Ghidul de radioprotecție în radiologia dentară subliniază importanța utilizării în siguranță a radiografiilor pentru diagnosticare și planificarea tratamentului, evidențiind riscurile și dozele de radiație asociate. Se menționează necesitatea justificării expunerii pacientului la radiații ionizante și evaluarea riscurilor de carii în funcție de istoricul medical și condițiile clinice. Ghidul promovează utilizarea criteriilor de referință pentru a determina nevoile individuale ale pacienților și pentru a asigura o îngrijire dentară de calitate.

1. Ghid de radioprotecţie în radiologia dentară

2. Materialul a fost realizat pe baza Ghidului de
radioprotecţie în radiologia dentară elaborat de
C.N.C.A.N. pe baza publicatiei Comisiei Europene,
seria Radioprotectie nr. 136/2004: “Ghidul european
de radioprotectie in radiologia dentara – Utilizarea in
siguranta a radiografiilor in practica dentara”.

3.  Pentru diagnostic
 Pentru planificarea tratamentului
 Urmarirea efectului tratamentului si a evolutiei
leziunii

4.  Radiografia implica expunerea pacientului si
expunerea potentiala a personalului
 Orice expunere la radiatii X implica responsabilitatea
asigurarii protectiei adecvate

5. Leziunile produse de radiatii (efecte biologice)
 Efecte stocastice: marimea riscului este
proportionala cu marimea dozei de radiatie
 Efecte deterministice: nu sunt luate in discutie in
radiologia dentara datorita nivelului scazut al dozei
de radiatie

6. Doza absorbita, doza echivalenta si doza efectiva:
termeni definiti in NSR-01 – Normele
fundamentale de securitate radiologica, publicate
in M.O. nr. 404 bis/2000.
Doza pacientului si nivele de referinta in diagnostic:
termeni definiti in Normele privind radioprotectia
persoanelor in cazul expunerilor medicale,
publicate in M.O. nr. 446 bis/2002
(se prezinta definitiile din norma)
In practica, doza efectiva nu poate fi masurata in vivo – se estimeaza prin
modelare pe calculator si prin studii de laborator.

7.  Detrimentul radiatiei asupra sanatatii poate fi
considerat ca daunele totale experimentate de o
persoana iradiata (in cazul efectelor stocastice
detrimentul radiatiei include riscul aparitiei
cancerului fetal, a cancerului nonfetal si a
efectelor ereditare).
 In radiologia dentara se considera ca riscul
aparitiei efectelor ereditare este neglijabil.
 Populatia tanara este mai sensibila la efectele
radiatiilor ionizante

8. Tehnici de radiografie Doza Risc de cancer
efectiva fatal (la 1 milion
(µSv) locuitori)
Radiografie intraorala (bite 1 – 8,3 0,02 – 0,6
wing/periapicala)
Antero-maxilo-oclusal 8 0,4
Panoramic 3,85 – 30 0,21 – 1,9
Radiografia cefalometrica 2–3 0,34
laterala
Tomografia transversala 1 – 189 1 - 14
(o sectiune)
Scanare CT (mandibula) 364 – 1202 18,2 - 88
Scanare CT (maxilar) 100 – 3324 8 - 242

9. Conditii:
 Colimator Ø 60 mm
 Ecrane cu pamanturi rare
Datorita introducerii in radiologia dentara a
tomografelor volumetrice (tehnologie cone beam CT),
care necesita doze comparabile cu radiografia
panoramica, se elimina utilizarea CT conventionale,
deci si dozele pacient datorate acestei tehnici se
reduc.

