Documentul analizează șomajul, definindu-l ca starea de a fi fără loc de muncă și subliniind cauzele și efectele sale asupra indivizilor și societății. Acesta identifică diverse forme de șomaj, inclusiv somajul ciclic, structural, tehnologic și sezonier, și discută despre măsurile de reducere a acestuia, cum ar fi indemnizarea șomajului și adaptarea muncii. Se evidențiază că șomajul nu afectează doar individul, ci subminează întreaga societate, și că politicile guvernamentale sunt esențiale pentru abordarea acestei probleme.

1. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI
FACULTATEA DE MANAGEMENT ECONOMIC
SOMAJUL-POLITICI SI STRATEGII COERENTE IN
DOMENIUL OCUPARII-CONDITIE ESENTIALA DE
DIMINUARE A SOMAJULUI SI DE IMBUNATARIRE A
CALITATII VIETII
Prof.coord: Studenti: Mantescu Sonia Lorena
Vlad Mihaela Andreea
BUCURESTI
2011

2. DEFINIREA ŞI EVALUAREA ŞOMAJULUI
În încercarea de definire a şomajului, constatăm că există o serie de
modalităţi în care se poate face acest lucru: fie în funcţie de maniera de abordare,
fie potrivit unei perioade istorice, fie după trăsăturile pe care dorim să le scoatem
în relief.
Şomajul este starea de a fi neangajat, de a nu fi în stare a obţine o
muncă plătită.În vocabularul economic şi financiar, prin şomaj se înţelege
încetarea involuntară şi prelungită a lucrului, din cauza imposibilităţii de a găsi un
loc de muncă.
Şomajul poate fi privit ca fiind o situaţie proprie persoanelor care şi-au
încetat involuntar activitatea şi/sau nu se pot angaja, din cauza imposibilităţii
găsirii unui loc de muncă.
Este vorba de un surplus de forţă de muncă, făcând parte din populaţia
activă şi care nu lucrează, datorită:
a. pierderii locurilor de muncă;
b. creşterii ofertei de muncă peste capacitatea de absorbţie a pieţei muncii;
c. proastei funcţionări a pieţei muncii.
În termenii generici ai pieţei muncii, şomajul reprezintă un excedent al
ofertei, în raport cu cererea de mână de lucru. Trebuie ţinut seama, însă, că
respectiva ofertă nu ia în considerare toată populaţia aptă de muncă, ci doar pe
aceea dornică să se angajeze ca forţă de muncă salariată (de aceea, cererea
corespondentă se constituie din ceea ce se poate satisface prin intermediul
condiţiilor salariate date).
Starea de şomer apare, în principiu, ca urmare a două procese:
1. pe de o parte, în ,,zona´ ofertanţilor de forţă de muncă, pierderea locului de
muncă;
2. pe de altă parte, imposibilitatea angajării integrale, într-o perioadă dată de
timp, a unei generaţii de absolvenţi calificaţi pentru o anumită muncă.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, şomerul
este acea persoană care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
± nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi
autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i s-ar
cuveni;
± starea de sănătate şi capacităţile fizice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
± are vârsta de minim 16 ani;
± nu îndeplineşte condiţiile de pensionare;

3. ± este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar
găsi un loc de muncă;
± este înregistrată la ANOFM sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care
funcţionează în condiţiile legii.
Şomajul se caracterizează prin nivel (mărime absolută sau relativă a numărului
de şomeri), corespondenţa intrări±ieşiri din şomaj (căile prin care o persoană iese
şi, respectiv, intră din/în rândul şomerilor), durata şomajului, structura şomajului
(pe vârste, calificări, sectoare de activitate tip de pregătire, sex etc.) şi frecvenţa
acestuia (de câte ori, în medie, lucrătorii devin şomeri într-o perioadă dată de
timp).
Este important de precizat că şomajul nu poate fi definit, pur şi simplu, ca
reprezentând acel număr de oameni fără un loc de muncă. O definiţie atât de
generală ar include şi copiii, care sunt prea tineri pentru a munci, şi pensionarii,
care se află la vârsta încetării activităţii, sau alte categorii de oameni care nu doresc
să desfăşoare o muncă remunerată. Din moment ce aceste grupuri sociale nu ridică
probleme economice grave, este corect ca ele să fie omise din statisticile
şomajului.
Şomajul nu loveşte numai indivizii. Peste o anumită limită, el subminează
întreaga societate. Munca nu este doar mijlocul de a-ţi câştiga viaţa, ci este şi un
mod de a te identifica. Şomerul poate oricând să-şi ocupe timpul, dar el nu mai are
un loc definit în societate. Victima unei concedieri economice se consideră, adesea,
şi victima a unei concedieri sociale. Teama de şomaj bulversează comportamentele
noastre sociale şi atitudinea faţă de muncă.
Somajul a fost explicat pentru prima data in economia politica clasica, prin
aceea ca pe piata muncii se confrunta cererea intreprinderilor care angajeaza
salariati atata timp cat productivitatea marginala a muncii este egala cu salariul real
existent si oferta celor ce vor sa se angajeze formata pe baza optiunii intre munca si
timp liber. Ofertantii vor opta pentru munca atat timp cat puterea de cumparare a
remuneratiei pe care o vor primi este superioara expresiei in bani a efortului pe
care trebuie sa il faca in cadrul muncii.
Pe aceasta baza, somajul poate exista sub doua forme:
a) somajul voluntar sau clasic ± generat de faptul ca o parte din ofertantii de
munca nu accepta sa se angajeze la salariul care se formeaza pe piata;
b) somajul tranzitoriu care se formeaza in decursul perioadei necesare
adaptarii ofertei la nivelul cererii.
Din punct de vedere macroeconomic, somajul clasic are la baza situatia
caracterizata prin insuficienta ofertei in raport cu cererea determinata de faptul ca
pretul efectiv al bunurilor economice pe piata este mai mic decat pretul de
echilibru.

