SlideShare a Scribd company logo
un articol de Ştefan Bădescu
Orice activitate este supusă riscurilor. Mai ales cele din proiecte, de orice natură ar fi ele, pentru că
aduc inovaţie şi sunt unice prin definiţie.
Riscurile sunt acele evenimente care pot aduce modificări activităţilor pe care le-am planificat.
Modificările pot fi de cost, de durată, de calitate, de performanţă, sau de scop.
Suntem obişnuiţi să ne gândim la riscuri ca fiind evenimente cu impact negativ (ameninţări), însă
ele pot fi şi pozitive (oportunităţi). Pentru a fi cât mai concişi, le vom discuta doar pe cele negative.
În planurile noastre riscurile ocupă un rol major. Dacă sunt identificate şi dacă avem strategii pentru
ele, atunci şansele de succes ale activităţii noastre şi într-un final ale proiectelor noastre, cresc
substanţial.
Pe scurt, Managementul Riscurilor înseamnă:
1. Identificarea Riscului
2. Evaluarea Probabilităţii de producere
3. Evaluarea Impactului în urma producerii
4. Ierarhizarea (Probabilitate x Impact)
5. Strategii pe baza ierarhizării (Evitarea Riscului, Reducerea Riscului, Transferul
Riscului, Planul de rezervă, Acceptarea Riscului)
1/3
NEWS LETTER IANUARIE 2015
Managementul Riscurilor
Aşa se face pe scurt Analiza Calitativă a Riscului. În urma acestei analize se poate trece la cea
Cantitativă, pe care am discutat-o într-un capitol anterior, atunci când am vorbit despre arborii
decizionali.
Şi acum să vedem ce reprezintă aceşti paşi şi de ce este importantă ordinea lor.
Identificarea Riscurilor se face cu ajutorul listei de activităţi, care în proiecte rezultă din documentul
fundamental, denumit WBS (work breakdown structure).
Riscurile ”Cunoscute” sunt acelea care au putut fi identificate, iar “Necunoscute” sunt acelea care
nu au putut fi identificate şi care vor avea alocate ”rezerve de management”. Încadrarea în aceste
rezerve este responsabilitatea managerului de proiect şi este negociată cu sponsorul.
Atunci când activitatea, sau proiectul pe care îl desfăşurăm nu este complet nou, cu alte
cuvinte dacă avem ceva experienţă, este bine să ne folosim de Lista de Verificare
(checklist).
O altă metodă de Identificare a Riscurilor este cea de Brainstorming. Un grup format din
persoanele implicate în proiect este reunit într-un birou, într-un interval de timp stabilit anterior şi
discută cu privire la ce ar putea merge rău, sau ce oportunităţi ar putea să apară.
Evaluarea probabilităţii de producere a riscului se face pe scale stabilite, cele mai cunoscute fiind
„mic, mijlociu, mare” sau de la 1 la 5. La această evaluare este indicat să participe toate persoanele
implicate în proiect. Pe aceeaşi scală se apreciază şi impactul fiecărui risc asupra proiectului.
În practică se face un tabel cu riscuri, iar în coloana care succede impactul şi probabilitatea se trece
produsul dintre cele două, care va determina rangul fiecărui risc.
În esenţă, această ierarhizare reprezintă „Calitatea” riscului, pentru că dă posibilitatea managerului
să se aplece în mod eficace (diferit de eficient) asupra celor mai importante riscuri.
Cele 5 strategii cunoscute faţă de risc sunt:
1. Evitarea. De multe ori evitarea înseamnă schimbarea planului, pentru a elimina
complet ameninţarea. Cea mai radicală strategie de evitare este închiderea completă a
proiectului. Anumite riscuri, îndeosebi cele care apar la începutul proiectului, pot fi evitate
prin clarificarea cerinţelor şi îmbunătăţirea comunicării.
2. Transfer. Cel mai cunoscut transfer de risc este încheierea unei asigurări. În
schimbul unui sume de bani, riscul este tranferat unei alte părţi. Tot aici se regăsesc şi
garanţiile de participare sau de bună execuţie, mentenanţa, etc. Transferul se poate face şi
prin înăsprirea contractelor, prin specificarea clară a obligaţiilor şi a responsabilităţilor
părţilor, cu penalizări acoperitoare în cazul abaterilor. De exemplu, un contract de
rambursare de costuri poate transfera riscul de cost către cumpărător, în timp ce un contract
cu preţ fix poate transfera riscul către vânzător.
3. Reducere. Este o strategie de răspuns la risc prin care se acționează, pentru a reduce
2/3
probabilitatea de apariție sau de impact a unui risc. Aceasta implică o reducere a
probabilității și / sau impactul unui risc în limita pragului acceptabil. Luarea de măsuri mai
devreme, pentru a reduce probabilitatea și / sau impactul unui risc care apare, este de multe
ori mai eficientă decât încercarea de a repara prejudiciul după ce a avut loc riscul.
Simplificarea proceselor, efectuarea mai multor teste, sau alegerea unui furnizor mai stabil
sunt exemple de acțiuni de atenuare.
4. Planul de rezervă. Cunosut şi sub numele de ”Plan B”, înseamnă schimbarea
cursului planificat al activităţilor cu un alt plan, în cazul producerii riscului. Presupune o
elaborare meticuloasă şi cel mai important, stabilirea clară a evenimentului declanşator
pentru aplicarea planului, denumit şi „trigger”. Se întocmeşte pentru activităţile de pe
drumul critic.
5. Acceptare. Această strategie se adoptă în cazul în care nu este posibilă sau nu este
”cost – effective” acţiunea de răspuns. Se foloseşte atunci când impactul şi probabilitatea
sunt mici. Nu se elimină din listă, ci se monitorizează. În practică, pentru aceste riscuri sunt
alocate resurse, pentru a se putea aplica soluţii de diminuare în cazul producerii. Acest tip de
activităţi neplanificate sunt cunoscute sub denumirea de ”workarounds”.
În articolul următor vom discuta şi despre riscurile pozitive despre care am menţionat în
primele rânduri.
Managementul Riscurilor este una dintre cele 10 arii de cunoaştere din Managementul Proiectelor.
Acest articol prezintă doar succint liniile principale ce trebuiesc urmate.
Cursuri extraordinare pentru
oameni extraordinari
3/3

