Rezumat

1. ECONOMIE
Cap.1.Ce este Economia? Sistemele
economice.Agenții economici.
Definiție: Economia este știința care studiază comportamentul uman în legătură cu
alocarea unor mijloace limitate pentru atingerea unor obiective concurente.
Însușirea cunoștințelor economice constituie atât un element de pregătire profesională pentru
viață,cât și un act de cultură economică,în sensul că permite formarea unei imagini a ceea ce
ar trebui să însemne un comportament rațional,în calitate de consumatori sau producători,impus
de faptul că economia este o activitate socială,aflată întotdeauna sub presiunile limitării
mijloacelor,dar și sub avantajul întrebuințărilor alternative.
Sistemul economic reprezintă un ansamblu complex și coerent de structuri
economice,sociale,de instituții și mecanisme,prin care se realizează
producția,repertitiția,schimbul și consumul de bunuri și se soluționează tensiunea dintre
nevolie nelimitate și în continuă diversificare ale consumatorilor,pe de o parte ,și resursele
limitate ,pe de altă parte. Principalele tipuri de sisteme economice sunt următoarele sistemul
economiei naturale,sistemul economiei de piață,sistemul economiei centralizate și sistemul
economiei mixte.
Economia de piață este o formă modernă a activității economice,în cadrul căreia schimbul și
mecanismul concurenței au rolul determinant în orientarea activității economice.
Activitatea economică este rezultatul acțiunilor,actelor economice înfăptuite de agenții
economici :întreprinderile(firmele),menajele(gospodăriile),administrațiile,băncile și alte
instituții financiare,restul lumii(exteriorul).
Circulația bunurilor materiale,serviciilor,resurselor,disponibilităților și altor valori,între
agenții care acționează în economia unei țări constituie fluxurile economice(reale și
monetare) formând circuitul economic.
Cap.2.Nevoile și bunurile.Resursele și
raționalitatea.
Definiție: Nevoile umane reflectă ansamblul dorințelor,așteptărilor,cerințelor oamenilor,de
satisfacerea cărora,prin consum de bunuri,depend existența și dezvoltarea lor și a societății în
ansamblul ei.

2. Nevoile sunt nelimitate și dinamice,au un caracter concurențial,sunt limtate în volum,au
caracter regenerabil și sunt complementare.
Nevoile sunt satisfăcute prin consumul de bunuri și se exprimă prin cererea pentru
acestea(ex.nevoia de hrană se transformă în cerere de bunuri alimentare pe piață,iar nevoia
de deplasare se transformă în cerere de servicii de transport).Bunurile sau utilitățile
reprezintă tot cee ace folosește sau satisface nevoile vieții și activității oamenilor.Bunurile
economice provin din activitatea economică,iar cele care sunt supuse vânzării-cumpărării se
numesc mărfuri.Pe piață este importantă și legăturile și dependențele dintre categorii de
bunuri(substituibile și complementare).
Acoperirea nevoilor se poate realiza pe două căi principale autoconsum ,respectiv
schimbul,cumpărarea,împrumutul ,închirierea etc.
Definiție: Resursele economice sunt elementele umane ,natural și create de oameni ce pot fi
utilizate sau sunt efectiv utilizate pentru realizarea bunurilor și serviciilor necesare satisfacerii
nevoilor individuale și colective.
Ele sunt dinamice numeric și insuficiente/limitate în raport cu nevoile umane.Satisfacerea tot
mai bună a unor nevoi nelimitate,în condițiile unor resurse limitate,generează o tensiune între
țelurile acțiunilor noastre și mijloacele disponibile pentru atingerea lor și pune problema
raționalității în economie,a eficienței și a alegerii.
Definiție: Cea mai bună alternativă la care se renunță atunci când s-a luat decizia de a folosi
resurse limitate pentru a produce sau procura un anumit bun economic se numește cost de
oportunitate.(relative,real al alegerii,alternative,opțiune etc.)El presupune alegere și
renunțare.CO=-∆X(ceea ce se sacrifică)/∆Y(cee ace se câștigă) sau COX=Px/Py.
Cap.3.Comportamentul
consumatorului.Utilitatea
economică.Alegerea consumatorului.
Rațiunea activității economice este satisfacerea nevoilor.Sistemul trebuințelor
influențează mărimea cheltuielilor de consum.Modul de a raționa al fiecăruia în legătură cu
satisfacerea nevoilor sale prin utilizarea bunurilor economice este denumit comportamentul
consumatorului.
Definiție: Comportamentul consumatorului reprezintă ansamblul reacțiilor –
atitudini,acțiuni,măsuri,initiative-pe care acesta le are în legătură cu satisfacerea nevoilor
prin utilizarea bunurilor economice existente.
Punctul de plecare în acest raționament îl constituie utilitatea bunurilor economice.

3. Definiție: Utilitatea economică reprezintă satisfacția pe care crede că o va obține un
consumator(în anumite condiții de loc și de timp date )prin utilizarea unei cantități determinate
dintr-un bun economic.
Ea are o determinare subiectivă,este diferită de la un consummator la altul și reflectă
preferințele consumatorului.Are trei forme: utilitatea individuală(Ui) , utilitatea
marginală(Umg) și utilitatea totală(Ut). Umg=∆Ut/∆Q
Ut=Ui1+Ui2+…=Umg1+Umg2+…
Legea lui Gossen: “mărimea intensității unei plăceri descrește progresiv până la
saturare,dacă respective plăcere este satisfăcută în mod continuu și neîntrerupt”.
Libertatea de alegere a consumatorului este influențată de mărimea bugetului dată
(venitul disponibil) și nivelul prețurilor la bunuri și servicii.Modul de combinare în consum a
diferitelor cantități din bunurile x,y,z pe care consumatorul le-a preferat spre a obține o
anumită satisfacție scontată formează programul de consum.Consumatorul va respecta
principiul eficienței astfel încât utilitatea economică totală sau agregată să fie cea mai mare
posibilă.Consumatorul rațional optează întotdeauna pentru bunul al cărui raport între
utilitatea marginală și prețul său are valoarea cea mai mare sau eficiența cea mai ridicată.
Dacă UmgA/PA ≥UmgB/PB,atuci va allege să cumpere produsul A!
UmgA/PA=UmgB/PB
QA×PA+QB×PB=Vn
Forma concretă a reacției consumatorului se concretizează în formularea cererii de cumpărare
pe piață,consumatorul fiind purtătorul acestei cereri.
Cap.4.Proprietatea și libera inițiativă
Definiție :Proprietatea reprezintă o relație între oameni,un constract social,cu privire la bunurile
materiale,spirituale și de altă natură existente în societate sau obținute prin activitatea
economică.
Atributele proprietății sunt următoarele: dreptul de posesiune,dreptul de folosință,dreptul de
dispoziție și dreptul de uzufruct.
Proprietatea se prezintă sub forma unității a două elemente obiectul și subiectul proprietății.
Formele proprietății sunt: proprietatea privată sau particulară,proprietatea publică sau de
stat,proprietatea mixtă.
Definiție: Libera inițiativă,expresie a libertății economice bazată pe proprietatea
privată,reflectă libertatea întreprinzătorului de a acționa conform propriilor interese,așa cum
consideră că este mai bine,mai favorabil în limitele impuse de legi.El ia multe decizii
economice,juridice,sociale: natura activității,locul de producție,dimensiunea,locul de
vânzare,angajați și funcțiile lor,sursa capitalului necesar,contracte etc.Libera inițiativă

4. cunoaște cea mai mare dezvoltare în condițiile proprietății particulare și ale regimurilor politice
bazate pe democrație.Ea se concretizează în spirit de inițiativă,stimulare,responsabilitate și
competență.
Cap.5.Piața.Cererea,oferta și prețul de
echilibru.Concurența.
Cererea este determinată și evoluează sub influența a numeroși factori cum sunt: numărul
de cumpărători,intensitatea nevoilor,preferințele cumpărătorilor,nivelul prețului și al
venitului,prețurile altor bunuri.
Definiție: Cererea reprezintă cantitatea de bunuri economice pe care agentul/agenții
economic/i vor și pot să o cumpere la un anumit preț,în condiții date de loc și de timp.
Legea cererii: Creșterea prețului unui bun determină reducerea cantității solicitate din bunul
respectiv,iar reducerea prețului consuce la creșterea cantității solicitate.Explicația este
tendința consumatorului de a-și reduce sau majora cosnumul pentru o mai bună satisfacere a
nevoilor.
Gradul de sensibilitate al cererii la modificarea factorilor care o determină se numește
elasticitatea cererii.Elasticitatea preț a cererii se calculează ca raport între modificarea
procentuală sau relativă a cantității cerute și modificarea relativă a prețului
Kec/p= - ∆%Qc/%∆P= -[(Q1-Q0)•100/Q0]/[(P1-P0)•100/P0]
Dată fiind relația negativă dintre QC și P ,pentru a preveni obținerea unui coeficient permanent
negativ se înmulțește raportul cu -1.
Dacă Kec/p≥1, cererea este elastică. Dacă Kec/p≤1, cererea este inelastică, dacă Kec/p=1,
cererea este elastic unitară. Dacă Kec/p=0, cererea este perfect inelastică,iar dacă Kec/p →∞,
cererea este perfect elastică(dacă prețul rămâne constant).Cunoașterea tipului de elasticitate
este foarte importantă mai ales pentru vânzători.
Oferta reprezintă un subsistem al producției totaal din respectivul bun pentru că din ce s-a
produs ,o parte este perisabilă,o parte se stochează sau este destinată autoconsumului și doar o
parte este destiantă pieței ,vânzării.
Definiție: Oferta reprezintă cantitatea de bunuri economice pe care agentul/agenții
economic/i vor și pot să o vândă la un anumit preț,în condiții date de loc și de timp.
Oferta este infuențată de preț, costul de producție,nivelul taxelor și al impozitelor,numărul de
ofertanți,condiții naturale,social politice etc.
Legea ofertei : Creșterea prețului unui bun determină creșterea cantității oferite din bunul
respectiv,iar reducerea prețului consuce la reducerea cantității oferite.Explicația este tendința
vânzătorului de a-și reduce sau majora încasările pentru a-și maximiza profiturile.

