SlideShare a Scribd company logo
1 of 12
A DOUA EPISTOLĂ A LUI POLICARP CĂTRE
FILIPENI ŞI AGOPENI
Carte excanonică fostă canonică şi exclusă din Canonul Bibliei al Noului Testament la
Conciliul de la Smirna şi Milan (fără motiv real). Policarp, ucenicul lui Ioan, a fost episcop de
Smirna, în Asia Mică. Find din Efes în Asia, este născut din părinţi creştini, care au fost condamnaţi
la moarte. Din cauza aceea este crescut şi botezat de o milostivă creştină pe nume Calista, care i-a
şi dat numele de Policarp. La vârsta sa de 20 de ani, se alătură Evanghelistului Ioan şi devine
ucenicul lui. Pe vremea lui Marcu-Aureliu (161-180), cam pe la anul 167, este osândit la moarte şi
ars de viu.
Traducerea în limba română de: Obedeya Dorin David Aurel Ben Aharon Cohen.
Capitolul I. - Lăudând pe Filipeni.
1. M-am bucurat mult cu voi, o fericire negrăită, adevărată întru totul în Domnul Iisus
Hristos, căci aţi urmat exemplu de dragoste adevărată şi aţi făcut toate acestea doar când v-aţi
amintit de El.
2. Fapte care v-au urmat şi v-au însoţi între alţi fraţi, lanţuri puse de necredincioşi
prefăcute în lanţuri de iubire, ornamentate de sfinţi cu montura1
martirajului lor şi cu mărturia
lui Iisus Hristos, lumii păcătoase,
3. care sunt în adevăr cununi împărăteşti alese din timpuri străvechi de Dumnezeu şi de
care împăraţii încă n-au avut parte.
4. Cununa harului Dumnezeiesc de a alege hotărât rădăcina care vă osândeşte acum, în
lume; rădăcina cea puternică a credinţei voastre despre care se vorbeşte zilnic între
necircumcişi şi păcătoşi în stabore2
în pieţe în secretariatele marilor dregători.
5. Că deşi de mult a plecat din carne, înapoi la Tatăl Lui şi sa mutat în Duh locuind cu noi
în toate zilele.
6. La fel de multă vreme din cei doisprezece ce umblau cu El au plecat demult, totuşi
răbdarea vostră în a stăruii şi-a cere plinătate Puterii Lucrării lui Dumnezeu, rodeşte acum în
Dumnezeu
7. la Domnul Iisus Hristos, care pentru păcatele noastre a suferit moarte de tâlhar,
blestemat ca Amăgitor se făcu blestem; şi păcatele noastre le-a purtat, a suferit moarta fiind
despărţit de fraţii săi la mijlocul anilor Lui.
8. Dar pe care Dumnezeul Lui şi al lui Avraaam la înviat din morţi, a înviat Legământul
Său cu David şi a rupt legăturile morţii şi ia dăruit chiar Moartea, ca să-I deschidă calea din
mormânt. Căci n-a îngăduit ca UNSUL SĂU să vadă putrezire şi nici legătrurile morţi să-l
adoarmă în Adânc (Şeol).
9. Deşi acum nu-l vede ochiu şi-ai avea tendiţa şi L-ai pomenii ca pe-o legendă spusă
demult de bătrâni, totuşi dacă-I întrebi Moartea, la ea între cei ce-au putrezit: - nu este. Deci, voi
crede cu credinţă deplină şi se bucură sufletul meu cu suspine negrăite, cu o fericire deplină de
Gloria Celui ce a biruit lumea şi păcatul ei aprins.
10. În bucuria această vă voiesc, în dorinţa de multe lucrări ale vieţii din pornirile curate
omului, dorind a intra şi voi în Împărăţia Duhului ştiind că prin Har sunteţi mântuiţi,3
nu prin
faptele voastre, dar cele din urmă merg înainte voastră şi mărturisesc că aţi vegheat şi aţi lucrat
roada Duhului: - a celor chemaţi prin Voia lui Dumnezeu prin Iisus Hristos.
Capitolul II. - Un îndemn la virtute.
1
montúră f., pl. (mondir, montez). Ceia ce servește la suportat partea principală: montura unui feresteŭ (toată partea afară de pînza care roade
lemnu). Munca montatorului.
2
STABÓR, staboruri, s. n. Sfat, tribunal al ţiganilor. – Cuv. ţig.
3
(Efeseni 2:5) ”măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunte i mântui i).ț ț ”
1
1. De aceea fiindcă Harul dintâi este binecuvântarea din coapsă, Cel dintâi Har turnat
omului, mai înainte lui Avraaam.
2. Aşa că nu vă spurcaţi trupurile ci vă sfinţiţi zilnic şi după cum este scris “Slujiţi
Domnului cu frică pentru mântuirea voastră.
3. Căci nu sunteţi născuţii Lui, ci înfiaţi va născut iarăşi.
4. Ca să uite mânia ce o avea împotriva voastră.
5. Voi cei iubiţi de Dumnezeu acum: - de la facere lumii sunteţi căutaţi de mânia Domnului
ca să vă piardă şi să vă şteargă din durerea inimii Lui, şi să uite că L-aţi părăsit pentru
desfrânarea cu slugile lui.
6. Focul, vântul şi apa, tunetul şi fulegerul, valul şi fiertura vulcanilor: - nimic altceva
decât nişte puteri cereşti. Aţi lepădat Creatorul odinioară pentru creatura lui, închinare la îngeri,
la piatră şi la lemul din pădure, la aurul şi la argintul care era pentru plata voastră şi pentru slava
pământească a Casei Lui.
7. Căci şi cei care goi, înspăimântaţi de ceasul profeţit, fugiră şi sau lepădat de El: - nu în
zadar vă predică acum, nici ca să ducă în confuzie lumea pe o calea a rătăcirii. Cei ce lepădara
hainele apostoliei, şi se ruşinară de cununile împărăteşti de sus au căpătat iertare şi au început
slujba lor, căci nu este nici un om vrednic, niciunul neprihănit zice, proorocul.
8. Că tocmai ei au ridicat atâta număr de mulţime de au crezut în El, le-a dat să mânce,
deşi nu aveau gătit nimic şi nici mâncare în ascuns şi ia săturat, le-a dat să bea celor însetaţi;
departe îndeajuns de apă, pentru o mulţime mare.
9. Şi mulţimea acesta sa ridicat în demnitatea ei umană, în dreptul libertăţii ei slobozită
din lanţurile păcatului. În libertatea acestă au crezut ei în Iisus Hristos cel ridicat din morţi şi iau
dat slavă, fiindcă o avea.
10. Ca om a biruit având un tron la dreapta Puterii lui Dumnezeu, nu dreapta ta, care să-I
fie stânga lui ci tronul celui ce are toată putere în ceruri sus şi jos pe pământ. Căci biruind, la El
toate lucrurile sunt cu putinţă. El locuieşte în Duh, El vă slujeşte vouă în Duh Sfânt, căci El va ales
pe voi şi nu voi pe El.4
11. El vine ca Judecător al celor vii judecând-ui cu toate cele din ascuns, prin lumina
ochilor lor văzând ce-au făcut şi câştigând osândă.
12. Iar cei morţi din timpuri străvechi, vor ieşi afară din morminte ca în vremea
tinereţilor lor. Căci Domnul ştie şi pe cel uitat, şi pe cel din adâncimile surpate.
13. Mulţi vor ieşii chiar în casele voastre vor cina cu voi şi vă vor sta înaintea ochilor, cu
adevărul acesta înfricoşător pentru voi. El este Viu! Şi El le-a dat viaţa acesta care nimeni nu le-o
poate lua.
14. Sângele său va cere de la Dumnezeu în Ziua Judecăţii, pe cei necredincioşi lui
Dumnezeu care n-au crezut măcar lucrările Lui şi n-au voit să creadă-n lume, în ACELA care L-a
trimis. Le va cere sângele şi viaţa lor care este în sângele lor.
15. dar El se va arătat ridicat din morţi în capul oştirii morţilor de mult şi în fruntea celor
ieşiţi din morminte. Şi vă va ridica din morţi pe cei adormiţi atunci şi într-o clipă cei vi ve-ţi fi
preschimbaţi, şi trecuţi din putrezire în neputrezire. Cerurile de acum şi lumea ei vor trece cu
troznete mari şi gamete grele.
16. Dar cei cei L-am iubit vom moştenii cerul nou şi noul pământ dacă vom face voia Lui şi
vom avea în noi dragostea Lui să păzim poruncile lui Dumnezeu şi să avem în lume mărturia lui
Iisus.
17. Ceea ce El a iubit mult şi ia păzit cât era în lume om cu trup; pe oricine se fereşte de
lăcomie, de dezbinări, de iubirea de bani peste necesarul trăirii, de vorbirea de rău şi de
mărturia mincinoasă, de tot ce este fals în oameni.
18. De a întoarce răului cu rău, de orice crime, înjurături şi blesteme, de secte şi de alte
amăgiri care nasc certuri şi violenţe
19. şi de cei ce-au judecat pe fraţi cu judecăţi grele, pe mulţi iau dat morţii şi nu le-au
ridicat nicând popovara (pedeapsa).
4
(Ioan 15:16) ”Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca
Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.”
2
20. Ştiind ce spune Domnul nostru: ”Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi!5
Căci cu ce judecată
ve-ţi măsura, cu aceaşi ve-ţi primi înapoi!”, ”Cui ve-ţi ierta păcatele, iertate le vor fi,6
în lume şi în
ceruri şi cui faceţi milostenie întăriţi Împărăţia cerurilor care este în ascuns.
21. Ferice de cei săraci în duhul lumii acesteia,7
şi ferice de cei prigoniţi pentru dreptate că
a lor va fi împărăţia cerurilor!”8
Spunându-vă acestea vă proclam aici Parousia (Prezenţa
Domnului!).
Capitolul III. - Expresiile de nevrednicie personală.
1. Este cineva în Cetatea Filipe, având Duhul Sfânt şi să mă dovedească impostor?
2. De lângă Ioan mă ştiţi căci de la el am primit ucenicia apostolică, şi învrednicirea fără
de sminteală de a nu amăgi, de a nu rătăci de a nu pierde, măcar să vă las în pace de pot să vă
ajut, căci în necazul cel mare, măcar să nu vi-l sporesc mai mult.
3. Aşadar vă spun în curând ve-ţi vedea pe DOMNUL, mulţi nu ve-ţi adormi şi neamul
acesta de oameni nu va trece până când nu-l ve-ţi vedea pe slava norilor, în fruntea celor înviaţi
din morţi.
4. Şi până nu ve-ţi vedea mormintele deschise.
5. Cât despre voi nu ve-ţi avea trebuinţă de morminte căci unde vă duceţi voi acolo este
DOMNUL vostru!
6. Aşadar măcar că nu iau nimic pentru mine, dacă ve-ţi da orfanilor sfinţilor, pentru fiii
celor ce sau mutat la Domnul, pentru Hristos o faceţi, dacă ve-ţi cinsti pe văduvă fără să căutaţi
în ea o curvă, ori o slugă, ci pentru surorile voastre tot ce faceţi lui Hristos vă spun că Lui faceţi!
7. Şi legând rana nu în chip uşuratic, îţi spun că pe Iisus l-ai tămăduit, ai legat rana
Vindecătorului şi-ai acoperit rana celui ce în rănile lui ţi-a adus pacea cu Dumnezeu. Vrednic eşti
de DOMNUL Diocet fiul lui Silvanus!
8. V-am spus acestea fiindcă voi m-aţi invitat la acestă Agapă şi la acestă lucrare frăţească.
Acum cum vă spune Ioan şi Pavel, ”cercetaţi mai întâi de toate duhurile,”9
Akrostartos şi
Kalipossar fiul lui Euclidiu ridicaţi dintre voi iscoadele, anume pe Carmiu şi Leuciniu pe
Agafilon şi Merttaparius şi pe mai marele Porcius din partidada lui Celsius vrăjmaşul lui
Hristos.
9. Cinstiţi-ii mai întâi ca să spună împăraului cum sunt perţuiţi solli celor încornonaţi. Să
nu uite nicicând că Cerul le-a rânduit coroana, hotare şi steagul şi ceasul de domnie şi de
bunăstare, anume cât va domnii unul şi când îl va lua celălalt. Căci a Domnului sunt împăraţii și
împărăţiile şi toate dregătoriile cu stăpânii lor cu tot.
10. Ridicaţi-vă acum şi daţi din zeciuala DOMNULUI o parte, partea cezarului, ca să ştie
împăratul în ce casă este şi din a cui mâini dumnezeieşti mănâncă. Căci vă spun pentru că nici eu
nu aş fi cunoscut o astfel de înţelepciune, dacă sângele şi carnea m-ar fi pus să caut.
11. Că din nici o altă parte nu poate venii o astfel de înţelepciune decât de la Sfântul Duh,
Duhul Adevărului începătorul tuturor duhurilor, curate şi necurate, care erau cu El şi la El
înainte de cădere.
12. Ridicaţi acum pe Silviu Alastrapos şi alungaţi-l căci sa înhăitat cu Celsius ca să
nimicească pe Hristos, şi prin mâna lui pe fraţi. Dar nu înainte de ai spune, celui ce face pe om să
vadă atomii sub lupa de sticlă tot ce este întru microcosmosm. Să se înfăţişeze Bisericii şi să
arate legătura lor.
13. Căci elementele stau şi nu se împrăştie la porunca DOMNULUI. Iar mărturia noastră
este că energia în mişcare face rostul elementelor şi nucleul lor. Cine va prinde Duhul în mâini
fără să-I scape printer degete ca vântul?
14. Şi spuneţi sfinţilor din Ierusalim să nu-l primească, până nu se pocăieşte celui pe care
5
(Matei 7:1) ”Nu judeca i,ț ca să nu fiţi judecaţi.”
6
(Ioan 20:23) ”Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.”
7
(Matei 5:3) „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!”
8
(Matei 5:10) ”Ferice de cei prigoni i din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!ț ”
9
(1 Ioan 4:1) ”Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cerceta i duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prorociț
mincinoşi.”
3
L-a alungat, pe care la întristat, căci acest nebun din pântece a alungat pe Duhul Sfânt.
15. Aduceţi-vă aminte de Pavel cât ere viu, mai înainte să vi se trimită piele lui în Derbe,
Tars şi Filipe, ca veşminte, mai înainte să fi fost fiert, dăugat în pucioasă încinsă, mai înainte de a
fi crucificat. Cu câtă precizie va învăţat el Adevărul, chiar şi aceste lucrui, despre care Celsius
spune că vă sunt oprite. În prezenţa celor ce au fost apoi rânduiţi la păstorirea turmei lui.
Aşadar, păstorilor nu bateţi olile şi nu le mâncaţi grăsimea, ci fiţi vrednici ca azi, ca atunci când
păcătoşii v-au îmbrăcat cu Pave10
ca să zică că mâncaţi carne de om.
17. Aşa am făcut eu, iar cât am lipsit v-am întărit cu o scrisoare, pe care dacă o citeşti cum
am scris-o eu, nu cum ai voit tu să citeşti, după înţelesul Duhului Sfânt a celui ce spune şi nu a
celui ce ascultă; - ve-ţi găsi în toate mijlocale de a construi pe stâncă credinţa voastră, care este
plină de speranţă şi de ştiinţă şi orice fel de pricepere izvorâtă din Dumnezeu.
18. Care este precedată de iubire şi îngăduinţă faţă de cel căzut, de cel slab şi faţă de
aproapele vostru, o dragoste deplină pentru Dumnezeu care va turnat deplin când aţi cerut: - şi
nu o parte. Asemeni lui Hristos, Iisus Dmnul nostru de la care sa luat şi de la care vi sa turnat
vouă. Că în Numele Său aţi primit.
19. Căci dacă cineva dintre voi se va socotoi duhovnicesc lăuntric, locuit de aceste haruri;
să nu le oprească pentru el având porunca adevărului ca să împlinească dreptatea lui Dumnezeu
nu cu slăbiciunea omului ci cu Puterea lu Dumnezeu ascunsă în unii oameni. Făcând aceste pe
faţă depărtează prin harul dragostei tot păcatul, acea dragoste din Dumnezeu, care nu se bucură
de rău şi de nelegiunire, iară fără aducere aminte şi nu osândeşte ce era pierdut.
20. Dacă cineva va stinge şi va opri lucrarea Sântului Duh, este mai bine să meargă în
oastea împăraţilor lumii. Căci va suferii măcelul fără mântuire şi fără de cununună. Căci toţi
împăraţii lumii au în gând să dea puterea Fiarei şi ca să vă piardă. Hotărât este acest lucru.
21. Ca unul care sa încumetat să pună botniţă gurii Sântului Duh, ca la sclav şi ca la vită.
Iată că vă spun pe faţă şi nu vă ascund că darurile nu au încetat şi nici apostolia, căci lucrarea
Sfântului Duh nu sa stins şi n-a ţinut cât au trăit Apostolii, ca să nu se bucure Răpitorul acestei
lumi şi Stăpânitorul veacului acesta. Evanghelia acesta trebuie să ajungă pe tot pământul, la orice
neam, seminţie şi limbă până la cel mai dispreţuit trib Apoi va veni Fiul Omului, căci nu nu va-m
amăgit!
Capitolul IV – Îndemnuri. Diverse.
1. Nu uita, că dorinţa de a fi apreciat stă în preţul ei şi puterea-n lume este aurul şi
argintul. “Iar iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor!11
2. Nu iubiţi putere lumii, şi nici preţuirea ei, chiar pentru lucrările cele mai bune. Căci cei
care iubesc banul caută puterea care o aduce el, începutul oricărui prăpăd, venit de la un vânt
mic.
3. Ştiind prin urmare, văzând ochi tăi mâinile acestui mic prunc azi, încredinţat
DOMNULUI, ale cărui mâini sunt goale la venire-n lumea, în acelaşi fel veţi ieşi din ea, căci nu aţi
adus nimic în ea şi oricea-ţi face nu puteţi lua nimi din ea. Afară de sufletul vostru.
4. Îmbrăcaţi-vă aşa cum vau învăţat şi apostolii cu armura dretăţii şi pe cap cu coiful
mântuirii: - mântuire bună să ne păzească puţina minte şi să ne înveţe în primul rând pe noi
înşine să mergem pe urmele Lui şi să umbăm în căile dreptăţii, în păzire deplină a poruncilor
DOMNULUI.
5. Apoi învăţaţi cei ce v-aţi scos nevestele la plimbare, la o agapă şi o mulţime ca să uite de
plictiseală şi de cicălealla că sau înşelat în aşteptări cu privire la voi şi voi la ele: şi să rămână la
cele poruncite de domnul să caute dragostea dintâi, neprihănirea şi puritatea iubitoare şi
tandreţe, gingăşia care este în firea femeii iubitoare de soţii lor şi de copiii lor, în tot Adevărul
