-am făcut semn să se reîntoarcă acasă şi împreună cumembrii comisiei am intrat în biserică. Interiorul ei era imens. Putea concura cu Mitropolia Moldovei din Iaşi, deşi aceasta erazidită prin veacul al XIV-lea, pe un strat de pământ adus din Ierusalim de către cruciaţi. Rând perând această monumentală biserică a fost când catolică, când protestatantă. Profesorul Tudor Popescu, mă întrerupse din înşiruirea mea istorică, spunându-mi: –Ştiu toate acestea din articolul pe care l-ai publicat în Cetatea Moldovei… M-ar interesa,ceva inedit. – Am şi ceva inedit pentru Dvs. Ceea ce n-am putut scrie în revistă… …La plecare, Mitropolitul a pus mâna-i ocrotitoare pe umărul meu, întrebându-mă: –Cum de ai ajuns aici? –Ţara era prea mică, – am răspuns glumind, – pentru doi de Visarion Puiu. PrestigiulÎ.P.S. Voastre era prea mare ca să mă mai pot afirma, fără a face confuzii. Mitropolitul a luat gluma ca bună şi le-a explicat celor doi profesori din Comisie, cum afost atacat de ziarul Glasul Bucovinei, pentru un articol scris de mine în Apărarea Naţională. În timp ce-l conduceam spre maşină, Mitropolitul m-a spus să urc şi eu ca să mergem săluăm masa împreună. La un restaurant de pe „Unter den Linden”. Masa a fost minunată, mai ales că era însoţită de discuţii extrem de interesante prinactualitatea lor. S-a discutat de Katyn, de posibilitatea înfrângerii Germaniei şi în acest caz, desituaţia disperată în care va fi pusă România. Se zvonise că la auzul intrării trupelopr române înOdesa, Stalin, revoltat, ar fi exclamat: „Voi face din România un imens cimitir”. –Singura nădejde, rămâne la Dumnezeu, numai el ne mai poate salva, – exclamăMitropolitul”. Alt fragment din acest manuscris-document, în care Visarion Puiu relatează cum l-asusţinut pe Octavian Goga în alegeri, va fi publicat în “Almanahul Scriitorilor din judeţulNeamţ”, în curs de pregătire la Editura Răzeşu. Dacă n-am obosit prea mult auditoriul, pot dacitirie şi din această povestire: “… Se apropiau alegerile. Am fost chemaţi la Turnu Severin. Ne-am găsit loc la Hotelul Traian. Toate camerile erau închiriate de Partidul Naţional Creştin. Îngrup, am vizitat oraşul şi în special săpăturile străvechii localităţi Drobeta. Am luat câteva aşchii 9
  8. 8. din cărămida roşie, ce stătuse două mii de ani în pământ, în vechile băi romane şi era tot atât detare ca piatra. Cum le făcuse? Ce taine ascundeau în construcţia lor? Când ne vedea în grupuri mai mari, lumea se aduna ca la panaramă. Adunările se ţineau lanţ. Discursurile la fel. La o asemenea adunare, am luat cuvântul.Împrumutasem un cojoc şi îmi lăsasem sumanul să se odihnească, la hotel. Se zvonise că dr. Lupuar fi spus că dă un premiu de 100.000 lei, aceluia ce va împuşca un lăncier. După modelul Gărziide Fier ce-şi transformase membrii în Legionari, Partidul Naţional Creştin îi numise Lăncieri petinerii săi, probabil, de la Liga Apărării Naţional Creştine. Nici unul n-avea lance, doar o imitaţiede buzdugan, folositor la eventualele bătăi cu adversarii politici. Inainte de a lua cuvântul, pe platforma unui camion, un tânăr cu o voce de tenor,puternică, a început să cânte doina: „La noi sunt codrii verzi de brad/ şi câmpuri de mătasă,/lanoi atâţia fluturi sunt/ şi-atâta jale-n casă” etc… După terminarea cântecului, am luat locul celui ce a cântat, scoţând în evidenţă meritulmarelui poet, ce trecând prin închisorile maghiare, a apărat cu talentul său neamul românesc,suferinţele lui. Pentru acest mare geniu, am părăsit vremelnic universitatea şi am venit să vă ceremsă-l votaţi, ca trimiţându-l în Parlamentul Ţării să ne apere de lupii răpitori, ce s-au întins capecingenea. După ce au distrus stânile din Moldova, vin şi aici să facă acelaşi lucru. Apoi am trecut la ameninţările împotriva noastră şi la plata asasinilor insistând: „–Ştiu că aveţi nevoie de bani. Lupu vă plăteşte…Vă dă 100.000 lei. Sunt gata să măjertfesc. Şi desfăcând o parte din cojoc, am lăsat pieptul gol chemând mulţimea: hai, ce maiaşteptaţi? Trageţi în plin şi mergeţi de vă luaţi arginţii promişi…” Mulţi au început a plânge şi a vocifera împotriva candidatului ţărănist. Adunarea s-a soldatcu un succes deosebit. Seara am fost chemat la Guvernatorul Băncii Naţionale, Burileanu, la carepoposise şi Octavian Goga. Vila lui era în centru. Se spunea că tabla cu care-şi acoperise casa ar fi de argint. Când amajuns, stăteau la masă. Erau vreo 15-20 de persoane. Am fost invitat. De atâtea ori citisem pebancnotele de hârtie numele lui şi nu mi-am închipuit niciodată, că voi ajunge să intru în casa lui.Cu o barbă argintie, impunătoare, stătea alături de Goga Veturia, frumoasă, puţin ofilită, stăteaprin apropiere. Am fost recomandat şi plecându-mi fruntea în semn de respect, m-am aşezat lalocul indicat. Mai mult decât mâncărurile sau băuturile, mă fermeca anturajul. La cafea, mi-am datseama, că se aflase de spectacolul cu cântece şi lacrimi din centrul oraşului. Se găsise, probabil,cineva, să mă scoată în evidenţă. A doua zi l-am însoţit pe Goga prin oraş. I-am amintit că pentru prima dată l-amcunoscut la Hotelul Continental din Iaşi, pe la 12 noaptea, când a intrat în camera în care măaflam cu avocatul Capră de la Dorohoi, ce ameţit de băutură, cânta versurile sale, cu o voce a laCaruso. Atunci, ochii săi albaştri, erau plini de lacrimi. Iar cămaşa sa lungă, cu flori la poale, îidădea înfăţişarea unei figuri fantastice înaintând spre noi. L-am primit în picioare. Şi tot înpicioare stand, am băut câte un pahar de Cotnar. De data aceasta am putut să-l studiez mai bine. Era mic, bondoc, cu faţa rotundă. Ochiiproieminenţi, de un albastru spălăcit. Mâna puhavă, grăsulie, de o sensibilitate bolnăvicioasă. Amdiscutat despre poezie, despre cartea “Mustul care fierbe”. Auzisem că-i adusese o mulţime debani. Cu ei, cică, ar fi cumpărat castelul de la Ciucea şi cu moşia respectivă. În orice caz nu m-am referit la acest lucru, ci la articolele din cuprinsul cărţii şi la stilulpoetic, utilizat în proza respectivă. Cu toate că am fost învinşi, cu vreo 2000 de voturi, am sărbătorit „Victoria” larestaurantul de sub Teatrul Naţional, banchet la care au participat pe lângă Octavian Goga şi alţilideri naţional-creştini. Acasă am adus un ulcior de lut cu ţuică şi un buchet de amintiri pe care le-am istorisittatei. Când i-am spus de Burileanu, s-a uitat lung la o bancnotă cu iscălitura lui de Guvernator alBăncii Naţionale, a făcut semnul crucii şi-a zis: –Aşa te-am vrut, Siriene. Să ţi se deschidă măcar ţie toate uşile, că pentru mine, toate aufost închise…”. 10
