1. Imi amintesc cand am intrat, pentru prima data, in curtea mica, plina de buruieni, care o
invaluiau, parca, sufocand-o, usa pe care am patruns si vantul care o balaganea,
SCARTAITUL EI TAINIC, CA SI PLETELE MELE BLONde, care razbateau de sub o
gluga imblanita. Era toamna si se lasase deja frigul. Era un noiembrie, prin care razbateau
palele de vant puternice, ca si razele unui soare palid si rece, ca o ironie usturatoare a
naturii, care reunise in climatul locului, atat lumina, cat si frigul, derutand si debusoland
intregul tablou al naturii din cosmopolitul oras Brocekstorme. Acum, cand stau si imi
rumeg amintirile, cred ca nu se putea ca lucrurile sa se intample altfel, decat le era rostul
si parka natural lor le pregatise derularea, intr-un mod fantastic, de parka spiritual locului
statea de veghe la indeplinirea nu stiu caror ritualuri tainice si ireversibile. Urma sa o
cunosc, in sfarsit, pe Lavinia Ceslaw-Vargas, care ma indrumase, prin cellular, sa ajung
aici, pentru a vedea mansarda, pe care urma sa o inchiriez, dupa indelungi cautari, fara
rezultat, prin alte cartiere ale Brockestorme-ului. Cand am pasit, in curtea plina de balarii,
si care imi amintea de vechea noastra locuinta din Dweevon, demolata de fostul regim
communist, care ne adusese pe drumuri, pe mine si familia mea, am observat o usa
dosnica, si care am dedus ca ducea catre o scara de serviciu, care urca la mansarde.
Intrand, am vazut ca nu ma inselasem, apoi am continuat sa urc, pana la etajul al doilea,
unde am auzit-o pe batrana Lavinia, incurajandu-ma, cu o voce ferma: “Urcati, urcati,
inca un etaj. Sunt aici, unde este camaruta dumneavoastra!” Apoi am vazut o silueta
patratoasa, la fel ca si figura si o mina energica, iradiindu-I infatisarea, intr-o continua
mobilitate. “Stati sa va deschid. E incuiata, dar e stricata yala. Se blocheaza. S-a dat o
spargere aici, continua Lavinia, imperturbabila, lucrand cu sarg, la descuierea yalei. O
priveam, nemultumita de aspectul locului, de parka ma simteam amenintata de o teroare
nevazuta, impresie sau premonitie de care aveam sa-mi amintesc mai tarziu. In sfarsit,
yala ceda presiunilor batranei Vargas, apoi aceasta intra, fara un cuvant, intr-o camaruta
atat de stramta si de tainica, incat, parka te indemna sa intri, intr-o atmosfera de o
intimiate ciudata si, pe de alta parte, parka te ducea cu gandul la un pericol ascuns,
punandu-te pe fuga. Retinandu-mi, cu greu, nelinistea, am intrebat-o pe Lavinia daca
exista o baie. “Nu are baie! V-am spus ca e fara baie. Are un wc de serviciu, alaturi!”, se
rasti batrana si imi arata cu un gest, apoi ma conduse spre geamul camarutei. Aici nu se
aud decat rasetele copiilor din Parcul Vlad”, spuse ea. “In rest, e liniste, ca sa puteti sa
lucrati. “ Si imi zambi, larg si teatral. “Cu ce va ocupati, doamna Brandt?” “Sunt
muzeograf. Lucrez la Muzeul National Brockestorme, ‘ spusei a lehamite.
“Extraordinar!”, plezni din palme, tot teatral, Lavinia. Cum, nu vedeam nimic
extraordinary in asta, zambii si eu, de forma. Apoi, parka impartasindu-mi un secret,
adauga: “Stiti, am mai avut aici chirias, pe domnul Gheorghe Varadia, critical literar.
“Stiu, stiu, am spus, oarecum plictisita, am terminat si literele si limbile straine.”
“Extraordinar!”, exclama ea din nou. “Deci, sunteti ca acasa aici.”, si ma privi
intrebatoare. Mie imi venea sa o iau la fuga, inventand nu stiu ce pretext, dar ceva ma
impiedica totusi, amintindu-mi celelalte mutari, in urma carora a trebuit sa renunt la
pisicita mea birmaneza, Blues, dupa care, inca tanjeam. Dupa ce imi facu cunoscut
pretul camerei, batrana se intoarse spre mine si ma fixa, asteptand raspunsul. “Va
intereseaza?”, ma intreba direct. “As putea sa trec maine pe aici, sa va comunic decizia
mea?”, intrebai, eschivandu-ma. “As prefera sa-mi raspundeti acum.”, facu ea hotarata.
