Manual anatomie

2
Preambul
Cunoaєte-te pe tine оnsuюi єi
vei cunoaєte оntreg Universul
cu toate forюele sale ascunse.
Actualul manual de Anatomia și fiziologia omului reprezintг o lucrare ce s-a dorit a fi un
,,оndrumгtor” pentru studenții colegiilor de medicinг, menit sг-i ajute sг se informeze și sг se
documenteze оn științele fundamentale ale оnvгțгmвntului medical: anatomia și fiziologia
omului, științe ce studiazг organismul ființei umane, оn dezvoltarea sa ontogeneticг, оn strвnsг
legгturг cu modificгrile mediului ambiant, și activitatea zilnicг a fiecгrui individ.
Lucrarea conține materialul informațional de bazг оn domeniul anatomiei și fiziologiei
medicale, prelucrat оntr-o concepție unitarг. Conținuturile sunt compartimentate оn № 11
capitole și urmгresc formarea de competențe cognitive, aplicative, integratoare și atitudinale.
Limbajul accesibil al informațiilor de actualitate și de necesitate practicг faciliteazг asimilarea
materiei. Bogata ilustrație se оmbinг armonios cu noțiunile prezentate оn text, contribuind la
crearea unei viziuni reale și exacte. Paralel cu noțiunile clasice de anatomie și fiziologie, mai
sunt elucidate și o gamг largг de aplicații practice.
Obiectivele și scopul final al acestei lucrгri este de a favoriza studierea anatomiei și
fiziologiei omului оn calitate de disciplinг fundamentalг оn formarea profesionalг vocaționalг și
de a stimula problema fortificгrii sгnгtгții și profilaxiei diferitelor maladii.
Manualul este elaborat conform rigorilor și indicațiilor impuse de programele analitice la
anatomia și fiziologia omului pentru instituțiile de оnvгțгmвnt medical vocațional.
Am speranța, cг acest manual va reuși sг rгspundг interesului manifestat fațг de domeniul
anatomiei și fiziologiei omului de cei cгrora li se adreseazг, oferindu-le un punct de sprijin atвt
de necesar pentru desгvвrșirea pregгtirii lor profesionale.
Totodatг, aplicarea cunoștințelor despre corpul omenesc, care reprezintг cea mai tainicг
entitate a lumii vii și оn care are loc un proces neоntrerupt al evoluției noastre fizice, afective și
intelectuale va contribui la formarea și promovarea culturii de sгnгtate.
Autorul

3
Introducere
Anatomia și fiziologia omului reprezintг pilonii pe care se sprijinг toate celelalte științe din
оnvгțгmвntul medical, formвnd impunгtorul edificiu al medicinii.
Taxonomic, ele fac parte din grupul științelor biologice fundamentale. Aceste discipline sunt
nu numai discipline fundamentale оn planurile de studii ale оnvгțгmвntului medical, dar și un
constituent indispensabil al оnvгțгmвntului general, deoarece numai cu ajutorul lor se pot
dobвndi cunoștințe complete despre lume єi despre Om.
Dupг profesorul Rainer ”Omul este singura ființг оn mгsurг sг-și fгureascг un ideal prin
autocunoaștere și sг se modeleze оn vederea perfecționгrii sale.”
Etimologic, termenul de ”anatomie” (anatemnein) derivг din douг cuvinte, unul de origine
latinг ”ana” și altul din greacг ”temnein” care au același оnțeles și оnseamnг ”a tгia, a diseca”.
Denumirea ei a luat naștere din termenul tehnic de ”a diseca”, deoarece multг vreme, principala
metodг de cercetare și cunoaștere a corpului uman a fost disecюia, bisturiul devenind simbolul
anatomiei.
Acumularea datelor obținute prin disecție despre forma și structura organismului uman, a
determinat, la un moment dat, sistematizarea lor, punвndu-se astfel bazele anatomiei.
Concomitent, necesitatea оnțelegerii funcției pгrților componente ale corpului a dus la
dezvoltarea fiziologiei.
Deci, anatomia omului este știința despre originea, dezvoltarea, formele și structura
organismului uman. Anatomia studiazг forma exterioarг a corpului uman și pгrțile lui, a
organelor luate aparte, constituția, structura lor microscopicг, precum și originea omului. Din
sarcinile anatomiei face parte de asemenea cunoașterea etapelor principale de dezvoltare a
omului оn procesul evoluției, de formare a organismului uman оn condițiile mediului ambiant,
particularitгților de structurг a corpului și organelor lui оn diferite perioade de vвrstг.
Anatomia studiazг structura omului „normal”, adicг sгnгtos, țesuturile și organele cгrora nu
comportг modificгri de pe urma bolilor sau tulburгrilor de dezvoltare. Оn acest sens normalг
poate fi consideratг acea structurг a corpului uman, care asigurг pe deplin funcțiile organismului
sгnгtos.
Devierile congenitale de la normг, cвnd sunt brutale și stabile, se numesc anomalii. Unele
anomalii nu modificг aspectul exterior al omului (de ex: dextrapoziția cordului), altele sunt
pronunțate și exteriorizate. Aceste anomalii de dezvoltare se numesc malformații (de ex:
dezvoltarea incompletг a craniului). Malformațiile constituie obiectul de studiu al teratologiei.
Structura și funcțiile organelor оn cadrul anatomiei sunt analizate prin prisma originii
organismului uman. Structura corpului uman este rezultatul evoluției оndelungate a regnului
animal. Pentru a оnțelege evoluția omului оn filogenezг (de la gr. phylon – gen, genesis –
origine) anatomia apeleazг la datele paleontologiei, la rгmгșițele fosile ale strгmoșilor omului.
Nu mai puțin importantг este cunoașterea dezvoltгrii individuale a omului оn ontogeneza sa
(din gr. on, ontos – vietate, individ), оn cadrul cгreia distingem o serie de perioade. Creșterea și
dezvoltarea omului pвnг la naștere (perioada prenatalг) constituie obiectul embriologiei, dupг
naștere (perioada postnatala) constituie obiectul anatomiei de vвrstг.
Оn legгturг cu sporirea longevitгții omului și atenția deosebitг fațг de vвrsta avansatг și
senilг, оn anatomia de vвrstг avansatг și senilг, a fost separatг o perioadг, ce constituie obiectul
științei despre оmbгtrвnire numitг gerontologia.
Dacг anatomiei оi aparюine studierea substratului morfologic, atunci fiziologia este știința
despre dinamismul proceselor vitale. Ea studiazг procesele activitгții vitale a organismului viu, a

4
organelor, țesuturilor lui, a celulelor și elementelor lor structurale. Pentru оnțelegerea mai
profundг a acestor funcții, fiziologia оncearcг sг stabileascг toate particularitгțile și manifestгrile
lor, legгturile reciproce și schimbгrile lor оn diferite condiții ale mediului extern și оn diverse
stгri ale organismului.
Obiectivul fiziologiei este cunoașterea profundг a funcțiilor, care ar asigura posibilitatea de a
acționa activ asupra lor оn direcția doritг.
Fiziologul nu se poate limita doar numai la observгri, ori aceasta rгspunde la оntrebarea, ce
procese au loc оn organism. Fiziologul se strгduie sг clarifice de asemenea, cum єi de ce au loc
procesele fiziologice. Оn scopul acesta sunt necesare anumite experiențe, оn care studierea ar
decurge оn condiții modificate elaborate și variate de оnsuși experimentatorul. Оn cercetгrile
experimentale ale oricгrui proces din organism fiziologii оncearcг sг stabileascг astfel de
condiții, care ar evita procesul dat, l-ar intensifica sau l-ar atenua. Astfel, fiziologii reușesc sг
afle cauzele unui anumit proces, evoluția lui și metodele de dirijare.
Anatomia și fiziologia studiazг organismul uman ca fiind o unitate integrг. El este alcгtuit
dintr-un mare numгr de organe, de o mulțime enormг de celule, оnsг aceasta nu este o sumг de
pгrți, ci un organism viu unitar оn armonie funcționalг.
Pentru identificarea regiunilor corpului, organelor și pгrților lui, diferitelor noțiuni, оn
anatomie se folosesc termeni speciali оn limba latinг, care alcгtuiesc Nomenclatura Anatomicг
(Nomina Anatomica).

5
Capitolul I.
Partea generalг.
Celula - Citologia
Celula este unitatea morfofuncționalг şi geneticг a organizгrii materiei vii. Dimensiunile
celulelor omului și mamiferelor variazг de la 7 (limfocitele) pвnг la 20 (ovulele)
micrometri(мm).
Structura celulei
Оn structura celulei distingem trei pгrți componente principale:
1. membrana celularг (plasmalema);
2. citoplasma;
3. nucleul.
Fig.1. Structura celulei umane
1- nucleu; 2- nucleol; 3- cromozomi єi ADN; 4- vacuole; 5- ribozomi; 6- reticulul endoplasmatic rugos;
7- reticulul endoplasmatic neted; 8- aparatul Golgi; 9- formaюiune vezicularг; 10- centrioli;
11- mitocondrie; 12- membranг plasmaticг; 13- microfilament; 14- microtubuli.
Membrana celularг
Celulele sunt delimitate de o membranг celularг care este de naturг lipoproteicг.
Ultrastructura membranei celulare, stabilitг prin microscopie electronicг, aratг o structurг

6
trilaminatг, cu un strat extern, unul mijlociu și unul intern. Din punct de vedere biochimic,
stratul mijlociu este bimolecular lipidic (fosfolipide și colesterol), iar straturile extern și intern
sunt de naturг proteicг. La nivelul membranei s-a constatat existența unor sisteme enzimatice cu
rol activ оn transportul substanțelor, cвt și existența unei оncгrcгri electrice (potențial de
membranг).
La unele celule, citoplasma prezintг diferite prelungiri acoperite de plasmalemг. Unele pot fi
temporare și neordonate, de tipul pseudopodelor (leucocite), altele permanente: microvilii
(epiteliul mucoasei intestinului, epiteliul tubilor renali), cilii (epiteliul mucoasei traheii) sau
desmozomii, care solidarizeazг celulele epiteliale.
Citoplasma
Are o structurг complexг, la nivelul ei desfгșurвndu-se principalele funcții vitale. Este un
sistem coloidal complex, оn care mediul de dispersie este apa, iar faza dispersatг este ansamblul
de micele coloidale оn continuг mișcare brownianг.
Citoplasma este alcгtuitг din structuri de aspect corpuscular, filamentos sau membranos,
оnglobate оntr-o matrice sau substanțг fundamentalг, numitг hialoplasmг (parte nestructuralг).
Dupг natura lor, structurile citoplasmatice pot fi:
A- Structuri ce reprezintг diferențieri ale citoplasmei, cu anumite funcții, numite organite
celulare, și care sunt de douг categorii:
a. Organite generale (comune tuturor celulelor єi care оndeplinesc funcții generale);
b. Organite specifice (prezente la anumite celule єi adaptate unei anumite funcții
specifice).
B- Structuri care sunt produsul unor procese celulare, numite incluziuni citoplasmatice
(materiale de depozit, ca: lipide, glicogen, pigmenți, unele sгruri minerale etc.).
Tabela nr.1
Organite generale
Organite Structurг Funcții
1.Reticolul
endoplasmatic
(RE)
Sistem canalicular dinamic, care leagг
plasmalema de stratul extern al membranei
nucleare. Se poate retracta sau fragmenta,
formвnd cisterne și vezicule.
Sistem circulator
intracitoplasmatic
RE neted Rețea de citomembrane, de aspect diferit, оn
funcție de activitatea celularг. Mai abundent оn
fibrele musculare striate, celulele
corticosuprarenalei, foliculul ovarian etc.
Rol important оn
metabolismul glicogenului.
RE rugos Formг diferențiatг a RE. Pe suprafața externг a
peretelui membranos prezintг mici particule de
ribonucleoproteine-ribozomii. Abundent оn
limfocite, celulele pancreatice, оn general оn
celulele ce produc proteine de secreție.
Rol оn sinteza de proteine.
2.Ribozomii
(corpusculii lui
Palade)
Organite bogate оn ribonucleoproteine, de
forma unor granule ovale sau rotunde. Existг
ribozomii liberi оn matricea citoplasmaticг și
asociați citomembranelor, formвnd
ergastoplasme. Abundenți оn celulele cu sintezг
de proteine și оn faza de creștere a celulelor
Sediul sintezei proteice.
3.Complexul Sistem membranar format din micro - și Transportul, modificarea,

7
Golgi macrovezicule și din cisterne alungite, situat оn
apropierea nucleului, оn zona cea mai activг a
citoplasmei.
posttraducerea și
оmpachetarea proteinelor de
secreție de la RE.
4.Mitocondriile Formг ovalг, rotundг, cu un perete avвnd
structurг lipoproteicг. Prezintг un оnveliș
extern ( membrana externг), urmat de un
interspațiu, și spre interior membrana internг,
plicaturatг, formвnd creste mitocondriale. Оn
interior se gгsește matricea mitocondrialг оn
care se aflг sistemele enzimatice care intervin
оn ciclul Krebbs. Energia chimicг produsг este
stocatг оn legгturile macroergice ale ATP
sintetizat оn mitocondrii.
Sediul energogenetic al
organismului, respirație
celularг.
5.Lizozomii Corpusculi sferici, rгspвndiți оn оntreaga
hialoplasmг. Conțin enzime hidrolitice, cu rol
important оn celulele care fagociteazг
(leucocite, macrofage).
Digerarea substanțelor și
particulelor care pгtrund оn
celulг, precum și a
fragmentelor de celulг sau
țesut (autolizг celularг).
6.Centrozomul Are forma unui corpuscul sferic оn apropierea
nucleului. Este format din doi centrioli
cilindrici, orientați perpendicular unul pe
celгlalt și оnconjurați de o zonг de citoplasmг
hialinг, vвscoasг (centrosferг). Оn timpul
diviziunii celulare dг naștere asterului și fusului
de diviziune.
Rol оn diviziunea celularг
(lipsește оn neuron, care nu
se divide).
Organite specifice
 Miofibrele sunt elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare.
 Neurofibrilele sunt formaюiuni diferenюiate ale neuroplasmei celulei nervoase.
 Corpusculii Nissl sunt echivalenți ai ergastoplasmei pentru celula nervoasг.
 Cilii, flagelii etc.
Nucleul
Este o parte constitutivг principalг, cu rolul de a coordona procesele biologice celulare
fundamentale (conține materialul genetic, controleazг metabolismul celular, transmite informația
geneticг). Poziția lui оn celulг poate fi centralг sau excentricг (celule adipoase, mucoase). Are,
de obicei, forma celulei.
Majoritatea celulelor sunt monocariote (un nucleu), dar pot fi și excepții : celule binucleate
(hepatocitele), polinucleate (fibra muscularг striatг), anucleate (hematia adultг).
Dimensiunile nucleului pot fi оntre 3-20 м, corespunzвnd ciclului funcțional al celulei, fiind
оn raport cu citoplasma de 1
/3 – ј. Pot fi оnsг și celule mici cu nucleu mare (limfocite) sau celule
mari cu nucleu mic (ovulul).
Structura nucleului cuprinde membrana nuclearг, carioplasma și unul sau mai mulți
nucleoli. Membrana nuclearг, poroasг, este dublг, cu structurг trilaminatг, constituitг din douг
foițe, una externг spre matricea citoplasmaticг, ce prezintг ribozomi și se continuг cu
citomembranele reticulului endoplasmatic, alta internг, aderentг miezului nuclear. Оntre cele
douг membrane existг un spațiu, numit spațiul perinuclear, ce conține un material amorf.