5. Keo/p= ∆%Qo/%∆P= [(Q1-Q0)•100/Q0]/[(P1-P0)•100/P0]
Dacă Keo/p≥1, oferta este elastică. Dacă Keo/p≤1, oferta este inelastică, dacă Keo/p=1, oferta
este elastic unitară. Dacă Keo/p=0, oferta este perfect inelastică,iar dacă Keo/p →∞, oferta este
perfect elastică(dacă prețul rămâne constant).
Piața este instituția centrală în jurul căreia gravitează viața economică.Ea s-a diversificat
datorită diviziunii muncii.Ea relevă pulsul vieții economice și al mersului economiei unei
țări.Este spațiul economic în care se poziționează toți agenții economici,locul de întâlnire al
agenților economici,întâlnirea directă sau indirectă a cererii cu oferta și cadru de formare al
prețului.
Funcțiile pe care le îndeplinește sunt de: informare,de verificare și confirmare/infirmare a
comportamentului și deciziilor luate de agenții economici,de comunicare între producție și
consu și de distribuire a resurselor pe activități economice.
Variabilele pieței sunt: obiectul tranzacțiilor,cerere,oferta ,prețul și concurența.
Definițe: Prețul reprezintă suma de bani pe care o plătește cumpărătorul vânzătorului în
schimbul bunului cedat,schimb prin care se transferă definitiv a dreptului de
proprietate.Prețul(tariful) măsoară valoarea și utilitatea bunurilor în procesul de schimb.
Funcțiile sunt de :raționalizare a resurselor,de motivare a producției, de informare privind
evoluția pieței, de acoperire a costurilor și de recompensare a întreprinzătorilor,de măsurare
a puterii de cumpărare a veniturilor și de redistribuire a veniturilor.
Prețurile administrate sunt prețurile care nu se formează liber, în funcție de raportul dintre
cerere și ofertă.
Definiție :Prețul de echilibru(Pe) este cel la care se realizează cel mai mare volum de
tranzacții pe piață și căruia îi corespunde cantitatea de echilibru(Qe).
Pe o piață în care concurența este normală, prețurile tind spre echilibru.Rolul prețului de
echilibru este multiplu reglează cererea și oferta,asigură alocarea eficientă a resurselor,face
selecția agenților economici pe criterii de eficiență,asigură satisfacerea intereslor agenților
economici,este unic dat dinamic.
Concurența este atât o competiție, cât și o cooperare în care fiecare acționează din inters
propriu.Ea există atunci când și acolo unde prețul se formează liber,purtătorii cererii și ai ofertei
sunt numeroși și libertatea lor este apărată și garantată de un sisitem democratic.Autoritatea
principală în domeniu este Consiliul Concurenței.Concurența poate fi loială sau corectă și
neloială sau incorectă.Ea joacă un rol important în economie,deoarece stimulează progresul
economic .Concurența se manifestă prin reducerea prețurilor,creșterea calității, publicitate,
acordarea de facilități etc.
Definiție: Concurența este confruntarea,rivalitatea dintre agenții economici pentru a-și atinge
interesele.

6. Piața cu concurență perfectă are următoarele caracteristici: atomicitatea pieței,omogenitatea
perfectă a bunurilor,transparența pieței,libertatea de a intra și a ieși de piață,la modificarea
prețului și a cererii,oferta se adaptează spontan și mobilitatea perfectă a factorilor de
producție.
Piața cu concurență imperfectă este piața care infirmă una ,mai multe sau toate
caracteristicile pieței cu concurență perfectă.
Exemple Monopol,monopolistică, ologopol
Monopolul se caracterizează prin o singură firmă oferă pe piață un anumit produs,produsul
respectiv nu poate fi susbstituit,există bariere de intrare pe piață și bunurile sunt omogene.
Concurența monopolistică se caracterizează prin atomicitatea pieței,intrarea și ieșirea de pe
paiță sunt relativ libere,produsele sunt diferite iar transparența este mare ,dar nu perfectă.
Piața de oligopol se caracterizează printr-un număr mic de producători,atomicitatea cererii,
sunt bariere de intrare pe piață,produsele sunt omogene sau diferite ,iar firmele pot îcheia
înțelegeri.
Cap.6.Producătorul.Factorii de
producție.Productivitate.Costul.Profitul.
Producătorul ,subiect al activității economice, este cel care inițiază,organizează,
supravegehează și decide asupra desfășurării acestei activități și fiind direct interesat pentru
realizarea sa în cele mai bune condiții.El este purtătorul ofertei.
Definiție: Factorii(Resursele) de producție=totalitatea elementelor care sunt atrase
,utilizate și consumate în procesul de producere a bunurilor și serviciilor destinate satisfacerii
trebuințelor consumatorilor.
După conținutul și natura lor ,factorii se împart în clasici munca,natura,capitalul și
neofactori(progresul tehnic,informația,managementul,marketingul și biotehnologia).
Munca reprezintă o activitate specific umană,conștientă și cu o finalitate(scop) precisă.
Natura subsumează pământul,apa ,resursele minerale și cosmice la care omul face apel pentru
a produce și pe care le influențează prin muncă.
Capitalul(tehnic)reprezintă ansamblul bunurilor produse prin muncă și utilizate pentru
obținerea altor bunuri și/sau destinate vânzării.(factor derivat).
În funcție de modul în care participă la activitate ,cum se consumă și cum se înlocuiesc
capiatlul se clasifică în capital fix și capital circulant.Capitalul fix(clădiri,utilaje,mașini-
unelte,calculatoare etc.) este cel care participă la mai multe acte de producție,se consumă
treptat și se înlocuiesc după mai mulți ani de utilizare.Se uzează atât fizic ,cât și moral.

7. Capitalul circulant este format din bunuri care participă la un singur ciclu de producție,sunt
consumate sau profund transformate în cursul acestuia și trebuie înlocuite cu fiecare nou ciclu
de producție.
Combinarea și sustituirea resurselor este o operație tehnico-economică ce constă în
unirea,asocierea în diferite proporții și modalități a factorilor de producție în vederea obținerii
bunurilor/serviciilor și realizării de profit.Așadar,scopul oricărei combinări pe care o
alege/realizează antreprenorul este maximizarea eficienței și profitabilității.Combinațiile alese
depind de:natura activității, condițiile tehnice ale firmei,dimensiunile și evoluția cererii(nevoile
de bunuri și servicii),evoluția prețurilor de achiziție ale resurselor,abilitatea întreprinzătorului
etc.Substituirea înseamnă înlocuirea,parțială sau în întregime a unui sau mai multor factori de
producție cu unul sau mai mulți dintre cei deja folosiți sau noi,în condițiile obținerii acelorași
rezultate,sau chiar mai bune.
Definiție :productivitate(W-engl.worthfulness)=expresia sintetică a eficienței utilizării
factorilor de producție în activitățile din care se obțin bunuri economice și desemnează
rodnicia,eficacitatea sau randamentul resurselor utilizate
Productivitatea depinde de mai mulți factori:
naturali,tehnici,economici,sociali,psihologici,gradul de integrare în UE și economia mondială
etc.Productivitatea parțială și globală WL/N/K=Q/L,W=Q/(L+N+K)
Productivitatea muncii=producția medie obținută pe o unitate de muncă vie cheltuită(raport
între producția obținută și cantitate de muncă utilizată, exprimată, după caz, în număr de
muncitori sau număr de ore-om).Ea ocupă locul central între formele productivității.
Productivitatea medie a muncii WL=Q/L (buc./salariat sau ore-om)
Nivelul și dinamica productivității muncii sunt influențate de numeroase împrejurări :nivelul
tehnic al producției(tehnologie),nivelul de pregătire(calificare,experiență) al
angajaților,gradul de organizare a producției,calitatea condițiilor de muncă și climatul
social,gradul de cointeresare(motivare)a resursei umane,condiții noneconomice etc.
Productivitatea marginală a muncii WmgL =∆Q/∆L (buc./salariat sau ore-om)
Ea fundamentează decizia producătorului privind oportunitatea și viabilitatea modificării
cantității de factori utilizați.
Orice majorare a volumului producției presupune utilizarea (consumul) unei cantități
suplimentare de factori de producție,adică un spor de cheltuieli.Productivitatea crește dacă se
produce o cantitate mai mare de bunuri și servicii cu mai puține resurse.Profitul începe să se
obțină atunci când productivitatea marginală a fiecărei resurse ,exprimată valoric ,este cel
puțin egală cu prețul de achiziție(cumpărare) sau suma pe care a plătit-o întreprinzătorul ca să
o aibă/obțină/folosească. WmgX=Px( la acest nivel profitul este „0”,dar când WmgX≥Px,atunci
profitul începe să se realizeze.Creșterea productivității muncii și celorlalte
resurse(capital,natură ,neofactori) produce o serie largă de efecte economice și sociale
pozitive la nivel de firmă: se economisesc resursele consumate(rezerve),se reduce costul,crește
producția,calitatea și competitivitatea produselor,cresc salariile(dar la fel de rapid sau mai
lent decât ea),timpul de muncă scade(cel liber crește).

8. Obs: O creștere a salariilor fără o creștere simultană a productivității muncii determină o
scădere a rentabilității.(efect negativ).Majorarea acestora(motivantă) trebuie să fie depășită
de creșterea productivității muncii pentru a crește profitabilitate firmei(„sănătatea”
economică a firmei)!
Căi de creștere promovarea noilor tehnologii,buna organizare și conducere,organizarea
muncii,climat social adecvat,competența profesională și realizarea motivației superioară.
Economic,orice combinare de factori(resurse) se reflectă într-un anumit cost.Din
punctul de vedere al întreprinzătorului,elementele tehnice și resursele umane care participă la
realizare unui bun economic reprezintă valori financiare sub formă de
cheltuieli/costuri.Raritatea resurselor de producție impune și presupune alegerea,iar aceasta îi
„costă” pe antreprenori.Ei vor alege dintr-o mulțime de resurse pe acelea care le oferăo utilitate
mai mare,sacrificând,renunțând la celelalte alternative. Desfășurarea unei afaceri sau obținerea
unor bunuri economice implică în mod necesar combinarea unor resurse(factori)de producție:
resurse umane(salarii),resurse materiale(materii prime,materiale
auxiliare,combustibil,energie,amortizare,chirii),resursefinanciare(dobânzi,comisioane),resur
se informaționale(drepturi de autor) etc.
Definiție: Costul de producție(CT)=totalitatea cheltuielilor corespunzătoare consumului de
factori /resurse de producțiepe care firma le efectuează pentru producerea și desfacerea
(cercetare etc) de bunuri materiale sau prestarea de servicii.
CT=CF+CV
Costul fix(CF) include acele cheltuieli care,pe termen scurt,nu depind de volumul producției
și rămân relativ neschimbate.Dacă Q=0,atunci CF≥0!
Costul variabil include acele cheltuieli care,pe termen scurt,evoluează în același sens cu
modificare producției.
CT=Cm+Cs+alte cheltuieli,unde Cm=cheltuieli materiale materii prime,materii
auxiliare,combustibil,piese de schimb,energie,amortizarea ;Cs=cheltuieli salariale ,alte
cheltuieli amenzi,penalizări,cheltuieli de protocol,chirii,dobânzi
Cm=KC+A
Ct=Cfabric+Cdistrib
Costul marginal include cheltuielile cu obținerea ultimei unități de produs realizate la un
moment dat,respectiv sporul costului total determinat de creșterea cu o unitate a volumului
producției.Cmg=∆CT/∆Q
Cost unitar CTM=CT/Q (u.m./buc.),CTM≤P
CTM=CFM+CVM
Observație :Deoarece P=Prm+CTM ,dacă CTM crește și întreprinzătorul nu acceptă
reducerea Prm ,atunci Prețul va crește,dar el nu va mai fi atractiv pentru cumpărători!Se
observă și o scădere a rentabilității dacă întreprinzătorul păstrează totuși același preț,
sacrificând o parte din profit lucru ce reiese și din calcularea rentabiltății,
Rpr/CT(%)=(Prm/CTM)×100

