Documentul abordează subiectul radiațiilor X, detaliind natura, proprietățile și procesele de generare ale acestora, precum și componentele unei instalații de radiodiagnostic. De asemenea, sunt discutate specificațiile tehnice pentru obținerea imaginilor radiologice de calitate, metodele de radiografiere dento-alveolară și particularitățile tehnicilor de radiografiere. În final, se menționează avantajele și dezavantajele diferitelor tehnici de radiografiere utilizate în diagnosticul dentar.

1. RADIAŢIILE X

2. RADIAŢIILE X
 Natura razelor x
 Tubul röntgen - producerea radiaţiilor x
 Proprietăţile fundamentale ale radiaţiilor x
 Particularităţile imaginii radiologice
 Condiţii pentru o imagine radiologică bună

3. NATURA RAZELOR X
 Razele X sunt radiaţii de natură electromagnetică (ca şi razele
luminoase, ultraviolete, razele gamma) a căror energie este
definită prin relaţia: E = h υ
 unde: E = energia cuantei fotonului
h = constanta lui Planck
υ= frecvenţa undei electromagnetice
 Tipurile de radiaţii se deosebesc între ele prin frecvenţă, lungime
de undă şi perioadă
 Lungimea de undă ( λ ) este distanţa minimă între două puncte
consecutive situate pe direcţia de propagare a undei
 Razele X au λ = 8 - 0,06 A
 Razele ultraviolete au λ = 3900 – 136 A
 Razele gamma au λ = 6,06 – 0,001 A ( 1 A = 1mm/10 )
 Deosebirea între diferitele tipuri de radiaţii constă în locul de
origine a fiecărui tip (radiaţiile X sunt emise la nivelul învelişului
electronic; radiaţiile gamma sunt emise la nivelul nucleului)

4. TUBUL RÖNTGEN - PRODUCEREA RADIAŢIILOR X
 În drumul său un electron incident acţionând asupra
unui alt electron, îl pune în mişcare, transferându-i o
anumită cantitate de energie; în urma interacţiunii
dinre cei doi electroni se produc radiaţiile X, ca
urmare a transferului de energie
 În röntgendiagnostic, radiaţiile X iau naştere în urma
interacţiunii dintre electronii plecaţi de la nivelul
catodului, care au viteze mari şi cei de la nivelul
anodului

5. Componentele unui aparat de radiodiagnostic
convenţional
 Tubul Röntgen
 Generatorul de tensiune
 Dispozitive de comandă şi control
 Accesorii

6. Tubul Röntgen
 Constituie partea principală a unei instalaţii de
radiodiagnostic, unde energia electrică de mare
tensiune se transformă în radiaţii X
 Componentele tubului Röntgen
 Tubul de sticlă
 Catodul
 Anodul
 Sistemul de răcire a tubului
 Învelişul tubului (cupola)

8. PROPRIETĂŢILE RADIAŢIILOR X
 Divergenţa – are implicaţii în alegerea tehnicilor de examinare, în protecţia
faţă de radiaţii precum şi în înţelegerea formării imaginii
radiologice
 Penetrabilitatea - este direct proporţională cu Kv fasciculului radiant; pentru a
modifica penetrabilitatea în scopul propus pentru o examinare, fasciculul de
radiaţii trebuie filtrat, având ca scop îndepărtarea din fascicul a fotonilor cu
energie joasă
 Atenuarea – este principalul fenomen fizic prin care materia diminuă sau
atenuează intensitatea unei radiaţii, absorbţia razelor X în ţesuturile
examinate este determinată de o serie de factori care ţin de regiunea
examinată.
 Numărul atomic al structurilor exmainate
 Densitatea structurilor examinate
 Graosimea structurilor anatomice examinate
 Calitatea fasciculului de raze X
 Luminiscenţa - fluorescenţa, fosforescenţa
 Efecte chimice – impresionează emulsia fotografică a filmelor radiologice
 Efecte biologice

9. PARTICULARITĂŢILE IMAGINII RADIOLOGICE
Efectul de penumbră
 cu cât distanţa Ob - ecran este mai mare cu atât imaginea este
de dimensiuni mai mari şi contur mai şters (efect de
penumbră)
 cu cât distanţa film – Ob e mai mare cu atât dimensiunile
imaginii sunt mai mici

