Documentul analizează evoluția sistemului de asistență socială din România, evidențiind influențele istorice, administrative și legislative care au contribuit la dezvoltarea sa. Se subliniază importanța instituțiilor și deciziilor domnești în sprijinul grupurilor vulnerabile, precum săracii și persoanele cu handicap, începând cu măsuri de asistență socială din secolul al XIV-lea până la modernizarea sistemului în secolul al XIX-lea. De asemenea, sunt discutate inițiativele și programele sociale implementate de voievozii români care reflectă dorința de a alinia politicile sociale ale țării la tendințele europene ale vremii.

1. Curs 3 Evolu ţ ia sistemului de asistenţă socială factori de natură istorică, administrativă, legislativă, politică, economică. i storia naţională consemnează prin acte a le cancelariilor domneşti preocupări sistematice pentru sprijinul acordat grupurilor vulnerabile (hotărâri domneşti, acte administrative, statute de breaslă). influenţa bizantină - instituţii religioase ( bolniţele construite în preajma mănăstiril or ce asigurau protecţie săracilor bolnavi sau infirmi - practică a Occidentului european; comunităţi religioase: spital, biserică, cimitir).

2. provinciile româneşti - autorităţile domneşti autorizau boieri epitropi , oameni cu statut social şi ştiinţă de carte să se ocupe de beneficiarii asistenţei sociale; existau instituţii, servicii, prestaţii şi cadru organizatoric. prinţul era garantul legii (doctrina domnului - principel e ideal) - mecanismele de realizare a protecţiei sociale erau uneori rudimentare (ex. spitale-azil pentru săraci din care lipsea medicul) dar cu toate acestea dreptatea ş i justi ţ ia social ă func ţ iona . t oate activităţile de asistenţă socială ar trebui privite în contextul istoric în care s-au dezvoltat, integrându-le judecăţii globale a vremurilor în care au existat .

3. EXEMPLE: p ractica din secolul al XVII-lea de a oferi s ă racilor ora ş ului o para pe zi din bugetul V isterie i ar putea fi numit ă efectiv o form ă de a cordare a VMG acordat la ora actuală în majoritatea ţărilor din U.E.; C. Mavrocordat (1741) poruncea ca orbii, şchiopii, ciungii fără familie şi cei care nu pot să se hrănească să fie scutiţi de taxe şi impozite ( obicei specific domnilor luminaţi din Creştinătate ). Şi astăzi, persoanele cu handicap beneficiază de asemenea scutiri.

4. - în 1792 Mihail Şuţu poruncea boierilor epitropi (administratori) ai Cutiei Milelor (instituţie publică, un fel de DGASPC) să acorde cerşetorilor câte un taler şi jumătate pe lună bani de mâncare - ţara fiind cuprinsă de epidemie de ciumă. - ceea ce ast ă zi numim o ini ţ iativ ă sau hotărâre domneasc ă pe vremea aceea reprezenta un adev ă rat program social de dimensiuni naţionale .

5. L ege a pentru Protecţia C opil ului di n 1775 - perioada fanariotă când plăteam tribut la Înalta Poartă pentru a avea domni pământeni. aşezămintele, serviciile şi prestaţiile de asistenţă socială s-au dezvoltat în special în perioada despoţilor luminaţi (Mavrocordat, Ghica, Ipsilanti) când are loc şi abolirea servajului (d ependenţ a totală a ţăranului de stăpânul feudal ). în 1775 este înfiinţat Departamentul Epitropiei Obşteşti (instituţie administrativă de utilitate publică, un fel de consiliu local) care avea printre alte responsabilităţi şi protejarea săracilor şi orfanilor. în perioada Regulamentelor Organice (1831 -1832 ) din Valahia şi Moldova asisten ţ a social ă a dobândit un caracter organizat.