4. In perioada anilor 30 J.M.Keynes remarca existenta somajului involuntar care
cuprinde persoane care nu refuza sa se angajeze la un anumit salariu, ci nu gasesc
de lucru pentru ca cererea de munca este insuficienta in raport cu oferta.
Dezechilibrul de pe piata muncii este dezechilibrul de pe piata bunurilor,
intreprinderile au capacitati de productie sa angajeze noi salariati, dar nu realizeaza
aceasta pentru ca cererea agregata de bunuri este prea mica pentru a resorbi
excedentul ofertei de munca.
Somajul actual este considerat ca fiind predominant involuntar, insa este
deopotriva compus si din somaj voluntar si tranzitoriu.
Somajul se formeaza pe baza a doua mari procese economico-sociale:
a) pierderea locurilor de munca de catre o parte a populatiei ocupate;
b) cresterea ofertei de munca prin realizarea de catre noile generatii a varstei
legale pentru a se putea angaja si afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte
de munca dar inactive, in conditiile unei cereri de munca inferioare acestei cresteri.
In cadrul primului proces, in functie de cauzele directe care il determina, se
disting mai multe forme sau genuri de somaj.
Somajul ciclic sau conjunctural, este cauzat de crizele economice care au loc,
de crizele partiale sau de alte crize specifice unor conjuncturi. Acest tip de somaj
poate fi resorbit total sau partial in perioadele de avant economic.
Somajul structural, este determinat de tendintele de restructurare economica,
geografica, sociala, care au loc in diferite tari, mai ales, sub incidenta crizei
energetice si revolutiei tehnico-stiintifice.
In aceasta categorie se include si somajul din tarile sarace cu crestere
demografica, dar lipsite atat de capital, cat si de competentele necesare exploatarii
resurselor umane. Reintegrarea acestei forte de munca poate avea loc numai printr-
un proces lung si dificil, intrucat presupune cresterea investitiilor, recalificarea
celor afectati, reorientarea invatamantului.
Somajul tehnologic, este determinat de inlocuirea vechilor tehnici si tehnologii
cu altele noi, precum si de centralizarea unor capitaluri si unitati economice cu
restrangerea locurilor de munca.
Resorbirea acestui somaj este dificila intrucat presupune recalificarea fortei de
munca in concordanta cu noile nevoi ale capitalului si unitatilor economice,
largirea activitatilor economice si in special a productiei pentru a putea oferi locuri
de munca.
Somajul intermitent, apare ca urmare a practicarii contractelor de angajare pe
durata scurta din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit numar de unitati
economice.
Aceasta forma de somaj frictional nu se poate restrange sub un anumit nivel.

5. Somajul de discontinuitate, afecteaza in mod deosebit femeile si este cauzat de
intreruperea activitatii din motive familiale si de maternitate.
Somajul sezonier, este cauzat de intreruperi ale activitatilor puternic
dependente de factori naturali, cum sunt, cele din agricultura, constructii, lucrari
publice.
Cel de-al doilea proces generator de somaj are doua aspecte majore.
Unul, priveste noile generatii care ajung pe piata muncii si explica
formarea somajului prin starea economiei, diferenta dintre ciclul reproductiei fortei
de munca si al diferitelor activitati economice, prin formarea noilor generatii in
cadrul miscarii populatiei sub incidenta factorilor naturali biologici, demografici si
economici, care desi se influenteaza reciproc, nu au unii asupra altora o
determinare directa si exclusiva.
Celalalt aspect se refera la esantioanele de populatie activa disponibila
care nu au mai lucrat si sunt nevoite sa se incadreze pe un loc de munca, ceea ce
explica formarea somajului prin intrarea lor pe piata muncii datorita unor cauze
directe:
- diminuarea posibilitatilor de trai in conditiile unor venituri considerate alta
data sigure si suficiente care s-au erodat sub actiunea inflatiei;
- intensificarea miscarii de emancipare a femeilor care nu se mai resemneaza
la o viata pasiva;
- ruinarea micilor producatori.
Pentru unele tari, un rol foarte important in explicarea somajului revine
migratiei internationale a fortei de munca, adica deplasarea populatiei active
disponibile dintr-o tara in alta in cautarea unui loc de munca, ceea ce diminueaza
oferta de munca in tara de origine, dar o mareste in tara unde ajunge, determinand
scaderi sau cresteri corespunzatoare a somajului.
MĂSURI ANTRENATE PENTRU REDUCEREA EFECTELOR
ŞOMAJULUI
Politici in domeniul ocuparii si reducerii somajului
Politicile adoptate in diverse tari de catre autoritatile guvernamentale,de
sindicate si ,partial,de intreprinderi in domeniul ocuparii si somajului vizeaza:
1.Indemnizarea somajului;
2.Rationalizarea muncii;
3.Adaptarea economiei si a agentilor economici la mediul concurential
national si international;
4.Adoptarea unui model de crestere economica susceptibil sa creeze locuri
de munca si sa asigure ocuparea deplina a mainii de lucru.
1Indemnizarea somajului se realizeaza in principal prin alocatiile (ajutorul)
de somaj,prin care somajul devine socialmente suportabil.Desigur,aceste alocatii