scris.
6. Şi de a fi între ele în castitate şi egale fără nărav, fără curse şi fără vicleşuguri ascunse
10
PÁVĂ, pave, s. f. (Popular) Petic de pînză, postav etc., pătrat sau rombic, pus la răscroială pentru a lărgi mînecile unei cămăși. Pentru ca cămașa
să nu fie strîmtă subsioară, i se pune o pavă.
11
(1 Timotei 6:10) ”Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns
singuri cu o mulţime de chinuri.”
4
spre cădere, spre a vă instrui copii şi ai învăţa poruncile DOMNULUI spre a îmbătrinii, fără capul
plecat acoperit cu învelitoarea DOMNULUI şi nu cu ruşinea străzii şi a zidurilor necurate a cetăţii
Filipe. Unde dacă nu sau vărsat sânge pe crestele lor sau făcut curvii ascunse la umbra lor.
7. Învăţaţi-vă văduvele să fie smerite şi discrete rugându-se continuu şi păstrând credinţa
DOMNULUI, fără pofte ascunse, fără glas ţâfnos şi clevetire străine de orce bârfă şi orice vorbire
de rău. Rugându-se domnului pentru ele toate cele văduve, chiar pentru toate femeilile şi pentru
Adunare vie a Bisericii lor. Stând departe de aventuri trecătoare cu bărbaţi în ascuns, de
mărturia mincioasă, de hulire, ori clevetrire, departe de bârfă, căci ele sunt altar de rugăciuni
pentru cei mai tineri care ziua lucrează stăpânilor lumii de-acum.
8. Ştiind că Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile în chip limpede şi orice este ascuns vede
clar, căci nimic nu este ascuns de El şi nu se poate ascunde nimic, nici pofte şi pervesiuni, nici
alte porniri necurate, nici ură, nici pizmă nici un raţionament logic care spurcă şi firea şi Duhul.
Niciunul din secretele intime din lucrurile secerete ale lumii nu este ascuns de Dumnezeu.
9. Mai rău, voi care aţi cunoscut bărbaţi nu învăţaţi femeile tinere urâciuni şi nu stricaţi
fecioria fetelor din casa DOMNULUI. Păziţi-vă să luaţi în chip nevrednic cina DOMNULUI, trupul
şi sângele Luis spre osânda voastră.
Capitolul V. - Taxele de diaconi, tineri şi fecioare.
1. Şi ştiind că Dumnezeu nu se lasă batjocorit12
ar trebui să ne îngrijim în chip vrednic
oriunde de slava Sa şi de prezenţa Sa. - Parousia (Prezenţa Domnului!).
2. În chip asemănător diaconii ar trebuii să fie curaţi cu totul înainte feţei plină de
dreptatea a DOMNULUI, slujind fraţilor la meselele lor de bucurie ori de jale. Căci hrănind şi
săturând, pe Hristos lau îndestulat, pe Iisus L-au hrănit, lui iau potolit setae, căci pe El Lau săţiat.
3. Ei fiind primii văzuţi de lume de dumnezeii lor în purtare, după faptele celor ce vestesc
Evanghelia Păcii şi a Mântuirii tututror. Şi nu se cuvine să se culce cu fecioarele, nici cu femeile
măritate, nici să fie iubitori de bani, nici băutori de vin până la comă şi la vărsătură,
4. ci echilibrat, temperat înfrânând-uşi mânia şi greutatea pumnilor, fiind plin de
compasiune şi evlavie, de milă nu de scârbă, de mila care ridică şi care nu înjoseşte demnitatea
omului viu.
5. Harnic şi spornic în a înmulţii puţinul, pentru casa lui şi pentru cei mulţi. Gospodar şi
nu risipitor, dar nici iubitor de arginţi ori de aur, fără care, fără cai înfocaţi, greu de stăpânit,
umblând pe jos ori alătui de măgăruşul său asemeni DOMNULUI lor şi a celor ce-au trăi cu el şi
care Lau mărturisit lumii.
6. Dacă vă rugăm să ni-L prezentaţi în spaţiul public ori imperial, pe Domnul nostrum în
acest fel, vă cerem noi prea mult? Căci vom priimii negreşiit înmiit şi case şi vite şi fraţi şi surori
în Împărăţia Lui, chiar din lumea acesta începând aşa cum ne-a făgăduit. Că ne va da şi ne va
ridica din morţi şi dacă trăim astfel să fim demni de EL, căci negreşit noi vom împărăţi cu EL.
7. Acestea ne-au fost încredinţate nouă şi noi încă credem în ele. În mod similar cu Iisus,
fiţi voi care iaţi născut ca Iosif şi ca Maria şi lăsaţii pe tineri să umble, să lucre să fie părtaşi cu voi
la bucurii şi la întristări de mici, îndemnaţii spre sfinţenie şi puritate şi să ţină în frâu orice rău.
8. Pentru că acesta este binele lor să fie tăiată de orice sămânţă de poftă necurată din
poftele care sunt în lume, nu zic de poftele fireşti, a mânca, a bea, ori a dormii, a plânge ori a
râde, a se însura, ori a iubi la început, ci de cele care le aduc duhurile necurate şi stricarea minţii.
9. Pentru că orice poftă este un soldat legal a oştirii Celuilalt, ori un centurios, fiind un
venatus iscusit, ori un comdonius cu falangă contra Duhului lui Dumnezeu din noi.
10. Mulţi au învăţat că aceste lucruri alungă pe Sfântul Duh. Nu iubiţilor, ci pe noi ne
alungă, ne despart de Dumnezeu, ne strică templulul Duhului Sfânt şi ne lasă casa pustie. Dar
singurul care rămâne să lupte este Duhul Domnului.
11. Deci după cum este scris de Pavel şi de Petru, vă întăresc aceleaşi lucruri ca porunci:
”Între voi să nu fie găsiţi nici curvari, nici malahi13
(gladiatori de bună voie), nici mercenari de
gut (porumbei slu iț ), care au plăcerea uciderilor. Nici homosesxuali, nici lesbiene nici ce
12
(Galateni 6:7) ”Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu* nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.”
13
MALAHÍE s. v. masturbare, masturba ie, onanie, onanism.ț
5
abuzează de ei însuşi şi care fac astfel de lucruri în grupuri largi cu lumea, neştiind şi chiar
aflând uitând mai repede decât au aflat că erau chemaţi: - dar nu vor moşteni Împărăţia
Cerurilor.
12. Nimeni care face astfel de lucruri care nu hrănesc nici Duhul nici măcar firea, ci le
spurcă cu totul, să nu fie chemat la slujba aceasta, nici cine a început, să fie oprit şi să nu-l primiţi
deloc, căci este urât după orice fel de religie, după orice fel de înţelegere este urât.
13. De aceea să se abţină de la astsfel de lucruri, plăcute lui Cibelle şi lui Nectarine şi
chiar unele Vestale ale sabinelor, fac astfel de lucruri la începutul liabţiilor. Toţi care faceţi
obiectul acestei ungeri, şi acestui har, fie preoţi, fie păstori, fie prezbiteri, fie diaconi ori ucenici-
evanghelişti, căci aţi murit faţă de aceste puteri cereşti alungate din locurile sfinţeniei lui
Dumnezeu.
14. Căci odinnioară eraţi păgâni şi fără mintea liberă: toate aceste puteri vă înfricăşau cu
evadarea lui Kronos14
din Tartar, ori acestui Kronos, Tatăl zeilor, mai vechi de ani şi zile decât ei,
15. Începătorul zeilor, Acestuia îi slujiţi. Însă nu Dumnezeu se află în locul de osândă, ci
toate puterile cereşti amăgite în răzvrătirea lui Satan. Rămâne doar acestora să deosebească
bine şi clar pe Dumnezeul zeilor şi al zeiţelor, pe DOMNUL domnilor, Stăpânul tuturor
dregătorilor şi stăpânilor.
16. Fecioarele de asemenea trebuie să mergă până la unuire cu soţii lor, în castitate ca o
obişnuinţă zilnică şi în neprihănire, fără stricăciune.
Capitolul VI. - Taxele de preo i i altele.ț ș
1. Şi lasă preoţii în grija Duhului şi nu oprii lucrarea Duhului, să fie plini de compasiune şi
evlavie şi smerenie firească, milostivi faţă de toţi şi toleranţi cu celalţi din alte neamuri şi alte
religii, până la vremea hotărâtă de Dumnezeu. Vizitând pe bolnav, pe olog, fiind ochii orbului şi
ureche surdului, fără să arunce în indiferenţă orfanul şi în nepăsare văduva, căci sunt prevăzute
în porunci şi atingându-vă de ei vă atingeţi de lumina ochilor lui Dumnezeu în lume.
2. Abţinerea de la mânie în ce priveşte persoanele neplăcute, cele nedorite, mai ales pe
cele nesuferite şi provocatorii a căror slujbă este să caute vină penală între fraţi ca să-I arunce în
temniţă şi înaintea dregătoriilor lumii acesteia. Să se ferească de judecata nedreaptă şi să se ţină
deoparte de lăcomie, căci socotind că are nevoie de toate lucrurile are să vadă că are nevoie de
tot mai puţine din cele ce şi le-a dorit.
3. să se abţină de la credite să-şi uite împurumuturile dar nu şi datoria, căci aşa sunteţi
prinşi în lume, precum sunteţi prinşi în ceruri. Lui Dumnezeu îi datoraţi toate şi lumea şi
plăcerile cele bune care hrănesc şi bucură, aerul şi suflare şi viaţa din voi toţi şi totuşi nu sunteţi
solvabili, ca
4. să acoperiţi diferenţa între ce vreţi, cât consumaţi, şi că sunteţi datori vânduţi
păcatului şi stăpânilor veacului de acum. Neputând plătii dobânda măcar ca să scăpaţi înapoi la
libertatea copiilor lui Dumnezeu care va iertat datoria. Şi că acum deşi vă ruşinaţi sunteţi sub
dobânda cezarilor pe dreptul cel adevărat şi sub o datorie de păcat.
5. Căci dacă Domnul ne-a iertat nouă toată datoria, ba mai mult ne-a dat iarăşi stăpânirea
lumii pe mâini, fără să fim în putere deplină acum şi noi trebuie să iertăm datornicilor noştrii,
mai întâi sclavilor, labori, secudari, celor ce sunt private şi miniştrilor din casele voastre şi
purtaţi-vă cu ei ca şi cu nişte fraţi, egali cu voi. Că nu le îndoiţi dobânda deficitului, căci au
acoperit mai mult decât consumă de opt ori şi de zece ori şi-a plătit preţul de sclav. Însă tot nu-I
sloboziţi şi îi împingeţi în noi datorii şi îi ispitiţi la credite.
6. Nu uitaţi că toţi trebuie să ne înfăţişăm la scaunul de judecată a lui Hristos, fiecare dând
socoteală despre el însuşi, în dreptul său. Din numărul de doi denari, câţi netioni îi scădeţi
pâinea, lintea, fructele şi, preţul pe învelitoare, pentru câte ceasuri lucră sclavul, în care deficitul
este preţul împrumutului şi cu dobândă. Hristos vă spune în cinci luni şi în a şaptea sloboziţii,
însă nu cu mâna goală, Că şi-a acoperit datoria şi dobânda şi preţul de sclav şi pe restul anului
daţi-le plata înapoi că vă sunt fraţi şi nu duşmani.
7. Să ne slujim unii altora în unitate cu El, cu frică chiar aşa cum El Însuşi ne-a poruncit, ci
14
Kronos, a fost liderul și cel mai tânăr dintre prima generaţie de Titani, tatăl lui Zeus, Poseidon, Hades, Hestia, Demeter și Hera.
6
chiar ne-a rugat cu limbă de moarte, nici nu ne-a mai numit robi, ci El ne-a iertat datoria, ne-a
numit prieteni şi fraţi, în acelaşi fel şi Duh, apostolii care au predicat Evanghelia, ca şi proroocii
evrei dinaintea naşterii Domnului a venirii Lui ne-au învăţat: ”- să fi zelos în orice lucru bun care
mângie, satură şi aduce bucurie păzindu-ne de la orice cauze penale, obiecte de infracţiuni cu
probe clare şi pricină de noi încarcerări şi noi valuri de persecuţii.
8. Pornită de la fraţii mincinoşi, iscoade şi provocatori strecuraţi ca să tragă pe oameni în
confuzie şi eroare penală, şi o viaţă cu act civil zadarnic, fără roadă, fără nume bun între oameni.
Făcând calea acesta să fie vorbită de rău.
Capitolul VII. – Evitaţi dogmele şi persevera i în post şiț
rugăciune.
1. Pentru că oricine nu mărturiseşte că Iisus a venit în trup acela este Anticristul, acela
care tăgăduieşte originea Lui, om născut sub Lege în ce priveşte făgăduinţa iudeu. Şi oricine
tăgăduieşte patima lui pe cruce şi oricine neagă martirajul Lui pe cruce a sutelor de mii de
galileeani şi iudei acela este de la Diavolul:
2. - nişte perverşi care fac oracole, cu auguri15
şi iuris future mincinoşi cu flamenis
(preoţi) din tagma lor, oracolole despre tainele DOMNULUI calculate, socotite şi păstrate de ei
după poftele lor, însetaţi de puterea de a domina, dincolo de carne, chiar mai departe în duh, că
nu există nici o înviere. Vă spun că el este omul păcatului, întâi născutul lui Satan.
3. De aceea părăsim vanitatea lor şi multe din doctrinele lor false şi să ne întoarcem la
cuvântul care a fost până la noi, dovedit, în Israel, verificat în foc şi în robie până la moartea pe
cruce a Lui şi-a multora acolo între sfinţi.
4. Pentru început este limpezimea rugăciunii şi perseverenţa în post de la răutate şi
poftele lumi şi repaus alimentar după putere fiecăruia, în dreptul său, rugând-une dar nu fără
Duh, nici mult, nici cu bolborosiri repetate, nici cântâri urlate, ci potrivit de scurt după caracterul
lui Dumnezeu, ca să nu ne dea o lucrare de rătăcire;
5. şi să nu ne conducă către ispite şi să ne abandoneze acolo, uitând de noi! Căci este aşa
cum a spus DOMNUL ”Trupul în organele sale este dispus şi râvnitor în vlaga sângelui, dar este
slab, oricâtă râvnă are duhul nostru!”16
Capitolul VIII. - Persevera în speranţa şi răbdare.
1. Să ne întărim pentru vremea lui şi să perseverăm continuu în speranţa nostră privită ca
o boală care nimiceşte firea; şi să păstrăm în chip serios neprihănirea dăruită prin Har, care este
în Iisus Hristos. Care a purtat păcatele noastre pe pririu lemn de copac, nu doar patibulas ci
stipes.
2. Care nu a făcut nici nu păcat, El însuşi, nici nu a fost găsit vicleşug în gura Lui, pentru
aceea sa grăbit Diavolul care este Samael, să-l curme, să-L stârpească la mijlocul anilor Lui, căci
Acesta, fiul Mariei nu avea tată pe Diavolul, şi sa temut ca lumea să nu vadă puterea din sămânţa
femeii.
3. Căci Sămânţa acesta a îndurat pentru noi toate lucrurile şi lea suferit cu noi asemeni
nouă în aceaşi fire de carne ca noi toţi, pentru ca să trăim noi toţi în El.
4. Pentru că având în El un model viu, mai mult decât un întemeietor de religie, şi mai sus
ca un profet, să avem pilda Lui de suferinţă şi îndelungă răbdare, dar nu lipsită de fapte. Pentru
că El ne-a pus acest exemplu, care pare chin, dar totuşi este dulcea libertate, întâiul drept al
omului, căci viaţa lui îi este har.
5. Pentru că am crezut că este de bun simţ a ne purta unii altora durerile şi încercările, nu
de a socoti pe DOMNUL Slavei sclav hamal şi cărător de poveri.
Capitolul IX. – Răspunde cu răbdare.
1. Vă îndemn în toate să daţi ascultare la Cuvântul Mântuirii noastre de obşte plin de
15
augúr [lat augur] sm - Preot care prevestea viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor.
16
(Marcu 14:38) ”Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.”
7
neprihănire şi să exercite toată răbdarea, precum L-aţi văzut în vaţa ochilor voştri,
2. nu numai asemător lui Ignaţiu cel binecuvântat şi a lui Zosimus şi Rufus, mereu la voi
alergător, dar asemenea altora de pe locurile din spate căora nu le vedeţi roada în Duhul Sfânt,
asemenei între altele lui Pavel, ei fiind ca şi restul Apostolilor.
3. Acest lucru să-l faceţi având siguranţa că toate aceste nu sau făcut de gura mea, de
mântuială ca să fie Hristos jertfit în zadar.
4. Nu în zadar şi ninci din lipsă de minte a suferit Iisus între voi, nici pentru faptele Sale,
deci lucrarea Lui fiindu-vă de folos în credinţă şi în dreptate, vă spun toate acestea acum, în
ceasul potrivit (timp util), în prezenţa DOMNULUI (Parousia Kirie),
5. cu care de asemeni am alergat la voi în suflet având de suferit. Pentru că ei care nu sunt
vii, nu au iubit această lume, în prezent păcatul ei îngrămădit, ci sau mutat la El.
6. nu acum ci dormind într-un înviere, având parte de viaţă în veci, nu de moartea a doua.
7. Că El a murit pentru noi, ca să trăiască în noi; şi de dragul nostru şi-a stricat trupul
născut după Lege,
8. ca să scoată afară pe Mângâietorul şi să toarne tuturor acelor ce erau din Dumnezeu.
9. Şi de dragul nostrum a fost ridicat la cer, ca El să vină. De aceea nu a locuit între cei
morţi ci ia chemat la viaţa LUI. Îl ştiţi Zostes şi Zigomates şi pe 10 Kainerius care au fost
despicaţi în inimă pentru ai cerceta, căutători de Hristos? Socotind o boală înlăuntru inimii şi a
minţii ce împiedică moarte deplină, ci un somn cu trezire apoi, pătimind în faţa Guvernatorului
Alexias Keliandro înlocuit de Cassifor.
11. Ei au murit în Hristos odată cu El, trăind veşnic Tatălui lor cu care sunt una. În
răbdare tăcură dureri nemărturisite aşteptând stingerea cărnii şi prefacerea sângelui de acum în
duh-de viaţă, venic moştenitor a celor de sus.
12. Nu din nebunia nici că ar fi băut licori de nălucire, nici pentru ei însăşi, că pentru ei a
