GFF

1. V. Elemente de tactică individuală
V.1 Demarcajul - este acţiunea prin care un
atacant încearcă să scape de sub supravegherea
adversarului direct pentru a finaliza sau a contribui la
realizarea unei situaţii favorabile pentru coechipieri.
 demarcajul direct se realizează prin folosirea în scop
tactic a procedeelor tehnice de mişcare în teren , a
mişcărilor înşelătoare (porniri, opriri, schimbări de
direcţie), atacantul desprinzându-se de adversarul direct
prin propriile acţiuni.
 demarcajul indirect care se realizează prin acţiunea
celorlalţi atacanţi, care atrag către ei mai mulţi
apărători, un jucător rămânând liber pentru câteva
clipe.

2. V.2 Marcajul
Este acţiunea tactică individuală în apărare prin care
apărătorul supraveghează atacantul direct pentru a-l
împiedica să intre în posesia mingii şi apoi:
 să arunce
 să angajeze
 să depăşească
În cadrul unor sisteme de apărare agresive
apărătorul încearcă să-l jeneze pe atacant la prinderea
mingii şi la pasarea acesteia.
După scopul tactic urmărit de apărător, există trei
feluri de marcaj:
 la supraveghere, specific apărărilor în zonă în cadrul
cărora jucătorul în apărare contracarează cele trei
acţiuni importante ale atacantului direct – aruncare,
angajare, depăşire. Pentru aceasta el se va plasa între
atacant şi poarta proprie. La acest gen de marcaj,
distanţa dintre apărător şi atacant este mai mare de
1m.

3.  strâns, caracteristic apărării “om la om”, apărătorul
menţinându-se foarte aproape de atacantul direct,
uneori existând contact direct între ei. Scopul acestui tip
de marcaj este de a-l împiedica pe atacant să primească
mingea, sau dacă a primit-o, să nu paseze în condiţii
optime (nestânjenit).Este indicat ca apărătorul să se
plaseze pe partea braţului de aruncare a atacantului.
 la intercepţie, în cadrul căruia apărătorul lasă un
spaţiu oarecare între el şi atacantul direct, lăsând
impresia că acesta poate primi mingea (este demarcat),
pentru ca apoi, printr-o deplasare rapidă, premeditată,
să apară între adversar şi minge, realizând intercepţia şi
intrând în posesia mingii sau întrerupând construcţia
atacului advers.

4. Pentru însuşirea marcajului şi a demarcajului pot fi
utilizate toate mijloacele prezentate la elementul
mişcare în teren, Dp1, Dp2. Cel mai utilizat mijloc
pentru însuşirea acestui element de tactică colectivă
este jocul „Cine pasează mai mult mingea”. Două echipe
numeric egale, formate din câte 2-5 elevi, pe o
suprafaţă delimitată; Echipa în posesia mingii va încerca
să facă un număr cât mai mare de pase într-o serie
neîntreruptă (fără ca adversarii să intre în posesia
mingii) în timp ce adversarii execută marcaj strâns şi
încearcă să intercepteze mingea. Odată reuşit acest
lucru vor încerca să realizeze o serie de pase cât mai
lungă. Învingătoare va fi echipa care a realizat seria cu
cel mai mare număr de pase.

5. VI. Elemente de tactică colectivă în atac şi
apărare
VI.1. Posturile jucătorilor în atac şi apărare
Indiferent de concepţia de joc pe care o adoptă o
echipă, posturile atacanţilor şi ale apărătorilor sunt
următoarele:
În atac
 doi jucători extreme (stânga şi dreapta) care ocupă
zona laterală a atacului pe partea respectivă
 doi jucători interi (stânga şi dreapta) care ocupă
spaţiul dintre zona extremei şi cea a centrului
 un jucător centru, în zona centrală, şi un jucător
pivot, sau
 doi jucători pivoţi care se vor plasa între apărători,
de regulă, fiecare pe câte o parte a atacului, în funcţie
de sistemul de atac adoptat.

6. În apărare avem următoarele posturi:
 doi apărători laterali (la extreme)
 doi apărători intermediari (la interi sau pivoţi)
 doi apărători centrali care pot fi plasaţi unul lângă
altul sau
 un apărător central avansat şi un central retras, în
funcţie de sistemul de apărare adoptat.
Jucătorul portar are un rol foarte important în faza
de apărare şi este mai puţin folosit în faza de atac, deşi
în anumite situaţii este indicat să participe şi el la
această fază.

