http://cititordeproza.ning.com/forum/topics/datoria-vietii-noastre-de-vasile-parvan

1. Datoria vie ii noastre de Vasileț
Pârvan
Lec ie de deschidere a cursurilor de istoria anticăț i de istoria artelor,ș inute în semestrul de iarnăț
1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919
De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceea i, a celor mul i. Singura oboseală ce i-oș ț ș
dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat me te ugul din bătrâni, care îi dă - dupăș ș
meseria ce o are - hrana. i memoria populară e foarte precisă: unele procedee î i au începutul lor,Ș ș
identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civiliza iilor populare în cursul mileniilor eț
propriu-zis un simplu reflex al continuită ii vie ii din natură: evolu ia acesteia se petrece în limite deț ț ț
timp a a de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate a adar vorbi de o adevăratăș ș
eternitate a primitivismului popular, conservativ.
Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor iș
revolta ilor.ț Ace tia tulbură ca ni te demoni, perpetuu nemul umi i, beatitudinea lenei spirituale aș ș ț ț
contemporanilor, le de teaptă iluzii i apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă pre iosul echilibru alș ș ț
perfectei iner ii. Fie că atunci masele populare se încaieră în războaie, fie că folosesc pa nic gândulț ș
născocitorilor, mimetismul i utilitarismul ancestral biciuit i de instinctul curiozită ii - care e maiș ș ț
vechi decât însu i omul - le împinge să aducă modificări, mai mult ori mai pu in adânci,ș ț
sacrosanctelor lor tradi ii.ț
Puterea aceasta uria ă a creatorilor de gânduri noi a fost aproape în tot cursul istoriei omene tiș ș
confiscată de oligarhiile ori autocra iile, care conduceau politic marile mase populare: fiecare nouț
exemplar de supraom a fost repede înrolat, catalogat, uniformizat, în casta preo ească, curteaț
monarhică, ori clientela politică, a conducătorilor cu sabia ori cu icoana, a diferitelor state ori
na iuni.ț Cei recalcitran i au fost suprima i: cu binevoitorul concurs al mul imilor slabeț ț ț
de minte. Doar rar de tot, când potenta ii politici au avut un respect romantic pentru geniul creatorț
ca atare, născocitorii de gânduri au putut fi stăpâni pe via a lor i au putut răspândi după voie gândulț ș
lor. Aceste rare epoci corespund însă - Elenismul, postalexandrinism epigonic, - Romanismul,
imperial - unei naive reglementări de către stat a selec iei capetelor creatoare. Se introduce un sistem -ț
foarte asemănător colii contemporane - de industrializare i multiplicare mecanică a ideilor noi i deș ș ș
dresaj filozofic - în masă - a animalului uman. Democra iile interna ionale: elenistică, imperial-ț ț
romană, actuală, au încercat, toate, posibilitatea de înmul ire pe cale mecanică a sufletelor superioare.ț
Metoda - născocită de cei vechi - a fost, fire te, cu căldură îmbră i ată i de ordinele religioaseș ț ș ș
militante - în special al lui Igna iu - întemeiate de Biserica Apusului.ț
Democra ia contemporană, fie burgheză fie socialistă, e stăpânită de ideea răspândirii culturii înț
masele largi ale muncitorimii. Dar marea erezie a creării de genii prin fabricile de cultură, care sunt
Universită ile i Academiile, începe a pierde din ce în ce teren. Cu foarte mare părere de rău Pontificiiț ș
în elepciunii dogmatizate încep să recunoască neputin a lor de a crea altceva, decât ni te dociliț ț ș
papagali intelectuali i ni te gelatinoase nevertebrate etice. coala oficială începe să recunoască căș ș Ș
toate doctoratele de tiin ă i diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o maimu ă cu dar suficientș ț ș ț
de imita ie un creator de valori noi spirituale. Încep să recunoască monumentalii efi de coli,ț ș ș
filozofice, artistice, tiin ifice, că coala, ca institu ie educativă a mul imilor, nu are rostul mecanic,ș ț ș ț ț
militarist i trivial al uniformizării gândului i al reglementării creerii, ci datoria mult mai modestă aș ș
dezanimalizării capetelor de sută i al procurării repezi a mijloacelor tehnice de lucru pentru capeteleș

2. geniale. „Profesorul” contemporan, dacă e de fapt un om superior, nu mai e astăzi un infailibil profet
de sentin e revelate, ci un „prospector” de aur i diamante în stâncosul pustiu al neîn elepciuniiț ș ț
omene ti.ș Ca Diogene din Sinope, profesorul contemporan are a căuta, în coală, ca i înș ș
lumea largă, cu lampa aprinsă i ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâieș
flacăra ideii. Avem azi apreciatori de artă, avem cunoscători de vinuri i de cai de rasă,ș
dar n-avem pre uitori de suflete noi. Nu vezi pe nimeni bucurându-se, fiind fericit, că înț
mul imea purtătorilor de ghiozdane de coală a găsit un anarhist al legilor actuale aleț ș
gândului, un nelini tit, un chinuit căutător de legi noi. Dimpotrivă, cel mai iubit, întreș
puii de oameni care se ridică spre con tiin ă proprie, e cel mai docil dintreș ț
memorizatorii în elepciunii consacrate.ț
Noutatea spiritului are nevoie de libertate, de aer larg. i libertatea nu poate înflori înȘ
turmă. i nici nu trebuie să înflorească acolo: ce-ar fi să zburde după cheful lor animalic toateȘ
necuvântătoarele care au nevoie de conducere i disciplină socială! Dar chiar în marile aglomerăriș
colare se poate crea libertatea de zbor pentru cei chinui i de demonul lăuntric. Libertatea aceastaș ț
cre te din starea de suflet a iubirii pentru idee. Profesorul să se facă i el simplu colar, alergând la unș ș ș
loc cu copiii i adolescen ii după licuriciul minunat al gândului, care luminează în întunericulș ț
banalită ii utilitare zilnice.ț
Cât spirit de acesta, de camaraderesc entuziasm, pentru idealul de toate felurile, va fi într-o coală,ș
atâta libertate a gândului i deci atâta putin ă de înflorire a sufletelor, va fi în acea tovără ie de viitoriș ț ș
oameni.