6. Perioada domnitorilor implicarea v oievozi lor în dezvoltarea operei de asisten ţă a s ă r ă ciei (mizeriei) prin programe sociale ş i institu ţ ii pentru protejarea persoanelor vulnerabile . acestea pot fi considerate instituţii publice de asistenţă socială întrucât erau construite şi susţinute tehnic şi financiar de către autorităţi . voievozii cre ş tini ai provinciilor române ş ti erau conecta ţ i la ideile de protec ţ ie social ă care circulau la acea vreme în întreaga C re ş tin ă tate (Europa). nu doar mila ş i înv ăţă tura cre ş tin ă i-au determinat la ridicarea de institu ţ ii de asisten ţă social ă/ servicii sociale ci ş i dorin ţ a de a alinia ţă rile lor d . p . v . al politicilor sociale la tendin ţ ele europene ale acelor vremuri . la sfârşitul feudalismului s-a resimţit nevoia la nivel european a unui sistem organizat de asistare a săracilor.

7. în sec. al XVI – lea întâlnim măsuri explicite în ceea ce priveşte politica de asistenţă a săracilor : controlul administrativ al săracilor şi vagabonzilor, interzicerea cerşitului public în cazul cerşetorilor valizi (înşelători, răi creştini) - eliberarea autorizaţilor (“cărţi de pace”) de cerşit pentru cei invalizi, supravegherea copiilor cerşetori - plasarea ca ucenici pentru a învăţa o meserie, ajutorul social era destinat săracilor bolnavi sau invalizi, cei care nu puteau presta o anumită muncă pentru a se întreţine, săracii valizi (care puteau să muncească) primeau ajutoare dacă dovedeau că muncesc dar salariul obţinut nu este suficient pentru întreţinerea familiei , - organizarea funeraliilor celor săraci, etc.

8. EXEMPLE: u n document din feudalism (1365) atestă crearea de către Radu Negru (de la Afumaţi) lângă Câmpulung , la Măţăul de Jos, a unui sat special destinat adăpostirii persoanelor aflate în situaţi e de dificultate (orbi, gârbovi, şchiopi, ologi) din zona respectivă. referiri la acest sat întâlnim şi într-un document din 1639 prin care Matei Basarab scuteşte satul respectiv de obligaţiile faţă de domnie.

9. Mahalaua Calicilor Negru-Vodă - caliciil e (bresle sociale , asociaţii cu funcţie sindicală) , una la Câmpulung şi alta la Bucureşti sub mlaştina Dâmboviţei (lângă dealul Mitropoliei) ce aveau în fruntea lor un staroste de calici. Acestea erau susţinute din taxele vamale, taxele de divorţ şi C utia M ile lor . În Bucureşti, găsim referiri şi în sec. XIX (1828) la Podul Calicilor (azi zona Rahovei).

10. Caliciile - bresle sociale cu rol de asanare a societăţii, a locului public; depindeau direct de Biserică dar erau autorizate de domnie. Funcţionau din milă domnească, domnul asigura locaţia pentru construcţia bordeelor şi 10 lei pe lună din vama cea mare domnească. Calicii erau colonizaţi de regulă în Uliţa Mare, o intersecţie a mai multor drumuri dintr-un sat ca măsură de integrare socială dar şi de limitare a cerşetoriei fie ea şi profesionistă (în acea perioadă, breslele de meşteşugari de acelaşi fel se organizau teritorial pe o aceeaşi stradă). calicii (mişeii) erau săraci invalizi sau bolnavi fără familie, oameni aflaţi la marginea societăţii urbane, beneficiari ai milei publice (cerşetori, invalizi şi chiar leproşi). N. Iorga îi considera ca fiind mari mutilaţi de război proveniţi din luptele purtate în perioada lui Mihai Viteazul şi care erau încredinţaţi Bisericii pentru a fi adăpostiţi şi îngrijiţi (cu referire la sec. XV).