6. reprezinta un cost economic ridicat,sporesc sarcinile sociale ale intreprinderilor
micsorand competitivitatea acestora.Ele pot incita la prelungirea duratei
somajului,la cresterea somajului voluntar.Nimic nu este mai costisitor decat un
somer,afirma numerosi economisti de orientare keynesista si social democrata.
In ultimii ani,in SUA si in alte tari din UE, indemnizatia de somaj face
obiectul unor cautari intense pentru o mai buna reglementare.Aceasta se inscrie
printer masurile de protectie sociala,dar cresterea somajului si mentinerea sa la
niveluri relativ ridicate in mai toate tarile implica o crestere rapida a sumelor
folosite sub aceasta forma.In acest context doua aspecte devin preocupante:cu toata
cresterea,sumele folosite pentru plata indemnizatiei de somaj se dovedesc a fi tot
mai mici in raport cu nevoile; sfera de cuprindere a indemnizatiei de somaj se
largeste si nu mai poate face fata
Indemnizatia de somaj reprezinta un sistem in cadrul caruia sumele antrenate
se pot grupa pe doua mari functii ± de asigurare si de asistenta pentru someri.
In masura in care este destinata asigurarii, indemnizatia de somaj are rolul de a
oferi un supliment sau o completare a mijloacelor de trai pentru o perioada
determinata, iar privita ca asistenta ea are o contributie importanta la diminuarea
somajului prin sustinerea programelor de calificare, recalificare si reorientare a
somerilor, precum si a programelor de incadrare in activitate.
Mijloacele necesare finantarii functiei de asistenta a indemnizatiei de somaj
sunt obtinute de la bugetul de stat si se constituie prin promovarea unui mecanism
de redistribuire a veniturilor la nivelul societatii. Actionand pe de o parte, pentru
stabilirea unei indemnizatii de somaj descurajante, iar pe de alta parte, pentru a se
crea noi locuri de munca cu salarii scazute, indemnizatia de somaj se manifesta ca
un moderator al cresterii salariilor cu profunde implicatii pe piata muncii. Datorita
incitatiei de a munci pe care o impune, ea contribuie la diminuarea costului social
al sistemului de protectie, la cresterea PIB, prin aportul somerilor ce s-au angajat
si, ca urmare, prin cresterea veniturilor fiscale ale statului.
Printre efectele active ale indemnizatiei de somaj sunt remarcate contributia sa
la reconstituirea eticii vietii active, restrangerea prestatiilor de munca clandestina
sau care se sustrage impozitarii, contributia la realizarea unui echilibru intre
drepturile si obligatiile cetatenilor in sensul ca dreptul de a obtine un anumit venit
prin intermediul indemnizatiei de somaj trebuie compensat prin obligativitatea
incadrarii in munca.
O alta modalitate de asigurare a unor venituri garantate este impozitul negativ.
Acesta reprezinta un sistem de transfer de venituri in favoarea celor lipsiti prin
alocarea de catre stat a unor sume care variaza dupa nivelul veniturilor.
Garantarea unui venit minim constituie o preocupare majora a tuturor
guvernelor, organizatiilor profesionale si a sindicatelor.
2. Rationalizarea muncii presupune mai multe modalitati:

7. a)Reducerea progresiva a duratei saptamanale a muncii.Caracterul
progresiv(gradual)al acestei masuri permite insa intreprinderilor sa se adapteze la
noua situatie prin accelerarea substituirii muncii prin capital fix,deci prin cresterea
productivitatii si nu prin crearea de noi locuri de munca,asa cum se urmareste prin
reducerea saptamanii de lucru.
b)Reducerea brusca a saptamanii de lucru,pentru a impiedica intreprinderile sa
se adapteze prin intermediul productivitatii si a le determina sa mareasca numarul
locurilor de munca.De multe ori aceasta masura afecteaza in mod serios
competitivitatea intreprinderilor.
c)Scaderea muncii feminine prin alocatii sporite pentu mamele casnice.
d)Returnarea in tarile de origine a imigrantilor,interzicerea si sanctionarea
severa a muncii la negru a strainilor.Aceasta masura afecteaza intreprinderile ,in
sensul ca ele erau ³obisnuite:cu munca mai prost platita a imigrantilor,ceea ce le
permitea sa produca la costuri mai scazute.Scoaterea din munca a imigrantilor nu
este insa urmata-cum sperau autoritatile statale-de angajarea in locul lor a
conationalilor someri,deoarece intreprinderile ,cauta ,ca si in alte cazuri,sa
substituie munca prin capital tehnic,deci prin cresterea productivitatii muncii.
e)Extinderea activitatilor care necesita un timp redus.Aceasta masura
favorizeaza insa cresterea ofertei de munca mai ales feminine,marind somajul si
totodata accentueaza instabilitatea mainii de lucru incurajand ³interimatul´,
suplinirea in munca.
f)Reducerea varstei de pensionare pentru a permite intrarea in activitate a
noilor generatii de salariati. Si aceasta masura poate avea insa efecte secundare
opuse celor urmarite de guvern si sindicat. Pe de o parte, intreprinzatorii pot apela,
pentru cresterea productivitatii muncii, la sporirea capitalului tehnic.Pe de alta
parte, costurile sociale ocazionate de pensionarile anticipate cresc,diminuand
competitivitatea intreprinderilor.In plus,cei pensionati inainte de termen vor mari
randurile celor care practica munca la negru.
3.In ceea ce priveste adaptarea economiei si a agentilor economici la mediul
concurential national si international, politicile guvernamentale si ale
intreprinderilor au, in general, ca obiective:
y Accentuarea pregatirii fortei de munca inclusiv recalificarea si reorientarea
profesionala , pentru ca salariatii sa raspunda mai bine cerintelor intreprinderilor,
iar tinerii sa se integreze mai usor in aparatul productiv. Pregatirea initiala(care si
ea nu trebuie sa fie extrem de ingusta) trebuie completata cu asa numita formare
permanenta.
y Adaptarea economiei si ramurilor la exigentele sporite ale competitiei
international prin: marirea fortei concurentiale a intreprinderilor din ramurile cele
mai solicitate, unde se impune un plus de productivitate, insotita de crearea de
locuri de munca in sectoarele in care productivitatea creste mai putin; adoptarea de