10. • cu cât focarul este mai mic cu atât imaginea este mai
clară, conturul este mai net iar penumbra dispare

11. paralaxa – fenomenul prin care se pot disocia două formaţiuni care se
suprapun stabilindu-se distanţa la care sunt situate faţă de film
pentru că obiectele situate aproape de film se deplasează mai
puţin iar cele la distanţă mare se deplasează mai mult

12.  Legea incidenţelor tangenţiale – când raza este
tangentă la suprafaţa unui corp opac conturul
rezultat este net
 Fenomenul de sumaţie – pe imaginea
radiologică se sumează formaţiunile traversate
rezultând o imagine unică. Când peste o opacitate
se sumează o transparenţă scade intensitatea
opacităţii prin substracţie motiv pentru care se
folosesc radiografii în incidenţe perpendiculare

13. CONDIŢII PENTRU O IMAGINE RADIOLOGICĂ DE
BUNĂ CALITATE
 Razele X să fie produse de un focar cît mai mic
 Distanţa tub- obiect să fie cât mai mare
 Raza centrală să fie perpendiculară pe film şi să
treacă prin mijlocul regiunii explorate
 Planul obiectului să fie paralel cu filmul
 Eliminarea radiaţiilor secundare

14. IMAGINEA RADIOLOGICĂ este reprezentarea bidimensională a
unui obiect tridimensional fiind un complex de opacităţi şi
transparenţe care tind să redea situaţia, forma, dimensiunile,
structura şi uneori funcţiile componentelor anatomice.
OPACITATEA este rezultatul trecerii razelor X printr-un corp
absorbant (cu număr atomic mare- osul)
TRANSPARENŢA este rezultatul trecerii razelor X printr-un mediu
neabsorbant , aerul.

15. ASPECTE TEHNICO-
RADIOLOGICE ALE
INVESTIGAŢIEI
DENTO-ALVEOLARE

16.  Executarea corectă a unei radiografii
dentare sau de maxilar constituie condiţia
esenţială pentru punerea unui diagnostic
corect si pentru aplicare aunui tratament
adecvat

17. METODELE PRINCIPALE DE
RADIOGRAFIERE DENTO ALVEOLARĂ
 Metode de radiografiere intraorală
Radiografii periapicale (dentoalveolare glogale, totale)
cu film retroalveolar (Dieck)
cu film ocluzal (Belot, Simpson)
Radiografii cu film „bite-wing”
 Metode de radiografiere extraorală

18. INCIDENŢA ENDOBUCALĂ, RETROALVEOLARĂ,
IZOMETRICĂ ŞI ORTORADIALĂ – DIECK
 1907- Cieszyinschi – Dieck
 este considerată ca fiind incidenţa capabilă să
furnizeze cele mai numeroase şi mai complete date
despre dinţi, crestele alveolare şi formaţiunile
anatomice vecine

19. RETROALVEOLARĂ
 aşezarea filmului se face endobucal în
spatele alveolelor unui grup de 2-3
dinţi vecini, marginea filmului trebuie
să depăşească cu 2 mm. planul
cuspidian – examinarea dinţilor este
completă;se utilizează filme de ¾ cm. o Back
Cu un strat de gelatinobromură de Ag.
mai dens
U
 filmele au o „faţă” si un „dos” – filmul
se aşează totdeauna cu „faţa” spre
fasciculul de radiaţii X
 pe dosul filmelor există un semn,punct
sau incizură unde se practică
perforaţia şi care trebuie identificată
pentru prinderea filmelor,
poziţionarea corectă şi recunoaşterea
dinţilor

20. examinarea completă a întregii dentiţii necesită folosirea a :
11-14 filme la adult
6 filme la copil

21. IZOMETRIA - totalitatea manevrelor indicate pentru a obţine pe film o
imagine de aceeaşi dimensiune cu cea reală a dintelui. Pentru a obţine o imagine
izometrică fasciculul de radiaţii trebuie să fie perpendicular pe bisectoarea
unghiului dat de axa film-dinte