11. intrarea într-o astfel de formă de organizare socială era condiţionată de existenţa unei anumite boli (şchiop, orb, ciung, fulgerat, olog, surd, gură stricată, beteag, gură puţintea, nevolnic, stricat, cel ce are acea nevoie/epileptic, gură rea). numărul membrilor breslelor a diferit în funcţie de statutul stabilit de domnie, de la 11 la 29 de membrii (11 în timpul lui Petru Rareş). Aveau în fruntea lor un staroste ales pe viaţă de membrii grupului şi aprobat de Mitropolit. l egenda spune că domnitorul justiţiar Vlad Ţepeş i-a închis într-o casă şi, pe când îi ospăta, le-a dat foc pentru c ă se înmulţiseră prea mult . Se încăierau între ei şi deveniseră delincvenţi . Totuşi legenda adaug ă faptul c ă domnitorul a avut grij ă ca în acea încăpere să rămân ă doar profitorii, şarlatanii şi pungaşii, indivizi care simulau diverse handicapuri pentru a-ş i însuşi foloase necuvenite.

12. î n Moldova, voievodul Ştefan cel Mare începe în anul 1480 marea operă de asistenţă a mizeriei ( sărăciei ) prin colonizarea calicilor . Aceştia au primit din partea domnitorului anumite privilegii ( servicii sociale). p e timpul lui Vlad Vo e vod (1524) săracii erau asistaţi la Curtea de Argeş şi primeau locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi bani . un document din 1686 arată că Protopopul d e Bucureşti trebuia să prezinte Vistieriei lista săracilor oraşului care primeau zilnic şi în mod individual câte o para .

13. Spitalul-azil (“casa săracului”) : instituţie urbană destinată adăpostirii săracilor infirmi sau bolnavi, locul marilor mutilaţi fără familie unde stăteau până la sfârşitul vieţii (“ casa unde zac calicii şi oamenii bolnavi ”). Fiul care-şi trimitea tatăl la spital era pedepsit ca un “ucigătoriu ce face ucidere grabnică” iar părintele ce-şi trimitea fiul bolnav la spital era decăzut din drepturile părinteşti. î n 1695 se construiesc primele două mari instituţii complexe de asistenţă : mănăstirile-spital Colţea ( foto ) şi Pantelimon care deţineau aşezăminte numite “spitale” pentru săraci iar Colţea deţinea şi o şcoală. în spitale, săracii bolnavi primeau hrană şi cazare, existenţa medicului fiind o raritate, acesta era trimis periodic de către domn pentru evaluare şi intervenţii pe măsura vremurilor respective.

14. - ulterior (începutul sec. XIX) a fost înfiinţat şi aşezământul Filantropia (200 de paturi) care avea medic primar, medic chirurg şi farmacist. - în 1832 gen. Kiseleff înfiinţează Eforia Spitalelor care unea d.p.v. administrativ cele trei aşezăminte.

15. Perioada modern ă perioada de modernizare a provinciilor româneşti (organizare administrativă, instituţii cu atribuţii de asistenţa socială, servicii susţinute de taxe şi impozite, dezvoltarea unui cadru legislativ). începe construcţia modernă a sistemului de asistenţă socială favorizată şi de contextul factorilor negativi ce asediau societatea românească (cataclisme naturale, recolte proaste, lipsuri alimentare, epidemii de ciumă şi holeră, foamete, accidente climatice-invazii de lăcuste, operaţiuni militare pe teritoriul provinciilor româneşti). Proliferează criminalitatea, jaful şi tâlhăriile, furtul, haiducia – insecuritate socială. debutul asistenţei sociale moderne poate fi plasat în anul 1775 , odată cu apariţia primei legi de protecţie pentru copil şi înfiinţarea unor instituţii specializate de asistenţă socială pentru persoanele în dificultate: săraci, persoane vârstnice, persoane cu handicap fizic şi psihic , fete-mame , bolnavi.

