SlideShare a Scribd company logo
1 of 5
Download to read offline
DESPRE PROGRAM
•Coaching for NOW – abilități fundamentale de coaching este
cel mai complex program de formare aprobat ICF
(International Coach Federation) cu standardul ACSTH;
•este susținut de traineri cu prestigiu național și internațional,
fiind în conformitate cu standardele europene EMCC
(European Mentoring and Coaching Council), ICI
(International Association of Coaching Institutes) și
standardele nationale ANC (Autoritatea Națională pentru
Calificări), SRC (Societatea Română de Coaching) și ARC
(Asociația Română pentru Coaching.
ABORDARE
•Programul are la bază o abordare sistemică a procesului de
coaching, conform unei programe care prezintă diferitele
modele teoretice actuale precum și integrarea acestora în
activitatea practică.
•Se axează
–pe diferite posibilități, perspective de gestionare a
obiectivelor, aspirațiilor, programelor, soluțiilor, resurselor și
transformării comportamentului uman;
–Pe latura filosofică sau cognitivă ce stă în spatele acțiunilor
oamenilor.
PARTICIPANȚI
•Cursul de adresează celor care își doresc să devină coachi și
să îi ajute pe cei din jur să își valorifice potențialul:
–Managerilor de orice specializare și nivel
–Specialiștilor în resurse umane
–Consultanților
–Trainerilor
–Medicilor
–Psihologilor
–Actorilor
–Sportivilor
–Profesorilor
–Coordonatorilor de echipă
BENEFICII
•Dezvoltarea abilităților necesare practicării meseriei de
coach;
•Descoperirea potențialelor zone de dezvoltare personale;
•Îmbunătățirea și schimbarea propriilor limite;
•Înțelegerea limbajului și comportamentului propriu, precum
și al celorlalți;
•Înțelegerea importanței st
oricărui tip de relație, precum și modul în care o poți gestiona
pentru a obține rezultatele dorite;
•Înțelegerea elementelor care îi mișc
anumită direcție și descoperirea opțiunilor pe care le ai în
raport cu aceștia;
•Dobândirea unui grad înalt
propriu, învățarea modalit
a stilurilor celorlalți în vederea adapt
comportamentului, pentru a
care doresc să fie trata
•Câștigarea posibilită
DESFĂȘURARE
•Traineri: Tiberiu Felber, Carmen Tudor, John Thompson
fondatori și membrii în diverse asociații de coaching, interne
și internaționale.
țirea și schimbarea propriilor limite;
țelegerea limbajului și comportamentului propriu, precum
țelegerea importanței stării în relația de coaching și a
ție, precum și modul în care o poți gestiona
ține rezultatele dorite;
țelegerea elementelor care îi mișcă pe oameni într
ție și descoperirea opțiunilor pe care le ai în
Dobândirea unui grad înalt de înțelegere asupra stilului
țarea modalității de identificare rapid
ți în vederea adaptării în mod con
comportamentului, pentru a-i trata pe ceilalți în modul în
care doresc să fie tratați;
ea posibilității de a practica meseria de coach
ȘURARE
: Tiberiu Felber, Carmen Tudor, John Thompson
și membrii în diverse asociații de coaching, interne
țelegerea limbajului și comportamentului propriu, precum
ția de coaching și a
ție, precum și modul în care o poți gestiona
ă pe oameni într-o
ție și descoperirea opțiunilor pe care le ai în
țelegere asupra stilului
ții de identificare rapidă și exactă
ării în mod conștient a
ți în modul în
coach
: Tiberiu Felber, Carmen Tudor, John Thompson –
și membrii în diverse asociații de coaching, interne
•Structură: 4 module cu durata a trei zile fiecare
•112,5 ore de training aprobate ACSTH-ICF
•Suport în afara celor 4 module – întâlniri săptămânale de
lucru, supervizare lunară și intervizare
•Acces la o bază de informații de specialitate;
•Studii de caz
•Data:
•Primul modul: 23 – 25 Mai
•Următoarele module: la o distanță de aproximativ 6
săptămâni
•Program:
•10:00 – 18:00 (cu pauze de cafea și pauza de prânz – se
asigură cateringul pe parcursul întregului curs)
•Locație:
•București
•Locația exactă va fi anunțată în momentul confirmării
înscrierii prin efectuarea plății
COSTURI
•Condiții generale:
•Tariful pentru fiecare modul este 480 EURO + TVA
•Costul întregului program: 1920 EURO + TVA
•Plata se va efectua în RON la cursul BNR din ziua plății.
•Detaliile plății vor fi comunicate prin e-mail.
•Persoanele fizice sunt scutite de plata TVA.
•Reduceri:
•Pentru plata integrală, în avans: 10%
•Pentru persoanele care au mai participat la unul din cursurile
Coaching Essence sau NLP Explorer: 10%
•Pentru grupuri mai mari de patru persoane: 15%
ÎNSCRIERE
•PERSOANĂ DE CONTACT: Andreea Bordun
•Telefon: 0734.701.702
•E-mail: office@coaching-essence.ro