  9. 9. Mărturii documentare, privind activitatea Mitropolitului Visarion Puiu în Transnistria, aflate în Arhivele Naţionale Istorice Centrale Dumitru STAVARACHE, Ion NEGOESCU (Bucureşti) La 21 februarie 1946, Tribunalul Poporului, din Bucureşti, condamnă (în contumacien.n.), pe Visarion Puiu, fost Mitropolit al Bucovinei, Mitropolit al Odesei…să sufere pedeapsa cumoartea1. Unul din capetele de acuzare a fost că, în calitate de Mitropolit al Odesei ar fi patronatacţiunile de teroare din Basarabia şi Transnistria. După 50 de ani, Biserica rusă recunoaştemeritele deosebite ale mitropolitului Visarion Puiu pe timpul mandatului său în Transnistria2. Noimărturii, atât pe tema Misiunii cât şi a prezenţei benefice a mitropolitului Visarion Puiu laconducerea acesteia au fost aduse de Şerban Alexianu, fiul Prof. Gheorghe Alexianu, fostguvernator al Transnistriei, care a fost executat alături de Mareşalul Ion Antonescu, la 1 iunie1946. O lucrare distinctă despre Misiunea Bisericească Ortodoxă Română în Transnistria nu s-ascris până în prezent. Cel ce va încearca să o facă va trebui să folosească documentele existente înArhiva Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, bogata documentaţie depusă demitropolitul Visarion Puiu la Arhivele Naţionale Române3 şi mai ales arhiva Misiunii4. Deasemenea, vor trebui avute în vedere, lucrările tipărite în alte ţări, care abordează acest subiect. Oastfel de lucrare a fost tipărită la Münster, în anul 1953, cu titlul Die orthodoxe Kirche in der Ucrainavon 1917 – 1945, autor Friederich Heyer. Aspecte ale activităţii mitropolitului Visarion Puiu, ca şef al Misiunii Bisericeşti înTransnistria au fost publicate în cateva publicaţii periodice5, au fost abordate şi detaliate în cadrulunor lucrări de licenţă sau doctorat6. Consemnări cu privire la activitatea din acea perioadă amîntâlnit şi în arhiva personală a mitropolitului Visarion Puiu donată Bibliotecii Române dinFreiburg (Germania)7. Mărturiile documentare pe care le prezentăm în această comunicare,reprezintă materiale depuse chiar de Vlădica Visarion şi au două componente: 1) - o sinteză adocumentelor principale înregistrate la serviciile, Administrativ, Economic şi Cultural ale Misiunii,care se află în fondul Puiu Visarion8; 2) - mărturii care se află în colecţia de documentefotografice. Facem precizarea că facem doar o sinteză privind aceste două segmente de mărturiidocumentare, având în vedere că, numai şi publicarea titulaturii documentelor, ar necesita câteva1 Arhivele Serviciului Român de Informaţii, dosar P-2454l, vol. 8, f. 122-148.2 Vladislav Ţâpin, Istoria Bisericii Ruse, Moscova, 1997, p. 289.3 Arhivele Naţionale Române, fond Puiu Visarion, inventar 823, dosarele: 11 (193f), 12 (162f), 13 (251f),14 (118f), 15 (139f), 17(153f); inventar al colecţiei de documente fotografice, formatele I, II, III, IV, cca50 fotografii.4 Există informaţii că această arhivă se află la Odesa.5 Dumitru Stavarache, Gheorghe Vasilescu, Misiunea bisericească română în Transnistria, în „Document.Buletinul Arhivelor Militare Române”, an I, nr.2-3, 1998, p. 48-52; Dumitru Stavarache, Elena Istrăţescu,Mitropolitul Visarion Puiu la sfârşit de mandat în Transnistria, în „Revista de Istorie Militară”, nr.6 (58), 1999, p.22-27; Adrian Nicolae Petcu, Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria, în „Dosarele istoriei”, an VII, nr.11(75), 2002, p. 17-25; Idem, 1942-1943: Activitatea Bisericii Ortodoxe Romane în Transnistria, în „Studii şimateriale de istorie contemporană”, Serie nouă, vol I, 2002, p. 289-309.6 Costin Dinu, Mitropolitul Visarion Puiu-activitatea în cadrul Misiunii Bisericeşti Ortodoxe Române în Transnistria,teză de licenţă, Bucureşti, 2002; Gabor Gabriel Codrea, Mitropolitul Visarion Puiu - o viaţă pentru unitateacreştină, lucrare de doctorat, Veneţia, 2004.7 Dumitru Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu. Documente din pribegie (1944-1963), Editura Moldopress,Paşcani, 2002, p. 60, 65, 147-148.8 Arhivele Naţionale Române, fond Visarion Puiu, dosar 13, f. 200-251. 11
  10. 10. zeci de pagini. Cu toate acestea, faptul că sunt menţionate sursele, ne oferă garanţia căcercetătorul sau cititorul interesat poate folosi comunicarea ca un instrument de lucru şi un sprijinîn a putea ajunge la document. 1. Documente înregistrate la serviciile Administrativ, Economic şi Cultural aleMisiunii, în perioada, decembrie 1942-decembrie 1943 Tabloul rezumativ al intervenţiilor, măsurilor şi adreselor mai importante ale Misiunii Bisericeşti pentruTransnistria în perioada decembrie 1942-noiembrie1943 (titulatura dată în epocă şi păstrată de noi )cuprinde un număr de 539 documente înregistrate la serviciile Administrativ (198), Economic(161) şi Cultural (180), ale Misiunii. Ele oferă informaţii privind caracterul documentului,conţinutul acestuia, cui îi era adresat, data când a fost înregistrat şi sub ce număr (Anexa nr.1). Tipurile de documente, frecvent înregistrate, au fost: adrese, hotărâri, circulare,comunicări, referate, note de serviciu, scrisori, telegrame. În privinţa celor cărora le-au fostadresate documentele, o variantă de clasificare ar fi cea zonală şi care marchează teritoriulTransnistriei pe de o parte şi cel al României pe de altă parte. În Transnistria au fost vizate:Misiunea, cu organizarea ei centrală ( cancelarie, servicii, inspectori) şi în teritoriu (protoierii,subprotoierii, preoţi); administraţia civilă (Guvernământul, prefecturile, primăriile) şi militară(comandamente şi unităţi militare); instituţii de învăţământ laic şi bisericesc; azile; Crucea Roşie;diverse consilii şi asociaţii ale comunităţilor română, rusă, greacă, armeană. În afara Transnistriei: Patriarhia Română, Sf. Sinod, diverse eparhii (Mitropolia Moldovei,episcopiile Hotin, Huşi, Ismail, Chişinău ş.a); regele; Comandamentul de Căpetenie al Armatei;Conducătorul Statului; diverse ministere (Apărării, Economiei, Culturii, Propagandei, Înzestrării,Finanţe); instituţii de învăţământ superior laic şi bisericesc; Academia Română; posturi de radio;reviste; ziare; mănăstiri din România (Neamţ, Agapia, Varatec) şi de la Sf. Munte Athos;personalităţi laice şi bisericeşti. În privinţa conţinutului, o variantă de analiză la două din servicii (Cultural şi Economic), afost publicat9. Pornind de la decretul nr. 24/16 noiembrie 1942, de numire a mitropolituluiVisarion Puiu în Transnistria ,,cu misiunea organizării bisericilor şi îndrumării spirituale apopulaţiei din Transnistria”, prezentăm în continuare (într-o ordine aleatorie) câteva repere aleactivităţii mitropolitului misionar, după cum rezultă din Tablou : -repararea (construcţia) şi redarea pentru cult a unui număr mare de biserici şi case derugăciuni pe întreg teritoriul Transnistriei10 ; protoieriile aveau sarcina de a comunica oricerealizare în domeniu ; -ajutorul acordat celor sărmani (orfani, bătrâni, văduve, orbi, evacuaţi), soldaţilor de pefront, răniţilor din spitale, prizonierilor din lagăre; Misiunea s-a oferit să ia asupra ei ajutorul şieducarea orfanilor şi a celor fără ajutor; unul din azilele de copii s-a aflat sub directul patronaj almitropolitului Visarion Puiu; protoieriile trebuiau să comunice periodic situaţia azilelor de bătrânişi copii; -educaţia religioasă şi naţională prin filme, radio şi mai ales prin tipărituri (presă ,broşuri,calendare ş.a.), în limbile română şi rusă; numai în perioada 1 decembrie 1942 –1 noiembrie 1943,la tipografia Misiunii au apărut aproape un milion de exemplare de publicaţii în limba rusă11;sprijinul acordat învăţământului primar, secundar, superior; -acţiuni ecumenice ;intervenţii pentru ca preoţii armeni să-şi poată deservi coreligionarii întoată Transnistria12; demersuri pentru ca prizonierii din lagăre să poată merge la biserică şi să fievizitaţi de familie;9 Adrian Nicolae Petcu, 1942-1943: Activitatea Bisericii Ortodoxe Române în Transnistria, loc cit.10 La 15 mai 1943, numărul parohiilor în cele 13 judeţe şi oraşul Odesa, era următorul: jud. Ananiev-44,jud. Balta-97, jud. Berezovca-13, jud. Dubăsari-48, jud. Golta-44, jud. Moghilău-75, jud. Jugastru-61, jud.Oceacov-16, jud. Odesa-23, orasul Odesa-27, jud. Ovidiopol-12, jud. Râbniţa-75, jud. Tiraspol –39,jud.Tulcin-49 (vezi Arhiva Sf. Sinod, dosar 525/1942, f. 477-492).11 „Transnistria Creştină”, an II, nr. 3-4, iulie- decembrie 1943, p. 7312 Există informatii că vizita în Transnistria a nunţiului papal Andreea Cassulo, s-a putut efectua numaiprin intervenţia nemijlocită a mitropolitului Visarion Puiu. 12
  11. 11. -preocupări ştiinţifice :trimiterea la Muzeul Militar a unor donaţii ; strângerea de mărturii (istorie orală) privind martirajul clericilor; solicitarea de specialişti de la facultăţile de medicină dinIaşi şi Bucureşti pentru o cercetare; solicitarea de tipărituri ale Academiei Române şi de cărţiştiinţifice în limba rusă ; cercetarea unor secte (ioaniţii); -creşterea autorităţii misiunii :organizarea şi încadrarea la nivel central şi în teritoriu; calitateaclerului; respectarea tradiţiilor locale; restricţiile pe timpul posturilor şi sărbătorilor; calitatea şicompetenţa profesorilor universitari invita ţi să conferenţieze; colaborarea cu foruri culturale şiştiinţifice din România şi mijloace mass-media; serviciile oferite de tipografia proprie şi Atelierelede obiecte bisericeşti. 2. Mărturii care se află în colecţia de documente fotografice Arhivele Naţionale Istorice Centrale deţin, în colecţia de documente fotografice, oimportantă donaţie cu privire la mitropolitul Visarion Puiu, mai puţin cunoscută şi cercetată.Fotografiile însumează un număr de 544 de bucăţi, care sunt înregistrate la 231 de cote (formateleI-IV). Fondul oferă informaţii preţioase, atât prin imaginile propriu-zise cât şi prin adnotări, cuprivire la evenimentele la care a participat Visarion Puiu timp de jumătate de secol,personalităţi(laice şi bisericeşti) cu care a colaborat. Cu privire la Misiunea Bisericească înTransnistria, sunt înregistrate 36 de cote, cu un total de 75 de imagini, care surprind următoarele:sosirea la Odesa, ca Şef al Misiunii; localul Misiunii, atelierele, tipografia, azilul preoţilor;procesiuni, vizite canonice la Odesa, Ianopol, Dubăsari, lagăre şi azile; refacerea unor biserici şimănăstiri. Prezentăm, în cele ce urmează, aceste documente fotografice cu următoarea structură:înscrisurile cu privire la imagine, datare, număr de exemplare(bucăţi), observaţii, sursa(formatul şicota de inventar). Mitropolitul Visarion Puiu, la sosirea în Odesa; 6 decembrie 1942; 1 buc.; F I, vol. 2, 3720; Mitropolitul Visarion Puiu, conducătorul Misiunii bisericeşti în Transnistria; 1943; 1 buc.; FotoVoigslander; F I, vol. 2, 3721; Gherman Pântea, Mitropolitul Visarion, Ghe. Alexianu, Ghe. Ghiorghiu, la Odesa; 1943; 2 buc.;Foto Dombrovschi, str. Puşchin 3, Odesa; F I, vol. 2, 3722; Mitropolitul Visaron Puiu, la Odesa, de Bobotează; 1943; 4 buc.; F I, vol. 2, 3723; Reaşezarea crucilor pe turnurile mănăstirii Sf. Pantelimon, din Odesa; 1943; 1 buc.; FotoVoigslander; F I, vol. 2, 3724; Mitropolitul Visarion Puiu în vizită canonică prin satele din Transnistria, întâmpinat de populaţie îndrum spre Ianopol; 1943; 2 buc.; Foto Voigslander; F I, vol. 2, 3725; Mitropolitul Visarion (în automobil), încadrat de călăreţi; ruinele fostei tipografii a MitropolituluiGavriil Bănulescu, Dubăsari; într-un sat transnistrean; 1943; 5 buc; F I, vol. 2, 3726; Mitropolitul Visarion, cu ofiţeri ai fostei armate imperiale ruse, din Odesa; 1943; 1 buc.; F I, vol. 2,3727; Mitropolitul Visarion, în vizită la azilul de copii vagabonzi, din Odesa; 1943; 1 buc.; F I, vol. 2,3728; Mitropolitul Visarion, în vizită canonică la parohiile, Vizirea, judeţul Odesa (biserica ridicată deRegimentul 10 Vânători) şi Cantacuzenca, pe Bug, judeţul Berezovca; 1943; 2 buc.; Foto Slt. D. Giusca; FI, vol. 2, 3729; Odesa. Mitropolitul Vusarion în mijlocul personalului de la Ateliere şi Tipografie; 1943; 2 buc.; F I,vol. 2, 3733; Biserici din Kiev: Sf. Sofia, Sf. Andrei, Sf. Vladimir, Pocrovul; 1943; 6 buc.; F I, vol. 2, 3786; Kiev, sediul Partidului Comunist, clădiri distruse; 1943; 4 buc.; F I, vol. 2, 3787; Odesa, vedere din Port; 1943; 1 buc.; Odesa. Localul Misiunii, str. Jucovski 38; 1943; 2 buc.; F I, vol. 2, 3792; Odesa. Biserica Uspenia (Adormirea Maicii Domnului), restaurată de Mitropolitul Visarion Puiu,pentru a fi catedrala oraşului; 1943; 1 buc.; F I, vol. 2, 3793; Odesa. Mitropolitul Visarion Puiu, Ghe. Alexianu, Gen. Ghe. Gheorghiu, Col. Mensing, GhermanPântea; 1942; 3 buc.; F II, vol.1, 2114; Casa Mitropolitului Visarion Puiu, din Odesa, Bd. Francez, 63; 1943; 4 buc.; F II, vol. 1, 2115; Odesa. Mitropolitul Visarion Puiu; 1943; 3 buc.; F II, vol. 1, 2116, 2117; Mitropolitul Visarion Puiu şi Gen. Vinkler, comandantul militar al Nicolaevului; 1943; 1 buc.; F II,vol. 1, 2118; 13
