Predarea-care-schimba-vieti (1)

Publicată în limba româna de Editura Shalom
Oradea, 1999
Originally published in English under the title Teaching to Change
Lives © 1987 by Dr. Howard Hendricks Published by Multnomah
Publishers, Inc. 204 W. Adams Ave., PO Box 1720 Sisters, Oregon
97759 USA All rights reserved.
PREDAREA CARE SCHIMBĂ VIEŢI de Howard Hendricks
© 1999, BEE International
În afara cazurilor specificate, toate citatele biblice sunt luate din
Biblia, versiunea Cornilescu, 1923.
Traducere: Rodica Bogdan Editare: Fidelia Stroie
Tehnoredactare: Vasile Gabrian Coperta: Cornelia Costi
ISBN 973-98494-5-8
Tipărită la S.P.M.C.R. Oradea, Tel.: 059/136 841, 136 027,
Fax: 059/432 778
3

Studenţilor mei
celor mai interesaţi învăţători ai mei cea mai intensă provocare,
cea mai trainică împlinire a mea.
...ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu,
Tatăl Nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala
dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Iisus
Hristos.
1 Tesaloniceni 1:3
4

CUPRINS
.....................................................................................1
PREDAREA....................................................................1
VIEŢI.............................................................................1
PREFAŢĂ.....................................................................................7
1.LEGEA ÎNVĂŢĂTORULUI....................................................15
2. LEGEA EDUCAŢIEI..............................................................40
3. LEGEA ACTIVITÂŢII...........................................................57
40
5

PREFAŢĂ
În sânul cercurilor educaţionale evanghelice, adevăratul
titlu al cărţii ar fi: „învăţătura creştină". Dr. Hendricks s-a aflat
în prima linie a mişcării educaţionale creştine moderne, dar,
mai mult decât atât, el este un predicator plin de putere şi
dinamism, iar mesajele sale au drept rezultat vieţi schimbate.
Pentru mine, personal, el reprezintă şi mai mult, este un prieten
extraordinar şi un mentor plin de provocări.
Prietenia noastră a început pe vremea când eram student la
seminar şi am fost impresionat în mod deosebit de dinamismul
predării lui. Sincer să fiu, „m-am specializat1
în Howard
Hendricks!
Oare de ce şi eu, şi mulţi, mulţi alţi studenţi ne-am înscris
la cât mai multe cursuri ale acestui om? Fiindcă lui îi păsa de
noi. Avea grijă de noi ca persoane şi ca viitori mesageri. Ii
păsa de adevărurile pe care urma să le învăţăm la orele lui.
Avea grijă ca întregul proces al comunicării să fie excelent.
Da, îi păsa de noi, şi ne-a arătat acest lucru prin fiecare cuvânt
rostit şi fiecare gest făcut. Adevărul este că, mai mult decât să
predea efectiv un curs, el purta de grijă studenţilor lui.
De aceea, când mi-am redactat teza de masterat, referitoare
la metodele revoluţionare de învăţare, prezentând o privire de
ansamblu a Vechiului Testament, l-am ales pe dr. Hendricks ca
îndrumător. Şi tot din aceleaşi motive, când am lansat „Walk
Thru the Bible Ministries", în urma acestei teze, i-am cerut
profesorului să facă parte din bordul de conducere al lucrării.
El reprezintă pentru mine o sursă de inspiraţie şi o continuă
provocare în îndeplinirea acestui rol crucial.
7

Fiecare oră pe care a susţinut-o acest om de-a lungul celor
patru ani de seminar a fost atât de motivantă şi de folos, încât
noi, studenţii, ne-am obişnuit să ne gândim că poate, în anii
terminali, îl vom prinde măcar o dată să fie plictisitor. „Poate
astăzi o va da-n bară", glumeam noi între noi. Ei bine, încă mai
aşteptăm.
Către sfârşitul ultimului meu an la seminar, m-am hotărât
să îl pun la încercare pe profesorul Hendricks. Am intrat în
sala de cursuri, m-am aşezat în ultimul rând, hotărât fiind să nu
îi acord atenţie. Mă uitam doar pe fereastră, spre locul de
parcare. Încercam să văd cât de mult rezistă profesorul în
prezenţa unui student care nu-1 urmăreşte.
Ei bine, profesorul avea un obicei la începutul fiecărei ore.
Se aşeza îndărătul catedrei şi-i puteam urmări bătaia piciorului
timp de aproximativ trei minute înainte ca să înceapă ora, gata
parcă să se ridice şi să vină printre noi. Când suna ceasul, îşi
deschidea gura şi începea să vorbească. Timp de aproximativ
opt minute ne preda aşa. Apoi îl vedeam că se ridică de pe
scaunul său, merge la tablă şi ne desenează o schemă
importantă. Iar apoi ne spunea câte o glumă bună şi-şi continua
prezentarea.
În acea zi, eu mă uitam pe geam. Şi el s-a ridicat din
spatele catedrei în mai puţin de un minut. Ne-a desenat pe
tablă nişte scheme foarte importante, iar eu faceam eforturi să
nu mi le scriu pe caiet. Atunci a început să ne spună glume.
Glume multe. Şi eu mă străduiam din răsputeri să nu râd. Apoi
a venit înspre colţul sălii, direct înspre mine, gesticulând
sălbatic. Dar eu mă faceam că rămân cu privirea pierdută pe
fereastră.
În minutul trei, secunda treizeci şi şapte, s-a apucat să alerge
pe culoar înspre mine, strigând: „Wilkinson! Unde te uiţi?" Mi-
8

am cerut iertare şi am început să fiu atent la oră. Şi nu i-am spus
nimic despre micul meu experiment, decât câţiva ani mai târziu.
Profesorul Hendricks era atât de hotărât să-şi vadă studenţii
învăţând, încât l-ar fi scos din minţi orice eşec în această privinţă.
Şi ar fi făcut orice ar fi fost necesar pentru a readuce un student
pe fagaşul procesului de învăţare. Asta înseamnă dedicare. Nu,
înseamnă a şti să-i înveţi pe alţii. Dar, sincer vorbind, e un mod
de a învăţa foarte rar întâlnit în zilele noastre.
În şcoli, biserici, temple, seminare — oricare ar fi moda-
litatea învăţării, ţinta procesului nu pare a fi astăzi aceea de a
învăţa, ci de a parcurge un material. Prin urmare, avem de-a face
cu studenţi nemotivaţi, care, în loc să fie absorbiţi de lecţie şi să
se bucure de ea, pur şi simplu, o îndură... în cel mai fericit caz.
Avem de-a face cu studenţi care nu pot fi mai ignoranţi în
privinţa modului în care adevărurile pe care le-ar afla ar putea să
le schimbe vieţile.
De vreme ce aţi ales această carte, îmi dau seama că sunteţi
genul de profesor care îşi doreşte să progreseze în mod permanent
pentru a vedea cum viaţa elevilor, studenţilor dumneavoastră se
dezvoltă şi propăşeşte, aşa cum Dumnezeu a intenţionat.
Dacă lucrul acesta este adevărat, atunci aţi ales cartea cea
bună. Pentru că, de la început, dr. Hendricks şi-a expus experienţa
sa de decenii în domeniul comunicării în şapte legi practice —
„Cele şapte legi ale învăţătorului”. Ele sunt scrise exact pentru
dumneavoastră — pentru a vă ajuta să produceţi un impact mai
mare în vieţile celor pe care îi învăţaţi.
Cartea aceasta e doar o parte a unei serii de exemple practice
de vieţi schimbate, prezentate pentru predicatori în seminarii
video, dar şi în direct, pe care le-am numit „Principii aplicate ale
învăţării” sau, pe scurt, PAI. Cele şapte legi ale profesorului
Hendricks au fost înregistrate pe video, aşa cum le-a prezentat
9

mai întâi unei audienţe de sute de învăţători din toate colţurile
ţării — care, exact ca voi, au dorit să-şi perfecţioneze practicile
pedagogice.
Aceste şapte casete video, care pun de asemenea în relief
experienţe dramatice, pot fi achiziţionate de biserica dvs. sau de
grupurile de studiu de la „Walk Thru the Bible Ministries”. Pe
lângă această carte, cursul mai conţine caiet colorat de notiţe,
pentru a vă ajuta să luaţi notiţe în timp ce urmăriţi casetele, tot
aşa cum vă încurajează să puneţi în aplicare, în situaţiile pe care
le întâlniţi, legile pe care le-aţi învăţat. De asemenea, mai puteţi
folosi ghidul pentru lideri, prin care să-i încurajaţi pe cei din grup
să profite la maximum din aceste materiale.
Contribuţia mea la seria „Principiilor aplicate ale învăţării”
completează legile profesorului Hendricks şi se numeşte „Cele
şapte legi ale elevului". Seminariile mele în direct vă sunt oferite
pe casete video, ca o completare a cursului său, cu un caiet de
curs, textul cărţii şi un ghid pentru lideri. Ştiu că vă va fi de folos
întreaga serie, fie că urmăriţi sesiunile înregistrate pe video, fie
că, pur şi simplu, citiţi cartea.
Puteţi folosi seria video a dr. Hendrikcs în studiul personal
sau în cadrul unui program de învăţare în biserică sau şcoală.
Urmăriţi fiecare sesiune o dată pe săptămână, timp de şapte
săptămâni, ori programaţi o reuniune a celor care predau, într-un
sfârşit de săptămână. Folosiţi materialele din manualul care vă
ajută personal să înţelegeţi legile şi să le aplicaţi în predarea
voastră. Astfel, această carte vă va servi ca o recapitulare a
lecţiilor video ale dr. Hendricks — un izvor la care puteţi reveni
din când în când pentru a vă fixa aceste adevăruri biblice
incitante în vieţile voastre.
Daţi-mi voie să vă garantez că, în momentul în care începeţi
să puneţi în practică legile prezentate în seria PAI, veţi descoperi
10

că predarea voastră va fi mult mai incitantă şi satisfăcătoare decât
aţi fi crezut vreodată, pentru că veţi vedea vieţile schimbate ale
celor pe care-i învăţaţi.
Aşa ceva mi s-a întâmplat mie, câtă vreme am urmărit modul
de predare la clasă al acestui om. Şi vi se poate întâmpla şi vouă
acelaşi lucru, pe măsură ce întoarceţi paginile sau porniţi aparatul
video şi urmăriţi experienţele împărtăşite de dr. Hendricks. Dragii
mei, rezultatele vor fi radicale.
Bruce H. Wilkinson
Preşedinte şi fondator al
Walk Thru the Bible Ministries, Inc.
Atlanta, Georgia
11

PASIUNEA DE A COMUNICA
După cum mi-am început eu viaţa, sunt convins că puteam să
mor repede şi să ajung în iad, fără să-i pese cuiva în mod deosebit
de mine. M-am născut într-o familie dezmembrată, părinţii mei
erau divorţaţi încă înainte de a veni eu pe lume. Singura dată când
i-am văzut împreună a fost după optsprezece ani, când am fost
chemat ca martor în procesul de divorţ.
Mi-am petrecut copilăria într-o regiune din Philadelphia de
Nord, unde se zicea că niciodată nu ar putea fi plantată o biserică
evanghelică. Dar Dumnezeu are un fantastic simţ al umorului de
fiecare dată când cineva hotărăşte că un lucru nu s-ar putea
întâmpla cu nici un chip. El ne-a trimis un grup de câţiva creştini
care s-au adunat împreună, au cumpărat aici o căsuţă şi au început
o biserică.
Walt era unul dintre membrii bisericii. N-avea decât şase
clase. Intr-o zi, Walt i-a spus conducătorului şcolii duminicale că
vrea să aibă o clasă de elevi.
— Este minunat, Walt, i-a răspuns acesta, dar n-avem nici o
clasă pentru tine.
Walt a insistat şi, până la urmă, conducătorul i-a spus:
— Bine. Du-te şi fa-ţi o clasă. Oricine vine e al tău.
Walt a venit atunci în cartierul nostru. Prima dată când
l-am văzut, eu mă jucam şotron pe asfalt.
— Fiule, mi-a zis, n-ai vrea să vii la şcoala duminicală?
Nu mă interesa. Orice veste despre şcoală trebuia să fie o
veste proastă.
Aşa că m-a întrebat:
— Dar un şotron?
Asta era altceva. Aşa că am început să ne jucăm şi ne-am
distrat de minune împreună, chiar dacă m-a bătut de fiecare dată.
12

