1. X
Trecura inca doua saptamani, intr-un ritm ametitor. Se intalneau zi de zi, departe de ochii
lumii, marturisindu-si prin cuvinte si gesturi sentimentele pasionale. Casa din padure era
locul in care se odihneau dupa lungile plimbari facute mana de mana. Acasa petreceau un
timp limitat, pe care parintii fetei remarcasera ca se dorea din ce in ce mai scurt. Lui Liviu ii
era dificil sa se abtina de la orice urma de afectiune, iar Vicky simtea aceasta tensiune
apasandu-i si ei umerii. Devenise dependenta de mangaierile lui si de trecutul mainii lui prin
par. Gestul pe care pana atunci nu-l suportase din partea altor persoane, simtindu-l mult prea
invaziv, acum ii producea furnicaturi si valuri de dorinte nedefinite dar irezistibile. Seara,
somnul ii venea greu, asteptand dimineata cu infrigurare. Apoi, cand se trezea, de cele mai
multe ori constata ca somnul ii fugise inca de la ora cinci. Cearsaful se stransese sub ea si se
scula pe jumatate adormita sa-l aranjeze. Ar fi vrut atunci sa-l aiba alaturi, sa-i simta prezenta
calda in patul cel moale care nu se compara cu improvizatia de paturi din casa parasita.
Carmen avea grija ca lipsa lor sa fie intotdeauna justificata: fie pleca impreuna cu unul, fie cu
altul, fie inventa probleme ce trebuiau rezolvate in oras, carora nimeni nu le mai verifica in
final veridicitatea. Era un bun scenarist, iar partiala indiferenta a familiei ii venea in ajutor.
Intr-una din zile, mama prietenei sale ii puse la incercare aceasta calitate. Doamna Flori avea
vagi banuieli, pe care incerca sa le intareasca cu dovezi. Intuitia feminina nu ramasese
adormita, iar Carmen se trezi intr-o seara la masa cu ea, in fata unei cafele cu lapte pentru
care mama Virginiei insistase cu caldura.
Surprinzator, aceasta ii spuse franc ce gandea, nelasandu-i posibilitatea de a mima
indiferenta.
- Carmen, stiu ca tu te intelegi de minune cu fata mea. Eu cred ca ai niste informatii in
legatura cu ea, pe care le ascunde de mine si de Petrica.
- Nu inteleg, facu ea mirata, strangand involuntar toarta canii.
-Am observat ca au inceput sa-i placa un pic cam mult plimbarile solitare. E frumoasa zona,
dar recunoaste, la un moment dat ne plictisim de ea si cunoastem fiecare arbust pe langa care
am trecut. Asta ma face sa cred ca plimbarile ei nu sunt de loc solitare. As dori sa-mi spui
daca stii ceva despre ea. Noi nu ne-am ingradit copiii si am fost mereu de acord cu ce fac ei.
Si daca Vicky face ceva total nepotrivit si daunator, nici macar atunci nu o vom certa, dar…
iti dai seama ca ar fi mai bine sa stim.
- Doamna Flori, raspunse Carmen dupa ce lua o gura sanatoasa de cafea, nu stiu la ce va
referiti, dar Vicky nu face nimic daunator… De asta va pot asigura. Nu are nici un viciu si
nici nu se intalneste cu oameni periculosi. Ei ii plac plimbarile iar urcatul pe munte nu o
oboseste. Poate ca vrea sa se bucure cat mai mult de ultima luna de vacanta…
Femeia o privi ca pe agentul de vanzari ce merge din usa in usa.
- Carmen, am impresia ca nu m-am facut inteleasa. Am patruzeci de ani, am fost si eu tanara
si stiu ca Vicky are un comportament care apare… sa zicem in anumite perioade ale vietii.
Stii la ce ma refer?
- Banuiesc…
- Sa o luam altfel. Raspunde-mi la o intrebare simpla: are Vicky o relatie amoroasa secreta?