  12. 12. Odesa. Mitropolitul Visarion şi Nicolae al Rostovului, înconjuraşi de clerici şi refugiaţi din Rusia;1943; 1 buc.; F II, vol. 1, 2119; Mitropolitul Visarion şi Ghe. Alexianu, într-un lagăr de bolşevici; 1943; 1 buc.; F II, vol. 1, 2120; Mitropolitul Visarion, înconjurat de autorităţi române, germane, italiene, la Odesa; 1943; 2 buc.;Ştampila Comandamentului de Căpetenie al Armatei. Departamentul Civil al Transnistriei; F II,vol. 1, 2121; Mitropolitul Visarion Puiu, la oficierea unui parastas, Odesa; 1943; 2 buc.; ŞtampilaComandamentului de Căpetenie al Armatei; F II, vol.1, 2122; Odesa. Mitropolitul Visarion, Arhiep. Antonie din Nicolaev, Prof. univ. Valeriu Iordăchescu, I.Pigrov-dirigintele catedralei din Odesa, episcopul Vasile de la Balta; 1943; 3 buc.; F II, vol.1, 2123; Mitropolitul Visarion în faţa tipografiei Misiunii române la Odesa; 1943; 1 buc.; F II, vol. 1, 2124; Vedere din Odesa; 1943; 1 buc.; F II, vol.1, 2146; Odesa. M-rea Sf. Pantelimon şi M-rea Sf. Ilie, catedrala; 1943; 1 buc.; F II, vol. 1, 2147; Odesa. O vedere a pieţei zilnice (talcioc); 1943; 2 buc.; F II, vol. 1, 2148; Odesa: ruine în 1941; ruinele şcolii construită din piatra bisericii Pocrov; 1943; 2 buc.; F II, vol. 1,2149; Palatul M-rii Sf. Andrei şi biserica M-rii Sf. Pantelimon, Odesa; 1943; 4 buc.; F II, vol. 1, 2150; Odesa; 1943; 1 buc.; F II, vol. 1, 2151; Odesa. Liceul ortodox de fete, înfiinţat de principesa Alexandrina Cantacuzino; 1943; 1 buc.; F II,vol. 1, 2152; Odesa. Biserica Mavrocordat, cu hramul Sf. Victor şi Visarion, din Bd. Francez 44, restaurată deMitropolitul Visarion în anul 1943; 4 buc.; F II, vol. 1, 2153; Odesa. Sala de conferinţe a Palatului Cultural, zidit de Arhiep. Dimitrie Cavalniţchi al Odesei, distrusde bolşevici; (1943); 1 buc.; F II, vol. 1, 2154; Odesa. Localul azilului preoţilor, restaurat de Mitropolitul Visarion; 1943; 1 buc.; F II, vol. 1,2155. Desigur că în activitatea Misiuni au fost şi neîmpliniri, unele arătate chiar de mitropolitulVisarion Puiu. În viitor, cercetătorii vor trebui să se aplece şi să analizeze critic activitatea acestuiact misionar care a fost Misiunea Bisericească Română în Transnistria şi activitatea conducătoriloracesteia. Nu putem însă, să nu observăm rolul important pe care l-a avut mitropolitul VisarionPuiu, să nu admirăm acţiunile sale ferme, curajul şi demnitatea acestui ,,călugăr ostaş”(cum îlnumea Nicolae Iorga ), spiritul sau realist. Nu ştim cine ar mai fi îndrăznit să facă afirmaţii într-oadunare publică, cum a făcut el la Odesa în 25 decembrie 1943, când s-a adresat refugiaţilor de peDon şi din Cuban : ,,Nu ştiu cum vor fi împrejurările următoare, adică vom rămâne noi româniipe aici sau va reveni stăpânirea rusească, şi nici nu ne-am călăuzit de această idee. Gândul nostru afost purtat spre ţelul urmărit de Misiune, un drum mai bun pentru viitor credinţei şi Bisericiiortodoxe de aici”13. Cititorul poate aprecia diversitatea preocupărilor Şefului Misiunii, tenacitatea cu careurmărea realizarea obiectivelor, exigenţa faţă de clerul misionar, campania de refacere a lăcaşelorde cult, grija pentru educarea tineretului, ajutorul acordat celor orfani, nevoiaşi, bolnavi, prizonieride război, ş.a.14. Specialistul va găsi în aceste informaţii noi piste de cercetare. Anexa nr.1 Tabloul rezumativ al intervenţiilor, măsurilor şi adreselor mai importante, la serviciileAdministrativ, Economic şi Cultural, ale Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria în perioadadecembrie 1942-noiembrie-1943 (prima pagină)13 Arhivele Naţionale Romane, fond Puiu Visarion, dos. nr. 14, f.95. Un alt exemplu îl constituieScrisoarea adresata lui Stalin în anul 1939.14 În călătoria de cercetare la locurile de pribegie ale mitropolitului Visarion Puiu, efectuată în luna august2003, am avut bucuria să găsesc martori oculari în Italia şi Elveţia, oameni care l-au cunoscut. Unul dintreei, Giuseppe Masina, din Sonvico-Lugano, Elveţia, mi-a relatat, printre altele, despre subiectul Transnistria,abordat deseori de mitropolitul Visarion Puiu. 14
  13. 13. I. SERVICIUL ADMINISTRATIVNr. Denumire Nr. Data Conţinut Cui este adresatcrt. document emiterii Numirea Mitropolitului Visarion Puiu în Gramata Mitropolitului 8399 / 1. calitate de conducător spiritual al Patriarhală Visarion Puiu 31.12.1942 Transnistriei Instalarea şefului Misiunii, I.P.S. Sa Regelui 7574 / 2. Telegramă Mitropolitul Visarion Puiu României 07.12.1942 Patriarhului 7575 / 3. Idem Idem României 07.12.1942 Mareşalului 7572 / 4. Idem Idem Antonescu 07.12.1942 Primului 7573 / 5. Idem Idem Ministru 07.12.1942 Să se menţină datinile strămoşeşti şi Protoieriilor din decembrie 6. Circulară obiceiurile locului Transnistria 1942 Să trimită listă cu preoţii neco- respunzători misionarismului pentru a fi 7. Idem Idem Idem trimişi în ţară şi listă cu cei apţi pentru a fi încurajaţi Să se angajeze personalul necesar pentru Cancelariei 8. Hotărâre Idem palatul Mitropolitan Misiunii Patriarhului 7907 / 9. Adresă Să se înfiinţeze în Transnistria 4 eparhii România 15.12.1942 Motivele care determină pe I.P.S. Sf. Sinod al 7909 / 10. Idem Mitropolit să nu ia parte la şedinţele B.O.R. 13.12.1942 Sinodului Să se numească pentru Odesa un vicar Patriarhului 7908 / 11. Idem Arhiereu României 15.12.1942 Să înainteze situaţii cu preoţii dovediţi Protoieriilor din 8016 / 12. Circulară inapţi pentru misionarism Transnistria 18.12.1942 Să trimită preoţi cunoscători ai limbii Chiriarhiilor din 8053 / 13. Circulară ruse cel puţin pentru sărbătorile Basarabia 18.12.1942 Crăciunului 14. Să se facă panachidă pentru foştii ierarhi 7905/ Idem în Transnistria care au suferit martirul Idem 15.12.1942 sub bolşeviciII. SERVICIUL ECONOMIC Denumire Nr. DataNr.crt. Conţinut Cui este adresat document emiterii Guvernământului 7722/ 1. Adresă Solicitare de cărbuni pentru încălzire Transnistriei 10.12.1942 Să dea dispoziţiuni ca toate 7773/ 2. Idem Idem primăriile să îngrijească de bună 11.12.1942 15
  14. 14. Denumire Nr. DataNr.crt. Conţinut Cui este adresat document emiterii stare a bisericilor şi să prevadă în buget cheltuielile necesare pentru reparaţii Să acorde bătrânului Risteacov 7774/ 3. Idem Nicolae, localnic, fost secretar al Idem 11.12.1942 eparhiei Hersonului o pensie viageră Să pună la dispoziţia Misiei un fond 7775/ 4. Idem pentru ajutorarea săracilor de Idem 11.12.1942 sfintele sărbători ale Crăciunului Se cere mobilă pentru casa 7779/ 5. Idem Primăriei Odesa arhierească şi cancelariile Misiei 11.12.1942 Să se colecteze obiecte călduroase Protoieriilor din 7787/ 6. Circulară pentru ostaşii de pe front Transnistria 11.12.1942 Să se strângă alimente pentru răniţii 7788/ 7. Idem Idem aflaţi în spitale 11.12.1942 Să ne pună la dispoziţie fondurile Guvernământului 7815/ 8. Adresă necesare amenajării şi reparării casei Transnistriei 12.12.1942 arhiereşti Să aprobe ca ceara să fie colectată 7856/ 9. Idem numai de către Misie, pentru Idem 14.12.1942 necesităţile cultului Să trimită situaţia văduvelor de Protoieriilor din 7866/ 10. Idem clerici şi a preoţilor bătrâni pentru a Transnistria 14.12.1942 fi ajutaţi Să se comunice cantitatea de ceară Suprotoieriilor din 7867/ 11. Circulară ce se găseşte la prefecturi şi raioane Transnistria 14.12.1942 Cancelariei 7901/ 12. Adresă Renunţarea Mitropolitului la salariu Misiunii 15.12.1942 Să se ia măsuri pentru întocmirea 7902/ 13. Hotărâre Idem unui buget al Misiei 15.12.1942 Să se amenajeze casa arhierească şi 7905/ 14. Idem să se angajeze personalul necesar Idem 15.12.1942 caseiIII. SERVICIUL CULTURALNr. Denumire Nr. Data Conţinut Cui este adresatcrt. document emiterii Cum este privit divorţul de Protoieriilor din 7789/ 1. Circulară populaţia creştină, în forma Transnistria 11.12.1942 actuală Reînfiinţarea seminarului teologic 7837/ 2. Hotărâre din Odesa 14.12.1942 Cerere de hârtie pentru tipăriturile Guvernământului 77767 3. Adresă Misiei Transnistriei 11.12.1942 16