More Related Content

Viewers also liked

Prezentare seara de coaching
Prezentare seara de coachingPrezentare seara de coaching
Prezentare seara de coachingAlexandra Cocheci
 
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016Coaching Fundamentals, Iasi, 2016
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016Mihai Stoica, ACC
 
The Wisery Coaching Si Consiliere Profesionala
The Wisery Coaching Si Consiliere ProfesionalaThe Wisery Coaching Si Consiliere Profesionala
The Wisery Coaching Si Consiliere Profesionalacrimih
 
9 evaluarea personalitatii
9 evaluarea personalitatii9 evaluarea personalitatii
9 evaluarea personalitatiiButcovan Lucia
 
Curs INITIERE IN LIFE COACHING
Curs INITIERE IN LIFE COACHINGCurs INITIERE IN LIFE COACHING
Curs INITIERE IN LIFE COACHINGElena Cozma
 
Coaching Iti Schimba Perspectiva
Coaching Iti Schimba PerspectivaCoaching Iti Schimba Perspectiva
Coaching Iti Schimba PerspectivaEchipa Business-Edu
 

Viewers also liked (9)

Prezentare seara de coaching
Prezentare seara de coachingPrezentare seara de coaching
Prezentare seara de coaching
 
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016Coaching Fundamentals, Iasi, 2016
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016
 
The Wisery Coaching Si Consiliere Profesionala
The Wisery Coaching Si Consiliere ProfesionalaThe Wisery Coaching Si Consiliere Profesionala
The Wisery Coaching Si Consiliere Profesionala
 
9 evaluarea personalitatii
9 evaluarea personalitatii9 evaluarea personalitatii
9 evaluarea personalitatii
 
Curs INITIERE IN LIFE COACHING
Curs INITIERE IN LIFE COACHINGCurs INITIERE IN LIFE COACHING
Curs INITIERE IN LIFE COACHING
 
Psihologia personalitatii
Psihologia personalitatiiPsihologia personalitatii
Psihologia personalitatii
 
Temperamentul
TemperamentulTemperamentul
Temperamentul
 
Caracterul
CaracterulCaracterul
Caracterul
 
Coaching Iti Schimba Perspectiva
Coaching Iti Schimba PerspectivaCoaching Iti Schimba Perspectiva
Coaching Iti Schimba Perspectiva
 

Similar to Coaching for now

Seminar “Process Communication Model®: Comunicarea eficienta”
Seminar “Process Communication Model®: Comunicarea eficienta”Seminar “Process Communication Model®: Comunicarea eficienta”
Seminar “Process Communication Model®: Comunicarea eficienta”Ane-Mary Ormenisan
 
Catalog cursuri open 2014 MMM Consulting
Catalog cursuri open 2014 MMM ConsultingCatalog cursuri open 2014 MMM Consulting
Catalog cursuri open 2014 MMM ConsultingMadi Radulescu
 