9. Reducerea costurilor(pl.) echivalentă cu reducerea sau diminuarea pierderilor, a risipei
este o preocupare permanentă pentru orice întreprinzător(surse-nerespectarea strictă a
consitiilor tehnice,supraproducția,organizarea defectuoasă a procesului de
fabricație,dimensionarea necorespunzătoare a stocurilor,indisciplina contractuală etc.).Pentru
a maximiza profitul se impune minimizarea costului.Relația dintre profit și cost este
negativă,scăderea costului antrenează creșterea profitului și invers.În fixarea
costului,antreprenorul va ține cont de costul istoric cel mai mic,costul firmei cu cea mai bună
poziție de pe piață(concurentă) și evident prețul de vânzare a produsului /tariful serviciului
respectiv(limita inferioară până la care poate coborî prețul).
Căi posibile de reducere a costului de producție: obținerea factorilor de producțiela prețuri
cât mai scăzute de la furnizori,reducerea consumurilor de material(alternative),reducerea
cheltuielilor de stocare și depozitare,administrative, de desfacere(reclamă)(pază,gestiune
contabilă etc.),optimizarea timpului de muncă(creșterea productivității).
Definiție: Profit=câștigul,beneficiu,avantajul realizat sub formă bănească dintr-o
acțiune,operație sau exercitarea unei activități și se determină ca diferență între ceea ce
încasează și ceea ce plătește în activitatea economică sau prețul de vânzare și costul bunului
economic provenit din activitatea respectivă
Formula de calcul a (masei) profitului: V(sau CA)-CT=Pr, Pr=Prb(brut)
Prnet(admis)=Prb-Impozit
unde V=veniturile firmei,CA=cifra de afaceri,CT=cheltuieli(costul total),Pr=profitul
total(brut) ,respectiv Prunitar=Preț-Cost unitar, unde Pv=preț unitar și Q=cantitatea vândută
sau Prm=Pr/Q.
Masa profitului trebuie să fie o mărime pozitivă,iar dacă este o mărime negativă ,firma(agentul
economic)se află într-o situație de ineficiență,realizează pierderi.După ce este obținut este
folosit pentru:constituirea rezervelor legale, acoperirea nevoilor personale de consum ale
antreprenorului(plata dividendelor) și pentru autofinanțarea parțială sau totală în scopul
lărgirii și modernizării producției(mărirea capacității de producție a firmei,creșterea calității
produselor,cercetare-dezvoltare etc.).
Profit marginal este profitul obținut de producerea și vânzarea ultimei unități de produs sau
reflectă profitul suplimentar obținut la creșterea cu o unitate a vânzărilor dintr-un bun.
Prm=∆Pr/∆Q=Vmg-Cmg, unde Vmg==∆V/∆Q
Mărimea profitului depinde de mai mulți factori: nivelul costului(r.indirectă),nivelul
prețului(r.directă),volumul producției/vândute(r.directă),structura și calitatea
producției,nivelul productivității(r.directă)-caeteris paribus(ceilalți posibili factori nu se
modifică,rămân constanți) ,viteza de rotație a capitalului ce se exprimă și prin numărul de
rotații într-un an(timpul de aprovizionare,producție propriu-zisă și vânzare /desfacere să fie
cât mai scurt-relație indirectă ),proporția repartizării veniturilor între posesorii factorilor de
producție,anticiparea pieței ,calitatea produselor,metode de management și gestiune
economică etc.
Rata profitului este raportul procentual dintre masa profitului și costul total sau capitalul
utilizat sau cifra de afaceri.Ea arată gradul de rentabilitate sau de profitabilitate pe

10. produs/produse sau pe total pe firmă.Este foarte importantă pentru orientarea structurii
producției pe produsele cele mai rentabile.Prin compararea profitului cu costul total al
producției,cu cifra de afaceri și volumulRentabilitatea desemnează capacitatea unei firme de a
aduce profit.
Rpr/CT(%)=(Pr/CT)×100; Rpr/CA(%)=(Pr/CA)×100; Rpr/K(%)=(Pr/K)×100
Observație :Dacă întreprinzătorul este mai eficient de la o perioadă la alta ,atunci profitul
crește, deci și rata rentabilității crește!
Def:cifră de afaceri= volumul total al încasărilor obținute de firmă într-un interval dat de
timp,provenind din vânzarea bunurilor sau serviciilor realizate în intervalul respectiv
CA=Pv×Q ,unde Pv=preț unitar și Q=cantitatea vândută
Antreprenorul urmărește maximizarea profitului(a diferenței de mai sus) și folosirea unei
părți din profit pentru dezvoltarea firmei.Astfel firma va produce o cantitate mai mare de bunuri
sau va ameliora(crește) calitatea acestora sau modul de desfacere,ceea ce va conduce la
obținerea unui profit și mai mare.Fiecare dintre aceste soluții necesită însă cantități și mai mari
de resurse,dar acestea sunt limitate și costă,deci se poate atinge scopul doar dacă
mărește(crește)eficiența utilizării acestora,raționalitatea activității sale.Lipsa profitului face
imposibilă existența pe termen lung a firmei,antreprenorul,cel mai probabil, va
abandona(faliment) sau se va reorienta (își schimbă profilul,obiectul de activitate al firmei).
Falimentul unei firme apare atunci când aceasta nu mai are nicio posibilitate reală,de
continuare a activității.Aceasta înseamnă că încasările din vânzarea bunuilor economice nu-i
mai permit cumpărarea de noi resurse de producție.
Pragul de rentabilitate(punctul mort al firmei)=acel volum al producției , și ,respectiv,cifrei
de afaceri la care profitul este „0”, CA=CT.El nu se poate menține pe termen lung fără ca firma
să nu fie constrânsă să iasă din afaceri(Faliment).Se impun măsuri hotărâte de reducere a
costurilor!
Obs!Maximizarea rentabilității se va obține în condiții de compatibilitate cu mediul natural și
mediul social.
Profitul normal,obișnuit sau ordinar este cel care determină supraviețuirea/continuarea
activității.Supraprofitul sau profit suplimentar este excedentul peste cel normal.Dacă profitul
este însușit fără a se avea vreo contribuție atunci se numește profit nelegitim sau nemeritat.
Cap.7.Piața monetară
Economia de piață funcționează ca un sistem de piețe care se condiționează reciproc.Una
dintre acestea este piața monetară,în cadrul căreia se efectuează tranzacții cu bani,se face
comerț cu bani.
Definiție: Banii reprezintă instrumental social,general acceptat ca etalon al valorii,ca mijloc
de plată,de schimb și de rezervă într-un spațiu economic dat.

11. Funcțiile pe care le îndeplinesc sunt de: mijloc/etalon general de măsurare și comparare a
valorii,mijoc de schimb,mijloc de plată,mijloc de economisire/rezervă, mijloc de schimb
universal și informațională.
Masa monetară (bănească) este suma de bani afalată în circulație la un moment dat într-o
economie și aparținând diferiților agenți economici.Este formată din numerar și banii
scripturali(de cont).Numerarul este creat(emisiune) de Banca Centrală(BNR) ,iar moneda
scripturală de BNR și orice altă bancă comercială(37-2017).Reglarea masei monetare se face
de bănci în funcție de starea economiei și trebuie să stimuleze afacerile fără a genera inflație
sau deflație.
Factorii(împrejurările/cauzele) care determină creșterea masei monetare sunt: creșterea
cantității de bunuri destinate vânzării(sporirea volumului valoric al tranzacțiilor),scăderea
vitezei de rotație a banilor,satisfacerea nevoilor statului(acoperirea deficitului
bugetar),convertibilitatea devizelor(valute) în moneda națională(lei) , nevoia de bancnote a
băncilor comerciale pentru retragerile clienților și acordarea de credite(reținerea de către
anumiți agenți economici,sub formă de rezervă , a unor sume în numerar).
Operațiunile(căile) care asigură creșterea masei monetare sunt: acordarea de
credite,emisiune monetară,scăderea RMO(rata rezervelor obligatorii monetare) și schimbul
valutar al monedelor străine.
Împrejurările/cauzele care determină scăderea masei monetare sunt: diminuarea
volumului valoric al tranzacțiilor,creșterea de rotație a banilor,excedentul bugetar și
convertibilitatea valutar al monedei naționale în monedă străină.
Operațiunile/căile care asigură scăderea masei monetare sunt : limitarea
(plafonarea)creditului,rambursarea creditelor ajunse la scadență,creșterea RMO și schimbul
valutar al money naționale.
M=P•Q/V,unde V este viteza de rotație a banilor,adică numărul de operațiuni de vânzare-
cumpărare și de plăți pe care o unitate monetară le mijlocește într-o anumită perioadă de timp.
Puterea de cumpărare(Pcb) a unei unități monetare(u.m.) reprezintă cantitatea de bunuri
economice ce poate fi achiziționată cu o unitate monetară în condiții determinate de loc și
timp. Pcb=1/P, sau Pcb=M/P
Pe piața monetară se întâlnesc cererea(debitorii) și oferta(creditorii) de monedă,de bani în
sens generic ,iar tranzacțiile se efectuează prin intemediul unui preț specific,rata
dobânzii.Intermediarii sunt băncile ,casele/băncile de economii,casele de pensii,societățile de
asigurări,IFN etc.
Prețul banilor este dobânda.Masa dobânzii reflectă suma de bani pe care debitroul o
plătește creditorului pentru folosirea banilor împrumutați până la scadență.În mărimi
relative(procentuale) reflectă dobânda ce trebuie plătită anual creditorului, de către
debitor,pentru 100 de unități monetare împrumutate. Ea este un venit pentru creditor și un cost
pentru debitor.Factori care influenţează nivelul acestei dobânzi sunt:rata inflatiei;ratele
dobânzilor practicate de alte bănci;rata de refinanțare.
Acordarea creditelor se face ,de regulă, pe baza unor garanții și a bonității clientului,adică
a aprecierilor pe care le face banca la care clientul s-a adresat asupra situației lui în funcție de

12. diferite criterii,astfel încât ,creditorul să se asigure față de eventualele riscuri pe care le comport
restituirea creditului și plata dobânzii încondițiile convenite prin contractual încheiat între
antreprenor și bancă.De regulă ,riscurile și amploarea garanțiilor solicitate sunt direct
proporționale cu durata angajamentelor summate de debitori(firme) și consimțite de
creditori(bănci).
Exemple de credite: comercial,bancar,de investiții, credite pentru bunuri de consum, credite
pentru nevoi personale, credite imobiliare sau ipotecare, credite pentru studii, overdraft etc
Dobânda simplă se calculează în cazul în care perioada analizată este mai mică de 1 an, iar
dobânda nu este capitalizată(se achită lunar,trimestrial,semestrial,anual)
D = C ∙ r ∙ n, când n≤1 an,(în luni n=nr. Luni/12, în zile nr.zile/360)
D=masa dobânzii,C=volumul creditului/depozitului,r=rata anuală a dobânzii,n=timpul în ani
Dobânda compusă(capitalizată,dobândă la dobândă) se practică atunci când perioada de
depunere este mai mare decât un an, iar dobânda este reinvestită la fiecare scadenţă.
Dc = C0(1+d')n – C0=Sr-C0, unde Sr=suma finală
Sr= C0(1+d')n, adică Dc=C0[(1+r)n-1],C0=suma inițială,n=timpul în ani, când n≥2 ani(sau
luni după caz).
Obs :Dacă rata dobânzii de 10% pe an crește la 11% pe an ,diferența se numește 1 punct
procentual ,respectiv a crescut cu 10% față de momentul inițal.
Rata nominală a dobânzii reprezintă rata convenită și plătită. De exemplu, aceasta este
rata pe care proprietarii de locuințe o plătesc pentru creditul lor ipotecar sau pe care deponenții
o primesc pentru depozitele lor. Debitorii plătesc rata nominală, iar deponenții o primesc.
Relația dintre rata dobânzii și rata inflației este rn=rr+ri, ri=IP-100%,unde rn=rata nominală
a dobânzii,rr=rata reală a dobânzii, ri=rata inflației ,IP=indicele prețurilor (general).
Băncile se află în dublă ipostază plătesc dobânzi pentru sumele atrase și încasează
dobânzi pentru sumele plasate.Diferența dintre dobânzile încasate și dobânzile plătite se
numește câștig bancar. Cșb=Da-Dp sau Cșb=Dî-Dp, unde Dî=dobânzi încasate ,iar Dp=dobânzi
plătite.(ra≥rp).
Dacă sumele acordate sub formă de credite sunt egale cu cele depozitate atunci:
Cșb=C0•n•(ra-rp)
Prin scăderea din câștigul bancar a cheltuielilor(costurilor) de funcționare/administrative se
obține profitul bancar(impozabil). Prb=Cșb-Cf, unde Cf=costuri de funcționare ale băncii.
Cap.8.Piața de capital
Investițiile( de portofoliu) presupun așteptarea din partea investitorului a unei multiplicări a
sumelor (prin dobânzi, dividende, diferențe de prețuri etc.), spre diferență de economisirea lor,
care reprezintă doar păstrarea banilor.
O piaţă mai puţin cunoscută pentru persoanele fizice, care poate oferi posibilităţi de investitii
aducatoare de castig, este piaţa de capital.Piața de capital este ansamblul relațiilor și