  15. 15. Nr. Denumire Nr. Data Conţinut Cui este adresatcrt. document emiterii Să dea o camionetă cu aparate de 7890/ 4. Idem Idem filmat la conferinţele religioase 15.12.1942 7857/ 5. Idem Cerere de fonduri pentru tipărituri Idem 14.12.1942 Să trimită material de propagandă Facultăţilor şi 6. Idem 7895/15.12.1942 pentru a fi tipărit de Misie revistelor din ţară Să se recruteze elemente destoinice pentru aducerea la îndeplinire a programului cultural Cancelariei 7904/ 7. Hotărâre schiţat în consfătuirea cu Misiunii 15.12.1942 protoiereii şi să se publice concurs pentru materialul literar necesar Să publice concurs pentru tipărirea a 2 broşuri religioase de propagandă cu subiectele: I - despre învăţăturile Guvernământului 7911/ 8. Adresă bolşevismului şi urmările lui, Transnistriei 15.12.1942 II - despre obârşia şi trecutul neamului românesc pe plaiurile Nistrului Pentru propaganda religioasă să 7912/ 9. Idem Radio-Iaşi rezerve o oră zilnic 15.12.1942 Să publice cât mai multe articole şi 7913/ 10. Idem conferinţe despre bolşevism şi Ziarelor din ţară 15.12.1942 urmările lui Să aprobe tipărirea la tipografia Guvernământului a 8000 Guvernământului 8060/ 11. Adresă calendare, 10000 almanahuri şi Transnistriei 15.12.1942 reviste de Crăciun Slujbele de Crăciun şi celelalte 8168/ 12. Idem sărbători să fie difuzate prin radio Idem 21.12.1942 Odesa Pastorala de Crăciun a I.P.S. 8210/ 13. Pastorala Mitropolit 23.12.1942 Cerere de hârtie pentru tipăriturile 8215/ 14. Circulară Prim Ministrului Misiunii 23.12.1942 Se anunţă reînfiinţarea seminarului 8231/ 15. Comunicare teologic din Odesa 23.12.1942 17
  16. 16. Despre vizita mitropolitului Visarion Puiu la Zagreb (august 1944) Adrian Nicolae PETCU (Bucureşti) Episodul vizitei mitropolitului Visarion Puiu a rămas extrem de controversat după şasedecenii de la consumarea evenimentului. Lipsa unor izvoare istorice care să aducă lumină înaceastă privinţă a făcut speculaţiilor, ajungându-se la afirmaţii de genul că, prin gestul său,mitropolitul ar fi fost chiar colaborator al regimului antonescian şi al puterilor Axei, mai ales căera vorba despre hirotonirea unui prelat pentru noua Biserică ortodoxă înfiinţată de statul fascistcroat. Descoperirea unor documente în arhivele fostei Securităţi, Ministerului Afacerilor Externeşi adunarea unor informaţii, inclusiv din periodicele bisericeşti ale vremii, ne conturează o tabloude extrem de interesant asupra acestei problematici de istorie bisericească şi naţională deopotrivă. După mai multe presiuni venite dinspre guvernul antonescian, la 4 august 1944, patriarhulromân Nicodim l-a delegat pe mitropolitul Visarion Puiu să participe la actul hirotonirii, potrivittelegramei din 13 august trimisă la Bucureşti de ministrul român Mitilineu din capitala croată: „Caurmare a rapoartelor mele nr. 714 din 6 iulie şi 817 din 2 august, mitropolitul Visarion a sosit azila Zagreb, unde rămâne până joi, fiind oaspetele guvernului croat”1. Prin urmare, mitropolitul erainvitat de oficialităţile statului croat, nicidecum de cele bisericeşti. Despre participarea mitropolitului Visarion Puiu la Zagreb avem informaţii din două surseprincipale: 1) o descriere a unui informator al Securităţii, „Negru”, probabil un cleric carecunoştea foarte bine acest caz şi pe care l-a rememorat într-o notă din 1951 şi 2) articolele dinpresa croată din 1944, care au consemnat vizita arhiereului român. Nota informatorului „Negru” are un conţinut destul de echilibrat şi aduce multă lumină înmisiunea şi activitatea mitropolitului Visarion Puiu la Zagreb, pentru care o redăm în cea maimare parte: „Date fiind bunele raporturi dintre Antonescu şi Ante Pavelici s-a cerut sprijinulbisericii române. Intervenţia s-a făcut şi de mitropolitul Hermogen şi de guvernul croat, prinlegaţia din Bucureşti. Guvernul român a sprijinit cererea croată. Sf. Sinod l-a delegat pe Visarion Puiu, cu mandatul precis de «a participa la hirotonireaunui nou mitropolit ortodox în ziua de 15 august 1944 în Zagreb». A fost delegat Visarion Puiupentru următoarele motive: a) cunoştea limba rusă; b) era disponibil; c) patriarhul nu aveainformaţii precise asupra situaţiei bisericii ortodoxe croate, avea oarecare rezerve şi de aceea adelegat un vlădică, care nu era membru al Sf. Sinod în acel moment, pentru a nu se angaja preamult; d) insistenţele guvernului antonescian, care se pare că i-au încredinţat şi un alt mandat luiVisarion Puiu, acela de a strânge într-o singură organizaţie toate bisericile ortodoxe române depeste graniţă, în fruntea cărora urma să fie numit ca mitropolit Visarion Puiu. Acesta a plecat cu avionul din Bucureşti în ziua de 10 august 1944. A fost condus laaeroportul Băneasa de ministrul croat de la Bucureşti. În tot cursul călătoriei a fost însoţit desecretarul legaţiei. Toate cheltuielile de călătorie au fost suportate de guvernul croat. În seara zilei de 10 august a ajuns la Viena, unde a stat două zile. A fost vizitat la HotelImperial de reprezentanţii consulatului croat, ai consulatului român şi de câteva ori de cătrepreotul comunităţii românilor din Viena. În seara zilei de 12 august, a plecat cu trenul spre Zagreb. La frontieră a fost întâmpinatde reprezentanţi ai Ministerului Cultelor, ai Afacerilor Externe, de secretarul cultural al legaţiuniiromâne din Zagreb şi de reprezentanţi ai comunităţii croate ortodoxe. În gara Zagreb, au asistat laprimire cinci miniştri, comandantul armatei croate, comandantul ustaşilor, comandantul trupelor1Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (în continuare, AMAE), fond 71/Iugoslavia-telegrame şi rapoarteZagreb şi Skopje, dosar 4/1941-1944, f. 153. 18