More Related Content

Viewers also liked

Terapie prin culori[_mc
Terapie prin culori[_mcTerapie prin culori[_mc
Terapie prin culori[_mcdinasabino2011
 
Macrolide
MacrolideMacrolide
Macrolide
Mary Cantoneanu
 
Radu cinamar viitor cu-cap-de-mort
Radu cinamar viitor cu-cap-de-mortRadu cinamar viitor cu-cap-de-mort
Radu cinamar viitor cu-cap-de-mort
viola_ro
 
Apa si substantele minerale
Apa si substantele mineraleApa si substantele minerale
Apa si substantele minerale
viola_ro
 
Radu cinamar misterul din-egipt-primul-tunel
Radu cinamar misterul din-egipt-primul-tunelRadu cinamar misterul din-egipt-primul-tunel
Radu cinamar misterul din-egipt-primul-tunel
viola_ro
 
Astrologia cosmica
Astrologia cosmicaAstrologia cosmica
Astrologia cosmica
viola_ro
 
The international jew by Henry Ford
The international jew by Henry FordThe international jew by Henry Ford
The international jew by Henry Ford
Stefan Vandalac
 
Cartea muntilor
Cartea muntilorCartea muntilor
Cartea muntilor
viola_ro
 
Al treilea ochi
Al treilea ochiAl treilea ochi
Al treilea ochi
viola_ro
 
68875545 ghidul-crestem-copii-parinti-educatie
68875545 ghidul-crestem-copii-parinti-educatie68875545 ghidul-crestem-copii-parinti-educatie
68875545 ghidul-crestem-copii-parinti-educatieAna Puiu
 
Consumă 8 nuci pe zi
Consumă 8 nuci pe ziConsumă 8 nuci pe zi
Consumă 8 nuci pe zi
gefinn
 
Frederick bailes mintea care poate vindeca
Frederick bailes  mintea care poate vindecaFrederick bailes  mintea care poate vindeca
Frederick bailes mintea care poate vindeca
Cristina Radulescu
 
Dictionar de-vise
Dictionar de-viseDictionar de-vise
Dictionar de-vise
Ressurection Mage
 

Viewers also liked (14)

Terapie prin culori[_mc
Terapie prin culori[_mcTerapie prin culori[_mc
Terapie prin culori[_mc
 
Macrolide
MacrolideMacrolide
Macrolide
 
Radu cinamar viitor cu-cap-de-mort
Radu cinamar viitor cu-cap-de-mortRadu cinamar viitor cu-cap-de-mort
Radu cinamar viitor cu-cap-de-mort
 
Apa si substantele minerale
Apa si substantele mineraleApa si substantele minerale
Apa si substantele minerale
 