Prezentare coach hr romania
Prezentare coach hr romaniaPrezentare coach hr romania
Prezentare coach hr romaniaCoach HR
 
Train of the trainers
Train of the trainersTrain of the trainers
Train of the trainersSimona Lucaci
 
Lls oferta generala pcm pentru open
Lls oferta generala pcm pentru openLls oferta generala pcm pentru open
Lls oferta generala pcm pentru openAne-Mary Ormenisan
 
Training m&c overseas dp
Training m&c overseas dpTraining m&c overseas dp
Training m&c overseas dpMihai Huda
 
2016 prezentare lifelong learning solutions
2016 prezentare lifelong learning solutions2016 prezentare lifelong learning solutions
2016 prezentare lifelong learning solutionsAne-Mary Ormenisan
 
Process Communication Model® cu Ane-Mary Ormenisan
Process Communication Model® cu Ane-Mary OrmenisanProcess Communication Model® cu Ane-Mary Ormenisan
Process Communication Model® cu Ane-Mary OrmenisanAne-Mary Ormenisan
 
Curs open Process Communication Model - Comunicarea eficienta iulie 2018
Curs open Process Communication Model - Comunicarea eficienta iulie 2018Curs open Process Communication Model - Comunicarea eficienta iulie 2018
Curs open Process Communication Model - Comunicarea eficienta iulie 2018Ane-Mary Ormenisan
 
Process Communication Model® cu Ane-Mary Ormenisan
Process Communication Model® cu Ane-Mary OrmenisanProcess Communication Model® cu Ane-Mary Ormenisan
Process Communication Model® cu Ane-Mary OrmenisanAne-Mary Ormenisan
 
Learning tool module4 topic4 Assesment and improving the program
Learning tool module4 topic4 Assesment and improving the programLearning tool module4 topic4 Assesment and improving the program
Learning tool module4 topic4 Assesment and improving the programTOTVET
 
Curs Process Communication Model® ~ ”Comunicarea eficientă”
Curs Process Communication Model® ~ ”Comunicarea eficientă” Curs Process Communication Model® ~ ”Comunicarea eficientă”
Curs Process Communication Model® ~ ”Comunicarea eficientă” Ane-Mary Ormenisan
 
Prezentare program - Calatorie spre Performanta First time Manager.pdf
Prezentare program - Calatorie spre Performanta First time Manager.pdfPrezentare program - Calatorie spre Performanta First time Manager.pdf
Prezentare program - Calatorie spre Performanta First time Manager.pdfAndreeaPURDANICOAR
 
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizataLls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizataAne-Mary Ormenisan
 
Competent Life Coaching
Competent Life CoachingCompetent Life Coaching
Competent Life CoachingDaniel Bichis
 
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016-2017
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016-2017Coaching Fundamentals, Iasi, 2016-2017
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016-2017Mihai Stoica, ACC
 
resurse umane.ppt
resurse umane.pptresurse umane.ppt
resurse umane.pptPetruVrlan
 
Curs open process communication model comunicarea eficienta 14-16 noiembrie...
Curs open process communication model   comunicarea eficienta 14-16 noiembrie...Curs open process communication model   comunicarea eficienta 14-16 noiembrie...
Curs open process communication model comunicarea eficienta 14-16 noiembrie...Ane-Mary Ormenisan
 

Similar to Coaching for now (20)

Seminar “Process Communication Model®: Comunicarea eficienta”
Seminar “Process Communication Model®: Comunicarea eficienta”Seminar “Process Communication Model®: Comunicarea eficienta”
Seminar “Process Communication Model®: Comunicarea eficienta”
 
Catalog cursuri open 2014 MMM Consulting
Catalog cursuri open 2014 MMM ConsultingCatalog cursuri open 2014 MMM Consulting
Catalog cursuri open 2014 MMM Consulting
 