  17. 17. de gardă ale poglavnicului, reprezentantul Mitropoliei şi membrii legaţiei române, o unitate atineretului ustaş. Găzduirea a fost într-o vilă a primăriei, lângă Zagreb. Programul celor trei zile, cât a stat în Zagreb, a constat în următoarele: vizită lamitropolitul Hermogen, vizită la ministrul Justiţiei şi Cultelor, vizitarea oraşului şi împrejurimilor,un dineu la clubul ziariştilor străini, oferit de ministrul dr. Sava Besarovici, un dejun oferit deministrul Vladimir Zilovec la clubul ziariştilor, un dineu oferit de mitropolitul primat Hermogenal Bisericii croate, un dineu oferit de ministrul cultelor, un dejun oferit de ministrul român M.Mitilineu, o recepţie la ministrul român, o recepţie la poglavnic şi în sfârşit slujba religioasă dehirotonie a mitropolitului de Sarajevo. Protia la slujbă a avut-o mitropolitul Hermogen. Discursuri nu s-au ţinut în biserică.Visarion Puiu a ţinut două discursuri, din care unul la dineul oferit de Ministerul cultelor şi altul înaudienţă la Poglavnic. În primul discurs, rostit în seara de 15 august, ziua hirotonirii noului mitropolit, VisarionPuiu a insistat asupra faptului istoric că eparhia pusă sub conducerea hirotonitului în acea zi a fostsufragană Mitropoliei Bucovinei înainte de primul război mondial [...]. Discursul de la audienţa la Ante Pavelici a fost o simplă alocuţiune de mulţumire pentruospitalitatea acordată. Singurul angajament pe care şi l-a luat Visarion Puiu a fost acela de a primiîn şcolile noastre teologice un număr de tineri croaţi. La recepţia de la Poglavnic, acesta l-a invitat pe Visarion Puiu să primească scaunul demitropolit al Zagrebului. Visarion a condiţionat acceptarea de agrementul Sf. Sinod al BisericiiOrtodoxe Române. De subliniat a fost următorul fapt: în una din zile, Visarion Puiu a făcut o vizităarhiepiscopului catolic, pe care nu l-a găsit acasă. I-a lăsat doar cartea de vizită. În aceeaşi zi,arhiepiscopul i-a întors vizita, însoţit de un cleric catolic. Şi-a exprimat dorinţa să aibă oîntrevedere fără martori. Întrevederea solicitată a avut loc imediat în vila în care era găzduitVisarion Puiu şi a durat încă o oră”2. Din cele de mai sus reiese misiunea strictă pe care o avea mitropolitul român de a nuangaja Biserica pe care o reprezenta, se pare, cu delegaţie de la Sfântul Sinod, în nici orecunoaştere a Ortodoxiei croate, ci numai de hirotonire a unui cleric în treapta de ierarh, slujindalături de un mitropolit provenit din vechea Biserică pravoslavnică a Rusiei. Faptul că astfel dedetalii nu se găsesc consemnate în periodicul oficial „Biserica Ortodoxă Română”, nici măcar însumarele şedinţelor Sf. Sinod, este lesne de înţeles din cauza cenzurii care s-a exercitat mai alesdupă 23 august 1944. Dar nu aceeaşi prudenţă sau cel puţin echilibru nu se găseşte în articolele presei croatecare au consemnat vizita mitropolitului român la Zagreb. Evenimentele au fost descrise cu lux deamănunte în presa croată, de multe ori mult într-un mod exagerat. De pildă, în ziarul „NovaHrvatska”, din 17 august 1944, se anunţa despre stabilirea oficială a relaţiilor bisericeşti dintre celedouă Ortodoxii în felul următor: „Cel mai important eveniment în viaţa Bisericii ortodoxe croatede la începuturile ei şi până astăzi îl reprezintă recunoaşterea din partea Bisericii ortodoxeautocefale a României şi stabilirea relaţiilor oficiale cu aceasta. În acest mod, Biserica ortodoxăcroată a intrat în comunitatea Bisericilor ortodoxe autocefale pentru ca obţinerea recunoaşteriidin partea doar a uneia dintre ele înseamnă şi stabilirea de relaţii legiuite şi cu celelalte. Dupăexemplul bisericii ortodoxe româneşti vor proceda şi alte comunităţi bisericeşti ortodoxe, atât câtle va fi posibil din cauza împrejurărilor războiului”.2Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (în continuare ACNSAS), fond SIE,dosar 142, f. 42-44. 19
  18. 18. Asemănător se consemna în oficiosul Bisericii Ortodoxe croate, „Glas pravoslavja”(Vocea Ortodoxiei), din 17 august 1944, care într-un număr special titra următorul editorial: „Celmai important eveniment în viaţa bisericii noastre de la formarea ei şi până astăzi esterecunoaşterea ei din partea bisericii autocefale ortodoxe româneşti şi stabilirea legăturilorreligioase dintre ele. În acest fel, biserica noastră a intrat, în sfârşit, în comunitatea bisericilorortodoxe autocefale, căci dobândirea recunoaşterii din partea uneia dintre ele şi stabilirea unorlegături bisericeşti cu aceasta, stabileşte legături şi cu celelalte, atât cât întreţinerea lor e posibilădin considerente tehnice. După exemplul bisericii ortodoxe române vor acţiona acum şi altebiserici ortodoxe, după cum, datorită împrejurărilor războiului, vor avea posibilitatea. […]Recunoaşterea bisericii noastre din partea altor biserici ortodoxe autocefale este o mărturie aîntăririi ei şi un imbold pentru dezvoltarea ei ulterioară. […] Această recunoaştere, în acestetimpuri, e o dovadă că, conducerea Bisericii Ortodoxe Române crede în viitorul şi succesul trainical activităţii bisericii noastre şi, de aceea, îi întinde o mână frăţească, introducând-o în comunitateacelorlalte bisericii ortodoxe”3. Evident că afirmaţiile din editorialul revistei croate cu privire la recunoaşterea BisericiiCroate, prin simpla prezenţă a unui mitropolit ortodox român, erau forţate şi menite să justificefuncţionarea acesteia. Nu aceeaşi exprimare era în scrisoarea de recomandare a patriarhuluiNicodim, din 4 august, transmisă prin mitropolitul Visarion şi publicată în acelaşi oficios: „Amfost înştiinţaţi prin intermediul ministerului afacerilor străine şi prin legaţia croată la Bucureşti că,pentru sfinţirea noului episcop care trebuie făcută la Zagreb, la 15 august în acest an, aveţi nevoiede un reprezentant din partea sfintei biserici ortodoxe române. Cu deosebită bucurie şi dragosteîntru Hristos vă trimitem pentru aceasta pe Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Visarion, pe care îlînsoţesc preacinstiţii protoiereu Vasile Ştefan, consilier patriarhal, şi Traian Ghica, arhidiacon alPatriarhiei noastre. Transmitem bisericii ortodoxe croate cele mai fierbinţi salutări şi dorinţa de propăşire,felicit pe noul episcop, căruia, de asemenea, îi dorim cea mai rodnică activitate pastorală, rugându-l pe Dumnezeu să ajute Ortodoxia să-şi îndeplinească greaua şi sfânta sa misiune, în special învremurile de astăzi, cu cea mai mare rodnicie. Rog pe Înalt Prea Sfinţia voastră să binevoiască aprimi expresia dragostei întru Hristos, Nicodim”4. Potrivit presei croate, Mitropolitului