pătimit Hristos. Ci pentru Duhul Adevărului pe care lumea nu îl poate primi.
13. Deci, care nu puteţi purta mult, măcar atât să rămână în voi că de dragul vostru a fost
ridicat din morţi la Dumnezeu, acest Iisus.
Capitolul X. - Îndemn la practicarea virtu iț
1. Aţi auzit că Iisus este un Vrăjitor blestemat veşnic pentru hula şi vrăjile Lui, că sa
ridicat ca şi Baalam filisteanul ca să blesteme pe Israel şi însuşi el să fie un blestem pe capul lor.
Lucruri care le-a auzit şi Celsius şi lea spus în Smirna, în Kome şi Nicrodos, Karpa şi Laodiceea,
acum le spune şi aici în Filipe. Dar eu vă întreb, dacă DOMNUL meu, Stăpânul meu este un
Vrăjitor ALIENUS BLAMUS, atunci pentru voi cine este Satan Diavolul a cărui nume este
Samael? Oare nu îi cunoaşteţi întâi-născutu-l pe Mazda Zoroastruah, întrupat iarăşi prin
puterea Satanei, chiar în zilele noastre Mani,17
prin urmare, urgent să intraţi în veghe şi în
stăruinţă DOMNULUI.
2. Starea oficială republicană în imperiul lumii şi în alte locuri la barbari fiind iubirea
nezdrobită înaintea lui Satan care nu vă poate face nimic, căci încă n-a venit deplin ceasul puterii
lui. Aşa rămâneţi neschimbaţi în credinţă şi în speranţa fraternităţii, fiind unite una cu alta,
adevărul cu dreptatea şi dreptatea cu dragostea, acesta cu credinţa, cu blândeţe şi cu celelalte
haruri sau unit ca să expună clar şi revelat caracterul lui DUMNEZEU mai întâi arătat lumii în
Hristos, în Iudeea, nicidecum în Sama nici în Farsi (Persia) nici în Romiith (Centru Imperial al
Romei).
3. Ca astfel decoperit lumii Hristosul să fie mărturisit lumii Tatăl, ca nimeni să nu fie
dispreţuit în abandon şi nici osândit cu totul. Nu schimbaţi subiectul pentu altul. Căci Kirpos
Demagus numit şi Euclid18
socotitorul, păstrat ca să numere toţi dracii căruia le-a făcut nume şi
un loc în lume, el şi Cesius strică Adevărul Apsotolilor, răsturnând pe Hristos pentru Manes,
Maniheul19
care se crede născut din două duhuri.
17
Mani (în persană Māni, 216–274 e.n.) a fost un profet de origine iraniană, fondator al maniheismului.
18
Euclid (în greacă: ”Euclides; cca. 325 - 265 î.Hr.), numit și Euclid din Alexandria, a fost un matematician grec care a trăit și a predat
în Alexandria în Egipt în timpul domniei lui Ptolemeu I (323 – 283 î.Hr.)”
19
maniheu a. și m. eretic sectator al persanului Manes, ereziarh din sec. III
8
4. Care învaţă pe oameni că sunt doi dumnezei egali în putere Ahura20
(Mazda) sau
Jupiter şi Sama Manias, adică Diavolul Samael, socotit în mintea lor Mijlocitorul oricărei
închinări între Dumnezeu şi oameni. Să nu vă fure Diavolul şi ultima brumă de minte, acum când
sunteţi deja mântuiţi şi trăitor în Hristos Iisus. Având în vedere comportamentul vostru şi toată
trăirea voastră între neamuri, fără pată. Nici prin tine Papias Alpinul Domnul nu poate fi vorbit
de rău, prin tine şi în dreptul tău.
5. Dar vai de acelea prin care Numele Domnului este hulit. Sobrietate în toate şi bun simţ
şi echilibru să se manifeste în propria voastră conduită, chiar dacă pe alocuri bucuriile omeneşti
înveselesc trupul şi duhul şă nu fie pervertite şi nici vorbit de rău, ca altceva decât “bucurii
omeneşti”.
6. Căci taina fărădelegii21
lucrează acum, nu în viitor, iar Omul Păcatului este născut în
trup şi I-a vorbit Mântuitorului în faţă, în pustie şi la Templu când a pus o mărturie potrivită
după duhul său ”mincinos de la început”. El rage de la Eufrat şi pândeşte de la Tigru şi-a vândut
Romei cu chirie numele şi numărul şi îl răspândeşteşte ca pe–o marcă bună, ca pe-o amuletă ca
pe un oracol. Aşa a făcut în zilele lui Mithra,22
a umplut pământul până la barbari cu altarele LUI.
Este precum zeul IANUS MALUS ”RĂUL CEL CU MULTE FEŢE.”
7. Eram alături de Ioan, când a scris: ”şi numele lui este numărul lui, aceste este un nume de
om SAMA (SWM) - semitic, şasesute şaizeci şi şase.” Căci la picioarele lui am învăţat.
Capitolul XI. - Expresie de durere pentru Valens.
1. Sunt foarte întristat pentru Velia şi Valens şi soţia lui Lenoria, care a fost cândva
prezbiter pentru că el înţelege şi azi atât de puţin locul care i-a fost hărăzit în Biserică. Feriţi-vă
asemeni lui Pubianus de orice formă de rău, de orice formă de lăcomie, care l-a atrs în cursa
idolatriei pe Valens.
2. Căci dacă un om se lasă dus de altul şi nu se impune, nu se poate guverna singur, măcar
să se lupte, atunci cum poate cârmui pe alţii în diferite pricine şi în alte chestiuni? Nimici măcar
nu sa împotrivit, nici n-a chemat pe fraţi în ajutor, ci ca o slugă născută oricărei slugărnicii sa dus
şi altul la dus.
3. El trebuie să fie spurcat, căci aşa sa făcut şi acesta este starea lui spurcat de idolatrie şi
va fi judecat ca unul dintre păgâni în ochii DOMNULUI.
4. Dar care din noi să fie atât de ignoranţi încât să nesocotească hotărârea DOMNULUI?
Pavel când era la voi, când era viu va descoperit pe faţă ”Nu ştiţi voi că sfinţii care sunt acum, ei
vor judeca lumea?”23
5. Dar mă bucur că între voi nici nu am văzut, nici nu am auzit aşa ceva, în mijlocul
cărorora fericitul Pavel a muncit şi a cusut corturi şi care a scris în “Lectura sa către Filipeni” “S-
au întors ca şi câinele la vărsătură şi ca porcul la lătruri,”24
6. unii ca aceste ne arată lămurit condiţia lor subumană pentru care sau născut lepădând
harul şi s-au despărţit de Hristos”, măcar că nu vouă vă era scris ci vă era pildă de lectură şi de
păstrat înăuntru sufletului.
7. Sunt întristat foarte, măcar că mai este Har la Dumnezeu şi li se mai poate acorda
iertarea şi la scurtă vreme slujba cu o pocăinţă adevărată şi o mărturie publică.
8. Şi apoi să fie moderat şi tăcut în acestă chestiune, căci este în stare lui Petru dar nu I sa
luat apostolia, căci lui Dumnezeu nu-i pare rău de harul făcut şi nu este om să-I pară rău de darul
9. lui şi după cum a zis Ioan în Smirna, “Nu contează cum ar fi duşmanii, atâta vreme
recunosc că au un DOMN cu care sunt în vrăjmăşie şi se predau cu toată viaţa lor! Căci te-a făcut
20
În mitologia persană, Ahura Mazda este zeul suprem, fiul lui Zurvan. El a creat Paradisul și Pământul și este cel mai mare dușman al fratelui
său, maleficul zeu Angra Maynu.
21
(2 Tesaloniceni 2:7) ”Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte.”
22
Mithra este zeul luminii din mitologia persană. Numele său înseamnă "Soarele nebiruit" și conform religiei zoroastriene este conducătorul
grupului de zei Yazatas. Considerat uneori ca fiu al lui Ahura Mazda, el luptă contra forţelor răului conduse de Angra Maynu.
23
(1 Corinteni 6:2) ”Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică
însemnătate?”
24
(2 Petru 2:22) ”Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească
iarăşi în mocirlă.”
9
păcatul centurion în legiunea cui nu trebuie!”
10. Mai încercaţi cu Valens şi cu soaţa lui Lenoria, măcar pentru Hristos, gândesc că
dacă un mădular are durere şi este mistuit de boală, tot trupul este bolnav şi suferă. Chiar şi
mădulare care îl resping au suferinţa lor. Deşii îi blesteamă pe la spate şi le spurcă botezul lor ca
nişte mebri rătăciţi: totuşi trag nădejde că voi putea salva tot coprul tău. Pentru o astfel de
calitate vă ve-ţi edifica singuri. Căci ”Dragostea nu se bucură de rău, nici de cădere, nu pizmuieşte
şi uită răul făcut!”25
Cuvântul acesta era pentru Agope.
Capitolul XII. - Îndemn la haruri diferite.
1. Pentru că trag nădejde că învăţând la picioarele ucenicului iubit mult de DOMNUL, Ioan
apostol între cei doisprezece şi nu ascund că multe le-am scris eu în locul lui Ioan, la porunca lui
şi călăuzit de Duhul Sfânt, socotesc că sunt bine instruit în Scripturile ebraice, traduse şi la greci,
că cunosc îndeajuns adâncimile din Sfânta Scriptură, anume Taina Fiului Omului şi Taina lui
Dumnezeu, ori Taina Fărădelegii - la care încă mulţi viseză să o ştie desluşit şi nu este nimic
ascuns, căci mi îmi este desluşit fiindcă Duhul mi-a îngăduit.26
2. Acest privilegiu mi-a fost acordat din ceruri încât să pot să îndemn doi preoţi şi cinci
prezbiteri ca să nu piardă un păstor pe Kalianov slavul şi scitul Zemos de la Tomis27
sclavul
său, viu trăitor fără altă vină decât a stăpânului său. Să răscumpere cineva sclavul pentru mine
şi să-l facă slobod.
3. Este poruncit în Sfânta Scriptură ”Fiţi furioşi, mâniaţi-vă dar nu păcătuiţi”28
şi iarăşi
spune Psalmistul şi în Legea lui Israel şade scris” Să nu apună soarele peste mania voastră, în
cartea “ Iată Numele” şi în “ Cuvintele Lui-Dvarim” şi în “Ieşirea stă scris “ Fericit bărbatul
care-şi aminteşte…” Acesta cred eu şi cred în Duhul că ar fi cazul cu tine.
4. Dar Dumnezeu Unicul şi Tatăl Domnului nostrum Iisus Hristos, Una şi de-o fiinţă cu
EL, care ni sa arătat OM , Preot veşnic în rânduiala lui Melhisedec te poate zidi pe stânca pe
care singur nu ajungi, în credinţă, în adevăr şi smerenie ,umplut cu evlavie şi compasiune,
blândeţe şi toleranţă şi îndelungă răbdare şi puritate.
5. Şi el îţi poate date un loc şi-un har între sfinţii săi şi pe noi cu tine care credm că în
DOMNUL Iisus Hristos, şi că Tatăl Său la făcut DOMN şi L-a înviat din morţi. Aşa dar rugaţi-vă
pentru sfinţii care sânt în ţară.
6. Rugaţi-vă de asemenea pentru regi şi potentaţi şi pentru prinţi şi pentru toţi cei care te
persecută şi te prigonesc şi pentru duşmanii care te-au adus pe cruce şi ai pătimit ca DOMNUL
tău, căci şi eu am suferit urcare pe cruce şi am fost scăpat de domnul ca roadă duhovnicească,
evidentă şi de folos pentru toţi, că tu, şi eu voi fi desăvârşit în EL.
Capitolul XIII. - În ceea ce priveşte transmiterea de
epistole.
1. Atât tu cât şi Ignaţiu mi-aţi scris că dacă cineva merge în Siria ar trebui să ia şi aceste
scrisori cu el, pe care voi stărui insistent să ia şi epitola ta. Şi îţi spun, îţi scriu că dacă personal
voi găsi o opurtunitatea fie prin intermediul celor ce au mers pentru mine, lucrând în cele ale
DOMNULUI. Dar vă avertizez:
2. Că toţi care îi socototiţi oarecum depărtaţi de Hristos, vă înşelaţi şi vă prindeţi piciorul
în laţ. Arameii ca şi neamul iudeilor sunt neam căpos dar fără vicleşug, iar prostia este ultimul
lucru care este în casa lor. Socotiţi în aducerea voastră de minte că fungind de Saul, Apostolii au
fugit în Damasc, înaintea lor proorocii au fugit la Iavne şi Alepho şi la Gabij în Damasc, care este
Al-Yedutuh.
3. Toate scrisorile fratelui notru slav cât şi toate scrisorile noastre către Damasc le-am
trimis cum aţi cerut şi sunt la punctual de trecere la Ahujan în Yarmiz poarta dinspre răsărit a
25
(1 Corinteni 13:4) ”Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de
mândrie.”
26
(Amos 3:7) ”Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.”
27
Tomis, numele istoric al orașului Constanţa (România).
28
(Efeseni 4:26) „Mâniaţi-vă, şi nu păcătui iț .”Să n-apună soarele peste mânia voastră.”
10
Damascului la fraţii care sunt acolo. Amintesc fratelui Ignaţiu un lucru mărunt de tot.
4. Credinţa n-a pornit din Moesia şi nici din Cernipara nu sa întrupat nimeni care să ne fie
Mântuitor, ci din Betleemulul lui Iuda, altceva n-am ai spune decât că la luat rânvna înainte şi sa
înţepenit în îndărătnicia arameilor. Neam tare care se uscă pe picioare în dureri negrăite dar nu
pierde luta,29
într-un fel asemămănător cu DOMNUL lor. Aşa că de ce ai cere informaţii şi secrete
şi Peşita30
de la un neam pe care mergi să îl înveţi şi-l socoteşti fără nici o lumină?
5. Toate aceste le subliniez în acestă epistolă să fiu lipsit de vină şi găsit fără dezbinări
între fraţi. Dar fratele meu slav mare trăitor în Hristos a năvălit în vântul care-L duce în Babilon
şi se va trezi în Madiam la Aqaba. Mai multe informaţii ori taine pot fi obţinute de la Ignaţiu
Briancianinov respectate de el însuşi şi nedumerire, că el nu se miră că iau fost date de la cei pe
care vrea să îi înveţe.
6. Acum să aibe el bunătatea să le facă cunoscute pentru noi toţi. Îi amintesc totuşi că
însuşi Saul, Pavel adică a fost trântit de pe cal între statornicia lui Iuda şi încăpăţânarea
Damascului şi între două pietre tari a ajuns făină bună, când I sa arătat DOMNUL. Aşa că fratele
nostru îi calcă pe urme.
7. Aşa că cel zidit bine de Luca şi Toma, cel botezat de Filip odinioară, zic eu bine
modelat, chiar aproape desăvârşit si nu îl văd pe roata sirienilor cu fund şi toartă şi un alt chip.
Căci Domnul Însuşi le-a zis: “Îmi ve-ţi martori în Ierusalim şi în Iudeea,
8. în Samaria şi în toată Galileea şi până la marginile pământului”31
Aşa dar din acele
locuri către noi şi cu nici un chip pe dos. Curios aş fi să–l văd pe Avraam din Cernipara şi pe
Isaac din tape. Îngăduiţi-mă puţin hâtru (ironic) şi vesel, tocmai ca să nu fie zdrobit. În rest
ascultaţi de Ignaţiu cu adevărat este bine zidit, dar ia rămas ceva din firea de slav năvalnic.
Luaţi-l aşa la el nu este rachiu, aşa este el şi sângele lui.
Capitolul XIV.
1. Aceste lucruri le-am scris la tine Crescend în Corvus care este în Sciţia, apoi tot la tine
în casa ta din Filipe, care până în prezent vi le-a recomandat vouă şi nu le recomand acum.
Pentru că el Opussum Episcopul din Agope a acţionat ca un blestemat printre noi şi cred că de
asemenea printre voi dovedit fiind un maniheu.32
2. În plus voi organiza sorţiul pentru slujba lui, de la însuşi sora ta Perifonia, atunci când
vine ea la tine. Pentru mine nu vă temeţi voi fi în siguranţă pe lemn în DOMNUL ISUS Hristos, va
durea puţin căci e firesc şi mă voi muta pentru voi la Acel pe care l-am iubit. Harul să fie cu voi
toţi! Amin
3. Ce aş putea adăuga, dacă Iisus ar fi demon, este cel mai minunat Demon şi singurul care
ne-a dat dreptul să fim fiii lui Dumnezeu şi nu o slugă pervertită pentru zei perverşi veşnic
furioşi pe fericirea pământească a omului muritor. Aşa că iarăşi vă spun că de ar fi Demon, este
cel mai minunat Eliberator cum în vechime suferise neprihănitul Prometeu.33
Aşa că oriunde
este DOMNUL meu, căci voiesc ca să fiu şi eu. Chiar în Tartarul34
zeilor. Păstraţi viu Adevărul
acesta, ”Când Dumnezeu eliberează pe om, atunci zeii pământului mor şi se sting!”
4. Destinul oamenilor este să ajungă în ceruri şi dacă Hristos n-ar fi Dumnezeu, fiii
oamenilor ar trebui să caute un Dumnezeu Necunoscut, altul care este libertatea lor care este
furia şi pieirea dumnezeilor. Căci eu vă spun ce este scris: “Voi sunteţi dumnezei, toţi sunteţi
Fiii Celui Prea Înalt.!”35
Amin
29
Lútă, s.f. – (reg.) Plan înclinat lângă șteampuri, pe care se spală minereul zdrobit (Șainelic, 1986). – Din germ. Lutte „instalaţie pentru apă”
(Țurcanu).
30
Peşita este o revizuire a unei versiuni siriace mai vechi a textului biblic, realizată în secolul al II-lea e.n., o versiune siriacă veche.
31
(Faptele apostolilor 1:8) ”Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în
Samaria şi până la marginile pământului.”
32
maniheu a. și m. eretic sectator al persanului Manes, ereziarh din sec. III: St. Augustin fusese maniheu.
33
Prometeu (greacă lit. „precauţie”) este unul dintre titani, fiul lui Iapet și al Clymenei (sau al Asiei), care a furat de la zei focul, pentru a-l oferi
oamenilor. L-au înlănţuit gol de un vârf din Caucaz și un vultur lacom îi devora în fiecare zi ficatul, care se refăcea peste noapte.
34
Tartar (în greacă: Tartaros) este cea mai joasă regiune a lumii, fiind atât de adânc sub pământ pe cât este pământul sub cer.
35
(Psalmi 82:6) ”Eu am zis: „Sunte i dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînaltț .” (Vezi și Ioan 10:34).
11
Sursa: https://www.slideshare.net/dorindavidaurel/evanghelii-epistole-necanonice-ex-
canonice?qid=4012243e-c03b-4f29-ae5b-44fc3dcc6a5e&v=&b=&from_search=2
12