13. mecanismelor prin care se realizează trandferul fondurilor bănești de la cei care au surplus de
capital (investitorii)către cei care au nevoie de capital (companii,organizații,stat) cu ajutorul
unor instrumente specifice(valorile mobiliare) și prin intermediul unor operatori
specifici(societăți de de servicii de investiții financiare-SSIF).Transferurile de capital
finanțează economia reală,dând drepturide participare la această finanțare acelora care au
devenit investitori.
Piaţa de capital(financiară) este piaţa pe care se tranzacţionează diverse tipuri de titluri
de valoare cum ar fi acţiunile, obligaţiuni, titluri de stat si altele. Piața primară – prima solicitare
de finanțare a unei companii/entități (IPO) – listare la bursă. Piața secundară – investitorii pot
schimba între ei deținerile.
Alternativa depozitării banilor la bancă este plasarea lor în titluri de valoare, precum
acțiuni sau obligațiuni.Cele mai sigure plasamente sunt cele în titluri de stat (garantate în
totalitate). Ele sunt emise de Trezoreria Statului care se obligă să le răscumpere după o perioadă
de timp specificată, cu o sumă mai mare. Prin emisiunile de titluri de valoare, statul se
împrumută de la populație pentru a-și putea acoperi cheltuielile proprii.
În economia de piață,principalele societăți comerciale,mai ales cele de dimensiuni
mari,sunt organizate ca societăți pe acțiuni.Capitalul(social) unor asemenea firme se constituie
prin aportul unor persoane fizice și persoane juridice denumite generic acționari.
Acţiunile atestă dreptul de proprietate asupra unei părţi dintr-o societate comercială,
mai exact din capitalul ei. Ele aduc deținătorilor dividende,venituri variabile. Mărimea
dividendului este hotărâtă de Adunarea Generală a Acționarilor și depinde de situația
economico-financiară a firmei și de strategia adoptată în ceea ce privește utilizarea profitului
net.Acţiunile se vând şi se cumpără la bursă; variaţiile de preţ pot aduce câştig deţinătorului
(dacă le-a vândut cu un preţ mai mare decât cel de cumpărare) dar şi pierderi. De ce creşte
preţul unei acţiuni? Din diferite motive, dar în special pentru că a crescut interesul investitorilor
pentru acea firmă, pentru că se aşteaptă să facă afaceri foarte bune(bull market și bear market).
Obligaţiunile sunt documente emise de companii atunci când au nevoie de un împrumut
pe termen lung, documente care se oferă la vânzare.Deținătorul(cumpărătorul/investitorul)
este numit obligatar.C=V/r
Deţinătorii de astfel de obligaţiuni primesc dobândă(fixă) pentru investiţia financiară
făcută.Obligaţiunile pot fi cotate la bursă, la un preţ(curs,cotație) care poate să fluctueze. De
asemenea, există riscul ca emitentul obligaţiunilor să dea faliment şi astfel investitorul în
obligaţiuni (de fapt creditorul firmei) poate recupera foarte greu sau chiar deloc banii.
Majoritatea tranzacţiilor pe piaţa de capital constau în cumpărarea şi vânzarea de acţiuni(spot)
ale societăţilor cotate la BVB –Bursa de Valori București, obiectul tranzacţiilor fiind deci părți
din capitalul social al acelor firme.Bursa de valori este o piață publică organizată și specializată
unde investitorii se întâlnesc satisfăcându-și cerințele de lichiditate și de câștig.Este ,totodată
un barometru extrem de sensibil al stării economiei.La bursă operațiunile pot fi la vedere și la
termen.La cele la vedere cedarea titlurilor și plata lor se realizează în cel mult 2 zile lucrătoare
,iar la cele la termen la o dată numită zi lichidare.
Tranzacțiile se realizează prin intermediul băncilor,agenților de schimb(brokeri) și a
altor instituții financiare.Piața financiară are două forme primară și secundară.Pe piața primară
se tranzacționează titluri nou emise, iar pe cea secundară cele emise anterior(au caracter
speculativ).
Principalul motiv pentru care investitorii aleg sa achiziţioneze acţiuni de pe piaţa de
capital nu este însă obţinerea unui dividend ci cumpărarea acţiunilor la un preţ mai mic şi
vânzarea lor la un preţ mai mare, obţinând astfel un profit imediat. Când un emitent are o
situație financiară bună, mai mulți oameni vor să cumpere titlurile emise iar prețul acestora
crește(bull market), iar când un emitent are o situație financiară proastă, mai mulți oameni vor

14. să vândă titlurile deținute iar prețul acestora scade(bear market).Cel care intuiește evoluția reală
a cursului va câștiga,celălalt va pierde.
Cei care doresc să devină acţionari au două variante:
-cumpărarea unor acţiuni nou emise de către o societate listată la bursă;
-cumpărarea de acţiuni care se tranzacţionează deja la bursă.
Randamentul titlului exprimă procentual câștigul obținut în raport cu suma investită în
achiziționarea titlului(acțiune sau obligațiune) și se calculează după formula
Ra=(Dividend/C)×100,unde Ra =randamentul acțiunii,Dv=valoarea
dividendului,C=Cursul(de achiziție) al acțiunii
R0=(V/C)×100,unde Ro=randamentul obligațiunii,V=venitul fix sau cuponul
obligațiunii,C=cursul obligațiunii
OBS! Randamentul calculat se compară cu rata anuală a dobânzii practicate de bănci ,la
depozitele la termen.Dacă R este superior r,investiția este avantajoasă!
Câștigul potențial se obține ca urmare a creșterii cursului titlurilor,ca diferență între cursul
la cumpărare și cel de vânzare.El stă la baza speculațiilor la bursă.
Alți factori importanți de care se ține cont atunci când se investește sunt Riscul plasamentului
lichiditatea titlurilor și fiscalitatea.
Cap.9.Piața muncii
Piața muncii reflectă spațiul economic în care se întâlnesc și se confruntă cererea și oferta
de muncă salariată formându-se prețul muncii,numit salariu.Ea este extrem de dinamică , are
reglementări specifice prin care se stabilesc în contractul de muncă condițiile de muncă, de
angajare ,de salarizare, de promovare etc.
Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată ce se formează în economie, la un
moment dat și provine de la utilizatori de forță de muncă(firme,stat etc.) și se exprimă prin
oferta de locuri de muncă salarizate.
Ea depinde de: dezvoltarea economico-socială,costul forței de muncă, productivitatea
marginală,progresul tehnic,duarat muncii,intervenția sindicatelor,substituirea factorului
muncă.Derivă tot mai mult din cererea de bunuri ,se deplasează rapid spre creșterea muncii
calificate
Oferta de muncă reprezintă volumul de muncă ce poate fi depus de populația unei țări,în
condiții salariale,într-o perioadă de timp și se manifestă ca cerere de locuri de muncă
salariată.Populația aptă de muncă cuprinde persoanele care pot fi atrase și utilizate într-o
activitate economică.O parte este populație aptă neocupată formată din șomeri,elevi,studenți,
iar cealaltă este ocupată(salariați,lucrători pe cont propriu,antreprenori etc.)
Ea depinde de nevoia de subzistență,dinamica salariului,natura muncii prestate,condițiile de
muncă,existența altor venituri alternative,perspectivele de promovare,satisfacția muncii,
posibilități de migrare,stabilitatea locului de muncă etc.
Într-o primă fază piața muncii se formează la nivelul economiei pe mari domenii unde se
conturează principiile de salarizare prin legislație specifică cum este Codul Muncii,se stabilește
salariul minim etc.

15. În a doua fază la nivel de firme se negociază salariul și alte condiții salariale în termeni
specifici.
Definiție :Salariul este suma de bani primită pentru contribuția adusă la realizarea muncii ca
factor de producție posesorului său, cel care o depune.Salariul ia naștere din confruntarea
cererii cu oferta de muncă.Este un cost pentru angajator și un venit pentru angajat.
Mărimea salariului este diferențiat /egalizat de calitățile,aptitudinile angajaților,caracterul
muncii,rezultatele obținute,cantitatea de muncă,răspunderea ,productivitatea muncii,raportul
dintre cererea și oferta de muncă,dinamica prețurilor,intervenția statului,legislația,raportul
sindicat-patronat,migrația,discriminările salariale etc.
Formele salariului sunt: salariul nominal,salariul nominal net,câștigul nominal,salariul minim
garantat,salariul real,câștig real,salariul colectiv și salariul social.
Salariul nominal reprezintă suma de bani pe care o primește salariatul.Salariul real reprezintă
cantitatea de bunuri care poate fi cumpărată, la un moment dat,cu salariul nominal.
SR=SN/P
Contractul de muncă este forma juridică fundamentală proprie pieței muncii și reflectă
acordul de voințe exprimate liber dintre angajator și salariat .Prevede drepturi și obligații
pentru ambele părți.
Aplicații
1. Care dintre următoarele afirmaţii cu privire la nevoile economice nu este adevărată?:
a) reprezintă cerinţe ale existenţei oamenilor ca indivizi şi membri ai societăţii;b) se satisfac
prin consumul de bunuri;c) au atât o determinare obiectivă cât şi una subiectivă;d) sunt limitate
şi statice;e) volumul şi diversitatea lor au tendinţe de creştere.
2. Nevoile au caracter :a.limitat ;b.nelimitat ;c.static ;d.noneconomic
3.Ce analizează economia ? a.cum se comportă oamenii când sunt puşi în situaţia de a alege să
producă bunuri cu mijloace limitate pentru satisfacerea nevoilor ;b)relaţia dintre producator şi
consumator ţinând cont de factorii de producţie utilizaţi ;c)modul în care se utilizează resursele
economice disponibile ce vor satisface trebuinţe.
4. În economie, menajul desemnează unitatea care, în principal:a) consumă;b) produce;c)
consumă doar bunuri materiale;d) produce servicii;e) produce şi consumă servicii.
5. Un consumator achiziţionează două bunuri X şi Y ale căror utilităţi marginale sunt 200
unităţi de utilitate, respectiv 250 unităţi de utilitate. Dacă preţul bunului X este 3.500 lei şi al
bunului Y 4.000 lei, atunci consumatorul:a) va mări consumul din X şi va reduce consumul din
Y;b) va mări consumul din Y şi va reduce consumul din X;c) va menţine consumul din ambele
bunuri;d) va mări consumul din ambele bunuri;e) va reduce consumul din ambele bunuri.
6.Dacă prin consumarea celei de-a 6 unităţi dintr-un bun economic utilitatea totală creşte de la
24 la 28, utilitatea marginală a acestei unităţi este: a) 24;b)28;c) 2;d)4;e) 22.