Hermogen a răspuns prin următoarele: „Priminddelegaţia voastră în frunte cu preasfinţitul mitropolit Visarion suntem fericiţi că putem, uniţi înrugăciune, să trimitem mulţumiri preafericirii voastre pentru că, în acest moment, s-au stabilitlegături între biserica noastră şi cea românească ceea ce ne încurajează să ne urmăm drumulnostru în slujba lui Dumnezeu şi a poporului”. Dacă presa din Croaţia relata importanţa vizitei mitropolitului Visarion într-o prezentareexagerată, trebuie spus că el a fost primit ca un şef de stat. Jurnaliştii croaţi consemnau cădelegaţia română a fost însoţită de la Viena de prof. Mato Socoloc, ataşat cultural şi de presă alLegaţiei croate de la Bucureşti, iar la frontieră a fost întâmpinată de reprezentanţi croaţi alături deVirgil Gheorghiu, ataşatul de presă al Legaţiei române de la Zagreb. De asemenea, în gara dinZagreb, mitropolitul a fost primit de oficialităţile croate, iar din partea legaţiei române au fostprezenţi ministrul M. Mitilineu, maiorul Constantin Maftei, ataşat militar5, Nicolae Teianu,3 Apud Gheorghe Zbuchea, Ultima misiune oficială a mitropolitului Visarion Puiu din partea Bisericii OrtodoxeRomâne în Croaţia: Zagreb 1944, susţinută la simpozionul „Mitropolitul Visarion Puiu-125 ani de la naştere”,26 februarie 2004, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti.4 Ibidem.5 Acesta a fost ataşat militar la Zagreb în timpul războiului, unde ar fi colaborat cu serviciile secretegermane. După schimbarea politică survenită la 23 august 1944 a refuzat să se întoarcă în ţară, rămânând 20
  19. 19. secretar, Mihail Cârciog, ataşatul comercial, Valentin Chelaru, ataşatul cultural şi corespondentulagenţiei de presă române „Rador”. Presa croată a consemnat toate evenimentele la care mitropolitul român a participat,dându-le o importanţă prea mare, preluând probabil şi unele afirmaţii ale acestuia, cu un înţelespuţin deformat. De asemenea, după săvârşirea hirotonirii arhimandritului Spiridon Mifka, în presacroată s-a consemnat cum acesta afirma că vizita mitropolitului român a pus „temelia colaborăriifrăţeşti şi a legăturilor” dintre cele două Ortodoxii6. Tot pentru a conferi o mare importanţă vizitei mitropolitului Visarion Puiu, presa croatăanunţa primirea acestuia, în ziua de 16 august, de către arhiepiscopul catolic de Zagreb, dr. AlojzieStepinač, total distorsionat faţă de cum prezenta informatorul „Negru în nota sa, apoi, în 17august, se publica despre gestul poglavnicului Ante Pavelič de a mulţumi, în cadrul unei recepţii,pentru sprijinul acordat de Biserica Ortodoxă Română, acordând mitropolitului român înaltadistincţie croată, „Pentru Serviciu” în gradul de Mare Cruce7. Aproximativ la fel s-a anunţat şi în presa românească centrală, „Universul” şi „Curentul”,prin ştirea trimisă la 21 august de corespondentul „Rador” de la Zagreb, dar publicată laBucureşti abia la 23 august, respectiv 24 august, într-o casetă pe două coloane. Diferenţafundamentală în anunţul apărut la Bucureşti este că nu se vorbeşte nicăieri de recunoaştereaBisericii ortodoxe croate, accentuându-se pe greutatea evenimentului de la Zagreb prin prezenţamitropolitului Visarion Puiu, în urma invitaţiei guvernului croat, dar şi pe principalele momenteale vizitei. În schimb, în articolul românesc se reliefează titlurile publicaţiilor croate care facreferire la recunoaşterea Bisericii croate ca pe un aspect puţin exagerat din partea acesteia, dar cao formă de prestigiu a Ortodoxiei româneşti şi în virtutea relaţiilor româno-croate8, acesteaprobabil la sugestia cenzurii militare. Însă, în ce a constat stabilirea relaţiilor dintre cele două părţi şi recunoaşterea Ortodoxieicroate? Aceleaşi surse vorbesc de prezentarea scrisorii din 4 august semnată de patriarhulNicodim şi înmânată de mitropolitul Visarion. Prin urmare avem de-a face cu o simplă scrisoare,ci nu de o gramată din partea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit cutumei bisericeşti.În acest context, nici patriarhul, nici mitropolitul Visarion nu se puteau exprima în numeleBisericii Ortodoxe Române, deoarece recunoaşterea canonică şi delegarea în sânul Ortodoxieicroate era numai atributul Sfântului Sinod de la Bucureşti. Participarea mitropolitului Visarion la solemnităţile de la Zagreb a fost percepută deistoriografia sârbă postbelică ca un simplu act fără semnificaţii bisericeşti profunde. Se pare căatât istoricii, cât şi reprezentanţii Bisericii sârbe au privit acest episod ca unul banal, fărăconsecinţe negative la adresa vieţii bisericeşti din spaţiul iugoslav9.în tabăra legionarilor care trebuiau să formeze guvernul de la Viena la cererea autorităţilor germane.Conform lui Valerian Trifa, Maftei a colaborat cu Oficiul Altenburg din Ministerul de externe german(pentru Europa de Sud-Est) pe probleme militare româneşti, el fiind unul dintre cei care a purtat discuţiicu mitropolitul Visarion Puiu pentru formarea guvernului de la Viena (cf. Mihai Pelin, Opisul emigraţieipolitice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii, Editura Compania, 2002, p. 197;INMER, Au ales libertatea! Dicţionar. 2265 de fişe personale din evidenţele Securităţii, ed. îngr. de Veronica Nanu şiDumitru Dobre, Bucureşti, Editura ProHistoria, 2007, p. 453; Viorel D. Trifa, Memorii, ed. Eugene S.Raica, Cluj Napoca, Editura Limes, 2003, p. 156).6 Apud Gheorghe Zbuchea, op. cit.7 AMAE, fond 71/Iugoslavia-telegrame şi rapoarte Zagreb şi Skopje, dosar 4/1941-1944, f. 159;„Curentul”, 24 august 1944; Apud Gheorghe Zbuchea, loc. cit.8 „Universul”, an 61, nr. 232, 23 august 1944; „Curentul”, an XVII, nr. 5935, 24 august 1944.9 Apud Gheorghe Zbuchea, loc. cit. 21