(Acuma ştiţi un secret de-al meu: mi-am pierdut fiecare biluţă
încă de mic). De atunci l-aş fi urmat oriunde pe acest om.
Walt a adunat în total treisprezece băieţi din cartier pentru
şcoala duminicală, dintre care nouă proveneau din familii
despărţite. Unsprezece dintre cei treisprezece sunt acum implicaţi
în mod voluntar în misiuni creştine.
De fapt, nu vă pot spune prea multe din ceea ce Walt ne-a
transmis nouă, dar pot să vă spun totul despre el... pentru că m-a
iubit de dragul lui Isus. El mi-a arătat mai multă dragoste decât
părinţii mei.
Avea obiceiul să ne scoată în aer liber şi nu voi uita niciodată
acele timpuri. Sunt convins că lucrul acesta nu i-a făcut bine la
inimă, dar alerga cu noi prin păduri pentru că îi păsa de noi.
Nu era el cea mai strălucită persoană din lume, dar era o
persoană reală. Eu ştiam asta, şi toţi ceilalţi din clasă o ştiau.
Aşa că, interesul meu în predare este mai mult decât
profesional. Este chiar foarte personal — şi, de fapt, o pasiune —
pentru că singurul motiv pentru care sunt astăzi în lucrare este
pentru că Dumnezeu mi-a scos în cale un profesor devotat.
Această carte se referă la şapte concepte strategice în predare şi
veţi observa că noi le numim „legi” — principii, reguli: Legea
învăţătorului, Legea Educaţiei, Legea Activităţii, Legea
Comunicării, Legea Inimii, Legea Încurajării, Legea Pregătirii.
Reduse la esenţial, mesajul celor şapte legi reclamă în mod
implicit dorinţa de a comunica.
Acum câţiva ani, am participat la o Convenţie a Şcolii dumi-
nicale la Biserica „Moody Memorial” din Chicago. În pauza de
masă, am luat-o pe stradă în jos până la un mic magazin cu
hamburgeri, împreună cu încă doi bărbaţi care au luat cuvântul la
Convenţie. Localul era plin, dar s-a eliberat destul de repede o
masă de patru persoane. Am zărit o doamnă mai în vârstă, care
13

participase şi ea la manifestare; ne-am dat seama de asta după
geanta pe care o avea, şi am rugat-o să stea cu noi la masă.
Am aflat că avea optzeci şi trei de ani şi venea dintr-un orăşel
din nordul Peninsulei Michigan. Ea preda la o clasă de
treisprezece băieţi de liceu, la o biserică ce nu avea decât şaizeci
şi cinci de oameni la şcoala duminicală. Călătorise cu
autobuzul Greyhound la Chicago în noaptea dinaintea Convenţiei.
De ce? în cuvintele ei: „Ca să învăţ ceva ce să mă facă o
învăţătoare mai bună".
M-am gândit atunci că mulţi dintre cei care ar fi avut
treisprezece băieţi la o şcoală duminicală de numai şaizeci şi cinci
de oameni şi-ar fi ridicat braţele pentru a se lăuda: „Cine, eu? Să
merg la o Convenţie de şcoală duminicală? Aş putea preda acolo
chiar eu!” Dar această femeie nu era aşa.
Optzeci şi patru dintre băieţii care au avut-o ca îndrumătoare
pe această femeie se implică acum în mod voluntar în lucrarea
evanghelică. Douăzeci şi doi dintre ei au absolvit seminarul la
care predau eu.
Dacă m-aţi întreba care este secretul impactului pe care îl are
această femeie, v-aş da acum un răspuns cu totul diferit faţă de
cel pe care vi l-aş fi dat în urmă cu treizeci de ani. Pe atunci, aş fi
apreciat metodologia ei.
Acum, consider că impactul se datora pasiunii ei de a
comunica.
Îmi doresc ca Dumnezeu să vă dea o astfel de pasiune... şi să
nu o lăsaţi niciodată să se stingă.
Şi nădăjduiesc că nu veţi uita niciodată emoţia că cineva vă
ascultă cu adevărat şi are ceva de învăţat de la dumneavoastră.
14

Învăţătorul trebuie să cunoască
orice ar preda....
Cunoaşterea imperfectă
se reflectă într-o predare imperfectă.
John Milton Gregory
1. LEGEA ÎNVĂŢĂTORULUI
Adevăratul învăţător predă întotdeauna din prisosul unei vieţi
pline.
Legea învăţătorului, simplu formulată, este aceasta: Dacă
astăzi încetezi să mai creşti, mâine vei înceta să mai predai.
Nici o personalitate, nici o metodologie nu pot înlocui acest
principiu. Nu poţi comunica din neant. Nu poţi să împărtăşeşti
ceva ce nu ai. Dacă nu ştii ce înseamnă asta — cu adevărat — nu
poţi dărui aşa ceva.
Legea aceasta îmbrăţişează o filozofie al cărei adept sunt,
aceea că eu, ca dascăl, sunt în primul rând o persoană care învaţă,
ca oricare dintre elevi. Eu continuu procesul de învăţare; şi mă
menţin pe aceeaşi cale. Fiind din nou elev, dar în calitate de
învăţător voi vedea procesul educaţional cu totul altfel — şi, în
mod vădit, foarte ataşat, personal.
Trebuie să continuu să cresc şi să mă schimb. Desigur,
Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă, dar capacitatea mea de a-l
înţelege se schimbă, pentru că sunt o persoană care se dezvoltă.
De aceea, Petru ne-a scris la sfârşitul celei de-a doua epistole: „Şi
creşteţi în harul şi cunoştinţa Domnului nostru Isus Hristos.”
O astfel de filozofie necesită o anumită atitudine — aceea că
încă nu „ai ajuns" la capăt. O persoană care aplică acest principiu
al predării se întreabă mereu cum se poate perfecţiona.
15

Gândeşte-te aşa: „Câtă vreme trăieşti, înveţi, şi câtă vreme
înveţi, trăieşti.”
Când eram student la colegiu — acum un car de ani —
lucram la cantina colegiului şi, în fiecare dimineaţă, pe la 5:30
treceam pe lângă casa unuia dintre profesorii mei. Puteam zări
printr-o fereastră lumina de la biroul său în fiecare dimineaţă.
Noaptea rămâneam până târziu la bibliotecă, profitând de
orele de la seral, şi mă întorceam acasă în jurul orelor 22:30- 23,
când vedeam din nou lumina aprinsă la biroul său. Era
întotdeauna absorbit de cărţile sale.
Într-o zi, m-a invitat să iau masa la el acasă şi, după ce am
terminat de mâncat, i-am spus:
— Vă deranjează dacă vă pun o întrebare?
— Bineînţeles că nu.
— Ce vă determină să studiaţi atât? Se pare că nu vă opriţi
deloc.
Răspunsul său, după cum am aflat mai târziu, erau de fapt
cuvintele altcuiva — dar veneau direct din sufletul său:
— Fiule, aş vrea mai degrabă ca studenţii mei să se adape
dintr-o apă curgătoare, decât dintr-o băltoacă.
A fost unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut
vreodată — un om care m-a marcat în permanenţă.
Cum sunt cei cărora le predai? De unde se adapă?
Dă-mi voie să te provoc cu o formulare din Luca 6, din
ultima parte a versetului 40: „Dar orice ucenic desăvârşit va fi ca
învăţătorul lui."
Unii îmi spun că nu pot crede că Isus a făcut o astfel de
afirmaţie. De-a lungul anilor în care au citit evangheliile, n-au
reţinut niciodată acest verset. Dar acum sunt motivaţi să-I ceară
lui Dumnezeu să le schimbe vieţile prin harul Său — şi să le
schimbe în mod radical. Dar tu? Reprezintă pentru tine principiul
16

din Luca 6 o perspectivă extraordinară, sau una
înspăimântătoare?
Indiferent de ceea ce simţi referitor la acest verset, dacă vrei
să-i înveţi pe alţii, cere-I mai întâi Domnului să te înveţe El pe
tine. El vrea să lucreze prin tine, dar nu o poate face până nu
lucrează în tine. El te va folosi ca pe o unealtă în mâna Lui, dar
vrea să te cizeleze şi să te curăţească pentru a deveni cât mai
eficient în mâinile Lui.
Toate acestea sunt adevărate pentru că personalitatea umană
este calea unei predări eficiente.
Nu-mi cereţi să vă explic. Pot doar să-I mulţumesc lui
Dumnezeu că am experimentat acest lucru. Multă vreme am fost
convins că Dumnezeu Se poate folosi de instrumente mult mai
eficiente decât mine sau decât tine pentru a împlini această
lucrare; cu toate acestea, El a ales să lucreze prin noi. Cei mai
mulţi dintre noi pot accepta această realitate numai prin credinţă.
Dar este adevărat. Minunea slujirii este că Dumnezeu ne-a ales pe
noi ca reprezentanţi ai Lui pentru această generaţie. El vrea să
înfăptuiască schimbarea şi, făptuind-o, tu vei fi unul din
instrumentele hotărâtoare ale schimbării. Cât de mult te atrage
această perspectivă?
Dacă vrei deci ca predarea ta să aibă putere — şi acesta este
în mod limpede motivul pentru care citeşti această carte — atunci
să faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a te întări ca dascăl.
Aş vrea să te ajut în acest sens.
Căutarea învăţătorilor
În urmă cu câţiva ani, se difuzau nişte desene animate cu
două secvenţe, în care un anumit domn Brown stătea de vorbă cu
o tânără în biroul său.
În prima secvenţă, funcţia lui era de inspector la o şcoală
publică, şi-i zicea tinerei: „îmi pare cu adevărat rău, domnişoară
17

Smith, dar, după ce am revăzut dosarul dvs. pentru ocuparea
postului, am hotărât că nu sunteţi persoana de care avem noi
nevoie. Am dori pe cineva care să aibă cel puţin cinci ani de
experienţă în predare şi, de preferat, cu masterat în învăţământ."
În a doua secvenţă, dl. Brown era inspector de şcoală
duminicală şi zicea: „Veţi fi o persoană minunată, domnişoară
Smith. Îmi dau seama că aţi devenit creştină de puţin timp şi aveţi
impresia că nu cunoaşteţi prea bine Biblia, dar nu există cale mai
bună de a învăţa Biblia, decât predând-o. Şi chiar dacă nu aveţi o
experienţă în a lucra cu copiii, sunt convins că înţelegerea şi
iubirea pentru ei vor creşte. Domnişoară Smith, noi căutăm o
persoană care să dorească cu adevărat acest lucru."
Ce trist, dar cât de adevărat comentariu în ce priveşte
căutarea oamenilor care să predea Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru a-i învăţa pe copii că doi plus doi fac patru, ai nevoie de
cel puţin patru ani de liceu. Pentru a-i învăţa despre bogăţiile
nebănuite ale lui Isus Hristos, oricâtă şcoală este suficientă... şi,
chiar din această cauză, procesul acesta degenerează de multe ori
într-o lucrare mediocră.
Întotdeauna când caut învăţători care să fie buni, mă uit după
CDI — oameni care să fie Credincioşi, Disponibili şi Învăţabili1
.
Nu cunoştinţele lor multe sunt factorul decisiv. Problema
care se pune este dacă ei sunt credincioşi în lucrarea pe care o fac.
Sunt ei dispuşi să predea, fără a se răzgândi? Există în ei dorinţa
de a învăţa?
Descoperim că în multe şcoli duminicale, cei mai mulţi dintre
profesorii devotaţi sunt cei pe care i-am implicat pur şi simplu în
mod treptat în procesul predării. După aceea prind ei singuri
1
în engleză, joc de cuvinte: „I always look for FAT people" — reunind iniţialele din
engleză de la credincios, disponibil şi învăţabil, am obţine „caut oamenii «graşi»"; în română,
nu se poate reda acest joc (n.tr.).
18

momeala. Vin să studieze programele pentru liceeni, de exemplu.
Şi, aflându-se în preajma acestor adolescenţi, se conving că (1)
pot să lucreze la zidirea vieţilor lor şi (2) investiţia lor este cu
adevărat răsplătită.
Majoritatea adulţilor se tem să se implice, pentru că nivelul
lor de încredere este foarte scăzut. Sarcina noastră este să le
ridicăm moralul şi asta nu se poate face decât dacă le dăruim din
timpul şi energia noastră.
În treacăt fie spus, dacă aş avea responsabilitatea de a alege
oameni care să predea la o şcoală duminicală, aş elimina din start
trei lucruri:
Mai întâi, orice anunţuri de genul: „Dragii noştri! Nu aţi dori,
VĂ RUGĂM, să predaţi în şcoala noastră duminicală? Încercăm
de câteva SĂPTĂMÂNI să găsim învăţători, şi NIMENI nu ne
ajută!"
În al doilea rând, orice răzgândire: „Răzgândeşte-te şi vino să
predai la noi, ce zici? Nu-ţi ia timp deloc. Avem o programă
trimestrială pentru profesori. Poţi citi, nu-i aşa? Dacă o poţi citi,
poţi să o şi predai, aşa că, încearcă! O.K.?"
În al treilea rând, aranjamentele de ultim moment. Un
conducător de şcoală duminicală aleargă cuprins de panică la
clasa de adulţi, în primul sfert de oră duminică dimineaţa, îl
înşfacă pe cel care stă mai aproape la capăt de rând şi îl con-
damnă pe viaţă să predea la departamentul de tineri. Morala: Nu
te aşeza la capătul rândului.
Şi produce schimbarea
Ia, te rog, un creion şi notează undeva, pe marginea acestei
pagini, răspunsul tău la întrebarea: Cum te-ai schimbat... în
ultima vreme? în ultima săptămână? Sau lună? în ultimul an? Poţi
fi foarte exact? Sau vei da un răspuns incredibil de vag? Vei
19

spune că ai progresat. Bine..., dar cum? „Păi, în toate felurile şi în
toate domeniile", vei zice. Minunat! Numeşte unul singur.
Vedeţi dumneavoastră, numai o persoană schimbată poate să
predea în mod eficient. Cu cât mai mult te schimbi, cu atât mai
mult devii un instrument al schimbării din viaţa semenilor tăi.
Dacă doreşti să fii un agent al schimbării, şi tu trebuie să te
schimbi. Permiteţi-mi să vă schiţez viaţa. Dacă săgeţile din figură
— reprezentând limitele, întrebările, interesele, energiile tale
mentale — se mişcă astfel,
20

înseamnă că eşti pe moarte. Dar, dacă săgeţile din viaţa ta se
mişcă în aceste direcţii,
atunci progresezi.
Asta nu are nimic de-a face cu vârsta, în paranteză fie spus, ci
are de-a face cu atitudinea ta.
21