More Related Content

What's hot

Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusalim - Noul Canaan
Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusalim - Noul CanaanCuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusalim - Noul Canaan
Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusalim - Noul Canaanbillydeana
 
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Trâmbiţele apocaliptice
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Trâmbiţele apocalipticeA doua venire a Domnului Iisus Hristos - Trâmbiţele apocaliptice
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Trâmbiţele apocalipticebillydeana
 
4 Enoh ”Cartea invataturii - Cartea lui Enoh” sau ”Evanghelia preistori...
4 Enoh   ”Cartea  invataturii - Cartea  lui  Enoh” sau ”Evanghelia  preistori...4 Enoh   ”Cartea  invataturii - Cartea  lui  Enoh” sau ”Evanghelia  preistori...
4 Enoh ”Cartea invataturii - Cartea lui Enoh” sau ”Evanghelia preistori...Fotbal Joc la Performanta
 
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina omului şi a femeii
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina omului şi a femeiiA doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina omului şi a femeii
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina omului şi a femeiibillydeana
 
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian DorzDreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian DorzComoriNemuritoare.RO
 
3472058 evanghelii-apocrife-evanghelia-lui-petru
3472058 evanghelii-apocrife-evanghelia-lui-petru3472058 evanghelii-apocrife-evanghelia-lui-petru
3472058 evanghelii-apocrife-evanghelia-lui-petruVasile Isaila
 
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Venirea în chip văzut
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Venirea în chip văzutA doua venire a Domnului Iisus Hristos - Venirea în chip văzut
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Venirea în chip văzutbillydeana
 
Efeseni 2.1-10 Salvati prin har
Efeseni 2.1-10 Salvati prin harEfeseni 2.1-10 Salvati prin har
Efeseni 2.1-10 Salvati prin harFlorin Enescu
 
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer Hofer
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer HoferA doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer Hofer
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer HoferLoredana
 
Contemplaţia in viaţa duhovnicească a creştinului ortodox
Contemplaţia in viaţa duhovnicească a creştinului ortodoxContemplaţia in viaţa duhovnicească a creştinului ortodox
Contemplaţia in viaţa duhovnicească a creştinului ortodoxRadu Teodorescu
 
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeri
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeriEnoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeri
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeriviola_ro
 
Cuvantul lui dumnezeu despre botez
Cuvantul lui dumnezeu despre botezCuvantul lui dumnezeu despre botez
Cuvantul lui dumnezeu despre botezbillydeana
 
SFÂNTUL ARHANGHEL GAVRIIL ÎN ABORDARE CREȘTIN ORTODOXĂ
SFÂNTUL ARHANGHEL GAVRIIL ÎN ABORDARE CREȘTIN ORTODOXĂSFÂNTUL ARHANGHEL GAVRIIL ÎN ABORDARE CREȘTIN ORTODOXĂ
SFÂNTUL ARHANGHEL GAVRIIL ÎN ABORDARE CREȘTIN ORTODOXĂRaduTeodorescu8
 
biblia-necunoscuta.pdf
biblia-necunoscuta.pdfbiblia-necunoscuta.pdf
biblia-necunoscuta.pdfDanielaAru1
 
Apocrifa cartea lui enoh
Apocrifa cartea lui enohApocrifa cartea lui enoh
Apocrifa cartea lui enohskorpyon2015
 

What's hot (20)

Cartea lui Avram
Cartea lui AvramCartea lui Avram
Cartea lui Avram
 
Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusalim - Noul Canaan
Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusalim - Noul CanaanCuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusalim - Noul Canaan
Cuvântul lui Dumnezeu despre Romania - Noul Ierusalim - Noul Canaan
 
Testamentul lui Iov
Testamentul lui IovTestamentul lui Iov
Testamentul lui Iov
 
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Trâmbiţele apocaliptice
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Trâmbiţele apocalipticeA doua venire a Domnului Iisus Hristos - Trâmbiţele apocaliptice
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Trâmbiţele apocaliptice
 
4 Enoh ”Cartea invataturii - Cartea lui Enoh” sau ”Evanghelia preistori...
4 Enoh   ”Cartea  invataturii - Cartea  lui  Enoh” sau ”Evanghelia  preistori...4 Enoh   ”Cartea  invataturii - Cartea  lui  Enoh” sau ”Evanghelia  preistori...
4 Enoh ”Cartea invataturii - Cartea lui Enoh” sau ”Evanghelia preistori...
 
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina omului şi a femeii
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina omului şi a femeiiA doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina omului şi a femeii
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina omului şi a femeii
 
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian DorzDreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz
 
3472058 evanghelii-apocrife-evanghelia-lui-petru
3472058 evanghelii-apocrife-evanghelia-lui-petru3472058 evanghelii-apocrife-evanghelia-lui-petru
3472058 evanghelii-apocrife-evanghelia-lui-petru
 
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Venirea în chip văzut
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Venirea în chip văzutA doua venire a Domnului Iisus Hristos - Venirea în chip văzut
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Venirea în chip văzut
 
Evanghelia dupa Andrei
Evanghelia  dupa AndreiEvanghelia  dupa Andrei
Evanghelia dupa Andrei
 
Efeseni 2.1-10 Salvati prin har
Efeseni 2.1-10 Salvati prin harEfeseni 2.1-10 Salvati prin har
Efeseni 2.1-10 Salvati prin har
 
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer Hofer
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer HoferA doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer Hofer
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer Hofer
 
Contemplaţia in viaţa duhovnicească a creştinului ortodox
Contemplaţia in viaţa duhovnicească a creştinului ortodoxContemplaţia in viaţa duhovnicească a creştinului ortodox
Contemplaţia in viaţa duhovnicească a creştinului ortodox
 
Epistola lui Barnaba
Epistola lui BarnabaEpistola lui Barnaba
Epistola lui Barnaba
 
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeri
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeriEnoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeri
Enoh cartea-despre-dumnezeu-si-despre-ingeri
 
Cuvantul lui dumnezeu despre botez
Cuvantul lui dumnezeu despre botezCuvantul lui dumnezeu despre botez
Cuvantul lui dumnezeu despre botez
 
Epistola apostolilor
Epistola apostolilor Epistola apostolilor
Epistola apostolilor
 
SFÂNTUL ARHANGHEL GAVRIIL ÎN ABORDARE CREȘTIN ORTODOXĂ
SFÂNTUL ARHANGHEL GAVRIIL ÎN ABORDARE CREȘTIN ORTODOXĂSFÂNTUL ARHANGHEL GAVRIIL ÎN ABORDARE CREȘTIN ORTODOXĂ
SFÂNTUL ARHANGHEL GAVRIIL ÎN ABORDARE CREȘTIN ORTODOXĂ
 
biblia-necunoscuta.pdf
biblia-necunoscuta.pdfbiblia-necunoscuta.pdf
biblia-necunoscuta.pdf
 
Apocrifa cartea lui enoh
Apocrifa cartea lui enohApocrifa cartea lui enoh
Apocrifa cartea lui enoh
 

Similar to A doua epistolă a lui Policarp către filipeni și agopeni - Carte excanonică

Acatistul Sfântului mare mucenic Sava gotul de la Buzău (al doilea acatist) (...
Acatistul Sfântului mare mucenic Sava gotul de la Buzău (al doilea acatist) (...Acatistul Sfântului mare mucenic Sava gotul de la Buzău (al doilea acatist) (...
Acatistul Sfântului mare mucenic Sava gotul de la Buzău (al doilea acatist) (...Stea emy
 
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (27 mai)
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (27 mai)Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (27 mai)
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (27 mai)Stea emy
 
Casa tacerii Maica veronica din vladimiresti
Casa tacerii   Maica veronica din vladimirestiCasa tacerii   Maica veronica din vladimiresti
Casa tacerii Maica veronica din vladimirestiakkamayo
 
Sfântul sfințit mucenic Valentin, episcopul Umbriei - apărător al valorilor f...
Sfântul sfințit mucenic Valentin, episcopul Umbriei - apărător al valorilor f...Sfântul sfințit mucenic Valentin, episcopul Umbriei - apărător al valorilor f...
Sfântul sfințit mucenic Valentin, episcopul Umbriei - apărător al valorilor f...Stea emy
 
Acatistul Sfintei muceniţe Tatiana, diaconiţa (12 ianuarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Tatiana, diaconiţa (12 ianuarie) Acatistul Sfintei muceniţe Tatiana, diaconiţa (12 ianuarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Tatiana, diaconiţa (12 ianuarie) Stea emy
 
Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)
Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)
Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)Stea emy
 
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)Stea emy
 
Acatistul la icoana Maicii Domnului “Pătimitoarea” din localitatea Otcenaşovca
Acatistul la icoana Maicii Domnului “Pătimitoarea” din localitatea OtcenaşovcaAcatistul la icoana Maicii Domnului “Pătimitoarea” din localitatea Otcenaşovca
Acatistul la icoana Maicii Domnului “Pătimitoarea” din localitatea OtcenaşovcaStea emy
 
Sfântul mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă (20 noiembrie şi 18 iulie)
Sfântul mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă (20 noiembrie şi 18 iulie)Sfântul mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă (20 noiembrie şi 18 iulie)
Sfântul mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă (20 noiembrie şi 18 iulie)Stea emy
 
Întâmpinarea Domnului - Acatistul Întâmpinării Domnului (2 februarie)
Întâmpinarea Domnului - Acatistul Întâmpinării Domnului (2 februarie)Întâmpinarea Domnului - Acatistul Întâmpinării Domnului (2 februarie)
Întâmpinarea Domnului - Acatistul Întâmpinării Domnului (2 februarie)Stea emy
 
Sfântul cuvios Paisie cel mare (19 iunie)
Sfântul cuvios Paisie cel mare (19 iunie)Sfântul cuvios Paisie cel mare (19 iunie)
Sfântul cuvios Paisie cel mare (19 iunie)Stea emy
 
Paraclisul pentru cei adormiţi
Paraclisul pentru cei adormiţiParaclisul pentru cei adormiţi
Paraclisul pentru cei adormiţiStea emy
 
Epistola lui Ioan despre Taina Fărădelegii - Carte excanonică
Epistola lui  Ioan despre Taina Fărădelegii  - Carte excanonicăEpistola lui  Ioan despre Taina Fărădelegii  - Carte excanonică
Epistola lui Ioan despre Taina Fărădelegii - Carte excanonicăFotbal Joc la Performanta
 