Radu cinamar misterul din-egipt-primul-tunel
Radu cinamar misterul din-egipt-primul-tunelRadu cinamar misterul din-egipt-primul-tunel
Radu cinamar misterul din-egipt-primul-tunel
 
Astrologia cosmica
Astrologia cosmicaAstrologia cosmica
Astrologia cosmica
 
The international jew by Henry Ford
The international jew by Henry FordThe international jew by Henry Ford
The international jew by Henry Ford
 
Cartea muntilor
Cartea muntilorCartea muntilor
Cartea muntilor
 
Al treilea ochi
Al treilea ochiAl treilea ochi
Al treilea ochi
 
68875545 ghidul-crestem-copii-parinti-educatie
68875545 ghidul-crestem-copii-parinti-educatie68875545 ghidul-crestem-copii-parinti-educatie
68875545 ghidul-crestem-copii-parinti-educatie
 
Consumă 8 nuci pe zi
Consumă 8 nuci pe ziConsumă 8 nuci pe zi
Consumă 8 nuci pe zi
 
Frederick bailes mintea care poate vindeca
Frederick bailes  mintea care poate vindecaFrederick bailes  mintea care poate vindeca
Frederick bailes mintea care poate vindeca
 
Avaliacao
Avaliacao Avaliacao
Avaliacao
 
Dictionar de-vise
Dictionar de-viseDictionar de-vise
Dictionar de-vise
 

Similar to Managementul riscurilor

33 managementul riscului
33 managementul riscului33 managementul riscului
33 managementul risculuifliviu
 
Ghid 6 practic business plan suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 6 practic business plan suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djstGhid 6 practic business plan suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 6 practic business plan suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Tomoniu Antonio
 
MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII PRODUSELOR-Modul 3
MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII PRODUSELOR-Modul 3MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII PRODUSELOR-Modul 3
MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII PRODUSELOR-Modul 3
Stefan Kovacs
 
Imr curs 1
Imr curs 1Imr curs 1
Imr curs 1
croitorash
 
Regio-Programul Operaţional Regional 2007-2013-Managementul riscurilor
Regio-Programul Operaţional Regional 2007-2013-Managementul riscurilorRegio-Programul Operaţional Regional 2007-2013-Managementul riscurilor
Regio-Programul Operaţional Regional 2007-2013-Managementul riscurilor
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
 
Eval. risc
Eval. riscEval. risc
Eval. risc
Laurentiu Marius
 
Rolul managerului de proiect
Rolul managerului de proiectRolul managerului de proiect
Rolul managerului de proiect
Roxana Constantin
 
Managementul deciziei-in-afaceri
Managementul deciziei-in-afaceriManagementul deciziei-in-afaceri
Managementul deciziei-in-afaceriCapsuna Buzoianu
 
MANAGEMENTUL RISCULui 3ydjhvj,b,knblkjnșlk.ppt
MANAGEMENTUL RISCULui 3ydjhvj,b,knblkjnșlk.pptMANAGEMENTUL RISCULui 3ydjhvj,b,knblkjnșlk.ppt
MANAGEMENTUL RISCULui 3ydjhvj,b,knblkjnșlk.ppt
MihaiBadiu1
 

Similar to Managementul riscurilor (9)

33 managementul riscului
33 managementul riscului33 managementul riscului
33 managementul riscului
 
Ghid 6 practic business plan suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 6 practic business plan suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djstGhid 6 practic business plan suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 6 practic business plan suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
 
MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII PRODUSELOR-Modul 3
MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII PRODUSELOR-Modul 3MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII PRODUSELOR-Modul 3
MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII PRODUSELOR-Modul 3
 
Imr curs 1
Imr curs 1Imr curs 1
Imr curs 1
 
Regio-Programul Operaţional Regional 2007-2013-Managementul riscurilor
Regio-Programul Operaţional Regional 2007-2013-Managementul riscurilorRegio-Programul Operaţional Regional 2007-2013-Managementul riscurilor
Regio-Programul Operaţional Regional 2007-2013-Managementul riscurilor
 
Eval. risc
Eval. riscEval. risc
Eval. risc
 
Rolul managerului de proiect
Rolul managerului de proiectRolul managerului de proiect
Rolul managerului de proiect
 
Managementul deciziei-in-afaceri
Managementul deciziei-in-afaceriManagementul deciziei-in-afaceri
Managementul deciziei-in-afaceri
 
MANAGEMENTUL RISCULui 3ydjhvj,b,knblkjnșlk.ppt
MANAGEMENTUL RISCULui 3ydjhvj,b,knblkjnșlk.pptMANAGEMENTUL RISCULui 3ydjhvj,b,knblkjnșlk.ppt
MANAGEMENTUL RISCULui 3ydjhvj,b,knblkjnșlk.ppt
 