8
Sub membranг se aflг carioplasma, cu aspect omogen; este o soluție coloidalг, cu o fazг de
sol (cariolimfa) și alta de gel (cromatina nuclearг). Оn interfazг, cromatina se prezintг sub forma
unor filamente rгsucite, fixate de membrana nuclearг sau de nucleoli - numite cromoneme
(structura elementarг microscopicг a cromatinei și a cromozomilor). La оnceputul diviziunii
celulare, cromonemele se scurteazг, se оngroașг, luвnd aspectul de cromozomi, formați din douг
filamente alгturate, numite cromatide, legate оntr-un singur punct - centromer. Biochimic,
cromatina este formatг din nucleoproteine (оn ADN legat de histone), fiind sediul informației
genetice.
Оn carioplasmг se gгsesc unul sau mai mulюi nucleoli, cu rol important оn sinteza de ARN.
Au forma unor corpusculi denși rotunzi sau ovalari, delimitați de o condensare a cromatinei
nucleare.
Celulele sexuale
Ovulul
Se formeazг din foliculii ovarieni din epiteliul germinativ al corticalei ovarului. Are 150-
200м, formг sfericг și o garniturг haploidг (conține jumгtate din numгrul de cromozomi: 22+X).
Structural, este format din membrana vitelinг, citoplasmг, nucleu, membranг pellucidг, iar la
exterior din coroana radiatг, care nu aparține ovulului propriu-zis. La exteriorul citoplasmei se
gгsește membrana vitelinг, acoperitг de membrana sau zona pellucida, mai groasг, transparentг
și strгbгtutг de canalicule fine (produs de excreție al celulelor foliculare). Оn jurul zonei
pellucida se gгsește un оnveliș celular, format din celule foliculare, pe unul sau mai multe
straturi, cu dispoziție radiarг, formвnd coroana radiatг.
Citoplasma are o porțiune perifericг mai fluidг, transparentг și o zonг mai densг оn jurul
nucleului, cu mai puține substanțe hrгnitoare. Conține organite celulare comune, iar alгturi de
nucleu se aflг centrul celular al ovulului (centrozom), numit și corpul vitelin Balbiani. Nucleul,
situat central, este mic, are un nucleol și prezintг mișcгri ameboide.
Spermia
Se formeazг, prin procesul de spermatogenezг, оn tubii seminiferi ai testiculului, оncepвnd
cu pubertatea. Este o celulг mobilг, flagelatг, cu o lungime de 50-70 м și garniturг
cromozomialг haploidг (22+X sau 22+Y). Spermia este alcгtuitг din cap, gвt, corp și coadг.
Capul este de formг ovalг, are un nucleu mare, оnvelit periferic de un strat subțire de
citoplasmг. Anterior prezintг un corpuscul ascuțit, numit acrozom (perforator), cu care spermia
lizeazг ovulul оn timpul fecundației. Chimic, capul conține nucleoproteine, lecitine, glicogen.
Gвtul este o regiune scurtг și оngustг, cuprinsг оntre centriolul proximal și butonul terminal
pe care se inserг flagelul.
Corpul este cuprins оntre cele douг jumгtгți ale centriolului distal. Central, se gгsește
filamentul axial, cu structura tipicг a unui cil mult alungit, оnconjurat la rвndul sгu de ”teaca
mitocondrialг” (mitocondrii dispuse spiralat). Periferic se gгsește un strat subțire de citoplasmг
оnconjuratг de plasmalemг. La nivelul corpului se gгsește centrul cinetic al spermiei, unde sunt
generate mișcгrile acesteia.
Coada, ultrastructural, este formatг din douг segmente: piesa principalг, porțiunea cea mai
lunga și piesa terminalг. Structural, piesa principalг este formatг din filamentul axial оnconjurat
de оnvelișul citoplasmei. Piesa terminalг, segmentul terminal al cozii, are оn interior filamentul
axial, fгrг teaca citoplasmaticг la exterior. Spermiile sunt celule foarte mobile, care executг
mișcгri helicoidale, deplasвndu-se cu viteza de 1-3 mm/min. Vitalitatea și mișcгrile spermiilor
depind de pH (soluțiile slab alcaline оi activeazг, cele acide sau alcoolul оi distrug) și variazг оn
funcție de temperaturг etc.

9
Spermatogeneza
Este procesul de multiplicare și maturare a gametului masculin. Оncepe la pubertate și se
continuг, fгrг оntrerupere, pвnг la vвrste оnaintate. Ritmul spermatogenezei este intens la tineri
și adulți, scade la bгtrвni, dar calitatea spermatozoizilor rгmвne neschimbatг.
Spermatogeneza reprezintг funcția exocrinг a testiculului. Procesul se petrece la nivelul
tubilor seminiferi contorți. Celulele cap de serie se numesc spermatogonii sau celule germinative
masculine primordiale.
Spermatogeneza se desfгșoarг оn douг etape succesive:
1. Spermatocitogeneza
2. Spermiogeneza
Un ciclu complet dureazг 72 ore.
Spermatogoniile, avвnd оn nucleu garniturг diploidг de cromozomi (22 de perechi cromozomi
somatici și o pereche XY), se divid de douг ori mitotic, rezultвnd spermatocitele de ordinul I (46
de cromozomi). Acestea sunt celule voluminoase, ce se divid meiotic și dau naștere la
spermatocitele de ordinul II, celule mai mici, cu garniturг haploidг de cromozomi (22+X sau
22+Y).
Оncepвnd de la spermatocitul de ordinul II, spermatogeneza va forma gameți masculini оn
douг variante: 50% posesori de heterocromozomi X și 50% Y. Spermatocitele de ordinul II se
divid o singurг datг, din nou prin mitozг. Din aceastг ultimг diviziune rezultг douг spermatide,
care se alipesc de celulele Sertoli și se transformг, fгrг diviziune, оn spermatozoizi (spermii).
Pe mгsurг ce se matureazг, spermiile se desprind de celulele Sertoli și se deplaseazг оn lungul
cгilor spermatice pвnг la veziculele seminale (organe de depozit), de unde se eliminг la exterior
prin uretrг (reflexul de ejaculare). Ca și spermatocitele de ordinul II, spermiile sunt de douг
tipuri: X sau Y. Dacг ovulul este fecundat de un spermatozoid purtгtor de cromozom X, produsul
de concepție este programat sг devinг fatг, iar dacг fecundarea se produce cu un spermatozoid
purtгtor de cromozom Y, produsul de concepție este programat sг devinг bгiat.
Ovogeneza
Reprezintг funcția exocrinг a ovarului, prin care se realizeazг maturarea și expulzarea
ovulului. Procesul se petrece оn mai multe etape, similare cu ale spermatogenezei, dar dupг un
calendar foarte diferit. Celulele sexuale primordiale feminine sunt ovogoniile ce conțin оn
nucleul lor un set diploid de cromozomi (44+XX). Ovogeneza оncepe оncг оn perioada fetalг,
prin diviziuni mitotice ale ovogoniilor, care devin ovocite de ordinul I. Din acest moment,
cronologia ovogenezei suferг o mare abatere de la regulile diviziunii celulare. Ovocitele de
ordinul I, avвnd 2n cromozomi (44+XX), оncep o diviziune reducționalг (meiozг), dar dupг
prima fazг a acestei diviziuni procesul se blocheazг și nu se reia decвt la pubertate. Aceastг
blocare se numește dictioten. Ca urmare, copilul de sex feminin se va naște cu 700000- 1200000
foliculi primordiali, conținвnd fiecare cвte un ovocit I la оnceput de meiozг.
La pubertate, ovogeneza se reia. Lunar, cвte un ovocit I оn momentul ovulației foliculului
matur se transformг оn douг celule: o celulг mare cu multг citoplasmг, ovocit de ordinul II, și o
celulг micг, primul globul polar. Ambele au garniturг haploidг de cromozomi, dar numai
ovocitul II este fecundabil. Ovocitul de ordinul II este expulzat din ovar, captat de franjurile
trompei uterine și оn acest timp se mai divide o ultima datг mitotic, rezultвnd un preovul (22+X)
și al doilea globul polar (22+X). Preovulul se transformг fгrг diviziune оn ovul, care оși

10
continuг drumul prin trompг spre uter. Ovulul este gametul feminin. Rezultг cг ovogeneza, cu
excepția primelor douг etape, nu duce la multiplicarea ovulelor.
Ovulația este procesul de rupere a foliculului matur și de expulzare a ovulului (оn realitate a
ovocitului II). Are loc lunar, оn ziua 14-a a ciclului menstrual.
Ciclul menstrual. Funcția gonadei feminine este ciclicг, spre deosebire de cea a gonadei
masculine care este continuг. Ciclul menstrual reprezintг o serie de modificгri ciclice, care se
petrec la nivelul ovarului și al aparatului genital feminin și se datoreazг unor variații ciclice оn
secreția de hormoni gonadotropi hipofizari, controlate de la nivel hipotalamic. Evenimentul
ciclic cel mai evident este pierderea lunarг de sвnge (35-60ml).
Fecundația este procesul de contopire a materialului genetic masculin cu cel feminin. Se
realizeazг prin pгtrunderea capului spermiei оn ovul. Are loc оn primele zile dupг ovulație, оn
timp ce ovulul strгbate trompa uterinг. Prin fecundare, ovulul devine ou, cu set complet de
cromozomi, și оncepe sг se dividг. Оntre timp, oul, ajuns оn cavitatea uterinг, se va fixa оn
profunzimea mucoasei, proces numit nidație. Aici se va forma un organ special numit placentг,
cu rol nutritiv pentru produsul de concepție și cu rol endocrin. Produsul de concepție se dezvoltг
оn cavitatea uterinг pвnг оn luna a 9-a, cвnd este expulzat prin actul nașterii. Placenta, ca glandг
endocrinг, secretг hormoni gonadotropi, care оntrețin activitatea corpului galben, și hormoni
estrogeni și progesteron necesari evoluției normale a sarcinii.
Proprietгțile celulei
Celula este оnzestratг cu proprietгți vitale fundamentale: metabolism, iritabilitate,
autoreproducere. Celula organismului pluricelular manifestг activitate оntr-un mediu numit
mediu intern al organismului. La acest mediu aparțin sвngele, limfa și lichidul tisular. Din
mediul intern pгtrund оn celulг substanțele din care se compune corpul celular, sгrurile
anorganice, apa, vitaminele, hormonii și oxigenul necesar la realizarea unuia din procesele
energetice principale ale celulei - oxidarea. Al doilea proces energetic celular - glicoliza
(descompunerea hidroliticг a glucidelor), se desfгșoarг fгrг participarea oxigenului. Din celulг se
eliminг produse provenite оn rezultatul activitгții ei vitale. Ambele procese se realizeazг prin
membrana celularг. Permeabilitatea membranei celulare este selectivг și se modificг sub
influența diverșilor factori. Activitatea vitalг normalг a celulei se desfгșoarг la o anumitг
concentrație de sгruri оn mediul ambiant (presiune osmoticг). Pentru celulele omului și ale
mamiferelor aceastг concentrație este egalг cu aproximativ 0,9% (concentrația soluției izotonice
de clorurг de sodiu). Оn caz dacг concentrația de sгruri оn mediul ambiant crește (mediu
hipertonic), apa оncepe sг iasг din protoplasmг și celula se zbвrcește, iar dacг concentrația se
micșoreazг (mediu hipotonic), apa pгtrunde оn celulг și ea se gonfleazг. Celula poate оncorpora
și particule mai mari (bacterii, fragmente de celule), prin intermediul fagocitozei, precum și
macromolecule și soluții - prin intermediul pinocitozei. Fagocitoza sau digestia intracelularг a
fost pentru prima datг descrisг de I.M. Mecinikov. Fenomenul constг оn оnglobarea particulelor
cu ajutorul prelungirilor citoplasmatice, numite pseudopode (piciorușe false). Particulele
оnglobate оn protoplasmг sunt supuse acțiunii fermenților. Celulele speciale ale țesutului
conjunctiv ce posedг capacitatea de fagocitozг - macrofagii, eliminг din țesuturi produsele finale
de descompunere și substanțele nimerite cu hrana sau prin piele.
Una dintre cele mai importante manifestгri ale activitгții vitale celulare este secreюia.
Substanțele mucoide secretate de celule (mucina și mucoidele) apгrг țesuturile de leziunile
mecanice și participг la formarea substanței intercelulare. Secretul proteic, care conține
fermenții digestivi și unii hormoni, participг la schimbul de substanțe din organism.
Capacitatea celulelor de a reacționa prin manifestгri vitale specifice la acțiunea mediului
extern se numește iritabilitate. Țesutul muscular, nervos și glandular posedг cel mai оnalt grad