M-am săturat să alerg printre oameni care spun: „Ei bine,
frate Hendricks, eu sunt prea bătrân."
— Cât de bătrân înseamnă prea bătrân? l-am întrebat. Ai
murit deja?
-— Oh nu, nu chiar, mai trăiesc.
— Bine. Atunci învaţă — altfel capacitatea ta de gândire va
muri încetul cu încetul. Şi vei putea să te întinzi, iar noi te vom
aşeza în sicriu.
Oamenii mai în vârstă pot fi elevi excelenţi, dar, de cele mai
multe ori, ei nu sunt dispuşi să înveţe. Într-un fel, ei au fost
contaminaţi de zicala că nu poţi învăţa pe un câine bătrân trucuri
noi — ceea ce este adevărat — dar numai dacă sunteţi dresori de
câini sau profesori de trucuri.
Noi însă nu avem de-a face nici cu una, nici cu alta. Noi îi
învăţăm pe oameni, îi învăţăm adevărul.
Cei mai extraordinari şi mai plini de credinţă oameni pe care
îi vei întâlni sunt cei mai în vârstă, care s-au hotărât să continue
să înveţe. Cunosc studenţi de douăzeci de ani, morţi din punct de
vedere mental. Dar am şi prieteni de şaizeci şi cinci, şaptezeci şi
cinci sau optzeci şi cinci de ani, care sunt foarte plini de viaţă.
Am invitat odată la un seminar de-al meu pe un om în vârstă
de nouăzeci şi trei de ani, care de optzeci şi trei de ani era un
slujitor al lui Isus Hristos, după ce îl primise în inima lui. El le-a
spus studenţilor:
— În ceea ce mă priveşte, singurul meu regret este că am
numai o viaţă să I-o dau lui Isus Hristos.
Şi sala s-a ridicat în picioare şi l-a aplaudat multă vreme.
Cu puţin timp în urmă, mi-am pierdut o foarte bună prietenă,
o doamnă de optzeci şi şase de ani, una dintre cele mai
extraordinare profesoare laice pe care le-am avut vreodată.
22

Ultima dată când am văzut-o pe planeta Pământ a fost la una
dintre plictisitoarele întruniri creştine. Stăteam ca pe ghimpi, cu
pioşenie, iar ea s-a îndreptat spre noi, spunând:
— Ei bine, Hendricks, nu te-am văzut de multă vreme. Care
sunt cele mai bune cinci cărţi pe care le-ai citit anul trecut?
Ea avea un fel anume de a schimba modul de desfăşurare a
întâlnirilor. Filozofia ei era: Hai să nu ne plictisim unii pe alţii;
hai să discutăm, iar dacă nu găsim nimic de discutat, să găsim un
subiect de ceartă.
Avea optzeci şi trei de ani când a călătorit ultima dată în
Palestina. A mers acolo cu un grup de fotbalişti (din Liga
Naţională de Fotbal). Una dintre cele mai vii amintiri pe care o
păstrez cu ea este momentul în care se întoarce spre ei şi ţipă:
„Haideţi, oameni buni, la treabă!"
A murit în somn, pe când se afla la casa fetei ei din Dallas.
Fiica ei mi-a spus mai târziu că exact înainte să moară şi-a
întocmit obiectivele pe următorii zece ani.
Fie să se-nmulţească seminţia celor ca ea!
Apostolul Pavel este un alt exemplu. Către sfârşitul vieţii
sale, când cei mai mulţi oameni de vârsta sa caută balansoare în
care să lâncezească, el a spus: „uitând ce este în urma mea şi
aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru
premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Hristos Isus"
(Filipeni 3:13-14, sublinierea aparţine autorului).
Priviţi cu atenţie pasajul şi veţi vedea că Pavel relata propriu-
zis la trecut — nu era nici îndrăgostit de succesele sale, nici
doborât de eşecuri. Înveţi din trecut, dar nu trăieşti în el.
El a făcut de asemenea referire la viitor. Aici se plasează
ţinta sa, nădejdea pe care o are.
Dar şi la prezent s-a referit în egală măsură. Aici şi acum,
zice el, „alerg". El voia să primească premiul.
23

Câţi oameni din bisericile noastre, la vârsta la care ar fi
capabili să ia lumea în piept, stau în schimb acasă, lâncezind?
Evident, cum îmbătrâneşti, ca mine, e mai greu să-ţi aminteşti
lucrurile pe care le-ai învăţat, pentru că devii greu de cap. Eu am
învăţat Psalmii împreună cu soţia mea. Câteodată o întreb:
— Poţi să-mi spui Psalmul 40?
Ea îl repetă şi eu îi răspund:
— Minunat, draga mea, numai că ai uitat versetul 7.
Atunci urmează să mă asculte ea, şi, după ce termin, îmi
răspunde:
— Howie, faci progrese uimitoare. Dar ai uitat versetele de
la patru la şaisprezece.
Creşterea: imaginea cuprinzătoare
Unul dintre cele mai extraordinare lucruri când lucrezi cu
noii convertiţi mi s-a părut acela că ei se grăbesc să pună imediat
în practică ceea ce au înţeles din Cuvântul lui Dumnezeu.
Vedeţi, ei nu au stat prin preajma noastră destul pentru a
învăţa toate „jocurile" pe care le jucăm noi, creştinii mai vechi.
Noi avem atâtea modalităţi de a ne învârti în jurul adevărului!
Când ajungem la ceva care nu ne convine să schimbăm în viaţa
noastră, dăm alte explicaţii. De genul: „Ei bine, asta îi priveşte pe
evrei". Este uimitor, dragii mei, cum putem să ne ţinem atât de
mult de asemenea lucruri.
Pentru a-ţi întări hotărârea de a te schimba şi de a progresa,
aminteşte-ţi că şi Domnul Isus a acceptat să crească. Luca 2:52
explică procesul de creştere din viaţa Lui: „Isus creştea", aflăm,
în patru direcţii:
24

El creştea „în înţelepciune". Este vorba de dezvoltarea
intelectuală a Sa.
El creştea „în statură" — dezvoltarea fizică.
El creştea „în cunoaşterea lui Dumnezeu" — dezvoltarea
spirituală.
El creştea „în cunoaşterea oamenilor" — dezvoltarea socială
şi afectivă.
Reţineţi că dezvoltarea spirituală este o parte a procesului
mai cuprinzător. Nu ne priveşte numai pe noi. Creşterea
spirituală nu ar trebui împărţită pe compartimente, ci integrată în
fiecare aspect al vieţii.
Acest lucru ne lipseşte nouă.
Ca profesor de seminar teologic, predau unor studenţi dintre
cei mai motivaţi şi mai sinceri din întreaga lume — tineri şi
tinere care urcă pe culmi cu multă convingere. Ei nu sunt nici
afacerişti, nici jucători.
Dar, în mod ciudat, mulţi dintre aceştia n-au fost niciodată
ajutaţi să înţeleagă că ei nu se vor putea dezvolta spiritualiceşte
pe deplin, decât dacă-şi dezvoltă la fel de bine şi alte domenii ale
vieţii — intelectual, fizic, social şi afectiv. Nu poţi neglija nici
unul din aceste domenii, iară a pune în pericol creşterea ta în
toate celelalte. Adică, nu te poţi dezvolta în nici una din aceste
direcţii, fară a le afecta pe fiecare în parte.
Aşa că, nu reduce comportamentul lui Isus Hristos la cel
religios, spunându-ţi: „Un capitol pe zi îl ţine pe diavol la dis-
tanţă". Incearcă să-ţi dai seama că fiecare zi pe care I-o dai
Domnului tău îţi aduce mai multă prezenţă a Sa în fiecare aspect
al existenţei tale. De aceea viaţa de creştin este dinamică şi nu
statică. Aşa te menţii plin de viaţă pe linia de plutire.
Reţine însă de la bun început că acesta este un proces pu-
ternic individualizat. Fiecare dintre noi provine din medii diferite
25

şi se află pe diferite trepte de dezoltare a vieţii creştine. De aceea,
a face comparaţii înseamnă a fi firesc. Nu-ţi irosi timpul
încercând să te compari cu el sau cu ea, pentru că nu eşti în locul
lor. Tu eşti tu.
Să ne întoarcem aşadar la schema noastră şi, pentru fiecare
domeniu major al vieţii tale, întreabă-L pe Dumnezeu care este
starea ta în acel domeniu.
Pe unele din aceste câmpuri de bătălie ale creşterii, te vei
descurca foarte bine şi vei dovedi că faci paşi uriaşi către per-
fecţionare. În altele, vei vedea că eşti destul de slab şi mai ai
multe de făcut.
Vei descoperi că unele din valorile şi obiceiurile tale trebuie
păstrate.
Altele trebuie regăsite.
Iar altele trebuie părăsite.
Dar ne aflăm cu toţii în aceeaşi barcă, pentru că fiecare
trecem printr-un proces.
Iar în acest proces, cât de minunat este să te întrebi: „Fac eu
bine ceea ce fac?" Una dintre cele mai mari temeri ale mele
legate de studenţi, pentru perioada de după absolvire, nu era că ei
vor falimenta, ci că ei vor continua să facă lucruri rele — şi vor
ajunge la capătul drumului şi vor descoperi că n-au ajuns la
destinaţia dorită, iar ce au obţinut nu-i împlineşte.
Am fost mai demult implicat într-o lucrare cu foşti sportivi
de performanţă şi mi-am dat seama că fiecare dintre ei ajunge să
se confrunte cu realitatea că, şi dacă ar avea un munte de bani, şi
o putere de influenţă extraordinară, şi femei care să li se aşeze la
picioare, până la urmă ajunge să nu mai îşi dea seama cine este cu
adevărat. Mai există viaţă după ce ţi se termină cariera de
fotbalist? Sau se sfârşeşte totul cu o frumoasă colecţie de trofee şi
26

cu un sertar plin de tăieturi din reviste de sport? Atunci nu există
nimic mai putred decât un fost sportiv.
Dimensiunea intelectuala
Permiteţi-mi să vă dau trei sugestii pentru dezvoltarea
dimensiunii intelectuale în viaţa dumneavoastră.
1. Un program de studiu şi de lectură consistent. Trebuie să
înţelegi că liderii sunt cititori şi cititorii sunt lideri.
Eu am întâlnit mulţi oameni care spuneau: „Ştiţi, d-le
Hendricks, eu citesc foarte mult, dar, sincer să fiu, nu mi se pare
că mă schimbă prea mult sau că îmi foloseşte prea mult."
Există o soluţie: dacă ai la dispoziţie o oră pentru lectură,
încearcă să-ţi foloseşti prima jumătate din această oră pentru
lectură, iar cealaltă jumătate foloseşte-o pentru a medita la
ceea ce ai citit. Sesisează diferenţele! Citeşti mai mult dacă
meditezi cât de cât la ce citeşti.
Căutaţi să citiţi nu numai cât mai multe cărţi, ci şi să-i
citiţi pe oameni. Cele două lucruri care vă vor influenţa cel mai
mult în anii care urmează sunt cărţile le care le-aţi citit şi
oamenii pe care i-aţi avut în jurul vostru.
Oamenii sunt stimulativi — şi descoperi asta mai uşor
dacă te implici şi experimentezi o adevărată fascinaţie a acestei
implicări.
Una dintre cele mai minunate lecţii pe care am învăţat-o de
la tatăl meu a fost aceasta: întotdeauna când te afli în preajma
unui om care cunoaşte multe, nu-ţi deschide gura, decât ca să
pui întrebări profunde. Dacă te afli în preajma cuiva care
cunoaşte mai mult decât tine, caută să profiţi de cunoştinţele
27

pe care le are. Lasă-l să vorbească şi să-ţi spună tot ceea ce
ştie.
M-a mirat întotdeauna cât de puţin profităm de resursele
individului. Am colindat întreaga Americă şi am plătit con-
sultaţii, numai pentru a sta cu oameni care îşi petrec o mare
parte din timpul lor pentru a aduce argumente pro şi contra.
2. Inscrie-te la cursuri permanente de învăţare — cursuri
care îţi vor dezvolta nu numai cunoaşterea, ci şi abilităţile. În
zilele noastre există mult mai multe posibilităţi de îmbogăţire a
cunoştinţelor şi de dezvoltare a talentelor proprii decât
altădată.
Cel mai important curs este însă programul tău propriu de
studiere a Bibliei. Niciodată în viaţa mea nu am întâlnit pe
cineva care să facă o lucrare spirituală importantă şi care să nu
fie puternic ancorat în Cuvântul lui Dumnezeu.
Mulţi dintre noi ne aflăm „sub" Cuvântul lui Dumnezeu,
dar nu „în" el — pătrunzând în el şi lăsându-l să ne pătrundă.
O femeie mi-a spus odată:
— Domnule Hendricks, am trecut prin Biblie de douăzeci
şi nouă de ori.
— Minunat, i-am răspuns. Dar de câte ori a trecut Biblia
prin dumneavoastră?
Când Cuvântul lui Dumnezeu devine centrul procesului de
învăţare, nimeni nu-şi poate imagina pe deplin impactul pe
care acesta îl poate avea. Pavel ne oferă semnificaţia bine-
cuvântată a acestui adevăr în 2 Timotei 2:2. El îi spune lui
Timotei: Ţi-am făcut de cunoscut adevărul care mi-a fost
descoperit şi pe care ţi l-am încredinţat... „Şi ce-ai auzit de la
mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de
încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii" (parafrazarea
autorului).
28

