SlideShare a Scribd company logo
Provocări ale dezvoltării în R. Moldova şi
cadrul de asistenţă a PNUD
Aliona Niculita
Asistenta Reprezentantului Permanent/Programe
ÎmprEUnă – Forum ONG România – R. Moldova
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
Provocări recente majore
• Criza economică globală a dus la deteriorarea rapidă
a economiei naţionale:
– criza şi cheltuielile pre-electorale au rezultat în creşterea masivă a deficitului
fiscal ajungând la 6 din PIB;
– PIB – ul a înregistrat un declin de peste 8 la sută în termeni reali;
– numărul şomerilor a crescut de 2 ori constituind 73.900 de persoane la sf. 2009
în comparaţie cu sf. 2008;
– creşterea vulnerabilităţii şi sărăciei – există un risc major în atingerea ODM 1:
reducerea sărăciei
• Criza politică – probleme majore ale drepturilor
omului şi de funcţionare a instituţiilor democratice:
– încălcarea drepturilor omului, aplicarea torturii;
– independenţa justiţiei;
– libertatea presei şi a întrunirilor; etc.
Provocări şi priorităţi
• Administraţie publică ineficientă - Reforma administraţiei
publice – serviciu public eficient, descentralizare si eliminarea
corupţiei;
• Justiţia afectată de presiuni politice şi corupţie - Reforma în
justiţie – asigurarea independenţei justiţiei; Respectarea
drepturilor omului rămâne o provocare;
• Educa ia, sănătatea publică şi protec ia socială sunt sectoareleț ț
ce consumă cea mai mare parte a cheltuielilor publice, care
insă sunt utilizate ineficient. In domeniul protec iei sociale,ț
provocarea constă în direc ionarea asisten ei sociale cătreț ț
păturile cele mai vulnerabile. Provocări sunt şi optimizarea
institu iilor şcolare şi redirecţionarea sistemului de asistenţăț
medicală - Reforme în educaţie, sănătate şi protecţie socială;
• Recuperarea economica – condiţii pentru afaceri; investiţii în
infrastructură, dezvoltare regională, reformă în agricultură.
Răspunsul noii guvernări ...
• Programul de stabilizare şi relansare economică
sprijinit de FMI
• Programul “Relansam Moldova” (Rethink Moldova)
care are la baza trei piloni: guvernare responsabila,
recuperare si dezvoltare economica, investiţii in
capitalul uman (2,6 miliarde de dolari sau 1,936 miliarde de Euro -
valoarea totala a sprijinului de care va beneficia Republica Moldova din partea
institutiilor europene si donatorilor externi, in perioada 2011-2013. )
• Implementarea responsabilă a acestor angajamente ce
direc ionează ara spre integrare europeană.ț ț
Domeniile cheie de asistenţă a
PNUD în Moldova:
1. Guvernare / Dezvoltare instituţională
2. Justiţie şi Drepturile Omului
3. Reducerea sărăciei
4. Mediu şi Schimbarea climei
5. Guvernare locală / Descentralizare &
Societate Civilă şi Consolidarea Încrederii
Guvernare / Dezvoltare
instituţională
• Dezvoltarea capacităţii Guvernului / Misiunea de
consiliere in politici publice
• Suport pentru Reforma Administraţiei Publice
Centrale (MAEIE)
• Suport pentru Parlament
• Suport pentru Comisia Electorală Centrală
• Gestionarea frontierei (EUBAM)
Buget 2010: 10,431,711 USD
Donatori: Uniunea Europeană, SIDA, UNDP
Justiţie şi Drepturile Omului
• Suport pentru Reforma în Justiţie;
• Sprijinirea Centrului pentru Drepturile
Omului;
Buget 2010: 422,424 USD
Donatori: Uniunea Europeană, UNDP
Reducerea sărăciei
• Sprijin pentru depăşirea crizei economice
• Raportul Naţional al Dezvoltării Umane
Buget 2010: 570,834 USD
Donatori: UNDP
Mediu şi Schimbarea climei
• Eficienţa energetică;
• Suport pentru Conservarea biodiversităţii
Buget 2010: 630,085 USD
Donatori: GEF, UNDP
Guvernare locală / Descentralizare &
Societate Civilă şi Consolidarea Încrederii
• Guvernare locală şi descentralizare: Programul
de dezvoltare locală integrată;
• Acţiuni de consolidarea a încrederii între
Chişinău şi Tiraspol;
• Suport pentru Societatea Civilă;
Buget 2010: 6,959,920 USD
Donatori: SIDA, Uniunea Europeană, USAID, Guvernul României,
Guvernul Japoniei, OSI, UNDP