11
de iritabilitate-excitabilitatea. Оn țesuturile nervos, muscular și glandular, ca rгspuns la excitare,
se desfгșoarг procesul de excitație.
Deplasarea celulelor poate avea loc оn mod diferit. Cel mai rгspвndit gen de mișcare a
celulelor este mișcarea ameboidг: celula emite niște prelungiri (pseudopode), orientate оn
direcția mișcгrii. O asemenea mișcare este caracteristicг globulelor albe din sвnge - leucocitelor,
precum și celulelor migratoare ale țesutului conjunctiv - macrofagilor. Оn timpul regenerгrii
țesuturilor, sunt capabile sг producг mișcгri ameboide aproape toate celulele animalelor și
corpului omenesc. Un alt tip de mișcare este mișcarea de alunecare, efectuatг fгrг formarea
pseudopodelor. Un asemenea mod de mișcare posedг celulele țesutului conjunctiv, numite
fibroblaști. O vitezг mai mare a mișcгrii celulare se obține cu ajutorul unor formațiuni ale
corpului celular - cili sau flagele. La om, mișcarea flagelatг s-a pгstrat la celulele sexuale
masculine - spermatozoizi.
Toate celulele corpului uman și ale animalelor pluricelulare au proprietatea de a crește.
Majoritatea celulelor corpului nostru au оn timpul vieții dimensiuni stabile. Оn diferite procese
patologice e posibilг creșterea dimensiunilor celulelor - hipertrofia lor.
Diviziunea celulelor оn organismul animal poate fi de trei tipuri: indirectг (mitozг,
cariochinezг), meiozг (оn formarea celulelor sexuale) și directг (amitozг). Diviziunea indirectг
sau mitoticг este similarг оn celulele organismelor vegetale și animale.
Fig. 2. Diviziunea mitoticг a celulei
A- profaza; B- metafaza; C-anafaza; D- telofaza.
Ea asigurг repartizarea uniformг a substanței nucleare (cromatinei) оntre celulele nou-formate
(fiice). Aceasta se datoreazг faptului cг la оnceputul diviziunii toatг cromatina nuclearг se
concentreazг оn structuri speciale - cromozomi, care ulterior se оmpart оn douг jumгtгюi.
Acestea se distribuie оn cele douг celule - fiice și formeazг cromatina nucleelor lor.
Diviziunea mitoticг cuprinde patru faze: profaza, metafaza, anafaza și telofaza. Profaza se
caracterizeazг prin formarea de cromozomi ce apar оn nucleu sub formг de corpusculi bastonaюi
sau rotunzi. Centrul celular crește оn dimensiuni și se situeazг lвngг nucleul celulei. Centriolii
lui se depгrteazг unul de altul și se localizeazг la periferia centrosferei. Profaza se terminг cu

12
formarea cromozomilor și dispariția nucleului. Оn metafazг are loc diviziunea cromozomilor,
dispariția membranei nucleare. Astfel, cromozomii formați se gгsesc liberi оn citoplasmг.
Centrul celular se transformг оntr-o figurг fuziformг (fusul mitotic), situatг de-a lungul axei
celulare, perpendicular pe planul viitoarei diviziuni. Cromozomii formeazг la ecuatorul fusului o
lamelг, numitг placг ecuatorialг, care ocupг planul viitoarei diviziuni a celulei. Metafaza se
terminг prin apariția unei fisuri longitudinale оn fiecare cromozom. Anafaza se caracterizeazг
prin deplasarea spre polii fusului (centrioli) a cromozomilor - fiice, formați оn urma diviziunii
cromozomilor. Astfel, se formeazг douг complexe nucleare identice. Telofaza include formarea
nucleelor celulelor - fiice. Totodatг, оn aceastг fazг are loc diviziunea corpului celular prin
strangularea pгrții centrale a celulei оn planul plгcii ecuatoriale.
Diviziunea celularг indirectг include, оn afarг de modificгrile nucleare, un șir de transformгri
citoplasmatice, оn special оn organoidele celulei. Durata mitozei la diverse celule este diferitг -
de la 30 min. pвnг la 3 ore.
Cromozomii sunt o particularitate de specie importantг. Numгrul, mгrimea și forma
cromozomilor sunt specifice pentru organismul dat. Оn procesul maturizгrii celulelor sexuale оn
urma diviziunii, numitг meiozг, numгrul de cromozomi se reduce la jumгtate. Оn timpul
fecundгrii - contopirii celulelor sexuale, numгrul de cromozomi se restabilește complet. Numгrul
de cromozomi redus la jumгtate se numește haploid, numгrul оntreg - diploid. La om, numгrul
diploid de cromozomi este egal cu 46. Schimbarea numгrului și formei cromozomilor poate fi
observatг оn proliferгrile maligne ale țesuturilor.
Meioza prezintг un fenomen important оn transmiterea caracterelor ereditare, оntrucвt
celulele - fiice ce iau naștere оn urma diviziunii, capгtг un aparat cromozomic absolut identic cu
celulele materne. Actualmente, s-a dovedit оn mod experimental (оn special la viruєi, fagi,
bacterii) cг procesele ereditгții sunt legate de ADN (acidul dezoxiribonucleic).
Diviziunea directг a celulei (amitoza) a fost depistatг оn toate țesuturile organismului viu.
Diviziunea amitoticг оncepe cu diviziunea nucleolilor prin strangulare. Mai оntвi se divide
printr-o strangulare оn douг pгrți nucleul, apoi urmeazг diviziunea citoplasmei. Uneori, cвnd
citoplasma nu se separг, se formeazг celule polinucleare.
Problema duratei vieții celulelor n-a fost rezolvatг definitiv. Cu toate acestea longevitatea
unor celule a fost determinatг destul de exact. De exemplu, celulele epidermului trгiesc de la 3
pвnг la 7 zile, eritrocitele - pвnг la 4 luni. Se considerг cг durata vieții celulelor musculare și
nervoase coincide cu durata vieții organismului. Se disting trei forme ale procesului morfologic
de mortificare: picnoza - condensarea și contractarea nucleului cu dispariția structurii granulare;
carioliza - dizolvarea treptatг a nucleului pвnг cвnd rгmвne o umbrг palidг ce dispare treptat.

13
Юesuturile
Țesuturile sunt sisteme organizate de materie vie cu funcții biologice definite, formate din
celule similare, care оndeplinesc оn organism aceeași funcție sau același grup de funcții.
Celulele sunt unite оntre ele printr-o substanțг intercelularг care, atunci cвnd este оn cantitate
micг, se numește ,,substanța de ciment’’, iar atunci cвnd este оn cantitate mare ”substanțг
fundamentalг”.
Clasificarea țesuturilor
I. Țesuturi epiteliale:
1. De acoperire:
— simple (un strat de celule)
- pavimentoase (inclusiv endoteliu și mezoteliu)
- cubice
- cilindrice ciliate și neciliate
— pseudostratificate
- cilindrice ciliate și neciliate
— stratificate (douг sau mai multe straturi)
- pavimentoase (cheratinizate și necheratinizate)
- cubice
- cilindrice
- de tranziție (uroteliu)
2. Glandulare:
— tip endocrin
- tipul оn cordoane celulare (adenohipofiza, glandele paratiroide)
- tipul folicular (tiroida)
— tip exocrin (pluricelulare)
- simplu
- tubular
- alveolar (acinos)
- compus
- tubulo-glomerular
- tubulo-alveolar
- tubulo - acinos
- tip mixt
- pancreasul
- testiculul
- ovarul
3. Senzoriale (neuroepiteliale) care оntrг оn structura organelor de simț.
II. Țesuturi conjunctive
1. Dupг consistențг:

14
— moi
- lax
- reticulat
- adipos
- fibros
- elastic
— semidure (cartilaginoase)
- hialin
- elastic
- fibros
— dure (osoase)
- compact
- spongios
2. Dupг funcție:
— rol trofic
- țesut conjunctiv lax
- adipos
- sanguin
— rol mecanic
- fibros
- cartilaginos
- osos
— rol de depozit
- adipos
- osos
— rol de apгrare
- reticulat
- conjunctiv lax
III. Țesuturi musculare
- neted
- striat
- striat de tip cardiac
IV. Țesutul nervos
- neuronul
- nevroglia
V. Sвngele
Țesutul epitelial
Юesuturile epiteliale acoperг suprafața organismului formвnd epidermul, cгptușesc cavitгțile
și conductele diferitelor organe, constituie parenchimul glandelor exocrine și endocrine, iar
unele s-au specializat оn recepția diverșilor stimuli (epiteliale senzoriale). Sunt alcгtuite din
celule care, inițial, au formг rotundг, оnsг, оn raport cu specializarea funcționalг și localizarea
lor, pot fi: turtite (pavimentoase), poliedrice, cubice sau cilindrice.

15
Epiteliul acoperг țesutul conjunctiv, de care este separat prin membrana bazalг. Aceasta
servește ca suport și permite trecerea plasmei sangvine, epiteliul fiind avascular. De la țesutul
conjunctiv primește terminații nervoase bogate, care-i asigurг sensibilitatea.
Tabela nr.2
Epitelii de acoperire
Tip de epiteliu Clasificare dupг
forma celulelor
Caracteristici Localizare
1. Epiteliul simplu
(unistratificat și
pseudostratificat)
Celulele sunt situate
pe membrana bazalг,
unite prin substanța
ciment și desmozomi.
Epiteliu simplu pavi-
mentos (celule plate).
Epiteliu cubic (celule
de formă cuboidă).
Endoteliile, mezote-
liile (peritoneu, peri-
card, foițele pleurale).
Mucoasa bronhiilor
mici (bronhiolele
terminale din lobulul
pulmonar), canalele
excretoare mici ale
glandelor salivare.
Celulele cilindrice pot
avea cili (epiteliul
trompei uterine) sau
microvili acoperiți de
o membranг celularг
formвnd platoul striat
(epiteliul vilozitгților
intestinale).
Celule de оnгlțimi
diferite; numai unele
ajung la suprafațг,
dвnd aspect fals de
stratificare; toate celu-
lele se sprijinг pe
membrana bazalг.
Epiteliu
pseudostratificat
(celule cilindrice cu
cili, printre care se
gгsesc și celule cu
mucus).
Mucoasa traheii și a
bronhiilor principale.
2. Epiteliu
stratificat
Numгrul straturilor
variazг, ca și forma
celulelor din ultimul
strat. Stratul profund
este situat pe o mem-
branг bazalг.
Epiteliu stratificat
pavimentos (celulele
superficiale sunt
pavimentoase, iar cele
profunde au rol
generator-strat
generator).
cubic.
Se gгsește mai ales оn
viața embrionarг; la
adult este format din
Structura pielii (chera-
tinizat). Оn mucoasa
bucalг, mucoasa bu-
cofaringelui, esofagia-
nг (necheratinizat).
Structura canalelor
mici ale glandelor
salivare.

16
Epitelii glandulare
Țesutul epitelial glandular este format din celule diferențiate, care au proprietatea de a elabora
produși specifici. Celulele sunt dispuse оn diferite moduri și, оn asociație cu țesutul conjunctiv,
cu vasele sanguine și terminațiile nervoase, formeazг glande. Produșii secretați pot fi excretați la
exteriorul organismului, оn lumenul unor organe, sau trec direct оn sвnge. Dupг felul produșilor
de secreție și dupг locul de excreție, distingem trei tipuri de glande: exocrine, produsul de
secreție este eliminat printr-un canal la exterior (glande sebacee, sudoripare etc.) sau оn diferite
cavitгți (glande salivare, gastrice etc.); endocrine (glande cu secreție internг), ai cгror produși
(hormonii) se eliminг direct оn sвnge; glande mixte, care au o dublг secreție, endocrinг și
exocrinг (pancreas, testicul, ovar).
Celulele epiteliilor glandulare au forme variate: piramidale, cuboidale, оnalte, poliedrice. Оn
citoplasma lor au numeroase mitocondrii și un aparat Golgi bine dezvoltat, ca și o
ergastoplasmг bogatг, structuri legate de elaborarea produșilor de secreție.
Glandele exocrine se deosebesc оntre ele prin morfologia și structura lor. Clasificarea se face
dupг numгrul de celule, așezarea celulelor glandulare оn parenchimul secretor și dupг
ramificarea conductelor de excreție.
Glandele endocrine se caracterizeazг prin: lipsa canalelor de excreție, produsul de secreție
(hormonii) se varsг direct оn sвnge; celulele secretoare sunt dispuse sub formг de cordoane,
mase epiteliale sau mici vezicule (tiroida); rețeaua capilarг (sinusoide) оntrг оn structura
fiecгrei glande.
Tabela nr.2
Epitelii glandulare
Dupг numгrul de Tipul glandei Caracteristici Localizare
douг rвnduri de
celule, cele
superficiale fiind
cubice, iar cele bazale
mai оnalte.
cilindric (prismatic);
mai multe straturi
celulare,cel superficial
cilindric.
Poate fi ciliat și
neciliat.
Epiteliu de tranziție
(uroteliu). Forma
celulelor și numгrul
straturilor sunt varia-
bile оn funcție de
goli-rea și distensia
orga-nelor. Uroteliul
este impermeabil
pentru constituenюii
urinei, fiind lipsit de
mem-branг bazalг.
Mucoasa faringianг,
laringianг.
Cгile urinare
(mucoasa vezicii
urinare, a ureterelor).