  20. 20. Evident că gestul mitropolitului Visarion, girat de patriarhul Nicodim, prin scrisoarea din4 august 1944, şi, se pare, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, este la limitacanonicităţii, dar nicidecum nu poate exprima recunoaşterea Bisericii ortodoxe croate, după cumnici Biserica sârbă nu a considerat după al doilea război mondial. Un gest similar a fost în cazul sfinţirii bisericii române de la Sofia, din 6 decembrie 1923,unde, de asemenea, la solemnitate a participat Visarion Puiu, la vremea aceea episcop alHotinului. Despre acest moment aflăm din cartea care s-a tipărit cu această ocazie: „La început,mitropolitul Ştefan al Bulgariei voia ca întregul act al sfinţirii să fie săvârşit numai de dânsul,«întrucât locaşul acesta se găseşte în eparhia sa» şi întrucât alte biserici ruseşti aflate în Bulgaria aufost sfinţite de chiriarhii bulgari respectivi, iar noi urma să luăm parte numai ca asistenţi. Noi, însă, potrivit dreptului canonic şi instrucţiunilor primite, sprijiniţi şi de stăruinţeleministrului României, dl. C. Langa Râşcanu, am arătat Înaltpreasfinţului Ştefan, mitropolitulSofiei, că, întrucât biserica e a statului român, făcută cu cheltuiala statului şi destinată populaţieiromâneşti, apoi arătând care ar fi rezultatul unei persistări ca cea de până astăzi, am cerutÎnaltpreasfinţiei sale dimpotrivă să ne lase a săvârşi noi singuri toate momentele cele maiînsemnate din actul sfinţirii. După mai multe discuţiuni, Înaltpreasfinţia sa a cedat trecerea acestormomente asupra noastră, dar nu a renunţat a oficia împreună cu noi, însoţit de un număr egal declerici. Atunci, neavând nici o oprire canonică (deoarece biserica noastră română niciodată nu adeclarat pe cea bulgară schismatică, precum nu a declarat-o nici cea rusă, sârbă, greacă şipatriarhul Antiohiei), ci, dimpotrivă, urmând delegaţiei ce ni s-a făcut prin adresa MitropolieiUngrovlahiei cu nr. 5230 şi urmând dorinţei de a vedea unite în dragoste bisericile noastre dinrăsărit, apoi spre a împlini stăruinţele populaţiei româneşti, care dorea să se sfinţească aceastăbiserică cât mai curând, am procedat cu participarea clerului bulgar la sfinţirea ei”. Slujbavecerniei a fost începută de mitropolitul bulgar, iar episcopul Visarion Puiu a fost cel care a slujitutrenia. A doua zi, înconjurul bisericii s-a făcut cu preoţii din ambele biserici, iar intrarea cusfintele moaşte şi aşezarea lor în piciorul sf. Mese a fost săvârşită de episcopul român.Proscomidia a fost făcută de ieromonahul Teofil Ionescu, iar aromatele au fost pregătite dearhimandritul Simion Ciumandra de la schitul Darvari din Bucureşti. Stropirea şi ungerea bisericiis-au făcut de episcopul Visarion Puiu, iar Sf. Liturghie a fost săvârşită pe antimisul trimis demitropolitul primat Miron Cristea. Apostolul şi Evanghelia au fost citite în limba română,răspunsurile au fost date în româneşte şi slavoneşte, iar pomenirile de la ieşirea cu CinstiteleDaruri au fost rostite de cei doi ierarhi. Astfel, după 18 ani de aşteptare, biserica românească dinSofia era sfinţită10. Astfel, înţelegea episcopul Visarion Puiu să sfinţească biserica românească dincapitala Bulgarie, ţară care avea o autocefalie ortodoxă considerată schismatică de PatriarhiaEcumenică, dar care rămăsese în comuniune cu celelalte scaune autocefale ortodoxe. Un aspect până acum inedit în cazul participării mitropolitului Visarion Puiu la Zagrebeste legat de anunţul din 3 septembrie 1944, atunci când în ziarul „Curentul nou” se publicaurmătorul articol cu tilul „Biserica ardeleană se ridică contra recunoaşterii Bisericii Ortodoxecroate” şi care avea următorul conţinut: „După cum se ştie, cu câteva zile înainte de doborâreadictaturii lui Antonescu, presa din Capitală a publicat în loc de frunte ştirea că Patriarhia Românăa trimis un delegat la Zagreb pentru a recunoaşte Biserica ortodoxă a Croaţiei. Ultimul număr al oficiosului Mitropoliei Transilvaniei, gazeta «Telegraful român», purtânddata de 27 august a.c., ocupându-se de acest fapt, scrie: «Cu uimire am aflat din ziare că unmitropolit român în retragere a participat la Zagreb la hirotonirea unui episcop al Bisericii10Visarion, episcop de Hotin, Sfinţirea Bisericii Române din Sofia (Bulgaria), Chişinău, Imprimeria statului,1933, p. 11-12. 22
  21. 21. ortodoxe din Croaţia, ducând şi recunoaşterea acelei Biserici din partea Sf. Sinod al BisericiiOrtodoxe Române. Se ştie că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a pus la dosar cerereaBisericii Ortodoxe din Croaţia de a fi recunoscută ca Biserică autocefală, deoarece nu s-a dezlipitcanonic de Biserica ortodoxă şi de patriarhul de care aparţinea». Gazeta «Telegraful român» din Sibiu este condusă de către însuşi IPSS mitropolitulNicolae Bălan, una dintre cele mai proeminente figuri ale Transilvaniei. De aceea, faţă de celescrise, o urgentă precizare din partea forurilor în drept se impune”11. Precizarea publicată în oficiosul sibian avea o semnificaţie aparte în contextul politicromânesc schimbat la 23 august 1944. Este lesne de înţeles la un mitropolit precum NicolaeBălan, care nu de puţine ori se manifestase împotriva regimului sovietic de la Moscova şi reuşise,cu mici excepţii, să coabiteze cu guvernul antonescian pentru un spaţiu mai mare de manevră înfolosul Bisericii pe care o conducea. O exprimare individualistă a mitropolitului ardelean nu erainedită, dar faţă de un patriarh şi un mitropolit pensionat aproape acuzaţi de abuz în faţaSinodului, care amânase sine die rezolvarea problemei ortodoxe croate, era totuşi politică. Mai alescă, Nicolae Bălan nu reuşise în ultima perioadă să colaboreze atât de strâns cu aceşti doi ierarhi.Gestul lui Nicolae Bălan era politic, deoarece vorbea de recunoaşterea Bisericii croate, ceea ce eraevident fals, iar el ştia acest lucru. În acelaşi timp, articolul publicat în ziarul sibian îl punea îndificultate pe Visarion Puiu, care îl situa imediat în afara cadrului canonic bisericesc şi la limitaunei acţiuni proprie regimului antonescian care de acum începea să fie hulit de noii politicieni carese exprimau „cu sugestie” de la Moscova. În loc de concluzii În cele de mai sus am încercat să ilustrăm împrejurările şi faptele mitropolitului VisarionPuiu în Croaţia. După persecuţia ustaşă, rămasă în conştiinţa sârbilor, ca una de nuanţă catolică,statul croat solicita ca Biserica Ortodoxă Română să recunoască noua entitate ortodoxă croată. Lasolicitările statului croat au răspuns factorii guvernamentali români, care, în interesul cultivăriirelaţiilor politice şi culturale tot mai intense, în cadrul Axei, împotriva Ungariei, Slovaciei şiBulgariei, au cerut patriarhului Nicodim şi Sf. Sinod al BOR o acceptare a croaţilor ortodocşi încomuniunea ortodoxă. Patriarhul româna s-a arătat reticent de la bun început, deoarece acestconstruct bisericesc era făcut într-o perioadă incertă din punct de vedere politic, dar mai ales dincauza opoziţiei manifestate de Patriarhia sârbă şi cea Ecumenică. Sf. Sinod al BOR a amânatdiscutarea problemei croate, până în 1944, când, se pare, a pronunţat un acord de principiu, înurma căruia patriarhul Nocodim l-a delegat pe mitropolitul Visarion Puiu. Acesta nu mai eramembru al Sf. Sinod al BOR de la data de 1 iunie 1944, ceea ce, prin actul său de hirotonire aunui cleric croat, alături de un ierarh ortodox din vechea Biserică a Rusiei, nu implica directBiserica Ortodoxă Română şi nu recunoştea în nici un fel Biserica ortodoxă croată.11 „Curentul nou”, seria a II-a, nr. 5, 3 septembrie 1944. 23

×