Carmen amuti. Simtea in acel moment ca minciuna o apasa cu greutatea unui bolovan.
- … Relatie… amoroasa? Cu cine?
- Eu zic cu Liviu, tu cu cine spui?
Atunci Carmen mima pe jumatate inecul cu ultima gura de cafea, fiind zguduita de o tuse
violenta, care, in alte imprejurari ar fi fost mult mai scurta.

2. - Ma scuzati… sunt destul de surprinsa de modul in care ganditi. Ch!! ch!!
- Pentru ca nu stiai, sau pentru ca am ghicit eu?
- Nu pot sa mai vorbesc. Dar daca doriti detalii, intrebati-o pe Vicky. Imi cer iertare ca m-am
comportat asa, dar… nu mai am nimic de zis.
Carmen se ridica, lasand-o pe doamna Flori singura la masa si convinsa de teoria ei.
O noua dimineata intra pe ferastra deschisa a camerei lui Vicky, aducand un soare fierbinte si
puternic, ale carui raze ii incalzira fata adormita. Tot pe geam intrau si murmure nedeslusite,
care in curte erau de fapt discutii si rasete. Vicky se trezi si trase draperiile, facand umbra in
incaperea calduroasa. Era o zi de luni, care incepea ultima saptamana ce avea sa o petreaca in
aceasta vila. Se duse la al doilea geam care era inchis si scruta din priviri curtea in cautarea
lui Liviu. Din pacate privelistea acoperea numai jumatatea dreapta a curtii, care era goala.
Un zgomot surd se auzi de la usa. Clanta fu apasata incet dar sigur, iar usa deschisa cativa
centimetri. Prima data nu vazu pe nimeni, apoi, coborand privirea, zari o fetita de aproape
cinci ani, atintind-o cu o figura serioasa si inexpresiva. Parul blond al fetitei era prins intr-un
mot in varful capului, iar ochii albastri si rotunzi o priveau curiosi. Purta o rochita bleo, cu
model “Mickey Mouse” si sandale negre, ce imbracau ciorapi albi imaculati.
Vicky deschise gura dar nu reusi sa scoata vreun sunet. Nu avea darul de a vorbi cu copiii si
de a se intelege cu ei. Dar dupa ce vazu ca ramane in acelasi loc, fara sa reactioneze, o
intreba:
- Cum te cheama?
Atunci fetita fugi fara sa raspunda.
Ziua calduroasa si cerul care nu gazduia nici urma de nor, aduceau buna dispozitie toturor.
Tatal scosese gratarul in curte, pe care intorcea bucati de friptura, ascultand povestile fiului
cel mare. Mihai batea mingea de fotbal cu George, iar Carmen vorbea cu prietena blonda a
lui Raul. Ceilalti prieteni invitati stateau la masa, jucand table, in timp ce Liviu nu se mai
satura sa se joace cu micuta Alexandra si cu ursuletul acesteia. Doamna Flori invitase o
prietena ce locuia in imprejurimi, prietena care venise insotita de fiica sa.
In fata tabloului vesel de familie, Vicky se intreba daca nu cumva ramasese peste noapte pe
dinafara, uitand de micile bucurii si cautand febril un singur lucru, zi si noapte. De cum pasi
pragul curtii, simti ca acea zi perfecta nu rasuna si in sufletul ei. Avea in fata ochilor o mare
de culori si forme fara sens. Apoi, la vederea celui pe care nu si-l scotea din minte, o cuprinse
o stare ciudata. Parca fetita ar fi stapanit lumea. Primea zambetele si cuvintele lui Liviu, cu
bucurie si batai din palme. Si toate astea se petreceau in vazul lumii, fiind considerate firesti.
Ar fi vrut sa aiba inocenta si veselia Alexandrei, pe care acum le considera arme imbatabile
impotriva fofilarilor si judecatilor de tot felul. Din pacate, in acel moment era doar o fata
anosta care putea cel mult sa strice cheful de distractie intr-o zi destinata amuzamentului.