***
Libertatea spiritului nu cre te de asemenea nici acolo unde omul e robit de trup. Iubirea ideii e unș
lirism deplasat în lumea în care „timpul e bani”. De o sută de ani omenirea trăie te în crezulș
materialist: economic, scial, istoric. Întreaga luptă pentru via ă a umanită ii contemporane se dă întreț ț
Capital i Muncă. Deprins a cumpăra Inteligen a când are nevoie de dânsa, pentru înmul irea averii,ș ț ț
ori înfrumuse area vie ii, Capitalismul nu o socote te ca un alt rival. Deprins a nu avea nevoie deț ț ș
inteligen ă, Socialismul face abstrac ie de ea, neputându- i-o închipui ca un eventual rival.ț ț ș
Capitalismul biruitor în Apus, calcă dispre uitor în picioare toate idealurile pentru careț
intelectualitatea, solidară cu poporul, a crezut că trebuie să lupte în războiul cel mare. Socialismul
biruitor în Răsărit - cel pu in ca experien ă trecătoare politică - începe prin a distruge tot ce nuț ț
primitivitate i bestialitate de masă amorfă. Pentru că e fără putere fizică, pentru că e pu inș ț
numeroasă, pentru că e supărătoare în cererile ei de sacrificiu, nerentabil, pentru inutila urmărire a
idealului, Inteligen a creatoare contemporană, e în totalitatea ei zdrobită: de masivitatea impertinentăț
a bogăta ului care asudă grăsime i de brutalitatea greoaie a proletarului care nu se gânde te decât laș ș ș
mai multă pâine. inta oricărei cheltuieli de energie în lumea actuală e sporirea productivită ii. OȚ ț
monstruoasă stoarcere a tuturor puterilor pământului i omului, ca să dea cât mai mult materialș
asimilabil pâtecelui i poftelor inferioare. Orice idee e valorată după interesul - pragmatic - pe care-lș
de teaptă. Orice institu ie ideală a societă ii e mecanicizată industrial. De o sută de ani încoace nu s-aș ț ț
născut o singură idee epocală, deschizătoare de drumuri necunoscute, în arhitectură, în filozofie, în
sculptură, în religie, în morală. Numai tiin a - i anume, în special, cea aplicată - a făcut progreseș ț ș
enorme: rezultatul marii majorită i a acestor progrese e însă asasinarea savantă a milioanelor deț
nenoroci i care, fără aceste inven ii i descoperiri, n-ar fi murit nici a a de mul i, nici a a de oribil, înț ț ș ș ț ș
actualul război.
O universitate nouă, în anul de la na terea Domnului următor imensului faliment etic al concep ieiș ț
materialiste despre lume i via ă e, dacă cei ce au întemeiat-o î i dau cât de cât osteneala să gândeascăș ț ș
asupra rostului ei, un fapt de însemnătate nu numai locală, ci mondială. Într-adevăr, toate marile
întrebări ale sufletului omenesc con tient de continuitatea istorică a gândirii omene ti luptătoare, seș ș
pun din nou: cum să se facă cercetarea realului; cum să se îndrumeze căutarea adevărului; cum să se
în eleagă frumosul; cum să se ia pozi ie fa ă de lume i via ă; cum să se ajute selec ionarea naturală aț ț ț ș ț ț
talentelor i geniilor; cum să se înnobileze scopurile vie ii sociale, politice, na ionale; cum să se deaș ț ț
lupta cu infinita bestialitate omenească, zmulgând cât mai mul i semeni de-ai no tri din noroiul înț ș
care se bălăcesc zilnic; toate aceste întrebări, care singure pot justifica sechestrarea atâtor libertă iț

3. individuale în folosul binelui social, trebuie să preocupe pe întemeietorii unui nou a ezământ oficialș
de cultură socială i de cultură creatoare.ș
Dar mai ales la un popor încă în formare socială i na ională, cum e al nostru, aceste întrebări suntș ț
obligatorii sub sanc iunea absurdită ii noii institu ii în mijlocul unor nevoi mult mai stringente, deț ț ț
ordin infinit mai adecvat primitivită ii vie ii noastre publice.ț ț Căci dacă e ca noua Universitate să
nu fie decât încă o uzină de superficialită iț i inutilită i, de non-valori sociale, culturale,ș ț
politice, înfiin area ei nu e numai absurdă, eț i imorală.ș
Desigur, fiecare păcat social se reflectă la un popor în toate a ezămintele lui.ș Într-o lume de seci iș
de utilitari ti josnici conspira ia generală a neisprăvi ilor va popula cu reprezentan iș ț ț ț
de-ai lor cele mai înalte locuri în ierarhia responsabilită ilor social-culturale ori social-ț
politice. Dar sub imboldul idealismului mistic popular, trezit întotdeauna puternic în epocile de mari
răsturnări i revolu ii, doi-trei oameni de inimă pot pune la cale, sus inu i de acest ambiant încrezătorș ț ț ț
i cald, mari reforme spirituale, pe care în vremurile obi nuite nu le-ar fi adus o evolu ie de decenii oriș ș ț
secole.
Iată, în fa a noastră, o operă de revolu ie, înfăptuită cu mijloace revolu ionare, inspirată de o iubire cuț ț ț
totul dezinteresată pentru mai bine, apărată, tocmai prin acea speran ă naivă i curată a celor mul i,ț ș ț
de atacurile puterilor tradi ionale, ignorate voluntar de întemeietori i mânioase de această ignorare.ț ș
Pe ce drum va apuca noua confraternitate spirituală? Cele vechi, mereu umblate, bine bătute, netede,
duc toate în mla tina materialismului vulgar. Iar drumurile noi sunt numai indicate, de cugetătoriiș
solitari. Construirea lor e tot opera răbdătoare a tovără iilor numeroase de ucenici ai noului gând. iș Ș
entuziasmul celor mul i nu ine decât până la primul obstacol, până la prima jertfă.ț ț Tăria de
caracter - singura noble e adevărată în lumea muritorilor - e o floare rară. Iar fără eaț
toată învă ătura de pe lume, tot talentul creator, e un simplu amuzament egoist. Cândț
semenii tăi te urcă în vârful piramidei sociale, trebuie să arzi tot sufletul tău pentru a
rămâne acolo: nu pentru tine, că tu e ti un om, trecător, dar pentru oameni, pentruș
idealul lor, pe care tu nu trebuie să-l la i să decadă, pentru sublimul pe care trebuie să-lș
faci să înflorească în inima contemporanilor tăi, chiar de ar fi să-l cre ti cu tot sângeleș
vie ii tale, pe care numai o dată o ai.ț
Dar iată, totul e rău. Nici cei mai buni nu rezistă suferin ei ori ispitei, ci renun ă la luptă. Întreagaț ț
via ă e murdărită de egoism, de interesul brutal, de utilitar. Milioane în jurul tău spun: a a e via a;ț ș ț
zadarnic încerci să o schimbi. i nu cobori ochii, din viziunile senine unde încerci a-i fixa, asupraȘ