10. Ţara U.E. Numar anual de Numarul anual de
radiografii x 1000 radiografii la 1000 de
persoane din
populatie
Danemarca 2400 449
Germania 22520 274
Spania 5515 138
Luxembourg 191 433
Olanda 2700 169
Portugalia 986 96
Finlanda 1484 286
Suedia 15000 1660
Marea Britanie 12500 209

11.  Fondul natural: 2,4 mSv/an/persoana
 Un zbor Bruxelles – Singapore: 0,03 mSv
 Un zbor Bruxelles – Atena: 0,01 mSv
 Doza efectiva datorata expunerilor retroalveolare,
panoramice si cefalometrice este echivalenta cu
expunerea pentru 1 – 5 zile la fondul natural de
radiatii
 Doza efectiva datorata expunerii CT este
echivalenta cu expunerea pentru 1 an la fondul
natural de radiatii

12.  Justificarea expunerii medicale dentare este ceruta
conform prevederilor articolului 3 din Normele privind
radioprotectia persoanelor in cazul expunerilor medicale
la radiatii ionizante.
 Orice expunere RX supune pacientul la un risc. În conditii
normale, riscul de la radiografiile dentare este foarte
scazut. Cu toate acestea, este esential ca orice examinare
RX dentara trebuie sa prezinte un beneficiu net pentru
pacient, cântarind beneficiile de diagnostic, potentiale,
totale, pe care le produce, fata de detrimentul individual
pe care expunerea îl poate cauza. Trebuie luate în
considerare eficacitatea, beneficiile si riscul tehnicilor
alternative disponibile, având aceleasi scopuri, dar care
presupun o expunere RX mai mica sau inexistenta.

13.  Pentru ca procesul de justificare sa poata fi
îndeplinit, este esential ca selectarea tipului
adecvat de radiografie sa fie bazata pe istoria
pacientului individual si pe examinarea
clinica. Este inacceptabila efectuarea "de rutina" a
radiografiei, bazata pe o abordare generala în
locul prescrierii individuale.
 O examinarea "de rutina" sau "de screening" este
definita ca examinarea în care este efectuata o
radiografie indiferent de prezenta sau absenta
semnelor si simptomelor clinice.

14.  La alegerea examinarii radiografice adecvate, trebuie sa fie luate în
considerare extinderea bolilor, viteza lor de dezvoltare si precizia
diagnosticrii cu tehnica imagistica respectiva.
 Consultarea unui ghid faciliteaza procesul de selectare a
radiografiilor. Aceste ghiduri, numite ,,criterii de referinta" sau
,,criterii de selectare" exista atât pentru radiologia medicala cât si
pentru radiologia dentara.
 Criteriile de Referinta Radiografice au fost definite astfel:
"descrierea conditiilor clinice obtinute din istoria, simptomele si
semnele pacientului care identifica pacientii care probabil pot
beneficia dintr-o tehnica radiografica particulara".
Ca orice recomandari, Criteriile de referinta radiografice nu au
intentia sa fie constrângeri rigide în practica clinica, ci un concept
de buna practica, în care se iau în considerare nevoile pacientului
individual.

15.  Termenul de ,,criterii de referinta" este potrivit
pentru practicieni medicali, iar termenul
radiografie face referire, de obicei, la un specialist
în radiologie.
 Unii dentisti pot trimite pacienti pentru
radiografie la spitale sau la colegii dentisti, atunci
când acetia nu au echipamentul radiologic
necesar în cabinetul propriu. Când acest medic
dentist actioneaza ca un medic ordonator,
medicul dentist trebuie sa se asigure ca
informatiile clinice ale pacientului sa fie furnizate
persoanei responsabile pentru expunere.

17.  Riscul de aparitie a cariei dentare trebuie evaluat
la toti pacienii noi si ulterior, la programarile
ulterioare, pe masura ce factorii de risc se pot
schimba în timp.
 Prin identificarea pacienilor cu cel mai mare risc
de carii, clinicienii pot efectiv implementa tehnici
de prevenire pentru a mentine cat mai mic riscul
de aparitie a cariei dentare.