Este o lucrare de midtiplicare. De fiecare dată când înveţi
pe alţii, lansezi un proces care nu se sfârşeşte niciodată la
modul ideal, generaţie după generaţie.
3. Cunoaşte-ţi studenţii! Caută să devii o autoritate pentru
nevoile şi caracteristicile generale ale vârstei lor. Şi du-te mai
departe; cunoaşte-l pe fiecare în mod individual. Încearcă să
afli cât mai multe lucruri despre fiecare.
În urmă cu câţiva ani, am întâmpinat dificultăţi pentru a
găsi un învăţător la o clasă de băieţi de liceu, la o biserică din
Dallas. Lista cu cei propuşi avea un singur nume — iar când
mi-au spus despre cine era vorba, le-am răspuns: „Cred că
glumiţi." Dar m-am înşelat amarnic în privinţa acelui tânăr. El
a luat clasa şi a făcut cu ei lucruri extraordinare.
Am fost atât de impresionat de el încât l-am invitat la mine
la masă şi l-am întrebat care era secretul succesului său. El a
scos o cărticică neagră, care avea pe fiecare pagină o fotografie
cu câte unul dintre băieţii lui, iar sub fiecare fotografie era
trecut un comentariu, de genul: „are probleme cu matematica",
sau „vine la biserică fără voia părinţilor", sau „ar vrea să
devină misionar, dar nu crede că are ceea ce îi trebuie pentru
asta".
Mi-a spus că se roagă în fiecare zi pentru fiecare din
paginile acelea şi că abia aşteaptă să vină duminica la biserică
şi să vadă ceea ce a mai împlinit Dumnezeu în vieţile elevilor
lui.
Vă îndemn să vă rugaţi în acelaşi mod pentru cei cărora le
predaţi — indiferent că sunt copii de creşă sau oameni mari.
Dar, pot să vă avertizez, din prea multa mea experienţă: nu
uitaţi că, atâta vreme cât lucrăm cu oamenii, etichetele pe care
29

le punem pot fi calomnii. De multe ori îi etichetăm pe elevi —
„ea nu vorbeşte niciodată", „el nu-mi face decât probleme" şi
aşa mai departe. Nu pune niciodată asemenea etichete în cârca
cuiva.
Pe când eram în clasa a cincea la şcoală, am avut o
profesoară pe nume Simon. N-am s-o uit niciodată pe dom-
nişoara Simon... şi, mă îndoiesc că ea mă va putea uita. Când i-
am spus numele în prima zi de şcoală, a exclamat:
— Oh, Howard Hendricks. Am auzit multe despre tine.
Am înţeles că tu eşti cel mai rău copil din şcoala asta.
M-am gândit în sinea mea: „Ce provocare! Dacă ea crede
că eu sunt cel mai rău copil din şcoală, promit că nu voi trece
niciodată pe locul doi!" Şi nu am dezamăgit-o.
Îi întreb câteodată pe profesori:
— Care copii din clasă vă plac cel mai mult?
Şi ei îmi răspund:
— Oh, este acolo o fetiţă drăguţă, cu păr lung, care nu
face niciodată gălăgie şi nu-mi creează probleme.
Ei bine, s-ar putea să nu mai scoată o vorbuliţă încă două-
zeci de ani de acum înainte. Dar, copiii care se urcă acum pe
pereţi pot deveni mâine pastori sau misionari. Copiii care au
suficientă energie creativă pentru a da de bucluc pot avea sufi-
cientă convingere să trăiască mai târziu pentru Isus Hristos în
mod deosebit de semnificativ. Ei vin câteodată la noi la oră la
şcoala duminicală atât de energici, şi interesaţi, şi curioşi, iar
noi ce facem? Le tăiem tot elanul: „Hei, afară! Nu ştiţi că aici
e şcoală duminicală? "
Dimensiunea fizică
Există oare în dimensiunea fizică a vieţii tale ceva ce, în
supunere faţă de Hristos, să nu poţi controla?
30

Vai! Dimensiunea fizică este de multe ori domeniul pe care
creştinii îl neglijează cel mai mult. Motivul: avem tendinţa de
a ne tăgădui umanitatea. Aşa că, de multe ori ne pângărim
trupul,chiar dacă există şi pentru trupurile noastre la fel de
multă speranţă ca pentru sufletele noastre. Biblia are atât de
multe învăţături în acest sens, că mă mir că nu le-am observat.
(Dar, dacă vrei să cunoşti cele mai mari nevoi din viaţa ta de
creştin, aruncă o privire asupra pasajelor pe care nu ţi le-ai
subliniat în Biblie.)
Vorbim atât de mult despre a fi plini de Duhul Sfânt, dar
este fascinant să vedem în care domenii ale vieţii tindem să
aplicăm acest concept — şi pe care le ocolim în mod constant.
Să vedem cum stăm fiecare în parte. Sunt banii tăi sub
control? Cei mai mulţi consilieri financiari creştini vă vor
spune direct că suntem pe nicăieri la acest capitol. Ştiaţi că
80% dintre americani datorează mai mult decât ceea ce au? Şi
încă alte sume incredibile ne trec prin mână! La tronul de
judecată a lui Dumnezeu, în special creştinii americani vor
avea mult de dat socoteală, fiindcă celui ce i se dă mult i se va
cere mult.
Dar bunurile noastre materiale? Împreună cu Jeanne, soţia
mea, am luat odată cina cu un bogătaş, dintr-o familie cu
„sânge albastru" din Boston, şi l-am întrebat:
— Cum e posibil să fi crescut în mijlocul unei asemenea
bunăstări şi să nu fii contaminat de materialism?
— Părinţii mei, mi-a răspuns el, ne-au învăţat că fiecare
lucru din casa noastră era ori un idol, ori o unealtă.
Deci, cum priveşti tu bunurile personale?
Şi cum îţi foloseşti timpul pe care îl ai? Ai un control
asupra lui? Pentru că, dacă tu nu îl controlezi,o va face
altcineva — cineva care nu are acelaşi sistem de priorităţi ca şi
31

tine. Oriunde mă duc dau peste oameni care îmi spun că au un
plan minunat pentru viaţă şi că acesta este şi planul lui
Dumnezeu pentru ei.
Oare se află viaţa ta sexuală sub control, în mocirla acestei
societăţi în care trăim? Există atâţia oameni care nu L-au lăsat
pe Isus Hristos să fie stăpân în acest domeniu al vieţii lor. Şi
când îşi dau seama că ceva scârţâie în acest aspect al căsătoriei
lor, îşi risipesc timpul căutând noi metode, pentru că şi-au
neglijat domeniul relaţiei. Ei nu L-au lăsat niciodată pe Isus să
îi elibereze de ei înşişi, de aceea se simt liberi să descindă în
viaţa partenerului lor în cea mai intimă relaţie de pe pământ.
Cum se-mpacă starea de a fi creştin cu viaţa gândurilor
tale? Atât la seminar, cât şi în timpul călătoriilor mele, am avut
ocazia să întâlnesc oameni care îşi umpleau minţile cu mizerii,
iar apoi mă întrebau de ce nu sunt plini de Duhul Domnului.
Nu de mult l-am întrebat pe un tânăr care citea cu regularitate
revistele Playboy şi Penthouse:
— Chiar crezi că acestea te vor face să fii un om al lui
Dumnezeu?
Dar voi, cu ce vă hrăniţi? Dacă mi-aş fi programat un
seminar la biserica dumneavoastră şi aş fi venit beat, m-aţi fi
respins imediat. Dacă aş fi avut în schimb câteva zeci de kilo-
grame în plus, mi-aţi mai fi dat să mănânc, nu-i aşa? Şi normal
— până la urmă, nu poţi organiza o întrunire creştină fără
mâncare. Te-ai întrebat vreodată cum s-a descurcat biserica
primară fără cafea şi gogoşi? Vă spun eu: ei trebuiau să aibă
grijă de alte lucruri — de exemplu persecuţiile. Mai degrabă v-
ar uni acest lucru. Dar poate pentru voi sună prea ameninţător
în comparaţie cu orice altceva.
Cum staţi cu exerciţiile fizice? Dr. Kenneth Cooper, care a
popularizat conceptul de aerobic, are o foarte serioasă mărturie
32

creştină. El le-a spus odată studenţilor de la seminarul nostru, o
audienţă de vreo trei sau patru sute de studenţi, că, printr-un
program disciplinat, sistematic, de exerciţii fizice, ar putea să-
şi prelungească perioada de lucru cu cinci până la
cincisprezece ani. Gândiţi-vă la implicaţiile acestui lucru!
Mai ai nevoie şi de odihnă — nu numai de somn, ci şi de o
schimbare de ritm. Eu am dat peste o grilă simplă, dar
interesantă, care m-a ajutat să găsesc un echilibru în viaţă:
Cât timp
petrec cu
ceilalţi?
Cât timp petrec
singur?
Cât timp
petrec
muncind?
Cât timp petrec
relaxându-mă?
Cei mai mulţi dintre noi caută să menţină echilibrul măcar
într-unul dintre aceste domenii.
Am fost odată în vizită la unul dintre studenţii mei, pentru
a lua parte la o săptămână de întruniri. De cum am intrat în
casă, soţia lui m-a luat deoparte şi mi-a spus:
— Te-aş ruga să-i spui ceva soţului meu. Se odihneşte în
medie cinci ore pe noapte, iar mai nou numai patru. Sinceră să
fiu, nu mai putem trăi cu el. Îi înnebuneşte pe copii.
Către sfârşitul săptămânii, m-am dus cu el cu maşina şi,
cum conducea, l-am întrebat:
— Băiete, cum de nu fumezi?
Pe când eram aproape să ieşim de pe drumul principal, mi-
a răspuns:
— Dom'profesor, eu nu fumez.
33

— Da, i-am răspuns, am remarcat că nu ai aprins nici una
toată săptămâna.
Dar mi-a aruncat nişte priviri foarte ciudate, de parcă aş fi
luat-o razna.
— De ce nu fumezi, l-am întrebat?
— Pentru că trupul meu este templul Duhului Sfânt, pro-
fesore.
— Da, e adevărat, am spus. Excelent! Bine gândit! Apoi
am adăugat: tot acesta este motivul pentru care dormi în medie
cinci ore pe noapte, sau chiar patru, exasperându-ţi familia?
Nu cred că l-ar fi călcat mai tare pe nervi dacă i-aş fi
scăpat în cap o scândură.
Dimensiunea socială
Cum stai cu dimensiunea socială a vieţii tale? Cu cine te
întovărăşeşti?
Ai părtăşie numai cu evanghelicii? („în definitiv, ei sunt
aleşii Domnului; ceilalţi sunt uitaţi de Dumnezeu.")
Ai prieteni care nu sunt mântuiţi?
Studiile pe care le avem despre evanghelismul relaţional
eficient arată că un proaspăt convertit e bine numai vreo doi
ani. După aceasta îşi regăseşte toţi foştii prieteni. Sau îl
regăsesc ei. De obicei el este primul.
Cunoşti oameni pierduţi? Vei spune: „Păi, sunt preot".
Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fii creştin. Încearcă să fii
mai mult decât îţi oferă poziţia ta şi nu lăsa să îţi scape acest
lucru. Caută să fii o persoană, o bucată de vreme.
Nu ştiu dacă experienţa ta seamănă cu a noastră, dar eu şi
soţia mea am descoperit că, dacă avem în vedere dimensiunea
socială, cel mai greu lucru este să te implici în mod constructiv
34

într-un grup de creştini. Există unele grupuri în care atmosfera
e atât de stupidă, încât ajungem să ne insultăm reciproc
inteligenţa.
Aşa că, te încurajez să faci ceva creativ pentru prietenii şi
cunoştinţele tale şi să vezi ce ar face Dumnezeu în această
privinţă.
Cum stai cu prietenii din alte grupe de vârstă? Cunoşti
copii mici? Vreau să zic să-i cunoşti cu adevărat, să-ţi spună
„unchiul Dan" sau oricum te-ar chema şi să te considere cel
mai bun?
Cunoşti adolescenţi? Cei mai mulţi se tem de moarte de
adolescenţi. Pe vremea când aveam patru adolescenţi în casă şi
am invitat nişte cunoştinţe la noi, eu şi soţia mea le-am spus de
la bun început:
— Uite, trebuie să înţelegeţi că atunci când veniţi, vor fi
patru perechi de ochi de adolescenţi care se vor holba la voi
din cap până-n tălpi. Dacă vedeţi în asta o ameninţare, poate aţi
dori să renunţaţi de pe acum.
— Da de unde, e în regulă... Muşcă?
— Nu ştiu. Veniţi şi o să vedeţi.
Lărgeşte-ţi deci cercul de prieteni. Şi, dacă tot veni vorba,
am să vă sugerez un test al adevăratei prietenii. Un prieten
adevărat este cineva care
... cunoaşte totul despre tine şi te acceptă în totalitate;
... îţi va asculta până şi cele mai eretice idei, fără a te res-
pinge;
... şi va şti să te critice în aşa fel încât să primeşti de la el.
Mi-au trebuit zece ani până să o las pe Jeanne să-mi devi-
nă cea mai bună prietenă, fiindcă mă temeam de moarte să o
las să mă cunoască aşa cum eram în realitate şi care-mi erau
35

cele mai adânci temeri şi nelinişti. Mă gândeam că, dacă o dată
le va afla, după aceea mă va respinge.
Până la urmă mi-a trecut prin cap că ea ştia de fapt totul!...
i mă accepta aşa cum eram. Asta m-a liniştit.
Ș
Cum mă descurc?
Aminteşte-ţi, în cele din urmă, că o viaţă pe care nu ţi-o
analizezi nu merită trăită.
Noi aveam acasă, ceva ce cred că ai şi tu dacă eşti părinte
— o hartă a creşterii, care să indice înălţimea copiilor. Harta
noastră era pe partea din spate a uşii de la cameră. De fapt,
când am vândut casa, am scos uşa respectivă şi am înlocuit-o
cu una nouă, luând cu noi uşa care era însemnată.
Odată, Bev, cea de-a doua fată a noastră, care era destul de
mică, dar îşi dorea să crească mai mare, mi-a promis că va
creşte câtă vreme voi fi eu plecat într-o lucrare, unde urma să
stau două săptămâni. Când m-am întors şi am păşit pragul
casei, m-a întâmpinat cu următoarele cuvinte:
— Tati, hai repede! Hai să vezi ce mult am crescut! Aşa că
ne-am dus la uşă şi am măsurat-o. N-am putut să măsor mai
mult decât câţiva milimetri, dar ea sărea de bucurie:
— Ţi-am spus, tati, am crescut!
Apoi am intrat în camera de zi ca să povestim împreună şi
mi-a pus acel gen de întrebare pe care nu îţi doreşti să ţi-o
pună copiii:
— Tati, de ce voi, oamenii mari, nu mai creşteţi?
Nu ştiu ce i-am răspuns, dar cred că a fost ceva superficial,
ceva de genul:
36

