educatie

1. CURS
SISTEMUL DE ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
1

2. CUPRINS
Cursul nr.1
Istoricul asistenţei sociale în lume........................................................................
Primele forme de asistenţă socială în diverse state.................................................
Cursul nr. 2
Istoricul asistenţei sociale în România..................................................................
Primele forme de asistenţă socială în România........................................................
Evoluţia sistemului de asistenţă socială....................................................................
Cursul nr. 3
Organizarea sistemului de asistenţă socială la nivel central...............................
Atribuţiile MMFES.....................................................................................................
Funcţiile MMFES........................................................................................................
Finanţarea sistemului...................................................................................................
Cursul nr. 4
Organizarea sistemului de asistenţă socială la nivel judeţean................................
Atribuţiile D.G.A.S.P.C – urilor...................................................................................
Funcţiile D.G.A.S.P.C – urilor.......................................................................................
Alte instituţii cu atribuţii în domeniu la nivel judeţean.................................................
Cursul nr. 5
Organizarea sistemului de asistenţă socială la nivel local.........................................
Atribuţiile consiliilor locale...........................................................................................
Funcţii ale consiliilor locale............................................................................................
Alte instituţii...................................................................................................................
Cursul nr. 6
Structura serviciilor de asistenţă socială....................................................................
Tipuri de servicii sociale.................................................................................................
Categorii de beneficiari...................................................................................................
Instrumente folosite în practica socială...........................................................................
Cursul nr. 7
Principiile de organizare a serviciilor de asistenţă socială.......................................
Principii generale............................................................................................................
Principalele concepte utilizate........................................................................................
Baza organizării serviciilor de asistenţă socială este comunitatea locală......................
2

3. Cursul 8
Codul deontologic al profesiei de asistent social........................................................
Principii etice..................................................................................................................
Standarde........................................................................................................................
Responsabilităţi...............................................................................................................
Cursul nr. 9
Sărăcia şi excluziunea socială.....................................................................................
Incluziunea socială. Fenomenul sărăciei şi disparităţile în veniturile populaţiei...........
Combaterea excluziunii sociale......................................................................................
Categorii de persoane care necesită măsuri speciale de protecţie socială......................
Cursul nr. 10
Comisia Anti-Sărăcie şi de Promovare a Incluziunii Sociale...................................
Caracteristici ale Comisiei Anti-Sărăcie şi Promovarea Incluziunii Sociale (CASPIS)
Opţiunile strategice........................................................................................................
Prezentarea Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a incluziunii sociale (PNA-
inc).................................................................................................................................
Obiective CASPIS.........................................................................................................
Legislatia in domeniul asistentei sociale........................................................................
3

4. Cursul nr.1
ISTORICUL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN LUME
Primele forme de asistenţă socială în diverse state
Apariţia unei profesii centrate pe „ tratarea maladiilor sociale” în mod ştiinţific
şi sistemic este un fapt relativ recent: primele decenii ale sec. XX sunt martorele
creării sistemelor naţionale de asistenţă socială şi implicit ale construirii identităţii de
asistent social.
După apariţia creştinismului, vreme de aproape două milenii ocrotirea
persoanelor, a grupurilor şi comunităţilor aflate în situaţii problematice a fost
preocuparea exclusivă a Bisericii, statele neimplicându-se în domeniul social, decât
cu funcţii represive (vizând menţinerea statul-quo-ului social-politic).
Din primii ani ai creştinismului şi până prin sec. al XIX-lea, asistenţa socială
practicată de instituţiile şi ordinele religioase a fost principalul punct de sprijin
pentru săraci şi pentru celelalte categorii defavorizate. În unele perioade ale Evului
Mediu şi apoi în epoca comunistă, au existat iniţiative asistenţiale avându-i ca
promotori pe indivizii bogaţi ataşaţi valorii creştine a carităţii. Trebuie precizat de
asemenea, că însuţi puterea politică din anumite ţări (în special din cele protestante) a
manifestat un oarecare interes pentru problemele sociale, însă dintr-un alt unghi şi
din alte motive decât cele ale Bisericii.
Abia după oficializarea creştinismului ca religie de stat a fost posibilă, sub
ocrotirea împăraţilor romani, de la Constantin cel Mare şi până la Iustinian,
înfiinţarea câtorva instituţii asistenţiale ca:
- brefotrofiile – leagăne pentru copiii abandonaţi în vârstă de până la 7 ani;
- orfanotrofiile – orfelinatele;
- partenocomiile – case de adăpost pentru tinerele fete provenite din familiile
sărace sau orfelinate;
- ghirocomiile – azile pentru văduve bătrâne şi fără sprijin;
4

5. - Societatea religioasă a Parabolanilor – grupuri de voluntari creştini care
îndeplineau servicii sanitare în folosul celor afectaţi de diferite maladii.
Funcţionând autonom sau în interiorul aşezămintelor religioase, respectivele instituţii
se bucurau de suportul material şi de îndrumarea spirituală a Bisericii, prin episcopi,
educatori religioşi şi duhovnici.
Indiferent de beneficiarul lor, acţiunile asistenţiale ale Bisericii s-au întemeiat
în primul rând pe o concepţie „pozitivă” despre sărăcie.
Odată cu destrămarea sistemului feudal din economia Europei Centrale
(începând cu sec. al - XV-lea) şi cu apariţia raporturilor de muncă specifice
capitalismului – între patron şi salariat – se observă o creştere a mobilităţii populaţiei
şi naşterea unei noi categorii de săraci: oamenii din mediul rural lipsiţi de pământ sau
alte mijloace materiale şi care caută în oraşe o slujbă pentru a-şi asigura subzistenţa.
De la imaginea pozitivă pe care o avea în Evul Mediu timpuriu, la sfârşitul
acestei epoci sărăcia nu mai era văzută ca o şansă şi o virtute, ci dimpotrivă, ca un
rezultat al leneviei, ca o greşeală morală şi chiar ca o crimă şi o subversiune ce
trebuie reprimate.
Lăsând în seama Bisericii sarcina asistenţei sociale propriu-zise, statul se
dedică unei asistenţe represive, derivate din datoria lui de a apăra pacea şi stat-qo-ul.
În ţările catolice şi în lumea ortodoxă, în pofida unor încercări de reconsiderare
a statului moral al sărăciei şi al carităţii, Biserica va continua să practice şi să
propovăduiască un comportament asistenţial faţă de săraci, rămânând până în sec al
XIX - lea cel mai important actor cu responsabilităţi sociale.
Insistând asupra insuficienţei şi slabei eficienţe a acţiunilor particulare de
ajutorare a celor năpăstuiţi, criticând formele de asistenţă care nu fac decât să
întreţină starea de mizerie şi observând că adesea sărăcia este conjugată cu viciul şi
imoralitatea, Biserica şi statul deopotrivă, vor percepe sărăcia ca pe o problemă
socială şi ca pe o ameninţare la adresa ordinii instituite.
Pentru a putea răspunde presiunii tot mai mari din partea mulţimilor crescânde de
săraci, monarhia engleză dădea în secolul XVI-lea o serie de legi care obligau
comunităţile să se îngrijească de săracii din interiorul lor.
5

6. Aceste legi, reunite în Elisabethan Act (1601), transformau apelul la
generozitate voluntară într-o obligaţie socială.
Tot în Anglia vom întâlni alte forme de luptă împotriva sărăciei: aşa-numitele
Workhauses, sistemele Roundsman şi Speenhamkland.
Încă din sec al XVII-lea existau unele oraşe publice (Workhauses) în care cei
săraci, indiferent de vârstă şi sex, puteau presta diferite munci, obţinând un venit care
le permitea să supravieţuiască.
O lege din 1722 generaliza la scara întregului regat sistemul atelierelor publice.
În cadrul lor, munca era extrem de grea şi prost plătită, rostul atelierelor nefiind acela
de a-i ajuta, ci de a-i pedepsi şi de a-i descuraja pe ei săraci să vină în oraşe.
Sistemul Roundsman presupunea întreţinerea şomerilor de către cetăţenii
parohiei din care aceştia făceau parte. Sarcina aceasta socială revenea pe rând,
fiecărui cetăţean cu posibilităţi materiale.
Sistemul Speenhamland consta în acordarea unor compensaţii de venit
muncitorilor cu salarii mici, compensaţii care urmăreau atingerea unui prag calculat
în funcţie de numărul copiilor pe care muncitorul îl avea în întreţinere. Sumele
necesare compensaţiilor salariale proveneau din banul public.
La începutul sec XIX-lea, clasa înstărită a făcut presiuni pentru reintroducerea
unei forme dure de asistenţă (Workhauses), prin Poor Law Act din 1834. Această
lege postula că asistenţa liberă era un dezastru pentru individ ca şi pentru ţară, în timp
ce asistenţa prin acele Workhauses dure şi disuasive era singura soluţie reală la
problema sărăciei.
Odată cu acordarea dreptului de vot unui număr mai însemnat de cetăţeni (în a
doua jumătate a sec XIX-lea) şi cu difuzarea ideilor socialiste, sărăcia a început să fie
tratată ca o problemă socială care îşi are originea în sistemul economic şi nu în
căderea morală a indivizilor, în lenea şi în caracterului lor mizerabil.
În primele două decenii ale sec XX, în numeroase ţări europene au apărut legi
prin care sistemul economic capitalist era „umanizat”, determinând o serie de
prestaţii în favoarea persoanelor în vârstă, a şomerilor şi a celor care, din motive de
sănătate, nu puteau munci. Legislaţia socială a acelor ani menţinea sistemul
atelierelor publice, însă îl făcea mai puţin dur şi inechitabil. Pentru ajutoarele
6