18.  Caria este o boala multifactoriala care necesita o
evaluare mai accentuata a categoriei de risc.
 Categoriile importante de risc identificate în
timpul evaluarilor sistematice sunt:
· Evidenta clinica a bolilor anterioare
· Obiceiurile alimentare
· Istoria sociala
· Utilizarea fluorurii
· Verificarea placii
· Saliva
· Istoria medicala

19.  Leziunea timpurie a smaltului progreseaza relativ lent, fiind
nevoie de aproximativ 2 ani pentru ca leziunea sa ajunga la
dentina, chiar dac evolutia nu este inevitabila.
 Radiografiile bitewing constituie un ajutor esential în
examinarea clinica.
 Examinarea clinica initiala trebuie sa includa o evaluare a
riscului de aparitie a cariei (mare, mediu sau mic).

21.  Evaluarea riscului este importanta în determinarea momentului
radiografierii si, de aceea, trebuie facuta la fiecare examinare
ulterioara a pacientului, ceea ce ne asigura ca intervalul de timp
dintre radiografii devine specific pentru fiecare pacient.
 Este posibil ca adoptarea urmatoarelor recomandari sa conduca
la efectuarea a mai multe radiografii. Totusi, acest lucru este
justificat deoarece conduce la o mai bun îngrijire a sanatatii
pacientului.

22.  La copiii cu risc ridicat de aparitie a cariilor, este
demonstrat avantajul efectuarii radiografiei bitewing
la examinarea initiala, chiar în absenta leziunilor
detectabile clinic.
 Beneficiul raportat este între 167% si 800% din nivelul
de diagnosticare cu sau fara utilizarea camerelor video
intra-orale. Când un copil este clasificat cu risc mare
de aparitie a cariilor, urmatoarea examinare bitewing
trebuie realizata dupa sase luni.

23.  Radiografiile bitewing nu trebuie efectuate mai des, si
este foarte importanta o reevaluare a riscului de
aparitie a cariilor pentru a justifica acest interval.
Dovezile de absenta a unor carii active sau noi este un
indicator ca acel copil a trecut la o categorie de risc
inferioara (moderat sau scazut).

24.  În cazul copiilor cu risc moderat de aparitie a cariilor,
radiografiile bitewing sunt utile în diagnosticare.
 Multi autori raporteaza o contributie semnificativa la
stabilirea diagnosticului prin utilizarea radiografiilor
bitewing, variind cu 150 % pâna la 270 % fata de
examinarea clinica singura.
 Când un copil este clasificat în categoria de risc
moderat, urmatoarea radiografie bitewing trebuie
efectuata la interval de 12 luni.
 Absenta leziunilor noi sau active indica faptul ca acest
copil a intrat într-o categorie de risc scazut.

25.  La copii cu risc mic de aparitie a cariior, radiografia
bitewing trebuie sa tina cont de incidenta cariilor la
nivelul populatiei respective.
 Radiografia bitewing trebuie sa se efectueze la
intervale de 12 - 18 luni în cazul dentitiei de lapte si
dupa 24 de luni în dentitia permanenta, desi pot fi
stabilite intervale mai mari atunci când riscul de
aparitie a cariilor continua sa ramana scazut.

26.  Pentru adultii care prezinta risc ridicat de aparitie a cariilor, se
recomanda efectuarea de radiografii bitewing o data la 6 luni, pâna la
constatarea absentei unor leziuni active sau noi si pacientul intra într-
o alta categorie de risc.
 Pentru adultii care prezinta risc moderat de aparitie a cariilor, se
recomanda efectuarea de radiografii bitewing anual, pâna la
constatarea absentei unor leziuni active sau noi si pacientul intra într-
o alta categorie de risc.
 Pentru adultii care prezinta risc mic de aparitie a cariilor, se
recomanda efectuarea de radiografii posterioare bitewing la interval
de 2 ani. Se pot utiliza intervale mult mai mari atunci când exista în
mod continuu, riscul mic de aparitie a cariilor.