8. masuri protectioniste in anumite domenii (taxe vamale mai ridicate la anumite
produse straine pentru a nu concura produsele nationale similare).
Atenuand in felul acesta presiunea concurentei straine, intreprinderile nu mai
sunt fortate sa puna accentul pe cresterea productivitatii, putand astfel mari
numarul locurilor de munca. Aceasta masura are insa dezavantajul ca submineaza
competitivitatea exterma a produselor nationale
4. Unele politici privind ocuparea si somajul au in vedere modificarea tipului
de crestere economica la nivel micro si macroeconomic. Pe scurt, este vorba de:
O crestere economica mai bogata in locuri de munca, respective, o relansare
economica prin extinderea cheltuielilor publice, a creditului si cresterea veniturilor,
deci prin amplificarea cererii interne, care aduce de regula o crestere a numarului
locurilor de munca.
Franarea substituirii muncii de catre capital, prin favorizarea activitatilor cu
un nivel inalt al valorii adaugate(care implica deci mai multa munca decat capital);
Incurajarea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii (care au prin natura si
dimensiunile lor o capacitate mai redusa de substituire a muncii de catre capital);
Stimularea sectorului tertiar (al serviciilor), intrucat acest sector cere mai
multa munca decat capital si este, prin specificul lui,mai aparat in fata concurentei
straine;
Integrarea muncii ³la negru´ in economia traditional.Aceasta inseamna ca
prin integrarea sa in circuitele oficiale, acest sector, in care se presteaza de obicei
servicii de intretinere,reparatii etc.catre populatie (ceea ce presupune mai multa
munca si mai putin capital fix) poate crea noi locuri de munca si resorbi o parte din
somaj;
Dezvoltarea activitatilor care nu produc marfuri, activitati cu character
socio-cultural;
Extinderea unor activitati cu character public (educatie, sanatate, asigurari
sociale etc) in masura permisa de progresele ce se realizeaza in domeniul
informatizarii societatii
Calitatea vieţii este un concept greu de conturat, posibil de
surprins printr-o serie de indicatori, între care cel ales de noi este ocuparea forţei de
muncă. În cadrul economiei de piaţă, în care cererea şi oferta de muncă se definesc
în condiţii salariale, ocuparea integrală nu se poate realiza. Neocuparea este un
concept care are în sfera sa de cuprindere atât şomerii, cât şi persoanele care nu
doresc sau nu sunt apte a îndeplini o activitate salariată. Am analizat fenomenul
şomajului, a delimitărilor sale, a măsurilor de contracarare a acestuia în contextul
politicilor sociale şi, mai precis, al politicilor de ocupare si de diminuare.
Trebuie sa apreciem, pe de o parte, că măsurile de ocupare a forţei
de muncă, finanţate actualmente din fonduri publice în România, ar necesita, ca
alternativă, o iniţiativă privată mai amplă, iar, pe de altă parte, acest domeniu poate