7. acordate pensionarilor se utiliza banul public, iar pentru celelalte forme de sprijin
economic s-a introdus sistemul cotizării şi retribuirii, specific asigurărilor sociale.
Primele legi destinate creării unui sistem de asigurări sociale apar în Germania,
începând cu 1883.
Legea iniţială a asigurărilor în caz de boală a fost completată cu reglementări
privind riscul de accidentare, invaliditate, bătrâneţe.
În Anglia, asigurările sociale de sănătate şi şomaj au fost iniţial reglementate
printr-o lege din 1911.
România introducea şi ea în 1912, printre primele ţări din lume, o legislaţie a
asigurărilor de boală, bătrâneţe, accidente, invaliditate, înmormântare, legislaţie
precedată, în anul 1902 de Legea de organizare a Casei de asigurări în caz de boală şi
deces pentru meşteşugari.
Sfârşitul primului război mondial aducea cu sine, odată cu pacea între statele
implicate, şi un nou concept de pace socială. Aceasta putea fi obţinută doar printr-un
sistem legislativ bazat pe principiul justiţiei sociale, pe ideea că populaţia
defavorizată are anumite drepturi şi că asistenţa socială nu este o problemă de
bunăvoinţă politică, ci una de necesitate socială.
În economia liberală a începutului de secol XX, s-a redefinit rolul statului în
raport cu munca şi capitalul: „Confruntării directe dintre capital şi muncă,
violenţei imediate care decurgea din aceasta, li s-a putut substitui necesitatea de a
contabiliza economicul şi socialul, dar transferând această necesitate statului,
facându-1 pe acesta responsabil de devenirea societăţii. Odată cu această
fundamentală schimbare de optică în analiza problemelor societăţii industriale, ia
naştere asistenţa socială ca domeniu distinct de activitate.
Primul război mondial (1914-1918) demonstrase că marile probleme sociale
existente în timp de pace, precum şi cele generate de situaţiile de conflict militar
nu se pot rezolva doar pe baza prestaţiilor Bisericii şi prin intermediul asigurărilor
sociale, ale căror capacităţi de compensare erau destul de restrânse. După o scurtă
perioadă de relansare economică şi de câştigare a unor drepturi politice de către
cetăţeni, în America şi în toate ţările europene criza economică a anilor 1929-1933
va afecta din nou condiţiile de viaţă ale păturilor sărace ale societăţii. Marea criză
7

8. economică readucea în actualitate problema intervenţiei statului în mecanismele
economiei liberale; fără a se amesteca în disputele ideologice sau în lupta dintre
sindicat şi patronat, statul avea datoria de a regla jocul cererii şi ofertei,
„influenţând consumul prin sistemul de impozite, prin fixarea ratei dobânzii şi
prin sporirea cheltuielilor de stat, mai ales în domenii neproductive", cum ar fi
lucrările publice şi asistenţa socială. Anii '30 vor înregistra o reformare a doctrinei
liberale clasice a laissez-faire-ului (care limita intervenţia statului doar la garantarea
libertăţii de acţiune a întreprinzătorului, la apărarea legalităţii şi ordinii publice);
noul curent din gândirea şi practica politică va purta numele de neoliberalism.
Susţinut în Europa de către John Maynard Keynes, iar în America de politica
„New Deal" a preşedintelui Roosevelt, neoliberalismul va constitui fundamentul
teoretic al statului bunăstării generale (Welfare State).
Evoluând în domeniul prestaţiilor sociale de la condiţia de spectator (în
perioada liberalismului clasic) la aceea de tutore (garant al sistemelor de asigurare
şi protecţie socială minimală pentru menţinerea echilibrului social - de la
sfârşitul secolului al XlX-lea şi până după al doilea război mondial), statul se va
transforma, începând cu anii '50, în „furnizorul general de resurse şi de
securitate materială". Preluând experienţa concentrării de resurse şi a
redistribuirii dobândită înaintea şi în timpul războiului, neputând elimina
drepturile pe care clasele mijlocii şi sărace le obţinuseră până atunci şi dorind să
se pună la adăpost de pericolul comunist, statele occidentale vor instituţionaliza
bunăstarea generală. „Născut la confluenţa luptelor şi concesiilor, a calculelor şi
ambiţiilor nobile, Welfare State s-a înrădăcinat în reprezentările oamenilor printr-
o prezenţă recunoscută din leagăn până la mormânt".
8

9. Cursul nr. 2
ISTORICUL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA
Primele forme de asistenţă socială în România
Evoluţia sistemului de asistenţă socială
În paralel cu evoluţia sistemelor asistenţiale occidentale către „statul-
providenţă", în ţările blocului comunist se edifica un stat „providenţial" bazat
pe economia centralizată şi pe proprietatea socialistă. Statul bunăstării din ţările
socialiste avea următoarele caracteristici:
- principala sursă de venit pentru toţi membrii societăţii o constituia salariul;
veniturile provenite din activităţile proprii sau pe baza proprietăţii erau
nesemnificative;
- uniformizarea economică a cetăţenilor era: dată de raportul dintre salariul
minim şi cel maxim (aproximativ 1 la 6);
- inexistenţa şomajului (mai exact, existenţa „şomajului mascat") făcea
inutilă instituirea ajutorului de şomaj;
- generalizarea sistemului de pensii şi alocaţii;
- educaţie şi îngrijire medicală gratuită pentru întreaga populaţie.
„Ca rezultat al acestui mod quasi-universal de protecţie socială şi de realizare pe
diferite căi a unei egalităţi sociale, nevoia de asistenţă socială fondată pe testarea
mijloacelor individuale era foarte redusă (...). A existat mereu o preferinţă ridicată
pentru sporirea părţii bunăstării colective obţinute prin cheltuieli sociale, iar nu
individuale".
Dacă bunăstarea în statul socialist se asociază cu o puternică tendinţă de
uniformizare economică a cetăţenilor, „statul-providenţă" fondat pe economia
de piaţă nu arc ca scop egalizarea veniturilor, ci asigurarea resurselor pentru
categoriile defavorizate ţi creşterea permanentă a nivelului prestaţiilor sociale
9

10. generale. Sursa principală a veniturilor indivizilor o reprezintă salariile, dar şi
profitul şi proprietatea. Din veniturile ”primare", statul colectează prin
impozitare fondurile necesare activităţilor sale sociale. Aceste activităţi se
împart în două mari categorii:
a) gestionarea bunurilor indivizibile şi a serviciilor generale : această
categorie de activităţi cuprinde bunurile şi serviciile de care beneficiază
întreaga populaţie (indiferent de situaţia materială pe care şi-o realizează prin
eforturi proprii), în mod indirect (spre exemplu, protecţia mediului
înconjurător, investiţiile de utilitate publică din transporturi şi comunicaţii,
protejarea patrimoniului cultural) sau nemijlocit (serviciile de sănătate,
învăţământul gratuit, produsele şi serviciile subvenţionate de către stat);
b) transferurile sociale, adică redistribuirea unor resurse din venitul naţional
în folosul păturilor sociale defavorizate ; în categoria transferurilor sunt
incluse:
- asigurările sociale, care oferă resurse persoanelor ce nu pot obţine venituri
prin activitatea proprie (pensiile de bătrâneţe, de boală şi de urmaş, ajutorul de
şomaj);
- sprijinul economic acordat categoriilor de persoane cu nevoi speciale (fami-
liile cu mulţi copii, persoanele cu mobilitate scăzută sau cele cu deficienţe
psihice etc.);
- asistenţa socială fondată pe testarea mijloacelor financiare individuale, asi-
gurând protecţia persoanelor care nu-şi pot satisface trebuinţele cu ajutorul
resurselor proprii şi al serviciilor sociale din celelalte categorii.
Dezvoltarea acestei reţele de servicii generale şi centrate pe categorii de
persoane sau pe indivizi a determinat sporirea fără precedent a cheltuielilor cu
destinaţie socială în ansamblul cheltuielilor publice, ajungând în anii '90 la
aproximativ 25-30% din produsul intern brut al ţărilor din OCDE. În condiţiile
crizei economice declanşate la începutul anilor '70, edificiul statului bunăstării
generale s-a văzut ameninţat de presiunea crescândă asupra unui buget public din
ce în ce mai fragil. Astfel a apărut necesitatea unei schimbări de strategie în
ceea ce priveşte finanţarea şi orientarea acţiunilor sociale ale statului.
10

11. „Privatizarea statului bunăstării" s-a concretizat în concesionarea unor servicii
publice către firme private, încurajarea sistemului asigurărilor private, trecerea de
la politica creşterii numărului locuinţelor sociale la aceea a stimulării proprietăţii
imobiliare, responsabilizarea comunităţilor locale în domeniul protecţiei sociale
etc. Concomitent, a luat naştere un nou curent de gândire socială (în special în
Statele Unite ale Americii), care pune accent pe autoajutorare, pe scoaterea
individului de sub tutela uneori sufocantă a instituţiilor statului. în prezent, aşa
cum arăta John Naisbitt (Anul 2000 -Megatendinţe), macroeconomia şi marile
programe sociale specifice statului bunăstării din deceniile 6-7 cedează în faţa
microeconomici societăţii informaţionale, bazată pe autoajutorare.
Societatea contemporană presupune o reevaluare a strategiilor asistenţiale, a
rolului asistentului social şi a statutului său în cadrul comunităţilor. Diversificarea
şi specializarea serviciilor sociale necesită multiplicarea resurselor materiale şi
umane implicate în procesele asistenţiale. Din aceste motive statul bunăstării
trebuie să transforme comunităţile şi indivizii în parteneri în „afacerea
asistenţială", eliminând sindromul dependenţei şi presiunea asupra bugetului
public, întrucât experienţa a demonstrat că nu întotdeauna creşterea cheltuielilor
sociale conduce la o creştere a calităţii serviciilor din domeniu. Se pune problema,
aşadar, ca în raporturile dintre stat şi societate „să se treacă de la o logică de
asistenţă şi de substituire la o logică de responsabilizare, de paritate şi chiar de
egalitate".
Imediat după căderea regimului comunist, noile autorităţi politice de la
Bucureşti au înţeles că dreptul lor de a guverna va fi recunoscut de către populaţie
numai în măsura în care vor angaja o politică „reparatorie" în raport cu marile
nedreptăţi comise de dictatură: înfometarea, lipsa libertăţii opiniei şi a liberei
circulaţii, egalizarea veniturilor şi a condiţiilor de trai, marginalizarea competenţei
în profitul conformismului ideologic etc. Românii aveau nevoie imediat de câteva
gesturi politice care să-i facă să creadă în noii guvernanţi, în avantajele şi în
superioritatea noului sistem (încă vag sau chiar incorect definit) care li se
propunea.
11

