1. ÎNAINTE DE FLORENTINA
Fragment din romanul „IUBIRILE DE ALTADATA”
Scriu. Am din nou putere să scriu. Nu mai sunt distrus, răvăşit, debusolat. Aşa
am fost multă vreme după ce Florentina, pe scurt, Ina, soţia mea, a plecat, chemată
prea devreme, la ceruri. Avea doar treizeci şi opt de ani de ani, încă nu ajunsese la
miezul vieţii, al cărei gust abia atunci îl percepea deplin.
Scriu. Scrisul e pastila zilnică împotriva a tot ce îmi face rău. Şi mai nimic, în
afară de aer şi de pastila aceasta miraculoasă, nu îmi face bine.
Scriu. N-am cum să rămân pentru vecie pe canapea, cu mâinile sub cap şi
ochii ţintuiţi în tavan, ca Bătrânu, după ce căzuse printre blocuri, în urma unui atac
barbar, venit din interior, de la nesfârşitele frământări. Viaţa nu-mi dă voie să depun
prea multe lacrimi în oceanul suferinţei umane. Ştie ea ce ştie, dacă nu-mi îngăduie să
jelesc la infinit şi mă obligă să iau seama la treburile zilnice. Se gândeşte că
altminteri n-am cum să ajung octogenar şi să urmez, la indigo, cursul vieţii lui
Bătrânu, Alexandru Alioanei, tatăl meu.
Eu sunt Daniel Alioanei, mă ştiţi dumneavoastră, în caz că veţi fi citit „Destine
la indigo”. N-aş fi amintit de cartea aceasta, dacă nu mi-ar fi venit în gând să duc mai
departe povestea înfăţişată în ea. I-aş da astfel satisfacţie unei persoane apropiate, care
mi-a sugerat să o continuu. Nu ştiu cât ar fi de bine. Bine ar fi să aud acum un sfat
înţelept de la o a treia persoană. De la cine? Prin preajmă nu e nimeni. Albul hârtiei
mi-a spus clar că el nu are nicio părere.
- Tu nu vrei să primeşti un sfat, vrei doar să confirme cineva că ar fi o idee
nemaipomenită să continui povestea, vine de undeva, de peste tot şi de nicăieri, o
voce.
- Cu cine am onoarea, dacă nu vă supăraţi, cine îmi tulbură actul de creaţie?
- Ce importanţă îţi dai… Act de creaţie… Mă rog. Şi unde e rodul actului?
Văd că nu ai scris nimic, ai doar o tentativă, anemic exprimată şi ea. Eu sunt Cititorul,
băiete! Să ştii că nu înghit tot ce ţi se năzăreşte ţie peste noapte.
- Să trăieşti, Măria-Ta! Mă închin cu supunere, cum se închină orice truditor
pe hârtie, dacă te respectă şi se respectă. Dar de ce nu aştepţi să termin lucrarea şi apoi
să îţi spui cuvântul? Dacă nu-ţi place, nu citeşti. De ce te uiţi pe foia mea de hârtie şi
te antepronunţi?
- Să nu consumi cerneala degeaba, mintea văd că nu prea o consumi, dacă n-o
pui la treabă, să vină cu ceva nou. Tema destinelor la indigo e fumată, nu mai
prezintă interes. Poţi să întinzi de ea, dacă vrei, însă eu îmi voi da seama că e apă de
ploaie. Dar de ce îmi pierd timpul cu tine? Am de citit o groază de cărţi, oferta e
diversă şi inepuizabilă. De ce m-aş opri tocmai la a ta, care nu e barem o idee
închegată, un plănuleţ, ceva? Să mă anunţi dacă se-ntâmplă să ai vreun crâmpei de
imaginaţie şi să vii cu un subiect sănătos. Oricum, nu te părăsesc, rămân prin preajmă.
Şmecher, Cititorul! Mi-a spus că e prin apropiere pentru a-mi stârni orgoliul şi
pentru a beneficia astfel de un subiect pe placul său. Ia să vedem care i-ar fi placul, să
alegem: aventură, politică, ştiinţifico-fantastic, iubire… Da, sigur că da, am găsit!
Iubirea n-are cum să nu se muleze ca o mănuşă pe gustul Măriei-Sale. Cred şi eu,
iubirea, tema cea mai delicată… Nu, nici nu poate fi vorba să mă înham la aşa treabă,
să atac tema iubirii, mi-aş tăia creanga… Bine, dar eu nu stau pe nicio creangă, sunt
doar o voce din mulţime, de ce mi-ar fi teamă?
Despre iubiri mă întrebase Ina, într-o seară de basm, cu ninsoare bacoviană.