Acatistul Sfântului mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie)
Acatistul Sfântului mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie)Acatistul Sfântului mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie)
Acatistul Sfântului mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie)Stea emy
 
Acatistul cuviosului părinte Porfirie Kavsokalivitul, noul făcător de minuni...
Acatistul cuviosului părinte Porfirie Kavsokalivitul,  noul făcător de minuni...Acatistul cuviosului părinte Porfirie Kavsokalivitul,  noul făcător de minuni...
Acatistul cuviosului părinte Porfirie Kavsokalivitul, noul făcător de minuni...Stea emy
 
Acatistul Sfântului cuvios Grigorie decapolitul (al doilea acatist) (20 noiem...
Acatistul Sfântului cuvios Grigorie decapolitul (al doilea acatist) (20 noiem...Acatistul Sfântului cuvios Grigorie decapolitul (al doilea acatist) (20 noiem...
Acatistul Sfântului cuvios Grigorie decapolitul (al doilea acatist) (20 noiem...Stea emy
 
Acatistul Sfintei muceniţe Perpetua (s.v. 1 februarie / s.n. 14 februarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Perpetua  (s.v. 1 februarie / s.n. 14 februarie)Acatistul Sfintei muceniţe Perpetua  (s.v. 1 februarie / s.n. 14 februarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Perpetua (s.v. 1 februarie / s.n. 14 februarie)Stea emy
 
Acatistul Sfantului cuvios Ioan de Rila
Acatistul Sfantului cuvios Ioan de RilaAcatistul Sfantului cuvios Ioan de Rila
Acatistul Sfantului cuvios Ioan de RilaStea emy
 
Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan (5...
Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan  (5...Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan  (5...
Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan (5...Stea emy
 
Sfânta fecioară şi muceniţă Achilina din Biblos, Fenicia (13 iunie)
Sfânta fecioară şi muceniţă Achilina din Biblos, Fenicia (13 iunie)Sfânta fecioară şi muceniţă Achilina din Biblos, Fenicia (13 iunie)
Sfânta fecioară şi muceniţă Achilina din Biblos, Fenicia (13 iunie)Stea emy
 

Similar to A doua epistolă a lui Policarp către filipeni și agopeni - Carte excanonică (20)

Acatistul Sfântului mare mucenic Sava gotul de la Buzău (al doilea acatist) (...
Acatistul Sfântului mare mucenic Sava gotul de la Buzău (al doilea acatist) (...Acatistul Sfântului mare mucenic Sava gotul de la Buzău (al doilea acatist) (...
Acatistul Sfântului mare mucenic Sava gotul de la Buzău (al doilea acatist) (...
 
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (27 mai)
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (27 mai)Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (27 mai)
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (27 mai)
 
Casa tacerii Maica veronica din vladimiresti
Casa tacerii   Maica veronica din vladimirestiCasa tacerii   Maica veronica din vladimiresti
Casa tacerii Maica veronica din vladimiresti
 
Sfântul sfințit mucenic Valentin, episcopul Umbriei - apărător al valorilor f...
Sfântul sfințit mucenic Valentin, episcopul Umbriei - apărător al valorilor f...Sfântul sfințit mucenic Valentin, episcopul Umbriei - apărător al valorilor f...
Sfântul sfințit mucenic Valentin, episcopul Umbriei - apărător al valorilor f...
 
Acatistul Sfintei muceniţe Tatiana, diaconiţa (12 ianuarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Tatiana, diaconiţa (12 ianuarie) Acatistul Sfintei muceniţe Tatiana, diaconiţa (12 ianuarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Tatiana, diaconiţa (12 ianuarie)
 
Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)
Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)
Sfintele cuvioase Pelaghia († 457) şi Taisia († 340) (8 octombrie)
 
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)
Sfânta muceniţă Agata, Italia (†251) (5 februarie)
 
Acatistul la icoana Maicii Domnului “Pătimitoarea” din localitatea Otcenaşovca
Acatistul la icoana Maicii Domnului “Pătimitoarea” din localitatea OtcenaşovcaAcatistul la icoana Maicii Domnului “Pătimitoarea” din localitatea Otcenaşovca
Acatistul la icoana Maicii Domnului “Pătimitoarea” din localitatea Otcenaşovca
 
Sfântul mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă (20 noiembrie şi 18 iulie)
Sfântul mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă (20 noiembrie şi 18 iulie)Sfântul mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă (20 noiembrie şi 18 iulie)
Sfântul mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă (20 noiembrie şi 18 iulie)
 
Întâmpinarea Domnului - Acatistul Întâmpinării Domnului (2 februarie)
Întâmpinarea Domnului - Acatistul Întâmpinării Domnului (2 februarie)Întâmpinarea Domnului - Acatistul Întâmpinării Domnului (2 februarie)
Întâmpinarea Domnului - Acatistul Întâmpinării Domnului (2 februarie)
 
Sfântul cuvios Paisie cel mare (19 iunie)
Sfântul cuvios Paisie cel mare (19 iunie)Sfântul cuvios Paisie cel mare (19 iunie)
Sfântul cuvios Paisie cel mare (19 iunie)
 
Paraclisul pentru cei adormiţi
Paraclisul pentru cei adormiţiParaclisul pentru cei adormiţi
Paraclisul pentru cei adormiţi
 
Epistola lui Ioan despre Taina Fărădelegii - Carte excanonică
Epistola lui  Ioan despre Taina Fărădelegii  - Carte excanonicăEpistola lui  Ioan despre Taina Fărădelegii  - Carte excanonică
Epistola lui Ioan despre Taina Fărădelegii - Carte excanonică
 
Acatistul Sfântului mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie)
Acatistul Sfântului mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie)Acatistul Sfântului mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie)
Acatistul Sfântului mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie)
 
Acatistul cuviosului părinte Porfirie Kavsokalivitul, noul făcător de minuni...
Acatistul cuviosului părinte Porfirie Kavsokalivitul,  noul făcător de minuni...Acatistul cuviosului părinte Porfirie Kavsokalivitul,  noul făcător de minuni...
Acatistul cuviosului părinte Porfirie Kavsokalivitul, noul făcător de minuni...
 
Acatistul Sfântului cuvios Grigorie decapolitul (al doilea acatist) (20 noiem...
Acatistul Sfântului cuvios Grigorie decapolitul (al doilea acatist) (20 noiem...Acatistul Sfântului cuvios Grigorie decapolitul (al doilea acatist) (20 noiem...
Acatistul Sfântului cuvios Grigorie decapolitul (al doilea acatist) (20 noiem...
 
Acatistul Sfintei muceniţe Perpetua (s.v. 1 februarie / s.n. 14 februarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Perpetua  (s.v. 1 februarie / s.n. 14 februarie)Acatistul Sfintei muceniţe Perpetua  (s.v. 1 februarie / s.n. 14 februarie)
Acatistul Sfintei muceniţe Perpetua (s.v. 1 februarie / s.n. 14 februarie)
 
Acatistul Sfantului cuvios Ioan de Rila
Acatistul Sfantului cuvios Ioan de RilaAcatistul Sfantului cuvios Ioan de Rila
Acatistul Sfantului cuvios Ioan de Rila
 
Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan (5...
Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan  (5...Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan  (5...
Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan (5...
 
Sfânta fecioară şi muceniţă Achilina din Biblos, Fenicia (13 iunie)
Sfânta fecioară şi muceniţă Achilina din Biblos, Fenicia (13 iunie)Sfânta fecioară şi muceniţă Achilina din Biblos, Fenicia (13 iunie)
Sfânta fecioară şi muceniţă Achilina din Biblos, Fenicia (13 iunie)
 

More from Fotbal Joc la Performanta

Epistola Mielului lui Dumnezeu - Carte excanonică
Epistola Mielului lui Dumnezeu - Carte excanonicăEpistola Mielului lui Dumnezeu - Carte excanonică
Epistola Mielului lui Dumnezeu - Carte excanonicăFotbal Joc la Performanta
 
Epistola lui Ioan către Smirna - Carte excanonică
Epistola lui Ioan către Smirna  - Carte excanonicăEpistola lui Ioan către Smirna  - Carte excanonică
Epistola lui Ioan către Smirna - Carte excanonicăFotbal Joc la Performanta
 
Epistola lui Ioan către Filadelfia - Carte excanonică
Epistola lui Ioan către Filadelfia - Carte excanonicăEpistola lui Ioan către Filadelfia - Carte excanonică
Epistola lui Ioan către Filadelfia - Carte excanonicăFotbal Joc la Performanta
 
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - Prof. Pavel Velcotă
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - Prof. Pavel VelcotăProiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - Prof. Pavel Velcotă
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - Prof. Pavel VelcotăFotbal Joc la Performanta
 
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - prof. Pavel Velcotă
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - prof. Pavel VelcotăProiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - prof. Pavel Velcotă
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - prof. Pavel VelcotăFotbal Joc la Performanta
 

More from Fotbal Joc la Performanta (12)

2 Baruc sau Apocalipsa lui Baruc
2 Baruc sau Apocalipsa lui Baruc2 Baruc sau Apocalipsa lui Baruc
2 Baruc sau Apocalipsa lui Baruc
 
Apologia filozofului aristide
Apologia filozofului aristideApologia filozofului aristide
Apologia filozofului aristide
 
Didache (sau Invatatura celor 12 apostoli)
Didache (sau Invatatura celor 12 apostoli)Didache (sau Invatatura celor 12 apostoli)
Didache (sau Invatatura celor 12 apostoli)
 
Evanghelia completa - Zac Poonen (1996)
Evanghelia completa - Zac Poonen (1996)Evanghelia completa - Zac Poonen (1996)
Evanghelia completa - Zac Poonen (1996)
 
Faptele lui Pavel si Decla
Faptele lui Pavel si DeclaFaptele lui Pavel si Decla
Faptele lui Pavel si Decla
 
Apocalipsa lui Pavel (Tischendorf 1843)
Apocalipsa lui Pavel (Tischendorf 1843)Apocalipsa lui Pavel (Tischendorf 1843)
Apocalipsa lui Pavel (Tischendorf 1843)
 
Epistola lui Pavel către Laodicieni
Epistola lui Pavel către LaodicieniEpistola lui Pavel către Laodicieni
Epistola lui Pavel către Laodicieni
 
Epistola Mielului lui Dumnezeu - Carte excanonică
Epistola Mielului lui Dumnezeu - Carte excanonicăEpistola Mielului lui Dumnezeu - Carte excanonică
Epistola Mielului lui Dumnezeu - Carte excanonică
 
Epistola lui Ioan către Smirna - Carte excanonică
Epistola lui Ioan către Smirna  - Carte excanonicăEpistola lui Ioan către Smirna  - Carte excanonică
Epistola lui Ioan către Smirna - Carte excanonică
 
Epistola lui Ioan către Filadelfia - Carte excanonică
Epistola lui Ioan către Filadelfia - Carte excanonicăEpistola lui Ioan către Filadelfia - Carte excanonică
Epistola lui Ioan către Filadelfia - Carte excanonică
 
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - Prof. Pavel Velcotă
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - Prof. Pavel VelcotăProiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - Prof. Pavel Velcotă
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - Prof. Pavel Velcotă
 
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - prof. Pavel Velcotă
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - prof. Pavel VelcotăProiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - prof. Pavel Velcotă
Proiect competitional sportiv - National Junior Cup FRF - prof. Pavel Velcotă
 