More from Stefan Badescu

Planificarea pas cu pas
Planificarea pas cu pasPlanificarea pas cu pas
Planificarea pas cu pas
Stefan Badescu
 
Comunicarea eficace in organizatie
Comunicarea eficace in organizatieComunicarea eficace in organizatie
Comunicarea eficace in organizatie
Stefan Badescu
 
Luarea deciziilor rapid
Luarea deciziilor rapidLuarea deciziilor rapid
Luarea deciziilor rapid
Stefan Badescu
 
Drumul critic in managementul proiectelor
Drumul critic in managementul proiectelorDrumul critic in managementul proiectelor
Drumul critic in managementul proiectelor
Stefan Badescu
 
Cum sa multumesti
Cum sa multumestiCum sa multumesti
Cum sa multumesti
Stefan Badescu
 
In cautarea unei_cariere
In cautarea unei_cariereIn cautarea unei_cariere
In cautarea unei_cariere
Stefan Badescu
 
Monitorizarea angajatilor
Monitorizarea angajatilorMonitorizarea angajatilor
Monitorizarea angajatilor
Stefan Badescu
 
Motivarea angajatilor
Motivarea angajatilorMotivarea angajatilor
Motivarea angajatilor
Stefan Badescu
 
Pretul optim
Pretul optimPretul optim
Pretul optim
Stefan Badescu
 
Managementul timpului
Managementul timpuluiManagementul timpului
Managementul timpului
Stefan Badescu
 

More from Stefan Badescu (10)

Planificarea pas cu pas
Planificarea pas cu pasPlanificarea pas cu pas
Planificarea pas cu pas
 
Comunicarea eficace in organizatie
Comunicarea eficace in organizatieComunicarea eficace in organizatie
Comunicarea eficace in organizatie
 
Luarea deciziilor rapid
Luarea deciziilor rapidLuarea deciziilor rapid
Luarea deciziilor rapid
 
Drumul critic in managementul proiectelor
Drumul critic in managementul proiectelorDrumul critic in managementul proiectelor
Drumul critic in managementul proiectelor
 
Cum sa multumesti
Cum sa multumestiCum sa multumesti
Cum sa multumesti
 
In cautarea unei_cariere
In cautarea unei_cariereIn cautarea unei_cariere
In cautarea unei_cariere
 
Monitorizarea angajatilor
Monitorizarea angajatilorMonitorizarea angajatilor
Monitorizarea angajatilor
 
Motivarea angajatilor
Motivarea angajatilorMotivarea angajatilor
Motivarea angajatilor
 
Pretul optim
Pretul optimPretul optim
Pretul optim
 
Managementul timpului
Managementul timpuluiManagementul timpului
Managementul timpului
 