9. deveni cadru propice de implicare activă a specialiştilor, inclusiv din universităţi,
pentru sprijinirea comunităţilor locale, atât a ofertanţilor, cât şi a solicitanţilor pe
piaţa muncii, tocmai pentru îmbunătăţirea indicatorilor ocupării.
În ansamblul factorilor de producţie, unul dintre cele mai
importante elemente îl reprezintă omul, baza desfăşurării multor procese
socioeconomice. Calitatea vieţii sale, a împrejurărilor în care el trăieşte, prezintă
interes deosebit. Lista de indicatori ai calităţii vieţii, grupaţi în 21 de categorii1,
include şi ocuparea, respectiv proporţia şi structura populaţiei ocupate, proporţia
şomajului, securitatea locului de muncă. De aceea, modul de concepere a
organizării diverselor activităţi
trebuie să aibă în vedere problema ocupării, a folosirii mâinii de lucru, ea
constituind o dimensiune specifică a dezvoltării. Importanţa respectivei noţiuni
poate fi motivată tocmai prin raportarea la termenul contrar (acela de subocupare),
dat fiind că neutilizarea forţei de muncă înseamnă, după cum ştim, nu atât un
element în plus pentru raportări statistice, cât mai ales costuri sociale suplimentare.
În opinia internaţională, subocuparea este un fenomen care apare
atunci când ocuparea unei persoane devine insuficientă, în raport cu normele
determinate sau cu alt reper posibil, ţinând seama de calificarea profesională.
Conform acestui punct de vedere, se disting două forme ale subocupării:
± una vizibilă, cuprinzând indivizi care muncesc ± involuntar ± mai puţin decât
durata normală a lucrului în activitatea corespunzătoare şi care sunt în căutarea
unei slujbe suplimentare;
± alta invizibilă, care sugerează, din start, un concept mult mai vag şi care
desemnează situaţia persoanelor exercitând o activitate profesională în care
calificarea lor nu e pe deplin utilizată.
Pentru a caracteriza volumul ocupării, Maurice Allais se foloseşte de numărul
total de ore de muncă, susceptibil a fi presate în absenţa şomajului ± în idea
complementarităţii termenilor şomaj şi ocupare.
Se vorbeşte ± mai mult ± despre necesitatea utilizării depline a forţei de muncă,
ceea ce s-ar traduce prin posibilitatea ca, în orice moment, individul dornic să
lucreze să-şi poată găsi o ocupaţie şi un post corespunzător pregătirii lui,
convenabil, bine plătit, în ciuda oscilaţiilor şi dereglementărilor economico-sociale.
Nu trebuie omis faptul că întotdeauna se vor găsi persoane care nu doresc şi,
altele, care nu sunt apte pentru a depune o activitate salariată.
Vorbim de folosirea în condiţii normale a forţei de muncă, la o populaţie
ocupată în proporţie de 95±98%; diferenţa de neocupare (2±5%) fiind cu neputinţă
de anulat (căci între numărul persoanelor apte de a desfăşura o activitate ± în mod
potenţial ± şi numărul efectiv al locurilor de muncă, nu există, practic, egaliate).
Gradul de ocupare într-o economie ± şi pornind de la el, nivelul subocupării şi cel

10. al şomajului ± ţine seama de multiple împrejurări, dintre care menţionăm, în
prezentul context, doar câteva mai importante:
a. Economia este determinată de un sistem propriu de organizare dispunând ±
la un moment dat ± de un număr limitat de locuri de muncă (este vorba de
conceptual de cerere de muncă, implicând obligatoriu condiţia salarială).
Supradimensioarea ,,pragului´ respectiv nu e imposibilă, dar se va realiza cu un
cost din ce în ce mai mare, având nevoie de justificări fundamentale.
b. Societatea a fost şi va rămâne stratificată, de aici decurgând o chestiune
controversată: eterogenitatea veniturilor, care influenţează negativ şi definitoriu
gradul de ocupare.
c. Piaţa muncii presupune anumite premise, care, dacă nu sunt respectate,
provoacă multiple disfuncţionalităţi: transparenţa în privinţa informaţiei,
raţionalitatea economică, mobilitatea forţei de muncă.
d. Există, desigur, şi factori care determină în mod direct (deşi nu întotdeauna
proporţional) mărimea şomajului: creşterea populaţiei, progresul tehnic şi sistemul
de învăţământ. Din toate aceste considerente, datorită neputinţei de a folosi întregul
fond disponibil de mână de lucru, operăm cu noţiunea de inutilizare sau cu cea de
neutilizarea forţei de muncă. De aceea, îşi face simţită prezenţa fenomenul ocupării
incomplete (subocupare), caracteristic situaţiilor în care oferta declarată depăşeşte
cererea pe piaţa corespunzătoare. Avem de-a face, în asemenea cazuri, cu termenul
şomaj.
DESPRE OCUPAREA INTEGRALĂ
Factori perturbatori ai ocupării integrale a forţei de muncă
În primul rând, un factor perturbator poate fi constituit de unele schimbări în
condiţiile de producţie. De exemplu, o creştere sau o scădere bruscă şi
semnificativă a preţului unui factor de producţie pe piaţa monetară, poate
determina importante dereglări economice.
În al doilea rând, factorul perturbator poate fi chiar politicianul care, ori
elaborează o politică monetară sau fiscală eronată, ce are efecte inverse decât se
aşteaptă, ori elaborează o politică justă de reducere a ratei şomajului şi de
îmbunătăţire a mersului economiei, în perioadele dinaintea alegerilor.
În al treilea rând, modificări neprevăzute, din raţiuni de politică socială sau din
alte raţiuni neeconomice, ale cheltuielilor guvernamentale constituie un alt factor
perturbator. Astfel, o creştere a acestora va duce la o creştere a cererii agregate,
făcând să crească producţia şi venitul, dacă nu sunt însoţite de măsuri adecvate de
politică fiscală şi monetară, adică de creştere corespunzătoare a fiscalităţii şi
respectiv, de aplicare a unei politici monetare destul de restrictive. Dimpotrivă, o
reducere a cheltuielilor guvernamentale va trebui însoţită de o reducere a fiscalităţii
şi o mai mare largheţe în politică monetară, dacă nu se doreşte să scadă producţia
şi venitul.