Neavand de ales, saluta membrii familiei si se alatura celor doua fete care se intinsesera pe
iarba, cu cate un suc in mana.
- Vicky, buna dimineata, fu intampinata familiar.
Carmen isi scoase ochelarii de soare si o imbratisa.
- Ia loc langa noi. Ina imi povestea cum a fost anul trecut in Grecia, la mare. Ar trebui sa
mergem si noi, chiar mi-e dor de stat la plaja si de briza.
- Am fost cu un grup mic, ne-am cazat la o pensiune, pentru sapte zile, langa Atena. Au fost
destul de costisitoare si drumul si sejurul, dar a meritat. Vreau ca la anul sa merg si cu Raul.
Cred ca i-ar placea.

3. - Cu siguranta… i-ar placea, aproba Vicky, pe jumatate absenta.
Intorcandu-se discret catre Liviu, il vazu privind-o melancolic, de parca ar fi incercat sa-i
spuna ca nu are de ales. Trebuia sa ramana pe langa casa, in compania lui Mihai pe care in
ultimul timp il cam neglijase si al fetitei care-l implica activ in jocul sau.
Carmen si Ina discutara in continuare detalii legate de vacanta celei din urma: pensiunea
fusese curata, plaja excelenta iar vremea buna. Seara plimbarile erau un deliciu, pe faleza
intesata cu terase si palmieri.
Dar Vicky nu putea tine pasul cu relatarile Inei. Aceasta trecea de la un subiect la altul cu
viteza impresionanta. Din cand in cand isi dadea pe spate parul drept si blond si isi aranja
rochia alba cu buline negre. Carmen era incantata sa o asculte, imaginandu-si cum arata
statiunea greceasca si facandu-si in minte planuri sa mearga si ea cu prima ocazie.
Atentia lui Vicky se ascuti din nou cand, nu se stie cum, fetele trecura la alt subiect:
- Ce simpatica e Alexa! Fata de alti copii de varsta ei, carora nu le intri in voie cu nimic, e un
inger!
- Cam asa ceva, completa Ina, dar nu pot sa nu admir baiatul cu care se joaca de-o ora. Nu
am mai vazut baieti asa rabdatori cu copiii. Trebuie sa recunosti, iti inmoaie inima. Orice s-ar
zice, noi, fetele, avem instincte materne puternice. Pe langa asta, recunoastem instinctiv si
tatii potriviti.
- Dar e o fetita tare curioasa, indrepta Carmen firul discutiei, a intrat in casa si a deschis
fiecare usa. Doamna Flori ne-a spus ca i-au placut mult margelele dumneaei. Unele rosii.
Ora pranzului aduse cu sine caldura neobisnuita sfarsitului de august. De aceea curtea
inverzita se goli aproape de tot, iar o parte din musafiri plecara sau se retrasera in camerele
lor. Vicky spera in continuare ca Liviu ii va da un semn, care nu parea sa mai apara. Dupa un
joc de fotbal cu Mihai, acesta il invita sa vada un film. Desi invitatia fusese adresata mai
multor persoane, inclusiv lui Vicky, fata refuza categoric, sub pretextul oboselii.
- Dar n-ai facut nimic azi, remarca Mihai, incruntandu-se.
- Caldura e de vina. Trage la somn.
Dupa ce se retrase in camera cu Carmen, primi toate consolarile pe care aceasta era capabila
sa i le ofere, precum si incurajari, insotite de explicatii pertinente specific feminine, care
analizau in detaliu comportamentul simplu al lui Liviu. Fura intrerupte de un ciocanit in usa.
- Intra, spuse Vicky, nutrind emotionata speranta la care nu renuntase de dimineata.
In pragul usii aparu George, spre dezamagirea ei. In schimb Carmen il imbratisa bucuroasa.
- Am venit sa vorbesc cu Vicky, incepu el. Bineinteles, poti ramane si tu, iubito.