“SUNT DE ACORD.”, raspunsei eu, incercand sa par la fel de ferma. “PERFECT!” batu
ea din palme, la fel de teatral, cum ii statea in obicei. “Din acest moment, mansarda este a

2. inima, dar si o droaie de presimtiri confuse, care imi spuneau ca viata mea se va schimba
radical, de acum incolo, o data cu consimtamantul meu, in fata batranei Vargas. Aceasta
decizie atarna, inca deasupra capului meu, acum cand rememorez. Asa am ajuns sa
locuiesc sis a traiesc, cu spaima nedefinita, in MANSARDA TERORII. Mi-am adus, in
zilele urmatoare, lucrurile, cu taxi-ul, dupa mai multe drumuri, pentru ca aveam foarte
multe toalete, cadouri de la Marwenn, mama mea. Mergeam la serviciu, veneam acasa,
dormeam si incercam sa-l uit pe Kevin, fostul meu logodnic, cu care proiectasem o
casatorie si o plecare definitive in Anglia, pana cand aflasem, de la un sofer de taxi, ca
scumpul Kev, mai frecventa o doamna, bogata si femeie de afaceri, aunci cand ere in
Brockestorme, fara sa stiu eu. Odata cu aceasta informatie, verificata, am pus capat
mascaradei, in care ma implicase Kevin Robinson si incercam acum sa iau viata de
celibatar, de la inceput, fara pisica mea Blues, dupa care tanjeam mai mult fecat dupa
Kevin. Vargas ma anuntase, exact a doua zi dupa prima noastra intrevedere, ca urma sa
plece in statiune, pentru o luna, asa ca trebuia sa ma descurc singura cu vecinii, adauga
ea, amuzata, nu stiu de ce. Aveam sa ma conving, mai tarziu, despre ce fel de vecini avea
Batrana Ceslaw-Vargas.
Intr-o zi, cand ma intorceam, abatuta, de la serviciu, am auzit, inca din
strada, un mieunat disperat, de pisica in pericol si mi-am dat seama ca venea din curtea
noastra. Cand am intrat, am vazut, printer buruienile uscate, o pata mica neagra, care se
zbatea. Oare ce patise? M-am indreptat ingrozita de ceea ce puteam sa vad, darn u era
decat un pui mic si negru complet, de pisica, abandonat de niste copii brutali, pe care ii
vazusem zbughind-o din aceeasi curte, cand ma intorceam. Am luat puiul in palma si l-
am examinat, impresionata de puterea cu care se zbatea sa supravietuiasca. Abia isi
deschisese ochisorii, de un verde smarald, si suferea dupa mamica lui, de la care fusese
smuls, cu brutalitate. L-am adoptat imediat, avand convingerea ca o forta divina la care
participase poate si Blues, de departe, imi facea un cadou, in locul celui care imi fusese
luat, cu aceeasi brutalitate cu care, Sushi, - asa i-am spus, pe loc, puiului -, fusese luata de
la mama ei. Am dus-o pe Sushi in camaruta si m-am straduit sa o linistesc, desi zgaria
peretii, cu gherutele ei, abia formate, in cautarea pantecului matern. Tocmai cumparasem
o cutie de lapte, dar Sushi nici nu s-a atins de el, in schimb stia sa se foloseasca de nisipul
pe care il asezasem pe o tavita veche, dovada ca era o pisica foarte curate. Am alergat in
oras, in Piata Mandragora, din care am cumparat whiskas pentru juniori, la care Sushi a
fost foarte receptiva. A mancat cu atata pofta, incat era, cat pe ce sa se inece. Am ajutat-o
sad ea afara bucatica de carne, care ii bloca respiratia, si atunci a fost a doua oara cand o
salvam de la moarte, apoi au mai fost multe dati, in care am salvat viata lui Sushi, de-a
lungul anilor. Devenisem pentru Sushi, unicul stapan, unica familie si unicul dumnezeu,
si pisicuta era atat de posesiva, incat era in stare sa se infometeze deliberat, daca dadeam
atentie altor animale sau persoane straine de casuta noastra.
Duceam o viata calma si resemnata, dupa despartirea de Kevin sin u
credeam ca prea curand, va aparea cineva sau ceva, care sa ma disturbe. Dup ace trecuse
o luna, de cand ocupam mansarda, Lavinia s-a intors din statiune, brutal, intr-o dimineata,
si, pe la ora 7 a.m., a inceput sa-mi bata in usa. Pana sa ma dezmeticesc, batrana incepuse
sa-mi mestereasca yala, cu cheia proprie, astfel incat, de-abia am avut timp sa sar din pat,
sa-mi iau un halat de camera pe mine, sis a-mi leg mijlocul cu cordonul, ca usa s-a
deschis si Lavinia, banuitoare, isi roti ochii in jurul incaperii, ca un politai, in cautarea
unui inculpate ascuns.

3. - Mi-a spus vecina de la etajul doi ca IAR a venit domnul. , rosti tendentis sip e un
ton de gluma, Lavinia.
- Ah, facui eu a lehamite, femeia aceea grasa si bruneta, de la etajul 2? Dar
BINEINTELES ca a fost aici Kevin, fostul meu sot, ca sa-si ia ultimele lucruri,
pentru a pleca inapoi in Anglia., adaugai eu, pe un ton confidential.
- Aaaa, asa deci, nu mai plecati. Foarte bine, ma bucur, daca e asa. Stii, e bines a te
feresti de femeia asta. E nebuna. Sufera de paratiroidism si asta duce, cu varsta, la
cretinism. Fiu-sau e retardat, din cauza asta. Asa a iesit, nu e vina lui.
- Inteleg, ii tinui eu isonul. Deci e turbulenta, nu are nicio ocupatie.
- Da, draga, inchipuie-ti ca locuieste intr-un apartament de lux, de patru camere si
dependinte, ca o ducesa. E nebuna, nu a ice sa-I faci.
Atunci am inceput sa-mi fac idée despre manifestarile Didinei Costas si ura ei fata de
mine si Lavinia.