12. Dacă în planul democraţiei politice România avea un comportament şovăielnic,
determinat în mare măsură de cerinţele Occidentului şi de cele ale „partidelor
istorice" reînfiinţate (PNL şi PNŢ-CD), politica economică şi socială reparatorie a
fost impulsionată în acelaşi timp de populaţie în ansamblul ei (ca factor major de
presiune şi curent de opinie), de organizaţiile sindicale nou create, de opoziţia
politică (declarată de dreapta!) şi de puterea FSN-istă, dornică să păstreze
pârghiile decizionale.
O dată trecută (sau cel puţin atenuată) euforia revoluţionară, mai ales în urma
numeroaselor evenimente şi dezvăluiri care au spulberat în Occident mitul
Revoluţiei române â lafrangaise, factorii responsabili din ţară s-au străduit să
realizeze o evaluare cât mai realistă a stării de fapt, pentru a proiecta noua politică
de dezvoltare eco-nomico-socială.
La cererea Guvernului Roman, un grup de experţi, sub coordonarea
academicianului Tudorel Postolache, a elaborat, în 1990, Schiţa privind strategia
înfăptuirii economiei de piaţă în România. Documentul de analiză şi prognoză
economică încerca să pună de acord exigenţele pieţei libere, ale climatului
concurenţial existent în lume, cu nevoia de a oferi populaţiei un nivel acceptabil de
viaţă, căci numai aşa aceasta putea accepta democraţia şi economia liberală. în
plus, după ani de privaţiuni în sfera consumului, oamenii considerau că este o
datorie morală a statului aceea de a susţine creşterea nivelului de trai. Potrivit
Schiţei..., „esenţa strategiei propuse consta în aceea ca tranziţia la o economie de
piaţă să se facă în termene cât mai scurte (dar evitând costuri sociale greu
suportabile)..., în condiţiile unui program de protecţie socială eficace a grupurilor
defavorizate, unui nivel acceptabil de asigurare socială a întregii colectivităţi şi
promovării unei politici coerente, care să asigure creşterea treptată, dar efectivă a
standardului de viaţă".
Pornind de la constatarea proprie simţului comun că ideea de sacrificiu
economic azi pentru abundenţa de mâine nu are deloc priză la cetăţeni, Schiţa... din
1990, plină de formule generale şi de deziderate cu iz electoral, lăsa impresia că
problemele tranziţiei (deşi numeroase şi destul de grave) se vor rezolva aproape de
la sine, iar populaţia nu va resimţi şocul schimbării de sistem economic : „Schiţa
12

13. strategiei propuse - spuneau autorii ei - conturează o linie generală în care
costurile sociale ale tranziţiei să fie acoperite, în bună măsură, simultan cu
apariţia lor, aşa fel încât, chiar în cursul tranziţiei şi nu ulterior, să se atingă un
nivel comparativ cu media europeană la indicatorii sociali de bază". În realitate,
tranziţia s-a dovedit a fi o mare catastrofă pentru cei mai mulţi dintre locuitorii
României, care şi-au văzut înjumătăţite veniturile salariale reale în decurs de cinci
ani, pentru ca ulterior declinul să continue. Tranziţia le-a spulberat multora economiile
financiare realizate cu greu de-a lungul anilor şi i-a adus în situaţia de a nu-şi mai putea
permite „luxul" unui concediu sau al unor mici investiţii. Insecuritatea economică a
afectat nu numai comportamentul de consum, ci şi pe cel matrimonial şi de
dezvoltare a familiei.
Cheltuielile sociale menite să compenseze efectele negative ale schimbărilor macro-
economice au înregistrat o creştere de aproximativ două procente în 1990 şi s-au
menţinut ulterior la aproximativ 16% din PIB (proporţie oricum modestă faţă de aceea a
ţărilor vecine, în care fondurile destinate protecţiei sociale se ridicau la aproximativ 20%
din PIB). Numai că valoarea lor în termeni reali a scăzut permanent. Din aceste
motive, profesorul Cătălin Zamfir (fost ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale din
iunie 1990 până în aprilie 1991) consideră că, „după 1989, protecţia socială a cunoscut
o creştere extrem de modestă în România. Creşteri au avut loc mai degrabă în serviciile
sociale - învăţământ şi sănătate. în ceea ce priveşte însă protecţia socială propriu-zisă,
adică transferurile sociale spre grupurile cele mai dezavantajate, ea a scăzut: cheltuielile
pentru copii, familie şi pentru asistenţă socială au scăzut continuu (...); după 1989, statul
a tins mai degrabă să se retragă din funcţia de protecţie socială, decât să asigure o
protecţie socială mai accentuată" .Acest comportament al statului român este constatat şi
de alţi analişti sociali şi politici. De exemplu, în volumul I al lucrării România - starea
de fapt găsim următoarea remarcă: „Dacă în vechiul regim statul îşi asumase o bună
parte din funcţiile familiei în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea copiilor, imediat
după revoluţie s-a observat o retragere aproape totală a statului din exercitarea acestor
funcţii".
„Retragerea" statului român din funcţia sa asistenţială a fost determinată de mai
mulţi factori, pe care C. Zamfir îi enumera în ordinea următoare:
13

14. a) starea de declin a economiei, corelată cu convingerea factorilor politici şi a
agenţilor economici că protecţia socială, prin cheltuielile pe care le presupune,
împiedică relansarea producţiei şi a circulaţiei mărfurilor pe coordonatele pieţei
libere;
b) reducerea cheltuielilor bugetare în efortul de echilibrare macroeconomică şi
de instaurare a disciplinei financiare;
c) ineficienta unor sectoare economice „strategice" şi/sau greu de reformat (din
raţiuni politice), sectoare teoretic productive şi aducătoare de profit, dar în
realitate consumatoare de ban public; aceste sectoare industriale pe nedrept
privilegiate s-au „remarcat" şi prin refuzul de a plăti sumele datorate statului
pentru bugetul asigurărilor şi protecţiei sociale;
d) competiţia între creşterea salariilor bugetarilor şi alocarea de fonduri pentru
protecţia socială;
e) subvenţionarea mascată de către populaţie a activităţilor economice
ineficiente (beneficiare ale unor credite ieftine) prin practicarea de către stat (BNR)
a unei politici financiare ce a condus la o rată reală negativă a dobânzilor;
f) identificarea de către forţele de dreapta a protecţiei sociale cu principiile
socialismului, fapt ce a determinat reacţii de apărare ale guvernanţilor faţă de
acuzaţiile de coiţiunism sau „neocomunism" ;
g) confuzia între rolul politicii sociale şi rolul pieţei libere în reglarea
mecanismelor cererii şi ofertei, a nivelului de aspiraţie şi a puterii de satisfacere a
trebuinţelor;
h) influenţa Băncii Mondiale şi a FMI în politica economică a României, în
sensul diminuării cheltuielilor sociale, în „aşteptarea" rezultatelor implementării
unui nou sistem asistenţial bazat pe testarea resurselor financiare ale solicitanţilor
de sprijin.
Aşa se face că toate strategiile de reformare preconizate în Schiţa Postolache şi în
Cartea Albă a Guvernului privind Sistemul de asistenţă socială în România au fost
aplicate cu decalaje dăunătoare şi au avut rezultate nesatisfacătoare.
14

15. Cursul nr. 3
ORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ LA NIVEL
CENTRAL
Atribuţiile MMFES
Funcţiile MMFES
Finanţarea sistemului
Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse este autoritatea
publica centrala care elaborează politica de asistenta socială şi promovează
drepturile familiei, copilului, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap
şi ale oricăror alte persoane aflate în nevoie.
Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse stabileşte strategia
naţionala şi sectoriala de dezvoltare în domeniul social, coordonează şi
monitorizează implementarea acestora, susţine financiar şi tehnic programele
sociale şi exercita controlul asupra acordării serviciilor sociale şi
prestaţiilor sociale.
In domeniul protecţiei copilului, familiei şi a persoanelor cu handicap
funcţionează organe şi instituţii de specialitate, organizate la nivel de autorităţi sau
agenţii naţionale, subordonate. Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de
Sanse, înfiinţate prin lege.
Atribuţiile Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse sunt
următoarele:
- elaborează politici şi programe de dezvoltare unitară în domeniu;
- stabileşte obiectivele prioritare şi direcţiile de acţiune ale politicilor
din domeniul asistenţei sociale;
- elaborează proiecte de acte normative, norme metodologice şi alte
reglementări privitoare la organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea
sistemului de asistenta socială;
- iniţiază şi susţine proiecte-pilot pentru implementarea programelor din
domeniul asistenţei sociale;
- monitorizează şi evaluează sistemul de servicii sociale şi prestaţii
sociale;
15