Vicky ii facu semn sa ia loc pe patul mare, acoperit cu patura lucioasa.
- Trebuie sa-ti marturisesc ceva, facu el cu o parere de rau vizibila. Acum cateva saptamani
m-am imbatat si am spus niste lucruri oribile despre tine, pe care le regret si acum. Atat de
tare incat nu le mai pot tine fara sa-mi cer iertare sincer. Chiar lui Carmen i le-am spus.
Vreau sa stiti amandoua ca nu le cred si nu stiu cat de adormita-mi era mintea, de am putut
vorbi asa ceva.
Carmen era placut surprinsa, iar veselia ii lumina fata ascutita si alba.
- Te iert, spuse Vicky scurt.
Era primul gest frumos din partea lui George. In plus, orice dovada in favoarea relatiei
prietenei sale o bucura.
- Sunt recunoscator ca m-ati primit cu totii aici. A fost o vacanta excelenta, nu stiam ca Raul
are rude asa dragute. Nu cred ca stii, Vicky, dar cand l-am cunoscut pe Raul, n-am crezut ca
vom deveni prieteni. Ne intalneam pe holurile liceului, invatam la clase alaturate. Il vedeam

4. in fiecare zi: un tip plapand, cu camasa in carouri, care-si lega bicicleta de gardul liceului. Eu
atunci aveam vreo doi colegi care spuneau ca seamana cu unul dintre baietii din filmul
“Stand by me”. Prima data cand l-am salutat, total intamplator, tinea in mana un atlas mare
de geografie. Eram mai mic cu un an decat el, dar il depaseam in inaltime. S-a uitat la mine
urat (rase), probabil credea ca vreau sa-mi bat joc de el Dar eu am vazut “potential” acolo
unde nimeni nu vazuse. Mergeam acasa in fiecare zi si vorbeam. Apoi i-am facut cunostinta
cu prietenii mei. L-am invatat sa-si schimbe atitudinea si vestimentatia, sa faca glume, sa se
faca respectat de toti si placut de fete. A prins repede si acum… iata-l! As putea sa ma laud
ca e opera mea, dar daca el n-avea “samanta”, nu l-as fi scos din lumea imaginara pe care si-o
crease.
- Esti un adevarat mentor, zise Carmen, cu o admiratie sincera.
La prima vedere era intr-adevar de admirat, dar Vicky simtise pe pielea ei consecintele
acestei schimbari. Asadar nu putu decat sa ofteze discret.
- Inca mai esti suparata, Vicky? intreba George grijuliu.
- Nu, de loc. Totul e ok.
Apoi, pe un ton schimbat, plin de siguranta:
- Ma bucur, voi incerca sa nu mai spun nimic nepotrivit cand beau peste trei beri. Ceea ce se
va intampla din pacate azi. Si aici ajung la al doilea motiv al vizitei: Mergeti in club diseara?
Vicky refuza politicos invitatia, pretinzand ca nu George e motivul, ci starea in care se
gaseste, nu tocmai potrivita pentru distractie – lucru adevarat.
- Am inteles. Atunci te superi daca o iau pe Carmen cu mine?
Carmen o privi rugator, dar nu era necesar. Isi facuse datoria de prietena din plin. Vicky isi
dadu acordul care nici nu trebuia cerut.
Odata cu venirea serii, doamna Flori scoase din cuptor cele mai bune prajituri pe care stia sa
le faca, pe care le umplu cu crema si le acoperi cu glazura si zahar vanilat. Erau atat de
consistente incat nimeni nu putea manca mai mult de trei. Inainte ca grupul sa plece la dans,
ii servi pe fiecare in parte cu cate o prajiturica. Carmen lua una, pe o farfurioara, avand grija
sa nu-si pateze hainele cu zaharul fin care zbura cu mare usurinta de deasupra. Pentru acea
seara se imbracase intr-o rochie scurta, de un gri inchis, sandale cu toc inalt si barete pana la
genunchi, iar parul si-l lasase drept pe spate. Ina, prietena lui Raul parea sa o concureze in
eleganta: Purta tot sandale inalte cu talpa inalta, o fusta scurta rosie si o bluza alba lucioasa,
cu un decolteu generos. Baietii aveau tinute mult mai lejere, variind de la blugi si tricouri,
pana la pantaloni sport combinati cu camasi. Inainte de plecare, Carmen isi exersa echilibrul
pe tocuri, urcand pana in camera prietenei sale.