pământului forfotitor de lume, fără să vezi confirmarea înmiită a asprului adevăr: până i suferin aș ț
imensă a marelui război, abia încheiat, este astăzi profanată de materialismul cel mai odios; pacea
care a ează soarta lumii e opera nevrednicilor care nu au luptat, ci s-au îngră at în război; nimic dinș ș
dumnezeiasca frumuse e a jertfei, a iubirii, a mor ii, nu mai inspiră opera păcii; cei mi ei, ceiț ț ș
trădători, au fost pofti i alături, ba mai sus, decât cei cura i, cei credincio i, cei drep i; o amarăț ț ș ț
pre ăluire pe argin i a început pentru sângele vărsat în lupte; biruin ele trebuie răscumpărate cuț ț ț
banul văduvei i orfanului, iar cei care au câ tigat biruin ele stau tri ti i mu i, aiuri i de mânie, da iș ș ț ș ș ț ț ț
la o parte ca ni te me teri fără pricepere i fără pre , în vreme ce zarafii cântăresc în talgere: aurulș ș ș ț
Răsăritului, focul Carpa ilor, grâul Dunării, codrii Mun ilor. Călcarea cuvântului dat e astăzi lege. Iarț ț
înăuntrul ării tale, nu vezi decât necinste, că ărare disperată către locurile cele mai de sus, goanăț ț
după avere, murdărire a tuturor numelor curate de luptători fără frică împotriva răului, aprobare
stupidă a mul imii, dată nu celor care-i cer virtute, ci celor ce-i laudă viciile.ț i în atmosferaȘ
aceasta îmbâcsită de miasmele putreziciunii, rece de lipsa oricărei iubiri, chiar cei
odinioară deschi i avântului cald spre ideal, devin reci, nemaiputând în elege decâtș ț
gândul ra ional, logica faptelor brute; gândul ca expresie delicat-sentimentală, misticț
încrezătoare, a în elegerii intuitiv-lirice a Cosmosului, ca un tot din care noi oamenii nuț
suntem decât un infim fragment, mai mult sim ind decât în elegând legăturile noastreț ț
cu Întregul, e închis pentru ei. E a a de săracă inima omenească în în elegereaș ț
cuvintelor care poartă gândul aproapelui! Vorba, ca o simplă monedă luată iș
dată, tearsă de multă întrebuin are, e tot ce love te cugetul: gândul închis în ea,ș ț ș
strigătul nou, dat cu acela i, banal, cuvânt, le scapă.ș i totul pare vechi, uzat, indiferent.Ș

4. Pentru o confraternitate spirituală, cum e să fie aceasta, întemeiată acum, realitatea vie ii trebuie săț
fie însă nu suma manifestărilor pragmatice ale unei societă i dezagregate i haotice, alcătuită dinț ș
indivizi primitivi ori decăzu i, ci complexul poten elor spirituale, latente în sufletul na ional iț ț ț ș
general-uman, al maselor i indivizilor. Noi nu lucrăm cu realitatea unor contingen e de douăzeci iș ț ș
patru de ceasuri, ca jucătorii la bursă, ci lucrăm cu realitatea unor stabilită i psihologice milenare, aleț
sufletului ancestral. Pentru noi faptele concrete sociale, a căror cuno tin ă nu numai [că] nu ne scapă,ș ț
dar nouă singuri ne e complet inteligibilă, sunt numai mijloace de a diagnostica bolile sociale i de aș
pronostica evolu ia lor. Noi nu ne mărginim la simpla constatare a bubelor urâte i la tratarea lorț ș
superficială - după metoda politică - ci căutăm a purifica însu i sângele bolnavului, spre a împuterniciș
din nou leucocitele să ucidă microbii care circulă în întregul organism.
Supremul scop al luptei noastre e spiritualizarea vie ii marelui organism social-politic, i culturalț ș
creator, care e na iunea. Mijloace întrebuin ate de noi sunt exclusiv de caracter social-cultural iț ț ș
pleacă din izvorul unic al idealismului na ional. Metoda noastră e aceea a cultivării i selec ieiț ș ț
sufletelor superioare, prin punerea la probă a fiecărui individ, care ne este încredin at, cu piatra deț
încercare a Cultului Ideii. Cine rezistă i dă scântei e vrednic să intre în confraternitatea Universită iiș ț
na ionale. Cine e un simplu pietroi brut e dat înapoi la grămadă, spre a servi ca pavaj de osea pentruț ș
construirea drumului nou către sferele cele de sus. Oportunisme, tocmeli, reductibilită i, nouă nu neț
sunt permise. Noi suntem preo ii aspri ai unei religii de purificare. Suntem profe ii unui timp, cu multț ț
prea îndepărtat pentru poftele grăbite ale hămesi ilor contemporani, dar nouă imediat accesibil prinț
largul orizont al vederii istoric-filozofice.
Noi suntem condamna i să fim ireductibili sau să ne retragem din luptă. Căci asupra noastră apasăț
răspunderea întregii vie i a na iunii. Sănătatea sufletului ei ne e încredin ată nouă. Iar noi suntemț ț ț
datori să luptăm penru a-i păstra întru eternitate această imunitate fa ă de decădere i moarte. Cumț ș
am putea o clipă să facem vreo concesie Răului, când tim că puterile lui, chiar cu cea mai îndârjităș
luptă a noastră, tot uria e rămân, avându- i izvorul în eterna iner ie cosmică? Noi trebuie să fimș ș ț
oracolul, la care să alerge mul imea în ceasurile de cumpănire a Destinului, spre a-i da lămurireț
asupra viitorului: căci numai noi gândim mai presus de meschinul timp i spa iu politic-social. Noiș ț
trebuie să fim spiritul critic prin care să se lumineze na iunea, când în mizeria luptei vie ii i în haosulț ț ș
ciocnirilor pătima e politice, ea vede răsturnată toată scara valorilor i ceea ce socotea sfânt îi esteș ș
arătat de luptătorii gălăgio i i fără con tiin ă ca murdar, iar ceea ce i se păruse josnic îi e înfă i at caș ș ș ț ț ș
ideal. Noi trebuie să îi explicăm că civiliza ia materială, singură, nu e nimic mai presus ca un grajdț
sistematic pentru vite bine hrănite i eselate, dar nici pe departe nu e o orânduire în care să aibă unș ț
loc i sufletul, care, în om, e idee.ș
Opera de purificare ce ne cade nouă, genera iei actuale, e cu totul ingrată. Nouă ni se cere sacrificareaț
însă i a sufletului nostru: noi nu vom putea face nimic complet, ce de-abia vom cură i drumul pentruș ț
al ii. Cei ce vor veni după noi ne vor amesteca în acela i primitivism cu cel al societă ii în care trăim iț ș ț ș
nici nu vor bănui tragedia de precursori, chinui i, batjocori i, neîn ele i, trăda i, care a fost în noi.ț ț ț ș ț
Putând lucra, egoist solitar, ca cei mai buni din ările luminate ale Apusului, noi nu vom fi lăsat dupăț
noi nimic întreg, nimic armonios, nimic asemănător marii iubiri de gând, care a fost în noi.
***
Care e sufletul cu care avem noi a lucra?