— Ei bine, Bev, trebuie să înţelegi, ei încetează să crească
în înălţime, dar se maturizează — ştii, ca o măsuţă frumoasă,
la care sertarul din mijloc e scos în afară.
Dar, mult timp după ce ea a plecat, Dumnezeu m-a cercetat
prin cuvintele ei. De ce nu mai cresc oamenii mari? Ce se
întâmplă cu mine? De ce nu mai cresc profesorii de seminar?
Ei o fac adeseori, să ştiţi, dar ca oricare altul. De ce?
Aceasta este un pericol pentru oricare profesor. Au existat
oameni care mi-au spus: „Frate Hendricks, eu sunt profesor la
acest departament de douăzeci şi trei de ani". Oare ce
dovedeşte aceasta cu prisosinţă? Am să vă spun eu: harul lui
Dumnezeu şi nimic mai mult. Cu mult timp în urmă am învăţat
că, dacă îl înmulţeşti pe zero cu oricare alt număr, rămâi tot cu
zero.
În definitiv, experienţa nu te face în mod necesar mai bun;
de fapt, tinde să te înrăutăţească, dacă nu este o experienţă
evaluată.
Cea mai mare ameninţare pentru profesori este auto-
mulţumirea — faptul că nu se întreabă în permanenţă: „Cum
pot să mă perfecţionez?" Cea mai mare ameninţare pentru
lucrarea ta este lucrarea ta.
Nu te ocupa deci cu lucruri care nu te vor face să devii
semnificant. Nu ezita să te întorci la grilă şi să întrebi:
„Doamne, cum mă descurc — în lumina a ceea ce Tu vrei ca
eu să devin?"
Ca oricare evaluare, orice auto-evaluare ar trebui să aibă la
bază trei întrebări: (1) Care îmi sunt punctele tari? (2) Care îmi
sunt slăbiciunile? (3) Ce trebuie să schimb?
Şi nu uita: procesul schimbării este esenţialmente procesul
alterării modelelor tale de gândire. Dacă faci o dată un lucru,
37

poţi să-1 faci şi a doua oară. Dacă-1 faci şi a doua oară, fă-1 şi
a treia oară. După a treia oară, va deveni pentru tine un obicei.
Piedestale goale
Nu de mult, într-o frizerie, am început o conversaţie cu un
băiat pe care îl mai văzusem pe-acolo. La un moment dat, l-am
întrebat:
— Cu cine ţi-ar plăcea să semeni?
— Domnule, mi-a răspuns, n-am găsit pe nimeni cu cine să
vreau să mă aseamăn.
38

El nu este o excepţie. Şi dacă te confrunţi cu asta, ştii bine
la ce mă refer. Copiii nu caută un profesor perfect, ci doar unul
cinstit şi unul care să crească. Cu toate acestea, pentru mulţi,
piedestalele sunt goale.
În ţara noastră există astăzi peste tot foarte mulţi tineri —
şi tot atâţia adulţi — care nu au un fundament religios, care n-au
habar de ce a venit Iisus pe pământul nostru, care nu ştiu că Biblia
are răspunsuri la problemele lor. Nevoia lor cea mai mare este să
vadă bărbaţi şi femei care să cunoască cuvântul plin de viaţă al lui
Dumnezeu, care să fíe în permanenţă elevii acestei Cărţi şi care să
o accepte ca pe o autoritate, pentru ca ei să crească, urând ceea ce
Dumnezeu urăşte şi iubind ceea ce iubeşte El. Şi pe măsură ce
acest adevăr — experimentat în mod personal — începe să îi
transforme, ei vor avea impact.
39

Adevărata îndatorire a învăţătorului este să creeze
condiţiile cele mai favorabile pentru autoînvăţare. Adevărata
predare nu este aceea care oferă cunoştinţe, ci aceea care îi
stimulează pe elevi să şi le câştige. S-ar putea spune că predă cel
mai bine cel care predă mai puţin.
John Milton Gregory
2 . L E G E A E D U C A Ţ I E I
Pentru a fi un învăţător eficient, trebuie să cunoşti nu
numai ceea ce vrei să-i înveţi pe alţii — adică conţinutul — ci
şi să-i cunoşti pe cei cărora vrei să le predai. Nu eşti interesat
numai de a fixa nişte principii; trebuie să-i contaminezi pe
oameni. De aceea, modul în care învaţă oamenii va determina
modul tău de predare. Aceasta este legea educaţiei.
Conceptul care stă la baza acestei legi este ceea ce John
Milton Gregory, în clasica sa lucrare Cele şapte legi ale
predării, numeşte „Legea procesului de învăţare". Asta
înseamnă să stimulezi şi să direcţionezi iniţiativa proprie a
celui ce învaţă, autodidacticismul — aceasta este expresia
cheie.
De fapt, am mai putea formula această lege astfel:
învăţătorul trebuie să-1 provoace şi să-l direcţioneze pe auto-
didact şi ca o regulă (ale cărei excepţii vi le voi spune mai
târziu), nu-i spuneţi nimic celui ce învaţă — şi nu faceţi nimic
pentru el — dacă poate face şi singur respectivele lucruri. Prin
urmare, nu ceea ce faci în calitatea ta de profesor este
important, ci ceea ce fac cei pe care-i înveţi, ca rezultat al
muncii tale.
Această definiţie fixează atât profesorului cât şi
elevului roluri bine definite:
40

Profesorul este mai întâi o persoană care stimulează şi
care motivează; nu un jucător, ci un antrenor care-i incită şi îi
direcţionează pe jucători.
Elevul este înainte de toate o persoană care
investighează, descoperă şi pune în practică.
Deci, nu uitaţi, piatra de încercare a unui profesor nu
este ceea ce face sau cât de bine face un lucru, ci cum şi cât de
bine îl va face cel pe care-1 înva ă.
ț
Fata mea cea mai mare, Barb, lua lecţii de vioară de la
prim-violonistul Orchestrei Dallas Symphony şi plăteam o
groază de bani pentru asta. Când a avut loc concertul, cine
credeţi că a cântat? în nici un caz el. Nu l-am auzit cântând
nici măcar la un concert... nici nu l-am auzit spunând: „Doam-
nelor şi domnilor, am să vă arăt cât de bine stăpânesc acest
instrument." Nu, eu nu-1 plăteam pentru a-1 auzi cum cântă,
ci pentru a o învăţa pe Barb să cânte la vioară, iar ceea ce mă
interesa pe mine era să văd cât de bine ştie ea să cânte, ca
rezultat al muncii lui de predare.
Profesorii buni se concentrează nu asupra a ceea ce fac
ei, ci asupra a ceea ce fac elevii lor.
Platon a făcut o afirmaţie pe care ţi-ai putea propune să
o memorezi: „Ceea ce este de onoare într-o ţară este sădit
acolo." Ce anume te împlineşte din ceea ce predai? Te
mul ume te ideea că elevii îţi dau toate răspunsurile corecte şi
ț ș
rostesc toate adevărurile creştine? Te simţi astfel împlinit?
Unii dintre studenţii mei de la seminar erau supăraţi că
nu mă lăsam impresionat în mod deosebit de cât de mult ştiau.
Ei dădeau mereu replici în greacă şi ebraică pentru a mă
impresiona cu cunoştinţele lor iar eu le-am spus:
— Mare scofală. Cum vă schimbă aceste lucruri viaţa?
De multe ori însă punem accentul greşit în sistemul
nostru educaţional, crezând că a preda înseamnă a spune ceva,
iar a verifica înseamnă practic a evalua câtă materie a tocit
41

elevul — profesorii sunt interesaţi de cât de mult poate
acumula un elev în capul lui, pentru ca apoi să pună totul pe o
coală de hârtie. Am întâlnit odată pe coridor un student care
mergea la un examen. Părea a fi în transă, iar eu l-am luat pe
după umeri şi am început să-i vorbesc.
— Domn' profesor, a glumit el, nu mă atingeţi! Va ieşi din
mine tot ce am învăţat până acum.
Asta nu este educaţie.
Există mulţi oameni care nu au stat niciodată într-o sală
de clasă a vreunui colegiu dar care sunt educaţi strălucitor.
Există bărbaţi şi femei, oameni ai înţelepciunii, care au primit -
şi mai primesc — educaţie. Chiar dacă nu cunosc toate lu-
crurile, ei şi trăiesc ceea ce cunosc — iar Dumnezeu îi
foloseşte ca instrumente în mâna Sa pentru a-Şi îndeplini
planurile Lui.
TENSIUNEA
Psihologul Abraham Maslow a stabilit patru nivele de
învăţare.
Nivelul începătorilor, nivelul de bază de la care
porneşte oricine, este cel al incompetenţei inconştiente — unde
nu cunoşti, dar nici nu ştii acest lucru.
Următorul nivel este cel al incompetenţei conştiente —
unde realizezi că de fapt nu ştii prea mult. Cum afli? De obicei
îţi spune cineva, dar se poate întâmpla şi să descoperi tu însuţi.
Al treilea nivel este competenţa conştientă — după cc
ai învăţat ceva, ca atunci când ai priceput pentru prima dată
cum sc conduce o maşină, eşti perfect conştient de asta dar şi
aplici ce ai învăţat.
Ultimul nivel este competenţa inconştientă — eşti atât
de competent că nici măcar nu e ti con tient de acest lucru:
ș ș
intri în maşină, învârţi cheia în contact, tragi frâna de mână,
bagi în viteză şi acţionezi o serie întreagă de mecanisme
42

coordonate, fără ca măcar să te gândeşti la ele. De fapt, în cea
mai mare parte din timpul pe care-1 petreci conducând te
gândeşti la cu totul altceva decât la condus.
Arta de a preda — şi dificultatea de a învăţa — este de
a-i face pe oameni să se plaseze ei înşişi la începutul acestui
ciclu, să ajungă la bază, pentru a putea începe procesul de
învăţare.
Nu va fi uşor — nici pentru tine, nici pentru ei. Dar nu
poate exista creştere, dezvoltare, învăţare fără tensiune.
Încordarea este absolut necesară procesului.
Fără îndoială că prea multă tensiune duce la frustrare,
stres, anxietate. Dar prea puţină tensiune produce apatie.
De aceea, Dumnezeu lucrează în vieţile noastre potrivit
planului Său divin, aşa încât echilibrul nostru este perturbat în
mod periodic. Aşa ne creşte El pe noi.
Noi ne rugăm: „Doamne, fa-mă ca pe Fiul Tău", apoi
ne ridicăm de la rugăciune şi ieşim, dar totul în viaţa noastră
este atât de fragmentat. Atunci ne întrebăm: „Doamne, ce se
întâmplă?" Ceea ce se întâmplă este că El ne răspunde la
rugăciune. Să nu uităm că Iisus Hristos, cu toate că era copil, a
învăţat să fie ascultător prin ceea ce a suferit.
Le permiţi elevilor tăi o stare de confort? Sau îngădui
ca echilibrul lor să fie perturbat, pentru ca ei să realizeze că
trebuie să studieze mai mult Cuvântul lui Dumnezeu şi să se
gândească mai mult că trebuie să aplice acest cuvânt în viaţa
de zi cu zi?
Unul dintre lucrurile pe care le aplic din ce în ce mai
mult ca profesor este jocul pe roluri. Am format odată
împreună cu Jeanne o echipă care preda la o clasă de
aproximativ cinci sute de soţii ale celor de la seminar. Le
predam pe rând, fiecare dintre noi luând câte o secţiune scurtă,
urmată de secţiunea celuilalt. La un moment dat, când Jeanne a
început să vorbească, m-am uitat la ea şi i-am spus cu asprime:
43

— Jeanne, n-am stabilit că nu facem partea asta?
— Howie, a răspuns ea tăios, exact asta am hotărât înainte
de a ajunge aici. Am început să ne certăm.
O stare de tensiune a pus imediat stăpânire pe cei din
sală. Sala era plină. Dacă s-ar fi aprins un chibrit acolo, am fi
lost următorii oameni trimişi pe Lună.
Când am încetat, într-un târziu — iar ei şi-au dat seama
că cearta a făcut parte din plan — sala a explodat în aplauze.
Nu ne-a fost teamă să ne arătăm aşa cum suntem; îndrăznesc
să spun că am ştiut cum să ne certăm unul cu celălalt, iar
tensiunea rezultată a intensificat învăţarea.
Câteodată, o situaţie de predare pe roluri poate cu
adevărat să îl provoace pe cel care învaţă să se implice. Unul
dintre studenţii mei a aplicat acest mod de predare la o lecţie
despre comunicarea în căsnicie, la o biserică baptistă. El a
invitat o familie de la seminar, soţ şi soţie, pe care nimeni din
sală nu-i cunoştea, ca vizitatori. În timp ce el citea, cei doi au
început să şuşotească aprins între ei.
— De ce m-ai adus aici? spuse bărbatul.
— Taci din gură! răspunse ea.
— Ţi-am spus că nu vreau să aud nici un fel de tâmpenii
din astea religioase, i-a aruncat el.
Dintr-o dată, un alt bărbat din sală s-a aplecat şi i-a spus
soţului:
— Dă-i pace, omule! — ceea ce nu prea făcea parte din
program.
Ce încercaţi să faceţi în viaţa asta?
Am fost odată să predic la o biserică de pe Coasta de
Vest şi cum m-am ridicat să vorbesc, am zărit în faţa mea, pe
amvon, această întrebare: „Ce încercaţi să faceţi cu aceşti
oameni?" Aproape că mi-a schimbat cursul mesajului.
44