9. VI.2. Faza I atacului (contraatacul) - Faza I
apărării (replierea)
Contraatacul reprezintă trecerea rapidă a unei
echipe din apărare în atac, ca urmare a pierderii
posesiei mingii de către echipa adversă.
Dacă este bine pregătit şi realizat, contraatacul duce
la înscrierea de puncte cu mai mare uşurinţă, deoarece
elimină lupta cu apărătorii.
După numărul de jucători care participă,
contraatacul poate fi:
-direct
-cu intermediar
şi fiecare dintre acestea poate fi:
-cu un vârf
-cu două vârfuri
şi fiecare dintre acestea poate fi:
-cu un vârf
-cu două vârfuri

10. Pentru ca jucătorii unei echipe să poată realiza cu
succes această fază a jocului, ei trebuie să cunoască:
 recuperarea rapidă a mingii (de către portar sau alt
jucător)
 startul rapid şi alergarea de viteză
 degajarea sau pasarea mingii
 prinderea mingii venite din urmă
 driblingul
 aruncarea la poartă
Cele mai multe echipe folosesc ca va vârfuri de
contraatac extremele care trebuie să aibă o foarte bună
viteză şi sunt folosite ca apărători laterali sau ca
apărători avansaţi cu diferite sarcini speciale, printre
care şi aceea de pleca foarte rapid pe contraatac.
Traseul pe care îl urmează vârful de contraatac trebuie
să fie cât mai aproape de linia de margine până la
primirea mingii, urmând ca după aceea să pătrundă cât
mai mult spre axa longitudinală a terenului.

11. Intermediarii de obicei sunt jucătorii interi care
ocupă posturi de apărători centrali sau intermediari.
Odată cu pierderea mingii de către adversari, aceştia se
deplasează lateral pentru a primi mingea sau pentru a
recupera, acoperind şi zona apărătorului lateral dacă
acesta a plecat anticipat ca vârf de contraatac
La această vârstă, se recomandă cu precădere
contraatacul cu intermediar, datorită dificultăţilor legate
de pasa la distanţă mare.
Replierea reprezintă trecerea rapidă din atac în
apărare a jucătorilor care au pierdut posesia mingii,
încercând, prin mijloace regulamentare, să-i împiedice
pe adversari să înscrie. Pentru a reuşi cu succes această
fază, jucătorii trebuie să cunoască:
 oprirea (întârzierea) lansării contraatacului
 marcajul vârfurilor de contraatac
 intercepţia mingii
 scoaterea mingii din dribling

12. VI.3. Faza a II-a atacului (contraatacul
susţinut) –Faza a II- a apărării (zona temporară)
Faza a II-a atacului (contraatacul susţinut) are loc
numai dacă vârfurile de contraatac nu au putut primi
mingea sau nu au putut arunca la poartă (faza –I-).În
astfel de situaţii, jucătorii din “ valul doi” (intermediarii)
trec şi ei în jumătatea adversă de teren prin pase în
mare viteză, încercând să surprindă apărătorii adverşi
nerepliaţi şi să fructifice situaţia temporară de
superioritate numerică într-o anumită zonă a apărării,
prin aruncări de la distanţă (beneficiind de elan şi lipsa
de marcaj), prin pătrunderi în culoarele mari dintre
apărători, prin angajări ale jucătorilor de la semicerc.
În timp ce trec în terenul advers, atacanţii pot face
diferite schimburi de locuri între ei, pentru a-i deruta pe
apărători.

13. Faza a II-a apărării (zona temporară) constă în
trecerea rapidă în terenul de apărare a tuturor
jucătorilor care se alătură celor care s-au repliat primii
cu vârfurile de contraatac. Apărătorii vor ocupa
“temporar” mai întâi zonele din centrul apărării şi apoi
cele dinspre margini, în funcţie de acţiunile atacanţilor,
urmând ca, într-un moment de întrerupere a jocului
sau când nu există nici un pericol de a primi gol,
apărătorii să-şi ocupe posturile lor de bază în cadrul
sistemului de apărare (faza a III-a).

14. VI.4. Faza a III- a atacului (organizarea) -
Faza a III-a apărării (organizarea). Această fază a
jocului aproape că nu mai există în handbalul modern,
echipele trecând foarte repede de la atacul susţinut la
atacul organizat (faza a IV-a) şi respectiv, de la zona
temporară la apărarea în sistem.
Dacă echipa în atac a constatat că nu mai sunt
şanse de a înscrie după faza I şi a II-a, se trece la
ocuparea posturilor de specializare, timp în care
apărătorii vor face acelaşi lucru. Trebuie menţionat
faptul că, şi în această situaţie se poate înscrie (printr-o
angajare surprinzătoare sau o aruncare a unui jucător
nemarcat) dacă apărătorii nu sunt atenţi.

15. VI.5. Faza a IV-a atacului( atacul în sistem) -
Faza a IV-a apărării (apărarea în sistem)
Sistemul de joc reprezintă forma generală de
organizare a acţiunilor individuale şi colective într-un
dispozitiv prestabilit
Atacul organizat sau atacul în sistem reprezintă
forma cea mai elaborată a atacului În handbal se
cunosc două moduri fundamentale de dispunere a
jucătorilor în teren (sisteme de joc):
 sistemul cu un jucător pivot
 sistemul cu doi jucători pivoţi
În cadrul acestor sisteme există două forme de joc
în atac:
 atacul poziţional
 atacul în circulaţie
Fiecare echipă încearcă să adopte acea formă de joc
şi acel sistem de joc prin care poate valorifica la maxim
calităţile şi valoarea jucătorilor proprii.