27.  Au fost dezvoltate metode alternative radiografiei, ca de exemplu:
fibroscoape intraorale (Fibre Optic Trans Illuminance - FOTI),
masurtori de conductibilitate electrica (ECM).
 Alte tehnologii mai noi includ: fluorescena cantitativa indusa de
lumina (Quantitative Light – Induced Fluorescence (QLF)),
fluorescena cu laser în infrarosu (Infrared Laser Fluorescence -
DIAGNOdent) si fibroscoape intraorale digitale (Digital Imaging Fiber
Optic Transillumination - DIFOTI).

28.  Câteva din aceste tehnici au limite, care afecteaza
diagnosticul pus pe baza lor sau limite datorate
disponibilitatii comerciale, iar în anumite cazuri au
limite practice în chirurgia dentara.
 Alte metode alternative necesita o cercetare ulterioara
in vivo si validare. Totusi, mai multe din aceste
tehnici apar promitatoare si pot deveni o parte
acceptata in tehnica de diagnostic de rutina a unui
practician.

30.  Exista multi copii care necesita tratament ortodontic.
Când un astfel de tratament este necesar din punct de
vedere clinic, cei mai multi copii sunt tratati adecvat în
jurul vârstei de 12-13 ani si necesita radiografii pentru a
confirma prezenta si starea tuturor dintilor. Ocazional, va
fi necesara o examinare radiografica la o vârsta timpurie,
atunci când exista o dezvoltare anormala a dentitiei sau
când copilul prezinta dureri sau a avut o trauma.
 Expunerea la radiatii ionizante a copiilor prezinta riscuri
mai mari decat expunerea adultilor. În consecinta,
importanta justificarii radiografiei este esentiala.

31.  De obicei, examinarea radiologica consta în radiografia
panoramica (sau prin radiografii laterale oblice dreapta
sau stânga).
 Radiografiile oclusale sunt invariabil necesare pentru a
completa radiografiile laterale oblice, dar nu sunt necesare
în cazul radiografiilor panoramice. Astfel de expuneri
furnizeaza în putine cazuri informatii suplimentare fata de
examinarea panoramica. Deci, acestea pot fi prescrise
numai daca au fost justificate împreuna cu radiografia
panoramica.

32.  Radiografia este necesara în urma examinarii clinice, pentru o
parte a pacienilor cu probleme ortodontice. În plus, un pacient
în stadiul dentitiei mixte, poate sa necesite radiografie pentru a
determina daca tratamentul este corect. Daca radiografiile
precedente sunt disponibile, acestea pot sa contina toate
informatiile de care clinicianul are nevoie în managementul
ulterior al cazului.
 O examinare clinica este necesara pentru a asigura ca
radiografiile cerute vor fi potrivite pentru problema ortodontica
specifica pacientului. De asemenea, necesitatea radiografiei
pentru a monitoriza evolutia tratamentului este dependenta de
o atenta evaluare clinica.

33.  Diferite studii au confirmat ca o examinare clinica completata de modele de
studiu este adesea suficienta pentru planificarea tratamentului. Cercetarile
care folosesc algoritmi si indicatori clinici, au aratat ca o reducere
considerabila a numarului de filme ortodontice este posibila fara a
compromite tratamentul pacientului.
 Radiografiile cefalometrice sunt adeseori necesare pentru anumiti pacienti
care sunt supusi tratamentului ortodontic. Schema din tabelul 3.3 ofera o
descriere simplificata a acelor cazuri care necesita radiografie cefalometrica
laterala. În plus, o radiografie cefalometrica trebuie efectuata :
· La sfârsitul tratamentului cu dispozitivul functional, pentru a observa pozitia în
care se afla incisivii inferiori.
· La sfârsitul tratamentului pre-chirurgical în cazurile ortodontice.
· Chiar înainte de terminarea tratamentului cu dispozitivul fixat, pentru a evalua
pozitia incisivilor inferiori.
 Când se evalueaza pozitia incisivilor inferiori, radiografia cefalometrica este
recomandata numai daca informatia schimba decizia ortodontului cu privire
la mecanica de finisare a regimului de retentie.