- Nu cobori?
- Imbracata asa? Nici gand. Transmite-le tuturor distractie placuta
- Noapte buna si nu mai fi suparata! As fi vrut sa mergi si tu…
Se imbratisara, iar Carmen cobori zambindu-i in urma, fara sa se tina de balustrada, in ciuda
incaltarilor inalte.
Vicky ii privi de la fereastra, urcand in masini. Liviu si Mihai nu erau in grup, lucru care o
macinase toata seara sub forma dilemei, neindraznind sa se intereseze de ei.
Dupa un timp in care incercase sa citeasca un capitol din “Ion” fara sa inteleaga ceva, ochii ii
ramasera atintiti catre dulapul mare, plin cu haine. Cat de elegant arata Carmen, cat de
provocatoare era tinuta Inei, vazuta de la geam! O cuprinse pe data dorinta de a fi si ea la fel.
Ce daca nu pleca nicaieri? Acolo, in intimitatea camerei sale, putea fi mai frumoasa decat

5. oricare dintre cele doua. Parintii ii dadeau lunar o suma insemnata numai pentru haine, uneori
nici nu stia daca intr-adevar doreste sa-si imbogateasca garderoba.
Deschise usa dulapului si incepu sa scoata umerasele unul cate unul. Parca nimic nu era
destul de elegant la acea ora. In final, sub o rochie visinie de matase, gasi piesa pe care o
dorea: o alta rochie, de data aceasta alba. Avea o valoare aparte, fiind cadou de majorat, de la
parinti. O imbracase o singura data, dupa care uitase de ea, ascunsa de rochia visinie, mai
noua. Acum era timpul sa o scoata la lumina.
In cateva clipe, se privea in oglinda si admira ceea ce vedea: rochia pana la genunchi,
creponata, cu pietricele albastre in jurul decolteului si de lungime inegala la poale. Umerii
erau goi, acoperiti de bretele subtiri, dantelate. Isi desfacu parul si-l perie, asezand buclele in
forma lor naturala. Era intruchiparea feminitatii si spera ca niciodata nu va fi privita in alt fel.
Un nou ciocanit in usa se auzi, al treilea pe ziua aceea. Vicky isi aduse aminte ca nu gustase
din prajiturile mamei si cu siguranta aceasta i le aducea.
Prajiturile venisera, dar nu cu mama, ci cu Liviu. Pentru cateva clipe, in ochii acestuia se citi
admiratia pentru ceea ce vedea, combinata cu o dorinta aprinsa. Apoi, incercand sa-si
stapaneasca impulsurile, se aseza pe pat, la invitatia fetei.
- Nu credeam ca te voi vedea azi.
- Stiu… am fost…. Nu am vrut ca Mihai sa banuiasca ceva, asa ca mi-am petrecut cateva ore
cu el, cum stiu ca vroia.
- Mai e doar o saptamana.
Liviu nu raspunse, continuand sa-si admire in tacere iubita.
- Multumesc pentru prajituri, continua ea, gustand dintr-una.
- Mama ta stie de noi…
Vicky inghiti cu greu dumicatul, apoi isi musca buza de jos.
- A ghicit pur si simplu. Dar stie ca ne dorim discretie.
- Ea te-a trimis cu prajiturile?
- Da.
- Deci tu n-ai fi venit de buna voie, spuse intristata.