More Related Content

Viewers also liked

you raise me up – growing up P R O U D
you raise me up – growing up P R O U D you raise me up – growing up P R O U D
you raise me up – growing up P R O U D
P.K. ☮♫♬ ♪♩♭♪☮
 
Rubens 5
Rubens 5Rubens 5
Rubens 5GIA VER
 
Olesea Cruc, Perspective de integrare pentru Republica Moldova
Olesea Cruc, Perspective de integrare pentru Republica MoldovaOlesea Cruc, Perspective de integrare pentru Republica Moldova

Alianta INFONET
 
Prezentare Speranta
Prezentare SperantaPrezentare Speranta
Prezentare Speranta
Alianta INFONET
 
ยอดวีรบุรุษ/Hero – dedicate to ‘จ่าเพียร’, HERO of the year 2010
ยอดวีรบุรุษ/Hero – dedicate to ‘จ่าเพียร’, HERO of the year 2010ยอดวีรบุรุษ/Hero – dedicate to ‘จ่าเพียร’, HERO of the year 2010
ยอดวีรบุรุษ/Hero – dedicate to ‘จ่าเพียร’, HERO of the year 2010
P.K. ☮♫♬ ♪♩♭♪☮
 
βενετία
βενετίαβενετία
βενετίαGIA VER
 
13822081 derinkuyu-
13822081 derinkuyu-13822081 derinkuyu-
13822081 derinkuyu-GIA VER
 
Customer Expectations Co Op Tony Sellers
Customer Expectations   Co Op Tony SellersCustomer Expectations   Co Op Tony Sellers
Customer Expectations Co Op Tony SellersRoberto Grossi
 
Ion Balan, Ce trebuie sa cunoasca un parinte atunci cand cumpara un calculato...
Ion Balan, Ce trebuie sa cunoasca un parinte atunci cand cumpara un calculato...Ion Balan, Ce trebuie sa cunoasca un parinte atunci cand cumpara un calculato...
Ion Balan, Ce trebuie sa cunoasca un parinte atunci cand cumpara un calculato...
Alianta INFONET
 
Mercedes benzmuseum
Mercedes benzmuseumMercedes benzmuseum
Mercedes benzmuseumGIA VER
 
Radu Cajvaneanu, Analiza SWOT
Radu Cajvaneanu, Analiza SWOTRadu Cajvaneanu, Analiza SWOT
Radu Cajvaneanu, Analiza SWOT
Alianta INFONET
 
Social Intranet Webinar
Social Intranet WebinarSocial Intranet Webinar
Social Intranet Webinar
Angus McDonald
 
Reflection Of 2010 Through Amul Ads
Reflection Of 2010 Through Amul AdsReflection Of 2010 Through Amul Ads
Reflection Of 2010 Through Amul Ads
Sunil Misar
 
The most complete protfolio of RF beacon intellectual property
The most complete protfolio of RF beacon intellectual propertyThe most complete protfolio of RF beacon intellectual property

Ehud Mendelson
 
Out systems for procurement outpartner value proposition
Out systems for procurement   outpartner value propositionOut systems for procurement   outpartner value proposition

Exo Futures
 
Sinteza functiilor din APL
Sinteza functiilor din APLSinteza functiilor din APL
Sinteza functiilor din APL
Alianta INFONET
 
Viewers also liked (16)

Similar to Aliona Niculita, provocari ale dezvoltarii in Republica Moldova si cadrul de asistenta a PNUD

Crin Antonescu - 10 angajamente pentru Romania
Crin Antonescu - 10 angajamente pentru RomaniaCrin Antonescu - 10 angajamente pentru Romania