A doua epistolă a lui Policarp către filipeni și agopeni - Carte excanonică

  • 1. A DOUA EPISTOLĂ A LUI POLICARP CĂTRE FILIPENI ŞI AGOPENI Carte excanonică fostă canonică şi exclusă din Canonul Bibliei al Noului Testament la Conciliul de la Smirna şi Milan (fără motiv real). Policarp, ucenicul lui Ioan, a fost episcop de Smirna, în Asia Mică. Find din Efes în Asia, este născut din părinţi creştini, care au fost condamnaţi la moarte. Din cauza aceea este crescut şi botezat de o milostivă creştină pe nume Calista, care i-a şi dat numele de Policarp. La vârsta sa de 20 de ani, se alătură Evanghelistului Ioan şi devine ucenicul lui. Pe vremea lui Marcu-Aureliu (161-180), cam pe la anul 167, este osândit la moarte şi ars de viu. Traducerea în limba română de: Obedeya Dorin David Aurel Ben Aharon Cohen. Capitolul I. - Lăudând pe Filipeni. 1. M-am bucurat mult cu voi, o fericire negrăită, adevărată întru totul în Domnul Iisus Hristos, căci aţi urmat exemplu de dragoste adevărată şi aţi făcut toate acestea doar când v-aţi amintit de El. 2. Fapte care v-au urmat şi v-au însoţi între alţi fraţi, lanţuri puse de necredincioşi prefăcute în lanţuri de iubire, ornamentate de sfinţi cu montura1 martirajului lor şi cu mărturia lui Iisus Hristos, lumii păcătoase, 3. care sunt în adevăr cununi împărăteşti alese din timpuri străvechi de Dumnezeu şi de care împăraţii încă n-au avut parte. 4. Cununa harului Dumnezeiesc de a alege hotărât rădăcina care vă osândeşte acum, în lume; rădăcina cea puternică a credinţei voastre despre care se vorbeşte zilnic între necircumcişi şi păcătoşi în stabore2 în pieţe în secretariatele marilor dregători. 5. Că deşi de mult a plecat din carne, înapoi la Tatăl Lui şi sa mutat în Duh locuind cu noi în toate zilele. 6. La fel de multă vreme din cei doisprezece ce umblau cu El au plecat demult, totuşi răbdarea vostră în a stăruii şi-a cere plinătate Puterii Lucrării lui Dumnezeu, rodeşte acum în Dumnezeu 7. la Domnul Iisus Hristos, care pentru păcatele noastre a suferit moarte de tâlhar, blestemat ca Amăgitor se făcu blestem; şi păcatele noastre le-a purtat, a suferit moarta fiind despărţit de fraţii săi la mijlocul anilor Lui. 8. Dar pe care Dumnezeul Lui şi al lui Avraaam la înviat din morţi, a înviat Legământul Său cu David şi a rupt legăturile morţii şi ia dăruit chiar Moartea, ca să-I deschidă calea din mormânt. Căci n-a îngăduit ca UNSUL SĂU să vadă putrezire şi nici legătrurile morţi să-l adoarmă în Adânc (Şeol). 9. Deşi acum nu-l vede ochiu şi-ai avea tendiţa şi L-ai pomenii ca pe-o legendă spusă demult de bătrâni, totuşi dacă-I întrebi Moartea, la ea între cei ce-au putrezit: - nu este. Deci, voi crede cu credinţă deplină şi se bucură sufletul meu cu suspine negrăite, cu o fericire deplină de Gloria Celui ce a biruit lumea şi păcatul ei aprins. 10. În bucuria această vă voiesc, în dorinţa de multe lucrări ale vieţii din pornirile curate omului, dorind a intra şi voi în Împărăţia Duhului ştiind că prin Har sunteţi mântuiţi,3 nu prin faptele voastre, dar cele din urmă merg înainte voastră şi mărturisesc că aţi vegheat şi aţi lucrat roada Duhului: - a celor chemaţi prin Voia lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. Capitolul II. - Un îndemn la virtute. 1 montúră f., pl. (mondir, montez). Ceia ce servește la suportat partea principală: montura unui feresteŭ (toată partea afară de pînza care roade lemnu). Munca montatorului. 2 STABÓR, staboruri, s. n. Sfat, tribunal al ţiganilor. – Cuv. ţig. 3 (Efeseni 2:5) ”măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunte i mântui i).ț ț ” 1
  • 2. 1. De aceea fiindcă Harul dintâi este binecuvântarea din coapsă, Cel dintâi Har turnat omului, mai înainte lui Avraaam. 2. Aşa că nu vă spurcaţi trupurile ci vă sfinţiţi zilnic şi după cum este scris “Slujiţi Domnului cu frică pentru mântuirea voastră. 3. Căci nu sunteţi născuţii Lui, ci înfiaţi va născut iarăşi. 4. Ca să uite mânia ce o avea împotriva voastră. 5. Voi cei iubiţi de Dumnezeu acum: - de la facere lumii sunteţi căutaţi de mânia Domnului ca să vă piardă şi să vă şteargă din durerea inimii Lui, şi să uite că L-aţi părăsit pentru desfrânarea cu slugile lui. 6. Focul, vântul şi apa, tunetul şi fulegerul, valul şi fiertura vulcanilor: - nimic altceva decât nişte puteri cereşti. Aţi lepădat Creatorul odinioară pentru creatura lui, închinare la îngeri, la piatră şi la lemul din pădure, la aurul şi la argintul care era pentru plata voastră şi pentru slava pământească a Casei Lui. 7. Căci şi cei care goi, înspăimântaţi de ceasul profeţit, fugiră şi sau lepădat de El: - nu în zadar vă predică acum, nici ca să ducă în confuzie lumea pe o calea a rătăcirii. Cei ce lepădara hainele apostoliei, şi se ruşinară de cununile împărăteşti de sus au căpătat iertare şi au început slujba lor, căci nu este nici un om vrednic, niciunul neprihănit zice, proorocul. 8. Că tocmai ei au ridicat atâta număr de mulţime de au crezut în El, le-a dat să mânce, deşi nu aveau gătit nimic şi nici mâncare în ascuns şi ia săturat, le-a dat să bea celor însetaţi; departe îndeajuns de apă, pentru o mulţime mare. 9. Şi mulţimea acesta sa ridicat în demnitatea ei umană, în dreptul libertăţii ei slobozită din lanţurile păcatului. În libertatea acestă au crezut ei în Iisus Hristos cel ridicat din morţi şi iau dat slavă, fiindcă o avea. 10. Ca om a biruit având un tron la dreapta Puterii lui Dumnezeu, nu dreapta ta, care să-I fie stânga lui ci tronul celui ce are toată putere în ceruri sus şi jos pe pământ. Căci biruind, la El toate lucrurile sunt cu putinţă. El locuieşte în Duh, El vă slujeşte vouă în Duh Sfânt, căci El va ales pe voi şi nu voi pe El.4 11. El vine ca Judecător al celor vii judecând-ui cu toate cele din ascuns, prin lumina ochilor lor văzând ce-au făcut şi câştigând osândă. 12. Iar cei morţi din timpuri străvechi, vor ieşi afară din morminte ca în vremea tinereţilor lor. Căci Domnul ştie şi pe cel uitat, şi pe cel din adâncimile surpate. 13. Mulţi vor ieşii chiar în casele voastre vor cina cu voi şi vă vor sta înaintea ochilor, cu adevărul acesta înfricoşător pentru voi. El este Viu! Şi El le-a dat viaţa acesta care nimeni nu le-o poate lua. 14. Sângele său va cere de la Dumnezeu în Ziua Judecăţii, pe cei necredincioşi lui Dumnezeu care n-au crezut măcar lucrările Lui şi n-au voit să creadă-n lume, în ACELA care L-a trimis. Le va cere sângele şi viaţa lor care este în sângele lor. 15. dar El se va arătat ridicat din morţi în capul oştirii morţilor de mult şi în fruntea celor ieşiţi din morminte. Şi vă va ridica din morţi pe cei adormiţi atunci şi într-o clipă cei vi ve-ţi fi preschimbaţi, şi trecuţi din putrezire în neputrezire. Cerurile de acum şi lumea ei vor trece cu troznete mari şi gamete grele. 16. Dar cei cei L-am iubit vom moştenii cerul nou şi noul pământ dacă vom face voia Lui şi vom avea în noi dragostea Lui să păzim poruncile lui Dumnezeu şi să avem în lume mărturia lui Iisus. 17. Ceea ce El a iubit mult şi ia păzit cât era în lume om cu trup; pe oricine se fereşte de lăcomie, de dezbinări, de iubirea de bani peste necesarul trăirii, de vorbirea de rău şi de mărturia mincinoasă, de tot ce este fals în oameni. 18. De a întoarce răului cu rău, de orice crime, înjurături şi blesteme, de secte şi de alte amăgiri care nasc certuri şi violenţe 19. şi de cei ce-au judecat pe fraţi cu judecăţi grele, pe mulţi iau dat morţii şi nu le-au ridicat nicând popovara (pedeapsa). 4 (Ioan 15:16) ”Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.” 2
  • 3. 20. Ştiind ce spune Domnul nostru: ”Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi!5 Căci cu ce judecată ve-ţi măsura, cu aceaşi ve-ţi primi înapoi!”, ”Cui ve-ţi ierta păcatele, iertate le vor fi,6 în lume şi în ceruri şi cui faceţi milostenie întăriţi Împărăţia cerurilor care este în ascuns. 21. Ferice de cei săraci în duhul lumii acesteia,7 şi ferice de cei prigoniţi pentru dreptate că a lor va fi împărăţia cerurilor!”8 Spunându-vă acestea vă proclam aici Parousia (Prezenţa Domnului!). Capitolul III. - Expresiile de nevrednicie personală. 1. Este cineva în Cetatea Filipe, având Duhul Sfânt şi să mă dovedească impostor? 2. De lângă Ioan mă ştiţi căci de la el am primit ucenicia apostolică, şi învrednicirea fără de sminteală de a nu amăgi, de a nu rătăci de a nu pierde, măcar să vă las în pace de pot să vă ajut, căci în necazul cel mare, măcar să nu vi-l sporesc mai mult. 3. Aşadar vă spun în curând ve-ţi vedea pe DOMNUL, mulţi nu ve-ţi adormi şi neamul acesta de oameni nu va trece până când nu-l ve-ţi vedea pe slava norilor, în fruntea celor înviaţi din morţi. 4. Şi până nu ve-ţi vedea mormintele deschise. 5. Cât despre voi nu ve-ţi avea trebuinţă de morminte căci unde vă duceţi voi acolo este DOMNUL vostru! 6. Aşadar măcar că nu iau nimic pentru mine, dacă ve-ţi da orfanilor sfinţilor, pentru fiii celor ce sau mutat la Domnul, pentru Hristos o faceţi, dacă ve-ţi cinsti pe văduvă fără să căutaţi în ea o curvă, ori o slugă, ci pentru surorile voastre tot ce faceţi lui Hristos vă spun că Lui faceţi! 7. Şi legând rana nu în chip uşuratic, îţi spun că pe Iisus l-ai tămăduit, ai legat rana Vindecătorului şi-ai acoperit rana celui ce în rănile lui ţi-a adus pacea cu Dumnezeu. Vrednic eşti de DOMNUL Diocet fiul lui Silvanus! 8. V-am spus acestea fiindcă voi m-aţi invitat la acestă Agapă şi la acestă lucrare frăţească. Acum cum vă spune Ioan şi Pavel, ”cercetaţi mai întâi de toate duhurile,”9 Akrostartos şi Kalipossar fiul lui Euclidiu ridicaţi dintre voi iscoadele, anume pe Carmiu şi Leuciniu pe Agafilon şi Merttaparius şi pe mai marele Porcius din partidada lui Celsius vrăjmaşul lui Hristos. 9. Cinstiţi-ii mai întâi ca să spună împăraului cum sunt perţuiţi solli celor încornonaţi. Să nu uite nicicând că Cerul le-a rânduit coroana, hotare şi steagul şi ceasul de domnie şi de bunăstare, anume cât va domnii unul şi când îl va lua celălalt. Căci a Domnului sunt împăraţii și împărăţiile şi toate dregătoriile cu stăpânii lor cu tot. 10. Ridicaţi-vă acum şi daţi din zeciuala DOMNULUI o parte, partea cezarului, ca să ştie împăratul în ce casă este şi din a cui mâini dumnezeieşti mănâncă. Căci vă spun pentru că nici eu nu aş fi cunoscut o astfel de înţelepciune, dacă sângele şi carnea m-ar fi pus să caut. 11. Că din nici o altă parte nu poate venii o astfel de înţelepciune decât de la Sfântul Duh, Duhul Adevărului începătorul tuturor duhurilor, curate şi necurate, care erau cu El şi la El înainte de cădere. 12. Ridicaţi acum pe Silviu Alastrapos şi alungaţi-l căci sa înhăitat cu Celsius ca să nimicească pe Hristos, şi prin mâna lui pe fraţi. Dar nu înainte de ai spune, celui ce face pe om să vadă atomii sub lupa de sticlă tot ce este întru microcosmosm. Să se înfăţişeze Bisericii şi să arate legătura lor. 13. Căci elementele stau şi nu se împrăştie la porunca DOMNULUI. Iar mărturia noastră este că energia în mişcare face rostul elementelor şi nucleul lor. Cine va prinde Duhul în mâini fără să-I scape printer degete ca vântul? 14. Şi spuneţi sfinţilor din Ierusalim să nu-l primească, până nu se pocăieşte celui pe care 5 (Matei 7:1) ”Nu judeca i,ț ca să nu fiţi judecaţi.” 6 (Ioan 20:23) ”Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” 7 (Matei 5:3) „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!” 8 (Matei 5:10) ”Ferice de cei prigoni i din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!ț ” 9 (1 Ioan 4:1) ”Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cerceta i duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prorociț mincinoşi.” 3
  • 4. L-a alungat, pe care la întristat, căci acest nebun din pântece a alungat pe Duhul Sfânt. 15. Aduceţi-vă aminte de Pavel cât ere viu, mai înainte să vi se trimită piele lui în Derbe, Tars şi Filipe, ca veşminte, mai înainte să fi fost fiert, dăugat în pucioasă încinsă, mai înainte de a fi crucificat. Cu câtă precizie va învăţat el Adevărul, chiar şi aceste lucrui, despre care Celsius spune că vă sunt oprite. În prezenţa celor ce au fost apoi rânduiţi la păstorirea turmei lui. Aşadar, păstorilor nu bateţi olile şi nu le mâncaţi grăsimea, ci fiţi vrednici ca azi, ca atunci când păcătoşii v-au îmbrăcat cu Pave10 ca să zică că mâncaţi carne de om. 17. Aşa am făcut eu, iar cât am lipsit v-am întărit cu o scrisoare, pe care dacă o citeşti cum am scris-o eu, nu cum ai voit tu să citeşti, după înţelesul Duhului Sfânt a celui ce spune şi nu a celui ce ascultă; - ve-ţi găsi în toate mijlocale de a construi pe stâncă credinţa voastră, care este plină de speranţă şi de ştiinţă şi orice fel de pricepere izvorâtă din Dumnezeu. 18. Care este precedată de iubire şi îngăduinţă faţă de cel căzut, de cel slab şi faţă de aproapele vostru, o dragoste deplină pentru Dumnezeu care va turnat deplin când aţi cerut: - şi nu o parte. Asemeni lui Hristos, Iisus Dmnul nostru de la care sa luat şi de la care vi sa turnat vouă. Că în Numele Său aţi primit. 19. Căci dacă cineva dintre voi se va socotoi duhovnicesc lăuntric, locuit de aceste haruri; să nu le oprească pentru el având porunca adevărului ca să împlinească dreptatea lui Dumnezeu nu cu slăbiciunea omului ci cu Puterea lu Dumnezeu ascunsă în unii oameni. Făcând aceste pe faţă depărtează prin harul dragostei tot păcatul, acea dragoste din Dumnezeu, care nu se bucură de rău şi de nelegiunire, iară fără aducere aminte şi nu osândeşte ce era pierdut. 20. Dacă cineva va stinge şi va opri lucrarea Sântului Duh, este mai bine să meargă în oastea împăraţilor lumii. Căci va suferii măcelul fără mântuire şi fără de cununună. Căci toţi împăraţii lumii au în gând să dea puterea Fiarei şi ca să vă piardă. Hotărât este acest lucru. 21. Ca unul care sa încumetat să pună botniţă gurii Sântului Duh, ca la sclav şi ca la vită. Iată că vă spun pe faţă şi nu vă ascund că darurile nu au încetat şi nici apostolia, căci lucrarea Sfântului Duh nu sa stins şi n-a ţinut cât au trăit Apostolii, ca să nu se bucure Răpitorul acestei lumi şi Stăpânitorul veacului acesta. Evanghelia acesta trebuie să ajungă pe tot pământul, la orice neam, seminţie şi limbă până la cel mai dispreţuit trib Apoi va veni Fiul Omului, căci nu nu va-m amăgit! Capitolul IV – Îndemnuri. Diverse. 1. Nu uita, că dorinţa de a fi apreciat stă în preţul ei şi puterea-n lume este aurul şi argintul. “Iar iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor!11 2. Nu iubiţi putere lumii, şi nici preţuirea ei, chiar pentru lucrările cele mai bune. Căci cei care iubesc banul caută puterea care o aduce el, începutul oricărui prăpăd, venit de la un vânt mic. 3. Ştiind prin urmare, văzând ochi tăi mâinile acestui mic prunc azi, încredinţat DOMNULUI, ale cărui mâini sunt goale la venire-n lumea, în acelaşi fel veţi ieşi din ea, căci nu aţi adus nimic în ea şi oricea-ţi face nu puteţi lua nimi din ea. Afară de sufletul vostru. 4. Îmbrăcaţi-vă aşa cum vau învăţat şi apostolii cu armura dretăţii şi pe cap cu coiful mântuirii: - mântuire bună să ne păzească puţina minte şi să ne înveţe în primul rând pe noi înşine să mergem pe urmele Lui şi să umbăm în căile dreptăţii, în păzire deplină a poruncilor DOMNULUI. 5. Apoi învăţaţi cei ce v-aţi scos nevestele la plimbare, la o agapă şi o mulţime ca să uite de plictiseală şi de cicălealla că sau înşelat în aşteptări cu privire la voi şi voi la ele: şi să rămână la cele poruncite de domnul să caute dragostea dintâi, neprihănirea şi puritatea iubitoare şi tandreţe, gingăşia care este în firea femeii iubitoare de soţii lor şi de copiii lor, în tot Adevărul scris. 6. Şi de a fi între ele în castitate şi egale fără nărav, fără curse şi fără vicleşuguri ascunse 10 PÁVĂ, pave, s. f. (Popular) Petic de pînză, postav etc., pătrat sau rombic, pus la răscroială pentru a lărgi mînecile unei cămăși. Pentru ca cămașa să nu fie strîmtă subsioară, i se pune o pavă. 11 (1 Timotei 6:10) ”Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” 4