34.  Radiografia antero-posterioara a fetei/capului este
utila în cazul pacienilor cu asimetrie faciala.
 Valoarea radiografiei mâinii sau a încheieturii în
practica ortodontica a fost pus în discutie,
deoarece acestor imagini le lipseste siguranta de a
preveni o crestere rapida.

43.  Radiografia ATM pentru disfunctiile articulatiilor nu
este justificata, iar filmele realizate cu acest scop nu
au nici un impact asupra stabilirii tratamentului.

44. •Bileteral comparativ
•Cu gura inchisa

45. Sectiuni oblice
•laterale
•coronale

46. Osteoartrita

48.  Diagnosticul bolii periodontale depinde de
examinarea clinica. Acesta poate fi completat de
radiografii, daca acestea pot furniza informatii
suplimentare care pot modifica potential
managementul si prognoza pacientului. Totusi, nu
exista o evidenta clara în sprijinul recomandarilor
de selectare a radiografiilor.
 Radiografia bitewing ofera atât geometrie optima
cât si detalii fine a

49.  radiografiei intraorale pentru pacientii cu pierderi mici de
masa osoasa. Radiografia bitewing are avantajul
suplimentar, asa cum deja s-a indicat, în evaluarea cariilor,
oferind informatii despre structura osoasa fara necesitatea
unei doze de radiatii suplimentare.
 O pierdere osoasa mult mai complexa sau extensiva va
necesita imagistica diferita. Radiografia bitewing verticala,
radiografia periapicala si panoramica trebuie folosite, fie
singure, fie în combinatie. Când se utilizeaza radiografia
periapicala, este indicata tehnica paralela deoarece ea da o
perspectiva geometrica mai buna a osului periodontal
decât tehnica bisectoarei.

51.  Radiografia este esentiala pentru multe aspecte ale
tratamentului endodontic.
În continuare se va considera rolul radiografiei în
diferite stadii ale tratamentului.

52.  O radiografie periapicala ofera informatii esentiale
despre anatomia pulpei si a canalului radicular care
nu pot fi obtinute prin alte mijloace. În plus,
radiografia furnizeaza informatii despre anatomia
periradiculara, care pot contribui la planificarea
tratamentului sau pot fi esentiale daca se ia in
considerare tratamentul endodontic chirurgical.

53. • Unele tipuri de detectoare electronice ale
apexului sunt de încredere pentru identificarea
constrictiei apicale si sunt utile pentru localizarea
perforatiilor. Totusi utilizarea acestor dispozitive
in anumite situatii clinice poate conduce la un
grad de inexactitate.
• Luând în consideratie acest lucru, radiografia
periapicala este adeseori ceruta pentru estimarea
lungimii de lucru. Pot fi necesare doua sau mai
multe radiografii pentru determinarea lungimii
tuturor canalelor radacinii pentru dintii cu
radacini multiple.

54.  Daca exista îndoieli privind
integritatea constrictiei apicale, este
necesara o radiografie de
verificare a conului master gutta-
percha înainte de
obturatia/condensarea finala.

55.  O radiografie periapicala trebuie efectuata imediat
dupa obturatie deoarece aceasta ofera o evaluare de
baza a calitatii umplerii radacinii si o imagine de
referinta a conditiei periapicale pentru o analiza
ulterioara.

56.  Incidenta maxima de vindecare si incidenta
maxima a periodontitei apicale cronice se observa
la un an dupa tratament, cu o mare proportie (89
%) a dintilor tratati endodontic demonstrând
semne de însanatosire la un an. Acest lucru
sugereaza ca o radiografie de urmarire la un an
poate fi suficienta pentru leziunile apicale
asimptomatice mici. Dintii care ramân
simptomatici si aceia cu leziuni periapicale mari
pot necesita o analiza radiografica suplimentara
pentru evaluarea optiunilor de tratament.