Crin Antonescu
 
Programul de activitate al Guvernului Leanca
Programul de activitate al Guvernului LeancaProgramul de activitate al Guvernului Leanca

Ghenadie Sontu
 
Tema 7 probl.globale
Tema 7 probl.globaleTema 7 probl.globale
Tema 7 probl.globale
Axenia Sajin
 
Natalia Bejan, Importanța sectorului civil in aderare la UE a Republicii Moldova
Natalia Bejan, Importanța sectorului civil in aderare la UE a Republicii MoldovaNatalia Bejan, Importanța sectorului civil in aderare la UE a Republicii Moldova
Natalia Bejan, Importanța sectorului civil in aderare la UE a Republicii Moldova
Alianta INFONET
 
Politica bugetar fiscalarr
Politica bugetar fiscalarrPolitica bugetar fiscalarr
Politica bugetar fiscalarr
Tatiana Pascari
 
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Nr.3, Martie 2016
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Nr.3, Martie 2016Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Nr.3, Martie 2016

Lina Grau
 
Viziunea guvernului României pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate
Viziunea guvernului României pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sateViziunea guvernului României pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate

Tiberiu Cazacioc, Food Identity
 
100491487 instituţii-finanţatoare
100491487 instituţii-finanţatoare100491487 instituţii-finanţatoare
100491487 instituţii-finanţatoare
Valerian Mitioglo
 
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iulie 2016, Nr.7
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iulie 2016, Nr.7Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iulie 2016, Nr.7
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iulie 2016, Nr.7
Lina Grau
 
Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.
Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.

HWA International Moldova
 
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iunie 2016, Nr.6
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iunie 2016, Nr.6Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iunie 2016, Nr.6

eseu prezentare Nitu Stefan Robert-1.ppt
eseu prezentare Nitu Stefan Robert-1.ppteseu prezentare Nitu Stefan Robert-1.ppt

RobertNitu2
 
Contributia remitentelor la dezvoltarea IMM
Contributia remitentelor la dezvoltarea IMMContributia remitentelor la dezvoltarea IMM
Contributia remitentelor la dezvoltarea IMM
HWA International Moldova
 
5990447 md 1318435_md_mol (1)
5990447 md 1318435_md_mol (1)5990447 md 1318435_md_mol (1)
5990447 md 1318435_md_mol (1)sergiugorgos
 
Newsletter nr 2_martie_2016
Newsletter nr 2_martie_2016Newsletter nr 2_martie_2016
Newsletter nr 2_martie_2016
andrei679
 
Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate
Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate

ADR HABITAT
 
Redresarea economiei româneşti
Redresarea economiei româneştiRedresarea economiei româneşti
Redresarea economiei româneştiadinaromanescu
 
Similar to Aliona Niculita, provocari ale dezvoltarii in Republica Moldova si cadrul de asistenta a PNUD (20)

Crin Antonescu - 10 angajamente pentru Romania
Crin Antonescu - 10 angajamente pentru RomaniaCrin Antonescu - 10 angajamente pentru Romania
Crin Antonescu - 10 angajamente pentru Romania
 
Programul de activitate al Guvernului Leanca
Programul de activitate al Guvernului LeancaProgramul de activitate al Guvernului Leanca
Programul de activitate al Guvernului Leanca
 
Propunere asociatia sos infertilitatea dialog social 30 septembrie 2014
Propunere asociatia sos infertilitatea   dialog social 30 septembrie 2014Propunere asociatia sos infertilitatea   dialog social 30 septembrie 2014
Propunere asociatia sos infertilitatea dialog social 30 septembrie 2014
 
Platforma pnl 2010
Platforma pnl 2010Platforma pnl 2010
Platforma pnl 2010
 
Tema 7 probl.globale
Tema 7 probl.globaleTema 7 probl.globale
Tema 7 probl.globale
 
Natalia Bejan, Importanța sectorului civil in aderare la UE a Republicii Moldova
Natalia Bejan, Importanța sectorului civil in aderare la UE a Republicii MoldovaNatalia Bejan, Importanța sectorului civil in aderare la UE a Republicii Moldova
Natalia Bejan, Importanța sectorului civil in aderare la UE a Republicii Moldova
 