17
celule
Glande unicelulare Celula secretorie este
situatг printre alte
celule epiteliale de tip
prismatic monostrati-
ficat.
Au forma de caliciu
(celule caliciforme) și
secretг mucus.
Epiteliul intestinal,
cгile biliare
extrahepatice,
epiteliile ciliate ale
arborelui respirator
etc.
Glande pluricelulare
(epiteliu de secreție,
situat pe un țesut
conjunctiv inervat și
vascularizat).
Simple:
Glande tubuloase
Glande acinoase
Glande alveolare
Compuse:
Glande tubuloase
compuse (ramificate)
Glandele tubulo-
alveolare
Glandele tubulo-
glomerulare
Glandele tubulo-
acinoase
(acinoase compuse)
Aspect de tub, celule-
le glandulare se aflг
pe o membranг baza-
lг; se deschid direct
оn lumenul organului.
Porțiunea secretorie
dilatatг, cгptușitг cu
celule epiteliale de
formг piramidalг ce
delimiteazг un lumen.
Asemгnгtoare celor
acinoase, dar porțiu-
nea secretorie este
mai dilatatг (saci
glandulari).
Mai mulți tubi care
fuzioneazг la nivelul
suprafeței de evacuare
a secreției.
Formate din tubi glan-
dulari și saci glandu-
lari
Porțiunea secretorie
tubularг оnfгșuratг оn
ghem.
Glande tubulare care
au la capгt cвte un
acin. Acinii formeazг
parenchimul secretor
(acini seroși, micști,
mucoși).
Glandele Lieberkǜhn
din intestinul subțire
Glandele lacrimale.
Glandele sebacee
Glandele duodenale
Brǜnner.
Prostata
Glandele sudoripare
Glande salivare,
parenchimul exocrin
al pancreasului.
Epitelii senzoriale (senzitive)
Acest tip de epiteliu este format din celule specializate pentru recepționarea diferiților stimuli
externi sau interni și face parte integrantг din organele de simț, unde vor fi, de altfel, prezentate.

18
Țesutul conjunctiv
Юesutul conjunctiv este foarte variat ca aspect morfologic și funcțional. Este alcгtuit din trei
componente principale: celulele conjunctive, fibrele conjunctive (colagene, elastice, reticulare) și
o substanțг nestructuratг, amorfг, numitг substanțг fundamentalг.
Celulele conjunctive sunt foarte variate; ele provin din celulele mezenchimale embrionare.
Acestea pot fi оmpгrțite оn douг grupe: celule autohtone și celule migratorii (leucocitele,
limfocitele, monocitele).
Din grupa celulelor autohtone fac parte:
fibrocitele, cu formг alungitг sau stelatг, care pot fi fixe sau mobile; оndeplinesc
funcții metabolice fundamentale (de edificare a fibrelor și a substanюei
fundamentale);
histocitele, mobile, de formг variabilг, cu prelungiri citoplasmatice; sunt elemente
reactive;
plasmocitele (ovale, rotunde), celulele adipoase și celulele pigmentare, cu funcții
speciale, respectiv оn sinteza de proteine, lipide și pigmenți;
mastocitele (rotunde, ovale sau neregulate), оndeplinesc rolul de coordonator al
tuturor proceselor metabolice din țesutul conjunctiv;
celulele de origine embrionarг (mezenchimalг și reticulatг) cu capacitatea de
reоnnoire continuг a celulelor din țesutul conjunctiv.
Fibrele conjunctive se grupeazг, la rвndul lor, оn trei categorii:
colagene sau conjunctive: оn toate tipurile de țesut conjunctiv, sunt omogene și
dispuse оn fascicule (prin fierbere, dau gelatina);
elastice: subțiri, ramificate, dispuse оn rețea. Sunt formate din elastinг, care le
conferг elasticitate;
fibrele de reticulinг formeazг o rețea оn ochiurile cгreia se aflг substanța
fundamentalг (se gгsesc, оn special, оn organele limfopoietice, оn țesutul lax și оn
membranele bazale).
Substanюa fundamentalг este o componentг amorfг, ce ocupг spațiul dintre fibre și celulele
conjunctive.
Intervine оn metabolismul apei și al sгrurilor minerale. Оn țesutul cartilaginos este rezistentг
și elasticг, оncгrcatг cu condrinг, оn țesutul osos este solidг, durг și rezistentг, оncгrcatг cu
sгruri minerale. Substanюa fundamentalг este produsг de celulele țesutului conjunctiv.
Țesuturile conjunctive, dupг consistența lor, pot fi clasificate оn: țesuturi moi (conjunctiv lax,
reticulat, adipos, fibros, elastic), semidure - cartilaginos, și dure - țesutul osos.
Tabela nr.3
Țesuturi conjunctive noi
Tipuri de țesuturi Caracteristici Localizare
Țesutul conjunctiv lax
Este forma cea mai rгspвnditг;
conține оn proporție egalг
celule, fibre, substanțг
fundamentalг.
Оn organe formeazг stroma
conjunctivг de susținere și are
rol trofic. Umple spațiile
libere dintre organe, formeazг

19
Celulele sunt de douг feluri:
—fixe - fibrocite, celule adi-
poase,histiocite, macrofage,
celule pigmentare, plasmo-
cite și mastocite;
—mobile- limfocite și
leucocite.
Substanța fundamentalг este
abundentг, iar fibrele sunt nu-
meroase (colagene, elastice,
reticulinг).
hipodermul, leagг fibrele
musculare și grupele de
mușchi; se оntinde de-a lungul
nervilor și vaselor și
formeazг, cu epiteliile, unitгți
funcționale.
Țesutul reticulat
Este format din celule
reticulare, cu multe prelungiri,
și din fibre de reticulinг.
Celulele se pot transforma оn
histiocite macrofage, avвnd
rol оn procesele de apгrare
(fagocitozг).
Оn ganglionii limfatici, splinг,
mгduva osoasг, ficat,
mucoasele respiratorii și
digestive.
Țesutul adipos
Оn structura sa predominг
celulele adipoase care se
grupeazг (200-400) оn jurul
capilarelor și arteriolelor,
formвnd lobuli adipoși оntre
care se gгsește țesut
conjunctiv lax. Are rol trofic,
mecanic și de izolare termicг
pentru unele organe.
Оn jurul unor organe (rinichi,
suprarenalг, ochi, tiroidг), оn
mezenter, оn mediastin, оn
regiunile axilare și inghinale,
hipoderm.
Țesutul fibros
Predominг fibrele de colagen
și elastice, puținг substanțг
fundamentalг și celule. Are
vascularizație și plasticitate
reduse. Este rezistent, avвnd
rol de protecție.
Оn fasciile ce acoperг
mușchii, оn structura
tendoanelor și a
aponevrozelor, a capsulelor
unor organe (ficat, rinichi,
splinг, ganglioni limfatici),
derm, cornee, fir de pгr.
Țesutul elastic
Conține numeroase fibre
elastice printre care se gгsește
substanța fundamentalг.
Celulele sunt puține.
Оn tunica medie a arterelor
mari, corzile vocale,
ligamentele galbene dintre
vertebre.
Țesutul conjunctiv semidur (cartilaginos)
Țesutul cartilaginos face parte din grupa țesuturilor cu funcție mecanicг, fiind caracterizat
prin compoziție chimicг și proprietгți fizice deosebite: rezistențг elasticг la presiune și mare
rezistențг mecanicг la frecare. Este оnvelit, la exterior, de o membranг fibroasг, puțin
vascularizatг, numitг pericondru. Țesutul cartilaginos este format din celule, substanțг
fundamentalг și fibre. Componenta cea mai abundentг este datг de un ansamblu format din
substanța fundamentalг și fibre, care se numește substanțг cartilaginoasг sau matricea
cartilajului. Оn ea sunt sгpate cгmгruțe, condroplaste, care adгpostesc celulele cartilaginoase,
condroblaste - cвnd sunt tinere - și condrocite - cвnd sunt mature.

20
Condrocitele sunt celule mari, ovale, globuloase, cu un diametru de 40м, cu citoplasmг
abundentг; se aflг оn grupuri de 2-4 celule sau izolate.
Substanța fundamentalг este impregnatг cu condrinг.
Substanțele anorganice sunt reprezentate de apг 70% și de sгrurile minerale оn care
predominг NaCl.
Оn structura cartilajului оntrг și fibre colagene și elastice care se condenseazг concentric оn
jurul condroplastelor. Cartilajul nu este vascularizat, nutriția realizвndu-se prin difuziune de la
nivelul capilarelor din pericondru.
Dupг cantitatea și varietatea de fibre se deosebesc trei tipuri principale de țesut cartilaginos:
hialin, elastic și fibros.
Cartilajul hialin are substanțг fundamentalг abundentг, rezistentг și omogenг, impregnatг cu
condrinг. Se gгsesc puține fibre colagene, foarte fine, cu orientгri diferite. Celulele sunt izolate
sau dispuse оn grupuri. Din cartilaj hialin este format scheletul embrionului, cartilajele de
creștere diafizo-epifizare, cartilajele articulare, scheletul cartilaginos al traheii și bronhiilor,
cartilajele nazale și ale coastelor.
Cartilajul elastic conține оn substanța fundamentalг o bogatг rețea de fibre elastice; celulele
sunt așezate оn grupuri mici alгturate. El formeazг scheletul organelor care trebuie sг-și menținг
forma, dar au un grad mare de elasticitate: pavilionul urechii, epiglota, aripile nasului etc.
Cartilajul fibros este format din fascicule de fibre colagene, cu orientarea longitudinalг.
Celulele sunt puțin numeroase, așezate de-a lungul fasciculelor de fibre, оn grupe de 2-3, iar
substanța fundamentalг este redusг. Se mai numește țesut fibrocartilaginos și formeazг discurile
intervertebrale, cartilajele simfizelor, meniscurile articulare și unele ligamente (ligamentul
capului femural).
Țesutul osos
Юesutul osos este adaptat pentru funcția de suport și protecție, fiind cel mai rezistent și dur
țesut mecanic, datoritг impregnгrii substanței fundamentale cu sгruri minerale, de calciu și
fosfor. Este format din celule osoase, fibre și substanțг fundamentalг, fiind puternic vascularizat,
acoperit la periferie, cu excepția capetelor articulare, de o membranг vasculo-conjunctivг,
numitг periost.
Celula osoasг, numitг osteoblast оn stadiul tвnгr și osteocit оn stadiul adult, are rol osteogen.
Osteocitele sunt de formг ovalarг, turtite, cu multe prelungiri, situate оn niște cavitгți stelate sau
fuziforme (20-30м diametru), numite osteoplaste, sгpate оn substanța fundamentalг.
Osteoblastele prezintг o bogatг activitate secretorie, participвnd la osificarea oseinei, la procesele
de dezvoltare a oaselor, de reparație și regenerare. Dupг terminarea procesului de osificare,
osteoblastele se maturizeazг, transformвndu-se оn osteocite.
Substanța fundamentalг a osului are douг componente: organicг și mineralг.
— Componenta organicг, оn proporție de 34 %, este formatг din oseinг, оn constituția cгreia
se deosebesc o substanțг glicoproteicг, оn care se depun sгrurile minerale, și substanța colagenг,
reprezentatг de sistemele de fibre conjunctive ale țesutului osos.
— Componenta mineralг, оn proporție de 66%, este formatг din microcristale de fosfat
tricalcic, carbonat de calciu, fluorurг de calciu, carbonat de sodiu, carbonat de magneziu,
hidroxid de calciu.
Substanța fundamentalг se dispune sub formг de lamele osoase și, dupг dispoziția lor,
distingem douг varietгți de țesut osos: compact și spongios.
Țesutul osos compact formeazг diafiza oaselor lungi, stratul de la suprafața epifizelor și al
oaselor scurte, cвt și lama internг și externг a oaselor plate. Este format din numeroase canale
Hawers (conțin țesut conjunctiv și vase sangvine), dispuse оn lungimea osului, paralele оntre ele
și legate оn numeroase puncte prin anastomoze transversale sau oblice. Оn jurul canalului
Hawers substanța osoasг este dispusг sub forma unor lamele osoase concentrice, оn numгr