16. 7. Satisfacţia suplimentară pe care speră că o va obţine un consumator prin folosirea unei unităţi
în plus dintr-un bun reprezintă: a) utilitate totală; b) nevoie umană;c) utilitate marginală;d)
utilitate economică;e) utilitate în sens general.
8. În condiţiile în care raportul preţurilor pentru două bunuri Y şi X, consumate de un individ
este de 2, raportul utilităţilor marginale UmgY/UmgX corespunzător utilităţii totale maxime
este:a) 21;b) 2;c) 1;d) 0,25;e) 4.
9. . Consumatorul are un comportament economic raţional atunci când:a) cumpără bunuri pe
baza experienţei precedente;b) alege bunuri sub influenţa publicităţii;c) alegerea bunurilor se
bazează pe criterii de eficienţă;d) face alegeri doar pe criterii ecologice;e) cumpără bunuri la
întâmplare.
10. Conform legii lui Gossen, atunci când se consumă unităţi successive dintr-un bun,
intensitatea nevoii umane pentru bunul respectiv:a) scade;b) creşte;c) nu se modifică; d) întâi
creşte, apoi scade;e) se accentuează.
11. Formele de proprietate sunt: a.de stat și privată;b.de stat,privată și mixtă;c.publică și
particular;d.individuală și comună.
12.Uzufructul poate fi reprezentat de : a. teren;b.rentă;c.proprietar;d.credit.
13. Capitalul tehnic fix:a) se consumă integral într-un ciclu de producţie;b) cuprinde şi apa
tehnologică;c) se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie;d) este afectat de uzura fizică şi
morală;e) participă la un singur ciclu de producţie.
14. Atunci când productivitatea marginală a muncii este mai mare decât productivitatea medie
a muncii, aceasta din urmă:a) scade;b) creşte;c) nu se modifică;d) influenţează negativ eficienţa
generală a întreprinderii;e) devine un element de sporire a factorilor de producţie.
15. În condiţiile contemporane, nivelul productivităţii muncii este un criteriu de bază pentru:a)
calcularea cererii;b) determinarea cursului de schimb;c) stabilirea mărimii salariilor;d)
aprecierea mărimii întreprinderii;e) calcularea ratei dobânzii.
16.În T0, productivitatea medie a muncii la o firmă este de 20 bucăţi pe salariat. În T1,
producţia sporeşte de 3 ori faţă de T0, când era de 200 bucăţi, iar numărul de salariaţi se
dublează. Nivelul productivităţii marginale a muncii reprezintă:a) 20; b) 30;c) 40;d) 45; e) 35.
17.Productivitatea medie a 8 muncitori este 24 unităţi. Dacă productivitatea marginală
corespunzătoare celui de-al 9-lea muncitor este 23 unităţi, se poate trage concluzia că: a)
productivitatea marginală creşte;b) productivitatea marginală se reduce;c) productivitatea
medie creşte;d) productivitatea medie se reduce;e) productivitatea marginală este maximă.
18. Faţă de o producţie zilnică de 6.000 bucăţi din bunul X şi o productivitate medie a muncii
de 120 bucăţi/salariat, dacă productivitatea marginală a muncii este 150 bucăţi, iar numărul de
salariaţi se dublează, atunci producţia sporeşte:a) cu 50%;b) cu 100 bucăţi;c) cu 250 bucăţi;d)
cu 125%;e) cu 13,25%.
19.La o întreprindere,volumul producției a sporit cu 300%,în timp ce numărul angajaților s-a
dublat.Cum a evoluat ,în perioada respective,productivitatea medie a muncii: a.a rămas
constantă;b.a crescut cu 100%;c.s-a înjumătățit;d.s-a majorat cu 200%

17. 20.Lucrând 5 zile câte 6 ore pe zi,15 muncitori realizează o productivitate medie a muncii de
12 piese/oră.Cu cât trebuie să crească productivitatea medie a muncii,astfel încât angajații să
realizeze aceeași producție în 4 zile( lucrând câte 6 ore pe z): a.cu 25%;b.cu 10%;c.cu
125%;d.cu 60%.
21. Cheltuielile cu combustibilul și energia pentru iluminatul și încălzirea unității,amortizarea
,salariile personalului administrativ,chiriile,taxele,impozitele generează costurile :a.fixe de
producție;b.de oportunitate;c.variabile de producție;d.materiale
22.În T0 costul variabil mediu este 100 u.m. Pe termen scurt,, dacă producţia creşte cu 50% iar
costurile variabile totale cresc cu 25%, costul marginal este de:a) 25 u.m.;b) 75 u.m.;c) 125
u.m.;d) 250 u.m.;e) 50 u.m.
23. Dacă producţia scade cu 60%, costul fix mediu:a) creşte cu 50%;b) scade cu 150%;c) creşte
cu 250%;d) scade cu 250%;e) creşte cu 150%.
24.La o producţie de 21 unităţi, costul total este de 1000 u.m. Când producţia este de 23 de
unităţi, costul total este de 1280 u.m., iar costul marginal este de 100 u.m. Costul marginal al
celei de-a 22 unităţi este, în u.m.:a) 280;b) 180;c) 480;d) 1280;e) 1180.
25.În intervalul T0 – T1 producţia creşte cu 50%. Atunci, costul fix mediu: a) scade cu
33,34%;b) scade cu 50%;c) scade cu 66,66%;d) creşte cu 66,66%;e) creşte cu 50%.
26.La o societate comercială, costul variabil mediu este de 20 u.m. iar nivelul producţiei la care
profitul este nul 50 bucăţi. Dacă preţul unitar este egal cu 40 u.m., atunci costul total, costul
total mediu şi profitul total sunt:a) 1250; 25; 0;b) 3000; 60; 0;c) 2000; 40; 0;d) 2000; 80; 0;e)
4000; 80; 0.
27.Raportul dintre profitul total şi profitul unitar al unei firme este egal cu 3/2 .Profitul unitar
este egal cu 10 um, iar preţul de vânzare este cu 15 um.Venitul total încasat de firmă este egal
cu :a) 11um;b) 22,5um;c) 12 um;d) 15 um;e) 12 um.
28. Profitul reprezintă:a) excedentul costurilor totale faţă de încasări;b) venitul factorului
muncă;c) diferenţa între încasările totale şi cheltuielile cu materiile prime;d) motivaţia
obiectivă a posesorilor capitalurilor pentru a le pune în funcţiune;e) venitul posesorului
factorului natural
29. Mărimea şi gradul de profitabilitate al firmei se află în relaţie de acelaşi sens cu:a) nivelul
costului unitar;b) nivelul preţului unitar;c) durata în timp a unei rotaţii a capitalului;d) nivelul
salariului;e) nivelul salariului şi al rentei.
30. Se dau următoarele date privind costurile unei producţii de 20.000 de bucăţi dintr-un bun,
realizate într-un an: salariile personalului direct implicat în producţie = 10 mil. u.m., salariile
personalului administrativ =4 mil. u.m.,chirii = 4 mil. u.m., materii prime,
materiale,combustibil şi energie pentru producţie= 15 mil. u.m., capitalul circulant consumat=
22 mil.u.m., capitalul tehnic utilizat= 28 mil. u.m., iar amortizarea capitalului fix= 2 mil.
u.m.Prețul de vânzare este de 2 500 lei pe u.m.Calculați masa profitului............... ....și mărimea
profitului net........................ știind că impozitul pe profit are o cotă de 16 %.
31.În ultimul trimestru al anului 2011, la nivelul unei firme care produce 1000 de piese, costul
variabil mediu a fost de 50 u.m., costurile fixe totale au fost de 30.000 u.m., iar preţul unitar de
vânzare a fost 500 u.m. Volumul producţiei realizate şi vândute a crescut în primul trimestru

18. al lui 2012 cu 200%, iar preţul unitar de vânzare s-a redus cu 5%. Calculaţi, scriind formulele
de calcul şi explicitând simbolurile utilizate:
a. costul total pentru ultimul trimestru al anului 2011;
b. cifra de afaceri în primul trimestru al lui 2012.
c.rata profitului calculată la costul total pentru ultimul trimestru al anului 2011.
32. O firmă realizează într-un an o producţie de 5500 buc., din care vinde 90%, și încasează
1.237.500 u.m. Firma utilizează anual capital în valoare de 1.200.000 u.m., din care 60% este
capital fix, amortizabil în 8 ani, şi cheltuieşte lunar câte 125 u.m. pentru fiecare din cei 20 de
salariaţi pe care îi are. Determinați, scriind algoritmul folosit şi explicitând simbolurile utilizate
în formulele de calcul:
1. productivitatea medie a muncii;
2. rata profitului, calculată la cifra de afaceri.
Notă: Calculul ratei profitului se efectuează cu o zecimală.
33. Se utilizează un capital de 5 mld. U.m. din care 60% reprezintă capitalul fix, amortizabil în
60 de luni. Cheltuielile salariale se ridică la 400 mil. u.m., iar încasările totale sunt de 3,6 mld.
U.m.Pe baza datelor de mai sus, calculaţi, scriind formulele de calcul şi explicitând simbolurile
utilizate:
a. ponderea consumului de capital fix în costul de producţie;
b. rata profitului, la capital.
c.costul mediu
34. Între modificarea preţului şi modificarea cantităţii cerute dintr-un bun există:a) o relaţie
directă;b) o relaţie inversă;c) atât o relaţie directă cât şi una indirectă;d) o relaţie de la parte la
întreg;e) aceeaşi relaţie ca de la preţ la ofertă.
35.Gradul de sensibilitate a cererii la modificarea factorilor care o determină se numeşte:a)
elasticitatea cererii;b) rată marginală de substituţie;c) utilitate marginală;d) înclinaţia marginală
spre consum;e) risc în consum.
36. Coeficientul subunitar de elasticitate a cererii în raport de preţ pentru un anumit bun
economic arată:a) o cerere elastică;b) o cerere inelastică;c) că bunul respectiv nu este de strictă
necesitate pentru consumator;d) o modificare a cererii în acelaşi sens cu preţul, dar mai lent;e)
o situaţie de cerere întâlnită la bunurile de lux.
37. Atunci când cererea pentru un bun este elastică în raport de preţ, iar vânzătorul ia decizia
să reducă preţul:a) încasările firmei scad;b) încasările firmei cresc;c) firma este
dezavantajată;d) cumpărătorii sunt dezavantajaţi;e) cantitatea vândută nu se modifică.
38. La o cerere inelastică în raport de preţ, dacă vânzătorul urmăreşte să mărească încasările,
atunci el va acţiona în direcţia:a) sporirii cantităţii bunului pe piaţă;b) creşterii preţului;c)
menţinerii preţului;d) menţinerii cantităţii bunului pe piaţă;e) reducerii preţului.
39.Dacă bunurile X şi Y sunt substituibile, creşterea preţului bunului X determină:a) creşterea
cantităţii cerute din bunul X şi scăderea cantităţii cerute din bunul Y; b) scăderea cantităţii
cerute din ambele bunuri;c) creşterea cantităţii cerute din ambele bunuri;d) menţinerea
constantă a cantităţii cerute atât din bunul X, cât şi din bunul Y;e) scăderea cantităţii cerute din
bunul X şi creşterea cantităţii cerute din bunul Y.