- Ai stat toata seara aici, iar eu nu sunt genul care vine singur intr-o camera de fata. Mai ales
intr-a ta.
- De ce?
Raspunsul nu mai veni.Vicky puse farfuria pe noptiera. Il privea cu aceeasi emotie de
nedescris cu care o privea si el. Peste cateva minute care trecura teribil de lent, incepu sa
simta o agitatie in tot corpul, lucru care se ghicea in miscarile stangace si tremurate si
incercarile zadarnice de a lega o vorba de alta.
Si asa cum era firesc, Liviu puse capat situatiei confuze, manat de siguranta masculina,
apucandu-i incheieturile mainilor cu delicatete dar si fermitate si dand frau liber dorintelor ce
mocneau de-atata timp in amandoi. Lumina din camera de la etaj se stinse, iar noaptea trecu
intr-o liniste deplina. Linistea din timpul furtunii.
XI
Ce rost au stapanirea de sine si ratiunea daca sunt adormite exact atunci cand e mai multa
nevoie de ele? Prajiturile de pe farfurie zaceau rupte in bucati, intr-o mare de frimituri de
blat, zahar si crema, departe de forma lor initiala. Pareau sa-si deplanga aspectul apetisant cu
care imbiasera seara precedenta.

6. Vicky ridica brusc capul de pe perna. Visele de dimineata nerelevante, cel putin aparent
fusesera uitate in aceeasi secunda. Prima data isi cauta telefonul, care zacea neglijat sub pat,
aratand o ora scandaloasa: doisprezece si un sfert. Apoi remarca aspectul camerei, departe de
stilul sau ordonat: haine imprastiate pe un scaun, patura si cearsaful pe jumatate cazute din
pat, resturile de desert de pe noptiera… In zece minute, toate erau la locul lor, iar frimiturile
depozitate pe pervaz, pentru ospatul randunelelor. Intra in baie si deschise robinetul. Acolo,
sub jetul puternic de la dus, amintirile de-aseara ii invadara in avalansa memoria, pana in cele
mai mici detalii. Si cu fiecare imagine proiectata fidel in minte, simtea ca un curent electric
nedureros scrutandu-i spatele si stomacul. In acelasi timp, isi puse fara sa vrea mii de
intrebari De ce se trezise singura? De ce fusese lasata sa doarma atata? Oare tocmai facuse o
greseala grava? Si daca da, de ce nu simtea nici o remuscare?
Cobori la parter in sufragerie, unde ii gasi pe toti cei ramasi acasa seara precendenta.
Inconjurat de un cerc strans, Liviu parea sa povesteasca ceva captivant pentru parinti sai si
pentru Mihai, care ascultau cu ochii mariti de admiratie. Nu stia cand parasise patul, cand se
imbracase si avusese timp sa-si improspateze reactiile, aratand destul de odihnit dupa o
noapte nu tocmai linistita. Cand o vazura, discutiile interesante incetara brusc. Atunci citi pe
fata lui Liviu teama, pe fata mamei durere, iar tatal, cu o veselie neintinata incepu sa-i
povesteasca fara menajamente:
- Vicky, te-ai trezit tarziu, ai pierdut cea mai tare veste din vacanta asta: pe prietenul nostru
Liviu l-a lovit norocul din plin. A fost admis la Oxford, incepand de anul acesta. Eu inca sunt
surprins, stii cat de greu se ajunge sa studiezi in Marea Britanie si mai ales cat de costisitor
este? Ne-a povestit ca asta e cel mai mare vis al sau: sa studieze peste hotare. Recunosc, si
mie mi-ar placea sa am macar un copil in strainatate, dar totusi… la Oxford?! Cati viseaza
macar?
- Liviu il are acolo pe unchiu sau, Teodor, completa Mihai. Familiile lor au fost mereu in
relatii de prietenie la catarama iar unchiul are o casa de zece ori mai frumoasa decat asta, in
care Liviu va sta pe gratis. Nu e cel mai frumos vis al cuiva de varsta noastra?