59.  Multi dentisti desfasoara o practica de rutina de examinare
a pacientilor adulti noi efectuând o radiografie panoramica
sau intraorala a întregii guri. O asemenea practica de
rutina nu este acceptabila.
 Cele mai multe evidente arata ca radiografia panoramica
convenionala are o precizie de diagnostic mai mica pentru
cele mai uzuale obiective de diagnostic radiografic dentar
(diagnosticul cariilor, diagnosticul periapical) decât
radiografia intraorala (bitewing si periapicala). În afara de
aceste sarcini uzuale de diagnostic radiografic dentar,
radiografia panoramica de rutina pentru depistarea
leziunilor osoase asimptomatice fara semne clinice nu este
justificata datorita prevalentei mici a acestui tip de
anormaliti.

60.  Radiografia periapicala a întregii guri poate fi
criticata la fel ca radiografia panoramica de rutina.
Radiografia de "rutina" va conduce inevitabil la
expuneri la radiaii X care nu sunt necesare.
 Radiografia periapicala selectata pentru pacientii
noi va îmbunatati raportul beneficiu/risc pentru
pacienti. Efectuând radiografii periapicale la dintii
cu simptome clinice, la aceia cu istorie de terapie
endodontica, cât si la cariile adânci aratate de
radiografia bitewing (mucata), au fost dezvaluite
90% din leziunile periapicale într-un singur studiu
de cercetare.

61.  În absenta semnelor clinice sau a simptomelor, nu
se justifica nici o examinare radiografica. Exceptia
evidenta este, efectuarea implantului. Chiar daca
tratamentul este extensiv, pot fi foarte potrivite
alte imagini mult mai avansate (imagistica în
sectiune transversala).
 Atunci când examinarea clinica identifica
prezenta posibila a unei anomalii, ca de exemplu o
radacina retinuta, examinarea radiografica
adecvata este o radiografie intraorala a locului.

63.  Imagistica este esentiala în implantologie. În
planificarea tratamentului, radiografiile furnizeaza
informatii despre cantitatea si calitatea osului în
locul propus de plasare a implantului. Dupa
tratament, imagistica este folosita pentru a evalua
integrarea osoasa a implantului, însanatosirea
osului si analiza periodica a fixarii.
 Modalitatea imagistica aleasa este, deseori, în
functie de faza tratamentului si de imaginea
numarului de implanturi propuse cât si de pozitia
acestora în cavitatea orala.

64.  În evaluarea zonei pre-operatorii, clinicianul are nevoie de
urmatoarele informatii:
· Calitatea si cantitatea osului
· Latimea buco-linguala si înalimea osului disponibil
· Înclinarea contururilor osoase
· Prezenta undercuts osoase
· Evidenta anatomiei atipice cum ar fi spatii marite ale
maduvei
· Prezenta patologiei
· Pozitia exacta a anumitor structuri anatomice (de exemplu:
maxillary antrum, canalul alveolar inferior, mental
foramen, etc.)

65.  Cu exceptia imaginilor tomografice, toate proiectiile
radiografice sunt marite. Factorul de marire trebuie sa fie
cunoscut si trebuie calculata orice evaluare a înaltimii
osului disponibil luând în considerare acest factor. Factorii
de marire pot fi obinuti prin utilizarea unui obiect de
referinta în acelai plan ca cel alveolar.
 Radiografiile periapicale efectuate pentru înlocuirea unui
singur dinte necesita utilizarea unui suport pentru film si
a tehnicii paralele pentru o geometrie optima.
 Geometria optima este adeseori dificil de realizat la
maxilarul edentat. Factorul de marire la radiografia
panoramica este variabil, iar expertii recomanda ca
radiografia panoramica sa fie inlocuita de tomografie
conventionala sau computerizata, în scopul de a furniza
informatia necesara pentru plasarea optima a implantului.