Desigur, înainte de toate sufletul ăranului daco-roman. Care sunt însă poten ele acestui suflet?ț ț
Există o selec ie naturală a inteligen elor na ionale pe baza luptei de adaptare pe care popoareleț ț ț
trebuie s-o dea spre a birui dificultă ile ridicate în calea lor de natură ori de om. Mintea se ascute dinț
genera ie în genera ie în direc ia biruirii cât mai u oare a acelor obstacole. La popoarele prea chinuiteț ț ț ș
de adversită ile istorice - cazul poporului nostru, martirizat de toate liftele pământului - se formeazăț
un fel de carapace spirituală, în care sufletul se refugiază spre a se păstra intact. Observatorul
superficial vede numai carapacea pietroasă i inertă: în specie: fatalismul, insensibilitatea la nevoileș
unei vie i mai omene ti, tradi ionalismul, neîncrederea fa ă de orice om sau lucru nou, asprimea iț ș ț ț ș
necioplirea în diferite manifestări individual-sociale. Dar observatorul răbdător, care stă i a teaptă săș ș
iasă din scoica col uroasă, adevăratul organism, adăpostit înăuntru, are bucuria de a vedea o fiin ăț ț

5. foarte fin i complicat, foarte delicat construită, cu nenumărate organe de apercep ie variată iș ț ș
puternică a lumii, total nebănuite, numai după aspectul crustei de piatră. Fatalismului cosmic îi
corespunde splendida etică optimistă, păgâno-cre tină, care dă celui nedreptă it siguran a că răutateaș ț ț
nu va rămâne nepedepsită i că deci el poate a tepta cu resemnare filozofică această pedeapsăș ș
imanentă a nedreptă ii. Insensibilită ii la greută ile i trivialită ile vie ii materiale îi corespundeț ț ț ș ț ț
entuziasta dorin ă de a se face frumos măcar la zilele mari, care cre te înclinările sale pentru arta deț ș
toate felurile. Tradi ionalismului ărănesc îi corespunde o curiozitate extraordinar de multilaterală,ț ț
chiar pentru lucrurile total străine de experien a lui principiară. Neîncrederii fa ă de orice e nou îiț ț
corespunde dorin a de a afla taina acelei noută i, spre a o supune: de unde, un spirit de observa ie iț ț ț ș
de critică excep ional de ascu it, întrecând adesea cu mult pe cel al omului cult, deprins cu formuleleț ț
luate de-a gata din căr i. Asprimii în maniere îi corespunde un sim de măsură i cuviin ă sufletească,ț ț ș ț
cu atât mai puternic, cu cât el nu se poate manifesta extern, decât cu totul stângaci. Copilul ăranului eț
aruncat în lupta vie ii, încă de când e mai mic decât căciula de pe capul lui taică-său. El trebuie săț
înve e singur a ie i din încurcătură. Iar coala de agerime practică a trupului i sufletului îi eț ș ș ș
completată de lupta - nu căutată de cine vrea, ci impusă tuturora - pentru întâietatea ori distinc iaț
spirituală, extraordinar de pre uită în societatea ărănească. Agerimea min ii îi e pusă la încercareț ț ț
fiecăruia în orice clipă, nu numai de un intres imediat i utilitar, dar mai mult încă de plăcerea, purș
estetică, pe care ăranul o are de a vedea scânteind un cap superior. Iu eala aperceperii, vioiciuneaț ț
reflexiei, juste ea judecă ii, promptitudinea respingerii argumentului contrar, stăpânirea de sine înț ț
focul luptei de inteligen ă, caalerismul condamnării imediate a mijloacelor lăturalnice ori brutale deț
întrecere, toată această minunată autoeduca ie ce i-o dă societatea ărănească, scânteietoare deț ș ț
vervă, de bucurie a vie ii, încordată ca o strună continuu vibrând muzical, de sinceritate aproape anticț
de consecventă, de cavalerism cu un cod foarte complicat, - e o realitate pe care clasa suprapusă - în
mare parte de alt neam decât poporul nostru - n-a cunoscut-o i deci n-a avut-o în vedere laș
organizarea culturii sociale a na iunii. S-a văzut ridicola babilonie a introducerii copilului de ăran înț ș
via a naturii prin căr i, care-i proclamau marele adevăr nou, că „boul e un animal cu patru picioare”.ț ț
Sufletul ăranului român ne ajunge nouă - Confraternită ii universitare - total obosit, amărât,ț ț
dezgustat i adesea chiar mutilat, de fabricile de banalizare sistematică, denumite coală primară iș ș ș
secundară. Mai e vreo mirare că feciorul de ăran trecut prin toată filiera uzinei colare e un simpluț ș
neurastenic ori un nevrozat iremediabil? Căci trebuie să fie cineva prea recalcitrant la orice disciplină,
ori prea puternic spiritual: dominând orice violen ă externă, ca să poată rezista tăvălugului nivelator,ț
care e coala organizată mecanic-industrial: supunând i pe cel genial i pe cel sărac cu duhulș ș ș
aceluia i dresaj cu locuri comune. Universitatea deci, în loc de a fi un colegiu fră esc de tineri iș ț ș
bătrâni care caută împreună, deopotrivă de entuzia ti, realul, adevărul, frumosul, sensul lumii i alș ș
vie ii, trebuie să fie, în haosul i decăderea actuală, un adevărat spital pentru mutila ii la suflet. Ca să-ț ș ț
i poată veni în fire, copiii ace tia ai unei rase în adevăr nobile, încăpute pe mâinile educatoare aleș ș
unor oameni strâmb pregăti i ori rău condu i, trebuie să le redăm atmosfera de acasă, vioaie, veselă,ț ș
lipsită de orice pedanterie i închipuire de sine magistrală, firească în libertatea deplină dela frate maiș
mare la frate mai mic, caldă, copilăresc de idealistă, - i, fără îndoială, multe suflete vor înflori dinș
nou, strălucind prin inteligen a lor originală, pătrunzătoare, clară, creatoare, - de i, tot a a de sigur,ț ș ș
multe altele vor rămâne pentru totdeauna schilodite, luând cu ele numai arzătorul regret de a se fi
născut prea devreme fa ă cu încetul proces de purificare al nenorocitei noastre orânduiri sociale.ț
Fiecare na iune trebuie să- i aibă metoda sa proprie de dezanimalizare a mul imilorț ș ț iș
de selec ionare a talentelorț i geniilor. Copiiiș ăranului nostru, vioiș i clar la minte, n-ș
au nevoie de pisălogeala ucigător de metodică, născocită ca sistem educativ de na iileț
greoaie la spirit pentru copiii lor molâi i înce i. coala noastră trebuie să fie alta,ș ț Ș
pornind de la realitatea etnopsihologică a sufletului nostru na ional i ramificată dupăț ș
scopurile sociale specifice evolu iei noastre actuale.ț
Dacă însă calitativ sufletul cu care avem a lucra e de o fine e i mlădiere originară neîntrecută,ț ș
cultural-evolutiv el e încă în stadiul primei copilării. El nu a făcut decât o foarte modestă etapă în
ascu irea psihofiziologică, necesară marilor abstrac ii ale culturilor creatoare superioare. Trecerea deț ț
la stadiul vegetativ-etnografic - oricât de strălucit - la cel cultural creator, general uman, universal-
valabil, e departe de a se fi făcut. Un suflet proaspăt de la ară, supus presiunii formidabile aț

6. capitalului ideologic contemporan, rar poate suporta cu perfectă elasticitate povara i nu rămâneș
deformat. De abia în a doua ori a treia genera ie, treptat-treptat intelectualizată, ăranul român î iț ț ș
