SlideShare a Scribd company logo
1 of 6
CONTRACTUL DE
PRESTĂRI
SERVICII
CONTRACTUL DE PRESTĂRI SERVICII
DEFINIȚIE
+ Contractul de prestări de servicii este
contractul prin care o parte, numită prestator,
se obligă să presteze servicii unei alte părți,
numite beneficiar, în schimbul unui preț.
+ Acesta este un contract cu titlu oneros și
respectă prevederile contractelor bilaterale si
reguli specifice domeniilor de activitate în
cadrul cărora este folosit (transporturi,
telecomunicații, consultanță, turism, activități
de service etc.)
ELEMENTELE ȘI FORMA CONTRACTULUI DE
PRESTĂRI SERVICII
1.Părțile
- sunt reprezentate
prestatorul de
servicii care se
obliga sa presteze
servicii in schimbul
unei remuneratii
tarifare și beneficiar
în favoarea careia
presteaza servicii in
schimbul platii unei
remuneratii tarifare.
1.Obiectul
contractului-constă
în prestații care
satisfac unele nevoi
individuale sau
colective în altă
manieră decât prin
transfer de
proprietate asupra
unui bun material;
1.Durata
contractului -este
termenul în zile/
săptămâni/ luni,
începând cu data
semnării
contractului;
1.Prețul contractului
-este tariful sau
comisionul care se
stipulează în
contractul agreat de
ambele părți;
1.Garanțiile-
reprezintă perioada
pentru care se
asigură garanția
serviciului;
Obligațiile și răspunderea părților:
Obligațiile
prestatorului:
- de a presta serviciile cu profesionalismul şi
promptitudinea cuvenite angajamentului asumat;
- de a supraveghea prestarea serviciilor;
- de a asigura în mod continuu resursele umane,
materiale și orice alte asemenea, necesare pentru
îndeplinirea contractului;
- de a despăgubi beneficiarul împotriva oricăror
reclamaţii şi acţiuni în justiţie, ce rezultă din încălcarea
unor drepturi de proprietate intelectuală legate de
serviciile prestate în cadrul contractului şi daune-
interese, costuri, taxe şi cheltuieli de orice natură
Obligațiile
beneficiarului:
- să plătească preţul serviciilor prestate;
- să pună la dispoziţia prestatorului orice informaţii
şi/sau facilităţi pe care le consideră relevante şi
necesare pentru îndeplinirea contractului;
-să asigure accesul reprezentanţilor prestatorului în
sediul său, în vederea prestării serviciilor.
1.Forța majoră -reprezintă
o împrejurare de origine
externă, cu caracter
extraordinar, absolut
imprevizibilă şi inevitabilă,
care se află în afara
controlului oricărei părţi,
care nu se datorează
greşelii sau vinei acestora,
şi care face imposibilă
executarea şi, respectiv,
îndeplinirea contractului
1.Soluționarea
litigiilor-se va
rezolva pe cale
amiabilă, prin
tratative directe, sau
prin arbitrajul Curții
de arbitraj sau pe
cale judecătorească.
1.Alte clauze.
MODEL CONTRACT DE
PRESTĂRI SERVICII
Rezolvați:
1. Definiți contractul de prestări- servicii.
2. Analizați diferențele dintre contractul civil de
vânzare-cumpărare și contractul de prestări- servicii .
3. Explicați obiectul contractului de prestări- servicii.
4. Prezentați obligațiile părților.

More Related Content

More from Rodica B

Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos  Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Rodica B
 
Caracteristici organoleptice
Caracteristici organolepticeCaracteristici organoleptice
Caracteristici organoleptice
Rodica B
 
Proprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilorProprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilor
Rodica B
 
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniuluiEcuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
Rodica B
 
Clasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilorClasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilor
Rodica B
 
Bijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturiBijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturi
Rodica B
 
Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2 Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2
Rodica B
 
Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală  Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală
Rodica B
 
Clase de conturi
Clase de conturiClase de conturi
Clase de conturi
Rodica B
 
Prime de capital
Prime de capitalPrime de capital
Prime de capital
Rodica B
 
Planul general de conturi
Planul general de conturiPlanul general de conturi
Planul general de conturi
Rodica B
 
Poluarea cu plastic
Poluarea cu plasticPoluarea cu plastic
Poluarea cu plastic
Rodica B
 
Eticheta ecologică
Eticheta ecologicăEticheta ecologică
Eticheta ecologică
Rodica B
 
Etichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelorEtichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelor
Rodica B
 
Etichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentareEtichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentare
Rodica B
 
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiaraNevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
Rodica B
 
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieliNevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Rodica B
 
Starea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilorStarea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilor
Rodica B
 
Leul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de sigurantaLeul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de siguranta
Rodica B
 

More from Rodica B (20)

Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos  Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
 
Caracteristici organoleptice
Caracteristici organolepticeCaracteristici organoleptice
Caracteristici organoleptice
 
Proprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilorProprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilor
 
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniuluiEcuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
 
Clasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilorClasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilor
 
Bijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturiBijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturi
 
Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2 Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2
 
Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală  Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală
 
Datorii
DatoriiDatorii
Datorii
 
Clase de conturi
Clase de conturiClase de conturi
Clase de conturi
 
Prime de capital
Prime de capitalPrime de capital
Prime de capital
 
Planul general de conturi
Planul general de conturiPlanul general de conturi
Planul general de conturi
 
Poluarea cu plastic
Poluarea cu plasticPoluarea cu plastic
Poluarea cu plastic
 
Eticheta ecologică
Eticheta ecologicăEticheta ecologică
Eticheta ecologică
 
Etichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelorEtichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelor
 
Etichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentareEtichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentare
 
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiaraNevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
 
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieliNevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
Nevoi si dorinte - venituri si cheltuieli
 
Starea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilorStarea de bine a profesorilor
Starea de bine a profesorilor
 
Leul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de sigurantaLeul. Elemente de siguranta
Leul. Elemente de siguranta
 

Contractul de prestari servicii

  • 2. CONTRACTUL DE PRESTĂRI SERVICII DEFINIȚIE + Contractul de prestări de servicii este contractul prin care o parte, numită prestator, se obligă să presteze servicii unei alte părți, numite beneficiar, în schimbul unui preț. + Acesta este un contract cu titlu oneros și respectă prevederile contractelor bilaterale si reguli specifice domeniilor de activitate în cadrul cărora este folosit (transporturi, telecomunicații, consultanță, turism, activități de service etc.)
  • 3. ELEMENTELE ȘI FORMA CONTRACTULUI DE PRESTĂRI SERVICII 1.Părțile - sunt reprezentate prestatorul de servicii care se obliga sa presteze servicii in schimbul unei remuneratii tarifare și beneficiar în favoarea careia presteaza servicii in schimbul platii unei remuneratii tarifare. 1.Obiectul contractului-constă în prestații care satisfac unele nevoi individuale sau colective în altă manieră decât prin transfer de proprietate asupra unui bun material; 1.Durata contractului -este termenul în zile/ săptămâni/ luni, începând cu data semnării contractului; 1.Prețul contractului -este tariful sau comisionul care se stipulează în contractul agreat de ambele părți; 1.Garanțiile- reprezintă perioada pentru care se asigură garanția serviciului;
  • 4. Obligațiile și răspunderea părților: Obligațiile prestatorului: - de a presta serviciile cu profesionalismul şi promptitudinea cuvenite angajamentului asumat; - de a supraveghea prestarea serviciilor; - de a asigura în mod continuu resursele umane, materiale și orice alte asemenea, necesare pentru îndeplinirea contractului; - de a despăgubi beneficiarul împotriva oricăror reclamaţii şi acţiuni în justiţie, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală legate de serviciile prestate în cadrul contractului şi daune- interese, costuri, taxe şi cheltuieli de orice natură Obligațiile beneficiarului: - să plătească preţul serviciilor prestate; - să pună la dispoziţia prestatorului orice informaţii şi/sau facilităţi pe care le consideră relevante şi necesare pentru îndeplinirea contractului; -să asigure accesul reprezentanţilor prestatorului în sediul său, în vederea prestării serviciilor.
  • 5. 1.Forța majoră -reprezintă o împrejurare de origine externă, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibilă şi inevitabilă, care se află în afara controlului oricărei părţi, care nu se datorează greşelii sau vinei acestora, şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului 1.Soluționarea litigiilor-se va rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, sau prin arbitrajul Curții de arbitraj sau pe cale judecătorească. 1.Alte clauze. MODEL CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII
  • 6. Rezolvați: 1. Definiți contractul de prestări- servicii. 2. Analizați diferențele dintre contractul civil de vânzare-cumpărare și contractul de prestări- servicii . 3. Explicați obiectul contractului de prestări- servicii. 4. Prezentați obligațiile părților.