Prezentare ts1
Prezentare ts1Prezentare ts1
Prezentare ts1
 
Prezentare coach hr romania
Prezentare coach hr romaniaPrezentare coach hr romania
Prezentare coach hr romania
 
Train of the trainers
Train of the trainersTrain of the trainers
Train of the trainers
 
Lls oferta generala pcm pentru open
Lls oferta generala pcm pentru openLls oferta generala pcm pentru open
Lls oferta generala pcm pentru open
 
Program integrat
Program integratProgram integrat
Program integrat
 
Training m&c overseas dp
Training m&c overseas dpTraining m&c overseas dp
Training m&c overseas dp
 
2016 prezentare lifelong learning solutions
2016 prezentare lifelong learning solutions2016 prezentare lifelong learning solutions
2016 prezentare lifelong learning solutions
 
Process Communication Model® cu Ane-Mary Ormenisan
Process Communication Model® cu Ane-Mary OrmenisanProcess Communication Model® cu Ane-Mary Ormenisan
Process Communication Model® cu Ane-Mary Ormenisan
 
Curs open Process Communication Model - Comunicarea eficienta iulie 2018
Curs open Process Communication Model - Comunicarea eficienta iulie 2018Curs open Process Communication Model - Comunicarea eficienta iulie 2018
Curs open Process Communication Model - Comunicarea eficienta iulie 2018
 
Process Communication Model® cu Ane-Mary Ormenisan
Process Communication Model® cu Ane-Mary OrmenisanProcess Communication Model® cu Ane-Mary Ormenisan
Process Communication Model® cu Ane-Mary Ormenisan
 
Learning tool module4 topic4 Assesment and improving the program
Learning tool module4 topic4 Assesment and improving the programLearning tool module4 topic4 Assesment and improving the program
Learning tool module4 topic4 Assesment and improving the program
 
Curs Process Communication Model® ~ ”Comunicarea eficientă”
Curs Process Communication Model® ~ ”Comunicarea eficientă” Curs Process Communication Model® ~ ”Comunicarea eficientă”
Curs Process Communication Model® ~ ”Comunicarea eficientă”
 
Prezentare program - Calatorie spre Performanta First time Manager.pdf
Prezentare program - Calatorie spre Performanta First time Manager.pdfPrezentare program - Calatorie spre Performanta First time Manager.pdf
Prezentare program - Calatorie spre Performanta First time Manager.pdf
 
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizataLls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
 
Competent Life Coaching
Competent Life CoachingCompetent Life Coaching
Competent Life Coaching
 
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016-2017
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016-2017Coaching Fundamentals, Iasi, 2016-2017
Coaching Fundamentals, Iasi, 2016-2017
 
resurse umane.ppt
resurse umane.pptresurse umane.ppt
resurse umane.ppt
 
Curs open process communication model comunicarea eficienta 14-16 noiembrie...
Curs open process communication model   comunicarea eficienta 14-16 noiembrie...Curs open process communication model   comunicarea eficienta 14-16 noiembrie...
Curs open process communication model comunicarea eficienta 14-16 noiembrie...
 