16. - finanţează sau, după caz, finanţează în parteneriat programe din domeniul
asistenţei sociale;
- elaborează, propune şi monitorizează indicatorii sociali din domeniu;
- dezvolta instrumente şi metodologii necesare asigurării calităţii
serviciilor
sociale;
- iniţiază şi asigura participarea la programe de formare profesională în
domeniu;
- reglementează şi organizează un sistem unic şi coerent de acreditare în domeniul
serviciilor sociale.
Aplicarea unitară, la nivel teritorial, a legislaţiei şi a strategiilor naţionale din
domeniul asistenţei sociale este asigurata de prin structurile sale deconcentrate.
Se înfiinţează Inspecţia Socială, ca organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerul Muncii,
Familiei si Egalitatii de Sanse.
Inspecţia Socială are ca scop controlul implementării legislaţiei în
domeniu, precum şi inspectarea activităţii instituţiilor publice şi private, responsabile
cu furnizarea prestaţiilor şi serviciilor sociale.
Organizarea, funcţionarea şi finanţarea Inspecţiei Sociale se stabilesc prin
lege, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.
Se înfiinţează Agenţia Naţionala pentru Prestaţii Sociale, ca organ de
specialitate cu personalitate juridică, în subordinea, Ministerului Muncii,
Familiei si Egalitatii de Sanse cu scopul creării unui sistem unitar
privind administrarea procesului de acordare a prestaţiilor sociale.
In vederea îndeplinirii atribuţiilor care îi revin, Agenţia Naţionala pentru
Prestaţii Sociale îşi desfăşoară activitatea prin structuri organizate în fiecare
municipiu, reşedinţa de judeţ, precum şi în municipiul Bucureşti.
Funcţiile Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sunt
următoarele:
- de autoritate de stat, prin care se asigura exercitarea controlului
aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniu;
16

17. - de strategie, prin care se stabilesc obiectivele şi direcţiile prioritare
de dezvoltare a sistemului de asistenta socială, în concordanta cu
politicile sociale stabilite de Guvern;
- de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ şi
institutional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în
domeniul asistenţei sociale;
- de reprezentare, prin care se asigura, în numele statului roman,
reprezentarea pe plan intern şi extern;
- de coordonare, prin care se asigura funcţionarea unitară şi eficienta a
sistemului de asistenta socială;
- de armonizare, prin care se asigura transpunerea reglementărilor Uniunii
Europene în legislaţia naţionala;
- de administrare, prin care se asigura gestionarea resurselor umane,
materiale şi financiare, conform legii;
- de mediere socială, prin care se asigura soluţionarea pe cale amiabila a
contestaţiilor.
Finanţarea Prestaţiilor Sociale şi a Serviciilor Sociale
Asistenta socială se finanţează, în principal, din fonduri alocate de la
bugetul de stat sau de la bugetele locale si modul de finantare se stabileste prin legi
speciale care reglementează acordarea de prestaţii sociale şi furnizarea serviciilor
sociale.
De la bugetul de stat se asigura:
- finanţarea prestaţiilor sociale reglementate prin legi speciale;
- finanţarea programelor de interes naţional, elaborate pe baza programelor
judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în scopul infiintarii,
dezvoltării şi susţinerii serviciilor sociale;
- funcţionarea şi administrarea instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul
asistenţei sociale, aflate în subordinea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de
Sanse
- acordarea de subvenţii în vederea dezvoltării serviciilor sociale şi a asigurării
funcţionarii acestora;
- finanţarea în parteneriat a serviciilor sociale pentru asigurarea continuităţii
serviciului, în conformitate cu nevoia socială şi cu principiul subsidiarităţii;
17

18. - finanţarea proiectelor-pilot pentru implementarea programelor din domeniul
asistenţei sociale.
De la bugetele judeţelor, bugetele locale se aloca fonduri pentru:
a) finanţarea serviciilor sociale organizate la nivelul judeţului;
b) finanţarea prestaţiilor sociale stabilite prin hotărâri ale consiliilor
judeţene, ale consiliilor locale, ale oraşelor şi ale comunelor sau prin legi
speciale, după caz;
De la bugetele judeţelor se poate asigura finanţarea în parteneriat a
serviciilor sociale dezvoltate la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor.
De la bugetele locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor se asigura
finanţarea:
a) serviciilor sociale realizate de consiliile locale, singure sau în
parteneriat cu formele de asociere ale societăţii civile;
b) ajutoarelor sociale şi facilităţilor acordate pe plan local.
Consiliile locale de la toate nivelurile administraţiei publice locale
au obligaţia
sa prevadă în bugetele proprii, distinct, fondurile necesare pentru servicii
sociale şi prestaţii sociale, stabilite prin legi speciale şi hotărâri ale
consiliilor locale.
La finanţarea serviciilor sociale sunt utilizate şi sume provenite din
venituri proprii, din donaţii, sponsorizări sau din alte contribuţii din partea
unor persoane fizice ori juridice, din ţara şi din străinătate, precum şi din
alte surse, cu respectarea legislaţiei în domeniu.
Cererea pentru acordarea prestaţiilor sociale se înregistrează la
serviciul public de asistenta socială din subordinea consiliilor locale sau,
la primăria comunei în a cărei raza îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana
solicitanta.
După caz, cererea se poate înregistra la structurile deconcentrate ale
Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse sau la serviciul public de
asistenta socială organizat în subordinea consiliului judeţean.
Dreptul la prestaţii sociale se stabileşte prin decizia structurilor
deconcentrate ale Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale iar în situaţia în care
sunt îndeplinite condiţiile legale, plata prestaţiilor sociale se efectuează începând cu
luna următoare depunerii cererii.
Incetarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt
îndeplinite condiţiile de eligibilitate.
18

19. Decizia de stabilire a dreptului la servicii sociale şi prestaţii sociale poate fi
contestată la Comisia de mediere socială si este obligată sa se pronunţe în cel mult 30
de zile de la data înregistrării cererii de mediere.
Deciziile Comisiei de mediere socială pot fi atacate în termen de 30 de zile de la data
emiterii lor, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Cursul nr. 4
ORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ LA NIVEL
JUDEŢEAN
Atribuţiile D.G.A.S.P.C - urilor
Funcţiile D.G.A.S.P.C - urilor
Alte instituţii cu atribuţii în domeniu la nivel judeţean
DIRECŢIA GENERALA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA
COPILULUI:
19

20. Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta
(D.G.A.S.P.C.Constanta) este institutie publica de interes judetean cu personalitate
juridica, infiintata in subordinea Consiliului Judeţean Constanta.
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta
(D.G.A.S.P.C.Constanta ) realizeaza la nivel judetean, aplicarea politicilor si
strategiilor de asistenta sociala in domeniul protectiei copilului, familiei, persoanelor
singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum si a oricaror
persoane aflate în nevoie
Principiile care stau la baza activitatii Directiei Generale de Asistenta Sociala si
Protectia Copilului Constanta (D.G.A.S.P.C.Constanta) sunt:
1. principiul respectarii si promovarii cu prioritate a interesului superior al
copilului ;
2. principiul nediscriminarii si egalitatii sanselor ;
3. principiul responsabilizarii parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si
indeplinirea obligatiilor parintesti ;
4. principiul primordialitatii responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si
garantarea drepturilor copilului ;
5. principiul descentralizarii serviciilor de protectie a copilului si adultului,
interventiei multisectoriale si parteneriatului dintre institutiile publice si
organismele private autorizate ;
6. principiul asigurarii unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare
copil si adult ;
7. principiul respectarii demnitatii copilului si adultului ;
8. principiul ascultarii opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand
cont de varsta si de gradul sau de maturitate ;
9. principiul asigurarii stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si
educarea copilului, tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si
lingvistica in cazul luarii unei masuri de protectie ;
10.principiul celeritatii in luarea oricarei decizii cu privire la copil si adult ;
11.principiul asigurarii protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului ;
20

21. 12.principiul interpretarii fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului
in corelatie cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie ;
13.principiul solidaritatii sociale;
14.principiul confidentialitatii;
15.principiul unicitatii persoanei.
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta
(D.G.A.S.P.C.Constanta) are urmatoarele atributii:
a) In domeniul protecţiei persoanei adulte:
1.completează evaluarea situaţiei socio-economice a persoanei adulte aflate în
nevoie, a nevoilor şi resurselor acesteia. Asigură furnizarea de informaţii şi
servicii adecvate în vederea refacerii şi dezvoltării capacităţilor individuale şi ale
celor familiale necesare pentru a depăşi cu forţe proprii situaţiile de dificultate,
după epuizarea masurilor prevăzute in planul individualizat privind masurile de
asistenta sociala;
2.acordă persoanei adulte asistenţă şi sprijin pentru exercitarea dreptului său la
exprimarea liberă a opiniei;
3.depune diligenţe pentru clarificarea situaţiei juridice a persoanei adulte aflate în
nevoie, inclusiv pentru înregistrarea tardivă a naşterii acesteia;
4.verifică şi reevaluează trimestrial şi de câte ori este cazul modul de îngrijire a
persoanei adulte în nevoie pentru care s-a instituit o măsură de asistenţă socială
într-o instituţie în vederea menţinerii, modificării sau revocării măsurii stabilite;
5.asigură măsurile necesare pentru protecţia în regim de urgenţă a persoanei
adulte aflate în nevoie, inclusiv prin organizarea si asigurarea funcţionarii in
structura proprie a unor centre specializate;
6.depune diligenţele necesare pentru reabilitarea persoanei adulte conform
planului individualizat privind măsurile de asistenţă socială;
7.indeplineste orice alte atribuţii prevăzute de lege.
b) In domeniul protecţiei drepturilor copilului:
1.intocmeşte raportul de evaluare iniţială a copilului şi familiei acestuia şi propune
stabilirea unei măsuri de protecţie speciale;
21