După aceea, l-am întrebat pe pastorul bisericii ce era cu
acea întrebare. El mi-a spus:
— Hendricks, am predicat vreme de doisprezece ani fără a
avea un obiectiv şi, până la urmă, m-am lămurit într-o zi că
dacă eu nu ştiu ce vreau să fac, există o mare probabilitate ca
nici ei să nu ştie ce le-ar reveni lor să facă. De aceea am
început să vin la amvon cu obiective foarte precise.
Cum stai tu? Ai tu scopuri precise în predare? Ştii tu să
oferi o adevărată educaţie?
Ţi-aş sugera trei scopuri de bază dar pe care nu aş vrea
să le iei de-a gata; cred că ar trebui să le analizezi şi tu. Dacă
te gândeşti suficient de mult la ele şi devin un instrument per-
sonal în predarea ta, atunci vor exista în generaţiile următoare
oameni care se vor ridica şi te vor numi binecuvântat.
Scopul numărul unu: învaţă-i pe oameni cum să
gândească.
Dacă vrei să schimbi în permanenţă o persoană,
asigură-te că modul său de gândire se schimbă şi nu numai
comportamentul său. Dacă tu îi schimbi numai
comportamentul, el nu va înţelege de ce s-a schimbat, ceea ce
este doar superficial şi, de obicei, de scurtă durată.
Datoria ta de profesor este să „întinzi" gândirea unor
oameni — care, într-un fel, este ca o bandă elastică. O dată ce
ai întins-o, nu va mai reveni niciodată la forma originală.
Am cunoscut mulţi studenţi care se temeau că-şi vor
solicita prea mult creierii, că îşi vor folosi mintea până la
epuizare. Pentru aceştia am o veste bună. L-am întrebat odată
pe un prieten de-al meu din Philadelphia, care era medic, dacă
a văzut în viaţa lui multe creiere.
— Câteva sute, mi-a răspuns.
— Ai văzut vreunul care să fi fost complet uzat?
— N-am văzut nici unul care să fi fost câtuşi de puţin
folosit, mi-a răspuns el.
45

Aşa că, mergeţi înainte şi asumaţi-vă acest risc.
Când vorbim despre a-ţi stoarce creierii, nu ne referim numai
la reorientarea prejudecăţilor. Cei mai mulţi percep aşa
lucrurile. Noi ne referim la un proces pretenţios, un proces de
plantare a seminţelor care vor germina mai târziu şi care,
într-un mod destul de interesant, vor deveni fructe. Când
anume? Nu ştim niciodată. Aceasta este provocarea predării.
Unii dintre studenţii mei din primii ani au venit la mine
şi mi-au spus:
— Mi-aţi schimbat întregul curs al vieţii.
— Oh, e de-a dreptul încurajator, le-am răspuns. Oare ce
am spus eu ca să vă schimb cursul vieţii? Şi-atunci ei mi-au
redat câteva fundamente profunde pe care le-am spus eu şi a
trebuit să le spun:
— Nu-mi prea amintesc să vă fi spus aşa ceva, dar este
extraordinar. Daţi-mi voie să-mi notez şi eu.
Dacă te gândeşti la asta, oamenii pe care-i consideri cei
mai buni profesori din viaţa ta au fost probabil aceia care au
plantat seminţe — iar tu continui să aduni roade în urma lor.
Nu te lăsa niciodată atât de prins de o lecţie încât să uiţi
că: o predare bună — şi adevărata educaţie — este formată
pur şi simplu dintr-o serie de momente de învăţare. Aceasta
presupune o dialectică a lucrurilor imprevizibile, pentru ca
atunci când răzbaţi până la mintea şi inima celui căruia îi
predai, el să fie gata pentru a învăţa.
Ilustraţia clasică pentru aceasta este Marcu 4 — pilda
semănătorului. Citind această pildă, descoperim că există o
singură variabilă în flecare situaţie pe care o descrie Iisus.
Semănătorul este acelaşi, sămânţa este aceeaşi, dar de fiecare
dată solul — răspunsul individual — este diferit. Totul ţine de
răspunsul individual.
Orice faceţi, fiţi pregătiţi să exploataţi aceste momente
de învăţare, ajutându-i pe cei entuziaşti să înveţe să gândească.
46

Şi nu uita i: dacă-i învă aţi cum să gândească, asta presupune
ț ț
că voi în ivă şti i cum să gândi i.
ș ț ț
Eu m-am schimbat în permanenţă datorită unora dintre
profesorii mei de la colegiu şi de la seminar şi de multe ori nu
s-a întâmplat din cauza subiectului pe care ei îl tratau. Dar a
avut întotdeauna de-a face cu faptul că mă aflam în faţa unor
oameni care ştiau cum să gândească şi care au avut incredibila
idee că mă pot învăţa şi pe mine să gândesc.
Creştinismul — şi în special creştinismul evanghelic — a
fost aspru criticat din punct de vedere intelectual. Nimic nu
este mai adevărat decât că foarte mulţi văd creştinismul ca un
filtru al persoanelor care nu gândesc. Pentru ei, a deveni
creştin înseamnă să te autoanulezi. (Acesta este în special
punctul de vedere în privinţa femeilor. Dacă aş fi membru al
unora dintre comunităţile evanghelice locale şi aş fi femeie, aş
plânge, ştiind că, dacă mă duc la biserică şi întreb: „Ce pot
face eu pentru Iisus Hristos", mi se răspunde numai să fac
prăjituri.)
Isus ne-a învăţat în schimb că trebuie să-L iubim pe Domnul
Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea şi cu
toată mintea noastră. Aşa că, nici un creştin nu poate să-L
urmeze pe Hristos şi să rămână într-o stare de indiferenţă la nivel
mental.
Al doilea scop: învaţă-i pe oameni cum să înveţe. Educă
elevii în aşa fel încât să continue procesul învăţării toată viaţa.
Gândeşte-te pentru moment la ce presupune învăţarea. Ea
este întotdeauna un proces, care are loc în permanenţă. În fiecare
clipă ai ce învăţa; şi, aşa cum înveţi, aşa trăieşti. Dacă încetezi
astăzi să înveţi, mâine vei înceta să mai trăieşti.
De aceea vă recomand să citiţi această carte. Este cel mai
frumos compliment pe care mi l-aţi face mie despre voi înşivă.
De cele mai multe ori, oamenii din bisericile noastre care au cel
47

mai mult nevoie să înveţe sunt aceia care foarte rar încearcă să o
facă. Nu-i aşa că-i interesant? Dar voi aţi ales altfel. Felicitări!
Sunteţi implicaţi în proces, un proces care îţi dă fiori, te ţine în
viaţă.
Iar acest proces, nu numai că este incitant, dar este şi raţional.
La modul ideal, el urmează trei paşi: porneşte de la întreg, ajunge
la parte, iar apoi din nou la întreg. Noi numim acest proces
sinteză. Este vorba de a porni de la imaginea de ansamblu la
analizarea părţilor — descompunerea lor şi urmărirea sensului lor
în lumina întregului — şi punerea lor împreună, aşa încât fiecare
să fi trecut prin filtrul gândirii: ,,Acum înţeleg totul şi pot folosi
aceste lucruri."
Pentru a implica oamenii în procesul învăţării, oferă-le mai
întâi o imagine de ansamblu. Unii oameni — ageri la minte, care
se exprimă limpede, capabili — îşi petrec întrega viaţă în biserică
şi tot nu percep înţelesul lucrurilor, pentru că suntem buni să
descompunem lucrurile în părţi.
Am fost odată invitat să vorbesc la o biserică, iar cei mai în
vârstă mi-au spus:
— Hendricks, ai putea să ne faci o favoare? Promite-ne că nu
vei predica din Efeseni.
M-am hotărât să îi tachinez puţin şi le-am spus:
— Ştiţi ceva, eu nu merg niciodată la o biserică la care mi se
spune ce pot şi ce nu pot să predic.
— Oh, nu! N-aţi înţeles! mi-au răspuns ei. Noi studiem
cartea Efeseni de trei ani încoace şi abia am început capitolul doi.
Tendinţa este cam aceeaşi, de aceea, majoritatea oamenilor
din bisericile noastre sfârşesc prin a vedea nu mai mult decât
douăsprezece părţi sau fragmente. Ei nu pot percepe întreaga
imagine.
48

Procesul învăţării nu numai că este incitant şi logic, dar este
şi un proces de descoperire. întotdeauna adevărul va fi mai de
folos şi va aduce roade când ajungi să îl descoperi tu însuţi.
Vreme de peste trei decenii am susţinut la Seminarul din Dallas
un curs intitulat: „Cum să studiezi Biblia tu însuţi?” Este cel mai
minunat curs pe care am avut vreodată ocazia să-1 susţin. După
ce studiază un anume pasaj fiecare în parte, studenţii vin la oră şi
nu ne ajunge niciodată timpul pentru a împărtăşi tot ceea ce au
descoperit.
De multe ori vine câte-un student la mine şi-mi spune:
— Domnule Hendricks, pot pune pariu că dumneavoastră n-
aţi mai văzut asta până acum. (El se gândeşte că nici John Calvin
sau Martin Luther n-au avut habar despre acele lucruri.) Şi, după
ce îmi redă o bijuterie de adevăr spicuită din text, nu există
profesor de seminar care să se manifeste mai entuziast ca mine.
Ce fac însă cei mai mulţi dintre noi cu un astfel de student? îi
răspundem:
— Foarte bine, Bill. De fapt, acum cincizeci şi trei de ani,
când L-am întâlnit pe Isus, am descoperit şi eu acest adevăr.
Prin urmare, ascultătorul de rând din bisericile evanghelice
nu mai este stimulat de adevăr, ci îl ascultă în mod pasiv.
Programul de educare din biserici este de multe ori o insultă la
inteligenţa umană. Le oferim flori veştejite în loc să îi învăţăm
cum să crească în adâncirea Cuvântului lui Dumnezeu, care este
o realitate vie. Ei nu mai ajung să trăiască experienţa învăţării
prin descoperire a Cuvântului lui Dumnezeu... şi să exclame:
— Asta a spus Dumnezeu. El îşi doreşte ca eu să fac asta.
Cineva a mai auzit acest lucru şi a experimentat schimbările pe
care le trăiesc eu în viaţă!
Al treilea obiectiv:Învaţă-i pe oameni cum să muncească.
49

Revenim astfel la principiul că nu trebuie să facem pentru un
student nimic din ceea ce poate face el singur. Dacă o faceţi, ei
vor deveni învăţaţi invalizi... slăbănogi pedagogici. Dacă aţi fost
vreodată la Yellowstone National Park, aţi primit probabil o
bucată de hârtie la intrarea în parc. Pe ea era scris, cu litere mari,
un avertisment: „Nu daţi de mâncare la urşi!” Dar, puţin mai
încolo, ajungeţi în centrul parcului şi vedeţi oameni care hrănesc
urşii. Prima dată când am sesizat acest lucru l-am întrebat pe
portar de ce se întâmplă asta. Şi el mi-a răspuns:
-Domnule, nu vedeţi decât o mică parte din întregul
adevăr. Şi mi-a povestit cum, toamna şi iarna, personalul de
deservire a parcului trebuie să scoată afară trupurile urşilor morţi
din cauză că şi-au pierdut capacitatea de a-şi căuta singuri hrana.
Tot aşa ni se întâmplă şi nouă.
Aş pune o întrebare care s-ar putea să fíe convingătoare, aşa
că puneţi-vă centura de siguranţă.
Eşti unul dintre acuzaţi? Eşti parte a problemei sau cauţi
soluţii?
Nu uita niciodată că datoria ta este să formezi oameni care să
fie în stare să se descurce singuri, să fie disciplinaţi, să facă ceva
pentru că au ales să facă acel lucru. De aceea vă sfătuiesc să
petreceţi mai mult timp punând întrebări şi găsind apoi
răspunsuri. Datoria noastră nu este să dăm răspunsuri uşoare şi
rapide, să găsim soluţii miraculoase care nu se potrivesc deloc cu
realitatea vieţii. Mult, mult mai indicat este să plece studenţii de
la curs cu întrebări care să li se învârtă în minte, la care să se
gândească şi despre care să vorbească, şi cu probleme la care să
dorească să găsească soluţii până săptămâna următoare.
Abia atunci veţi educa în mod eficient — şi e mai bine decât
căscatul politicos pe care-1 sesizaţi de obicei.
50

Şi, înainte de a trece la altceva, fiţi siguri că vă va lua ceva
muncă să-i puneţi pe alţii să muncească.
Abilităţi fundamentale
Dacă-i înveţi pe studenţi să gândească, să înveţe şi să
muncească, ajută-i să stăpânească patru abilităţi de bază: citit,
scris, ascultat şi vorbit.
Bisericile noastre evanghelice au nevoie disperată de oameni
care să citească. Vreau să fac o profeţie: la sfârşitul acestui secol,
tot mai multe din bisericile noastre vor fi nevoite să-şi înveţe din
nou oamenii să citească ca remediu la problemele lor.
Am spus într-o zi la o oră de seminar că problema unui
individ care termină o facultate este că nu mai poate citi, scrie sau
gândi. Iar dacă nu poţi citi, scrie sau gândi, ce altceva poţi să faci.
— Să te uiţi la televizor, mi-a răspuns cineva.
Exact aşa este. Iar televiziunea ne mănâncă prânzul
educaţional. Ca învăţător creştin, şi mai ales ca părinte, ar trebui
să fii pe deplin conştient de adevărul că oamenii sunt dominaţi de
dorinţa de a se droga, iar ce poţi face mai util pentru ei ar fi să îi
ajuţi să se lase. Această predispoziţie rea poate să le năruie nu
numai capacitatea de a citi, ci şi abilitatea de a gândi şi de a crea
— care este cea mai importantă abilitate pe care vrei să le-o
dezvolţi elevilor tăi, în calitatea ta de învăţător.
Există desigur o mulţime de practici pedagogice comune care
nu reuşesc să dezvolte la fel de bine aceste abilităţi. Băiatul meu
mai mare, Bob, era atât nerăbdător să înceapă primul an de
şcoală, încât mi-a spus:
— Tati, am să învăţ să citesc!
Şi după prima zi de şcoală a venit acasă dezamăgit şi mi-a
spus:
— Tati, nu ştiu să citesc.
51