Managementul riscurilor

  • 1. un articol de Ştefan Bădescu Orice activitate este supusă riscurilor. Mai ales cele din proiecte, de orice natură ar fi ele, pentru că aduc inovaţie şi sunt unice prin definiţie. Riscurile sunt acele evenimente care pot aduce modificări activităţilor pe care le-am planificat. Modificările pot fi de cost, de durată, de calitate, de performanţă, sau de scop. Suntem obişnuiţi să ne gândim la riscuri ca fiind evenimente cu impact negativ (ameninţări), însă ele pot fi şi pozitive (oportunităţi). Pentru a fi cât mai concişi, le vom discuta doar pe cele negative. În planurile noastre riscurile ocupă un rol major. Dacă sunt identificate şi dacă avem strategii pentru ele, atunci şansele de succes ale activităţii noastre şi într-un final ale proiectelor noastre, cresc substanţial. Pe scurt, Managementul Riscurilor înseamnă: 1. Identificarea Riscului 2. Evaluarea Probabilităţii de producere 3. Evaluarea Impactului în urma producerii 4. Ierarhizarea (Probabilitate x Impact) 5. Strategii pe baza ierarhizării (Evitarea Riscului, Reducerea Riscului, Transferul Riscului, Planul de rezervă, Acceptarea Riscului) 1/3 NEWS LETTER IANUARIE 2015 Managementul Riscurilor
  • 2. Aşa se face pe scurt Analiza Calitativă a Riscului. În urma acestei analize se poate trece la cea Cantitativă, pe care am discutat-o într-un capitol anterior, atunci când am vorbit despre arborii decizionali. Şi acum să vedem ce reprezintă aceşti paşi şi de ce este importantă ordinea lor. Identificarea Riscurilor se face cu ajutorul listei de activităţi, care în proiecte rezultă din documentul fundamental, denumit WBS (work breakdown structure). Riscurile ”Cunoscute” sunt acelea care au putut fi identificate, iar “Necunoscute” sunt acelea care nu au putut fi identificate şi care vor avea alocate ”rezerve de management”. Încadrarea în aceste rezerve este responsabilitatea managerului de proiect şi este negociată cu sponsorul. Atunci când activitatea, sau proiectul pe care îl desfăşurăm nu este complet nou, cu alte cuvinte dacă avem ceva experienţă, este bine să ne folosim de Lista de Verificare (checklist). O altă metodă de Identificare a Riscurilor este cea de Brainstorming. Un grup format din persoanele implicate în proiect este reunit într-un birou, într-un interval de timp stabilit anterior şi discută cu privire la ce ar putea merge rău, sau ce oportunităţi ar putea să apară. Evaluarea probabilităţii de producere a riscului se face pe scale stabilite, cele mai cunoscute fiind „mic, mijlociu, mare” sau de la 1 la 5. La această evaluare este indicat să participe toate persoanele implicate în proiect. Pe aceeaşi scală se apreciază şi impactul fiecărui risc asupra proiectului. În practică se face un tabel cu riscuri, iar în coloana care succede impactul şi probabilitatea se trece produsul dintre cele două, care va determina rangul fiecărui risc. În esenţă, această ierarhizare reprezintă „Calitatea” riscului, pentru că dă posibilitatea managerului să se aplece în mod eficace (diferit de eficient) asupra celor mai importante riscuri. Cele 5 strategii cunoscute faţă de risc sunt: 1. Evitarea. De multe ori evitarea înseamnă schimbarea planului, pentru a elimina complet ameninţarea. Cea mai radicală strategie de evitare este închiderea completă a proiectului. Anumite riscuri, îndeosebi cele care apar la începutul proiectului, pot fi evitate prin clarificarea cerinţelor şi îmbunătăţirea comunicării. 2. Transfer. Cel mai cunoscut transfer de risc este încheierea unei asigurări. În schimbul unui sume de bani, riscul este tranferat unei alte părţi. Tot aici se regăsesc şi garanţiile de participare sau de bună execuţie, mentenanţa, etc. Transferul se poate face şi prin înăsprirea contractelor, prin specificarea clară a obligaţiilor şi a responsabilităţilor părţilor, cu penalizări acoperitoare în cazul abaterilor. De exemplu, un contract de rambursare de costuri poate transfera riscul de cost către cumpărător, în timp ce un contract cu preţ fix poate transfera riscul către vânzător. 3. Reducere. Este o strategie de răspuns la risc prin care se acționează, pentru a reduce 2/3
  • 3. probabilitatea de apariție sau de impact a unui risc. Aceasta implică o reducere a probabilității și / sau impactul unui risc în limita pragului acceptabil. Luarea de măsuri mai devreme, pentru a reduce probabilitatea și / sau impactul unui risc care apare, este de multe ori mai eficientă decât încercarea de a repara prejudiciul după ce a avut loc riscul. Simplificarea proceselor, efectuarea mai multor teste, sau alegerea unui furnizor mai stabil sunt exemple de acțiuni de atenuare. 4. Planul de rezervă. Cunosut şi sub numele de ”Plan B”, înseamnă schimbarea cursului planificat al activităţilor cu un alt plan, în cazul producerii riscului. Presupune o elaborare meticuloasă şi cel mai important, stabilirea clară a evenimentului declanşator pentru aplicarea planului, denumit şi „trigger”. Se întocmeşte pentru activităţile de pe drumul critic. 5. Acceptare. Această strategie se adoptă în cazul în care nu este posibilă sau nu este ”cost – effective” acţiunea de răspuns. Se foloseşte atunci când impactul şi probabilitatea sunt mici. Nu se elimină din listă, ci se monitorizează. În practică, pentru aceste riscuri sunt alocate resurse, pentru a se putea aplica soluţii de diminuare în cazul producerii. Acest tip de activităţi neplanificate sunt cunoscute sub denumirea de ”workarounds”. În articolul următor vom discuta şi despre riscurile pozitive despre care am menţionat în primele rânduri. Managementul Riscurilor este una dintre cele 10 arii de cunoaştere din Managementul Proiectelor. Acest articol prezintă doar succint liniile principale ce trebuiesc urmate. Cursuri extraordinare pentru oameni extraordinari 3/3