22. 2.monitorizează activitatile de aplicare a hotărârilor de instituire a masurilor de
protectie speciala a copilului;
3.identifică si evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament copilul;
4.monitorizează familiile şi persoanele care au primit în plasament copii, pe toată
durata acestei măsuri;
5.identifică, evaluează şi pregăteşte persoane care pot deveni asistenţi maternali
profesionişti, în condiţiile legii; încheie contracte individuale de muncă şi asigură
formarea continuă a asistenţilor maternali profesionişti atestaţi; evaluează şi
monitorizează activitatea acestora;
6.acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie în vederea
reintegrării în mediul său familial;
7.reevaluează, cel puţin o dată la 3 luni şi, ori de câte ori este cazul, împrejurările
care au stat la baza stabilirii masurilor de protecţie speciala şi propune, după caz,
menţinerea, modificarea sau încetarea acestora;
8.identifică familiile sau persoanele cu domiciliul in România care doresc să
adopte copii; evaluează condiţiile materiale şi garanţiile morale pe care acestea le
prezintă şi eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii;
9.monitorizează evoluţia copiilor adoptaţi, precum şi a relaţiilor dintre aceştia şi
părinţii lor adoptivi; sprijină părinţii adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligaţiei
de a-l informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate
ale copilului o permit;
10. indeplineste demersurile vizand deschiderea procedurii adoptiei interne pentru
copiii aflati in evidenta sa, in conformitate cu legislatia in vigoare.
11.indeplineste orice alte atribuţii prevăzute de lege;
c) alte atributii:
1.coordonează si sprijină activitatea autorităţilor administraţiei publice locale din
judeţ în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului;
2.coordonează metodologic activitatea de prevenire a separării copilului de
parintii săi precum si cea de admitere a adultului in instituţii sau servicii,
desfasurate la nivelul serviciilor publice de asistenta sociala;
22

23. 3.acordă asistenţa tehnică necesară pentru crearea şi formarea structurilor
comunitare consultative ca formă de sprijin în activitatea de asistenţă socială şi
protecţia copilului;
4.evaluează şi pregăteşte persoane, identificate de serviciul public local de
asistenta sociala, care pot deveni asistenţi personali ai persoanei cu handicap şi
supraveghează activitatea acestor asistenţi;
5.colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în
domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului sau cu agenţi economici prin
încheierea de convenţii de colaborare cu aceştia;
6.dezvoltă parteneriate şi colaborează cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi
reprezentanţi ai societăţii civile în vederea acordării şi diversificării serviciilor
sociale şi a serviciilor pentru protecţia copilului, în funcţie de nevoile comunităţii
locale;
7.colaborează pe baza de protocoale sau conventii cu celelalte Direcţii generale,
precum şi cu alte instituţii publice din unitatea administrativ-teritorială, în vederea
îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, conform legii;
8.asigură la cerere consultanţă de specialitate gratuita privind acordarea
serviciilor, masurilor si prestaţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului;
colaborează cu alte instituţii responsabile pentru a facilita accesul persoanelor la
aceste drepturi;
9.propune consiliului judeţean, finanţarea, respectiv cofinantarea institutiilor
publice de asistenta sociala, precum si a serviciilor pentru protecţia copilului;
10.prezintă anual sau la solicitarea consiliului judeţean, rapoarte de evaluare a
activitatilor desfasurate;
11.asigura acordarea si plata drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor cu
handicap;
12.sprijină şi dezvoltă un sistem de informare şi de consultanţă accesibil
persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap şi a oricăror
persoane aflate în nevoie, precum şi familiilor acestora, în vederea exercitării
tuturor drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare;
23

24. 13.acţionează pentru promovarea alternativelor de tip familial la protecţia
instituţionalizată a persoanelor în nevoie, inclusiv îngrijirea la domiciliu;
14.organizează activitatea de selectare şi angajare a personalului din aparatul
propriu şi instituţiile/serviciile din subordine, de evaluare periodică şi de formare
continuă a acestuia;
15.asigură serviciile administrative şi de secretariat ale comisiei pentru protecţia
copilului, respectiv ale comisiei de expertiză medicală a persoanelor adulte cu
handicap;
16.indeplineste orice alte atribuţii prevăzute în acte normative sau stabilite prin
hotărâri ale consiliului judeţean.
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta este
organizata functional pe urmatoarele componente:
 Directia de Protectie a Copilului ;
 Directia de Asistenta Sociala;
 Directia Economica
Atribuţiile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt
reglementate prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea forţei de muncă, completata si modificata cu L 487/2006. Acestea sunt:
- Informarea şi consilierea profesională acordată în mod gratuit persoanelor în
căutarea unui loc de muncă;
- Medierea muncii prin punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele în
căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de
serviciu;
- Formarea profesională care asigură conform legii, iniţierea, calificarea,
recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor în căutarea unui loc de
muncă;
- Consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru
iniţierea unei afaceri care se acordă sub forma de servicii juridice, de marketing,
financiare, metode şi tehnici eficiente de management;
- Acordarea indemnizaţiei de şomaj în conformitate cu prevederile legale;
24

25. - Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în munca a şomerilor şi crearea de
noi locuri de muncă prin:
a) Subvenţionarea locurilor de muncă;
b) Stimularea angajatorilor pentru încadrarea absolvenţilor;
c) Stimularea angajatorilor pentru încadrarea şomerilor în vârstă de peste
45 de ani sau şomerilor întreţinători unici de familie;
d) Acordarea de credite în condiţii avantajoase;
e) Facilităţi acordate angajatorilor.
Atribuţiile Casei Judeţene de Pensii sunt reglementate prin Legea nr. 19/2000
privind Sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, şi acestea sunt:
- Asigurarea stabilirii drepturilor următoarelor categorii de pensii:
a) Pensia pentru limită de vârstă;
b) Pensia anticipată;
c) Pensia anticipată parţială;
e) Pensia de invaliditate;
f) Pensia de urmaş.
- Acordarea biletelor de tratament şi odihnă;
- Încheierea de contracte şi asigurări pentru persoane fizice;
- Înregistrarea declaraţiilor de la agenţii economici.
Ca măsuri prioritare în domeniul legislativ, există acţiuni care se vor axa pe
întărirea coeziunii sociale prin promovarea unei politici familiale adresate
soluţionării problemelor populaţiei vulnerabile precum şi o acţiune legată de
formarea personalului din structurile descentralizate ale ministerului, precum şi a
personalului care lucrează în domeniul protecţiei sociale.
S-a intenţionează dezvoltarea unei strategii care să permită o îmbunătăţire a
comunicării interne, între instituţiile implicate, dar şi a comunicării externe către
populaţie, în vederea facilitării accesului beneficiarilor la prestaţiile şi serviciile
sociale, şi în general la toate drepturile sociale.
25

26. Cursul nr. 5
ORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ LA NIVEL
LOCAL
Atribuţiile consiliilor locale
Funcţii ale consiliilor locale
Alte instituţii
Pentru asigurarea aplicării politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului,
familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi altor persoane,
grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială, autorităţile administraţiei publice
locale înfiinţează şi organizează servicii publice de asistenta socială si răspund de
organizarea si furnizarea acestor servicii.
26

27. Consiliile judeţene înfiinţează şi organizează, în subordinea lor, serviciul public
de asistenta socială, la nivel de direcţie generală, cu următoarele atribuţii principale:
a) elaborează şi implementează strategiile şi planurile de acţiune la nivel
judeţean, în concordanta cu strategiile şi planurile naţionale de acţiune în
domeniu, precum şi cu programul propriu de dezvoltare comunitara;
b) iniţiază şi aplica măsuri de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare
şi excludere socială şi asigura soluţionarea urgentelor sociale;
c) coordonează înfiinţarea, organizarea şi furnizarea serviciilor sociale, în
concordanta cu nevoia socială identificata, asigurând o acoperire echitabila a
dezvoltării acestora pe întreg teritoriul judeţului, şi acorda sprijin financiar şi
tehnic pentru susţinerea acestora;
d) propune înfiinţarea şi administrează serviciile sociale specializate, direct sau în
parteneriat, ori prin contractare cu alte autorităţi şi instituţii publice şi private,
forme de asociere a societăţii civile, inclusiv cu instituţii de cult recunoscute de
lege, implicate în derularea programelor de asistenta socială;
e) acorda sprijin autorităţilor locale, în scopul dezvoltării şi organizării serviciilor
sociale;
f) asigura activităţile de informare, formare şi consiliere, în vederea creşterii
performantei serviciilor publice de asistenta socială de la nivelul consiliilor
locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor;
g) monitorizează şi evaluează serviciile sociale înfiinţate şi administrate;
h) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţionala şi internaţionala
in domeniu;
i) acorda asistenta tehnica necesară pentru crearea şi formarea structurilor
comunitare consultative, ca forma de sprijin în activitatea de asistenta socială;
j) elaborează şi propune consiliului judeţean proiectul de buget anual pentru
susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de asistenta socială, în conformitate cu
planul de acţiune propriu.
Consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor înfiinţează, în
subordinea lor, serviciul public de asistenta socială, la nivel de direcţie sau, după caz,
serviciu, cu următoarele atribuţii principale:
27