arată incomparabilele lui calită i suflete ti. i e caracteristic că chiar în trecutul nostru istoric o atareț ș Ș
treptată intelectualizare a dus nu numai la egalitatea noastră, spiritual-creatoare, cu alte na iuni maiț
vechi în cultură, ci la superioritatea noastră asupra lor, dându-le noi, conducători suflete ti.ș
Din aceste constatări decurge - ca o condi ie esen ială a oricărei superiorizări a culturii, individuale, caț ț
i sociale - lărgimea general-umană a orizontului inspirator de gânduri.ș
Na ionalul e ceva biologic-politic: e con tiin a de sine, solidară, a unui organism independent, înț ș ț
luptă de existen ă cu alte organisme analoage i întrebuin ând pentru apărare chiar forma animalică aț ș ț
luptei, care e războiul. Na ionalul nu e inta supremă a spiritualizării, ci e materialul brut, care are a fiț ț
înnobilat prin gândirea general-umană, astfel încât crea iunile lui să devie pretutindeni i eternț ș
valabile. E ti na ional în orice crea iune a culturii superioare nu con tient, voit, ci incon tient, fatal.ș ț ț ș ș
Dar întocmai cum nu vrei, ci e ti, fără voia ta, în opera de artă, liric ori epic, tot a a e ti, fără să vrei,ș ș ș
na ional, în sufletul tău.ț
Omul, fie el incult, fie cult, lucrează, ideologic, cu un material de gânduri general-omenesc; etnografic,
adică sub-cultural, ca i superior-creator, adică adevărat cultural, esen a diferitelor civiliza iiș ț ț
na ionale e asemănătoare: nu numai în ideile conducătoare, ci adesea chiar în unele forme concrete,ț
îmbrăcate de aceste idei; compara i civiliza ia etnografică românească cu cea scandinavă, cu ceaț ț
peruviană sau chiar cu cea a negrilor mahomedani i compara i cultura elenică a epocii clasice cuș ț
cultura mexicană anterioară invaziunii spaniole. Calitatea diferită a sufletelor na ionale e o entitate deț
ordin diferen ial i poten ial, iar nu esen ial.ț ș ț ț
Fie prin specializarea aptitudinilor suflete ti subcon tiente, fie prin tăria excep ională a puteriiș ș ț
aperceptive i ra ionale, popoarele ajung a se deosebi într-un fel - am putea zice termic: unele cuș ț
sânge rece, luna masculină, soarele feminin - altele tocmai dimpotrivă. Identitatea construc ieiț
generale, psihofiziologice, la toate rasele omene ti creează substratul sufletesc universal-valabil alș
tuturor civiliza iilor. Legea cosmică a diferen ierii aptitudinilor până chiar i în organele perechi aleț ț ș
aceluia i individ, creează, pe baza factorilor multipli de influen ă a pământului asupra omului,ș ț
poten e i nuan e etnopsihologice, nenumărat de variate.ț ș ț
Mijlocul unic de a accentua diferen ialul e acela de a intensifica genericul. Lărgind i aprofundândț ș
cultura noastră de simpli oameni, ca oricare al ii, devenind cât mai spiritualiza i ca cetă eni ai lumii,ț ț ț
subcon tientul specific-na ional din noi, care colorează fatal oricare crea ie superioară de artă,ș ț ț
filosofie ori tiin ă, din pricina precumpănirii instinctului asupra inteligen ei în orice inspira ie nouăș ț ț ț
(altfelcei mai erudi i ar fi cei mai geniali, pe când dimpotrivă geniul procede prin inspira ieț ț
transcendentală), subcon tientul, zic, are un câmp mult mai vast de manifestare, atât intensivă cât iș ș
extensivă. Dar mai mult decât atât. De la etnografic la cultural nici nu e punte de trecere. Etnograficul
e ceva definitiv, milenar i universal, rezultat ultim al geniului popular natural. Etnograficul exprimăș
o concep ie etică, estetică i metafizică asupra lumii i vie ii ca rezultat al unei experien eț ș ș ț ț
multiseculare: atât ideile cât i formele lui alcătuiesc o lume aparte, din care nu este trecere: precumș
nu este trecere de la civiliza ia laponilor la cea a elenilor. Culturalul e ceva abstract, simbolic, artificial.ț
Culturalul e rezultatul spiritualizării aristocratic-idealiste pe cale de antrenament i selec ie for atăș ț ț
într-un spa iu i timp dat. Etnograficul pleacă de la instincte. Culturalul pleacă de la idei. Culturalul eț ș
mereu schimbător în rafinata evolu ie spre cât mai complex a ideilor creatoare. Etnograficul eț
perpetuu stabil, pe baza celui mai minu ios tradi ionalism. Necesită ile vie ii spirituale superioareț ț ț ț
sunt total necunoscute vie ii etnografice. A lua valori i forme etnografice pentru a exprima valori iț ș ș
forme culturale înseamnă a confunda iremediabil două stări de suflet total disparate i a crea unș
monstru de civiliza ie falsă. Nu forma creează ideea, ci ideea î i caută forma. Culturalul ca formeț ș
concrete e exclusiv rezultatul gândirii superioare solitare, născute prin genera ie spontanee, din legeaț
cosmică a diferen ierii, calitative i intensive, aplicată indivizilor izola i. Tonalitatea, nuan a, ritmulț ș ț ț
crea iei acesteia superioare, sunt date, fire te, de pasta psihofiziologică diferită a nenumăratelorț ș
organisme sociale, care sunt rasele i popoarele. Ai aceea i idee de templu, ori de statuie, ori de imnș ș
liric, ori de contract social-politic, exprimată de marii creatori ai culturilor originale, capetele geniale
ale na iunilor, total diferit, nu după mentalită ile individuale ci na ionale: această diferen ă e cu atâtț ț ț ț

7. mai incon tientă cu cât creatorul e mai desăvâr it. În adevăr singura muncă, singura grijă i suferin ăș ș ș ț
a creatorului e de a da formă deplin corespunzătoare gândului care-l frământă. Iar gândul acesta nu
este un gând social, politic ori na ional, ci e un gând specific crea iei: compozitorul gânde te muzical,ț ț ș
sculptorul gânde te plastic, poetul gânde te simbolic. „Limbile” acestea specifice sunt intraductibileș ș
dintr-una într-alta. Creatori foarte elocven i în limba lor, plastică, muzicală, simbolică, sunt totalț
afazici în limba noastră practic-utilitară a necesită ilor vegetative ale vie ii, ca i în limba metafizică aț ț ș
cetă enilor republicii lui Platon.ț
Cea mai evidentă dovadă a stării noastre spirituale înapoiate e confuzia care se face între etnografia
românească i arta ori gândirea superior-culturală românească. Ai no tri în eleg o prelungire aș ș ț
etnograficului în cultural, a popularului în artisticul-filozofic, în loc să le în eleagă ca două lumiț
diferite care au contact între ele, nu direct, ci prin intermediul altor lumi, care sunt etapele treptate ale
spiritualizării colectiv-individuale: prin propagarea unei anumite religii a unui nou complex de idei:
cum a fost, în alte locuri i timpuri: cultura superioară medievală, cultura superioară a Rena terii etc.,ș ș
în diferitele lor faze, crescute treptat din for ele vii, singular-geniale, populare, ale na iunilor, diferitț ț
colorate la diferitele na iuni, dar deopotrivă de abstract fecundate de la artificial la natural, iar nu deț
la popular la artistic-filozofic.