16. i niţiative domneşti materializate prin acte şi hotărâri ale Curţii Domnești: interzicerea cerşitului şi vagabondajului, obligativitatea muncii pentru cei valizi capabili să muncească, instrucţie gratuită pentru copiii săraci ca mijloc de combatere a sărăciei, acordarea ajutoarelor sociale persoanelor cu adevărat nevoiaşe pe baza testării mijloacelor, acordarea şi ierarhizarea ajutorului în funcţie de statutul social al solicitantului, - implicarea efectivă a domniei în acordarea ajutorului fie de la Epitropie fie din propria “cămară” - dacă dorea.

17. un sistem de asistenţă socială structurat, susţinut legislativ şi instituţi onal - după apariţia Regulament elor Organic e (1831-1832) care conţineau referiri explicite la organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de asistenţă socială. după Unirea Principatelor Române ( 1859 ) apar e un cadru legislativ care fixează chiar atribuţii concrete pentru serviciile de asistenţă socială la nivelul judeţelor şi comunelor .

18. EXEMPLE Alex. Ipsilanti (prinţ cu veleităţi modernizatoare) a introdus în 1775 dijma pentru copiii săraci ş i a fondat un azil-spital pentru copii numit Orfanotrofion (orfelinat pentru copii). î n perioada 1782-1785 Ale x. Mavrocordat înfiinţeaz ă în Moldova Casa Milei iar Mihail Şuţu în principatul vecin Cutia Milelor ce depindea u de Obşteasca Epitropie . Cutia Milelor (“ Lada de Milostire ”) reprezenta o instituţie specializată care suporta alături de Visterie toate ajutoarele sociale (pensii, ajutor pentru “şomaj”, ajutor pentru măritat fetele, ajutor de înmormântare, “marea pomană” acordată din mila domnului celor nevrednici). acestea era u alimentat e de diverse taxe : cele datorate de mitropoliţi şi episcopi cu ocazia înscăun ă rii lor, de boieri cu ocazia instaurării lor ca dregători, cele impuse arendaşilor poştei, cumpărătorilor de păşuni, taxe asupra crâşmăritului , de la boiernaşii Curţii, de la slujbaşi şi ispravnici, taxe pe cununii, amenzi (pentru desfrâu, divorţ sau răpiri de fete) .

19. solicitantul (“jăluitor”) primea ajutor numai după ce epitropul “cerceta” solicitarea (testarea mijloacelor) şi înainta cererea Domnului care o aproba (semna şi pecetluia actul) sau o respingea. Era interzisă favorizarea solicitanţilor precum şi acordarea ajutorului fără acordul formal al Domnului. beneficiari ai Cutiei Milelor : foşti slujbaşi domneşti bătrâni sau bolnavi, văduvele şi orfanii acestora, foşti dregători ajunşi în sărăcie, familii nevoiaşe cu ocazia măritişului fetelor. solicitarea trebuia argumentată de munca depusă de solicitant în slujba domniei pe vremea când persoana era sănătoasă sau de anumiţi membrii ai familiei (soţi sau feciori care lucraseră, luptaseră sau muriseră pentru domn). existau şi solicitări de ajutor pe baza milei domnului ca “marea pomană”, invocată de cei care nu aveau alte justificări. dacă solicitantul nu era nici sărac, nici bătrân ci tânăr şi sănătos atunci domnul poruncea să fie angajat în mod boligatoriu (“pus în slujbă”).

20. Copilul în dificultate (orfan, fără părinţi) - i se asigura supravieţuirea fizică, instrucţie şi formare profesională conform categoriei sociale din care provenea precum şi asigurarea moştenirii părinteşti. - nou-născuţii şi copiii foarte mici erau încredinţaţi doicilor în schimbul unei subvenţii plătite de stat. - copiii săraci şi orfani erau plasaţi la vârsta majoratului ca servitori în mediul rural sau ca ucenici la oraş. copiii orfani erau înfiaţi sau găzduiţi spre hrană sau creştere (“asistenţă maternală”) numai cu acordul Comisiei Epitropiceşti. Persoanele cărora le erau încredinţaţi copii orfani de către Obşteasca Epitropie erau obligaţi să ajute copilul încredinţat să ajungă “cinstit şi vrednic cetăţean” şi să le dea “creştere după a lor stare” ceea ce însemna hrană, îmbrăcăminte şi “căutare de boală”. Aceştia primeau “leafă” de la Cutia Milelor. Comisia păstra inventarierea şi supraveghea administrarea averii copilului. - exemplu: cazul copiilor preluaţi de un epitrop cu acordul Comisiei întrucât mama văduvă îşi risipea averea după moartea soţului.