I-am spus că îi va lua ceva timp până va învăţa să citească,
dar să persevereze.
După o vreme însă, când am văzut că trec luni de zile şi el nu
ştia să citească, m-am îngrijorat. M-am luat să mă duc să vorbesc
cu învăţătoarea lui, o tânără tare drăguţă, proaspăt ieşită din
şcoală.
— Oh, domnule Hendricks, mi-a spus ea, nu înţelegeţi.
Important este ca el să fie fericit, nu ca el să înveţe să citească.
„Oh, nu, m-am gândit eu, noi suntem împotriva cultului
fericirii”. Ne-am împăcat cu situaţia până la sfârşitul anului când
am întrebat-o pe învăţătoare:
— Doamnă, v-aţi gândit măcar un moment că el ar fi mai
fericit dacă ar şti să citească? Se pare că asta nu-i trecuse
niciodată prin cap.
Am cheltuit apoi şase sute de dolari ca să urmeze un curs de
învăţare a cititului — şi aceşti bani au fost investiţi cum nu se
putea mai bine, pentru că el poate să citească astăzi chiar mai
repede decât mine (deşi eu citesc foarte repede), iar când suntem
împreună, purtăm discuţii extrem de interesante despre ceea ce
citim.
Dincolo de abilitatea de a citi se află aceea de a scrie. Oferă-
le elevilor tăi oportunităţi creative de a exprima pe hârtie ceea ce
gândesc. Vei fi fascinat de ceea ce realizează unii dintre ei.
Dintre celelalte două abilităţi — ascultarea şi vorbirea —
ascultarea este cea mai dificilă, cea mai mare artă şi abilitatea
crucială pentru fiecare. Deşi le vorbim cu înţelepciune oamenilor
despre ascultare, nu îi modelăm pentru aşa ceva.
Un om de afaceri obişnuit îşi petrece şaptezeci la sută din
timpul său ascultând, fără a beneficia în acest sens de o anumită
educaţie. Du-te la oricare colegiu şi vei vedea că nu poţi să-1
52

termini fără să urmăreşti un curs despre vorbire. Dar aproape nici
un colegiu nu te va constrânge să faci cursuri despre ascultare.
Ani de zile i-am învăţat pe alţii să vorbească şi vă pot spune
că este relativ uşor să înveţi o persoană vorbindu-i. Dar încearcă
să o înveţi să asculte!
Noi predăm în seminare homiletica — ştiinţa întocmirii şi
rostirii unei predici — iar rezultatul acesteia este predicarea.
Bineînţeles că a predica este cu totul biblic. Nu putem să nu ne
supunem textului biblic. Aici nu este vorba de o opţiune. Dar, la
ce bun să predici, dacă nimeni nu te ascultă?
Mai mult, un învăţător bun este şi un ascultător bun. Nu mulţi
oameni îţi vor spune asta, dar merită să mă crezi.
Ca să nu mai vorbim că avem aici de-a face cu un domeniu
de pregătire pe care, la modul ideal, părinţii ar trebui să-1 înceapă
mai devreme, acasă. Eu îi îndemn să încerce să-şi pună copiii pe
picioare şi să vorbească încă de la vârsta de trei, patru sau cinci
ani. Mai târziu, ajungi să-i scoţi din spitale sau din închisoarea
locală, sau din alte locuri unde au ocazia să îşi rostească crezul.
înveţi să vorbeşti vorbind.
Un fundament numit eşec
Eşecul este o parte necesară a procesului de învăţare.
Eu am patru copii. Ştiţi cum au învăţat ei să meargă? într-o
zi, pe când stăteau în ţarc, s-au uitat atent la cineva care traversa
camera. Şi s-au gândit: „Hei, uite ce minunat este să mergi!” Aşa
că s-a ridicat fiecare spunându-şi: „Acum am să încep să merg.”
Şi din acel moment au început să meargă.
Desigur că nu credeţi aşa ceva. Aţi urmărit un copil mic care
se ridică să meargă, porneşte, face câţiva paşi clătinându-se, iar
apoi cade. El se ridică din nou, iar în mijlocul camerei îţi întinzi
braţele şi-i spui: „Haide, Billy”. Şi el începe să vină, dar imediat
picioarele i-o iau înaintea corpului şi cade lat pe podea.
53

Oare îşi spune el atunci: „Ptiu! Cred că nu voi avea niciodată
vocaţia de a merge?” Nu, el se ridică din nou şi porneşte, şi cade,
şi se ridică, şi cu cât învaţă mai mult să meargă, cu atât cade mai
puţin — chiar dacă nu va mai avea în viaţă ocazia să opteze
pentru a cădea.
Imaginaţi-vă scena: ucenicii au fost trimişi doi câte doi şi au
avut sorţi de izbândă. Ei se întorc la Isus şi îi spun:
— Doamne, chiar şi demonii ni se supun!
Dar, ajung într-o bună zi să se confrunte cu un caz dificil. Ei
nu reuşesc să scoată dracul dintr-un băiat. Tatăl copilului vine
exasperat la Isus şi îi spune:
- Le-am cerut ucenicilor Tăi să-1 scoată, dar n-au putut. Iar
Isus scoate dracul din băiat.
Fireşte, ucenicii îl iau pe Isus deoparte şi-L întreabă:
- Doamne, ce s-a întâmplat?
Iar El le răspunde:
— Soiul acesta nu iese decât cu post şi rugăciune.
Şi, aşa cum s-a-ntâmplat deseori, gustul eşecului le-a oferit
ucenicilor o experienţă extraordinară din care au avut ce învăţa.
Unul dintre cei mai strălucitori studenţi pe care i-am avut
vreodată este acum profesor la o universitate de prim rang şi a
devenit repede o autoritate mondială de frunte în domeniul său. El
a învăţat de la mine o lecţie la care a căzut cu brio. Şi, până în
ziua de azi, vă va spune că a fost cea mai utilă experienţă din
viaţa sa.
Situaţii speciale
54

A preda este în egală măsură o ştiinţă şi o artă. Ca ştiinţă, ca
presupune legi de bază. Ca artă, presupune cunoaşterea excepţiilor
de la reguli.
Există excepţii de la principiul de a nu spune niciodată
studenţilor — sau de a face pentru ei — ceea ce pot învăţa sau face
ei înşişi, iar dacă cunoşti excepţiile, vei fi ferit de anumite frustrări.
Una dintre excepţii presupune pur şi simplu chestiunea salvării
timpului. Nu e nevoie să pierzi ore pentru a reinventa roata. Şi dacă
clădirea în care ne aflăm ia foc, nu mai avem timp pentru o şedinţă
de meditat la ce urmează să facem. Este nevoie de cineva care să
strige: „Pe aici se iese!” La fel se întâmplă şi în predarea corectă.
A doua excepţie se referă la studenţii care au nevoie în mod
special de a fi încurajaţi şi ajutaţi. Din diferite motive, pe măsură ce
aceşti studenţi se implică în fascinantul proces al învăţării — care
implică în mod necesar experienţa eşecului — ei sunt tot mai tentaţi
să renunţe. În procesul eşecurilor, este foarte uşor pentru ei să
afirme: „Ştiu că asta nu pot face.”
Într-un interviu pentru televiziune, am fost odată întrebat ce am
învăţat în treizeci şi cinci de ani de predare la seminar. Am răspuns
că am învăţat că principala mea îndatorire este să-i spun studentului
cu convingere că „Eu cred în tine. Vei reuşi!” Studenţii seminarului
— tineri şi tinere pe care îi poţi considera crema într-o comunitate
evanghelică — sunt astăzi adeseori chinuiţi de sentimente de
inferioritate.
Aşa că, în predarea voastră, fiţi mai atenţi cu oamenii care spun:
„Eu nu cred că Dumnezeu mă poate folosi”, sau cu copilul care
spune „Mi-ar plăcea să fiu avocat sau misionar, dar nu cred că am
ce-mi trebuie pentru aceasta”. Este foarte uşor să dărâmi moralul
unor astfel de oameni.
Cea de-a treia excepţie este când studenţii sau elevii tăi sunt
mult prea motivaţi şi iau tot ce le dai, dar mai cer. Ei sunt atât de
55

porniţi şi interesul lor este atât de mare, încât cu greu se pot
stăpâni.
I-am dat odată un Nou Testament unui fost fotbalist
profesionist, care îl găsise pe Isus şi a cărui viaţă se schimbase în
mod radical. La o săptămână după ce i l-am dat ne-am întâlnit din
nou şi mi-a spus:
— Am citit.
— Minunat, i-am răspuns, acum vei vrea să-1 păstrezi pentru
a-1 citi până la capăt.
— Nu, a zis el, am citit tot textul, şi Psalmii de la sfârşit. Am
înţeles, a continuat, că mai există o a doua jumătate. De aceea i-
am dat o Biblie întreagă şi după patru săptămâni el citise deja tot
Vechiul Testament. (Eu cunosc oameni bătrâni din bisericile
evanghelice care n-au citit toată Biblia în întreaga lor viaţă!)
Aşa că, atunci când întâlneşti un student sau un elev atât de
înfometat de cunoaştere, spune-i tot ce poţi să-i spui.
Nu te întoarce
În final, un avertisment: chiar dacă ia timp, o dată ce ai trecut
cu studenţii peste bariera şi prin adevărata bucurie a descoperirii
şi a învăţării, ei nu vor mai putea niciodată să se împace cu o
educaţie mai puţin interesantă. Ei nu vor mai fi mulţumiţi
niciodată cu altceva decât cu o implicare adâncă în procesul
învăţării.
56

Cunoaşterea nu poate fi transferată ca o substanţă materială
de la o minte la alta, pentru că gândurile nu sunt obiecte care pot
fi ţinute şi mânuite... Ideile trebuie regândite, experienţa trebuie
re-experimentată.
John Milton Gregory
3. LEGEA ACTIVITÂŢII
Ca vorbitor, datoria ta nu este să impresionezi oamenii, ci să-
i influenţezi; nu doar să-i convingi, ci să-i schimbi.
În zilele noastre, educaţia creştină a devenit întru totul pasivă,
ceea ce este nefiresc, pentru că, creştinismul este cea mai
revoluţionară forţă de pe planetă. Această forţă schimbă oamenii.
Dar noi am luat această deosebit de revoluţionară forţă pe
pământ şi am concretizat-o. Atitudinea creştinului obişnuit este
foarte bine exprimată în cântecul său: „Cum a fost la început este
acum şi aşa va fi întotdeauna". Bisericile şi creştinismul nu se pot
împotrivi deseori marilor schimbări pe care trebuie să le aducă.
Romani 8 ne spune că fiecare om care crede este predestinat
să devină asemenea chipului lui Isus Hristos. Dacă lucrul acesta
este adevărat, efectiv adevărat, atunci cât de multă schimbare
suntem îndreptăţiţi să aşteptăm?
Implicare maximă — învăţare maximă
Dacă predarea ar însemna numai a spune, copiii mei ar fi
incredibil de strălucitori; le-am spus tot ceea ce trebuie să ştie.
Probabil că acest lucru este adevărat pentru majoritatea părinţilor.
Pot să aud un tată strigând: „De câte ori ţi-am spus asta, Hule?",
57

şi adolescentul său să-i răspundă aiurea: „Nu ştiu, tată, mi s-a
stricat computerul".
Dar procesul de predare-învăţare înseamnă ceva mai mult.
Legea activităţii ne spune că învăţarea maximă este întotdeauna
rezultatul implicării maxime. Ceea ce este adevărat, dar cu o
condiţie. Activitatea în care cel care învaţă este implicat trebuie
să fie plină de înţeles.
Această condiţie presupune o importantă caracteristică în
învăţare: activitatea de învăţare nu are niciodată sfârşit în ea
însăşi; este întotdeauna un sens al unui sfârşit.
— Am reuşit să-i facem pe studenţi să fie preocupaţi!, spune
profesorul cu mândrie.
— Făcând ce anume? întreabă observatorul.
— Nimic, dar sigur au o minge de jucat.
Nu-ţi uita niciodată scopul. Obiectivul pe care îl ai îţi
determină rezultatul. Realizezi obiectivul pe care ţi l-ai fixat.
Timp de câţiva ani am fost membru al unei organizaţii care
n-avea nici un scop şi care a existat un sfert de veac. Probabil că
am început să mă gândesc: „Care ar putea fi pe lumea asta scopul
unei asemenea organizaţii?"
Până la urmă, la o întrunire a conducerii organizaţiei, am
întrebat:
— Oameni buni, care este scopul acestei organizaţii?
— Păi, frate Hendricks, asta-i o-ntrebare bună. Frate Brown,
aţi făcut parte din organizaţie mai mult decât oricare dintre noi.
Care ar fi, după dumneavoastră, scopul acestei organizaţii?
Ne-am învârtit în jurul mesei încercând să găsim un răspuns
la această întrebare, dar nimeni nu a putut să dea un răspuns clar
şi convingător. Aşa că am spus:
— Pot să fac o propunere?
— Oh, da! O propunere este întotdeauna binevenită.
58