21
variabil de 5-30, iar оntre lamele sau оn grosimea lor se gгsesc osteoplastele cu osteocite. Un
canal Hawers, оmpreunг cu lamelele din jur formeazг osteonul sau sistemul hawersian (unitatea
morfologicг și funcționalг a osului). Оn osul compact mai existг o serie de canale neоnconjurate
de lamele osoase, care perforeazг osul dinspre periost spre profunzime, numite canale
Volkmann, prin care trec vase și nervi de la periost оn interiorul osului.
Țesutul osos spongios se gгsește оn epifizele oaselor lungi și оn interiorul oaselor plate și
scurte. Este format din lamele osoase (trabecule) care, la rвndul lor, sunt alcгtuite din mai multe
lamele, delimitвndu-se niște cavitгți de aspect și mгrimi diferite, numite areole (dau aspectul
spongios, buretos). Areolele comunicг оntre ele și conțin mгduva hematogenг. Areolele și
lamelele osoase sunt sisteme hawersiene incomplete.
Țesutul muscular
Țesuturile musculare sunt adaptate funcției de contracție. Celula sau fibra muscularг prezintг
unul sau mai mulți nuclei, dupг tipul de țesut muscular, o membranг celularг, numitг sarcolemг,
și citoplasmг, denumitг sarcoplasmг, оn interiorul cгreia se gгsesc organitele celulare comune și
organitele specifice (contractile), miofibrile, apгrute оn urma diferențierii și adaptгrii celulei la
funcția de contracție.
Dupг particularitгțile miofibrilelor, țesuturile musculare se оmpart оn trei tipuri: țesut
muscular neted, оn care miofibrilele sunt omogene și se contractг involuntar; țesut muscular
striat, care se contractг voluntar; țesut muscular cardiac, оn care miofibrilele sunt striate, dar
țesutul se contractг involuntar.
Țesutul muscular neted
Fibra muscularг este unitatea morfofuncționalг a țesutului muscular neted. Ea оntrг оn
constituția pгturii musculare a tubului digestiv, a conductelor aparatului respirator, urogenital,
glandelor excretorii, оn tunica muscularг a vaselor, оn anexele unor organe de simț (piele, ochi),
оn capsulele unor organe (splinг, suprarenalг). Fibrele sunt așezate оn straturi, benzi sau
rгspвndite izolat оn țesutul conjunctiv. Fibra muscularг netedг, de aspect fusiform, are o lungime
cuprinsг 10-100 м. Este formatг din sarcolemг, sarcoplasmг și un nucleu central, de formг
alungitг.
Sarcolema (plasmalema), groasг de 100 м, prezintг numeroase invaginгri din care se
formeazг veziculele de pinocitozг, prin intermediul cгrora sunt transportate оn celulг substanțe
trofice și activatori ai procesului contractil.
Sarcoplasma este omogenг sau fin granulatг, mai abundentг оn centrul fibrei. Conține
organite comune, incluziuni celulare și organite specifice - miofibrilele.
Miofibrilele, organite specializate pentru contracție, ocupг cea mai mare parte din
sarcoplasmг. Au o formг alungitг și se оntind de la un capгt la altul al fibrei. Miofibrilele au o
structurг complexг, fiind alcгtuite din miofilamente de 10-150 м, sunt omogene (fгrг striații
transversale), iar din punct de vedere biochimic sunt formate din proteine contractile (actinг,
miozinг) și reglatoare (tropomiozinг și troponinг).
Inervația este asiguratг de sistemul nervos vegetativ simpatic și parasimpatic.
Fibrele musculare conțin substanțe organice, reprezentate prin glucide, lipide, proteine,
precum și enzime legate de funcția contractilг.
Țesutul muscular striat

22
Țesutul muscular striat este alcгtuit din fibre care оntrг оn constituția mușchilor scheletici
(40% din greutatea corpului), iar la nivelul viscerelor le оntвlnim оn musculatura limbii,
faringelui, a porțiunii superioare a esofagului și оn cea a unor sfinctere (anal extern și cel extern
al uretrei), cвt și оn mușchii extrinseci ai globului ocular. Fibra muscularг striatг are o formг
cilindricг sau prismaticг, cu extremitгțile rotunjite sau ramificate (mușchii feței și ai limbii).
Sunt elemente multinucleate, plasmoidale, cu zeci sau sute de nuclei de formг ovoidг, situați
periferic, imediat sub sarcolemг. Fibra striatг este alcгtuitг din membranг = sarcolemг,
citoplasmг = sarcoplasmг și numeroși nuclei.
Sarcolema, examinatг la microscopul electronic, prezintг douг porțiuni distincte: sarcolema
propriu-zisг și membrana bazalг. Sarcolema propriu-zisг are rol de a propaga excitația de-a
lungul fibrei musculare (are structura generalг a plasmalemei). Membrana bazalг, formatг din
proteine colagenice, are rolul de a menține forma fibrei musculare оn limite normale.
Sarcoplasma este acidofilг, cu aspect de fluid оn centrul fibrei, mai densг și mai abundentг la
periferia fibrei musculare. Conține organite comune, diferite incluziuni și numeroase miofibrile.
Mitocondriile (sarcozomii) sunt situate оn sarcoplasma perinuclearг și interfibriliarг. Conțin o
mare cantitate de mioglobinг (pigment asemгnгtor hemoglobinei), cu rol de transportator și
rezervor de oxigen, și un bogat echipament enzimatic. Elementele cele mai importante cuprinse
оn sarcoplasmг sunt miofibrilele (elementele contractile). Ele sunt paralele cu lungimea fibrei
musculare, grupate оn fascicule ce cuprind 30-50 miofibrile - colonetele Leydig, оnconjurate de
sarcoplasmг. Miofibrilele au un aspect heterogen, de-a lungul lor observвndu-se (microscopic) o
alternanțг de benzi clare și оntunecate care, fiind situate la același nivel оn toate miofibrilele,
dau aspectul de striațiune transversalг, specificг fibrei musculare striate. Prin microscopia
electronicг s-a stabilit cг miofibrele sunt constituite din numeroase fibrile elementare, numite
miofilamente, (50-150м), ce constituie unitatea ultrastructuralг și funcționalг a miofibrilei.
Vascularizația юesutului muscular striat este foarte bogatг, asigurвnd procesele metabolice
intense din timpul contracției.
Mușchii striați au o inervație motorie (placa motorie) și senzitivг (fibre aferente care pornesc
de la proprioceptori musculari).
Țesutul muscular striat de tip cardiac
(miocardul)
Miocardul este constituit din fibre musculare cu structurг asemгnгtoare fibrelor musculare
striate (miofibrilele prezintг alternanțг de benzi clare și оntunecoase) și fibrelor musculare
netede, prin poziția centralг a nucleului. Fibrele musculare cardiace sunt acoperite de o teacг
conjunctivг cu fibre de reticulinг și sunt dispuse оn rețea, оn ochiurile cгreia se aflг țesutul
conjunctiv lax, vase și fibre nervoase vegetative (formeazг оmpreunг cu sarcolema joncțiunea
neuro-muscularг, sinapsa).
Fibra cardiacг are un diametru și o lungime mai micг decвt fibra striatг, iar capetele sunt de
obicei ramificate. Sarcoplasma este mai abundentг la periferie și оn jurul nucleului și mai sгracг
оntre miofibrile. Mitocondriile sunt mai numeroase decвt оn fibrele striate și netede, fiind
așezate оntre miofibrile sub forma unor coloane (datoritг activitгții contractile permanente).
Miofibrilele prezintг aceleași caractere morfologice și structurale ca la fibra striatг de tip
scheletic, fiind оnsг mai groase.
Pe lвngг miocardul de tip contractil existг și țesutul nodal (miocardul specific), care
determinг contracția ritmicг și automatг a inimii, stabilind o legгturг anatomicг și funcționalг
оntre atrii și ventricule (nodul sinoatrial, atrioventricular, fasciculul Hiss și rețeaua Purkinje).
Țesutul nodal este format din fibre musculare cardiace, cu caracter embrionar, de forme
variate, dispuse оn noduli, rețele și cordoane. Celulele sunt bogate оn sarcoplasmг ce conține
mult glicogen, 1-2 nuclei, mitocondriile sunt rare, iar reticulul endoplasmatic redus. Miofibrilele,
оn numгr redus, sunt mai subțiri, dispuse longitudinal sau transversal, trec de la o celulг la alta,

23
formвnd o rețea prin care excitația se transmite оn toate direcțiile la fibrele miocardului
contractil, cu care se continuг.
Țesutul nervos
Țesutul nervos este constituit din celule nervoase (neuroni), cu prelungirile lor, și din celule
nevroglice. Embriologic, derivг din ectoderm. Neuronii sunt elemente оnalt diferențiate
morfologic. Nevrogliile, structuri cu rol de susținere și de protecție, realizeazг elementele
sistemului de susținere.
Neuronul
Este format din corpul celular (pericarionul) și una sau mai multe prelungiri, care sunt de
douг tipuri: dendritele, prelungiri celulipete (majoritatea neuronilor au mai multe dendrite), și
axonul, care, funcțional, este celulifug, prelungire unicг a neuronului.
Ca formг și dimensiuni, neuronii sunt foarte diferiți, de la neuroni mici, de 4-6м (stratul
granular din cerebel), pвnг la neuroni giganți, 130м (celulele piramidale Betz din cortexul
cerebral). Forma neuronilor este variabilг: stelatг (coarnele anterioare ale mгduvei), sfericг sau
ovalг (оn ganglionii spinali), piramidalг (zonele motorii ale scoarței cerebrale) și fusiformг (оn
stratul profund al scoarței cerebrale).
Оn funcție de numгrul prelungirilor, neuronii pot fi:
 unipolari (celulele cu conuri și bastonașe din retinг) - au aspect globulos, cu o singurг
prelungire;
 pseudounipolari - se aflг оn ganglionul spinal, au o prelungire care se divide оn ”T”;
dendrita se distribuie la periferie, iar axonul pгtrunde оn SNC;
 bipolari - de formг rotundг, ovalг sau fusiformг, cu cele douг prelungiri pornind din polii
opuși ai celulei (neuronii din ganglionul spiral Corti, ganglionul vestibular Scarpa, retinг,
mucoasa olfactivг);
 multipolari - au o formг stelatг, piramidalг sau piriformг și prezintг numeroase prelungiri
dendritice și un axon (scoarța cerebralг, cerebeloasг, cornul anterior din mгduva
spinгrii).
Dupг funcție neuronii pot fi: receptori, prin dendritele lor recepționeazг excitanții din mediul
exterior sau din interiorul organismului (pot fi somatosenzitivi și viscero-senzitivi); motori, ai
cгror axoni sunt оn legгturг cu organele efectoare (somatomotori єi viscero-motorii); intercalari
(de asociație), care fac legгtura оntre neuronii senzitivi și motori.
Organizarea structuralг a neuronului
Corpul neuronului este format din neurilemг (membrana plasmaticг), neuroplasmг
(citoplasmг) și nucleu.
Neurilema celulei nervoase este subțire, delimiteazг neuronul și are o structurг lipoproteicг.
Neuroplasma are constituția coloidalг a unui gel, ceva mai densг decвt a celulelor
organismului, datoritг unor organite celulare specifice, neurofibrilele. Neuroplasma conюine
organitele celulare generale (mitocondrii, ribozomi, lizozomi, reticul endoplasmatic) și

24
incluziuni pigmentare. Nu are centru celular deoarece neuronul nu se divide. Organitele specifice
sunt: substanța tigroidг (corpii Nissl) și neurofibrilele.
Nucleul. Celulele nervoase motorii, senzitive și de asociație au un nucleu unic, cu 1-2
nucleoli. Celulele vegetative centrale sau periferice prezintг deseori un nucleu excentric. Aceste
celule pot avea nuclei dubli sau multipli.
Prelungirile corpului celular sunt dendritele și axonul.
Dendritele, оn porțiunea lor inițialг, sunt mai groase, apoi se subțiazг. Оn ele se gгsesc
neurofibrile și corpii Nissl. Ele recepționeazг impulsul nervos și оl conduc spre corpul
neuronului, celulipet (centripet).
Axonul este o prelungire unicг, lungг (uneori de 1m) și mai groasг. Este format dintr-o
citoplasmг specializatг, numitг axoplasmг, оn care se gгsesc: mitocondrii, vezicule ale
reticulului endoplasmatic și neurofibrile. Membrana ce acoperг axoplasma se numește axolemг,
cu rol important оn propagarea impulsului nervos. De-a lungul traseului sгu, axonul emite
colaterale perpendiculare pe direcția sa, iar оn porțiunea terminalг se ramificг; ultimele
ramificații sunt butonate (butoni terminali) și conțin mici vezicule pline cu mediator chimic ce
оnlesnește transmiterea impulsului nervos la nivelul sinapselor. Butonul mai conține neurofibrile
și mitocondrii. Axonul conduce impulsul nervos celulifug (centrifug).
Nevroglia
Celulele nevroglice (gliale) formeazг cel de-al doilea tip celular al țesutului nervos. La
mamiferele superioare, numгrul lor depгșește de 10 ori numгrul neuronilor. Sunt de origine
ectodermicг (microglia este singura de origine mezodermicг). Forma și dimensiunile corpului
celular pot fi diferite, iar prelungirile variabile ca numгr. Au centru celular, deci se divid.
Nevrogliile sunt celule care se divid intens (sunt singurele celule ale țesutului nervos care dau
naștere tumorilor din SNC), nu conțin neurofibrile și nici corpi Nissl. Nevrogliile au rol de
suport pentru neuroni, de protecție, trofic (piciorușul vascular al astrocitului care intervine оn
trecerea substanțelor de la capilar la neuron), оn fenomenele de cicatrizare ale țesutului nervos
(оn caz de lezare sau degenerare a unei regiuni din SNC formeazг o rețea ce оnlocuiește
țesutul nervos), rol fagocitar (microglia), оn sinteza tecii de mielinг și оn sinteza de ARN și alte
substanțe pe care le cedeazг neuronului. Nevroglia are și activitate sinapticг prin conținutul
bogat оn colinesterazг nespecificг, influențвnd spațiul extracelular din vecinгtatea sinapselor și
transmiterea impulsului nervos.
Sвngele
Sвngele este un fluid care circulг оn interiorul sistemului cardiovascular. Оmpreunг cu limfa
și lichidul intercelular, sвngele constituie mediul intern al organismului. Оntre mediul intern și
celule existг un schimb permanent de substanțe și energie; substanțele necesare menținerii
activitгții celulare (O2, glucide, acizi grași, aminoacizi, vitamine etc.) trec din sвnge оn celulг,
iar produșii nefolositori sau toxici, rezultați din procesele catabolice (CO2, acizi nevolatili, uree,
acid uric, amoniac etc.), sunt eliminați оn lichidul extracelular. Conținutul mediului intern este
menținut constant datoritг circulației permanente a sвngelui. Acesta aduce substanțele
folositoare pвnг la nivelul celulelor, refгcвnd mereu rezervele metabolice, iar de aici
оndepгrteazг produșii de catabolism pe care-i transportг spre organele de eliminare.
Volumul sanguin (volemia). Cantitatea totalг de sвnge din organism reprezintг 7% din
greutatea corpului. Aceasta оnseamnг circa 5 litri de sвnge pentru un individ de 70 kg. Volemia
variazг, оn condiții fiziologice, оn funcție de sex (este mai mare la bгrbați), vвrstг (scade cu
оnaintarea оn vвrstг), mediul geografic (este mai mare la locuitorii podișurilor оnalte). Оn
repaus, o parte din masa sanguinг a corpului stagneazг оn teritoriile venoase și capilarele din