21. Se înfiinţează instituţii moderne de asistenţă socială: a zilul Elena Doamna (1862, iniţiativa privată a dr. Carol Davilla) , o rfelinatul Sf. Pantelimon cu o secţie pentru persoanele surdo-mu te (1867) , căminul-a zil Manea Brutaru ( 1798 ) ce adăpostea 80 de copii (centru de plasament ce funcţiona lângă biserica cu acelaşi nume) , Societatea Tibişorul şi Casa Muncii CFR care asigura asistenţ ă funcţionarilor c ă ilor ferate (1883),

22. în 1881 se crează un serviciu de asistenţă socială în cadrul Prim ă riei Bucureşti , - în 1894 prin Legea de reorganizare a comunelor urbane se deleagă judeţelor şi comunelor responsabilitatea protejării copiilor abandonaţi , infirmi , alienaţi dar şi de a înfiinţa azile de noapte şi ospătării comunale pentru şomeri. în 1897 sunt înfiinţate Leagănul Sf. Ecaterina din iniţiativa d-nei Ecaterina Cantacuzino şi Societatea Materna. m ai întâlnim şi alte organizaţii formale de ajutorare, cum ar fi: Societatea de Binefacere Regina Elisabeta, Societatea Principele Mircea, Societatea Cercurile de gospodine.

23. Perioada contemporan ă a) p rima etapă o reprezintă intervalul în care sistemul de asistenţ ă socială a cunoscut o dezvoltare deosebită d.p.v. administrativ şi organizatoric , dezvoltare susţinută atât de consecinţele celor două războaie mondiale la care România a participa cât şi iniţiativele anterioare promulgate timp de secole de către Curţile domneşti. b) a doua etapă - perioada comunistă când sistemul de asistenţă socială este distrus aproape în întregime întrucât ideologia de partid şi de stat respingea nevoia de asistenţă socială. c) a treia etapă - reconstrucţia sistemului de asistenţă socială începută după Revoluţia din 1989.

24. a). Prima etapă se dezvoltă un cadru legislativ specific sistemelor de asistenţă socială, apar instituţii cu atribuţii şi responsabilităţi în sfera asistenţei sociale precum şi instituţii specializate, se dezvoltă reţeaua de asistenţă socială la nivel rural, sunt create servicii specializate pentru persoanele în dificultate, sunt formaţi la nivel universitar specialiştii în asistenţa socială, se dezvoltă cercetări sociologice de către Şcoala Sociologică de la Bucureşti (D. Gusti) care fundamentează intervenţiile practice de asistenţă socială, reprezintă perioada în care sistemul naţional de asistenţă socială era considerat un model la nivel european şi internaţional.

25. EXEMPLE î n 1920 este înfiinţat Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale - coordona şi activitatea de asistenţă socială prin Direcţia Asistenţei, sub responsabilitatea C omitetului judeţean s-au constituit birourile judeţene şi comunale ce coordonau asistenţa socială la nivel local . î n 1929 se înfiinţează Şcoala Superioară de Asistenţă Socială Principesa Ileana din Bucureşti, coordonat ă de Institutul Social Român (formarea specialiştilor la nivel universitar) ,

26. prin L egea sanitară şi de ocrotire socială din 1930 se înfiinţează oficii de ocrotire la nivel judeţean precum şi case de ocrotire la nivel rural , apare o reţe a teritorial ă de servicii sociale comunitare , î n perioada 1929-1936 a apărut Revista Asistenţa Social ă tradiţie şi necesitate, reluată din anul 2002, fiind editată de Catedra de Asistenţă Socială a Universit ăţii din Bucureşti .