Politica bugetar fiscalarr
Politica bugetar fiscalarrPolitica bugetar fiscalarr
Politica bugetar fiscalarr
 
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Nr.3, Martie 2016
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Nr.3, Martie 2016Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Nr.3, Martie 2016
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Nr.3, Martie 2016
 
Viziunea guvernului României pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate
Viziunea guvernului României pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sateViziunea guvernului României pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate
Viziunea guvernului României pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate
 
100491487 instituţii-finanţatoare
100491487 instituţii-finanţatoare100491487 instituţii-finanţatoare
100491487 instituţii-finanţatoare
 
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iulie 2016, Nr.7
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iulie 2016, Nr.7Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iulie 2016, Nr.7
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iulie 2016, Nr.7
 
Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.
Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.
Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.
 
Revista Regio nr. 9
Revista Regio nr. 9Revista Regio nr. 9
Revista Regio nr. 9
 
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iunie 2016, Nr.6
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iunie 2016, Nr.6Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iunie 2016, Nr.6
Sinteze si Dezbateri de Politica Externa, Iunie 2016, Nr.6
 
eseu prezentare Nitu Stefan Robert-1.ppt
eseu prezentare Nitu Stefan Robert-1.ppteseu prezentare Nitu Stefan Robert-1.ppt
eseu prezentare Nitu Stefan Robert-1.ppt
 
Contributia remitentelor la dezvoltarea IMM
Contributia remitentelor la dezvoltarea IMMContributia remitentelor la dezvoltarea IMM
Contributia remitentelor la dezvoltarea IMM
 
5990447 md 1318435_md_mol (1)
5990447 md 1318435_md_mol (1)5990447 md 1318435_md_mol (1)
5990447 md 1318435_md_mol (1)
 
Newsletter nr 2_martie_2016
Newsletter nr 2_martie_2016Newsletter nr 2_martie_2016
Newsletter nr 2_martie_2016
 
Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate
Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate
Citeste si ia aminte: absentii nu au niciodata dreptate
 
Redresarea economiei româneşti
Redresarea economiei româneştiRedresarea economiei româneşti
Redresarea economiei româneşti
 
More from Alianta INFONET

Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdfBuletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Alianta INFONET
 
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdfMONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
Alianta INFONET
 
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Alianta INFONET
 
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...

Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слухаСтандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха

Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Buletin informativ nr 4 (32) 2021Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Buletin informativ nr 3 (31) 2021Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Alianta INFONET
 
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală

Buletin informativ nr. 2 (30) 2021
Buletin informativ nr. 2 (30) 2021Buletin informativ nr. 2 (30) 2021
Buletin informativ nr. 2 (30) 2021
Alianta INFONET
 
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Alianta INFONET
 
Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Demers ASP & MJ din 01.07.2021Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Alianta INFONET
 
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturiAccesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi

Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Alianta INFONET
 
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votareAuditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare

Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Buletin informativ nr 7 (28) 2020Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Alianta INFONET
 
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Buletin informativ nr.5 (26) 2020Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Alianta INFONET
 
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...

Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”

Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Buletin informativ nr.4 (25) 2020Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Alianta INFONET
 
More from Alianta INFONET (20)

Recently uploaded

Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia MonicaSă ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica

NinaTofanErmurachi
 
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx

AureliaTertereanu
 
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELAPatrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA

iecheisorayagabriela
 
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.

GeorgianaDascalu1
 
Antarctica caracterizare fizico geografica
Antarctica caracterizare fizico geograficaAntarctica caracterizare fizico geografica

Alina70851
 
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdfRaport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf

savinioana
 
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceuAnaliza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu

Andreea Balaci
 
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptxPapa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx

Martin M Flynn
 
Recently uploaded (8)

Aliona Niculita, provocari ale dezvoltarii in Republica Moldova si cadrul de asistenta a PNUD