- Admiterea nu se face foarte usor. Mi-am completat cererea anul trecut si a trebuit sa
indeplinesc toate formalitatile si sa trec un examen. Nu am fost sigur ca intru, m-am inscris si
la alta facultate aici. Astazi m-au sunat de-acasa si m-au anuntat ca totul este sigur.
Cuvintele blande ale lui Liviu se sparsesera cu zgomot in capul ei. Cu greutate Vicky schita
un zambet fals si isi marturisi bucuria pe care nu o simtea. Dimpotriva, parca pamantul se
cascase sub picioare, amenintand sa o traga intr-un abis de rusine si mandrie zdrentuita. Nu
era in stare sa mai scoata un cuvant, sau sa se scuze. Iesi pe usa, trantind-o cu forta in urma,
apoi alerga cat o tineau picioarele intr-o directie necunoscuta. Tulburarea, teama si confuzia i
se amestecau in suflet, dar cel mai tare durea orgoliul, ce-l simtea calcat in picioare si tarat
prin noroi. Dupa o scurta bucata de drum simti ca era urmarita. Se intoarse catre cel ce alerga
in aceeasi goana deznadajduita si nu-si dadu seama ca statea pa mijlocul strazii cand o
masina in trecere o claxona lung.
- Lasa-ma-n pace! ii striga ea, ranita si furioasa.
- Vicky, n-am stiut pana azi…
- Puteai sa-mi spui macar, inainte sa se-ntample totul, inainte sa…
Lacrimile ii navalira siroaie pe obraji. El incerca sa o ia in brate, dar Vicky se smuci cu forta,
reusind usor sa se desprinda.
- Nu am vrut sa iasa asa, crede-ma! Eram aproape sigur ca nu voi fi admis, in plus, nu vroiam
sa stric relatia dintre noi cu o presupunere…

7. Vicky il privi prin perdeaua densa de lacrimi.
- Sa o strici? Ai facut-o praf! Si te bucurai grozav pentru asta!
Liviu nu-si putea nega entuziasmul de care daduse dovada la aflarea vestii. Era un pas
important pentru cineva caruia i se deschidea un nou drum, un nou orizont...
- Poate as fi fost mai atent daca…
- Daca ce? intreba ea printre sughituri.
Tanarul ezita, facand cativa pasi inapoi, apoi ochii i se umezira cu primele lacrimi pe care le
sterse cu furie.
- Daca ce? repeta ea linistita.
- Daca eram sigur ca intre noi va fi ceva de durata. M-ai tinut atata timp secret, ca pe un
amant. Mi-am inchipuit ca te poti descotorosi oricand de mine…!
Cuvintele amplificara o durere deja insuportabila, prin adevarul lor. Intr-o clipa, Vicky isi
dadu seama ca, intr-un fel, si ea era vinovata de situatie. Intreaga incredere in el si in ea
insasi se narui in tacere, lasandu-i inima zdrobita sub ruinele ei. Lectia de comunicare si
incredere fusese predata prea violent.
Ultima saptamana de vacanta statu sub semnul deznadejdii si al tristetii iremediabile. Mama
Virginiei incerca in zadar de cateva ori sa-i vorbeasca, dar se lovea de refuzuri de fiecare
data. Carmen se mutase in camera ei, dormind si noaptea acolo. Liviu nu mai suporta
tensiunea care plutea la tot pasul in familia de obicei vesela, proiectand tacut intreaga vina
asupra sa, si pleca cu doua zile inainte. Mihai era singurul care nu cunostea situatia, parintii
hotarand ca ar fi mai bine sa-l scuteasca de ganduri neplacute.
Nici lunile de toamna nu stersesera amintirile dureroase, cele frumoase care acopereau cea
mai mare perioada fiind adanc ingropate in constiinta. Abia luna decembrie aduse o lumina
pe chipul frumos al Virginiei, odata cu aparitia in oras a bradului de Craciun si cu incercarile
neobosite ale lui Carmen de a-i reda veselia. O indemna in fiecare zi sa iasa in oras, impreuna
cu cativa prieteni si cu George al ei, cu care nu mai avuse altercatii.