25
ficat, splinг și țesutul subcutanat. Acesta este volumul sanguin stagnant sau de rezervг, оn
cantitate de 2l. Restul 3 l оl reprezintг volumul circulant. Raportul dintre volumul circulant și
volumul stagnant nu este fix, ci variazг оn funcție de condițiile de existențг. Оn cursul efortului
fizic sau termoreglator are loc mobilizarea sвngelui de rezervг, crescвnd volumul circulant.
Mobilizarea depozitelor de sвnge se realizeazг sub acțiunea SNV simpatic, care determinг
contracția musculaturii netede din pereții vaselor. Astfel, se asigurг aprovizionarea optimг cu
oxigen și energie a organelor active.
Proprietгțile sвngelui
Culoarea. Sвngele are culoare roșie. Aceasta se datoreazг hemoglobinei din eritrocite.
Culoarea sвngelui poate varia оn condiții fiziologice sau patologie. Sвngele recoltat din artere
(sвnge arterial) este de culoare roșu-deschis (datoritг oxihemoglobinei), iar sвngele recoltat din
vene (sвnge venos) are culoare roșu - оnchis (datoritг hemoglobinei reduse). Cвnd cantitatea de
hemoglobinг din sвnge scade, culoarea devine roșu-palid.
Densitatea. Sвngele este mai greu decвt apa. Densitatea sвngelui are valoarea 1055g/l. Plasma
sanguinг are o densitate de 1025g/l. Aceastг proprietate a sвngelui depinde de componentele sale
și оn special de hematii și proteine.
Viscozitatea. Valoarea relativг a viscozitгții sвngelui este 4.5 fațг de viscozitatea apei,
consideratг egalг cu 1. Viscozitatea determinг curgerea laminarг (оn straturi) a sвngelui prin
vase. Creșterea viscozitгții peste anumite valori este un factor de оngreunare a circulației.
Presiunea osmoticг. Оn orice soluție, apare o presiune staticг suplimentarг ce poate fi pusг
оn evidențг separвnd, printr-o membranг semipermiabilг, solventul de soluția respectivг.
Membrana semipermiabilг permite trecerea solventului și оmpiedicг deplasarea substanței
dizolvate de o parte și de cealaltг a ei. Оn aceste condiții apare fenomenul de osmozг, ce constг
оn deplasarea moleculelor solventului prin membranг spre compartimentul ocupat de soluția
respectivг. Valoarea presiunii osmotice a lichidelor corpului (mediu intern și lichidul
intracelular) este de aproximativ 300 miliosmoli/l. Exprimatг оn unitгți barice, aceasta
corespunde unei presiuni de aproximativ 72 atmosfere, deci de 5500 mmHg. Presiunea osmoticг
are rol important оn schimburile de substanțe dintre capilare și юesuturi. Presiunea osmoticг a
substanțelor coloidale (proteinele) se numește presiune coloidosmoticг și are valoarea de 28mm
Hg. Proteinele plasmei au rol foarte mare оn schimburile capilar - țesut, deoarece presiunea
osmoticг a sвngelui este egalг cu cea a lichidului interstițial (intercelular), singura forțг care
atrage apa din țesuturi spre capilare fiind presiunea coloid-osmoticг a proteinelor plasmatice. Un
alt rol al presiunii coloid-osmotice se manifestг оn procesul de ultrafiltrare glomerularг ce duce
la formarea urinei. Soluțiile cu presiuni osmotice egale cu ale mediului intern se numesc izotone,
cele cu presiuni osmotice mai mici sunt hipotone, iar cele cu presiuni osmotice mai mari sunt
hipertone. O soluție de clorurг de sodiu оn concentrație de 9g la 1 l apг distilatг are o presiune
osmoticг de aproximativ 300 mosm ‰, este deci izotonг și poartг denumirea de ser fiziologic.
Reacția sвngelui este slab alcalinг. Ea se exprimг оn unitгți pH. pH-ul sangvin are valoarea
cuprinsг оntre 7.38-7.42, fiind menținut prin mecanisme fizico-chimice (sistemele tampon) și
biologice (plгmвn, rinichi, hematie etc.). Sistemele tampon intervin prompt оn neutralizarea
acizilor sau bazelor apгrute оn exces оn mediul intern. Ele se consumг оn timpul neutralizгrii.
Mecanismele biologice intervin mai tardiv și duc atвt la оndepгrtarea acizilor sau bazelor, cвt și
la refacerea sistemelor tampon. Оn acest mod, prin cooperarea dintre mecanismele fizico -
chimice și cele biologice se menține stabil pH-sangvin. Оn organism existг numeroase sisteme
tampon, repartizate unele оn plasmг, altele оn hematii și alte celule ale corpului.
Temperatura. La om și la animalele cu sвnge cald (homeoterme), temperatura sвngelui
variazг оntre 350
C (оn sвngele din vasele pielii) și 390
C (оn sвngele din organele abdominale).
Deplasarea continuг a sвngelui prin organism contribuie la uniformizarea temperaturii corpului
și ajutг la transportul cгldurii din viscere spre tegumente, unde are loc eliminarea acesteia prin

26
iradiere. Sвngele astfel ”rгcit” se reоntoarce la organele profunde, se оncarcг cu cгldurг și așa
mai departe.
Componența sвngelui
Sвngele tratat cu oxalat de sodiu 1% nu mai coaguleazг.
Prin centrifugarea unei eprubete cu sвnge incoagulabil, se produce separarea sвngelui оn douг
componente:
- Elementele figurate ale sвngelui, situate la fundul eprubetei ce se prezintг ca un lichid foarte
vвscos, de culoare roșie-оnchisг;
- Plasma sangvinг, situatг deasupra, este un lichid mai puțin vвscos, transparent, de culoare
galben - citrin.
Elementele figurate ale sвngelui
Reprezintг 45% din volumul sangvin. Aceastг valoare poartг numele de hematocrit sau volum
globular procentual. Hematocritul variazг cu sexul (mai mic la femei), cu vвrsta (scade cu
vвrsta) sau оn funcție de factorii de mediu ambiant (cгldura provocвnd transpirație duce la
scгderea apei din sвnge și creșterea valorilor hematocritului) etc.
Prin examenul microscopic al sвngelui se observг trei tipuri de elemente figurate:
- globulele roșii (hematii sau eritrocite);
- globulele albe (leucocitele);
- plachete sangvine (trombocitele).
Pentru a studia elementele figurate se face un frotiu de sвnge proaspгt. Se dezinfecteazг cu
alcool pulpa degetului arгtгtor și se оnțeapг cu un ac sterilizat. Оn momentul cвnd apare o
picгturг de sвnge, aceasta se aplicг pe o lamг și se оntinde оn strat subțire cu o lamelг de sticlг.
Dupг uscare, frotiul se examineazг la microscop. Frotiul poate fi conservat prin fixare оn
amestec de alcool-eter, оn pгrți egale.
Hematopoieza este procesul de reоnnoire continuг a elementelor figurate ale sвngelui. Existг
cвte o cale separatг pentru fiecare din cele trei tipuri celulare principale (eritropoieza pentru
eritrocite, leucopoieza pentru leucocite și trombocitopoieza pentru trombocite), iar la leucocite se
descriu cгi separate pentru granulocite (granulocitopoieza) și pentru limfocite (limfopoieza).
Toate celulele sangvine au o origine comunг: celula stem pluripotentг din mгduva osoasг
(celulг hematoformatoare primitivг).
Eritrocitele (hematiile). Sunt celule fгrг nucleu, bogate оn hemoglobinг, o proteinг de
culoare roșie, cu rol оn transportul O2 și CO2. Numгrul lor este considerabil: un mm3
de sвnge
conține 4500000 hematii la femeie și 5000000 la bгrbat. La copilul mic, numгrul eritrocitelor
este mai mare (5.500000-6000000/mm3
), iar la locuitorii podișurilor оnalte se оnregistreazг cifre
de 8000000 globule roșii la 1mm3
.
Numгrul hematiilor poate crește temporar prin golirea rezervelor de sвnge (mai bogate оn
hematii decвt sвngele circulant). Creșteri de lungг duratг sunt poliglobulia de altitudine și
poliglobulia unor bolnavi de plгmвni sau cu defecte congenitale ale inimii. Scгderea numгrului
este consecința unei distrugeri exagerate sau a unei eritropoieze deficitare.
Forma și structura hematiilor reprezintг adaptгri morfologice la funcția de transport a gazelor.
Privite din fațг, hematiile apar ca discuri rotunde sau ușor ovalare cu centrul de culoare mai
deschisг și periferia mai intens coloratг galben-auriu. Acest aspect se datorește variației grosimii

27
hematiei, care la centru mгsoarг 1.5 iar la periferie 2.5м. Din aceastг cauzг, privitг din profil,
hematia se prezintг ca o halterг, imagine ce sugereazг forma de disc biconcav a eritrocitului.
Lipsa nucleului permite o mai mare оncгrcare cu hemoglobinг. Suprafața totalг a hematiilor
este de 4000 m2
(de 2000 ori mai mare ca suprafața corpului). Datoritг formei lor, pot fi
deformate cu ușurințг. Diametrul mediu al unei hematii este de 7.5м.
Оn structura hematiei se distinge o membranг lipoproteicг, cu оncгrcгturг electricг negativг la
exterior și permeabilitate selectivг (foarte permeabilг pentru apг și anionii Cl-
și HCO3
-
, slab
permeabilг fațг de cationii Na+
, K+
etc.). Оn compoziția chimicг a membranei se gгsesc enzime
ce favorizeazг transportul activ al substanțelor. Оn interiorul hematiei se aflг o cantitate mare de
hemoglobinг (Hb). Hematia nu conține organite celulare, nu este capabilг de sintezг proteicг, iar
metabolismul sгu este foarte redus și, ca atare, hematia consumг foarte puțin oxigen.
Dacг suspendгm hematiile оntr-un mediu apos hipoton (cu o presiune osmoticг mai micг
decвt a plasmei) se produce o ”umflare” a lor, urmatг de ieșirea Hb оn soluție, fenomen denumit
hemolizг osmoticг. Hemoglobina este principalul component al hematiei. Este o cromoproteinг,
alcгtuitг din douг componente: o proteinг, numitг globinг, și o grupare neproteicг, numitг hem.
Globina este constituitг prin asocierea a patru lanțuri polipeptidice. De fiecare lanț polipeptidic
se leagг cвte o moleculг de hem. Datoritг prezenței Fe оn molecula sa, hemul poate lega labil
oxigenul. Reacția de fixare a O2 la Hb nu este o oxidare propriu-zisг (deoarece ea nu duce la
creșterea valenței Fe), ci o reacție de oxigenare, de legare reversibilг a unei molecule de oxigen
la fierul bivalent. Оn urma acestei reacții rezultг oxihemoglobina (HbO2), care reprezintг forma
principalг de transport a O2 prin sвnge. Atunci cвnd este saturatг (oxigenatг) complet, o
moleculг de hemoglobinг poate transporta 4 molecule de O2. Un gram de hemoglobinг poate
transporta 1.34 ml O2, iar оn 100 ml sвnge existг aproximativ 15 g Hb; astfel, fiecare sutг ml de
sвnge arterial transportг 20 ml O2. Оn lipsa Hb, capacitatea de transport a sвngelui pentru oxigen
scade mult; 100 ml plasmг transportг doar 0.2 ml O2.
Оn afarг de forma oxigenatг și de cea redusг, Hb poate da cu oxidul de carbon
carboxihemoglobinг (COHb); aceasta este o combinație reversibilг cu CO2, dar afinitatea Hb
pentru CO este de 200 de ori mai mare decвt pentru O2. Sub acțiunea oxidanților apare derivatul
de Hb cu Fe trivalent, denumit methemoglobinг. Aceștia sunt derivați patologici ai Hb; ei nu
mai оndeplinesc funcția de transport și оn cazul creșterii concentrației lor оn sвnge peste
anumite limite se produce insuficienta oxigenare a țesutului (asfixie).
Hemoglobina se poate combina și cu dioxidul de carbon (HbCO2), compus numit
carbohemoglobinг sau carbamatul de hemoglobinг. Acesta este un compus fiziologic, ce nu
afecteazг funcția de transport a O2. HbCO2 reprezintг și una din formele de transport ale CO2 de
la țesuturi la plгmвni.
Eritropoieza. Hematiile circulante reprezintг doar o etapг din viaюa acestor elemente. Din
momentul pгtrunderii оn circulație și pвnг la dispariția lor trec aproximativ 120 zile (durata
medie de viațг a eritrocitelor). Deși trгiesc relativ puținг vreme, numгrul lor rгmвne constant.
Existг un echilibru оntre procesul de distrugere și cel de formare de noi hematii. Sediul
eritropoiezei este оn mгduva roșie a oaselor, iar sediul distrugerii este sistemul monocito-
macrofagic.
Un organism adult are aproximativ 1.5 kg mгduvг roșie. Cantitatea variazг оn funcție de
nevoia de oxigen a organismului. Cвnd aceste nevoi sunt reduse, o parte din mгduva roșie оntrг
оn repaus, celulele se оncarcг cu lipide și mгduva roșie se transformг оn mгduvг galbenг. Spre
bгtrвnețe, mгduva galbenг suferг un proces de transformare fibroasг și devine mгduvг cenușie.
Dacг apar condiții care solicitг eritropoieza (efort repetat, viațг la altitudine) are loc un proces
invers, de transformare a mгduvei galbene оn mгduvг roєie și o sporire corespunzгtoare a
eritropoiezei. Оntre mгduva roșie și cea galbenг existг tot timpul vieții un echilibru dinamic,
controlat de sistemul reglator neuroendocrin. Mгduva cenuєie nu mai poate fi recuperatг pentru
hematopoiezг.