11. În al patrulea rând, factorul perturbator poate fi şi o modificare a exporturilor.
Astfel, o creştere a exportului determinată de o creştere bruscă a cererii din
străinătate pentru produsele româneşti, poate duce la o creştere a veniturilor, aşa
cum o scădere bruscă a acestei creşteri poate diminua veniturile. Şi într-un caz şi în
altul, modificările neprevăzute ale exportului pot provoca dereglări în
economie.
În al cincilea rând, o modificare bruscă a dorinţelor de consum ale populaţiei,
la oricare nivel dat, modificare ce nu are o motivaţie economică obiectivă, ci
pur şi
simplu este o modificare subiectivă a dorinţelor de a consuma mai mult sau
mai
puţin din venit, poate constitui un factor perturbator.
În mod similar putem asista, în al şaselea rând, la o modificare a cheltuielilor
investiţionale, fără a fi generată de o raţiune economică. Această modificare
poate
fi pusă pe seama unei creşteri sau descreşteri bruşte a optimismului
investitorilor.
Astfel, dacă investitorii vor căpăta brusc o speranţă de creştere a profiturilor
din activitatea investiţională, vor mări partea din venit destinată economiilor,
reuşind,astfel, să-şi crească şi mai mult veniturile prin noi investiţii. În mod similar
poateapărea o scădere a optimismului investiţional, cu consecinţele respective
asupracererii agregate şi a venitului.
În al şaptelea rând, modificările spontane în cererea de bani din sectorul
privat devin un factor perturbator al activităţii economice, deoarece ele pot
afecta
rata dobânzii şi, ca atare, pot afecta direct investiţiile.
Comportarea salariaţilor, în al optulea rând, este un factor perturbator. Astfel,
creşteri neprevăzute de salarii, fără a avea la bază raţiuni de ordin economic ±
corelări cu sporul de producţie şi de productivitate, presiunea sindicală, sau
intereseelectorale, devin puternici factori destabilizatori în economie. Tot
destabilizator aleconomiei poate deveni şi o scădere nejustificată de salarii.
Desigur că, într-o economie de piaţă, pot apărea o multitudine de factori
perturbatori, important este ca aceşti factori să fie sesizaţi şi să le poată fi intuite
efectele asupra activităţii economice.
Dificultăţi în politica de ocupare integrală a forţei de muncă
O politică de ocupare integrală a forţei de muncă nu se poate realiza cu
uşurinţă,deoarece o asemenea politică se loveşte de o serie de dificultăţi majore, de
exemplu:
Ɣ Apariţia cu întârziere a efectelor politicii stabilizatoare. De fapt, aceste
întârzieri generate de politica stabilizatoare pot fi împărţite în două categorii:

12. a) întârzieri necesare fundamentării politicii de stabilizare, care reprezintă
perioada necesară organelor de decizie pentru:
± sesizarea dereglării şi formării convingerii că trebuie luate nişte măsuri;
± fundamentarea deciziei de politică stabilizatoare;
± aplicarea în practică a măsurilor de politică fiscală şi monetară preconizate.
b) întârzieri necesare apariţiei efectelor politicii de stabilizare, care reprezintă
perioada necesară din momentul aplicării deciziilor de politică monetară şi fiscală
până când efectele acestor politici se materializează în efectele practice dorite,
efecte ce pot fi de două feluri:
± efecte imediate, de obicei de mai mică amploare şi importanţă;
± efecte întârziate, de mare amploare şi importanţă, care, la rândul lor,
antrenează alte efecte întârziate.
Atunci când estimăm efectele politicii de stabilizare, este necesar să nu uităm
că ele pot fi amendate de stabilizatorii automaţi din economie ± cei mai importanţi
fiind impozitul pe venit şi ajutorul de şomaj.
Ɣ Imprecizia modelelor de previziune la nivel macrosocial.
Elementul de bază în previziunea dimensiunii efectelor politicii stabilizatoare îl
constituie informaţiile despre comportarea trecută a variabilelor estimate.Se
impune, totuşi, ca, pe lângă aceste informaţii, să luăm în considerare şi alte
informaţii noi, referitoare la reacţiile pe care le vor avea agenţii economici la
măsurile politice luate. Aceste reacţii vor fi evident marcate de tipul de politică ce
este anunţată a fi luată în perioada ce urmează, tip care şi-a pus amprenta, încă
de la început, asupra estimărilor efectelor scontate.
Ɣ Nesiguranţa efectelor politicii la nivel macrosocial.
Se pot prefigura modele mai mult sau mai puţin complexe şi corecte de
estimare a efectelor unei anumite acţiuni politice. Deci, fiecare va ajunge să
previzioneze o anumită dimensiune a efectelor politicii stabilizatoare.
Dacă luăm în considerare aceste dificultăţi ce apar în fundamentarea unei
politici de ocupare integrală a forţei de muncă, putem concluziona că, într-
adevăr, este imposibil de evitat apariţia situaţiilor de subocupare.
Implementarea politicilor de ocupare
Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru
a interveni pe piaţa muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al
ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei
fluidităţi şi flexibilităţi eficiente pe piaţa muncii, diminuându-se dezechilibrele şi
disfuncţionalităţile9.
Serviciile specializate pentru ocuparea forţei de muncă sunt realizate de
Agenţia Naţională pentru Ocuparea şi Formarea profesională a Forţei de Muncă,
înfiinţată prin legea nr. 145/09.07.1998 şi intrată în funcţiune de la 1 ianuarie 1999.