Coaching for now

  • 1. DESPRE PROGRAM •Coaching for NOW – abilități fundamentale de coaching este cel mai complex program de formare aprobat ICF (International Coach Federation) cu standardul ACSTH; •este susținut de traineri cu prestigiu național și internațional, fiind în conformitate cu standardele europene EMCC (European Mentoring and Coaching Council), ICI (International Association of Coaching Institutes) și standardele nationale ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări), SRC (Societatea Română de Coaching) și ARC (Asociația Română pentru Coaching. ABORDARE •Programul are la bază o abordare sistemică a procesului de coaching, conform unei programe care prezintă diferitele modele teoretice actuale precum și integrarea acestora în activitatea practică.
  • 2. •Se axează –pe diferite posibilități, perspective de gestionare a obiectivelor, aspirațiilor, programelor, soluțiilor, resurselor și transformării comportamentului uman; –Pe latura filosofică sau cognitivă ce stă în spatele acțiunilor oamenilor. PARTICIPANȚI •Cursul de adresează celor care își doresc să devină coachi și să îi ajute pe cei din jur să își valorifice potențialul: –Managerilor de orice specializare și nivel –Specialiștilor în resurse umane –Consultanților –Trainerilor –Medicilor –Psihologilor –Actorilor –Sportivilor –Profesorilor –Coordonatorilor de echipă BENEFICII •Dezvoltarea abilităților necesare practicării meseriei de coach; •Descoperirea potențialelor zone de dezvoltare personale;
  • 3. •Îmbunătățirea și schimbarea propriilor limite; •Înțelegerea limbajului și comportamentului propriu, precum și al celorlalți; •Înțelegerea importanței st oricărui tip de relație, precum și modul în care o poți gestiona pentru a obține rezultatele dorite; •Înțelegerea elementelor care îi mișc anumită direcție și descoperirea opțiunilor pe care le ai în raport cu aceștia; •Dobândirea unui grad înalt propriu, învățarea modalit a stilurilor celorlalți în vederea adapt comportamentului, pentru a care doresc să fie trata •Câștigarea posibilită DESFĂȘURARE •Traineri: Tiberiu Felber, Carmen Tudor, John Thompson fondatori și membrii în diverse asociații de coaching, interne și internaționale. țirea și schimbarea propriilor limite; țelegerea limbajului și comportamentului propriu, precum țelegerea importanței stării în relația de coaching și a ție, precum și modul în care o poți gestiona ține rezultatele dorite; țelegerea elementelor care îi mișcă pe oameni într ție și descoperirea opțiunilor pe care le ai în Dobândirea unui grad înalt de înțelegere asupra stilului țarea modalității de identificare rapid ți în vederea adaptării în mod con comportamentului, pentru a-i trata pe ceilalți în modul în care doresc să fie tratați; ea posibilității de a practica meseria de coach ȘURARE : Tiberiu Felber, Carmen Tudor, John Thompson și membrii în diverse asociații de coaching, interne țelegerea limbajului și comportamentului propriu, precum ția de coaching și a ție, precum și modul în care o poți gestiona ă pe oameni într-o ție și descoperirea opțiunilor pe care le ai în țelegere asupra stilului ții de identificare rapidă și exactă ării în mod conștient a ți în modul în coach : Tiberiu Felber, Carmen Tudor, John Thompson – și membrii în diverse asociații de coaching, interne
  • 4. •Structură: 4 module cu durata a trei zile fiecare •112,5 ore de training aprobate ACSTH-ICF •Suport în afara celor 4 module – întâlniri săptămânale de lucru, supervizare lunară și intervizare •Acces la o bază de informații de specialitate; •Studii de caz •Data: •Primul modul: 23 – 25 Mai •Următoarele module: la o distanță de aproximativ 6 săptămâni •Program: •10:00 – 18:00 (cu pauze de cafea și pauza de prânz – se asigură cateringul pe parcursul întregului curs) •Locație: •București •Locația exactă va fi anunțată în momentul confirmării înscrierii prin efectuarea plății COSTURI •Condiții generale: •Tariful pentru fiecare modul este 480 EURO + TVA •Costul întregului program: 1920 EURO + TVA •Plata se va efectua în RON la cursul BNR din ziua plății. •Detaliile plății vor fi comunicate prin e-mail.
  • 5. •Persoanele fizice sunt scutite de plata TVA. •Reduceri: •Pentru plata integrală, în avans: 10% •Pentru persoanele care au mai participat la unul din cursurile Coaching Essence sau NLP Explorer: 10% •Pentru grupuri mai mari de patru persoane: 15% ÎNSCRIERE •PERSOANĂ DE CONTACT: Andreea Bordun •Telefon: 0734.701.702 •E-mail: office@coaching-essence.ro