Avem dar de intensificat în tinerimea care aleargă la luminile noastre nu ceea ce
e ărănesc în ei, ci ceea ce e general-omenesc.ț Dar această culturalizare a intelectualită iiț
noastre născânde nu are a se face prin antrenamentul spiritual cu cultura unei anume na iuniț
predilecte. A încerca să facem din cultura noastră o prelungire colonială a culturii franceze, italiene,
germane ori anglo-saxone, e o gre eală analogă aceleia, mai înainte atinse, a etnografizării crea iilorș ț
abstracte. Căci cultura acestor na iuni este ceva organic, netransmisibil: ea reprezintă un sufletț
specific, diferit de al nostru. Ar însemna să ne strâmbăm sufletul, sau să fim ni te simple animaleș
mimetice, dacă am căuta să gândim cultural ca francezul, englezul, germanul, contemporan ori istoric.
Cultura unei na iuni se na te din ciocnirea unor influen e ideologice străine, for at ori de bună voie,ț ș ț ț
cu instinctul creator na ional. Cu cât însă un popor este mai tânăr, cu atât el e mai expus să ia expresiaț
formală drept idee. Ori forma este ceva neasimilabil: ea este interpretarea na ională, specifică, a ideiiț
pure. Ideea singură e asimilabilă fiindcă e general omenească. Ideea catedralei gotice în Fran a iț ș
Italia e ca ferment aceea i, ca întruchipare total diversă. Noi avem a oferi instinctului creator alș
na iunii noastre idei, iar nu forme. i ideile vor fi imediat roditoare, pe când formele vor fi sterile. Ideiț Ș
în sine, idei artistice, tiin ifice, filozofice, sociale, politice, în perpetuitatea lor - critic văzută - deș ț
transsubstan ializare infinit de variată.ț
Nu cultura superioară a unei na iuni, ci cultura a cât mai multor na iuni, are a ne interesa. Numai, a aț ț ș
putem ucide mimetismul ieftin al formelor i silim la gândire, la luare de pozi ie personală originală.ș ț
Cultura istorică deci, mergând mână în mână cu cultura filozofică i cea artistică, toate general-ș
umane, iar nu singularizat na ionale, cu atitudine servil-colonială fa ă de ele.ț ț
Ideile pure, care circulă în spa iul geografic-uman i în timpul istoric-uman, cu ajutorul marilor geniiț ș
creatoare, în care ele aprind focul luptei pentru transsubstan ializare a gândului abstract în formăț
concretă, - sunt activ în indivizi i na iuni în cele două feluri etern creatoare de energie: simpatetic -ș ț
prin iubirea fa ă de noul gând - sau, repulsiv, prin ura i combaterea noului gând, adică - din ciocnireț ș
- prin crearea antitetică a altui gând. i într-un caz i într-altul rezultatul final e tot crearea. Decât, căȘ ș
în cazul urii, drumul până la creare e mai lung i cheltuiala de energie mai mare. Firesc, indivizii, iș ș
după ei popoarele, iau mai bucuros drumul cel dintâi, al iubirii.
Ideea-mamă a întregii culturi române ti e ideea romană. Cultura noastră na ională, creatoare, spreș ț
deosebire de străvechea civiliza ie vegetativă etnografică, daco-romană, populară, începe odată cuț
descoperirea Romei. Roma ne descoperise pe noi încă din întunecatul ev mediu. Dar noi nu
reac ionasem. Dimpotrivă noi am descoperit-o simultan, pe căi diferite, dar cu efecte fulgerător-ț
creatoare identice, în toate cele trei ări române ti ale Daciei - deplin - abia în secolul al XVII-lea.ț ș
Istoriografia românească din Moldova, Ardeal i ara Românească e creatoarea con tiin ei na ionaleș Ț ș ț ț
superior culturale a poporului nostru. Iar această con tiin ă na ională superioară aprinde fărăș ț ț
întârziere - pe cale simpatetică - sufletul primitiv-natural al na iunii fiice cu dorin e, impulsii,ț ț
tendin e violent răscolitoare de gânduri. Legătura cu Roma-mamă e făcută întâi - multă vreme - prinț

8. sora italiană, apoi marele foc sacru al ideii pure, încinge întreaga Fran ă. De la 1789 până azi ideeaț
culturală creatoare romană e activă în na iunea noastră prin mijlocirea Fran ei. Încercările antiquaricț ț
latine ca i cele romantic italofile - de legătură nouă cu gândul roman - n-au creat nimic trainic.ș
Dar ideile culturale romane - propriu-zis, cultural antice, greco-romane - nu sunt azi exclusiva
proprietate spirituală a Fran ei. Întreaga lume europeană i americană - am putea zice întreaga lumeț ș
civilizată - latină, germană, anglo-saxonă - trăie te cu idei romane. O exclusivitate a inspira ieiș ț
noastre prin Fran a, ne-ar duce - prelungită prea mult - la situa ia intolerabilă de colonie culturalăț ț
franceză. Ideea romană trebuie deci readusă la puritatea ei principiară, impregnată cât mai mult de
suflul ei originar-antic, eleno-roman, iar reac iunea noastră fa ă de această idee trebuie din ce în ceț ț
mai mult intensificată na ional-daco-roman, liber inspirată de sufletul nostru nefalsificat, nemanieratț
cu diferite influen e exclusive contemporane. Clarificându-ne i aprofundându-ne mintea noastră cuț ș
experien a ideologică universală - fiecare na iune făcând să vibreze în noi, puternic, o altă coardă -ț ț
lăsând iubirea noastră instinctivă pentru Roma să coloreze după legile ei, fatale, crea iile noastre, vomț
avea dat substratul larg omenesc al inspira iei culturale creatoare prin ciocnirea cu alte gânduri -ț
diverse de cel românesc. Împlinirea însă a chiar actului creării trebuie să fie cea mai sălbatică liberare
de tot balastul, de toată schelăria, pe care ne-am urcat, spre a privi cât mai departe i cât mai adânc, înș
lume. Suprema depersonalizare, dezna ionalizare, destenden ionalizare, trebuie să fie actul deț ț
purificare, precursor creării. Înaintea ideii pure: de filozofie, artă, tiin ă, trebuie să stea omul pur deș ț
orice inten ii trecător lume ti. Din unirea sufletului lui imaculat de cele pământe ti, cu ideea pură, seț ș ș
va na te - potrivit legilor supreme, incontrolabile i neguvernabile de noi - opera nouă: asemănându-ș ș
se - ca eternă valabilitate, umană - cu mama ei, ideea, - i asemănându-se - ca înfă i are formală,ș ț ș
na ională - cu tatăl ei, creatorul.ț
***
Nu românizarea noastră feroce, întru vegetativul etnografic, ci continua noastră umanizare întru
sublimul uman va crea suprema splendoare a culturii române ti. Acordarea întru eternul omenesc aș
creatorului îl va face să crească până la simbolul ve niciei fiecare element superior prelucrabil al vie iiș ț
noastre na ionale. i cântăre i divini ai frumosului, profe i incomparabili ai adevărului, vor daț Ș ț ț
viziunea sublimului, în formă transcendental ritmată română, tuturor popoarelor i tuturorș
timpurilor.