19. 40.O creştere a venitului unui consumator de la 2.000.000 u.m. la 4.000.000 u.m. antrenează o
creştere a cantităţii cerute de la 100 de bucăţi la 150 bucăţi. Care din afirmaţiile următoare,
unde E este coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu venitul, este adevărată?a)EC/ V <
0b) 0 < E C/ V <1;c) E C/ V = 1;d) E C/ V > 1;e) E C/ V = −3.
41. Dacă preţul unui bun este 2000 u.m., atunci oferta este de 200 de unităţi.Dacă preţul este
de 4000 u.m., atunci oferta este de 240 unităţi. Coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de
preţ este:a) 5;b) 0,5;c) 0,8;d) 0,2;e) 1.
42.. Dacă oferta unui bun are o elasticitate unitară, iar preţul bunului creşte cu 10%:a) cantitatea
oferită creşte cu mai mult de 10%;b) cantitatea cerută scade cu cel puţin 10%;c) cantitatea
oferită creşte cu 10%;d) cantitatea oferită nu se modificăe) cantitatea oferită scade cu 1%.
43. Pe piaţa untului, la un preţ de 20.000 u.m. apare un exces de ofertă, iar la un preţ de 10.000
u.m. apare un exces de cerere. Preţul de echilibru la unt este:a) mai mare de 20.000 u.m.;b) mai
mic de 10.000 u.m.;c) între 10.000 u.m. şi 20.000 u.m.;d) 22.000 u.m.;e) 9.000 u.m..
44. Cererea şi oferta de benzină sunt reprezentate prin relaţiile Qc= 40 – 2P şi,respectiv, Qo =
20 + 3P, (unde Q – cantitatea, P – preţul). În cazul unui exces de cerere pe piaţă, preţul benzinei
este:a) mai mare decât 4 u.m.;b) egal cu 6 u.m.;c) mai mare decât 6 u.m.;d) mai mic decât 4
u.m.;e) mai mare decât 8 u.m.
45. Transcrieţi tabelul de mai jos:
Preţ
(u.m./buc.)
Cantitate cerută
(buc.)
Cantitate oferită
(buc.)
Deficit de cerere
(buc.)
Deficit de ofertă
(buc.)
1 30 10
2 20 20
3 10 30
4 5 40
Se cere:
A.Completaţi coloanele tabelului dat precizând prețul de echilibru și cantitatea de echilibru..
B.Calculaţi coeficientul de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ, pentru ultima etapă de
creştere a preţului, precizând totodată şi formula pe baza căreia aţi realizat calculul.
C.Trasaţi graficul Cererii şi Ofertei în funcţie de preţ, conform datelor din tabel.
46. În cazul unui credit pe 3 luni ,mărimea lui n (durata acordării creditului) se calculează astfel
: a.n=1,,b.n=12/3;c.n=3/12;d.3.
47.Un individ depune la bancă 80 milioane lei la începutul primului an. Ce sumă va primi ca
dobândă la depozitul său peste trei ani dacă rata dobânzii este de 10% anual ?a) 240 milioane lei;b)
24 milioane lei;c) 26,48 milioane lei;d) 104,51 milioane lei;e) 8 milioane lei.
48. Ce formă specifică îmbracă mărimea relativă a preţului plătit de către debitor, creditorului:
a. suma de bani convenită între bancă şi creditori; b. suma de bani negociată între bancă şi
debitori; c. rata dobânzii; d. rata profitului.
49. Economisirea este descurajată atunci când:a) rata dobânzii se reduce;b) rata dobânzii
rămâne constantă;c) rata dobânzii creşte;d) rata dobânzii este mai mare decât rata inflaţiei;e)
rata dobânzii este mai mare decât deprecierea monedei naţionale.

20. 50.Dacă pentru un împrumut de 10 mil. u.m., acordat pe o perioadă de 5 ani, se percepe o rată
anuală a dobânzii de 10%, dobânda se plăteşte la sfârşitul fiecărui an, iar creditul se restituie
integral la sfârşitul perioadei de creditare, atunci suma totală a dobânzii plătită băncii este de:a.
10.000.000 u.m.,b. 6.105.100 u.m.,c. 5.000.000 u.m.,d. 16.105.100 u.m.
51.Un agent economic împrumută de la o bancă pentru un an suma de 100 mil. u.m., pentru care
trebuie să plătească o dobândă totală de 50 mil. u.m. Ştiind că împrumutul a fost făcut în regim de
dobândă simplă, rata anuală a dobânzii cu care a fost obţinut creditul este de:a. 50%,b. 25%,c. 10%d.
5% .
52.Un agent economic contractează un împrumut de 200.000 u.m., cu o rată anuală a dobânzii de
10%. Dacă împrumutul trebuie restituit în patru tranşe anuale egale, calculaţi, scriind formulele de
calcul şi explicitând simbolurile utilizate:a.valoarea unei tranşe anuale T=.............................
b. dobânda pe care o achită debitorul odată cu plata celei de a doua tranşe din împrumut D2=....
c. suma cumulată pe care o primeşte creditorul pe perioada contractului de împrumut ST=.................
53.În perioada T0-T1 rata dobânzii în economie a crescut de 20% la 25%.Știind că initial cursul
unei obligațiuni scadente în T1 era de 10.000 u.m.,calculați ,scriind formulele de calcul și
explicitând simbolurile utilizate.
a.cursul obligațiunii în T1…………………
b.venitul anual(valoarea cuponului,dobânzii fixe)……………………..
c.modificarea procentuală a cursului obligațiunii……………%,precizând și sensul
crește/scade.
54.Un agent economic dă ordin de cumpărare la termen pentru 10000 acţiuni A la un curs de
100 u.m. pe acţiune şi un ordin de vânzare la acelaşi termen pentru 20000 acţiuni B la un curs
de 120 u.m. pe acţiune. La scadenţă, atât cursul acţiunii A cât şi cursul acţiunii B sunt de 110
u.m. pe acţiune. Agentul economic:a) câştigă 200000 u.m.;b) pierde 100000 u.m.;c) câştigă
300000 u.m.;d) pierde 200000 u.m.;e) câştigă 100000 u.m.
55.Acţiunile sunt:a) emise de administraţia publică centrală pentru finanţarea deficitului
bugetului de stat; b) emise de administraţiile publice locale pentru finanţarea deficitelor
bugetelor locale;c) titluri de credit;d) titluri de proprietate;e) instrumente ale politicii monetare.
56. Pe piaţa financiară secundară:a) se tranzacţionează emisiuni noi de titluri;b) se
tranzacţionează titluri emise anterior;c) titlurile se vând şi se cumpără la valoarea lor
nominală;d) cursul titlurilor este fix;e) cursul titlurilor nu se negociază.
57. Încasările unei firme sunt de 20 miliarde u.m. iar costurile totale de 12 miliarde u.m.
Impozitul pe profit este de 25%, iar 75% din profitul net se distribuie acţionarilor sub formă de
dividende. Capitalul social al firmei este divizat în 2000 acţiuni. Dividendul pe o acţiune este:a)
4,5 milioane u.m.;b) 2,5 milioane u.m.;c) 2,25 milioane u.m.;d) 2 milioane u.m.;e) 1,5 milioane
u.m.
58.În condiţiile în care salariul real creşte cu 50% şi preţurile de consum se reduc cu 40%,
salariul nominal:a) creşte cu 200%;b) scade cu 200%;c) scade cu 90%;d) creşte cu 90%;e)
scade cu 10%.
59. În T0 salariul nominal al unui individ era de 1.500.000 lei, iar preţul unei pâini de 5.000
lei. În T1, salariul nominal a crescut cu 100%, iar preţul pâinii cu 300%. Salariul real în T1 faţă

21. de T0:a) a crescut cu 50%;b) a scăzut cu 50%;c) a rămas constant;d) a crescut cu 100%;e) a
scăzut cu 100%.
60. La nivelul unei ţări, cererea de muncă se exprimă prin:a. rata de ocupare a forței de
muncă disponibile,b. cererea de locuri de muncă existentă,c. numărul de locuri de muncă
disponibile în condiţii salariale,d. cantitatea de echilibru pe piaţa muncii.
FORMULE DE CALCUL ECONOMIC
INDICATOR Simbol Formula Semnificatie
Utilitate marginala Umg Umg=∆UT/∆Q=(UT1-UT0)/(Q1-Q0) Satisfactia marginala resimtita de consumator
Umg poate fi definita prin functie: Umg=20-Q
Venit disponibil
(al concumatorului)
Vd Vd=Px∙Qx+Py∙Qy Venitul pe care il utilizeaza consumatorul ( el se
cheltuie integral)
Rata marginala de
substitutie (a factorilor
de productie)
Rms Rms=│∆x/-∆y│
Sau
Rms=Wmgy/Wmgx
Indicator de calcul al eficientei combinarii factorilor
de productie
Y=factorul substituit
X=factorul ce sustituie
Capital tehnic(real)
utilizat
Kt Kt=Kf+Kc Totalitatea elementelor de capital tehnic
Amortizare (consum de
capital fix)
A A=Kf/T
RA=(A/Kf)∙100
A1=A2=A….(amortizare liniara)
Capital fix Kf Kf amortizat=A
Kf neamortizat=Kf-A
Kf neamortizat≤ Kf amortizat
Capital circulant Kc Kc are o viteza de rotatie in general anuala, dar
exista si exceptii(ciclul de productie poate fi mai
scurt)
Capital consumat Kcons Kcons=A+KC
Pretul (unitar) Px P=CA/Q sau
P=Prm+CTM
Pretul produsului X
Cantitatea (volumul
productiei), productie
fizica
Q Q=CA/P sau
Q=CT/CTM
Qx=cantitatea din bunul X
Utilitatea individuala Ui U1>U2>…>Un
Utilitatea totala UT UT=∑Ui=U1+U2+…
UT=functie de P=a-b∙P
UT=Umg1+Umg2+…
Poate fi definita prin functie: UT=2+Q
UT=max, atunci cand:
a.Umgx/Px=Umgy/Py (echilibrul consumatorului)
b.Px∙Qx+Py∙Qy=Vd
Consum specific cs Cantitatea de Kc necesara pentru obtinerea unei
buc.(fizic)
Cost total( de
productie)
CT CT=CF+CV
Sau
CT=Cm+Cs+alte cheltuieli
Sau
CT=Cp+Cd
CT poate fi definita prin functie:
CT=functie de CT=a∙Q3
+b∙Q2
+c∙Q+d
Suma cheltuielilor cu achizitia factorilor de
productie
Costul fix global CF CF=Cmf+Csf Pe termen scurt sunt constante;Cand Q=0, atunci
CF=CT
Costul variabil global CV CV=Cmv+Cms Evolueaza odata cu evolutia productiei
Costuri materiale Cm Cm=Cmf+Cmv Exista costuri materiale fixe de natura capitalului
circulant(iluminat, caldura)
Costuri salariale Cs Cs=Csf+Csv
CS=Smediu∙nr. lucratori=S∙L
Salariati direct productiv;personal
administrativ(indirect p.)
Atentie: se pot exprima si lunar!
Alte cheltuieli alte Amenzi, chirii, taxe, dobanzi etc. Cheltuieli financiare, exceptionale
Cost de
fabricatie(productie)
Cp Productie propriu-zisa
Cost de distributie Cd Depozitare, comercializare etc.