  • 5. spre cădere, spre a vă instrui copii şi ai învăţa poruncile DOMNULUI spre a îmbătrinii, fără capul plecat acoperit cu învelitoarea DOMNULUI şi nu cu ruşinea străzii şi a zidurilor necurate a cetăţii Filipe. Unde dacă nu sau vărsat sânge pe crestele lor sau făcut curvii ascunse la umbra lor. 7. Învăţaţi-vă văduvele să fie smerite şi discrete rugându-se continuu şi păstrând credinţa DOMNULUI, fără pofte ascunse, fără glas ţâfnos şi clevetire străine de orce bârfă şi orice vorbire de rău. Rugându-se domnului pentru ele toate cele văduve, chiar pentru toate femeilile şi pentru Adunare vie a Bisericii lor. Stând departe de aventuri trecătoare cu bărbaţi în ascuns, de mărturia mincioasă, de hulire, ori clevetrire, departe de bârfă, căci ele sunt altar de rugăciuni pentru cei mai tineri care ziua lucrează stăpânilor lumii de-acum. 8. Ştiind că Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile în chip limpede şi orice este ascuns vede clar, căci nimic nu este ascuns de El şi nu se poate ascunde nimic, nici pofte şi pervesiuni, nici alte porniri necurate, nici ură, nici pizmă nici un raţionament logic care spurcă şi firea şi Duhul. Niciunul din secretele intime din lucrurile secerete ale lumii nu este ascuns de Dumnezeu. 9. Mai rău, voi care aţi cunoscut bărbaţi nu învăţaţi femeile tinere urâciuni şi nu stricaţi fecioria fetelor din casa DOMNULUI. Păziţi-vă să luaţi în chip nevrednic cina DOMNULUI, trupul şi sângele Luis spre osânda voastră. Capitolul V. - Taxele de diaconi, tineri şi fecioare. 1. Şi ştiind că Dumnezeu nu se lasă batjocorit12 ar trebui să ne îngrijim în chip vrednic oriunde de slava Sa şi de prezenţa Sa. - Parousia (Prezenţa Domnului!). 2. În chip asemănător diaconii ar trebuii să fie curaţi cu totul înainte feţei plină de dreptatea a DOMNULUI, slujind fraţilor la meselele lor de bucurie ori de jale. Căci hrănind şi săturând, pe Hristos lau îndestulat, pe Iisus L-au hrănit, lui iau potolit setae, căci pe El Lau săţiat. 3. Ei fiind primii văzuţi de lume de dumnezeii lor în purtare, după faptele celor ce vestesc Evanghelia Păcii şi a Mântuirii tututror. Şi nu se cuvine să se culce cu fecioarele, nici cu femeile măritate, nici să fie iubitori de bani, nici băutori de vin până la comă şi la vărsătură, 4. ci echilibrat, temperat înfrânând-uşi mânia şi greutatea pumnilor, fiind plin de compasiune şi evlavie, de milă nu de scârbă, de mila care ridică şi care nu înjoseşte demnitatea omului viu. 5. Harnic şi spornic în a înmulţii puţinul, pentru casa lui şi pentru cei mulţi. Gospodar şi nu risipitor, dar nici iubitor de arginţi ori de aur, fără care, fără cai înfocaţi, greu de stăpânit, umblând pe jos ori alătui de măgăruşul său asemeni DOMNULUI lor şi a celor ce-au trăi cu el şi care Lau mărturisit lumii. 6. Dacă vă rugăm să ni-L prezentaţi în spaţiul public ori imperial, pe Domnul nostrum în acest fel, vă cerem noi prea mult? Căci vom priimii negreşiit înmiit şi case şi vite şi fraţi şi surori în Împărăţia Lui, chiar din lumea acesta începând aşa cum ne-a făgăduit. Că ne va da şi ne va ridica din morţi şi dacă trăim astfel să fim demni de EL, căci negreşit noi vom împărăţi cu EL. 7. Acestea ne-au fost încredinţate nouă şi noi încă credem în ele. În mod similar cu Iisus, fiţi voi care iaţi născut ca Iosif şi ca Maria şi lăsaţii pe tineri să umble, să lucre să fie părtaşi cu voi la bucurii şi la întristări de mici, îndemnaţii spre sfinţenie şi puritate şi să ţină în frâu orice rău. 8. Pentru că acesta este binele lor să fie tăiată de orice sămânţă de poftă necurată din poftele care sunt în lume, nu zic de poftele fireşti, a mânca, a bea, ori a dormii, a plânge ori a râde, a se însura, ori a iubi la început, ci de cele care le aduc duhurile necurate şi stricarea minţii. 9. Pentru că orice poftă este un soldat legal a oştirii Celuilalt, ori un centurios, fiind un venatus iscusit, ori un comdonius cu falangă contra Duhului lui Dumnezeu din noi. 10. Mulţi au învăţat că aceste lucruri alungă pe Sfântul Duh. Nu iubiţilor, ci pe noi ne alungă, ne despart de Dumnezeu, ne strică templulul Duhului Sfânt şi ne lasă casa pustie. Dar singurul care rămâne să lupte este Duhul Domnului. 11. Deci după cum este scris de Pavel şi de Petru, vă întăresc aceleaşi lucruri ca porunci: ”Între voi să nu fie găsiţi nici curvari, nici malahi13 (gladiatori de bună voie), nici mercenari de gut (porumbei slu iț ), care au plăcerea uciderilor. Nici homosesxuali, nici lesbiene nici ce 12 (Galateni 6:7) ”Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu* nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” 13 MALAHÍE s. v. masturbare, masturba ie, onanie, onanism.ț 5
  • 6. abuzează de ei însuşi şi care fac astfel de lucruri în grupuri largi cu lumea, neştiind şi chiar aflând uitând mai repede decât au aflat că erau chemaţi: - dar nu vor moşteni Împărăţia Cerurilor. 12. Nimeni care face astfel de lucruri care nu hrănesc nici Duhul nici măcar firea, ci le spurcă cu totul, să nu fie chemat la slujba aceasta, nici cine a început, să fie oprit şi să nu-l primiţi deloc, căci este urât după orice fel de religie, după orice fel de înţelegere este urât. 13. De aceea să se abţină de la astsfel de lucruri, plăcute lui Cibelle şi lui Nectarine şi chiar unele Vestale ale sabinelor, fac astfel de lucruri la începutul liabţiilor. Toţi care faceţi obiectul acestei ungeri, şi acestui har, fie preoţi, fie păstori, fie prezbiteri, fie diaconi ori ucenici- evanghelişti, căci aţi murit faţă de aceste puteri cereşti alungate din locurile sfinţeniei lui Dumnezeu. 14. Căci odinnioară eraţi păgâni şi fără mintea liberă: toate aceste puteri vă înfricăşau cu evadarea lui Kronos14 din Tartar, ori acestui Kronos, Tatăl zeilor, mai vechi de ani şi zile decât ei, 15. Începătorul zeilor, Acestuia îi slujiţi. Însă nu Dumnezeu se află în locul de osândă, ci toate puterile cereşti amăgite în răzvrătirea lui Satan. Rămâne doar acestora să deosebească bine şi clar pe Dumnezeul zeilor şi al zeiţelor, pe DOMNUL domnilor, Stăpânul tuturor dregătorilor şi stăpânilor. 16. Fecioarele de asemenea trebuie să mergă până la unuire cu soţii lor, în castitate ca o obişnuinţă zilnică şi în neprihănire, fără stricăciune. Capitolul VI. - Taxele de preo i i altele.ț ș 1. Şi lasă preoţii în grija Duhului şi nu oprii lucrarea Duhului, să fie plini de compasiune şi evlavie şi smerenie firească, milostivi faţă de toţi şi toleranţi cu celalţi din alte neamuri şi alte religii, până la vremea hotărâtă de Dumnezeu. Vizitând pe bolnav, pe olog, fiind ochii orbului şi ureche surdului, fără să arunce în indiferenţă orfanul şi în nepăsare văduva, căci sunt prevăzute în porunci şi atingându-vă de ei vă atingeţi de lumina ochilor lui Dumnezeu în lume. 2. Abţinerea de la mânie în ce priveşte persoanele neplăcute, cele nedorite, mai ales pe cele nesuferite şi provocatorii a căror slujbă este să caute vină penală între fraţi ca să-I arunce în temniţă şi înaintea dregătoriilor lumii acesteia. Să se ferească de judecata nedreaptă şi să se ţină deoparte de lăcomie, căci socotind că are nevoie de toate lucrurile are să vadă că are nevoie de tot mai puţine din cele ce şi le-a dorit. 3. să se abţină de la credite să-şi uite împurumuturile dar nu şi datoria, căci aşa sunteţi prinşi în lume, precum sunteţi prinşi în ceruri. Lui Dumnezeu îi datoraţi toate şi lumea şi plăcerile cele bune care hrănesc şi bucură, aerul şi suflare şi viaţa din voi toţi şi totuşi nu sunteţi solvabili, ca 4. să acoperiţi diferenţa între ce vreţi, cât consumaţi, şi că sunteţi datori vânduţi păcatului şi stăpânilor veacului de acum. Neputând plătii dobânda măcar ca să scăpaţi înapoi la libertatea copiilor lui Dumnezeu care va iertat datoria. Şi că acum deşi vă ruşinaţi sunteţi sub dobânda cezarilor pe dreptul cel adevărat şi sub o datorie de păcat. 5. Căci dacă Domnul ne-a iertat nouă toată datoria, ba mai mult ne-a dat iarăşi stăpânirea lumii pe mâini, fără să fim în putere deplină acum şi noi trebuie să iertăm datornicilor noştrii, mai întâi sclavilor, labori, secudari, celor ce sunt private şi miniştrilor din casele voastre şi purtaţi-vă cu ei ca şi cu nişte fraţi, egali cu voi. Că nu le îndoiţi dobânda deficitului, căci au acoperit mai mult decât consumă de opt ori şi de zece ori şi-a plătit preţul de sclav. Însă tot nu-I sloboziţi şi îi împingeţi în noi datorii şi îi ispitiţi la credite. 6. Nu uitaţi că toţi trebuie să ne înfăţişăm la scaunul de judecată a lui Hristos, fiecare dând socoteală despre el însuşi, în dreptul său. Din numărul de doi denari, câţi netioni îi scădeţi pâinea, lintea, fructele şi, preţul pe învelitoare, pentru câte ceasuri lucră sclavul, în care deficitul este preţul împrumutului şi cu dobândă. Hristos vă spune în cinci luni şi în a şaptea sloboziţii, însă nu cu mâna goală, Că şi-a acoperit datoria şi dobânda şi preţul de sclav şi pe restul anului daţi-le plata înapoi că vă sunt fraţi şi nu duşmani. 7. Să ne slujim unii altora în unitate cu El, cu frică chiar aşa cum El Însuşi ne-a poruncit, ci 14 Kronos, a fost liderul și cel mai tânăr dintre prima generaţie de Titani, tatăl lui Zeus, Poseidon, Hades, Hestia, Demeter și Hera. 6
  • 7. chiar ne-a rugat cu limbă de moarte, nici nu ne-a mai numit robi, ci El ne-a iertat datoria, ne-a numit prieteni şi fraţi, în acelaşi fel şi Duh, apostolii care au predicat Evanghelia, ca şi proroocii evrei dinaintea naşterii Domnului a venirii Lui ne-au învăţat: ”- să fi zelos în orice lucru bun care mângie, satură şi aduce bucurie păzindu-ne de la orice cauze penale, obiecte de infracţiuni cu probe clare şi pricină de noi încarcerări şi noi valuri de persecuţii. 8. Pornită de la fraţii mincinoşi, iscoade şi provocatori strecuraţi ca să tragă pe oameni în confuzie şi eroare penală, şi o viaţă cu act civil zadarnic, fără roadă, fără nume bun între oameni. Făcând calea acesta să fie vorbită de rău. Capitolul VII. – Evitaţi dogmele şi persevera i în post şiț rugăciune. 1. Pentru că oricine nu mărturiseşte că Iisus a venit în trup acela este Anticristul, acela care tăgăduieşte originea Lui, om născut sub Lege în ce priveşte făgăduinţa iudeu. Şi oricine tăgăduieşte patima lui pe cruce şi oricine neagă martirajul Lui pe cruce a sutelor de mii de galileeani şi iudei acela este de la Diavolul: 2. - nişte perverşi care fac oracole, cu auguri15 şi iuris future mincinoşi cu flamenis (preoţi) din tagma lor, oracolole despre tainele DOMNULUI calculate, socotite şi păstrate de ei după poftele lor, însetaţi de puterea de a domina, dincolo de carne, chiar mai departe în duh, că nu există nici o înviere. Vă spun că el este omul păcatului, întâi născutul lui Satan. 3. De aceea părăsim vanitatea lor şi multe din doctrinele lor false şi să ne întoarcem la cuvântul care a fost până la noi, dovedit, în Israel, verificat în foc şi în robie până la moartea pe cruce a Lui şi-a multora acolo între sfinţi. 4. Pentru început este limpezimea rugăciunii şi perseverenţa în post de la răutate şi poftele lumi şi repaus alimentar după putere fiecăruia, în dreptul său, rugând-une dar nu fără Duh, nici mult, nici cu bolborosiri repetate, nici cântâri urlate, ci potrivit de scurt după caracterul lui Dumnezeu, ca să nu ne dea o lucrare de rătăcire; 5. şi să nu ne conducă către ispite şi să ne abandoneze acolo, uitând de noi! Căci este aşa cum a spus DOMNUL ”Trupul în organele sale este dispus şi râvnitor în vlaga sângelui, dar este slab, oricâtă râvnă are duhul nostru!”16 Capitolul VIII. - Persevera în speranţa şi răbdare. 1. Să ne întărim pentru vremea lui şi să perseverăm continuu în speranţa nostră privită ca o boală care nimiceşte firea; şi să păstrăm în chip serios neprihănirea dăruită prin Har, care este în Iisus Hristos. Care a purtat păcatele noastre pe pririu lemn de copac, nu doar patibulas ci stipes. 2. Care nu a făcut nici nu păcat, El însuşi, nici nu a fost găsit vicleşug în gura Lui, pentru aceea sa grăbit Diavolul care este Samael, să-l curme, să-L stârpească la mijlocul anilor Lui, căci Acesta, fiul Mariei nu avea tată pe Diavolul, şi sa temut ca lumea să nu vadă puterea din sămânţa femeii. 3. Căci Sămânţa acesta a îndurat pentru noi toate lucrurile şi lea suferit cu noi asemeni nouă în aceaşi fire de carne ca noi toţi, pentru ca să trăim noi toţi în El. 4. Pentru că având în El un model viu, mai mult decât un întemeietor de religie, şi mai sus ca un profet, să avem pilda Lui de suferinţă şi îndelungă răbdare, dar nu lipsită de fapte. Pentru că El ne-a pus acest exemplu, care pare chin, dar totuşi este dulcea libertate, întâiul drept al omului, căci viaţa lui îi este har. 5. Pentru că am crezut că este de bun simţ a ne purta unii altora durerile şi încercările, nu de a socoti pe DOMNUL Slavei sclav hamal şi cărător de poveri. Capitolul IX. – Răspunde cu răbdare. 1. Vă îndemn în toate să daţi ascultare la Cuvântul Mântuirii noastre de obşte plin de 15 augúr [lat augur] sm - Preot care prevestea viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. 16 (Marcu 14:38) ”Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.” 7