27. î n 1936, sub coordonarea lui Dimitrie Gusti se înfiinţează Asociaţia pentru Progresul Asistenţei Sociale , t radiţi e reluat ă în 1992 de către doamna profesor E . Zamfir, care a înfiinţat Asociaţi a Român ă pentru Promovarea Asistenţei Sociale (ARPAS) . î n 1952 are loc reducerea învăţământului de grad universitar (1929-1952) la nivel postliceal iar în 1969 este desfiinţat definitiv de către regimul comunist .

28. d e o importanţă deosebită sunt contribuţiile Şcolii S ociologice coordonată de profesorul Dimitrie Gusti care a iniţiat şi sprijinit continuu asistenţa socială de la acea vreme . a mintim şi aportul la dezvoltarea asistenţei sociale al unor personalităţi ca Henri Stahl, Veturia Manuilă, Xenia Costa-Foru, Iuliu Moldovan şi alţii care au contribuit la dezvolta rea un ui sistem de asistenţă socială adaptat la realitatea din ţară.

29. b. Etapa comunistă a fost distrusă reţeaua de asistenţă socială comunitară, au fost desfiinţate serviciile de specialitate, profesia de asistent social a fost eliminată din nomenclatorul profesiilor, a fost desfiinţat învăţământul de specialitate, specialiştii formaţi în asistenţa socială au fost obligaţi să se reintegreze profesional în alte domenii, noul cadru legislativ adoptat elimina complet sistemul de asisten ţă social ă.

30. EXEMPLE: s-au înfiinţat instituţii de dimensiuni mari pentru copii abandonaţi şi care funcţionau în condiţii improprii dezvoltării copiilor, se acordau câteva prestaţii universaliste (alocaţia pentru copii, ajutor lunar pentru mamele cu mulţi copii).

31. C) Etapa de după Revoluţia din ’89 noul guvern instalat în mod democratic la conducerea ţării, prin ministrul muncii de la acea vreme (C. Zamfir) se pun bazele unei noi arhitectur i a sistemului de asisten ţă social ă declan ş ând ireversibil mecanismele administrative în domeniu , s e înfiin ţ eaz ă facult ăţ i de asisten ţă social ă în marile centre universitare care formează specialiştii în domeniu , apare treptat un nou cadru legislativ care fundamentează sistemul de asistenţă socială, treptat se reînfiinţează reţeaua instituţională de asistenţă socială,

32. autorit ăţ ile locale ini ţ iaz ă ş i dezvolt ă servicii sociale, apar prestaţii pentru toate categoriile sociale aflate în situaţie de dificultate, apar colaborările cu institu ţ iile ş i agen ţ iile interna ţ ionale (UNICEF, UNDP, Banca Mondial ă ) care sprijin ă dezvoltarea programe lor sociale şi a cercet ă r ilor în sfera asisten ţ ei sociale .

33. EXEMPLE: l a ora actual ă a fost adoptat cadrul legislativ necesar dezvolt ă rii sistemului de asisten ţă social ă (legea privind sistemul na ţ ional de asisten ţă social ă , legea privind venitul minim garantat, legea împotriva marginaliz ă rii sociale, lege a administra ţ iei publice locale, legea privind sistemul asigur ă rilor pentru ş omaj ş i stimularea ocup ă rii for ţ ei de munc ă , legea privind protec ţ ia ş i promovarea drepturilor copilului) , e xist ă câteva mii de speciali ş ti cu diplom ă universitar ă în asisten ţă social ă , descentralizarea administrativă a sistemului ( autorit ăţ ile locale au posibilitatea s ă dezvolte instituţii şi servicii sociale în func ţ ie de nevoile proprii ), avem instituţii moderne de asistenţă socială, suntem încă deficitari la servicii de asistenţă socială dar avem o gamă largă de prestaţii sociale.