13. Ea are structurile sale descentralizate: 41 de agenţii judeţene şi cea a
municipiului Bucureşti, pentru ocuparea forţei de muncă ± câte una în fiecare
judeţ, 177 de agenţii locale şi 73 de birouri locale, înfiinţate în localităţi mai mici şi
Äpuncte de lucru´ în zonele monoindustriale sau în zonele unde marile companii
sunt în curs de restructurare, toate aceste instituţii constituind ceea ce se denumeşte
ca fiind ÄServiciul Public de Ocupare´ (SPO). Există, totodată, furnizori acreditaţi
de servicii specializate pentru ocupare, care provin din sectorul public sau privat.
Din anul 2002, Agenţia Naţională a început implementarea unui sistemul
informatic integrat. Sistemul dispune de o arhitectură pe trei niveluri. Informaţia
colectată de către agenţiile locale de la clienţii lor (persoane aflate în căutarea unui
loc de muncă şi angajatori) este înmagazinată în două baze de date (privind
locurilede muncă vacante şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă) şi este
transferată zilnic către bazele de date ale agenţiilor judeţene şi naţionale. În 2001,
toate agenţiile regionale şi locale (incluzând şi birourile locale) au fost dotate cu
noi platforme hard şi soft.
Politica activă de ocupare
Serviciul Public de Ocupare a demarat implementarea unui proiect ce vizează
dezvoltarea ÄInformării şi Consilierii privind Cariera´. Principalele obiective sunt:
elaborarea de profile ocupaţionale, formarea consilierilor şi a persoanelor
responsabile cu orientarea în carieră şi informarea persoanelor aflate în
căutareaunui loc de muncă în privinţa orientării în carieră, prin diferite suporturi,
inclusive prin programe computerizate interactive. La nivelul structurilor teritoriale
ale ANOFM, în 2004, funcţionau 227 de Centre de informare şi consiliere privind
cariera. În anul 2001, prin aceste centre au fost consiliate 135 642 de personae.
Politicile de ocupare a fortei de munca si de reducere a somajului au in mod
evident un caracter limitat si contradictoriu.Acest caracter deriva din complexitatea
raporturilor dintre cei doi factori fundamentali ai productiei ± munca si capitalul ±
de structurile de piata (tipul de concurenta), de rolul decisive pe care il joaca
productivitatea muncii in competitia economica.
Cum au evoluat PIB-ul si somajul intre 1991 si 2009
Avand in vedere ca somajul reprezinta in acest moment una dintre
³sperietorile´ nationale, ne-am gandit ca ar fi util sa scriem un articol ceva mai
detaliat legat de evolutia somajului dupa Revolutie, luand in considerare atat
numarul somerilor, cat si numarul salariatilor, al pensionarilor, populatia activa si
evolutia PIB.
1990-1994
In 1990, existau un numar de 8.156 mii salariati si 3.577 mii pensionari,
numarul somerilor fiind foarte aproape de zero din moment ce pe vremea lui
Ceausescu, temenul de somaj nu exista decat in teorie.

14. Intre 1990 si 1994, pe fondul mediului economic extrem de ostil, numarul
salariatilor a scazut cu 1.7 milioane, ajungand la 6.44 milioane, numarul somerilor
a ajuns la 1.22 milioane, iar numarul pensionarilor a crescut cu 1.34 milioane,
ajungand la 4.9 milioane.
In acelasi timp, populatia activa a crescut de la 10.8 la 11.2 milioane, iar PIB-ul
aferent anului 1994 nu reprezenta decat 79.1% din cel inregistrat in 1989.
Ce observam? In primii 5 ani de dupa Revolutie, economia a generat: +1.2
milioane someri, ± 1.7 milioane angajati, + 1.3 milioane pensionari. Ce rezulta de
aici? Multi angajati au fost pensionati pentru a nu intra in somaj, iar cresterea
economica din 1993 si 1994 nu a reusit sa determine scaderea ratei somajului, ci
poate doar sa ii incetineasca ritmul de crestere. Evolutia ratei somajului si a PIB-
ului in graficul de mai jos.
1995-1999
Dupa scaderea economica semnificativa din perioada 90-92, dl Vacaroiu a
reusit sa aduca din nou economia pe crestere, astfel ca in 1996, numarul somerilor
a ajuns la 657.000, iar rata somajului era de 6.6%, numarul somerilor scazand la
jumatate in doar doi ani (-570.000 de persoane), respectiv 1995 si 1996.
Tot intre 1995 si 1996, numarul pensionarilor a crescut cu 435.000, iar
numarul salariatilor a scazut cu 500.000, ceea ce inseamna ca politica de
pensionare a celor care nu mai aveau un loc de munca, a functionat de minune.
Pe fondul cresterii economice negative de pe vremea CDR-ului, in 1999
numarul somerilor a ajuns la 1.1 milioane, numarul angajatilor a continuat sa
scada, ajungand la 4.76 milioane, numarul pensionarilor a ajuns la 5.9 milioane, iar
PIB-ul reprezenta doar 75.8% din cel aferent anului 1989.
Mai mult, in 1998 numarul pensionarilor l-a depasit pe cel al salariatilor,
consecintele fiind suportate acum, cand sustenabilitatea sistemului national de
pensii este pusa sub semnul intrebarii.