28. a) identifica nevoile sociale ale comunităţii şi le soluţionează în condiţiile legii;
b) răspunde de înfiinţarea, organizarea şi furnizarea serviciilor sociale primare;
c) dezvolta şi gestionează servicii sociale specializate, după caz, în condiţiile
legii;
d) încheie convenţii de parteneriat şi iniţiază programe de colaborare cu alte
autorităţi locale, instituţii publice şi private, structuri asociative, precum şi cu
instituţii de cult recunoscute de lege, pentru furnizarea serviciilor sociale
dezvoltate, în conformitate cu nevoile locale identificate şi cu prevederile planului
judeţean de acţiune
e) furnizează informaţiile şi datele solicitate de serviciul public de asistenta socială
judeţean, precum şi de autorităţile publice centrale cu responsabilităţi în domeniu;
f) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţionala şi internaţionala în
domeniu;
g) elaborează şi propune consiliului local al municipiului, oraşului sau comunei
proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de
asistenta socială, în conformitate cu planul de acţiune propriu.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor consiliile locale şi primăriile de la nivelul
comunelor, care nu dispun de capacitatea şi resursele necesare infiintarii unui
serviciu public de asistenta socială, angajează personal cu competente în domeniul
asistenţei sociale, cu contract individual de munca.
ATRIBUTIILE D.M.P.S. IN DOMENIUL ASISTENTEI SOCIALE
Directia de Munca, si Protectie Sociala indeplineste in domeniul asistentei
sociale urmatoarele atributii principale :
- realizeaza, la nivel local, evidenta beneficiarilor si a sumelor cheltuite cu asistenta
sociala,
- acrediteaza personalul specializat care acorda servicii sociale la domiciliu, in
conformitate cu legislatia in vigoare,
- colecteaza informatii din domeniul asistentei sociale si evalueaza impactul
politicilor sociale asupra beneficiarilor,
28

29. - realizeaza studii si analize in domeniul asistentei sociale,
- colaboreaza la elaborarea planului judetean pentru dezvoltarea strategiilor de
interventie in sprijinul persoanelor aflate in nevoie,
- controleaza aplicarea legislatiei in domeniu si aplica sanctiuni in caz de
nerespectare a acesteia,
- controleaza activitatea institutiilor publice si private de asistenta sociala cu privire
la acordarea prestatiilor si serviciilor sociale, precum si a organizatiilor
neguvernamentale care activeaza in domeniul social,
- sprijina si indruma din punct de vedere metodologic elaborarea si derularea
programelor din domeniul asistentei sociale dezvoltate pe plan local,
- administreaza si gestioneaza fondurile alocate, conform legii, pentru asistenta
sociala,
- acrediteaza furnizorii de formare profesionala si furnizorii de servicii sociale;
- elaboreaza propuneri pentru alocarea de fonduri pentru asistenta sociala si le
transmite Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.
Pe scurt, putem spune ca D.M.P.S. :
- are o functie de executie ( ex. : plata prestatiilor sociale, acordarea de consultanta
gratuita ),
- are atributii de monitorizare, evaluare si control ( colectarea indicatorilor sociali,
evalurea proiectelor subventionate de la bugetul de stat, controlul calitatii serviciilor ,
controlarea aplicarii legislatiei )
- colaboreaza cu institutiile publice si private din domeniul asistentei sociale.
În cadrul DMPS s-a constituit un compartiment cu atribuţii privind combaterea
violenţei în familie în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 atribuţiile
acestuia sunt:
- Realizarea şi actualizarea bazei de date pentru gestionarea situaţiilor de
violenţă în familie, prin centralizarea informaţiilor primite din teritoriu;
- Iniţierea şi dezvoltarea parteneriatelor sociale cu instituţiile administraţiei
centrale, locale, precum şi societatea civilă, persoane fizice sau juridice implicate în
prevenirea şi combaterea fenomenului de violenţă;
- Asigurarea consilierii membrilor de familie aflaţi în dificultate;
29

30. - Sprijinirea victimelor prin programe de recuperare a sănătăţii şi de reinserţie
socială;
- Asigurarea protecţiei victimelor şi în special a copiilor prin măsuri de păstrare
a confidenţialităţii asupra identităţii;
- Asistarea agresorilor prin informare şi direcţionare către instituţiile specializate
în acordarea de tratamente psihologice, psihiatrice, de dezalcolizare, de
dezintoxicare;
- Organizarea şi participarea la cursuri de cunoaştere a formelor de violenţă în
familie, precum şi a mijloacelor de prevenire şi de combatere a acestora;
- Organizarea unor campanii de informare şi educare a comunităţilor ţintă în
vederea prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei;
- Colaborarea cu poliţistul în cazul declanşării unei violenţe în familie.
Romania are in continuare obligatia de a asigura coordonarea sistemului public
de securitate sociala propriu cu sistemele operationale din statele membre ale Uniunii
Europene.
In acest sens, la nivelul Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse s-au
infiintat trei institutii si anume : Observatorul Social, Agentia de Plati Prestatii
Sociale si Inspectia Sociala.
Urmare a aparitiei acestor institutii, activitatea asistentei sociale la nivelul
intregii tari va putea fi monitorizata si evaluata corect, astfel incat si necesitatea unor
modificari legislative in beneficiul persoanelor asistate sa fie luat in timp util.
30

31. Tabel I.1.
Rezumatul responsabilităţilor în organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale (cf. OG
68/2003, modificată şi completată de OG 86/2004)
Instituţie, Coordonare Acordare de prestaţii Finanţare
organizaţie metodologică băneşti şi/ sau
monitorizare, furnizare de servicii
evaluare şi
control al
serviciilor
MMFES Da Nu De la bugetul de stat
Direcţiile Da Informarea privind De la bugetul de stat
teritoriale ale drepturile sociale;
MMFES stabilirea dreptului şi
plata unor prestaţii
băneşti;
Consiliul judeţean- Da Acordă o varietate de De la bugetul local al
DGASPC servicii specializate judeţului, finanţare integrală
pentru copii, adulţi si sau în parteneriat;
varstnici Proiecte cu finanţare externă
31

32. Consiliul local - Control adm. al Servicii primare De la bugetul local; integral
DASPC serviciilor pentru copii, adulţi si sau în parteneriat,
locale varstnici Proiecte cu finanţare externă
Organizaţii Nu Servicii primare şi Din donaţii private, programe
neguvernamentale servicii specializate pt. europene;
diferite categorii de De la bugetul de stat (local sau
beneficiari central) - fonduri publice prin
subcontractare;
Integral sau în parteneriat.
32

33. Cursul nr. 6
STRUCTURA SERVICIILOR DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ
Tipuri de servicii sociale
Categorii de beneficiari
Instrumente folosite în practica socială
Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte:
serviciile sociale şi prestaţiile sociale.
Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce
înseamnă a funcţiona normal într-o societate.
OG 86/2004 clasifică serviciile sociale în servicii sociale primare, servicii sociale
specializate:
• Serviciile sociale primare au un caracter general şi urmăresc prevenirea sau
limitarea unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate. Principalele activităţi
desfăşurate de SSP sunt:
 activităţi de identificare a nevoii sociale individuale, familiale şi de grup; dacă
este cazul, trimiterea persoanei sau familiei la servicii specializate.
 activităţi de informare privind drepturile sociale şi obligaţiile beneficiarului;
 măsuri şi acţiuni de urgenţă în situaţii de criză;
 măsuri şi acţiuni de menţinere în familie şi comunitate a persoanei aflate în
situaţie dificilă;
 activităţi de consiliere primară;
 activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară;
 acţiuni de sensibilizare a opiniei publice locale;
acţiuni de colaborare cu alte servicii.
33

34. • Serviciile sociale specializate au ca scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea
capacităţii de funcţionare socială a indivizilor şi familiilor. Activităţile specifice sunt
cele de:
 recuperare şi reabilitare;
 suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii în dificultate;
 suport şi asistenţă pentru persoanele vârstnice;
 suport şi asistenţă pentru persoanele cu handicap, dependente de droguri,
victime ale violenţei domestice, victime ale traficului de persoane etc.
 mediere socială;
 consiliere;
 îngrijire medico-socială pentru persoanele în situaţia de dependenţă totală sau
parţială din cauza vârstei, dizabilităţii, bolilor cronice sau bolilor incurabile. Se
bazează pe colaborarea cu serviciile medicale.
Servicii rezidenţiale şi nonrezidenţiale
Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate, adică beneficiarii
sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar, dar rămân în familia lor şi
continuă să locuiască în casa lor. În cazuri speciale, considerate mai degrabă
excepţionale, persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/
institutional (Moore, 1993).
Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi, servicii de
îngrijiri la domiciliu, centre de reabilitare şi recuperare de zi, centre de adapost,
centre de consiliere.
Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici, cămine
– spital, cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă)
etc.
Politica de prevenire a instituţionalizării, adoptată în ultimii ani în România, se
înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi
îngrijirii în comunitate.
34

35. Beneficiarii asistenţei sociale prezintă o diversitate deconcertată. În pofida
aceste diversităţi, se pot opera unele clasificări ale clienţilor care pot deveni
beneficiari, după cum urmează:
A. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt:
 cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în România;
 cetăţeni români fără domiciliu;
 cetăţeni ai altor state şi apatrizii cu domiciliul sau reşedinţa în România;
 cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România,
inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie
publică.
B. În sens larg, beneficiarii serviciilor sociale pot fi:
 persoane şi familii aflate în dificultate sau risc;
 grupuri în dificultate sau risc, marginalizate sau excluse în plan social;
 comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc.
C. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii
de dificultate sau risc:
 handicap;
 dependenţă de droguri, alcool, alte substanţe toxice;
 detenţie sau post-detenţie;
 infectarea cu HIV/SIDA;
 părinte singur;
 victime ale violenţei în familie;
 lipsa veniturilor sau venituri mici;
 victime ale traficului de fiinţe umane;
 boală cronică sau incurabilă;
 copiii strazii.
Strategii de dezvoltare a sistemului serviciilor sociale
Există patru principii fundamentale pentru construcţia sistemului serviciilor de
asistenţă socială:
35