22. Cost total
mediu(unitar), cost pe
bucata
CTM CTM=CT/Q
Sau
CTM=(CF+CV)/Q=CFM+CVM
Sau
P-Prm=CTM
CTM≤P, conditie de eficienta economica
Cost fix mediu CFM CFM=CF/Q
Cost variabil mediu CVM CVM=CV/Q
Cost marginal Cmg Cmg=∆CT/∆Q=(CT1-CT0)/(Q1-Q0) Cost suplimentar generat de cresterea cu o unitate a
productiei
Curba Cmg trece prin minimul lu CVM si CTM
Venituri,incasari, cifra
de afaceri
V,I,CA CA=P∙Q
Sau
CA=CT+Pr
Daca firma atinge pragul minim de rentabilitate ,
atunci CA=CA sau P=CTM
Profit (br), masa
profitului
Pr Pr=V-CT
Prbrut=Prnet+Impozit pe profit
Impozit=Prbrut×16%
Beneficiul, motivatia producatorului(profit brut)
Pragul de rentabilitate: CA=CT, adica acel nivel al
productiei la care Cmg=P, Pr=O sau nul
Profit net Pr net Pr net=Pr br-Impozit Pr=Prn+Prec=profit normal+profit suplimentar
Profitul net se poate/sau nu imparti integral intre
actionari in functie de numarul actiunilor
Rata profitului Rpr Rpr=Pr/CA∙100
Sau
Rpr=Pr/CT∙100
Sau
Rpr=Pr/K∙100
Modalitati diferite de calcul , forma relativa a
profitului indica ponderea profitului in totalul cifrei
de afaceri
Rpr/CT=Prm/CTM ∙100
Profit mediu(unitar) Prm Prm=Pr/Q sau
Prm=P-CTM
Profit pe bucata
Dobanda D Dobanda nominala
Dobanda reala=Dobanda nominala-
Rata inflatiei
Pretul banilor
Rata dobanzii d’ sau r r=D…..100 u.m. Forma relativa(%) a dobanzii, se exprima in % pe an
Exista si un RMO=rata a dobanzii pentru rezerva
minima obligatorie
Dobanda simpla Ds Ds=S∙r∙n n<1, n=perioada de timp pentru acordare credit sau
depozit
Valoare credit(depozit) S,C C=T∙N T=transe egale(rate), N=nr. de rate
Dobanda compusa Dc Dc=Sn-S,
Sn=S∙(1+r)n
n≥2
Sn=valoarea contului dupa perioada n
Castig bancar Cb Cb=Di-Dp Di=C∙ri; Dp=S∙rp;ri>rp
Profit bancar PrB PrB=Cb-ChF
Cheltuieli de
functionare ale
bancii(administrative)
ChB Caldura, salarii, taxe etc.
Dobanda incasata Di Di=C∙ri Dobanda activa
Dobanda platita Dp Dp=S∙rp Dobanda pasiva
Rata reala a dobanzii d’,r d’r=d’-Ri
Rata inflatiei Ri
Productivitatea globala W W=Q/(L+M+K)
Factorul munca L Numarul de salariati, lucratori, muncitori
Factorul natura N ha
Productivitatea medie WL WL=Q/L Productivitatea muncii
Productivitatea
marginala
WmgL WmgL=∆Q/∆L Productivitatea marginala a muncii
WmgL≥Csmg
Cand Wmg este minima , Cmg este minim si Prmg
este maxim!
Cost salarial marginal Csmg Salariul ultimului salariat angajat
Cererea C
Poate fi
definita
prin
functie:
C=a-
b∙P
C=P∙Qc C≠QC
Pentru aflarea valorii cantitatii cerute putem da
valori lui P
Cantitatea ceruta Qc

23. Oferta O
O=a+b∙
P
O=P∙Qo Pretul de echilibru si cantitatea de echilibru se afla
din relatia C=O ; la pretul de echilibru se
tranzactioneaza cea mai mare valoare a marfurilor
Cantitatea oferita Qo
Exces de cerere EC EC=Qc-Qo Qc≥Qo, cerere nesatisfacuta
Coeficientul de
elasticitate al cererii in
functie de pret sau de
venit
Kec/p
Kec/v
Kec/p=∆%Qc/∆%P Arata modul in care reactioneaza cantitatea ceruta la
o modificare a pretului
Kec/p≥1, cerere elastica,
Kec/p≤1, cerere inelastica,
Kec/p=1, cerere unitara
Coeficientul de
elasticitate al ofertei
Keo/p Keo/p=∆%Qo/∆P
Modificare absoluta a
unui indicator
∆X ∆X=X1-X0 X1=valoarea indicatorului in perioada curenta si
X2=valoarea indicatorului in perioda de baza
Modificare relativa ∆%X (X1-X0)/Xo∙100 Arata dinamica, ritmul modificarii unui indicator ,
Scadere procentuala, daca indicatorul este negativ, si
crestere procentuala , daca rezultatul este pozitiv
Cursul(cotatia )
obligatiunii
C C=D/r
Castigul din
plasamentul in actiuni
Ca Ca=q∙(Vv-Va)+Dividende Vv=valoarea de vanzare
Va=valoarea de achizitie
Q=nr. de actiuni
Dividend/actiune Div Div=Pr/q
Randament titlu de
valoare
R R=Dvidend sau D/Va
Valoarea nominala Vn Vn=Cs/q Cs=capital social
Masa monetara M M=P∙T/V P∙T=cererea de bani(valoarea tranzactiilor)
Viteza de rotatie a
banilor
V Numarul mediu de operatiuni de vanzare-cumparare
si de plati mijlocite de o unitate monetara intr-o
perioada de timp(u.m)
Salariu S S=P∙WmgL( conditie de echilbru) Deciziile de angajare si de plata a unui anumit salariu
se bazeaza pe acest calcul!
Salariu real Sr Sr=SN/P SN=Salariul brut
Snet=Sbrut-Impozit
Salariu nominal SN
Indicele unui indicator Ix Ix=X1/X2 Ip=Ri-100
Puterea de cumparare a
um
Pcm Pcm=1/IGP
sau
Pcb=M/P
Eficienta economica E E1=Efecte /Eforturi
Sau
E2=Eforturi/Efecte
Dicționar economic
ACŢIUNE - TITLU (DREPT) DE PROPRIETATE PARŢIALĂ ASUPRA UNEI CORPORAŢII, CARE DĂ FIECĂRUI
PROPRIETAR DREPTUL LA O COTĂ PARTE DIN CÂŞTIGUL ŞI CAPITALUL CORPORAŢIEI.
ASOCIERE – FORMĂ LEGALĂ DE AFACERE, ASEMĂNĂTOARE CU PROPRIETATEA INDIVIDUALĂ, DAR CARE
PRESUPUNE EXISTENŢA A DOI SAU MAI MULŢI PROPRIETARI CARE ÎMPART PROFITURILE SAU PIERDERILE ÎNTR-
UN MOD PRESTABILIT; DE OBICEI PARTENERII SUNT RESPONSABILI PENTRU DATORIILE FIRMEI.
Avantaj absolut - capacitatea de a produce mai multe unităţi dintr-un bun sau serviciu decât alţi producători,
folosind aceeaşi cantitate de resurse.
Avantaj comparativ – capacitatea de a produce un bun sau un serviciu cu un cost de oportunitate mai mic decât al
altor producători; acesta este temeiul economic al specializării şi schimbului de bunuri şi servicii.
Bani – orice este acceptat ca mijloc de plată pentru bunuri şi servicii şi ca mijloc de schimb; servesc ca etalon
care permite determinarea valorii diferitelor bunuri şi servicii, compararea lor şi ca depozit de valoarea de-a lungul
timpului.
Barter – schimbul direct de bunuri şi servicii, fără folosirea banilor sau a creditelor.

24. Bunuri – obiecte palpabile care satisfac trebuinţele economice.
Bunuri complementare – bunuri şi/sau servicii care se folosesc împreună (racheta de tenis şi lecţiile de tenis).
Bunuri de capital – bunuri produse şi utilizate pentru a produce alte bunuri şi servicii (clădiri, maşini, utilaje,
echipamente).
Bunuri inferioare – bunuri pentru care cererea scade atunci când venitul consumatorului creşte.
Bunuri normale – bunuri pentru care cererea creşte ca urmare a creşterii veniturilor consumatorilor.
BUNURI PUBLICE – BUNURI A CĂROR FOLOSIRE DE CĂTRE O PERSOANĂ NU EDUCE CANTITATEA DISPONIBILĂ
PENTRU CONSUMUL ALTOR PERSOANE, IAR CONSUMUL NU POATE FI LIMITAT LA CEI CARE PLĂTESC PENTRU
ACEASTA (ILUMINATUL, APĂRAREA ŢĂRII ETC.).
Bunuri – substitute – bunuri şi servicii care pot fi consumate în locul altui bun sau serviciu (pantofii şi sandalele,
filmele şi concertele).
Capital uman – starea de sănătate, educaţia, pregătirea şi competenţele oamenilor.
Cerere – cantitatea dintr-un bun sau serviciu pe care consumatorii sunt dispuşi şi pot să o cumpere la diferite
preţuri posibile într-o anumită perioadă de timp.
Cerere globală – valori pe care le poate înregistra producţia (PIB real) cerută pe piaţă în funcţia de nivelul
preţurilor.
Ciclurile activităţii economice – fluctuaţii ale activităţii economice naţionale, constând în alternarea unor perioade
de expansiune cu altele de contracţie, cu durate şi intensităţi diferite; în mod obişnuit aceste fluctuaţii sunt
înregistrate la nivelul produsului intern brut (PIB).
Circuit economic – model economic care ilustrează interacţiunile existente între gospodării şi firme care schimbă
pe piaţă bunuri şi servicii, precum şi resurse de producţie.
Concurenţă – competiţia dintre doi sau mai mulţi indivizi (organizaţii) pentru a dobândi aceleaşi resurse de
producţie şi financiare; consumatorii concurează cu alţi consumatori; producătorii concurează cu alţi producători.
Concurenţă imperfectă – tipul de piaţă caracterizat de existenţa unor preţuri libere; firmele caută preţul şi nivelul
de producţie care le maximizează profitul.
Concurenţă monopolistă – tip de piaţă în care produse diferenţiate într-o mică măsură sunt vândute de către un
număr mare de mici producători şi unde barierele care împiedică intrarea noilor firme în competiţie sunt reduse.
Concurenţă perfectă – tipul de piaţă în care un număr mare de firme mici produc şi vând produse identice; firmele
stabilesc preţul, iar barierele care limitează intrarea sau ieşirea de piaţă sunt nesemnificative; drept urmare, pe
termen lung, firmele obţin doar profit normal.
Consumatori – persoane care folosesc bunuri şi servicii pentru a-şi satisface trebuinţele economice.
Cont curent – partea din balanţa de plăţi a unei ţări care exprimă exportul şi importul de bunuri şi servicii precum
şi venitul net al factorilor şi plăţile prin transfer către alte ţări.
Cost de oportunitate – valoarea celei mai bune alternative la care renunţă un producător, atunci când utilizează
resurse limitate pentru a produce anumite bunuri sau servicii.
Costuri fixe – costuri de producţie care nu se modifică în funcţie de producţia realizată.
Cost marginal – variaţia costului total determinată de creşterea volumului producţiei cu o unitate.
Cost mediu total – cheltuielile de producţie totale ale unei firme împărţite la cantitatea de produse; în reprezentarea
grafică sunt ilustrate valorile pe care costul mediu total le ia în funcţie de producţie.
Costuri variabile – costuri care se modifică în funcţie de modificarea producţiei.
Cursul de schimb – preţul unei unităţi monetare naţionale exprimat într-o unitate monetară străină.
Deficit bugetar (al statului) – situaţie în care veniturile la bugetul statului (impozite încasate sau alte venituri) sunt
mai mici decât cheltuielile statului calculate pe o perioadă de 12 luni, care reprezintă un an fiscal; deficitul trebuie
acoperit prin împrumuturi de stat; diferenţa dintre deficitele acumulate an de an la bugetul statului şi excedentele
înregistrate în anumiţi ani reprezintă datoria publică.
Diminuarea veniturilor marginale – fenomen observat, pe termen scurt, în orice proces de producţie în care cel
puţin un factor (de obicei, capitalul) este constant; pe măsură ce factorului constant i se adaugă cantităţi
suplimentare dintr-un factor de producţie variabil, rezultatul suplimentar (marginal) obţinut se va diminua;
fenomenul se produce deoarece productivitatea factorilor variabili scade pe măsură ce scade cantitatea din factorul
de producţie constant care revine pe unitatea de factor de producţie variabil.
Diminuarea utilităţii marginale – o relaţie constantă în multe situaţii, conform căreia satisfacţia suplimentară
(utilitatea marginală) resimţită prin consumarea unor unităţi suplimentare din acelaşi bun, într-o perioadă dată de
timp, este tot mai mică.
Diviziunea muncii – situaţie în care lucrătorii realizează numai una sau câteva operaţii în cadrul unui proces de
producţie complex (ca atunci când se lucrează pe o linie de asamblare).
Dobândă – plăţi pentru folosirea capitalului real sau financiar pentru o anumită perioadă de timp; aceste plăţi sunt
suportate de cei care utilizează resursele aflate în proprietatea altor persoane.
Economii – venit net disponibil după plata impozitelor minus cheltuielile de consum.