Dar pentru a ajunge acolo, ca na iunea noastră să trăiască universal-uman, confraternitateaț
Universită ii noastre trebuie să convertească întreaga na iune la cultul ideii pure. Dematerializare fărăț ț
cru are; spiritualizare entuziastă; cercetare neobosită a realită ii na ionale pentru ceea ce are etern înț ț ț
ea; activitate misionarică social-culturală, adânc iubitoare, pentru prepararea întregii mul imi aț
fra ilor cu taina cea mare a na terii geniilor noastre, universale: iată uria a sarcină care apasă peț ș ș
umerii no tri de adevăra i părin i ai na iunii.ș ț ț ț
i după cum trupul omenesc, pentru a se mi ca în spa iul terestru, are nevoie să ia anumite atitudini,Ș ș ț
la care e treptat-treptat antrenat în via ă: pe pământ, în mers, alergat, urcat, - în apă, înnotând - totț
astfel sufletul pentru a se mi ca în lumea ideilor are nu mai pu in nevoie să fie ini iat în atitudinileș ț ț
necesare, imperativ obligatorii i total diferite unele de altele, - atitudini care singure pun sufletul înș
stare de a primi i a da ideile pure, care, ca atomii în Cosmos, alcătuiesc vibrarea vie ii eternș ț
con tiente de sine: atitudinea religios-lirică, cea ritmic-muzicală, cea poetic-plastică, cea filozofic-ș
tragică, cea tiin ifică-arhitectonică, cea istorică-epică-dramatică, cea social-culturală, ori, în sfâr it,ș ț ș
cea practic-politică.
Mae trii atitudinilor sufletului, ini iatorii în taina mi cării în lumea ideilor, trebuie să fim noi, cei careș ț ș
prin tiin ă, experien ă, suferin ă, închinare, am fost binecuvânta i cu darul măcar al unei singureș ț ț ț ț
mi cări în lumea imensă a gândurilor. Discipolii vor intra la fiecare, vor încerca acordarea sufletuluiș
cu atitudinea fiecăruia din noi, i, sau vor vibra armonios de contactul cu ideea cea nouă, sau, vorș
căuta mai departe atitudinea deplin înrudită alcătuirii sufletului lor, individual.
Nenorocita identificare a sufletului cu trupul în care trăie te i apoi a acestuia însu i cu materiaș ș ș
inertă, a făcut să se piardă, în ra ionalismul feroce, trivial-materialist, modern, până i însă iț ș ș
în elegerea originii gândurilor noastre fundamentale. Filozofia, istoria, arta sunt astăzi tiin e care seț ș ț

9. inoculează, ca un ser medical - pe cale a a-zis metodică - în creierul celui chemat i celui nechemat,ș ș
deopotrivă. Suflete total nefilozofice, ori neistorice, sunt dresate cu de-a sila ca atare - nu se dresează
oare i cai matematici? - i sute de mon tri pseudoumani, numi i i speciali ti, sunt arunca i în via aș ș ș ț ș ș ț ț
socială spre a neferici la rândul lor pe al ii. i a a va suferi omenirea, fără putin ă de îndreptare, câtț Ș ș ț
nu se va întoarce la divina doctrină a ini ierii afinitar-elective în idee, prin punerea la încercare aț
sufletului adolescent cu atitudinile spirituale capitale, spre a i-o alege - prin iubire - pe aceea în careș
sufletul lui se pierde ca o notă în acordul perfect.
Cum omul care a trăit o via ă într-o strâmtă vale de munte, la prima vedere a vastului spa iu liber ce-lț ț
dă orizontul mării, se va da înapoi speriat căutându- i sprijin în cel mai apropiat obstacol care să-iș
mărginească privirea, cum sufletul nostru însu i, mereu visând de infinit, se dă totu i înapoi cu groazăș ș
i i se pare că se scufundă în haos, când îi ceri să gândească la ce poate fi dincolo de ultima steaș
văzută, i tot mereu mai departe, dincolo, fără oprire i fără hotar, - a a se dă aiurită înapoi minteaș ș ș
contemporanilor no tri când din cutiu ele sistematice, cu cea mai perfectă metodă ordonate iș ț ș
cuprinzând întreaga în elepciune tiin ifică asupra lumii i vie ii - e scoasă de marile izbucniri aleț ș ț ș ț
geniului creator solitar, intuitiv-vizionar în natură i în sufletul omului, spre a lua cuno tin ă deș ș ț
anarhica lui descoperire, fără fi e i rafturi, a unui nou aspect al formei, ori al ideii universale.ș ș
Ci via a adevărată e a inspira ilor. Când pentru întâia dată sufletul omului s-a trezit la via a con tientăț ț ț ș
în lume, tulburarea iubirii, a fricii, a mâniei, a necunoa terii, i-a acordat sufletul liric, religios, politic,ș
tiin ific, i gândul care i-a fulgerat atunci în minte, ca i forma fierbinte, pătrunsă toată de vibrareaș ț ș ș
vie ii închise întrânsa, scurt lapidară, pentru că vulcanică, au fost expresia ve nic-valabilă pentru to iț ș ț
muritorii care au mai trăit în lume. i tot a a când întâia dată sufletul omului s-a de teptat dinȘ ș ș
credin a în minune, când ochii săi au putut privi tăios i rece asupra vie ii i mor ii, gândul filozofic,ț ș ț ș ț
ideea ordonatoare a tuturor apari iilor în Cosmos s-a născut complet înarmată, ca Palas din capul luiț
Zeus. Iar frângerea speran ei umane, brutala dezmin ire a copilăre tilor noastre planuri de fericireț ț ș
trainică pe pământul plin de durere, a născut cântecul tragic.