36. a) Servicii înalt profesionalizate – utilizează specialişti cu înaltă calificare
(asistenţi sociali), dobândite prin forme de pregătire înalt elaborate, de regulă la nivel
universitar. Asistenţii sociali sunt deosebiţi de voluntarii care acţionează în
organizaţiile nonguvernamentale. Serviciile înalt profesionalizate au o altă logică
decât serviciile profesional medii, înalt standardizate şi uşor de difuzat/asimilat.
b) Servicii deschise la revederea procedurilor şi la încorporarea noilor
proceduri şi cunoştinţe – ca orice profesiune cu un grad ridicat de încorporare a
cunoştinţelor ştiinţifice, asistenţa socială se află într-un proces rapid de dezvoltare.
Ea presupune deschiderea la perfecţionare/schimbare rapidă şi capacitatea de
asimilare de noi tehnici. Disponibilitatea la perfecţionarea profesională este
condiţionată de tipul de pregătire iniţială: o profesie cu o bază ştiinţifică solidă şi cu
capacitate de reflecţie critică şi de autodezvoltare, constând din noi cunoştinţe şi
tehnici, de formare profesională continuă.
c) Internaţional/naţional/local în dinamica serviciilor sociale – profesia de
asistent social trebuie considerată ca o paradigmă tehnico-ştiinţifică mondializată
(stoc de cunoştinţe utilizat, tehnici de tratare a problemelor, sistem de valori), care se
transmite continuu în mod special prin canale profesionale, şi mai puţin prin cele
administrative. Este vital deci să existe, pentru menţinerea standardelor
profesioniştilor la nivelele dezvoltării actuale, un mecanism de contact profesional cu
experienţă mondială.
d) Combinarea între priorităţi stabilite la nivel naţional cu priorităţi
stabilite la nivel local, pe fondul unei mondializări/regionalizări tot mai
accentuate a sistemului de valori, a problemelor de soluţionat şi a priorităţilor –
activitatea de asistenţă socială se fundamentează pe angajamente juridice, politice şi
morale atât ale ţării într-un context mai larg (mondial: convenţii O.N.U. de exemplu),
regional (reglementările europene), pe angajamente juridice, politice şi morale ale
ţării ca un întreg, prin legile şi opţiunile sale politice, prin sistemul de valori
promovat naţional, cât şi pe angajamentele locale şi responsabilitatea faţă de
comunitatea locală.
Programele de protecţie socială se realizează prin transferul unor importante
resurse financiare pentru populaţie, sub forma de :
36

37. - alocaţii familiale;
- ajutoare sociale;
- pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
- prestaţii pentru şomeri;
Scopul serviciilor sociale
- protecţia familiilor în îndeplinirea funcţiilor ei majore;
- contribuie la ameliorarea condiţiilor de viaţă şi întărirea legăturilor familiale;
-reducerea sărăciei şi a formelor sale extreme.
Beneficiarii au drepturi şi obligaţii.
1. drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, demnitatea şi
intimitatea; de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc; de a
participa la luarea deciziilor care îi privesc; asigurarea confidenţialităţii datelor
personale.
2. obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea, situaţia familială,
medicală şi economică; să participe activ la procesul de intervenţie; să contribuie
la plata serviciilor, dacă este cazul.
Pentru o evaluare corectă a nevoilor şi resurselor, asistentul social trebuie să
înţeleagă modul în care elementele contextului social, familial şi individual
afectează:
 situaţia persoanei asistate;
 voinţa persoanei asistate de a utiliza sprijinul asistentului social pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă (cine solicită ajutorul asistentului social? -
persoana care are nevoie de ajutor sau o persoană din anturajul acesteia; modul în
care persoana asistată susţine acţiunea de colectare a datelor şi de pregătire a
documentelor necesare asistenţei etc.);
 cadrul familial (relaţiile dintre membrii familiei; compoziţia familiei şi relaţia
cu rudele; identitatea etnică, religioasă şi valorile asociate; situaţiile în care
membrii familiei au mai beneficiat de suportul serviciilor sociale şi modul în care
au fost folosite resursele; distribuţia rolurilor şi a puterii în familie etc.) ;
 gradul de integrare a persoanei asistate în comunitate (sentimentul de
37

38. apartenenţă la alte grupuri; responsabilităţile asumate în cadrul comunităţii; modul
de utilizare a resurselor comunitare pentru a răspunde nevoilor personale sau
familiale etc.);
 aspectele de natură emoţională (tendinţa de a se retrage şi de a se izola de
ceilalţi; înclinaţia spre stări cum ar fi tristeţea, furie, teama, ruşinea etc.);
 aspectele de natură intelectuală (idei şi cunoştinţe folosite pentru înţelegerea
propriei persoane, a problemelor şi a celorlalţi; abilitatea de a interpreta propria
experienţă; modalitatea de folosire a informaţiilor şi cunoştinţelor pentru a lua
decizii etc.);
 locul de muncă (relaţia cu colegii, percepţia asupra muncii etc.);
 aspectele economice (achiziţionarea resurselor şi capacitatea de a administra şi
aloca banii necesari plăţii bunurilor şi serviciilor etc.);
 aspectele fiziologice (starea de sănătate, nutriţia);
 aspectele juridice (drepturile şi responsabilităţile care îi revin în calitate de
cetăţean etc.).
În baza acestei înţelegeri, asistentul social va putea stabili care sunt elementele
situaţiei asupra cărora se va focaliza pe parcursul intervenţiei, fie ca resurse pe care
să le utilizeze, fie ca aspecte care trebuie îmbunătăţite. Pentru claritatea acţiunilor
care ar trebui realizate sau a celor care ar trebui avute în vedere în planul de
intervenţie, asistentul social întocmeşte lista cu nevoi, în ordinea priorităţii acestora.
Lista cu nevoi este importantă mai ales atunci când persoanele asistate sunt
dependente de asistenţa combinată a serviciilor de asistenţă socială şi medicală sau
când intervenţia se bazează pe lucrul în echipa multidisciplinară; în aceste situaţii,
lista care include nevoile persoanei asistate ajută la clarificarea responsabilităţilor
specialiştilor implicaţi şi la continuitatea acţiunilor, evitându-se suprapunerea
serviciilor sau a acţiunilor specialiştilor.
În evaluarea nevoilor asistentul social trebuie să înţeleagă faptul că, dincolo de
trebuinţele materiale şi sociale primare, spectrul nevoilor umane diferă de la o
persoană la alta; asistentul social nu trebuie să ia propriile sale nevoi drept etalon
pentru considerarea nevoilor persoanei asistate.
38

39. Există situaţii de criză în care asistentul social trebuie să acţioneze urgent. Într-
o astfel de situaţie, asistentul social nu mai are timpul necesar colectării datelor; el
trebuie să acţioneze imediat pe baza ipotezei referitoare la ceea ce nu funcţionează în
situaţia dată şi ce la ar trebui făcut. După o primă intervenţie în situaţie de urgenţă
asistentul social trebuie să colecteze datele necesare pentru verificarea validităţii
primei ipoteze şi pentru identificarea resurselor disponibile. Greşeala în practică
poate apărea atunci când asistentul social nu îşi schimbă prima ipoteză chiar şi atunci
când apar informaţii noi şi continuă să acţioneze în baza primei ipoteze formulate.
Ancheta sociala reprezinta o parte importanta a demersului realizat de asistentul
social si este o parte componenta a dosarului social.
Ancheta sociala reprezinta proba legala pentru instantele judecatoresti iar
raspunderea asupra continutului anchetei sociale revine persoanelor care au efectuat
sau au semnat ancheta sociala ( se efectueaza in mod obligatoriu de 2 persoane).
39

40. ANCHETA SOCIALA
Asistent social.....................................................................
Sef serviciu..........................................................................
I. Date de identificare
a) Numele/prenumele / CNP-ul ...........................................................................................
Data nasterii...............................................................................................................................
Locul
nasterii...............................................................................................................................
Domiciliul.........................................................................................................................
Religie...............................................................................................................................
Etnie..................................................................................................................................
b) Parinti
Mama
Nume/prenume..................................................................................................................
Domiciliul.........................................................................................................................
Profesia..............................................................................................................................
Locul de munca......................................................................................
Religie...............................................................................................................................
Etnie..................................................................................................................................
Tata
Nume/prenume.................................................................................................................
Domiciliul.........................................................................................................................
Profesia..............................................................................................................................
Locul de munca........................................................................................
Religie...............................................................................................................................
Etnie..................................................................................................................................
II. Componenta familiei (frati, surori, alte persoane care locuiesc impreuna cu copilul)
1. .......................................................................................................................................................
2. .......................................................................................................................................................
3. .......................................................................................................................................................
4. .......................................................................................................................................................
5. .......................................................................................................................................................
6. .......................................................................................................................................................
7. .......................................................................................................................................................
8. .......................................................................................................................................................
III. Situatia socio-economica a familiei (se vor descrie)
40