Despre iubirile mele. I-am spus ceva-ceva. Şi-a dat seama că erau gogoşi, mai umflate
2. decât cele făcute de soacră-mea. Care alt bărbat, vrând să fie în relaţii bune cu aleasa,
i-ar fi povestit în amănunt despre iubirile sale, chiar dacă ar fi fost un bătrânel pe cale
de a se ramoli? Odată cu înaintarea în vârstă, gelozia nu dispare, cum s-ar părea.
Dimpotrivă, dorim cu mai multă ardoare să avem lângă noi persoana iubită şi suntem
mai înrăiţi dacă ar vrea cineva să o coboare de pe soclul înălţat în sufletul nostru. O
ruptură n-ar fi convenabilă, nu mai rămâne timp pentru încropirea unei alte iubiri. Şi,
fără iubire, ce te faci? Or fi, nu sunt prea convins, bărbaţi care în toată viaţa lor au
ştiut numai de o singură femeie, au avut o singură iubire. Bravo! Acesta ar fi idealul.
Dar cine găseşte femeia aceea de la început, din prima încercare? Nu încercări de a
găsi femeia visurilor noastre sunt relaţiile de toate felurile, pe care le avem cu partea
gingaşă, de la cele mai nevinovate până la cele cu păcat? După un înţelept îndemn,
căutăm (sau cercetăm) femeia… Cum vreţi, tot dificil este. Căutăm sau cercetăm până
o vom afla pe aceea care…
- Caută sau cercetează, cum vrei, numai să nu descoperi ce au descoperit, de
mult, alţii, mă atenţionează Cititorul.
- Măria-Ta, eşti suveranul nostru, al celor care mâzgălim hârtia, dar trebuie să
îţi spun, cu tot respectul: chiar dacă le-au descoperit alţii şi s-au bucurat de farmecele
lor, femeile tot frumoase şi misterioase au rămas…
- N-ai nimic în cap, nu la astfel de descoperiri mă refeream, ci la cele care au
legătură cu firea, cu sufletul femeii, cu tainele pe care le mai ascunde şi azi, după mii
de ani. Pe tine te-a dus mintea să dezbraci, nu să descoperi. Nu sunt sigur că n-o să-ţi
frângi gâtul alegându-ţi tema aceasta. Începutul nu prea e promiţător…
- Scuze, Măria-Ta, încă nu ştii despre ce aş vrea să scriu. Păsuieşte-mă, te rog,
până fac un pic de introducere, să nu atac subiectul deodată, fără pregătire.
- Nu prea am tip de introducerea ta, vorbă lungă, mai bine citesc o carte care
mă duce direct la acţiune.
- Totuşi, o carte ca lumea nu e un articol de ziar, nu se citeşte pe genunchi, în
metrou, deşi nu văd nimic rău nici în asta. Dar de ce să mă rezum doar la acţiune?
Cartea poate fi scrisă mai pe larg şi citită în liniştea casei ori a bibliotecii. Acţiunea
mai trebuie şi interpretată…
- Îţi vezi deja scrierea în bibliotecă? Şi dacă ar ajunge acolo ce? Nu ţi-o citesc
nici acolo, dacă baţi câmpii în ea.
- Greu să scriu când îmi stai în spate! Lasă-mă să lucrez şi vii să mă tragi de
mânecă doar atunci când ies din brazdă, când o iau razna peste mirişte!
- Fie, dar gândeşte-te la mine, dacă vrei să ai viaţă, vigoare în scrierea ta!
Are dreptate Cititorul. Ce tot o fac pe grozavul? Ce tot spun că eu nu-mi asum
decât misiunea de a scrie şi după aceea nu-mi pasă, citeşte cine vrea, dacă vrea?
Soarta cărţii nu poate să-mi fie indiferentă. Simţind ochiul vigilent al Cititorului pe
fila încă albă, în lucru, nu am de făcut altceva decât să-i fiu pe plac. Sigur, pot să nu
ţin seama de părerile domniei sale, nimeni nu mă obligă. Însă nu scriu pentru simpla
satisfacţie personală. Scriu şi cu gândul de a-i aduce Măriei-Sale o cât de mică
bucurie. Aşadar, atac iubirea. Chiar dacă îmi frâng gâtul. Câţi n-au sucombat fericiţi
în numele ei…
Uf! Deja mă poticnesc. Ce-o fi fost în capul meu când am ales tema aceasta? E
atât de vastă… Nu are nicio limită, nu se încadrează în niciun timp, în niciun spaţiu,
în niciun tipar. E peste tot, ne cuprinde pe toţi, de la primii trăitori încoace. Şi parcă
îmi e greu să scriu despre iubirile altora… Cine m-ar crede că ştiu totul despre ele?
Atunci? Să scriu despre iubirile mele? Eu nu am avut decât o singură iubire. Aceasta a
fost Ina. Despre ce a fost înainte de ea şi după ea putem să discutăm…