Prive te pe creator la lucru: „fragmentul acesta de lume e frumos: i anume a a, i a a”: i omul imităș ș ș ș ș ș
natura mereu i mereu mai deplin, - ca să arate că el vede tot, că nu-i scapă nimic, că el e ca însu iș ș
Dumnezeu, căci el pătrunde toate câte le-a pus Dumnezeu în ce a creat. i ca Dumnezeu creează i elȘ ș
via ă din lutul inform. i bucuria pe care omul o are de a în elege toate, îi dă mi carea ritmică aț Ș ț ș
sufletului, care îl face să cânte: în caden e, în versuri, în linii, în culori, în forme, în numere.ț
Marele lui chin, marea luptă, cu cât vede mai deplin i mai adânc lumea i via a, e însă biruireaș ș ț
iner iei materiei. Fiecare crea ie nouă î i are ca început aceea i inspira ie subcon tientă,ț ț ș ș ț ș
transcendentală, vulcanică, pe care a avut-o i primul om, înspăimântat de văpaia gândului nou ce i seș
aprinsese în suflet. Dar creatorul zilelor noastre luptă implacabil cu forma spre a o sili să cuprindă cât
mai întreagă ideea de foc ini ială. i de multa preocupare de formă, rătăci ii în lumea gândurilor, ceiț Ș ț
ce n-au iubit niciodată ideea, cred că doar forma e totul. i lumea contemporană întreagă trăie te oȘ ș
vreme a formelor, a idolilor mor i lua i drept zeii în i i i toată tiin a i filozofia i arta nu mai eț ț ș ș ș ș ț ș ș
decât pură morfologie metodică. Cum după o formulă dată chimistul reconstruie te un corp, tot astfelș
cu membra disiecta artistul, cugetătorul, istoricul, după metoda cu care a fost dresat în coli, compuneș
cu u urin ă, repeziciune i perfectă lini te de suflet nenumărate opere moarte. Ce pot to i oameniiș ț ș ș ț
ace tia să tie despre chinul creării sub imperiul demonului lăuntric? Despre marea suferin ă aș ș ț
exteriorizării ideii, care- i cere inexorabil trupul, în care să se coboare în lume? Dar i de nebunaș ș
jubilare a găsirii armoniei între gândul nou i materia inertă biruită, în veci nu vor ti banausii, aș ș
căror muncă e silnică, al căror spirit e mort.
i alexandrinisml acesta contemporan, care nu mai vede în lume decât probleme de forme i metode,Ș ș
nu e în esen a lui diferit de cel antic. Problemele de formă se nasc întotdeauna atunci când ideile suntț
pu ine i slabe, când omul se simte epigon al altor vremuri superioare, când atitudinea lui în fa aț ș ț
lumii i vie ii e luată din căr i i tradi ii, iar nu din propriul suflet luptător. El ar trebui să tie că înș ț ț ș ț ș
timpurile sublime orice formă e numai un efect al ideii, orice metodă numai un plan personal i purș
subiectiv de stabilire a drumului spre transsubstan ializarea ideii. Dar sufletul anchilozat alț
contemporanului, turtit de nihilismul materialist-mecanicist, nu mai îndrăzne te să zboare: i se pareș
chiar ridicol să încerce a zbura. Cercetarea realită ilor vie ii se identifică pentru dânsul cu cercetareaț ț

10. realului material. Realul spiritual care, de fapt, e adevăratul real în lumea omenească, singura
con tientă de sine i de Cosmos, căci omul e singurul animal, cosmic, pe care până acum l-a creatș ș
Ra iunea supremă, realul spiritual e pentru cei de azi o simplă ipoteză discutabilă. Întreaga via ă aț ț
sufletului nu mai are - pentru contemporan - decât un sens descriptiv. Redarea precisă, amănun ită, aț
impresiilor sim urilor animalice. Un senzualism trivial i neinteligent. Mun i de material informativ-ț ș ț
descriptiv, fără o singură idee subsumator-spirituală înăuntrul materiei.
i până i atitudinea istorică, adică sintetizator-evolutivă a gândului, ca i atitudinea filozofică, adicăȘ ș ș
valorificator cosmică a lumii i vie ii, au decăzut la o simplă atitudine utilitar practică, de urmărire aș ț
faptelor i ideilor umane ca a unor simple materiale brute, clasificate, etichetate i înmagazinateș ș
metodic ca ni te fosile găsite în pământ i expuse apoi paleontologic. A face tiin ă astăzi se cheamăș ș ș ț
„a strânge materiale”. Se uită că nu poate strânge materialul decât acela care îl în elege i valorificăț ș
principiar, cauzal, efectiv. Real-criticismul în elept ca gând prim, i vechi ca însu i Socrate, deplinț ș ș
îndreptă it ca sistem de în elegere a lumii, numai pe baza perfectei i adâncii ei cunoa teri efective, aț ț ș ș
dus în epigonii de astăzi la un hamalâc stupid al tuturor nechema ilor care adună fără nici un spiritț
superior, ordonator în haosul faptelor, tot ce le cade sub sim uri, fiindu-le total indiferent iț ș
neinteligibil de-i caracteristic, ori zadarnic i mut. Confraternitatea Universită ii noastre trebuie săș ț
în eleagă via a ca o luptă pentru mai mult gând. Spontaneitate, originalitate, însufle ire,ț ț ț
spiritualizare, a întregii noastre munci ordonate în via ă. Iar spiritualizarea aceasta a vie ii,ț ț
valorificată după unitatea de măsură supremă: etern valabilul uman, să fie legea perpetuă a deosebirii
inertului de viu, animalicului de uman, naturalului de cultural, materialului de spiritual. Întru început
era ra iunea supremă. i ra iunea supremă era la Dumnezeu i Dumnezeu era ra iunea supremă.ț Ș ț ș ț
Socrate, Platon, Zenon, Ioan i Kant n-au putut găsi altă în elepciune decât aceasta. Dar în via a-ș ț ț
spirit, în via a-ne-moarte e cuprinsă însă i legea de existen ă a Cosmosului. i ridicându-ne dinț ș ț Ș
ărâna care ne trage la dânsa, proclamându-ne una cu spiritul viu al Lumii, noi împlinimț
comandamentul legii vie ii pe pământ: de la sub-om, la om, de la om, la zeu.ț
i toată puterea, latentă în na iunea noastră, de creare nouă, de luminare a lumii cu o nouă lumină,Ș ț
are a fi fructificată de acest gând al sublimului. Din iubirea pentru ideea for ă, din avântul cătreț
idealul vie ii biruitoare a mor ii, se va na te singura formă, singura existen ă concretă a supremeiț ț ș ț
noastre culturi, care în trecerea mileniilor de via ă umană, să dea nemurirea vie ii spirituale, etern-ț ț
valabile, i faptei geniului na iunii noastre. i cum nimeni nu tie ziua i ceasul când chiar popoarelorș ț Ș ș ș
le e dat să se săvâr ească în via a trupului, e graba mare ca sufletul na iunii mele să înflorească deplin,ș ț ț
înainte ca destinul să unească din nou trupul ei cu natura mamă din care cu milenii înainte s-a trezit la
via ă.ț
Desfă- i dară aripile, suflet al na iunii mele, love te cu ele puternic i larg aerul lumii de jos i ia- i caț ț ș ș ș ț
un vultur zborul în ările senine i curate. De acolo ochii tăi vor vedea încă mai limpede întreagaț ș
icoană a lumii i vie ii, dar nu vei mai respira miasmele aducătoare de somn, iner ie i moarte aleș ț ț ș
putreziciunii materiei care dospe te în adâncuri. i solitudinea calmă a cerului te va reînvă aș Ș ț
olimpicul ritm constant al eternului, netulburat de moarte, al legilor ve nice după care trăie teș ș
Infinitul, din care, ca lumina eternă, răsfrântă în spa iile interastrale, se răsfrâng în sufletul nostruț
ideile, spiritul, via a.ț