41. I. Climatul familial, relatiile dintre membrii familiei:
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
....................................................................
II. Relatiile familiei cu comunitatea (ecomap):
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
....................................................................
III. Situatia economica a familiei (venituri):
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
............................................................................................................................
................................................................................................................................................................
..................................
IV. Climatul educational al familiei, care poate diferi de nivelul educational (profesie):
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
V. Locuinta: conditii igienico sanitare, utilitati, facilitati speciale etc.
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
VI. Gradul de integrare si participare sociala:
................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
IV. Descrierea problemei
I. Prezentarea faptelor si evenimentelor in contextul in care se desfasoara:
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
....................................................................
................................................................................................................................................................
..................................
II. Identificarea nevoilor copilului si familiei:
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
....................................................................
................................................................................................................................................................
..................................
V. Planul individual de interventie (din punct de vedere social):
I. Recomandarile asistentului social:
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
............................................................................................................................
Data:........................
Semnatura asistentului social................................
Semnatura sefului de serviciu................................
41

42. PLAN INDIVIDUALIZAT DE PROTECTIE
Numele si prenumele copilului:
C.N.P.
Masura de protectie: Plasament la ..................................
Responsabil pentru aplicarea măsurii de protecţie: Directia Generala de Asistenta Sociala si
Protectia Copilului ........................
Cerere pentru instituire a masurii de protectie speciala: nr. ............/..........................
Referit din partea:
Obiectiv general: oferirea de servicii personalizate de rezidenta si suport
Finalitate: integrare socio-profesionala
Mama: .......................
Tata: .............................
Reprezentantul legal al copilului: ...........................................
Data realizării/revizuirii planului individualizat de protectie:
Dosar nr. ___
Motivul intocmirii Planului Individualizat de Protectie – mentinerea masurii de
protectie .....................................
Responsabil de caz prevenire: ....................................
Managerul de caz care asigura coordonarea metodologica a responsabilului de caz de prevenire:
Membrii echipei si instituţia din care provin: Echipa de specialisti din cadrul ..................
Medic specialist:
As. Medical:
Psiholog:
Asistent maternal:
42

43. Lucrator social:
Director
Cursul nr. 7
PRINCIPIILE DE ORGANIZARE A SERVICIILOR DE ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
Principii generale
Principalele concepte utilizate
Baza organizării serviciilor de asistenţă socială este comunitatea locală
Asistenta sociala este componenta sistemului national de protectie sociala si
cuprinde serviciile sociale si prestatiile sociale acordate in vederea dezvoltarii
capacitatilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale,
cresterea calitatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune
sociala.
In vederea promovarii procesului de incluziune sociala, prezenta lege L 47/2006
privind sistemul national de asistenta sociala reglementeaza coordonarea si
organizarea unitara a sistemului de servicii si prestatii sociale si de a crea conditii
necesare implementarii masurilor si actiunilor sociale pentru garantarea dreptului
fiecarei persoane aflate intr-o situatie de nevoie sociala, datorita unor motive de natura
economica, fizica, psihica sau sociala.
In vederea garantarii accesului egal la drepturile prevazute de legislatia in
vigoare, sistemul de asistenta sociala se intemeiaza pe urmatoarele principii:
a)universalitatea –fiecare persoana are dreptul la asistenta sociala ;
b)respectarea demnitatii umane – fiecarei persoane ii este garantata
dezvoltarea libera si deplina a personalitatii;
43

44. c)solidaritatea sociala – comunitatea participa la sprijinirea persoanelor care nu
isi pot asigura nevoile sociale, pentru mentinerea si inlaturarea coeziunii sociale;
d)parteneriatul – autoritatile administratiei publice centrale si locale de cult
recunoscute de lege coopereaza in vederea acordarii serviciilor sociale;
e)subsidiaritatea – in situatia in care o persoana sau familia nu isi poate asigura
integral nevoile sociale, intervine colectivitatea locala si structurile ei asociative si,
complementar statul;
f)participarea beneficiarilor – beneficiarii masurilor si actiunilor de asistenta
sociala contribuie activ la procesul de decizie si de acordare a acestora;
g)transparenta – se asigura cresterea gradului de responsabilitate a
administratiei publice centrale si locale fata de cetatean, precum si stimularea
participarii active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;
h)nediscriminarea – accesul la drepturile de asistenta sociala se realizeaza fara
restrictie sau preferinta fata de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie,
categorie sociala, opinie, sex ori orientare sexuala, varsta, apartenenta politica,
dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau apartenenta la o categorie
defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect restrangerea
folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale;
Profesia de asistent social se caracterizează printr-o bază echilibrată de teorie şi
experienţă profesională practică decurgând din valorile care dau însăşi natura acestei
profesii: o profesie înalt umanistă, cu responsabilităţi deosebite faţă de natura
umană şi destinul unor vieţi omeneşti.
Asistenţa socială este, în primul rând, o artă, este, de asemenea, o ştiinţă şi
este, cu siguranţă, o profesie. Ideea este susţinută de teoreticieni de valoare,
specialişti în domeniu care au adus contribuţii importante la dezvoltarea conceptelor
teoretice ale asistenţei sociale. Este o artă deoarece presupune din partea celui care o
practică o serie de calităţi personale, aptitudini deosebite, care prin educaţie dezvoltă
deprinderi şi abilităţi, formează talentul necesar pentru a acţiona într-o mare
diversitate de situaţii, pentru a-i putea înţelege pe oameni şi a-i ajuta pe aceştia să se
ajute singuri; este o ştiinţă pentru că a dezvoltat, în timp idei, principii şi concepte
44

45. operaţionale proprii; în fine, este o profesie pentru că presupune şi ţine seama de
toate atributele unei profesii: deţine un corpus sistemic, organizat teoretic de
cunoştinţe de specialitate, operează cu valori şi simboluri comune, este o activitate pe
termen lung pusă în slujba nevoilor sociale, are instituţii academice, se bazează pe un
sistem legislativ şi o dimensiune etică proprii, deţine un profil profesional specific
pentru a servi persoana în dificultate, în particular, şi totodată pentru bunul mers al
societăţii, în sens larg.
Asistenţa socială modernă s-a dezvoltat pornind de la nevoia oamenilor de a se
sprijini unii de alţii, de a se ajuta în momente dificile, dar şi cu ajutorul oamenilor de
ştiinţă “sensibilizaţi la problemele umane”.
Ca activitate practică, cu largă aplicabilitate în sfera protecţiei sociale, asistenţa
socială are la bază trei premise fundamentale:
a) prima se referă la importanţa fiinţei umane, la unicitatea şi demnitatea ei, la
necesitatea menţinerii acestei condiţii fără ca persoana să decadă sau să abdice de
la condiţia umană;
b) a doua premisă are în vedere faptul că persoana, familia, colectivitatea sau
comunitatea pot avea probleme ce rezultă din interacţiunea cu ceilalţi: probleme de
dezadaptare la mediul social din care face parte, modificări ale mediului social, care
poate deveni nepotrivit sau chiar ostil, ori modificări simultane, în ambele sensuri,
atât dinspre mediu spre individ, cât şi ale individului la mediul său de viaţă;
c) în fine, datorită unei virtuţi cu care a fost înzestrată nativ fiinţa umană de a
dezvolta sentimente de grijă şi a-şi ajuta semenii – “homo ad juventus paratus” (H.
Soydan, 1993), oamenii pot şi trebuie să intervină pentru aplanarea problemelor şi
îmbunătăţirea vieţii semenilor lor; fiecare individ trebuie să-şi asume responsabilităţi
familiale şi sociale, dar are şi dreptul de a fi ajutat de ceilalţi membrii ai societăţii
atunci când este află în situaţii dificile din punct de vedere emoţional, fizic ori
material, cărora nu le poate face faţă singur prin forţe proprii, în numele justiţiei
sociale prin solidaritate umană.
Toate acestea se constituie în argumente pentru a susţine că pentru managerul
social devine imperios necesar a-şi onora profesia printr-o conduită profesională
adecvată, în respectul datorat atât în relaţia cu persoana, colectivitatea sau
45

46. comunitatea pentru care lucrează, cât şi în relaţia cu comunitatea profesională
proprie, cu echipa în care lucrează, cu propria instituţie şi cu toate celelalte instituţii
cu care trebuie să colaboreze. Asumarea multitudinii de roluri şi responsabilităţi ce-i
revin managerului social în dezvoltarea tuturor acestor relaţii presupune nu numai
temeinicie în cunoaşterea teoretică, stăpânirea abilităţilor şi deprinderilor practice
corespunzătoare, dar şi respect pentru valorile şi standardele de profil cuprinse în
codul deontologic al profesiei de manager social.
În funcţie de particularităţile fiecărei situaţii în care se află persoana asistată şi
de contextul istoric, geografic, economic, social şi cultural în care trăieşte, managerul
social trebuie să construiască o strategie de intervenţie pe baza celor două dimensiuni
ale sistemul social de ajutoare: sistemul formal, compus din instituţii guvernamentale
şi agenţii nonguvernamentale şi sistemul informal, compus din membrii familiei,
prieteni, vecini etc. Modul în care asistentul social se orientează în lucrul cu cele
două sisteme şi adoptarea conduitei potrivite faţă de persoanele aflate în nevoie sunt
decise de către asistentul social, în consens cu codul deontologic al profesiei. Codul
deontologic îl ghidează pe asistentul social în varietatea rolurilor şi relaţiilor, la
nivele diferite de responsabilitate, în raport cu situaţiile în care intervine.
Principalele concepte utilizate
 conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai
multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat, dificilă,
care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare.
 conceptul de nevoie socială reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile
fiecărei persoane pentru asigurarea condiţiilor de viaţă în vederea integrării
sociale;
 beneficiar/client/persoană asistată: persoană căreia îi sunt adresate serviciile
de asistenţă socială
 serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate
pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau
46