25. Economie controlată – tip de economie în care majoritatea problemelor legate de producţie şi distribuţie sunt
rezolvate prin planificare şi control de la nivel central.
Economie de piaţă – tip de economie bazată pe un sistem de preţuri libere, de piaţă, în funcţie de care consumatorii
şi producătorii se orientează în acţiunile pe care le iniţiază pentru a-şi realiza propriile interese şi în funcţie de care
sunt alocate bunurile, serviciile şi resursele productive.
Elasticitatea (cererii sau a ofertei) în funcţie de preţ – modificarea procentuală a cantităţii de bunuri şi servicii
cumpărate de către consumatori sau oferit de către producători raportată la modificarea procentuală a preţului
bunurilor şi serviciilor respective; bunurile cu un coeficienţi de elasticitate supraunitari (în valoare absolută) sunt
numite elastice, iar cele cu coeficienţi de elasticitate subunitari (în valoare absolută) sunt numite inelastice.
Elasticitatea cererii în funcţie de venit – modificarea procentuală a cantităţii cumpărate dintr-un bun sau serviciu
raportată la variaţia procentuală a venitului consumatorului ; bunurile normale au coeficienţi de elasticitate a
cererii pozitivi, iar bunurile inferioare au coeficienţi negativi.
Excedent bugetar al statului – situaţie în care veniturile la bugetul de statului (impozite încasate sau alte venituri)
sunt mai mari decât cheltuielile statului, calculate, de regulă, pe o perioadă de 12 luni, reprezentând un an fiscal.
Exces de cerere – situaţie care apare atunci când cantitatea cerută dintr-un bun depăşeşte cantitatea oferită,
deoarece preţul produsului se situează sub nivelul preţului de echilibru.
Exces de ofertă (surplus) – situaţie care există atunci când cantitatea oferită dintr-un bun depăşeşte cantitatea
cerută întrucât preţul produsului se situează la un nivel mai mare decât preţul de echilibru.
Externalităţi – efecte resimţite la nivelul unei a treia părţi, prin care unele beneficii sau costuri asociate cu
producerea sau consumul unui bun afectează alte persoane, care nu sunt nici producători şi nici consumatori direcţi
ai bunului respectiv.
Factori de producţie – resurse de producţie.
Fenomene negative de piaţă – supraproducţia sau subproducţia sistematică la care se ajunge în mod sistematic
într-un sistem de piaţă necontrolat în care există bunuri publice, externalităţi sau concurenţă imperfectă.
Firme (de afaceri) – unităţi economice care, pe de o parte, utilizează resursele de producţie existente la nivelul
gospodăriilor iar pe de altă parte, oferă bunuri şi servicii pentru consumul privat (la nivelul gospodăriilor) şi public
(în instituţiile statului); corporaţii, asociaţii/ parteneriate, firme proprietate individuală.
Forţă de muncă – persoanele care au împlinit 16 ani şi care sunt angajate sau caută loc de muncă.
Gospodării – indivizi sau familii care, în calitate de consumatori, cumpără bunuri şi servicii şi, în calitate de
posesori de resurse, vând sau închiriază factori de producţie.
Indicele preţurilor de consum – măsoară creşterea preţului unei cantităţi determinate de bunuri de consum într-o
anumită perioadă de timp, raportând preţurile actuale la preţurile dintr-o perioadă de bază.
Interdependenţă – situaţie în care deciziile luate de o persoană sau evenimentele dintr-o regiune a lumii sau dintr-
un sector economic afectează deciziile luate de alte persoane sau evenimente din alte regiuni ale lumii sau alte
sectoare economice.
Întreprinzători – persoane care îşi asumă riscul combinării factorilor (resurselor) de producţie pentru a produce
bunuri şi servicii.
Lichiditate – caracteristică a unor active financiare sau reale; activele cu lichiditate mare pot fi transformate rapid
în bani (numerar) cu cheltuieli mici sau chiar fără cheltuieli.
Monopol – tip de piaţă în care un singur vânzător produce şi vinde un anumit bun sau serviciu iar barierele care
împiedică firmele noi să intre pe piaţă sunt foarte mari.
Monopson – tip de piaţă în care un singur cumpărător achiziţionează întreaga producţie dintr-un anumit produs
sau anumite resurse de producţie.
Obligaţiune – obligaţia statului de a restitui o anumită sumă de bani la un termen stabilit, ca urmare a contractării
unui împrumut; această sumă include şi dobânda fixă pentru împrumut.
Ocuparea integrală a forţei de muncă – ocuparea tuturor persoanelor apte de muncă cu excepţia celor care se află
în şomaj fricţional sau structural.
Ofertă – cantitatea dintr-un bun sau serviciu pe care producătorii vor şi sunt capabili să o vândă la un anumit preţ,
într-o anumită perioadă de timp.
Oferta totală – valorile pe care le poate înregistra producţia (PIB real) oferită pe piaţă în funcţie de nivelul
preţurilor; pe termen lung, PIB real rămâne constant, indiferent de nivelul preţurilor, pentru că se produce la
capacitatea maximă la care forţa de muncă este utilizată integral; pe termen scurt, PIB real înregistrează diferite
valori, în funcţie de schimbările care intervin la nivelul preţurilor.
Oligopol – tip de piaţă în care câteva firme, relativ mari, asigură producţia şi vânzarea unui anumit bun sau
serviciu, există bariere ridicate pentru noile firme tentate să intre în competiţie; unele oligopoluri produc bunuri
omogene, altele produc bunuri eterogene.
Pământ (resurse naturale) – daruri ale naturii care pot fi folosite pentru producerea bunurilor şi serviciilor,
incluzând oceanele, aerul, zăcămintele de minereuri şi pădurile virgine, precum şi terenurile cultivabile; dacă se
fac investiţii pentru a îmbunătăţi calitatea terenurilor cultivabile sau altor resurse naturale, acestea devin, parţial,
bunuri ce reprezintă capital.

26. Piaţa – locuri, instituţii sau alte amenajări unde au loc frecvent schimburi de bunuri şi servicii; locul unde cererea
se întâlneşte cu oferta.
Preţ – suma de bani pe care cineva o plăteşte atunci când cumpără un bun sau un serviciu sau pe care o primeşte
atunci când vinde un bun sau un serviciu.
Preţul de echilibru sau preţul pieţei – preţul la care cantitatea cerută de cumpărători este egală cu cantitatea oferită
de vânzători.
Preţuri relative – preţul unui bun sau serviciu, comparat cu preţurile altor bunuri sau servicii; ratele preţurilor
relative măsoară relativa raritate a produselor.
Profitul economic – venitul total al unei firme, din care se scad toate costurile de producţie, atât cele explicite, cât
şi cele implicite, inclusiv toate costurile de oportunitate, cum ar fi rata normală a profitului.
Produsul intern brut (PIB) – valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse într-o ţară într-un an
calendaristic.
Produse eterogene – bunuri sau servicii diferenţiate de alte bunuri, în mod real sau imaginar, din punct de vedere
calitativ; de exemplu, după culoare, gust, stil, termen de garanţie sau bunuri complementare oferite celor care le
cumpără.
Produse omogene – bunuri sau servicii identice, nediferenţiate calitativ.
Politică monetară – utilizarea ofertei de monedă, respectiv a oportunităţilor de creditare de către banca centrală
pentru a asigura stabilitatea preţurilor, ocuparea integrală a forţei de muncă şi o creştere economică acceptabilă.
Posibilităţi de producţie – schemă/ grafic care arată capacitatea de ocupare integrală a forţei de muncă a unei
economii sub forma combinaţiilor posibile în care pot fi produse două bunuri sau două categorii de bunuri, cu o
cantitate dată de resurse de producţie şi în anumite condiţii tehnice.
Producători – persoane sau firme care utilizează resurse de producţie pentru a realiza bunuri şi servicii.
Productivitatea – raportul dintre producţie (bunuri şi servicii) şi factori de producţie utilizaţi sau timpul lucrat.
Profit – venit obţinut ca urmare a iniţierii unei activităţi economice şi asumării riscului; se calculează ca diferenţă
între venitul total al unei firme şi costurile de producţie explicite şi implicite.
Proprietate individuală – o formă legală de afacere în care proprietarul are dreptul la întregul profit realizat de
firmă, este responsabil personal pentru datoriile firmei, spre deosebirile de acţionarii proprietari ai unei corporaţii
care nu au o asemenea responsabilitate.
Raritate (limitarea resurselor) – situaţie în care trebuinţele umane depăşesc capacitatea resurselor disponibile de a
le satisface; cu problema rarităţii se confruntă toţi oamenii, toate organizaţiile, inclusiv firmele şi instituţiile
publice.
Rata normală a profitului (profitul normal) – profitul suficient de mare pentru a compensa costurile de producţie
explicite şi implicite (inclusiv pe cele de oportunitate) pe care le au producătorii unui anumit bun sau serviciu şi
care nu determină intrarea sau ieşirea de pe piaţă a producătorilor; profitul normal este un cost economic de
producţie întrucât orice nivel inferior al profitului îl determină pe producător să caute alte posibilităţi de utilizare
a resurselor, să se orienteze spre alte domenii de activitate.
Resurse de producţie – cele 3 tipuri de resurse de bază utilizate pentru a produce bunuri şi servicii: pământul şi
resursele naturale, resursele umane (forţa de muncă şi antreprenoriatul) şi resursele de capital.
Resurse umane – cantitatea şi calitatea efortului uman disponibil pentru a produce bunuri şi servicii.
Salarii – tranzacţionarea unui bun sau serviciu contra altuia sau contra unei sume de bani.
Servicii – activităţi realizate de persoane, firme sau instituţii publice pentru a satisface trebuinţele economice.
Specializare – situaţie în care oamenii produc alte tipuri de bunuri şi servicii decât cele pe care le consumă;
determină creşterea productivităţii şi, totodată, duce la apariţia schimbului şi la accentuarea interdependenţelor.
Sistem economic – cadrul instituţional pe care societatea l-a creat pentru a determina ce să se producă, cum să se
producă şi cum să se repartizeze bunurile şi serviciile.
Stimulente economice – factori care motivează şi influenţează comportamentul indivizilor şi al organizaţiilor
(firme, agenţii guvernamentale); preţul, profitul şi pierderile sunt stimulente importante într-o economie de piaţă.
Taxe – obligaţii economice faţă de stat; sunt impuse familiilor şi firmelor.
Trebuinţe economice – cerinţe care pot fi satisfăcute prin consum de bunuri şi servicii.
Utilitatea bunurilor – satisfacţia pe care o resimte un consumator atunci când consumă o anumită cantitate de
bunuri şi servicii sau desfăşoară anumite activităţi recreative.
Venit – plăţi cuvenite gospodăriilor pentru vânzarea sau închirierea resurselor de producţie de care dispun; de
exemplu, lucrătorilor li se plătesc salarii în schimbul muncii lor.
Venit marginal – variaţia venitului total al producătorului ca urmare a creşterii cu o unitate a volumului producţiei
vândute.
Viteza de circulaţie a banilor – numărul mediu de tranzacţii mijlocite de o unitate monetară într-un an; se poate
calcula raportând PIB la oferta de monedă.

27. Soluții probleme