66.  Când se obtin sectiuni transversale, cu tomografie
conventionala sau cu tomografie computerizata,
localizarile propuse de implantare si/sau marcarile
tomografice trebuie sa fie identificate folosind stenturi
chirurgicale care constau din tije metalice, bile sau
markeri radioopaci.
 Tomografia convenionala se obtine fie cu software dedicat
încorporat în echipamentul panoramic, fie cu
echipamente RX proiectate special pentru implantologie.
Echipamentele RX proiectate special pentru implantologie
contin sisteme multimodale care utilizeaza radiografia cu
fascicul îngust si tomografia spirala. Desi în trecut
scanarea CT a fost limitata la laboratoarele de
radiodiagnostic din spitale, totusi echipamentele de
imagistica CT dedicate pentru cap si gât devin mai
obisnuite. Tehnicile CT spirale beneficiaza de timpi de
scanare mai mici si de precizie îmbuntita.

67.  Numarul de implanturi si pozitia propusa a
acestora în cavitatea orala sunt adeseori factorii
principali care dicteaza alegerea tehnicii
imagistice. O parte din pacienti necesita o
imagistica avansat, în special în cazurile care
implica grefe osoase si în acelea la care exista
localizari de implanturi multiple. În aceste cazuri
se recomanda CT si, mai nou, CT volumetric.

74.  Daca este necesara o radiografie, atunci radiografiile
periapicale sunt cele mai recomandate.
 Utilizarea imagisticii digitale trebuie luata în
considerare deoarece ofera beneficiile imagisticii "în
timp real".

75.  Pentru evaluarea post-operatorie a implantului,
radiografia este recomandata. Frecventa si periodicitatea
radiografiilor sunt pur subiective. În timpul perioadei de
însanatosire, radiografia este evident necesara daca
pacientul prezinta simptome clinice. Daca nu, urmatoarea
radiografie trebuie efectuata la 12 luni si este considerata
esentiala pentru evaluarea nivelurilor osoase marginale.
 Intervalele ulterioare de analiza sunt de la anual pâna la o
data la fiecare trei ani.
 Evident, este necesara efectuarea radiografiei mult mai
frecvent daca pacientul este simptomatic.

76.  O radiografie intraorala cu tehnica paralela va
furniza o imagine precisa cu rezolutie înalta a
înaltimii osului. Utilizarea radiografiilor intraorale
standard permite clinicienilor sa monitorizeze
longitudinal nivelurile osoase ale dispozitivului de
fixare si adiacente. La implanturile cu surub, este
utila masurarea distantei inter-axa pentru
determinarea pierderii osoase distale si medii.
 Radiografia digitala poate fi utilizata pentru a
evalua densitatea osoasa, pentru a permite
prelucrarea imaginii (inclusiv substractia digitala).

77.  În cazul celui molarului de minte inferior, daca
exista recomandari de extractie, radiografia
panoramica (sau vizualizarea laterala oblica) este
cea mai potrivita examinare radiografica.
Radiografia panoramica sau vizualizrile laterale
oblice vor furniza informatii despre distanta pâna
la marginea inferioara a mandibulei si despre
raportul cu canalul mandibular.

78.  În alte situatii chirurgicale, ca de exemplu
apectomia, extractia radacinii sau enucleatia
chisturilor mici, radiografia intraorala este
suficienta pentru planificarea tratamentului.
 Nu exista o evidenta convingatoare care sa sustina
necesitatea radiografiei de rutina înainte de
extractia dintelui. Totusi, daca exista deja o
radiografie, aceasta trebuie luata in consideratie
înainte de începerea procedurii. Radiografia
potrivita (cu exceptia celui de al treilea molar)
este aceea periapicala.