— Propun să îngropăm afacerea!
— Dar, frate Hendricks, activăm de peste douăzeci şi cinci
de ani.
— Atunci, acesta este al douăzeci şi cincilea dintre cele mai
bune motive pe care le pot invoca pentru a pune capăt acestei
activităţi. Eu am ieşit din conducerea organizaţiei, dar ea mai
există încă, din motive pe care n-am să le ştiu niciodată.
Activitatea care are un ţel, presupune a fi o activitate de
calitate. Gândeşte-te o clipă la următoarele trei afirmaţii şi
întreabă-te cum ai putea să le valorifici pe fiecare:
1. Practica te perfecţionează.
2. Experienţa este cel mai bun profesor.
3. Invăţăm făcând.
Pentru prima afirmaţie — nu, practica nu te face perfect decât
dacă este făcută în permanenţă. Dacă joci tenis sau golf, poţi
exersa ani întregi, dar nu poţi niciodată să-ţi îmbunătăţeşti jocul,
dacă exersezi într-un mod greşit. Ai nevoie de un antrenor care
să-ţi arate care-i cea mai bună poziţie pentru piciorul tău, sau cum
să-ţi roteşti încheietura mâinii, sau cum să ţii racheta cel mai
bine. Atunci vei putea să-ţi îmbunătăţeşti jocul. Deci, afirmaţia
corectă ar trebui să fie: Bine ghidată, practica te perfecţionează.
In ceea ce priveşte cea de-a doua afirmaţie, experienţa este,
cu siguranţă, cel mai bun profesor. Dar nu trebuie să fi apucat
momeala cocainei pentru a fi conştient de dezastrul pe care-1
aduce. Există mulţi oameni care au fost prinşi de cârligul ei şi tot
nu înţeleg pericolul. Deci, cel mai bun mod de a exprima această
realitate este că experienţa pe care o evaluezi în mod conştient
este cel mai bun profesor.
După câte cunosc eu, Platon a fost primul care ne-a lăsat cea
de-a treia afirmaţie, după cum consemnează istoria. Da, putem
învăţa multe lucruri făcându-le, dar putem învăţa lucruri greşite.
59

De aceea, mai corect ar fi să spunem că învăţăm făcând lucruri
bune. Cu siguranţă că uneori învăţăm făcând lucruri rele, dar se
poate foarte bine ca o astfel de învăţare să fie distructivă, şi nu
constructivă.
Există aşadar o corelaţie directă între a învăţa şi a face. Cu
cât se implică mai mult cel care învaţă, cu atât mai mare devine
potenţialul său de a învăţa. Cei mai buni elevi sunt cei care
participă; ei nu sunt numai privitori din afară ai actului de
învăţare, ci se simt adânc absorbiţi de el, implicaţi până la culme
în acest proces. De asemenea, ei se bucură să înveţe mai mult
decât elevii care nu se implică.
Să presupunem că eu aş dori ca tu să înveţi mai multe despre
Ţara Sfântă şi ţi-aş propune trei variante metodice pentru aceasta.
În primul rând, o carte despre Ţara Sfântă. Nu respinge din
start această metodă. Eu sunt o autoritate în domeniu şi am studiat
despre această ţară timp de mai mulţi ani. Deţin dovezi istorice şi
arheologice care cred că te-ar impresiona.
Opţiunea a doua este prezentarea unui material fotografic, îţi
pot pune la dispoziţie poze foarte reuşite şi chiar şi o muzică ce se
potriveşte cu imaginile. Spectacolul se poate termina chiar cu un
apus de soare mediteranean.
Cea de-a treia opţiune: să mă însoţeşti într-o excursie prin
Palestina şi să o descoperi tu însuţi. Cred că ştiu care opţiune o
vei alege.
Eu fac — şi eu schimb
Această Lege a Activităţii este confirmată de o bună
înţelegere a cercetării moderne în psihologia educaţională, ca şi
de un vechi proverb cihnezesc:
Eu aud şi eu uit.
Eu văd şi eu îmi amintesc.
Eu fac şi eu înţeleg.
60

Aş aduce o completare acestui proverb. După raţionamentul
meu, atunci când faci, rezultatul este ceva mai mult decât
înţelegerea, rezultatul este schimbarea.
Psihologii ne spun că avem un potenţial de numai 10%
pentru a ne reaminti ceea ce auzim. Iar acest procent este virtual,
nu actual. De fapt, dacă îţi aminteşti 10% din ceea ce auzi, intri în
categoria geniilor.
Din păcate, cea mai mare parte a educaţiei creştine este
ascultarea orientata. De aceea este de cele mai multe ori îne-
ficientă.
Dacă adăugăm şi văzul la auz, psihologii spun că potenţialul
de reamintire creşte până la 50%. De aceea, ajutorul vizual este
foarte important. Trăim într-o societate vizual orientată. Studentul
căruia îi predau în mod obişnuit este o persoană care a petrecut
mai mult timp la televizor decât în sala propriu-zisă de clasă, de
la grădiniţă şi până la facultate. Este vorba de o mare cantitate de
timp petrecut la televizor — care poate fi mortală, pentru că e
vorba despre ceva foarte subtil şi generalizat. Şi, datorită
consecinţelor reale ale văzului combinat cu auzul, cei care se uită
în mod frecvent la televizor ajung, în mod treptat, cu creierul
spălat de ceea ce văd.
Ce-ar fi dacă la auz şi la văz am adăuga fapta? Psihologii
afirmă că această combinaţie ridică procentajul actului de
memorare până la 90% — şi deceniile de predare în diferite
instituţii m-au convins că acest lucru este perfect adevărat.
Timp de peste treizeci de ani nu am dat examen la seminarul
cursului intitulat „Cum să studiezi Biblia singur". Asta i-a intrigat
pe ceilalţi profesori. Cum poţi să predai fără a da un examen?
Foarte simplu: doar implicându-i pe studenţi în procesul de
învăţare.
61

Am învăţat destul de repede că studenţii pot memora
materialele în orice mod le ceri să o facă, iar la examen pot să le
reproducă în întregime. Şi, pentru asta, poţi să le dai un mare şi
minunat 10. Strălucitor! Dar, daţi-le aceleaşi subiecte trei zile mai
târziu şi veţi vedea că nu vor mai trece testul, dacă vieţile lor nu
au depins de el.
Insă, după ce i-am implicat pe studenţi în proces, i-am testat
douăzeci şi cinci de ani mai târziu şi încă ştiau, cunoşteau şi
foloseau aceleaşi principii de studiere a Bibliei pe care le-am
predat în orele mele — şi pe care nu le-au memorat niciodată. Le-
au învăţat în timp ce le foloseau. Au învăţat în procesul activităţii.
Acest lucru este adevărat şi în alte aspecte ale vieţii creş-
tine. Cea mai bună cale de a învăţa înţelepciunea, de exemplu,
este prin înţelepciune, nu citind cărţi despre înţelepciune.
Ai citit vreodată vreuna din cărţile despre evanghelizare? Ele
sunt întotdeauna pline de ilustraţii. Un bărbat urcă într-un
avion, se aşează pe locul său şi, cincisprezece minute mai
târziu, omul care stătea lângă el îl primeşte pe Isus Hristos.
Încă o jumătate de oră şi oamenii de pe întregul rând sunt
născuţi din nou. Mai trece o oră şi tot echipajul de zbor se
converteşte. După aceea aterizează, iar toată lumea este
salvată.
Omul de rând care citeşte aceste rânduri se gândeşte:
„Ştii, ar fi mai bine să încerc şi eu." Aşa că procedează exact
cum a citit în carte, dar eşuează, ca un balon de plumb. Se
târăşte înapoi în vizuina lui şi îşi spune: „Nu prea cred că am
darul de a evangheliza."
Nu-i bine! Dacă vrei să înveţi să mărturiseşti, pur şi
simplu fă-o! Implică-te în proces. Este cea mai bună cale de a
învăţa orice.
62

Adevărul şi viaţa merg mână-n mână în Scriptură. Îmi place
cum vorbeşte Pavel despre ele în Tit 1:1: „...adevărul care este
potrivit cu evlavia".
Isus spune: „Cine are urechi de auzit să audă." Când am citit
prima dată acest lucru, m-am gândit: „Doamne, cred că glumeşti.
Ce altceva mai poţi face cu urechile? Să strângi ceară? Să
împiedici auzul?" Isus Se gândea însă la ceva mai mult.
Când citeşti cuvântul a auzi în Noul Testament, poţi la fel de
bine să citeşti a face pentru că Domnul Isus a pus laolaltă aceste
cuvinte când a spus: „Căci cine ascultă cuvintele Mele şi le
împlineşte, acela Mă iubeşte... De ce Mă numiţi «Doamne,
Doamne» şi nu faceţi lucrurile pe care vi le spun." Ce presupune
aceasta? Mai bine încetaţi să-Mi spuneţi Doamne", sau începeţi
să faceţi ceea ce vă spun.
Pentru educaţia creştină, erudiţia nu este mai importantă
decât ascultarea activă.
Eu polemizez în permanenţă cu Dumnezeu. Vezi, eu încerc
tot timpul să-L impresionez cu ceea ce cunosc eu din Cuvântul
Său, dar, nu ştiu din ce cauză, El nu pare niciodată impresionat.
De ce oare să fie impresionat? Tot ceea ce ştiu este ceea ce El
mi-a revelat. Şi îmi aminteşte în permanenţă cât de mic sunt eu
pe lângă Isus Hristos.
Pe tărâm spiritual, opusul ignoranţei nu este cunoaşterea, ci
supunerea. în înţelesul pe care îl are Noul Testament, a şti şi a nu
face echivalează cu a nu cunoaşte pe deplin.
Aşa că, Domnul spune:
— Hendricks, înţelegi acestea?
— Da, Doamne, înţeleg.
— Bine, spune El. Următorul pas este al tău.
Activitate plină de sens
63

Să ne mai uităm o dată la Legea Activităţii: învăţarea
maximă este întotdeauna rezultatul unei implicări maxime. Am
afirmat că această lege este adevărată, dar cu o condiţie:
activitatea trebuie să fie încărcată de sens. Ce tipuri de activităţi
sunt semnificative?
Aş dori să dau cinci răspunsuri la această întrebare — cinci
forme ale activităţii pline de sens. Fiecare dintre ele sunt valabile
pentru tine, indiferent care este grupa de vârstă la care predai sau
care este subiectul.
1. Activitatea care îţi dă o direcţie, fără să o impună.
Când dai teme pentru acasă — şi ar trebui să dai — pentru a-i
implica pe elevi cât mai mult în procesul de învăţare, aminteşte-ţi
întotdeauna să asiguri o sferă de libertate. Tu doreşti să
structurezi, nu să-i pui pe ei în cămaşă de forţă.
Eu cer adeseori studenţilor să studieze un anume pasaj din
Scriptură şi să extragă principiile din el. Şi atunci mi se pune
întrebarea:
Eu cer adeseori studenţilor să studieze un anume pasaj din
Scriptură şi să extragă principiile din el. Şi atunci mi se pune
întrebarea:
— Domnule Hendricks, câte principii doriţi să extrag?
— Nu ştiu, spun eu. Câte ai dori tu să găseşti?
— Uff, se bâlbâie el, dar dumneavoastră sunteţi profesorul.
— Şi tu eşti studentul. Tu eşti cel care plăteşti pentru
educaţia ta. Şi aşa l-am lăsat fără replică.
Îmi trebuie în general doi sau trei ani să schimb gândirea
unui astfel de student, pentru că el provine dintr-un mediu
educaţional în care conta mai mult ceea ce dorea profesorul.
Niciodată nu i-ar putea trece prin cap că îşi aruncă ce are mai bun
pe apa sâmbetei. Studenţii noştri muncesc pentru cine nu trebuie
— pentru profesorii lor, în loc să muncească pentru ei înşişi.
64

Aşadar, ultima întrebare pentru cel care învaţă ar fi: „Ce
doreşti tu si nu „Ce doreşte profesorul?" Invăţarea îi revine celui
care învaţă. Tu, ca profesor, nu poţi să-l educi cu de-a sila.
Trebuie să o faci să iasă la iveală. Şi, de fapt, să o faci să iasă la
iveală este sensul de bază al cuvântului educaţie.
Am predat un curs într-o tabără pentru studenţii de la
seminar, un curs distractiv, care oferea momente interesante,
începeam prin a urmări ceva teorie în sala de curs din tabără,
după care făceam o ieşire în canoe pe râul Brazos.
— Şi acum, ţineţi minte, le-am spus în clasă, unul din
principiile de bază în canoe este să-ţi prinzi toate lucrurile, aşa
încât, dacă se răstoarnă barca, să nu-ţi cadă lucrurile din ea. Aţi
priceput?
— Da, Dom' profesor. Am notat totul aici.
— Mă bucur că v-aţi notat totul. Foarte bine. Dar aş vrea să
ştiu dacă chiar veţi face cum v-am spus. Ştiţi cu toţii cum e să
dormi în saci de dormit uzi.
— Da, Dom' profesor, am priceput.
Aşa că am pornit către râul Brazos şi am lansat zece canoe.
Şi, de necrezut..., am mers pe râu doar trei minute, pentru că patru
bărci s-au răsturnat, iar trei dintre ele nu aveau lucrurile bine
prinse de barcă.
După ce am petrecut o seară nu prea grozavă pentru cei care
aveau sacii de dormit umezi, a doua zi ne-am trezit cu toţii pentru
micul dejun. Apoi, în sala de cursuri, ne-am împărţit în grupuri
mici şi le-am cerut la fiecare să îşi stabilească meniul pentru
excursie — „ce consideraţi că e mai bun. Nu este de fapt nici o
diferenţă, de vreme ce mare parte din ce gătiţi va fi ars oricum!
Dar, indiferent ce decideţi să gătiţi, asiguraţi-vă că v-aţi gândit în
amănunţime la tot ce vă trebuie."
Cei care nu dormiseră toată noaptea erau acuma gata să-şi
pregătească clătitele pentru micul dejun, dar uitaseră să aducă
65

Predarea-care-schimba-vieti (1)

Predarea-care-schimba-vieti (1)

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Similar to Predarea-care-schimba-vieti (1)

Similar to Predarea-care-schimba-vieti (1) (20)

More from Carmen Rabontu

More from Carmen Rabontu (13)

Predarea-care-schimba-vieti (1)