28
Reglarea eritropoiezei. Eritropoieza se regleazг prin mecanisme neuro-endocrine. Centrii
eritropoiezei sunt situați оn diencefal, iar excitantul principal este scгderea aprovizionгrii cu
oxigen a acestor centri (hipoxia).
Hipoxia acționeazг și la nivelul rinichiului care secretг, оn aceste condiții, un factor
eritropoietic. Acesta determinг formarea оn organism a unui hormon eritropoietic numit
eritropoietinг, ce acționeazг asupra celulei stem unipotente, eritroformatoare, determinвnd
creșterea numгrului de hematii. Desfгșurarea normalг a eritropoiezei necesitг asigurarea cu
substanțe nutritive, vitamine (C, B6, B12, acid folic) și Fe. Оn cazul unor deficiențe de
aprovizionare apare anemia, cu toate cг sistemul de reglare a eritropoiezei funcționeazг normal.
Rolul eritrocitelor. Hematiile joacг douг roluri esențiale pentru organism:
- оn transportul O2 și CO2;
- оn menținerea echilibrului acido-bazic.
Hemoliza. Hematiile bгtrвne și uzate sunt distruse prin hemolizг оn sistemul monocito-
macrofagic din splinг (”cimitirul hematiilor”), ficat, ganglioni limfatici și mгduva oaselor.
Leucocitele. Globulele albe sunt elemente figurate ale sвngelui ce posedг nucleu. Numгrul lor
este оn medie de 5000/mm3
. Aceastг valoare poate varia оn condiții fiziologice sau patologice.
Creșterea numгrului se numește leucocitozг, iar scгderea leucopenie. Numгrul leucocitelor poate
varia оn condiții normale cu 1-3mii de elemente pe mm3
. Astfel, la un copil, se оntвlnesc
8-9 mii leucocite/mm3
, iar la bгtrвni 3-5000. Оn efortul fizic avem leucocitozг, iar dupг un
repaus prelungit leucopenie. Variațiile patologice sunt mult mai mari. Оn bolile infecțioase
microbiene, numгrul leucocitelor poate crește pвnг la 15000-30000/mm3
, iar оn unele forme de
cancer (leucemii), numгrul poate depгși cвteva sute de mii la un milimetru cub, оncвt sвngele
capгtг o culoare albicioasг (sвnge alb).
Forma leucocitelor nu este aceeași. Ele nu reprezintг o populație celularг omogenг. Existг
mai multe tipuri, care diferг оntre ele atвt ca origine єi morfologie, cвt și оn privința rolului оn
organism. Exprimarea lor procentualг se numește formulг leucocitarг. Оn cadrul acestei formule,
deosebim leucocite cu nucleu mic - mononucleare - și leucocite cu nucleu fragmentat, polilobat-
polinucleare.
Mononuclearele reprezintг 32%, iar polinuclearele 68% din leucocite. Grupa mononuclearelor
cuprinde: limfocitele, care reprezintг 25%, și monocitele, 7%.
Polinuclearele cuprind trei subgrupe celulare. Aceste celule se mai numesc și granulocite,
dupг granulațiile ce se observг оn citoplasma lor. Оn funcție de afinitatea diferitг a granulațiilor
fațг de coloranți, polinuclearele se оmpart оn:
 polinucleare neutrofile, оntвlnite оn proporюie de 65%. Granulațiile acestora se
coloreazг bine cu coloranți neutri; se mai numesc polimorfonucleare neutrofile (PMN);
 polinuclearele eozinofile, оn proporție de 2.5%, au granulații ce se coloreazг cu
coloranți acizi;
 polinuclearele bazofile, оn proporție de 0.5%, au granulații cu afinitate pentru coloranții
bazici.
Dimensiunile leucocitelor variazг оntre 6-8м, pentru limfocitul mic, și 20м оn diametru,
pentru monocite și neutrofile.
Leucocitele prezintг o structurг celularг completг. Au o membranг cu plasticitate remarcabilг.
Datoritг ei, leucocitele оntind prelungiri citoplasmatice (pseudopode), cu ajutorul cгrora devin
mobile, se pot deplasa оn afara vaselor capilare (diapedezг) și pot оngloba microbi
(microfagocitozг) sau resturi celulare (macrofagocitozг). Granulațiile polinuclearelor sunt mici
saci și vezicule (lizozomi) pline cu enzime hidrolitice care participг la digestia corpului
fagocitat.
Tot оn familia leucocitelor se includ și plasmocitele, celule provenite din limfocite,
specializate оn producția de anticorpi.
Leucopoieza. Durata vieții leucocitelor variazг foarte mult, de la 1-2 zile pentru polinuclearele
neutrofile, pвnг la cвțiva ani pentru limfocitele dependente de timus (limfocitele T). Sediul

29
leucopoiezei este diferit, оn raport cu sistemul celular de care aparține leucocitul. Astfel,
granulocitele și monocitele sunt produse la nivelul mгduvei roșii a oaselor, оn timp ce
limfopoieza are loc оn splinг, timus, ganglionii limfatici, plгcile Payer din jejun-ileon.
Granulocitopoieza pornește tot de la celula stem pluripotentг care se aflг și la originea
hematiilor. Din aceasta se diferențiazг celula stem unipotentг. Prin procese de diferențiere și
multiplicare se formeazг granulocitele și monocitele mature.
Limfopoieza. Limfocitele derivг din celula stem limfoformatoare, cu sediul оn mгduva roșie
hematogenг. Organismul produce douг tipuri de limfocite: limfocitele ”T”, sau timodependente,
și limfocitele ”B”, sau bursodependente. Primele se dezvoltг sub influența unor structuri
echivalente cu bursa lui Fabricius de la pгsгri (mгduva osoasг). La adult, mгduva roșie produce
limfocite B, iar ganglionii limfatici și splina produc ambele tipuri.
Reglarea leucopoiezei se face prin mecanisme neuroumorale complexe. Centrii leucopoiezei
sunt situați оn hipotalamus. Activitatea acestor centri se intensificг atunci cвnd оn sвnge crește
concentrația acizilor nucleici rezultați din distrugerea leucocitelor bгtrвne. Оn cazul pгtrunderii
оn organism a unor agenți patogeni are loc, de asemenea, o stimulare prin antigene a
leucopoiezei, urmatг de creșterea peste normal a leucocitelor, fenomen numit leucocitozг.
Leucopoieza medularг se poate intensifica atвt sub influența stimulilor nervoși plecați de la
centrii de reglare, cвt și a unor substanțe chimice numite leucopoietine.
Creșterea numгrului de leucocite circulante poate avea loc și fгrг o creștere prealabilг a
leucopoiezei, numai prin mobilizarea rezervorului medular de leucocite. Acest mecanism asigurг
un rгspuns precoce al organismului fațг de invazia agenților strгini.
Rolul leucocitelor este complex și diferit, dupг tipul lor. Principala funcție a leucocitelor
constг оn participarea acestora la reacția de apгrare a organismului.
Polinuclearele neutrofile au rol оn fagocitoza agenților patogeni. Datoritг vitezei de diapedezг
și deplasгrii rapide prin pseudopode, polinuclearele nu stau оn sвnge mai mult de cвteva ore. Ele
ajung primele la locul infecției, unde fagociteazг microbii, distrugвndu-i. Datoritг acestei
acțiuni, polinuclearele se mai numesc și macrofage. Numгrul lor crește mult оn infecții acute.
Ieșirea leucocitelor din vas este favorizatг de оncetinirea curgerii la nivelul focarului
inflamator (datoritг vasodilatației), precum și alipirii acestora de endoteliul capilar, fenomen
denumit marginație. Marginația, diapedeza și deplasarea prin pseudopode a leucocitelor spre
focarul inflamator sunt favorizate de atracția leucocitelor de cгtre unele substanюe locale,
fenomen cunoscut sub denumirea de chimiotactism pozitiv. Ajunse оn apropierea microbilor,
neutrofilele emit pseudopode și cu ajutorul lor se оnglobeazг, formвnd vacuole citoplasmatice,
numite fagozomi. Ulterior, lizozomii neutrofilelor se contopesc cu fagozomul.
Оn interiorul fago-lizozomului, microbul este digerat sub acțiunea enzimelor lizozomale.
Cвnd leucocitele fagociteazг un numгr prea mare de microbi, ele suferг efectele toxice ale unor
substanțe eliberate de aceștia și mor. Amestecul de microbi, leucocite moarte și lichid exsudat
din vase formeazг puroiul.
Eozinofilele au rol оn reacțiile alergice. Granulațiile lor conțin histaminг. Numгrul lor crește
оn bolile parazitare și alergice.
Bazofilele au rol оn coagularea sвngelui, prin intermediul unei substanțe anticoagulante,
numitг heparinг, conținutг оn granulații. Tot datoritг heparinei, leucocitele bazofile au rol оn
metabolismul lipidelor, heparina favorizвnd dizolvarea chilomicronilor și dispersia lor оn
particule fine, ce pot fi mai ușor utilizate de cгtre țesuturi.
Monocitele sunt leucocite capabile de fagocitozг, atвt direct, cвt și оn urma transformгrii lor
оn macrofage, proces ce are loc dupг ieșirea monocitelor din vase оn țesuturi. Monocitele și
macrofagele formeazг un singur sistem celular care fagociteazг atвt microbii, cвt și, mai ales,
resturile celulare (leucocite, hematii etc.) și prin aceasta contribuie la curгțirea și vindecarea
focarului inflamator.
Limfocitele au rol considerabil оn reacția de apгrare specificг.

30
Clasele de limfocite. Deși, asemгnгtoare ca morfologie, limfocitele reprezintг o populație
celularг cu funcții individuale foarte diferențiate. Se descriu douг clase principale de limfocite,
оn raport cu modul оn care acestea participг la procesul de imunitate:
- Limfocitele ”B”, care participг la imunitatea umoralг, mediatг prin anticorpi.
- Limfocitele ”T”, care participг la imunitatea prin mecanism celular.
Morfologic, limfocitele ”T” și ”B” apar identice atвt la microscopul optic, cвt și la cel
electronic. Apelativul de ”T” sau ”B provine de la inițialele organelor limfoide centrale оn care
se petrece ”instructajul” diferențiat al limfocitelor. Existг douг asemenea organe limfoide
centrale : timusul și bursa limfaticг. Instructajul timic sau bursal al limfocitelor are loc оn
perioada fetalг.
Toate limfocitele se dezvoltг dintr-o celulг cap de serie micг, celula stem unipotentг
limfopoieticг. Dupг formare, o parte din limfocite se fixeazг оn timus, altele оn mгduva
hematogenг (organ omolog cu bursa limfaticг, prezentг numai la embrionul de pгsгri și absentг
la fгtul de mamifere). Aici are loc un proces de diferențiere și specializare a limfocitelor. Оn
timus se vor forma limfocitele ”T” (timodependente), capabile sг lupte direct cu antigenele, iar
оn mгduva osoasг se vor forma limfocitele ”B” (bursodependente), capabile sг lupte indirect cu
antigenele prin secreția de anticorpi specifici. Dupг naștere, limfocitele T și B migreazг din
organele limfoide centrale оn ganglionii limfatici, unde vor genera limfocitele necesare apгrгrii
specifice a organismului.
Trombocitele sau plachetele sanguine. Sunt elemente figurate necelulare ale sвngelui.
Numгrul lor variazг оntre 150000-300000/mm3
. Creșterea numгrului trombocitelor peste
500000/mm3
se numește trombocitemie, iar scгderea sub 100000 trombocitopenie
(trombopenie).
Forma trombocitelor este variabilг: triunghiularг, rotundг, elipticг. Mгrimea lor este de 3м
diametru.
Оn structura trombocitului nu оntвlnim decвt puține organite și incluziuni; trombocitele sunt
fragmente citoplasmatice și nu celule propriu-zise.
Trombocitopoieza este procesul de reоnnoire a trombocitelor sangvine, care asigurг
stabilitatea numгrului acestora. Sediul acestui proces este mгduva hematogenг a oaselor. Celula
de origine a plachetelor sangvine este megacariocitul, o celulг cu nucleu mare, polilobat. Durata
vieții trombocitelor este 10 zile.
Reglarea trombocitopoiezei se face prin intermediul unor substanțe (trombocitopoietine) care
se elibereazг atunci cвnd numгrul trombocitelor circulante scade. Splina are rol оn echilibrul
dintre formarea și distrugerea plachetelor, atвt prin secreția unor substanțe stimulente, cвt și a
unor inhibitori ai megacariopoiezei și trombopoiezei.
Rolul trombocitelor: Intervin оn hemostazг, favorizвnd mecanismele de oprire a sвngerгrii.
Funcțiile hemostatice ale trombocitelor sunt оndeplinite datoritг proprietгților funcționale
specifice acestor elemente, ca:
- adezivitatea - proprietatea trombocitelor de a adera de suprafețe lezate;
- agregarea - proprietatea trombocitelor de a forma оntre ele conglomerate;
- metamorfoza vвscoasг - proprietatea trombocitelor de a se autoliza;
- funcția de eliberare a factorilor trombocitari și a unor substanțe active (histaminг,
fosfolipide, trombosteninг, serotoninг, ADP) transportate de trombocite.
Plasma sangvinг
Dupг оndepгrtarea elementelor figurate ale sвngelui, rгmвne un lichid vвscos, gгlbui, numit
plasmг. Plasma reprezintг 55% din volumul sвngelui. Proprietгțile plasmei sunt similare cu ale
sвngelui, diferг doar valorile și culoarea (plasma este incolorг). Compoziția plasmei sangvine
este foarte heterogenг.