  • 1. Provocări ale dezvoltării în R. Moldova şi cadrul de asistenţă a PNUD Aliona Niculita Asistenta Reprezentantului Permanent/Programe ÎmprEUnă – Forum ONG România – R. Moldova Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
  • 2. Provocări recente majore • Criza economică globală a dus la deteriorarea rapidă a economiei naţionale: – criza şi cheltuielile pre-electorale au rezultat în creşterea masivă a deficitului fiscal ajungând la 6 din PIB; – PIB – ul a înregistrat un declin de peste 8 la sută în termeni reali; – numărul şomerilor a crescut de 2 ori constituind 73.900 de persoane la sf. 2009 în comparaţie cu sf. 2008; – creşterea vulnerabilităţii şi sărăciei – există un risc major în atingerea ODM 1: reducerea sărăciei • Criza politică – probleme majore ale drepturilor omului şi de funcţionare a instituţiilor democratice: – încălcarea drepturilor omului, aplicarea torturii; – independenţa justiţiei; – libertatea presei şi a întrunirilor; etc.
  • 3. Provocări şi priorităţi • Administraţie publică ineficientă - Reforma administraţiei publice – serviciu public eficient, descentralizare si eliminarea corupţiei; • Justiţia afectată de presiuni politice şi corupţie - Reforma în justiţie – asigurarea independenţei justiţiei; Respectarea drepturilor omului rămâne o provocare; • Educa ia, sănătatea publică şi protec ia socială sunt sectoareleț ț ce consumă cea mai mare parte a cheltuielilor publice, care insă sunt utilizate ineficient. In domeniul protec iei sociale,ț provocarea constă în direc ionarea asisten ei sociale cătreț ț păturile cele mai vulnerabile. Provocări sunt şi optimizarea institu iilor şcolare şi redirecţionarea sistemului de asistenţăț medicală - Reforme în educaţie, sănătate şi protecţie socială; • Recuperarea economica – condiţii pentru afaceri; investiţii în infrastructură, dezvoltare regională, reformă în agricultură.
  • 4. Răspunsul noii guvernări ... • Programul de stabilizare şi relansare economică sprijinit de FMI • Programul “Relansam Moldova” (Rethink Moldova) care are la baza trei piloni: guvernare responsabila, recuperare si dezvoltare economica, investiţii in capitalul uman (2,6 miliarde de dolari sau 1,936 miliarde de Euro - valoarea totala a sprijinului de care va beneficia Republica Moldova din partea institutiilor europene si donatorilor externi, in perioada 2011-2013. ) • Implementarea responsabilă a acestor angajamente ce direc ionează ara spre integrare europeană.ț ț
  • 5. Domeniile cheie de asistenţă a PNUD în Moldova: 1. Guvernare / Dezvoltare instituţională 2. Justiţie şi Drepturile Omului 3. Reducerea sărăciei 4. Mediu şi Schimbarea climei 5. Guvernare locală / Descentralizare & Societate Civilă şi Consolidarea Încrederii
  • 6. Guvernare / Dezvoltare instituţională • Dezvoltarea capacităţii Guvernului / Misiunea de consiliere in politici publice • Suport pentru Reforma Administraţiei Publice Centrale (MAEIE) • Suport pentru Parlament • Suport pentru Comisia Electorală Centrală • Gestionarea frontierei (EUBAM) Buget 2010: 10,431,711 USD Donatori: Uniunea Europeană, SIDA, UNDP
  • 7. Justiţie şi Drepturile Omului • Suport pentru Reforma în Justiţie; • Sprijinirea Centrului pentru Drepturile Omului; Buget 2010: 422,424 USD Donatori: Uniunea Europeană, UNDP
  • 8. Reducerea sărăciei • Sprijin pentru depăşirea crizei economice • Raportul Naţional al Dezvoltării Umane Buget 2010: 570,834 USD Donatori: UNDP
  • 9. Mediu şi Schimbarea climei • Eficienţa energetică; • Suport pentru Conservarea biodiversităţii Buget 2010: 630,085 USD Donatori: GEF, UNDP
  • 10. Guvernare locală / Descentralizare & Societate Civilă şi Consolidarea Încrederii • Guvernare locală şi descentralizare: Programul de dezvoltare locală integrată; • Acţiuni de consolidarea a încrederii între Chişinău şi Tiraspol; • Suport pentru Societatea Civilă; Buget 2010: 6,959,920 USD Donatori: SIDA, Uniunea Europeană, USAID, Guvernul României, Guvernul Japoniei, OSI, UNDP