15. 2000-2008
Din punct de vedere al cresterii PIB, acesti ani au reprezentat una dintre cele
mai faste perioade prin care a trecut economia romaneasca in toata istoria ei.
Daca intram insa in amanunte, ce descoperim?
Numarul somerilor a scazut de la 1.1 milioane in 1999, la 368.000 in 2007,
rata somajului ajungand astfel la 4%.
In aceeasi perioada insa, numarul salariatilor a crescut cu doar 262.000, ceea ce
inseamna ca cel putin cateva sute de mii de someri s-au pierdut pe drum, mai ales
in conditiile in care numarul pensionarilor a scazut cu 168.000, deci nu putem
spune ca somerii s-au pensionat. Cea mai probabila destinatie a somerilor ³lipsa´ a
fost strainatatea.
Pe de alta parte, cresterea economica inregistrata timp de 9 ani consecutiv ar fi
trebuit sa duca la o crestere semnificativa a numarului angajatilor, lucru care nu s-
a intamplat.
Mai mult, rata bruta de activitate, respectiv raportul dintre populatia activa
civila si totalul populatiei tarii, a scazut continuu, ajungand de la 50% in 1992 la
43% in 2000 si 42.2% in 2007.
Evolutia populatiei active, a numarului salariatilor, pensionarilor si al somerilor
in graficul de mai jos.
In acest moment, numarul somerilor a ajuns la 625.000, iar rata somajului la
6.9%, evolutia viitoare depinzand in primul rand de numarul bugetarilor care vor fi
concediati.
Daca vom judeca lucrurile prin prisma a ceea ce s-a intamplat dupa 1999,
este posibil ca rata somajului sa ajunga la un maxim in prima parte a anului viitor,
dupa care poate incepe sa scada sau nu, in functie de modul in care isi va reveni
economia.
CONCLUZII

16. Măsurile de ocupare a forţei de muncă luate de ANOFM şi de agenţiile
judeţene încearcă să acopere un domeniu în care iniţiativa privată este firavă, în
Romania.Chiar acolo unde există iniţiativă privată, finanţarea se face din bani
publici, bazându-se, deci, în foarte mare măsură pe intervenţia statului.
Parteneriatele dezvoltate de ANOFM funcţionează bine cu şcolile publice, întărind
afirmaţiile anterioare. Motivul pentru care nu s-au dezvoltat serviciile de plasare a
forţei de muncă este, după opinia noastră, în principal acela că ele nu sunt
Äbănoase´, nu aduc profit consistent, pentru că se adresează păturilor sărace, unor
oameni aflaţi în dificultate, fiindcă şi-au pierdut o sursă de venit. Pe de altă parte,
activităţile de consiliere şi orientare în carieră suferă pentru că agenţii economici
nici nu conştientizează în măsură suficientă rolul resursei umane, dar nici nu au
personal pregătit pentru recrutarea şi calificarea forţei demuncă. Menţionăm că
există şi în România firme care sprijină angajatorii în selecţia şi recrutarea
personalului. Un astfel de exemplu ar fi Profiles International, companie de
evaluări online care oferă şi servicii de evaluări periodice ale angajaţilor, de
apreciere a performanţelor acestora, de diagnoză organizaţională16. Dar aceste
servicii vin în sprijinul managerilor de firme şi NU se adresează celor care solicită
angajare, celor aflaţi în nevoie pe piaţa muncii.
Un alt exemplu este NBCC International17 ± organizaţie ale cărei baze s-au
pus în SUA şi care pregăteşte persoane cu rol de consultant în carieră, capabile să
ofere asistenţă în carieră în sesiuni individuale şi de grup, să ofere pregătire pentru
angajare, să coordoneze strategii de dezvoltare a resurselor umane. Aceste firme
facilitează accesul la resursele informaţionale pe piaţa muncii şi sunt specializate în
probleme de plasare a forţei de muncă. Considerăm că aici este un teren propice
pentru angrenarea specialiştilor din universităţi spre a veni în sprijinul
comunităţilor locale. Menţionăm iniţiativa Universităţii ÄPetru Maior´ din Tg.
Mureş, care a organizat, prin intermediul Centrului de Consiliere şi Orientare
pentru Carieră, prima Conferinţă Internaţională în domeniul consilierii carierei din
ţară (31 mai ± 2 iunie, 2005), în colaborare şi cu susţinerea NBCC SUA. Ţelul
comun este profesionalizarea activităţii de consiliere. Cu prilejul conferinţei,
NBCC SUA a deschis, în parteneriat cu UPM, Centrul NBCC ROMANIA,
departament legal constituit al universităţii, având două componente:
1. NBCC International Europe ± prima reprezentanţă a NBCC, deschisă în
afara graniţelor SUA, care are competenţe pentru Europa;
2. NBCC Romania, având competenţe pentru România.
La activităţile desfăşurate au fost invitaţi reprezentanţii AJOFM şi se
intenţionează o strânsă colaborare, în vederea soluţionării problemelor de pe piaţa
forţei de muncă, spre îmbunătăţirea indicatorilor ocupării, având consecinţe asupra
calităţii vieţii.

17. Bibliografie
1. Bacescu Marius, Bacescu Angelica. Macroeconomie, Bucuresti, Editura All
1993
2. BNR, INS, Anuarul Sttistic al Romaniei 2007
3. D.Ciucur,J.Gavrila,C.Popescu.Economie,manual universitar,Editura Economica,
Bucuresti
4. Gabriela Bodea, Sistemul economic intre echilibru si dezvoltare, Cluj-Napoca,
Editura Dacia 1999
5. Ioan Marginean,Studii de sociologie,calitatea vietii si politicii sociale,Editura
Universitatii din Pitesti.2004. pp 117-147
6. Ion Lupu, Ioan Mocanu, Economie generala, Editura Pronto 1994,pp 171-173
7. Longman Dictionar of Business English, Singapore,York Press Longman 1991 p
522
8. Maria Mihalciuc, Gabriela Stanciulescu si altii.Dictionar polyglot explicative-
termeni uzuali in economia de piata, Bucuresti, Editura Enciclopedica 1996 p 169
9. National Board for Certified Counselors ± www.cdf-global.org
10. Yves Bernard, Jean-Claude Colli. Vocabular economic si financiar, Bucuresti,
Editura Humanitas, 1994 p 367
11. www.profilesinformational.ro