Cu rabdare si ajutor, reusi sa invete pentru examenul de bacalaureat si sa se pregateasca si
pentru facultate.
Liviu nu-i mai daduse nici un semn o lunga perioada de timp. Aflase de la Mihai ca a plecat
peste hotare, moment in care simti din nou durerea si lacrimile in coltul ochilor. Apoi totul se
reduse la tacere din nou pana la primavara cand, intr-o dup-amiaza de mai, Vicky primi pe
telefon un mesaj de la Liviu. Acesta ii dorea succes la examene si isi marturisea regretele si
dorul. De asemenea, isi exprima dorinta de a se revedea in vacanta de vara, timp pe care-l va
petrece in Romania. Totusi supararea lui Vicky nu se diminuase. Vechile rani se deschideau
dureros cu fiecare cuvant citit. Asa ca raspunsul pe care il dadu fu unul rece, multumind
pentru urari dar fara sa promita ca va exista o revedere.
Vara care sosi se dovedi una plina de carti de pe care Vicky invata cu sarguinta, dosare de
inscriere si examinari. Acest lucru determina ca o buna perioada de timp sa nu poata parasi
Bucurestiul. In final, dupa ce afla ca fusese admisa la Politie, sentimentele placute revenira
din nou la suprafata. Totusi, cu greu fusese convinsa sa petreaca ultima parte a vacantei la
vila parintilor. O noua persoana aparuta in viata ei o determinase sa ia totusi aceasta decizie.
Se cunoscusera la examene. O chema Livia si inainte de probele sportive ce faceau parte din
concursul de admitere, se incurajasera reciproc. Apoi, dupa ce reusira sa intre amandoua
unde-si doreau, sarbatorira in oras cu cate un cocktail si ajunsesera sa se stie mai bine. Poate
ca unul dintre motivele pentru care Vicky ii prefera compania era numele acesteia, de care se
simtea atrasa inconstient. Livia era o fire deschisa, ca si Carmen. Capata repede incredere in

8. ea si incepu sa-i povesteasca detalii ale relatiilor pe care le avusese. Iar cand vazu ca Vicky
nu aduce vorba la randu-i de propriile experiente, prefera sa o intrebe, in loc sa pastreze
discretia. Atunci Vicky ii istorisi pe scurt povestea de anul trecut, accentuand tristetea care
inca o mai incerca.
- Stiu ca nu ar trebui, dar nu pot ingropa tot ce a fost. Nu mi s-a mai intamplat niciodata sa
sufar atat de crunt.
- In primul rand ai iubit apoi ai suferit, fu raspunsul Liviei. Spui ca vara asta il vei reintalni?
- Asta isi doresc mama, tata si prietena mea Carmen
- Pai si eu imi doresc acelasi lucru. Du-te la el! Sigur i-e dor de tine!
Vicky stia asta, dar se temea ca o reintalnire nu va face decat sa-i accentueze suferinta care
abia incepuse sa se estompeze. Si oricum, anul urmator, Liviu va fi tot plecat.
- Daca nu vrei sa mergi, eu vreau. Iar tu ma vei lipsi de ocazia de a fi vazut acea zona
superba din muntii apuseni de care ai tot vorbit.
- Am putea merge impreuna, in alta parte, daca iti doresti excursie la munte. Ne vom caza la
o pensiune amandoua…
- Eu vreau sa-ti cunosc familia… fratii… Nu vreau sa ma tii la distanta, cum l-ai tinut pe
Liviu.
Vicky se supara la auzul acestor cuvinte si o apostrofa cu duritate. Se despartira suparate, dar
a doua zi, Livia primi confirmarea: aveau sa mearga la locul in care Vicky isi depozitase
amintirile.