22.  deoarece în practică este destul de greu de realizat
principiul izometriei introdus de Cieszyinschi, Dieck a
introdus un sistem standard de realizare a acestei
incidenţe:
 planul ocluzal al maxilarului respectiv mandibulei trebuie
să fie orizontale (pentru arcada superioară capul va fi
poziţionat în uşoară flexie, iar pentru arcada inferioară în
uşoară extensie
 pe tegument vârful conului localizator va fi aplicat în
dreptul apexului – linia de proiecţie a apexurilor
 pe maxilar aripa nasului – tragus
 pe mandibulă – de la menton la lobul urechii cu 1 cm.
deasupra liniei bazilare

23. ORTORADIAL
 reprezintă localizarea în spaţiu a centrării în plan
orizontal
 în secţiune maxilarele au formă asemănătoare cu o
potcoavă; în interiorul acesteia se înscrie un cerc imaginar
 principiul ortoradialităţii cere ca fasciculul de radiaţii să fie
orientat în plan orizontal astfel încât raza centrală să
prelungească razele cercului imaginar

26. Avantajele radiografiei periapicale Dieck
 rapidă
 nu necesită manevre laborioase
 centrarea nu crează probleme deosebite
Dezavantajele radiografiei periapicale Dieck
 abordarea oblică a filmului şi structurilor alveolare
 abordarea excentrică
 lipsa de paralelism dinte-film

27. Tipuri particulare de radiografi periapicale
 tehnica bisectoarei cu susţinere manuală a filmului de
către pacient
 tehnica modernizată a bisectoarei cu susţinere
retroalveolară printr-un suport

29. TEHNICA PARALELISMULUI – caracteristici
 paralelismul dintre dinte şi film
 centrarea pe mijlocul dintelui şi filmului
 centrarea perpendiculară pe axul longitudinal al
dintelui şi filmului

30. Avantajele tehnicii paralelismului
• fidelitatea imaginii
• limitarea erorilor de centrare
• este o metodă curentă în tratatele
moderne de radiologie stomatologică
Dezavantajele tehnicii paralelismului
• dotarea tehnică
• introducerea filmului

31. INCIDENŢA INTERPROXIMALĂ CU FILME CU
ARIPIOARE-
„BITE-WING” ( TEHNICA RAPER)

32.  prin această tehnică se pun în
evidenţă dinţii aparţinând
ambelor arcade (dinţii antagonişti
în ocluzie)
 coroanele în întregime
 coletul
 rebordul alveolar
 partea ocluzală a septului
interdentar
 jumătatea coronară a
rădăcinii
 parodonţiul segmentului
dentoalveolar

33. Indicaţii
 decelarea precoce a cariilor coronare, de colet,
localizate subgingival, sub coroanele de înveliş
 modificări de contur ale camerei pulpare
 procese de calcificare ale pulpei
 decelarea leziunilor osoase în parodontopatiile
marginale
 fisurile smalţului
 fracturi coronoradiculare

34. RADIOGRAFIA PANORAMICĂ A ÎNTREGII
DENTIŢII (ORTOPANTOMOGRAFIA)
 reprezintă obţinerea pe un film a imaginii desfăşurate a întregii
dentiţii
• tipuri de aparate
 aparate la care sursa de radiaţii este introdusă în gura pacientului
în centrul cercului imaginar înscris în potcoava maxilarului; din
acest punct se emit radiaţiile X de-a lungul razelor cercului
venind dinăuntru în afară şi impresionează un film extraoral
aplicat pe tegumentul labiojugal d-a lungul arcadei de
radiografiat; pe film sunt proiectate elementele anatomice
întâlnite de radiaţii, mărite de volum şi uşor deformate.

35.  Ortopantomograful – are la bază deplasarea simultană şi
antagonică a tubului de radiaţii situat în spatele capului
pacientului şi a unui film de 15/30 într-o casetă
semicirculară situat în faţa pacientuluimişcarea fiind
astfel reglată încât să se realizeze o măturare a întregii
dentiţii – expunerea durează în medie 15 secunde iar pe
film se proiecteazăarticulaţiile temporomandibulare,
întreaga dentiţie, sinusurile maxilare, fosele nazale şi
mandibula în întregime – flow-ul de mişcare scade
netitatea elementelor de structură osoasă