31
Proteinelor plasmatice le revin urmгtoarele roluri:
- Albuminele au rol de transport al unor substanțe minerale (Cu, Ca, Fe), hormoni,
pigmenți biliari, precum și rol în presiunea coloid-osmotică a sângelui. Scăderea
albuminelor compromite schimburile de la nivelul capilarelor;
- Globulinele au rol în transportul substanțelor prin sânge, în coagularea acestuia și
contribuie, alături de albumine, la presiunea oncotică. O anumită clasă a
gamaglobulinelor, numită clasa imunoglobulinelor, reprezintă suportul chimic al
anticorpilor;
- Fibrinogenul are rol оn coagularea sвngelui, prin trecerea sa din starea solubilг оntr-o
rețea insolubilг, numitг cheag de fibrinг;
- Alte roluri ale proteinelor plasmatice: determinarea vвscozitгții și densitгții plasmei,
reglarea echilibrului acido-bazic (proteinele sunt substanțe amfotere, adicг au
proprietatea de a se comporta atвt ca baze, cвt și ca acizi, оn funcție de pH-ul mediului,
jucвnd rol de sistem tampon);
- Plasma conține proteine cu roluri specifice în reglarea funcțiilor (hematopoieza, reglarea
tensiunii arteriale, apărarea antiinfecțioasă etc.).
Substanțele anorganice din plasmг sunt reprezentate de sгruri minerale. Ele se оntвlnesc оn
douг forme principale: legate de proteinele plasmei (deci, nedifuzibile) și libere оn plasmг
(difuzibile). Activitгțile chimice ale anionilor și cationilor plasmei sunt egale оntre ele. Dintre
cationi, cei mai importanți sunt Na+
, K+
, Ca+,
și Mg++
, iar dintre anioni Cl-
, CO3H-
, SO4
-
, PO4.
Hemostaza
Hemostaza reprezintг totalitatea mecanismelor care intervin оn oprirea sвngerгrii. Ea se
desfгșoarг оn trei timpi:
1. Timpul vasculo-plachetar (hemostaza primarг sau temporarг).
2. Timpul plasmatic (hemostaza secundarг sau coagularea sвngelui).
3. Timpul trombodinamic (retracția cheagului și fibrinoliza).
Timpul vasculo - plachetar (hemostaza primarг)
Оncepe o datг cu lezarea vasului. Prima reacție constг оn vasoconstricția peretelui acestuia,
produsг atвt reflex, cвt și sub acțiunea serotoninei. Urmeazг aderarea trombocitelor la nivelul
plгgii, agregarea și metamorfoza vвscoasг a acestora cu vasul, ducвnd la oprirea sвngerгrii оn 2-
4 minute. Acest timp se prelungește оn afecțiuni vasculare sau trombocitare.
Timpul plasmatic - coagularea sвngelui
Coagularea sвngelui este un proces fizico-chimic de transformare a sвngelui din stare lichidг
оn stare de gel, prin trecerea fibrinogenului din forma solubilг оntr-o rețea insolubilг de fibrinг.
Оncг din prima fazг a hemostazei are loc eliberarea din trombocite a unor factori de coagulare.
Tot оn timpul hemostazei primare se produce activarea factorilor plasmatici.
Factorii coagulгrii. La coagulare participг numeroase substanțe. Ele se grupeazг оn
urmгtoarele categorii de factori:
- factori plasmatici;
- factori plachetari;
- factori tisulari.
Dinamica procesului de coagulare. Coagularea sвngelui se desfгșoarг оn trei faze:
- Faza I- formarea tromboplastinei are loc pe douг cгi, extrinsecг și intrinsecг. Aceasta este
faza cea mai laborioasг și dureazг cel mult, 4-8 minute;

32
- Faza a II-a formarea trombinei dureazг 10sec. ; tromboplastina transformг protrombina
оn trombinг;
- Faza a III-a formarea fibrinei dureazг 1-2sec. Trombina desface, din fibrinogen, niște
monomeri de fibrinг, care polimerizeazг spontan, alcгtuind rețeaua de fibrinг, ce devine
insolubilг. Оn ochiurile rețelei de fibrinг se fixeazг elementele figurate și sвngerarea se
oprește.
Timpul trombodinamic al hemostazei
Dupг coagulare are loc, sub acțiunea trombosteninei plachetare, un proces de retracție a
cheagului. Din cheag este expulzat un lichid gгlbui, numit ser. Serul este plasma fгrг fibrinogen
și protrombinг ce s-au consumat оn procesul de coagulare. Retracția cheagului dureazг 2-24 ore.
Dupг retracție, cheagul suferг treptat un proces de dizolvare, numit fibrinolizг. Aceasta se
datorește unei enzime proteolitice, plasmina (fibrinolizina), activatг și ea оn timpul coagulгrii.
Fibrinoliza are drept efect оndepгrtarea cheagului și dezobturarea vasului prin care se poate relua
circulația. Оn felul acesta au fost оndepгrtate toate consecințele lezгrii vasului.
Tulburгrile hemostazei pot apгrea оn oricare din cei trei timpi. Aceste tulburгri constituie
sindromul hemoragipar.
Funcția de apгrare a sвngelui
Organismul uman vine permanent оn contact cu agenți patogeni (purtгtori de antigene) sau cu
antigene libere. Antigenul este o substanțг macromolecularг proteicг sau polizaharidicг strгinг și
care, pгtrunsг оn mediul intern, declanșeazг producția de cгtre organism a unor substanțe
specifice, numite anticorpi, care neutralizeazг sau distrug antigenul. Anticorpii sunt proteine
plasmatice din clasa gamaglobulinelor. Existг douг tipuri fundamentale de apгrare:
1. apгrarea nespecificг:
2. apгrarea specificг.
Funcția de apгrare nespecificг (оnnгscutг) este calitate a speciei. Se realizeazг prin
mecanisme celulare (fagocitoza) și umorale (complementul, interferonii). Apгrarea nespecificг
este o apгrare primitivг, cu eficacitate medie, dar este foarte promptг.
Apгrarea specificг (dobвnditг) se dezvoltг оn urma expunerii la agenți capabili sг inducг un
rгspuns imun (imunogen). Este de douг feluri :
dobвnditг natural:
a. pasiv, prin transfer transplacentar de anticorpi;
b. activ, оn urma unei boli;
dobвnditг artificial:
a. pasiv, prin administrare de antitoxine și gamaglobuline;
b. activ, vaccinare.
Alte funcții ale sвngelui
Funcțiile sвngelui sunt reprezentate de funcțiile componentelor sale, deja descrise. Оn afarг
de acestea, sвngele оndeplinește rolul de sistem de integrare și coordonare umoralг a funcțiilor
prin hormonii, mediatorii chimici și cataboliții pe care-i vehiculeazг.
De asemenea, sвngele are rol de оndepгrtare și transport spre locurile de excreție a
substanțelor toxice și neutralizabile. Datoritг conținutului sгu bogat оn apг, sвngele are rol de
termoreglare.

33
Grupele sangvine. Transfuzia
Membrana hematiilor are оn structura sa numeroase tipuri de macromolecule polizaharidice și
glicoproteice, cu rol de antigene, numite aglutinogene. Оn plasmг se gгsesc o serie de
gamaglobuline cu rol de anticorpi numite aglutinine. Cele mai importante aglutinogene оntвlnite
la om sunt aglutinogenul zero (0), A,B, iar cele mai frecvent оntвlnite aglutinine sunt: б-
omologul aglutinogenului A; в - omologul aglutinogenului B.
Prin excludere reciprocг a aglutininelor și aglutinogenelor omoloage, оn decursul evoluției
umane s-au constituit mai multe sisteme imunologice sangvine. Cele mai importante оn practica
medicalг curentг sunt:
1. Sistemul OAB
2. Sistemul Rh.
Sistemul OAB
Potrivit regulii excluderii aglutininelor cu aglutinogenul omolog (б cu A și в cu B) nu pot
exista indivizi posesori de aglutinogen și aglutininг omoloagг. Оntвlnirea aglutinogenului cu
aglutinina omoloagг duce la conflict imun, antigen - anticorp și la distrugerea hematiilor.
Combinațiile și coexistențele posibile, tolerate imunologic, sunt оn numгr de patru și reprezintг
cele patru grupe sangvine оn care se poate repartiza populația globului pe baza sistemului OAB:
- grupa 0 (zero) sau I;
- grupa A sau a II-a;
- grupa B sau a –III-a;
- grupa AB sau a IV-a.
Grupa zero. Cuprinde toți indivizii care au pe membrana eritrocitelor (și a altor celule)
aglutinogenul zero. Оn mod natural, acestui aglutinogen nu-i corespunde o aglutinг antizero. Оn
plasma indivizilor zero pot coexista ambele aglutinine, б și в.
Grupa A. Cuprinde indivizii ce au pe membrana hematiilor aglutinogenul A, iar оn plasmг
aglutinina в.
Grupa B. Cuprinde indivizii cu aglutinogen B pe hematii și aglutininг б оn plasmг.
Grupa AB. Cuprinde indivizii care au ambele aglutinogene pe hematii și nici o aglutinг оn
plasmг.
Cunoașterea apartenenței la una din grupele sanguine are mare importanțг оn cazul
transfuziilor de sвnge. Regula transfuziei cere ca aglutinogenul din sвngele donatorului sг nu se
оntвlneascг cu aglutininele din plasma recipientului. Potrivit acestei reguli, transfuzia de sвnge
оntre grupe diferite se poate face astfel:
Grupa zero poate dona la toate grupele (donator universal), dar nu poate primi decвt sвnge
izotrop (de la grupa zero).
Grupa AB poate primi de la toate grupele (recipient universal). Aceastг regulг este valabilг
numai оn transfuzii unice și de cantitгți mici de sвnge, pвnг la 500ml.
Оn cazul transfuziilor mari și repetate se recomandг transfuzia izogrup, deoarece existг
pericolul ca aglutininele donatorului sг distrugг hematiile recipientului sau ca indivizii de grup
A,B sau AB, оn cazul transfuziilor repetate cu hematii zero, sг fabrice aglutinine antizero și la o
nouг transfuzie sг nu mai tolereze sвngele donat.
Sistemul Rh
S-a constatat ca 85% din populația globului mai posedг pe eritrocite, оn afarг de antigenele
sistemului OAB, și un antigen denumit Rh. Denumirea Rh provine de la maimuțele Rhesus, la

34
care toți indivizii au acest aglutinogen. Toți indivizii posesori de antigen Rh sunt considerați Rh
pozitiv, iar cei 15% care nu posedг antigenul Rh sunt Rh negativ. Оn mod natural nu existг
aglutinine omoloage anti-Rh, dar se pot genera fie prin transfuzii repetate de sвnge Rh+
la
persoane Rh-
, fie prin sarcinг cu fгt Rh+
și mamг Rh-
. Оn ambele situații, aparatul imunitar al
gazdei reacționeazг fațг de aglutinogenul Rh, ca faюг de un antigen oarecare, prin activarea
limfocitelor urmatг de producerea de anticorpi anti Rh. Acești anticorpi vor reacționa cu
aglutinogenele Rh de pe suprafața hematiilor și vor produce hemoliza.
Оn cazul mamelor Rh negative al cгror soț este Rh pozitiv, datoritг caracterului dominant al
genei care codificг sinteza aglutinogenului Rh, copiii rezultați vor moșteni caracterul Rh pozitiv.
Prima sarcinг poate evolua normal, deoarece, оn mod obișnuit, hematiile Rh+
ale fгtului nu pot
traversa placenta și deci nu ajung оn circulația maternг.
La naștere оnsг, prin rupturile de vase sangvine ce au loc оn momentul dezlipirii placentei de
uter, o parte din sвngele fetal trece la mamг și stimuleazг producюia de aglutinine anti Rh. La o
nouг sarcinг, aceste aglutinine (care pot traversa capilarele placentare) pгtrund оn circulația
fetalг și pot distruge hematiile fгtului, uneori ducвnd chiar la moartea acestuia, atunci cвnd
aglutininele sunt оn concentrație mare.

35
Capitolul II.
Osteologia єi sindesmologia.
Organele, sistemele și aparatele de organe
Organele sunt alcгtuite din țesuturi. Organ numim o parte a corpului de o anumitг formг,
construcție, care ocupг un loc determinat оn organism și executг o funcție caracteristicг.
Organele care executг o funcюie comunг și au aceeași origine alcгtuiesc un sistem de organe.
Distingem urmгtoarele sisteme de organe: digestiv, respirator, urinar, genital, cardiovascular,
nervos etc. Distingem de asemenea aparate de organe: locomotor, urogenital, endocrin. Оn
aparat organele sunt legate prin funcție comunг, оnsг pot avea structurг și origine diferitг.
Sistemele și aparatele de organe formeazг organismul integru al omului.
Planuri și axe
Pentru a desemna poziția omului оn spațiu, amplasarea reciprocг a pгrților lui se folosesc
noțiunile de planuri și axe.

Manual anatomie

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (6)

Similar to Manual anatomie

Similar to Manual anatomie (20)

More from Eugen Tabac

More from Eugen Tabac (20)

Manual anatomie