  • 8. neprihănire şi să exercite toată răbdarea, precum L-aţi văzut în vaţa ochilor voştri, 2. nu numai asemător lui Ignaţiu cel binecuvântat şi a lui Zosimus şi Rufus, mereu la voi alergător, dar asemenea altora de pe locurile din spate căora nu le vedeţi roada în Duhul Sfânt, asemenei între altele lui Pavel, ei fiind ca şi restul Apostolilor. 3. Acest lucru să-l faceţi având siguranţa că toate aceste nu sau făcut de gura mea, de mântuială ca să fie Hristos jertfit în zadar. 4. Nu în zadar şi ninci din lipsă de minte a suferit Iisus între voi, nici pentru faptele Sale, deci lucrarea Lui fiindu-vă de folos în credinţă şi în dreptate, vă spun toate acestea acum, în ceasul potrivit (timp util), în prezenţa DOMNULUI (Parousia Kirie), 5. cu care de asemeni am alergat la voi în suflet având de suferit. Pentru că ei care nu sunt vii, nu au iubit această lume, în prezent păcatul ei îngrămădit, ci sau mutat la El. 6. nu acum ci dormind într-un înviere, având parte de viaţă în veci, nu de moartea a doua. 7. Că El a murit pentru noi, ca să trăiască în noi; şi de dragul nostru şi-a stricat trupul născut după Lege, 8. ca să scoată afară pe Mângâietorul şi să toarne tuturor acelor ce erau din Dumnezeu. 9. Şi de dragul nostrum a fost ridicat la cer, ca El să vină. De aceea nu a locuit între cei morţi ci ia chemat la viaţa LUI. Îl ştiţi Zostes şi Zigomates şi pe 10 Kainerius care au fost despicaţi în inimă pentru ai cerceta, căutători de Hristos? Socotind o boală înlăuntru inimii şi a minţii ce împiedică moarte deplină, ci un somn cu trezire apoi, pătimind în faţa Guvernatorului Alexias Keliandro înlocuit de Cassifor. 11. Ei au murit în Hristos odată cu El, trăind veşnic Tatălui lor cu care sunt una. În răbdare tăcură dureri nemărturisite aşteptând stingerea cărnii şi prefacerea sângelui de acum în duh-de viaţă, venic moştenitor a celor de sus. 12. Nu din nebunia nici că ar fi băut licori de nălucire, nici pentru ei însăşi, că pentru ei a pătimit Hristos. Ci pentru Duhul Adevărului pe care lumea nu îl poate primi. 13. Deci, care nu puteţi purta mult, măcar atât să rămână în voi că de dragul vostru a fost ridicat din morţi la Dumnezeu, acest Iisus. Capitolul X. - Îndemn la practicarea virtu iț 1. Aţi auzit că Iisus este un Vrăjitor blestemat veşnic pentru hula şi vrăjile Lui, că sa ridicat ca şi Baalam filisteanul ca să blesteme pe Israel şi însuşi el să fie un blestem pe capul lor. Lucruri care le-a auzit şi Celsius şi lea spus în Smirna, în Kome şi Nicrodos, Karpa şi Laodiceea, acum le spune şi aici în Filipe. Dar eu vă întreb, dacă DOMNUL meu, Stăpânul meu este un Vrăjitor ALIENUS BLAMUS, atunci pentru voi cine este Satan Diavolul a cărui nume este Samael? Oare nu îi cunoaşteţi întâi-născutu-l pe Mazda Zoroastruah, întrupat iarăşi prin puterea Satanei, chiar în zilele noastre Mani,17 prin urmare, urgent să intraţi în veghe şi în stăruinţă DOMNULUI. 2. Starea oficială republicană în imperiul lumii şi în alte locuri la barbari fiind iubirea nezdrobită înaintea lui Satan care nu vă poate face nimic, căci încă n-a venit deplin ceasul puterii lui. Aşa rămâneţi neschimbaţi în credinţă şi în speranţa fraternităţii, fiind unite una cu alta, adevărul cu dreptatea şi dreptatea cu dragostea, acesta cu credinţa, cu blândeţe şi cu celelalte haruri sau unit ca să expună clar şi revelat caracterul lui DUMNEZEU mai întâi arătat lumii în Hristos, în Iudeea, nicidecum în Sama nici în Farsi (Persia) nici în Romiith (Centru Imperial al Romei). 3. Ca astfel decoperit lumii Hristosul să fie mărturisit lumii Tatăl, ca nimeni să nu fie dispreţuit în abandon şi nici osândit cu totul. Nu schimbaţi subiectul pentu altul. Căci Kirpos Demagus numit şi Euclid18 socotitorul, păstrat ca să numere toţi dracii căruia le-a făcut nume şi un loc în lume, el şi Cesius strică Adevărul Apsotolilor, răsturnând pe Hristos pentru Manes, Maniheul19 care se crede născut din două duhuri. 17 Mani (în persană Māni, 216–274 e.n.) a fost un profet de origine iraniană, fondator al maniheismului. 18 Euclid (în greacă: ”Euclides; cca. 325 - 265 î.Hr.), numit și Euclid din Alexandria, a fost un matematician grec care a trăit și a predat în Alexandria în Egipt în timpul domniei lui Ptolemeu I (323 – 283 î.Hr.)” 19 maniheu a. și m. eretic sectator al persanului Manes, ereziarh din sec. III 8
  • 9. 4. Care învaţă pe oameni că sunt doi dumnezei egali în putere Ahura20 (Mazda) sau Jupiter şi Sama Manias, adică Diavolul Samael, socotit în mintea lor Mijlocitorul oricărei închinări între Dumnezeu şi oameni. Să nu vă fure Diavolul şi ultima brumă de minte, acum când sunteţi deja mântuiţi şi trăitor în Hristos Iisus. Având în vedere comportamentul vostru şi toată trăirea voastră între neamuri, fără pată. Nici prin tine Papias Alpinul Domnul nu poate fi vorbit de rău, prin tine şi în dreptul tău. 5. Dar vai de acelea prin care Numele Domnului este hulit. Sobrietate în toate şi bun simţ şi echilibru să se manifeste în propria voastră conduită, chiar dacă pe alocuri bucuriile omeneşti înveselesc trupul şi duhul şă nu fie pervertite şi nici vorbit de rău, ca altceva decât “bucurii omeneşti”. 6. Căci taina fărădelegii21 lucrează acum, nu în viitor, iar Omul Păcatului este născut în trup şi I-a vorbit Mântuitorului în faţă, în pustie şi la Templu când a pus o mărturie potrivită după duhul său ”mincinos de la început”. El rage de la Eufrat şi pândeşte de la Tigru şi-a vândut Romei cu chirie numele şi numărul şi îl răspândeşteşte ca pe–o marcă bună, ca pe-o amuletă ca pe un oracol. Aşa a făcut în zilele lui Mithra,22 a umplut pământul până la barbari cu altarele LUI. Este precum zeul IANUS MALUS ”RĂUL CEL CU MULTE FEŢE.” 7. Eram alături de Ioan, când a scris: ”şi numele lui este numărul lui, aceste este un nume de om SAMA (SWM) - semitic, şasesute şaizeci şi şase.” Căci la picioarele lui am învăţat. Capitolul XI. - Expresie de durere pentru Valens. 1. Sunt foarte întristat pentru Velia şi Valens şi soţia lui Lenoria, care a fost cândva prezbiter pentru că el înţelege şi azi atât de puţin locul care i-a fost hărăzit în Biserică. Feriţi-vă asemeni lui Pubianus de orice formă de rău, de orice formă de lăcomie, care l-a atrs în cursa idolatriei pe Valens. 2. Căci dacă un om se lasă dus de altul şi nu se impune, nu se poate guverna singur, măcar să se lupte, atunci cum poate cârmui pe alţii în diferite pricine şi în alte chestiuni? Nimici măcar nu sa împotrivit, nici n-a chemat pe fraţi în ajutor, ci ca o slugă născută oricărei slugărnicii sa dus şi altul la dus. 3. El trebuie să fie spurcat, căci aşa sa făcut şi acesta este starea lui spurcat de idolatrie şi va fi judecat ca unul dintre păgâni în ochii DOMNULUI. 4. Dar care din noi să fie atât de ignoranţi încât să nesocotească hotărârea DOMNULUI? Pavel când era la voi, când era viu va descoperit pe faţă ”Nu ştiţi voi că sfinţii care sunt acum, ei vor judeca lumea?”23 5. Dar mă bucur că între voi nici nu am văzut, nici nu am auzit aşa ceva, în mijlocul cărorora fericitul Pavel a muncit şi a cusut corturi şi care a scris în “Lectura sa către Filipeni” “S- au întors ca şi câinele la vărsătură şi ca porcul la lătruri,”24 6. unii ca aceste ne arată lămurit condiţia lor subumană pentru care sau născut lepădând harul şi s-au despărţit de Hristos”, măcar că nu vouă vă era scris ci vă era pildă de lectură şi de păstrat înăuntru sufletului. 7. Sunt întristat foarte, măcar că mai este Har la Dumnezeu şi li se mai poate acorda iertarea şi la scurtă vreme slujba cu o pocăinţă adevărată şi o mărturie publică. 8. Şi apoi să fie moderat şi tăcut în acestă chestiune, căci este în stare lui Petru dar nu I sa luat apostolia, căci lui Dumnezeu nu-i pare rău de harul făcut şi nu este om să-I pară rău de darul 9. lui şi după cum a zis Ioan în Smirna, “Nu contează cum ar fi duşmanii, atâta vreme recunosc că au un DOMN cu care sunt în vrăjmăşie şi se predau cu toată viaţa lor! Căci te-a făcut 20 În mitologia persană, Ahura Mazda este zeul suprem, fiul lui Zurvan. El a creat Paradisul și Pământul și este cel mai mare dușman al fratelui său, maleficul zeu Angra Maynu. 21 (2 Tesaloniceni 2:7) ”Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte.” 22 Mithra este zeul luminii din mitologia persană. Numele său înseamnă "Soarele nebiruit" și conform religiei zoroastriene este conducătorul grupului de zei Yazatas. Considerat uneori ca fiu al lui Ahura Mazda, el luptă contra forţelor răului conduse de Angra Maynu. 23 (1 Corinteni 6:2) ”Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?” 24 (2 Petru 2:22) ”Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” 9
  • 10. păcatul centurion în legiunea cui nu trebuie!” 10. Mai încercaţi cu Valens şi cu soaţa lui Lenoria, măcar pentru Hristos, gândesc că dacă un mădular are durere şi este mistuit de boală, tot trupul este bolnav şi suferă. Chiar şi mădulare care îl resping au suferinţa lor. Deşii îi blesteamă pe la spate şi le spurcă botezul lor ca nişte mebri rătăciţi: totuşi trag nădejde că voi putea salva tot coprul tău. Pentru o astfel de calitate vă ve-ţi edifica singuri. Căci ”Dragostea nu se bucură de rău, nici de cădere, nu pizmuieşte şi uită răul făcut!”25 Cuvântul acesta era pentru Agope. Capitolul XII. - Îndemn la haruri diferite. 1. Pentru că trag nădejde că învăţând la picioarele ucenicului iubit mult de DOMNUL, Ioan apostol între cei doisprezece şi nu ascund că multe le-am scris eu în locul lui Ioan, la porunca lui şi călăuzit de Duhul Sfânt, socotesc că sunt bine instruit în Scripturile ebraice, traduse şi la greci, că cunosc îndeajuns adâncimile din Sfânta Scriptură, anume Taina Fiului Omului şi Taina lui Dumnezeu, ori Taina Fărădelegii - la care încă mulţi viseză să o ştie desluşit şi nu este nimic ascuns, căci mi îmi este desluşit fiindcă Duhul mi-a îngăduit.26 2. Acest privilegiu mi-a fost acordat din ceruri încât să pot să îndemn doi preoţi şi cinci prezbiteri ca să nu piardă un păstor pe Kalianov slavul şi scitul Zemos de la Tomis27 sclavul său, viu trăitor fără altă vină decât a stăpânului său. Să răscumpere cineva sclavul pentru mine şi să-l facă slobod. 3. Este poruncit în Sfânta Scriptură ”Fiţi furioşi, mâniaţi-vă dar nu păcătuiţi”28 şi iarăşi spune Psalmistul şi în Legea lui Israel şade scris” Să nu apună soarele peste mania voastră, în cartea “ Iată Numele” şi în “ Cuvintele Lui-Dvarim” şi în “Ieşirea stă scris “ Fericit bărbatul care-şi aminteşte…” Acesta cred eu şi cred în Duhul că ar fi cazul cu tine. 4. Dar Dumnezeu Unicul şi Tatăl Domnului nostrum Iisus Hristos, Una şi de-o fiinţă cu EL, care ni sa arătat OM , Preot veşnic în rânduiala lui Melhisedec te poate zidi pe stânca pe care singur nu ajungi, în credinţă, în adevăr şi smerenie ,umplut cu evlavie şi compasiune, blândeţe şi toleranţă şi îndelungă răbdare şi puritate. 5. Şi el îţi poate date un loc şi-un har între sfinţii săi şi pe noi cu tine care credm că în DOMNUL Iisus Hristos, şi că Tatăl Său la făcut DOMN şi L-a înviat din morţi. Aşa dar rugaţi-vă pentru sfinţii care sânt în ţară. 6. Rugaţi-vă de asemenea pentru regi şi potentaţi şi pentru prinţi şi pentru toţi cei care te persecută şi te prigonesc şi pentru duşmanii care te-au adus pe cruce şi ai pătimit ca DOMNUL tău, căci şi eu am suferit urcare pe cruce şi am fost scăpat de domnul ca roadă duhovnicească, evidentă şi de folos pentru toţi, că tu, şi eu voi fi desăvârşit în EL. Capitolul XIII. - În ceea ce priveşte transmiterea de epistole. 1. Atât tu cât şi Ignaţiu mi-aţi scris că dacă cineva merge în Siria ar trebui să ia şi aceste scrisori cu el, pe care voi stărui insistent să ia şi epitola ta. Şi îţi spun, îţi scriu că dacă personal voi găsi o opurtunitatea fie prin intermediul celor ce au mers pentru mine, lucrând în cele ale DOMNULUI. Dar vă avertizez: 2. Că toţi care îi socototiţi oarecum depărtaţi de Hristos, vă înşelaţi şi vă prindeţi piciorul în laţ. Arameii ca şi neamul iudeilor sunt neam căpos dar fără vicleşug, iar prostia este ultimul lucru care este în casa lor. Socotiţi în aducerea voastră de minte că fungind de Saul, Apostolii au fugit în Damasc, înaintea lor proorocii au fugit la Iavne şi Alepho şi la Gabij în Damasc, care este Al-Yedutuh. 3. Toate scrisorile fratelui notru slav cât şi toate scrisorile noastre către Damasc le-am trimis cum aţi cerut şi sunt la punctual de trecere la Ahujan în Yarmiz poarta dinspre răsărit a 25 (1 Corinteni 13:4) ”Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie.” 26 (Amos 3:7) ”Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” 27 Tomis, numele istoric al orașului Constanţa (România). 28 (Efeseni 4:26) „Mâniaţi-vă, şi nu păcătui iț .”Să n-apună soarele peste mânia voastră.” 10
  • 11. Damascului la fraţii care sunt acolo. Amintesc fratelui Ignaţiu un lucru mărunt de tot. 4. Credinţa n-a pornit din Moesia şi nici din Cernipara nu sa întrupat nimeni care să ne fie Mântuitor, ci din Betleemulul lui Iuda, altceva n-am ai spune decât că la luat rânvna înainte şi sa înţepenit în îndărătnicia arameilor. Neam tare care se uscă pe picioare în dureri negrăite dar nu pierde luta,29 într-un fel asemămănător cu DOMNUL lor. Aşa că de ce ai cere informaţii şi secrete şi Peşita30 de la un neam pe care mergi să îl înveţi şi-l socoteşti fără nici o lumină? 5. Toate aceste le subliniez în acestă epistolă să fiu lipsit de vină şi găsit fără dezbinări între fraţi. Dar fratele meu slav mare trăitor în Hristos a năvălit în vântul care-L duce în Babilon şi se va trezi în Madiam la Aqaba. Mai multe informaţii ori taine pot fi obţinute de la Ignaţiu Briancianinov respectate de el însuşi şi nedumerire, că el nu se miră că iau fost date de la cei pe care vrea să îi înveţe. 6. Acum să aibe el bunătatea să le facă cunoscute pentru noi toţi. Îi amintesc totuşi că însuşi Saul, Pavel adică a fost trântit de pe cal între statornicia lui Iuda şi încăpăţânarea Damascului şi între două pietre tari a ajuns făină bună, când I sa arătat DOMNUL. Aşa că fratele nostru îi calcă pe urme. 7. Aşa că cel zidit bine de Luca şi Toma, cel botezat de Filip odinioară, zic eu bine modelat, chiar aproape desăvârşit si nu îl văd pe roata sirienilor cu fund şi toartă şi un alt chip. Căci Domnul Însuşi le-a zis: “Îmi ve-ţi martori în Ierusalim şi în Iudeea, 8. în Samaria şi în toată Galileea şi până la marginile pământului”31 Aşa dar din acele locuri către noi şi cu nici un chip pe dos. Curios aş fi să–l văd pe Avraam din Cernipara şi pe Isaac din tape. Îngăduiţi-mă puţin hâtru (ironic) şi vesel, tocmai ca să nu fie zdrobit. În rest ascultaţi de Ignaţiu cu adevărat este bine zidit, dar ia rămas ceva din firea de slav năvalnic. Luaţi-l aşa la el nu este rachiu, aşa este el şi sângele lui. Capitolul XIV. 1. Aceste lucruri le-am scris la tine Crescend în Corvus care este în Sciţia, apoi tot la tine în casa ta din Filipe, care până în prezent vi le-a recomandat vouă şi nu le recomand acum. Pentru că el Opussum Episcopul din Agope a acţionat ca un blestemat printre noi şi cred că de asemenea printre voi dovedit fiind un maniheu.32 2. În plus voi organiza sorţiul pentru slujba lui, de la însuşi sora ta Perifonia, atunci când vine ea la tine. Pentru mine nu vă temeţi voi fi în siguranţă pe lemn în DOMNUL ISUS Hristos, va durea puţin căci e firesc şi mă voi muta pentru voi la Acel pe care l-am iubit. Harul să fie cu voi toţi! Amin 3. Ce aş putea adăuga, dacă Iisus ar fi demon, este cel mai minunat Demon şi singurul care ne-a dat dreptul să fim fiii lui Dumnezeu şi nu o slugă pervertită pentru zei perverşi veşnic furioşi pe fericirea pământească a omului muritor. Aşa că iarăşi vă spun că de ar fi Demon, este cel mai minunat Eliberator cum în vechime suferise neprihănitul Prometeu.33 Aşa că oriunde este DOMNUL meu, căci voiesc ca să fiu şi eu. Chiar în Tartarul34 zeilor. Păstraţi viu Adevărul acesta, ”Când Dumnezeu eliberează pe om, atunci zeii pământului mor şi se sting!” 4. Destinul oamenilor este să ajungă în ceruri şi dacă Hristos n-ar fi Dumnezeu, fiii oamenilor ar trebui să caute un Dumnezeu Necunoscut, altul care este libertatea lor care este furia şi pieirea dumnezeilor. Căci eu vă spun ce este scris: “Voi sunteţi dumnezei, toţi sunteţi Fiii Celui Prea Înalt.!”35 Amin 29 Lútă, s.f. – (reg.) Plan înclinat lângă șteampuri, pe care se spală minereul zdrobit (Șainelic, 1986). – Din germ. Lutte „instalaţie pentru apă” (Țurcanu). 30 Peşita este o revizuire a unei versiuni siriace mai vechi a textului biblic, realizată în secolul al II-lea e.n., o versiune siriacă veche. 31 (Faptele apostolilor 1:8) ”Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” 32 maniheu a. și m. eretic sectator al persanului Manes, ereziarh din sec. III: St. Augustin fusese maniheu. 33 Prometeu (greacă lit. „precauţie”) este unul dintre titani, fiul lui Iapet și al Clymenei (sau al Asiei), care a furat de la zei focul, pentru a-l oferi oamenilor. L-au înlănţuit gol de un vârf din Caucaz și un vultur lacom îi devora în fiecare zi ficatul, care se refăcea peste noapte. 34 Tartar (în greacă: Tartaros) este cea mai joasă regiune a lumii, fiind atât de adânc sub pământ pe cât este pământul sub cer. 35 (Psalmi 82:6) ”Eu am zis: „Sunte i dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînaltț .” (Vezi și Ioan 10:34). 11